DREPTUL AFACERILOR / DREPTUL PUBLIC

PENTRU ÎNVǍłǍMÂNTUL LA DISTANłǍ

CARACTERIZARE GENERALĂ

- DefiniŃia şi obiectul Dreptului Afacerilor/Public;

- ImportanŃa cunoaşterii disciplinei;
- Caracterul interdisciplinar al normelor juridice aplicabile în afaceri
- Izvoarele dreptului afacerilor.
Dreptul Afacerilor: o ştiinŃă interdisciplinară care conŃine norme juridice de drept public şi de
drept privat ce au legătură cu afacerile. Este depăşit cadrul raporturilor juridice dintre comercianŃi,
raport specific dreptului comercial şi se trece în alte ramuri ale dreptului; dreptul financiar, dreptul
bancar, dreptul administrativ, penal, comercial, internaŃional, dreptul familiei, dreptul muncii şi
câteva elemente de drept comunitar al afacerilor.
Dreptul afacerilor implică reglementări de drept public:
1) Raporturi juridice de drept administrativ, situaŃie în care unul dintre subiecte este statul,
poziŃia juridică fiind de subordonare;
2) Raporturi juridice drept fiscal care se nasc între comercianŃi şi stat privind stabilirea şi
perceperea impozitului pe profit şi a altor taxe şi impozite. Interesează răspunderea contribuabilului
care nu îşi execută obligaŃiile financiare
3) Dreptul afacerilor reglementeazǎ relaŃiile de apǎrare socialǎ prin interzicerea ca infracŃiuni,
sub sancŃiuni specifice numite pedepse, a acŃiunilor sau inacŃiunilor periculoase pentru valorile
sociale, în scopul apǎrǎrii acestor valori, fie prin prevenirea infracŃiunilor, fie prin aplicarea
pedepselor persoanelor ce le savârşesc.
InfracŃiunile se grupează în:
- infracŃiuni prevăzute în codul penal;
- infracŃiuni prevăzute în legi speciale;
I. InfracŃiunile prevăzute în codul penal:
1. InfracŃiunile contra patrimoniului: furtul cu forma sa calificată, abuzul de încredere, gestiunea
frauduloasă, înşelăciunea, delapidarea.
2. InfracŃiuni contra autorităŃii: ultraj contra bunelor moravuri
3. InfracŃiuni care aduc atingere unor activităŃi de interes public: abuzul în serviciu, neglijenŃa în
serviciu, luarea de mită, darea de mită, primirea de foloase necuvenite, traficul de influenŃă.
4. InfracŃiuni de fals: falsificarea de monedă sau de alte valori, falsul intelectual şi uzul de fals.
5. InfracŃiuni la regimul stabilit pentru anumite activităŃi economice: divulgarea secretului
economic, concurenŃa neloaială, deturnarea de fonduri.
II. InfracŃiuni specifice domeniului afacerilor prevăzute în legi speciale cu dispoziŃii penale:
 1. InfracŃiuni privind societăŃile comerciale şi Registrul ComerŃului
2. InfracŃiuni privind protecŃia proprietăŃii intelectuale: dreptul de autor
3. InfracŃiuni privind regimul bancar şi al cecului
4. InfracŃiuni privind prevenirea şi sancŃionarea spălării banilor
5. InfracŃiuni privind valorile mobiliare şi bursele de valori
6. InfracŃiuni privind regimul contabilităŃi
7. InfracŃiuni privind combaterea evaziunii fiscale.
Dreptul afacerilor cuprinde şi reglementări de drept privat în primul rând cele ce aparŃin dreptului
civil: regimul juridic al bunurilor, capacitatea juridică a subiectelor de drept. Sunt cuprinse şi
reglementări de drept comercial; anume: normele juridice care stabilesc regimul juridic al fondului
de comerŃ, contractele comerciale, operaŃiuni de bancă şi de schimb, etc.
Există elemente de contingenŃă între dreptul afacerilor şi dreptul familiei. Din totalitatea normelor
juridice care reglementează relaŃiile de familie are relevanŃă acea categorie care stabileşte regimul
juridic distinct al unor categorii de bunuri. PrezumŃia legală potrivit căreia bunurile dobândite de soŃi
în timpul căsătoriei sunt comune ridică două probleme: dividendele obŃinute de unul dintre soŃi pe
baza aportului într-o societate comercială sunt catalogate bunuri proprii ale acestuia sau bunuri
comune. Libertatea în afaceri este un motiv întemeiat ca instanŃele judecătoreşti să dispună
partajarea bunurilor soŃilor chiar în timpul căsătoriei.
Dreptul afacerilor presupune existenŃa unor dispoziŃii ale dreptului muncii:
- încheierea, modificarea, încetarea contractului de muncă
- răspunderea disciplinară şi patrimonialǎ a celui angajat de către un comerciant sau alt
participant la afaceri.
În afaceri intervin uneori şi dispoziŃii de drept internaŃional privat, acestea privesc normele
conflictuale, frauda la lege, excepŃia de ordina publică, dacă afacerea prezintă cel puŃin un element
extraneu (străin).
Dreptul afacerilor înseamnă şi rezolvarea eventualelor litigii dintre partenerii de afaceri, normele
juridice de drept procesual civil şi penal, reglementează procedura de soluŃionare a proceselor ce
au legătură cu afacerile.
România ca stat membru al OMC şi ca stat asociat la UE este interesată şi de dreptul afacerilor
comunitare. Procesul de preaderare la structurile comunitare presupune în principal armonizarea
legislativă. Noi vom face referire la libertăŃile fundamentale ale UE:
1. Libera circulaŃie a mărfurilor
2. Libera circulaŃie a capitalurilor şi plăŃilor
3. Libera circulaŃie a serviciilor
Termenul afacerea are două înŃelesuri:
În sens restrâns: afacerea reprezintă încheierea unei operaŃiuni cu caracter comercial sau
investirea unei sume de bani într-o întreprindere unipersonală sau societară.
 În sens larg: afacerea reprezintă viaŃa unei întreprinderi din momentul înfiinŃării ei până în
momentul dizolvări.
Dreptul afacerilor prezintă importanŃă practică în primul rând pentru subiectele participante la
aceste raporturi juridice. Dreptul afacerilor învaŃă pe comercianŃi care sunt riscurile într-o afacere,
mijloacele juridice de atenuare sau înlăturare a efectelor acestor riscuri.
Din punct de vedere ştiinŃific dreptul afacerilor prezintă importanŃă în sensul că nu se reduce la
nici una dintre ramurile de drept la care face trimitere, este o ştiinŃă interdisciplinară care aparŃine
atât dreptului public cât şi celui privat şi care reglementează încheierea, desfăşurarea, garantarea
şi încetarea unei afaceri.
Datorită caracterului interdisciplinar în cadrul raporturilor de drept al afacerilor subiectele sunt fie
pe poziŃie de subordonare fie pe poziŃie de egalitate juridică. Afaceristul poate începe cu un raport
juridic de drept public; obŃinerea unei autorizaŃii care este un act administrativ şi poate continua cu
un raport de drept privat esenŃialmente civil; ex: cumpărarea unui teren pentru o construcŃie.
Izvoarele dreptului afacerilor sunt scrise şi se regăsesc în actele normative.
Obiectul juridic şi uzanŃele interesează numai în raport de comerŃ internaŃional.
Izvoarele scrise se regăsesc în sistemul actelor normative, se aplică atât acte normative interne
cât şi documente internaŃionale, dar ratificate de România sau la care România să fi fost parte.
În dreptul afacerilor există trei categorii de norme juridice:
1. Norme juridice de drept material sau substanŃial care reglementează relaŃiile sociale care se
nasc în cadrul afacerilor.
2. Norme juridice procedurale care reglementează modul de soluŃionare al litigiilor, de tragere la
răspundere penală a celor care săvârşesc infracŃiuni.
3. Norme juridice care determină legea aplicabilă în cazul unui raport juridic cu element
extraneu.
Lex voluntaris este norma conflictuală de drept internaŃional privat în temeiul căreia condiŃiile de
fond şi efectele contractului mai puŃin capacitatea juridică a părŃilor sunt reglementate de legea
desemnată de părŃi. VoinŃa părŃilor cu privire la alegerea dreptului aplicabil urmăreşte evitarea unui
conflict de legi prin soluŃionarea lui anticipată. Această lege este lex causae sau lex contractus şi
apare în contract la clauza „lege aplicabilă contractului”. Lex causae subsumează întregul sistem
de drept al Ńării în cauză.
Ex: În materie de bancă toate contractele au lex causae, legea Ńării unde banca îşi are sediul. În
cazul contractului de societate legea aplicabilă în tăcerea părŃilor este lex loci executionis –
înseamnă legea locului de executare a contractului. În lipsa unei prevederi contrare sediul principal
al societăŃii comerciale este locul unde se execută un contract iar legea competentă să guverneze
modul de executare a obligaŃiilor este aceea a Ńării unde se află sediul societăŃii comerciale.
 DREPTUL PENAL AL AFACERILOR

ConcepŃia de criminalitate în afaceri este un concept consacrat de Sutherland. În lucrarea sa

„Criminalitatea gulerelor albe” 1939 – care dezvoltă ideea de criminalitate în trei planuri:
1. InfracŃiunea: Care face parte din criminalitatea gulerelor albe – prezintă un act al unei
persoane care are un statut social şi economic ridicat, act care încalcă o regulă referitoare la
activităŃile profesionale.
2. Cei care săvârşesc infracŃiuni în sfera afacerilor: sunt conştienŃi de caracterul ilegal al
conduitei lor, dar nu se consideră infractori, fiind convinşi că rentabilitatea primează în faŃa legii; ei
consideră că au un drept personal de a încălca legea în virtutea poziŃiei sociale dobândite.
3. Atitudinea societăŃii: faŃă de criminalitatea în afaceri deseori încurajează pe infractori.
Principalul scop urmărit este reuşita sau succesul financiar ori social. Acea societate este
caracterizată de anomie (lipsa oricăror norme – în primul rând morale) şi distorsiunea dintre scopul
declarat şi mijloacele de atingere ale acestui scop caracterizează societatea modernă. Însă tot mai
multe guverne şi instituŃii internaŃionale se preocupă de contracararea fenomenului criminalităŃii.
În România s-au înfiinŃat autorităŃi specializate în prevenirea şi combaterea faptelor ilicite din
sfera activităŃilor economico – financiare:
- curtea de conturi
- garda financiară
- PNA, OPC, CNA.
Dintre factorii care întreŃin fenomenul infracŃional în afaceri amintim:
- lipsa unui cadru legislativ coerent stabil şi eficient;
- utilizarea neraŃională a resurselor financiare şi materiale pe criterii nu neapărat economice,
transferul ilicit de resurse din patrimoniul public în cel privat prin parazitarea frauduloasă a
acestora;
- proliferarea fenomenului de corupŃie.
Statul are obligaŃia din punct de vedere al politici penale să combată toate tipurile de infracŃiuni
de la cele mai mici furturi până la marile excrocherii financiare care pun în pericol stabilitatea
economică.
Activitatea de apărare socială este o funcŃie a statului pe care o realizează cu ajutorul dreptului
penal.
Scopul legii penale este acela de a ne apăra împotriva infracŃiunilor atât pe noi ca cetăŃeni cât şi
suveranitatea, independenŃa, unitatea şi indivizibilitatea statului, persoana, drepturile şi libertăŃile
ei, precum şi proprietatea şi întreaga ordine de drept.
Principiile fundamentale ale dreptului penal:
1. principiul legalităŃi: conform cu care întreaga activitate în domeniul penal se desfăşoară pe
baza legii şi în conformitate cu legea; el constituie o garanŃie a libertăŃii personale şi se exprimă în
regulile:
- nici o infracŃiune fără lege;
 - nu există pedeapsă fără lege;
- stabilirea răspunderii penale potrivit legii.
Art 2 CP prevede că infracŃiunile şi pedepsele aplicate în cazul săvârşiri lor sunt prevăzute de
lege.
Nimeni nu poate fi sancŃionat pentru o faptă care nu era prevăzută de lege ca infracŃiune în
momentul săvârşiri ei şi nu poate fi supus altor sancŃiuni decât acela pe care legea le prevede
pentru infracŃiunea săvârşită.
2. principiul umanismului: întreaga reglementare penală pleacă de la drepturile fundamentale ale
omului. Este inadmisibil ca prin executarea pedepsei să se cauzeze suferinŃe fizice sau să se
înjosească persoana condamnatului. SancŃiunile penale au nu numai funcŃie corectivă ci şi de
resocializare.
3. principiul egalităŃii în faŃa legi penale: constituŃia României prevede că nimeni nu este mai
presus de lege. Codul penal nu cuprinde imunităŃi sau privilegii care să permită inegalităŃi de
tratament în aplicarea legii penale.
4. principiul prevederii faptelor prevăzute de legea penală: prevenirea infracŃiunii este scopul
dreptului penal, aceasta se realizează prin conformare sau prin constrângere în cazul în care se
săvârşesc infracŃiuni.
5. infracŃiunea singurul temei al răspunderii penale: este un principiu consacrat de art 17 CP
care arată faptul că fapta prevăzută de lege ca infracŃiune serveşte ca fundament al răspunderii
penale.
6. principiul personalităŃii răspunderii penale: atât obligaŃia de a avea o anumită conduită cât şi
răspunderea ce decurge din nerespectarea acestei obligaŃii au caracter personal, adică nu sunt
admisibile răspunderi pentru fapta altuia sau răspunderea colectivă.
7. principiul individualizării sancŃiunilor penale: sancŃiunile de drept penal (pedepsele, măsurile
de siguranŃă şi măsurile educative) sunt aplicabile în funcŃie de gravitatea faptei, periculozitatea
infractorului şi nevoile acestuia de îndreptare şi reeducare.
NoŃiunea de infracŃiune şi trăsăturile ei
DefiniŃie: potrivit art 17 CP: InfracŃiunea este fapta care prezintă pericol social, este săvârşită cu
vinovăŃie şi este prevăzută de legea penală. Prin definirea infracŃiunii se stabileşte regula de drept
conform căreia orice faptă incriminată ca infracŃiune trebuie să îndeplinească anumite trăsături
specifice, astfel sfera ilicitului penal se deosebeşte de alte fapte ilicite cum ar fii: contravenŃiile,
delictele civile care pot fi combătute prin mijloace extra penale.
Trăsăturile esenŃiale ale infracŃiunii:
1. Pericolul social: o primă trăsătură ce rezultă din definiŃie este aceea că infracŃiunea este o
faptă ce prezintă pericol social. Din totalul activităŃilor unui individ interesează cele prin care se
aduce atingere valorilor sociale, numai activităŃile omeneşti au această însuşire. Evenimentele
naturii (cutremure, inundaŃii), reacŃia unui animal prezintă doar un pericol natural.
 În înŃelesul art 18 CP fapta care prezintă pericol social este orice acŃiune sau inacŃiune prin care
se aduce atingere uneia dintre valorile arătate în articolul 1 CP.
Pericolul social este apreciat de legiuitor în funcŃie de:
- împrejurările în care se petrec faptele, dinamica faptelor (oferită de statistica penală), de
valoarea socială căreia i se aduce atingere şi persoanei făptuitorului.
- pericolul social al faptei concrete este apreciat de instanŃa de judecată cu prilejul procesului
penal şi se va reflecta în sancŃiunea aplicată.
- gradul pericolului social este un criteriu legal de individualizare al pedepsei.
2. VinovăŃia: reflectă aspectul subiectiv al infracŃiunii şi cuprinde atitudinea psihică a făptuitorului
faŃă de faptă şi urmările acesteia. VinovăŃia presupune o atitudine conştientă în sensul că
făptuitorul îşi dă seama, are reprezentarea acŃiunilor sau inacŃiunilor sale şi săvârşeşte cu
vinovăŃie fapta pentru a-şi realiza rezultatele urmărite. VinovăŃia nu poate exista dacă făptuitorul nu
a dorit (a fost constrâns) să facă ceva sau nu a avut reprezentarea rezultatului fin cauze
neinputabile lui.
VinovăŃia îmbracă două forme principale:
a) IntenŃia:
- fapta săvârşită cu intenŃie când infractorul prevede rezultatul şi urmăreşte producerea lui
(intenŃia directă).
- infractorul prevede rezultatul faptei şi deşi nu îl urmăreşte acceptă posibilitatea produceri lui.
b) Culpa:
- infractorul prevede rezultatul faptei dar nu îl acceptă, socotind fără temei că nu se va produce
(culpa cu prevedere)
- infractorul nu prevede rezultatul faptei deşi trebuia şi putea să-l prevadă
Fapta săvârşită din culpă constituie infracŃiune numai când legea prevede expres aceasta.
3. Prevederea: în legea penală în considerarea unei fapte ca infracŃiune se cercetează mai întâi
dacă fapta este prevăzută în legea penală şi dacă răspunsul este negativ cercetarea celorlalte
trăsături (pericolul social şi vinovăŃia) nu se mai justifică. Dacă răspunsul este pozitiv se vor
cerceta şi celelalte trăsături.
 CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI

Caracterul infracŃional al faptei este exclus atunci când sunt îndeplinite condiŃiile prevăzute de
lege pentru a califica fapta drept infracŃiune, numai legea stabileşte trăsăturile esenŃiale ale
infracŃiuni şi tot legii îi revine competenŃa de a stabili cauzele care înlătură caracterul penal.
După criteriul trăsăturii esenŃiale a infracŃiunii cauzele care înlătură caracterul penal se pot
împărŃii în:
1. Cauze care privesc pericolul social
2. Cauze care privesc vinovăŃia
3. Cauze care privesc prevederea în legea penală a faptei.
Înlăturarea caracterului penal al faptei prin lipsă de pericol social prezintă particularitatea că nu
înlătură şi alte forme de răspundere juridică. Fapta prezintă totuşi un grad de pericol social dar
nepenal, există anumite situaŃii expres prevăzute de lege în care pericolul social este înlăturat.
O primă situaŃie – când fapta nu este săvârşită cu vinovăŃie, sunt considerate ca lipsite de
pericol social faptele comise din culpă dacă legiuitorul le-a incriminat numai când sunt săvârşite cu
intenŃie, la fel pentru acele infracŃiuni unde tentative nu se pedepseşte.
O altă situaŃie – în cazul desfăşurării unor activităŃi permise de lege (nu sunt periculoase penal
actele de lovire în cazul practicării activităŃilor sportive, altfel sunt prevăzute ca infracŃiuni şi sunt
pedepsite ca atare.
O altă situaŃie – pericolul social este înlăturat pentru anumite fapte determinate prin lege, în
cazul arestării individului sau a unei percheziŃii domiciliare.
Fapta prevăzută de legea penală care nu prezintă pericolul social al unei infracŃiuni, potrivit art
18 indice 1 CP este în mod vădit lipsită de importanŃă, acest fapt rezultă din atingerea minimă
adusă valorilor ocrotite de legea penală, dar rezultă şi din conŃinutul ei concret.
Potrivit art 18 indice 1, alin 2 – la stabilirea gradului de pericol social se Ńine seama de:
1) Modul şi mijloacele de săvârşire a faptei
2) Scopul urmărit de făptuitor
3) De împrejurările în care fapta a fost comisă
4) De urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce
5) De persoana şi conduita făptuitorului.
Prevederea condiŃiilor asigură cadrul legal în care organele de aplicare a legii penale evaluează
în concret gradul de pericol social, se evită astfel abuzurile, subiectivismul, arbitrariul.
Lipsa prevederii în legea penală: trăsătura esenŃială a prevederi în lege se realizează atunci
când fapta este realizată ca infracŃiune sau este caracterizată ca infracŃiune într-o lege.
Trăsătura iniŃială lipseşte în următoarele situaŃii:
1. Dezincriminarea faptei sau abrogarea incriminării: se realizează prin scoaterea în afara
ilicitului penal, fapta nefiind considerată infracŃiune până la o anumită dată. Prin abrogarea legii
care prevedea fapta, aceasta nu mai este socotită pe viitor ca infracŃiune, la fel şi în cazul faptelor
comise anterior abrogării.
2. Lipsa dublei incriminări: în cazul aplicării legii române, conform principiului universalităŃii
prevăzut de art 6 CP se cere dubla incriminare a faptei. Atât legea penală română cât şi cea
străină de la locul unde s-a săvârşit fapta trebuie să catalogheze drept infracŃiune încălcarea
normei legale, dacă pentru legea străină fapta nu este infracŃiune legea română nu va putea fi
aplicată.
3. Fapta concretă nu îndeplineşte un element constitutiv al infracŃiuni: în cazul faptelor putative,
ele există ca infracŃiuni numai în concepŃia făptuitorului, în realitate nu sunt infracŃiuni, deoarece le
lipseşte un element esenŃial şi anume obiectul ocrotirii penale.
Încercarea de a determina mărturia mincinoasă prin rugăminŃi nu este infracŃiune deoarece
incriminarea este condiŃionată de corupere sau de constrângere (art 61 CP)
Efectul juridic constă în înlăturarea caracterului penal al faptei şi pe cale de consecinŃă a
răspunderii penale.
Cauza are un caracter obiectiv şi se răsfrânge asupra tuturor participanŃilor la comiterea faptei.
Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei prin înlăturarea vinovăŃiei:
1. Legitima apărare: potrivit art 44 CP este în legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta
pentru a înlătura un atac material direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa, a altuia sau
împotriva unui interes obştesc şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori
interesul obştesc. Se prezumă că este în legitimă apărare şi acela care săvârşeşte fapta pentru a
respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violenŃă, efracŃie, viclenie sau prin alte
mijloace într-o locuinŃă, încăpere, dependenŃă sau loc împrejmuit Ńinând de acestea.
Este de asemenea în legitimă apărare şi acela care din cauza tulburării sau temerii a depăşit
limitele unei apărări proporŃionale cu atacul, cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a
produs atacul.
Legitima apărare apare ca o ripostă împotriva unui atac ce pune în pericol grav persoana,
drepturile acesteia sau interesul public.
CondiŃiile atacului pentru a da naştere unei apărări legitime sunt:
- atacul trebuie să fie material, imediat, direct şi injust;
- atacul trebuie să fie îndreptat împotriva unei persoane, a drepturilor acesteia sau în potriva
unui interes public.
- atacul trebuie să pună în pericol grav valorile sociale ocrotite.
CondiŃiile apărării pentru a fii legitimă apărare:
- să se realizeze printr-o faptă de lege penală;
- să fie precedată de atac;
- apărarea se îndreaptă împotriva agresorului pentru ca acesta să înceteze atacul şi pentru a fi
salvate valorile puse în primejdie;
 - apărarea îndreptată din eroare în potriva altei persoane decât agresorul va duce la înlăturarea
caracterului penal al faptei pe motivul erorii de fapt coroborat cu legitima apărare cu care vine în
concurs;
- apărarea să fie necesară pentru înlăturarea atacului;
- apărarea să fie proporŃională cu gravitatea atacului, depăşirea limitelor legitimei apărări poate
constitui tot legitimă apărare când se întemeiază pe tulburare sau temere. Este aşa numitul exces
justificat. Dacă depăşirea limitelor legitimei apărări nu se întemeiază pe tulburare sau temere fapta
este infracŃiune săvârşită în circumstanŃă atenuantă prevăzută de art 73 CP.
2. Starea de necesitate: potrivit art 45 CP este în stare de necesitate acela care:
- săvârşeşte fapta pentru a salva de la un pericol iminent şi care nu putea fii înlăturat altfel, viaŃa,
integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau un
interes obştesc.
- nu este în stare de necesitate persoana care în momentul când a săvârşit fapta şi-a dat seama
că pricinuieşte urmări mai grave decât cele pe care le-ar fi produs dacă pericolul nu era înlăturat.
Pericolul care ameninŃă valorile sociale ocrotite este generat de diferite întâmplări:
- inundaŃii, cutremure, incendii, reacŃii al animalelor şi nu de atacul unei persoane ca în cazul
legitimei apărări;
- se consideră fapta săvârşită în stare de necesitate: sustragerea unui autovehicul pentru a
transporta de urgenŃă la spital o persoană accidentată (exemplu)
CondiŃiile stării de necesitate:
a) Cu privire la pericol
- sursa pericolului este un eveniment întâmplător, dar poate fi creat şi printr-o activitate
omenească (ex: incendiu declanşat de un individ);
- pericolul pentru înlăturarea căruia este săvârşită fapta încadrată de legea penală trebuie să fie
iminentă;
- pericolul să ameninŃe valorile sociale ocrotite de legea penală: viaŃa, integritatea corporală,
sănătatea persoanei, un bun important al acesteia sau un interes public. Prin public în înŃelesul
legii penale, art 145 CP se înŃelege: tot ceea ce priveşte autorităŃile public, instituŃiile publice,
instituŃiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea
bunurilor proprietate publică. De asemenea serviciile de interes public intră în această categorie de
valori: statul, avutul public, capacitatea de apărare a Ńării, etc.
- pericolul trebuie să fie inevitabil, adică să nu poată fi înlăturat într-un alt mod.
b) cu privire la salvare
- să se realizeze această acŃiune prin comiterea unei fapte prevăzută de legea penală;
- acŃiunea de salvare să fi fost singurul mijloc de înlăturare al pericolului
- prin acŃiunea de salvare să nu se cauzeze urmări mai grave decât acela care s-ar fi produs
dacă pericolul nu era înlăturat;
 Când făptuitorul îşi dă seama că pricinuieşte urmări vădit mai grave fapta este infracŃiune,
comisă în circumstanŃă atenuantă a depăşirii limitelor stării de necesitate.
Starea de necesitate are drept consecinŃă şi înlăturarea răspunderii civile. De cele mai multe ori
prejudiciul este cauzat unei persoane care este nevinovată de ivirea pericolului.
3. Constrângerea fizică şi constrângerea morală: constrângerea fizică este presiunea pe care o
forŃă căreia nu i se poate rezista o exercită asupra energiei fizice a altei persoane sub imperiul
constrângeri fizice sau forŃei majore, persoana comite o faptă prevăzută de legea penală.
Constrângerea morală constă în presiunea exercitată prin ameninŃarea cu un pericol grav pentru
persoana făptuitorului ori a altuia şi sub imperiul căruia cel ameninŃat săvârşeşte o infracŃiune
4. Cazul fortuit: prev în art 47 CP – cazul fortuit desemnează situaŃia în care acŃiunea sau
inacŃiunea unei persoane produce un rezultat pe care aceasta nu l-a dorit, rezultatul se datorează
unei energii a cărei intervenŃie nu a putut fii prevăzută.
Sursa împrejurărilor fortuite este diferită:
- fenomenele naturii;
- tehnicizarea activităŃii umane;
- conduita imprudentă a unei persoane;
- starea maladivă a unei persoane (epilepsia, atacul de cord)
5. Iresponsabilitatea: este starea de incapacitate psiho – fizică a unei persoane care nu poate să
îşi dea seama de semnificaŃia socială a acŃiunilor sau inacŃiunilor sale, sau care nu poate fi
stăpână pe ele.
Iresponsabilitatea priveşte incapacitatea psihică a persoanei atât sub raport intelectiv (nu îşi dă
seama), cât şi sub raport volitiv (nu îşi poate dirija voinŃa).
Starea se poate datora:
- unei anomalii care împiedică dezvoltarea facultăŃilor psihice ca în cazul debilităŃi mintale,
infantilismului;
- unor maladii neuro – psihice ca în cazul lipotimiei sau a somnului hipnotic, dar se poate datora
si unor tulburări psihice provocate prin intoxicaŃie (alcool, medicamente)
Pentru a duce la înlăturarea caracterului penal al faptei iresponsabilitatea trebuie să existe în
momentul săvârşiri faptei şi să fie totală.
Constatarea existenŃei incapacităŃii psihice a persoanei se face de către medicii specialişti care
îi examinează psihiatric.
6. BeŃia: reprezintă o stare psiho – fizică anormală a persoanei datorată efectelor pe care le au
asupra organismului şi facultăŃilor psihice anumite substanŃe alcoolice ori narcotice consumate.
În doctrina penală se face distincŃie între:
a) beŃia accidentală sau involuntară
b) beŃia voluntară sau voită ce poate fii
- simplă: când făptuitorul în momentul când şi-a provocat această stare nu avea intenŃia să
săvârşească o faptă prevăzută de legea penală;
 - preordinată: când persoana si-a indus starea în scopul de a-şi face curaj pentru a trece la
comiterea infracŃiunii, reprezintă circumstanŃă agravantă.
c) beŃia completă şi incompletă
Pentru legiuitor numai beŃia accidentală completă reprezintă cauză care înlătură caracterul
penal al faptei. Făptuitorul în momentul comiterii faptei pentru cauze independente de voinŃa lui se
află în imposibilitatea de a-şi da seama de acŃiunile sale şi de a fi stăpân pe ele săvârşind fapta
fără vinovăŃie.
7. Minoritatea făptuitorului: minoritatea este starea în care se găseşte făptuitorul care în
momentul săvârşiri faptei nu îndeplineşte vârsta răspunderii penale.
ParticularităŃile dezvoltării psihice a persoanei impun:
- stabilirea unei limite de vârstă sub care să fie exclusă răspunderea penală;
- minorul care nu a împlinit 14 ani nu răspunde penal;
- minorul care se află între 14 – 16 ani răspunde penal doar dacă se dovedeşte că a acŃionat ce
discernământ
- de la vârsta de 16 ani se angajează răspunderea penală.
8. Eroarea de fapt: reprezintă reprezentarea greşită a realităŃii în momentul săvârşirii faptei, fie
datorită necunoaşterii, fie datorită cunoaşterii greşite a unor date ale realităŃii.
Eroarea poate fi:
a) Eroare de drept: constă în cunoaşterea greşită sau în necunoaşterea unei norme juridice, ea
nu înlătură caracterul penal al faptei. În doctrina penală este unanim admis principiul „Nu se poate
invoca necunoaşterea legii fiindcă nimeni nu poate fi presupus că o ignoră”.
b) Eroarea de fapt, ce poate privi:
- o stare , o situaŃie, împrejurare de fapt de care depinde caracterul penal al faptei. Prin stare se
înŃelege stare civilă, pregătire intelectuală, stare de minoritate, stare de sănătate.
ex: făptuitorul nu ştie că o monedă pe care o pune în circulaŃie este falsă, ori că un înscris de
care se serveşte în valorificarea unui drept este fals.
 CONłINUTUL INFRACłIUNII

