Sunteți pe pagina 1din 23

c 




c  



Statul de drept nu înseamnă altceva decât confirmarea instituţiilor specifice,
clasificate în legislative, executive şi judecătoreşti, ³spiritul şi litera legii´ în raporturile
de organizare a structurilor interne, în relaţiile organizaţionale externe şi nu în ultimul
rând cu respectarea regulilor de drept în raporturile cu indivizii ce ocupă teritoriul asupra
căruia îşi exercită suveranitatea.

   Ê ÊÊ 


  
Ê ÊÊÊ

 
 Ê Ê

 

Ê


Ê
ÊÊ  Ê
  
Ê

  
  ÊÊ 
ÊÊÊ  Ê   ÊÊ Ê ÊÊ Ê
Ê
 Ê
Ê
?
ecunoaşterea şi aplicarea în viaţa social-economică, politică, juridică a
principiului supremaţiei Constituţiei garantează cu adevărat existenţa unui stat de drept

Niciodată un ³stat poliţienesc´ sau un ³stat fiscal´, nu va putea fi considerat un


stat de drept deoarece sugrumă libera iniţiativă şi încătuşează drepturile şi libertăţile
persoanelor. Indiferent de ceea ce inventează clasa politică conducătoare în numele
democraţiei, nimeni nu va putea accepta ca efortul individual, să devină doar o sursă de
impozite şi taxe, în timp ce statul delirant ocroteşte şi clonează paternalist, o serie
întreagă de autorităţi, instituţii, oficii, agenţii, societăţi sau regii comerciale proprii,
adevărate găuri negre absorbante ale bugetelor naţionale sau locale.

Şi atunci cum poate fi caracterizat statul român atunci când fiecare cetăţean, în
cazul în care întârzie plata obligaţiilor fiscale la bugetul de stat este obligat la majorări şi
penalităţi, pe când statul, contrar practicii constante a instanţei judiciare supreme, se
Äocroteşte´ prin lege o dată ce stabileşte că nu datorează dobânzi când este cazul
restituirii către contribuabil a impozitului pe venit plătit suplimentar.
?
Şi atunci să nu-l înţelegi pe Motesquieu, care spunea că ³legile « trebuie să fie
potrivite cu condiţiile fizice ale ţării; cu clima ± caldă sau temperată -; cu calitatea
solului, cu aşezarea sa; cu felul de viaţă al popoarelor ± plugari, vânători sau păstori; ele
trebuie să fie potrivite cu gradul de libertate pe care orânduirea statului o poate îngădui,
cu înclinările, cu bogăţiile, cu numărul, negoţul, cu moravurile, cu deprinderile lor.
Statul nu este altceva decât produsul propriei sale dezvoltări în corelaţie cu
condiţiile naturale, social-economice şi culturale favorizante.

  !   

Mecanisme juridice de înfăptuire a statului de drept pot fi:

? c "!  #

? c! "$ %   & '(

a)  & % în structurile administraţiei publice;


b)   al legalităţii actelor administrative;
c)    & , prin intermediul instituţiei Avocatului Poporului,
definit ca un control indirect al legalităţii actelor administrative;

3.? ‰! )  .

Controlul care se exercită asupra activităţii executive este clasificat în literatura


juridică, în mai multe forme, după cum urmează:

`? 


Ê    se distinge un control efectuat de
organe din structura autorităţilor:
? legislative,
? executive
? judiciare.

ÿ?  ÊÊ

  
  , raportată la autoritatea
executivă verificată, se disting:
? un control intern, efectuat din interiorul acesteia
? un control extern, care vine din exterior.

c  
Ê Ê
ÊÊ  exercitat de autorităţile administraţiei publice, care
organic este un control administrativ, poate fi la rândul său un  
Ê Ê
Ê
Ê    
 (consecinţă a subordonării ierarhice) sau  Ê
Ê
 (în care cel controlat
nu se află în raport de subordonare ierarhică).

c  
Ê Ê
Ê poate fi exercitat de
Ê
Ê  Ê

(general sau tematic) sau poate fi  Ê
Ê
 atunci când este efectuat de organe cu
atribuţii anume de control în domeniu.
[?   Ê ÊÊ 

ÊÊÊÊ ÊÊ
se distinge:
? un? ? 
   (care presupune un litigiu, adică un
contencios), efectuat de autorităţi administrative cu atribuţii
jurisdicţionale, sau de instanţele judecătoreşti şi
? un ? 
  , înfăptuit de organe care nu au atribuţii
jurisdicţionale.

Controlul judecătoresc asupra activităţii administraţiei publice se exercită în


prezent
- Ê   pe calea acţiunii judiciare (în anulare sau obligare)
- Ê Ê  ?pe calea excepţiei de ilegalitate.

ü   ÊÊ  Ê Ê 


ÊÊÊÊ   ÊÊ
, se distinge un control de
legalitate sau de oportunitate (eficienţă) sau unul mixt.

Controlul activităţii autorităţilor administraţiei publice, a căror principală formă de


activitate o constituie actul administrativ, are drept scop aplicarea conformă, unitară şi
executarea întocmai a legii.

c 


‰ c‰

*‰ 
+*‰‰ * ‰, - 

!  ! %"

†?   &   !  "

Sub imperiul necesităţii unor acţiuni social-economice urgente, mai ales într-o
perioadă de tranziţie spre o economie echilibrată şi aşezată pe baza acumulării de capital,
este posibil ca o imixtiune a executivului în sfera activităţii legislative să devină
indispensabilă, cu condiţia ca ea să aibă loc în limitele, altfel destul de ³elastice´, fixate
de Constituţie.

†? Această mandatare specială a executivului, poartă denumirea, în termeni


constituţionali, de 
 Ê
Ê (art. 115 din Constitutie)

* u

  Ê
Ê  
   

ÊÊ

 
 Ê ÊÊ


 Ê
Ê    
  

 ÊÊ 
 

 ÊÊ Ê
Ê
Ê   ÊÊ

ÊÊ   Ê
   Ê
ÊÊ
Ê
 Ê 
Ê  Ê
   Ê ÊÊ 
În exercitarea atribuţiilor sale de realizare a politicii interne şi externe a
ţării şi de exercitare a conducerii generale a administraţiei publice, ,%  
&       & % & ."/   
! &

Dacă hotărârile se adoptă pentru organizarea executării legilor,   
&Ê$&!  '  în limitele şi în condiţiile prevăzute
de aceasta şi numai în domenii care nu fac obiectul legilor organice, Ê $  
0   .  $      !  '     '  
 "   &

c
  ?  din 1991 reglementează, pe de o parte, starea de necesitate şi
măsurile excepţionale ce pot fi luate de Preşedintele omâniei ca urmare a unei astfel de
situaţii (agresiunea armată, instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă) şi, pe de altă
parte, distinct de prima situaţie, aşa cum am mai arătat, delegarea legislativă ³concepută
ca o procedură independentă de existenţa unei situaţii excepţionale´.

