IDEI TEOLOGICE ÎN CĂRȚILE PENTATEUHULUI

CUPRINS

I. Pentateuhul – primii cinci pași în istoria sacră…….…………………………………………..2

II. Idei teologice în cărțile Pentateuhului……………………………………………………..….…5

III. Concluzii…………………………………………………………………………………………...….9

IV. Bibliografie………………………………………………………………………………….……….11

1
 I. Pentateuhul – primii cinci pași în istoria sacră

”Dacă de chemarea lui Dumnezeu la sfinţenie s-a învrednicit numai poporul Israel,
de iubirea Sa s-au bucurat  toate fiinţele vii prin însuşi faptul existenţei lor”1. Calitatea aceasta,
de popor al lui Dumnezeu, evreii o putea păstra respectând cu stricteţe Legea divină. Doar prin
fidelitatea arătată Legământului se puteau bucura de apelativul ‘popor sfânt“ (Deut. 14,2) între
celelalte neamuri. Tocmai de aceea, privită prin prisma întâlnirii cu marile popoare şi civilizaţii
care-i constituiau vecinătăţile geopolitice, legislaţia iudaică îşi va devoala unicitatea, prin
reconfigurarea explicită a unor atitudini şi formulări, datorate însuşi fundamentului teocratic al
acesteia.
Conţinutul Pentateuhului are deopotrivă atât un caracter istoric, cât şi legislativ. Acesta ne
prezintă istoria poporului ales de la Crearea lumii până la moartea lui Moise 2, făcându-ne
cunoscută de asemenea legislaţia civilă şi religioasă a israeliţilor în timpul vieţii lui Moise.
Această Lege nu se expune sistematic, nu este aşezată în paragrafe, ca într-un cod de legi, ci este
expusă istoric, în ordinea promulgării ei.
Etimologic, cuvântul ”Pentateuh” este de originea greacă (de la: „pénte” = ”cinci“ şi
”teuchoi”=”suluri“)3 și desemnează primele cinci cărţi ale Vechiului Testament. Oricât de veche
ar fi împărţirea acestei părţi a Vechiului Testament, evreii nu au avut iniţial un nume prin care să
o desemneze. Ei numeau această parte a Bibliei : Ha’ttorah (Legea), sau Torah (Lege, Instruire),
sau Sepher Ha’ttorah (Cartea Legii), datorită naturii conţinutului său. De asemenea, au numit-o
Torath Mosheh (Legea lui Moise), Sepher Mosheh (Cartea lui Moise), Sepher Torath Mosheh
(Cartea Legii lui Moise) pe seama autorului ei4.
Ceea ce noi cunoaştem şi utilizăm sub numele de Pentateuh a fost, afirmă specialiștii
hermeneuticii biblice, în faza iniţială, o colecţie de cuvântări rostite de Moise în faţa

1
Pr. Prof. Dr. Petre Semen, Iubirea aproapelui după Epistola I-a a Sf. Apostol Ioan, în rev. “Mitropolia Olteniei“,
nr. 1-3 / 1982, p. 7 .
2
Paul Johnson, O istorie a evreilor, trad. Irina Horea, Ed. Hasefer, București, 1999, p. 32.
3
William MacDonald, Comentariul biblic al credinciosului.Vechiul Testament, trad. Doru Motz, Ed. Lampadarul de
Aur, Oradea, p. 23.
4
Cf. Enciclopedia iudaismului, redactor coord. Geoffrey Wigoder, trad de Radu Lupan şi George Weiner, Ed.
Hasefer, Bucureşti, 2006, pp. 695-697.

