Suport de Curs Strategii de Dezvoltare Comunitara Si Regionala 2021-22

SUPORT DE CURS
Program de studii - Master: ASISTENȚĂ ȘI DEZVOLTARE

COMUNITARĂ
Disciplina: STRATEGII DE DEZVOLTARE COMUNITARĂ ȘI

REGIONALĂ
Titular curs: Conf. dr. Codrina CSESZNEK
Braşov
2021-2022
Curs 1
INTRODUCERE ÎN CURSUL DE STRATEGII DE DEZVOLTARE
COMUNITARĂ ȘI REGIONALĂ
Stimate masterande, stimați masteranzi,
Sunt convinsă că nu aţi ales întâmplător să vă aprofundaţi studiile

universitare printr-un master de dezvoltare socială/comunitară. Probabil că, în
spatele deciziei voastre, se află fie dorinţa de a lucra în acest domeniu provocator
şi de mare actualitate, fie o carieră deja începută în dezvoltare comunitară sau în
programe de asistenţă socială.
Indiferent de motivaţia voastră, pe parcursul acestui semestru vom
parcurge împreună o disciplină academică menită să ne sporească gradul de
cunoaştere şi să ne dezvolte abilităţile de a fi cu adevărat profesionişti pentru
„mai binele” comunităţilor și al regiunilor în care trăim şi muncim.
Vreau să cred că propria mea experienţă didactică şi de cercetare în
domeniu vă va fi de folos în atingerea acestor obiective. Vom descoperi împreună
teme deja clasice sau inovative despre ce înseamnă dezvoltarea comunitară și
regională, cum se poate face ea, care sunt strategiile de cercetare şi de
intervenţie în comunitate etc.
Unii dintre voi aţi urmat deja, în cadrul studiilor de licenţă, un curs de
dezvoltare comunitară. Alţii nu cunoaşteţi prea multe despre acest domeniu. Prin
felul în care am structurat acest curs, prin metodele didactice pe care intenţionez
să le utilizez, prin aplicaţiile pe care le vom face împreună şi prin temele voastre
individuale voi încerca să echilibrez această situaţie, astfel încât fiecare dintre voi
să achiziţioneze cunoştinţe şi abilităţi de lucru în teren cât mai bogate şi cât mai
utile pentru viitorul vostru profesional.
În prezentul suport de curs, informaţia este sintetizată, urmând ca ea să fie
dezvoltată în cadrul orelor de curs și seminar. Metodele didactice sunt diferite de
la oră la oră, dar cel mai mult vom folosi: prelegerea, dezbaterea, analiza critică a
textului, studiile de caz şi exerciţiile creative. Acolo unde vom utiliza analiza de
Conf. dr. Codrina Csesznek Strategii de dezvoltare comunitară și regională Page 2
text, vom proceda în două moduri: fie cursul va conţine textul respectiv cu
specificarea sursei, fie vă voi indica bibliografia obligatorie pentru tema
respectivă. Atenţie! Unele materiale sunt în limba engleză, dar asta nu cred că
este pentru voi o problemă, ci o oportunitate.
Vă doresc mult succes!
Vă prezint, în continuare, temele pe care le vom parcurge împreună în
cadrul acestui curs, cerințele practice pentru seminar și pentru evaluare, dar și
bibliografia pe baza căreia am construit cursul.
Teme (unităţi de conţinut):

 Paradigma dezvoltării sociale. Elemente teoretice
 Problemele sociale - sursa preocupărilor de dezvoltare comunitară și
regională
 Teorii ale dezvoltării: dezvoltarea ca modernizare
 Teorii ale dezvoltării: teoriile dependenţei şi teoriile mondialiste
 Dezvoltarea comunitară: concepte, principii şi practici
 Strategia intervenţiei autoritare
 Strategia centrată pe client şi strategia reformei radicale
 Strategia EPN – evaluarea participativă a nevoilor
 Studiile de comunitate şi evaluarea participativă a nevoilor prin metode
mixte
 Evaluarea nevoilor în situaţii de risc social. Cazul beneficiarilor de servicii
comunitare/regionale de îngrijire paliativă
 Roluri ale profesioniştilor în dezvoltarea comunitară
 Participare comunitară şi dezvoltare regională
 Dezvoltarea regională în România

Seminar și evaluare (ambele teme sunt obligatorii)
TEMA 1
Moderarea unei dezbateri în seminar
Fiecare student va avea la dispoziție 30 de minute pentru a organiza și a

modera o dezbatere pe una dintre temele de mai jos.
„Sustainable Development Goals” definite de ONU – reflectă viziunea ONU asupra

dezvoltării durabile:
1. No Poverty
2. Zero Hunger
3. Good Health and Well-Being
4. Quality Education
5. Gender Equality
6. Clean Water and Sanitation
7. Affordable and Clean Energy
8. Decent Work and Economic Growth
9. Industry, Innovation and Infrastructure
10. Reduced Inequalities
11. Sustainable Cities and Communities
12. Responsible Production and Consumption
13. Climate Action
14. Life Below Water
15. Life on Land
16. Peace, Justice and Strong Institutions
17. Partnerships for the Goals
Sursa: https://www.un.org/sustainabledevelopment/sustainable-development-
goals/
Găsiți aceste teme și ca indicatori ai dezvoltării sustenabile in bazele de

date Eurostat (European Commision):
Vom face programări începând cu săptămâna 2, timp de șapte săptămâni.
Criterii de evaluare Tema 1:

A) Cantitatea și calitatea documentării pe temă
 Standard minim: 3 surse științifice
B) Prezentarea publică a temei

 Standard minim: coerența și concizia prezentării informațiilor obținute prin
documentare
C) Capacitatea de moderare a dezbaterii

 Standard minim: comunicare asertivă și încadrare în timp
D) Capacitatea de stimulare a publicului în dezbatere

 Standard minim: formularea a două întrebări de reflecție/dezbatere,
capacitatea de a sintetiza părerile publicului și de a oferi feed-back.

În plus, se va preda un scurt raport, în format Word (maxim 500 de cuvinte)
despre cum s-a desfășurat dezbaterea. Raportul se va încărca pe platforma de e-
learning.
Evaluare tema 1: 1p din oficiu + 2p/fiecare criteriu + 1p/corectitudinea

redactării raportului.
TEMA 2
Culegere de date din teren
La alegere: Tema 2A sau Tema 2B

Tema 2A
Realizarea unui interviu cu un lider comunitar (lider formal sau informal) pe baza
metodei narative (biographical-narrative method).
Întrebarea generativă:
„Mă interesează foarte mult povestea carierei dvs. Sunteți un lider
local/regional/comunitar/ și de mai mult timp lucrați pentru
comunitate/județ/regiune etc. Vă rog să îmi relatați povestea dvs., cu tot ce
credeți că este semnificativ. Cum a început totul? Cum v-ați pregătit și cum s-a
derulat firul carierei dvs? Care au fost reușitele, dar și obstacolele sau chiar
insuccesele? Cum ați acționat, dar și ce ați simțit în diferite momente sau etape
ale carierei? Vă rog să îmi spuneți povestea dvs. cu toate detaliile pe care le
considerați necesare. Nu oricine ajunge într-o poziție ca a dvs., de aceea vă rog să
îmi povestiți cum a fost pentru dvs. să ajungeți în acest punct al vieții, în care vă
aflați acum. Vă asigur că toate informațiile pe care mi le veți furniza vor fi utilizate
doar în scop științific, în cadrul activităților didactice și de cercetare de la
Facultatea deSociologie și Comunicare a Universității „Transilvania” din Brașov,
unde coordonatoarea mea este conf. dr. Codrina Csesznek”.
- dacă alegeți această temă, vom folosi și un formular de consimțământ

Tema 2B
Realizarea a 5 interviuri scurte, anonime, de tip etnografic (spontane,

asemănătoare unei discuții) despre cum percep oamenii sustenabilitatea.
Întrebarea deschisă:
„Ce ar trebui făcut în comunitatea dvs. locală (sat, comună, oraș) pentru a se
asigura condiții cât mai bune de viață în prezent, dar și în viitor, pentru generațiile
care vor urma?”
 Date socio-demografice: gen, vârstă, nivel de educație, ocupație, mediul de

rezidență.
Interviurile aferente temei 2 vor fi înregistrate (cele scurte pot fi doar

consemnate) și transcrise în Word.
Vor fi prezentate la seminar, conform unei programări, începând cu săptămâna 8.
Interviurile transcrise se vor încărca pe platforma de e-learning.
Criterii de evaluare Tema 2:

A) Respectarea cerințelor temei de seminar și redactarea corectă în limba
română.
B) Bogăția informațiilor obținute.
C) Capacitatea de sinteză a informațiilor din interviuri în cadrul prezentării din
seminar.
D) Capacitatea de prezentare analitică a experienței metodologice (din teren).
Evaluare tema 2: 2p din oficiu + 2p/criteriile A și C + 3 p/criteriul B +

1 p/criteriul D.

Bibliografie
Cărţi:
Alexeanu-Buttu, M. (coord.), 2008. Ghid de dezvoltare comunitară integrată.
București: Vanemonde.
Bădescu, I., Dungaciu, D., Baltasiu, R., 1996. Istoria sociologiei. Teorii
contemporane. Bucureşti: Editura Eminescu.
Brake, R., Deller, U. (eds.), 2008. Community Development – A European
Challenge. Leverkusen Oplanden: Barbara Budrich Publishers.
Ezioni, A., 2002. Societatea monocromă. Iaşi: Polirom.
Flint, W.R., 2013. Practice of Sustainable Community Development. A
Participatory Framework for Change. New York: Springer.
Green, D., 2008. From poverty to power. How active citizens and effective states
can change the world. Oxford: Oxfam International.
Hawtin, M., Hughes, G., Percy-Smith, J., 1998. Community profiling. Auditing
social needs. Buckingam-Philadelphia: Open University Press.
Lewis, J., Lewis, M., Daniels, M., D’Andrea, M., 2003. Community Counceling.
Empowerment Strategies for a Diverse Society. USA: Thomson Learning.
Maynard, H. B., Mehrtens, S. E.,1997. Al patrulea val. Afacerile în secolul XXI.
Bucureşti: Antet.
Nicolae, V., Constantin, D.L., 1998. Bazele economiei regionale şi urbane.
Bucureşti: Oscar Print.
Pascaru, M, 2003. Matricea comunitară. Cluj-Napoca: Editura Presa Universitara
Clujeana.
Pascaru, M., 2007. Habitatul risipit de globalizare. Cluj-Napoca : Argonaut.
Pascaru, M., Buţiu, C. A., 2007. Restituirea rezultatelor şi dezvoltarea
comunitară. Cluj-Napoca: Argonaut.
Pop, L. coordonator, 2002. Dicţionar de Politici Sociale. Bucureşti: Expert.
Putnam, R., 2002. Cum funcţionează democraţia? Tradiţiile civice ale Italiei
moderne. Iaşi: Polirom.
Sandu, D.,1999. Spaţiul social al tranziţiei. Iaşi: Polirom.
Sandu, D., 2005. Dezvoltare comunitară. Cercetare, practică şi ideologie. Iaşi:
Polirom.
Sandu, D., 2007. Practica dezvoltării comunitare. Iaşi: Polirom.
Şandru, C., 2007. Comunităţi etnice şi elite locale. Braşov: Editura Universităţii
Transilvania din Braşov.
Şandru, C., 2009. Studii şi confesiuni despre Drăguşul contemporan. Cluj-Napoca:
Editura Presa Universitară Clujeană.
Zamfir, C. coordonator, 1999. Politici sociale în România: 1990-1998. Bucureşti:
Expert.
Zamfir, E. coordonator, 2000. Strategii antisărăcie şi dezvoltare comunitară.
Bucureşti: Expert.
Zamfir, C., Stoica, L. coordonatori, 2006. O nouă provocare: dezvoltarea socială.
Iaşi: Polirom.
Zani, B., Palmonari, A., 2003. Manual de psihologia comunităţii. Iaşi: Polirom.
Zani, B., Palmonari, A., 2007. Studiile comunitare. In: Moscovici, S., Buschini, F.
(eds.), Metodologia științelor socioumane. Iaşi: Polirom, p. 21-50.
Studii şi articole:
Magnani, N., Struffi, L., 2009. Translation sociology and social capital in rural
development initiatives. A case study from the Italian Alps. In: Journal of Rural
Studies, 25(2009), pp. 231-238, disponibil pe www.elsevier.com
Scorri, A., James, P., 2010. Communities of citizens and indicators of
sustainability. In: Community Development Journal, Oxford University Press, vol.
45, no.2, Aprile 2010, pp. 219-236, disponibil pe http://cdj.oxfordjournals.org
Stone, M., Wall, G., 2003. Ecotourism and Community Develoment: Case Studies
from Hainan, China. In: Environmental Management, vol. 33, no.1, pp.12-24.
Strier, R., 2009. Community Anti-Poverty Strategies: A Conceptual Framework for
a Critical Discussion. In: British Journal of Social Work, 39, pp. 1063-1081.
Şandru, C., 2005. Reţele sociale şi forme asociative comunitare ca bază a
dezvoltării durabile. Cazul Drăguşului contemporan. În: Sociologie Românească,
vol. III, nr.4, iarna 2005, pp. 160-172.
Şandru, C., 2009. Reţelele angajamentului civic – instrument de facilitare a
comunicării şi cooperării în comunităţile locale. În: Revista Română de
Comunicare şi Relaţii Publice, vol.11, nr. 1(15), 2009, pp. 85-94.

Șandru, C., 2014. Participatory needs assessment in local communities.
Methodological aspects. In: Bulletin of Transilvania University 2/2014, p.63-74.
Toomy, A., 2011. Empowerment and disempowerment in community
development practice: eight roles practitioners play. In: Community Development
Journal, 46 (2), pp. 181-195.
Voicu, B., 2006. Participare, spirit comunitar, capital social. În Voicu, M.; Voicu, B.,
Satul românesc pe drumul către Europa. Iaşi: Polirom, pp. 41-55
Westoby, P., Owen, J., 2010. The sociality and geometry of community
development practice. In: Community Development Journal, Oxford University
Press, vol. 45, no.1, January 2010, pp. 58-74, disponibil pe
http://cdj.oxfordjournals.org
Să înțelegem politicile Uniunii Europene: Politica regională, Luxemburg: Oficiul
pentru Publicații al Uniunii Europene, 2014, doi:10.2775/77225.
Site-uri:
https://europa.eu/european-union/topics/regional-policy_ro. Accessed:
1.02.2018.
www.finmedia.ro (documentul „Politica de dezvoltare regională: ansamblu de
măsuri planificate şi promovate de autorităţile administraţiei publice locale şi
regionale”). Accessed: 1.02.2018.
https://ec.europa.eu/info/funding-tenders-0/european-structural-and-
investment-funds_ro. Accessed: 1.02.2018.
https://cohesiondata.ec.europa.eu/countries. Accessed: 1.02.2018.
http://www.mdrap.ro/dezvoltare-regionala/politica-de-dezvoltare-regionala.
Accessed: 1.02.2018.
http://www.adrcentru.ro/Detaliu.aspx?t=ADRPrezentare#. Accessed: 1.02.2018.

Curs 2
PARADIGMA DEZVOLTĂRII SOCIALE. ELEMENTE TEORETICE
Ce este dezvoltarea?
Rezultate de pe Internet:
 ...companiile, în eforturile lor de dezvoltare ...
 Site-ul oficial al Agentiei pentru Dezvoltare Regională Centru...
 Vă propunem să vă abonaţi la săptămânalul economic "Dezvoltarea”
 Programul Euro BRD fonduri europene, fonduri structurale, fonduri
europene pentru IMM ...
 Recunoaşterea complexitătii conceptului de dezvoltare comunitară este
condiţia...
 ...Conceptul de dezvoltare durabilă...
Semnificaţia dezvoltării în diverse discipline

 Economie: progres material, creştere economică, acumulare de bunuri,
creşterea avuţiei.
 Psihologie: procesul de formare a personalităţii, dobândirea de noi
cunoştinţe, deprinderi şi abilităţi.
 Politologie: evoluţia modurilor de stucturare a puterii, de la societăţi în care
funcţiile politice nu erau specializate, trecând prin societăţi ierarhice, până
la democraţii.
 Biologie: evoluţia speciilor, de la simplu la complex.
Dezvoltarea socială. Definiţii

 Zamfir, 2006: „Dezvoltarea socială se referă la orientarea unei
ţări/regiuni/comunităţi/instituţii spre realizarea unei stări dezirabile,
stabilită ca obiectiv, printr-un proces planificat în timp, realizat printr-un set
de acţiuni conjugate”.
 Set de acţiuni: strategii, planuri, programe.

