Drepturile copiilor refugiati

Convenţia cu privire la drepturile copilului2:

„In toate acţiunile care ii privesc pe copii,... interesele superioare ale
copilului trebuie să fie luate in considerare cu prioritate .” (Articolul 3).

„Statele părţi se angajează să respecte drepturile care sunt enunţate in

prezenta Convenţie şi să le garanteze tuturor copiilor aflaţi sub jurisdicţia
lor, fără nici o discriminare ...„ (Articolul 2).

Un rol de o importanta incontestabila in domeniul protectiei copiilor refugiati il au tratatele

international.Atunci cand un stat ratifică un tratat, guvernul acestuia se angajeaz ă in fa ţa comunit ăţii
internaţionale să se conformeze normelor acestui tratat.
Principiile care se aplica fata de copii refugiati la fel ca si fata de adulti sunt enuntate de Conven ţia
din 1951 cu privire la statutul refugiaţilor şi Protocolul din 1967 (privitor la
statutul refugiaţilor) enunţă: 1) un copil care are o
„temere justificată de a fi persecutat” pentru unul din motivele indicate in aceste acte este „un
refugiat”; 2) asupra copilului recunoscut ca refugiat deasemenea se aplica principiul
nereturnarii,adica el nu poate fi constrains sa se intoarca in tara sa de origine unde este persecutat
3) nu se face nici o distincţie intre copii şi adulţi in ce prive şte
asistenţa socială şi drepturile. Un articol din Conven ţie formuleaz ă reguli de o importan ţă cu totul
deosebită pentru copii: refugiaţii trebuie să beneficieze de un „tratament identic„ celui aplicat
cetăţenilor ţării in care se află in ce priveşte invăţămantul primar, şi un tratament nu mai pu ţin
favorabil decat cel acordat străinilor care nu sunt refugia ţi in ceea ce prive şte inv ăţămantul secundar
(articolul 28).
Convenţia din 1969 a Organizaţiei Unităţii Africane (O.U.A.) (care reglementeaz ă aspecte
specifice problemelor refugiaţilor in Africa) a lărgit defini ţia de „refugiat” şi a inclus in ea persoane
care, in Africa, fug de război sau alte evenimente ce perturbeaz ă grav ordinea public ă. Conven ţia
O.U.A. nu face distincţie intre copii şi adulţi.
Tratatul care defineşte cea mai mare parte a normelor juridice cu privire la copii este
Convenţia cu privire la drepturile copilului (CDC). Deşi CDC nu este un tratat privitor la refugia ţi,
ea protejează copii refugiaţi intrucat totalitatea drepturilor prev ăzute de CDC trebuie s ă fie acordate
tuturor persoanelor cu varsta de pană la 18 ani (articolul 1) f ăr ă nici o discriminare (articolul 2).
CDC este importantă pentru copiii refugiaţi, deoarece ea define şte normele care cuprind
totul. Practic fiecare aspect al vieţii copilului este luat in considera ţie, incepand cu s ăn ătatea şi
educaţia şi terminand cu drepturile sociale şi politice. Unele dispozi ţii sunt specifice, de exemplu,
articolele privind justiţia pentru copii (articolele 37 şi 40), adop ţia (articolul 21) şi drepturile
familiale (articolele 5, 9 şi 14, alineatul 2). Unele drepturi la asisten ţă social ă ţin exclusiv de
capacitatea financiară a statului . Drepturile la s ăn ătate (articolul 24), la educa ţie (articolul 28) şi la
un nivel de trai decent (articolul 27) sunt denumite „drepturi progresive”, deoarece ele se dezvolt ă in
funcţie de dezvoltarea economică a statului. Cu toate acestea, drepturile legate de asisten ţa social ă
nu sunt pur şi simplu nişte principii sau obiective abstracte. Intrucat acestea sunt „drepturi”,
interzicerea discriminării (articolul 2) inseamnă că oricare ar fi binefacerile pe care un stat ar putea
să le acorde copiilor care sunt cetăţeni ai lui, el trebuie s ă le acorde deopotriv ă tuturor copiilor,
inclusiv celor care sunt refugiaţi pe teritoriul s ău.