2
conaţionalilor săi pe parcursul lungii perioade de peregrinare prin pustie 5. El a primit poruncă
expresă de la Dumnezeu ca să le transpună în scris şi să le aşeze la Cortul Sfânt, lucru pe care l-a
realizat prin intermediul lui Iosua. Din această perspectivă, întregul text al Pentateuhului îl atestă
pe Moise drept autor, iar Biserica, în deplină concordanţa cu tradiţia şi şcolile rabinice, a
omologat aceasta atestare încă din era apostolică. Ea se întemeiază cu precădere pe faptul că
Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos îl prezintă pe Moise drept autor al Legii: ”Oare nu Moise v-a
dat Legea?“ (Ioan 7,19) ; ”toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise...“ (Luca 24,44).
”Pe cât de nepotolită este la Moise setea de dreptate şi de ideal, pe atât de nepotolită a
rămas setea lui de Dumnezeu”6 pe care nu înceta să-L slăvească : “Să cântăm Domnului, căci cu
slavă S-a preaslăvit!...” (Ieş.15,1-19). O altă cântare a lui Moise, de această dată cu valenţe
testamentare, este menţionată în Cartea Deuteronom (32,1-44): “Ia aminte, cerule, şi voi grăi!
Ascultă, pământule, cuvintele gurii mele!  Ca ploaia să curgă învăţătura mea şi graiurile mele
să se coboare ca roua, ca bura pe verdeaţă şi ca ploaia repede pe iarbă.  Căci numele
Domnului voi preamări. Daţi slavă Dumnezeului nostru!... În ziua aceea a scris Moise cântarea
aceasta şi a spus-o fiilor lui Israel. Atunci a venit Moise la popor şi a rostit toate cuvintele
cântării acesteia în auzul poporului, el şi Iosua, fiul lui Navi.” 
Scrierile lui Moise au generat foarte multe discuţii cu privire la geneza lor. Parcă se uită cu
prea multă uşurinţă ceea ce spunea poporul ales lui Moise, pe când era în pustie, zicând:
„vorbeşte cu noi, tu, şi noi te vom asculta, dar Dumnezeu să nu vorbească cu noi că de frică noi
vom muri" (Ieș. 20,19), adică faptul că generaţia pustiei avea conştiinţa clară că Dumnezeu le
vorbeşte, că nu este un Dumnezeu tăcut, ci un Dumnezeu nevăzut (Ieș.33,20), căci cel căruia îi
vorbeşte rămâne viu (Deut. 5,24).
Originea revelată a Legii mozaice a implicat şi numele următoare: Legea lui Yahve (I Esdra
7,10), Legea lui Dumnezeu (II Esdra 8,18), Cartea legii lui Yahve (II Paralipomena 17,9), Cartea
Legii lui Dumnezeu (Ios. 24,26). Cuvântul ”lege”, în expresiile anterioare, a fost tradus prin
grecescul ”nomos”, în Septuaginta7.
Legat de timpul exact când această parte a Sfintei Scripturi a fost împărţită în cele cinci
cărţi, reprezintă o întrebare al cărei răspuns nu a putut fi aflat cu exactitate. Unii atribuie această
5
Cf. Edmond Jacob, Vechiul Testament, trad. Cristian Preda, Ed. Humanitas, București, 1993, pp. 43-47.
6
André Neher, Moise şi vocaţia iudaică, trad. Ţicu Goldstein, Ed. Hasefer, Bucureşti, 2002, p. 79.
7
Septuaginta, vol.1, (Geneza, Exodul, Leviticul, Numerii, Deuteronomul) Ed. îngrijită de Cristian Bădiliţă, F.
Băltăceanu, M. Broşteanu, D. Sluşanschi, în colab. cu Pr. Ioan-Florin Florescu, trad. Florica Bechet, Iona Costa, A.
Moraru, Ion Pătrulescu, Cristina Costena Rogobete, Colegiul Noua Europă, Ed. Polirom, Iaşi, 2004, p. 22.

3
împărţire înaintea traducerii Septuagintei; alţii o atribuie însă autorilor acestei traduceri. Fericitul
Ieronim era de părere că Sfântul Apostol Pavel face referire la această diviziune în cinci cărţi în I
Cor. 14,19: ”Dar în Biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăţ şi pe alţii, decât
zeci de mii de cuvinte într-o limbă străină”.  Deci, Pentateuhul este compus din :
Cartea Facerea (Geneza), numită astfel în limba greacă dar purtând titlul ebraic „într-un
început”- ”bereshit”, după primul cuvânt al sulului Torei 8, poate fi considerată ca o introducere
la celelate patru cărţi. În ea sunt relatate Crearea lumii şi a neamului omenesc, prezentând
întâmplările premergătoare Legii9.
Socotită ”Evanghelia Vechiului Testament” 10, Cartea Ieşirea -”Shemot”- (Exodul), după
termenul grecesc ”drumul de ieșire” prezintă istorisirea eliberării poporului ales după aproape
400 de ani de robie egipteană, în timpul faraonilor Pitom și Ramses (Ieș.1,11)11.
Cartea Leviticul este caracterizat prin referinţele asupra funcţiilor preoţeşti exercitate de tribul
leviţilor.
Cartea Numeri, al cărui titlu evreiesc se traduce ”în deșert” prezintă numărătorile sau
recensămintele făcut asupra poporului evreu în pustie : primul relatat la ieșirea din Egipt
(Numeri cap. 1), al doilea la intrarea în Canaan (Numeri 26).
Cartea Deuteronomul, (de la ebraicul ”debarim”- cuvintele) se traduce prin grecescul ”a
doua Lege“; ea reprezintă o reluare şi detaliere a Legii primite de Moise în muntele Sinai.

