Sunteți pe pagina 1din 39

PROIECT TEMATIC

CELE PATRU ZNE:


TOAMNA
Grupa mijlocie Cirearii

An scolar 2017-2018

EDUCATOARE:

Andreea Ciascai Dora Podariu

Argument

,,De unde sunt frunzele? , De ce au czut?, De ce sunt astfel colorate? , De unde vine ploaia? , De ce sunt numai patru
anotimpuri?. Acestea sunt cateva dintre ntrebrile cu care s-au confruntat copiii grupei mijlocii la nceputul acestui
anotimp.
De aici am nceput aventura. Proiectul l-am denumit Cele patru zne:Toamna.

Am vrut s subliniez n mod deosebit bogia culorilor, a recoltelor precum i bucuria oamenilor care i strng n acest
anotimp roadele muncii lor de peste an.
innd cont de ceea ce i interesa pe copii, am stabilit temele care vor compune harta proiectului i activitile care i vor
ajuta s gseasc rspunsuri la ntrebrile care i frmnt.

SCRISOARE CTRE PRINI


Stimai prini,

V aducem la cunotin c n perioada 23.10.2017-24.11.2017 grupa Cirearilor va desfura proiectul tematic Cele
patru zne:Toamna.
n aceast privin, v rugm s discutai i dumneavoastr cu ei informaii i cunotine pe care s le mprteasc i
celorlali copii.
De asemenea, v rugm s ne sprijinii cu materialele necesare desfsurrii ct mai plcute a activitilor.
V mulumim pentru ajutor i implicare!

Copiii i educatoarele grupei mijlocii Cirearii!


NIVEL I : 4-5 ANI

TEMA ANUAL: Cnd,cum i de ce se ntmpl?

DURATA: 5 sptmni

- Poveste de toamna- aspecte specifice anotimpului de toamn

23.10.2017-27.10.2017
-Carnavalul Toamnei-sptmn independent

30.10.2017-3.11.2017

- De vorba cu Zana Toamna

6.11.2017-10.11.2017

- Vitaminele din fructe

13.11.2017-17.11.2017

- Cmara toamnei

20.11.2017-24.11.2017

RESURSE:

UMANE
- precolarii grupei
- educatoare
- prini
- alte gupe de precolari din unitatea noastr
MATERIALE
-cri
-atlas botanic
-fructe
-legume
-flori
-couri
-jetoane
-frunze
-pliante
-plane

BIBLOGRAFIE
- Grama Filofteia i colab. Activitatea integrat din grdini, Ed.DPH, 2008

- Grama F., Pletea V., Preda V. ,,Ghid pentru proiecte tematice abordarea n manier integrat a activitilor din grdini,
Ed.Humanitas,Bucureti, 2005

- Curriculum pentru nvmntul precolar Ed. DPH 2008

- Filofteia Grama i colab. Activitatea integrat din grdiniDPH, 2008

- Aplicaii ale metodei proiectelor Ghid pentru educatoare Ed. CD Press 2008
OBIECTIVE DE REFERIN

Domeniul limb i comunicare


- s participe la activitile de grup, inclusiv la activitile de joc att n calitate de vorbitor, ct i de auditor;

- s audieze cu ateni un text, s rein ideile acestuia i s demonstreze c l-a neles;

- s neleag i s transmit mesaje simple, s reacioneze la acestea.

Domeniul tiine
-s neleag i s denumeasc relaiile spaiale relative;

-s plaseze obiecte ntr-un spaiu dat, s se plaseze el nsui n raport cu un reper dat;

-s cunoasc unele elemente component ale lumii nconjurtoare, fiina uman ca parte integrat a mediului.

Domeniul Om i Societate
- s cunoasc i s respecte norme necesare integrrii n viaa social i de securitate personal;

- s-i adapteze comportamentul propriu la cerinele grupului n care triete (familie, grdini, grupul de joac,
comunitate);

- s se comporte adecvat n diverse contexte sociale;


Domeniul estetic i creativ
- s intoneze cantece pentru copii;

- s cnte acompaniai de educatoare;

- s cunoasc i s diferenieze materiale i instrumente de lucru, s cunoasc i s aplice reguli de utilizare a


acestora.