Pentru ca Guvernul să-şi poată exercita mandatul general de realizare a politicii


interne şi externe a ţării, conform programului său de guvernare şi în vederea înfăptuirii
conducerii generale şi unitare a administraţiei publice (art. 102), Constituţia  '"
  & .

†? Instituţia delegării legislative urmăreşte să rezolve anumite probleme de politică


legislativă, printr-o categorie specială de acte ale guvernului, denumite ordonanţe.

? Puterea guvernului de a emite ordonanţe ! "şi nu


o putere proprie, pentru că nu trebuie uitat că,   &
   !  "

Fundamentarea ştiinţifică a delegării legislative, aşa cum o s-a oprit la două


argumente, considerate principale:

a) aptitudinea practică a Parlamentului şi a Guvernului de a realiza procesul de


guvernare;
b) criza constituţională.

*Delegarea legislativă este prevăzută în Constituţie şi poate fi conferită prin !


 "  '  (delegare parlamentară) sau îşi are izvorul direct în & 
 "(delegare constituţională).

? În prima modalitate de realizare, !   ! %" 


  "  c  &/, dar, ea nu operează de la
sine, ci numai prin legea de abilitare.
? În a doua modalitate,    !"    ) )"
 "&$' ) &  " ,%,
conferită de Constituţie, fără a mai fi nevoie de o mandatare expresă
cuprinsă într-o lege specială de abilitare.

Termenul de ³lege´ se referă la actul legislativ adoptat de Parlament şi promulgat de


Preşedintele omâniei, pe când termenul de ³ "1 /   
' ) ! ' /   !"

†? Numai în cazul legii de abilitare ne aflăm în faţa unei delegări legislative propriu-zise,
pe când, în cazul ordonanţelor de urgenţă, executivul îşi exercită o competenţă
proprie, fără să existe o delegare din partea legislativului, consecinţă a aşa-zisei
Ädelegări constituţionale´.

V Ê Ê
Ê al instituţiei delegării legislative se află în articolele 108 şi 115
din Constituţie. Articolele 108 şi 115 din Constituţie.

Separat, prin O.U.G. nr. 1/1999 sunt reglementate starea de asediu şi starea de
urgenţă, instituţii ce presupun la rândul lor o delegare legislativă pentru prevenirea şi
combaterea unor pericole grave la adresa apărării ţării şi siguranţei naţionale sau a
democraţiei constituţionale ori pentru prevenirea, limitarea şi înlăturarea urmărilor unor
dezastre.

Decretul Preşedintelui omâniei prin care se instituie starea de asediu sau starea
de urgenţă   &   &2& care în acest fel îşi asumă şi
responsabilitatea delegării legislative, pentru aplicarea măsurilor prevăzute în decret,
autorităţile civile şi militare emit 
ÊÊ
.

Acest tip de ordonanţe sunt deosebite de ordonanţele de urgenţă sau ordonanţele


emise în baza unei legi de abilitare, dar, îşi păstrează, fără îndoială, caracterul de act
administrativ individual sau normativ.
? Ordonanţele militare      !   
  & %, în măsura în care nu intră
în categoria actelor de comandament cu caracter militar, dar este
cert că nu pot face obiectul controlului de constituţionalitate al
Curţii Constituţionale.

†? !   ! %"      &"   !  
  "$  & %"& &"

? In mod greşit Guvernul transferă, în anumite cazuri, anumite
competenţe, din sfera de reglementare a ordonanţei în sfera de
reglementare a hotărârilor de guvern.

? Orice modificare, cât de mică, adusă unei ordonanţe, şi cu atât mai


mult unei ordonanţe de urgentă prin hotărâre de guvern, nu
reprezintă, în nici un caz, atribuţia Guvernului de Äorganizare a
executării legii´.

  "  



‰ 
 
 ÊÊ   

  
ÊÊ 

  
  Ê
  
  Ê  Ê
 Ê  
  ÊÊ  


    ÊÊ 


 
Ê      Ê ÊÊ Ê

 Ê    Ê
 

Ê  
       Ê  Ê
  Ê   
 

 Ê 



 
   

 Ê Ê Ê


Ê 

ÊÊ    ÊÊ 
 Êc ÊÊ

†?   '",    ?
?? ?  
  ?  , iar de    
 ""  &, 
 ?? ? ? ?   ?
?  ?
? ?.

†? Având în vedere natura juridică a organului emitent 


 /  & %

†? In funcţie de procedura prevăzută cu ocazia adoptării lor, ordonanţele, fie îşi


păstrează caracterul de act administrativ normativ, atunci când ele nu sunt supuse
aprobării de către Parlament, fie, prin absorbţie, o dată cu aprobarea, capătă
caracter de lege.

†? Ordonanţele care nu au nevoie de aprobarea Parlamentului, sunt şi rămân acte


administrative normative, numai că vor avea valoarea juridică a unei legi
ordinare, şi, ca atare, vor putea fi modificate sau abrogate, după intrarea lor în
vigoare, printr-o altă ordonanţă emisă conform Constituţiei, printr-o lege ordinară
sau printr-o lege organică.

†? Tocmai pe considerentul că sunt acte administrative normative, credem că aceste


ordonanţe ar putea fi controlate şi de către instanţele de drept comun sau de
contencios administrativ, pe calea excepţiei de ilegalitate, atunci când ar
contraveni unei legi ordinare sau organice, deoarece în această situaţie
³ordonanţele Guvernului se analizează ca acte normative pe care Constituţia nu
le mai asimilează, din punctul de vedere al efectelor juridice, cu legile cărora le
contravin ordonanţele emise în baza unei legi de abilitare nu pot acţiona ca legi
speciale faţă de legile organice, însă au acest caracter şi produc aceste efecte faţă
de legile ordinare, chiar şi în cazul ordonanţelor ce se supun aprobării
Parlamentului.

