Sunteți pe pagina 1din 9

Proiectul CRED – Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți

Program acreditat de formare continuă a cadrelor didactice

PORTOFOLIUL
PARTICIPANTULUI
LA FORMARE

Nume și prenume cursant: MONENCI MONICA


Școala: Școala Gimnazială nr. 1 Pietroasa

Localitatea : Pietroasa
Județul : Bihor

FORMATOR: Daniela Sopotă, Marian Pop

PERIOADA: 04.10.2021 – 13.12.2021


CUPRINSUL
PORTOFOLIULUI
DE EVALUARE FINALĂ

Tema 1. : Activitate 1.2.2. Profilul de formare, prezentat părinților


Tema 2. : Activitate 2.4.b. Aplicare la clasă. Jurnal reflexiv.
Tema 3. : Activitate 3.1.2. Dezvoltarea elevilor dumneavostră în propriile capacități de învățare.
Activitate 1.2.2.
Profilul de formare al absolventului de clasa a VIII-a, prezentat părinților

,,Şcoala nu poate avea decât două scopuri. Primul e să dăm copilului cunoştinţele
generale de care, bineînţeles, va avea nevoie să se servească: aceasta este instrucţia. Cealaltă
e să pregătim copilul de azi pentru omul de mâine, şi aceasta este educaţia.” Gaston Berger

Îi invit pe părinţi la o discuţie. Aranjez scaunele în semicerc pentru a da impresia de


grup şi unitate. Pregătesc câteva materiale pentru a putea duce discuţiile în zona de interes şi
anume ,,Prezentarea unui profil al absolventului de clasa a VIII-a”. Voi începe prin prezentarea
unui material Power Point care conţine imagini din trecut dar şi din prezent (cum erau îmbrăcaţi
oamenii în anii 1950-1960 şi cum ne îmbrăcăm acum, cum arăta un ghiozdan atunci şi cum sunt
ele acum, uniformele elevilor atunci şi cum vin copiii astăzi îmbrăcaţi, o jucărie veche şi una
nouă, imaginea unui telefon de atunci şi cele de azi). Purtăm discuţii despre cum trebuie să
ţinem pasul cu schimbările şi despre ceea ce au studiat ei în clasele gimnaziale. Îi voi ruga să
îşi amintească primii ani de şcoală.
Le prezint apoi acestora un material Ppt despre competenţe. Îi informez că noi vom dezvolta
pe parcursul celor patru ani competenţe şi le explic ce sunt competenţele generale,
competenţele specifice şi că o abordare interdisciplinară a ofertelor de învăţare, axată pe
competenţe, răspunde mai bine cerinţelor vieţii sociale şi profesionale actuale. Profilul de
formare al absolventului învățământului gimnazial este structurat pe baza a opt competențe-
cheie recomandate de Parlamentul European și de Consiliul Uniunii Europene. Astfel, la
finalul clasei a VIII-a, elevii vor dovedi că ştiu şi pot următoarele:
1. Comunicare în limba maternă
Elevul va fi capabil:
 Să caute, colecteze, proceseze informații și să recepteze opinii, idei, sentimente într-o
varietate de mesaje ascultate/ texte citite
 Să exprime unele informații, opinii, idei, sentimente, în mesaje orale sau scrise, prin
adaptarea la situația de comunicare
2. Comunicare în limbi străine
Elevul va fi capabil:
 Să identifice unele informații, opinii, idei, sentimente, în mesaje orale sau scrise în limba
străină pe teme cunoscute
 Să exprime unele idei, opinii, sentimente, în cadrul unor mesaje orale sau scrise, pe teme
cunoscute
 Să participe la interacțiuni verbale la nivel funcțional, pe teme cunoscute
3. Competențe matematice(A) și competențe de bază în științe și tehnologii(B)
Elevul va fi capabil:
 Să manifeste interes pentru identificarea unor regularități și relații matematice întâlnite
în situații școlare și extrașcolare și corelarea acestora(A)
 Să identifice caracteristici matematice cantitative sau calitative ale unor situații
concerete(A)
 Să rezolve probleme în situații concrete, utilizând algoritmi și instrumente specifice
matematicii(A)
4. Competența digitală
Elevul va fi capabil:
 Să utilizeze unele dispozitive și aplicații digitale pentru căutarea și selecția unor resurse
informaționale și educaționale digitale relevante pentru învățare
 Să dezvolte unele conținuturi digitale multi-media, în contextul unor activități de
învățare
5. A învăța să înveți
Elevul va fi capabil:
 Să formuleze obiective și planuri simple de învățare în realizarea unor sarcini de lucru
 Să gestioneze timpul alocat învățării și să monitorizeze progresul în realizarea unei
sarcini de lucru
6. Competențe sociale(A) și civice(B)
Elevul va fi capabil:
 Să relaționeze pozitiv cu ceilalți în contexte școlare și extrașcolare, prin exercitarea unor
drepturi și asumarea de responsabilități
 Să manifeste disponibilitate pentru participarea civică în condițiile respectării regulilor
grupului și valorizării diversității (etno-culturale, lingvistice, religioase etc.)
7. Spirit de inițiativă și antreprenoriat
Elevul va fi capabil:
 Să manifeste inițiativă în rezolvarea unor probleme ale grupurilor din care face parte și
în explorarea unor probleme ale comunității locale
 Să aprecieze calitățile personale în vederea autocunoașterii, a orientării școlare și
profesionale
8. Sensibilizare și exprimare culturală
Elevul va fi capabil:
 Să aprecieze unele elemente definitorii ale contextului cultural local și ale patrimoniului
național și universal
 Să realizeze lucrări creative folosind diverse medii, inclusive digitale, în contexte
școlare și extrașcolare

