FACTORII PARTICIPANŢI LA REALIZAREA CONSTRUCŢIILOR

La înfăptuirea unei lucrări de construcţii au existat întotdeauna trei roluri principale şi distincte:
1. Clientul (beneficiarul, numit uneori şi "promotorul")
2. Proiectantul (uneori numit şi consultantul)
3. Constructorul (antreprenorul)
Clientul, comandă lucrarea şi asigură plata lucrării.
Rolul proiectantului, care a revenit la început arhitectului, odată cu apariţia acestei profesiuni, s-a
amplificat pe măsura progresului tehnic, a creşterii complexităţii construcţiilor şi a importanţei
rezistenţei materialelor, transferându-se inginerului.
Rolul constructorului, care a putut fi asumat odinioară de un zidar sau de un meseriaş iscusit, s-a
extins mult în timpurile moderne spre a se ajunge la antreprenorul de astăzi.
 Rolul clientului din sectorul public sau privat
Clientul are 10 responsabilităţi (obligaţii):
1. Concepe scopul lucrărilor / proiectului de întreprins;
2. Defineşte funcţiunile pe care lucrările trebuie să le îndeplinească;
3. Efectuează sau obţine o analiză cost-beneficiu a propunerii;
4. Stabileşte prioritatea proiectului în raport cu alte nevoi / priorităţi ale clientului;
5. Obţine autorizaţiile necesare pentru executarea lucrărilor;
6. Găseşte banii (capitalul) necesari pentru plată şi se asigură că sumele corespunzătoare vor fi
disponibile la timpul potrivit, ţinând pasul cu costurile angajate;
7. Anticipează viitoarele costuri de exploatare / întreţinere şi obţiCCne veniturile sau mijloacele
necesare pentru a face faţă acestor costuri;
8. Plăteşte proiectantul şi antreprenorul pe măsura derulării lucrărilor;
9. Determină / aprobă, programul / calendarul lucrării;
10. Examinează critic / urmăreşte comportarea lucrării terminate în raport cu ţelurile / criteriile
iniţiale, identifică răspunsurile şi se asigură că lecţiile sunt învăţate şi folosite înainte ca o altă
lucrare similară să fie întreprinsă în viitor.
 1. Concepe scopul lucrărilor / proiectului de întreprins ­
Cu toate că există diferenţe mari între tipurile de proiecte iniţiate de clienţii din sectorul public şi
privat şi între obiectivele acestora, de exemplu în cazul celor dintâi - drumuri, alimentări cu apă, irigaţii,
energie, sisteme de telecomunicaţii, destinate "binelui public" şi dezvoltării economice pe termen lung a
ţării - iar în cazul celor din urmă proiecte care răspund nevoilor specifice unei persoane sau companii -
construirea unei ferme, unei fabrici, a unor birouri, sau realizarea în scopuri "speculative" de clădiri,
magazine sau construcţii industriale pentru a fi vândute sau închiriate în scopul profitului; în ambele
cazuri clienţii, fie că sunt departamente guvernamentale, persoane sau companii mici sau mari trebuie să
aibă o preocupare comună: de a obţine maximum din banii pe care-i învestesc / cheltuiesc.
Ambele categorii de clienţi trebuie, aşadar, să gândească şi să se manifeste ca oameni de afaceri. Doar
pentru că oficialii şi reprezentanţii aleşi din sectorul public nu cheltuiesc banii personali ci mai degrabă
banii din punga publică nu există nici un motiv pentru care n-ar trebui să dovedească aceeaşi grijă în
luarea deciziilor şi în căutarea obţinerii beneficiului maxim din investiţiile lor ca şi fermierul atunci când
cumpăneşte în a construi un hambar sau a cumpăra un tractor sau directorii de companie care
examinează priorităţile concurând la fondurile lor limitate sau posibilităţile care li se deschid şi riscurile
legate de fiecare opţiune sau decizie. Nici un client nu are resurse nelimitate şi toţi sunt răspunzători
în faţa cuiva pentru acţiunile lor - fie că este vorba de familia lor, de acţionari sau de alegători
 2. Defineşte funcţiunile pe care lucrările trebuie să le îndeplinească
Una e să concepi o lucrare - să ai o idee bună – cu totul alta e să precizezi scopurile şi obiectivele,
deseori încă şi mai greu este să spui în detaliu cum se va comporta în decursul timpului.
Să luam de exemplu proiectul unui drum. Poate să pară foarte evidentă necesitatea unei legături mai
bune între o nouă investiţie sau o sursă de materii prime şi o zonă industrială existentă.
S-ar putea să nu mai fie la fel de clar, totuşi, care va fi traficul iniţial şi cum ar putea creşte în timp
acest trafic şi, ca atare, când se pune problema stabilirii lăţimii, a aliniamentelor verticale şi orizontale,