- s recunoasc elemente ale limbajului plastic i s diferenieze forme i culori n mediul nconjurtor;;

- s exerseze deprinderile,tehnicile specifice modelajului n redarea unor teme plastice;

Domeniul Psihomotric
- s fie capabil s execute micri motrice de baz: mers, alergare, srituri, rostogoliri, crri;

- s fie apt s utilizeze deprinderile nsuite n diferite contexte;

- s manifeste n timpul activitii atitudini de cooperare, spirit de echip, de competiie, fair-play.

INVENTAR DE PROBLEME

Ce tim ? Ce nu tim i vrem s aflm?

Toamna se coc fructele i Ce este ploaia i de unde vine?


legumele De ce se usuc frunzele?
Toamna cad frunzele Cum se pstreaz fructele i
Toamna plou legumele?
Oamenii culeg roadele din grdini, De ce s-a rcit aa de mult
livezi i vii afar?
Fructele i legumele sunt alimente Ce vitamine conin fructele i
nainte de a le consuma att legumele?
legumele ct i fructele trebuie Care sunt E-urile folositoare
splate sau duntoare?
Fructele se pot consuma proaspete, Ce sunt sucurile naturale?
n compot sau sub form de gem Cum se prepar?
ori dulcea Cum cresc florile?
Florile sunt frumoase i colorate De ce nu au toate aceeai
Florile cresc n grdin culoare?
Florile se pun n vaz De ce trebuie s stropim
florile din grdin?
De ce spm pmntul din
jurul florilor?
Centre de interes deschise i materiale puse la dispoziia copiilor:

BIBLIOTEC ART JOC DE CONSTRUCII TIIN JOC DE


ROL MAS

- imagini PPT - acuarele -Set de -cuburi -album, - jetoane


buctrie lemn/plastic enciclopedi
-caiete de lucru -pensule -fructe,
e;
-borcane -lego. legume,
-material
plastic pentru
-fise suport din natur conserve NISIP I AP -set jetoane orulee,
(frunze vesel
Metode: -coli de scris, -couri - forme -imagini
uscate,
creione reprezentn
fructe i -fructe i - unelte pentru d organele
-albume, imagini legume de legume din nisip interne, de
sezon) plastic
-cri, reviste sim.
- lad suport
-plastilina -
- fotografii
planete - orulee

-coli desen -jucrii pentru


nisip
-carton
colorat

- foarfece

- figurine

conversaia, explicia, demonstraia, exerciiul, brainstormingul, lectura educatoarei, lectura dup imagini, jocul didactic.

Centrul tematic: a fost dotat pe timpul desfurrii acestui proiect cu un atlas botanic, cri cu poezii i cri ilustrate despre
toamn jetoane cu fructe, fructe , legume i flori naturale, legume, domino i puzzle-uri cu fructe i legume i a fost
mbogit cu lucrri realizate de copii.
Evaluare:

- mapele cu lucrrile copiilor

- expoziie cu lucrrile copiilor


Planificarea activitilor pe durata proiectului

TEMA: Cnd, cum i de ce se ntmpl?

SUBTEMA 1 : Poveste de toamn-aspecte specifice anotimpului

PERIOADA: 23-27.10.2017

TURA I

D Jocuri si activitati alese Activitati pe domenii experientiale Jocuri si activitati alese Activitati dezvoltare personala
A
T ALA1 ADE ALA 2 ADP
A Tema, mijloc de realizare

L ACTIVITATE MATEMATICA
U
N Art :Copacul Frunzele toamnei
I.D: Soaptele frunzelor-poveste
I desfrunzit -modelaj - recunoasterea, denumirea si R: Deprinderi de ocrotire a naturii
Construcii: Alei formarea de multimi dupa criteriul Joc distractiv: Maturoiul
forma, marime si culoare. T: Frunzele putesc/Pic ploaia
goale strange!
pic,pic,pic!

Optional muzical(I):

Toamna , Zana din povesti.