†? Considerăm că ordonanţele emise în baza unei legi de abilitare, nu pot avea rolul
unor legi speciale în faţa ordonanţelor de urgenţă, astfel că nu întotdeauna

  ?  
?  .

†? ‰ " '    & 


cc   0  

†? Ordonanţelor supuse aprobării Parlamentului, fie că această operaţiune este cerută
prin legea de abilitare, fie de Constituţie, (pentru cele de urgenţă), dacă sunt
aprobate (inclusiv cu modificări), conţinutul lor este absorbit de legile de aprobare,
dobândind astfel valoarea juridică de legi.

†? În cazul respingerii lor prin lege ordonanţele nu mai devin legi, rămân acte
administrative normative cu putere de lege, care îşi încetează efectele pe data
intrării în vigoare a legii prin care au fost respinse. 

? c. '" "


  &/ $%!  

? Parlamentul este îndrituit ca prin legea de aprobare sau respingere să


reglementeze, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele
juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei.

3c   

,%& $&!  ' $


 0  $ '  & !

Exista ?  ? ?   :

 . ‰    &$' ) !  ' 


4. ‰ !".
? ‰ 
Ê 

 Ê Ê Ê

ÊÊ


Ordonanţele emise în baza unei legi speciale de abilitare pot fi la rândul lor:

1)? Ordonanţe   '"    &;

2) Ordonanţe   &  '    &.

†? aegea de abilitare, poate îmbrăca şi forma unui text, având acest obiect, cuprins
într-o lege ce are un alt scop, reglementând alte raporturi sociale anume.

În temeiul prevederii constituţionale s-au adoptat legi prin care se abilita


Guvernul pentru a emite ordonanţe.

|? Perioada de abilitare a Guvernului începe la încheierea sesiunii ordinare şi


durează până la reluarea lucrărilor Parlamentului în următoarea sesiune
ordinară.

Acest tip de ordonanţe pot fi emise nu numai pe perioada vacanţei parlamentare,


dar şi în timpul sesiunilor, dat fiind faptul că în Constituţie nu se interzice o astfel de
practică.

? Practica recurgerii de către Guvern la ordonanţe şi în timpul


sesiunilor parlamentare, a dus în bună măsură la atrofierea iniţiativei
legislative a acestuia, şi nu mai puţin la diminuarea rolului şi puterii
Parlamentului.

eglementarea normativă pe calea ordonanţelor trebuie să constituie, în spiritul


Constituţiei, o excepţie, iar crearea unui precedent, prin emiterea unui număr mare de
ordonanţe, chiar în perioada sesiunii parlamentare, duce la încălcarea principiului
supremaţiei legii şi a instaurării ³domniei ordonanţelor´ în locul ³domniei legilor´.

A existat o dezbatere in literatura juridica ca pentru domeniul stabilit prin legea


de abilitare şi până la termenul încuviinţat pentru emiterea ordonanţelor, Parlamentul nu
mai poate statua el însuşi prin legile sale, deoarece o dată că s-a dezinvestit de
competenţă sa, iar în al doilea rând pentru că astfel ar anula însăşi sensul delegării.

Această opinie a fost combătută cu următoarele argumente:

- dacă Parlamentul poate să atribuie Guvernului prerogative legislative, temporar


şi limitat, nu înseamnă că organul legiuitor îşi pierde şi dreptul de control stabilit de art.
111 din Constituţie asupra organului administrativ central.
  &  $        &       
" !&"        " / "    0 " 
!  ' /    #

- dacă Parlamentul are dreptul constituţional de a-şi modifica, suspenda sau
abroga propriile legi, nu vedem de ce organul legislativ ar fi lipsit de aceste atribute în
ceea ce priveşte legea de abilitare a Guvernului.

- delegarea legislativă nu constituie altceva decât un transfer temporar şi


subsidiar a unora dintre prerogativele legislative, astfel că Parlamentul rămânând unica
autoritate legislativă.

V‰Ê   ÊÊ Ê


Ê îl poate constitui fie  &$  2 
&  !&  & % 5!&  ! "   & "6   &
$ 0  !&  $   % & & 
  '!   !  "     " 0" în totul sau în parte
(reglementare secundară).

*  Ê  ÊÊ Ê


Ê mai trebuie precizat că legea de abilitare trebuie
să fixeze    Ê
 Ê obiectul delegării legislative.

? Omisiunea indicării domeniului sau chiar ³vaga caracterizare´ a


domeniilor raporturilor sociale susceptibile de a fi reglementate prin
ordonanţe, deschide calea declarării ca neconstituţionale a legii.

? Ordonanţele care nu se încadrează în obiectul determinat al legii de


abilitare şi exced limitelor acesteia 0   şi
pot cel mult produce efecte juridice similare unei hotărâri de guvern.

*Starea de neconstituţionalitate a unei ordonanţe nu poate fi înlăturată prin legea


de aprobare, nici chiar de Parlament, deoarece lipsa abilitării Guvernului de a emite
ordonanţe într-un domeniu determină Äneconstituţionalitatea intrinsecă a ordonanţei´.

* '   ,%  !  "      &  
&  ' !& ! 

? aporturile sociale supuse reglementării prin legi organice nu vor


putea fi reglementate nici prin lege ordinară şi nici prin ordonanţă
emisă în baza unei legi de abilitare.

†? ,%  '  " &"   $ &      '
!!  
†? Parlamentului, în calitatea sa de unică autoritate legiuitoare a ţării, are dreptul şi
obligaţia de a determina acele relaţii sociale care nefiind de domeniul legilor
constituţionale sau organice, pot fi reglementate prin lege ordinară.

* Dacă domeniile rezervate legilor organice sunt expres şi limitativ prevăzute în


Constituţie., înseamnă că, Guvernul este obligat ca în exercitarea prerogativelor
conferite prin legea de abilitare să respecte cu stricteţe domeniile rezervate legii
organice, sub sancţiunea că orice prevedere dintr-o ordonanţă care ar încălca această
limită este neconstituţională.

