Fișă de autor-Camil Petrescu

Camil Petrescu s-a născut la Bucureşti, la 2 aprilie 1894. Este fiul lui Camil Petrescu şi
al Anei Cheler. A fost crescut de o doică din familia sublocotenentului de poliţie Tudor
Popescu.
Urmează cursurile Facultăţii de Filozofie şi Litere de la Universitatea
Bucureşti. Îşi ia licenţa cu brio, cu calificativul „magna cum laude”. Devine
profesor de liceu la Timişoara. Îşi ia doctoratul în filosofie cu o teză despre teatru, intitulată
„Modalitatea estetică a teatrului”.
Debutează în revista „Facla” (1914), cu articolul „Femeile şi fetele de azi”, sub
pseudonimul Raul D.
Între 1916-1918 participă ca ofiţer în primul război mondial, experienţa trăită acolo
regăsindu-se în romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” (1930). În 1916,
e mobilizat şi pleacă pe front, unde e rănit. După un stagi într-un spital militar, ajunge iarăşi
în prima linie, însă ca e prizonier la unguri. În timpul unui bombardament german îşi va
pierde auzul la o ureche, fapt care îl va marca toată viaţa, după cum îşi notează în jurnal
„Surzenia m-a epuizat, m-a intoxicat, m-a neurastenizat...Sunt exclus de la toate posibilităţile
vieţii...Aici unde totul se aranjează «în șoaptă» eu rămân vecinic absent”. În 1918, va fi
eliberat din lagărul german, revenind la Bucureşti.
Din anul 1920, participă la şedinţele cenaclului „Zburătorul”, condus de Eugen
Lovinescu, iar în revista omonimă publică primele poezii.
În 1933, publică cel mai valoros roman al său şi unul dintre romanele importante
ale Modernismului european „Patul lui Procust”. În 1939 este numit directorul Teatrului
Naţional din Bucureşti, unde va rezista doar zece luni, iar din 1947 este ales membru al
Academiei Române.
Moare la 14 mai 1957, la Bucureşti. Astfel încât masivul roman social închinat lui
Nicolae Bălcescu „Un om între oameni” rămâne neterminat. Ion Negoițescu îi va
caracteriza sec romanul, drept „o întreprindere jalnică”, pe motiv că cel care a fost un
romancier, dramaturg, nuvelist, doctor în filozofie şi poet,Camil Petrescu îmbrăţişase
principiile realismului socialist şi devenise unul dintre susţinătorii regimului comunist.
Opere:
 Studii: „Teze şi antiteze” (1936), „Modalitatea estetică a teatrului” (1937),
„Husserl-cu o introducere în filozofia fenomenologică” (1938), „Doctrina
substanţei” (postumă, 1988)
 Romane: „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” (1930),
„Patul lui Procust” (1933), „Un om între oameni” (rămas neterminat, 1953-1957).
 Nuvele: „Turnul de fildeş” (1950), „Mănuşile” (1950)
 Poezie: „Versuri. Ideea. Ciclul morţii” (1923), „Transcedentalia” (1931),
„Din versurile lui Ladima” (1932)
 Dramaturgie: „Jocul ielelor” (1918), „Act veneţian” (1918-1946), „Suflete
tari” (1921), „Danton” (1924-1925), „Mitică Popescu” (1925-1926), „Bălcescu”
(1948), „Caragiale în vremea lui” (1955)
 Însemnări: „Rapid Constantinopol-Bioram”(1933), „Note zilnice” (Postum,
jurnal intim, 1975)
 Rezumat „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”
Acțiunea începe cu o discuție aparent neînsemnată de la popotă, din anul 1916, unde
personajul principal este Ștefan Gheorghidiu, sublocotent rezervist în Valea Prahovei. Acesta
asistă la o discuție între colegii săi, care au văzut o știre despre o crimă a unui bărbat asupra
soției sale. Aceștia povestesc și schimbă păreri despre cum bărbatul și-a ucis soția adulteră,
afirmând că fapta nu este de blamat și susținând că nimeni nu poate obliga pe cineva să își
iubească partenerul toată viața.

