Desi in 1989 existau numai patru banci in Romania (Banca Nationala a Romaniei, Banca Romana de

comert Exterior, Banca de Investitii si Banca Agricola), la care se adauga CEC-ul, sistemul bancar roman
dateaza, totusi, de mult timp.

Primele dovezi ale desfasurarii unei activitati bancare pe teritoriul Romaniei au fost descoperite intre
anii 1786 si 1855 si reprezinta 55 de placi de piatra, gasite intro zona de mine aurifere. Aceste mine
datau din perioada Daciei Traiane. Dintre cele 25 de placi pastrate pana in prezent, a 13-a detine detalii
referitoare la contractul privind infiintarea unei institutii bancare. Contractul era datat 28 martie 167
e.n. si fusese semnat la Deusara. Cauzele principale se referau la faptul ca bancile acordau imprumut in
numerar si percepeau dobanzi. Din fondurile constituite drept capital, bancile acordau credite pe
termen scurt, iar profitul se obtinea din dobanda perceputa la imprumuturile respective.

Cea mai importanta banca infiintata in aceasta perioada a fost Banca Nationala care, din punct de
vedere organizatoric, a fost conceputa dupa modelul Bancii Natioanale a Belgiei (aceasta, la randul ei,
folosise ca model Banca Angliei). Acesta a fost inceputul dezvoltarii unui sistem bancar nou si modern.
Infiintarea Bancii Nationale a Romaniei a creat permisele pentru aparitia si altor banci si pentru
dezvoltarea sistemului bancar romanesc.

Statul prin care sa creat Banca Nationala a fost aprobat de Parlamentul Principatelor Unite la 17 aprilie
1880. Banca Nationala a Romaniei s-a constituit ca importanta institutie destinata creditarii activitatii
economice si comerciale, scontarii cambiilor si operatiunilor cu alte instrumente financiare. Ulterior,
Banca Nationala a acordat un sprijin semnificativ modernizarii sistemului agricol. Rapid, au aparut si alte
banci noi. Banca centrala, prin emisiuni monetare, a ajutat noile banci comerciale sa sustina dezvoltarea
activitatii economice.

In noul context, in 1881, la Bucuresti, a fost infiintata Bursa de valori si apoi Bursa de marfuri.

Dupa 1880, a crescut numarul si importanta bancilor romanesti, de la numai cinci banci existente intre
1880 si 1890, la aproape 200 de banci, inainte de primul razboi mondial.

In perioada primului razboi mondial s-a intensificat activitatea bancara din Romania. Nivelul ridicat al
comertului a adus beneficii sistemului bancar.

Dupa primul razboi mondial, numarul bancilor din Romania a inceput sa creasca pana la criza economica
din perioada 1929-1933. Aceasta depresiune a determinat falimentul multor banci sau fuzionarea
pentru a supravietui.

In 1934, a fost infiintat Consiliul Superior Bancar, al carui presedinte era guvernatorul Bancii Nationale.
Au fost adoptate mai multe legi, atat pentru a ajuta economia, cat si pentru a imbunatatii sistemul
bancar.

Cele mai importante reglementari, cu incidenta asupra activitatii bancare, au fost:

• Legea pentru lichidarea datoriilor agricole si urbane (7 aprilie 1934);

• Legea pentru organizarea si reglementarea comertului de banca (8 mai 1934);

• Legea pentru inlesnirea si refacerea creditului (20 aprilie 1935);

Aceste legi au contribuit la salvarea bancilor mai mari, dar cca. 600 de banci au fost lichidate sau au
fuzionat.
In anii ’40, sistemul bancar a fost dominat de cinci banci principale: Banca Romaneasca, Banca de Credit
Roman, Banca Comerciala Romana, Banca Comerciala Italiana si Romana si Societatea Bancara Romana.
Aceste banci realizau peste 50% din totalitatea operatiunilor bancare din Romania.

Pana in 1947, sistemul bancar romanesc cunoscuse o dezvoltare remarcabila.