Atunci când instanţele de drept comun sau de contencios administrativ constată


că o ordonanţă guvernamentală contravine unei legi organice, în particular încălcând
domeniul de reglementare al acesteia, vor putea, pe calea excepţiei de ilegalitate, să o
înlăture ca ilegală din soluţia procesului.

†? Nici în cazul legilor organice-cadru Parlamentul nu va putea delega Guvernul să


intervină şi să reglementeze principii aplicabile în materia rezervată legii
organice, dar odată principiile stabilite, printr-o lege specială va putea să abiliteze
Guvernul să emită ordonanţe, cu valoarea unor legi ordinare, în detalierea
reglementărilor cadru.

*aegea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu,  /!" & 


!& & %" ï ?

 

 Ê 
.

? Acesta este un termen de decădere.

? Dacă în cuprinsul legii de abilitare, nu este stabilită data până la


care se pot emite ordonanţe de către Guvern, în materia arătată,
!  '  ".

Emiterea de ordonanţe, după data stabilită în legea de abilitare,  !


0   & %    " şi în consecinţă, eventual, acel act va
produce efectele unei hotărâri guvernamentale, fără a mai putea reglementa, modifica,
completa, abroga în domeniul rezervat legii ordinare.

? În afară de   şi de , legea de abilitare ± nimic


neîmpiedicând Parlamentul - poate să stabilească şi ? 
pentru emiterea unor ordonanţe, numai cu respectarea prevederilor
art. 115 din Constituţie.
? Depăşirea abilitării constituie o încălcare a prevederilor art. 115 alin.
1 din Constituţie care limitează strict delegarea legislativă la
obiectul acesteia, astfel cum este stabilit de legea de abilitare.

*u   

  Ê


   Ê 
ÊÊ
 Guvernul poate modifica,
completa, abroga oricând ordonanţele pe care le-a emis, în limitele delegării legislative
şi tot prin ordonanţe.

? Parlamentul poate oricând, chiar şi până la expirarea termenului de


abilitare stabilit, să modifice legea de abilitare, limitele şi obiectul
delegării legislative, sau chiar să abroge expres ordonanţe în
calitatea lui de ³unică autoritate legislativă´.

‰ &$' ) ! ' (

`? ‰   ?  ?
?
?  ?   ?   ?    ?   ?
  ?
  ?
?
ÿ? ‰   ? ??
?
?  ?  ? ?   ??

?
` ? ‰    % !  '    '"   &
  &

†? În legea de abilitare poate să fie cuprinsă şi obligaţia Guvernului de a supune ordonanţa


aprobării Parlamentului.

Normele juridice cuprinse în ordonanţă      &     
/"  '   după care "'  ! '  
$ )" 5$  ) !  6   &"   & )" (prin consecinţa
modificării sau complectării unor norme juridice),  $  " 0 (prin aprobarea
ordonanţei).

†? '   !   !

Prin legea de aprobare se operează eliminarea, modificarea sau introducerea, unor noi norme
juridice, şi se procedează la ³descărcarea de răspundere´ a Guvernului, în legătură cu aplicarea
ordonanţei în forma ei iniţială.

? dacă ordonanţa nu este supusă aprobării Parlamentului, atunci când se cere


aceasta, până la împlinirea termenului de abilitare, efectele sale încetează.

aegea, prin care se face aprobarea sau respingerea ordonanţelor, va cuprinde obligatoriu şi
ordonanţele ale căror efecte au încetat deoarece nu s-a cerut aprobarea Parlamentului, potrivit procedurii
legislative, până la împlinirea termenului de abilitare.
*‰ , în virtutea respectării normei constituţionale '"  /" 
 &  '"

? /"      &"  '"    " '"   


    %  '     "    " " &
 $       &     &" $ &
& 

? Acestea încetează să mai producă efecte juridice o dată cu împlinirea termenului
până la care Guvernul a fost abilitat să reglementeze normativ şi să ceară
aprobarea Parlamentului prin legea specială.

Ordonanţa se supune aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea


termenului de abilitare. Subliniem7&/"    '" '"
$"   /$ )"!    "1

†? Problema care se pune însă este de a se şti dacă ordonanţa, în acest interval de timp, cât este în
fiinţă legea de abilitare, trebuie să fie şi aprobată de Parlament sau este suficient să fie numai
depusă spre aprobare organului legislativ.

? legiuitorul constituant a admis ipoteza ca aceste ordonanţe să fie depuse numai


spre aprobare la Parlament în timpul în care legea de abilitare este în fiinţă, după
care, organul legislativ exercitându-şi suveran şi independent atribuţiile sale, le
va supune aprobării sale, potrivit procedurii legislative, când va crede de
cuviinţă.

&   $& ' &! %


"  """&"

? !   '   '  & $      ' "
'"   &, ? ? ? ?  ? ?  ?
?
? 
ï ?
   ?

V/"  0  &  '  ordonanţa poate fi oricând abrogată sau modificată
printr-o altă ordonanţă dar o dată împlinit acest termen, în lipsa unei alte legi de abilitare Guvernul nu va mai
putea interveni, singur Parlamentul având competenţa de a o aproba, modifica sau respinge.

? după depunerea ordonanţelor la Parlament, Guvernul nu le mai poate modifica


sau abroga, deoarece s-a intrat în procedura legislativă.

Credem că această susţinere necesită însă o corecţie, pentru ipoteza în care Guvernul a
depus ordonanţa la Parlament, dar se mai află în perioada stabilită pentru abilitare.
? /" $&  &,% &  
  2  & '$ $ & !" ! %     
'! 

In acest caz, Parlamentul se va afla de fapt în prezenţa a două ordonanţe, una iniţială şi alta care
apare ulterior să o modifice pe prima, organul legislativ urmând să se pronunţe asupra amândoura.
? Parlamentul va descărca de răspundere Guvernul în legătură cu aplicarea
ordonanţei în forma ei iniţială, şi va aproba (dar poate şi să respingă) ordonanţa
modificată.
? Nimic nu împiedică Parlamentul ca prin aprobare să dea unei ordonanţe emise în
cadrul procedurii de abilitare, valoarea unei legi organice, aceasta, desigur, cu
respectare condiţiilor şi procedurilor pretinse de Constituţie (situaţie
extraordinară, obiect, aprobare cu votul majorităţii prevăzute la art. 74 alin. 1 din
Constituţie etc.).

