Sunteți pe pagina 1din 6

ELEMENTELE NECESARE UNEI STRATEGII ANTISĂRĂCIE

CU IMPACT BENEFIC ASUPRA FAMILIEI

Ultimul raport al Institutului pentru Cercetarea Calitatii Vietii privind


impactul crizei economice asupra populatiei observa faptul ca sărăcia este
percepută nu atât ca o stare a unui segment marginal al populaţiei, ci mai
degrabă ca o stare a majorităţii. Este asociată cu grupuri largi ale populaţiei:
şomeri (al caror numar a depasit la sfarsitul lunii februarie 2010, 758.500
persoane ), familii cu copii, pensionari, tineri si chiar familii active cu unul/
două salariu(i).
Sărăcia este percepută pe fondul general al căderii economice, iar
printre factorii incriminaţi cel mai adesea citaţi sunt efectele domino ale
crizei economice şi proasta guvernare, factori obiectivi externi segmentelor
marginalizate.
În orice economie de piaţă, programul de protecţie socială trebuie să
însoţească reforma economică pentru a atenua costurile sociale mari ce ar
determina dezechilibrul social.
În perioadele de stress social şi economic, există o tendinţă de întărire
a familiei datorită funcţiile acesteia de suport social. Intervenţia unui
complex de factori specifici perioadei de tranziţiei din România face să
acţioneze şi importamţi factori cu influenţă negativă asupra constituirii,
coeziunii şi stabilităţii familiei.
Lipsa unor condiţii socio-economice şi culturale de viaţă care
blochează satisfacerea lor normală, duce la tensiuni intrafamiliale, la
frustrări succesive, care nesoluţionate la timp duc la transformarea familiei
normale într-una vulnerabilă şi o împing spre o situaţie de criză, cu alt tip de
costuri sociale pe termen mediu si lung.
Riscul se transferă automat asupra copilului, având în vedere statutul
lui aparte în familie, ca persoană ce trebuie ocrotită, pentru că nu se poate
apăra singur. Deşi copilul este un element central al familiei el nu este o
sursă de venit a acesteia ci, privita din perspective economica, una de
consum. Acesta este şi motivul pentru care familiile cu copii sunt mai
vulnerabile social şi economic.
În elaborarea oricărei strategii în faza de proiect trebuiesc stabilite
sursele de finanţare, grupul-ţintă, perioada pe care se vor desfăşura etapele
programului, momentul de la care se vor resimţi efectele benefice,
personalul implicat1.
Privitor la sursele de finanţare, o strategie antisărăcie poate miza pe un
aflux mai mare de resurse deoarece motivează comunitatea să reconsidere
priorităţile, mobilizeză unele resurse existente în mod difuz în societate,
eliberează resurse ea însăşi printr-o eficientă utilizare, prin soluţionarea unor
nevoi şi prin micşorarea cheltuielilor pentru controlul şi reabsorţia
proceselor negative produse de sărăcie.
Grupul-ţintă al strategiei cu impact benefic asupra familiei poate fi
stabilit după2:
- insuficienţa resurselor, în: persoane lipsite de resurse minimale de
supravieţuire şi persoane aflate într-un ciclu de dezvoltare lipsite de resurse
minimale necesare satisfacerii nevoilor de dezvoltare;
- situaţii de lipsuri extreme ce nu pot fi rezolvate prin venituri curente:
persoane fără locuinţă/cu locuinţă improprie, femei cu copii alungate din
locuinţă, copii ieşiţi din instituţii fără suport din partea familiei, infractori
eliberaţi din închisori;
- situaţii personale de dificultate absolută: copii abandonaţi, copiii străzii,
copii abuzaţi fizic, sexual şi emoţional, copii cu dificultăţi de adaptare,
persoane cu dizabilităţi;
- nevoi de resocializare, reintegrare şi recuperare: delincvenţi juvenili,
condamnaţi care rămân în comunitate, dependenţi de droguri, alcool,tineri
care părăsesc instituţiile de protecţie persoanele varstnice, sau cu capacitate
mică de viaţă autonomă, victime ale catastrofelor naturale sau sociale;
- capacităţi limitate sau distorsionate de viaţă socială normală şi rsponsabilă:
familii dezorganizate, incapacitatea de a asista formarea şi dezvoltarea
copiilor, incapacitae de soluţionare a situaţiilor conflictuale, excluziune
socială, atitudini de abandon al controlului propriei vieţi.
O politică socială activă şi eficientă antisărăcie trebuie să aibă în
vedere prevenirea, recuperarea şi sprijinul celor care au nevoie de el3.
Prevenirea are în vedere complexul de acţiuni orientate spre
eliminarea factorilor generatori de sărăcie. Producera sărăciei este un
element natural al societăţii care-l crează. Nu există societate fără sărăcie, iar
dispozitivele de prevenire sunt necesare fiecăreia, nu doar în situaţii de risc.
Indicat ar fi să se acţioneze simultan asupra prevenirii căderii veniturilor sub
un anumit nivel minim (compensarea pierderilor naturale de venit şi a lipsei
de venit /venit insuficient datorat unor situaţii naturale), crearea de locuri de
1
Gabriel Măţăoan ,,Evaluarea Sistemelor Sociale”
2
Elena Zamfir ,,Propuneri pentru Reorganizarea Sistemului de Asistnţă Socială pentru Familie şi Copil
3
Cătălin Zamfir ,,Elemente penru o Strategie Antisărăcie în România

