Răspundere și Responsabilitate în Activitatea Profesorului de Educație Fizică

Cuprins

Cuprins...............................................................................................................2

I. Delimitări conceptuale.......................................................................3
II. Procesul de învățământ.....................................................................5
1. Noțiunea de proces de învățământ..............................................5
2. Procesul de învățământ ca proces de cunoaștere.......................6
3. Caracterul educativ al procesului de învățământ......................7
III. Educația fizică....................................................................................9
1. Noțiunea de educație fizică..........................................................9
2. Scopul și sarcinile educației fizice în școală...............................10
3. Conținutul educației fizice în clasele V-VIII..............................11
4. Mijloace de realizare a sarcinilor educației fizice în
clasele V-VIII.................................................................................13
5. Forme de organizare a educației fizice în clasele V-VIII..........14

Concluzie............................................................................................................17

Bibliografie.........................................................................................................19

2
 Răspundere și Responsabilitate în Activitatea Profesorului de Educație Fizică

I. Delimitări conceptuale

Educația este un fenomen complex de care se ocupă o serie de factori: școala, familia,
instituțiile culturale, presa, radioul, televiziunea, opinia publică, etc. Între acești factori, un rol
distinct le este atribuit educatorilor de profesie ( educatoare, învățători, profesori ). De-a
lungul timpului, în toate comunitățile, cadrul didactic a fost considerat ca fiind unul dintre
reprezentanții de vază ai fenomenului cultural din societate, el având rolul principal în
formarea și educarea generațiilor tinere pentru o deplină integrare sociala.
Profesiunea reprezintă o „ocupație, îndeletnicire cu caracter permanent pe care o
exercită cineva în baza unei calificări corespunzătoare”.
Cuvântul „dascăl” își are originea în limba greacă și are sensul de „cel care vorbește în
fața cuiva”, putând fi chiar un model. Modelul educativ al profesorului este un ghid de
comportament etic și tehnic pentru cei educați și un criteriu de referință al aprecierii muncii
acestuia. Printre calitățile pe care trebuie să le aibă dascălul se numără și aptitudinile de
competență, de transfer de convingeri, de disciplină, de autoritate, de responsabilitate, etc.
Cadrul didactic trebuie să stimuleze creativitatea elevilor, să le dezvolte aptitudinea
descoperirii și de cunoaștere a adevărului.
J. Thill vede profesiunea de educator ca: „O mare si frumoasă profesiune, […] aspră
dar placută, utilă și mândră, exigentă și liberă, […] în care pregătirea excepțională este abia
satisfăcătoare, o profesiune care epuizează și înviorează, care disperează si exaltă, în care a ști
nu înseamnă nimic fără emoții […]”, de unde înțelegem că, prin pregătire științifică,
seriozitate, conștiinciozitate și dragoste față de elevi, activitatea didactică a educatorului este
eficientă.
Datoriile cadrelor didactice se prezintă în două categorii: acțiuni permise și acțiuni
interzise. În continuare vor fi prezentate datoriile cadrelor didactice așa cum sunt prevăzute
într-o societate democratică și cu un învțământ dezvoltat. Pentru aceasta am apelat la Codul
Asociației Educației Naționale din Statele Unite ale Americii, document care structurează
permisiunile și interdicțiile pe baza a cinci principii.
Primul principiu statornicește obligațiile cadrelor didactice pentru îndrumarea copiilor,
a tineretului și a adulților în procesul cunoașterii, pentru a-i pregăti pe aceștia să devină