1. ConŃinutul infracŃiunii este prevăzut în norma incriminatoare şi poate fi definit ca o totalitate de

condiŃii prevăzute de lege pentru caracterizarea unei fapte ca infracŃiune.
În conŃinutul infracŃiunii sunt prevăzute condiŃii cu privire la obiectul infracŃiunii, subiecŃii
infracŃiunii, valoarea socială căreia i se aduce atingere şi a împrejurărilor de timp şi de loc în care
se săvârşeşte fapt.
Obiectul infracŃiunii: infracŃiunea ca faptă a individului este periculoasă pentru valorile sociale.
Obiectul infracŃiunii este considerat ca valoarea socială şi relaŃiile sociale create în jurul acestei
valori care este periclitată ori vătămată prin fapta infracŃională.
Valoarea socială – cea prevăzută în scopul legii penale este ocrotită printr-o normă de drept
penal.
Ocrotirea ei prin normele dreptului conferă obiectului infracŃiunii caracterul de obiect juridic.
Distingem între:
- obiectul juridic general: format din totalitatea relaŃiilor sociale ocrotite prin normele dreptului
penal. Orice infracŃiune în ultimă instanŃă lezează societatea şi întreaga ordine de drept;
- obiectul juridic generic sau de grup: format din mănunchiul de valori sociale de aceiaşi natură
ocrotite prin norma penală. Obiectul juridic generic este comun pentru un grup de infracŃiuni. În
codul penal regăsim: infracŃiuni contra persoanei, contra patrimoniului, etc.
- obiectul juridic specific: este valoare sociale concretă căreia i se aduce atingere prin
infracŃiune, el individualizează o infracŃiune în cadrul unui grup.
- obiect material: nu au toate infracŃiunile, ci doar acelea la care valoarea socială este exprimată
într-o entitate materială. Obiect material există la infracŃiunile contra patrimoniului fiind format din
bunul asupra căruia se îndreaptă activitatea infracŃională.
- subiectele infracŃiunii: desemnează persoanele implicate în săvârşirea unei infracŃiuni, fie ca
subiect activ, fie ca subiect pasiv sau persoană vătămată.
- subiect activ al infracŃiuni: persoana fizică ce a săvârşit fapta direct în calitate de autor sau
coautor ori a participat la săvârşirea infracŃiunii în calitate de instigator ori complice.
În ce priveşte calitatea de subiect activ al infracŃiunii a persoanei juridice, în dreptul penal
Român în vigoare aceasta nu este prevǎzutǎ. În iunie 2005 în România va intra in vigoare noul cod
penal adoptat prin legea nr.301/2004, care reglementeazǎ şi rǎspunderea penalǎ a persoanei
juridice.
- instigator: este persoana care cu intenŃie determină pe o altă persoană să săvârşească o
faptă prevăzută de legea penală.
- complice: este persoana care cu intenŃie înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei
fapte prevăzute de legea penală. Este de asemenea complice persoana care promite înainte sau
în timpul săvârşiri faptei că va tăinuii bunurile provenite din aceasta sau că îl va favoriza pe
făptuitor chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.
 Pedeapsa în caz de participare este aceiaşi ca pentru autor.
În dreptul penal român în vigoare nu este prevăzut principiul răspunderii penale a persoanelor
juridice. Pentru activităŃile ilicite este angajată răspunderea persoanelor fizice care le-au ordonat
sau care le-au executat.
Principiul răspunderii penale a persoanelor juridice este consacrat în sistemul dreptului din
Anglia, încă din 1889. Pedepsele merg de la dizolvarea persoanelor juridice până la expulzarea de
pe teritoriul naŃional.
CondiŃiile pentru existenŃa subiectului activ al infracŃiunii sunt:
- vârsta cerută de lege;
- responsabilitatea;
- libertatea de voinŃă şi de acŃiune;
- pentru anumite infracŃiuni se cer condiŃii speciale.
Subiectul activ are o calitate anume – aceea de funcŃionar – pentru infracŃiunile de abuz în
serviciu într-o atare situaŃie subiectul activ poartă denumirea de subiect circumstanŃiat (dau
calificat).
Subiectul pasiv este definit ca persoana fizică sau persoana juridică titulară a valorii sociale
ocrotite şi care este vătămată prin infracŃiune. Pot exista şi aici condiŃii speciale: este necesar
pentru infracŃiunea de ultraj prevăzută de art 239 CP ca subiectul pasiv să fie un funcŃionar public
ce îndeplineşte o funcŃie care implică exerciŃiul autorităŃii de stat.
Subiectul pasiv general al infracŃiunii este statul, acesta este vătămat în interesele sale care
sunt interesele generale ale societăŃii. Persoana fizică ori juridică vătămată sau pusă în pericol prin
comiterea faptei reprezintă un subiect pasiv secundar adiacent.
Locul săvârşiri infracŃiuni interesează în vederea stabilirii incidenŃei legii penale a statului nostru
şi a competenŃei teritoriale a organelor judiciare teritoriale.
2. ConŃinutul constitutiv al infracŃiuni: în funcŃie de rolul şi importanŃa lor în caracterizarea faptei
ca infracŃiune condiŃiile pot fii:
- esenŃiale sau constitutive
- accidentale sau circumstanŃiale
CondiŃiile esenŃiale: realizează conŃinutul infracŃiuni, fapta nu poate fi considerată infracŃiune
dacă acestea nu sunt îndeplinite.
AcŃiune făptuitorului este cercetată sub două aspecte: obiectiv şi subiectiv.
Latura obiectivă: desemnează totalitatea condiŃiilor cerute de lege privitoare la actul de conduită
pentru existenŃa infracŃiunii. Latura obiectivă are următoarele elemente componente:
a) Elementul Material: este însuşi actul de conduită interzis. Este desemnat printr-un cuvânt
sau printr-o expresie care indică acŃiunea sau inacŃiunea interzisă.
Elementul material se poate realiza prin:
- cuvinte; la infracŃiunile de insultă şi calomnie
- scris: la cele de fals în înscrisuri
 - acte materiale: infracŃiunea de distrugere.
Ca modalitate de realizare poate consta fie într-o acŃiune sau inacŃiune.
b) Urmarea imediată: prin săvârşirea faptei în potriva obiectului material se produce o vătămare
sau o periclitare a acestuia. Vătămarea adusă valorii sociale ocrotite prin fapta interzisă prezintă
urmarea social periculoasă, dacă rezultatul nu se produce infracŃiunea nu se consumă rămânând
în faza de tentativă.
c) Legătura de cauzalitate: este liantul între elementul material şi urmarea imediată între cauză
şi efect, este cerută de lege pentru existenŃa infracŃiunii.
Latura subiectivă: cuprinde totalitatea condiŃiilor privitoare la atitudinea făptuitorului faŃă de faptă
şi faŃă de rezultatul acesteia. Elementul laturii subiective îl constituie vinovăŃia. Se poate adăuga
anumite cerinŃe sau condiŃii cum ar fii: mobiluri sau scopuri.
VinovăŃia se poate prezenta sub forma intenŃiei, a culpei sau pater intenŃiei, în conŃinutul
diferitelor infracŃiuni prevăzute în codul penal au fost trecute şi formele vinovăŃie cu care trebuie
comise faptele.
Mobilul sau cauza internă a actului de conduită desemnează acel sentiment ce a condus la
naşterea în mintea făptuitorului a ideii săvârşirii unei fapte.
Ex: tendinŃa de a înşela statul; dorinŃa de a intra în posesia unor bunuri care nu i se cuvin.
ExistenŃa mobilului este apreciată ca un indiciu de normalitate psihică a făptuitorului, lipsa
mobilului conduce la cercetarea responsabilităŃii şi a discernământului.
Scopul sau Ńelul urmărit: întregeşte elementul subiectiv, existenŃa lui presupune reprezentarea
clară a rezultatului faptei de către făptuitor.
3. SancŃiunile de drept penal:
SancŃiunile în dreptul penal reprezintă consecinŃele încălcării normelor penale. Sunt cunoscute
trei categorii de sancŃiuni:
a) Pedepsele
b) Măsurile de siguranŃă
c) Măsurile educative
Art 52 CP arată că: „Pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a
condamnatului”.
După rolul si importanŃa pedepsei se disting:
a) Pedepse principale
b) Pedepse complimentare
c) Pedepse accesorii
În dreptul nostru funcŃiile pedepsei sunt:
a) FuncŃia de constrângere: se reflectă în privaŃiunile de ordin fizic şi moral la care este supus
acesta;
 b) FuncŃia de reeducare; art 52 alin. 2 CP prevede: prin executarea pedepsei se urmăreşte
formarea unei atitudini corecte faŃă de muncă, faŃă de ordinea de drept şi faŃă de regulile de
convieŃuite socială;
c) FuncŃia de exemplaritate: influenŃa pe care pedeapsa aplicată condamnatului o produce
asupra altor persoane care văzând constrângerea la care este supus făptuitorul sunt puse în
situaŃia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare, în sensul a se abŃine de la comiterea
infracŃiunii.
d) FuncŃia de eliminare temporară sau definitivă a condamnatului din societate.
Principalele pedepse sunt:
a) DetenŃia pe viaŃă;
b) Închisoarea de la 15 zile – 30 ani;
c) Amenda penală: se înscrie în cazierul judiciar al infractorului şi constă într-o sumă de bani pe
care condamnatul este obligat să o plătească în contul statului. Amenda penală poate fi cuprinsă
între 1.000.000 – 500.000.000 lei.
Pedepsele complimentare sunt aplicate de instanŃa de judecată pe baza legii ca un plus la
pedeapsa închisorii, se execută separat de aceasta.
Pedepsele complimentare sunt:
a) Dreptul de a alege şi de a fii ales în autorităŃile publice sau în funcŃii elective publice;
b) Dreptul de a ocupa o funcŃie implicând exerciŃiul autorităŃii de stat;
c) Dreptul de a ocupa o funcŃie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit
condamnatul pentru săvârşirea infracŃiunii; ex: Ridicarea dreptului de liberă practică;
d) Drepturile părinteşti;
e) Dreptul de a fii tutore sau curator.
Interzicerea unor drepturi începe după executarea pedepsei închisorii, când oricum rea lipsit de
exerciŃiul unor drepturi ca pedeapsă accesorie.
Pedepsele accesorii: sunt ataşate de lege la pedeapsa principală ca un accesoriu al acesteia şi
constă în interzicerea tuturor drepturilor enumerat ca pedepse complimentare.
Măsurile educative: sunt sancŃiuni de drept penal speciale pentru minori, le regăsim prevăzute în
art 101 CP. Aceste sunt:
a) Mustrarea;
b) Libertatea supravegheată;
c) Internarea într-un centru de reeducare;
d) Internarea într-un institut medical educativ.
Măsurile de siguranŃă: sunt sancŃiuni de drept penal menite să lărgească gama de sancŃiuni
necesare prevenirii fenomenului infracŃional.
Potrivit art 112 CP măsurile de siguranŃă sunt:
a) obligarea la tratament medical;
b) internarea medicală;
 c) interzicerea de a ocupa o funcŃie sau de a exercita o profesie, o meserie ori o altă ocupaŃie;
d) interzicerea de a se afla în anumite localităŃi;
e) expulzarea străinilor;
f) confiscarea specială;
g) interdicŃia de a reveni în locuinŃa familiei pe o perioadă determinată de timp.
Confiscarea specială: constă în trecerea silită şi gratuită în proprietatea statului a anumitor
lucruri ce aparŃin persoanei care a săvârşit o fapt prevăzută de legea penală.
a) lucrurile produse prin faptă (bani falşi)
b) lucrurile care au servit sau care au fost destinate să servească la săvârşirea infracŃiunii dacă
sunt ale infractorului.
 INFRACłIUNILE CONTRA PATRIMONIULUI

