PSIHODIAGNOSTIC: PROBLEME INTRODUCTIVE Plan: 1. Psihohodiagnostic – ştiinţă şi activitate practică; 2. Domenii de aplicare a psihodiagnosticului. 1.

Psihohodiagnostic – ştiinţă şi activitate practică Principala activitate a profesiunii de psiholog clinician, conform unei reviste de specialitate, o constituie evaluarea şi psihodiagnoza, activităţi care deţin cea mai mare pondere – 50 % (Ionescu, G., 1985, p. 51). Psihodiagnoza oferă o cunoaştere de adâncime asupra fiinţei umane, pe care se pot fundamenta ulterior consilierea, psihoterapia sau ghidarea vocaţională. În Dicţionarul encilcopedic de psihologie din 1997, coordonat de Ursula Şchiopu, reţinem definiţia termenului “diagnoza psihică se referă la omul viu şi concret şi constă dintr-o cunoaştere complexă a acestuia prin tehnici psihologice, aplicate conform unei strategii, ce permit colectări de informaţii organizate privind persoana dată” (op. cit., p. 542). Psihodiagnosticul are o dublă semnificaţie: disciplină teroretică şi domeniu practic. Ca disciplină teroretică, psihodiagnosticul studiază legităţile elaborării metodelor de recunoaştere, depistare şi măsurare a particularităţilor psihologice ale persoanei. Aceasta include: ♦ Construirea probelor; ♦ Definirea cerinţelor vizavi de acestea; ♦ Elaborarea regulilor de desfăşurare a examenului psihodiagnostic; ♦ Determinarea modalităţilor de prelucrare şi interpretare rezultatelor; ♦ Definirea valorii şi limitelor diverselor probe. Această parte presupune 3 abordări: 1. Abordarea obiectivă – diagnosticul se realizează pe baza succesului şi particularităţii realizării activităţii (teste de inteligenţă şi teste de personalitate). 2. Abordarea subiectivă - diagnosticul se realizează pe baza informaţiei despre sine comunicată de subiect (chestionarele). 3. Abordarea proiectivă - diagnosticul se realizează pe baza analizei interacţiunii cu stimulii externi neutri, care devin obiect al proiecţiei (metode proiective). Ca disciplină practică – presupune activitatea concretă de examinare a subiectului şi de formulare a psihodiagnosticului. Sunt incluse 3 etape: 1. Acumularea datelor 2. Prelucrarea şi interpretarea datelor – calitativă şi cantitativă. 3. Formlarea deciziei. Examinarea psihologică se finalizează cu elaborarea unui program de acţiuni de recuperare. 1.2. Marile domenii ale psihodiagnosticului Prima arie în care s-a produs dezvoltarea şi utilizarea testelor mentale a fost câmpul educaţional, şcoala, prin bateria creată şi publicată de Binet şi Simon în 1905, şcoala rămânînd în continuare marele beneficiar al psihodiagnozei. Utilizarea acesteia pe terenul educaţiei are funcţii complexe: • Depistarea copiilor cu o subdotare intelectuală (debilitate mintală, intelect de limită), sau cu alte caracteristici neuropsihiatrice, pentru a li se crea condiţii favorabile de tratament psihopedagogic diferenţiat, prin şcoli speciale sau prin integrare în învăţământul de masă. • Depistarea supradotaţilor, pentru instituirea unei pedagogii a excelenţei (curriculum diferenţiat). • Diagnosticarea problemelor de învăţare şi a celor comportamentale (de conduită), pentru a stabili programe educaţionale adecvate (“educaţia pe măsură”). • Selecţia educaţională prin teste standardizate la colegii sau universităţi.