 Midgley, 1995: „Un proces de schimbare socială planificată, destinată să
promoveze bunăstarea populaţiei ca întreg, printr-un proces de
transformare economică şi socială complex”.
 Analiză de text: sensul modern al dezvoltării sociale, din „Dicţionar de
politici sociale”, coord. Luana Pop, 2002, p. 258
Originile conceptului de dezvoltare

Ca un concept-cheie al gândirii politice, s-a impus în anii ’50, având ca
moment marcant discursul de investire al preşedintelui american Truman (20 ian.
1949): o politică orientată spre „dezvoltare şi creşterea zonelor subdezvoltate”.
Istoria conceptului este mai veche (sec. XVIII): analizele comparative între
societăţi, teoriile evoluţioniste.
Exemple:
 John Lock, Adam Smith: patru stadii în evoluţia umană, în funcţie de tipul
de activitate economică dominantă (vînâtoare şi pescuit, creşterea
animalelor, agricultura, comerţul şi manufacturile).
 Auguste Comte: cele trei stadii (teologic, metafizic, pozitiv).
Geneza paradigmei dezvoltării sociale

În mod tradiţional, dinamica socială a fost dominată de ideea schimbării
prin crize, neplanificate, centrate pe soluţionarea problemelor – performanţe
modeste şi costuri ridicate.
Ex: cartierele urbane pentru muncitorii din industrie (aglomerate, urâte,
fără facilităţi gândite în perspectivă: locuri de joacă, parcări).
Ideea dezvoltării sociale nu a apărut în ţările capitaliste occidentale, care au
cunoscut un proces rapid de dezvoltare, dar neplanificat (prin funcţionarea
economiei de piaţă). Orientarea spre dezvoltaresocială a apărut în ţările cu
decalaj de dezvoltare.
Ex: state din America de Sud, state din estul Europei la sf. sec. XIX – înc. sec.
XX. Cazul României – reducerea decalajului de dezvoltare faţă de Occident.
Programele de dezvoltare au apărut din interior (rolul liderilor intelectuali şi
politici)

După al doilea război mondial a fost lansat conceptul de dezvoltare
internaţională. Context: decolonializarea şi ajutorul internaţional pentru noile ţări
(probleme de sărăcie, subdezvoltare, morbiditate şi mortalitate).
 Proces cunoscut ca “neocolonialism”
Rolul Băncii Mondiale şi al FMI: programe de dezvoltare socială care să
susţină modernizarea şi să prevină posibilele tensiuni generate de polarizarea
social-economică.
Ex: site www.worldbank.org.ro – Development topics: Governance and
Anticorruption, Civil Society, Social Development, Social Protection, Health,
Community Driven Development, HIV/AIDS, Sustainable Development, Education,
Energy and Infrastructure, Poverty, The Roma in Europe and Central Asia, Gender,
Rural Development ecc.
Cazul societăţilor comuniste

 Sfârşitul secolului XIX – începutul secolului XX – mişcarea comunistă a
propus un program de dezvoltare indusă, centralizată, puternic politizată -
implementat în Uniunea Sovietică, state central şi est europene, China etc.
 A promovat transformarea planificată de la societatea capitalistă la cea
comunistă. Experiment social fără precedent!
 Ex. didactic: Ce înseamnă pentru voi experienţa comunistă?
 Căderea acestui sistem – reîntoarcerea la capitalism (tranziţia).
 China: ieşirea din criza societăţii comuniste prin programe şi forţe proprii
(analiză text: comunicatul AmbasadeiChinei la Bucuresti).
Cazul Uniunii Europene

 Asociaţie de state cu obiective comune de dezvoltare, orientate pe termen
lung, implementate prin planuri şi strategii.
 Scop: crearea unei economii unice şi a unei societăţi europene.
 Dezbatere: avantaje şi dezavantaje ale integrării României în UE
 Principii comune care ghidează dezvoltarea. Ex: incluziunea socială.
 Fiecare stat UE a dezvoltat planuri de incluziune socială.
 România – 2002 a adoptat Planul Naţional Anti-Sărăcie şi Incluziune Socială.

Concepte conexe
o Dezvoltare sectorială. Dezvoltarea gândită pe domenii: sectorul energetic,
învăţământ, sănătate, turism etc.
o Dezvoltare organizaţională. Creşterea performanţei organizaţiilor, atât în
relaţia cu exteriorul, cât şi în plan intern: utilizarea resursei umane, tehnici
de management, motivare, inovare, reducerea conflictelor etc.
Ex: CSR (rolul social al corporaţiilor, comunitatea externă şi comunitatea internă).
Problemele sociale – punctul de pornire al DS

Definiţie: o stare sau un proces care afectează negativ funcţionarea
societăţii şi condiţia umană.
C. Zamfir (2006) – probleme pozitive şi probleme negative.
 Probleme pozitive: provocări de dezvoltare, oportunităţi.
 Probleme negative: blocaje, disfuncţionalităţi, anomalii.
Analiza unei probleme sociale cuprinde:
1. Identificarea problemei
2. Diagnoza naturii problemei (factori determinanţi, influenţe)
3. Determinarea amplitudinii/intensităţii/magnitudinii ei.
4. Identificarea soluţiilor.
Tipuri de probleme sociale

o Sărăcia
o Crizele economice
o Catastrofele naturale
o Bolile
o Criminalitatea
o Conflictele
o Proasta funcţionare a instituţiilor (corupţie, ineficienţă, anomie)
o Deficitul de capacităţi individuale (dizabilităţi, educaţie scăzută, absenţa
calificării pe piaţa muncii)
o Deficitul de capacităţi colective de acţiune (capital social scăzut, cultura
sărăciei etc.)
o Noi oportunităţi de dezvoltare (integrarea în UE).
Curs 3
PROBLEMELE SOCIALE - SURSA PREOCUPĂRILOR DE DEZVOLTARE
COMUNITARĂ
Care credeţi că sunt cele mai importante probleme sociale în România zilelor
noastre?
Realizaţi o listă a acestor probleme. Nu trebuie neapărat să le ordonaţi în funcţie
de gravitatea lor. Pune-ţi-le pur şi simplu pe hârtie aşa cum vă vin în minte!
Timp de lucru: 10 minute.
Loseke, Donileen R., “Thinking about social problems”, Walter de Gruyter,

Inc., 2003:
„Your list might include: war and terrorism, AIDS, crime, credit card theft,
identity theft, child abuse, homosexual rights, [...] laboratory animal rights,
racism, sexism, ageism, anti-semitism, homophobia, unemployment, poverty,
global warming, acid rain, sport vehicles that use too much gasoline, voting
machines that don’t work, corrupt politicians, divorce, single mothers, teenage
pregnancy, schools that don’t teach, schools that don’t have money to hire
teachers or buy computers, a lack of affordable child care, medical care, medical
malpractice, smoking, drinking, satanic cults, obesity, teens who gun down
classmates...“
It was a simply exercise...
... but this exercise help us to learn 4 lessons:
Lecţia 1: Problemele sociale nu sunt o categorie de fapte bine stabilite, bine

definite şi clare o dată pentru totdeauna.
„In my newspaper delivered early in the morning on September 11, 2001,
there were many articles and opinion pieces about problems with social security
system, too costly medical prescriptions for the elderly, voting machines that
don’t work, crime, and school failure. My paper on the next day included nothing
about any of these. The social problems of one day simply disappeared the next
as all attention was riveted on terrorism, national security, and war” (4).

„Today’s worries are not necessarily tomorrow’s worries” (4).
Lecţia 2: Se pare că probleme sociale nu se termină niciodată!

„There seemingly is no end to conditions in America that might be called
social problems. […] Crime and poverty tend to remain on the public’s and
policymakers’ lists of problems, and racial inequality often is called this country’s
most enduring social problem” (4).
What we call social problems range from conditions isolated within one or
another community (example: forest fires in Malibu), to those affecting particular
regions of the country (ex: flooding in the Midwest, migrant workers in
California), to problems found throughout the entire nation (AIDS, inequalities),
to those crossing international borders (human rights, world hunger, refugees
without homes).
„The list is seemingly endless, ever changing” (4).
Vă propun să identificăm împreună:

- probleme locale, specifice comunităţilor locale din România. Ex: sărăcia
extremă din cartierul Gârcin, lipsa dotărilor corespunzătoare la spitalele mici.
- probleme comune unor regiuni ale ţării. Ex: lipsa sistemelor de irigaţii în
zonele secetoase din Câmpia de Vest şi Bărăgan, tensiunile etnice din Covasna şi
Harghita.
- probleme de nivel naţional. Ex: îmbătrânirea populației, creşterea
numărului copiilor abandonaţi în maternitate.
- probleme europene. Ex: noile valuri migratorii, terorismul.
Lecţia 3: Nu există consens în definirea şi abordarea problemelor sociale.

„A third lesson […] is that social problems are about disagreements. […]You
and I might be thinking about very different things even if we did agree to include
something on a list of important problems. If there is a problem called
homosexual rights, for example, is this a problem of too many rights or too little?
[…] Or, we might disagree on what, particularly, should be included in the
problem. So, for example, we hear about the problem of teenage pregnancy. A
married nineteen-year-old college student is a pregnant teen, but do we include
such a woman in our worry? Or, we might agree that something is a problem, but
still not agree about what causes it and therefore, what should be done to resolve
it. Is the problem of teens who gun down their classmates a problem of schools?
Parents? Mentally unbalanced teens? Peer pressure? A mass media saturated
with violence? Guns?” (5).
Lecţia 4: În abordarea problemelor sociale, trebuie să avem întotdeauna în

vedere condiţiile/contextele şi oamenii care se află în aceste contexte.
Social problems “are about conditions and they are about people in those
conditions. A social problem called crime is about criminals and victims of crime.
A social problem called poverty is about poor people” (5).
„Social problems are about conditions (something) and they are about
people (somebody)” (5).
În afara acestor „lecţii”, este fundamental să avem în vedere relativismul

problemelor sociale. Ele sunt diferit definite de la o societate la alta şi de la o
perioadă de timp la alta.
Ce au în comun toate problemele sociale enumerate în listele voastre?
Răspuns: există două condiţii care definesc o problemă socială.
1. Ceva e rău, e greşit, e disfuncţional.
2. Acest „ceva” nu e un caz izolat, ci este un fenomen/ e comun unei mase de
oameni.
Elemente teoretice în abordarea problemelor sociale

Sursa: „The History of Social Problem” in Stanley, Eitzen D. , Zinn, Maxine
Baca, Social Problems, 1997, Boston: Allyn and Bacon
Analiştii sunt interesaţi de identificarea: cauzelor, consecinţelor, soluţiilor şi
definiţiilor problemelor sociale (în schimbare).
Vă rog să daţi exemple de probleme sociale care nu mai sunt azi considerate
ca atare, dar au fost în trecut (ex: divorţul în comunităţile tradiţionale, interdicţiile
rasiale în America antebelică).
Daţi exemple și de probleme sociale noi (ex: prostituţia mediată on-line).

Definiţie: Probleme sociale – situaţii sociale pe care un număr mare de
observatori/actori le consideră nepotrivite şi cer să fie remediate
Modelul patologiei sociale – centrat pe individ. Sub influenţa psihanalizei

(Freud, 1856-1939), primele explicaţii ştiinţifice ale problemelor sociale foloseau
acest model explicativ: persoane neintegrate social din cauza deficienţelor
mentale, a lipsei educaţiei etc.
Modelul dezorganizării sociale (în perioada interbelică) – centrat pe
societate. Condiţiile sociale sunt cele care determică problemele sociale:
schimbările rapide vizibile în procesele de urbanizare, industrializare,
modernizare.
Contribuţia Şcolii de la Chicago: perspectiva ecologiei urbane (interacţiunea
factorilor de mediu cu cei psiho-sociali).
În perioada postbelică, studiul devianţei şi al problemelor sociale s-a

dezvoltat în două direcţii:
A) Teoria structuralistă – centrată pe poziţia individului în societate. Sursa
problemelor constă în conflictul dintre scopurile prescrise cultural şi obstacolele
în atingerea acestor scopuri.
Modelul lui Merton
Robert Merton susţine că devianţa apare în situaţiile de nepotrivire dintre
scopurile sociale (susţinute cultural) şi mijloacele legitime/instituţionale oferite de
societate în vederea atingerii scopurilor.
Forme comportamentale:
1) Conformitatea (S+, M +) – nu este devianţă!
2) Inovaţia (S+, M-). Ex: traficul de influenţă în afaceri.
3)Ritualismul (S-, M+). Ex: respectarea exagerată a procedurilor în
detrimentul scopurilor (birocratul scrupulos).
4) Marginalizarea (S-, M-). Ex. cei care se retrag din societate: drogaţii,
cerşetorii, bolnavii mintal (alienare pasivă).
5) Rebeliunea (alte S, alte M). Ex: militantul, revoluţionarul, protestatarul
(alienare activă).

B) Teoria etichetării – centrată pe rolul societăţii în crearea şi susţinerea
devianţei şi marginalizării prin etichetarea indivizilor consideraţi “anormali”.
Credeţi că se vor schimba “etichetele” dacă societatea românească va
accepta legalizarea prostituţiei?
Discutaţi semnificaţia socială a etichetelor românilor în ţările din vestul
Europei.
Problemele sociale au o natură subiectivă: ce anume publicul defineşte ca

problemă.
Există categorii de persoane/grupuri/organizaţii care contribuie la impunerea
unei definiţii la un moment dat.
Exemple:
- problema poluării mediului înconjurător – ONG-urile ecologiste
- problema dezvoltării personalităţii din punct de vedere vocaţional (şcolile
Waldorf).
În acelaşi timp, probleme sociale au şi o natură obiectivă: sărăcia, rasismul

instituţional induc suferinţă materială şi psihică pentru anumite categorii de
populaţie. Unele probleme trebuie văzute ca atare indiferent de context.
Non-relativismul comunitariştilor americani. Ex: poluarea râurilor, violenţa
domestică (maltratarea copiilor – Amitai Etzioni).
W.Ch. Mills – distincţia problemă privată (care afectează un individ sau

indivizi dispersaţi) şi problemă publică (socială) (fenomen).
Tipuri de probleme sociale:
1. Acte şi condiţii care violează normele sociale.
Exemple: crime, comportamente generate de boli psihice, abandonul şcolar
etc.
2. Condiţii care induc suferinţă psihică şi materială pentru anumite segmente
de populaţie.
Exemplu: inegalităţile sociale.

Curs 4
TEORII ALE DEZVOLTĂRII: DEZVOLTAREA CA MODERNIZARE
Clasificarea teoriilor dezvoltării (Alvin Y. So, 1990)

1. Teoriile modernizării:
 Teoria diferenţierii structurale a sistemelor sociale
 Teoria crizelor
 Teoria agenţilor de dezvoltare
 Teoria obstacolelor
 Teoria baricadelor
2. Teoriile dependenţei şi subdezvoltării
3. Teoriilemondialiste
Teoriile modernizării
Teza de bază: contactul, chiar şi ocazional, între societăţi relativ modernizate
şi societăţi relativ non-modernizate determină schimbări sociale după modelul
societăţii modernizate şi produce efecte ireversibile de dezvoltare (Alvin So,
“Social change and development”,1990).
Dezbatere: Ce este o societate modernă? Ce înseamnă om modern? Există

societăţi/oameni non-moderni? Ce înseamnă post-modernism? Prezentare
concepţia lui Inkeles (1974).
 Axul lumii moderne: cunoaştere, organizare, umanism.

 Modernitatea – rezultat al dezvoltării unui “spaţiu de libertate” în care a
apărut renascentismul.
 Centrarea pe om, pe idealul fericirii pământeşti (sec. XIX).
Teoria diferenţierii structurale (Neil Smelser – sociolog american)

Prin modernizare, o structură care până atunci îndeplinise funcţii multiple
este divizată în mai multe structuri specializate, fiecare dintre acestea îndeplinind
o funcţie dominantă.

Funcţiile sunt îndeplinite mai eficient.
Ex. (Smelser): instituţia familiei.
Familia tradiţională – multigeneraţională şi multifuncţională. Funcţii:
reproducere, suport emoţional, producţie, educaţie, bunăstare (grija pentru
bătrâni), funcţia religioasă (cultul strămoşilor).
Familia modernă şi-a pierdut unele din funcţii:
- şcoala a preluat din funcţia educativă (educaţia formală)
- piaţa muncii – din funcţia economică (producţia, venitul)
- guvernul – din funcţia economică (prestaţiile sociale).
Dezvoltarea – proces de modernizare, adică tranziţie de la tradiţional la
modern, printr-o diferenţiere structurală progresivă.
Teoria crizelor
„Realiştii” – analişti ai dezvoltării, anii’50 -’60: dezvoltarea nu decurge
mecanic din modernizare. Mai întâi, societăţile au de rezolvat o multitudine de
crize şi abia apoi pot intra într-o fază de dezvoltare.
Rostow (1960) – modelul evoluţionist al creşterii, în etape:
- societatea tradiţională (agrară,conservatoare,limitată)
- apariţia precondiţiilor creşterii (descoperiri ştiinţifice, cunoaşterea legilor
naturii, lărgirea pieţelor mondiale)
- decolarea (desprinderea)
- drumul spre maturitate
- societatea de consum şi societatea postconsumeristă(?)
Crize posibile:
 Criza distribuirii: statul nu are suficiente resurse (bunuri, servicii, valori)
pentru a susţine creşterea economică şi a satisface aşteptările maselor.
 Criza penetrării: dificultatea implementării politicilor guvernului central în
întreaga societate. Ex: politicile de mediu în România, politicile
educaţionale parţial respinse de grupuri ale etnicilor romi etc.
 Criza participării publice (lipsa modelelor de participare, dilema acţiunii
colective).