3
 Răspundere și Responsabilitate în Activitatea Profesorului de Educație Fizică

cetățeni autonomi, să aibă un spirit democratic, principiu care are la bază ideea că „puterea
națiunii constă în responsabilitatea socială, componenta economica și tăria morala a
indivizilor ei”.
Al doilea principiu prevede că dascălii și părinții copiilor sunt datori ca împreună să
modeleze formarea fiecărui elev în conformitate cu cerințele sociale și în funcție de aspirațiile
și posibilitățile fiecărui copil. Eficiența procesului de învățământ depinde, bineînțeles, în mare
măsură de relațiile de colaborare dintre școală și familiile elevilor.
Al treilea principiu se referă la faptul că învățământul ocupă o poziție de interes
public național, fapt ce implică relația directă dintre școala și societate. Eficiența
învățământului și imaginea lui în societate este dată și de relația constructivă dintre sistemul
social și subsitemul învățământului.
Al patrulea principiu se referă la faptul că cei ce lucrează în învățământ au obligații și
cu privire la angajare. Aceste obligații se bazează pe respect mutual și încredere, pe relații de
tipul patron-angajat. Ocuparea unor funcții didactice trebuie să fie pe bază de competență.
Cadrele didactice au datoria de a nu admite nici un fel de discriminare sau abatere de la
prevederile legale.
Al cincilea principiu stabilește că respectul și recunoașterea socială a profesiunii
didactice depinde în mare măsură de valoarea profesională și morală a dascălilor.
Profesioniștii educației au datoria de a apăra și spori acest prestigiu prin contribuția lor la
îmbunătățirea calității procesului instructiv-educativ. Exercitarea profesiunii didactice se
deosebește de toate celelalte activități prin unicitatea și calitatea relațiilor profesionale între
dascăli.
Prin trecerea de la răspundere la responsabilitate, dascălul conturează autentica
datorie a profesiunii didactice, aceea care oferă libertatea responsabilității, mai ales în cadrul
permisiunilor nonobligatorii. Aceste acțiuni permise, dar totodata nonobligatorii, rămân la
libera alegere a fiecărui dascăl. În cazul acestor permisiuni nonobligatorii se realizează
autentica datorie a dascălului, se pun în valoare tactul și măiestria pedagogică, capacitatea
empatică, etosul didactic, umorul, etc.

4
 Răspundere și Responsabilitate în Activitatea Profesorului de Educație Fizică

II. Procesul de învățământ

1. Noțiunea de proces de învățământ

Procesul de învățământ este o activitate la care participă cadrele didactice și elevii.

Activitatea desfășurată de cei dintâi se numește predare, iar cea desfășurată de către elevi se
numește învățare. Deci, procesul de învățământ are caracter bilateral.
Predarea cunoștințelor de către profesor și asimilarea acestora de către elevi se
desfășoară concomitent. Rolul conducător în acest proces bilateral îl are activitatea
profesorului ― predarea. De calitățile, de nivelul acesteia, de buna ei organizare depinde
nivelul asimilării cunoștințelor de către elevi.
Predarea nu constă însă numai în transmiterea cunoștințelor, ci și în organizarea și
îndrumarea muncii independente a elevilor, în controlul și aprecierea cunoștințelor acestora,
în exersarea și formarea capacităților intelectuale și a celor morale.
Procesul de învățământ este un proces instructiv-educativ. Cadrele didactice se
preocupă nu numai de a transmite elevilor cunoștințele care le sunt necesare în viață, ci se
preocupă de dezvoltarea multilaterală a tinerilor, deci și de educația morală a acestora.
În cadrul procesului de învățământ elevii își însușesc cunoștințele și își formează
priceperi și deprinderi. Cunoștințele, priceperile și deprinderile prevăzute în programă
alcătuiesc conținutul învățământului.
Cunoștințele constituie un rezultat al reflectării realității obiective în conștiința
oamenilor. Uneori acestea privesc aspecte senzoriale ale obiectelor și fenomenelor, alteori ele
reflectă ceea ce este general și esențial în obiecte și fenomene, sub formă de noțiuni, definiții,
legi. În mintea elevului cunoștințele noi se leagă de cele vechi, realizându-se sisteme de
cunoștințe. În acest mod sunt reflectate nu numai aspecte izolate ale obiectelor și
fenomenelor, ci și interdependența dintre ele, legăturile lor.
Prin pricepere se înțelege capacitatea de a pune în practică, în mod conștient și în
împrejurări variate, cunoștințele însușite.
Deprinderile sunt componente automatizate ale activității umane. După mai multe
exerciții, unele acțiuni sau elemente ale lor se automatizează, putând fi executate fără
controlul direct al conștiinței.

