Primul Război Mondial: Sarajevo, începutul

măcelului (I)
28 iunie 1914. O zi de vară obişnuită în Europa. Pentru capitala Bosniei era însă o zi specială. Arhiducele
Franz Ferdinand, moştenitorul coroanei Imperiului Austro-Ungar, urma să viziteze oraşul. Bătrânul
împărat Franz Joseph nu mai putea să participe la manevrele planificate în Bosnia Herţegovina, aşa că l-a
trimis pe moştenitor, mai ales că situaţia politică din zonă era destul de tensionată. După victoria Serbiei
din războaiele balcanice (1912-1913), mişcarea naţională sârbă s-a intensificat, dorind eliberarea
conaţionalilor slavi de sub ocupaţia austro-ungară.

Moştenitorul tronului habsburgic

Franz Ferdinand von Habsburg era o figură aparte a familiei imperiale, fiind nepotul lui Franz Joseph.
După moartea prinţului Rudolf, succesiunea a revenit tatălui său Karl Ludwig, fratele împăratului.
Nimeni nu se gândea că iubitorul de viaţă uşoară poate moşteni tronul, mai ales că, la 26 de ani, după o
călătorie în jurul lumii, a fost diagnosticat cu tuberculoză. S-a dus la tratament în Egipt, unde se găsea şi
în 1896, când i s-a comunicat vestea morţii tatălui său.

Când a sosit momentul ca moştenitorul să se căsătorească, surpriza împăratului şi a familiei a fost mare.
În loc să aleagă o logodnică pe măsură, a anunţat că o doreşte şi iubeşte pe contesa Sofia, doamnă de
onoare a arhiducesei Isabela din Bratislava (care, de fapt, spera că vlăstarul imperial o va alege pe una
dintre fiicele sale). Fiindcă nu a renunţat la iubirea vieţii sale, a fost pus să jure, la 8 aprilie 1900, la
Hofburg, că planificata sa căsătorie va fi una morganatică, ceea ce însemna că nu era recunoscută de
familia regală, iar copiii rezultaţi din aceasta nu puteau fi moştenitori ai tronului. După trei zile Franz
Ferdinand şi tânăra de 23 de ani, Sofia, s-au căsătorit. La ceremonie nu a participat nimeni din familia
regală, iar împăratul le-a trimis doar o telegramă rece, prin care comunica faptul că îi acordă Sofiei titlul
de ducesă de Hohenberg.

După ce au revenit din luna de miere, tinerii căsătoriţi nu au avut o viaţă prea uşoară. Sofiei i se aducea
aminte, permanent şi prin diferite mijloace, că nu are rangul potrivit unei soţii de viitor împărat. În aceste
condiţii, vizita în Bosnia părea o binevenită scăpare.

Atentatorii pregătesc complotul

Romantica poveste de dragoste nu avea nicio semnificaţie pentru trei tineri sârbi, Gavrilo Princip, Trifka
Grabez şi Nedjalko Cabrinovici, care depuseseră un jurământ solemn să îl asasineze pe Franz Ferdinand.
Data aleasă avea o semnificaţie aparte pentru sârbi. La 28 iunie 1389, cneazul Lazăr a murit în lupta de la
Kossovopolje (Câmpia Mierlei), înfruntându-i pe otomanii lui Murad I. Era o tristă comemorare de ziua
sfântului Vit (Vidovdan), dar şi o amintire a faptei lui Milos Obilici, care a pătruns în tabăra turcă şi l-a
ucis pe conducătorul turc.

