1.

Noţiunea de act administrativ

1.1 Terminologie. Consideraţii cu caracter istoric şi de drept

comparat - Definiţie

Literatura interbelică face o distincţie, mai întâi, între actele ”puterii

executive” în raporturile cu Parlamentul şi actele “făcute de puterea executivă”,
în raporturile cu cetăţenii ori care au intervenit între diversele servicii ale
statului. Apoi actele “puterii executive” în raporturile sale cu cetăţenii erau
divizate pe două categorii:

a) actele de autoritate
b) actele de gestiune

Actele de autoritate erau înţelese ca fiind manifestări de voinţă făcute

de un organ administrativ competent, prin care se crea o situaţie juridică
generală sau individuală, guvernată de norme de drept public, iar prin actul
de gestiune se înţelege manifestarea de voinţă făcută de un organ competent,
ce tinde să creeze unui organism administrativ o situaţie juridică, reglementată
de dreptul privat.
Sub aspectul rezonanţei în legislaţie, în practica judiciară şi în alte
ramuri ale ştiinţei dreptului, se detaşează două formulări, şi anume; act
administrativ şi, respectiv, act de drept administrativ.

Denumirea de acte de drept administrativ s-a propus în ideea evocării mai

clare a regimului elaborării şi respectiv, al efectelor actelor organelor
administraţiei de stat, emise în realizarea puterii de stat. S-a urmărit a se
releva, chiar prin denumire, că aceste acte sunt supuse unui regim juridic
diferit de acela al actelor civile ale organelor administraţiei de stat.

1
 Faţă de stadiul actual al legislaţiei, pentru ştiinţa dreptului
administrativ, ca de altfel şi pentru practica administrativă sau judecătorească,
prezintă interes noţiunea de act administrativ în sens formal-material,
precum şi noţiunea de act administrativ în sens funcţional-juridic.

Prin act administrativ înţelegem acea formă juridică principală a

activităţii organelor administraţiei publice, care constă într-o manifestare
unilaterală şi expresă de voinţa de a da naştere, a modifica sau a stinge
drepturi şi obligaţii, în realizarea puterii publice, sub controlul principal de
legalitate al instanţelor judecătoreşti.

Ca o definiţie ,,generală”, în accepţiunea structural-organizaţională,

actul administrativ este acea formă juridică de realizare, ca activitate
principală ori secundară, a faptului administrativ, de către organe de stat sau,
în baza legii, de organe nestatale, ce concretizează manifestarea unilaterală de
voinţă a acestora, într-un regim juridic administrativ, tipic sau atipic, după
caz.

Actul administrativ este forma cea mai importantă, cu semnificaţie juridică,

prin care organele administraţiei publice îşi realizează competenţa. Acest lucru
este determinat de forţa efectelor juridice pe care actul administrativ le produce
şi nu de ponderea pe care o ocupă în cadrul celorlalte forme existente.

1.2 Trăsăturile actului administrativ

Delimitarea sferei acestora

Trebuie spus de la început că în literatura de specialitate nu există o

unanimitate de opinii cu privire la numărul, denumirea şi conţinutul
trăsăturilor actului administrativ (de drept administrativ). Unele elemente
comune sunt regăsite la toţi autorii de drept administrativ şi anume: sunt acte

2
juridice, sunt manifestări unilaterale de voinţă, sunt emise în realizarea puterii
de stat.
Actul administrativ este supus unui regim juridic specific. Regimul
juridic specific al actului administrativ, pe care îl denumim regim de drept
administrativ, este stabilit, în principal, de Constituţie şi de Legea nr.
554/2004, legea contenciosului administrativ. Art. 48 din Constituţie lasă
deschisă posibilitatea atacării în justiţie şi a actelor administrative ale celorlalte
organe de stat.
Se desprind următoarele trăsături ale actului administrativ, în sens formal –
material:

1. Este forma juridică principală a activităţii organelor administraţiei

publice
2. Este o voinţă juridică unilaterală
3. Este emis numai în realizarea puterii publice
4. Are un regim juridic specific, în centrul căreia se află Legea
contenciosului administrativ ( Legea nr. 554/2004)
5. Este executorie, ceea ce înseamnă că se execută din oficiu, fără a mai fi
necesară intervenţia instanţelor de judecată în cazul actelor civile,
comerciale etc.