5
 Răspundere și Responsabilitate în Activitatea Profesorului de Educație Fizică

2. Procesul de învățământ ca proces de cunoaștere

Prin procesul de învățământ se urmărește înzestrarea tineretului cu cunoștințe noi,

elevii parcurgând calea de la necunoaștere la cunoaștere. În acest sens, procesul de învățământ
este un proces de cunoaștere.
Scopul urmărit atât prin cunoașterea științifică cât și prin procesul de învățământ este
ca omul să-și însușeasca noi cunoștințe. În procesul de învățământ însă cunoștințele nu sunt
imediat puse în practică. Ele îl ajută pe elev să se formeze pentru a putea participa, după
absolvirea școlii, la viața socială, ca om al muncii fizice și intelectuale.
Obiectul cunoașterii științifice și al cunoașterii în procesul de învățământ este același
― realitatea înconjurătoare. Prin cunoașterea științifică se urmărește descoperirea unui
adevăr nou, necunoscut anterior, prin cunoașterea în procesul de învățământ se urmarește
numai transmiterea către generația tânără a adevărurilor descoperite anterior de către
omenire.
Descoperirea adevărului de către omul de știință este un proces complex, greu, cu
multe ocolișuri, legat de emiterea a numeroase ipoteze și de adunarea probelor pentru
confirmarea lor. În procesul de învățământ, acest caracter dramatic al cunoașterii este mult
atenuat. Cadrele didactice prezintă elevului un material selectat, materialul cel mai bogat în
semnificații, cel mai concludent, pe baza analizei căruia elevul să poată desprinde ușor
esențialul.
Pentru a se asigura temeinicia cunoștințelor însușite de către elevi, în procesul de
învățământ trebuie organizată o activitate de fixare a acestora. Dacă din procesul de
învățământ ar lipsi această etapă, multe dintre cunoștințele elevilor s-ar pierde înainte ca ele să
fi folosit acestora.
Fixarea cunoștințelor se realizeaza prin mai multe mijloace. Dintre acestea cel mai de
folos este repetiția. Prin repetiție, legăturile nervoase temporare formate în scoarța cerebrală
cu prilejul însușirii noilor cunoștințe sunt întărite.
Un alt mijloc care contribuie la fixarea și consolidarea cunoștințelor este punerea
acestora în practică. Exercițiile de punere în practică a cunoștințelor urmăresc și scopul de a

6
 Răspundere și Responsabilitate în Activitatea Profesorului de Educație Fizică

forma elevilor îndemânarea, priceperea de a opera cu ele în mod judicios și prompt atunci
când viața le-o cere.

3. Caracterul educativ al procesului de învățământ

Procesul de învățământ este un proces instructiv-educativ. De aceea în cadrul lui

profesorii nu urmăresc numai instruirea elevilor, ci și educarea lor. Unitatea instrucției cu
educația trebuie să se realizeze pe tot parcursul procesului de învățământ.
Contribuția la formarea bazelor concepției științifice despre lume este una dintre
sarcinile principale care se realizează în cadrul procesului de învățământ. Procesul de
învățământ este principalul mijloc cu ajutorul căruia se formează concepția despre lume. În
școală elevilor li se transmite un sistem de cunoștințe științifice despre realitatea
înconjurătoare și însăși această explicație constituie baza formării concepției științifice despre
lume a elevilor.
Aplicarea în practică a cunoștințelor însușite întărește convingerea elevilor despre
autenticitatea acestor cunoștințe.
Dezvoltarea proceselor psihice constituie o altă sarcină educativă a procesului de
învățământ. Cadrele didactice se preocupă să dezvolte gândirea, memoria, imaginația, spiritul
de observație, atenția elevilor, știind că dezvoltarea acestora ajută la obținerea unor rezultate
tot mai bune în procesul de învățământ. Dezvoltarea proceselor psihice se realizează prin
activarea lor continuă.
O atenție deosebită se acordă dezvoltării gândirii, întrucât aceasta îl ajută pe om să se
orienteze în situații noi, să rezolve corect problemele pe care le pune viața.
Procesul de instruire este mai mult un proces de creștere cantitativă, de adăugare a
cunoștințelor noi la cele vechi. Cunoștințele sunt adiționale, adică cele noi sunt alăturate celor
vechi, completându-le și dezvoltându-le.
Procesul de educare este în primul rând un proces de transformări calitative. Asemanea
transformări se manifestă in dezvoltarea gândirii, memoriei, imaginației, sentimentelor, în
formarea concepției științifice despre lume, în motivele comportării etc.