De îndată ce în presă a apărut comunicatul cu privire la participarea lui Franz Ferdinand la manevrele
militare din Bosnia, la Belgrad cei trei tineri au început să se pregătească. Sperau că un atentat de
asemenea calibru va avea urmări politice semnificative. Din păcate, au avut dreptate. După ce s-au
pregătit în tabăra militară de la Topcider, unde au tras cu pistolul, au aruncat bombe şi grenade, cei trei s-
au întors la Belgrad pentru ultimele pregătiri. Cu sprijinul organizaţiei teroriste din care făceau parte au
trecut graniţa, mai ales că mulţi dintre grăniceri erau de partea lor. Autorităţile sârbe, care ştiau ce se
pregăteşte, dăduseră ordin să fie opriţi, dar nu erau conştienţi de numărul mare de susţinători din rândul
soldaţilor şi ofiţerilor.

Au ajuns apoi la Sarajevo, aşteptând ziua în care urmau să-şi pună planul în aplicare. Se temeau că vor
trebui să îl schimbe, deoarece regele Petru abdicase, fiind înlocuit de fiul său, Alexandru. De la Belgrad
nu au venit însă instrucţiuni noi. Pe lângă cei trei tineri, alţi patru oameni îl aşteptau pe arhiduce. Unul
dintre ei trebuia să aibă succes dacă ceilalţi eşuau.

Cum este ucis arhiducele

În ziua de 28 iunie, atentatorii s-au întâlnit pentru ultima oară într-o cofetărie, discutând detaliile finale.
Şi-au luat apoi locurile pe cheiul Apel, pe unde alaiul urma să treacă de două ori. Dacă ratau o dată,
puteau să mai încerce.

Arhiducele era sigur că nimic rău nu se putea întâmpla, chiar dacă autorităţile vieneze fuseseră avertizate
de existenţa unui complot. Cu o seară înainte, el s-a plimbat pe străzile din capitala bosniacă, iar cei care
l-au recunoscut l-au salutat cu multă căldură. La cina care a urmat în staţiunea Ilidz, din apropiere de
Sarajevo, i s-a sugerat din nou arhiducelui să îşi contramandeze vizita la Sarajevo. Acesta a refuzat,
pentru ca nu cumva supuşii săi slavi să vadă în aceasta un semn de laşitate. Alţi mebri ai suitei sale erau
de aceeași părere.

28 iunie se anunţa a fi o zi frumoasă de vară, cu cer senin. De dimineaţă, arhiducele şi soţia sa au asistat
la liturghie, apoi s-au îmbarcat în tren pornind spre Sarajevo. Amândoi erau bine dispuşi, Franz Ferdinand
arătând elegant în uniforma sa de paradă. La gară au fost primiţi de o gardă de onoare, după care s-au
urcat în automobilul cu care urmau să se deplaseze. Era al treilea automobil din coloană, în primul fiind
agenţi de securitate împreună cu prefectul poliţiei şi alţi trei ofiţeri de poliţie.  În a doua era primarul
oraşului Sarajevo împreună cu şeful poliţiei. Celelalte maşini erau ocupate de suita arhiducelui, iar o
maşină era de rezervă.

Salve de tun răsunau pe străzile oraşului în acea zi de vară. O lună mai târziu, salvele de tun nu mai erau
de paradă, ci aveau menirea de a ucide. Strigăte se auzeau pe străzile oraşului. Peste o lună, strigătele vor
veni de la soldaţii trimişi pe front şi loviţi nemilos de gloanţe sau şrapnele. Steagurile austriece fluturau
ceremonios. Peste o lună îi vor conduce pe soldaţii imperiului la moarte, iar alte steaguri li se vor alătura.

Coloana se deplasa mai încet decât era planificat, arhiducele vrând să guste din plin aceste momente.
După ce au trecut prin dreptul cazărmii, au ajuns la şcoala de fete. Doi atentatori se găseau aici, având
bombele pregătite. Fără explicaţie, nu le-au folosit. Văzând acest lucru, un altul a tras cu pistolul, iar la
zece şi zece minute, al patrulea a aruncat cu o grenadă, care însă nu a explodat pe moment. Şoferul a
văzut-o, a luat-o de pe capotă şi a aruncat-o. Atentatorii erau alţi patru naţionalişti trimişi pe lângă
Gavrilo Princip şi ai lui.

