TAINA SFÂNTULUI BOTEZ ȘI TAINA MIRUNGERII.

TEMEIURI SCRIPTURISTICE, ISTORICE, RÂNDUIALĂ ȘI SEMNIFICAȚII

CUPRINS

INTRODUCERE..............................................................................................................................................................2

I. TAINA SFÂNTULUI BOTEZ

I.1 Temeiuri istorico-scripturistice ................................................................................................................3

I.2 Rânduială și semnificații............................................................................................................................4

II. TAINA MIRUNGERII

II.1 Temeiuri istorico-scripturistice ..............................................................................................................8

II.2 Rânduială și semnificații ........................................................................................................................11

CONCLUZII.....................................................................................................................................................................14

BIBLIOGRAFIE.............................................................................................................................................................15

1
 INTRODUCERE

Prin Sfintele Taine se primeşte harul de viaţă făcător al Lui Hristos. ”Numărul celor şapte
sfinte Taine simbolizează plinătatea harului, Hristos fiind însă Cel Care transmite harul specific fiecărei
Tainei, după scopul şi natura ei.”1. Sfintele Taine au în vedere omul ca parte materială care trebuie
spiritualizată, pătrunsă de harul divin. În acelaşi timp, ele evidenţiază faptul că mântuirea înseamnă tocmai
penetrarea materiei de spiritual, spiritualizarea şi sfinţirea materiei, precum şi capacitatea ei de a fi mediu al
harului.
Toate Sfintele Taine sunt puteri date omului spre cunoaşterea lui Dumnezeu. Iar Tainele de
iniţiere ţin de începutul urcuşului creştin spre Dumnezeu. De aceea, făcând referire doar la Tainele de
iniţiere, pr. Stăniloae afirmă: „Dacă Mirungerea dă puterea dezvoltării vieţii celei noi în Hristos primită
prin Botez, prin Euharistie se desăvârşeşte această viaţă ca unire deplină cu Hristos, sau cu Biserica. Dacă
Botezul este Taina începutului, Mirul, Taina mijlocului, Euharistia este Taina sfârşitului sau a
desăvârşirii”2. Prin Botez noi lepădăm neliniştea păcatului şi ne îmbrăcăm cu pacea lui Hristos, care ne
îndeamnă spre sfinţenie. Prin Mirungere, noi primim de la Dumnezeu puterea de a lucra virtuţile şi, prin
aceasta, de a fi fericiţi. Prefigurate în Vechiul Testament, ele capătă chip real în Noul Testament, fiind
instituite de Mântuitorul Iisus Hristos. Vechiul Testament fiind ca o „umbră a bunurilor viitoare“ şi ca un
pedagog care pregăteşte poporul pentru venirea Mântuitorului lumii, prefigurările simbolice din Vechiul
Testament, făcute de generaţii întregi prin „profeţi şi prooroci, în multe rânduri şi în multe feluri“,
mărturisesc revelaţia primordială şi faptul că mântuirea care s-a realizat în Hristos este universală,
incluzând toate popoarele lumii.
Materialele Tainelor sunt apa, untdelemnul, pâinea şi vinul. Unii eretici nu acceptau folosirea
materiei pentru săvârşirea Tainelor, considerând-o sediu al răului, şi săvârşeau, de exemplu, botezul prin
cuvânt. Arătând utilitatea materiei, Sf. Grigorie Teologul (†390) subliniază că folosim materia deoarece
omul este compus din două naturi, adică din suflet şi trup, din natura văzută şi din cea nevăzută; deci
curăţirea se săvârşeşte în două chipuri3.

Pr. Lect. George Remete, Dogmatica Ortodoxă, Ed. Reîntregirea a Episcopiei Ortodoxe Alba – Iulia, 1996, p. 300.
2
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, Ed. IBMBOR., ed. a II-a, Bucureşti, 1997,
p. 56.
3
Sf. Grigorie Teologul, Cuvânt asupra Botezului, apud Arhim. Silvestru - Episcop de Canev, Teologia dogmatică
ortodoxă, vol. VI, trad. Arhim. Gherasim Miron în 1903, reeditat la Ed. Credinţa strămoşească, București, 2001,
p. 291.

2
 I. TAINA SFÂNTULUI BOTEZ

I.1 Temeiuri istorico-scripturistice

Prin Taina Botezului, instituită de Mântuitorul, omul care crede în Hristos se renaşte
din apă şi din Duh la viaţa cea adevărată în Hristos şi devine membru al Bisericii.
Având în vedere importanţa ce o reprezintă pentru mântuirea credincioşilor apartenenţa la
Biserică şi ştiind, din datul revelat, că altoirea în trupul Domnului - Biserica 4 - se face prin Sfântul Botez
(I Cor. 12, 13), considerăm necesară o prezentare a semnificaţiei ce i s-a dat Sfintei Taine a Botezului de
Sfânta Biserică, fondată pe temelia învăţăturii apostolice. Încă înainte de instituirea Botezului în Biserica
Noului Testament, Hristos în convorbirea cu Nicodim a înfăţişat clar atât partea interioară, spiritual -
harică, cât şi cea exterioară a acestei Taine, când El îi spunea lui Nicodim, care căuta Împărăţia lui
Dumnezeu: „Amin, amin zic ţie, de nu se va naşte cineva de sus nu va putea vedea Împărăţia lui
Dumnezeu“. Naşterea de sus, fiind a doua naştere, este o naştere spirituală şi se săvârşeşte prin lucrarea
nevăzută a Sfântului Duh (Ioan 3,8) şi prin conlucrarea văzută şi reală a apei materiale. „Adevărat,
adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din duh, nu va putea să intre întru Împărăţia lui
Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este; iar ce este născut din Duh, duh este“ (Ioan 3,5 - 6).
Instituirea acestei Taine a avut loc după Învierea lui Hristos, când El, primind de la Dumnezeu - Tatăl
toată puterea în cer şi pe pământ, a spus ucenicilor săi următoarele: „Deci, mergând, învăţaţi toate
neamurile, botezându-le în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească
toate câte am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor“ (Matei 28,
19 - 20).
Termenul botez este un cuvânt de origine greacă, derivând de la verbul ”baptizo”. În greaca
veche clasică, în traducerea grecească a Vechiului Testament – Septuaginta şi în Noul Testament, acest
termen însemna, în general, ”a afunda.5 În Septuaginta, de pildă, este folosit pentru a reda o acţiune de
spălare prin afundare6 completă (IV Regi 5, 14; Iudita 12, 7; Levitic 6, 28).
O preînchipuire a botezului în Vechiul Testament este potopul (I Petru 3, 21) 7. Pe timpul lui Noe,
Dumnezeu a înecat păcatul primordial prin apă (Facerea 4, 17 - 22). Prin apă, potrivit Legii, se curăţeşte
tot cel necurat, până chiar şi hainele sunt spălate cu apă (Levitic 15, 10).