2
muncă prin stimularea investiţiilor în domenii eficiente, cerute de piaţă,
formarea şi dezvoltarea capacităţilor prin mecanisme de socializare, forme
de educaţie, formare şi reciclare profesională continuă,creşterea spiritului de
disciplină şi responsabilitate în muncă; controlul proceselor generatoare de
sărăcie, stimularea revigorării economiei naţionale, protecţia participanţilor
vulnerabili în sistemul economic, prevenirea infracţionalităţii.
Recuperarea din sărăcie trebuie realizată având în vedere crearea de
posibilităţi de producere a veniturilor, în cazul în care există un deficit în
acest sector, corectarea deficitelor de capacităţi economice, motivaţionale şi
a deficitelor de socializare, crearea unui sistem de suport social care să evite
dependenţa şi să stimuleze bunăstarea autonomă, minimalizarea proceselor
sociale care întreţin sărăcia, programe de corectare a efectelor durabile ale
sărăciei: eliminarea deficitului de educaţie, eliminarea pattern-urilor
comportamentale generate de economia subterană şi criminală, reinserţia
socială a victimelor criminalităţii şi a condamnaţilor care au săvârşit
pedeapsa.
Sprijinul pentru cei sărăci, este obligatoriu în special în situaţiile în
care sărăcia nu poate fi prevenită şi nici recuperarea din sărăcie nu poate fi
realizată eficient pentru toate grupurile sociale. Acest sprijin poate îmbrăca
diverse forme: ajutor social în bani/natură pentru cei aflaţi în situaţie de
nevoie acută şi pentru cei care nu pot să-ţi producă bunăstare proprie, dar
poate fi şi suport pentru cumpărare de locuinţe şi locuinţe sociale.
O strategie de suport al familiei trebuie să prezinte următoarele
componente: direcţii de acţiune –pornind de la diagnoza principalelor
vulnerailităţi ale familiei, vor fi formulate principalele biective pe care
strategia trebuie să le aibă în vedere; mijloace de acţiune – programe şi
insituţii care urmează a le realiza şi resursele neceare ; desfăşurarea în timp –
obiective pe termen scurt, mediu şi lung.
Factorii de risc asupra cărora trebuie să se aplece o strategie de suport
pentru familie şi copil sunt: deteriorarea severă a standardului de viaţă al
marii majorităţi a familiilor şi în special în cele cu copii, insecuritatea
resurselor economice, dificultăţi în constituirea şi menţinera familiei –
venituri mici, lipsa locuinţei, eroziunea valorilor familiei – scăderea
responsabilizării faţă de familie, de naşterea şi creşterea copiilor, de
respectarea drepturilor copilului, tendinţe de disoluţie a familiei –în special
prin migraţia temporară pentru obţinere de venituri, boli ce afectează
sănătatea reproducerii, dar şi la degradarea sănătăţii mamei şi copilului,
creşterea tensiunilor şi conflictualităţii în familii pe fondul frustrării socio-
economice, creşterea consumului de alcool şi droguri, creşterea mortalităţii

3
masculine şi scăderea natalităţii, -toate acestea reprezintă doar câteva din
problemele cu care se confruntă familia românească contemporană.
În aceste condiţii rezolvarea trebuie să vină din partea mai multor
programe sectoriale, realizate de organismele guvernamentale în parteneriat
cu societatea civilă, în paralel cu materializarea efectelor unei strategii de
sustinere a familiei in perioada crizei economice la nivel naţional şi
proiectele de dezvoltare regională realizate în parteneriat cu foruri monetare
internaţionale şi autoritatea locală.
Programele sectoriale care sa răspunda problemelor sociale enunţate
mai sus, trebuie sa cuprinda:
1. Strategii pentru susţinerea economică a familiilor cu copii, prin care să se
stabilească cadrul în care copii proveniţi din familii cu venituri sub un
anumit cuantum sau lipsiţi de ocrotire să primească ei înşişi o sumă egală
cu venitul minim pe economie/ sau diferenţa până la acesta, realizarea
unor programe comunitare de suplimentare a hranei în şcoli, gratuitatea
unor produse necesare copiilor – renunţarea la taxele de timbru pentru
obţinerea unor acte, vaccinuri şi analize medicale anuale gratuite,
renunţarea la taxele de admitere în învăţământul de stat de toate gradele,
renunţarea la impozite pentru veniturile lunare sub un anumit cuantum.
2. Strategio pentru prevenirea abandonului copilului şi reintegrarea acestuia
în familie prin care să se treazească interesul comunităţii pentru situaţiile
de risc maxim la care sunt expuşi copii, creşterea responsabilizării
activităţii reproductive, a celei privind valoarea copilului, susţinerea
mamelor singure, a familiilor expuse pericolului abandonului,
publicitatea formelor de protecţie a copilului şi asigurarea condiţiilor
necesare găzduirii acestuia pe perioada crizei familiei, dezvoltarea
formelor alternative la sistemul instituţionalizat de protecţie.
3. Strategii pentru prevenirea situaţiilor de neglijare, abuz trebuie realizată
atât prin promovarea unui cadru legislativ care să permită intervenţia
autorităţilor în interesul copilului şi în alte condiţii decât cele pe care la
prevede infracţiunea de abandon al familiei, instituirea unor forme de
îngrijire a copiilor abuzaţi, abandonaţi, cu traume psihice.
4. Strategii pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie prin
includerea în educaţia copiilor a unor elemente cu efecte de
responsabilizare, respect faţă de alte persoane dar şi faţă de sine însuşi,
consiliere psihologică dar şi juridică pentru victime şi supunerea unor
teste psihiatrice şi psihologice urmate de tratament sau/şi consiliere a
agresorului, promovarea unei legislaţii flexibile care să păstreze
confidenţialitatea (audierile făcute în absenţa oricărei alte persoane,

4
dezbaterile din instanţă –în cazul intentării procesului să aibă loc în sala
de consiliu şi nu public).
5. Strategii pentru promovarea valorilor familiei şi a responsabilităţii faţă de
copil este un program ce trebuie realizat cu stăruinţă pe o perioadă
îndelungată de timp, şi indicat ar fi să se înceapă din perioada de fragedă
copilărie. Ideea de familie şi de unitate trebuie să însoţească toate
programele sociale, şi la ea să se raporteze orice modificare cu impact
economic (creşteri de preţuri, inflaţie). Un impact pozitiv l-ar avea şi
promovarea unor emisiuni în care să se prezinte modele de familie, de
tipul aşa da, aşa nu concomitent cu reducerea spaţiului acordat
emisiunilor ce promovează violenţa în familie ca mod de viaţă.
6. Strategii pentru asigurarea accesului la locuinţe sociale sau de acordare
de credite cu dobândă mică eşalonate pe perioade îndelungate pentru
familiile în nevoie. Acestea trebuie să fie relizate cu costuri mici (se pot
folosi persoanele care realizează ore de muncă în folosul comunităţii,
condamnaţi la închisoare) astfel încât aceste locuinţe să poată fi
achiziţionate de persoanele fără posibilităţi materiale care nu posedă
locuinţă/cu locuinţă improprie, cu un sistem de punctaj, în care nevoile să
reprezinte factorul determinant şi nu solvabilitatea.
7. Strategii de promovarea sănătăţii reproducerii, trebuie să nu se limiteze la
educaţia sexuală din licee, ci oferită încă din învăţământul obligatoriu.
Un rol benefic l-ar avea parteneriatul cu firmele producătoare de mijloace
de contracepţie care ar fi promovate prin publicitate contra asigurării
gratuităţii acestor produse pentru persoanele fără venituri (elevi, studenţi
fără bursă, alte persoane) sau sub un anumit cuantum (şomeri,
pensionari), precum şi apariţia tonomatelor de prezervative în licee, zone
sărace, zone aglomerate.
8. Strategii pentru prevenirea criminalităţii prin ridicarea nivelului de trai,
ore de legislaţie în şcoli care să familiarizeze cu noţiunile generale de
contracte, legislaţia muncii, sistemul de pedeapsă cu accentuarea
eficacităţii organelor de urmărire penală în activitatea de prindere a
infractorilor, creşterea încrederii organelor de resort în aplicarea legii şi
în justiţie prin prezentarea situaţiilor de fragrant în presa alături de
declaraţii ale personalului implicat şi prin crearea unui respect pentru
meseriile implicate în păstrarea ordinii publice, în paralel cu prezentarea
facultăţilor din cadrul Academiei de Poliţie, Academiei Militare şi
Institutului de Magistratură pentru a creşte prestigiul acestor meserii.
9. Strategii pentru prevenirea şi tratarea dependenţei de alcoolism şi drog
prin prezentarea efectelor nocive, interzicerea vînzării în magazine,
baruri şi restaurante a băuturilor alcoolice minorilor sub presiunea unor

5
pedepse prohibitive (ridicarea licenţei, amenzi foarte mari), implicarea
şcolii în situaţiile de consum de alcool în perimetru acestei, întărirea
capacităţilor de tratament şi gratuitatea acestuia, dezvoltarea sistemelor
de consiliere şi terapie.