Teoria agenţilor dezvoltării (McClleland)
1964: Modernizarea şi dezvoltarea sunt realizabile doar prin agentul capabil
să le declanşeze şi să le întreţină.
Pentru ţările lumii a treia, grupul social responsabil pentru modernizare este
cel al întreprinzătorilor autohtoni (nu politicienii şi consilierii ocidentali!)
Rolul statului: investiţia în factorul uman, nu doar în infrastructură.
Cercetare sociologică comparativă: analiza producţiei folclorice –
identificarea „motivaţiei pentru competenţă” (sporirea capacităţilor). A
descoperit o corelaţie puternică între curba motivaţiei pentru competenţă şi
curba dezvoltării.
- „injectarea” motivaţiei pentru competenţă: familie, stat.
Teoria obstacolelor (Max Weber)

Dezvoltarea – cursă cu obstacole, distribuite de la linia de pornire (societatea
tradiţională) până la linia de sosire (societatea modernă).
Depăşirea obstacolelor este recompensată cu “trofee ale raţionalităţii şi
civilizaţiei moderne”. Tipuri de obstacole:
- economice. Întâlnite pe drumul către adoptarea caracteristicilor sistemului
capitalist: raţionalitate, universalism, etica muncii, continuitate producţie-piaţă,
pieţe libere, pieţe ale forţei de muncă etc.
- politice. În înlocuirea instituţiilor patrimonialiste şi de rudenie cu organizaţii
administrative raţionale şi cu instituţii legale (ex: protecţia vieţii şi sănătăţii –
povestea sclavului: Harris, Kogălniceanu). Separarea public-privat.
- cultural-psihologice. În drumul spre dobândirea unui ethos spiritual (datoria
muncii, respingerea magicului, cultivarea vocaţiei).
Religia - sursă a ethosului, capabilă să influenţeze toate celelalte sectoare.
„Etica protestantă şi spiritul capitalismului” – explicaţia culturalistă a apariţiei
şi dezvoltării capitalismului. Max Weber

Teoria baricadelor (Win Davis)
1987: propune un model complementar teoriei lui Weber, acela al
baricadelor pe care societăţile le utilizează pentru a se apăra de efectele
modernizării (când acestea sunt disolutive).
Idei centrale:
- schimbarea socială indusă de modernizare are şi efecte negative;
- societăţile tradiţionale se tem nu de progres, ci de turbulenţe sociale şi
morale, de corupţie etc.

Curs 5
TEORII ALE DEZVOLTĂRII: TEORIILE DEPENDENŢEI ŞI TEORIILE
MONDIALISTE
Teoriile dependenţei şi subdezvoltării

Teza de bază a lor este că modernizarea nu înseamnă doar dezvoltare, ci
poate îmbrăca şi forma decalajelor structurale durabile în societăţile întârziate.
Teoriile modernizării căutau cauzele nedezvoltării în factori interni ai

societăţilor: există „ceva rău” înlăuntrul ţărilor şi popoarelor lumii a treia: cultura
tradiţională, suprapopularea, absenţa motivaţiei pentru realizare etc. Ele trebuie
să perceapă ţările occidentale ca pe nişte mentori şi să urmeze calea occidentală a
dezvoltării.
Teoriile dependenţei mută accentul asupra contextului istoric şi asupra

relaţiilor dintre state.
 Andre Gunder Frank (1966) – analizează situaţia din America latină:
subdezvoltarea îşi găseşte explicaţia în istoria fiecărei societăţi, în faptul că
ele (mai ales fostele colonii) nu se pot dezvolta din cauza dependenţei
economice faţă de vechile lor metropole.
Analiză text: teoria lui A.G.Frank
 Theotonis Dos Santos (1971): tripla dependenţă – industrială, financiară şi

tehnologică.
 Cardoso (1972): dependenţa periferiei se realizează cu ajutorul burgheziei
din periferie.
 Reacţii româneşti la teoriile modernizării: teoria formelor fără fond
(Maiorescu), politicianismul (Motru).
Dezbatere: Care sunt, în opinia voastră, mecanismele explicative ale „întârzierii

dezvoltării” pentru cazul României?

Teoria sistemului mondial modern (I. Wallerstein)
I. Wallerstein explică dezvoltarea ca proces corelativ naşterii şi expansiunii
sistemului mondial modern, cu două faţete: dezvoltare şi subdezvoltare.
Expansiunea capitalismului înseamnă mondializarea sistemului economic, dar nu
şi mondializarea dezvoltării.
 Stratificarea lumii în centre, semiperiferii şi periferii.
 Dezvoltarea unora determină subdezvoltarea altora.
Acest autor susţine că dominante în epoca modernă nu sunt procesele de

dezvoltare, ci cele de stratificare a lumii. Dezvoltarea este maximă în centru,
relativă în semiperiferie şi devine subdezvoltare în periferie. Dezvoltarea
sistemului nu înseamnă însă şi dezvoltarea tuturor părţilor.
Wallerstein arată că există patru etape ale formării acestui sistem – cicluri
cu medie de 150 de ani:
1) Originile şi condiţiile timpurii ale sistemului mondial, încă doar sistem
european (sec. XV-XVI); centre: Spania, Franţa.
2) Consolidarea sistemului (sec. XVII-XVIII); centre: Olanda, Anglia.
3) Conversiunea economiei mondiale într-o întreprindere globală prin intermediul
industrialismului (sec. XIX); centre: Anglia şi Franţa.
4) Consolidarea economiei mondiale capitaliste (sec.XX); centru: SUA.
Teoria globalizării
În afara celor trei clase de teorii ale dezvoltării identificate de Alvin So,
specialiștii sunt astăzi de acord că globalizarea constituie obiectul unei teorii
distincte. Pentru a înțelege fenomenul globalizării, am ales următorul text pentru
analiză:
Sursa: Dan, A. (2007). Teoria globalizării. În Zamfir. C., Stănescu, S. (coord.),

Enciclopedia dezvoltării sociale. Iași: Polirom, pp. 586-588 – fragment
„Teoria globalizării este derivată din teoria sistemului mondial modern și
subliniază integrarea globală a unor sisteme sociale complexe, cu accent puternic

pus pe mondializarea tranzacțiilor economice ca motor al globalizării. Pe lângă
globalizarea economică, unul dintre cele mai importante aspecte se referă la
globalizarea culturală, precum și la creșterea imensă a posibilităților de
comunicare în timp real la nivelul întregii lumi. De fapt, argumentează unii
teoreticieni, creșterea frecvenței și intensității schimburilor culturale face ca liantul
destul de fragil creat de tranzacțiile economice sã fie întărit, astfel încât să putem
vorbi de o lume interconectată și interdependentă (într-un oarecare sens, putem
afirma că ideea de ecumenopolis - orașul mondial - a lui C.A. Doxiadis este
materializată în fenomenul de globalizare).
Caracteristicile specifice ale globalizării fac referire la:
1. Dezvoltarea spectaculoasă a sistemelor de comunicație și creșterea accesului la
informație, mileniul al III-lea aducând cu sine comunicarea globală, în care toate
țările interacționeazã din ce în ce mai frecvent și mai ușor, nu doar la nivel
guvernamental, ci și la nivelul cetățenilor obișnuiți. La aceasta se poate adăuga și
creșterea spectaculoasă a posibilităților de transport de mărfuri și persoane,
inclusiv scăderea timpilor de transport.
2. Chiar dacă există o dezvoltare inegală a sistemelor de comunicație (în țările
dezvoltate frecvența, intensitatea și volumul comunicațiilor și, implicit, accesul la o
varietate de informații fiind mult mai ridicate decât în țările subdezvoltate), aceste
mecanisme se răspândesc din ce în ce mai mult, din dorința întreprinzătorilor
capitaliști de a cuceri noi piețe. Un asemenea fapt nu poate duce decât la
creșterea posibilităților, inclusiv pentru grupurile sărace, marginale, de a
comunica, interacționa și, deci, de a avea acces la informații noi (și
utile/utilizabile) într-un context supranațional.
3. Efectele comunicării globale restructurează sistemele sociale și se văd rapid în
plan social, economic, politic și cultural, la nivelul fiecărei națiuni. La nivel
economic, de exemplu, creșterea accesului la tehnologie și informație al micilor
întreprinzători creează un mediu economic nou, particular, în care tranzacțiile
economice capătă, pe lângă dimensiunea reală, o dimensiune virtuală, dată de
noile mecanisme monetare și financiare (transfer electronic de bani, plăți on-line
pentru diverse servicii, recepționarea produselor comandate la mii de kilometri în
24/48 de ore etc.). Asemenea fenomene nu pot decât sã se constituie în patternuri

de uniformizare culturală, creând premisele pentru formarea unei culturi globale.
4. Chiar dacă accesul minorităților (săraci/cu acces limitat la resurse de putere) la
mijloacele de comunicare și informare crește, acestea vor fi întotdeauna cu un pas
înapoia elitelor economice și politice în această nouă lume a sistemelor de
comunicare mondială, atât din rațiuni economice, cât și ca urmare a limitelor
(structurale și individuale) în selectarea și exploatarea informațiilor disponibile.
Elitele vor continua să ia deciziile structurale la nivelul acestor țări, dar se creează
premisele dezvoltării societății civile care poate exercita ample acțiuni de lobby și
advocacy.
5. Asemenea acțiuni și alte elemente culturale vor influența, practic, o formă pe
care o va lua structura socială și direcțiile de dezvoltare economică, cu implicații la
nivelul fiecărei țări asupra dezvoltării sociale pe termen mediu și lung
(îmbunătățirea condițiilor sociale și a calității vieții).
Toate aceste elemente influențează, uneori diferențiat, alteori difuz sau puțin
distinctiv, procesele de dezvoltare economică, dar și programele de dezvoltare
socială, de data aceasta nu doar la nivelul statului-națiune, ci la nivel regional și
global.
Există o serie de trăsături comune între teoria globalizării și cea a modernizării în
încercarea amândurora de a explica dezvoltarea socialã. Cea mai importantă
trăsătură regăsită în ambele teorii accentuează un anume tip de etnocentrism -
faptul că direcția ce trebuie imprimată este cea specifică proceselor de
americanizare/europenizare (în termeni de dezvoltare tehnologică și economică,
dar mai ales în termeni de promovare a valorilor specifice democrațiilor
occidentale). Pe această coordonată, există însă și o diferență semnificativă:
teoria modernizării este mult mai normativă, subliniind foarte clar cum trebuie
rezolvată problema dezvoltării, în timp ce teoria globalizării subliniază
dimensiunea pozitivă, dezirabilă a procesului de globalizare, dar nu în mod
necesar, având un caracter normativ (Portes, 1992, apud Reyes, 2001).
De asemenea, și teoria sistemului mondial are trăsături comune cu cea a
globalizării, mai ales în ceea ce privește unitatea de analiză, care nu mai este
statul-națiune (ca în teoria modernizării și dependenței), ci lumea însăși.
Diferența, în acest punct, derivă din perspectiva ideologică și sociologică de

abordare. În timp ce teoria sistemului mondial are la bază elemente neomarxiste
(conflictualism) ce accentuează caracterul violent și revoluționar al transformărilor
sociale necesare promovării dezvoltării sociale, teoria globalizării își trage seva din
structuralism și funcționalism, susținând ideea unei tranziții graduale, progresive.
Etzioni (2002) arată că schimbările graduale, pozitive dintr-o societate capătă
consistență atunci când marea majoritate a grupurilor sociale au capacitatea de
autoadaptare la inovațiile curente, în mod particular în sfera comunicării culturale
(globalizarea culturii/cultura de masă).
Globalizarea nu are însă doar un trend pozitiv. Din ce în ce mai mult se discută
despre globalizarea sărăciei și globalizarea problemelor sociale, ca efecte ale
globalizării economice, ale creșterii puterii corporațiilor transnaționale și ale
orientării lor spre obținerea unor profituri maxime și slăbirea mecanismelor
instituționale de redistribuire, dezvoltate de statul-națiune clasic.”
Text suplimentar de analiză - fragment: Ross, A. (2020). Industriile viitorului. Omul

și evoluția economiei în era digitală. București: Corint Future

Curs 6
DEZVOLTAREA COMUNITARĂ (DC): CONCEPTE, PRINCIPII ŞI PRACTICI
Scopul DC: bunăstarea comunităţilor

Există trei căi principale de producere a bunăstării:
1. Efortul individual (EI) - activitatea antreprenorială, munca salarială etc.
Discuție: componentele contemporane ale efortului individual.
2. Statul bunăstării (SB) - dezvoltarea SB a reprezentat o strategie de depăşire

sau de compensare a limitelor economiei de piaţă.
Spe sfârşitul secolului al XIX-lea s-a consatat că modelul „mâinii invizibile”
(Adam Smith) are limite serioase în producerea bunăstării:
- Existau categorii sociale marginale, defavorizate, private de resurse
fundamentale pentru o viaţă normală: bătrânii, şomerii, persoanele cu handicap,
femeile cu mulţi copii etc.
- Statul liberal neintervenţionist nu putea produce în mod satisfăcător bunuri şi
servicii de interes public: educaţie, sănătate, asistenţă socială, securitate publică.
SB a apărut ca rezultat al demersurilor (filosofice şi pragmatice) de a îmbunătăţi
viaţa colectivităţilor, cu scopul de a asigura un standard de viaţă decent pentru
toţi cetăţenii. Acţiunile guvernamentale în acest scop se numesc politici sociale.
Mecanismul financiar al realizării lor este redistribuirea.
3. Implicarea comunităţii (IC) – esenţa dezvoltării comunitare.

Definiţia ONU (1955): “Dezvoltarea comunitară poate fi definită ca un proces
menit să creeze condiţiile de progres economic şi social pentru întreaga
comunitate, cu participarea activă a acesteia şi cu totală încredere în iniţiativa
comunităţilor”.
E. Zamfir: DC este o cale complementară celorlalte două (EI şi SB), încercând să
depăşească limitele acestora. “În centrul DC stă o resursă complet neutilizată în
primele două strategii: comunitatea şi efortul comunitar”, ceea ce presupune
mobilizarea comunităţii pentru rezolvarea propriilor ei probleme.

Dezvoltarea comunitară – definire
Dumitru Sandu (2005), „Dezvoltare comunitară. Cercetare, practică,
ideologie”, Polirom, Iaşi
DC – este o etichetă tolerantă pentru o familie de practici sau modele de
intervenţie locală care au ca obiectiv “mai binele comunităţii”.
DC – se referă la schimbări voluntare în, prin şi pentru comunitate.
ÎN - intervenţia se face la nivelul unei comunităţi de tipul: sate, oraşe,
cartiere, vecinătăţi.
PRIN – cu ajutorul membrilor comunităţii (voluntar sau semivoluntar).
PENTRU – în folosul membrilor comunităţii.
Originile conceptului (Mayo, 1958) se află în politicile şi practicile care vizau

dezvoltarea ţărilor lumii a treia şi a Americii rurale postbelice (de aceea, în mare
parte dezvoltarea comunitară se referă la rural!).
Ariile geografice în care au avut loc primele acţiuni cu scop explicit de
dezvoltare comunitară au fost cele aflate sub influenţa a două mari puteri: Marea
Britanie şi SUA.
- Marea Britanie – puternic afectată economic de decolonializare şi de
efectele războiului;
- SUA – ţintele de dezvoltare sunt propriile zone sărace, dar şi alte ţări
subdezvoltate.
Text suplimentar: Pascaru, Buţiu (2007), p. 44
R. Warren Flint (2013) arată că este necesar să vorbim astăzi despre

„sustainable community development” – dezvoltare comunitară sustenabilă.
Autorul descrie ceea ce este o comunitate sustenabilă: „is one that moves
beyond subsinstence, to the capability for making choises that promote resilience
and long-term benefits” (p. 58). O comunitate sustenabilă se poate descrie prin
următoarele dimensiuni:
o Securitate economică
o Bunăstare socială
o Integritate ecologică
o Vitalitate culturală
o Angajare civică și responsabilitate
o Eficiență instituțională
Analiză de text - fragmente din: Alexeanu-Buttu, M. (coord.), 2008. Ghid de

dezvoltare comunitară integrată. București: Vanemonde
Dezvoltarea comunitară este un proces ce are scopuri multiple: educarea și

motivarea oamenilor în a se ajuta pe ei înșiși; dezvoltarea leadership-ului; crearea
printre membrii comunității a conștiinței cetățeniei, a unei conștiințe civice;
întărirea democrației la nivel local prin crearea și revitalizarea unor instituții care
pot servi ca instrumente pentru participare locală; inițierea unor procese de
dezvoltare de durată; stimularea oamenilor astfel încât aceștia să stabilească și să
mențină relații armonioase de cooperare; inițierea de schimbări în viața
comunității cu un minim de stres și dezagregare (Khinduka, 1987) (p.5).
Astăzi, la nivel internațional se înregistrează o creștere puternică a interesului

pentru programele de DC. Acest lucru este explicat în spațiul occidental (Craig,
Mayo 1995), prin faptul că economia de piață a eșuat în încercarea de a oferi
beneficii semnificative majorității populației. „Abordările economiei libere“ au fost
o modalitate de a crește sărăcia și excluderea socială și strategiile asociate de
ajustare structurală au exacerbat problema nevoilor nerezolvate în cele mai
sărace țări. Tocmai de aceea, dezvoltarea comunitară poate fi o soluție într-un
context confruntat cu globalizarea puterii economice, extinderea sărăciei,
hegemonia pieței libere, creșterea conflictelor rezultate din combinații de rasă,
frontiere, culturi, religie, globalizarea și realinierea puterii politice, dezvoltarea
rapidă a comunicării globale. (p. 10).
Dezvoltarea comunitară este o evoluție planificată a aspectelor bunăstării

comunității (economice, sociale culturale și de mediu). Este un proces prin care
membrii comunității se unesc pentru a demara o acțiune colectivă și a genera

soluții pentru probleme comune. Scopul dezvoltării comunitare poate varia de la
mici inițiative în cadrul unui grup mic la inițiative majore ce implică întreaga
comunitate.
Indiferent de scopul activității, dezvoltarea comunitară eficientă este:
 Un efort pe termen lung cu rezultate vizibile în timp;
 Bine planificată;
 Cuprinzătoare și echitabilă;
 Holistică și integrată într-o imagine comprehensivă;
 Inițiată și sprijinită de membrii comunității;
 În beneficiul comunității;
 Bazată pe experiențele care au condus la cele mai bune practici.
Rezultatul principal al dezvoltării comunitare este îmbunătățirea calității vieții.
Dezvoltarea comunitară eficientă derivă din beneficiul mutual și responsabilitatea
împărțită printre membrii comunității, fiind recunoscută prin:
 Conectarea problemelor sociale, culturale, economice și de mediu;
 Diversitatea intereselor într-o comunitate;
 Relația în construirea capacității. (p. 11).
DC este un proces bazat pe cauze prin care comunitatea:

 Devine mai responsabilă;
 Organizează și planifică împreună;
 Dezvoltă opțional stiluri de viață sănătoase;
 Se împuternicește ea singură;
 Reduce sărăcia și suferința;
 Creează oportunități economice și de angajare;
 Realizează obiective sociale, economice, culturale și de mediu. (p. 12).

