8.

2 Conceptul de interconectare şi
modelul ei structural
La baza interconectării reţelelor într-un internet stă un concept ce permite
includerea tuturor tehnologiilor reţelelor interconectate într-un ansamblu coordonat.
Scopul principal al acestui concept este acela de a ascunde detaliile de hardware ale
diverselor reţele, furnizând servicii de comunicaţie universale. Ca rezultat se obţine o
abstractizare de nivel superior ce oferă cadrul pentru toate deciziile privind proiectarea
inter-reţelei.

1. Interconectarea la nivelul de
aplicaţie
Proiectanţii au folosit două căi de abordare pentru a rezolva problema
ascunderii detaliilor reţelelor interconectate: utilizarea programelor de aplicaţii pentru
a face faţă heterogenităţii şi ascunderea detaliilor în sistemul de operare.
Primele interconectări de reţele eterogene asigurau uniformitatea prin
intermediul programelor de la nivelul de aplicaţie. În astfel de sisteme, un program de
la nivelul de aplicaţie, executat pe fiecare maşină din reţea, înţelegea detaliile
conexiunilor reţelei pentru acea maşină şi interopera cu programele de aplicaţii prin
acele conexiuni. De exemplu, un sistem de poştă electronică constă din programe de
poştă care fac să avanseze [forward] un mesaj, succesiv, de la o maşină la alta. Traseul
de la sursă până la destinaţie poate trece prin mai multe reţele diferite, dar acest fapt
nu contează atâta timp cât sistemul de poştă de pe toate maşinile cooperează în
vederea trimiterii mai departe a fiecărui mesaj.
Utilizarea programelor de aplicaţii în vederea ascunderii detaliilor reţelelor pare
naturală la prima vedere, dar o astfel de soluţie conduce la o comunicaţie limitată şi
greoaie. Adăgarea de noi funcţii sistemului înseamnă conceperea unui nou program de
aplicaţie pentru fiecare maşină, iar adăugarea de noi dispozitive în reţea înseamnă
modificarea sau crearea de noi programe pentru fiecare aplicaţie posibilă. Pe o maşină
dată, fiecare program de aplicaţie trebuie să înţeleagă conexiunile reţelei pentru acea
maşină, ceea ce duce la multiplicarea instrucţiunilor programului.
Utilizatorii familiarizaţi cu problemele reţelelor de calculatoare înţeleg că odată
cu extinderea interconectării la sute şi mii de reţele, nimeni nu mai poate concepe
toate programele de aplicaţii necesare. Mai mult, succesul schemei de comunicaţie
pas-cu-pas impune corectitudinea tuturor programelor de aplicaţie executate de-a
lungul traiectoriei. Dacă un program de pe o maşină intermediară funcţionează eronat,
sursa şi destinaţia nu mai pot detecta sau remedia disfuncţionalitatea. Prin urmare,
sistemele care utilizează programe intermediare nu pot garanta o comunicaţie fiabilă.
 2. Interconectarea la nivel de
reţea
Alternativa la interconectarea pe bază de programe la nivelul de aplicaţie o
constituie interconectarea la nivel de reţea. O interconectare la nivel de reţea oferă un
mecanism ce livrează pachetele de la sursa originară la destinaţia finală în timp real.
Comutarea unor mici unităţi de informaţie în locul unor fişiere sau mesaje lungi
prezintă o serie de avantaje. Mai intâi, o astfel de schemă se potriveşte direct cu
soluţia hardware a reţelei aferente, făcând-o extrem de eficientă. În al doilea rând,
interconectarea la nivel de reţea separă activităţile orientate pe comunicaţia de date
faţă de programele de aplicaţii, permiţând calculatoarelor intermediare să facă faţă
traficului din reţea fără a necesita înţelegerea aplicaţiei din care provine. În al treilea
rând, utilizarea conexiunilor de reţea menţine flexibilitatea întregului sistem, făcând
posibilă realizarea de programe utilitare de comunicaţie de uz general. În al patrulea
rând, o astfel de soluţie permite administratorilor de reţele să adauge noi tehnologii de
reţea prin modificarea sau adăugarea unui singur nou program la nivelul de reţea,
lăsând nemodificate programele de aplicaţii.
Cheia proiectării unei interconexiuni universale la nivelul de reţea poate fi
găsită în conceptul unui sitem abstract de comunicaţie cunoscut sub denumirea de
interconectare de reţele. Conceptul de inter-reţea (internet) este deosebit de puternic.
El desparte noţiunea de comunicaţie de detaliile tehnologice ale reţelelor şi ascunde
detaliile de la nivelurile inferioare pentru utilizator. Şi, ceea ce este şi mai important,
dirijează toate deciziile de proiectare de programe şi explică modul cum trebuie tratate
adresele fizice şi traseele.
Vom semnala de la început două condiţii fundamentale care trebuie sa stea la
baza proiectării sistemelor de comunicaţie:
• nici un hardware de reţea nu poate satisface toate restricţiile;
• utilizatorii doresc o interconectare universală.
Prima condiţie este de ordin tehnic. Reţelele locale (LAN) care oferă cele mai
mari viteze de comunicaţie sunt limitate ca întindere geografică, iar reţelele mari
(WAN) acoperă distanţe mari dar nu pot oferi conexiuni de mare viteză. Nu există o
tehnologie unică de reţea care să satisfacă toate necesităţile, aşa încât suntem obligaţi
să luăm în consideraţie mai multe tehnologii hardware de reţele.
Cea de a doua condiţie este evidentă. Suprema doleanţă este aceea de a putea să
asigurăm o comunicaţie între oricare două locuri. În particular, dorim un sistem de
comunicaţie care să nu fie restrâns la graniţele reţelelor fizice.
Scopul este acela de a construi o interconectare de reţele unificată, cooperantă,
care să suporte un serviciu universal de comunicaţie. În fiecare dintre reţele,
calculatoarele vor utiliza facilităţile de comunicaţie aferente, dependente de tehnologia
de realizare a reţelei. Noile programe, inserate între mecanismele de comunicaţie
dependente de tehnologie şi programele de aplicaţie, vor masca detaliile de la
nivelurile inferioare şi vor face ca mulţimea de reţele să apară ca o unică reţea mare.
Doar o astfel de soluţie de interconectare de reţele de calculatoare va fi desemnată prin
termenul de inter-reţea (sau internet).
Concepţia realizării unei internet urmăreşte tiparul standard de proiectare a
sistemelor: cercetătorii schiţează facilităţile de calcul de la nivelul superior şi apoi
folosesc tehnologiile de calcul disponibile, adăugând dedesubt niveluri de programe
până când obţin un sistem care să implementeze eficient facilităţile imaginate la
nivelul superior.