8
Ibidem, p. 39.
9
Ibidem, pp.
10
Ibidem, p. 177.
11
André Lemaire, Istoria poporului evreu, trad. Beatrice Stanciu, Ed. de Vest, Timișoara, 1994, p. 14.

4
 II. Idei teologice în cărțile Pentateuhului

Pentru că istoria omenirii se conturează dintr-o serie de cuvinte şi acte teofanice,

mesajul Sfintei Scripturi este în primul rând teocentric : ceea ce se numeşte istoria mântuirii este,
în esenţă, planul pe care Dumnezeu l-a făcut pentru a Se revela întregii lumi. Din acest motiv,
“evreii au avut un rol cu totul excepţional în naşterea conştiinţei istoriei, a sentimentului intens
al destinului istoric”12. Înţelepţii evrei spuneau în acest sens : “Cinci lucruri se află în stăpânirea
Celui Sfânt , binecuvântat fie El, care sunt numai şi numai ale Lui. Acestea sunt : Thora, Cerul
şi Pământul, Abraham, Israel şi Sfântul Sanctuar“13.
Ca rezultat al iubirii şi alegerii divine, al împlinirii poruncilor, poporul trebuia să formeze o
împărăţie consacrată cultului şi credinţei în Dumnezeu, “iar în această împărăţie toţi membrii
deopotrivă vor exercita funcţia de preoţi printre celelalte neamuri“14, cu atât mai mult cu cât acest
popor trebuia să fie pe deplin conştient că numai dragostea şi mila lui Yahweh îi conferă, prin
forţa Revelaţiei, caracterul de “loc privilegiat al prezenţei lui Dumnezeu cel Sfânt“15 în istoria
frământată a lumii. Iată de ce, Israel îşi defineşte dintotdeauna unicitatea şi propria condiţie
printr-o sintagmă de referinţă, el “este al lui Dumnezeu” pentru “a se servi de acesta în scopuri
importante, etice şi universale”16, aspecte deosebit de relevante în teologia Pentateuhului.
În primul rând, Pentateuhul reprezintă temeiul istoric al întregii religii revelate. Fără
Pentateuh întreaga ordine dogmatica şi morală, atât a Vechiului cât şi a Noului Testament, este
istoriceşte neexplicabilă şi nejustificată, și pentru că îndemnul ”Fiți sfinți !” din capitolul 19 al
Leviticului arată limpede că ”sfințenia se află la baza legilor morale”17.
În al doilea rând, întreg Vechiul Testament şi, la rândul său, întreg Noul Testament sunt
urmarea firească a celor cuprinse în Pentateuh. Creştinismul întemeiat de Mântuitorul Hristos,
istoriceşte se fundamentează pe Pentateuh. Tot pe Pentateuh se reazemă frăţietatea popoarelor
născute din acelaşi strămoş: Adam. Pe el se reazemă noţiunea şi ideea răscumpărării şi a
12
Nikolai Berdiaev, Sensul istoriei, trad. Radu Părpăuţă, Ed. Polirom, Iaşi,1996, p. 95.
13
Abot 6:10 (baraita, Thora kiniana), citată de Samuel Belkin în “In His Image: The Jewish Philosophy of Man as
Expressed in the Rabbinical Tradition”, Londra, 1961, apud Paul Johnson, op. cit., p. 27.
14
Pr. Conf. Dr. Petre Semen, Învăţătura despre Sfânt şi Sfinţenie în cărţile Vechiului Testament (Teză de Doctorat),
Ed. Trinitas, Iaşi, 1993, p. 136.
15
E. Amicilli, La Santitá cristiana dono Dio e impregno del l’uomo, în “Pontificio Instituto di Spiritualitá
Del’Teresianum“, 1980, p. 64, apud idem, op.cit., p. 137.  
16
Alexandru Şafran, Israel şi rădăcinile sale, trad. Ţicu Goldstein, Ed. Hasefer, Bucureşti, 2002, p. 21.
17
Isidor Epstein, Iudaismul, trad. Țicu Goldstein, Ed. Hasefer, București, 2003, p. 28.