1. Actul administrativ este forma juridică principală a activităţii

organelor administraţiei publice

Prin această trăsătură evocăm genul proxim al actului administrativ – formele

concrete de activitate ale organelor administraţiei publice. Actul administrativ
apare ca una din formele cu semnificaţie juridică prin care organele
administraţiei publice îşi realizează competenţa, implicit sarcinile, şi este forma
juridică principală a administraţiei publice ca activitate.

Ponderea actului administrativ în sfera formelor de activitate ale organelor

administraţiei publice, variază după cum ne plasăm la un nivel ierarhic sau

3
altul al organizării administraţiei publice, respectiv după cum este vorba de un
organism de ramură sau de domeniu.

2. Actul administrativ este o voinţă juridică unilaterală

Prin această trăsătură se urmăreşte, pe de o parte, includerea actului

administrativ în sfera actelor juridice, iar pe de altă parte, delimitarea actului
administrativ de operaţiunile tehnico-administrative, respectiv de operaţiunile
tehnico-productive.

O discuţie care se face în literatura noastră de specialitate este legată de

refuzul nejustificat al unui organ al administraţiei publice de a satisface o
cerere privitoare la un drept, respectiv de nerezolvare (tardivitate) unei
asemenea cereri în termenul prevăzut de lege. Dispoziţiile exprese ale art. 48
alin.1 din Constituţie, precum şi ale art. 1 din Legea contenciosului
administrativ, atât tăcerea administraţiei de stat (refuzul nejustificat), cât şi
tardivitatea, constituie acte juridice, în speţă acte administrative (implicite).

În ce priveşte cerinţa pentru actul administrativ de a fi unilateral, în

literatura de specialitate, ca şi în practica judiciară administrativă, s-au
ridicat unele probleme:

a) Emiterea actului administrativ cu participarea mai multor persoane fizice.

Caracterul unilateral al actului decurge nu din numărul de persoane

fizice care participă la adoptarea lui, ci din faptul că acele persoane fizice
(consilieri locali sau judeţeni; oameni politici sau tehnocraţi ce fac parte din
Guvern; funcţionarii; membri ai unui organ colectiv de conducere) acţionează
în vederea realizării competenţei organului administrativ.

4
 b) Emiterea actului administrativ cu participarea mai multor autorităţi
publice, respectiv a unui organ administrativ şi a unui organ nestatal

3. Actul administrativ este emis numai în realizarea puterii publice

Această trăsătură deosebeşte actul administrativ de alte acte juridice cu

caracter unilateral ale organelor administraţiei publice. Din această trăsătură
rezultă, totodată, obligativitatea actelor administrative şi executarea lor din
oficiu.

4. Actul administrativ are un regim juridic specific, în centrul căruia

se află Legea contenciosului administrativ (Legea nr. 554/2004)

Această trăsătură a actului administrativ ne ajută să deosebim actul

administrativ, care este emis în special de organele administraţiei publice, de
actele de autoritate specifice altor categorii de organe. Regimul stabilit de Legea
nr. 554/2004, în redactarea sa iniţială, viza numai actele administrative ce
emanau de la organele administraţiei publice, regim care a fost, însă, modificat
de Constituţie.

5. Actele administrative sunt executorii, ceea ce înseamnă că ele se

execută din oficiu, fără a mai fi necesară intervenţia instanţelor
de judecată în cazul actelor civile, comerciale, etc.

Există şi situaţii în care legi speciale conţin dispoziţii derogatorii. Cu titlu de

exemplu, menţionăm că prin Legea nr. 50/1991 s-a stabilit că desfiinţarea
construcţiilor neautorizate sau readucerea lor în starea iniţială, vor fi dispuse
de instanţa de judecată, prin hotărâre, cu fixarea unor termene limită pentru
executarea hotărârii.

5
 2. Tipologia actelor administrative

2.1. Clasificarea actelor administrative

Actele administrative se pot clasifica în mai multe categorii, după cum

urmează:

I. În funcţie de întinderea efectelor juridice pe care le produc, distingem:

a.) Acte administrative normative care conţin reglementări cu caracter

general, impersonal şi obligatoriu. De regulă este vorba de norme
imperative alături de care se pot găsi norme prohibitive. Competenţa
emiterii unor asemenea acte revine exclusiv organelor prevăzute de lege.

b.) Acte administrative individuale care sunt acele manifestări unilaterale

de voinţă ce generează, modifică sau sting drepturi şi obligaţii în
beneficiul sau în sarcina uneia sau mai multor persoane dinainte
determinate. Competenţa materială pentru emiterea lor revine tuturor
autorităţilor administraţiei publice.