a modului de execuţie, a tipurilor de racordări şi a terenului de expropriat, vor trebui făcute estimări şi
ipoteze asupra acestor parametri vitali.
Este funcţia drumului numai de a crea o legătura rapidă pentru traficul industrial care va fi generat la
deschiderea lui sau construirea lui creează ocazia de a se deschide alte zone pentru investiţii, de a
înlocui alte trasee şi/sau de a prelua o creştere în viitor a traficului? În egală măsură, în cazul
unei unităţi industriale în scop speculativ - ce fel de industrie este şi deci ce fel de încărcări şi de accese
se au în vedere, iar prevederea unor dotări minimale va impieta viitoarea utilizare sau vânzare ?
 Mergând mai departe, funcţiunile trebuie în cele din urmă traduse în condiţii tehnice de detaliu
care să poată fi evaluate de antreprenor. Există un adagiu - "dacă nu poţi preciza ceva, nu poţi nici să-
i pui preţul"; este vital ca clienţii, din sectorul public sau privat, să ştie cu claritate ce doresc de la o
anumită lucrare, iar atunci când este construită "să se potrivească scopului".
Este de asemenea foarte important ca aceste scopuri şi condiţiile tehnice asociate cu ele să fie
exprimate clar de la început, deoarece odată ce lucrarea a ajuns la nivelul elaborării detaliilor de
proiectare, schimbările târzii ale exigenţelor vor conduce la costuri importante. Aceste costuri vor creşte
considerabil dacă modificările survin şi mai târziu, în timpul perioadei de execuţie, iar antreprenorii vor
cere - şi pe bună dreptate, probabil - să fie bine recompensaţi nu numai pentru munca suplimentară dar
şi pentru întreruperile şi întârzierile pe care le-ar putea pricinui aceste modificări. Asemenea schimbări
se dovedesc de regulă foarte profitabile pentru antreprenori dar costisitoare pentru clienţi!
Aranjamentele contractuale pentru execuţie sunt în mod necesar destul de inflexibile şi cu toate că
idealul ar putea fi un "parteneriat" între client şi antreprenor, în realitate şi într-o economie de piaţă
unde contractul s-a câştigat prin licitaţie sau prin negocieri dure, relaţia dintre cele două părţi se va
stabili în mare măsură pe o bază de afaceri. Antreprenorul urmăreşte nu numai să-şi recupereze costurile
dar să realizeze un profit pentru a servi la învestiţii ulterioare în compania sa, în timp ce clientul este
preocupat să menţină cheltuielile în limita bugetului iniţial. Este crucial, aşadar, ca clientul să fie de la
început limpede precum cristalul în privinţa funcţiunilor şi scopului lucrărilor propuse, iar acestea să fie
enunţate explicit în documentele contractuale aferente.
 3. Efectuează sau obţine o analiză cost-beneficiu a propunerii
Analizele cost-beneficiu se înscriu de la simpliste la complexe dar împărtăşesc un ţel comun, acela de
a încerca să coreleze cheltuielile cu venitul sau beneficiul obţinut în timp, şi să o facă pe o bază cât
mai obiectivă cu putinţă. Deoarece beneficiile, îndeosebi cele pe termen lung, sunt deseori destul de
intangibile şi subiective, aceasta nu este o ştiinţă exactă dar, oricum, asigură mijloace foarte bune de a
compara o propunere de investiţie cu o alta şi, cu cât propunerile sunt mai apropiate (de exemplu o
variantă de drum cu o alta), cu atât rezultatele sunt mai relevante şi mai exacte.
Analizele cost - beneficiu ale proiectelor de drumuri naţionale, de exemplu, se bazează pe un număr de
parametri care iau în considerare nu numai costul iniţial ci şi dobânda la acesta pentru orice perioadă de
rambursare a împrumutului (adică întregul capital de finanţare a proiectului), avantajele obţinute prin
reducerea timpului de deplasare şi accidentele pe durata propusă de viaţă a lucrării (luând în considerare
creşterea traficului în cursul acelei perioade şi făcând diferenţierea, între vehiculele uşoare şi cele grele),
efectul negativ sau pozitiv asupra mediului, contribuţiile pe care lucrarea le-ar putea aduce industriei,
societăţii şi comerţului şi alţi câţiva factori care împreună pot fi traduşi într-o rată pozitivă sau negativă
de venituri în primul an. Se evaluează cifrele care dau valoarea costurilor prezente, valoarea beneficiilor
prezente şi valorile prezente nete admiţându-se capitalizarea pe o perioada de, să zicem, 30 ani.
 4. Stabileşte prioritatea proiectului în raport cu alte nevoi / priorităţi ale clientului

