PSIHODIAGNOSTIC: PROBLEME INTRODUCTIVE Plan: 1. Psihohodiagnostic – ştiinţă şi activitate practică; 2. Domenii de aplicare a psihodiagnosticului. 1.

Psihohodiagnostic – ştiinţă şi activitate practică Principala activitate a profesiunii de psiholog clinician, conform unei reviste de specialitate, o constituie evaluarea şi psihodiagnoza, activităţi care deţin cea mai mare pondere – 50 % (Ionescu, G., 1985, p. 51). Psihodiagnoza oferă o cunoaştere de adâncime asupra fiinţei umane, pe care se pot fundamenta ulterior consilierea, psihoterapia sau ghidarea vocaţională. În Dicţionarul encilcopedic de psihologie din 1997, coordonat de Ursula Şchiopu, reţinem definiţia termenului “diagnoza psihică se referă la omul viu şi concret şi constă dintr-o cunoaştere complexă a acestuia prin tehnici psihologice, aplicate conform unei strategii, ce permit colectări de informaţii organizate privind persoana dată” (op. cit., p. 542). Psihodiagnosticul are o dublă semnificaţie: disciplină teroretică şi domeniu practic. Ca disciplină teroretică, psihodiagnosticul studiază legităţile elaborării metodelor de recunoaştere, depistare şi măsurare a particularităţilor psihologice ale persoanei. Aceasta include: ♦ Construirea probelor; ♦ Definirea cerinţelor vizavi de acestea; ♦ Elaborarea regulilor de desfăşurare a examenului psihodiagnostic; ♦ Determinarea modalităţilor de prelucrare şi interpretare rezultatelor; ♦ Definirea valorii şi limitelor diverselor probe. Această parte presupune 3 abordări: 1. Abordarea obiectivă – diagnosticul se realizează pe baza succesului şi particularităţii realizării activităţii (teste de inteligenţă şi teste de personalitate). 2. Abordarea subiectivă - diagnosticul se realizează pe baza informaţiei despre sine comunicată de subiect (chestionarele). 3. Abordarea proiectivă - diagnosticul se realizează pe baza analizei interacţiunii cu stimulii externi neutri, care devin obiect al proiecţiei (metode proiective). Ca disciplină practică – presupune activitatea concretă de examinare a subiectului şi de formulare a psihodiagnosticului. Sunt incluse 3 etape: 1. Acumularea datelor 2. Prelucrarea şi interpretarea datelor – calitativă şi cantitativă. 3. Formlarea deciziei. Examinarea psihologică se finalizează cu elaborarea unui program de acţiuni de recuperare. 1.2. Marile domenii ale psihodiagnosticului Prima arie în care s-a produs dezvoltarea şi utilizarea testelor mentale a fost câmpul educaţional, şcoala, prin bateria creată şi publicată de Binet şi Simon în 1905, şcoala rămânînd în continuare marele beneficiar al psihodiagnozei. Utilizarea acesteia pe terenul educaţiei are funcţii complexe: • Depistarea copiilor cu o subdotare intelectuală (debilitate mintală, intelect de limită), sau cu alte caracteristici neuropsihiatrice, pentru a li se crea condiţii favorabile de tratament psihopedagogic diferenţiat, prin şcoli speciale sau prin integrare în învăţământul de masă. • Depistarea supradotaţilor, pentru instituirea unei pedagogii a excelenţei (curriculum diferenţiat). • Diagnosticarea problemelor de învăţare şi a celor comportamentale (de conduită), pentru a stabili programe educaţionale adecvate (“educaţia pe măsură”). • Selecţia educaţională prin teste standardizate la colegii sau universităţi.