Actele administrative normative şi individuale pot fi contestate în justiţie

pe calea contenciosului administrativ, sau în faţa instanţelor de drept comun
pe calea excepţiei de nelegalitate.

II. În funcţie de conţinutul lor, actele administrative individuale pot fi

împărţite în mai multe categorii, astfel:

a.) Acte juridice prin care se stabilesc drepturi sau obligaţii determinate de
subiectul de drept interesat. De exemplu, autorizaţia de construcţie pe care o
eliberează primarul, conferă persoanei solicitante dreptul de a edifica o

6
anumită construcţie pe terenul care îi aparţine, cu respectarea cerinţelor
concrete prevăzute de lege şi actul respectiv.

b.) Acte administrative prin care se confer un statut personal sau acte
atributive de statut personal prin intermediul acestor acte juridice se
recunoaşte în favoarea titularilor o activitate anterioară şi, în acelaşi
timp, i se conferă anumite drepturi în condiţiile legii (diploma şcolară,
universitară, decizia de pensionare, paşaportul, etc.).

c.) Acte administrative prin care se aplică constrângerea administrativă.

De obicei, această coerciţiune are ca obiect sancţiunea aplicată şi

exemplul tipic îl constituie actele de constatare şi de sancţionare a
contravenţiilor.

d.) Acte administrativ-jurisdicţionale

Se caracterizează printr-o serie de trăsături, care le diferenţiază ca tip special

de actele normative:

- sunt emise de organe integrate în sistemul administraţiei publice, denumite

„organe administrativ-jurisdicţionale” sau „organe administrative de
jurisdicţie”;

- prin astfel de acte juridice se finalizează litigiile ivite între o autoritate

administrativă şi un particular ca urmare a încălcării legii;

- declanşarea litigiului se face la cererea persoanei interesate, a procurorului

sau a altor organe prevăzute de lege;

- elaborarea actelor presupune îndeplinirea unei anumite proceduri, întemeiată

pe citarea părţilor, contradictorialitatea, motivarea lor în fapt şi în drept;

- în exercitarea acestei activităţi, organul emitent este independent, atât faţă de

părţi, cât şi faţă de alte autorităţi publice din cadrul sistemului de organe ale
administraţiei publice sau din afara lui;

7
- se bucură de o stabilitate mai mare decât actele administrative obişnuite,
fiind exceptate de la principiul revocabilităţii aplicabil acestora din urmă.

III. După criteriul organului care le emană actele administrative se divid în:

a) acte emise de autorităţile administraţiei publice;

b) acte emise de alte organe ale statului,

c) acte emise în baza unei împuterniciri exprese a legii de către anumite

persoane private.

La rândul lor, actele juridice emise de autorităţile din prima

subcategorie, pot fi grupate, în funcţie de locul ocupat în structura ierarhică
specifică sistemului administraţiei publice ( decrete prezidenţiale, ordonanţe şi
hotărâri guvernamentale, ordine şi instrucţiuni ale miniştrilor, prefecţilor,
precizări , norme metodologice, regulamente emise de miniştri, şa.).

II.2. Mobilul si motivul actelor administrative

Constituie elemente ale actului administrativ care au importanţă în

aprecierea legalităţii acestuia.

Mobilul actului administrativ este ceea ce determină organul emitent să

uzeze de competenţa sa, adică raţiunea competenţei i-a fost conferită de lege.
Ori de câte ori mobilul contravine drepturilor şi libertăţilor legitime ale
cetăţenilor, actul administrative va fi un act ilegal.

Motivul actului administrativ este ceea ce constituie justificarea

conţinutului său, cauza acestui act, a dispoziţiei pe care el o conţine. Ca şi în
cazul mobilului, ilegalitatea motivului actului atrage sancţiunea ilegalităţii
actului administrativ.

Motivul actului administrativ poate fi:

8
 a) de fapt;

b) de drept.

Motivul de fapt constă în acele condiţii care sunt necesare în vederea

emiterii unui act administrativ, condiţii lăsate, de regulă, la aprecierea
autorităţii publice emitente.

Motivul de drept al actului administrativ constă în acele norme juridice

pe care se fundamentează autorităţile respective în emiterea actului.

