CELE PATRU ANOTIMPURI - de Eugen Jianu

Anul Nou - tinerel si nestiutor, s-a asezat la sfat cu batranul an vechi care-si implinise sorocul: - Si cum am sa stiu eu sa oranduiesc, asa de unul singur, scurgerea vremii? a intrebat Anui cel Nou. Tare mi-e teama ca am sa incurc ploile cu omaturile, zilele de arsita si de zaduf cu ingheturile si cu vantoasele. Ca aici in traista asta plina vad ca am de toate. Am sa le scot si eu cum mi-or veni la indemana... - Nu se cade sa facem una ca asta, fiindca in lume totul se cuvine sa se depene asa dupa cum trebuie! Dar n-avea tu frica, i-a raspuns cu glas gros si sfatos Anul cel Vechi, invaluindu-l cu o privire sugubeata, de mosneag. Uite, vezi, mau insotit si pe mine, si te vor insoti si pe tine, cele patru anotimpuri. - Eu sunt Baba Iarna, glasui atunci cea care abia se vedea din cojoacele si broboadele ei; ortacul meu e Mos Viscol, cu caciula si suba matoasa. Cu noi ai sa pasesti intai si-ntai prin lume. Noi salasluim in tara lui Miaza-Noapte, unde stapanesc ingheturile vesnice si intunericul. Aici suntem, asa, in trecere, sa aducem albeata sclipitoare a zapezilor, ferecand apele in paduri de gheata. Cand eu ma manii, invartosez vantoasele lui Mos Viscol si ridic troiene de omat. Copiilor le aduc in dar derdelusul pentru sanius si partiile pentru schi. - Eu sunt Primavara, vorbi la randul ei o codana cu parul balai, rasfirat pe umeri; obrajii ii erau numai zambet, iar glasul clinchet de clopotei. Eu vin din tara lui Miaza-Zi. Babei ierni ii daruiesc ghiocei albi ca neaua, branduse galbene precum soarele, toporasi albastri ca seninul cerului. Inverzesc campurile, infrunzesc padurile, infloresc poienile si pajistile. Aduc inapoi pasarelele cu cantecele lor, scot mieii sa zburde la lumina. - Ehei, a glasuit la randu-i fata de alaturi numita Vara, zilele mele-s lungi sinsorite, ca sa aiba oamenii vreme buna de lucru, iar noptile putine - atat cat sa se odihneasca dupa munca. Eu aduc rodul bogat al granelor si gradinilor. Cresc si-ntaresc puisorii din cuiburi, iar copiilor le aduc cirese si capsuni; le mai aduc vacantele cele mari si cu ele scalda si excursiile. - Eu, vorbi rar si apasat, atunci cand i-a venit randul, o femeie frumoasa careia argintul ii inflorise la tample, eu parguiesc rodul livezilor si-al viilor. Coc porumbistile, impodobesc campiile si poienele cu cele din urma flori, iar padurile, inainte de a le scutura frunza, le ferec in arama. Mai presar argintiul viu al brumelor, ca sa aduc aminte oamenilor despre omaturile care vor veni. Copiilor le daruiesc nuci, gutui, mere, pere, prune, struguri si le deschid portile scolilor. Numele meu este Toamna! - Asa-i ca acuma nu mai ti-e frica? Asa-i ca n-ai sa mai incurci zilele pe care le porti in traista? a intrebat, cu glasul sau cel gros, Anul cel Vechi. - Nu, unchesule, anotimpurile au sa ma ajute sa tin randuiala cuvenita, a raspuns cu voie buna Anul cel Nou.