3. Proprietăţile internet
Noţiunea de serviciu universal este importantă, dar ea însăşi nu conţine
particularităţile avute în vedere pentru o internet unificată, căci pot exista numeroase
implementări ale unor servicii universale. Ideea centrală a internet este mascarea
structurii şi arhitecturii aferente pentru utilizator. Mai exact, nu trebuie ca utilizatorii
(programele lor de aplicaţii) să înţeleagă detaliile hardware ale interconexiunilor
pentru a utiliza inter-reţeaua. De asemenea, nu trebuie să devină obligatorie o anumită
topologie de interconectare. În particular, adăugarea unei noi reţele la internet nu
trebuie să însemne conectarea ei la un punct central de comutare şi nici adăugarea unei
conexiuni fizice directe între noua reţea şi cea existentă. Inter-reţeaua trebuie să fie
capabilă să trimită date prin reţele intermediare chiar dacă ele nu sunt conectate direct
cu maşinile sursă şi destinaţie. Trebuie ca toate maşinile din internet să utilizeze în
comun o mulţime universală de identificatori pentru maşini, ce pot fi priviţi ca nume
sau adrese.
Conceptul de internet unitară include, de asemenea, şi ideea independenţei
reţelei în raport cu interfaţa utilizatorului, adică mulţimea de operaţiuni utilizate pentru
a stabili o comunicaţie sau a transfera date să rămână independentă de tehnologiile
reţelelor constituente şi de maşina destinaţie. Evident, un utilizator nu trebuie să
înţeleagă topologia de interconectare atunci când scrie programe de aplicaţii care
comunică între ele.

