1. Iubirea face imposibilul posibil. (Phil Bostmans, Cf.

Reflecţii şi maxime)

Se ştie că iubirea este cel mai puternic sentiment, cea mai intensă trăire pe care o cunoaşte omul şi
experienţa care îl transformă radical. Iubirii i s-au închinat mii de pagini în literatură, este sentimentul cel
mai cântat în toată muzica lumii, i s-au ridicat temple şi i s-au consacrat mituri. Iubirea îmbracă multe forme
(Eros, Philia, Agape), dar toate au în comun dăruirea, capacitatea de a îl percepe pe celălalt ca pe tine însuţi
şi chiar mai presus.
În primul rând, iubirea este forţa care îl conduce pe om spre “jumătatea” lui, spre “sufletul-pereche”, care
îi completează fiinţa şi dă vieţii sentimentul plenitudinii. Momentul în care sufletul cunoaşte iubirea îi
schimbă viziunea despre lume şi îl transformă în altul mai bun, mai generos, superior celui care fusese.
În al doilea rând, mă gândesc la dragostea filială, părintească. Părinţii sunt capabili de sacrificii imense
pentru copiii lor şi le fac din imensa dragoste care îi călăuzeşte. Părintele este gata oricând să îşi dea viaţa
pentru copilul lui, fiindcă acesta este chiar viaţa, iubirea şi raţiunea lui de a fi.
În al treilea rând, iubirea creştină este un sentiment profund şi autentic, pornit din sentimentul fraternităţii
în aceeaşi condiţie. Omul credincios are capacitatea de a surmonta toate piedicile şi de a-şi iubi şi duşmanul,
fapt care demonstrează forţa iubirii.
Aşadar, iubirea trezeşte în om resurse nebănuite, îi aduce fericirea şi sensul vieţii, îl determină să îşi
depăşească toate slăbiciunile şi să treacă peste piedici pe care le considera insurmontabile. Forţa
impresionantă pe care o desfăşoară omul care iubeşte mă face să cred că într-adevăr iubirea face imposibilul
posibil.