La punctele 2 şi 3 de mai sus s-au adus suficiente argumente pentru a ilustra acest aspect. Cu resurse
limitate, este de importanţă crucială cheltuirea fiecărui leu cu maximum de avantaj. Cererile sunt enorme
şi trebuie făcută o alegere dificilă (uneori imposibilă) între a soluţiona problemele imediate sau a investi
în infrastructură pentru beneficiul economic pe termen lung şi bunăstarea socială a ţării şi a comunităţilor.
În mod clar nu se pot da sfaturi în această privinţă şi ar fi o utopie să credem că avem răspunsuri la
problemele cu adevărat grele, dar cel mai bun lucru este să se atragă atenţia asupra importanţei şi
avantajelor încercării de a estima, cât de aproximativ, valoarea unui proiect în comparaţie cu altul, atât în
privinţa derulării în timp cât şi în cea a resurselor necesare.
 5. Obţine autorizaţiile necesare pentru executarea lucrărilor

La prima vedere s-ar părea că e un lucru care se înţelege de la sine dar este posibil ca orice omisiune
pe acest tărâm ar putea avea consecinţe serioase şi costisitoare; se va adânci puţin în continuare acest
subiect. În majoritatea formularelor de contract privitoare la activităţile de execuţie, clientului i se cere să
se asigure că s-au obţinut toate autorizaţiile, permisele şi drepturile de acces / folosinţă pentru a da
posibilitatea antreprenorului să treacă la lucru. Proprietarii particulari de terenuri şi clădiri aşteaptă să fie
despăgubiţi pentru pierderea de terenuri / clădiri şi pierderea sau interferarea în folosinţa unor proprietăţi,
în timp ce autorizaţiile de construire şi aprobările de la autorităţile competente trebuie obţinute înainte de
atacarea lucrării. Orice eşec pe acest front ar putea conduce la întârzieri costisitoare sau chiar la
abandonarea lucrării, pentru care antreprenorul va cere şi, probabil va fi îndreptăţit, substanţiale
compensaţii. Un asemenea eveniment ar putea submina cu totul lucrarea şi, în cazul cel mai rău, va duce
la faliment un client cu capital redus sau fără capital în spate sau care a mizat totul pe obţinerea unui
profit din lucrare.
 6. Găseşte banii (capitalul) necesari pentru plăţi şi se asigură că sumele necesare vor
fi disponibile la timpul potrivit, ţinând pasul cu costurile angajate
Contractul stipulează ca clientul să-i plătească antreprenorului pe măsură ce înaintează lucrările, fie la
etape convenite fie, mai degrabă, pe baza unor evaluări lunare. Banii lichizi sunt foarte importanţi pentru
antreprenor întrucât în preţurile din ofertă el a presupus că venitul nu va fi prea departe de cheltuieli şi, în
orice caz, el ar putea să aibă dificultăţi în a convinge băncile să-i mai împrumute bani fără garanţii
corespunzătoare. Ca atare, clientul trebuie să se asigure nu numai că întreaga sumă necesară pentru
finalizarea lucrărilor va fi disponibilă, dar şi că modul de eşalonare al disponibilităţilor va asigura rezerve
faţă de programul de execuţie anticipat. În plus, vor trebui să fie la îndemână alocaţii pentru cheltuieli
neprevăzute pentru a finanţa orice modificări sau a face faţă oricăror probleme neaşteptate sau de care nu
s-a ţinut seama la momentul ofertei, şi al căror cost cade în responsabilitatea clientului.