4
Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos, cartea IV, trad. Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, București, 2001, p. 92.
5
Maurice Carrez, Morel Francois, Dicţionar grec-român al Noului Testament, trad. Prof. Gheorghe Badea,
Societatea Biblică Interconfesională din România, Bucureşti, 1999, p. 56.
6
Drd. Ioan Săuca, Taina Sfântului Botez de-a lungul vremii în rev. „Mitropolia Banatului”, Anul XXXIV (1984) nr. 7-8,
p. 286.
7
Sf. Ambrozie, De Sacramentis, II.1, trad. Ene Braniște în rev. ”Studii Teologice”, 1965, nr. 7 - 8, p. 573.

3
 Cu acelaşi înţeles trece şi în Noul Testament, unde suferă transformări profunde. Prin
substantivizare, termenul baptisma va deveni specific Noului Testament, desemnând fie botezul lui Ioan,
fie botezul creştin (I Romani 6,4; Efeseni 4,5; Coloseni 2,12; I Petru 3,21). În paralel forma de baptismas
se va folosi pentru spălările rituale iudaice (Marcu 7,4; Evrei 9,10).

I.2 Rânduială și semnificații

Despre botezul iudaic Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă că acesta curăţea murdăriile trupeşti
nu păcatele sufleteşti. Nu-l izbăvea pe om de păcate, nici dacă curvea, nici dacă fura, nici dacă săvârşea
vreun alt păcat de felul acestora. Botezul creştin este cu mult mai mare şi plin de mult har. Izbăveşte de
păcate, curăţă sufletul de harul Duhului 8. Sfântul Vasile cel Mare (†379), referindu-se la botezul dat prin
Moise spune că prin el „am cunoscut mai întâi deosebirea păcatelor, căci nu toate păcatele au darul
iertării; pe de altă parte, am cercetat feluritele jertfe şi iscusinţa curăţirii, până ce am despărţit la vreme
cele curate de cele întinate, am stat la veghe luând seama la cele bune, pentru ca apoi să primim botezul
ca pecete a curăţiei “9.
În Catehezele Sfântului Chiril al Ierusalimului (†386) găsim răspuns de ce apa a fost folosită pentru
curăţire „apa este mare lucru şi cel mai nobil dintre cele patru elemente care sunt în lume. Cerul este
locuinţa îngerilor, iar cerurile sunt din apă. Pământul este locul de locuit al oamenilor, dar din apă este şi
pământul. Înainte de facerea tuturor lucrurilor săvârşite în cele şase zile, Duhul lui Dumnezeu se purta
deasupra apei (Facere 1,2). Apa este începutul lumii, iar Iordanul, începutul Evangheliilor“. Sf. Ioan
Damaschin concluzionează: „primul botez a fost botezul Potopului“ (Facere 7,17) pentru curăţirea
păcatului. Al doilea a fost botezul prin mare şi nori (I Corinteni 10, 2; Numerii 9, 15 - 22), căci norul este
simbolul Duhului, iar marea simbolul apei. Al treilea botez este botezul Legii Vechi, căci tot cel necurat
se spală cu apă, ba încă îşi spală şi hainele şi astfel intră în tabără. (Levitic 15,3 - 33). Al patrulea a fost
botezul lui Ioan (Matei 3,1 - 12), care a fost introductiv şi conducea la pocăinţă pe cei botezaţi ca să
creadă în Hristos. „Eu, spunea Sf. Ioan Botezătorul, vă botez cu apă dar cel care vine în urma mea vă va
boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc“ (Matei 3,11)10. „Sf. Ioan a fost botezat punând mâna pe capul
dumnezeiesc al Stăpânului şi cu sângele său (Matei 14, 13)“ 11. Botezul lui Ioan este puntea de legătură

8
Sf. Ioan Gură de Aur, Predici la sărbători împărăteşti, trad Pr. Prof. Dumitru Fecioru Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2002,
p. 37.
9
Sfântul Vasile cel Mare, Despre botez, trad. Pr. Dumitru Georgescu, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1999, p. 61.
10
Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, trad. Pr. Dumitru Fecioru, Ed. Scripta, Bucureşti, 1993, p. 157.
11
Ibidem, p. 158.

4
între Vechiul Testament şi Noul Testament. În acest sens trebuie văzut şi botezul pocăinţei pe care-l
predica şi-l administra Sf. Ioan.
Sf. Ioan Gură de Aur, referindu-se la acest aspect, spune : „Aşadar Ioan a venit din cauza acestor
rele, fără să facă altceva decât să-i aducă pe aceia la cunoştinţa păcatelor lor; de aceea botezul său era
format din pocăinţă şi mărturisire. Şi aceasta demonstra şi predica sa, căci nu spunea altceva decât: Faceţi
roade vrednice de pocăinţă (Luca 3, 8). Având conştiinţa păcatelor, vei căuta mântuitor şi vei dori iertarea
lor. În acest scop a venit Ioan pentru a pregăti şi a-i îndemna să se pocăiască “12. Botezul Sf. Ioan avea un
caracter simbolic şi profetic, nu acorda iertarea reală a păcatelor şi pregătea doar sufletele oamenilor, prin
pocăinţă, pentru primirea lui Hristos. Însuşi Ioan afirmase către unul din ucenicii săi că „Acela trebuie să
crească, iar eu să mă micşorez “ (Ioan 3, 30) şi că „doar El va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc “ (Matei 3,
11).
Întrucât caracteristica centrală a Botezului creştin constă în împărtăşirea Sfântului Duh 13,
instituirea sa nu putea avea loc decât după Înviere (Matei 28, 19) când Hristos fusese preaslăvit. Sf. Iustin
numeşte botezul apa vieţii14, singura în stare a-l curăţi pe cel ce se pocăieşte 15. Pentru a arăta modul de
desfăşurare a botezului, Tertulian întrebuinţează expresiile pogorârea în apă16 şi cufundare17. Prin aceasta
el arată lămurit că Botezul se făcea prin cufundare de trei ori, în numele Sfintei Treimi, exprimându-se
astfel: „Hristos, după Înviere a dat ucenicilor Săi porunca sa cea de pe urmă: a boteza (toate neamurile) în
numele Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, iar nu în numele unuia, de aceea ne şi cufundăm (la botez) de
trei ori, iar nu o dată, adică de atâtea ori câte persoane şi câte nume sunt“ 18.
De ritualul Botezului în Apus şi Răsărit s-au ocupat doi Părinţi de seamă, care au arătat diferenţele
dintre cele două culte în simbolistica botezului, diferenţe păstrate şi în ziua de astăzi. Sf. Ambrozie (†397),
în lucrarea De mysteriis, arată simbolismul gesturilor liturgice ale botezului săvârşite în secolul al IV-lea
în Apus. Ritualul actual al botezului în Biserica Catolică nu diferă cu mult de acela din secolul al IV-lea.
Multe din gesturile liturgice arată asemănarea cu Biserica Ortodoxă. Se observă uşor faptul că Biserica
Catolică, cu timpul, a schimbat unele practici comune 19, depărtându-se de tradiţia veche; un exemplu este
practica Mirungerii şi Împărtăşirii administrată o dată cu Botezul.