Atât eroarea de fapt, cât şi eroarea de drept săvârşite de autoritatea emitentă

afectează legalitatea actului juridic.

2.3.Forma şi procedura de elaborare a actelor administrative

De obicei, actele administrative îmbracă forma scrisă, considerată ca o

garanţie de respectare a legii. Atunci când forma scrisă este impusă prin lege,
aceasta va trebui socotită ca o condiţie de validitate a actului administrativ
individual, independent de existenţa unei dispoziţii care să sancţioneze cu
nulitatea lipsei formei scrise.

Actele emise de organele colegiale ale administraţiei publice trebuia să îmbrace

întotdeauna forma scrisă, chiar dacă ele au caracter individual, deoarece
numai în acest mod se poate face distincţie între hotărârea adoptată şi opiniile
exprimate de participanţi la şedinţa organelor respective.

Procedura administrativă necontencioasă desemnează procedura urmată

de autorităţile administraţiei publice atunci când emit acte administrative sau
eliberează diferite certificate, avize, aprobări, etc., în absenţa unui litigiu.

9
 Există forme procedurale anterioare emiterii actului administrativ –
avizul (facultativ, consultativ şi conform), acordul (prealabil, concomitent sau
posterior), propuneri, rapoarte, certificate, etc., forme procedurale
concomitente emiterii actului – cvorum, majoritate, motivarea şi semnarea sau
contrasemnarea, şi forme procedurale posterioare emiterii actului –
comunicarea, publicarea, aprobarea şi confirmarea.

Prin aceste forme procedurale, autorităţile administraţiei publice îşi

asociază alte autorităţi publice la decizie, în vederea fundamentării ei din punct
de vedere legal şi al criteriului oportunităţii.

De asemenea, o importanţă tot mai mare au primit în ultima vreme

procedurile de consultare a celor administraţi în procesul de luare a deciziei
administrative. Deşi dispune de o putere de decizie unilaterală, administraţia
publică tinde tot mai mult, fie forţată de legi, fie din proprie iniţiativă, să ţină
seama de părerea celor vizaţi prin actul administrativ. O decizie astfel adoptată
are avantajul de a fi susceptibilă de o aplicare mai facilă şi de o adeziune mai
rapidă din partea celor vizaţi decât decizia luată fără consultare, considerată de
multe ori abuzivă şi fără sens.

10
 3. Aplicabilitatea actelor administrative

3.1. Formalităţi procedurale anterioare emiterii actului

administrative

Consultarea facultativă (avizul facultativ) presupune libertatea de

decizie a autorităţii publice, în condiţiile în care există posibilitatea solicitării
unei opinii altei autorităţi publice, instituţii publice, unui funcţionar public sau
unei persoane fizice sau juridice private.

Rămâne, aşadar, la latitudinea autorităţii publice să solicite sau nu

avizul, iar dacă l-a solicitat, poate ţine sau nu seama de conţinutul lui la
emiterea actului administrativ. Autoritatea publică emitentă poate modifica şi
după consultare proiectul, fără a fi obligată să recurgă la o altă consultare.

Consultarea obligatorie (avizul consultativ). În acest caz, autoritatea

publică emitentă este obligată prin lege să solicite opinia unei alte autorităţi
sau publicului, însă nu trebuie să se conformeze acelei opinii atunci când
emite actul administrativ. Actul final trebuie să corespundă proiectului supus
consultării, orice modificare a proiectului antrenând obligativitatea unei noi
consultări.

Legea poate cere unei autorităţi publice să emită un act administrativ

numai după consultarea prealabilă a unei alte autorităţi publice, iar actul
administrativ emis trebuie să fie în conformitate cu avizul astfel obţinut.

11
 În cazul în care autoritatea emitentă nu acceptă emiterea actului
administrativ cu respectarea avizului conform, are doar opţiunea de a nu-l mai
emite.

3.2. Condiţii de valabilitate ale actelor administrative

Pentru a fi valabil, un act administrativ trebuie să îndeplinească patru condiţii:

1. Să fie emis de autoritatea competentă şi în limitele competenţei sale

2. Să fie emis în forma şi cu respectarea procedurii prevăzute de lege
3. Să fie conform cu Constituţia, legile şi actele normative în vigoare
4. Să fie conform cu interesul public urmărit de lege

Regimul juridic al actelor administrative este reprezentat de un ansamblu de

reguli de fond şi de formã, care conturează personalitatea actelor
administrative în circuitul juridic, în sensul că evocă criteriile de valabilitate
ale acestora.

