Primul Război Mondial (1914 – 1918)

Cauzele războiului:
-rivalitatea franco-germană;
-dorința de reîmpărțire a lumii;
-lupta pentru resurse și piețe de desfacere între marile puteri;
-dorința de independență și unitate națională a popoarelor aflate sub stăpânire străină.

Războiul a avut caracter mondial, prin participarea a 28 de state din Europa și din
afara acesteia.Participarea la lupte a aproximativ 70 de milioane de soldați a făcut din acest
război un război de masă. Războiul a afectat deopotrivă și viața din spatele frontului, aceasta
fiind marcată de numeroase lipsuri, dese bombardamente asupra orașelor și a fabricilor de
armament, de implicarea populației civile (femei și copii) în susținerea efortului de război
prin preluarea sarcinilor bărbaților plecați pe front.
A fost totodată un război tehnologic și tactic. S-au folosit arme noi: aparate de zbor,
submarine, tancuri, mitraliere, grenade de mână, gaze toxice, luptele purtându-se pe uscat,
pe apă, subacvatic și în aer. Sub aspect tactic, s-au purtat tipuri diferite de război: de poziție,
de manevră (de mișcare), de uzură.
Războiul mondial a fost și un război al resurselor,angajând un efort economic imens.
Războiul putea fi câștigat de acea parte care putea mobiliza pe front cât mai mult armament
și muniție.
Pe fondul tensiunilor și al crizelor politice, atentatul produs la Sarajevo, în vara anului
1914, asupra arhiducelui Franz Ferdinand, moștenitorul tronului Austro-Ungariei, a fost
scânteia care a declanșat războiul. În ziua de 28 iunie 1914 Franz Ferdinand a fost asasinat
de Gavrilo Princip, un student naționalist bosniac. Acesta a făcut parte dintr-un grup de
cincisprezece asasini, susținuți de Mâna Neagră, o societate secretă fondată de naționaliști
pro-sârbi. Austro-Ungaria a atacat Serbia, considerată vinovată de producerea atentatului,
apoi, prin jocul alianțelor, războiul s-a extins la nivel european și mondial.
Avantajele Puterilor Centrale erau date de buna pregătire a soldaților și a rezerviștilor,
înzestrarea cu armament cât și de unitatea de comandament. Antanta era avantajată de
superioritatea demografică și a resurselor materiale. În aceste condiții, Germania miza pe un
război fulger, bazat pe elemente surpriză. Planurile comandanților germani vizau scoaterea
rapidă a Franței din război pentru a se concentra pe adevăratul adversar, Rusia.

• Alături de Antanta, s-au implicat în război Italia și România (retrase din alianța Puterilor
Centrale), Belgia, Serbia, Grecia, Japonia, SUA .
• De partea Puterilor Centrale au luptat Bulgaria și Imperiul Otoman.

• În Europa, luptele s-au desfășurat pe două fronturi principale, de vest și de est, însă au
existat și mai multe fronturi secundare, precum cel din Balcani sau nordul Italiei.
Desfășurarea războiului în perioada 1914 – 1915
Războiul a izbucnit la 28 iulie 1914 prin atacul Austro-Ungariei asupra Serbiei.
Invocând tratatele semnate, membrii celor două alianțe au intrat pe rând în război.
Strategia germană urmărea înfrângerea rapidă a Franţei printr-un atac surpriză,
desfășurat nu la graniţa dintre cele două ţări, cum se așteptau francezii, ci în nord-est.
Germania a încălcat neutralitatea Belgiei și a atacat Franța la 3 august 1914. Atacați prin
surprindere, francezii au pierdut bătălia frontierelor și s-au concentrat pe apărarea capitalei.
Înaintarea germană a fost oprită pe râul Marna, războiul de pe frontul de vest
transformându-se în război de poziții.
Pe frontul de est, după primele succese militare în Prusia Orientală, armatele
rusești au fost înfrânte la Tannenberg și Lacurile Mazuriene, instalându-se și aici războiul de
poziții (tranșee).
În Balcani, Serbia încercuită a fost înfrântă în 1915, în același an eșuând și
încercarea Antantei de a-și impune controlul asupra strâmtorii Dardanele, ca urmare a
înfrângerii de la Gallipoli. Aceste înfrângeri au fost compensate de intrarea Italiei în război și
de deschiderea unui nou front în nordul Italiei.
În toți acești ani, România a adoptat o poziție de neutralitate, ducând tratative
intense cu ambele tabere și pregătindu-se pentru război.

Aplic
 Atentatul de la Sarajevo
Pe 28 iunie 1914, vizitând oraşul Sarajevo din Serbia, arhiducele moşte-
nitor al Austro-Ungariei, Franz Ferdinand şi soţia sa au fost asasinaţi de un
student, Gavrilo Princip, membru al unei societăţi secrete, Mâna neagră, legată
de mişcarea naţionalistă a sârbilor. Guvernul de la Belgrad nu are, probabil,
niciun amestec în această afacere, dar anumiţi ofiţeri sârbi au participat totuşi
la pregătirea atentatului. Astfel, cu toate că împăratul Franz Joseph înclină mai
degrabă spre prudenţă, guvernul şi statul major de la Viena consideră că a sosit
momentul ca, folosindu-se de acest pretext, să facă definitiv ordine cu Serbia.

Femeile „canari”

Când toți bărbații apți de muncă au plecat la război, surorile și soțiile lor
le-au luat locul în fabrici pentru a suplimenta forța de muncă. Femeile au înce-
put să muncească, de regulă în condiții proaste și cu materiale toxice. Femeile
care lucrau cu dinamită erau poreclite canari, deoarece din cauza substanțelor
chimice cu care intrau în contact făceau icter, iar pielea li se îngălbenea.
Cu taxiul spre front

În vara lui 1914, militarii germani mărşăluiau spre Belgia şi nordul

Franţei. În luna august, nemţii reuşesc să ajungă la numai 56 de kilometri faţă
de Paris. Se părea că victoria finală le aparţinea. În această situaţie, generalul
francez Joseph Gallieni a încercat tot posibilul pentru a chema întăriri.
Principala măsură pe care a luat-o a fost să închirieze 600 de taxiuri, care au
transportat soldaţi din trupele de rezervă pe câmpurile de luptă din apropierea
Parisului.