5
 Răscumpărătorului. Fără căderea în păcatul strămoşesc nu are rost răscumpărarea şi, dacă nu ne
tragem din acelaşi strămoş, răscumpărarea prin Mesia nu e universală, deci nici creştinismul nu
este o religie revelată, divină, pentru toate neamurile.
Suportul calificativului care poate identifica această negație absolută la adresa
creștinismului capătă maximă fermitate deopotrivă în plan istoric şi religios, deoarece  “în
condiţiile în care o religie – din oricare varii motive – cunoaşte o criză fundamentală, când
precursorii unei noi mişcări religioase păşesc din sfera privată în cea publică, atunci când cei
aflaţi în opoziţie devin reprezentativi, atunci putem vorbi despre o cumpănă a epocii, despre o
epocală schimbare de paradigmă“18. Iar creștinismul a produs această schimbare de pe temelia
Pentateuhului.
În cele din urmă, aceste temelii ale creştinismului sunt compromise dacă Pentateuhul nu e
Carte autentică, sfântă, inspirată, cu deplină autoritate divină şi umană. Critica Pentateuhului deci
devine o critică a credinţei creştine înseşi. De aceea trebuie să i se acorde Pentateuhului cea mai
mare importanţă, atât din partea credincioşilor, cât şi din partea necredincioşilor.
Voi încerca, de aceea, să exemplific aceste afirmații cu pasaje scripturistice relevante, urmărind
structura internă a Pentateuhului.
În Facerea, prima Carte a Sfintei Scripturi, autorul Pentateuhului vrea să creeze o legătură
între planul lui Dumnezeu de a binecuvânta întreaga omenire şi alegerea lui Israel ca popor mare
și sfânt: ”După aceea a zis Domnul către Avram: "Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din
casa tatălui tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu.  Şi Eu voi ridica din tine un popor
mare, te voi binecuvânta, voi mări numele tău şi vei fi izvor de binecuvântare.  Binecuvânta-voi
pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; şi se vor binecuvânta
întru tine toate neamurile pământului” (Fac. 12,1-3), sau : ”Iată, te-am ascultat şi pentru
Ismael, şi iată îl voi binecuvânta, îl voi creşte şi-l voi înmulţi foarte, foarte tare; doisprezece
voievozi se vor naşte din el şi voi face din el popor mare”.   (Fac.17,18) Acum se petrece şi
motivarea Legământului de la Sinai, pregătindu-se astfel terenul pentru restul istoriei lui Israel :
”Priveşte la cer şi numără stelele, de le poţi număra! Şi a adăugat: Atât de mulţi vor fi urmaşii
tăi!” (Fac.15,5). Sunt trasate cele două teme de bază ale teologiei Vechiului Testament : Fac.
cap. 5 (Neamurile patriarhilor de la Adam până la Noe) ca element de legătură între istoria
Creaţiei divine şi istoria patriarhilor, implicit a omenirii, dar mai ales, căderea protopărinților
18
Hans Küng, Iudaismul, trad. Edmond Nawrotzky-Török, Ed. Hasefer, Bucureşti, 2005, p. 89.