Curs 7
STRATEGIA INTERVENŢIEI AUTORITARE
Premise ale procesului de intervenţie planificată în comunitate

„A face pentru comunitate” este ideea de bază a politicilor de dezvoltare
socială după cel de-al doilea război mondial. Punctele de plecare sunt planul
Marshall pentru reconstrucţia Europei postbelice și cruciada împotriva sărăciei în
zonele subdezvoltate (Harry Truman, 1949).
„A face prin comunitate” este o idee apărută ulterior, în anii ’50-’60 ai
secolului XX, promovând dezvoltarea endogenă ca reacţie la modelul exogen de
dezvoltare.
„A face durabil” este cea mai nouă abordare a dezvoltării comunitare, fiind o
completare necesară, impusă de abordarea eco-centrică a dezvoltării și de
principiile sustenabilității din actualele politici de dezvoltare.
Conceptul de dezvoltare comunitară are două componente fundamentale: el

se referă, în primul rând, la obiectivele procesului de dezvoltare, adică la
asigurarea bunăstării comunităţii şi, în al doilea rând, la mijloacele necesare
atingerii obiectivelor, mijloace care presupun mobilizarea resurselor materiale şi
non-materiale ale comunităţii respective şi crearea capacităţilor de acţiune
comunitară: asociaţii, reţele sociale de sprijin, mecanisme de implicare voluntară
etc. (Şandru, 2005).
Proiectele de dezvoltare comunitară au două etape fundamentale:

- etapa de profilare a comunitaţii (definirea problemei, evaluarea nevoilor şi
a resurselor disponibile);
- etapa de mobilizare a actorilor comunitari şi de atingere a obiectivelor.
„Dezvoltarea durabilă a comunităţii” este un proces de realizare a condiţiilor

de progres economic şi social pe termen lung, cu implicarea comunităţii, prin
crearea de capacităţi comunitare durabile: asociaţii, mecanisme de participare

voluntară, pattern-uri de comportament colectiv care să opereze pe termen lung
şi care să nu se destrame o dată cu rezolvarea unei probleme punctuale.
Modele descriptive ale intervenţiei planificate în comunitate
Aceste modele descriu filosofia intervenţiei în comunitate:

 Strategia intervenţiei autoritare
 Strategia centrată pe client
 Strategia reformei radicale
Strategia intervenţiei autoritare

Elemente teoretice de bază:
Strategia presupune un agent de schimbare (de obicei din afara comunităţii)
care induce schimbarea socială prin propunerea de proiecte şi planuri adresate
unei comunităţi, în interesul comunităţii.
 Membrii comunităţii sunt de acord cu propunerile.
 Comunitatea este ignorantă sau are informaţii insuficiente.
 Agentul extern aduce cu sine informaţii şi abilităţi necesare schimbării.
 Există un climat socio-politic favorabil schimbării.
Aplicativitate:
Strategia funcţionează bine în următoarele domenii: sănătate, igienă,
nutriţie, siguranţa cetăţeanului, calitatea mediului, producţia de bunuri etc.
De asemenea, strategia se aplică pe cazul comunităţilor defavorizate, acolo
unde dezvoltarea presupune implementarea de inovaţii în concordanţă cu
politicile sociale adoptate la nivel naţional sau regional.
Sunt domenii unde se pot introduce noi tehnologii/servicii pe care
comunitatea nu le-a internalizat ca necesare.
Critici: riscul de a diminua autonomia locală, deoarece alegerea problemei,

definirea ei, cursul acţiunii, resursele implicate sunt decise de agentul extern
(individ sau organizaţie).
Prezentare: Cercetarea privind comportamentul neigienic în spaţiul public la
Braşov şi consideraţiile referitoare la necesitatea schimbării.
Discuţie: Cunoaşteţi alte acţiuni care pot fi asimilate acestei strategii?
Exerciţiu creativ: Alegeţi o comunitate defavorizată reală şi identificaţi o problemă

care ar putea fi rezolvată prin strategia intervenţiei autoritare. Care sunt paşii pe
care i-aţi urma dacă aţi fi responsabil de rezolvarea acestei probleme?

Curs 8
STRATEGIA CENTRATĂ PE CLIENT ŞI STRATEGIA REFORMEI RADICALE
Strategia centrată pe client

 Toţi oamenii (membrii unei comunităţi) sunt inerent activi în căutarea
de modalităţi pentru satisfacerea nevoilor fizice, psihice, sociale,
spirituale.
 Comportamentul lor este raţional şi are un scop.
 În cadrul experienţelor cotidiene, ei evaluează permanent utilitatea
comportamentelor lor în atingerea scopului.
 Oamenii învaţă din experienţă şi astfel se dezvoltă sisteme de credinţe,
valori, norme şi încredere.
 Exercitarea drepturilor cetăţeneşti presupune şi angajarea în noi
experienţe, ceea ce duce la schimbare.
 Agentul schimbării lucrează în parteneriat cu cetăţenii care participă
activ la definirea problemei, la identificarea soluţiilor şi a resurselor, la
alegerea cursului acţiunii etc.
 Membrii comunităţii sunt consideraţi ca egali în deţinerea de cunoştinţe,
iar agentul extern are rolul de a facilita integrarea acestor cunoştinţe în
cele cu caracter tehnic/procedural.
Summers, 1986: Este o strategie cu o bază ideologică populistă deoarece

promovează ideea de egalitate politică şi de suveranitate a cetăţenilor capabili să
aibă control asupra propriilor destine.
 Cazul comunităţilor americane în descrierea lui Alexis de Tocqueville.

 Cazul comunităţilor din nordul Italiei în descrierea lui Robert Putnam.
Discuţie: Cunoaşteţi acţiuni care pot fi asimilate acestei strategii?
Exerciţiu creativ (joc de rol): Imaginaţi-vă că jucaţi rolul unui moderator TV şi se

propune să realizaţi o nouă emisiune pe un post naţional, pe tema promovării
comunităţilor din România, a resurselor locale, a liderilor şi a participării
comunitare. Ce format ar avea această emisiune? Din ce alte emisiuni v-aţi
inspira?
Strategia reformei radicale

 Toţi membrii unei societăţi/comunităţi cred în existenţa unei injustiţii
încorporate în sistem şi a unei inegalităţi pe care cei ce deţin puterea o
perpetuează pentru a servi propriilor interese.
 Cei care deţin puterea nu sunt dornici de schimbare.
 Schimbarea nu se poate face decât luptând împotriva deţinătorilor puterii.
 Mecanisme de schimbare: dezacorduri civile nonviolente (contestări,
proteste, mişcări sindicale), persuasiune sau lobby politic, mişcări violente,
chiar terorism.
 Susţinătorii nonviolenţei îşi fundamentează acţiunile pe justeţea morală a
planurilor lor de reformare a societăţii/comunităţii care este ignorată de cei
ce deţin puterea. Ei caută să obţină sprijinul maselor.
 În general, această strategie presupune existenţa unui lider, adesea
carismatic.
Discuţie: Cum trebuie să fie, în opinia voastră, un lider capabil să producă

schimbare pozitivă în comunitate/societate?
Studiu de caz: Greta Thunberg

Sursa: https://time.com/person-of-the-year-2019-greta-thunberg/
Thunberg began a global movement by skipping school: starting in August 2018,

she spent her days camped out in front of the Swedish Parliament, holding a sign
painted in black letters on a white background that read Skolstrejk för klimatet:
“School Strike for Climate.” In the 16 months since, she has addressed heads of
state at the U.N., met with the Pope, sparred with the President of the United

States and inspired 4 million people to join the global climate strike on September
20, 2019, in what was the largest climate demonstration in human history. Her
image has been celebrated in murals and Halloween costumes, and her name has
been attached to everything from bike shares to beetles. Margaret Atwood
compared her to Joan of Arc. After noticing a hundredfold increase in its usage,
lexicographers at Collins Dictionary named Thunberg’s pioneering idea, climate
strike, the word of the year.
The politics of climate action are as entrenched and complex as the phenomenon
itself, and Thunberg has no magic solution. But she has succeeded in creating a
global attitudinal shift, transforming millions of vague, middle-of-the-night
anxieties into a worldwide movement calling for urgent change. She has offered a
moral clarion call to those who are willing to act, and hurled shame on those who
are not. She has persuaded leaders, from mayors to Presidents, to make
commitments where they had previously fumbled: after she spoke to Parliament
and demonstrated with the British environmental group Extinction Rebellion, the
U.K. passed a law requiring that the country eliminate its carbon footprint. She
has focused the world’s attention on environmental injustices that young
indigenous activists have been protesting for years. Because of her, hundreds of
thousands of teenage “Gretas” […] have skipped school to lead their peers
in climate strikes around the world.
De reținut!
Strategie Tip de comunitate

Strategia intervenţiei Fără inițiativă/ignorantă/cu cunoștințe insuficiente
autoritare
Strategia centrată pe Cu cetățeni responsabili/cultură participativă
client
Strategia reformei Dezavantajată/marginalizată
radicale

Rolul elitelor în schimbarea socială. Câteva repere teoretice
În sens larg, elită înseamnă „stratul înalt sau o poziţie elevată” (Sartori,
1961), ceea ce cuprinde atât elitele guvernamentale cât şi pe cele
neguvernamentale, adică „nu numai pe cei care deţin şi exercită puterea, dar şi pe
cei care controlează sau influenţează, în manieră semnificativă, luarea de decizii”.
Mai mult decât atât, sensul larg al termenului se referă şi la „elite potenţiale,
latente sau cu activitate intermitentă” (idem).
În sens restrâns, termenul de elită se referă la elita politică văzută ca unică
deţinătoare a puterii într-o societate, ca un grup relativ omogen şi bine organizat.
Citându-l pe Meisel (1958), Sartori arată că un astfel de grup dispune de cei trei
„C”: conştiinţă de grup, coeziune şi conspirativitate (idem).
În funcţionarea instituţiilor locale, rolul persoanelor concrete care le conduc

este foarte important (Robert, M., 1986 apud Pascaru, 2003). Liderii îndeplinesc
astfel mai multe funcţii: ei pot fi agenţi de informare, colportând informaţii atât în
interiorul comunităţii, cât şi în raporturile dintre comunitate şi societatea globală;
ei pot fi lideri de opinie, introducând inovaţii în comunitate; pot juca şi rolul de
„promotori locali” (Sandu, op.cit.) sau „lideri ai acţiunii comune” (Pascaru, 2003),
contribuind la mobilizarea resurselor comunitare pentru diferite proiecte.
Într-o cercetare având ca temă relaţiile dintre elitele orăşelului german

Altneustadt, de circa 20.000 de locuitori, Edward Laumann şi Franz Pappi au
folosit, în scopul identificării elitelor locale, o abordare poziţională bazată pe
schema AGIL a lui Parsons (Laumann & Pappi, 1995). Pe baza acestei scheme,
organizaţiile sociale sunt clasificate conform funcţiei principale pe care o
îndeplinesc în sistemul social:
1. funcţia de adaptare (adaptative);
2. funcţia de atingere a scopurilor (goal-attainment);
3. funcţia de integrare (integrative);
4. funcţia de conservare a modelului (pattern-maintenance).

Acestor funcţii le corespund patru sectoare de activitate:
1. pentru funcţia de adaptare: societăţi de afaceri, bănci şi organizaţii
economice;
2. pentru funcţia de atingere a scopurilor: administraţie publică,
tribunale, organe legislative;
3. pentru funcţia de integrare: asociaţii voluntare, partide politice,
sindicate, cluburi sportive;
4. pentru funcţia de conservare a modelului: organizaţii educaţionale,
medicale, religioase şi culturale.
Scopul celor doi autori era acela de a descoperi structura şi tipurile de relaţii
existente între membrii elitei decizionale a acestei comunităţi. De aceea, au fost
aleşi ca subiecţi ai cercetării cincizeci şi unu de indivizi consideraţi a fi cei mai
influenţi din oraş, aceste persoane reprezentând tocmai “vârfurile” instituţiilor
enumerate mai sus. Elita decizională a fost definită, deci, ca ansamblul
persoanelor care ocupă funcţiile de conducere în principalele instituţii ale
comunităţii respective.
Laumann şi Pappi au reușit să măsoare gradul de integrare al membrilor
elitei locale, pornind de la postulatul că o elită puţin integrată are dificultăţi mari
în coordonarea “afacerilor comunitare”. Elita locală din Altneustadt s-a dovedit a
fi una puternic integrată.
Două chestiuni mi-au atras atenţia în acest studiu. În primul rând, metoda de
definire a elitei prin schema AGIL, o metodă ce permite evidenţierea persoanelor
cu rol de decizie major în cadrul instituţiilor comunităţii. În al doilea rând,
conceptul de „afaceri comunitare”, un concept ce sintetizează multitudinea de
chestiuni ce privesc direct rezolvarea problemelor comunităţii locale. Într-o
perspectivă filosofică, este vorba despre preocupările de realizare a dezideratului
„binelui comun” sau „binelui public”.
Laumann şi Pappi au identificat două tipuri de probleme comunitare:

 probleme instrumentale, care privesc controversele generate de
„alocarea diferită a resurselor insuficiente, precum munca, pământul şi
banii; astfel de probleme se concentrează mai ales pe chestiuni ce
privesc sectoarele de adaptare şi de integrare ale comunităţii. În sfera
acestui tip de probleme există, evident, un calcul costuri-beneficii
pentru diferitele părţi interesate” (ibidem, p. 241);
 probleme expresive, care privesc „disputele implicate de menţinerea
sau de schimbarea ordinii de valori fundamentale, obligaţii şi orientări
ce conduc şi controlează afacerile comunitare. Astfel de controverse
sunt în general încărcate emoţional şi au un caracter de tipul <<totul
sau nimic>>, ceea ce, de regulă, împiedică sau face foarte dificilă
negocierea între părţile implicate” (idem).

Curs 9
STRATEGIA EPN – EVALUAREA PARTICIPATIVĂ A NEVOILOR
EPN - proces şi metodă

Modalitatea cea mai sigură de a afla de ce au nevoie oamenii este aceea de
a-i întreba pe ei înşişi!
Evaluarea participativă a nevoilor unei comunităţi este în acelaşi timp un
proces şi o metodă de dezvoltare comunitară. Ca proces, ea este considerată și o
strategie în dezvoltarea comunitară, deoarece presupune realizarea unui plan
general prin care să se ajungă la identificarea problemelor specifice unei
comunități și, mai apoi, la formularea obiectivelor de dezvoltare. Ca metodă de
cercetare, EPN presupune parcurgerea unor pași și utilizarea uno tehnici de
cercetare subsumate studiilor de comunitate.
Ca proces, EPN contribuie și la formarea leadership-ului comunitar, la
creşterea coeziunii şi a motivaţiei pentru participare. De ce? Pentru că evaluarea
nevoilor prin anchete sociologice sau prin focus group reprezintă modalitatea prin
care membrii comunităţii îşi exprimă opiniile pe problemele comunităţii.
Ca metodă, EPN ajută comunitatea să-şi prioritizeze şi să-şi planifice
intervenţiile pentru dezvoltare/rezolvarea de probleme sociale.
Exerciţiu didactic:
Ne definim ca o comunitate non-teritorială – „masteranzii din anul I ADC”.
Cum culegem informaţii despre nevoile acestei comunităţi?
Cine ar realiza efectiv această sarcină?
Ce instrumente utilizăm? Cum prelucrăm datele?
Cei din afara comunităţii – facilitatorii, care de obicei sunt reprezentanţi ai

unor organizaţii ce iniţiază proiecte în comunitate, nu îşi impun propria percepţie
asupra nevoilor, ci doar facilitează procesul, ascultă şi chiar învaţă de la membrii
comunităţii.
Este fundamentală restituirea rezultatelor EPN.