4. Structura internet
O problemă esenţială este cea privind modul de interconectare al unor reţele
pentru a forma o inter-reţea. Soluţia are două parţi. Din punct de vedre fizic, două
reţele pot fi interconectate doar printr-un calculator ataşat la amândouă reţelele. Dar o
ataşare fizică nu asigură efectiv interconexiunea, căci o asemena conexiune nu ne
garantează că acel calculator va coopera cu alte maşini care vor să comunice. Pentru a
obţine o internet viabilă este nevoie de calculatoare care să fie capabile să transporte
pachetele dintr-o reţea în cealaltă. Calculatoarele care interconectează două reţele şi
fac să treacă pachetele dintr-o reţea în cealaltă se numesc rutere (de internet)
[(internet) router] *).
Fig. ce urmează prezintă cazul a două reţele fizice interconectate prin
intermediul ruterului R. Pentru ca acest calculator să acţioneze ca un ruter, el trebuie
să poată capta pachetele din reţeaua 1 şi să le trimită maşinilor din reţeaua 2,
respectiv să poată capta pachetele din reţeaua 2 şi să le transfere maşinilor din
reţeaua 1. Reţelele fizice au fost reprezentate prin “nori” pentru a evidenţia faptul că
structura lor hardware exactă nu este importantă; fiecare dn cele două reţele

* )
termenul originar era cel de poartă (de internet) [(internet) gateway]
reprezentate poate fi o LAN sau WAN, cu mai multe sau mai puţine calculatoare

R e ţ e a u a 1 R R e ţ e a u a 2

ataşate.

5. Interconectarea prin
intermediul ruterelor
Pe măsură ce conexiunile din internet au devenit mai complexe, ruterele au
necesitat cunoaşterea topologiei internet dincolo de reţelele cu care ele se conectau.
Astfel, de exemplu (vezi fig. ce urmează), pentru trei reţele interconectate prin
intermediul a două rutere, ruterul R1 trebuie să transfere din reţeaua 1 în reţeaua 2
toate pachetele destinate maşinilor atât din reţeaua 2 cât şi din reţeaua 3. Pentru o
mare internet, compusă din multe reţele, sarcina ruterelor de a lua decizii unde să
trimită pachetele devine şi mai complexă.

R e ţ e a u a 1 R 1 R e ţ e a u a 2R 2 R e ţ e a u a 3

Ideea unui ruter pare simplă, dar ea este importantă întrucât ea oferă o
modalitate de interconectare a reţelelor, nu doar a maşinilor. Principiul interconectării
într-o internet este următorul: calculatoarele având rol de rutere asigură toate
interconexiunile dintre reţelele fizice.
În pofida a ceea ce ne-am aştepta, ruterele - care trebuie să ştie cum să dirijeze
pachetele către destinaţia lor - nu sunt maşini mari, cu o suficientă memorie primară
sau secundară pentru a memora infrmaţia despre fiecare maşină din internet cu care
este ataşat. Ruterele care utilizează tehnica TCP/IP sunt, de regulă, maşini mici, cu
hard-disc de mici dimensiuni sau fără şi cu o memorie principală limitată. Motivaţia
rezidă în următorul concept: ruterele folosesc reţeaua destinaţie, nu maşina destinaţie,
când dirijează un pachet. Aşadar, cantitatea de informaţie pe care un ruter trebuie să o
deţină este proporţională cu numărul de reţele din internet, nu cu numărul de maşini.
 6. Punctul de vedere al
utilizatorului
Întrucât, după cum am menţionat, TCP/IP este conceput să ofere o
interconexiune universală între maşini, indiferent de particularităţile reţelelor la care
sunt ataşate, utilizatorul vede o internet ca pe o unică reţea virtuală la care sunt
conectate toate maşinile, indiferent de conexiunile lor fizice. Fig. (a) ce urmează