6
(Fac. 3, 4-7) ”Atunci şarpele a zis către femeie: ”Nu, nu veţi muri!  Dar Dumnezeu ştie că în
ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele
şi răul".  De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la
vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său
şi a mâncat şi el.  Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi, şi au cusut
frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte”.
La fel, blestemul : (Fac. 3,14-19) ” Zis-a Domnul Dumnezeu către şarpe: "Pentru că ai făcut
aceasta, blestemat să fii între toate animalele şi între toate fiarele câmpului; pe pântecele tău să te târăşti
şi ţărână să mănânci în toate zilele vieţii tale!  Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între
sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul".  Iar femeii i-a zis:
"Voi înmulţi mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale; în dureri vei naşte copii; atrasă vei fi
către bărbatul tău şi el te va stăpâni".  Iar lui Adam i-a zis: "Pentru că ai ascultat vorba femeii tale şi ai
mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: "Să nu mănânci", blestemat va fi pământul pentru tine! Cu
osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale!  Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu
iarba câmpului!  În sudoarea fetei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care
eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”,dar și făgăduința mesianică de la Fac.3,15.
Făgăduința lui Avraam de la Fac. 12, 2-3 conține argumentele teologice ale genealogiei
Mântuitorului (Mat.1,1): ”Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam”, dar
mai ales continuitatea făgăduinței mântuirii (Ioan 4,22): ”de la idei este mântuirea!”19.
În continuare găsim profeția Patriarhului Iacob despre Șiloh (Fac. 49,10), care are și atributele
unei binecuvântări, deopotrivă ale unei profeții mesianice : ”Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici
toiag de cârmuitor din coapsele sale, până ce va veni împăciuitorul, Căruia se vor supune
popoarele”. 
În Cartea Ieșirea, primele cuvinte ”weeleh șemot”- ”Iată numele” face trimitere la
Revelația divină pe care Moise o va primi de la Dumnezeu (Ieș. 3,6 și 7,1), față către față, prin
iconomie divină, fiind primul care a știut numele Său20. În ceea ce privește conținutul teologic,
Cartea Ieșirii conține prima versiune a ceea ce specialiștii au denumit Biblia ebraică, (Ieș. 20.1-
14), cea de a doua o vom regăsi în Cartea Deuteronomului (5. 6-18)21.

19
Pr. Prof. Vladimir Prelipcean, Pr. Prof. Nicolae Neaga, Pr. Prof. Gh. Barna, Pr. Prof. Mircea Chialda, Studiul
Vechiului Testament (ed. a III-a), Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2003, p. 134.
20
Pr. Prof. Athanase Negoiță, Teologia biblică a Vechiului Testament, Ed. Sof…a, București, 2004, p. 81.
21
Maurice Rouben Hayoun, O istorie intelectuală a iudaismului, vol. I, trad. Dumitru Hîncu, Ed. Hasefer, București,
1988, p. 28.

7
 Leviticul, Cartea a treia a Penteteuhului, numită de evrei ”Torath Hacohanim”- Legea Preoților,
cuprinde atât referiri la jertfe ( cap. 1-10) cât și referiri la dispozițiile de ordin cultic” 22.
Numerele, Cartea a patra a Pentateuhului, este denumită de everei ”Bamidbar”- ”în pustiu”23
deoarece cuprinde istorisirea anilor de rătăcire prin pustiu a evreilor eliberați din robie. Din perspectiva
conținutului teologic deosebit de importantă apare profeția- metaforă despre ”Steaua lui Iacob”(Num.
24,17), cu un pronunțat caracter mesianic: ” Îl văd, dar acum încă nu este; îl privesc, dar nu de
aproape; o stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel şi va lovi pe căpeteniile Moabului
şi pe toţi fiii lui Set îi va zdrobi”.
Deuteronomul, Cartea ultimă a Pentateuhului, nmită de evrei ”Mișne Hatorah”-
”repetarea Legii”, cuprinde trei cuvântări ale lui Moise care, după ce repetaă sumar Legea, arată
beneficiile respectării ei.Capitolele 5 -11 repetă Decalogul dar prin prisma dovezilor proniei
deivine din istoria poporului Israel, motiv pentru ca Moise îndeamnă poporul să o respecte cu
sfințenie. Din perspectiva temei de studiu, teologia acestei Cărți evidențiază o profeție mesianică
(Deut.18,15) : ”Prooroc din mijlocul tău şi din fraţii tăi, ca şi mine, îţi va ridica Domnul
Dumnezeul tău: pe Acela să-L ascultaţi”  pe care o vom regăsi în Noul Testament în Fapte 3,22-
23: ”Moise a zis către părinţi: "Domnul Dumnezeu va ridica vouă dintre fraţii voştri Prooroc ca
mine. Pe El să-L ascultaţi în toate câte vă va spune.  ”. 
Aceste sunt argumente teologice care fac din Pentateuh ”partea cea mai importantă a
Vechiului Testament, secțiunea care constituie temelia revelației divine și a vieții poporului lui
Dumnezeu”24.