CDC capătă o importanţă semnificativă pentru copiii refugiaţi avand in vedere ratificarea
aproape universală a tratatului (166 de state-p ărţi pan ă in luna august 1994). Prevederile CDC au
fost acceptate de un număr considerabil de ţări in fiecare regiune a lumii, de ţări cu diverse
dimensiuni demografice, geografice şi niveluri de dezvoltare economic ă, reprezentand toate tipurile
de sisteme politice şi tradiţii religioase. Datorită universalit ăţii principiilor sale, CDC poate fi
utilizată ca un instrument puternic de protecţie a copiilor refugia ţi: o ţar ă nu mai poate pretinde s ă
fie o excepţie pentru a scuza faptul nerespectării acestor principii universale.
Ratificarea CDC de un număr mare de state este la fel de important ă şi din alte considerente.
In cazul in care un stat este parte la CDC, dar nu are nici un tratat cu privire la refugia ţi, CDC ar
putea fi folosită ca mijloc principal de protecţie a copiilor refugia ţi. Chiar dac ă un stat n-a ratificat
CDC, ICNUR recomandă intotdeauna statului să se conformeze prevederilor ei, deoarece principiile
sale sunt universale.
ICNUR de asemenea aplică CDC in activitatea sa proprie, folosind drepturile prev ăzute in ea
ca principii directorii. Politica ICNUR vizavi de copiii refugia ţi reafirm ă c ă, „intrucat CDC este o
Convenţie a Naţiunilor Unite, ea constituie un cadru normativ de referin ţă in activitatea ICNUR”
(paragraful 17)3. Unul din principiile directorii ale politicii privind copiii refugia ţi stipuleaz ă c ă “in
toate acţiunile care ii privesc pe copiii refugiaţi drepturile umane ale copilului, in special interesul
lui superior, trebuie să fie luate in considerare cu prioritate” (paragraf 26 (a)4). La inceputul
fiecărui capitol al prezentei cărţi, drepturile CDC sunt declarate principii fundamentale ale ICNUR.
Pentru asigurarea bunăstării copiilor refugiaţi, ICNUR preconizeaz ă adeziunea tuturor
statelor, agenţiilor internaţionale şi organizaţiilor nonguvernamentale.
In 1990, la Summitul mondial dedicat problemelor copiilor au fost adoptate o Declara ţie şi
un Plan de Acţiune. Scopurile Summitului mondial definesc normele principale pentru a avansa in
domeniile sănătăţii şi educaţiei. In ceea ce priveşte evolu ţia, statele sunt incurajate s ă dezvolte
planuri de acţiune naţionale, care vor include copiii refugia ţi in categoria “copiilor care se afl ă in
situaţii deosebit de dificile”. Deşi Declaraţia şi Planul de Acţiune nu sunt un tratat, acceptarea lor
larg răspandită constituie un fapt de importanţă majoră.
Inovaţia CDC constă in faptul că ea oferă drepturi copiilor. E ceva
obişnuit să-i considerăm pe copii ca pe unii ce au nevoi de satisf ăcut, decat ca pe ni şte posesori de
drepturi. Cu ajutorul CDC copiii au de acum inainte drepturi umane recunoscute pe plan
internaţional. Chiar dacă drepturile cuprinse in CDC inglobeaz ă toate aspectele vie ţii copilului,
există trei drepturi care sunt fundamentale şi care permit s ă se considere c ă ele str ăbat şi unesc
intreaga CDC: regula “interesului superior, nediscrimin ării şi dreptului de participare”. Aceste trei
drepturi ale triadei se intăresc reciproc pentru atingerea obiectivului: “supravie ţuirea şi dezvoltarea”
copiilor (articolul 6).