M ACTIVITATE INTEGRATA
A
R
T LIMBA SI COMUNICARE
I Toamna
- redarea independent a poeziei,
explicarea pe scurt a continutului I.D: Greierele si furnica-cantec

Stiin Unde pleaca EDUCATIE ARTISTIC- Plimbare prin natura Calendarul naturii
frunzele? PLASTICA
- linii drepte si curbe Ploaia cade din R: Deprinderi de ocrotire a naturii
Joc de mas -domino nori
T: Ma scutur ca un copac
*Activitate extracurricular:
Gym&play

M Art: Peisaje de CUNOASTEREA


I toamna vizionare MEDIULUI
E Lectura dupa imagini:
R tiin: Frunze sub Parcul in anotimpul toamna
C microscop/lupa
- identificarea transformarilor din Joc distractiv :Vartejuri pe
U natura alei I.D: A ruginit frunza din vii
R - caracteristici generale ale
I anotimpului R: Deprinderi de respectare a naturii
Activitate extracurriculara T: Ghicitori in miscare
Tenis
J ACTIVITATE INTEGRATA
O
I Art:covor de EDUCATIE MUZICALA
toamna-colaj Joc: ,,Bate vantul frunzele
- diferentierea auditiva a
Construcii: Umbrela intensitatilor contrastante: tare-incet.
Joc distractiv:Dansul I.D: Calendarul naturii
naturii -euritmie
ACTIVITATE PRCTICA R: Eu sunt mic dar si voinic si lucrez cate
- lipirea partilor componente pentru a un pic
reda imaginea dorita.
T:exercitii de mers Greierasul
saltaret/furnica spre musuroi

Optional English is fun (II):


Food and drinks -Bread, butter, honey;Milk,
tea, juice, water.
EDUCATIE FIZICA I like
tiin observare:Atlas Invatarea diferitelor forme de mers
V Tema 1: Predarea diferitelor forme de .
I botanic
mers (mers pe varfuri, mers pe
N I.D: Eu spun una, tu spui multe
Bibliotec:Ce mi-a calcaie).
E
povestit toamna? R: Deprinderi de ingrijire a mediului
R Tema 2: Repetarea mersului in
I coloana cate unul, cu porniri si opriri Joc de micare :Prinde
T: Jocuri senzoriale Glasul vantului/ploii
la semnal. frunza!

Activitate extracuriculara-
Zumba
TURA II

D ACTIVITATI DESFASURATE IN PROGRAMUL DE DUPA-AMIAZA

A ALA, ADE, ADP

L ALA:
Joc de rol: De-a Zana Toamna
U Biblioteca:Greierele si furnica
Joc de atentie: Cald, rece
N
ADE:
I
ACTIVITATE MATEMATICA
Frunzele toamnei
- recunoasterea, denumirea si formarea de multimi dupa criteriul forma, marime si culoare.

ADP:
R: Deprinderi de ingrigire a naturii
T: Frunzele plutesc/Pica ploaia pic,pic,pic!
M ALA:
Joc de rol :Greierele si furnica
A -dramatizare
Constructii: Colivie pentru pasari
R Joc de miscare: Misca vantul frunzele

T
ADE:
I EDUCATIE ARTISTIC-PLASTICA
- linii drepte si curbe Ploaia cade din nori

ADP:
R: Deprinideri de ocrotire a naturii
T: Ma scutur ca un copac!
M ALA:
Joc de masa :Frunze si umbre
I Constructii :Copaci
Joc linistitor: Valsul frunzelor
E

R ADE:
CUNOASTEREA MEDIULUI
C Lectura dupa imagini:
Parcul in anotimpul toamna
U
- identificarea transformarilor din natura
R - caracteristici generale ale anotimpului

I ADP:
R: Deprinderi de respectare a naturii
T: Ghicitori in miscare
J ALA:
Biblioteca Nervuri de plante
O exercitii grafice
Nisip si apa Urme de ploaie
I
Joc la aparatele din curte

ADE:.
ACTIVITATE PRCTICA
- lipirea partilor componente pentru a reda imaginea dorita.

ADP:
R: Eu sunt mic dar si voinic si lucrez cate un pic
T: Greierasul saltaret/Furnica la musuroi
V ALA:
Joc de masa :Alege si potriveste
I Joc de rol :De-a gospodarii
N Joc cu text/cantec: A, a a acum e toamna da!
ADE:
E EDUCATIE FIZICA
Invatarea diferitelor forme de mers
R Tema 1: Predarea diferitelor forme de mers (mers pe varfuri, mers pe calcaie).
I ADP:
R: Deprinderi de ingrijire a mediului
T: Glasul vantului/ploii
TEMA: Cnd, cum i de ce se ntmpl?