Trebuie să fie bine înţeles că într-o atare situaţie contractuală "preţul de buget" iniţial nu are practic
importanţă şi că în situaţia în care schimbările de soluţii, circumstanţe neprevăzute sau/şi pretenţii pentru
întreruperi sau întârzieri sunt considerate a fi puse în răspunderea clientului; clientul va trebui să
plătească indiferent dacă are sau nu bani puşi deoparte sau la dispoziţie. Toate acestea întăresc cele spuse
mai înainte cu privire la faptul că, mult înaintea licitaţiei, clientul trebuie să fie sigur asupra funcţiunilor
ce trebuie să le îndeplinească lucrarea şi deci să facă tot ceea ce-i stă în putinţă spre a evita modificări
ulterioare.
 7. Anticipează viitoarele costuri de exploatare / întreţinere şi obţine veniturile sau
mijloacele necesare pentru a face faţă acestor costuri
Există pericolul ca clienţii - în special cei din sectorul public – să tindă a uita de costurile privind
exploatarea şi întreţinerea lucrărilor şi să se concentreze exclusiv asupra capitalului iniţial cerut de
investiţie. Deseori aceasta se întâmplă deoarece fie cele două bugete (de învestiţii şi de venituri) sunt
ţinute de persoane sau autorităţi diferite şi, în parte, şi pentru că este puţin probabil ca iniţiatorii lucrărilor
să aibă responsabilitatea de a le urmări şi după finalizare. Autorităţile prudente caută să se asigure că
bugetele lor de venituri anuale iau în considerare creşterea obligaţiilor în concordanţă cu preluarea
investiţiilor capitale finalizate. Dacă acest lucru nu este făcut, "gemul" disponibil va trebui întins într-un
strat mai subţire pe infrastructura în continuă creştere, ceea ce va conduce ulterior la o întreţinere
necorespunzătoare şi la lucrări de reparaţii sau reconstrucţie excesiv de costisitoare.

8. Plăteşte proiectantul şi antreprenorul pe măsura derulării lucrărilor

Acest aspect a fost abordat suficient de detaliat la punctul 6 de mai sus.
 9. Determină / aprobă, programul / calendarul lucrării

Cu toate că este o practică obişnuită ca în documentele contractuale să se specifice un timp total

maxim pentru finalizare - de regulă stabilit de client cu luarea în considerare a timpului de execuţie
estimat în mod rezonabil - rămâne în răspunderea antreprenorului să întocmească un program detaliat al
lucrărilor, program pe care clientul - sau mai degrabă proiectantul - va fi solicitat să-1 confirme ca
acceptabil.
Este important ca clientul să se convingă că programul propus de antreprenor răspunde exigenţelor
sale atât în privinţa datelor stadiilor intermediare şi terminării integrale cât şi în privinţa aranjamentelor
pe care le-a făcut pentru finanţare (la care s-a făcut referire la punctul 6) precum şi a oricăror restricţii
asupra accesului pe teren. La unele proiecte pot fi necesare lucrări care să se desfăşoare în avans, înaintea
contractului principal, iar clientul va trebui să se convingă că programul corespunde, pentru reducerea la
minim a riscului de întrerupere şi întârziere.
 10. Examinează critic / urmăreşte comportarea lucrării terminate în raport cu
ţelurile / criteriile iniţiale, identifică răspunsurile şi se asigură că lecţiile sunt învăţate şi
folosite înainte ca o altă lucrare similară să fie întreprinsă în viitor