Elementele centrale ale acestui regim juridic sunt reprezentate de legalitatea şi

oportunitatea actului administrativ, care împreunã asigurã valabilitatea acestor
acte.

Legalitatea reprezintă elementul central al regimului juridic aplicabil

actelor administrative, al întregii activităţi desfăşurate de administraţia
publică. Suportul constituţional al acestui principiu îl regăsim în art. 1 alin.5,
16 alin.1, 21, 52, 123 şi 126 din Constituţia României, republicată.

Legalitatea actelor administrative poate fi definită ca fiind conformitatea

acestora cu legea fundamentală, aşadar cu legile elaborate de Parlament, cu
ordonanţele de Guvern şi cu toate celelalte acte normative cu o forţă juridică
superioară.

12
Pe de altã parte, organele şi autoritãţile administrative dispun de posibilitatea
de a aprecia situaţiile în care este necesarã emiterea unui act administrativ.

Oportunitatea reprezintã, alãturi de legalitate, o condiţie de valabilitate

a actelor administrative. Ea se află în strânsă dependenţă cu puterea
discreţionară a administraţiei publice şi derivă din capacitatea pe care o are
organul care emite actul de a alege, dintre mai multe soluţii posibile şi egale, în
aceeaşi măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care
trebuie ocrotit. Ea relevă, deci, calitatea actului administrativ de a satisface
atât rigorile stricte ale legii, cât şi o nevoie socială determinată, într-un timp şi
loc date. Pe de altă parte, oportunitatea reflectă şi concordanţa în timp între
realitatea socială, politică, economică etc. şi dispoziţiile ce dau conţinut actului
administrativ.

Condiţiile de legalitate ale actelor administrative sunt următoarele:

1. Actul administrativ trebuie emis sau adoptat în baza şi în vederea

executãrii legilor (Constituţia, legile organice, legile ordinare, hotãrârile şi
ordonanţele de Guvern, actele administrative emise de alte autoritãţi ale
administraţiei publice cu forţă juridică superioară).

2. Actul administrativ trebuie emis sau adoptat doar în limitele

competenţei conferite de lege respectivelor organe sau autoritãţi administrative.
Competenţa reprezintã ansamblul atribuţiilor delegate prin lege şi poate fi de
mai multe feluri: materialã, teritorialã, temporarã.

3. Actul administrativ trebuie emis sau adoptat cu respectarea condiţiilor

de formă şi procedură prescrise de lege.

4. Actul administrativ trebuie adoptat sau emis în vederea realizării unui

scop licit.

5. Actul administrativ trebuie să fie oportun, adicã sã corespundã

situaţiei de fapt.

13
 Nu toate condiţiile de legalitate au aceeaşi valoare şi, prin urmare, nu
toate determină acelaşi gen de sancţiune. În funcţie de importanţa acestora,
neîndeplinirea uneia (unor) condiţii va atrage, după caz, sancţiunea
inexistenţei sau nulităţii actului administrativ. Pe de altă parte, neîndeplinirea
condiţiilor de oportunitate are drept efect revocarea sau abrogarea actului
administrativ.

3.3 Condiţii specifice legate de întocmirea actelor administrative

De regulă, actele administrative se exprimă în formă scrisă, însă ele pot

îmbrăca şi formă orală (de ex. sancţiunea contravenţională a avertismenului,
art.7 alin.1 din O.G. nr.2/2001, cu modificările şi completările ulterioare) sau
forma tacită (implicită). În ceea ce priveşte forma scrisă, trebuie făcută
distincţia între actele administrative individuale şi actele administrative
normative. Astfel, spre deosebire de actele administrative individuale, care pot
îmbrăca şi formă orală (avertismentul), actele administrative normative
îmbracă însă numai formă scrisă, deoarece se prevede obligativitatea publicării
lor pentru a produce efecte juridice (de ex. ordonanţele şi hotărârile de Guvern
se publică în M.Of. al României, sub sancţiunea inexistenţei actului respectiv).