in t e r n e t in t e r n e t

r eţ e a
r u t e r f i z ăi c
c a lc u la t o a r e c a lc u la t o a r e

( a ) ( b )
ilustrează ceea ce percepe utilizatorul iar fig. (b) exemplifică structura reţelelor fizice
şi a ruterelor ce asigură interconectarea. Această viziune a utilizatorului simplifică
detaliile şi face uşoară conceptualizarea comunicaţiei. Fireşte, în plus faţă de ruterele
ce interconectează reţelele fizice, este necesar un program, pe fiece calculator, care să
permită programelor de aplicaţii să utilizeze inter-reţeaua ca şi cum ar fi o unică reţea
fizică, reală.

Avantajul asigurării interconectării la nivelul de reţea devine acum evident.

Întrucât programele de aplicaţii ce comunică prin intermediul internet nu cunosc
detaliile conexiunilor aferente, ele pot fi rulate, fără a fi modificate, pe orice maşină.
Deoarece detaliile conexiunilor cu diverse reţele fizice ale fiecărei maşini sunt ascunse
în programele pentru internet, doar aceste programe trebuie schimbate când apar noi
conexiuni sau dispar unele conexiuni mai vechi. Într-adevăr, este posibil să se
optimizeze structura internă a internet prin modificarea conexiunilor fizice fără ca
măcar să se recompileze programele de aplicaţii.
Un al doilea avantaj al asigurării comunicării la nivelul de reţea este ceva mai
subtil: utilizatorii nu trebuie să înţeleagă sau să-şi amintească cum se conectează
reţelele sau ce trafic poartă ele. Programele de aplicaţii pot fi scrise astfel încât să
comunice indiferent de conectivitatea fizică corespunzătoare. Într-adevăr,
administratorii de reţele sunt liberi să modifice părţi interioare ale arhitecturii internet
aferente fără a fi nevoiţi să modifice programele de aplicaţii în majoritatea
calculatoarelor ataşate la internet (fireşte, programul de reţea trebuie reconfigurat când
un calculator se mută într-o altă reţea).
După cum se vede în fig (b) de mai sus, ruterele nu asigură conexiuni directe
între toate perechile de reţele. Este posibil ca traficul circulând de la o maşină la alta
să traverseze mai multe reţele intermediare. Aşadar, fiecare reţea este de acord să
manipuleze traficul în tranzit în schimbul dreptului de a trimite trafic în internet. De
regulă, utilizatorii nu sunt afectaţi şi nici măcar nu au cunoştinţă de traficul
suplimentar prin reţeaua lor locală.

7. Toate reţelele sunt

considerate egale
După cum am văzut, internet pe bază de TCP/IP este o colecţie de reţele
interconectate, cooperante. În ea se aplică următorul concept fundamental: din punctul
de vedere al internet, orice sistem de comunicaţie capabil să transfere pachete
contează ca o singură reţea, indiferent de caracteristicile ei de întârziere şi capacitate
de transmisie, dimensiunea maximă suportată pentru pachete sau extinderea sa
geografică. Tocmai de aceea, în fig. (b) de mai sus am reprezentat printr-un “norişor”
toate reţelele fizice, indicând faptul că TCP/IP le tratează pe toate ca fiind egale, în
piofida diferenţelor dintre ele. Aceasta fiindcă TCP/IP defineşte o “reţea” abstractă
ce ascunde detaliile reţelelor fizice. Astfel de abstracţii conferă TCP/IP capacitatea
deosebită de a rezolva eficient interconectarea reţelelor.