Articolul 3 stabileşte că “in toate acţiunile care privesc copiii” prioritatea
statului este de a ţine cont de “interesul superior al copilului.” Acest articol cere statelor s ă analizeze
in ce mod un anumit fel de conduită va afecta copiii. Fiind dat c ă interesele copiilor nu sunt
intotdeauna identice cu cele ale adulţilor şi că uneori ele sunt chiar opuse, statul trebuie s ă disocieze
cu atenţie diferitele interese aflate in joc. Guvernul trebuie s ă adopte o linie de conduit ă care ar fi
cea mai bună pentru copii, dar dacă conflictele survin, statul trebuie s ă considere “interesul superior
al copiilor” ca o prioritate. Această regulă se aplică in materie de aloca ţii bugetare, la redactarea
legilor şi in administraţie.
Atunci cand o decizie este luată faţă de un copil in mod individual,
interesul superior al copilului trebuie să fie, cel pu ţin, luat in considerare cu prioritate. Exist ă situa ţii
in care bunăstarea copilului trebuie să se bucure de aten ţie special ă. De exemplu, in caz de violen ţă
sau neglijenţă, un copil poate fi separat de părin ţii săi dac ă aceasta este “necesar in interesul superior
al copilului” (articolul 9). In caz de adop ţie “interesul superior al copilului” trebuie s ă constituie
raţiunea primordială (ar- ticolul 21). In toate aceste cazuri se cuvine a supraveghea indeaproape in ce
mod un anumit fel de conduită poate afecta copilul, ceea ce impune o exigen ţă similar ă celei privind
deciziile politice. Diferenţa in cazurile concrete provine de la faptul c ă un anumit num ăr de articole
ale Convenţiei stabilesc, că bunăstarea copilului primează fa ţă de cea a adultului.
De exemplu, stabilirea unui plan pe termen lung pentru un minor neacompaniat cere o
decizie raportată la interesul superior al copilului. Un copil ar putea fi un orfan tr ăind intr-o tab ăr ă
de refugiaţi şi avand bunei in ţara sa de origine, un unchi intr-o alt ă ţar ă de azil sau o familie aflat ă
departe, intr-o altă ţară care ar dori să-l adopte. Intr-o decizie privitoare la ce este mai bun pentru
acest copil, va trebui să se ţină seama de mai mul ţi factori, inclusiv ar fi de dorit s ă fie p ăstrat ă
„originea sa culturală şi lingvistică” (articolul 20), să fie menţinute legăturile familiale şi
naţionalitatea (articolul 8), la fel ca şi opiniile personale ale copilului, care trebuie s ă fie luate in
consideraţie in funcţie de varstă şi gradul de maturitate ale copilului (articolul 12). Scopul este de a
permite copilului “să crească intr-un mediu familial, intr-o atmosferă de fericire, dragoste şi
inţelegere” (preambulul). Decizia privitoare la “interesul superior” al copilului poate adesea
prezenta dificultăţi; nu există un singur răspuns care ar fi incontestabil. (In acest exemplu “faptele”
prezentate sunt insuficiente pentru a lua o decizie. Va trebui ceva informa ţie in plus: are copilul
statut juridic de “refugiat”? Care este varsta lui? Care sunt condi ţiile in ţara de origine? Sunt buneii
lui in stare să-l crească? etc.).
Principiul “interesului superior” este cel care străbate şi une şte intreaga CDC; fiecare articol
este o variaţie la tema interesului superior al copilului.
Articolul privitor la nediscriminare, articolul 2, cere statelor “să respecte drepturile care
sunt enunţate in prezenta Convenţie şi să le garanteze tuturor copiilor care ţin de jurisdicţia lor,
fără nici o discriminare, indiferent de rasa, culoarea, sexul, limba, religia, opinia politică sau altă
opinie ... de originea lor naţională, etnică sau socială, de situaţia lor materială ... sau de altă
situaţie”. Cu alte cuvinte, fiecare copil aflat sub jurisdicţia unui stat beneficiaz ă de toate drepturile
prevăzute in CDC fără să aibă importanţă cetăţenia sa, statutul său de imigrant sau orice alt statut.
Copiii refugiaţi, solicitanţi de azil şi solicitanţi de azil respin şi trebuie să beneficieze de toate
drepturile prevăzute de CDC.