7
 Răspundere și Responsabilitate în Activitatea Profesorului de Educație Fizică

Succesul în însușirea cunoștințelor la un anumit obiect de învățământ este asigurat în

primul rând de pregătirea și de munca profesorului, iar succesul pe linie educativă este
asigurat numai printr-o acțiune convergentă, unitară și consecventă a tuturor factorilor
educativi.

8
 Răspundere și Responsabilitate în Activitatea Profesorului de Educație Fizică

III. Educația fizică

1. Noțiunea de educație fizică

Educaţia fizică reprezintă acea componentă a educaţiei care urmăreşte dezvoltarea

armonioasă şi normală a organismului, întărirea sănătăţii şi cultivarea unor calităţi, capacităţi,
deprinderi şi competenţa necesare activităţiilor sportive.
Vizând latura biologică a fiinţei umane, educaţia fizică asigură condiţiile maturizării la
timp a funcţiilor naturale şi dezvoltării în condiţii optime a personalităţii umane.
Exerciţiile fizice au apărut şi s-au perfecţionat continuu în concordanţă cu comanda
socială. Apariţia şi evoluţia exerciţiilor fizice au o condiţionare clară de ordin social. Acestea
nu sunt determinate de instincte, de factori biologici, etc. Contrar unor teorii, apariţia şi
evoluţia exerciţiilor fizice au fost determinate nu numai de latura materială a vieţii sociale ci
şi de alti factori: ştiinţă, nivel de cultură, religie, etc.
Fundamentarea ştiinţifică a procesului de practicare a exerciţiilor fizice s-a realizat de-
a lungul timpului cu aceleaşi stagnări, regrese. Această fundamentare a preluat critic, deci a
valorificat, unele idei, norme, reguli, aparţinând antichităţii, renaşterii, umanismului burghez,
etc. Fundamentarea s-a accentuat odată cu apariţia „Teoriei” şi „Metodicii” ca discipline
ştiinţifice şi a altor discipline care au abordat domeniul acesta din diferite unghiuri şi puncte
de vedere.
Evoluţia în timp a bazelor sportive din aer liber sau din interior, precum şi a
instalaţiiilor sportive, a aparatelor şi mai ales a materialelor sportive este deosebit de
elocventă. Diferenţa semnificativă dintre performanţele sportive remarcabile obţinute în zilele
noastre şi cele din perioadele anterioare se explică şi prin nivelul calitativ superior al acestora.
În contextul construirii educaţiei fizice ca activitate socială, cadrele de specialitate s-au format
mult mai târziu.
În România procesul de formare al specializărilor pentru domeniul practicării
exerciţiilor fizice a căpătat un statut clar începând cu anul 1922 când s-a înfiinţat ANEFS.
În etapa actuală procesul de pregătire al cadrelor de specialitate în educaţie fizică şi sportivă s-
a amplificat şi diversificat. A apărut şi învăţământul particular în educaţie fizică şi sport.

9
 Răspundere și Responsabilitate în Activitatea Profesorului de Educație Fizică

1. Scopul și sarcinile educației fizice în școală

Cultura fizică constituie un factor de progres cultural al unui popor. Pentru a clarifica
sarcinile educației fizice în clasele V-VIII ale școlii generale este necesar să se precizeze
noțiunile de cultură și educație fizică.
Prin cultură se înțelege procesul de fortificare fizică a tineretului și totalitatea
măsurilor luate de către stat pentru desfășurarea în bune condiții a mișcării de cultură fizică.
Educația fizică este o componentă a culturii fizice. Ea este un proces pedagogic care se
desfășoară în mod organizat în școală și în instituții sporive pentru dezvoltarea fizică a
tineretului.
Educația fizică se află într-o indisolubilă legătură cu celelalte componente ale
educației. Educația fizică asigură o putere de muncă normală a copilului în procesul de
învățare, ea contribuind la întărirea sănătății lui.
O legătură organică se stabilește și între educația fizică și cea morală. Prin influențele
pe care le exercită asupra tineretului, educația fizică constituie un mijloc de formare a
trăsăturilor pozitive.
De asemenea, educația fizică aduce o contribuție și la realizarea sarcinilor educației
estetice, în sensul că jocurile și gimnastica contribuie la dezvoltarea ritmurilor mișcărilor, a
supleței organismului și gustului pentru mișcări frumos executate.
În organizarea procesului de educație fizică a elevilor din clasele V-VIII trebuie să se
pornească de la teza că această componentă a educației exercită o influență multilaterală
asupra copilului.
Restrângerea rolului educației fizice numai la dezvoltarea fizică a elevilor constituie o
înțelegere unilaterală și greșită a resurselor ei educative.
În cadrul procesului complex de dezvoltare a elevilor din clasele V-VIII, educației
fizice îi revin următoarele sarcini: să contribuie la dezvoltarea normală a organismului
copiilor, precum și la formarea deprinderilor motrice; să formeze obișnuința elevilor de a
practica exercițiul fizic ca mijloc de dezvoltare și întărire a organismului; să dezvolte
calitățile fizice ale elevilor, cum sunt: îndemânarea, rapiditatea și precizia în executarea
mișcărilor, rezistența la efort, precum și calități morale cum sunt: disciplina, spiritul