SUBTEMA 2 : De vorba cu zana Toamna

PERIOADA: 6-10.11.2017

TURA I

D Jocuri si activitati alese Activitati pe domenii experientiale Jocuri si activitati alese Activitati dezvoltare personala
A
T ALA1 ADE ALA 2 ADP
A Tema, mijloc de realizare

L Art:Copacul ACTIVITATE MATEMATICA I.D: De vorba cu Doamna Toamna


U desfrunzit-modelaj R: Deprinderi de ocrotire a naturii
N Joc didactic: Couri cu legume Joc distractiv:Ghici cine T: Frunzele plutesc/Pica ploaia picpic,pic
este?
I Construcii: - perceperea, indicarea i exprimarea
Aranjament floral verbal a poziiilor spaiale. Optional muzical(I):
S asculte i s interpreteze corect
cntecele nvate respectnd linia
melodic i ritmul impus de fiecare
cntec

M ACTIVITATE INTEGRATA
Stiin:De ce rmn
A
brazii verzi? I.D: Eu spun una,tu spui multe
R
R: Respect pentru natura
T Joc de mas:Materiale LIMBA SI COMUNICARE Euritmie: Dansnd cu
I din natur In livad frunzele T: Ghicitoare in miscare/Glasul toamnei
- lectur dup imagini

EDUCATIE ARTISTIC-
PLASTICA
- pata de culoare: pictur decorativ pe
pnz - pata spontan prin stropire
(rochia t toamnei)

* Program educativ-sportiv:

Gym &Play

M CUNOASTEREA
I Art: Rochia MEDIULUI
E toamnei-colorare Observare: Joc distractiv:Cald, rece I.D: Sa-ti povestesc cum sa intamplat!
R Para R: Ma relaxez/Imi amintesc cu drag
C tiin:Nervuri sub T: Fereste-te de ploaie/Ursul doarme
lup - perceperea organizat a nsuirilor
U
caracteristice (form, culoare, gust),
R
prti componente, utilitate, reguli de
I
igien privind consumarea fructelor

J ACTIVITATE INTEGRATA Joc senzorial:Ghicete ce I.D: Apreciez toamna pentru ca...


O Art:Crizantema- ai atins? R: Sunt calm,sunt linistit
I EDUCATIE MUZICALA
T: Greierasul saltaret/Proverbe si zicatori
,, Ploaia i vntul
modelaj - sunete lungi-sunete scurte Optional English is fun (II):
The seasons! The poem
tiin: La ce
folosete? EDUCATIE FIZICA .
- predarea alergrii ntr-o direcie dat

-consolidarea diferitelor forme de


mers.

I.D: De vorba cu Norisor


R: Cu umbrela la plimbare/Am lucrat si
fac curat
V ACTIVITATE PRCTICA
Joc de mas: Colierul T: Suntem veseli si vioi, c-a venit toamna
I
Joc de micare:Prinde la noi/Sa depasim obstacolul
N Toamnei Franghie multicolor pentru grmezi frunza jucu!
E de porumb
Bibliotec:Nervuri de
R - rsucirea, cu ajutorul degetelor, a
frunze
I mai multor fire

* Program educativ-sportiv:

- Tenis

- Zumba

TURA II
D ACTIVITATI DESFASURATE IN PROGRAMUL DE DUPA-AMIAZA

A ALA, ADE, ADP

L ALA:
Joc de rol:Greierele i furnica
U Bibliotec:Ce mi-a povestit Zna?
Joc de atenie: Ce nu se potrivete
N

I ADE:
ACTIVITATE MATEMATICA
Joc didactic: Couri cu legume
- perceperea, indicarea i exprimarea verbal a poziiilor spaiale.

ADP:
R: Deprinderi de ocrotire a naturii
T: Frunzele plutesc/Pica ploaia picpic,pic

M ALA:
Joc de rol: Buletin meteorlogic
A Constructii:Adpost pentru animale
Joc de miscare:Bate vntul frunzele
R

T ADE:
EDUCATIE ARTISTIC-PLASTICA
I - pata de culoare: pictur decorativ pe pnz - pata spontan prin stropire (rochia t toamnei)
ADP:
R: Respect pentru natura
T: Ghicitoare in miscare/Glasul toamnei

M ALA:
Joc de masa:Forme i umbre
I Constructii:Csue pentru psrele
Joc linistitor:Somnul florilor
E