Bergier, 2000: Restituirea este „acel act sau acea dinamică prin care
cercetătorul împărtăşeşte interlocutorilor din teren, în scopuri etice şi/sau
euristice, rezultatele provizorii şi/sau definitive ale prelucrării datelor colectate în
vederea analizei lor” (apud Pascaru, Buțiu, 2007, p.10)
- Iniţial era opţională, astăzi e o datorie!
Bergier, 2000: Informaţiile trebuie restituite la diferitele grupuri
reprezentative pentru populaţia din teren, nu doar autorităţilor.
Trei tipuri de restituire:
1) savantă – se adresează specialiştilor;
2) elucidantă – este explicativă, se face într-un limbaj cât mai apropiat de cel
al grupurilor-ţintă;
3) militantă – se asumă orientarea transformatoare, necesitatea schimbării
într-un anumit sens.
Joc de rol
Sunteţi faciliator şi, din analiza datelor despre o comunitate locală din
România, aflaţi că: rata şomajului este peste media naţională, rata sărăciei
extreme este ridicată, rata consumului de alcool este peste media naţională, nu
există asociaţii locale, încrederea în autorităţile locale este scăzută, rata
divorţialităţii este foarte scăzută, dar rata violenței domestice este peste media
națională; de asemenea, rata absenteismului şi abandonului şcolar sunt scăzute.
Cum comunicaţi aceste rezultate în următoarele situaţii:
1) sunteţi invitat în şedinţa Consiliului Local; 2) sunteţi invitat în Consiliul
Profesoral al şcolii; 3) sunteţi invitat să vorbiţi la Căminul Cultural, la o adunare
publică.
Posibile probleme
Bergier, 2000: Restituirea este programat conflictuală şi transformatoare.
Tensiunile între interesele divergente ale diferitelor grupuri sunt scoase la lumină.
Comunităţile sunt entităţi neomogene, formate din diverse categorii sociale:
batrâni, tineri, copii, bărbaţi, femei, agricultori, persoane care lucrează în servicii
publice etc. Aceste grupuri au interese diferite si nevoi diferite. De aceea,

prioritizarea nevoilor trebuie să se faca în cadrul unor discuţii deschise de grup,
prin negociere.
Analiză de text
Fragmente din articolul: C. Sandru, PARTICIPATORY NEEDS ASSESSMENT IN
LOCAL COMMUNITIES. METHODOLOGICAL ASPECTS, BUT, nr.2/2014.
Participatory needs assessment (PNA) is a research method whereby the
community members are asked how they see the most important needs or
problems of their community; and the research results guide the future actions to
be undertaken in the community. Basically, the needs considered to be of maximal
importance will be transposed in priority action goals.
PNA is a research method based on the principle of participative democracy,
which upholds the citizens’ active participation in democratic life, encourages the
dialogue between citizens and public authorities and advances innovating share-
capital consolidation forms, within localcommunities; the strength of the share
capital and its importance for social development having been recognized for a
long time within sociologic theories.
Local communities have not always been consulted in social-change processes.
As part of a former communist system, Romania and the other South-Eastern and
central European countries, experienced, for half a century, the policy of social-
economic development induced by a discretionary power, which set the
developmental objectives based on its own political desiderata. Communities
would not be consulted. The role of local authorities and citizens was limited to
forcedly approving the Party and State politics.
In the framework of the new paradigm of social development, PNA gives the
right to speak, to the people living in local communities and, moreover, it
attempts to place the problems and solutions submitted by citizens on the working
agendas of the public authorities, which act as decision-makers.
Recommendations to make the research design
The questions asked during the field survey may have the following form: What
do you perceive as a problem to be solved in your community? How does it affect
your own life? Why do such problems exist? What do we know about them? What

can we do to solve them? Which are needed resources to this effect?
Within a research conducted this year, in the village of Racoş, county of Braşov,
Romania, we have chosen to formulate only open questions, in order to find out
the problems faced by the local community. The beneficiary of this research, to wit
the Association for Community Partnership Braşov, asked us to conduct an
exhaustive research, in all village households, with a view to finding the citizens’
perception on the problems faced by the local community; the purpose of the
beneficiary being to supply the local public administration with an efficient
community-development strategy.
We have built a working tool, namely a structured interview with six open
questions and seven questions on the respondents’ socio-demographic features.
The questions on the community targeted obtaining the indwellers’ perceptions
and opinions on the main common issues, on the reasons for their emergence, on
the local resources and solutions. Likewise, the survey has two separate columns,
one for the relevant observations of the volunteers that collect field data and the
other for mentioning the persons that declare their availability to participate in
the future community activities.
The research conducted by the PNA method should have a flexible design, by
merging the quantitative and qualitative methods: questionnaire-based inquiries,
interviews, focus-groups, map elaboration, drama groups etc. Furthermore, the
design should also reach an ethical dimension, starting from the premise of the
partnership with the research subjects and promoting the idea of their equal
voices.
Rapid Participatory Appraisal in Bali
With a view to assessing the social and health needs experienced by the dwellers
of a rural locality in Bali, Tulikup, and to developing a public-communication
strategy, for health and social development purposes, the organization Health
Communication Resources resorted to the so-called RPA – rapid participatory
appraisal – defined as “a qualitative research method used to collect information
needed to formulate an action plan within a short time period without a large
expenditure of professional time and finances” (Murray and Graham, 1995).
The research was financed by a local media network, Heartline Bali FM (HBFM)

and involved two stages. The first stage lasted two weeks and consisted in
establishing the communication with the stakeholders, in collecting and
processing the information related to the community needs. The second stage,
covering the third week, involved carrying further the discussions with the
community members, in order to verify the information collected beforehand, to
share the opinions related to priorities and to establish community-development
strategies.
The researchers resorted to semi-structured interviews with key informers, to
individual and group informal discussions, to observation and analysis of
secondary data. Of the 57 interviews, 17 were targeted on persons in the
community’s managerial structures (both in the official and traditional structure)
and in the health, educational and religious structures. Informal discussions with
teenagers were organized, so as to obtain their viewpoint on the community
needs.
Other group interviews were made with the staff of the regional State-owned
hospital, of the local primary school and of the financing organization. Poor
families and families with special needs stood for a relevant category. Therefore,
nine separate discussions were organized within their life environment, which
provided interesting data through the observation method.
The secondary analysis dwelled upon census data and upon data supplied by the
public health services. The observation method was used in order to collect
information about the community’s physical and relational characteristics, about
the nature of the interactions between youth and elderly people etc.
At the end of each day, the collected data were analyzed and introduced in a ten-
category scheme, settled a-priori, as a pyramid of the health-related information
on a community level (Annett and Rifkin, 1995). The secondary data, as well as the
data obtained by observation, were used in order to compare the results,
observing the principle of the data triangulation. The information obtained
through the interviews were made known to the participants, with a view to
obtaining the validation of the experience they shared throughout the research –
an approach called by the authors “auto-reflection process”.
The research results were divided into four main themes: 1) needs to improve the

economic situation 2) needs for health services and health-promotion services 3)
problem of the children aged under 17 years old, yet involved in the labour process
4) perception of the insufficient community benefits from the organization
financing the research, HBFM. As regards the developmental strategies, the RPA
method led to new ideas and partnerships for the local development: a project of
cultural tourism, an educational projectfocused on nutrition, participative radio
broadcasts involving the local community members, a day dedicated to children
etc.
The authors’ conclusion is that the RPA-type research is a first efficient step
towards involving the community in assessing their own needs and in developing
the local services.

Curs 10
STUDIILE DE COMUNITATE ŞI EVALUAREA PARTICIPATIVĂ A
NEVOILOR PRIN METODE MIXTE
Studiile de comunitate. Tipuri și exemple

Studiile de comunitate fac parte din seria „marilor practici metodologice”
(Palmonari, Zani, 2007). S-au impus în cercetarea socială în perioada interbelică.
Repere:
 Şcoala de la Chicago – studii pe urban
 Şcoala Sociologică de la Bucureşti – studii pe rural
Studiile au fost făcute, în general, adoptându-se trei perspective:

1. Identificarea raporturilor instituţionalizate şi interpersonale la nivel local,
cu scopul de a se reconstrui un model simplificat al întregii societăţi (pentru mai
buna înţelegere a funcţionării societăţii).
2. Analiza impactului pe care diferite procese, fenomene, evenimente îl au
asupra vieţii locale.
3. Contextualizarea unor teme umane universale (ex. prejudecăţi, putere,
familie etc).
Cazul Middletown - exemplu pentru perspectiva 1:

Robert şi Hellen Lynd, 1929, “Middletown. A Study in Contemporary
American Culture”: analizează în detaliu viaţa unui orăşel de aproximativ 30.000
de locuitori (Muncie, statul Indiana), considerat de autori ca fiind reprezentativ
pentru stilul de viaţă american.
 Perspectivă descriptivă şi exploratorie (anchetă, observaţie
participativă, studiul documentelor).
Caracteristici importante ale acestei comunităţi:
- influenţa progresivă a conformismul cultural care duce la refugiul în
consumism;
- acceptarea inegalităţilor în condiţiile de viaţă;

- mobilitate socială scăzută (contrar trendului american!).
Cazul Middletown 2 – exemplu pentru pespectiva 2:
În 1937, soţii Lynd elaborează al doilea studiu: “Middletown in Transition” –
perspectiva analitică.
Obiectivul studiului: dacă şi în ce fel Marea Depresie, din care America era pe
cale să iasă, influenţase relaţiile sociale din acest oraş.
Au observat că diferenţele de clasă deveniseră şi mai vizibile decât înainte:
puterea economică se concentrase progresiv în mâinile unei singure familii, care
influenţa viaţa administrativă şi culturală a comunităţii în funcţie de propriile ei
interese.
Cazul Atlanta - exemplu pentru pespectiva 3:

Floyd Hunter, 1963: „Community Power Structure” - una dintre cele mai
cunoscute analize ale structurii de putere dintr-o comunitate. Este vorba despre
oraşul american Atlanta, unde Hunter demonstrează, pe baza unei cercetări de
teren, că modelul elitist al puterii (modelul elitei monolitice) este valabil şi la nivel
microsociologic, nu doar la nivelul unui stat.
Hunter a definit puterea drept „capacitatea unor indivizi de a comanda
altora”.
A realizat o listă (175 de nume) cu persoanele care deţineau poziţii înalte în
organizaţiile industriale şi comerciale cele mai importante din comunitate, în
organizaţiile politice, civice şi universitare, plus persoanele cu statut socio-
economic foarte ridicat.
Ulterior, Hunter a stabilit un sub-eşantion format din 50 de persoane, cele
mai influente din comunitate, pe care le-a invitat la discuţii cu scopul de a stabili
reţeaua de relaţii existente între ele şi posibilele clici.
Pe baza informaţiilor rezultate din aceste discuţii, Hunter a conchis că
Atlanta era dominată de o clică de persoane foarte influente, de o elită coezivă,
ceea ce confirma modelul elitist al guvernării (opus modelului pluralist).

Proiectul Racoş. Studiu de comunitate bazat pe anchetă sociologică cu metode
mixte
 Proiect derulat de Asociaţia pentru parteneriat Comunitar Braşov

 Titlul proiectului „Racoş – responsabilitate şi participare pentru
dezvoltarea comunităţii”
Obiectivele proiectului
1. Cooperarea comunităţilor de romi şi maghiari din comuna Racoş pentru
elaborarea unui plan comunitar de acţiune care să contribuie la
rezolvarea problemelor cu care se confruntă comunitatea.
2. Furnizarea de servicii educaţionale specializate care să prevină abandonul
şi eşecul şcolar în comunitatea romă (cunoscută local sub numele de
Ţigănie Lingurari) din comuna Racoş pentru 100 de elevi înscrişi în
învăţămânul gimnazial.
3. Sprijin pentru dezvoltarea organizaţiei Asociaţia pentru Integrare
Comunitară.
Descrierea comunei
 Situare geografică: comuna Racoş se află în extremitatea nordică a judeţului
Braşov, la 60 km de Braşov şi 20 km de oraşul Rupea.
 Date socio-demografice (recensământ 2011)
 1115 gospodării
 Număr mediu de persoane/gopodărie: 2,85
 2 sate: Racoş şi Mateiaş
 3179 persoane
 1593 bărbaţi, 1586 femei
 738 români, 668 romi, 1750 maghiari
 Rata de ocupare 43%
 Rata şomajului 15%
 Localitatea Racoş era cunoscută la nivelul judeţului Braşov drept zona cu

cele mai dese conflicte între membrii comunităţilor de romi şi maghiari. În

2012 forţele de ordine au intervenit de 234 de ori pentru stabilirea liniştii şi
s-au prevăzut fonduri din bugetul local pentru a se plăti firme specializate
care să păzească proprietăţile cetăţenilor de furturile săvârşite de etnici
romi.
Componenta de cercetare sociologică

Proiectul a prevăzut realizarea unei cercetări de teren cu scopul de
identificare a cauzelor problemelor şi conflictelor din comună, precum şi a
percepţiei cetăţenilor asupra situaţiei din comună. În plus, prin proiect s.a stabilit
necesitatea realizării a două focus-group-uri pentru identificarea de soluţii la
probleme (unul cu autorităţi locale, celălalt cu persoane din comunitate),
obiectivul final fiind elaborarea unui plan de acţiune locală.
Cerința din proiect: „Vor fi astfel chestionaţi membrii comunităţii asupra cauzelor
problemelor cu care se confruntă în comunitate, percepţii asupra vieţii în
comunitate, nevoi de dezvoltare a comunităţii şi soluţii pe care aceştia le
identifică”.
Realizarea cercetării de teren: perioada iunie-noiembrie 2014.

Tehnica: chestionar cu întrebări deschise
Operatori de teren: studenţi voluntari instruiţi în cadrul unui training
IDENTIFICAREA PARTICIPATIVĂ A NEVOILOR COMUNITĂŢII

1
LOCALE
1. Vă rugăm să ne spuneţi care sunt, după părerea dvs., problemele din comuna în care trăiţi.
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
1
Chestionar realizat de Codrina Șandru și Florentina Scarneci-Domnișoru

2. Care sunt cele mai importante două probleme ce ar trebui rezolvate cât mai repede?
3. De ce credeţi că există aceste probleme în comună?
4. Dacă vi s-ar cere ajutorul pentru rezolvarea acestor probleme, dvs. cum aţi proceda?
5. Care sunt cele mai bune două lucruri care se întâmplă în comuna dvs.?
Date socio-demografice
6. Vârstă __________
7. Gen M F
8. Ocupaţie _________________________________
9. Ultima şcoală absolvită _________________________________
10. Mărimea familiei _______________
11. Etnia _________________________
12. Venitul mediu lunar al familiei:
 Mai puţin de 700 lei

 701 – 1600 lei
 Peste 1600 lei
Observaţii:
Intervievator: _________________________________ Data: _______________________

Rezultate - selectiv:
 Cele mai importante probleme pe care cetăţenii le percep în comuna Racoş
sunt următoarele: lipsa locurilor de muncă, starea drumurilor şi
problemele cu apa potabilă.
 Există o serie de probleme specifice pentru cele trei grupuri etnice care
locuiesc în comună. Asfel, pentru români lipsa canalizării este o problemă
importantă. Maghiarii semnalează furturile, problemele cu romii,
insalubritatea/mizeria şi managementul local defectuos. Etnicii romi văd
ca probleme sărăcia, lipsa electricităţii şi chestiunile legate de proprietate.
 Locuitorii comunei şi-au spus părerea şi în ceea ce priveşte posibilele soluţii
pentru dezvoltarea comunei.
 Românii: o mai mare implicare a autorităţilor locale, redeschiderea
carierelor de piatră şi dezvoltarea turismului.
 Maghiarii: dezvoltarea turismului, atragerea de fonduri prin proiecte, o
mai mare implicare a autorităţilor locale şi dezvoltarea agriculturii.
 Romii: o mai mare implicare a autorităţilor locale şi atragerea de fonduri
cu destinaţia specifică romii.
53
Curs 11
EVALUAREA NEVOILOR ÎN SITUAŢII DE RISC SOCIAL. CAZUL
BENEFICIARILOR DE SERVICII COMUNITARE/REGIONALE DE ÎNGRIJIRE
PALIATIVĂ
Material suport: Nevoile bolnavilor incurabili. Raport de cercetare