Bineînțeles că și la orele de religie toate aceste competențe pot fi atinse și pot fi cu succes
valorificate.
Voi încheia printr-un citat pe care il voi adresa părinților:
“Să nu-i educăm pe copiii noștri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista
când ei vor fi mari și nimic nu ne permite să știm cum va fi lumea lor. Atunci să-i învățăm
să se adapteze.” (Maria Montessori –”Descoperirea copilului”).

EActiviAcgbjvgregvkerhvrkvherhvActivitate 2.4.b. Jurnal reflexiv.


Jurnal reflexiv: Unitatea de învățare : Iubirea lui Dumnezeu și răspunsul omului, clasa a VIII-a.
Ce am intenționat? – Prin această unitate de învățare, am intenționat să aduc în fața elevilor cunoștințe noi
și să le insuflu dragostea față de Dumnezeu și față de valorile morale, prin respectarea poruncilor Decalogului, în
vederea dezvoltării următoarelor competențe:
1.1. Argumentarea importanței asumării modelului de iubire trinitară pentru împlinirea personală şi a comunității
- definirea Sfintei Scripturi și Sfintei Tradiții;
- definirea noilor termeni cu ajutorul dicţionarului, ex. sinodal, a (se) revela;
- analizarea modului de manifestare a iubirii divine în diferite pilde şi minuni ale Mântuitorului.
2.1. Evidențierea implicațiilor moral-religioase pe care modelele urmate le pot avea în viața personală şi socială.
- analizarea mesajului moral-religios din pildele Domnului Iisus Hristos, cu relevanță pentru înțelegerea iubirii lui
Dumnezeu față de om şi față de lume, de exemplu, Pilda semănătorului-Luca 8, 5-8;
- interpretarea simbolurilor din pildă;
- exerciții de formulare a mesajelor morale desprinse din pildă;
3.2. Analizarea calităților personale care susțin etapele propriei deveniri, în relație cu valorile moral-religioase.
- participarea la discuții pe diferite teme: relația valori – scopuri – priorități – reuşită, identificarea ipostazelor şi a
calităților personale care conferă valoare unui om;
- prezentarea unor modalități concrete de împlinire a învățăturilor din pilde
Ce am obținut? - Elevii au deprins capacitatea de a sintetiza învățături religios-morale după modelele
promovate de persoanele biblice studiate, au identificat reguli de comportament în viața cotidiană și au realizat
studiu de caz pe tema unor comportamente din viața de zi cu zi.
Ce reacții au avut elevii? - Elevii au fost activi, antrenați în toate activitățile desfășurate, primind cu
plăcere învățăturile predate.
Feedback-ul oferit elevilor. - În urma activităților desfășurate s-a obținut un feedback pozitiv, atât pentru
elevi cât și pentru profesor. Au fost apreciați verbal, au fost încurajați să participe la discuții.
Ce aș fi putut face mai bine? - Cu siguranță, aș fi putut face mai mult și mai bine, poate alte idei, alte
metode, poate o mai bună dozare a timpului insuficient.
Ce mi-am propus pentru data viitoare? - Pentru data viitoare voi diversifica activitățile și metodele de
predare-învățare, cât și de evaluare, voi folosi și mai mult resursele digitale.