Participarea este un subiect care persistă in tot textul CDC. Articolul 12 stipuleaz ă
că:“Statele părţi vor garanta copilului capabil de discernămant dreptul de a exprima liber opinia sa
asupra oricărei probleme care il priveşte, opiniile copilului fiind luate in considerare avandu-se in
vedere varsta sa şi gradul său de maturitate”. Intr-un sens sau altul, aproape toate articolele prev ăd
anumite aspecte ale participării copilului la viaţa societăţii.
Există anumite forme de participare. De exemplu, exist ă participare social ă la viata de
familie (articolul 7, alineatul 1, articolul 10), la via ţa comunitar ă (articolele 15, 17), şi participarea
celor care fac obiectul unor nevoi speciale, cum sunt copiii cu deficien ţe (articolul 23).
Participarea copiilor la luarea deciziilor ajută maturii s ă fac ă alegerea judicioas ă, fiind mai
bine informaţi in ceea ce priveşte gandirea, sentimentele şi nevoile copiilor. Participarea r ăspunde de
asemenea şi unei nevoi de dezvoltare. Prin participare copiii inva ţă s ă ia decizii şi int ăresc
increderea in ei inşişi, utilizand aceste capacităţi cu descern ămant.
Participarea lor la luarea deciziilor se măreşte odată cu cre şterea şi maturizarea lor. Cele trei
forme de participare la luarea deciziilor sunt următoarele:
Atunci cand copiii fac un desen in clasele primare, această
activitatea ar putea fi o simplă recreare sau exprimare liber ă. Ins ă poate fi considerat ă şi o
participare in măsura in care adulţii găsesc in aceste desene o surs ă de informare in ce prive şte
gandirea şi sentimentele copiilor care ajută la luarea unei decizii.
Copiii au opinii şi sunt in stare să discute cu adul ţii. Atunci cand adul ţii dau
opiniilor copiilor “o justă valoare” in funcţie de varsta şi maturitatea copiilor, copiii in acest fel pot
participa la luarea deciziei conform regulilor stabilite de CDC.
La o varstă mai matură tinerii pot lua anumite decizii. De exemplu,
conform legislaţiei naţionale, adolescenţii pot avea dreptul s ă se c ăs ătoreasc ă sau s ă se inroleze in
armată. Chiar dacă aceste alegeri sunt de obicei aprobate de p ărin ţi, dreptul adolescen ţilor de a
decide ce anume tine de interesul lor superior, demonstreaz ă c ă participarea este un proces continuu:
devenind mai maturi, ei caştigă de asemenea in a controla propria sa via ţă .
Deşi Convenţia cu privire la drepturile copilului
acordă drepturi individuale copiilor, ea pune de asemenea accentul şi pe rela ţiile de rudenie.
Bunăstarea copiilor şi felul in care beneficiază de drepturile lor depind de familia lor şi de
comunitatea in care vieţuiesc. CDC recunoaşte că familia este “grupul social de baz ă al societ ăţii” şi
pune drepturile copiilor in legătură cu drepturile şi obliga ţiile părinte şti (articolele 5, 14, 18, etc. ).
Importanţa comunităţii este recunoscută in tot cuprinsul Conven ţiei (articolele 5, 13, 14, 15, 20, 29,
30).
Pe toată durata acestei cărţi noi insistăm asupra faptului c ă una din cele mai bune modalit ăţi
de a ajuta copiii refugiaţi este de a ajuta familiile lor, şi una din cele mai bune modalit ăţi de a ajuta
familiile este de a ajuta comunităţile. Politica ICNUR vizavi de copiii refugia ţi con ţine acela şi
mesaj.
CDC defineşte noţiunea de “copil” ca orice fiinţă umană “sub varsta de 18 ani, cu excepţia
cazurilor in care, in baza legii aplicabile copilului, majoratul este stabilit sub această varstă”
(articolul 1). Definiţia dată de CDC poate duce la confuzie, deoarece ea identific ă copilul cu
“minorul”. Pe de altă parte dicţionarul defineşte copilul ca pe unul care n-a atins varsta de pubertate
sau maturitate sexuală. O persoană care nu mai este copil, dar nu este inc ă un adult, este adolescent,
fie un tanăr sau o tanără. (Politica ICNUR in privinţa copiilor refugia ţi folose şte defini ţia dat ă de
CDC (paragraf 3)).