R ADE:
CUNOASTEREA MEDIULUI
C Observare:
Para
U
- perceperea organizat a nsuirilor caracteristice (form, culoare, gust), prti componente, utilitate, reguli de igien privind consumarea
R fructelor
ADP:
I R: Ma relaxez/Imi amintesc cu drag
T: Fereste-te de ploaie/Ursul doarme

J ALA:
Biblioteca: Tablouri de toamn
O Nisip si apa:Urme de ploaie

I Joc la aparatele din curte


ADE:
EDUCATIE MUZICALA
,, Ploaia i vntul
- sunete lungi-sunete scurte
ADP:
R: Sunt calm,sunt linistit
T: Greierasul saltaret/Proverbe si zicatori

V ALA:
Joc de masa: puzzle cu toamna
I Joc de rol:De-a Mo Timp i fiicele sale
Joc cu text/cantec:Toamna-joc muzical
N

E ADE:
ACTIVITATE PRCTICA
R Franghie multicolor pentru grmezi de porumb
- rsucirea, cu ajutorul degetelor, a mai multor fire
I

ADP:
R: Cu umbrela la plimbare/Am lucrat si fac curat
T: Suntem veseli si vioi, c-a venit toamna la noi/Sa depasim obstacolul
TEMA: Cnd, cum i de ce se ntmpl?

SUBTEMA 3: Vitaminele din fructe

PERIOADA: 13-17.11.2017

TURA I

D Jocuri si activitati alese Activitati pe domenii experientiale Jocuri si activitati alese Activitati dezvoltare personala
A
T ALA1 ADE ALA 2 ADP
A Tema, mijloc de realizare

L ACTIVITATE MATEMATICA I.D: Sfatul zilei 1


U
N Art : Fructe de
R: Deprinderi de spalare a fructelor
Joc didactic: Cosuri cu fructe
I toamna-colorare T: Fructe saltarete-deplasare pe varfuri
-perceperea,indicarea si exprimarea cu recitarea sfatului zilei
Construcii: Rafturi Joc distractiv: Incarcam
verbala a pozitiilor spatianle camionul cu lazi
pentru fructe Optional muzical(I):

Ani de bucurie- interpretarea corecta a


cantecului respectand linia melodica si
ritmul impus de acesta
M ACTIVITATE INTEGRATA
A Stiin Vitaminele din I.D: Sfatul zilei 2
R fructe Cosul cu fructe
T LIMBA SI COMUNICARE R: Deprinderi de igiena a mainilor
I Joc de mas:Din -joc didactic
T: Joc imitativ/Joc muzical de toamna
jumatati, intreg EDUCATIE ARTISTIC-
PLASTICA
- pata de culoare-elemente de limbaj
plastic (culori primare)

*Program educativ-sportiv
Gym&play Plimbare in parc

M Art: Fructe CUNOASTEREA I.D: Sfatul zilei 3


I rupere,lipire,mototolire MEDIULUI
E Observare Calendarul naturii
R tiin: Cine trebuie sa Joc distractiv :Cantarul
R: Cum ma relaxez atunci cand sunt
plece-joc de analiza si Marul
C agitat?
U sinteza mentala
-denumirea partilor componente ale T: Relaxarea progresiva Jacobson/Mers
R unui fruct, a regulilor de igiena privind dupa recitativ ritmic
I consumul acestuia

J ACTIVITATE INTEGRATA
O
I Joc: Jocul mut
Art: Strugurele- Joc senzorial: Spune ce ai
EDUCATIE MUZICALA
modelaj gustat I.D: Ce fruct as vrea sa fiu
-diferentierea auditiva a
intensitatilor contrastante: tare- Calendarul naturii
Construcii: Labirint
incet
pentru castana R: Deprinderi de a manca civilizat
EDUCATIE FIZICA
-invatarea unor pasi de dans T: Hora fructelor/Cursa castanelor
Optional English is fun (II):
Autumn fruits: apple,pear,nut,grapes,plums
Colors: red,yellow,green,blue
I like...
Practical activity:coloring page
EDUCATIE PENTRU
tiin observare:
SOCIETATE I.D: Sunt un fruct si ma prezint
V Samburi de seminte
Convorbire: De ce spalam fructele? Joc de sportiv: Fuga in
I Calendarul naturii
Bibliotec:Povestea -cunoastrea si aplicarea unor norme de sac
N
castanelor de T. Banciu igiena alimentara R: Deprinderi de sanatate (a nu bea apa
E
Program educativ-sportiv dupa fructe)
R
Tenis
I T: Joc mima/pantomima
Zumba
TURA II