12
Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Matei, trad. Pr. Dumitru Fecioru, col. PSB, vol. 23, Ed. IBMBOR,
Bucureşti, 1994, p. 122.
13
Pr. Dr. Ioan Petreuţă, Botezul Sf. Duh, în rev. „Mitropolia Banatului”, Anul XIV (1964), nr. 1-3, p. 37.
14
Sf. Iustin Martirul și Filosoful, Dialog cu iudeul Tryfon, cap. 14, în „Apologefi de limbă greacă" vol. 2, trad. Pr. Prof.
Olimp N. Căciulă, col. Părinți și Scriitori Bisericești (PSB), Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1980, pp. 138-139.
15
Simeon al Tesalonicului Despre Sfintele Taine, cap. 41, trad. Toma Teodorescu, Bucureşti, 1965, p. 64.
16
Tertulian, Despre botez, cap. 2, apud: Silvestru, Episcop de Canev, op. cit., p. 282.
17
Tertulian, Despre prescripţiile contra ereticilor, cap. 40, în Apologeţi de limbă latină, trad. Nicolae Chiţescu, Eliodor
Constantinescu, Paul Papadopol, David Popescu, col. PSB, vol. 3, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1981, p. 167.
18
Idem, Adv. Prax., cap. 26, apud: Silvestru, Episcop de Canev, op. cit., p. 283.
19
Pr. Prof. Ene Branişte Despre inovaţii în săvârşirea tainelor divine, în rev. „Studii Teologice”, Anul VII (1955), nr. 3-
4, pp. 279-303.

5
 În Biserica Răsăriteană găsim o explicare a ritualului Botezului în secolele al IV-lea - al V-lea la
Teodor de Mopsuestia (†428), „pionul cel mai raţionalist al şcolii antiohiene“ 20. Explicarea credinţei
celor trei sute optsprezece sfinţi părinţi (sau Cartea misterelor) şi Cartea despre credinţă alcătuiesc o
colecţie a cuvântărilor catehetice ale lui Teodor de Mopsuestia.
După cum arată autorul menţionat, ritualul Botezului răsăritean se desfăşoară în două etape:
partea pregătitoare Botezului - care constă în scrierea numelui candidatului între membrii Bisericii, acesta
devenind cetăţean al acestei cetăţi, adică al Bisericii - şi exorcismele, adică slujba propriu-zisă a
Botezului. Neofitul era adus de naş la Botez. Din mărturia naşului se cunoştea vrednicia celui ce venea la
Botez. În timpul exorcismelor, candidatul stătea dezbrăcat de hainele exterioare, desculţ, cu picioarele pe
nişte haine păroase, pentru a-şi aduce aminte de păcatele trecute. După exorcisme, candidatul trebuia să
înveţe Simbolul Credinţei şi Tatăl nostru, meditând continuu la cuvintele acestora. Era condus apoi la
preot de către exorcişti pentru a se mărturisi şi a face făgăduinţă înaintea lui Dumnezeu că va păstra
adevărul de credinţă, mărturisind Sf. Treime până la sfârşitul vieţii. Urmau lepădările „de satana, de
îngerii lui şi de rătăcirile lui, de toată oştirea lui şi de toate amăgirile lui şi de lume“; apoi la îndemnul
preotului rostea: „fac legământ şi cred şi mă Botez în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“.
După Teodor de Mopsuestia, satana şi îngerii lui sunt oamenii care au primit în orice mod răutatea lui şi o
transmit şi altora. Îngerii satanei sunt toţi cei care ascultă de voinţa lui, pentru a aduce oamenii la ruină şi
la cădere.
Preotul, înveşmântat în haină albă pentru a arăta bucuria veacului luminii la care creştinul era
chemat, îl unge cu untdelemn pe candidat înainte de Botez, această ungere simbolizând veşmântul
nemuririi cu care ne vom înveşmânta prin Botez. Urma apoi cufundarea întreită în apă în numele Sf.
Treimi. După Botez urma ungerea cu Sf. Mir care amintea coborârea Sf. Duh 21 pe capul lui Hristos la
Botez. Apoi se punea pe capul neofitului un văl de in care simboliza libertatea la care a fost chemat. La
sfârşit, noul Botezat se împărtăşea. Sf. Grigore de Nyssa consideră, ca şi Sf. Apostol Pavel, că Botezul
este moartea şi Învierea cu Hristos, căci „primind Botezul în vederea urmăririi Domnului nostru, noi nu
ne îngropăm în pământ, pentru că acesta acoperă pe cel care este cu adevărat mort, ca să acopere boala şi
stricăciunea naturii noastre, ci apropiindu-ne de apă, element înrudit cu pământul, ne acoperim pe noi
înşine cu ea, după cum a făcut-o şi Domnul în pământ; şi făcând aceasta de trei ori, închipuim bucuria
Învierii cea după trei zile, şi noi facem aceasta nu privind în linişte Taina, ci invocând cele trei ipostasuri
în care am crezut, în care nădăjduim şi de care depinde faptul că existăm acum şi faptul că vom fi şi după
aceea“ 22. Dascălul pocăinţei, Sf. Ioan Gură de Aur mărturiseşte : „cel ce se naşte în Treime se naşte în

20
Ioan G. Coman, Patrologie, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1956, p. 192.
21
Nicolae Cabasila, Tâlcuirea Dumnezeieştii Liturghii, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1997, p. 88.
22
Sf. Grigorie de Nyssa, Marele cuvânt catehetic, trad. Grigorie Teodorescu, Ed. Sophia, București, 1998, p. 39.