Apărand “drepturilor copiilor” in societăţile in care adolescen ţii işi asum ă rolul adul ţilor prin
mariaj, educaţia copilului, angajarea in muncă sau luptă, de exemplu, e necesar de a fi gata de a
explica motivaţia pentru care orice persoan ă cu varsta de pana la 18 ani trebuie s ă beneficieze de
tratamentul prevăzut de CDC.
Una din raţiunile pentru care varsta de 18 ani este considerat ă varst ă limit ă este c ă aceasta
este varsta cea mai larg acceptată ca varstă legală de majorat, ca varst ă la care o persoan ă
dobandeşte drepturile adulţilor. Insă există un motiv mai practic pentru care adolescen ţii sunt inclu şi
in CDC. Chiar dacă adolescenţii fizic pot fi adulţi şi pot s ă-şi asume multe din rolurile adul ţilor, in
general ei nu au obţinut incă maturitate emoţională şi judecat ă deplin ă, nu de ţin statutul social al
adulţilor, care se obţine prin experienţa vieţii. In sita ţia de refugia ţi adolescen ţii au nevoie in mod
special de “atenţia şi sprijinul” pe care le oferă CDC: ei trebuie să- şi dezvolte identitatea şi s ă
dobandească aptitudini importante. Cand situaţia de refugiat ii priveaz ă de structurile de care au
nevoie, le poate fi mai greu să se adapteze decat adul ţilor. Maturitatea lor fizic ă, in pofida lipsei
capacităţilor complete ale adulţilor şi a statutului lor, ii expun uneori la exploatare, violen ţă sexual ă
şi inrolare in armată.
Cea mai bună modalitate de a ajuta copiii refugiaţi este de a ajuta familia lor, şi una din cele
mai bune moidalităţi de a juta familia lor este de a ajuta comunitatea lor. ICNUR, prin intermediul
partenerilor săi operaţionali, protejează şi ajută copiii refugiaţi in mod direct. Deseori programele
sunt concepute in aşa fel ca să permită familiilor s ă-i ajute şi să-i protejeze pe copiii lor, şi s ă ajute
comunităţile să susţină familiile, in felul acesta protejand copiii.
Pentru a proteja adolescenţii uneori e mai util de a se concentra asupra nevoilor lor intr-o
situaţie concretă decat asupra limbajului juridic al “drepturilor copiilor prev ăzute de CDC”, care ar
putea fi prost interpretate dacă nu au fost date explica ţii detaliate.
Tot personalul ICNUR (al O.N.G.-urilor şi alţi specialişti care activeaz ă in beneficiul
refugiaţilor) este indemnat să utilizeze CDC in toate aspectele activit ăţii sale, s ă foloseasc ă limbajul
“drepturilor” copilului şi să pună accentul pe “triada de drepturi” - regula interesului superior,
nediscriminarea şi participarea.
E nevoie de a se familiariza cu prevederile CDC, de a cunoa şte dac ă ţara in care se
desfăşoară activitatea a ratificat-o şi dacă a formulat rezerve, de a şti dac ă ea a fost tradus ă in limba
(limbile) acestei ţări şi de a avea posibilitatea de a procura cu u şurin ţă un exemplar al ei.
Este important ca protecţia normelor CDC să nu fie bazat ă exclusiv pe faptul c ă acestea sunt
drepturi. Fiecare drept a fost prevăzut in CDC pentru c ă el ajut ă de a r ăspunde nevoii copiilor de a se
dezvolta. O protecţie reuşită trebuie să se bazeze pe ceea ce este mai bun intr-o fiin ţă uman ă - nevoia
ei naturală de a proteja copiii şi simţul dreptăţii - şi s ă ofere solu ţii practice pentru rezolvarea
problemelor. CDC nu este doar un tratat juridic, ci o declara ţie de principii şi un ghid practic pentru
binele copiilor.