Datã fiind importanţa conformãrilor, cât şi aspectele de procedurã, s-a

impus ca regulã forma scrisă a actelor administrative. Forma scrisă a actului
administrativ prezintă numeroase avantaje, precum:

- asigurã forţa probatorie în caz de litigiu, precum şi stabilirea cu uşurinţã a

legalitãţii actului administrativ în vederea sancţionării celor vinovaţi de
eventualele vicii de legalitate a actului sau a celor vinovaţi de nerespectarea
actului legal emis;
- asigură cunoaşterea cu exactitate şi completă a conţinutului şi a finalitãţii
actelor administrative, precum şi executarea întocmai a acestora de cãtre
funcţionarii publici sau particularii care cad sub incidenţa lor;

14
- realizarea rolului educativ al actului administrativ respectiv.

Forma scrisă reprezintã o condiţie ad validitatem ori de câte ori legea prevede
obligaţia publicãrii unui act administrativ. De forma scrisã a actului
administrativ se leagã şi alte condiţii exterioare de valabilitate care trebuie
îndeplinite sub sancţiunea nulitãţii absolute sau relative.

Dintre aceste condiţii menţionãm:

- redactarea actului în limba oficialã a statului (pot fi ataşate şi copii în

limba maternă în localitãţile în care minoritãţile naţionale reprezintã
cel puţin 20% din populaţie)
- prezenţa antetului, care indicã autoritatea care a emis sau adoptat un
act administrativ
- indicarea titlului
- prezenţa semnãturii autorizate, a ştampilei ori sigiliului
- menţionarea datei, a locului, a numãrului de înregistrare
- indicarea beneficiarului sau a destinatarului.

Condiţiile procedurale care determinã valabilitatea unui act administrativ

se împart în funcţie de momentul în care intervin în: anterioare, concomitente
şi posterioare. Unele dintre aceste condiţii produc efecte juridice prin ele însele,
în timp ce alte condiţii sunt lipsite de asemenea efecte.

15
 4. Efectele juridice ale actelor administrative

4.1. Intrarea în vigoare a actelor administrative

Scopul oricărui act juridic în speţă a actului administrativ, îl reprezintă

producerea de efecte juridice, adică crearea, stingerea, modificarea unor
situaţii juridice. Dacă actul nu are scop (cauză), înseamnă că el este lovit de
nulitate, fiind un act inexistent. Pentru că toate actele administrative urmăresc
să producă efecte, interesează momentul de la care încep să curgă acestea,
altfel spus, când intră în vigoare.

Actele administrative normative, având caracter general, impersonal,

obligatoriu ele trebuiesc aduse la cunoştinţa celor interesaţi, operaţiune ce se
materializează prin publicare. Astfel, art. 107(4) din Constituţie dispune
"Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de primul ministru,
se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se
publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa
hotărârii sau a ordonanţei. Hotărârile cu caracter militar se comunică numai
instituţiilor interesate". Deci publicarea constituie o condiţie de validitate a
actului în primul rând şi în al doilea rând reprezintă o condiţie esenţială
pentru ca actul administrativ, semnat să producă efecte juridice. Actele cu
caracter individual se comunică celor interesaţi, momentul comunicării
coincide cu cel al începutului producerii de efecte juridice. Aceasta este regula.
Dar emitentul actului poate stabili o dată expresă sau de referinţă pentru ca
un act administrativ să poată produce efecte juridice.

16
Unele acte administrative normative prevăd o dată fixă de intrare în vigoare (ex.
începând cu data de 1 martie 2010) sau o dată de referinţă "în termen de 30 de
zile de la publicare" sau în cazul actelor cu caracter individual, se stabileşte de
regulă o dată fixă.

Opozabilitatea actului, însă, funcţionează numai atunci când sunt

realizate anumite formalităţi de publicitate. Din acest moment se socoteşte că
intră în vigoare actul administrativ. Fără formalităţile legale, destinatarul sau
beneficiarul actului nu se poate prevala de acesta în faţa altor persoane fizice
sau juridice.

4.2. Semnarea şi contrasemnarea actului administrativ

Dintre formele substanţiale necesare pentru ca actul să fie valid, se

desprinde ca importanţă semnarea actului administrativ, formalitate ce
permite verificarea competenţei de emitere a actului şi este indispensabilă
pentru dovada existenţei deciziei administrative.