6
chip egal de la Tatăl, de la Fiul şi de la Sfântul Duh“ 23. Sfântul Ioan, tâlcuind cuvintele de la Apostolul
de la Sf. Botez - „întru moartea Lui ne-am Botezat“ (Romani 6,3-11) - explică: „dacă prin moarte şi
îngropare te-ai făcut părtaş cu Dânsul, apoi cu atât mai mult te vei face părtaş prin înviere şi viaţă“ 24, iar
cel ce se naşte în Treime se naşte „în chip egal de la Tatăl, de la Fiul şi de la Sfântul Duh“ 25.
Sf. Ioan Damaschin prezintă în Dogmatica sa părerea unanimă a Bisericii despre Botez şi
enumără mai multe tipuri de Botez. El afirmă că „primul botez a fost botezul potopului pentru curmarea
păcatului. Al doilea, botezul prin mare şi nor, căci norul este simbolul Duhului, iar marea este simbolul
apei. Al treilea, botezul legii vechi, căci tot cel necurat se spăla cu apă, ba încă îşi spăla şi hainele. Al
patrulea, botezul lui Ioan, care a fost introductiv şi conducea la pocăinţă pe cei botezaţi ca să creadă în
Hristos. Al cincilea, botezul Domnului, cu care S-a botezat El Însuşi. Se boteză nu pentru că El a avut
nevoie de curăţire, ci pentru că Şi-a impropriat curăţirea mea, ca să zdrobească capetele balaurilor din
apă, ca să înece păcatul, ca să înmormânteze pe tot Adamul cel vechi în apă, ca să sfinţească pe Botezător,
ca să împlinească legea, ca să descopere taina Treimii, ca să ne dea nouă pildă şi exemplu de a ne boteza.
Şi noi ne botezăm cu botezul desăvârşit al Domnului, cel prin apă şi prin Duh. Se zice că Hristos botează
cu foc, pentru că a revărsat harul Duhului peste Sfinţii Apostoli în chipul limbilor de foc, după cum spune
Însuşi Domnul: Ioan v-a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duh Sfânt şi cu foc, nu mult după
aceste zile (Faptele Apostolilor 1,5) sau din pricina botezului pedepsitor al focului ce va să fie. Al şaselea
botez este botezul prin pocăinţă şi lacrimi, care este cu adevărat greu. Al şaptelea botez, prin sânge şi
mucenicie, cu care Însuşi Hristos S-a botezat în locul nostru; el este foarte cinstit şi fericit, pentru că nu se
pângăreşte a doua oară cu întinăciune. Al optulea botez, şi ultimul, nu este mântuitor, ci pe de o parte
distruge răutatea – căci nu mai guvernează răutatea şi păcatul –, iar pe de altă parte, pedepseşte
26
necontenit. Ultimul botez este focul cel veşnic de după judecata obştească.“

II. TAINA MIRUNGERII

23
Pr. Ioan Mircea, Despre Sfintele Taine în rev. „Ortodoxia”, Anul XXXI (1979), nr. 3-4, p. 502.
24
Sf. Ioan Gură de Aur, Comentariu la Romani, VI, 3 - 9, apud Pr. Ioan Mircea, op cit., p. 473.
25
Idem, Omilii la Matei, apud Pr. Ioan Mircea, op. cit., p. 472.
26
Sf. Ioan Damaschin, op. cit, pp. 156 – 157.

7
 II.1 Temeiuri istorico-scripturistice

Pe lângă Sfântul Botez, Biserica a instituit şi a unit cu acesta o altă Taină, al cărei scop
este de a da celor nou-botezaţi darurile Sfântului Duh, şi anume Taina Mirungerii, care la început era
săvârşită de sfinţii apostoli sub forma punerii mâinilor. Fără Mirungere, Botezul nu este desăvârşit căci
„cu botezul ne naştem a doua oară prin Duh şi ne curăţim de păcate dar nu câştigăm şi arvunele darului,
nici mireasma vieţii şi nici pecetea Duhului. Deci precum trebuie să ne botezam tot astfel trebuie să ne
ungem şi cu Sfântul Mir.”27
În Legea Veche, ungerea cu untdelemn sfinţit era săvârşită ca ungere sacerdotală, pentru sfinţirea
preoţilor. După porunca lui Dumnezeu, Moise îl investeşte ca preot pe Aaron, turnând pe capul lui mir:
„apoi să aduci pe Aaron şi pe fiii lui la intrarea cortului adunării şi să-i speli cu apă. Apoi să iei
untdelemn de ungere şi să-i torni pe cap şi să-i ungi“(Ieşirea 29, 4 - 7). De observat că aici apare legătura
şi succesiunea dintre cele două acte: spălarea şi ungerea. Mirul era pregătit din cele mai bune mirodenii
(Ieşire 30,23) iar cei unşi cu el se sfinţeau ca slujitori ai Domnului (Ieşire 30,30). Porunca Domnului a
fost împlinită întocmai: „După aceea a turnat Moise mir pe capul lui Aaron şi l-a uns şi l-a sfinţit“
(Lev. 8,12).
Prin ungere erau investiţi regii. Samuel îl unge rege pe Saul şi Duhul Domnului coboară peste el
şi dându-i darul proorociei (I Regi 10,1-10). Ungerea cu mir era deci însoţită de darul Duhului, care a
făcut din Saul din mirean un rege şi un profet. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu David. ( I Regi,16-13) şi
cu Solomon (III Regi 1,34). Ungerea cu mir era considerată în Vechiul Testament ca pecetea unei
împărăţii sfinte (Ps. 2,2). La fel, prin ungere erau consacraţi preoţii şi profeţii vechiului legământ, aceasta
însoţind o lucrare dumnezeiască, o ungere cu Duhul lui Dumnezeu. Noi creştinii, prin ungere devenim
preoţi, împăraţi şi profeţi28.
Cu timpul, punerea mâinilor episcopilor a rămas a se folosi numai la Taina Hirotoniei, care se
consideră şi ea de Sfinţii Părinţi ca o ungere. Într-adevăr - zice Nicolae Cabasila - cei mai sfinţi dintre
părinţii bisericeşti numesc Hirotonia (punerea mâinilor) o ungere preoţească şi de aceea cred şi cer în
rugăciunile lor, Domnului, ca cei pe care îi sfinţesc, să primească Duhul Sfânt. Cabasila spune că aceeaşi
putere şi aceeaşi lucrare o aduc şi ungerea, şi punerea mâinilor. De altfel, amândouă aceste Taine folosesc
acelaşi nume : când ungere, când împărtăşirea Sf. Duh. De altfel şi o taină şi cealaltă sunt privite de cei ce
se apropie de ele ca o pecete a darului celui dumnezeiesc. Chiar Mântuitorul, de aceea se numeşte ”Unsul
Domnului” – ”Hristos”, nu fiindcă I S-a vărsat mir pe capul lui prea-sfânt, ci din pricina Sf. Duh 29.

27
Sfântul Simeon al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine în Tratat asupra tuturor dogmelor credinţei ortodoxe, trad.
Toma Theodorescu, Bucureşti, 1865 p. 63. apud Vasile Miron, Sfintele Taine şi ierurgii în ritul liturgic ortodox, Ed.
IBMBOR, Bucureşti, 2002, p. 47.
28
Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la II Corinteni, trad. Arhiereu Teodosie Ploieşteanu, București, 1910, pp. 48-57.
29
Nicolae Cabasila, apud. Pr. Ioan Mircea, Taina Mirungerii, în rev. „Ortodoxia”, Anul XXXI (1979), nr. 3-4, p. 480.

