Cele patru anotimpuri

De Eugen Jianu

Anul Nou - tinerel si nestiutor, s-a asezat la sfat cu batranul an vechi care-si
implinise sorocul:

- Si cum am sa stiu eu sa oranduiesc, asa de unul singur, scurgerea vremii? a

intrebat Anui cel Nou. Tare mi-e teama ca am sa incurc ploile cu omaturile,
zilele de arsita si de zaduf cu ingheturile si cu vantoasele. Ca aici in traista
asta plina vad ca am de toate. Am sa le scot si eu cum mi-or veni la
indemana...

- Nu se cade sa facem una ca asta, fiindca in lume totul se cuvine sa se

depene asa dupa cum trebuie! Dar n-avea tu frica, i-a raspuns cu glas gros si
sfatos Anul cel Vechi, invaluindu-l cu o privire sugubeata, de mosneag. Uite,
vezi, m-au insotit si pe mine, si te vor insoti si pe tine, cele patru anotimpuri.

- Eu sunt Baba Iarna, glasui atunci cea care abia se vedea din cojoacele si
broboadele ei; ortacul meu e Mos Viscol, cu caciula si suba matoasa. Cu noi ai
sa pasesti intai si-ntai prin lume. Noi salasluim in tara lui Miaza-Noapte, unde
stapanesc ingheturile vesnice si intunericul. Aici suntem, asa, in trecere, sa
aducem albeata sclipitoare a zapezilor, ferecand apele in paduri de gheata.
Cand eu ma manii, invartosez vantoasele lui Mos Viscol si ridic troiene de
omat. Copiilor le aduc in dar derdelusul pentru sanius si partiile pentru schi.

- Eu sunt Primavara, vorbi la randul ei o codana cu parul balai, rasfirat pe

umeri; obrajii ii erau numai zambet, iar glasul clinchet de clopotei. Eu vin din
tara lui Miaza-Zi. Babei ierni ii daruiesc ghiocei albi ca neaua, branduse
galbene precum soarele, toporasi albastri ca seninul cerului. Inverzesc
campurile, infrunzesc padurile, infloresc poienile si pajistile. Aduc inapoi
pasarelele cu cantecele lor, scot mieii sa zburde la lumina.

- Ehei, a glasuit la randu-i fata de alaturi numita Vara, zilele mele-s lungi si-
nsorite, ca sa aiba oamenii vreme buna de lucru, iar noptile putine - atat cat
sa se odihneasca dupa munca. Eu aduc rodul bogat al granelor si gradinilor.
Cresc si-ntaresc puisorii din cuiburi, iar copiilor le aduc cirese si capsuni; le
mai aduc vacantele cele mari si cu ele scalda si excursiile.

- Eu, vorbi rar si apasat, atunci cand i-a venit randul, o femeie frumoasa
careia argintul ii inflorise la tample, eu parguiesc rodul livezilor si-al viilor.
Coc porumbistile, impodobesc campiile si poienele cu cele din urma flori, iar
padurile, inainte de a le scutura frunza, le ferec in arama. Mai presar argintiul
viu al brumelor, ca sa aduc aminte oamenilor despre omaturile care vor veni.
Copiilor le daruiesc nuci, gutui, mere, pere, prune, struguri si le deschid
portile scolilor. Numele meu este Toamna!

- Asa-i ca acuma nu mai ti-e frica? Asa-i ca n-ai sa mai incurci zilele pe care
le porti in traista? a intrebat, cu glasul sau cel gros, Anul cel Vechi.

- Nu, unchesule, anotimpurile au sa ma ajute sa tin randuiala cuvenita, a

raspuns cu voie buna Anul cel Nou.
Nume: Data: 14.10.2019

„Vine ploaia, bine-mi pare

Am umbrelă, merg la plimbare!”

 „Balada unui greier mic”

De George Toparceanu

Peste dealuri zgribulite,

Peste ţarini zdrenţuite,
A venit aşa, deodată,
Toamna cea întunecată.

Lungă, slabă şi zăludă,

Botezând natura udă
C-un mănunchi de ciumafai, -
Când se scutură de ciudă,
Împrejurul ei departe
Risipeşte-n evantai
Ploi mărunte,
Frunze moarte,
Stropi de tină,
Guturai...

Şi cum vine de la munte,

Blestemând
Şi lăcrimând,
Toţi ciulinii de pe vale
Se pitesc prin văgăuni,
Iar măceşii de pe câmpuri
O întâmpină în cale
Cu grăbite plecăciuni...

Doar pe coastă, la urcuş,

https://Versuri.ro/w/hdy1
Din căsuţa lui de humă
A ieşit un greieruş,
Negru, mic, muiat în tuş
Şi pe-aripi pudrat cu brumă:

- Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Nu credeam c-o să mai vii
Înainte de Crăciun,
Că puteam şi eu s-adun
O grăunţă cât de mică,
Ca să nu cer împrumut
La vecina mea furnică,
Fi'ndcă nu-mi dă niciodată,
Şi-apoi umple lumea toată
Că m-am dus şi i-am cerut...

Dar de-acuş,
Zise el cu glas sfârşit
Ridicând un picioruş,
Dar de-acuş s-a isprăvit...
Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Tare-s mic şi necăjit!