* "  & '"     % $ "& 0   & %


& % ?? ??   ? ? ?  ?? ? ?    ??  ?
?

? ?
? ? 
? ?? ? ?

Se poate întâmpla ca Parlamentul să aprobe ordonanţa, dar cu modificarea prin legea de
aprobare a unora dintre normele ce le conţine.
? Însă, până la publicarea legii de aprobare, ?  ? ?  ?  
? ?
   ?  ? ï ? ? ? ?  ?     iar "    %    
!  ! .   "  % .&'" &  $ 
& % 

†? În situaţia în care Parlamentul respinge ordonanţa,       
/"     "     '" !$‰ , ? ?

???
? ?  ?

? Dacă Guvernul solicită aprobarea Parlamentului, în termenul stabilit de legea de


abilitare, în virtutea caracterului lor permanent, reglementările ordonanţei vor
continua să se aplice până la intrarea în vigoare a legii de respingere, prin care
practic sunt abrogate.

! $ 0     '!" şi nu a unei anulări, deoarece în
această ultimă ipoteză $& " "& "   $"
   "  &

O dispoziţie normativă o dată abrogată, nu va mai produce nici un efect pe viitor, iar pentru trecut nu
vedem ce măsuri ar putea fi luate de legiuitor cu privire la efectele juridice deja produse, fără riscul de a
retroactiva, contrar prevederilor art. 15 alin. 2 din Constituţie, sau de a ultraactiva o prevedere deja
abrogată.
?
*Dacă   &  !   '       "   '"
 "   "  %    %   ÊÊ  Ê
Ê ,iar prima fază a procedurii
legislative este iniţiativa legislativă.

Procedura legislativă presupune parcurgerea în ordine a următoarelor etape:

? adoptarea proiectului de către Parlament,


? posibilitatea atacării legii ca neconstituţională dacă este cazul,
? promulgarea şi publicarea în Monitorul Oficial.

V  $ ,%$ 0" % ! %" prin transmiterea proiectului
de lege către una dintre Camere, potrivit competenţei de primă Cameră sesizată, la fel va proceda şi
când cere aprobarea ordonanţei.

? Practic Parlamentul )'  0  , putând să o admită, aşa cum
este, să o aprobe cu modificări sau complectări sau să o respingă.
? Proiectul legii de aprobare a ordonanţei propune Parlamentului să-şi însuşească
normele emise de Guvern în temeiul abilitării, norme care, potrivit art. 107 al. 4
din Constituţie, produc efecte de la publicarea lor în Monitorul Oficial.

Sunt supuse controlului sau înainte de promulgare atât legea prin care Guvernul este abilitat să
emită ordonanţe, cât şi legea prin care Parlamentul aprobă sau respinge ordonanţele emise.

?  0   & 0   !   '  !% 
)    &  & "/!

?
ÿ ? ‰     !   '   % '!       '"
  &
?
†?         !    0   )"
'    "!  ' %

? Deşi, ordonanţele din această categorie nu se transformă, prin voinţa
Parlamentului, în legi propriu-zise, atâta timp cât sunt în vigoare au echivalentul
valorii juridice a unei legii ordinare.

?  "&/  & %& %

? %/   ! $ "      & %
& %%'"')   &
   &  $/%   /" 
'!   &  2! "  " ".

Având valoarea juridică a unor legi ordinare, de principiu aceste ordonanţe nu vor putea fi
controlate de instanţele de drept comun sau de contencios administrativ, pe calea acţiunii directe sau pe
calea excepţiei de ilegalitate şi în consecinţă, să fie anulate sau înlăturate din soluţionarea unor procese,
atunci când se va susţine că ar contraveni unor legi ordinare anterioare.

†? $" '  " 0, de către


Curtea Constituţională, în temeiul art. 146 lit. d din Constituţia din 1991 revizuită.

? Este de subliniat că, o dată cu intrarea lor în vigoare, orice dispoziţie contrară
anterioară, cuprinsă într-o lege ordinară sau alt act administrativ normativ, se
consideră abrogată explicit sau implicit prin normele cuprinse în ordonanţă.

? Această regulă este valabilă şi în cazul ordonanţelor care anterior au fost


aprobate de Parlament prin lege, deoarece şi acestea au valoarea numai a legilor
ordinare.

à?  
  ?   ? 
?  ? ? ? 
?  ?    ?
    ?? ?
? ??
 ? 
 ?  ?? ? ?? ? ?
  ? ?    ?ï ?

? ? 
  ? ï 
†? Acest tip de ordonanţe se emit, în general, în scopul precizării unor prevederi dintr-o lege,
Guvernul fiind învestit cu competenţa de a stabili anumite prescripţii, metodologii, instrucţiuni
tehnice sau alte aspecte de detaliu ori norme cu caracter subsidiar, complementar sau adiacent.

         & % '      ! 
&" & )" &

‰   '"  &$&


  ! &  .  '  !) "
  )   %/  ' 

†? Ele se manifestă ca oricare altă lege ordinară şi, în consecinţă, au abilitarea constituţională de a
reglementa primar orice raport rezervat pentru legiferare acestei categorii de legi.

Dacă nu au fost emise până la termenul cerut şi prevăzut de legea de abilitare, nu


?
mai pot fi emise şi, dacă au fost emise, pot avea cel mult valoarea unor hotărâri
de guvern, dacă adoptarea lor s-a făcut cu respectarea tehnicii şi procedurii
necesare elaborării şi emiterii unor astfel de acte juridice normative. ?
? Altfel spus, în caz contrar,    ? ? ?
    ?
?
4? ‰ !"

Printr-o abilitare directă, constituţională, fără intermediul Parlamentului, Guvernul, în temeiul


unei puteri proprii, poate adopta ordonanţe de urgenţă, dar numai în situaţii extraordinare, a căror
reglementare nu poate fi amânată şi cu condiţia obligatorie de a motiva urgenţa în cuprinsul acesteia.

†?      !"0   '"


,%$ %   .

? Ordonanţele emise în temeiul legii de abilitare, constituie regula, ordonanţele de


urgenţă ? să constituie excepţia.