10
 Răspundere și Responsabilitate în Activitatea Profesorului de Educație Fizică

colectivist, curajul, onestitatea, corectitudinea și perseverența în lupta pentru obținerea unor

rezultate bune; sporirea puterii de muncă a elevilor; formarea la elevi a deprinderilor și
obișnuințelor de igienă persoanlă și socială.
Pentru realizarea acestor sarcini în clasele V-VIII trebuie stabilit conținutul educației
fizice în funcție de particularitățile de vârstă ale elevilor, alese mijloace adecvate de realizare
și folosite forme corespunzătoare de organizare a educației fizice în școală și în afara ei.

2. Conținutul educației fizice în clasele V-VIII

Acest conținut se stabilește prin programa școlară. În repartizarea pe clase a

conținutului activității de educație fizică este absolut necesar să se respecte particularitățile de
vârstă ale elevilor. În clasele V-VIII se urmărește în primul rând pregătirea fizică generală
corespunzătoare a elevilor, adică creșterea capacității funcționale a organismului lor. Acest
proces se realizează prin exerciții de educație fizică, gimnastică și jocuri.
Exercițiile de educație fizică constituie principalul mijloc pentru realizarea sarcinilor
fixate. Prin exercițiul de educație fizică se îmțelege repetarea sistematică a unei mișcări cu
scopul de a contribui la dezvoltarea corpului.
Pentru a asigura eficiența educativă a exercițiilor, este necesar ca în executarea lor să
se respecte anumite cerințe pedagogice: executarea corectă a exercițiului de către profesor și
elevul ales pentru a executa demonstrativ exercițiul. Corectitudinea execuției influențează
asupra modului cum îl execută elevii în mod independent. Alte cerințe sunt: explicarea
exercițiului prin executarea separată a mișcărilor, unificate la sfârșit într-o mișcare unitară,
corectarea ținutei elevilor atunci când ei execută în mod independent; dozarea eforturilor în
mod progresiv și canalizarea atenției de la executarea exercițiului la rezultatul care trebuie să
se obțină prin automatizarea executării mișcărilor. Formele distincte pe care le îmbracă
exercițiile în clasele V-VIII sunt gimnastica și jocurile.
Pentru a contribui la dezvlotarea fizică generală, exercițiile trebuie să fie cât mai
variate, pentru a solicita toți mușchii organismului. Putem enumera printre exercițiile fizice
care contribuie la dezvlotarea fizică generală a organismului: îndoiri de genunchi cu arcuiri;
îndoiri, aplecări și răsuciri de trunchi din poziția cu picioarele depărtate; ridicări, îndoiri,