8
 Încă din timpul Sfinţilor Apostoli, datorita înmulţiri credincioşilor, Taina Mirungerii săvârşită
prin punerea mâinilor a fost înlocuită cu ungerea cu mir. Astfel, Sf. Apostol Pavel le scrie corintenilor:
”Iar cel ce ne întăreşte pe noi împreună cu voi, în Hristos, şi ne-a uns pe noi este Dumnezeu, care ne-a şi
pecetluit pe noi şi a dat arvuna Duhului în inimile noastre“ (II Corinteni 1,21 - 22). Este neîndoielnic
faptul că această ungere despre care vorbeşte Apostolul neamurilor nu este numai spirituală, ci o ungere
ca pe timpul lui Moise şi a lui David, cu mir preparat din mirodenii. De aici şi remarca Sf. Apostol din
Epistola II Cor. 15: ”Noi suntem lui Dumnezeu mireasmă a lui Hristos”.
În cartea lui Isaia ungerea cu mir şi cu Duh devine semnul distinctiv al Alesului lui Dumnezeu 30,
al unsului prin excelenţă, scrie şi Moise: „Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M-a uns să
binevestesc săracilor” (Isaia 61,1). Ungerea cu Duhul Sfânt va fi semnul caracteristic al preotului,
profetului, alesului şi slujitorul lui Dumnezeu, al Mântuitorului aşteptat, de unde Îi va veni şi numele de
Mesia, Unsul, Hristos, așa după cum menționam mai sus.
Ultimul dintre profeţii Vechiului Testament, Sf. Ioan Botezătorul, va recunoaşte pe Alesul lui
Dumnezeu în momentul ungerii Sale cu Duhul Sfânt, la ieşirea din apa Iordanului: „ Cel ce m-a trimis să
botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este
Cel ce botează cu Duhul Sfânt” (Ioan 1,33). Îndată după ieşirea din apa Iordanului, ne spune Sf.
Evanghelie, cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu S-a văzut pogorându-Se ca un porumbel şi
venind peste Dânsul şi iată glasul din ceruri zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am
binevoit” (Matei 3,16 – 17).
În Sfânta Evanghelie nu se găseşte o indicaţie directă la porunca Mântuitorului referitoare la
Mirungere, cum este referitoare la Botez, totuşi la Sf. Evanghelist Ioan găsim făgăduinţa Mântuitorului cu
desăvârşire clară şi directă că toţi cei ce cred în El după prea-mărirea Lui, adică după Înviere şi Înălţarea
lui la ceruri, aveau să se învrednicească a primi Sf. Duh, cu toate că nu era încă indicat modul cum li se va
comunica. Acest înţeles îl au cuvintele spuse de Mântuitorul în ultima şi marea zi a praznicului: „ De
însetează cineva, să vină la Mine şi să bea, cel ce crede întru Mine, precum spune Scriptura, râuri de apă
vor curge din pântecele lui”. Pe motivul acestor cuvinte, evaghelistul observă: „Iar aceasta a zis despre
Duhul Care aveau să-L primească cei ce cred întru Dânsul, că încă nu era Duh Sfânt, că Iisus nu se
preamărise” (Ioan 7, 37 - 39).
Iar Sf. Chiril al Alexandriei precizează în acest sens : „În sfinţii prooroci Duhul era ca un fel de
luminare bogată şi ca un sfeşnic care putea călăuzi spre cunoaşterea celor viitoare şi spre pătrunderea
celor ascunse; iar în cei ce cred în Hristos, nu e un simplu sfeşnic ţinut de Duhul, ci îndrăznim să spunem

30
Pr. Conf. Dr. Viorel Sava, Preoţia Mântuitorului Hristos – izvorul şi puterea Preoţiei sacramentale, în rev. „Studii
Teologice”, seria II, Anul XLI (1989), nr. 5-6, p. 138.

9
că e Însuşi Duhul, care ia loc şi se sălăşluieşte în ei. De acea ne numim şi temple de la Dumnezeu (I Cor.
3, 16; II Cor. 6, 16) pe când nici unul dintre sfinţii prooroci nu s-a numit templu dumnezeiesc” 31.
Doctrina apostolică privind Taina Mirungeri se poate deduce din mai multe texte nou-
testamentare. Prin Taina Mirungerii, „iubirea lui Dumnezeu s-a revărsat în inimile noastre, prin Duhul
Sfânt“ (Romani 5,5) şi am primit „Duhul înfierii, prin care strigăm: Avva! Părinte!“ (Romani 7,15;
Galateni 4,6), iar Dumnezeu, Care ne întăreşte în Hristos, „ne-a pecetluit şi ne-a dat arvuna Duhului în
inimile noastre prin această ungere sfântă“ (II Corinteni 1,21 - 22); Duhul făgăduinţei ne-a pecetluit în
ziua răscumpărării (Efeseni 1,13; 4,30), sălăşluindu-se în noi ca Duh al înţelepciunii (cf. I Ioan 2, 20 -
27). Pecetea darului Duhului Sfânt imprimă şi întăreşte chipul lui Hristos în noi. Pecetea nu este decât
prezenţa activă a Sf. Duh în creştin, care-i imprimă un caracter de sfinţenie, de consacrare în Dumnezeu.
În primele trei secole ale creştinismului, avem impresia că se vorbeşte prea puţin despre Taina
Mirungerii; aceasta deoarece Părinţii şi Scriitorii bisericeşti din această perioadă uneau mirungerea cu
Botezul, câteodată numeau Mirungerea Botez cu Duhul, pe când Botezul, în înţeles propriu, este Botezul
cu apă. În Epistola zisă a lui Barnaba, scrisă între anii 70 şi 130 - 131, întâlnim pentru prima dată în
scrierile post-apostolice termenii de ”pecete” şi ”a pecetlui”, deveniţi mai târziu termeni clasici pentru
desemnarea acţiunii harului Duhului Sfânt în Botez şi Mirungere 32. Apologetul grec Teofil al Antiohiei
(†165) pomeneşte despre Mirungere, fără a o raporta la Botez, şi, prin urmare, ca despre o lucrare sfinţită
deosebită de Botez. În Scrierea către Autolic - cel care râdea de numele creştinilor de unşi ai lui
Dumnezeu, - el vorbeşte astfel despre Taina Mirungerii: „ceea ce-i uns este plăcut, folositor şi nicidecum
nu merită să fie luat în derâdere. Tu nu voieşti să te ungi cu untul-de-lemn dumnezeiesc. Noi, însă, de
aceea ne şi numim creştini, că ne ungem cu untdelemn dumnezeiesc“ 33.
Doctrina lui Tertulian despre Mirungere merită o deosebită atenţie. Diferenţiindu-o de Botez,
Tertulian subliniază „după cum Ioan a fost o dată Mergătorul înainte al Domnului, gătind calea înaintea
Lui, aşa şi îngerul Botezului (adică darul credinţei), ca slujitor, egalează şi pregăteşte, prin spălarea
păcatelor, calea Sf. Duh, ce are să vină de sus. După ieşirea din scăldătoare ne ungem cu ungere
binecuvântată, după cinul vechi, cum în vechime era obiceiul să se ungă la preoţie cu untdelemn din corn,
aşa a fost uns Hristos cu Duhul de la Dumnezeu Tatăl. Tot aşa şi în noi ungerea, deşi se săvârşeşte
trupeşte, produce însă roade spirituale, după cum şi în Botez, săvârşirea lui e trupească prin faptul că ne
cufundăm, dar efectul e spiritual, întrucât ne eliberăm de păcate. Pe urmă, prin punerea mâinilor, se
cheamă Sf. Duh“ 34.
31
Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evaghelia Sf. Ioan, trad. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ed. IBMBOR,
Bucureşti, 2000, p. 536.
32
Barnaba, Epistole, în Scrierile Părinţilor Apostolici, col. PSB vol. 1, trad. şi note Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR,
Bucureşti, 1979, p. 127.
33
Teofil al Antiohiei, Către Autolic, cartea I, n 12, in Apologeti de limbă greacă,…. p. 384.
34
Tertulian, De baptisma, 6, 7, apud Silvestru, Episcop de Canev, op. cit., p. 306.

10
 Lucrarea Constituţiile Apostolice pomeneşte de pecetluire sau Mirungere ca despre o lucrare
deosebită de Botez, care constă în Mirungere35 şi punerea mâinilor36. Aici se prezintă şi rugăciunea
mirungerii, citită numai de preot sau episcop, şi anume: „Doamne Dumnezeule, Cela ce Însuţi eşti
Stăpânul Suprem al tuturor, care ai răspândit mirosul cel bun al cunoştinţei evanghelice la toate
popoarele, Tu şi acum dăruieşte ca mirul acesta să fie lucrător şi în cel ce se botează, pentru ca bună
mireasma Hristosului Tău să rămână în el puternică şi statornică şi îngropându-se cu Hristos, să învieze şi
să fie viu cu El“37. Aceleaşi idei despre raportul dintre Botez şi Mirungere apar şi la Sf. Ciprian al
Cartaginei. Astfel, el învaţă că „cel botezat trebuie să fie şi miruns pentru ca să poată deveni unsul lui
Dumnezeu şi să aibă darul lui Hristos“. Explicând versetul de la Ioan 3, 5: „dacă nu se va naşte cineva
din apă şi din Duh nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu“, Sf. Ciprian, ca şi ceilalţi învăţători bisericeşti,
vede această naştere sub chipul celor două taine deosebite: Botezul şi Mirungerea, care reprezintă în
unitatea lor internă şi nedespărţită acelaşi chip al Botezului. Însă Botezul în înţeles propriu este Botezul
cu apă, iar Mirungerea este Botezul cu Duhul Sfânt.

II.2 Rânduială și semnificații

Formula ortodoxă de administrare a Tainei Mirungerii - „Pecetea darului Duhului Sfânt“ -

care exprimă efectul lăuntric al ungerii cu Sf. Mir, îşi are originea în cuvintele pauline: „aţi fost pecetluiţi
cu Sf. Duh al făgăduinţei, care este arvuna moştenirii noastre“ (Efeseni 1,13-14) ; respectiv „să nu
întristaţi Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru care aţi fost pecetluiţi în ziua răscumpărării“ (Efeseni
4,8). Ziua răscumpărării nu poate fi alta decât ziua însuşirii pe plan subiectiv a mântuirii prin Sf. Botez.
De aici rezultă că Sf. Ap. Pavel le scrie unor creştini care au fost pecetluiţi cu Duh Sfânt, adică au primit
Mirungerea în aceeaşi zi în care au primit şi Botezul. Aceeaşi succesiune Botez - Mirungere este
confirmată şi în textul din Tit 3,5: „El ne-a mântuit prin baia naşterii celei de-a doua şi prin înnoirea
Duhului Sfânt“ 38.
Materia folosită în Taina Mirungerii este mirul, care îl reprezintă pe Hristos. Sf. Dionisie
Areopagitul arată că „mirul este o concentrare de materii bine-mirositoare, având în ea în chip bogat
calităţile lor bine-mirositoare, şi de aceea cei ce se împărtăşesc de ea se umplu şi ei de aceste bune
miresme, pe măsura mărimii împărtăşirii lor de mirul bine-mirositor Hristos. Dacă perceperea bunelor
35
Constituţiile Apostolice, Scrierile Părinţilor Apostolici împreună cu aşezămintele şi canoanele apostolice, Cartea
VII, c 22, III, 17, trad. Pr. Ioan Mihălcescu, Bucureşti, 1928, p. 234.
36
Ibidem, Cartea VII, c 44, p. 256.
37
Ibidem, Cartea VII, c. 44, p. 255
38
Pr. Liviu Streza, Botezul în diferite rituri creştine (teză de doctorat), în rev. „Ortodoxia“, Anul XXXII (1985), nr. 1 -
2, p. 29.