interese etc. în general. • În diagnoza şi recuperarea problemelor aduse de involuţie. . • În pervertirea instinctelor alimentare (anorexie. • În comportamentul deviant. pentru a face o selecţie în doneniul profesiunilor. În toate aceste domenii s-a conturat o zonă de elecţie a muncii psihologului. oriunde intervine o disfuncţie. Credem că zona celei mai vaste şi mai fructuoase întâlniri dintre ştinţa testelor (psihometria) şi ştiinţa examinării (docimologia. Psihologul clinician intervine diagnostic şi terapeutic în: • Aprecierea normalităţii/anormalităţii dezvoltării neuropsihice a copilului şi adolescentului (clinica pediatrică). este locul unde testarea psihologică şi cea educaţională se întâlnesc.). surprinderea elementelor motivaţional-afective legate de învăţare. interesele elevului şi gradul de acoperire al obiectivelor operaţionale. personalitate. de exemplu) de a avea un al doilea copil cu aceeaşi afecţiune (sfat genetic)? Domeniul muncii oferă un câmp de acţiune imens psihodiagnosticianului. calculul indicelui de deteriorare. • Să ofere criterii valide de promovare şi să ajute la construirea carierei. a tentativelor de suicid sau a stărilor de criză. ca raport dintre aptitudinile. note sau medii şcolare. cea de consiliere. valori. selecţia elevilor pentru programe speciale. determinarea nevoilor de educaţie. pentru a verifica fie gradul de atingere al obiectivelor operaţionale. ca şi în recuperarea unor funcţii mintale pierdute total sau parţial. exprimate prin calificative. antisocial sau delictual. şi cel al sănătăţii mintale în special. ci şi pe cea maximală.. pentru a face posibilă nu numai personalitatea optimală. memorie. a stărilor reactiv-anxioase. fie pentru a face un diagnostic –local. cu cea de psihoterapeut şi de cercetător. pentru a preveni un infarct? Dar diabeticul sau hemofilicul – ce şanse au să coabiteze cu aceste boli cronice? Sau ce risc există pentru un cuplu care are un copil cu o boală genetică (sindrom Down. Chiar randamentul şcolar. pentru a se potrivi cu structura sa cognitivă şi cu interesele sale? Cum ar putea depăşi solicitările prea stresante o personalitate de tip A. • Să avizeze periodic activităţile cu risc (lucrul la înălţime. orientarea şcolară şi profesională. bulimie). Cum ar putea fi acest copil mai puţin conflictual în grup? Ce carieră ar fi cea mai potrivită pentru persoana X? Ce activităţi i s-ar putea recomanda după pensionare lui Y. făcând din psiholog nu numai un om care aplică teste (de inteligenţă. care trebuie: • Să evalueze forţa de muncă. op. presupune o sinteză între funcţia de psihometrician a psihologului clinician şi cea de diagnostician.) ci un specialist care acumulează o experienţă preţioasă în prevenţie şi în terapie. sau de patologia asociată îmbătrânirii. • În aprecierea dezordinilor neurologice sau psihiatrice. • În investigarea dezordinilor de personalitate. pentru o tot mai mare diversitate de situaţii. Prin intermediul psihodiagnosticului şcolar se poate asigura personalizarea învăţământului şi tratarea diferenţiată a elevilor. • Să prevină fluctuaţia forţei de muncă şi accidentele de muncă. radiografierea grupului şi a dinamicii sale etc. a sfatului avizat. sau acolo unde ea încă nici nu există. regional sau naţional – al învăţământului însuşi ca sistem. controlul şi autocontrolul procesului educativ. portul de armă etc. Este domeniul în care funcţia diagnostică şi cea prognostică sau recuperatorie se întâlnesc plenar. asocial. doxolgia sau docimastica) este cel al evaluării. unde contribuţia lui rămâne “esenţială şi fundametală” (Ionescu. obezitate. 55). Domeniul sănătăţii.• Testele educaţionale (docimologice sau de cunoştinţe). p. fie pentru a detecta cunoaşterea minimă prin posesia căreia se poate face o certificare a educaţiei primite într-un ciclu sau tip de şcoală. cit. determinarea potenţialului de învăţare şi promovarea metodelor de diagnostic formativ. aptitudini. • În expertizarea capacităţii de muncă sau a deficienţelor de intelect pentru acordarea certificatelor de persoană handicapată.

valori. . se presupun permanent. • Să asiste tehnic reciclarea şi reprofilarea. ce duce la cristalizări teoretice. Nu există nici un domeniu al activităţilor umane. a educaţiei şi a sănătăţii. se caută un răspuns care devine într-un fel valabil pentru mai ample probleme esenţiale privind personalitatea umană. Iată cuvintele generoase ale promotoarei psihodiagnosticului în România. transfer. managementul. cea a factorilor de personalitate şi a intereselor pentru a ajuta la reprofesionalizare şi la reconversie profesională. nici un fel de manifestare a umanului care să nu poată servi ca material pentru diagnoza psihică. Studiul comportamentului consumatorului. • Să se implice în adaptarea omului la maşină şi a maşinii la om (aspecte de ergonomia muncii. într-o lume în care schimbarea devine condiţia sa permanentă. Remarcabil este faptul că în acest domeniu experienţa practică şi cercetarea ştiinţifică. ci şi la promovare. Actul diagnozei psihice este doar momentul prim al unei activităţi mai complexe. aceea de recuperare şi de recondiţionare psihologică a capacităţii umane şi a dimensiunilor funcţionale optime ale personalităţii umane” (p. motivaţii. 45). marketingul şi vânzarea produselor. reclama etc. care ajută nu doar la angajare. • Să contribuie la ameliorarea climatului de muncă prin cunoaşterea dinamicii grupurilor. creşterea performanţelor. satisfacţia muncii. interese. care are foarte multe suprapuneri cu cea a muncii.• Să identifice structura aptitudinală. destinată să amelioreze mijloacele puse la îndemâna muncitorilor şi să le facă compatibile cu caracteristicile lor fiziologice şi psihologice). toate intră în această sferă a lumii afacerilor. la transporturi. de la cele deja amintite. poliţie şi până la creaţie şi artă beneficiază de câştigurile din zona diagnosticului şi a evaluării psihologice.. armată. Ursula Şchiopu: “prin diagnoza psihică se pune naturii umane o întrebare. De fapt toate domeniile activităţilor umane. În lumea afacerilor testarea şi evaluarea psihologică au o pondere în creştere: selecţia funcţionarilor şi a celorlalţi angajaţi se bazează pe teste de aptitudini. achiziţii. alegerea pentru stagii de formare aprofundată.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful