Curtea Europeană

de Justiţie

Student: Victoria Ciobanu

gr.110, AP
Profesor: Victoria Caracuian
Simbolica:
 Curtea
Istoric
de justiţie a Comunităţilor
Europene, numită pe scurt şi Curtea Europeană
de Justiţie (CEJ) îşi are sediul la Luxemburg şi
este organul juridic al Comunităţilor Europene. În
sistemul politic al UE CEJ are rolul puterii
juridice; denumirea corectă a CEJ ar fi trebuit să
fie însă Curţile de Justiţie ale Comunităţilor
Europene, fiindcă între timp au apărut trei
instanţe diferite.
Curtea Europeană de Justiţie nu trebuie
confundată cu Curtea Europenă de Justiţie pentru
Drepturile Omului cu sediul la Strassburg, care
este o instituţie a Consiliului Europei şi nici cu
Curtea Internaţională de Justiţie, care este o
instanţă internaţională, principalul organ
jurisdicţional al Organizaţiei Naţiunilor Unite cu
 Istoric
Curtea de Justiţie a
Comunităţilor Europene (pentru
care se foloseşte frecvent
prescurtarea „Curtea”) a fost
instituită în temeiul primului
Tratat UE, Tratatul CECO din
1952. Sediul se află la Luxemburg.
 Componenţa
Curtea are în alcătuire un judecător din fiecare stat
membru, astfel încât toate sistemele juridice naţionale din
cadrul UE sunt reprezentate. Cu toate acestea, din motive de
eficienţă, Curtea funcţionează rar în structură completă. De
obicei, Curtea se întruneşte în „Marea Cameră” cu numai 13
judecători sau în camere de cinci sau trei judecători.
Curtea este asistată de opt „avocaţi generali”. Rolul
acestora este să îşi susţină punctele de vedere în cazurile
înaintate Curţii spre soluţionare. Pledoariile trebuie
susţinute public şi trebuie să fie imparţiale.
Judecătorii şi avocaţii generali sunt persoane a căror
imparţialitate nu poate fi pusă la îndoială. Ei deţin
calificările sau competenţele necesare pentru a fi numiţi în
cele mai înalte funcţii juridice din ţările lor de origine.
Aceştia sunt numiţi la Curtea de Justiţie prin acordul comun
al guvernelor statelor membre UE. Fiecare este numit pentru
un mandat de şase ani, care poate fi reînnoit.
 Rolul
Misiunea Curţii este să se asigure că
legislaţia UE este interpretată şi aplicată în mod
uniform în toate statele membre UE, astfel încât
legile să se aplice în mod egal tuturor
cetăţenilor. Curtea se asigură că instanţele
naţionale nu pronunţă sentinţe diferite în
acelaşi caz.
Curtea se asigură şi că statele membre şi
instituţiile UE aplică prevederile legislative.
Curtea are puterea de a soluţiona litigiile care
apar între state membre UE, instituţii UE,
operatori economici şi persoane fizice.
 Ce face Curtea?
Curtea pronunţă sentinţe în cazurile
care îi sunt înaintate spre soluţionare.
Cele cinci tipuri de cazuri întâlnite
frecvent sunt:
• acţiuni pentru pronunţarea unei
hotărâri preliminare;
• acţiuni intentate pentru neîndeplinirea
obligaţiilor;
• acţiuni în anulare;
• acţiuni în constatarea abţinerii de a
acţiona;
• acţiuni în despăgubiri.
 Acţiunile
1. Procedura de pronunţare a unei hotărâri preliminare
Instanţele naţionale din fiecare stat membru UE sunt responsabile pentru
aplicarea corespunzătoare a legislaţiei comunitare în statul respectiv. Dar
există riscul ca instanţele din diferite ţări să interpreteze legislaţia
comunitară în moduri diferite.
„Procedura de pronunţare a unei hotărâri preliminare” are rolul de a
preîntâmpina acest lucru. Dacă o instanţă naţională are îndoieli cu privire
la interpretarea sau valabilitatea unei legi comunitare, aceasta poate şi, în
anumite cazuri, este obligată, să solicite opinia Curţii de Justiţie. Această
opinie este furnizată sub forma unei „proceduri de pronunţare a unei
hotărâri preliminare”.
2. Acţiuni intentate pentru neîndeplinirea obligaţiilor
Comisia poate demara acest proces în cazul în care consideră că un stat
membru nu îşi îndeplineşte obligaţiile prevăzute de legislaţia comunitară.
Acest proces poate fi demarat şi de un alt stat membru UE.
În ambele cazuri, Curtea investighează acuzaţiile şi se pronunţă. Dacă se
constată veridicitatea acuzaţiilor aduse statului membru respectiv, acesta
are obligaţia de a remedia situaţia de îndată. În cazul în care constată că
statul membru nu a respectat sentinţa pronunţată, Curtea poate impune
plata unei amenzi.
 Acţiunile
3. Acţiuni în anulare
Dacă un stat membru, Consiliul, Comisia sau (în anumite condiţii)
Parlamentul consideră că o anumită lege comunitară este ilegală, acesta
poate solicita Curţii anularea legii în cauză.
Aceste „acţiuni în anulare” pot fi folosite şi de persoanele fizice care
doresc să solicite Curţii anularea unei anumite legi deoarece le afectează
în mod direct şi negativ.
În cazul în care constată că legea respectivă a fost adoptată incorect sau
nu are un temei corect în dispoziţiile tratatelor, Curtea poate declara
legea nulă şi neavenită.
4. Acţiuni în constatarea abţinerii de a acţiona
Tratatul prevede că Parlamentul European, Consiliul şi Comisia au
obligaţia de a adopta anumite decizii în anumite situaţii. În caz contrar,
statele membre, celelalte instituţii UE şi (în anumite situaţii) pesoanele
fizice sau societăţile comerciale pot înainta o plângere prin care solicită
Curţii consemnarea în mod oficial a abţinerii de a acţiona.
5. Acţiuni în despăgubiri
Orice persoană sau societate comercială care a suferit daune în urma
unei acţiuni sau a unei lipse de acţiune din partea Comunităţii ori a
funcţionarilor acesteia poate intenta o acţiune pentru plata unor
despăgubiri în faţa Tribunalului de Primă Instanţă.
 Cum este organizată
activitatea Curţii?
Cazurile sunt prezentate la registratură şi pentru fiecare caz
este numit un anumit judecător şi un avocat general.
Procedura care urmează are loc în două etape: în scris şi apoi sub
formă verbală.
În prima etapă, toate părţile implicate prezintă declaraţii
scrise şi judecătorul numit pentru cazul respectiv întocmeşte un
raport unde rezumă aceste declaraţii şi temeiul legal al cazului.
Urmează etapa a doua – audierea publică. În funcţie de importanţa şi
complexitatea cazului, audierea poate avea loc în faţa unui complet
alcătuit din trei, cinci sau 13 judecători sau înaintea Curţii reunite.
La audiere, avocaţii părţilor îşi prezintă cazul în faţa judecătorilor şi
a avocatului general, care le pot adresa întrebări. Avocatul general îşi
susţine punctul de vedere, după care judecătorii deliberează şi
pronunţă sentinţa. Aceasta nu urmează neapărat punctul de vedere al
avocatului general.
Sentinţele Curţii se adoptă cu majoritate şi se pronunţă în
cadrul unei audieri publice. Punctele de vedere divergente nu se
comunică. Deciziile sunt publicate în ziua pronunţării lor.
Procedura Tribunalului de Primă Instanţă este similară, cu excepţia
susţinerii punctului de vedere al avocatului general.
 Limbile
Limba folosită în timpul proceselor este una din limbile
oficiale ale UE. Contează în primul rând din ce ţară provine
partea care a formulat cererea de chemare în judecată şi din ce
ţară este pârâtul. Această regulă asigură oricărei persoane din
UE posibilitatea de a participa la actele procesuale în limba sa
maternă. Intervenţiile părţilor procesuale şi ale judecătorilor
sunt traduse de interpreţi, la fel ca şi toate documentele care
fac parte din dosarul cauzei.
Limba folosită pe plan intern la CEJ este franceza. Acest
lucru se explică prin faptul că în momentul înfiinţării
Comunităţii Europene în anul 1957 majoritatea populaţiei din
cele şase ţări fondatoare (Belgia, Germania, Franţa, Italia,
Luxemburg, Olanda) era vorbitoare de limba franceză.
La ora actuală tendinţa este de a folosi mai mult limba
engleză, datorită faptului că majoritatea juriştilor din ţările
recent aderate şi-au urmat studiile parţial în limba engleză şi
mai puţin în limba franceză.
 Legături Externe
Pentru a ajuta Curtea de Justiţie să facă faţă numărului mare
de cazuri înaintate spre soluţionare şi pentru a oferi protecţie
juridică sporită cetăţenilor, în 1988 a fost creat un Tribunal de
Primă Instanţă. Acest tribunal (care funcţionează pe lângă Curtea de
Justiţie) este responsabil pentru pronunţarea sentinţelor în anumite
cazuri, în special acţiuni intentate de persoane fizice, companii şi
unele organizaţii, şi cazuri care se încadrează în dreptul
concurenţei. Acest tribunal are în alcătuire câte un judecător din
fiecare stat membru UE.
Tribunalul Funcţiei Publice al Uniunii Europene se pronunţă
în litigiile apărute între Uniunea Europeană şi funcţionarii acesteia.
Acest tribunal este alcătuit din şapte judecători şi funcţionează pe
lângă Tribunalul de Primă Instanţă.
Curtea de Justiţie, Tribunalul de Primă Instanţă şi Tribunalul
Funcţiei Publice au câte un preşedinte ales de judecători pentru un
mandat de trei ani care poate fi reînnoit. Vassilios Skouris a fost
ales preşedinte al Curţii de Justiţie în 2003. Marc Jaeger este
actualul preşedinte al Tribunalului de Primă Instanţă. Paul J.
Mahoney este preşedintele Tribunalului Funcţiei Publice din 2005.
 Tribunalul de Primă
Instanță
Tribunalul de Primă Instanță, după
intrarea în vigoare a tratatului de la
Lisabona, Tribunalul, este o
instanță specializată în cadrul
Curții de Justiție a Uniunii
Europene, cu sediul la Luxemburg.
 Istoric
Crearea Tribunalului de Primă Instanță a fost posibilă ca
urmare a semnării Actului Unic din 1986 care a modificat
Tratatul de la Roma. În temeiul dispozițiilor asupra cărora
statele au fost de acord, Consiliul a emis hotărârea din 24
octombrie 1988 pentru înființarea Tribunalului.[1] Tribunalul a
început să funcționeze la 31 octombrie 1989, dată la care
Decizia Președintelui Curții referitoare la constatarea
legalității constituirii a fost publicată în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene
Tribunalul a fost creat pentru a consolida garanțiile judiciare
acordate persoanelor fizice prin instaurarea unui al doilea
nivel al autorității judiciare și pentru a permite Curtii de
Justitie să se concentreze asupra atribuției sale de bază,
interpretarea uniformă a legislației comunitare.
După intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona (1
decembrie 2009), „Tribunalul de primă instanță” se numește
„Tribunalul”.
 Structura
Judecatorii
Potrivit Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE -
versiunea consolidată, publicată la 30 martie 2010), numărul
judecătorilor Tribunalului este stabilit prin Statutul Curții de Justiție a
Uniunii Europene. Conform art.48 din Statutul Curții, Tribunalul se
compune din 27 de judecători[3] care sunt aleși dintre persoane care
oferă depline garanții de independență și care au capacitatea cerută
pentru exercitarea unor înalte funcții jurisdicționale. Aceștia sunt
numiți de comun acord de către guvernele statelor membre, pentru o
perioadă de șase ani. La fiecare trei ani are loc o înlocuire parțială.
Membrii care și-au încheiat mandatul pot fi numiți din nou (art.257
TFUE).[4] Tratatul a instituit un comitet care emite un aviz cu privire la
capacitatea candidaților de a exercita funcțiile de judecător și avocat
general în cadrul Curții de Justiție și al Tribunalului, înainte ca
guvernele statelor membre să facă nominalizările (art.255 TFUE).
 Înainte de a-și exercita funcția, judecătorii depun în fața Curții de
Justiție următorul jurământ: „Jur să îmi exercit funcția cu deplină
imparțialitate și potrivit conștiinței; jur să nu divulg nimic din
secretul deliberărilor.” Imediat după depunerea jurământului,
judecătorii semnează o declarație prin care își iau angajamentul
solemn de a respecta, pe durata funcției lor și după încetarea
acesteia, obligațiile care decurg din această funcție, în special
îndatoririle de a da dovadă de onestitate și de discreție în
acceptarea anumitor poziții sau avantaje după încetarea funcției lor.
[5]

Judecătorii beneficiază de imunitate de jurisdicție. În ceea ce

privește actele îndeplinite de aceștia, inclusiv cuvintele rostite și
scrise în calitatea lor oficială, judecătorii continuă să beneficieze de
imunitate după încetarea funcției lor. Curtea de Justiție, întrunită în
ședință plenară, poate ridica imunitatea. Consultarea Tribunalului cu
privire la o asemenea problemă este obligatorie. În cazul în care,
după ridicarea imunității, se declanșează o acțiune penală împotriva
unui judecător, acesta poate fi judecat, în oricare stat membru,
numai de instanța care are competența de a judeca magistrații celei
mai înalte autorități judiciare naționale
 Președintele
Președintele Tribunalului este desemnat de judecători, dintre ei,
pentru o perioadă de trei ani, mandatul putând fi reînnoit.
Președintele nu poate fi desemnat avocat general.[5] Dacă
mandatul președintelui încetează înainte de expirarea
mandatului, noul președinte este ales pentru perioada care a mai
rămas din mandat.
Președintele conduce lucrările și serviciile Tribunalului; acesta
prezidează ședințele plenare, precum și deliberările desfășurate
în camera de consiliu. Președintele prezidează Marea Cameră.
Dacă face parte dintr-o cameră compusă din trei sau din cinci
judecători, președintele Tribunalului prezidează această cameră.
[5]