Pentru a avea un suport, cu adevărat constituţional, ordonanţele de urgenţă (pe lângă condiţiile
de valabilitate prevăzute în general pentru actele administrative normative) trebuie să îndeplinească,
cumulativ, următoarele ÊÊÊ

ÊÊ
 ÊÊ :
?
? ‰ !"  & $Ê
ÊÊ



aegiuitorul constituant a încercat să facă o distincţie între sintagma de Äcazuri excepţionale´ şi


cea de Äsituaţii extraordinare´, iar în art. 93 se spune ca instituirea stării de asediu sau de urgenţă
constituie măsuri excepţionale.

Sintagma de Äsituaţii extraordinare´ apare, prin conţinut, mai puţin grava în contextul
constituţional, decât sintagma de Äcazuri excepţionale´ sau de Ämasuri excepţionale´.

!!!     $ & &         
 0   % $ &"  "   &     '    ! 
 "!"

  &!     ! "!"
&%"$&&& 0  0  " "&"   
    %   ! 0   & % "" "  &   " "    
% "$% $%

c  ?  ? ?
? ??  ?  ?ï ?
?
?? ? 
?
 ? ?
 ??
? ?
?
? ?  ? ??
  ?ï ? ? ? ?

 ? ? ?   ? ?


 ?  .

În prezent credem că aceasta este definiţia şi conţinutul sintagmei Ä


 ?   ´.

Curtea Constituţională a mai considerat că este îndeplinită condiţia existenţei unei situaţii
excepţionale sau a unei stări de urgenţă  ? ? ?  ?  ?ï ? ? ?
   ? ?  ? ?  ? !? ?   ?   ?  !?   ?   ?

   .

Pentru o mai bună clarificare a conceptului se impune să se facă distincţie între Äsituaţia
extraordinară´ care a pretins adoptarea de urgenţă a ordonanţei şi domeniul de reglementare, care de
această dată nu mai este limitat doar la materia rezervată legilor ordinare.

? ‰   !"     &  $   0  
  
  
 
Ê



Guvernul emite ordonanţe din această categorie când se impune adoptarea unor măsuri urgente
pentru apărarea sau realizarea unui interes public.

3.? ,%' Ê Ê


 Ê  
   Ê  
Ê

Motivarea reprezintă o condiţie de valabilitate, de constituţionalitate a actului administrativ


normativ.

În cazul ordonanţelor, la adoptare, se prezentau însoţite de ? ?  , indiferent că
erau ordonanţe emise în baza unei legi de abilitare, ori ordonanţe de urgenţă. În toate cazurile în care
ordonanţele erau supuse aprobării, acestea erau transmise Parlamentului însoţite de expunerea de motive
la proiectul legii de aprobare a acestora.

Prin modificarea adusă la această prevedere s-a încercat să se găsească o Äieşire de rezervă´,
stabilindu-se că  &%  $  & %")
" "'&

? &%    &  $      !"  ' "  "  
 & %  %  '    .

c




Ê Ê
Ê 
Ê  
 Ê
   ! Ê ‰Ê Ê
  Ê

  Ê 
 Ê 
? Dacă motivarea nu justifică urgenţa, sau este contrară dispoziţiilor
constituţionale, deşi formal actul administrativ normativ a fost emis în mod
legal, el este totuşi nelegal în privinţa cuprinsului sau scopului.

ü? ‰ 
!"  Ê
 
   Ê Ê  ÊÊ
  

 
  Ê Ê ÊÊÊ   
 

 
Ê   Ê Ê Ê Ê
 
 Ê Ê    c ÊÊ   Ê  
 Ê    Ê
  Ê 
   ÊÊ
   Ê   Ê
Ê 
Pe lângă domeniul rezervat reglementării prin lege ordinară şi domeniul oferit spre reglementare
legii organice este accesibil Guvernului, mai puţin în materiile prohibite prin art. 115 alin. 6 din
Constituţia din 1991 revizuită. În art. 115 alin. 5, teza ultimă, din Constituţia din 1991 revizuită se
prevede 0"  !")/&  !!  '"
&    %")"     ! !  (votul majorităţii membrilor fiecărei
Camere ± art. 76 alin. 1 din Constituţia din 1991 revizuită).

Astfel, potrivit art. 61 al. 1 teza a II-a din Constituţia din 1991 revizuită, Parlamentul
este considerat ca ³unica autoritate legiuitoare´, iar implicarea Guvernului în această activitate se poate
explica doar prin instituţia ³delegării legislative´, temporară şi riguros reglementată, care implicit se
realizează şi prin ordonanţele de urgenţă.

Această sintagmă de ³unică autoritate legiuitoare´ credem că este suficientă pentru a face
inadmisibilă ideea că Guvernul ar avea competenţa de a interveni în sfera legilor organice.

Plin de contradicţii, legiuitorul constituant, după revizuire, deşi nu i-a permis Parlamentului,
expres şi neechivoc, să ³delege´ Guvernul pentru a acţiona în domeniul rezervat legii organice,  
  %$  ""    !" 
& 2 0 &"7  "1  7 "! ´.

‰? ??
! ?  ? ?  ? ?   ? ? ??  ?ï ??  ?
 ? ?  ???
 ?  ? ??
! ? ??" ? ? #? 
 ? ? 
?
 ? ? 
? ?   ?  ? ï ?
   ? ?  ? ï ?   ?  ? $
! #? !?  ?
  ??
?
†? În măsura în care o ordonanţă de urgenţă, ulterior aprobată prin lege, nu reglementează într-un
domeniu rezervat legii organice, ea poate fi abrogată, modificată sau completată şi printr-o
ordonanţă simplă emisă în baza unei legi de abilitare.

8? ‰ !""$%!  "$ 
  ÊÊÊ(

?    


    )'  $ "  !"   c & 
&"") "#

Ê

Ê$‰  &/

†? ordonanţele de urgenţă se supun obligatoriu aprobării Parlamentului.

†? ordonanţele de urgenţă trebuie să fie depuse spre aprobare Parlamentului, pentru a face astfel
posibil exercitarea controlului pentru aprobarea lor, anterior intrării în vigoare.

De aici, coroborat cu dispoziţia constituţională privind obligativitatea convocării Parlamentului,


în cazul în care acesta nu se afla în sesiune, a fost concluzia autorului că, anterior intrării în vigoare a
ordonanţei de urgenţă, se impunea aprobarea acesteia de către organul legislativ.

V   $ %!      !"  /    
)' c &&/ '  $‰ .

9? c 

 c
 Ê Ê
 Ê   " Ê  
    
 
  

 ÊÊ 
 
Ê  

c% $0  "' " "$ "4"
c &
? ordonanţele de urgenţă se depun spre aprobare, se publică, intră în vigoare şi,
după trecerea unui timp se discută în Parlament, se aprobă sau se resping.

4 c &  '!    $ &  8 )       
!"(în cazul primei Camere sesizate, potrivit competenţei materiale legislative, stabilite de art. 75)
  & (în realitate de la data înregistrării la cea de-a două Cameră), să convoace Camerele.

? Este evident că acest termen curge de la depunere sau de la trimitere (cu


precizarea de mai sus) deoarece c & ) " &3:)
  $ " !"         & $   " 
   

? "    ! "& c &") "  


!"& c & % %$"& 
 " "5 '  !6

? Dacă soluţia aleasă de fiecare Cameră este contrară, c & ) "& % 
% & ) ""$  !


†? Dacă Camera mai întâi sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei în acest termen, ce are un
caracter imperativ, de 30 de zile,     "  "   &  
c &

? De la data înregistrării ordonanţei de urgenţă pentru dezbatere şi, nu de la data
trimiterii acesteia celei de-a doua Camere, datele putând să nu coincidă, Biroul
acesteia din urmă va convoca în termen de cinci zile pe membrii săi.

? După adoptarea ordonanţei de urgenţă, în tăcerea primei Camere şi trimiterea


spre adoptare celei de-a doua Camere, ea se consideră definitiv adoptată dacă
aceasta din urmă este de acord.

Este posibil ca ordonanţa de urgenţă să fie definitiv adoptată şi în tăcerea celei de-a două Camere.

†?   ) $     2    c &" %  !   , aceasta se va întoarce la
prima Cameră sesizată, care de această dată va decide definitiv în virtutea competenţei sale
decizionale).

†?  )$ & c &"   & ) "!  
!"  2  c &"%  '  % $  & c &" 
% ."$%

c%      $&)   


&    !",  )'     % $ )   " 
"  "&"3:)  $! .

? Aceasta înseamnă că indiferent de activitatea deputaţilor sau senatorilor, o


ordonanţă de urgenţă va putea fi adoptată, printr-o lege de aprobare, cel puţin în
9:) de la data depunerii ei spre dezbatere la prima Cameră competentă şi
în cel mult 6:  ) (aprobare, respingere, aprobare sau respingere, aprobare,
respingere), aceasta, binenţeles fără a lua în calcul posibilele întârzieri datorate
timpului scurs între înregistrările la Camere.

Ordonanţa de urgenţă având ca obiect norme de natura legii ordinare se aprobă cu votul
majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră ,   !")/&
  !!  '"%& "&&'"c & .

În consecinţă, ar fi firesc ca şi legea de aprobare a unei ordonanţe de urgenţă având ca obiect


norme de natura legii ordinare să aibă un caracter ordinar, iar legea de aprobare a unei ordonanţe de
urgenţă având ca obiect norme de natura legii organice să aibă un caracter organic.

 ?  ?    ? ? ? ?  ?c ?



 ?  ?  ?  ?

  ?  ? ?ï ? ? ? ?   ?
   ??
?
†? aegile, fie ele ordinare, fie organice, intră în vigoare la trei zile de la data publicării sau la o dată
ulterioară prevăzută în textul lor.

Această dispoziţie, se aplică şi legilor de aprobare sau de respingere a unei ordonanţe de urgenţă.

Dar, pe de altă parte, prin excepţie,  !", nu şi ordonanţele emise în baza unei legi
de abilitare, "$%!    '"$‰ 

†? Procedura de adoptare a ordonanţelor de urgenţă instituie singurul caz, prevăzut în Constituţia
omâniei, prin care Guvernul impune Birourilor Camerelor să convoace Parlamentul şi, aceasta
doar prin simpla depunere spre aprobare a textului ordonanţei.

7.? ‰ !"


 
  Ê  
 
  ÊÊ  Ê

  Ê2! % .   " $ .

? !   "     &     !" 5
%  ' $ ) &$' ) ! ' 6 
 " $           
"&//$%! /" &!   '  !!

Dacă o ordonanţă, fie ea de urgenţă, în întregul ei sau în parte - unele dintre dispoziţiile ei - a
fost declarată neconstituţională şi, direct sau indirect dacă prin acte administrative normative sau
individuale emise în baza lor, s-au vătămat diferite persoane, acestea din urmă se pot adresa instanţelor
de contencios administrativ
? Însă numai dreptul subiectiv vătămat, recunoscut de lege, poate face obiectul
acţiunii în contencios administrativ.

Având în vedere frecvenţa ordonanţelor de urgenţă putem spune că Guvernul şi-a abandonat
principala sa funcţie normativă constând în ³organizarea şi executarea legilor´ prin hotărâri normative,
preluând printr-un exces de putere funcţia legislativă a Parlamentului.

c     

În realizarea funcţiilor sale Guvernul îndeplineşte printre alte atribuţii principale şi pe aceea de a
emite ordonanţe în temeiul unei legi speciale de abilitare şi ordonanţe de urgenţă potrivit Constituţiei.
Ordonanţele Guvernului, indiferent din categoria din care fac parte, până la intrarea lor în
vigoare prin publicare, parcurg mai multe etape, pornind de la activitatea de documentare şi analiză
ştiinţifică, proiect şi până la acela de acte definitive aprobate şi adoptate.

Au dreptul să iniţieze proiecte de ordonanţe, în conformitate cu atribuţiile şi cu domeniile lor de


activitate:
? ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale
aflate în subordinea Guvernului,
? autorităţile administrative autonome, organele de specialitate ale administraţiei
publice centrale aflate în subordinea sau coordonarea ministerelor.
? prefecturile şi consiliile judeţene,

Cum prefectura nu este altceva decât aparatul de lucru al prefectului, corect ar fi fost să se prevadă în
actul normativ mai sus citat că dreptul la iniţiativă în această materie aparţine prefectului şi nu
prefecturilor.
Proiectele de ordonanţe se elaborează de către autorităţile publice desemnate cu respectarea
prevederilor aegii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
normative.

