Sunteți pe pagina 1din 2

Proiectul CRED – Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți

Profilul de formare al absolventului de clasa a VIII-a,


prezentat părinților

Începând cu anul 2013 (pentru elevii din ciclul primar) și cu anul 2017 (pentru
elevii din ciclul gimnazial) s-au implementat în școli noile programe pentru toate
disciplinele. Conform recomandărilor europene, acestea sunt centrate pe formarea și
dezvoltarea competențelor elevilor. Spre deosebire de programele vechi, în
abordarea actuală se pornește de la profilul de formare al elevului care este
structurat pe baza competențelor-cheie europene. În consecință, fiecare disciplină
urmărește crearea unor competențe-cheie și, astfel, contribuie la structurarea
profilului de formare al elevului absolvent de clasa a VIII-a.
Cele opt competențe-cheie care trebuie dezvoltate până la final de ciclu
gimnazial sunt următoarele:

1. Comunicare în limba maternă: elevii vor fi capabili să folosească limba română


ca să caute și să proceseze diferite informații, să exprime idei, sentimente, păreri,
oral sau în scris, adaptându-se la situația de comunicare și vor putea să participe
la dialoguri cu alte persoane în diferite contexte. Astfel, elevii vor putea să se facă
înțeleși și să îi înțeleagă pe ceilalți, să distingă informațiile pe care le percep și să
comunice mai ușor și eficient.

2. Comunicare în limbi străine: la final de clasa a VIII-a, elevii vor putea folosi
limbile străine pe care le-au învățat ca să identifice și să exprime diferite
informații, idei, gânduri, sentimente pe teme cunoscute și vor putea să poarte
discuții cu alte persoane. Această competență le va permite să își găsească mai
ușor un loc de muncă, în țară sau în străinătate, și să comunice cu persoane de
oriunde din lume. De asemenea, îi ajută să își lărgească orizontul cultural și să
accepte diversitatea socio-culturală și lingvistică.
3. Competenţe matematice (A) şi competenţe de bază în ştiinţe şi tehnologii
(B): elevii absolvenți de ciclu gimnazial pot identifica diverse relații matematice în

„Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” - CRED


Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
situații concrete și pot rezolva probleme din situații reale de viață folosind
instrumentele matematice învățate. De asemenea, ei își vor însuși diverse
informații care îi ajută să ducă un stil de viață sănătos și să păstreze mediul curat.
Ei deprind de la această vârstă anumite informații care îi vor ajuta să se descurce
în situații reale de viață și vor putea să adopte un stil de viață favorabil pentru ei
înșiși și pentru mediul în care ei trăiesc.

4. Competenţă digitală: elevii află cum să utilizeze diferite instrumente digitale ca


să caute și să selecteze informații și resurse ce îi vor ajuta în învățare. De
asemenea, învață și cum să creeze ei înșiși diferite conținuturi digitale și să
respecte regulile și nomele de utilizare a conținuturilor virtuale și de siguranţă pe
internet. În societatea modernă în care tehnologia devine din ce în ce mai
importantă și ocupă o mare parte a vieții noastre, este foarte important pentru
elevi să știe să o folosească eficient, în siguranță și în beneficiul lor.

5. A învăţa să înveţi: absolvenții de clasa a VIII-a vor putea să își formuleze planuri
simple de învățare când au de realizat diferite sarcini de lucru și vor fi capabili să
își gestioneze timpul mai bine, să își monitorizeze progresul și facă o apreciere
obiectivă a calităților personale. Aceste lucruri îi vor ajuta în orientarea şcolară şi
profesională. Ei vor fi conștienți de propriile posibilități și limite și se vor organiza
mai bine în sarcinile pe care le au de îndeplinit.

6. Competenţe sociale şi civice: elevii își însușesc diverse valori şi norme de


conduită pe care le pot folosi în viaţa personală şi în relațiile cu ceilalţi, învață
despre drepturi şi responsabilităţi, despre respectarea regulilor grupului şi despre
diversitate (etno-culturală, lingvistică, religioasă etc.). Dobândind această
competență, elevii vor deveni cetățeni mai buni, mai responsabili și se vor adapta
mai ușor în orice situație, colectiv sau societate din care vor face parte.

7. Spirit de iniţiativă şi antreprenoriat: absolventul de ciclu gimnazial știe să


identifice soluţii pentru rezolvarea unor sarcini și a unor probleme ale grupurilor
din care face parte şi ale comunităţii și poate identifica parcursurile şcolare şi
profesionale adecvate intereselor proprii.

8. Sensibilizare şi exprimare culturală: la final de clasa a VIII-a, elevii sunt capabili


să aprecieze elemente culturale locale şi ale patrimoniului național şi universal, să
realizeze lucrări creative și să participe la proiecte şi evenimente culturale
organizate în diverse contexte.

În consecință, noua abordare are în centru anumite competențe care, asociate cu


activitățile de învățare, îl implică mai mult pe elev în propria învățare. Astfel, se ține
cont de nevoile elevului pentru viitor și se pune accent pe toate componentele
competențelor, respectiv pe asimilarea unor cunoștințe, pe dezvoltarea unor abilități
și pe crearea unor atitudini.

S-ar putea să vă placă și