Poezia sugereaza armonia vegetala a naturii, vazuta ca implinire a ordinii divine, intr-o

diversitate de forme plastice si de imagini sonore: "Pe verdea margine de sant/ Crestea
macesul singuratic,/ Dar vantul serii nebunatic/ Pofti-ntr-o zi pe flori la dant./ intai
patrunse printre foi,/ Si le vorbi cu voce lina,/ De dorul Iui le spuse-apoi,/ Si suspina -
cum se suspina..:" "Valtul rozelor" este o simfonie poetica inchinata florilor, simbolurile
cele mai concrete ale biologicului efemer. "Macesul singuratic" este expresia perfectiunii
naturii salbatice, prin frumusetea sa intrinseca, a formelor clasice, de o arhitectura
stranie.
Vantul serii, "nebunatic", inselator, personificat, este elementul naturii care provoaca
"valtul" rozelor, simboluri ale sublimului din natura, flori diafane ce se prind intr-o rotire
cosmica, ritmica, de o tonalitate abia perceptibila, rezultata din armoniile imitative
perfecte ale versurilor: "Si suspina - cum se suspina.../ albeata lor de trandafiri./
Zambind prin roua primaverei,/ La mangaierile-adierei/ a tresarit cu dulci simtiri./ Pareau
naluci de carnaval/ Cum se miscau catifelate,/ Gatite toate-n rochi de bal,/ De vantul
serii sarutate,// De vantul serii sarutate." Versul "De vantul serii sarutate" este un
laitmotiv, devenit primum movens in declansarea acestui dans misterios si totodata
fermecator, revenind de fiecare data pentru a da ur ritm tot mai dinamic miscarii florale.
in chip de Zburator deghizat in mijlocul naturii, vantu! pune in miscare armonica
perfectiunea formala a florilor, la inceput cu discretie, insidios: "U vorbi cu voce lina",
"suspina" tot mai insistent, le imbie cu "mangaierile-adieri", provocandu-le "dulci simtiri",
pana cand, intr-o betie a simturilor, rozele "Scaldate-n razele de sus,/ Muiate ii argintul
lunei,/ S-au dat in bratele minciunei./ Si rand pe rand in vant s-au dus." in tot aces
mecanism erotic delicat, al gradatiei pe cai ale pierzaniei, florile dobandesc infatisari de
fet indragostite, naive, "naluci de carnaval".
Moartea se insinueaza lent, gradat in lumea florala, ca intr-un vis romantic: florile a toate
atributele gratiei, sunt "catifelate", gatite in rochii de bal, dar se inscriu in acelasi destin ;
trecerii, al fanarii perpetue, ceea ce confera "valtului" semnificatia ultimului dans, a
"canteculi de lebada" de dinainte de trecerea in anorganic si neviu. Valsul florilor, "valt
nebun", prin culminatia gradatiei, in rotirea tot mai accelerata a vartejului, devine un
iluzoriu montagne-russe in mijlocul naturii: "Scaldate-n razele de sus,/ Muiate in argintul
lunei,/ S-au dat in bratele minciunei,/ Si rand pe rand in vant s-au dus./ Iar vantul dulce
le soptea,/ Luandu-le pe fiecare,/ S-un valt nebun se invartea,/ Un valt — din ce in ce
mai tare,/ Un valt - din ce in ce mai tare." Sentimentul de efemeritate este inselat prin
aceasta aparitie a elementului terestru, vantul, care, prin fluiditatea sa, confera starea de
gratie fanarii florilor, pregatindu-le pentru trecerea in alt ciclu de existenta.