Tema cercetării: O viaţă de calitate pentru persoanele cu boli incurabile:
informare, instruire și consultanţă
Beneficiar: Hospice Casa Speranţei Braşov
Obiectivul principal al cercetării: Evaluarea nevoilor socio-medicale ale
beneficiarilor prin cercetare sociologică de tip calitativ
Universul cercetării: beneficiarii serviciilor de îngrijire paliativă din judeţul Braşov
Eşantion: 40 de cazuri – unităţi de îngrijire (pacient şi familie)
Tehnici utilizate: interviul narativ cu pacienţii şi aparţinătorii principali, observaţia
Perioada de culegere a datelor: august - decembrie 2013
Experți cercetare: Codrina Șandru și Florentina Scârneci-Domnișoru
Discursul despre nevoi apare, în contextul relatării experienţei cu boala, în

trei situaţii:
1) spontan, atunci când subiecţii vorbesc singuri, în mod neprovocat, despre
nevoile pe care le au;
2) ca răspuns la întrebarea explicită a intervievatorului, atunci când acesta a
considerat că subiectul nu a atins suficient problematica nevoilor în
trăirea experienţei bolii;
3) atunci când subiecţii cercetării vorbesc despre dificultăţile întâmpinate în
sistemul medical.
În cadrul discursului lor, am identificat următoarele tipuri de nevoi
conştientizate, ierarhizate după ponderea apariţiei lor în contextul relatării
experienţei cu boala:
 Nevoia de suport psihologic
 Nevoia de suport material şi financiar
 Nevoia de suport social
54
 Nevoia de informare
 Nevoia colaborării instituţionale
 Nevoia reducerii birocraţiei
 Nevoia de reorganizare a spaţiului domestic
 Nevoi de deplasare
Nevoia de suport psihologic pare a fi cea mai complexă dintre nevoi. Am

identificat aici mai multe subcategorii: nevoia de comunicare, nevoi spirituale,
nevoia de stare psihică pozitivă, nevoia de a fi acceptat şi nevoia unei atitudini
pozitive din partea personalului medical. Această nevoie este exprimată de către
toţi subiecţii cercetării, atât de bolnavi, cât şi de aparţinătorii lor.
Subiecţii au nevoie să comunice pentru a depăşi stările psihice negative,
pentru a evita izolarea sau pentru a uita de durerea fizică. Unii resimt nevoia de a
vorbi cu aparţinătorii, alţii cu persoane care împărtăşesc suferinţe similare, alţii cu
preotul, cu psihologul sau cu personalul de la Hospice.
Când un om este bolnav, ridică-i moralul, cel puţin ridică-i moralul! Pentru
asta a venit şi preotul Ciungara, a vorbit cu ea... Adriana, daca vrei să discuţi cu
mine sau vrei să te ajut cu ceva, cheamă-mă la orice oră, vorbim... (mama unei
bolnave de cancer).
Când au venit fetele de la Hospice, foarte mult i-au ridicat moralul. Când
vorbesc cu ea, simt eu, parcă sunt două surori şi parcă altă viaţă îi dau... Şi ar
trebui Hospice-ul să vorbească cel puţin de două ori pe săptămână, dacă ar putea
să angajeze şi să fie atâţia ca să poată să le ridice moralul la bolnavi (mama unei
bolnave de cancer).
Nevoile spirituale arată că bolnavii dau noi semnificaţii bolii, în termeni de
reevaluare şi evoluţie personală. Boala este văzută ca semn sau început al unui
proces de schimbare profundă a vieţii, de căutare spirituală şi de împăcare cu
sine, cu ceilalţi şi cu Dumnezeu. Am constat că femeile sunt cele mai dispuse să
vorbească despre acest gen de nevoi, fie că sunt paciente, fie că sunt mame sau
fiice ale unor persoane bolnave.
Învaţă să te ierţi! Să vezi... şi, mai ales, să te vezi! (femeie bolnavă de
cancer).
55
Doar în inima deschisă poate să ajungă vindecarea deplină (femeie bolnavă
de cancer).
Vreau să spun că de multe ori eu îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat
această boală, ca să mă redescopăr eu pe mine. Înainte nu puneam preţ pe... deci
munceam, munceam să am, să nu ducă nimeni lipsă de nimic, 25 din 24... şi nu
vedeam nimic ce-i în jur. Acum mă bucur că bate vântul, că o frunză cade, mă
bucur de orice (plânge) Şi că răsare soarele, şi că vine miros de friptură, de orice
mă bucur, vă spun. E ceva care nu credeam că... adică lucrurile astea nu le vedeam
înainte. Şi sunt mult mai tolerantă, şi am mai multă răbdare, ceea ce nu am avut
niciodată (femeie bolnavă de cancer).
Nevoia de stare psihică pozitivă este considerată fundamentală în lupta cu
boala. Subiecţii spun că atât bolnavul, cât şi cei din jur sau instituţiile au datoria de
a contribui la instalarea încrederii în forţa psihicului uman de a ameliora boala sau
de a produce vindecarea.
Eu, ca părinte zic, nu sunt doctor, nu am studii, dar am observat că e foarte
important pentru un om bolnav psihicul. Dacă psihicul este ridicat şi are încredere
în el şi încearcă să fie cât mai vesel şi mai optimist, atunci treci peste boală altfel,
mult mai uşor (mama unei fetiţe bolnave).
Dacă ai o boală din asta incurabilă, să se mai gândească, mă, ăsta se
vindecă, nu îi adevărat, nu se vindecă, acuma că ai noroc să o stopezi câţiva ani...
degeaba, nu ne amăgim, eu nu mă amăgesc, că ştiu, dar cu speranţă o duci pe
picioare. Deci... ar putea să facă mai multe pentru noi, pentru toţi până la urmă
(bărbat bolnav de cancer).
Nevoia de a fi acceptat are două aspecte importante: în primul rând,
bolnavii de cancer, persoanele cu dizabilităţi şi aparţinătorii lor îşi doresc să nu se
mai confrunte cu stigmatizarea din partea celorlalţi; în al doilea rând, doresc ca
societatea să fie mai bine informată şi să înţeleagă situaţia lor de a fi altfel,
adaptând cerinţele faţă de ei la posibilităţile lor de acţiune şi de exprimare.
Părinţii cu copii cu dizabilităţi şi adulţii cu dizabilităţi, cu diferite dizabilităţi,
vrem să le arătăm oamenilor, societăţii în general că şi noi suntem printre ei şi să
ne accepte aşa cum suntem. Şi pot să spun că limitele sunt doar pentru cei ce cred
în ele (mamă de copil cu dizabilitate).
56
În societate nu-i cunoaşte... nu ştiu prea multe, ar fi bine să fie informaţi
despre faptul că ei nu sunt oameni normali, de faptul că lor nu trebuie să li se
ceară ce li se cere celorlalţi oameni, ei nu pot să facă... ei sunt de aşa fel că nu îi
ajuți dacă bagi mult în ei, ci mai degrabă îi dai peste cap şi nu mai faci nimica cu ei
(tatăl unui copil cu dizabilitate).
Nevoia unei atitudini pozitive din partea personalului medical este o
cerinţă care apare în cea mai mare parte a interviurilor realizate. Nevoia este fie
formulată explicit, fie apare ca soluţie la problemele semnalate în sistemul
medical, inclusiv în relatările despre incidentele cu personalul din spitale.
Atunci venise şi colega mea, o bătrânică... nu ştiu, avea o problemă, nu
tolera perfuzia, făcea chimioterapie la pat. Şi ceva nu mai mergea şi [asistenta
n.n.] era foarte suparată că mai are si alţi pacienţi, nu numai pe noi şi atunci am
întrebat-o, dar de ce se comportă aşa cu noi, că noi nu vrem să o supărăm... asta e
meseria şi mai bine ne-ar zice un cuvânt ca să ne scoată din starea respectivă şi să
fim altfel, să nu mai fim atât de prăpăstioase…. şi la care mi-a spus, cu puţină
aroganţă în glas, că dacă ar trebui să se poarte frumos cu toţi pacienţii, unde ar
ajunge? Deci pe mine m-a supărat extraordinar de tare! Un cuvânt, deci dacă
adresai un cuvânt bun la toţi, eram 4 persoane în cameră şi cu toţii eram 20 pe tot
palierul, 20-25 de persoane. Un cuvânt bun face mai mult decât tot tratamentul
pe care îl administrau ele! (femeie bolnavă de cancer).
Cadrele medicale să depună mai mult suflet pentru cei trataţi (soţia unui
bolnav de cancer).
Nevoia de suport material şi financiar este conştientizată de către pacienţi

şi de către aparţinătorii lor în două planuri: în planul familiei şi în cel al instituţiilor
socio-medicale.
Nu doar familiile suferă de lipsa banilor sau a unor bunuri care ar putea
ameliora boala şi suferinţa, dar şi instituţiile – spitalele de stat sau centrele gen
Hospice – sunt lipsite de o finanţare suficientă.
În toate cazurile analizate de noi apare problema insuficienţei resurselor
financiare ca important factor generator de stres, de situaţii tensionate în familie
şi, uneori, ca obstacol de netrecut.
57
Şi lipsa banilor ăştia, că deja e un stres banul ăsta, fără ei nu poţi şi e foarte
greu în ziua de azi (fiica unei bolnave de cancer).
Nu mai aveam bani să merg mai departe (femeie bolnavă de cancer).
Unii dintre subiecţi propun şi soluţii, acestea fiind de obicei orientate spre o
mai bună gestionare a banului public sau spre oferirea unor facilităţi pentru
persoanele bolnave, discursul lor având adesea accentuate note critice la adresa
liderilor politici sau a celor din sistemul medical. Unii fac comparaţii cu ceea ce au
văzut sau au auzit despre felul în care problemele de acest gen sunt rezolvate în
alte ţări, iar mesajul de solicitare a sprijinului către autorităţi este uneori formulat
direct, ca apel important şi urgent, chiar şi cu note de implorare.
Ceea ce aşi dori să se poată face pentru persoanele care sunt în situaţia
mea sau cu alte boli... să facă statul şi autoritățile... să dea anumite condiţii care
ar putea fi date. De exemplu, scaun cu rotile sau o rampă la casă sau la blocuri,
sau mai mulţi bani, sau mai multe drepturi, sau mai mulţi bani la salarii, la pensii
sau alte mijloace pe care autorităţile le pot avea (tânăr cu dizabilităţi).
În cazul instituţiilor socio-medicale, subiecţii cercetării noastre consideră că
problema finanţării defectuoase face ca personalul medical să fie insuficient şi
adesea nemotivat, iar condiţiile în spitale pot fi adesea improprii. Excepţie ar face
Hospice Casa Speranţei şi unităţile medicale din Cluj Napoca, despre care
majoritatea subiecţilor au cuvinte de laudă, de parcă ar fi o altă lume, mai bună,
mai primitoare, mai umană, unde bolnavul este tratat cu afecţiune şi demnitate,
fără a-şi simţi lezată identitatea (numeroase mărturii prezintă o realitate diferită
de aceasta la unităţile medicale de stat sau chiar private din Braşov).
Nevoia de suport social

Odată cu apariţia bolii, nevoia de sprijin din partea celorlalţi devine
fundamentală. Practic, declanşarea unui cancer sau apariţia în viaţa unei familii a
dizabilităţii unuia dintre membri schimbă fundamental arhitectura relaţiilor
sociale. Indiferent de situaţie, persoana bolnavă devine asistată de către
altcineva: de către unul sau mai mulţi membri ai familiei, de către persoane
angajate sau de către repezentanţii instituţiilor socio-medicale.
În cazul cancerului, partenerul de viaţă, părinţii sau copiii sunt principalele
persoane ce oferă sprijin, continuu sau temporar. În cazul dizabilităţilor, mai ales
58
la copii, atunci când părinţii lucrează, se apelează la bone plătite sau la bunici, în
primul caz costurile pentru îngrijirea bolnavului crescând semnificativ. Dar şi
pentru familie sunt necesare uneori momente de respiro, altfel pot apărea
consecinţe negative în planul sănătăţii pentru persoanele care îi îngrijesc pe
bolnavi.
O formă importantă de suport social – arată subiecţii cercetării – poate veni
de la personalul Hospice Casa Speranţei, fie atunci când pacientul merge în
instituţie, fie când personalul instituţiei se deplasează la domiciliul bolnavului.
Unii subiecţi propun chiar ca Hospice să îşi mărească numărul de angajaţi care să
vină în întâmpinarea acestei nevoi. Alţii se gândesc să apeleze la noi forme de
sprijin, cum ar fi studenţii la sport sau la medicină, capabili să ofere servicii de
gimnastică sau de kinetoterapie. Pe lângă aceste forme de sprijin social, uneori
chiar şi soluţia unui animal de companie este considerată bună.
Am avut noroc cu soţul. Greul a căzut pe el (femeie bolnavă de cancer).
Întotdeauna soţul trebuie să fie alături primul, soţul trebuie să fie, copii sunt
cu problemele lor, asta e (soţul unei femei bolnave de cancer).
Nevoia de informare apare pe două dimensiuni:

1) nevoia de informare despre evoluţia bolii, tratamente, medici, costuri
etc;
2) nevoia de a primi informaţii corecte de la personalul medical.
În cele mai multe cazuri, pacienţii şi aparţinătorii lor caută, în toate fazele
bolii, informaţii despre simptome, evoluţia bolii, medici, spitale, tratamente,
costuri etc, cel mai frecvent utilizat fiind internetul. Pentru cei mai mulţi,
familiaritatea cu boala este redusă. Când află diagnosticul nu ştiu mai nimic
despre boală şi încep să caute informaţii, să afle cât mai mult, în special despre
tratamente şi despre medici buni.
Nu am ştiut de boală, sau de unde să ne informăm despre distrofie
musculară, ce înseamnă, eram tânără, dar acum sunt mult mai multe mijloace de
informare. Nu aveam cui să spun despre boală, acum e mai bine [...] ne putem
informa, informaţia ne este utilă în orice moment. Şi băiatul se informează (mama
unui băiat cu dizabilitate).
59
Doamne, avem acum acces la informaţie! Interesează-te de alte centre şi
institute oncologice din ţară, care pot să-ţi ofere serviciile, atât timp cât eşti
asigurat, gratuit şi să nu faci atâta cheltuială, că şi eu am făcut, că nu am ştiut
(femeie bolnavă de cancer).
Descoperi pe internet tot felul de terapii (femeie bolnavă de cancer).
Însă, există şi unii pacienţi care refuză să caute sau să mai caute informaţii,
motivând că lupta cu boala este mai uşoară dacă ştii mai puţine despre ea şi dacă
mergi pe mâna unui medic în care crezi, fără a căuta permanent noi soluţii. Ei
susţin chiar că există medici care îi sfătuiesc să nu afle prea multe despre boală.
Acest tip de pacienţi prezintă o atitudine critică faţă de internet, pe care îl
văd ca pe o sursă imensă de informaţii bulversante şi, adesea, contradictorii. Din
punctul nostru de vedere, această „ignoranţă întreţinută” reprezintă o temă de
cercetare provocatoare şi merită aprofundată în studii ulterioare, tocmai pentru a
vedea dacă este sau nu o strategie eficientă în lupta cu boala.
În ceea ce priveşte nevoia de a primi informaţii corecte de la medici, cele
mai multe măturii ale subiecţilor cercetării apar atunci când ei îşi exprimă
nemulţumirea faţă de comunicarea medic-pacient, în diferite situaţii: când s-au
simţit ignoraţi, când s-au simţit jigniţi s-au când s-au perceput victime ale
rivalităţilor între medici.
Ne-am dus la Bucureşti şi pur şi simplu nu te-a întrebat nimeni două zile
(mama unei fetiţe bolnave de cancer).
Nevoia colaborării instituţionale este văzută de subiecţii cercetării ca o

condiţie importantă pentru îmbunătăţirea serviciilor medicale şi pentru creşterea
calităţii vieţii pacienţilor şi familiilor lor. Colaborarea instituţională înseamnă, în
opinia lor, trei lucruri:
1. Noi forme de colaborare între instituţiile medicale, centrele de îngrijire
paliativă, biserică, instituţii de învăţământ superior şi instituţii ale administraţiei
publice locale, existând chiar şi o notă de sensibilizare şi de încurajare a
activismului civic pentru cauze socio-medicale.
Ar fi foarte bine pentru bolnavi să conlucreze oncologia de stat cu Hospice-
ul. Cred că le-ar fi de mare ajutor, de foarte mare ajutor medicilor oncologi. Pentru
60
că n-ar mai fi atât de multă lume [...], pentru că în afară de cazurile noastre mai
vechi, sunt zeci de cazuri noi (femeie bolnavă de cancer).
Atunci am fost foarte supărată pe Biserica noastră, foarte supărată, pentru
că sunt atâţia oameni care au timp şi se uită la fotbal sau fac altceva – n-am nimic
cu fotbalul – dar eu cred că fiecare îşi poate rupe o jumate de oră pe săptămână,
să mângâie o suferinţă. Sau o oră pe lună, nu cred că există un om pe lume care să
nu aibă o oră liberă pe lună, să facă un bine cuiva (mama unei tinere bolnave de
cancer).
2. O mai strânsă colaborare între specialişti. Pacienţii cred că este de dorit ca
medicii din spitale să colaboreze în mai mare măsură unii cu alţii, chiar între oraşe
diferite, pentru a se evita sau reduce traseele bolnavilor prin instituţiile medicale.
De asemenea, subiecţii cercetării propun o mai strînsă relaţie între medicii din
spitale şi personalul de la Hospice.
Merg şi la Braşov, şi la Cluj. La Braşov merg lunar. În schimb la Cluj trebuie
să merg trimestrial la control. La Braşov merg pentru că îmi dă tot tratamentul.
Da, Braşov, Cluj,… control (femeie bolnavă de cancer).
3. Înfiinţarea de noi centre şi servicii. Subiecţii cercetării aduc în discuţie atât
nevoia îmbunătăţirii serviciilor existente deja în cadrul instituţiilor medicale (mai
ales din spitale!), cât şi dezvoltarea de noi servicii sau centre socio-medicale (tip
Hospice) cu echipe mobile care să se deplaseze la domiciliul pacienţilor.
Centrele acestea să fie mult mai multe, să fie pentru ajutorul oamenilor
bolnavi, nu doar la copii, şi la adulţi, şi... să fie alături (mama unei femei bolnave
de cancer).
Nevoia reducerii birocraţiei apare în discursurile subiecţilor ca un strigăt de

alarmă faţă de situaţii şi proceduri considerate obstacole serioase în trăirea
experienţei bolii. Pacienţii şi aparţinătorii lor se declară a fi obosiţi, stresaţi, iritaţi
de hărtiile pe care trebuie sa le obţină sau să le completeze periodic, arătând că
dincolo de povara bolii în sine, aceste aspecte birocratice le îngreunează foarte
mult viaţa.
Pe la medici... atâtea mări de hârtii şi hârtiuţe şi atâtea lucruri se cer... (tatăl
unui copil cu dizabilitate).
61
Nevoia de reorganizare a spaţiului domestic, alături de ultima categorie de
nevoi identificate în cercetare – cele de deplasare – se regăsesc în special în
cadrul experienţelor persoanelor cu dizabilităţi motorii. Din acest motiv, le vom
trata împreună în această parte de prezentare a datelor cercetării.
Familiile care se confruntă cu astfel de situaţii au nevoia de de reorganiza
casa sau spaţiile exterioare, inclusiv spaţiile de trecere, pentru a facilita
deplasarea sau realizarea diferitelor activităţi necesare îngrijirii persoanei
bolnave. De pildă, familia unei fetiţe care este imobilizată la pat a amenjat pentru
copilul bolnav o cameră la parterul casei, dotată cu un pat din lemn cu gratii,
căptuşit cu pilote pentru a se evita accidentările, pat care a trebui lărgit şi înălţat
periodic, pe măsură ce fetiţa creştea.
Toţi aparţinătorii persoanelor cu dizabilităţi care au fost subiecţi ai
cercetării au declarat că nevoile de deplasare implică efort fizic şi ajutor din
partea celorlaţi, iar în comunitate şi în mijloacele de transport în comun apare cu
recurenţă problema lipsei rampelor sau a rampelor inutilizabile.
Deplasarea unui pacient cu dizabilitate motorie presupune mult efort fizic pentru
aparţinători.
Urcăm până la etajul doi şi pentru că A. are 16 ani, este destul de grea în
momentul când plecăm de acasă. Fac trei drumuri: întâi duc căruciorul, apoi pe
ea, apoi iau bagajul şi închid uşa şi plecăm. Când ne întoarcem acasă, ordinea
inversă, o luăm iar de la capăt, fac trei drumuri şi e destul de greu, dar asta este
(mama unei fete cu dizabilitate).
Unii dintre subiecţi se informează despre soluţii inovatoare de deplasare a
pacienţilor aflaţi în îngrijire şi evaluează costurile unei asemenea investiţii.
Sperăm cu noua tehnologie să rezolvăm cumva, cumva de un lift sau alt
aparat de urcat căruciorul. Am văzut acuma că, datorită tehnologiei avansate,
există un lift tip omidă, chiar aşa se numeşte, pe care se pune caruciorul şi acela
urcă el singur. Ar fi mai putin costisitor. Sperăm, că aşa e din ce în ce mai greu. A.
creşte, eu scad (mama unei fete cu dizabilitate).
Şi în cazul bolnavilor de cancer deplasarea în alte localităţi pentru
tratamente este dificilă şi costisitoare.
Nu merg cu trenul. Pentru că mi-e peste mâna şi e foarte greu, şi sunt şi
orele când trebuie să stai în gări. Deci nu are rost... e mai uşor cu maşina
62
personală, este altfel. Când ţi se face rău prin tren, ce să faci ? Să opreşti trenul?
(femeie bolnavă de cancer).
63
Curs 12
ROLURI ALE PROFESIONIŞTILOR ÎN DEZVOLTAREA COMUNITARĂ
Anne Toomey (2011) arată că în practica dezvoltării comunitare pot fi

identificate opt roluri ale profesioniştilor, primele patru fiind roluri „istorice”
(clasice), iar celelalte patru fiind roluri „alternative” (mai aplicate şi întâlnite
frecvent la nivelul comunităţilor locale).
 As rescuer
 As provider
 As modernizer
 As liberator
 As catalyst
 As facilitator
 As ally
 As advocate
În acestă lecţie vom utiliza metoda analizei de text. În chenarele de mai jos
vă voi prezenta o sinteză (în limba engleză) a informaţiilor care descriu aceste
roluri, urmând ca împreună să dezvoltăm seria de idei propusă de A. Toomey prin
dezbateri şi exemple din experienţa noastră profesională.
Rescuer
 After the second WW, the term “development” was understood in practice
as a form of international aid
 1947: Harry Truman enacted the Marshall plan in order to provide post-war
reconstruction to European countries
 This approach continues today under the heading of humanitarian
assistance: different NGOs that conduct “community development” grew
out of emergency relief activities. Ex: Red Cross, CARE International.
 They operate through basic “rescue” techniques, providing food, water and
medical supplies to needy groups in times of crisis.
64
 The role of Rescuer is necessary when people are unable to help
themselves due to severe physical limitations.
 This role can have disempowering effects when it focuses on people who
do not need to be “rescued”.
Provider
 The role of Provider is similar to the role of Rescuer, but it is not limited to
times of crisis.
 The Provider focuses on giving charity to less fortunate individuals and
communities.
 Development organizations that operate as Providers tend to measure their
impact by tangible outcomes: donations, material resources, time,
volunteers etc. Ex: schools or churches built, child sponsorship programs,
infrastructure projects.
 The Providers operate through many different methods, with or without
the participation of local people
 The characteristic of such activities is that they are in large part paid by
people whose lives are not directly impacted by the project.
 The Provider often has a disempowering effect by doing things for people
instead of helping them to do things for themselves.
 Such interventions often focus on the result (i.e. number of children going
to school) rather than the process that defines the situation (i.e. the
historical, economic, political, social context that influence the number of
children going to school).
Modernizer
 The idea of “modernization” arose in response to the continued problem of
poverty in developing or even developed countries.
 Modernization theory promoted the idea that economic development in
richer core areas would increase the wellbeing of the poorer periphery if
the periphery chooses the model of the richer areas.
 In the 1950s the modernization was seen as the solution to the problem of
65
“backward” agriculture. Since then, modernization has been spread to
“underdeveloped” countries through technology transfer, mechanization,
agriculture extension etc.
 The spirit of the Modernizer is alive in the international political and
economic climate of the twenty-first century.
 Financial institutions such as World Bank or Monetary Fund continue to
play the role of Modernizer through grants and loans to poor nations.
 The weak point: disempowerment.
Liberator
 The scholars who were critical of the mainstream proposed an alternative
development role (not top-down described above: the development agent
as Liberator).
 Paulo Freire (Brazilian social scientist) was an advocate of such role and he
wrote about the “liberation of the oppressed” from the bounds of their
oppression named poverty, inequality and social injustice.
 The role of Liberator in the community development field is in general one
of education of the masses, political activism and solidarity with the poor.
 P. Freire developed pedagogical methods for teaching of literacy in order to
raise participants’ awareness of the world: the oppressed must perceive
the reality of oppression not as a closed world, but as a limiting situation
which they can transform.
 The practice of Liberation is to be conducted from the bottom up.
 This role has had strongly empowering effects for a great number of people
(Latin Americans in the decades of dictatorship).
 The weak point: tendency to polarize issues and divide populations.
Catalyst
 Catalyst – agent for change
 Catalysts can come in the form of individuals, organizations or entire
communities working together for a common objective.
 The main objective of the catalyst is to spark new ideas or actions with the
66
expectation that it will lead to a change.
 They don’t promote a particular change or new technology.
 They aim to help communities build their own capacities for identifying and
solving problems.
 Their role is to get the ball rolling, not to work in a certain way.
 Many times researchers who work directly with local people can play this
role by seeking answers to questions. Research projects that aim to help
people to identify problematic issues affecting their communities could
enable them to become empowered and to continue the process of
resolving such issues on their own.
 Individuals who cross cultural or social boundaries can be catalyst as they
bring new information and beliefs.
 Catalysts are not always directed to the creation of a specific project, but
they could plant seeds of possible change in peoples’ minds.
Facilitator
 Facilitators can work for communities in several ways:
 By bringing people together in cases in wich political, social, or cultural
differences have led to historical divisions within population
 By aiding the organizational process through wich communities can begine
to mobilize for action
 By acting as a objective observer who can bring to light power imbalances.
 This role is very important for marginalized populations within communities
 It can contribute to the external and internal capacities of community-
based organizations (CBOs).
 CBOs are most successful when initiated from within, but the effectiveness
of such groups could be strengthened by outside assistance (see the case of
Racos roma association).
 Facilitator role is about “working with people” not about “working on
people”.
67
Ally
 A friend and supporter to individuals and communities in need of
economic, social or political empowerment
 Can act in many different ways to support and empower communities: legal
representatives, interpreters, intermediares, educators, spokesmen ecc.
 Montoya (2001) describes a new process of community making: “whereby
people through their own effort seek to obtain a material and spiritual
wellbeing that cannot be reduce to simple economics”.
 Allies can also be found in horizontal relationships with communities, in
which the emphasis is on friendship and equal exchange.
 Ex: The Nicaraguan Network – a network connecting sister-city and peace
and justice comitees in the US with community groups, environmental
organizations and labor unions in Nicaragua (activities: conferences,
speaking tours, publications, social campaigns).
Advocate
 It is related to the role of the ally
 The ally and the advocate are similar in their expression of solidarity and
support with communities
 The advocate plays an active political role to support oppressed people
through involvment in social movements (as marchers), through political
advocacy (as lawyers or politicians) and through the spreading of
propaganda (as reporters, artists, spokemen).
 While allies have physical or verbal contact with communties that they
support, an advocate can play this role without necessarily knowing
firsthand the communities.
 The advocate is more concerned with the issue itself.
 The role of the advocate in the develoment is important “in order to bring
local issues into global arena for broader change”.
68
Dezbatere şi joc de rol:
Care este rolul care vi se potriveşte cel mai bine?
Lucraţi în echipe de două-trei persoane care joacă trei roluri complementare pe un
proiect ce are ca scop educaţia pentru sănătate în şcolile din comunele sărace ale
României. Ce activităţi alegeţi să faceţi? Cum comunicaţi cu grupul-ţintă?
69
Curs 13
PARTICIPARE COMUNITARĂ ŞI DEZVOLTARE REGIONALĂ
Prezentarea unei cercetări de referinţă

 R.D. Putnam, în colaborare cu Robert Leonardi şi Raffaela Y. Nanetti (1993
[2001]), Cum funcţionează democraţia? Tradiţiile civice ale Italiei moderne,
Ed. Polirom, Iaşi
R.D.Putnam – profesor de politici publice la Harvard University
Tema cercetării lui Putnam: analiza noilor instituţii de guvernare regională în
Italia, apărute în cadrul programului de reformă instituţională din anii ’70.
Scopul cercetării: Măsurarea performanţei instituţionale (PI) şi explicarea sa
 Analiză longitudinală, în perioada 1970-1990.
Prin reformă au fost create guverne regionale în toate regiunile istorice ale
Italiei (20), guverne care au preluat o serie de responsabilităţi de la guvernul
central (sănătate, siguranţă publică, urbanism şi locuire, lucrări publice,
dezvoltare economică etc).
Premisa: diferenţele de performanţă între N şi S.

Întrebări/probleme de cercetare:
1. PI depinde de contextul social, economic şi cultural?
2. Dacă instituţiile democratice sunt transferate, se adaptează ele la noi contexte?
3. Funcţionarea instituţiilor democratice depinde de calitatea cetăţenilor, “iar
fiecare popor are guvernul pe care îl merită?”
Analiză text Putnam , p. 16-20 (călătoria de studiu)
Teorii explicative ale performanţei instituţionale

1. Teorii care pun accent pe proiectul instituţional:
 rădăcini în studiile juridice preocupate de conceperea constituţiilor pentru
asigurarea unor guvernări eficiente (John Stuart Mill);
 ideea de bază: o structură instituţională bine pusă la punct este condiţia
esenţială a PI;
70
 azi: „noul instituţionalism” susţine că probleme legate de bunurile comune,
de resursele comune şi de acţiunea colectivă se rezolvă cel mai bine prin
construcţii instituţionale eficiente;
 în „experimentul italian”, proiectul instituţional este o variabilă ţinută sub
control: guvernele regionale au structuri similare (şi fonduri echivalente).
2. Teorii care pun accent pe factorii socio-economici.
 Aristotel: şansele unei democraţii depind de dezvoltarea socială şi de
prosperitatea economică.
Teoreticieni contemporani ai democraţiei (Robert A. Dahl, Seymour Martin
Lipset): modernizarea socio-economică (educaţie, avere) este condiţia
fundamentală a guvernării democratice.
3. Teorii care pun accent pe factorii socio-culturali.

 Platon, „Republica”: tipul de guvernare este în funcţie de dispoziţiile
cetăţenilor;
 recent, diferenţele dintre funcţionalitatea sistemelor politice au fost
explicate prin diferenţele de cultură politică (Almond şi Verba, „Cultura
civică” – atitudinile şi orientările politice explică deosebirile dintre
guvernările democratice din SUA, Marea Britanie, Italia, Mexic şi
Germania);
 Tocqueville, „Despre democraţie în America”: există o legătură strânsă între
moravurile unei societăţi şi practicile sale politice. Asociaţiile civice sunt
esenţiale pentru funcţionarea instituţiilor democratice stabile şi eficiente.
Analiză text Putnam, p. 29
Măsurarea performanţei instituţionale

Instituţia de evaluat: guvernul regional.
Operaţionalizarea conceptului de PI – 4 dimensiuni,12 indicatori.
A) Eficienţa conducerii afacerilor interne
- stabilitatea cabinetului (p. 81)
- prompitudinea bugetului
- serviciile statistice şi informaţionale
71
B) Elaborarea de politici şi programe eficiente
- legislaţia reformei (p. 83)
- inovaţia legislativă
C) Implementarea politicilor
- căminele pentru copii (p. 85)
- clinicile familiale
- instrumentele politicii industriale
- capacitatea de cheltuire în domeniul agriculturii
- cheltuielile Unităţii Sanitare Locale
- locuinţele şi dezvoltarea urbană
D) Receptivitatea birocraţiei (p. 88)
Concluzie: „caracteristica cea mai evidentă [...] este diferenţa Nord-Sud. Deşi
corelaţia dintre latitudine şi perfomanţa instituţională nu este perfectă, guvernele
regionale din nord, luate împreună, au reuşit mai bine decât cele din sud” (p. 98
Explicarea performanţei instituţionale

Ce anume determină diferenţele N-S?
Ipoteze:
1. modernitatea socio-economică (rezultatele revoluţiei industriale);
2. „comunitatea civică” („modelele de implicare civică şi solidaritate socială”).
Modernitatea socio-economică
În sociologia politică este larg împărtăşită ideea conform căreia şansele
democraţiei (funcţionarea instituţiilor democratice) depind de nivelul de
dezvoltare economică (de bunăstare).
„Bunăstarea uşurează orice povară, fie ea publică sau privată, şi facilitează
acomodarea socială” (p. 99)
Mecanism principal: creşterea economică determină expansiunea clasei de mijloc
care este pilonul unei democraţii stabile.
În Italia, nordul este mult mai dezvoltat decât sudul. Această diferenţă între
nivelurile de prosperitate şi de modernizare socio-economică este o parte foarte
72
importantă a explicaţiei. Regiunile din nord au un avantaj clar de resuse
materiale şi umane.
Dar!!! Resursele materiale (bogăţia) nu sunt singurele responsabile de
diferenţele de PI. Fondurile alocate de la guvernul central erau în avantajul
regiunilor din sud (uneori mai mult decât puteau cheltui!).
De asemenea, la nivelul regiunilor din sud, cele mai sărace (Molise,
Basilicata) aveau guverne mai eficiente decât altele mai dezvoltate (Campania).
Concluzie: Bogăţia şi dezvoltarea economică singure nu pot explica PI.
Comunitatea civică
Niccolo Machiavelli, Florenţa, sec. XVI: „succesul sau eşecul instituţiilor
libere depinde de caracterul cetăţenilor, de virtutea lor civică”.
Astăzi: paradigma comunitaristă („noii republicani” în politică) – consideră că
factorul fundamental al unei democraţii eficiente îl reprezintă cetăţeanul virtuos
şi ataşat de comunitatea sa.
Putnam îşi propune să cerceteze empiric „dacă succesul guvernării
democratice depinde de măsura în care mediul său se apropie de idealul
comunităţii civice” (p. 103)
Din literatura teoreticienilor republicani s-au extras caracteristici ale
comunităţii civice (angajamentul civic, egalitatea politică, solidaritatea,
încrederea, toleranţa şi asociaţiile, ca structuri sociale ale cooperării).
Text p. 103-105
Caracterul civic
Putnam creează 4 indicatori ai „caracterului civic” al vieţii regionale:
1. Intensitatea vieţii asociative – s-au analizat statistici despre toate asociaţiile din
Italia. Rezultat: număr mult mai mare în nord
2. Lectura ziarelor – denotă interesul cetăţenilor pentru comunitate. Rezultat:
diferenţă mare nord-sud.
3. Participarea la vot – indicator standard al implicării politice.
S-au ales refendumurile (denotă preocuparea pt. probleme de interes public).
Diferenţa mare nord-sud (p. 110)
4. Votul preferenţial (p. 110). Diferenţa mare nord-sud.
73
Cu cei 4 indicatori s-a construit indicele comunităţii civice, care avea o corelaţie
foarte strânsă cu PI: r=0.92.
Concluzie: comunitatea civică explică PI.
Caracteristici ale comunităţilor civice şi non-civice