D ACTIVITATI DESFASURATE IN PROGRAMUL DE DUPA-AMIAZA

A ALA, ADE, ADP

L ALA:
Joc de rol: La piata
U Biblioteca: Citim imagini din carti,reviste,pliante
Joc de atentie: Cosul rupt
N
ADE:
I
ACTIVITATE MATEMATICA
Joc didactic: Cosuri cu fructe

-perceperea,indicarea si exprimarea verbala a pozitiilor spatianle

R: Deprinderi de ingrigire a naturii


T: Frunzele plutesc/Pica ploaia pic,pic,pic!
ADP:
R: Deprinderi de spalare a fructelor
T: Fructe saltarete-deplasare pe varfuri cu recitarea sfatului zilei

M ALA:
Joc de rol :De-a cofetarii
Constructii: Cosul toamnei
A Joc de miscare: Culegatorii

R ADE

T EDUCATIE ARTISTIC-PLASTICA

I - pata de culoare-elemente de limbaj plastic (culori primare)


ADP:
R: Deprinderi de igiena a mainilor

T: Joc imitativ/Joc muzical de toamna

M ALA:
Joc distractiv :Cantarul
I Joc de masa:Salata de fructe
Joc linistitor: imagerie dirijata
E

R ADE:
CUNOASTEREA MEDIULUI
C Observare

U Marul

R -denumirea partilor componente ale unui fruct, a regulilor de igiena privind consumul acestuia

I
ADP:
R: Cum ma relaxez atunci cand sunt agitat?
T: Relaxarea progresiva Jacobson/Mers dupa recitativ ritmic

J ALA:
Biblioteca La cules de struguri
O Nisip si apa Marul-desen cu degetul in nisip
Joc sportic distractiv: Spargatorul de nuci
I
ADE:
EDUCATIE MUZICALA
-diferentierea auditiva a intensitatilor contrastante: tare-incet

ADP:
R: Deprinderi de a manca civilizat

T: Hora fructelor/Cursa castanelor

V ALA:
Joc de masa : Fructe-puzzle
I Arta: Tava cu fructe

N Joc cu text/cantec: Cantec de toamna

ADE:
E EDUCATIE PENTRU SOCIETATE
Convorbire: De ce spalam fructele?
R -cunoastrea si aplicarea unor norme de igiena alimentara

I
ADP:
R: Deprinderi de sanatate (a nu bea apa dupa fructe)

T: Joc mima/pantomima
TEMA: Cnd, cum i de ce se ntmpl?

SUBTEMA 4: Camara toamnei

PERIOADA: 20-24.11.2017

TURA I

D Jocuri si activitati alese Activitati pe domenii experientiale Jocuri si activitati alese Activitati dezvoltare personala
A
T ALA1 ADE ALA 2 ADP
A Tema, mijloc de realizare

L ACTIVITATE MATEMATICA I.D: Ce ne-aduce toamna-n cos?


U
N Art : Legume-
R: Deprinderi de a cere civilizat
Joc didactic: Unde sunt mai multe
I colorare fructe/legume? T: Cartoful buclucas-deplasare cu recitare
Joc distractiv: Dovleceii de versuri
Construcii: Ladite
-aprecierea globala a cantitatii prin nazdravani
separarea multimilor: multe/putine Optional muzical(I):

Sa asculte si sa interpreteze corect cantece


pentru copii respectand ritmul si miscarile
M ACTIVITATE INTEGRATA impuse de text si melodie diferentiind
A inaltimea sunetelor
R Ce am cumparat din piata?
T LIMBA SI COMUNICARE
I -joc didactic (legume)
EDUCATIE ARTISTIC-
PLASTICA
-exercitii de modelare a unor forme I.D: Sfatul zilei
cunoscute prin miscare translatorie
Stiin : Vizionare Calendarul naturii
filmulete
Joc de mas: Preparam *Program educativ-sportiv Plimbare in pas vioi R: Deprinderi de a spala legumele
salata Gym&play
T: Morcovii jucausi-recitarea sfatului
zilei