22
Pr. Prof. Vladimir Prelipcean, Pr. Prof. Nicolae Neaga, Pr. Prof. Gh. Barna, Pr. Prof. Mircea Chialda, op. cit.,
p.105.
23
Ibidem., p. 106.
24
Alfred Kuen, 66 în una. O mică enciclopedie biblică, trad. Constantin Moisa, Ed. Casa Literaturii creștine, 1997,
p.10.

8
 III. Concluzii

Pentateuhul conţine relatarea celor mai vechi evenimente ale istoriei poporului lui
Israel şi, din acest punct de vedere, el constituie un document de o nepreţuită valoare.
El nu e însă doar un document despre trecut, căci în prezentarea evenimentelor se exprimă
credinţa poporului lui Israel, de la Avraam până la exil şi chiar mai târziu; trebuie de asemenea
subliniat faptul că, Pentateuhul reflectă schimbările survenite în credinţă, Israel a văzut în
această perioadă iniţială, şi doar în ea, sursa şi modelul propriu.
Poporul a avut întotdeauna conştiinţa clară că întregul său destin fusese împlinit şi trăit deja
de către doi oameni excepționali: Avraam şi Moise. Primul, era tatăl în care erau deja prezenţi
toţi descendenţii, participând la viaţa şi binecuvântarea dată lu Moise dăduse acestui neam chipul
de popor sfânt, eliberîndu-1 din robie şi închinîndu-l lui Dumnezeu, de la care primul primise
revelaţia.
Avraam şi Moise au devenit astfel purtătorii unor experienţe şi credinţe pe care nu le
creaseră ei, ci pe care, mai mult sau mai puţin direct, le fuseseră inspirate. Se înţelege astfel de
ce, atunci când autoritatea a îmbrăcat haina unei Cărţi, israeliţii au acordat un loc excepţional
Pentateuhului, cu ajutorul căruia fiecare nouă generaţie putea fi condusă la esenţial, căpătând
conştiinţa măreţiei lui Dumnezeu, dar şi a propriului ei destin. Credinţa şi religia poporului ales a
fost şi în multe dintre constituantele sale este şi azi o credinţă orală. Problema fixării în scris a
revelaţiei apare într-un context istoric foarte clar: poporul ales fusese eliberat din robia Egipteană
în chip minunat şi el se împotriveşte lui Moise şi Domnului în mai multe rânduri în pustie. În
acest context apare sentinţa divină: ”oasele voastre vor rămâne în pustie şi Eu îmi voi zămisli un
nou popor”.
Astfel, convertirea vocaţională specială a poporului evreu, structurată pe articularea fericită
a voinţei divine, avea să determine “punctul central în povestea lui Moise, cuprins în Cărţile
Exodul, Leviticul, Numeri şi Deuteronomul, în darea Legii, în stabilirea Codului Mozaic. Tot ce
a precedat acest moment a reprezentat doar preludiul. Tot ce a urmat este consecinţă” 25.
Aşadar, ceea ce face Moise în pustie este ”o adevărată pedagogie şi formare religioasă,
25
Max I. Dimont, Evreii, Dumnezeu şi istoria, trad. Irina Horea, Ed. Hasefer, Bucureşti, 1997, p. 47.

9
teologică”26 și vom putea observa că Pentateuhul în general poate fi receptat ca o scriere
constituită din mai multe pericope cu caracter evident catehetic. Aceste cuvântări fiind adresate
tinerei generaţii era firesc ca să se ridice şi unele întrebări, unele reluări. De aceea unele grupe
tematice nu operează cu un criteriu cronologic clar şi nici nu era necesar, cronologiile sunt în
general arbitrare.
Aceste structuri etice au devenit apoi, prin învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos, nu doar
normative - elementele sale fiind recognoscibile în sistemele legislative ulterioare – dar mai ales,
au oferit reperele absolut necesare spiritualităţii şi moralei creștine Se observă, astfel, că poporul
evreu capătă o anume ambivalenţă : concomitent el este “modalitatea, dar şi atributul prin care
lumea întreagă devine obiectul iubirii divine, iar iubirea faţă de aceasta îl şi determină să lucreze
în acest sens“27.

BIBLIOGRAFIE
26
Ioan Chirilă, Repere teoretice pentru o exegeză trans-confesională a Pentateuhului, în rev. Studia Universitatis
Babeș-Bolyai, Anul LII (2007), Cluj-Napoca, nr. 1, p. 10.
27
Pr. Prof. Dr. Petre Semen, Iubirea aproapelui după Epistola I-a a Sf. Apostol Ioan, …, p. 8.

10
 Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită acum a doua oară sub îndrumarea şi
purtarea de grijă a Preafericitului Părinte † Justinian, Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1975.

1. Berdiaev, Nikolai, Sensul istoriei, trad. Radu Părpăuţă, Ed. Polirom, Iaşi, 1996.
2. Chirilă, Ioan, Repere teoretice pentru o exegeză trans-confesională a Pentateuhului, în
rev. Studia Universitatis Babeș-Bolyai, Anul LII (2007), Cluj-Napoca, nr. 1
3. Dimont, Max I., Evreii, Dumnezeu şi istoria, trad. Irina Horea, Ed. Hasefer, Bucureşti,
1997.
4. Epstein, Isidor, Iudaismul, trad. Țicu Goldstein, Ed. Hasefer, București, 2003.
5. Hayoun, Maurice Rouben, O istorie intelectuală a iudaismului, vol. I, trad. Dumitru
Hîncu, Ed. Hasefer, București, 1988.
6. Jacob, Edmond, Vechiul Testament, trad. Cristian Preda, Ed. Humanitas, București, 1993.
7. Johnson, Paul, O istorie a evreilor, trad. Irina Horea, Ed. Hasefer, București, 1999.
8. Kuen, Alfred, 66 în una. O mică enciclopedie biblică, trad. Constantin Moisa, Ed. Casa
Literaturii creștine, 1997.
9. Küng, Hans, Iudaismul, trad. Edmond Nawrotzky-Török, Ed. Hasefer, Bucureşti, 2005.
10. Lemaire, André, Istoria poporului evreu, trad. Beatrice Stanciu, Ed. de Vest, Timișoara,
1994.
11. MacDonald, William, Comentariul biblic al credinciosului.Vechiul Testament, trad. Doru
Motz, Ed. Lampadarul de Aur, Oradea.
12. Negoiță, Pr. Prof. Athanase, Teologia biblică a Vechiului Testament, Ed. Sof…a,
București, 2004.
13. Neher, André, Moise şi vocaţia iudaică, trad. Ţicu Goldstein, Ed. Hasefer, Bucureşti,
2002.
14. Prelipcean, Pr. Prof. Vladimir, Pr. Prof. Nicolae Neaga, Pr. Prof. Gh. Barna, Pr. Prof.
Mircea Chialda, Studiul Vechiului Testament (ed. a III-a), Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca,
2003.
15. Semen, Pr. Prof. Dr. Petre, Iubirea aproapelui după Epistola I-a a Sf. Apostol Ioan, în
rev. “Mitropolia Olteniei“, nr. 1-3 / 1982.
16. Semen, Pr. Conf. Dr. Petre, Învăţătura despre Sfânt şi Sfinţenie în cărţile Vechiului
Testament (Teză de Doctorat), Ed. Trinitas, Iaşi, 1993.
17. Septuaginta, vol.1, (Geneza, Exodul, Leviticul, Numerii, Deuteronomul) Ed. îngrijită de
Cristian Bădiliţă, F. Băltăceanu, M. Broşteanu, D. Sluşanschi, în colab. cu Pr. Ioan-Florin
Florescu, trad. Florica Bechet, Iona Costa, A. Moraru, Ion Pătrulescu, Cristina Costena
Rogobete, Colegiul Noua Europă, Ed. Polirom, Iaşi, 2004.
18. Şafran, Alexandru, Israel şi rădăcinile sale, trad. Ţicu Goldstein, Ed. Hasefer, Bucureşti,
2002.
19. Wigoder, Geoffrey, (redactor coord.), Enciclopedia iudaismului, trad de Radu Lupan şi
George Weiner, Ed. Hasefer, Bucureşti, 2006.

11