Insa, dupa 1947, sistemul bancar a fost restrans datorita trecerii la economia de comanda si intrarii
Romaniei in zona de influenta sovietica.

Evolutia sistemului bancar al României in perioada 1991-2001.

DESCRIEREA SISTEMULUI BANCAR

În perioada economiei cu planificare centrala, sistemul bancar românesc a fost organizat, în linii mari,
conform modelului sovietic de monobanca. În centrul sistemului, ce exista în serviciul statului român
pentru a implementa planul central si a controla administrativ fluxurile de fonduri în economie, s-a aflat
Banca Nationala a României (BNR) care exercita atât functii de banca de emisiune cât si unele functii de
banca comerciala. Alaturi de BNR, sistemul cuprindea si patru banci specializate în finantarea unui sector
specific de activitate economica. În plus, patru banci straine (Manufacturers Hanover Trust, Société
Générale, Banque Franco-Roumaine si Frankfurt Bucharest Bank) erau autorizate sa efectueze o gama
restrânsa de operatiuni în valuta. De asemenea, mai existau aproximativ 860 de cooperative de credit
organizate într-o retea si mai mult de 6 000 de case de ajutor reciproc.

Reforma sistemului bancar în România a început în decembrie 1990 când sistemul monobancar specific
economiei cu planificare centrala a fost înlocuit cu un sistem organizat pe doua niveluri: BNR si bancile
comerciale. În procesul de organizare a unui sistem bancar modern de tip occidental, BNR si-a asumat
responsabilitatea de a conduce politica monetara si de a exercita alte functii specifice unei banci
centrale, în timp ce activitatile sale comerciale au fost transferate unei banci nou înfiintate: Banca
Comerciala Româna (BCR). Totodata, bancile specializate au fost transformate în banci comerciale
universale.

În aprilie 1991, Parlamentul României a adoptat Legea privind activitatea bancara (Legea nr. 33/1991) si
Legea privind Statutul Bancii Nationale a României (Legea nr. 34/1991). Aceste legi au consfintit crearea
unui nou sistem bancar orientat spre piata. Noul cadru juridic a încurajat dezvoltarea bancilor cu capital
privat si a permis intrarea libera pe piata bancara autohtona a institutiilor financiare straine. Bancile au
fost autorizate sa opereze în calitate de banci comerciale de tip universal, putând efectua o gama larga
de operatiuni bancare pe întreg teritoriul tarii în conditiile respectarii normelor prudentiale emise de
banca centrala, în calitatea sa de autoritate de supraveghere bancara. Începând din 1994, odata cu
promulgarea legislatiei privind valorile mobiliare si bursele de valori, bancile nu mai pot opera direct pe
pietele de capital, fiind necesara în acest scop crearea filialelor specializate sub forma societatilor de
valori mobiliare. În prima parte a anului 1998, legislatia bancara a fost substantial modernizata prin
adoptarea de catre forul legislativ a trei noi legi bancare: Legea bancara nr. 58/1998, Legea nr. 101/1998
privind Statutul Bancii Nationale a României si Legea falimentului bancar (Legea nr. 83/1998). În anii ce
au urmat, cadrul legislativ care reglementeaza activitatea bancara a fost perfectionat, prin emiterea de
ordonante de urgenta, pentru a se obtine un grad cât mai ridicat de compatibilitate cu reglementarile
similare europene si cele mai bune practici international.

Ca si în alte tari în tranzitie, bancile ramân în continuare cei mai importanti intermediari financiari în
România. La sfârsitul anului 2000, sistemul bancar românesc detinea mai mult de 90 la suta din totalul
activelor sistemului financiar autohton. Dominanta sectorului bancar este demonstrata si de rolul
secundar pe care îl joaca pietele de capital românesti. La data de 31 decembrie 2000, capitalizarea
însumata a celor doua burse de valori din România (Bursa de Valori Bucuresti si piata RASDAQ) se cifra la
nivelul de 30 219 miliarde lei, comparativ cu activele totale ale sistemului bancar în valoare de 233 254
miliarde lei.