Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2
- plata în funcţie de performanţă; în acest caz salariaţii sunt încurajaţi să
lucreze la anumite standarde de calitate, fără să existe o relaţie directă cu
producţia „ performance – related schemes” (Spania, Portugalia Italia,
Olanda, Marea Britanie şi Germania)
- plata de bonusuri la salariul persoanei care dobândeşte calificări
profesionale sau se specializează pe parcursul executării contractului
individual de muncă „employability related schemes” (Olanda şi Marea
Britanie)
- participarea salariaţilor la profitul companiei/angajatorului.
În România sunt folosite, în mod tradiţional prima si doua formă de
plata.
Modul în care salariul persoanei este afectat de această analiză diferă,
astfel:
- variaţia acestuia poate fi limitată sau nelimitată (de obicei, aceasta
este limitată)
- salariul poate varia atât în sensul creşterii acestuia „upword variation”,
dar şi în sensul scăderii lui „downword variation”, cu stabilirea unui
plafon.
Este foarte important de precizat că plata variabilă este asociată în mod
curent cu creşterea salariului, scăderea acestuia fiind acceptată numai în
cazuri excepţionale. De regulă, sindicatele agreează numai „variaţii
pozitive”, scăderea salariului fiind în mod explicit interzisă cu ocazia
negocierii contractului colectiv de muncă. Aceasta este situaţi în Spania –
ramură chimie - , Marea Britanie, Austria.
Sistemul de stabilire a schemelor de plată variabilă (care pot fi legate
de o normă de muncă, astfel cum este definită de legislaţia română) poate
varia de la lipsa implicării salariaţilor sau a reprezentanţilor acestora la
procesul de luare a deciziei, la existenţa unor proceduri specifice de
negociere colectivă, motiv pentru care în procesul de stabilire a normelor de
muncă, pot fi implicate: conducerea unităţii; salariaţii/ sindicatele;
comitetul/consiliu de muncă („works council”).
Ceea ce poate fi concluzionat este că, nu reiese existenţa unei legături
automate între „plata variabilă” şi negocierea colectivă. Această concluzie
trebuie să fie înţeleasă numai pornind de la faptul că sistemele de plată sunt
diferite, numai în unul din cazurile menţionate mai sus, acesta se bazează pe
„norme de muncă”, astfel cum sunt definite de legislaţia română.
Astfel, în măsura în care există negociere colectivă, aceasta se poartă
asupra oportunităţii introducerii de sisteme de plată variabilă, indiferent de
forma aleasă.
3
În următoarele state, stabilirea sistemelor de plată variabilă constituie
prerogativa exclusivă a angajatorului: Grecia, Marea Britanie, Finlanda,
Portugalia. Totuşi, în Marea Britanie, prin intermediul unor acorduri
colective (de natură diferită faţă de contractul colectiv), angajatorul
introduce aceste sisteme, iar sindicatul încearcă să influenţeze această
decizie.
În cazul în care aceste sisteme fac parte din sfera subiectelor supuse
negocierii colective, rolul de reprezentare a salariaţilor îl poate avea fie
sindicatul, fie, în unele state, „comitetul de muncă”. Ţările în care sistemele
de plată variabilă sunt reglementate prin negociere colectivă sunt:
Luxembourg, Austria, Danemarca, Franţa, Italia, Germania, Olanda,
Norvegia, Suedia.
Cele mai multe dintre negocierile colective pe acest subiect au loc la
nivel de angajator. Totuşi, există astfel de prevederi şi în contractele
colective de muncă încheiate la nivel sectorial sau naţional (inclusiv cazul
Romaniei), dar mai degrabă acestea au un caracter de recomandare (cazul
Danemarcei), sau stabilesc doar procedurile de urmat la nivelul angajatorului
(cazul Spaniei şi Italiei).
Punctul de vedere al sindicatelor referitor la sistemele de plată
variabilă diferă de la o ţară la alta, existând cazuri în care sindicatele sprijină
acest sistem (Irlanda), precum şi cazuri în care se opun sistematic,
acceptându-l numai în situaţia în care acest lucru nu poate fi evitat, şi sub
condiţii strict prevăzute (Belgia, Franţa). Este bine de precizat totuşi că
dezbaterile se poartă în special pe una dintre formele de plată variabilă,
participarea salariaţilor la profitul companiei prin bonusuri sau prin
cumpărarea de acţiuni.
De asemenea situatia normatorilor, cei care stabilesc nivelul obiectiv
pentru o anumita ocupatie intr-o unitate de timp este de asemenea diferit de
la un stat la altul. Singura tara unde am gasit indicata intr-un act normativ
tehnica de evaluare a normei de munca şi determinarea salariului conform
unităţii de muncă sau altor forme de plată după rezultate. este Irlanda. In
aceasta tara exista institute specializate pe realizari de studii care analizează
sarcinile de serviciu sau diferitele modificări şi metode implicate de
realizarea sarcinilor individuale, dar şi timpul necesar pentru realizarea
fiecărei sarcini. Rezultatele studiului pot fi folosite pentru stabilirea unu
timp ideal pentru realizarea sarcinilor şi, ca urmare, a salariilor în
conformitate cu cantitatea de muncă ce poate fi realizată de un lucrător
mediu care lucrează cu un ritm constant. Principalele institute de evaluarea
muncii sunt Centrul Irlandez privind Productivitatea şi Institutul
Administraţiei Publice.
4
In România, inainte de ’89 exista in fiecare unitate economica un
compartiment de normare a muncii care aplica la cazul concret
reglementarile standardizate pentru o ocupatie stabilite in general prin ordine
de ministri.
Am auzit intr-un t-show, slab documentat de altfel, ca in Romania nu
mai exista normatori. Va asigur ca exista, iar una dina ceste instituţii este
Institutul Naţional de Cercetări ştiinţifice în Domeniul Muncii şi Protecţiei
Sociale, care are certificari internationale, pe multe domenii de activitate.
Pentru mai multe detalii http://www.incsmps.ro/.
Realizarea unui instrument comun la nivel comunitar ar fi dificila, dar nu imposibila, avand in
vedere necesitatea stabilirii unui nivel maxim de efort fizic intr-o unitate de timp pentru obtinerea
salariului minim pentru ocupatia respectiva, potrivit contractului colectiv de munca aplicabil,
pentru a nu se perpetua astfel de cazuri.