M Art: In gradina de CUNOASTEREA


I legume MEDIULUI
E Joc didactic
tiin: ABC-ul I.D: De vorba cu o leguma
R
sanatatii Spune ce stii-evaluare
C Joc senzorial:Ghiceste ce Calendarul naturii
U ai mirosit
-fixarea si sistematizarea cunostintelor
R R: Apa,prietena legumelor-deprinderi de
despre anotimpul toamna
I igiena alimentara

J ACTIVITATE INTEGRATA T: Ducem cosul/ Cald -rece-cauta


O cartoful
I Art: Legume Joc: Recunoaste sunetul Joc distractiv: Cartofii la
subtiri/groase-modelaj EDUCATIE MUZICALA sac
-diferentierea auditiva a timbrului
Joc de rol: De-a
sunetelor din mediul inconjurator si
vanzatorul
sunetele muzicale: galagia/linistea
EDUCATIE FIZICA I.D: Fiecare e bun la ceva
-invatarea unor pasi de dans
Calendarul naturii
EDUCATIE PENTRU R: Deprinderi de a strange dupa efectuarea
SOCIETATE unor activitati
V tiin: Alege legume
I pentru masa de pranz T: Gradinarii la inviorare/Tocam legume-
Joc: Invatam mascota sa spuna
N joc imitativ
Bibliotec:Codite de MULTUMESC!
E Joc de micare :Legume la
legume-exercitii -norme de comportare: Optional English is fun (II):
R defilare-mers cadentat
grafice politete,recunostinta,prietenie,iubire Vegetables: carrot,onion,tomato,pepper
I

Program educativ-sportiv I.D: Legume nazdravane


-Zumba Calendarul naturii
-Tenis
R: Deprinderi de a consuma zilnic legume

T: Plimba cartoful/ Iepurasii la morcovi-


joc distractiv
TURA II

D ACTIVITATI DESFASURATE IN PROGRAMUL DE DUPA-AMIAZA

A ALA, ADE, ADP

L ALA:
Joc de rol: La raionul de legume
U Biblioteca: Imagini cu legume de toamna
Joc de atentie: Ce nu se potriveste?
N
ADE:
I
ACTIVITATE MATEMATICA
Joc didactic: Unde sunt mai multe fructe/legume?

-aprecierea globala a cantitatii prin separarea multimilor: multe/putine

ADP:
R: Deprinderi de a cere civilizat
T: Cartoful buclucas-deplasare cu recitare de versuri

M ALA:
Biblioteca: Aventurile lui Cipollino de G Rodari-auditie teatru
A Constructii: Labirint
Joc de miscare: Fereste-te de microbi
R
T ADE:
EDUCATIE ARTISTIC-PLASTICA
I -exercitii de modelare a unor forme cunoscute prin miscare translatorie
ADP:
R: Deprinderi de a spala legumele

T: Morcovii jucausi-recitarea sfatului zilei

M ALA:
Joc de masa : Puzzle
I Constructii :Rafturi pentru camara
Joc linistitor: Exercitii de respiratie
E

R ADE:
CUNOASTEREA MEDIULUI
C Joc didactic

U Spune ce stii-evaluare

R -fixarea si sistematizarea cunostintelor despre anotimpul toamna


ADP:
I R: Apa,prietena legumelor-deprinderi de igiena alimentara

T: Ducem cosul/ Cald -rece-cauta cartoful


J ALA:
Biblioteca Legume istete si vorbarete-exercitii de pronuntie si framantari de limba
O Nisip si apa Spalam legume
Joc la aparatele din curte
I
ADE:
EDUCATIE MUZICALA
-diferentierea auditiva a timbrului sunetelor din mediul inconjurator si sunetele muzicale: galagia/linistea

ADP:
R: Deprinderi de a strange dupa efectuarea unor activitati

T: Gradinarii la inviorare/Tocam legume-joc imitativ

V ALA:
Joc de masa : Puzzle
I Joc de rol :De-a gospodarii

N Joc cu text/cantec: Coroana

E ADE:
EDUCATIE PENTRU SOCIETATE
R
Joc: Invatam mascota sa spuna MULTUMESC!
I -norme de comportare:
politete,recunostinta,prietenie,iubire
ADP:
R: Deprinderi de a consuma zilnic legume

T: Plimba cartoful/ Iepurasii la morcovi-joc distractiv

S-ar putea să vă placă și