În situația în care președintele nu își poate exercita atribuțiile,

funcția este preluată de unul din președinții camerelor, și anume
acela care are cea mai mare vechime ca judecător. Dacă doi
președinți de camere au aceeași vechime, are prioritate cel mai în
vârstă.[
 Avocații generali și judecătorii raportori
Avocatul general are rolul de a prezenta în ședință publică, cu deplină
imparțialitate și în deplină independență, concluzii motivate cu privire la anumite
cauze înaintate Tribunalului, pentru a-l asista în îndeplinirea misiunii sale. [3]
Tribunalul nu are avocați generali desemnați în plus față de judecători. În situația
în care Tribunalul se întrunește în ședință plenară este asistat întotdeauna de un
avocat general desemnat dintre judecători de către președintele instanței. În cazul
în care Tribunalul se întrunește în cameră, necesitatea de a fi asistat de un avocat
general se determină în funcție de dificultatea problemelor de drept sau
complexitatea în fapt a cauzei. Decizia de a fi desemnat un avocat general într-o
asemenea situație se ia de Tribunalul întrunit în ședință plenară, la cererea
camerei căreia i-a fost repartizată cauza.
Pentru fiecare cauză repartizată unei camere, președintele acesteia propune
președintelui Tribunalului desemnarea unui judecător raportor. [5]
Grefierul
Grefierul Tribunalului este ales prin vot secret de toți judecătorii instanței. Este
declarată aleasă persoana care obține voturile a mai mult de jumătate din
judecători. Dacă niciun candidat nu obține majoritatea absolută, se organizează
alte tururi de scrutin până aceasta este obținută. Mandatul grefierului este de șase
ani. După expirarea mandatului, aceeași persoană poate fi aleasă grefier din nou.
Înainte de exercitarea funcției, grefierul depune un jurământ care are același
conținut ca și pentru judecători. Tribunalul poate numi, urmând aceeași
procedură, unul sau mai mulți grefieri adjuncți care să îl asiste pe grefier.
 Competențe
Tribunalul judecă:
• acțiuni directe introduse de persoane fizice sau juridice împotriva actelor
instituțiilor, organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii Europene (ale căror
destinatare sunt sau care le privesc în mod direct și individual), precum și
împotriva actelor normative (dacă îi privesc direct și dacă nu presupun măsuri de
executare) sau, de asemenea, împotriva abținerii de a acționa a acestor instituții,
organisme, oficii sau agenții. Este vorba, de exemplu, de o acțiune introdusă de o
întreprindere împotriva unei decizii a Comisiei prin care i se aplică o amendă;
• acțiuni introduse de statele membre împotriva Comisiei;
• acțiuni introduse de statele membre împotriva Consiliului cu privire la actele
adoptate în domeniul ajutoarelor de stat, la măsurile de protecție comercială
(„dumping”) și la actele prin care Consiliul exercită competențe de executare;
• acțiuni prin care se urmărește obținerea unor despăgubiri pentru prejudiciile
cauzate de instituțiile Uniunii Europene sau de funcționarii acestora;
• acțiuni ce au la bază contracte încheiate de Uniunea Europeană, prin care se
atribuie în mod expres Tribunalului competența de judecare;
• acțiuni în materia mărcilor comunitare;
• recursuri împotriva deciziilor Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene,
limitate la chestiuni de drept.
Împotriva hotărârilor pronunțate de Tribunal în aceste materii se poate formula
recurs la Curte. Recursul nu poate viza decât probleme de drept și nu poate viza
exclusiv taxele și cheltuielile de judecată.[4]
 Organizare internă
Tribunalul înființează în cadrul său camere compuse din trei și din
cinci judecători și o Mare Cameră compusă din treisprezece
judecători și decide cu privire la repartizarea judecătorilor pe
camere.[3] [5] Decizia luată astfel se publică în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene.[6]
Unele cauze pot fi judecate de un judecător unic, dacă lipsa
dificultății problemelor de drept sau de fapt ridicate, importanța
limitată a cauzei și absența altor împrejurări speciale pot duce la
concluzia că este adecvat să fie astfel judecate.[5]
De asemenea, Tribunalul poate judeca o cauză în Marea Cameră (13
judecători) sau în ședință plenară atunci când dificultatea
problemelor de drept sau importanța cauzei justifică această
măsură.[5]
Mai mult de 80 % dintre cauzele cu care este sesizat Tribunalul sunt
judecate de camere compuse din trei judecători.[
Multumesc pentru
atenție!