Aceste afirmații declanșează un punct sensibil în memoria lui Ștefan Gheorghidiu,

trezindu-i amintirile legate de cei doi ani și jumătate de căsnicie cu Ela. Astfel, îl determină pe
acesta să intervină în discuție, considerând că această faptă nu este normală și afirmând că
soții au drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt. Această afirmație al lui Ștefan
Gheorghidiu survine din trăirile sale interioare, bănuind de ceva vreme că soția sa îi este
infidelă.

Ștefan Gheorghidiu era însurat de doi ani și jumătate cu o fostă colegă de universitate
și își mărturisise că se căsătorise cu Ela mai mult dintr-o ambiție, mai exact datorită faptului
că se simțea iubit de una dintre cele mai frumoase fete.

Ștefan și cu Ela duceau o viață modestă împreună, cu toate acestea, iubirea fiind
singura și cea mai prețioasă avere pe care o aveau. Totuși, acest lucru avea să se schimbe
radical în momentul în care unchiul său, Tache, a murit și i-a lăsat lui Ștefan Gheorghidiu o
moștenire impresionantă în bani, dar și o casă la Paris. După moștenirea primită, Ștefan
obvservă că soția sa Ela își schimbase comportamentul pe care îl avea în trecut, astfel că de la
o persoană idealistă, intelectuală, devenise o persoană mai înclinată spre o viață de lux și
modernă.

În casa unei verișoare, Ela cunoaște un avocat, pe domnul G, care schimbă fericirea
cuplului, deoarece aceasta începe să îi acorde o atenție deosebita acestuia, lucru observat și de
Ștefan Gheorghidiu, care devine suspicios în ceea ce privește fidelitatea Elei.

Excursia de la Odobești reprezintă un moment cheie, deoarece se concretizează

bănuielile lui Ștefan cum că Ela flirtează cu domnul G. Faptul că într-o seară, venit în
permisie, nu o găsește acasă pe Ela și revenirea ei în dimineața zilei următoare îl determină pe
Ștefan să realizeze că femeia de langa el nu l-a iubit niciodată și îi cere divorțul, dar după doi
ani aceștia se împacă.

Concentrat pe Valea Prahovei, Gheorghidiu dorește ca Ela să petreacă vara la

Câmpulung, dar liniștea acestuia este tulburată de vederea domnului G în oraș. El
conștientizează că acesta este amantul soției sale și plănuiește să îi omoare pe amândoi, dar
întâlnirea cu locotenentul colonel, care îl obligă să meargă împreună cu el în regiment, îi
aduce confirmarea faptului că domnul G vizitează o femeie din înalta societate în lipsa
soțului, fără să știe că soțul înșelat era chiar Ștefan Gheorghidiu.

Imaginea terifiantă a frontului este prezentată de naratorul personaj care debutează în a

doua parte a romanului intitulat “întâia noapte de război” cu o imagine dezorganizată a
armatei. Imaginea fictivă, creată din cărțile de specialitate citite, pe care o știa el despre război
și armată este repede demolată de dorința de supraviețuire pe câmpul de luptă a fiecăruia, în
detrimentul patriotismului. Acest lucru îl face pe Ștefan să își schimbe percepția asupra vieții,
concentrându-se pe libertatea Ardealului aflat sub ocupația trupelor austro-ungare. Rănit pe
front, acesta se întoarce la București, unde o vede pe Ela ca pe o străină și privind retrospectiv
cu luciditate realizează că putea fi înlocuită de orice altă femeie. Ștefan îi lasă acesteia casele
de la Constanța cu tot ce este in ele, respectiv cu tot trecutul.

Participarea pe front a fost pentru Ștefan o experiență totală care l-a schimbat radical,
fapt dovedit și de primirea scrisorii, de la un anonim care confirma infidelitatea soției, lucru
ce nu l-a mai impresionat sub nicio formă, deși în trecut ar fi dat orice să aibă această
certitudine.