China

Primul actor non - european in marele joc mondial

Majoritatea autorilor considera ca economia Chinei este mult mai mica decât cea a SUA: PIB-
ul chinezesc reprezintă cam a treia parte din cel american. Potrivit unui sondaj Gallup realizat
in februarie 2009, 39% dintre americani considera China drept puterea economica
conducătoare a lumii si numai 37% acorda acest statut propriei lor tari.

De treizeci de ani China înaintează cu un ritm mediu de creştere economica impresionanta, de

aproape 10%. Nu numai ritmul impresionează, ci constanta sa, întinderea perioadei si , mai
ales, marimea tarii in care se desfasoara. Au mai existat state asiatice cu asemenea ritmuri de
crestere – Coreea de Sud, Taiwan - , dar nu pe o perioada aşa de îndelungata.

Datorita ritmului înalt, China a început sa urce constant in ierarhia economica a lumii. La
începutul reformei, locul Chinei este destul de modest. După ce a depăşit tari de putere medie,
din 2000 China ia cu asalt plutonul celor mai dezvoltate tari ale lumii. Rand pe rand, trece de
Italia, Franţa, Marea Britanie, Germania. La începutul acestui an, China a devenit primul de
bunuri al lumii, surclasând Germania. A ajuns cel mai important creditor al lumii, depăşind
Japonia. Deţine deja cea mai mare piaţa de automobile din lume. La sfârşitul anului 2010
China a depăşit Japonia, devenind a doua putere economica a lumii. In sfârşit, China este a
doua tara din lumii din punct de vedere al cheltuielilor pentru înarmare, depăşind, in aceasta
privinţa, Franţa. Când toata lumea dezvoltata a cunoscut contradicţii economice din pricina
crizei, China a desemnat un ritm de creştere de 8%. Nu atât creşterea propriu – zisa este
importanta, ci contrastul si pe care le degaja. In următorii ani, China ar urma să depaseasca
SUA. Diferentele apar cu privire la intervalul de timp in care se va produce aceasta schimbare
de stafeta; unii autori considera ca datorita efectelor crizei, acest proces va avea loc la
inceputul anilor 2020.

China beneficiaza de un portret economic zugravit in culori extrem de vii, care reliefeaza
succesele sale, intr-adevar impresionante, in recuperarea ramanerii in urma, in lansarea unui
proces de dezvoltare cu adevarat impetuos, in modernizarea structurilor sale sociale.
Capitolul 1

CHINA-PUTERE POLITICĂ ŞI ECONOMICĂ EMERGENTĂ

„Elementul cel mai spectaculos în ceea ce priveşte China este creşterea economică”1.

De peste 20 de ani, dezvoltarea economiei chineze înregistrează ritmuri susţinute, reuşind săşi

dubleze volumul PIB-ului, mai întâi într-o perioada de 15 ani (1980-1995), apoi din nou în

numai 9 ani (1995-2004). Cauzele profunde ale acestui „miracol economic” se găsesc în

modificările politicii economice realizate de conducerea politică a Chinei.

Meritele schimbării în planul dedogmatizării politicii economice chineze revin

orientării pragmatice instituite de către Deng Siao Pin, modificări ce au urmat perioadei

dogmatismului maoist.

1.1Creşterea economică a Chinei.

Aplicarea consecventă a reformei economice, în paralel cu încurajarea investiţiilor

străine, îndeosebi în renumitele zone economice speciale (peste 100 la număr) au avut drept
consecinţă participarea, tot mai activă, a economiei chineze la circuitul comercial mondial.

Ritmurile anuale de creştere economică au fost şi rămân spectaculoase. După

atingerea unui ritm anual de 8-9% în primii ani de reformă, s-a ajuns la creşteri de 11% anual,

1
Neguţ, Silviu, „Introducere in Geopolitică”, Bucureşti, Meteor Press, 2006 p.107.
ritm care a fost întrerupt de declanşarea crizei financiare şi economice din 2008.

Dezvoltarea industrială a Chinei a creat o forţă deinflaţionară globală, coborând

preţurile la o serie de produse industriale, de consum şi chiar agricole, în întreaga lume. Mai
mult, spre deosebire de economiile recent industrializate, China „menţine industriile uşoare,
de exemplu jucării şi textile, precum şi o mare parte din sectorul tehnologiilor înalte”2. Se
consideră că „impactul Chinei asupra preţurilor mondiale şi a strategiilor corporatiste este
posibil să crească. Acceptarea ei în OMC determină o reorientare spre exterior a companiilor
private chinezeşti foarte competitive, pentru a ameliora presiunea preţurilor de la nivel
intern”. Chinezii înşişi au început să facă speculaţii în legătură cu potenţialul Chinei de a
deveni „uzina lumii”. De exemplu, Fan Gang, directorul Institutului de Cercetare Economică,
sublinia că ţara sa trebuie să lupte pentru a-şi întări puterea industrială, chiar şi atunci când
dezvoltă domeniile hi-tech şi servicii. În opinia sa „daca ştie cum sa îşi folosească puterea,
adică resursele umane, care reprezintă o forţă de muncă uriaşă, formată din ţărani, China va
deveni, în următoarele decenii, fabrică mondială”3.