În esenţă, este vorba de a fi siguri că învăţăm din greşeli! Prea des greşelile sunt acoperite - fie din
jenă, fie din frica de a le recunoaşte - şi ca urmare, lecţiile care ar trebui învăţate sunt irosite. Întotdeauna
pot fi aduse îmbunătăţiri în proiectare şi execuţie; dacă ar fi posibil, să se aducă amendamente, pe baza a
ceea ce ştim la sfârşit, orice proiect ar fi realizat în condiţii mult mai bune. Multe lecţii pot fi învăţate
doar la câţiva ani după terminarea lucrării, când greşelile ascunse şi cauzele acestora sunt identificate.
În consecinţă, există avantaje în a folosi şi forma antreprenori şi proiectanţi cu experienţă - îndeosebi
în domeniul lucrărilor speciale - pentru a contribui la reducerea ciclului de învăţare şi a minimiza riscul
greşelilor şi erorilor de judecată.
 Concluzii

S-a făcut o scurtă prezentare a principalelor obligaţii şi responsabilităţi ale clientului

într-o situaţie reglementată prin contract.
Tema subsidiară o reprezintă importanţa şi necesitatea de a gândi şi cântări lucrurile în
mod clar şi concret înainte de angajarea lucrării.
Erorile şi omisiunile în această etapă îl vor costa mai târziu scump pe client.
Timpul folosit la început pentru determinarea obiectivelor de bază şi a funcţiunilor
şi pentru evaluarea valorii lucrării şi poziţiei prioritare în raport cu alte opţiuni şi posibilităţi,
se va dovedi a fi un timp cheltuit cu folos.
 Rolul proiectantului

Proiectantul (firma de consultanţă inginerească) are un rol foarte complex şi constă în:
reprezintă o sursă de consultaţii competente;
elaborează studii pentru selecţia celui mai bun proiect;
proiectează, dacă este necesar, asigură proiecte complete, pe baza cărora contractantul să poată
executa lucrarea;
supraveghează lucrările pe şantier, în numele clientului, detaşând personal rezident pe şantier;
elaborează studii de fezabilitate;
promovează proiecte valoroase.
 Supravegherea lucrărilor

În unele ţări (de ex: Marea Britanie) proiectantul supraveghează pe şantier executarea lucrării pentru
proiectele proprii. La toate aceste lucrări proiectantul are personal rezident la locul de execuţie al
lucrării. Rolul acestuia variază, dar în mod tradiţional sunt reprezentanţii beneficiarului pe şantier,
având o poziţie precis definită în contractul încheiat între beneficiar şi antreprenor. Se cere
antreprenorului să execute lucrarea în conformitate cu graficul şi procedeele de lucru stabilite.
Supraveghează dacă lucrările corespund cu planurile şi specificaţiile, şi se pretinde un standard ridicat
al lucrărilor. Proiectantul dă acordul asupra măsurătorilor, sunt solicitaţi să rezolve disputele care apar în
afara contractului, în condiţii de imparţialitate. Proiectantul este responsabil în mare parte de siguranţa
personalului şi a lucrării respectând reglementările. Aceste îndatoriri oferă evident, un rol de conducere
în realizarea lucrării, dar în ultima vreme, datorită modului în care este administrat proiectul acest rol are
în multe cazuri tendinţe de schimbare.
 Competenţa expertizei
În străinătate (model spre care se tinde) competenţa unei consultanţe este mai extinsă decât cea a unui
institut de proiectare din România. De exemplu, o firmă de consultanţă specializată în proiecte
hidrotehnice acoperă toate componentele privitoare la alimentarea cu apă a oraşelor şi apele uzate
rezultate: baraje, conducte de alimentare, rezervoare; epurarea apelor uzate şi modul de lucru; staţii de
pompare; reţele de conducte distribuitoare de apă; canale de colectare; descărcări în mare; tehnici de
epurare şi curăţire a depunerilor.
Multe din firmele de consultanţă din străinătate sunt multidisciplinare. Unele firme mari pot oferi
game largi de servicii de la alimentarea cu apă a oraşelor, căi de comunicaţie (drumuri, căi ferate),
instalaţii industriale, generatoare de putere până la proiecte arhitectonice şi proiectare structurală
complexă. Astfel de firme sunt internaţionale, iar cantitatea de muncă necesară pentru a susţine lucrări în
această diversitate de domenii este foarte mare.
Există multe firme mici care lucrează numai într-o ţară sau chiar numai într-un singur oraş care însă
pot oferi o gamă largă de servicii chiar dacă se restrâng la proiecte de dimensiuni mici şi mijlocii.
 Dimensiunea competenţelor firmelor de consultanţă din străinătate este mai mare decât cea a unui
institut de proiectare echivalent românesc. Poate cea mai extinsă arie este cea în domeniul analizei
economice şi financiare. O firmă de consultanţă inginerească va asigura ca parte a studiului de
fezabilitate o analiză complexă a proiectului - aceasta va include tehnici de reducere a circulaţiei
disponibilităţilor financiare lichide, evaluarea corectă a preţurilor, beneficii, analize operaţionale.
Firma poate angaja economişti sau poate folosi ingineri specializaţi în ingineria economică. Inginerii
trebuie să fie familiarizaţi cu aceste tehnici pe care le folosesc în domeniile lor de activitate. De
asemenea trebuie să folosească şi tehnici de analiză financiară. Aceasta nu înseamnă însă că toate
firmele de consultanţă au în permanenţă personal specializat în toate domeniile, aceasta nu este
eficient, dar inginerii firmei trebuie să cunoască toate acestea, să cunoască cerinţele unei expertize, să
fie capabili să colaboreze cu toţi experţii. Un inginer consultant este responsabil pentru munca depusă
de echipa lui.
Rolul unui consultant într-un proiect poate fi acela de a formula politica de acţiune, şi aceasta în
afară de sarcinile inginereşti imediate. Aceasta nu înseamnă că el trebuie să se interpună în acest
proces, dar el are datoria de a înţelege implicaţiile muncii sale. El poate elabora analize şi poate trage
concluzii pentru a putea contribui la luarea decizii1or.
 Capacitatea de comunicare

Se acordă foarte mare importanţă comunicării cu clientul.

Un consultant incompetent este cel care ascultă o scurtă expunere şi vine peste un an cu "răspunsul".
Consultantul reprezintă o extensie a echipei beneficiarului, o parte din aceasta. Consultantul trebuie
să lucreze în permanenţă cu clientul, să se implice în procesul de evoluţie al studiului sau al proiectului,
să facă rapoarte privitoare la progresele înregistrate, să recomande schimbări sau noi direcţii de acţiune
dacă apar elemente neprevăzute, informând clientul despre costurile estimative ale proiectului. Scopul
este de a asigura clientul că rezultatele obţinute de consultant răspund nevoilor acestuia şi corespund cu
obiectivele sale.
Desigur este mult mai uşor de spus decât de făcut, şi nu totdeauna acest obiectiv este realizabil.
 Obiectivitate şi integritate
În faza de analiză şi studiu a proiectului consultantul trebuie să fie obiectiv în analizarea şi prezentarea
faptelor. Rolul consultantului nu este de a influenţa politica de investiţii. Consultantul poate recomanda
modul de acţiune dacă se cere acest lucru, dar aceste recomandări trebuie să se bazeze pe fapte obiective.
Consultantul poate prezenta alternative fezabile. El nu trebuie să fie influenţat de chestiuni de ordin politic,
de propriul său interes, sau de interesele altor grupuri. Rolu1 consultantului este de a prezenta celor care
iau decizii toţi factorii relevanţi şi consecinţele fiecărui mod de acţiune.
Clientul, care poate avea dificultăţi în luarea deciziilor pe baza consultanţei oferite, poateavea încredere
deplină în consultanţa oferită, pentru că aceasta este obiectivă şi nu este influenţată.
Este important de spus că un consultant nu este întotdeauna o persoană îndrăgită. Adevărurile
economice sunt deseori foarte rigide. Mulţi dintre noi ne-am ataşat de un proiect şi nu am vrut să auzim că
acesta nu este viabil, că nu poate fi justificat, şi că nu ar trebui realizat. De aceea un consultant competent
nu este întotdeauna o persoană populară.
Un consultant trebuie să înţeleagă obiectivele şi priorităţile clientului şi să fie capabil să ofere
alternative. Proiectele pot avea perioade lungi de elaborare; în primul rând trebuie să stabilească
obiectivele principale, după care să stabilească obiectivele secundare; această structurare este pentru a
permite firmei ca în urma fazelor iniţiale să găsească direcţiile de acţiune ulterioare, sau, de exemplu,
evaluarea răspunsului dat de viitorii beneficiari ai unui proiect de lucrări publice, pentru formarea bazei de
decizie viitoare. Acest proces este un aspect cheie al procesului de comunicare (feedback).
 Rolul antreprenorului

Pentru abordarea de către Antreprenor a contractului, acesta desfăşoară o serie de activităţi specifice.
Diferitele activităţi care trebuie duse la bun sfârşit sunt:

1. Identificarea posibilităţilor de lucru

2. Precalificarea pentru selecţia în vederea ofertei
3. Oferta pentru licitaţie - estimarea preţului
4. Executarea lucrării
5. Plata şi lichidarea
 1.Identificarea posibilităţilor de lucru

Va fi necesar ca antreprenorul să identifice proiecte de construcţie avute în vedere de clienţi şi să-i facă
pe aceştia şi pe proiectanţii aleşi de ei să ştie de el şi de interesul lui de a face ofertă la lucrarea lor.
Antreprenorul va realiza acest lucru făcând vizite regulate la clienţi şi la proiectanţi, stabilind contacte
personale în industrie şi aiurea, studiind cu atenţie ziarele de interes naţional şi local, urmărind emisiunile
de radio etc. şi căutând să fie la curent cu informaţiile secrete şi zvonurile care circulă în lumea
construcţiilor.

2. Precalificarea

Pentru anumite proiecte, clientul sau proiectantul acestuia pot hotărî să aleagă antreprenorii pe care
doresc să-i aibă ca ofertanţi pentru lucrare, convocându-i la o sesiune de precalificare în care antreprenorul
va fi în măsură să prezinte informaţii complete asupra posibilităţilor sale. Acest lucru se face adesea când
lucrările sunt deosebit de complexe, iar clientul trebuie să fie convins de capacitatea antreprenorului de a
prelua lucrarea.
 3. Oferta pentru licitaţie
După ce antreprenorul a avut succes în dobândirea documentelor pentru licitaţie el va începe să stabilească
preţul lucrării de construcţie pe o bază cât mai competitivă. În acest scop el utilizează experţi în întocmirea
devizelor, versaţi în conceperea unor tehnologii de lucru originale şi în estimarea costului articolelor din
măsurătoare. Aceştia vor fi ingineri cu pregătire multilaterală şi cu experienţă în realizarea unor construcţii
dintre cele mai diferite. În echipa de întocmire a devizelor vor fi şi specialişti în aprovizionare, bine informaţi
asupra preţurilor curente ale materialelor şi care să cunoască subantreprenori capabili să preia la preţuri
competitive unele părţi secundare ale contractului pentru care antreprenorul s-ar putea să nu dispună de
utilajele de construcţie necesare sau să nu dorească să le realizeze cu propria sa forţă de muncă. De asemenea,
antreprenorul va avea proiectanţi capabili să conceapă, împreună cu ceilalţi membri ai echipei, cea mai
economică succesiune a lucrărilor care să ţină seama de resursele disponibile şi să asigure respectarea
termenului de finalizare cerut de client.
Pentru pregătirea unei oferte competitive, antreprenorul trebuie să cunoască în detaliu condiţiile din zona
şi din şantierul în care urmează să se realizeze proiectul. În acest scop sunt necesare vizite frecvente pe şantier
şi întâlniri cu autorităţile locale şi cu alte instituţii implicate. Costurile oferite prin deviz trebuie să includă
cheltuielile neprevăzute ale antreprenorului precum şi profitul necesar.
Toată această activitate trebuie să se încheie în perioada de timp oferită pentru pregătirea ofertei care se
poate situa oriunde între două săptămâni şi trei luni sau chiar mai mult, depinzând de complexitatea
contractului. Preţul de ofertă trebuie apoi transmis clientului la data cerută.
 4. Execuţia lucrării
În cazul în care preţul de ofertă supus clientului este acceptabil şi se înscrie în limitele bugetului
anterior pregătit de proiectant, contractul va fi acordat antreprenorului ales, de regulă cel care a supus cel
mai redus preţ.
Antreprenorul care a câştigat trebuie apoi să mobilizeze resursele necesare pentru a începe execuţia
lucrării, de obicei în decurs de două sau trei săptămâni după ce i s-a încredinţat lucrarea.
Antreprenorul va trebui să transfere personal pe şantier spre a demara activitatea. Şeful de proiect şi
alţi membri marcanţi ai personalului vor fi desemnaţi înainte de întocmirea ofertei, dar alţi membri ai
corpului tehnic precum şi muncitori de înaltă calificare din forţa permanentă de muncă vor trebui de
asemenea ţinuţi pe şantier.
Trebuie plasate comenzi ferme de materiale şi încheiate subcontracte corespunzătoare pentru a
confirma înţelegerile cu caracter provizoriu şi ofertele făcute în perioada pregătirii ofertei.
Preţurile pot fi diferite, mai scăzute sau mai ridicate decât cele supuse în prealabil antreprenorului la
momentul ofertei, depinzând de disponibilitatea resurselor.
 5. Plata şi lichidarea
Plata pentru lucrările prestate de antreprenor se face progresiv (de regulă lunar) pe baza măsurătorilor
făcute în cursul perioadei respective.
Cererile de plată sunt făcute de inspectorii de cantitate din staff-ul antreprenorului. Ele sunt verificate de
personalul proiectantului care apoi emit o atestare asupra valorii lucrărilor efectuate, spre a fi plătite de client.
La închiderea lucrărilor din contract, aceiaşi inspectori de cantitate efectuează o măsurătoare finală mai
precisă a tuturor lucrărilor aferente proiectului respectiv. Unele din lucrările efectuate s-ar putea să nu se
regăsească în articolele din antemăsurătoarea iniţială şi pentru acestea vor trebui convenite prin discuţii şi
negocieri între părţi tarife noi, deduse din cele oferite în prealabil. Aceste tarife vor fi incluse în măsurătoarea
finală. În plus, pot apare pe parcursul lucrărilor unele situaţii care din punctul de vedere al antreprenorului nu
sunt acoperite prin documentele contractuale. El va solicita o plată suplimentară pentru acestea. Majoritatea
clauzelor contractuale vor admite asemenea situaţii şi vor include modalităţile de a le rezolva.
Lichidarea finală va dura câtva timp şi se va realiza pe parcursul şi după perioada de garanţie care este de
regulă de 12 luni. La terminarea perioadei de garanţie, antreprenorul va avea obligaţia să aducă în bună stare
toate lucrările care au prezentat defecte de execuţie sau au înglobat materiale necorespunzătoare. Proiectantul
are răspunderea de a întocmi liste cu asemenea lucrări şi a le supune atenţiei antreprenorului. După încheierea
lucrărilor de remediere, garanţia oprită pentru a-1 obliga pe Antreprenor să-şi îndeplinească obligaţiile, de
obicei 5% din valoarea contractului, fără a depăşi însă un anumit plafon maxim, va fi deblocată. Odată cu
înţelegerea finală asupra tuturor problemelor în litigiu proiectantul va emite către client un certificat final de
plată. După ce plata este efectuată, contractul va fi terminat.