11
 Răspundere și Responsabilitate în Activitatea Profesorului de Educație Fizică

întinderi, balansări ale brațelor și picioarelor din diferite poziții; exerciții cu mingi, corzi
scurte, cu cercuri, la bară fixă și la scara de gimnastică.
Gimnastica. În clasele V-VIII gimnastica constituie unul dintre mijloacele de bază ale
dezvoltării fizice a copiilor. Elevii execută exerciții de gimnastică încă de la primele lecții de
educație fizică. Executând asemenea exerciții, ei învață formula raportului și a comenzilor și li
se formează deprinderea de a se așeza în diferite formații.
Conținutul principal al exercițiilor de gimnastică îl constituie exercițiul de adunare, de
aliniere, de întoarceri pe loc, de mers în diferite formații și direcții și exerciții de alergare în
ritm variat. Prin ele se dezvoltă la elevi îndemânarea, priceperea de a executa cu siguranță
diferite mișcări și deprinderea de menținere a echilibrului.
Jocurile sunt exerciții fizice complexe, prin executarea cărora se urmărește un scop
instructiv-educativ. Jocurile au o influență educativă multiplă, contribuind la dezvoltarea
fizică generală a copiilor și la dezvoltarea spiritului colectivist, a disciplinei conștiente, a
voinței, a sentimentelor de prietenie. Jocul constituie deci un mijloc important pentru
dezvoltarea personalității elevilor.
Multe jocuri au pentru copii un caracter competițional, care sporește interesul pentru
ele. Dinamismul provocat de întrecere, încordarea atenției și a voinței au ca urmare încadrarea
elevului în joc cu toată seriozitatea.
În clasele V-VIII se practică ambele forme de jocuri: de mișcare și sportive. În primele
doua clase predomină cele de mișcare. În clasa a V-a programa prevede introducerea unor
elemente noi de conținut: probele de atletism și jocurile sportive. Sarcina principală care se
urmărește prin aceste jocuri este formarea deprinderilor motorii de fugă, săritură, cățărare, etc.
deprinderi necesare în desfășurarea în bune condiții a jocurilor sportive cuprinse în programa
claselor următoare.

12
 Răspundere și Responsabilitate în Activitatea Profesorului de Educație Fizică

3. Mijloacele de realizare a sarcinilor educației

fizice în clasele V-VIII

Mijloacele de care dispune școala pentru realizarea sarcinilor educației fizice sunt
variate. Dar cu toată varietatea lor, între ele se stabilește o legătură pe care o asigură unitatea
scopului, astfel încât ele alcătuiesc un sistem de mijloace prin care factorii educativi și în
primul rând școala, contribuie la realizarea sarcinilor educației fizice. Aceste mijloace sunt:
folosirea factorilor naturali de călire a organismului; respectarea condițiilor igienice; stabilirea
unui regim rațional de muncă și odihnă. Influența exercitată de factorii naturali asupra
dezvoltării fizce a copilului se împletește cu cea exercitată de educația fizică desfășurată în
mod sistematic în cadrul școlii.
Factorii naturali de călire a organismului sunt: apa, aerul și soarele. Acțiunea lor
asupra organismului îi mărește capacitatea de rezistență. De aceea este necesar ca încă de mic
copilul să se joace, să se plimbe în aer liber și în soare, să fie deprins să se spele cu apă rece,
să facă dușuri și să se scalde în apă de râu. Prin folosirea rațională a acestor factori se întărește
sănătatea copilului.
Procesul de călire a organismului prin influența factorilor naturali trebuie însoțit de
controlul periodic al stării sănătății copiilor. Colaborând strâns cu medicul școlii, profesorul
va urmări permanent starea sănătății lor. Atunci când constată aspectele negative cât de mici
în sănătatea lor, el va anunța medicul școlii. În această direcție se impune, de asemenea, o
colaborare strânsă și cu familia.
Respectarea condițiilor igienice reprezintă o condiție importantă pentru asigurarea
sănătății copiilor și dezvoltarea lor fizică normală. În colaborare cu familia se va urmări
formarea deprinderilor de igienă personală a elevilor.
O deosebită atenție va fi acordată stării de curățenie a sălii de clasă, coridoarelor, curții
în care se joacă elevii, aprovizionării cu apă potabilă, curățeniei mobilierului din clasă,
asigurării unei luminozități bune în sala de clasă și încălzirii în timpul lunilor friguroase.
Stabilirea și respectarea unui regim rațional de muncă și odihnă constituie un alt
mijloc de realizare a sarcinilor educației fizice. Profesorul trebuie să arate părinților
importanța pe care o prezintă pentru sănătatea copiilor respectarea orelor de masă și

13
 Răspundere și Responsabilitate în Activitatea Profesorului de Educație Fizică

asigurarea unui regim alimentar variat în perioada de creștere. Regimul de muncă al elevilor
trebuie, de asemenea, stabilit și controlat în colaborare cu familia. Dacă nu sunt controlați,
elevii neglijează respectarea regimului de muncă, acordând prea mult timp jocului și pregătind
în grabă lecțiile.