Art 208 CP incriminează infracŃiunea de furt: „luarea unui bun mobil din posesia sau detenŃia
altuia fără consimŃământul acesteia în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept se pedepseşte cu
închisoarea de la 1 an la 12 ani”.
Se consideră bunuri mobile şi orice energie care are o valoare economică precum şi înscrisurile.
Fapta constituie furt chiar şi dacă bunul aparŃine în întregime sau în parte făptuitorului; dar în
momentul săvârşiri faptei acel bun se găsea în posesia sau detenŃia legitimă a altei persoane.
Constituie furt şi luarea unui vehicul cu scopul de a şi-l însuşi pe nedrept sau doar de al folosi pe
nedrept. Ori de câte ori fapta se săvârşeşte în circumstanŃele prevăzute de art 209 furtul devine
calificat.
Obiectul juridic la infracŃiunii de furt îl reprezintă relaŃiile sociale referitoare la posesia sau
detenŃia asupra bunurilor mobile. Posesia este exercitată de regulă de către proprietar. Prin
ocrotirea posesiei legiuitorului înŃelege să protejeze chiar dreptul de proprietate asupra acelor
bunuri.
Obiectul material al infracŃiunii este bunul mobil aflat în posesia sau detenŃia altuia asupra căruia
se exercită acŃiunea de luare. Prin bun mobil se înŃelege bunul care poate fi animat sau neanimat.
Pot fi obiect material al furtului şi părŃi ale organismului uman, bani şi hârtiile de valoare sunt
considerate bunuri mobile şi pot constitui obiectul material al furtului.
Dacă un bun imobil nu poate fi furat în schimb părŃi dintr-un astfel de bun devenite mobile prin
detaşare pot constitui obiect material al infracŃiunii.
Legea asimilează bunului mobil şi orice energie ce are valoare economică, adică este
susceptibilă de captare şi folosire pentru a satisface o trebuinŃă a omului.
Obiectul material îl constituie şi înscrisurile adică acele acte scrise care au valoare probantă şi
orice acte care fac parte din patrimoniul unei persoane.
InfracŃiunea de furt poate fi săvârşită de către orice persoană, legea nu cere ca făptuitorul să
deŃină o calitate specială.
Dacă furtul este comis de 2 sau mai multe persoane, este calificat iar pedeapsa este de la 3 la
15 ani închisoare.
Latura obiectivă: din punct de vedere obiectiv infracŃiunea se realizează prin acŃiunea de luare a
bunului mobil fără consimŃământul persoanei vătămate, dacă consimŃământul a fost dat după
luarea bunului sau dacă emană de la o persoană incapabilă fapta constituie tot furt.
Latura subiectivă: infracŃiunea de furt se săvârşeşte cu intenŃie directă, făptuitorul îşi dă seama
că ia bunul din posesia sau detenŃia altuia fără consimŃământul acestuia şi umbreşte săvârşirea
faptei cauzând astfel o pagubă.
Se admite şi intenŃia indirectă când bunul conŃine în el un alt bun a cărui eventuală prezenŃă
făptuitorul nu a putut-o prevedea dar a acceptat eventualitatea rezultatului acŃiunii sale.
Art 213 CP incriminează sub denumirea Abuz de Încredere – însuşirea unui bun mobil al altuia
deŃinut cu orice titlu, ori dispunerea pe nedrept de acest bun, ori refuzul de al restitui.
 Obiectul juridic special: prin incriminarea abuzului de încredere legiuitorul a urmărit să asigure
încrederea pe care trebuie să se bazeze relaŃiile sociale cu caracter patrimonial şi să apere
proprietate asupra bunurilor mobile.
Obiectul material: constă în bunul mobil al altuia deŃinut cu orice titlu de făptuitor.
Subiect al abuzului de încredere este persoana care având în detenŃie un bun mobil al altuia
interverteşte calitatea de detentor precar al bunului în calitatea de proprietar al acestuia.
Latura obiectivă: infracŃiunea are conŃinuturi alternative, se realizează printr-una din următoarele
acŃiuni:
- însuşirea bunului;
- dispunerea pe nedrept de acel bun sau refuzul de al restituii;
A însuşi un bun înseamnă al face al său.
A dispune de un bun înseamnă a face cu privire la acel bun un act de dispoziŃie al vinde, al
împrumuta, al dona pe nedrept. Se consideră când actul de dispoziŃie nu rezultă din titlu pe baza
căruia este deŃinut bunul, la fel în cazul când nu a existat încuviinŃarea ulterioară a persoanei care
i-a încredinŃat bunul.
Refuzul de restituirea: constă în manifestarea de voinŃă a făptuitorului de a nu înapoia bunul
care i-a fost încredinŃat.
Latura subiectivă: abuzul de încredere se săvârşeşte cu intenŃie directă, în lipsa intenŃiei fapta
nu constituie infracŃiune. SancŃiunea este închisoarea de la 3 luni la 4 ani sau amenda.
Art 214 CP incriminează Gestiunea Frauduloasă – pricinuirea de pagube unei persoane cu rea
credinŃă, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor acesteia de către cel care are/ ori trebuia
să aibă grija administrării sau conservării acelor bunuri se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni
la 5 ani.
Gestiunea frauduloasă săvârşită în scopul de a dobândi un folos material se pedepseşte cu
închisoare de la 3 la 10 ani
Obiectul juridic special: este identic cu cel al infracŃiunii de abuz de încredere
Obiectul material: constă într-o universalitate de bunuri mobile, imobile care au fost încredinŃate
făptuitorului spre conservare sau administrare.
Subiect activ este numai persoana căreia i s-au încredinŃat bunurile.
Latura obiectivă: infracŃiunea se realizează prin săvârşirea unor acŃiuni sau inacŃiuni păgubitoare
pentru proprietarul bunurilor administrate sau conservate.
Administrarea presupune – gospodărirea de către agent a avutului ce i s-a încredinŃat constă în
acte de punere în valoare, de exploatare sau valorificare a bunurilor.
Conservarea reprezintă întreŃinerea unor măsuri de menŃinere a valorii bunurilor în vederea
preîntâmpinării pierderi unui drept.
Latura subiectivă: infracŃiunea se săvârşeşte nu numai cu intenŃie, făptuitorul ştie că pricinuieşte
prin acŃiunile sau inacŃiunile sale abuz, pagube persoanei care îi încredinŃează bunurile, urmare pe
care o doreşte şi o acceptă.
 În art 215 CP se incriminează infracŃiunea de Înşelăciune – inducerea în eroare a unei persoane
prin prezentare ca adevărate a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate în
scopul de a obŃine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o
pagubă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.
Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităŃi mincinoase ori de alte mijloace
frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin
el însuşi o infracŃiune se aplică regulile privind concursul de infracŃiuni.
Inducerea în eroare a unei persoane sau menŃinerea în eroare a unei persoane cu prilejul
încheierii sau execuŃiei unui contract săvârşită în aşa fel încât fără această eroare cel înşelat nu ar
fi executat sau încheiat contractul în condiŃiile respective se sancŃionează după caz cu închisoare
de la 6 luni la 12 ani sau de la 3 la 15 ani.
Emiterea unui cec asupra unei instituŃii de credit sau unei persoane ştiind că pentru valorificarea
lui nu există provizia necesară sau acoperirea necesare. Precum şi fapta de a retrage după
emitere provizia în tot sau în parte, ori de a interzice trasului de a plătii înainte de expirarea
termenului de prezentare în scopul inducerii în eroare a unei persoane dacă s-a pricinuit o pagubă
posesorului cec-ului se sancŃionează cu închisoare de la 3 la 15 ani.
Înşelăciunea care a avut consecinŃe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la
20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Prin consecinŃe deosebit de grave se înŃelege:
- o pagubă mai mare de 2 miliarde lei;
- o perturbare gravă a activităŃii cauzată unei autorităŃi publice sau altei instituŃii publice (fizică
sau juridică).
Obiectul material: este un bun mobil sau imobil, în noŃiunea de bun mobil se includ şi
înscrisurile, dar numai cele care pot genera un folos patrimonial. Valoarea ocrotită poate fi orice
valoare patrimonială.
Subiectul activ: poate fi orice persoană. Dacă făptuitorul are în calitate de funcŃionar iar acŃiunea
de inducere în eroare este săvârşită în exercitarea atribuŃiilor sale de serviciu, fapta constituie
infracŃiune de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Latura obiectivă: infracŃiunea constituie acŃiunea de inducere în eroare care are ca obiect o
pagubă, rezultatul constă într-un prejudiciu material.
Înşelăciunea în convenŃii poate fii realizată şi printr-o acŃiune de menŃinere în eroare, de
păstrare în mintea victimei a reprezentării greşite a realităŃii.
Prin expresia „cu prilejul încheierii unui contract” se înŃelege intervalul de timp care s-ar scurge
de la începerea tratativelor şi până la stabilirea acordului de voinŃă.
„Cu prilejul executării unui contract” – semnifică intervalul de timp în care obligaŃiile contractuale
se găsesc în faza de aducere la îndeplinire până la definitiva executare se include şi perioada
eventualei rezilieri a unui contract.
 Înşelăciunea are formă agravantă dacă se săvârşeşte prin folosirea de nume sau calităŃi
mincinoase, ori prin alte mijloace frauduloase. Un mijloc este considerat fraudulos când este de
natură să asigure mai uşor reuşita acŃiunii făptuitorului.
Ex: falsa stare civilă, falsa calitate profesională, exercitarea fără drept a unei profesii, etc.
Mijloacele frauduloase pot constitui prin ele însele infracŃiuni. Dacă infractorul a folosit un înscris
oficial fals, acesta răspunde pentru înşelăciune în convenŃii în formă agravată şi pentru uz de fals
în cazul în care altă persoană a falsificat înscrisul, dacă el însuşi a falsificat înscrisul răspunde
pentru înşelăciune în concurs cu fals şi uz de fals.
Latura subiectivă: infracŃiunea se săvârşeşte cu intenŃia directă, făptuitorul îşi dă seama că
desfăşoară o activitate de inducere în eroare şi că pricinuieşte o pagubă urmare a cărei producere
o şi doreşte.
Latura subiectivă: include şi scopul obŃinerii pentru sine sau pentru altul a uni fals material injust.
Nu este necesar ca scopul să fie realizat prin folos material, se înŃelege orice avantaj, profit care
poate fi evaluat în bani.
Art 215 indice 1 incriminează fapta de Delapidare – însuşirea, folosirea sau traficarea de către
un funcŃionar în interesul său ori pentru altul de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează
sau administrează; se pedepsesc cu închisoarea de la 1 la 15 ani. În cazul în care delapidarea a
avut consecinŃe deosebit de grave pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea
unor drepturi.
Obiect material: bunurile mobile aflate în gestiunea sau administrarea unui funcŃionar.
Prin „bani” se înŃeleg bilete de bancă sau monede româneşti sau străine, dar care au putere
circulatorie.
Prin „valori” se înŃeleg înscrisurile care încorporează un drept de creanŃă ce poate fi realizat în
bani, cecuri, obligaŃiuni, titluri de credit.
Prin „alte bunuri” se înŃeleg bunurile mobile corporale, altele decât banii sau valorile asimilate
acestora care au valoare economică şi fac parte din sfera de gestionare sau administrare a
subiectului activ.
Subiectul activ al delapidării este funcŃionarul public, prin urmare nu este orice persoană.
Prin funcŃionar public se înŃelege orice persoană care exercită permanent sau temporar cu orice
titlu, indiferent cum a fost investit, serviciul unei instituŃii publice, a unei autorităŃi publice sau a
oricărei persoane juridice de interes public.
Prin funcŃionar se înŃelege funcŃionarul public precum şi orice salariat care exercită o însărcinare
în serviciul unei alte persoane juridice decât cele menŃionate.
Gestionar este angajatul unei unităŃi ce are ca atribut principal de serviciu: primirea, păstrarea şi
eliberarea de bani, de valori sau de alte bunuri.
Administratorul este funcŃionarul care are atribuŃii de serviciu în domeniul efectuării actelor de
dispoziŃie, acte referitoare la starea şi circulaŃia bunurilor din patrimoniul unei instituŃii publice.
Administrator este contabilul şef, ce poate săvârşi o delapidare prin intermediul unor acte de
serviciu necorespunzătoare, în baza cărora scoate bunuri dintr-o gestiune pentru a o transfera în
alta, dar în realitate îşi însuşeşte bunurile respective.
Latura obiectivă: această infracŃiune se poate realiza sub aspectul elementului material prin
săvârşirea uneia dintre următoarele acŃiuni: însuşire, folosire, traficare.
Însuşirea constă în aceea că făptuitorul face din bunul aflat în gestiunea sau administrarea sa
un bun al său.
Dacă intervenŃia de a şi-l însuşi s-a manifestat numai în scriptele unităŃii prin falsificarea
acestora infracŃiunea de delapidare nu poate fi reŃinută, este necesar ca bunul să treacă efectiv în
stăpânirea făptuitorului.
Folosirea constă în întrebuinŃarea temporară a bunului, el îşi însuşeşte folosinŃa acestuia,
echivalentul pe care îl reprezintă această folosire, după o perioadă bunul este restituit în
patrimoniul unităŃii, folosirea trebuie să producă o pagubă care să conste fie în diminuarea valorii
bunului ca urmare a întrebuinŃării sale, fie în neefectuarea sau efectuarea cu întârzierea a unei
activităŃi datorită lipsei bunului respectiv.
Traficare constă în specularea (exploatarea bunului), bunul este supus temporar unei operaŃii
speculative, făptuitorul însuşindu-şi profitul realizat în acest mod.
Latura subiectivă: fapta se săvârşeşte cu intenŃie directă sau eventuală, existenŃa vinovăŃiei
presupune cunoaşterea exactă de către făptuitor a apartenenŃei bunurilor respective.
 INFRACłIUNII CONTRA AUTORITĂłII