Arhiducele nu a păţit nimic, soţia sa fiind doar uşor zgâriată la gât. Şi alţi mebri ai suitei şi pietoni
suferiseră doar răni uşoare. Imediat după explozie, maşina arhiducelui a ajuns la primărie şi, după o
scurtă ceremonie de primire, Franz Ferdinand i-a salutat în limba sârbă pe participanţi. Au început apoi
discuţiile despre ce urma să facă moştenitorul. Unii erau de părere că restul vizitei trebuie contramandat,
pentru siguranţa arhiducelui. Unii erau împotrivă, arătând că siguranţa arhiducelui nu era afectată. Cel
care a luat decizia finală a fost însuşi Franz Ferdinand. El a hotărât că, după o vizită la spitalul unde
fusese dus un aghiotant rănit, vor participa la deschiderea muzeului şi apoi vor lua prânzul. În niciun caz
nu vor pleca în grabă. Se părea că arhiducele nu voia să ţină seama de faptul că măsurile de securitate nu
erau strălucite.

La unsprezece fără un sfert, arhiducele şi soţia sa au părăsit clădirea primăriei, urcând din nou în
automobile. Coloana a trecut din nou pe cheiul Apel, dar şoferul, care nu fusese anunţat de schimbarea de
traseu, nu a făcut stânga spre spital, ci dreapta. Ajuns în dreptul unui depozit de vinuri, a început să
schimbe direcţia. În acel moment, din mulţime a apărut un tânăr de statură mijlocie, cu părul lung, care a
tras din plin mai multe focuri de armă. Era studentul Gavrilo Princip.

Contele Franz von Harrach, care stătea pe scara de partea cealaltă a maşinii, a încercat să oprească cu o
batistă şuvoiul de sânge care se scurgea din gura arhiducelui. În stare de conştienţă, acesta a strigat
numele soţiei sale. Contele Harrach nu şi-a închipuit că Sofia se prăbuşise moartă, credea că doar a
leşinat de spaimă. Când au ajuns la reşedinţa guvernatorului, trupurile celor doi au fost duse înăuntru.
Medicul chemat de urgenţă a constatat că nu se mai putea face nimic. Ambii erau morţi. Arhiducele
fusese omorât de un singur glonte care, după ce a secţionat o arteră, s-a oprit în coloana vertebrală.
Hemoragia sa şi  a soţiei sale fusese accentuată de drumul rapid cu automobilul, pe un drum pavat, nu
drept.

Complotiştii sunt prinşi

După împuşcături, Gavrilo Princip a fost imediat imobilizat. A încercat să se sinucidă, spărgând fiola cu
cianură pe care o avea pregătită, numai că otrava se descompusese între timp şi nu a avut alt efect decât
nişte dureri de stomac groaznice. Şi ceilalţi atentatori au fost prinşi. Leo Peffer, judecător la tribunalul
regional, s-a ocupat de interogarea lui Princip.

Procesul atentatorilor a început la 12 octombrie şi a durat până pe 28 octombrie. Cei judecaţi se

considerau luptători  pentru cauza slavă şi credeau că gestul lor nu este o crimă, ci un act de justiţie.
Deoarece tinerii până la 20 de ani nu puteau fi condamnaţi la moarte, potrivit legii, Princip a primit 20 de
ani de închisoare. Condiţiile de detenţie au fost deosebit de dure. El a fost încarcerat la Terezin, cu hrană
puţină, în frig, permanent în cătuşe. Din această cauză s-a îmbolnăvit de tuberculoză osoasă şi a încetat
din viaţă la 28 aprilie 1918. Trupul său a fost îngropat în secret, în aceeaşi noapte, în cimitirul local. În
1920, rămăşiţele pământeşti ale lui Princip au fost deshumate şi transportate la Sarajevo, unde au fost
îngropate în comun cu ale altor tovarăşi de luptă.