4. Forme de organizare a educației fizice

în clasele V-VIII

Formele variate prin care se realizează sarcinile educației fizice în clasele V-VIII sunt:
lecția de educație fizică; forme speciale: gimnastica de înviorare, recreația organizată și
minutul de educație fizică și activitatea sportivă de masă: excursii, demonstrații sportive,
serbări sportive, activitatea în tabere etc.
Lecția de educație fizică este forma principală de organizare și desfășurare a educației
fizice în școală. Problemele principale pe care le ridică o astfel de lecție sunt următoarele:
stabilirea structurii organizatorice și metodice. Lecția se desfășoară cu întreaga clasă în sala
de sport, pe terenul sportiv sau chiar în săli de clasă. Desfășurarea lecției are loc în ora
prevăzută în orarul clasei.
Structura lecției de educație fizică. Spre deosebire de lecțiile ținute în cadrul celorlalte
obiecte din planul de învățământ, lecția de educație fizică are anumite particularități specifice.
Cele trei părți ale lecției de educație fizică sunt:
Partea pregătitoare, care durează 10-15 minute, este consacrată pregătirii elevilor
pentru a face față sarcinilor, eforturilor pe care le solicită executarea exercițiilor din partea a
II-a a lecției.
Partea fundamentală, care durează aproximativ 30 de minute, are ca scop formarea
deprinderilor motrice de bază. În această parte, pe lângă exercițiile de bază, elevii mai execută
și jocuri în care sunt folosite deprinderile motrice de bază. Executarea exercițiilor din partea
fundamentală solicită organismul într-un grad mai intens și de aceea este necesară dozarea cu
grijă a eforturilor.

14
 Răspundere și Responsabilitate în Activitatea Profesorului de Educație Fizică

Partea de încheiere durează aproximativ 5 minute. În această parte se asigură liniștea

organismului, pentru a se face mai ușor trecerea la activitatea pe care elevul o va desfășura în
lecția următoare.
Pentru reușita lecției de educație fizică, profesorul trebuie să se pregătească foarte
minuțios. În cadrul acestei pregătiri trebuie să rezolve: stabilirea sarcinilor lecției; alegerea
metodelor de predare și a succesiunii exercițiilor în cursul lecției.
Structura lecției de educație fizică respectă curba eforturilor fiziologice pe care îl face
organismul supus la eforturi fizice în cursul lecției. Efortul elevilor se menține la aceeași
intensitate în cursul părții fundamentale și scade în partea de încheiere. Respectarea curbei de
efort în lecțiile de educație fizică este absolut necesară pentru a se putea preveni oboseala
copiilor.
Metodica lecției de educație fizică. O primă cerință metodică privind desfășurarea
lecției de educație fizică se referă la dozarea efortului elevilor în timpul lecției. Conținutul ei
va fi determinat în funcție de această cerință. Lecția va începe cu exerciții ușoare , apoi se vor
introduce exerciții mai complexe și se va termina cu exerciții ușoare de destindere. În
predarea lecției vor fi folosite următoarele metode: explicația, demonstrația și exercițiul.
Formele speciale prevăzute în programă pentru realizarea sarcinilor educației fizice în
clasele V-VIII sunt: gimnastica de înviorare, recreația organizată și minutul de educație fizică.
Gimnastica de înviorare se practică în mod individual acasă, imediat după deșteptare,
și în mod organizat, la școală, înainte de începerea lecțiilor. Scopul urmărit prin practicarea
exercițiilor de înviorare este pregătirea organismului în vederea activității pe care o va efectua
în ziua respectivă.
Recreația organizată constituie un procedeu de a organiza în mod activ odihna
elevilor. Timp de 5-6 minute în recreația mare ei execută mișcări ușoare, alergare ușoară,
aruncări cu mingea sau jocuri ușoare de scurtă durată.
Momentul de educație fizică se defășoară în timpul lecției, când o eventuală stare de
oboseală, de moleșeală a elevilor poate fi anihilată prin câteva mișcări. Aceste exerciții
durează 2-3 minute și contribuie la înviorarea activității ulterioare a elevilor.
Activitatea sportivă de masă a elevilor din clasele V-VIII constă în excursii,
demonstrații și serbări sportive, activitatea în tabere, etc. Organizate rațional și îndrumate cu
atenție, aceste activități constituie un mijloc de întărire a sănătății elevilor și de fortificare
fizică a lor.