Costurile de producţie4 foarte joase (mâna de lucru foarte ieftină şi materii prime din
abundenţă) şi investiţiile masive ale guvernului şi ale firmelor multinaţionale, sunt factorii
fundamentali ai creşterii economice chineze formidabile, creştere care a fost doar parţial
afectată de actuala criză financiară şi economică globală. Desigur, criza are urmări şi pentru
economia chineză, dar nu are aceleaşi efecte ca în ţările occidentale.

Industria chineză a cunoscut schimbări structurale care a propulsat-o până la a treia

poziţie mondială în 2009. Performanţele economice sunt exprimate prin cotele de piaţă ale
produselor chineze. Astfel, partea sa de piaţă atinge 50% în cazul aparatelor foto, 30% în
cazul aparatelor de aer condiţionat şi al televizoarelor, 25% în cel al maşinilor de spălat şi
aproape 20% în cel al frigiderelor. Din punct de vedere structural, economia chineză este de
acum înainte dominată de sectorul secundar responsabil de 54% din formarea PIB-ului (la
care s-ar cuveni sa adăugam 4,6% din construcţii), în timp ce sectorul terţiar (serviciilor), nu
contribuie decât cu 27,7%, iar cel primar (în principal, agricultura) a scăzut la 13,7%.

Un indicator al succeselor economice este dinamica traficului aerian. Transportul pasagerilor5

ar trebui sa crească cu 8,2% pe an în medie pe parcursul următorilor 20 de ani,
iar transportul de mărfuri ar putea să progreseze într-un ritm de 11,8%.
2
Karley, Leggett, „Îngroparea competiţiei”, „Far Eastern Economic Review”, 17octombrie 2009
3
Zbigniew, Brzezinski, „Marea tablă de şah”, Bucureşti, Univers Enciclopedic, 2000 p.232
Semnificativ este faptul că economia Chinei devine a doua piaţă mondială (după Statele
Unite) în construcţia aeronautică civilă şi absoarbe 10% din vânzările mondiale de aparate în
următoarele două decenii. Preocupat de creşterea eficacităţii, guvernul chinez a trecut la
restaurarea companiilor aeriene în trei mari grupuri publice de importanţă aproape
comparabilă: China National Aviation Holding Co., China Southern Air Holding Co. şi China
Eastern Air Holding Co.

În anii premergători crizei, Beijingul a înregistrat surplusuri comerciale substanţiale şi

în prezent rezervele sale valutare au atins nivelul de 2.000 de miliarde dolari. Această rezervă
permite guvernului chinez să injecteze în economia anului 2009 suma de 600 milioane dolari.
În afară de importantele investiţii pe care le face China peste hotare în Asia, Africa şi
America de Sud.

Succesele economice ale Chinei sunt vizibile şi în domeniul alimentaţiei populaţiei.

De exemplu, dacă ne-am întoarce puţin în timp, observăm că China a fost în primele 10 ţări
producătoare de orez în 2002.

Guvernul trebuie, totuşi, să fie atent la îndatorarea publică încă moderată, dar într-o
creştere puternică şi care nu ţine cont de suma creanţelor proaste care duc la slăbirea
sectorului bancar. În scopul păstrării stabilităţii sociale, statul continuă, într-adevăr, să
menţină sub „perfuzie” un mare număr de întreprinderi publice prin intermediul creditelor
bancare. După unii experţi, suma împrumuturilor neperformante ar fi mai mare de 500
miliarde dolari.

Criza financiară şi frânarea globală a creşterii economice au modificat clasamentul

celor mai mari economii ale lumii în funcţie de PIB exprimat în dolari. Experţii prognozează
că ţara care va profita cel mai mult de pe urma recesiunii mondiale este China, analiştii luând
în considerare posibilitatea ca aceasta să ocupe în perspectivă poziţia a doua în lume, în
detrimentul Germaniei şi Japoniei. În schimb, Statele Unite îşi vor păstra poziţia de cea mai
mare economie a lumii, cu un PIB estimat la 14.334 miliarde de dolari în 2008, respectiv
14.571 miliarde de dolari în 2009, faţă de 13.808 miliarde de dolari în 2007.

Progresele economice ale Chinei sunt spectaculoase, menţinându-se şi în contextul

actualei crize economice şi financiare globale. Guvernul chinez a mizat pe o creştere
economică de 9% în 2009. Datele statistice privind primul trimestru al anului 2009
consemnează o creştere de doar 6,4%, deci sub nivelul dorit de autorităţile chineze, dar de
neatins de ţările occidentale.