Aşa cum am precizat, toate actele administrative trebuie semnate de persoana

împuternicită să angajeze autoritatea publică emitentă: dispoziţiile primarului
se semnează de către acesta, deoarece este vorba de o autoritate unipersonală,
hotărârile consiliului local se semnează de către preşedintele de şedinţă,
ordinele prefectului se semnează de către prefect, ordinele şi instrucţiunile
ministeriale se semnează de către ministru, hotărârile şi ordonanţele de guvern
se semnează de către primul ministru etc.

Prin intermediul contrasemnării, se „autentifică” semnătura persoanei

competente şi se asociază răspunderea contrasemnatarului în ceea ce priveşte
legalitatea sau oportunitatea actului administrativ.

Lipsa contrasemnăturii este considerată un viciu de formă, nu de

competenţă, deoarece contrasemnatarul nu este coautor al actului

17
administrativ. Obligaţia contrasemnării este prevăzută, spre exemplu, în
Constituţie pentru ordonanţele şi hotărârile guvernamentale, care trebuie
contrasemnate de miniştrii ce au obligaţia punerii lor în executare, în cazul
hotărârilor consiliului local şi a dispoziţiilor primarului, ce trebuie
contrasemnate de secretar.

4.3. Încetarea efectelor juridice ale actelor administrative

Anularea reprezintă manifestarea de voinţă a unei autorităţi publice prin

care se desfiinţează efectele juridice ale unui act administrativ emis de o altă
autoritate publică. Ne aflăm în prezenţa anulării atunci când sancţiunea
intervine din exteriorul autorităţii publice, propria desfiinţare a actului
administrativ de către autoritatea publică emitentă fiind numită revocare.

De asemenea, o altă diferenţă între revocare şi anulare este temeiul acestora,

revocarea putând avea ca temei ilegalitatea sau inoportunitatea actului
administrativ, pe când anularea este sancţiunea ilegalităţii actului
administrativ.

Doar atunci când legea prevede expres sau implicit posibilitatea anulării unui
act administrativ pe motiv de inoportunitate, oportunitatea devine parte a
legalităţii şi este sancţionată cu anularea.

Anularea este o formă specifică de desfiinţare a actelor administrative, ea fiind

inaplicabilă celorlalte forme de activitate administrativă, faptul administrativ şi
operaţiunea administrativă. Starea anterioară unui fapt administrativ sau a
unei operaţiuni administrative poate fi reînviată tot prin fapte şi operaţiuni
administrative.

Anularea poate fi dispusă de autoritatea publică superioară, de autoritatea

publică însărcinată cu anumite atribuţii de control specializat, sau de instanţa de
judecată. O caracteristică esenţială a actului nul este aceea că el trebuie

18
respectat până în momentul anulării sale, deoarece prezintă o aparenţă de
legalitate.

Concluzii

Ca urmare a întocmirii proiectului de specialitate, având ca titlu “Actul

administrativ- modalitate de realizare a puterii de stat”, se impune alcătuirea
unor concluzii. Prin această analiză amănunţită am căutat să evidenţiez rolul
deţinut de actele administrative dar şi stabilirea unor coordonate între pura
teoretizare a acestora şi aplicarea lor concretă.

Se impune definirea regimului juridic specific, în centrul căruia se află

Legea contenciosului administrativ (Legea nr. 554/2004). Actul administrativ
este forma cea mai importantă, cu semnificaţie juridică, prin care organele
administraţiei publice îşi realizează competenţa. Deoarece actul administrativ
este emis numai în realizarea puterii de stat apar deosebiri între acesta şi alte
acte juridice cu caracter unilateral ale organelor administraţiei publice.
Totodată, rezultă obligativitatea actelor administrative şi executarea lor din
oficiu.

Datorită importanţei deosebite am dorit să subliniez condiţiile specifice

de întocmire, precum şi condiţiile de valabilitate ce stau la baza încheierii unui
act administrativ între o persoană fizică/juridică şi organele administraţiei
publice. Emiterea unui astfel de document are ca funcţie realizarea unor efecte
juridice, urmărind, de asemenea, împlinirea unor interese comune, interes
naţional sau local, după caz.

Ca o concluzie generală se impune precizarea cadrului larg cuprins de

actele administrative, întâlnindu-le zi de zi, sub diverse forme. Respectarea
condiţiilor ce stau la baza emiterii actelor administrative conduc, în mod
categoric, la îmbunătăţirea relaţiilor existente între funcţionarii publici, ce îşi
exercită competenţa şi cetăţeni.

19
20