Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Bibliografie:
o Curriculum pentru invatamantul prescolar, 2008;
o Metoda proiectelor la varste timpurii, ghid metodologic, Dima
Silvia, ed. Miron, 2005;
o Revista “ Invatamantul prescolar”
Contactul nemijlocit cu mediul ofera copiilor multiple si noi posibilitati
de cunoastere a unor aspecte din natura, legaturile dintre acestea, cauzele
care le determina si urmarile care le au.
Prin intermediul proiectului dezvoltat, voi incerca sa-i “inarmez” pe copii cu
cunostinte precise, largindu-le orizontul intelectual, dezvoltandu-le
capacitatea de a cerceta si de a descoperi relatiile dintre fenomene.
Sfioasa dar plina de bogatie, a batut la portile batranului an
printesa TOAMNA, impartind cu daruire din noianul ei de frunze
aramii. Pe unde trece, cu bagheta sa fermecata, aureste a toamna
padurile, imbracand natura in haine ruginii. Misterioasa, isi cheama in
ajutor vantul, ploaia si soarele, sa o ajute sa-si picteze frunzele in culori
variate de rosu, galben sau portocaliu. Apoi, impleteste din ele un covor
multicolor de frunze, pe care cu darnicie il aseaza la picioarele
trecatorilor. Oricat ai dori sa-i rezolvi misterul, ceva va ramane mereu
ascuns. Curiozitatea noastra este mare si de aceea , va invitam sa fiti
alaturi de noi pe parcursul perioadei in care vom cauta sa descoperim:
BOGATIILE TOAMNEI .
Va rugam sa participati alaturi de noi la adunarea materialelor
necesare in dezlegarea enigmelor acestei teme. Dorim sa ne ajutati sa
observam mai bine, legume, fructe, flori specifice acestui anotimp,
pentru a invata cat mai multe.
Cu mult respect,
Educatoarele si grupa piticilor
OBIECTIVELE PROIECTULUI
OBIECTIVE CADRU:
OBIECTIVE DE REFERINTA
DOMENIUL STIINTA
OBIECTIVE CADRU
OBIECTIVE DE REFERINTA
DOMENIUL OM SI SOCIETATE
OBIECTIVE CADRU
Educarea trasaturilor positive de character si formarea unei atitudini positive fata de
sine si fata de ceilalti;
OBIECTIVE DE REFERINTA
Sa traiasca in relatii cu cei din jur stari affective positive, sa manifeste prietenie,
toleranta. armonie;
Sa se raporteze la mediul apropiat, contribuind la imbogatirea acestuia prin
lucrurile personale;
OBIECTIVE CADRU
Formarea unor deprinderi de lucru pentru realizarea unor desene, picture,
modelaje;
OBIECTIVE DE REFERINTA:
Sa intoneze cantece pentru copii;
DOMENIUL PSIHOMOTRIC
OBIECTIVE CADRU:
Formarea si dezvoltarea deprinderilor motrice de baza si utilitar-
aplicative;
Cunoasterea deprinderilor igienico-sanitare pentru mentinerea starii de
sanatate;
OBIECTIVE DE REFERINTA:
Sa cunoasca si sa aplice regulile de igiena referitoare la igiena
echipamentului;
Stiinta Constructii
Enciclopedii cuburi Lego
Calculator
Joc de rol
Set de bucatarie
Cosuri
Borcane de plastic pentru conserve
Bani de jucarie