11
miresme sensibile umple de o bună simţire şi hrăneşte de multă plăcere puterea deosebitoare a organelor
noastre mirositoare, şi dacă ceea ce percepem e nevătămător şi are în sine ceva corespunzător cu buna-
mireasmă, în chip asemănător se poate spune şi de puterile noastre înţelegătoare că vor percepe, după
măsura lucrării dumnezeieşti şi a deschiderii corespunzătoare a minţii spre ceea ce e dumnezeiesc, buna-
mireasmă cu obârşia în Dumnezeu şi se vor umple de sfânta dulceaţă a hranei atotdumnezeieşti“39.
Simbolul porumbelului, care semnifică prezenţa Duhului Sfânt, este folosit de Sfinţii Părinţi în
explicarea Tainei Mirungerii, datorită nevinovăţiei şi firii smerite a acestuia. Astfel, Sf. Efrem Sirul
afirmă că, după cum corabia preînchipuia Biserica (Botezul), ce avea să fie instituită de Hristos pe ape,
tot aşa porumbelul închipuia Duhul Sfânt, care avea să săvârşească ungerea mântuitoare 40. Sf. Efrem
descrie lucrările şi roadele mirungerii prin următoarele cuvinte: „toate intrările în sufletul tău sunt
pecetluite cu pecetea Sf. Duh; toate membrele tale sunt pecetluite cu pecetea ungerii. Împăratul a pus, aşa
zicând, pe tine scrisoare Sa şi a aplicat pe ea pecetea focului (Matei 3,11; Luca 3,10), pentru ca cei străini
să nu citească şi să nu distrugă scrisoarea“ 41.
Părinţii Bisericii, în unanimitate, fie apuseni fie răsăriteni, consideră Taina Mirungerii ca o
revărsare de haruri ale Sf. Duh asupra credincioşilor. Teodor de Mopsuestia redă ritualul Mirungerii, aşa
cum era săvârşit în secolul al IV-lea, care în esenţă s-a păstrat până astăzi: aşadar, după ce ai primit harul
Botezului şi te-ai înveşmântat în haină albă şi curată, se apropie Preotul de tine şi te însemnează pe frunte,
spunând : ” însemnează-se robul lui Dumnezeu în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt”.
Prezenţa Duhului Sfânt în Biserică şi în cei botezaţi este deasemenea simbolizată şi de candelele
legii vechi, cele cu şapte braţe (Zaharia 4,2 - 3). Sf. Maxim Mărturisitorul înţelege prin candele lucrările
sau darurile Duhului Sfânt (harismele), care sunt dăruite Bisericii de către Cuvântul, Capul întregului
trup42. Rugăciunile Tainei Mirungerii folosite de Biserică în vechime binecuvintează pe noul Botezat cu
formula „Dumnezeul celor smeriţi să fie cu tine“. În rugăciunile Bisericii se găseşte exprimată toată
doctrina Mirungerii. Chemarea Sfântului Duh prin punerea mâinilor episcopului, după ungerea cu
untdelemn, cere prin gura episcopului ca cel nou-botezat să urmeze întru toate lui Hristos, iar Duhul Sfânt
să-l ajute pe candidat în lucrarea de sfinţire a vieţii lui. „Aşadar, episcopul punându-şi mâinile peste cei
nou-botezaţi rosteşte asupra lor rugăciunea de chemare a Sfântului Duh : ”Doamne Dumnezeule, cel ce
prin Fiul Tău cel iubit, Iisus Hristos, ai umplut de Duhul Tău cel Sfânt pe Sfinţii Tăi Apostoli, Cel ce prin
acelaşi Duh ai îngăduit fericiţilor Tăi profeţi să grăiască. Cel ce ai învrednicit pe robii Tăi acestea, ca prin
Unsul Tău să dobândească iertarea păcatelor prin baia celei de-a doua naşteri, şi ai şters de la ei toată negura

39
Sf. Dionisie Areopagitul, Opere complete, trad. Pr. Prof Dumitru Stăniloae, Ed. Paideia, Bucureşti, 1996, p. 86.
40
Arhim. Silvestru, op. cit., p. 311
41
Sf. Efrem Sirul, apud Arhim. Silvestru, op. cit., p. 311.
42
Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, în col. Filocalia, vol. III, trad. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ed.
Harisma, Bucureşti, 1994, pp. 371 – 378.

12
greşelilor şi întunericul necredinţei, învredniceşte-i pe ei prin iubirea Ta de oameni să se umple de Duhul
Tău cel Sfânt, dăruindu-le lor harul Tău, ca să-ţi slujească Ţie într-adevăr, Dumnezeule, după voia Ta, să
intre în corturile Tale cele veşnice prin tine şi prin Fiul Tău cel iubit, Iisus Hristos“ 43. Sf. Ioan Gură de Aur
şi Fericitul Teodoret al Cyrului, ca şi Sf. Chiril al Ierusalimului, consideră că originea Mirungerii se află
în timpurile Apostolilor, susţinând că prin cuvintele „Cel ce ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a şi
pecetluit “ (II Corinteni 1, 23), Sf. Ap. Pavel se referă la ungerea exterioară, cu untdelemn 44.
Prin ungerea exterioară se întăresc şi prin pecetluire se întipăresc şi toate mădularele trupului, dar
se sfinţesc şi peceţile sufleteşti45, imprimându-se în suflet chipul lui Hristos. Căci „prin Mirungere, Duhul
Sfânt pătrunde şi se imprimă în aceste mădulare şi organe şi în puterile sufleteşti care stau la temelia lor şi
persistă în ele ca o bună mireasmă ca şi Mirul 46.

CONCLUZII

43
Testamentul Domnului nostru Iisus Hristos, Cartea II despre Botez, trad. Pr. Nicolae Achimescu, Ed. Polirom, Iaşi,
p. 173.
44
Drd. Anca Manolache, Sfânta Taină a Mirungerii, în rev. ”Glasul Bisericii, 1978, nr. 9-12, p. 1035.
45
Nicolae Buzescu, Lucrarea Duhului in Taine, în rev. „Ortodoxia”, Anul XXX (1979), nr. 3-4, p. 574.
46
Pr. Ioan Mircea, op. cit., pp. 481-482

13
 În Hristos se află unitatea cea mai curată a vieţii fără de păcat, în care nu-şi află loc nici un
element străin dizolvat, unitatea cea mai vie exprimată în jertfă, care este suma unităţii şi sfinţeniei şi care
este încununată cu o nouă Creaţie: Învierea....Hristos îşi dă viaţa în jertfă ca „preţ de răscumpărare”, nu
însă în semn de valoare de schimb, dată în locul nostru. Mântuitorul nu poate fi dat în locul cuiva „ca
preţ”, El fiind valoarea supremă în Sine. Hristos este valoarea absolut revelată, care prin jertfă şi viaţa
Lui de jertfă devine „aluatul care dospeşte, toată frământătura firii noastre, spre a o transfigura. Întreaga
viaţă pământească a Domnului este o operă de slujire a răscumpărării.
Menirea omului este intim legată de natura lui. Spre deosebire de celelalte făpturi materiale,
mulţumite în general cu o hrană bună şi îndestulătoare, cu un adăpost sigur şi confortabil, şi cu împlinirea
celorlalte nevoi somatice, omul, prin dubla sa natură, materială şi spirituală, nu se poate mulţumi numai
cu atât. El tânjeşte după mai mult şi, de fapt, după altceva- chiar şi atunci când nu e conştient de acest
lucru - căci, adevărata lui împlinire este de ordin spiritual, nu material, trupul nefiind decât suportul
biologic şi purtătorul vieţii sale spirituale. O înţelegere mai exactă a menirii ființei, o dobândim din
textul Sfintei Scripturi, folosindu-ne de dumnezeieștile tâlcuiri ale Sfinţilor Părinţi. Dumnezeu i-a acordat
omului o deosebită cinstire (împodobindu-L cu însuşi chipul Său) şi o nemăsurată dragoste - vădită încă
dintru început, dar concretizată în modul cel mai desăvârşit ceva mai târziu, prin întrupare şi Jertfa
Răscumpărătoare - dar, omul nu a răspuns lui Dumnezeu cu o cinstire şi cu o iubire pe măsura celor
primite, ratându-şi astfel menirea şi, în locul suirii spre desăvârşire dobândind căderea în stricăciune şi
în moarte.
Perfecţiunea chipului dumnezeiesc din om s-a pierdut printr-o greşită alegere, ajungându-se ca
astăzi, acest chip a lui Dumnezeu să fie uneori de nerecunoscut, ca urmare a aceleiaşi greşite
întrebuinţări de către om a libertăţii de alegere, de aceea Dumnezeu rânduiește din preaplinul
atotbunătății Sale, Sfintele Taine, ca modalități de redobândire a asemănării omului cu Sine.