Autoritate este un atribut al puterii, infracŃiunile împotriva autorităŃii ca valoare socială au fost
incluse în titlu 5 al codului penal.
Obiectul juridic comun infracŃiunilor contra autorităŃii este dat de relaŃiile sociale referitoare la
autoritatea formelor de organizare ale statului.
Obiectul material: de cele mai multe ori el există şi constă fie în bunul asupra căruia se exercită
acŃiunea, fie în corpul victimei.
Subiectul: pot fi săvârşite de orice persoane, pot fi săvârşite cu orice formă de participaŃie
penală (coautor, instigator sau complice).
Latura obiectivă: de regulă sunt acŃiuni dar pot fi şi inacŃiuni, de obicei săvârşite în anumite
condiŃii. Urmarea imediată constă de regulă în crearea unei stări de pericol pentru autoritatea de
stat, fiind acŃiuni de pericol nu de rezultat. Legătura de cauzalitate dintre acŃiune şi urmarea
produsă este implicită.
Latura subiectivă: apare de regulă sub forma intenŃiei directe sau indirecte, singura excepŃie o
fac infracŃiunile de sustragere sau distrugerii de înscrisuri care presupun vinovăŃie sub forma
culpei.
Ultrajul: orice atingere adusă demnităŃii uni funcŃionar care se află în exerciŃiul funcŃiei sale sau
pentru fapte îndeplinite în exerciŃiul funcŃiei sale.
Obiectul juridic: relaŃii sociale referitoare la aspectul datorat autorităŃii de stat.
Obiectul material: nu există în forma simplă a infracŃiuni, ci numai în forma agravată a
infracŃiunii.
Subiectul activ: nedeterminat, poate fi orice persoană
Latura obiectivă: elementul material – acŃiunea de insultă, calomnie sau ameninŃare săvârşite
împotriva unui funcŃionat care îndeplineşte o funcŃie publică, fapta trebuie săvârşită direct şi
nemijlocit.
Latura subiectivă: sub forma intenŃiei direct sau indirecte. Ceea ce este esenŃial este că
făptuitorul să fi ştiut că insultă un funcŃionar ce îndeplineşte o funcŃie publică.
În titlul şase al CP sunt prezentate infracŃiunile care aduc atingere unor activităŃi de interes
public sau altor activităŃi reglementate de lege. Ele la rândul lor sunt grupate în 4 capitole:
1) InfracŃiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul;
2) InfracŃiuni care împiedică înfăptuirea justiŃiei;
3) InfracŃiuni contra siguranŃei circulaŃiei pe căile ferate;
4) InfracŃiuni ce aduc atingere altor activităŃi legale precum: regimul armelor şi muniŃiilor,
materiale nucleare sau radioactive.
I. infracŃiuni de serviciu sau în legătură cu acesta:
Faptele de încălcare a îndatoririlor de serviciu săvârşite de regulă de funcŃionari pot prejudicia
grav atât activitatea instituŃiei cât şi interesele legale ale persoanelor.
 Obiectul juridic: relaŃiile sociale referitoare la buna desfăşurare a atribuŃiilor de serviciu.
Obiectul material de regulă lipseşte.
Subiectul activ este calificat în persoana funcŃionarului (excepŃie – darea de mită şi traficul de
influenŃă).
Elementul material al laturii obiective constă de regulă într-o acŃiune, dar şi inacŃiune cum ar fi -
neglijenŃa în serviciu.
Latura subiectivă se prezintă sub forma intenŃiei directe sau indirecte. Atunci când este precizat
scopul intenŃiei aceasta este directă, numai în cazul infracŃiunilor de neglijenŃă în serviciu latura
subiectivă este sub forma culpei.
Luarea de mită: constă în fapta funcŃionarului care direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani
sau alte foloase sau nu o respinge în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea
unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu.
Obiectul material nu există.
Subiectul activ: funcŃionarul public sau alt funcŃionar.
Mituitorul nu este participant la această infracŃiune ci este autorul unei infracŃiuni distincte –
darea de mită.
Latura obiectivă: elementul material este alternativ – fie acŃiuni constând în pretindere, primire,
acceptarea promisiunii sau inacŃiune, nerespectarea promisiunii foloaselor. Foloasele reprezintă
orice avantaj de natură patrimonială. Bani sau foloasele cuvenite se confiscă.
AcŃiunea sau inacŃiunea trebuie să fie anterioară îndepliniri sau neîndepliniri actului de serviciu;
dacă funcŃionarul primeşte banii după îndeplinirea actului ne aflăm în prezenŃa infracŃiunii de
primire de foloase necuvenite.
Când funcŃionarul primeşte banii după îndeplinirea actului, dar pe baza unei înŃelegeri anterioare
se consideră luare de mită.
Latura subiectivă: intenŃia este directă, forma agravantă este săvârşirea infracŃiunii de către un
funcŃionar de control (cu atribuŃii de control).
Dare de mită: infracŃiunea pereche a luării de mită – promisiunea, oferirea sau darea de bani
sau alte foloase în modurile şi scopurile arătate la luarea de mită.
De regulă faptele de dare şi luare de mită sunt corelative, însă infracŃiunea de dare de mită
poate exista şi independent atunci când persoana oferă funcŃionarului bani sau foloase iar acesta
nu le acceptă sau le respinge.
Subiectul activ: nedeterminat
Elementul material al laturii obiective: are loc alternativ prin promisiune, oferire sau dare de bani
sau alte foloase, totdeauna anterioare îndeplinirii sau neîndepliniri actului. Dacă oferta de mituire
nu există anterior nu mai are relevanŃă că banii au fost daŃi ulterior îndepliniri actului.
Latura subiectivă: intenŃia este directă, există o cauză ce exclude existenŃa infracŃiunii şi anume
este o clauză specială ce reflectă caracterul penal al faptei, atunci când mituitorul a fost constrâns
de cel care a luat mita.
 Există şi o clauză de nepedepsire: mituitorul nu va fi pedepsit dacă denunŃă autorităŃilor fapta
mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat.
Primirea de foloase necuvenite: constă în fapta funcŃionarului care primeşte direct sau indirect
bani sau alte foloase după ce a îndeplinit un act în virtutea funcŃiei sale. Ceea ce deosebeşte
această infracŃiune de cea de luare de mită este aceea că funcŃionarul nu condiŃionează
îndeplinirea actului de obŃinerea foloaselor, nu încheie nici o înŃelegere cu persoana interesată ci
îndeplinind corect actul conform atribuŃiilor de serviciu primeşte foloasele după aceea.
Subiectul activ: funcŃionarul
Latura obiectivă: elementul material – acŃiunea făptuitorului de a primi bani sau alte foloase.
Actul îndeplinit trebuie să fie licit sau legal.
Latura subiectivă: este sub forma intenŃiei directe
Traficul de influenŃă: primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase sau acceptarea promisiunii
de daruri direct sau indirect pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are
influenŃă sau lasă să se creadă că are influenŃă asupra unui funcŃionar pentru al determina să facă
ori să nu facă un act ce intră în atribuŃiile sale de serviciu.
Subiect activ: orice persoană, dacă este funcŃionar.
Elementul material constă în primirea sau pretinderea de bani sau foloase sau acceptarea
promisiunii.
Pentru ca infracŃiunea să existe făptuitorul trebuie să aibă influenŃă asupra unui funcŃionar sau
doar să lase să se creadă că are influenŃă.
IntenŃia: directă, nu interesează dacă făptuitorul a şi făcut sau nu intervenŃia.
 INFRACłIUNILE DE FALS

Titlul 7 al CP parte specială incriminează mai multe fapte de fals. Sub denumirea infracŃiunilor
de fals legiuitorul a inclus: faptele de alterare a adevărului cu privire la anumite entităŃi cum ar fi -
monede, timbre şi alte valori, instrumente de autentificare şi marcare, precum şi înscrisuri care au
menirea să facă dovada adevărului pe care potrivit legii îl exprimă sau îl atestă.
Art 282 CP sub denumirea Falsificarea de monedă sau alte valori – incriminează falsificarea de
monedă metalică, monedă de hârtie, titluri de credit public, cecuri, titluri de orice fel pentru
efectuarea plăŃilor emise de instituŃia bancară, ori de alte instituŃii de credit competente sau
falsificarea oricăror alte titluri sau valori asemănătoare, faptele se pedepsesc cu închisoare de la 3
la 12 ani şi interzicerea unor drepturi. Cu aceeaşi pedeapsă se sancŃionează punerea în circulaŃie
în orice mod a valorilor falsificate sau deŃinerea lor în vederea punerii în circulaŃie.
Dacă faptele ar fi putut cauza o pagubă importantă sistemului financiar pedeapsa este
închisoare de la 5 la 15 ani şi de asemenea interzicerea unor drepturi.
Dacă au cauzat efectiv o pagubă importantă sistemului financiar, infracŃiunea are o formă
calificată agravată, iar pedeapsa este de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Latura obiectivă a infracŃiunii: infracŃiunea principală presupune o acŃiune de falsificare prin
contrafacere. În primul caz se confecŃionează o monedă prin imitarea monedei autentice.
În cazul falsificării prin alterare se modifică conŃinutul sau aspectul unei monede adevărate şi se
creează o aparenŃă necorespunzătoare adevărului. Moneda falsificată poate fi şi a altui stat.
Pentru a exista infracŃiunea se cere ca moneda sau titlul de valoare să aibă putere circulatorie,
adică să se afle în mod legal în circuitul monetar sau financiar. Punerea în circulaŃie constă în
introducerea monedei sau valorii în circuitul monetar sau financiar prin efectuarea de plăŃi, de
schimburi, de depuneri sau orice alt tip de operaŃiune.
DeŃinerea constă în primirea sau pur şi simplu păstrarea monedei sau valorii, nu interesează
dacă deŃinerea se face pentru sine sau pentru altul, contează doar ca deŃinerea să se săvârşească
cu scopul punerii în circulaŃie a monedei respective.
Subiect al infracŃiunii poate fii orice persoană, nici pentru coautor, instigator sau complice
legiuitorul nu cere o clarificare specială.
Art 288 CP incriminează falsul material în înscrisuri oficiale, folosirea unui înscris oficial prin
contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă
consecinŃe juridice se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Dacă falsul este săvârşit de un funcŃionar în exerciŃiul atribuŃiilor sale de serviciu, fapta se
sancŃionează cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Legea penală asimilează cu înscrisurile oficiale: biletele, tichetele sau orice acte producătoare
de consecinŃe juridice.
Latura obiectivă: infracŃiunea presupune o acŃiune de falsificare în sens material a oricărui
înscris oficial, în sensul dispoziŃiilor art 150 alin 2 CP.
 Înscris oficial – orice înscris care emană de la o autoritate publică, de la o instituŃie publică, o
persoană juridică de interes public sau orice act care aparŃine unei asemenea autorităŃi.
Fapta prevăzută de art 288 CP se realizează prin contrafacerea sau prin alterarea înscrisului
oficial, fapta presupune lăsarea unor urme materiale ce pot fii constate fizic pe înscrisul falsificat.
A falsifica prin contrafacere înseamnă reproducerea conŃinutului unui astfel de înscris, de regulă
ele sunt dactilografiate.
A altera înseamnă a executa pe un înscris oficial adevărat sau plăsmuit o semnătură pretinsă
autentică a celui care în mod normal ar fi trebuit să semneze acel înscris.
Denaturarea materială a unui înscris oficial se poate face şi prin adăugiri sau ştersături.
Modificarea punctuaŃiei poate fi şi ea un procedeu de alterare doar atunci când schimbă sensul
sau înŃelesul frazelor şi prin aceasta conŃinutul întregului înscris.
Fapta trebuie să fie de natură a produce consecinŃe juridice în senul că înscrisul are putere
probatorie şi semnificaŃie juridică, are apartenenŃa unui înscris oficial adevărat.
Latura subiectivă: infracŃiunea se săvârşeşte cu intenŃie directă sau indirectă.
Art 289 CP inciminează falsul intelectual, falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmiri
acestuia de către un funcŃionar aflat în exerciŃiul atribuŃiilor sale de serviciu prin atestarea unor
fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinŃă de a insera unele
date sau împrejurări se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Latura subiectivă: infracŃiunea presupune o activitate de falsificare a unui înscris oficial cu privire
la faptele sau împrejurările despre care înscrisul este chemat să facă dovada. Falsul se face de
către un funcŃionar în exerciŃiul atribuŃiilor de serviciu.
În cazul acesta legiuitorul nu prevedea ca falsificarea să fie de natură să producă consecinŃe
juridice.
Latura subiectivă: forma de vinovăŃie este intenŃia directă sau indirectă, fapta săvârşită din culpă
nu constituie fals intelectual, eventual sunt întrunite condiŃiile pentru infracŃiunea de neglijenŃă în
serviciu.
Consumarea infracŃiunii are lor în momentul când se termină întocmirea înscrisului şi este
perfectat prin semnătură şi prin aplicarea ştampilei sau sigiliului.
Conform art 290 CP falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin contrafacerea scrierii
sau a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat, ori
îl încredinŃează altei persoane spre folosire se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau
cu amendă.
Unele înscrisuri false, cele oficiale produc consecinŃe juridice de îndată ce au fost întocmite. În
mod obişnuit însă un înscris fals produce consecinŃe juridice atunci când este folosit.
Legiuitorul a incriminat fapta în articolul 291 CP sub denumirea de uz de fals – infracŃiunea
constă în folosirea unui înscris oficial, ori sub semnătură privată cunoscând că este fals, în
vederea producerii unei consecinŃe juridice, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 3 ani când
înscrisul este oficial, şi de a 3 luni la 2 ani sau cu amendă când înscrisul este sub semnătură
privată.
Cât priveşte latura obiectivă infracŃiunea presupune o acŃiune de folosire a acelui înscris fals,
făptuitorul prezintă acel înscris drept dovadă.
Latura subiectivă: uzul de fals se săvârşeşte cu intenŃie directă, infracŃiunea se consumă în
momentul folosiri înscrisului fals. Pentru existenŃa infracŃiunii nu contează dacă s-au produs
efectele juridice avute în vedere de făptuitor.
Titlul 8 al CP – infracŃiuni la regimul stabilit pentru anumite activităŃi economice
Art 302 indice 1 – Deturnarea de fonduri: schimbarea destinaŃiei fondurilor băneşti sau a
resurselor materiale fără respectarea prevederilor legale, dacă fapta a cauzat o perturbare a
activităŃii economico – financiare sau a produs o pagubă unui organ sau instituŃii de stat ori vreunei
autorităŃi publice, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. Dacă fapta produce o gravă
perturbare activităŃii unei autorităŃi publice, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi
interzicerea unor drepturi.
Obiectul juridic special al infracŃiunii constă în relaŃiile sociale referitoare la disciplina financiară.
Resursele materiale şi fondurile băneşti să fie folosite conform dispoziŃiilor legale.
Obiectul juridic secundar: îl constituie relaŃiile sociale cu caracter patrimonial. Legea nu cere ca
subiectul infracŃiunii să aibă o calitate specială, orice persoană poate comite această infracŃiune,
dar de cele mai multe ori este comisă de un funcŃionar.
Latura obiectivă: elementul material constă în schimbarea destinaŃiei fondurilor băneşti în
folosirea lor într-un alt scop. Schimbarea are loc fără respectarea dispoziŃiilor legale. ExistenŃa
infracŃiunii este condiŃionată sub raport obiectiv de producere unui anume rezultat. Se cauzează o
perturbare activităŃi economico – financiare sau pur şi simplu o pagubă unei instituŃii publice.
Latura subiectivă: infracŃiunea se comite cu intenŃia directă sau indirectă.
Art 302 CP sancŃionează infracŃiunea de nerespectare a dispoziŃiilor privind operaŃiile de import
sau export – efectuarea fără autorizaŃie a oricăror acte de import sau tranzit se pedepseşte cu
închisoarea de la 2 la 7 ani.
Această infracŃiune are ca obiect juridic special relaŃiile sociale referitoare la activitatea de
comerŃ exterior.
InfracŃiunea are şi un obiect material constând în mărfurile importate, exportate sau care
tranzitează Ńara.
Subiectul infracŃiunii: legea nu cere subiectului o calitate specială, orice persoană poate comite
această faptă.
Pentru realizarea infracŃiunii sub aspectul material se cere efectuarea de acte sau fapte
considerate operaŃiuni de import – export sau de tranzit.
Art 302 CP nu indică în mod expres actele sau faptele la care se face referire. Textul de lege se
completează cu alte legi speciale.
 Prin operaŃiuni de import – export sau tranzit se înŃelege vânzarea, cumpărarea sau schimbul de
mărfuri, transporturile sau expediŃiile internaŃionale, vânzările cumpărările de licenŃă.
În general orice acte sau fapte de comerŃ precum şi prospectele, ofertele, demersurile,
tratativele sau înŃelegerile privind asemenea operaŃiuni sunt exceptate de la regimul autorizaŃiilor
nefiind considerate operaŃiuni de comerŃ actele sau faptele privind bunurile destinate uzului sau
consumului personal ori familial.
Latura subiectivă: infracŃiunea se comite cu intenŃie directă sau indirectă.
Art 298 CP incriminează divulgarea secretului economic, divulgarea unor date sau informaŃii
care nu sunt destinate publicităŃii de către cel care le cunoaşte datorită atribuŃiilor sale de serviciu
şi dacă fapta este de natură să producă pagube se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Dacă fapta este săvârşită de altă persoană, oricare ar fi fost modul în care a luat la cunoştinŃă
de date sau de informaŃii, pedeapsa este de la 6 luni la 5 ani.
InfracŃiunea are în vedere acele informaŃii care deşi nu constituie secrete de stat nu sunt
destinate publicităŃii.
Latura subiectivă: presupune dedarea în vileag a unor date cu caracter economic, nu
interesează mijloacele prin care se face divulgarea şi nici numărul persoanelor faŃă de care se
săvârşeşte acŃiunea.
Latura subiectivă este sub forma intenŃiei directe sau indirecte.
 NORME PRIVIND COMBATEREA EVAZIUNII FISCALE

ConstituŃia României prevede că cetăŃeni au obligaŃia de a contribui prin impozite şi taxe la

cheltuielile publice. În conformitate cu art 138 din ConstituŃie – impozitele şi taxele se pot stabili
prin lege.
Legea nr. 87/1994 stabileşte: evaziunea fiscală este definită ca fiind sustragerea prin orice
mijloace, în întregime sau în parte de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetului
de stat, bugetelor locale, bugetelor asigurărilor sociale de stat şi a fondurilor speciale
extrabugetare de către persoane juridice sau fizice române sau străine.
InfracŃiunile prevăzute de legea 87 sunt prevăzute în funcŃie de gradul de pericol social pe care
îl reprezintă organele competente să verifice modul în care contribuabili respectă dispoziŃiile legale
de organizare şi desfăşurare a activităŃilor economice producătoare de venituri impozabile sau
bunurile supuse impozitelor şi taxelor sunt:
- organele financiar fiscale din cadrul Ministerului FinanŃelor Publice şi unităŃilor teritoriale
subordonate;
- garda financiară şi alte organe speciale.
Potrivit art. 9 din legea 87/1994, constituie infracŃiune – refuzul de a prezenta, organelor de
control prevăzute de lege, documentele justificative, actele de evidenŃă contabilă pentru stabilirea
obligaŃiilor faŃă de stat.
Subiect activ al infracŃiunii: orice persoană, anume angajat al agentului economic, poate fii chiar
agent economic persoană fizică sau poate fi o altă persoană autorizată în baza legii să Ńină
contabilitate.
Subiectul pasiv: statul sau unităŃile administrativ teritoriale.
Elementul material: omisiune, refuzul de a prezenta organelor de control documentele
justificative.
Latura subiectivă: intenŃia directă sau indirectă.
SancŃiunea: închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă.
În conformitate cu dispoziŃiile art 10 constituie infracŃiune – întocmirea incompletă sau
necorespunzătoare de documente primare sau de evidenŃă contabilă, ori acceptarea unor astfel de
documente cu scopul de a împiedica verificările financiar contabile. Atunci când întocmirea
incompletă conduce la un act oficial fals există şi infracŃiunea de fals intelectual.
Dacă se ajunge la deturnarea veniturilor, a cheltuielilor, a datelor înscrise în bilanŃul contabil
există infracŃiunea specială prevăzută de art 40 din legea 82/1991.
SancŃiunea este: închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi sau amendă.
Art 11: constituie infracŃiune – sustragerea de la plata impozitelor, taxelor şi contribuŃiilor
datorate statului prin neînregistrarea unor activităŃi pentru care legea prevede obligativitatea
înregistrării în scopul obŃinerii de venituri.
 Obiectul material: este reprezentat de evidenŃele contabile, el constă într-o faptă comisivă
săvârşită printr-o omisiune, neînregistrarea activităŃilor în scopul obŃinerii de venituri ilicite. Prin
înregistrarea unor activităŃi se înŃelege operaŃiunea de declarare a veniturilor la organele fiscale
componente, aceasta are loc în termenul şi în forma prevăzută de lege.
Latura subiectivă a infracŃiunii: constă în vinovăŃie sub forma intenŃiei directe.
SancŃiunea: închisoare de la 2 la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.
Art 12 al legii prevede că: sustragerea de la plata obligaŃiilor fiscale în întregime sau în parte prin
nedeclararea veniturilor, ascunderea obiectului sau a surselor impozabile sau efectuarea oricărei
operaŃii în acest scop constituie infracŃiune.
Prin nedeclararea veniturilor impozabile se înŃelege fapta omisivă a contribuabilului de a nu
depune la organul de control fiscal competent declaraŃia privind veniturile pe care le realizează.
Organul fiscal nu poate stabili impozitul şi nici data până la care acesta trebuie plătit.
Prin obiect se înŃelege orice bază de impozitare sau taxare.
SancŃiunea: închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
Art 13: constituie infracŃiune de evaziune fiscală – fapta de a nu evidenŃia prin acte contabile sau
alte documente legale, în întregime sau în parte veniturile realizate, ori de a înregistra cheltuieli
care nu au la bază operaŃiuni reale, dacă au avut ca urmare neplata sau diminuarea impozitului,
taxei sau contribuŃiei.
SancŃiune: închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi sau amendă.
Neînregistrarea poate consta în:
- neîntocmirea documentelor justificative pentru venitul realizat;
- neînscrierea documentelor justificative întocmite în documentele contabile oficiale.
- înregistrarea veniturilor mai mici decât cele realizate în realitate sau prin înscrierea într-un act
a unei valori mai mici decât cea reală.
- înregistrarea unor cheltuieli care nu au la bază operaŃiuni reale, înŃelegem întocmirea unor acte
justificative false pentru cheltuieli.
ConsecinŃă: diminuarea venitului net şi implicit a obligaŃiei fiscale către stat.
În conformitate cu dispoziŃiile art 14 alin 2: constituie infracŃiune – organizarea sau conducerea
de evidenŃe contabile duble de către conducătorul unităŃii sau de către alte persoane cu atribuŃii
financiar contabile. Constituie infracŃiune alterarea memoriilor aparatelor de taxat şi marcaj sau a
altor mijloace de stocare a datelor. Aceste infracŃiuni au ca scop diminuarea veniturilor supuse
impozitelor, taxelor sau contribuŃiilor.
Prin organizare se înŃelege activitatea de a desfăşura o acŃiune după un plan pregătit, adică
constituirea premeditată a unor evidenŃe contabile neoficiale.
SancŃiune: închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
Art 4 şi 6 din legea 82/1991 prevăd că toate înregistrările în contabilitate trebuie să se
desfăşoare cronologic şi sistemic în conformitate cu planul general de conturi, cu modele de
registre, bilanŃuri şi formulare privind actele financiare şi contabile. Se respectă normele
metodologice emise de Ministerul FinanŃelor.
Art 11 din legea contabilităŃi alineatele 1 şi 5 arată modul în care se realizează şi organizează
contabilitate printr-un compartiment condus de directorul financiar – contabil, contabilul şef sau altă
persoană împuternicită.
Contabilitatea poate fi Ńinută şi de persoane fizice autorizate sau de persoane fizice ce au
calitatea de expert contabil sau contabil autorizat.
Răspunderea revin administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are
obligaŃia gestionării patrimoniului agentului economic.
Când contabilitatea nu este Ńinută de o persoană autorizată, răspunderea revine patronului.
Art 14 alin 2: constituie infracŃiune – distrugerea actelor contabile sau a altor documente, ori a
memoriei aparatelor de taxat, de marcat sau a altor mijloace de stocare a datelor.
Distrugerea poate consta şi în virusarea programelor şi a bazelor de date utilizate.
Pedeapsa aplicată este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
Art 16: constituie infracŃiune – declararea fictivă făcută de contribuabil sau de împuterniciŃi
acestuia cu privire la sediul unei societăŃi comerciale sau cu privire la schimbarea acestuia fără
respectarea prevederilor legale şi în scopul sustrageri de la controlul fiscal.
În acest caz subiectul activ este calificat; poate săvârşi fapta fie unicul asociat fie împuterniciŃii
acestuia (administratorii sau mandatarii cu capacitate penală).
Dacă intenŃia făptuitorului a fost premeditată, în sensul că a urmărit înfiinŃarea unei firme
fantomă, este concurs real de infracŃiuni cu fapte prevăzute de art 45 din legea 26 per 1990 privind
Registrul ComerŃului.
Pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
InfracŃiuni prevăzute în legea 82/1991 privind contabilitatea:
InfracŃiuni prevăzute de art 40 al legii 82; este o variantă a infracŃiunii de fals intelectual (art 281
CP). SancŃiunea este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Constituie infracŃiuni de fals intelectual:
- efectuarea cu ştiinŃă a înregistrărilor inexacte;
- omisiunea cu ştiinŃă a înregistrărilor în contabilitate având drept consecinŃă denaturarea
veniturilor, cheltuielilor, rezultatului financiar şi elementelor patrimoniale care se reflectă în bilanŃul
contabil.
AutorităŃi în aplicarea legii 82 sunt: persoane cu atribuŃii de control financiar şi alte persoane
împuternicite de ministrul finanŃelor.
InfracŃiuni privind societăŃile comerciale:
Regimul juridic al societăŃilor comerciale a fost reglementat de legea 31/1990, dispoziŃiile se
completează cu codul civil şi dispoziŃiile codului comercial. În prezent legea 31 cuprinde un număr
de 33 de infracŃiuni sancŃionate fie cu închisoare fie cu amendă.
 Organele cu atribuŃii de exercitare a controlului statului cu privire la aplicarea unitară a
prevederilor legale din domeniul societăŃilor comerciale sunt:
- Camerele de comerŃ şi industrie teritoriale;
- camera de comerŃ şi industrie a României.
Activitatea de control a legalităŃii operaŃiunilor efectuate de Oficiul Registrului ComerŃului se face
de unul dintre judecători tribunalului.
InfracŃiunea de bancrută frauduloasă:
Art 276 litera a) prevede ca infracŃiune fapta persoanelor de a falsifica, sustrage sau distruge
evidenŃele societăŃii, ori de a scunde o parte din activul societăŃii.
Este infracŃiune şi fapta persoane de a înfăŃişa datorii inexistente sau de a prezenta în registrele
societăŃii, într-un alt act, ori în bilanŃul contabil unele sume nedatorate, aceste fapte sunt săvârşite
în vederea diminuării valorilor activelor.
Art 276 litera b) prevede ca infracŃiune – fapta persoanei de a înstrăina în frauda creditorilor, în
caz de faliment a unei societăŃi, a unei părŃi însemnate din activ.
Subiectul activ este calificat, nu poate fi autor al infracŃiunii decât comerciantul.
Subiectul pasiv: persoana prejudiciată, de regulă creditorii societăŃii, în subsidiar subiect pasiv
este statul.
Obiectul material: evidenŃele societăŃii, bilanŃul contabil.
Elementul material: se înfăŃişează sub forma unei acŃiuni cu înfăŃişării alternative: sustragere
sau distrugere a evidenŃelor societăŃii.
Prin falsificare se înŃelege accepŃiunea prevăzută de art 288 CP, adică – contrafacerea scrierii
sau a subscrierii, sau alterarea în orice mod, de natură să producă consecinŃe juridice.
Prin sustragere înŃelegem deplasarea obiectului de la locul unde se află în scopul de a fi scos
din societatea comercială.
Distrugere: presupune desfiinŃarea fizică a evidenŃelor contabile.
Ascunderea unei părŃi din activul societăŃii înseamnă tăinuirea, realizată prin plasarea
lichidităŃilor în conturi nedeclarate sau poate consta în ascunderea obiectelor mobile.
ÎnfăŃişarea datoriilor inexistente sau prezentarea în registrele societăŃii a unor sume nedatorate
se referă la mărirea fictivă a pasivului patrimonial. (prezentarea unei datorii care în realitate nu
există şi falsificarea registrelor prin înscrierea unor datorii inexistente).
Prin înstrăinarea în frauda creditorilor se înŃelege înstrăinarea la preŃuri derizorii a unor active.
Toate modalităŃile enumerate presupun încetarea plăŃilor, numai ultima se referă strict la cazul
falimentului.
SancŃiunea pentru infracŃiunea de bancrută frauduloasă este închisoarea de la 3 la 12 ani, latura
subiectivă este intenŃia calificată prin scop.
NoŃiunea de patrimoniu social cuprinde: activul social şi pasivul social evidenŃiat în bilanŃul
societăŃii.
 Activul social sau fondul social cuprinde bunurile aduse ca aport în societate şi cele dobândite în
cursul activităŃii societăŃii.
Pasivul social cuprinde obligaŃiile societăŃii.
 CONCURENłA COMERCIALĂ