Activitate 3.1.2.
Dezvoltarea încrederii elevilor dumneavoastră în propriile capacități de învățare
Clasa : a VI-a
Disciplina: Consiliere și dezvoltare personală
Tema: Popas în lumea emoțiilor
Competența generală:
2. Relaționarea armonioasă cu ceilalți în contexte școlare și extrașcolare
Competențe specifice vizate :
2.1. Manifestarea empatiei în raport cu diferențele individuale și de grup;
2.2. Identificarea elementelor comunicării eficiente în medii reale și virtuale.
Bibliografie:
Florin Ulete, Rodica Cristescu, Alina Minodora Toth, “Proiectarea și realizarea orei de consiliere școlară/Ghid
metodologic pentru profesori diriginți și consilieri școlari”, Bucureşti,Editura Didactică și Pedagogică, R.A, 2016
Simona Elena Popa, Manual “ Consiliere și dezvoltare personală”, Bucureşti, Editura Didactică și Pedagogică,
2018
XXX- Anexa nr. 2 la O.M.E.N. nr. 3393/ 28.02.2017- Programa școlară pentru disciplina Consiliere și orientare
personală, clasele a V-a - VIII-a, București, 2017.
Activitatea propusă:
Vizionarea unui clip (desen animat cu subtitrare în limba română):
https://www.youtube.com/watch?v=8kuft2poFf8

Povestea ariciului
Un arici dorind să interacționeze, intră într-o sală de clasă, dar este respins de toate animăluțele din cauza
țepilor lui. Filmul continuă cu aceeași atitudine a celor din jurul său și în alte circumstanțe: pe stradă, în parc, în
autobuz. Trist, el observă că este respins din cauza faptului că este diferit. Doar un singur personaj, o vulpe jucăușă
încearcă să îl integreze oferindu-i locul din dreapta sa în autobuz. Ariciul, optimist, se așază, însă din greșeală o
atinge pe vulpe
cu țepii săi, își da seama de acest lucru si apoi se îndepărtează, pierdut și supărat.
După un timp, vulpea discută cu colegii de clasă pentru a-i oferi un cadou ariciului, pentru a-l face fericit. Însă
desfăcând cadoul, observă că în cutie nu se află altceva decât mici bucăți de polistiren. Cu toții încep să acopere
ţepii ariciului cu aceste bucăți, iar finalul îi regăsește pe toți îmbrățișați în jurul ariciului.
Discuții:
Care sunt emoțiile prin care trece, pe rând, ariciul?
Considerați că ceilalți au reacționat corect?
Cum te-ai simți în locul ariciului?
Ce părere aveți de reacția vulpii?
Vi s-a întâmplat vreodată să fiți respinși de ceilalți? Din ce cauză/cauze?
Putem găsi soluții şi putem îndrepta situația?
Ce am schimba în atitudinea mai puțin înțelegătoare a celorlalți?
Ce trebuie să facem pentru a nu leza pe cei din jur?
Cum să învățăm să îi ajutăm pe ceilalți?

Activitate : Identificați astfel de comportamente în mediul școlar și găsiți soluții de ameliorare a emoțiilor negative.

Evaluare: Realizați un desen prin care să evidențiați emoția care vă caracterizează în general.
Activitatea propusă poate fi aplicată și la orele de limba franceză, deoarece se bazează pe varietatea emoțiilor,
prin folosirea adjectivelor ce denumesc sentimente, emoții, prin activități de învățare diverse.
„Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” - CRED
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

S-ar putea să vă placă și