Explicaţia civismului:
Putnam identifică factori istorici ai dezvoltării caracterului civic al regiunilor
din nord:
- tradiţii de asociere şi cooperare;
- dezvoltarea oraşelor-state (cu o cultură civică aparte).
În sud: regimuri autocratice, birocraţii ineficiente.
74
Curs 14
DEZVOLTAREA REGIONALĂ ÎN ROMÂNIA
Contextul european
Obiectivele, măsurile și instrumentele de dezvoltare regională a României
se integrează în contextul european al politicii de dezvoltare centrată pe
conceptul de solidaritate. La nivelul Uniunii Europene, politica regională are în
vedere „regiunile și orașele UE” și vizează „stimularea creșterii economice și
îmbunătățirea calității vieții prin investiții strategice. Ea constituie, de asemenea,
o formă activă de solidaritate, care orientează sprijinul către regiunile mai puțin
dezvoltate” (https://europa.eu).
În materialul informativ elaborat de Comisia Europeană, intitulat „Să

înțelegem politicile Uniunii Europene: Politica regională (2014), se arată că politica
regională beneficiază, în perioada 2014-2020, de cea mai mare parte din bugetul
UE (351,8 miliarde de euro dintr-un total de 1082 de miliarde de euro), fiind astfel
instrumentul principal de investiții al UE. „Aceste resurse sunt utilizate pentru a
finanța infrastructuri strategice de transport și de comunicații, pentru a favoriza
tranziția către o economie mai ecologică, pentru a ajuta întreprinderile mici și
mijlocii (IMM) să devină mai inovatoare și mai competitive, pentru a crea
oportunități de locuri de muncă noi și durabile, pentru a consolida și moderniza
sistemele de învățământ și pentru a construi o societate mai favorabilă
incluziunii” (p.3).
Politicia de dezvoltare regională a Uniunii Europene a definit patru domenii

și obiective prioritare spre care sunt îndreptate investițiile (https://europa.eu).
Acestea sunt:
 Cercetarea și inovarea
 Tehnologiile informației și comunicațiilor
 Creșterea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii
 Trecerea la o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon.
75
Politica regională a UE se bazează pe solidaritatea financiară a statelor
membre, „deoarece o parte substanţială din contribuţia Statelor membre la
bugetul Comunităţii merge la regiunile mai puţin prospere şi la grupuri sociale
dezavantajate” (www.finmedia.ro, doc. citat p.1-2). Politica regională este
cunoscută și sub denumirea de „politică de coeziune” (https://europa.eu).
Fondurile pentru dezvoltarea regională

Politica regională europeană funcționează pe baza unor instrumente financiare
numite fonduri structurale și de investiții europene – ESIF. Aceste fonduri sunt
următoarele (conform https://ec.europa.eu):
 Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) – promovează
dezvoltarea echilibrată în diversele regiuni ale Uniunii Europene.
 Fondul social european (FSE) – sprijină proiectele legate de ocuparea forței
de muncă în Europa și investește în capitalul uman al Uniunii (lucrători,
tineri și persoane aflate în căutarea unui loc de muncă).
 Fondul de coeziune (FC) – finanțează proiecte de transport și mediu în
țările în care venitul național brut pe cap de locuitor se situează sub 90 %
din media UE. Pentru perioada 2014-2020, aceste țări sunt Bulgaria,
Croația, Cipru, Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia,
Republica Cehă, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria.
 Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) – se
concentrează pe soluționarea problemelor specifice cu care se confruntă
zonele rurale din Uniunea Europeană.
 Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM) – este un
fond care îi încurajează pe pescari să adopte practici durabile și ajută
comunitățile din zonele de coastă să își diversifice activitățile, pentru un trai
mai bun.
În afara acestor cinci fonduri, în anul 2002 a fost creat un fond suplimentar
numit Fondul de solidaritate al Uniunii (FSUE), determinat de gravele inundații
care au afectat atunci țările din centrul Europei. FSUE este acum un fond stabil, cu
76
un buget anual de 500 de milioane de euro. Prin acest fond sunt sprijinite
regiunile europene afectate de catastrofe.
Aceste fonduri sunt gestionate de către statele membre ale UE în colaborare cu
Comisia Europeană, prin intermediul unor acorduri de parteneriat.
Comisia Europeană a creat un instrument informativ unde sunt prezentate și
actualizate date referitoare la bugetele pe țări, fonduri și domenii, precum și la
gradul de cheltuire a banilor din fondurile de dezvoltare regională:
https://cohesiondata.ec.europa.eu.
Politica de dezvoltare regională în România

În acord cu principiile europene, România promovează o politică regională
care are două tipuri de obiective: pe termen lung și pe termen scurt.
Obiectivele pe termen lung vizează : a) reducerea decalajelor economice şi
sociale dintre diferitele regiuni şi zone ale ţării, acumulate in timp, b) prevenirea
apariţiei unor noi dezechilibre și c) susţinerea dezvoltării durabile a tuturor
regiunilor tarii.
Obiectivele pe termen scurt se referă la restructurarea economiei regiunilor
țării şi la creşterea gradului lor de competitivitate (www.finmedia.ro) pe piața
europeană și internațională.
Conform informațiilor publicate pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale

și Administrației Publice, „politica de dezvoltare regională reprezintă un ansamblu
de măsuri planificate și promovate de autoritățile administrației publice locale și
centrale, în parteneriat cu diverși actori (privați, publici, voluntari), în scopul
asigurării unei creșteri economice, dinamice și durabile, prin valorificarea
eficientă a potențialului regional și local, în scopul imbunătațirii condițiilor de
viață. Principalele domenii care pot fi vizate de politicile regionale sunt:
dezvoltarea întreprinderilor, piața forței de muncă, atragerea investițiilor,
transferul de tehnologie, dezvoltarea sectorului I.M.M.-urilor, îmbunătățirea
infrastructurii, calitatea mediului înconjurator, dezvoltare rurală, sănătate,
educație, învățământ, cultură” (http://www.mdrap.ro).
77
În România există opt regiuni de dezvoltare care au fost înființate în anul
1998, cu scopul implementării cât mai eficiente a programelor de dezvoltare
regională. Regiunile de dezvoltare nu sunt unități administrativ-teritoriale și nu
au personalitate juridică. Ele sunt „rezultatul unui acord liber între consiliile
judetene și cele locale” (http://www.mdrap.ro).
Principiile care stau la baza elaborării si aplicării politicilor de dezvoltare

regionala sunt:
 descentralizarea procesului de luare a deciziilor, de la nivelul
central/guvernamental, spre cel al comunităților regionale;
 parteneriatul între toți actorii implicați în domeniul dezvoltării
regionale;
 planificarea - proces de utilizare a resurselor (prin programe si
proiecte) în vederea atingerii unor obiective stabilite;
 cofinanțarea – contribuția financiară a diverșilor actori implicați în
realizarea programelor și proiectelor de dezvoltare regionala
(http://www.mdrap.ro).
Parteneriatul Național pentru Dezvoltarea Teritoriului României

În anul 2016, pentru a se realiza cadrul necesar „abordării integrate și inter-
sectoriale a temelor strategice” de dezvoltare regională a României
(http://www.mdrap.ro), a fost creat Parteneriatul Național pentru Dezvoltarea
Teritoriului României. Această abordarea integrată și inter-sectorială se realizează
prin intermediul a patru Platforme de Cooperare:
 Platforma mediului profesional și științific din domeniul
urbanismului și amenajării teritoriului, formată în principal din
asociațiile profesionale ale arhitecților și urbaniștilor implicați în
proiectare/cercetare, asociațiile inginerilor proiectanți în domeniul
construcțiilor, urbanismului și amenajării teritoriului,
universitățile/facultățile de arhitectură, urbanism, geografie, ingineria
mediului, construcții.
78
 Platforma administrației publice locale formată, în principal, din
structurile asociative ale administrației publice locale (structurile
asociative ale primarilor, președinților de consilii județene, consiliilor
regionale, zonelor metropolitane și sistemelor urbane, Grupurilor de
Acțiune Locală).
 Platforma administrației publice centrale formată, în principal, din
ministerele și instituțiile publice centrale relevante pentru dezvoltarea
teritoriului.
 Platforma mediului de afaceri formată, în principal, din asociațiile
patronatelor/firmelor de construcții, producători, importatori de
materiale și elemente de construcții, ale IMM-urilor din domeniu, ale
clusterelor de activități, camere de comerț și industrie.
Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru

Deoarece universitatea noastră se află în zona de dezvoltare a României
numită Centru, este necesar să cunoaștem o serie de informații despre instituția
care gestionează procesele de dezvoltare regională în acest teritoriu (datele sunt
preluate de pe site-ul Agenției (http://www.adrcentru.ro).
Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru are ca scop contribuția la
dezvoltarea durabilă și echitabilă a Regiunii Centru prin înlăturarea disparităților și
dezechilibrelor dintre zonele regiunii, în folosul locuitorilor ei.
Agenția a fost înființată prin Legea 151/1998 și funcționează în temeiul Legii
315/2004 privind dezvoltarea regională în România. Sediul central al agenției este
la Alba-Iulia, dar există birouri regionale în fiecare județ din Regiunea Centru.
Activitatea agenției este coordonată de Consiliul pentru Dezvoltare Regională
Centru, care reunește președintii consiliilor județene și reprezentanți ai
municipiilor, orașelor și comunelor din fiecare județ al Regiunii Centru: Alba,
Brașov, Covasna, Harghita, Mureș si Sibiu.
Principalele activități desfășurate de ADR Centru sunt:
1. Elaborarea si reactualizarea Planului de Dezvoltare Regionala (PDR) și ale
planurilor și programelor operaționale și sectoriale de la nivelul regiunii.
79
2. Gestionarea fondurilor alocate Regiunii din Fondurile Uniunii Europene,
din bugetul național sau din alte surse de finanțare.
3. Monitorizarea proiectelor implementate.
4. Promovarea regiunii și a activităților care decurg din politicile de
dezvoltare regională.
5. Asigurarea de asistență tehnică investitorilor în zonele defavorizate,
precum și monitorizarea activității agenților economici care beneficiază
de facilități.
6. Dezvoltarea de parteneriate naționale, inter-regionale și internaționale.
Exercițiu de analiză - STRATEGII DE DEZVOLTARE LOCALĂ ȘI REGIONALĂ
În cadrul acestui curs, vom face o analiză pe documente strategice de

dezvoltare locală și regională.
„Strategia de dezvoltare locală este un document prin care se stabilesc

necesităţile, activităţile şi resursele locale specifice pentru dezvoltarea
comunităţilor locale” (infomedpro.ro).
Strategia de dezvoltare regională se referă la regiunile de dezvoltare ale

României.
Se analizează structura și modul de redactare al documentelor strategice din

următoarele surse (la alegere), apoi se alege un capitol pentru aprofundare:
1. Strategia de dezvoltare 2021-2027 a Regiunii 7 Centru, http://www.adrcentru.ro/wp-
content/uploads/2020/12/4.-Strategia-de-Dezvoltare-Regionala-2021-2027.pdf
2. Strategia de dezvoltare a județului Brașov 2030 , https://site.judbrasov.ro/page_Stategia-

de-dezvoltare-durabil-a-jude-ului-Bra-ov_57.html
3. Strategia de dezvoltare durabilă a Municipiului Brașov, https://www.brasovcity.ro/file-

zone/strategii/Strategia%20de%20Dezvoltare%20Durabila%20Brasov%202030/Strategia-
dezvoltare/Strategia%20de%20dezvoltare%20a%20Municipiului%20Brasov.pdf
4. Documente de planificare de la Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov,

https://addjb.ro/strategie
5. O altă strategie locală de interes
80
Mod de lucru: echipe de 3-5 studenți
Fiecare echipă face o listă de 5 informații utile învățate din analiza acestor
documente. Individual, fiecare participant expune o idee-cheie din aceste
documente, pe care ar dori să lucreze/să o dezvolte în viitoarea carieră
profesională.
Opțional: Se studiază următoarele documente:
https://www.ghidulprimariilor.ro/ro/businesses/offers/view/STRATEGIA-DE-DEZVOLTARE-
LOCAL%C4%82/7601
http://galmvs.ro/wp/wp-content/uploads/2017/03/Strategia-de-Dezvoltare-Locala-GAL-MVS-2014-2020.pdf
81

Suport de Curs Strategii de Dezvoltare Comunitara Si Regionala 2021-22

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport de Curs Strategii de Dezvoltare Comunitara Si Regionala 2021-22

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SUPORT DE CURS

Program de studii - Master: ASISTENȚĂ ȘI DEZVOLTARE

Disciplina: STRATEGII DE DEZVOLTARE COMUNITARĂ ȘI

Titular curs: Conf. dr. Codrina CSESZNEK

Stimate masterande, stimați masteranzi,

Sunt convinsă că nu aţi ales întâmplător să vă aprofundaţi studiile

Teme (unităţi de conţinut):

Conf. dr. Codrina Csesznek Strategii de dezvoltare comunitară și regională Page 3

Fiecare student va avea la dispoziție 30 de minute pentru a organiza și a

„Sustainable Development Goals” definite de ONU – reflectă viziunea ONU asupra

Găsiți aceste teme și ca indicatori ai dezvoltării sustenabile in bazele de

Criterii de evaluare Tema 1:

B) Prezentarea publică a temei

C) Capacitatea de moderare a dezbaterii

D) Capacitatea de stimulare a publicului în dezbatere

Conf. dr. Codrina Csesznek Strategii de dezvoltare comunitară și regională Page 5

Evaluare tema 1: 1p din oficiu + 2p/fiecare criteriu + 1p/corectitudinea

La alegere: Tema 2A sau Tema 2B

- dacă alegeți această temă, vom folosi și un formular de consimțământ

Realizarea a 5 interviuri scurte, anonime, de tip etnografic (spontane,

 Date socio-demografice: gen, vârstă, nivel de educație, ocupație, mediul de

Interviurile aferente temei 2 vor fi înregistrate (cele scurte pot fi doar

Interviurile transcrise se vor încărca pe platforma de e-learning.

Criterii de evaluare Tema 2:

Evaluare tema 2: 2p din oficiu + 2p/criteriile A și C + 3 p/criteriul B +

Conf. dr. Codrina Csesznek Strategii de dezvoltare comunitară și regională Page 7

Conf. dr. Codrina Csesznek Strategii de dezvoltare comunitară și regională Page 9

Conf. dr. Codrina Csesznek Strategii de dezvoltare comunitară și regională Page 10

Semnificaţia dezvoltării în diverse discipline

Dezvoltarea socială. Definiţii

Conf. dr. Codrina Csesznek Strategii de dezvoltare comunitară și regională Page 11

Originile conceptului de dezvoltare

Geneza paradigmei dezvoltării sociale

Conf. dr. Codrina Csesznek Strategii de dezvoltare comunitară și regională Page 12

Cazul societăţilor comuniste

Cazul Uniunii Europene

Conf. dr. Codrina Csesznek Strategii de dezvoltare comunitară și regională Page 13

Problemele sociale – punctul de pornire al DS

Tipuri de probleme sociale

Loseke, Donileen R., “Thinking about social problems”, Walter de Gruyter,

Lecţia 1: Problemele sociale nu sunt o categorie de fapte bine stabilite, bine

Conf. dr. Codrina Csesznek Strategii de dezvoltare comunitară și regională Page 15

Lecţia 2: Se pare că probleme sociale nu se termină niciodată!

Vă propun să identificăm împreună:

Lecţia 3: Nu există consens în definirea şi abordarea problemelor sociale.

Lecţia 4: În abordarea problemelor sociale, trebuie să avem întotdeauna în

În afara acestor „lecţii”, este fundamental să avem în vedere relativismul

Elemente teoretice în abordarea problemelor sociale

Conf. dr. Codrina Csesznek Strategii de dezvoltare comunitară și regională Page 17

Modelul patologiei sociale – centrat pe individ. Sub influenţa psihanalizei

În perioada postbelică, studiul devianţei şi al problemelor sociale s-a

Conf. dr. Codrina Csesznek Strategii de dezvoltare comunitară și regională Page 18

Problemele sociale au o natură subiectivă: ce anume publicul defineşte ca

În acelaşi timp, probleme sociale au şi o natură obiectivă: sărăcia, rasismul

W.Ch. Mills – distincţia problemă privată (care afectează un individ sau

Conf. dr. Codrina Csesznek Strategii de dezvoltare comunitară și regională Page 19

Clasificarea teoriilor dezvoltării (Alvin Y. So, 1990)

Dezbatere: Ce este o societate modernă? Ce înseamnă om modern? Există

 Axul lumii moderne: cunoaştere, organizare, umanism.

Teoria diferenţierii structurale (Neil Smelser – sociolog american)

Conf. dr. Codrina Csesznek Strategii de dezvoltare comunitară și regională Page 20

Conf. dr. Codrina Csesznek Strategii de dezvoltare comunitară și regională Page 21

Teoria obstacolelor (Max Weber)

Conf. dr. Codrina Csesznek Strategii de dezvoltare comunitară și regională Page 22