În toate aceste domenii s-a conturat o zonă de elecţie a muncii psihologului. surprinderea elementelor motivaţional-afective legate de învăţare. • Să ofere criterii valide de promovare şi să ajute la construirea carierei. • Să avizeze periodic activităţile cu risc (lucrul la înălţime. Cum ar putea fi acest copil mai puţin conflictual în grup? Ce carieră ar fi cea mai potrivită pentru persoana X? Ce activităţi i s-ar putea recomanda după pensionare lui Y. asocial. pentru a preveni un infarct? Dar diabeticul sau hemofilicul – ce şanse au să coabiteze cu aceste boli cronice? Sau ce risc există pentru un cuplu care are un copil cu o boală genetică (sindrom Down.. ca şi în recuperarea unor funcţii mintale pierdute total sau parţial. care trebuie: • Să evalueze forţa de muncă. Domeniul sănătăţii. exprimate prin calificative. note sau medii şcolare. şi cel al sănătăţii mintale în special. selecţia elevilor pentru programe speciale. radiografierea grupului şi a dinamicii sale etc. sau acolo unde ea încă nici nu există. interesele elevului şi gradul de acoperire al obiectivelor operaţionale. Credem că zona celei mai vaste şi mai fructuoase întâlniri dintre ştinţa testelor (psihometria) şi ştiinţa examinării (docimologia. presupune o sinteză între funcţia de psihometrician a psihologului clinician şi cea de diagnostician. aptitudini. personalitate. calculul indicelui de deteriorare. valori. antisocial sau delictual. . este locul unde testarea psihologică şi cea educaţională se întâlnesc. bulimie). op. • În expertizarea capacităţii de muncă sau a deficienţelor de intelect pentru acordarea certificatelor de persoană handicapată. fie pentru a face un diagnostic –local. doxolgia sau docimastica) este cel al evaluării. ca raport dintre aptitudinile. fie pentru a detecta cunoaşterea minimă prin posesia căreia se poate face o certificare a educaţiei primite într-un ciclu sau tip de şcoală. sau de patologia asociată îmbătrânirii. unde contribuţia lui rămâne “esenţială şi fundametală” (Ionescu.). 55). • În aprecierea dezordinilor neurologice sau psihiatrice. pentru a face o selecţie în doneniul profesiunilor. cea de consiliere.) ci un specialist care acumulează o experienţă preţioasă în prevenţie şi în terapie. p. obezitate. pentru o tot mai mare diversitate de situaţii. • În pervertirea instinctelor alimentare (anorexie. determinarea potenţialului de învăţare şi promovarea metodelor de diagnostic formativ. orientarea şcolară şi profesională. cit. Prin intermediul psihodiagnosticului şcolar se poate asigura personalizarea învăţământului şi tratarea diferenţiată a elevilor. a sfatului avizat. făcând din psiholog nu numai un om care aplică teste (de inteligenţă. Chiar randamentul şcolar. determinarea nevoilor de educaţie.• Testele educaţionale (docimologice sau de cunoştinţe). • Să prevină fluctuaţia forţei de muncă şi accidentele de muncă. a stărilor reactiv-anxioase. a tentativelor de suicid sau a stărilor de criză. cu cea de psihoterapeut şi de cercetător. portul de armă etc. oriunde intervine o disfuncţie. • În comportamentul deviant. pentru a se potrivi cu structura sa cognitivă şi cu interesele sale? Cum ar putea depăşi solicitările prea stresante o personalitate de tip A. pentru a verifica fie gradul de atingere al obiectivelor operaţionale. • În investigarea dezordinilor de personalitate. interese etc. pentru a face posibilă nu numai personalitatea optimală. regional sau naţional – al învăţământului însuşi ca sistem. în general. de exemplu) de a avea un al doilea copil cu aceeaşi afecţiune (sfat genetic)? Domeniul muncii oferă un câmp de acţiune imens psihodiagnosticianului. • În diagnoza şi recuperarea problemelor aduse de involuţie. memorie. Psihologul clinician intervine diagnostic şi terapeutic în: • Aprecierea normalităţii/anormalităţii dezvoltării neuropsihice a copilului şi adolescentului (clinica pediatrică). Este domeniul în care funcţia diagnostică şi cea prognostică sau recuperatorie se întâlnesc plenar. ci şi pe cea maximală. controlul şi autocontrolul procesului educativ.

interese. . alegerea pentru stagii de formare aprofundată. se presupun permanent. ce duce la cristalizări teoretice. Studiul comportamentului consumatorului.. 45). • Să contribuie la ameliorarea climatului de muncă prin cunoaşterea dinamicii grupurilor. De fapt toate domeniile activităţilor umane. valori. armată. transfer. managementul. Remarcabil este faptul că în acest domeniu experienţa practică şi cercetarea ştiinţifică. a educaţiei şi a sănătăţii. creşterea performanţelor. Actul diagnozei psihice este doar momentul prim al unei activităţi mai complexe. • Să asiste tehnic reciclarea şi reprofilarea. Ursula Şchiopu: “prin diagnoza psihică se pune naturii umane o întrebare. la transporturi.• Să identifice structura aptitudinală. se caută un răspuns care devine într-un fel valabil pentru mai ample probleme esenţiale privind personalitatea umană. satisfacţia muncii. de la cele deja amintite. motivaţii. cea a factorilor de personalitate şi a intereselor pentru a ajuta la reprofesionalizare şi la reconversie profesională. Nu există nici un domeniu al activităţilor umane. nici un fel de manifestare a umanului care să nu poată servi ca material pentru diagnoza psihică. marketingul şi vânzarea produselor. Iată cuvintele generoase ale promotoarei psihodiagnosticului în România. care ajută nu doar la angajare. destinată să amelioreze mijloacele puse la îndemâna muncitorilor şi să le facă compatibile cu caracteristicile lor fiziologice şi psihologice). poliţie şi până la creaţie şi artă beneficiază de câştigurile din zona diagnosticului şi a evaluării psihologice. ci şi la promovare. achiziţii. aceea de recuperare şi de recondiţionare psihologică a capacităţii umane şi a dimensiunilor funcţionale optime ale personalităţii umane” (p. într-o lume în care schimbarea devine condiţia sa permanentă. toate intră în această sferă a lumii afacerilor. • Să se implice în adaptarea omului la maşină şi a maşinii la om (aspecte de ergonomia muncii. reclama etc. În lumea afacerilor testarea şi evaluarea psihologică au o pondere în creştere: selecţia funcţionarilor şi a celorlalţi angajaţi se bazează pe teste de aptitudini. care are foarte multe suprapuneri cu cea a muncii.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful