Emil M.

Cioran-100 de ani de la naştere

Emil Cioran,scriitor şi filosof român (Răşinari,Transilvania,1911-Paris 1995).A studiat
la Bucureşti,aprofundând gândirea lui H. Bergson,M. Heidegger,G. Simmel,B. Pascal şi în
special,a lui L. Sestov.Stabilindu-se la Paris din 1937,a adoptat un stil care aminteşte de cel
al lui F. Nietzsche,dezvoltând o gândire sceptică,critică la adresa minciunii filosofice si
atrasă negativ,de vidul universal al lucrurilor,fără insă a deveni pur şi simplu
nihilistă.Sensibilă la temele budismului,patrunsă de o nelinişte mistică si încercată de
experienţa metafizcă a plictiselii,gandirea lui Cioran dezgoleşte cu disperare „neajunsul
naşterii” si „starea de neînteles”,faptul pur şi iremediabil de a fi (Neajunsul de a te fi
născut,1973).Dintre operele sale:Pe culmile disperării (1933),Tratat de descompunere
(1949),Silogismele amărăciunii (1952),Căderea în timp (1964).
Cioran evoluează în toate aceste ipostaze către o opoziţie filosofică stoică,preocupată
de problema suferinţei si a răului.Interesul strict literar al meditaţiei sale vizează dezbaterea
istorică a conceptului de utopie literară.Cioran este,în acelaşi timp,un excepţional interpret
al unora din capodoperele artelor plastice şi muzicii universale.Considerat ca un
continuator al esteticii lui Paul Valéry,Cioran este unanim apreciat pentru virtuţiile majore
ale stilului clasic al discursului său.
În măsura în care opera lui Cioran este semnificativă pe plan european pentru
impasul filosofiei în acest crepuscul de mileniu,ea dă seamă şi de una din cele mai
importante perspective ale gândirii româneşti.Este vorba despre linia spirituală ce porneşte
din efortul uriaş al Şcolii Ardelene;coexistent cu poetica istorică,activistă a lui O. Goga si A.
Cotruş,paralel cu aceea etnică-asemănătoare a lui Coşbuc sau profund contemplativă a lui
Lucian Blaga,structurează personalitaţi de mare forţa constructivă şi exponenţialitate.
Autorul de astăzi este venerat în Franţa pentru că a reacordat tonalităţii
fundamentale ale discursului filosofic-moralist,fiind considerat un stilist de anvergură,în
linia Montaigne-Valéry-Montherlant,s-a afirmat cu aceste calitaţi încă de la debut: „extazul
muzical”,care constituie fondul trăirilor ideatice din opera lui,edificând polifonic discursul,e
de aceeaşi sorginte cu cel din cantatele lui Bach.A limita însă opera lui Cioran doar la stilul
său,cum se tinde adeseori,este,în ciuda strălucirii baroce a acestuia,un lucru nedrept.Cioran
este,cum spune Saint-John Perse, „auteur de grande race,dont puisse s’honorer notre langue
depuis la mort de Paul Valéry”,dar mai e si gânditorul ce traversează in formă franceză o
îndelungată zestre de trăire românească.
Fără raportarea la unele direcţii ale mişcării româneşti interbelice,formaţia lui Cioran
poate sa apară ca un produs exclusiv de import în timp ce ea este cum nu se poate mai
autohtonă,aparţinând organic acelei realităţi istoriceşti determinate:creativitatea
debordantă a generaţiei sale,ca şi fascinaţia trăirii totale,carnale si spirituale
deopotrivă,nihilismul,afirmarea uni dilentantism suis generis,elanul mistic concomitent cu
apologia virilităţii,toate funcţiile programului din literariu spiritual al lui M. Eliade se
regăseşte si la Cioran.

Bibliografie
1.Autor:DeAgostini-„Enciclopedie de filosofie şi ştiinţe umane”;Editura:ALL ;An
apariţie:2004
2.Autori:Mircea Zaciu,Marian Papahagi,Aurel Sasu- „Dicţionarul esenţial al scriitorilor
români”; Editura:ALBATROS; An apariţie:2000
3.Autor:Raveica Titus-„Istoria filosofiei moderne”; Editura:INSTITUTUL EUROPEAN;
An apariţie:2002