BIBLIOGRAFIE

14
 Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediţie sinodală, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1988.

1. Barnaba, Epistole, în Scrierile Părinţilor Apostolici, col. PSB vol. 1, trad. şi note Pr.
Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1979.
2. Branişte, Pr. Prof. Ene, Despre inovaţii în săvârşirea tainelor divine, în rev. „Studii
Teologice”, Anul VII (1955), nr. 3-4.
3. Nicolae Buzescu, Lucrarea Duhului in Taine, în rev. „Ortodoxia”, Anul XXX (1979), nr.
3-4.
4. Cabasila, Nicolae, Despre viaţa în Hristos, cartea IV, trad. Pr. Teodor Bodogae, Ed.
IBMBOR, București, 2001.
5. Idem, Tâlcuirea Dumnezeieştii Liturghii, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1997.
6. Carrez, Maurice, Morel Francois, Dicţionar grec-român al Noului Testament, trad. Prof.
Gheorghe Badea, Societatea Biblică Interconfesională din România, Bucureşti, 1999.
7. Coman, Ioan G., Patrologie, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1956.
8. Constituţiile Apostolice, Scrierile Părinţilor Apostolici împreună cu aşezămintele şi
canoanele apostolice, trad. Pr. Ioan Mihălcescu, Bucureşti, 1928.
9. Manolache Drd. Anca, Sfânta Taină a Mirungerii, în rev.”Glasul Bisericii, 1978, nr. 9-12.
10. Mircea, Pr. Ioan, Taina Mirungerii, în rev. „Ortodoxia”, Anul XXXI (1979), nr. 3-4.
11. Miron, Vasile, Sfintele Taine şi ierurgii în ritul liturgic ortodox, Ed. IBMBOR, Bucureşti,
2002.
12. Petreuţă, Pr. Dr. Ioan, Botezul Sf. Duh, în rev. „Mitropolia Banatului”, Anul XIV (1964),
nr. 1-3.
13. Remete, Pr. Lect. George, Dogmatica Ortodoxă, Ed. Reîntregirea a Episcopiei Ortodoxe
Alba – Iulia, 1996.
14. Pr. Conf. Dr. Viorel Sava, Taina Sfântului Maslu în romano-catolicism după Conciliul II
Vatican în rev. „Teologie şi Viaţă”, Anul LXXVI (2000), nr.1-6.
15. Sava Pr. Conf. Dr. Viorel, Preoţia Mântuitorului Hristos – izvorul şi puterea Preoţiei
sacramentale, în rev. „Studii Teologice”, seria II, Anul XLI (1989), nr. 5-6.
16. Săuca, Drd. Ioan, Taina Sfântului Botez de-a lungul vremii în rev. „Mitropolia
Banatului”, Anul XXXIV (1984) nr. 7-8.
17. Simeon al Tesalonicului Despre Sfintele Taine, cap. 41, trad. Toma Teodorescu, Bucureşti,
1965.
18. Sf. Ambrozie, De Sacramentis, II.1, trad. Ene Braniște în rev. ”Studii Teologice”, 1965, nr.
7 – 8.
19. Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evaghelia Sf. Ioan, trad. Pr. Prof. Dumitru
Stăniloae, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2000.
20. Sf. Dionisie Areopagitul, Opere complete, trad. Pr. Prof Dumitru Stăniloae, Ed. Paideia,
Bucureşti, 1996.
21. Sf. Grigorie Teologul, Cuvânt asupra Botezului, apud Arhim. Silvestru - Episcop de
Canev, Teologia dogmatică ortodoxă, vol. VI, trad. Arhim. Gherasim Miron în 1903,
reeditat la Ed. Credinţa strămoşească, București, 2001.
22. Sf. Grigorie de Nyssa, Marele cuvânt catehetic, trad. Grigorie Teodorescu, Ed. Sophia,
București, 1998.

15
23. Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, trad. Pr. Dumitru Fecioru, Ed. Scripta, Bucureşti, 1993.
24. Sf. Ioan Gură de Aur, Predici la sărbători împărăteşti, trad Pr. Prof. Dumitru Fecioru Ed.
IBMBOR, Bucureşti, 2002.
25. Idem, Omilii la Evanghelia după Matei, trad. Pr. Dumitru Fecioru, col. PSB, vol. 23,
EIBMBOR, Bucureşti, 1994.
26. Idem, Predici la sărbători împărăteşti, trad Pr. Prof. Dumitru Fecioru Ed. IBMBOR,
Bucureşti, 2002.
27. Idem, Omilii la II Corinteni, trad. Arhiereu Teodosie Ploieşteanu, București, 1910.
28. Sf. Iustin Martirul și Filosoful, Dialog cu iudeul Tryfon, cap. 14, în „Apologeți de limbă
greacă" vol. 2, trad. Pr. Prof. Olimp N. Căciulă, col. Părinți și Scriitori Bisericești (PSB),
Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1980.
29. Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, în col. Filocalia, vol. III, trad. Pr.
Prof. Dumitru Stăniloae, Ed. Harisma, Bucureşti, 1994.
30. Sfântul Vasile cel Mare, Despre botez, trad. Pr. Dumitru Georgescu, Ed. Anastasia,
Bucureşti, 1999.
31. Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, Ed. IBMBOR.,
ed. a II-a, Bucureşti, 1997.
32. Streza, Pr. Liviu, Botezul în diferite rituri creştine (teză de doctorat), în rev. „Ortodoxia“,
Anul XXXII (1985), nr. 1 – 2.
33. Tertulian, Despre prescripţiile contra ereticilor, cap. 40, în Apologeţi de limbă latină, trad.
Nicolae Chiţescu, Eliodor Constantinescu, Paul Papadopol, David Popescu, col. PSB, vol.
3, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1981.
34. Testamentul Domnului nostru Iisus Hristos, Cartea II despre Botez, trad. Pr. Nicolae
Achimescu, Ed. Polirom, Iaşi.

16