Toata lumea sufera din dragoste, toate lumea are dezamagiri la acest capitol.

Totusi ce
este dezamagire in dragoste? Sa mergem la DEX.

Astfel, a dezamagi inseamna “a face pe cineva să-și piardă speranțele, iluziile; a

deziluziona, a decepționa “ iar dragostea este definita in dex drept “Sentiment de
afecțiune și devotament față de cineva sau de ceva; iubire: amor; drag. 2) Sentiment de
afecțiune față de o persoană de sex opus; amor; iubire.” Etc.

Asadar puse in aceeasi propozitie cele doua cuvinte nu fac casa buna. A-ti pierde
increderea si sperantele dupa ce te-ai atasat de o persoana de sex opus nu este tocmai
o stare de spirit buna si pe care sa o poti suporta cu zambetul pe buze fara a te forta.

Personal cred ca viata este o suma de experiente, relationari, etc. Dintre acestea, unele
sunt mai bune, altele mai putin, insa din toate invatam cate ceva si cu cat se scurge
timpul ajungem sa consideram povestea trista, concretizata imediat dupa ce s-a
incheiat drept o mare dezamagire din dragoste, o alta experienta din care ai mai tras
niste invataminte. Insa dezamagirea adevarata este produsa atunci cand sentimentul de
dragoste este cu adevarat simtit.

Din proprie experienta stiu ca atunci cand esti adolescent visezi..crezi ca iubesti si ca
fara acel de care te-ai atasat nu poti fi. Dezamagirea intervine abia atunci cand te
trezesti din vis sau din nebunie si realizezi ca te-ai mintit singur, ca ai daruit celui de
langa tine tot si desigur mult mai mult decat ar fi trebuit. Frustrarea si resentimentele
apar atunci cand regreti fapte, cuvinte, atunci cand amintiri frumoase te fac sa vrei sa
dai timpul inapoi insa in aceeasi secunda realizezi ca de fapt te minteai spunand ca aia
e fericirea. De fapt el nu simtea ce smteai tu, in realitate tu i-ai dat tot iar el a luat fara a
oferi nimic in schimb. Nici iubire, nici respect, nici sinceritate. Dar esti adolescenta si
rezisti o luna, doua, trei, un an pentru ca spui ca iubirea nu se simte intr-o secunda si
astepti ca el sa simta pentru tine ceea ce tu simti pentru el, insa el continua sa-ti faca
rau fara sa-i pese cu adevarat de tine, de sentimentele tale, de viitorul tau..profita de
iubirea ta si iti alimenteaza propria fantezia. Te trezesti din visul ce capata proportii de
cosmar de abia cand iti dai seama ca daca nici tu nu te iubesti atunci cine sa o faca? El
oricum nu o va face..si plangi. O zi, doua. Apoi te ridici si te ambitionezi sa fii altfel, sa
nu te mai atasezi, sa fii stapana pe tine si inainte de toate sa ai grija ca tie sa iti fie bine
si apoi sa te gandesti la ceilalti.

Din pacate, totul ramane doar o teorie. Te ridici si dupa o perioada mai scurta sau mai
lunga de timp, zambesti din nou. Uiti de povestea trista si te simti din nou atragatoare,
ajungi sa crezi ca exista un alt tip de barbat caruia ii place cum arati, cum gandesti, cum
vorbesti si ar putea deveni atat de absorbit de tine incat sa fii suficient pentru ca el sa fie
fericit. Din pacate, din nou, e doar o iluzie. De data asta poate te trezesti mai devreme
din vis..sau poate nu..si tot asa pana cand ajungi la o noua etapa.
Intrand mai adanc in povestea vietii mele scurte, recunosc ca existenta mea afectiva a
urmat exact acest scenariu. Am trait alaturi de tata si de o mama vitrega. Nu m-am
simtit iubita pana pe la 18 ani si astfel ca pana atunci am tot cautat sa am prieteni, sa
adun in jurul meu afectiune. Nu cred ca mi-am ales persoanele tocmai cele mai
potrivite. La 16 ani si putin am inceput o poveste dura, de dragoste spuneam atunci, de
maturizare spun acum. M-am indepartat de toti, eram gata sa mi compromit relatia cu
familia si sa mi distrug viitorul. Dupa aproape doi ani mi-am dat seama ca nu asta si-ar
fi dorit mama mea pentru mine. Mi-am revenit la timp pentru a lua bacul cu nota mare si
pentru a intra la facultatea la care mi doream. Atunci m-am simtit cu adevarat iubita,
pentru ca in cei doi ani nebuni si rai , tatal meu a ramas singurul langa mine, avand
incredere ca voi reveni pe drumul cel bun in timp util. El a fost singurul care m-a
acceptat si nu m-a renegat.

Dupa aceasta poveste nu m-am mai indragostit, insa am fost in diferite relatii ce au
durat putin timp pentru ca nu se putea mai mult.

Acum doi ani am vazut negru in fata ochilor..negru pentru ca nu a fost tocmai cea mai
fericita poveste. Am intrat intr-o relatie cu C., un baiat de 28 de ani, bolnav de inima,
pentru care am dezvoltat o afectiune iesita din comun, el insa venea dupa o relatie de 5
ani in care partenerei lui nu-i pasase de el prea mult. Dar ca orice pansament pus o
rana sangeranda m-am patat. Dragostea mea a sangerat si ea, pentru ca trebuie sa ma
ridic la niste standarde pe care nu le intelegeam dar stiam ca sunt deasupra mea in
permanenta. Dezamagirea cea mai mare era produsa de faptul ca nu eram suficient
pentru el , ca orice ce as fi facut nu era indeajuns de bun. Au trecut cateva luni bune si
certurile erau dese pentru eu nu ma simteam bine, nu eram pretuita, nu simteam ca
sunt placuta de C. M-am indepartat gandind ca pot salva macar sentimentele, pot
macar sa scap de frustrarea ca dau tot si nu primesc nimic. Am inceput sa-mi doresc
altceva insa nu aveam curajul sa ma rup de el. Am facut-o intr-un final si m-am atasat
de acela ce mi fusese prieten si confident pe parcursul suferintei mele.

Stiam amandoi ca nu ne potriveam. Spuneam in repetate randuri ca noi nu putem sta

impreuna mai mult de doua saptamani. El era foarte bun pentru a-mi fi alaturi, pentru a-
mi da sfaturi, pentru a-mi spune ca merit mai mult, insa nu era genul care sa stea langa
o femeie fara a se gandi la altele.. si totusi a intrat intr-o relatie cunoscandu-ma si stiind
clar cum ma atasez. Am evoluat rapid. Acum ne gandim sa ne mutam impreuna, fapt ce
ar trebui sa mi dovedeasca curajul lui si dorintele lui, insa mi-e teama iarasi ca nu sunt
suficient sau ca in curand se va razgandi in privinta relatiilor stabile. Nu m-a dezamagit
relatia asta inca. Insa mi-e tot mai clar ca toate relatiile merg contra timp. Cand unul
iubeste si doreste, celalalt se joaca..si tot asa..si intr-un final iluziile dispar, raman
amintirile care par minciuni si dorintele inutile. Oare exista si povesti de dragoste
echilibrate? Sper sa ma aflu intr-un pe cale sa devina astfel.