Sunteți pe pagina 1din 2

Marturia unei femei romance care a ales sa NU faca avort "In 23 aprilie 2006 am fost internata de urgenta in spital

in alta localitate mai mare, cu diagnosticul 'tromboza venoasa profunda ileo-poplitee si femurala'. Eram insarcinata in 11 saptamani. Dupa o saptamana de tratament, am primit sfatul medicului cardiolog sa fac intrerupere de sarcina, din cauza riscului la care eram supusa eu si la care era supus, binenteles, si fatul. Am fost la control la specialisti in obstretica si ginecologie, si fiecare ne-a sfatuit ca ar fi mai bine sa intrerupem sarcina, cat e "inca mica" si pentru a evita mai multe complicatii. Tratamentul putea afecta copilul asa incat sa se nasca cu malformatii. Mai exista pericolul, cand va creste copilul, sa imi blocheze complet circulatia la un picior, din cauza ca apasa pe vene, care si asa erau intr-o situatie critica. Tratamentul era scump, iar spitalul a refuzat sa continue sa mi-l faca. Am fost transferata in spitalul de la noi din localitate; dar spitalul nu a vrut sa ma primeasca, timp de 1 saptamana. In urma insistentelor, am fost primita, dar din nou mi s-a spus ca nu sunt fonduri pentru tratament. Era o oarecare 'presiune'; de ce nu accept sa fac avort si sa se incheie povestea? Noi am decis sa ne incredem in Dumnezeu, toate lucrurile sunt in mana LUI. Am continuat tratamentul, dar acasa. Dumnezeu se ingrijea de costul tratamentului si de toate, inclusiv de sanatatea mea si a fetitei. Am nascut normal in noiembrie 2006, fetita e perfect sanatoasa si ii multumim din toata inima lui Dumnezeu pentru minunea pe care a facut-o in viata noastra. Ma intreb ce se intampla daca acceptam varianta cea usoara? Cum dadeam socoteala in fata lui Dumnezeu ca am ales sa ne incredem in mana oamenilor si nu in Mana Celui care a facut cerurile si pamantul? Pe toata perioada sarcinii, de cand am inceput tratamentul ne-am rugat pentru sanatatea copilului si a mea; alaturi de noi au fost nenumarate persoane care ne-au sprijinit in rugaciune si mijlocire la Dumnezeu pentru biruinta. Iar Dumnezeu a raspuns rugaciunilor noastre si ne-a intarit in credinta, aratandu-si puterea si dragostea. 'C Tu ai zidit rrunchii mei, Doamne, Tu m-ai alctuit n pntecele maicii mele. Te voi luda, c sunt o fptur aa de minunat. Minunate sunt lucrurile Tale i sufletul meu le cunoate foarte.

Nu sunt ascunse de Tine oasele mele, pe care le-ai fcut ntru ascuns, nici fiina mea pe care ai urzit-o ca n cele mai de jos ale pmntului. Cele nelucrate ale mele le-au cunoscut ochii Ti i n cartea Ta toate se vor scrie; zi de zi se vor svri i nici una din ele nu va fi nescris.' (Psamul 139: 13-16)" Stanca