Sunteți pe pagina 1din 2

http://cirys.wordpress.

com/2009/08/05/etapele-postului-negru/

ETAPELE POSTULUI NEGRU

Etapa 1 (ziua1- ziua2)

În prima zi din postul total, nivelul zahărului din sânge scade sub 70mg/dl. Pentru a
readuce sângelui nivelul normal de glucoză, glicogenul din ficat este transformat în
glucoză și este eliberat în sânge. Această rezervă este suficientă pentru o jumătate de zi.
După aceea corpul își reduce rata metabolică bazală. Rata activității chimice interne în
țesuturi este scăzută pentru a conserva energia. Inima își încetinește bătăile și presiunea
sângelui se reduce. Glicogenul este scos din mușchi cauzând o oarecare slăbiciune. Prima
etapă de curățire este de obicei cel mai greu de suportat. Durerile de cap, amețelile,
greața, respirația urât mirositoare, ochii injectați și limba foarte încărcată sunt semne ale
primei faze de curățare a organismului. Foamea poate fi foarte intensă în această
perioadă, cu excepția cazului în care a fost făcută o clismă, întrucât aceasta ajută corpul
în a se adapta rapid la modul de funcționare al postului doar cu apa, punând capăt
digestiei din colon.

Etapa a 2-a (ziua 3 – ziua7)

Grăsimile, alcătuite din acizi grași, sunt descompuse pentru a elibera glicerolul din
moleculele gliceride și sunt transformate în glucoză. Pielea poate deveni unsuroasă
întrucât organismul este epurat de grăsimile râncezite. Persoanele cu ten gras pot avea
coșuri câteva zile uneori chiar o erupție semnificativă. Paloarea feței în această perioadă
este de asemenea un semn al încărcării toxice a sângelui. Cetonele sunt formate prin
incompleta oxidare a grăsimilor. Se presupune că cetonele odată eliberate în sânge
suprimă apetitul afectând centrul foamei/sațietății aflat în hipotalamus. Probabil că veți
simți foamea în primele câteva zile de post. Acest efect este totuși temporar. Dorința de a
mânca va dispare. Lipsa foamei poate dura între 40 si 60 de zile, aceasta în funcție de
modul de post adoptat: postul doar cu apa sau postul cu sucuri. Corpul se adaptează
postului negru și sistemul digestiv își poate lua astfel o foarte necesară pauză,
concentrându-și toate energiile asupra curățării și vindecării. Numărul celulelor albe din
sânge (leucocitele) și al activității sistemului imunitar crește. Este posibil să simțiți dureri
în plămâni. Organele purificate și plămânii se află în plin proces de vindecare. Periodic,
sistemul limfatic expulzează materie mucoasă prin nas și gât. Volumul acestui tip de
mucus de culoare gălbuie poate fi neașteptat de mare. Sinusurile trec prin perioade în care
sunt înfundate, după care se vor curăța în totalitate. Respirația este în continuare urât
mirositoare și limba încărcată. Înauntrul intestinului, colonul este vindecat și resturile
compacte de pe pereții intestinali încep să fie eliminate.

Etapa a 3-a (ziua 8- ziua15)

În această parte a postului negru extins, puteți observa un nivel ridicat de energie, de
claritate a minții și să vă simțiți mai bine decât v-ați simțit vreodată, cam ca în copilărie.
Pe de altă parte, răni vechi pe care le-ați suferit pot să devină supărătoare și dureroase.
Acesta este rezultatul capacității crescute a corpului de a se autovindeca pe timpul
postului total. Dacă v-ați rupt o mână acum 10 ani, există țesut cicatrizat în jurul acelei
rupturi. În momentul rupturii, capacitatea corpului de a se vindeca era direct asociată cu
stilul de viață din acea perioadă. Dacă trăiați consumând mâncare de tip fast-food,
capacitatea naturală a corpului de a se vindeca era compromisă. În timpul postului doar
cu apă, capacitatea de vindecare a corpului are o eficiență optimă. Deși corpul curăță
țesutul mort sau alterat, limfocitele intră în acele țesuturi de mult stricate, secretând
substanțe pentru a dizolva celulele alterate. Aceste substanțe irită nervii din zona
învecinată și cauzează o revenire a durerilor în zona lovită cândva deși acestea
dispăruseră probabil cu mulți ani în urmă. Durerea este bună întrucât ea anunță
desăvârșirea ativității de vindecare în regiunea respectivă. Mușchii pot deveni rigizi și
inflamați din cauza iritației date de toxine. Picioarele pot fi cele mai afectate, căci
toxinele se acumulează în picioare. Ulceratiile sunt ceva obișnuit în această fază din
cauza bacteriilor foarte numeroase aflate în cavitatea bucală. Gargara zilnică cu apă
sărată va preveni apariția ulceratiilor și le va vindeca pe cele apărute.

Etapa a 4-a (ziua16 – ziua 30)

Corpul este acum complet adaptat postului negru. Acum se simte o mai mare energie și
claritate a minții. Perioadele de curățare vor fi scurte, cu multe zile în care vă veți simți
bine intercalate între acestea. Vor fi zile în care limba este roză și respirația este
proaspătă. Activitatea de vindecare a organelor interne este încheiată. După detoxifiere,
mecanismele pornite de postul total au îndepărtat agentul cauzal al bolilor sau l-au
inactivat, corpul funcționând la capacitate maximă și a înlocuit țesuturile afectate cu
unele noi. În timp ce un post total de scurtă durată va reduce simptomele bolilor, un post
de lungă durată poate vindeca total. Echilibrul homeostatic este la nivele optime.
Sistemul limfatic este curat cu excepția unor rare expectorări de mucus prin nas sau gât.
După ziua 20, mintea începe să fie influențată. În această perioadă se simte o creștere a
clarității mentale și a echilibrului emoțional. Memoria și concentrarea se îmbunătățesc.

Etapa a 5-a (Intreruperea postului )

Mucusul vâscos și toxic care acoperă peretele intestinal este aproape desprins, iar prima
mancare ingerată îl va îndepărta de pe peretele intestinal. Toxinele intră în sânge prin
colon. Vezica biliară își curăță conținutul murdar printr-o descărcare masivă de bilă.
Aceasta poate cauza imediat dupa masă un flux intestinal urmat de o intensă diaree. Dacă
simptomele sunt prea deranjante, o clismă vă va fi de ajutor.

S-ar putea să vă placă și