15
 Răspundere și Responsabilitate în Activitatea Profesorului de Educație Fizică

Constituind un mijloc de dezvoltare multilaterală a tinerei generații, procesul educației

fizice trebuie organizat judicios. De aceea, școlile au datoria să urmărească realizarea
sarcinilor acestei activități. Cadrele didactice vor colabora strâns cu părinții elevilor și cu
medicul școlii, această colaborare sporindu-i eficiența educativă.

16
 Răspundere și Responsabilitate în Activitatea Profesorului de Educație Fizică

Concluzie

A fi profesor înseamnă un risc asumat. Și asta deoarece pregatirea pentru a preda,

pentru a-i învăța pe alții cum să învețe este o operă niciodată încheiată și care implică multă
răbdare, multe momente de incertitudine, de descurajare și multe ore de studiu, iar rezultatele
nu pot fi măsurate nici cantitativ și nici imediat. Totuși, la capătul acestui drum te pot aștepta
multe bucurii și satisfactții. Iată de ce este necesar să atragem atenția celor ce doresc să
îmbrățișeze această meserie asupra calităților pe care ar trebui să le posede un profesor bun,
precum și asupra celor mai eficiente practici educaționale.
Clasa școlară nu este atât un spațiu unde, după un ritual academic, se tratează un
subiect din programă, iar profesorul nu este doar persoana care propune conținuturi,
formulează sarcini și cere anumite conduite. În clasă se învață mai mult decât o materie, se
învață o lecție de viață. Profesorul stimulează și întreține curiozitatea elevilor pentru lucruri
noi, le modelează comportamentele sociale, le întărește încrederea în forțele proprii și îi ajută
să își găsească identitatea. Realizarea acestor sarcini depinde de măsura în care profesorul
posedă calitățile și competența necesare centrării cu precădere pe așteptările, trebuințele și
interesele elevilor.
Succesul în munca instructiv-educativă depinde în cea mai mare măsură de cadrele
didactice, de competență și dragostea lor pentru profesie. Nici planurile de învățamânt, nici
programele școlare, nici manualele, nici baza materială a școlii nu pot avea asupra elevilor o
influență care să se poată compara cu aceea a cadrelor didactice.
Profesorul creează condițiile necesare, organizează și conduce activități de tot felul,
prin care dispozițiile native ale elevului se dezvoltă necontenit și se transformă în calități care
îi folosesc lui însuși în munca viitoare cât și societății.
Misiunea cadrelor didactice este înaltă, nobilă. Profesorii sunt cei dintâi care transmit
generațiilor tinere, în mod organizat și planificat, valorile culturale create de generațiile
trecute, le îndrumă primii pași în vastul domeniu al științelor, veghează asupra formării
personalitații lor școlare și profesionale.
Tot atât de puternică este și influența pe care o exercită cadrul didactic asupra
dezvoltării memoriei, imaginației, gândirii, spiritului de observație al elevilor. Procesele

17
 Răspundere și Responsabilitate în Activitatea Profesorului de Educație Fizică

psihice se dezvoltă prin exercitarea lor, prin activități corespunzătoare. Profesorul ajută pe
fiecare elev să facă progrese, îl stimulează, îl îndrumă și îl corectează, încât capacitățile lui
psihice să treacă treptat de la stadii inferioare la stadii superioare.

18
 Răspundere și Responsabilitate în Activitatea Profesorului de Educație Fizică

Bibliografie

Boroș, Maximilian, Profesorul și elevii, Editura Gutinul, Baia Mare, 1994.

Geissler, Erich E., Mijloace de educație, Ediția a 4-a, complet revăzută, Traducere de: Ana
Aronescu și Lorentz Aronescu, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1977.
Lucu, Romiță B., Managementul clasei de elevi. Aplicații pentru gestionarea situațiilor de
criză educațională, Editura Polirom, București, 2006.
Sălăvăstru, Doina, Psihologia educației, Editura Polirom, București, 2004.
Țârcovnicu, Victor, Popeangă, Vasile, Pedagogia generală, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1971.

19