Comerciantul persoană fizică sau juridică are drept scop să producă şi să vândă sau să revândă
pe o piaŃă determinată şi alături de alŃi comercianŃi anumite bunuri sau să execute lucrări în scopul
dobândirii unui profit.
În activitatea comercială comercianŃi trebuie să respecte două principii:
- Principiul libertăŃii comerŃului
- Principiul liberei concurenŃe: care constă în facultatea tuturor agenŃilor economici de a utiliza
mijloace şi metode proprii pentru a menŃinerea şi dezvoltarea comerŃului, dar şi pentru atragerea,
menŃinerea şi creşterea clientelei.
Metodele şi mijloacele constau în:
- convenabilitatea preŃului;
- noutatea produsului sau a serviciului;
- calitatea mărfurilor dar şi a ambalajelor;
- renumele şi tradiŃia producătorului;
- canalele şi reŃelele de distribuŃie;
- publicitatea şi acŃiunile promoŃionale.
Libertatea comerŃului şi a concurenŃei nu sunt însă absolute, ele comportă limite, în anumite
domenii sunt chiar suprimate, aceste limite şi restricŃii se justifică.
Limitele şi restricŃiile se justifică prin necesitatea asigurării protecŃiei consumatorilor şi a altor
participanŃi la circuitul economic.
SituaŃiile de monopol sunt posibile datorită protejării unor interese: economice, sociale şi politice
ale statului. În acest sens prin concurenŃă înŃelegem confruntarea dintre agenŃi economici cu
activităŃi similare, exercitată în domenii deschise pieŃei, pentru câştigarea şi conservarea clientelei.
Scopul este cel al rentabilizării întreprinderi.
ConstituŃia stabileşte că economia României este o economie de piaŃă, iar statul trebuie să
asigure libertatea comerŃului şi protecŃia concurenŃei loaiale.
Formele concurenŃei comerciale:
1. ConcurenŃa licită: desemnează exercitarea liberei concurenŃe cu bună credinŃă şi conform
uzanŃelor comerciale cinstite.
2. ConcurenŃa interzisă: este aceea care s-ar desfăşura în domenii închise prin legea
concurenŃei.
3. ConvenŃia anti – concurenŃială: există când prin comportamentul competiŃional se încalcă o
interdicŃie acceptată printr-o convenŃie ce fixează anumite limite concurenŃei între părŃile
contractante.
4. ConcurenŃa neloaială: există atunci când comportamentul concurenŃial întruneşte trăsăturile
unui delict sau cvasidelict (art 998 şi 992 Cod Civil) ori întruneşte trăsăturile unei contravenŃii sau
infracŃiuni.
 5. ConcurenŃa ilegală: este asimilată de legea 11/1991 cu concurenŃa neloaială, ambele sunt
supuse de legiuitor aceluiaşi regim juridic. ConcurenŃa neloaială a fost definită ca fiind orice act
sau fapt contrar uzanŃelor cinstite în activitatea comercială sau industrială. Potrivit art 3 din legea
11/1991 faptele de concurenŃă neloaială atrag răspunderea civilă, contravenŃională sau penală.
După forma de răspundere actele de concurenŃă neloaială pot fii: infracŃiuni, contravenŃii sau
delicte.
Sunt acte de concurenŃă neloaială:
A. Practicile colective şi individuale, restrictive de concurenŃă; sunt cunoscute sub denumirea de
practici monopoliste sau discriminatorii, prin ele se urmăreşte diminuarea sau suprimarea
concurenŃei.
Restrângerea concurenŃei poate fi realizată prin:
- încheierea de acorduri monopoliste;
- abuzul de poziŃie dominantă;
- concentrarea activităŃilor comerciale
B. Practicile individuale şi colective de concurenŃă excesivă; ele includ:
a) practici concurenŃiale neloaiale îndreptate împotriva altui comerciant:
- acte de denigrare;
- acte de dezorganizare, de imitare şi de infidelitate.
b) practici concurenŃiale neloaiale având ca scop stimularea vânzărilor:
- condiŃionarea predării unei mărfi;
- vânzarea cu premii interzise;
- stimularea vânzărilor prin falsă publicitate, etc.
C. Practicile contrare legii sau uzanŃelor cinstite care lezează ordinea publică sau interesul
consumatorilor:
- comerŃul clandestin;
- specula contrară liberi concurenŃe.
Răspunderea pentru concurenŃa neloaială include şi o formă specifică de răspundere, pe lângă
răspunderea civilă, contravenŃională, penală – presupune şi răspunderea comercială.
Acest tip de răspundere este instituită prin legea 31/1990 (Legea societăŃilor comerciale). În
sfera sa sunt incluse sancŃiuni cum ar fii:
- excluderea asociatului;
- revocarea administratorilor pentru unele acte de infidelitate.
Potrivit art 6 din legea 11/1991 cel ce săvârşeşte un act de concurenŃă neloaială va fi obligat să
înceteze sau să înlăture actul şi după caz să plătească despăgubiri pentru daunele pricinuite.
Comerciantul prejudiciat prin acte de concurenŃă neloaială are la dispoziŃie o acŃiune civilă
numită acŃiune în concurenŃă neloaială şi instituită prin dispoziŃiile art 9 ale legii 11/1991.
AcŃiunea poate fi intentată în termen de un an de la data când cel păgubit a cunoscut sau
trebuia să cunoască dauna şi cel care a cauzat-o.
 Nu poate fi intentată însă mai târziu de 3 ani de la data săvârşiri faptei.
InstanŃa competentă să soluŃioneze acŃiunea în concurenŃă neloaială este cea a locului săvârşiri
faptei sau în a cărei rază teritorială se găseşte sediul pârâtului sau inculpatului.
În accepŃiunea legii constituie contravenŃii:
- oferirea avantajelor de către salariatul exclusiv al unui comerciant unui concurent sau
acceptarea unei asemenea oferte;
- determinarea clientelei unui comerciant prin folosirea legăturilor stabilite cu clientele în cadrul
funcŃiei deŃinute anterior;
- concedierea unui salariat în scopul înfiinŃării unei societăŃi concurente.
InfracŃiunile din codul penal la care s-ar putea ajunge plecând de la contravenŃiile menŃionate ar
fi:
- divulgarea secretului economic;
- infracŃiunea de înşelăciune;
- fapte de corupŃie.
Constatarea contravenŃiilor se face la confirmarea părŃii vătămate de către salariaŃi anume
împuterniciŃi de camerele de comerŃ şi industrie teritoriale sau de inspecŃia comercială de stat.
AutorităŃile specializate în prevenirea şi combaterea faptelor ce încalcă regimul concurenŃial
sunt:
- Oficiul ConcurenŃei;
- Camera de ComerŃ şi Industrie;
- Garda Financiară;
- DirecŃia de Supraveghere a ConcurenŃei de Import – Export;
- Comisia pentru Taxe Anti – dumping, taxe compensatorii şi măsuri de supraveghere şi
salvgardare.
Ultimele două funcŃionează în structura Ministerului ComerŃului.
Constituie infracŃiuni de concurenŃă:
- întrebuinŃarea unei firme, embleme, desemnări speciale sau a unor ambalaje de natură a
produce confuzie cu cele folosite legitim de un alt comerciant;
- producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, punerea în vânzare sau vânzare a
unor mărfuri purtând menŃiuni false privind brevetele de invenŃie, privind originea şi caracteristicile
mărfurilor sau purtând menŃiuni false cu privire la numele comerciantului sau producătorului.
 CONTRAVENłIA

ContravenŃia: conform art 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenŃiilor, aprobată prin
legea 180/2002 se defineşte contravenŃia – ca fiind fapta săvârşită cu vinovăŃie care este
prevăzută şi sancŃionată prin lege, ordonanŃă sau printr-un act normativ.
Atât autorităŃilor publice cât şi cele ale administraŃiei publice locale au competenŃa în materia
stabilirii şi sancŃionării contravenŃiilor.
Atât autoritǎŃile publice centrale cât şi ale administraŃiei publice locale au competentǎ în
materiea stabilirii şi sanctionǎrii contravenŃiilor.
SancŃiunile contravenŃionale sunt acele sancŃiuni ce pot fi aplicate persoanelor vinovate de
săvârşirea contravenŃiilor.
Potrivit art.5 din OG 2/2001 sancŃiunile contravenŃionale pot fi clasificate în principale şi
complementare.
a. Cele principale sunt:
- avertismentul;
- amenda contravenŃională;
- obligarea contravenientului la prestarea unei activităŃi în folosul comunităŃii.
- închisoarea contraventionalǎ dacǎ nu existǎ consimŃǎmântul contravenientului pentru
aplicarea sanctiunii prestǎrii unei activitǎŃi în folosul comunitǎŃii.
b) SancŃiuni complementare:
- confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenŃie;
- suspendarea sau anularea după caz a avizului, acordului sau autorizaŃiei de exercitare a
unei activităŃi;
- închiderea unităŃii;
- blocarea contului bancar;
- suspendarea activităŃii agentului economic;
- retragerea licenŃei sau avizului pentru anumite operaŃiuni privind acŃiunile de comerŃ exterior.
Această retragere poate fi: temporară sau definitivă;
- desfiinŃarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniŃială.
În domeniile circulaŃiei pe drumurile publice se poate dispune alături de amendă, sancŃiunea
suspendării exercitării dreptului de a conduce în cazul comiterii unei contravenŃii.
Avertismentul: constă în atenŃionarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului
social al faptei săvârşite, plus recomandare.
Amenda contravenŃională: constă într-o sumă de bani pe care contravenientul o va plăti statului
sau unităŃilor administrativ – teritoriale, şi care constituie venit la bugetul public naŃional sau local.
Cuantumul amenzilor este determinat de gradul de pericol social al faptei şi de vinovăŃia
contravenientului. Limita minimă a amenzi contravenŃionale este de 250.000 lei iar limita maximă
(potrivit art 8 din OG. 2/2001 coroborat cu art.8 din Legea 180/2002) nu poate depăşi: 1 miliard –
în cazul contravenŃiilor stabilite prin lege sau ordonanŃă; 500 milioane în cazul contravenŃiilor
stabilită prin hotărâri de guvern; 50 milioane în cazul contravenŃiilor stabilite prin hotărâri al
comisiilor judeŃene ori ale consiliului general al Municipiului Bucureşti; 25 milioane pentru
contravenŃiile stabilite prin hotărâri ale comisiilor locale. Limitele amenzilor pot fi reduse fie
majorate prin hotărâri ale guvernului.
Obligarea contravenientului la prestarea unei activităŃi în folosul comunităŃii poate fi aplicată
numai cu consimŃământului acestuia. Această sancŃiune se aplică de instanŃa de judecată numai
pe o durată de maxim 300 ore. Activitatea se prestează în domeniul serviciilor publice:
- întreŃinerea parcurilor şi a domeniilor;
- păstrarea curăŃeniei şi igienizarea localităŃilor;
- desfăşurarea de activităŃi în folosul căminelor pentru copii şi bătrâni.
SancŃiunile contravenŃionale pot fi aplicate atât pentru persoane fizice cât şi pentru persoane
juridice.
OrdonanŃa 55/2002 reglementeazǎ regimul juridic al sancŃiunilor prestǎrii unei activitǎŃi în folosul
comunitǎŃii şi închisorii contravenŃionale. Durata închisorii contravenŃionale este de la o lunǎ la
şase luni.
Persoanele fizice sau juridice răspund contravenŃional dacă se dovedeşte că au săvârşit fapte
calificate de lege ca fiind contravenŃii, indiferent de forma de vinovăŃie (intenŃie sau culpă).
Potrivit art 11 din OG nr 2/2001, există ca şi la infracŃiuni cauze care înlătură caracterul
contravenŃional al faptei (identice cu cele din penal).
ContravenŃia se constată printr-un proces verbal încheiat de persoanele obligate de lege,
denumite agenŃi constatatori, aceştia pot fi: primari sau ofiŃeri din cadrul Ministerului de Interne sau
alte persoane împuternicite în acest scop.
Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore jumătate din minimul
amenzi, în acest caz orice urmărire încetează.
Împotriva procesului verbal de constatare se poate face plângere în 15 zile de la data înştiinŃări.
Plângerea se depune la organul din care face parte agentul. Plângerea împreună cu dovezile se
trimit judecătoriei în raza căreia a fost săvârşită fapta.
Aplicarea amenzi sancŃiuni contravenŃionale se prescrie în şase luni de la data săvârşiri faptei.