1.? c%   &  $ %   '"    
$& &  &"   $   "   &   0&"
      &" %  & %"   ' )" 
   !&" %$%
? îl înaintează conducătorului autorităţii publice iniţiatoare, iar dacă este însuşit se
transmite în copie autorităţilor publice interesate, care în &&8
)  "  2   '  &,  ?
?  ?   ?
 ?
 ?ï ? ?
?
2.? " '     %    & % 
% )"  $  &  )   &%  5  
 & 6   & %  %)  " '    
"'  %)$  %) &;
 $.  " "2 %)0%' ! " 

? %)   ;  '!   & 


 

? Acolo unde este nevoie, iniţiatorul va cere şi avizul Consiliului Concurenţei,
după care va trimite spre adoptare proiectul de ordonanţă Guvernului.

Proiectele de ordonanţe avizate se transmit de către iniţiator:


? Secretariatului General al Guvernului care, la rândul său, va solicita avize de la
Consiliul aegislativ (termenul nu poate fi mai mic de 24 de ore pentru proiectele
de ordonanţe de urgenţă şi de 10 zile pentru ordonanţele emise în baza unei legi
de abilitare), Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi Consiliului Economic şi
Social (în domenii privind restructurarea şi dezvoltarea economiei naţional (etc)
, %)  %  & $ : )       &  " $
 ) "" ").

Avizul, în cazurile mai sus menţionate are un caracter consultativ.


Nerespectarea termenelor arătate mai sus, nu produce consecinţe juridice, termenele având
caracter de recomandare şi nu de decădere.

3? După parcurgerea etapelor arătate şi obţinerea avizelor     
 &  & &  '%    "  
  '!     )    

ü? Proiectul de ordonanţă refăcut după prescripţiile făcute şi conform normelor de tehnică
legislativă prevăzute de aegea nr. 24/2000  %   &    ,  
,%  &     "    8 ) $      
,% " !"""$


? Proiectele de acte normative se cuprind pe agenda de lucru a guvernului, dar
înainte de începerea dezbaterilor sau în cursul acestora, iniţiatorii pot solicita
primului-ministru, motivat, retragerea sau amânarea acestora.

? În cazuri excepţionale, primul-ministru poate aproba ca pe durata desfăşurării


şedinţei Guvernului să fie luate în discuţie şi proiecte de acte normative sau
materiale neînscrise pe agenda de lucru.

? )'  !             
&2&   &" &/   !     ! 


5.? "     ,  ,% )"'% ."


! %"   $  ) $     &  '%     
&    %  &" (aceasta din urmă presupune
parcurgerea din nou a circuitului arătat).

6.? O dată adoptat în şedinţa Guvernului şi definitivat potrivit celor de mai sus, & %
 )" &2&  &    &     '!  
$0 $%  &"

2În cazul ordonanţelor, ca de altfel şi în cazul altor acte normative,  &  
'!   $& &ü   &""
&2&

<? Ordonanţele adoptate de Guvern  &'  ‰ "
  ,  ,%. 

- Nepublicarea ordonanţelor are drept consecinţă 


 lor, astfel că nu se poate
recunoaşte capacitatea de a produce efecte juridice ? şi ?.

H.G. nr. 555/2001 prevede că în situaţia în care împotriva unui act al Guvernului se formulează
o reclamaţie administrativă în condiţiile cerute de legea contenciosului administrativ, Secretariatul
General al Guvernului, care primeşte reclamaţia o comunică iniţiatorului, care are obligaţia să verifice
actul criticat şi să propună în consecinţă menţinerea, modificarea şi/sau completarea ori abrogarea
acestuia.
Dacă reclamaţia administrativă este respinsă, Secretariatul General al Guvernului va susţine
această soluţie în faţa instanţelor de judecată.
? această reclamaţie înseamnă că poate fi făcută de către orice persoană vătămată
într-un drept subiectiv sau care demonstrează un interes legitim (art. 21 din
Constituţie), inclusiv împotriva unei ordonanţe.

Potrivit art. 6 alin. 3 din aegea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru
elaborarea  & %    & %      $ 
0&% ! (abilitare, aprobare, modificare, completare sau respingere în
cazul nostru)  &   "."/ ,%.
? Expunerile de motive şi notele de fundamentare constituie instrumentele de
prezentare şi motivare ale noilor reglementări propuse.

? 0  &%     &   '" $&" 
 & % $  )"    )"    " "
'&

? Expunerile de motive şi notele de fundamentare ± în opinia noastră ± fac parte


din corpul propriu-zis al actului normativ, deoarece reprezintă motivarea care a
stat la baza elaborării şi adoptării acestuia.

? Motivarea constituie o formă procedurală concomitentă, necesară pentru


adoptarea actului administrativ. Dacă rapoartele, propunerile, avizele sunt forme
procedurale premergătoare adoptării actului administrativ şi se supun regulilor
acestor forme, motivarea constituie o formă procedurală concomitentă care în
general nu este obligatorie, decât în cazurile prevăzute de lege.

? &   " $  ) " %)  %
  "             
& % !  /& &  "!  
%"  /   &%       " !   
0 %  '     

aegea transparenţei decizionale în administraţia publică stabileşte reguli procedurale


minimale pe care autorităţile publice centrale sau locale sunt obligate să le respecte în
raporturile cu cetăţenii şi asociaţiile legal constituite ale acestora.
? autoritatea administraţiei publice este obligată ca în procesul de elaborare a
actelor normative să publice anunţuri pe site-ul propriu, să afişeze la sediu
proiectul, să îl transmită către mass-media locală sau centrală, inclusiv tuturor
persoanelor care au depus o cerere pentru primirea acestor informaţii.
? Această lege se adresează autorităţilor administraţiei centrale (inclusiv celor
autonome) sau locale, însă mai puţin Guvernului, exceptat prin omisiunea de a fi
menţionat în dispoziţiile art. 4, care înşiră autorităţile obligate să respecte
dispoziţiile acestui act normativ, ceea ce face ca nepublicarea proiectelor de
ordonanţe să nu fie sancţionată, nefăcând obiectul transparenţei decizionale în
administraţia publică.

Dar, pe de altă parte, Guvernul poate fi obligat, conform aegii nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind
liberul acces la informaţiile de interes public, " !  "     & 
%    & % &      % & ""   
!    '     &/        ! 
&   .