NORME DE DREPTUL MUNCII CU INCIDENTǍ ÎN AFACERI

Dreptul muncii reprezintă ramura de drept ce reglementează totalitatea raporturilor individuale şi

colective de muncă.
Izvorul cel mai important de drept al muncii este Codul Muncii, acesta cuprinde 13 titluri:
- dispoziŃii generale;
- contractul individual de muncă;
- timpul de muncă şi timpul de odihnă;
- salarizarea;
- sănătatea şi securitatea în muncă;
 - formarea profesională;
- dialogul social;
- contractele colective de muncă;
- conflictele de muncă;
- inspecŃia muncii;
- răspunderea juridică;
- jurisdicŃia muncii;
- dispoziŃii tranzitorii.
NoutăŃile aduse de codul muncii, în vigoare în dreptul român:
- obligaŃia angajatorului de a informa pe cel ce solicită angajarea cu privire la clauzele generale
ce urmează să le înscrie în contract;
- reglementarea clauzelor de neconcordanŃă, de mobilitate şi de confidenŃialitate în contractul
individual de muncă;
- obligaŃia angajatorului de a înfiinŃa registrul de evidenŃă al salariaŃilor;
- munca prin agent de muncă temporară;
- contractul individual de muncă cu timp parŃial;
- concedii pentru formarea profesională;
- fondul de garantare pentru plata creanŃelor salariale.
Principii fundamentale ale dreptului muncii:
a) Libertatea munci este garantată prin constituŃie – orice persoană este liberă în alegerea
locului de muncă, a profesiei, a meseriei pe care doreşte să o presteze, munca forŃată este
interzisă.
Termenul de muncă forŃată desemnează orice muncă sau serviciu impus unei persoane sub
ameninŃare, ori pentru care persoana nu şi-a exprimat liber consimŃământul. Nu constituie muncă
forŃată serviciul militar obligatoriu, îndeplinirea unor obligaŃii civile legale, o muncă obligatorie în
baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi cazul de forŃă majoră: război, catastrofă.
În cadrul relaŃiilor de muncă funcŃionează egalitatea de tratament faŃă de toŃi salariaŃi şi
angajatori;
b) Orice discriminare bazată pe criterii de: sex, orientare sexuală, vârstă, apartenenŃă naŃională,
rasă, culoare, etnie, religie, opŃiune politică, origine socială, handicap, situaŃie familială,
apartenenŃă sindicală;
c) SalariaŃilor le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală;
d) SalariaŃi şi angajatorii se pot asocia liber pentru a apăra drepturile lor.
e) CetăŃeni români sunt liberi să se încadreze în muncă în statele membre ale Uniuni Europene
şi în orice alt stat cu respectarea normelor dreptului internaŃional al muncii şi a tratatelor bilaterale.
Contractul individual de muncă: este contractul în temeiul căruia o persoană fizică denumită
salariat se obligă să presteze muncă pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau
juridică în schimbul unei remuneraŃii denumite salariu.
 Contractul individual de muncă se încheie pe durată nelimitată, prin excepŃie se poate încheia şi
pe durată determinată dar numai în condiŃiile expres prevăzute de lege. Clauzele contractului
individual de muncă nu pot conŃine prevederi contrare contractelor colective de muncă sau actelor
normative în domeniu.
Persoana fizică dobândeşte capacitatea de muncă numai la împlinirea vârstei de 16 ani, dacă a
împlinit 15 poate încheia contract de muncă numai cu acordul părinŃilor şi numai pentru activităŃi în
care nu îi sunt periclitate sănătatea şi dezvoltarea.
Contractul individual de muncă se încheie în baza consimŃământului părŃilor în formă scrisă în
limba română.
Începând cu anul 2004 se abrogă dispoziŃiile decretului 92/1976 privind carnetul de muncă.
Registrul general de evidenŃă al salariaŃilor: se va înregistra în prealabil la autoritatea publică
competentă în raza căreia îşi are sediul angajatorul, devenind astfel document oficial. El se
completează în ordinea angajări şi cuprinde elementele de identificare a tuturor salariaŃilor,
clauzele contractelor de muncă individuale şi orice modificare intervenită în contractul individual de
muncă.
La solicitarea salariatului angajatorul este obligat să elibereze un document în care să ateste
activitatea şi vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate.
Modificarea contractului individual de muncă se poate face numai prin acordul părŃilor,
modificarea unilaterală are loc numai în cazuri excepŃionale şi se poate referi la: durata
contractului, locul de muncă, felul muncii, condiŃiile de muncă, salariul şi timpul de muncă şi
odihnă.
Suspendarea contractului individual de muncă poate interveni în următoarele cazuri:
- de drept (concedii de maternitate, serviciu militar obligatoriu, exercitarea unei funcŃii pentru o
instituŃie publică, îndeplinirea unei funcŃii de conducere în sindicat sau arestul preventiv);
- din iniŃiativa salariatului (concediu pentru formare profesională, participarea la grevă);
- din iniŃiativa angajatorului ca sancŃiune disciplinară pe durata sau pe durata detaşării pentru
întreruperea temporară a activităŃi;
- prin acordul părŃilor.
Încetarea sau desfacerea contractului de muncă:
- de drept (decesul angajatului, falimentul);
- din iniŃiativa angajatorului (concediere);
- concediere care Ńin de persoana salariatului (abaterile grave sau repetate, arestul preventiv
pentru mai mult de 60 de zile, inaptitudinea fizică sau psihică);
- concedierea pe motive ce nu Ńin de persoana salariatului.
Demisia: se face printr-o notificare scrisă şi după îndeplinirea unui termen de preaviz care nu
poate fi mai mare de 15 zile pentru funcŃiile de execuŃie şi de 30 de zile pentru funcŃiile de
conducere. Demisia se poate face şi fără preaviz dacă patronul nu îşi îndeplineşte obligaŃiile
contractuale prevăzut.
 Munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului mai puŃin forŃa majoră şi se
compensează prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea lor.
Dacă nu se poate compensa prin ore libere, va fi plătită printr-un spor la salariu corespunzător
duratei muncii suplimentare, sporul nu poate fi mai mare de 75% din salariu de bază.
Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetări
contractului individual de muncă.
Durata concediului pentru formare profesională nu poate fi dedusă din durata concediului anual
şi este asimilat unei perioade de muncă efective.

NORME DE DREPT FINANCIAR – CONTROLUL FINANCIAR

Sistemul financiar modern cunoaşte metodele controlului dublu asupra banului public, unul
efectuat de aparatul de specialitate al executivului şi altul efectuat de organul legislativ.
Prin intermediul finanŃelor publice se asigură:
- constituirea, repartizarea şi utilizarea eficientă a banului public;
- constituirea şi utilizarea fondului bugetar al statului;
- constituirea şi utilizarea de asigurări sociale de stat şi fonduri de şomaj;
- emisiunea monetară;
- circulaŃia monetară în numerar şi fără numerar;
- regimul juridic al valutelor;
- politica fiscală a statului;
- organizarea şi funcŃionarea aparatului financiar, bancar şi de credit.
Curtea de conturi a fost reînfiinŃată în România după 1989 în condiŃiile prevăzute de ConstituŃie
şi de legea nr 94.
Controlul financiar în România este exercitat prin Ministerul FinanŃelor, care are ca organism
specializat în acest domeniu Garda Financiară, DirecŃia Generală a controlului financiar de stat,
Corpul de Control al primului ministru, etc.
Curtea de Conturi funcŃionează pe lângă Parlamentul Românei.
ConstituŃia prevede ca principale atribute:
- controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinŃare a resurselor financiare
ale statului şi ale sectorului public;
- atribuŃii jurisdicŃionale;
- prezintă anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiuni ale bugetului public
naŃional din exerciŃiul bugetar expirat şi eventualele nereguli constatate;
- controlează modul de gestionare a resurselor publice.
Prin instanŃele sale Curtea de Conturi desfăşoară o activitate prin care se soluŃionează litigiile
apărute în urma controlului efectuat de organele sale.
SecŃiile de control sunt autonome de secŃiile jurisdicŃionale.
SubiecŃii de drept supuşi controlului sunt:
 - persoanele juridice care în desfăşurarea activităŃi lor intră în domenii de activitate supuse prin
lege CurŃii de Conturi: statul şi unităŃile administrativ teritoriale, BNR, Regiile autonome,
organismele autonome de asigurări sociale, Camera DeputaŃilor, Senatul, PreşedenŃia şi Guvernul.
- persoane care beneficiază de garanŃii guvernamentale pentru credite de subvenŃionare sau de
alte forme de sprijin financiar din partea statului;
- persoane care administrează în baza unui contract de concesiune sau închiriere terenuri
aparŃinând domeniului public sau privat al statului sau unităŃilor administrativ teritoriale.
Sfera raporturilor juridice este strict reglementată prin lege, art 17 din legea 94/1992:
a) raporturi juridice referitoare la formarea şi utilizarea resurselor bugetului de stat, ale bugetelor
asigurărilor sociale de stat şi ale bugetelor unităŃilor administrativ teritoriale, precum şi mişcarea
fondurilor între aceste bugete;
b) constituirea, utilizarea şi gestionarea fondurilor speciale şi a fondurilor de tezaur;
c) formarea şi gestionarea datoriei publice şi garanŃiilor guvernamentale atât pentru creditele
interne, cât şi pentru cele externe.
d) utilizarea alocaŃiilor bugetare pentru investiŃii, subvenŃii;
e) constituirea, administrarea şi utilizarea fondurilor publice de către instituŃiile publice autonome
cu caracter comercial şi financiar şi de organismele autonome de asigurări sociale.
Legea 94/1992 prevede în art 22 obligaŃia CurŃii de Conturi a României de a exercita un control
preventiv şi unul ulterior.
Controlul preventiv are ca obiect verificarea activităŃi financiare a ordonatorilor principali de
credite.
Controlul ulterior se execută asupra tuturor operatorilor financiari:
- verifică exactitatea şi realitatea bilanŃurilor contabile şi a conturilor de profit şi pierdere;
- verifică îndeplinirea obligaŃiilor financiare stabilite prin lege;
- verifică alocarea fondurilor potrivit legii de aprobare a proiectului bugetului public naŃional.
În cazul în care se constată prejudicii cauzate sau abateri cu caracter financiar instanŃele de
financiare au competenŃa să judece aceste litigii. Colegiile jurisdicŃionale hotărăsc cu privire la
plata despăgubirilor civile pentru pagube şi cu privire la plata de amenzi pentru abaterile comise de
administratorii, gestionarii, contabilii sau de alte persoane supuse juridic CurŃii de Conturi.
Curtea de Conturi este obligată să avizeze proiectul bugetului public naŃional, dar şi orice alte
proiecte în domeniul finanŃelor şi al contabilităŃii publice. Părerea este doar consultativă.
Curtea de Conturi a UE şi relaŃiile acesteia cu România:
Curtea de Conturi Europeană este o instituŃie de drept comunitar. Este însărcinată cu controlul
finanŃelor UE.
A fost înfiinŃată în baza tratatului de la Maastricht 1992 cu scopul de a verifica legalitatea
operaŃiilor financiare efectuate de Comisia Europeană.
 Curtea de Conturi Europeană nu poate exercita controlul preventiv al operaŃiilor financiare şi nu
mai are nici atribuŃii jurisdicŃionale. Ea prezintă concluziile rapoartelor sale parlamentului european
care în baza lor poate lua decizii.
În baza atribuŃiilor sale de a controla dacă asistenŃa financiară a UE a fost utilizată conform
destinaŃiei cuvenite.
Curtea de Conturi Europeană poate cere documente şi informaŃii României, iar statul nostru este
obligat să arate modul în care au fost cheltuiŃi banii şi să arate rezultate concrete.
Garda Financiară:
Parlamentul a votat legea 30/1991 – privind organizarea şi funcŃionare controlului financiar şi a
Gărzii Financiare.
Garda Financiară este o organizare internă cu dotare specială:
- nu este serviciu de poliŃie, ci un organism de control financiar militarizat şi specializat;
- personalul este supus unei preselecŃii medicale şi psihologice şi este în exclusivitate licenŃiat în
drept sau ştiinŃe economice;
- este singurul organism de control financiar al căror angajaŃi li se interzice activitatea politică;
- este singura instituŃie de control financiar care obligă personalul angajat să depună jurământ
de credinŃă faŃă de instituŃie şi Ńară.
AtribuŃiile de control ale Gărzii Financiare:
- respectarea reglementărilor fiscale la importurile şi comercializarea de produse care intră sub
incidenŃa controlului obligatoriu la vamă;
- controlul cantităŃii şi comercializării alcoolului şi băuturilor alcoolice indigene;
- verificarea privind cantitatea şi comercializarea Ńigărilor;
- verificarea activităŃii jocurilor de noroc;
- verificarea activităŃii caselor de schimb valutar;
- acŃiuni de control privind respectarea normelor de comerŃ.
Verificările în acest domeniu urmăresc existenŃa şi autenticitatea documentelor, a registrelor şi
evidenŃelor contabile, a stocurilor faptice, a realităŃii datelor privind transportul mărfurilor, şi în
general tot ceea ce este necesar cercetării cazurilor de evaziune fiscală.
Organele Gărzii Financiare în îndeplinirea atribuŃiilor au dreptul:
- să efectueze controale;
- să verifice existenŃa şi autenticitatea documentelor justificative;
- să controleze registrele şi alte documente din care să rezulte îndeplinirea obligaŃiilor fiscale;
- să efectueze percheziŃii în conformitate cu normele codului de procedură în localuri publice
sau particulare dacă există indicii că sunt ascunse mărfuri sau instalaŃii cu care se fabrică produse
fără îndeplinirea obligaŃiilor fiscale;
- să confişte produse sau să ridice documente doveditoare pentru fraudele sau contravenŃiile
descoperite;
- să sesizeze organele de urmărire penală în legătură cu infracŃiunile constatate;
 - în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu comisarii Gărzii Financiare pot apela la armamentul din
dotare.
Prin legea nr 105 din 24 iunie 1997 s-a instituit reglementări speciale privind procedura de
soluŃionare a obiecŃiunilor, contestaŃiilor şi plângerilor privind impozitele, taxele, alte venituri
bugetare sau fonduri speciale:
- cel nemulŃumit poate formula obiecŃiuni în termen de 5 zile de la data luării la cunoştinŃă de
conŃinutul actului de control la sediul Gărzii Financiare din care face parte echipa de control;
- contestaŃia – acŃiunea este purtătoare de taxă de timbru, iar competenŃa este a conducerii
Gărzii Financiare sau directorul general al FinanŃelor Publice;
- împotriva dispoziŃiei date de directorul general petentul poate adresa plângere Ministerului
FinanŃelor. Plângerile care au ca obiect sume mai mari de 100 milioane lei se rezolvă de către
Comisia Centrală pentru soluŃionarea plângerilor din Ministerul FinanŃelor.