Poezia "Poveste" face parte din volumul "Moartea ceasului"(1967) si ilustreaza expresia voit prozaica prin care Marin

Sorescu recompune sentimentul de iubire din elemente ale naturii, schimband unghiul emotiei printr-un joc de cuvinte, printr-un artiiciu formal. Imaginarul poetic transfigureaza realitatea concreta intr-o simtire artistica specifica lui Marin Sorescu, a carui interpretare implica reflectarea sensibila a propriilor sentimente, prin functia expresiva si estetica a cuvantului si sunetelor. Lirismul subiectiv se manifesta in aceasta poezie prin pronumele si verbele la persoana I, "meu", "ne", "vom merge", "vom rade" si prin adresarea directa catre iubita, construita prin pronume si verbe la persoana a II-a: "sufletul tau", "dragostea ta".Lirismul obiectiv este evident in finalul poeziei, cand sugerarea senzatiilor emotionale se creeaza prin verbele si pronumele la persoana a III-a: "va iesi", "sa spuna", "ea", "sa dea". Titlul sugereaza o iubire ca-n povesti sau o poveste de iubire careia, in mod firesc, i se dilueaza forta magica odata cu trecerea timpuylui si a existentei umane. Intensitatea sentimentelor celor doua suflete-personaj ale "povestii" de iubire este metaforizata prin felul combustibilului cu ajutorul caruia functioneaza fiecare dintre ele.Afirmatia fara dubiu din incipit denota o buna cunoastere a relatiei erotice, eul liric apreciind cu ironie gradul de afectivitate al fiecaruia: "Sufletul tau functioneaza cu lemne/Iar al meu cu electricitate."De altfel, prima strofa poate constitui si "cheia"intregii poezii, tema erotica fiind exprimata prin mai multe motive, care par ironice si prozaice, dar care au o evidenta incarcatura emotional Materialul ardent al iubrii este diferit pentru fiecare dintre cei doi indragostiti, sufletul lui emite "flacari curate", in opozitie cu al ei, care doar "scoate fum".Sugerarea unui puternic sentiment de dragoste prin metafora electricitatii confera modernitate si voiciune simtamantului, in contrast cu lemnele, a caror ardere este lenta, fara stalucrie. Strofa a doua incepe cu adverbul "totusi", care accentueaza persiflarea erotica, sugerand concesia pe care indragostitul este dispus sa o faca in numele iubirii.

Procedeul artistic al enumeratiei sugereaza crampeie de viata comuna "bucata de pamant", "bucata de cer", "bucata de luna", cuplul urmand sa se bucure pentru tot ceea ce se afla pe lume si pentru tot ce-i inconjoara: pentru iarba, pentrue lac, pentru copac, acestea fiind simboluri ale existentei. Verbele la viitor sugereaza faptul ca indragostitii ar putea cunoaste extazul iubirii, "Vom slavi drumul cu cateo gura", iar cotiturile neprevazute si dezagreabile ale destinului ar putea fi depasite printr-un "moment de reculegere". Cuplul de sudeaza prin aceeasi mentalitate si se conduce in viata urmand aceleasi repere, "dupa umbra mea/Care merge inainte" si aceleasi principii, dupa "primul gand".Efectul asemanarii celor doi indragostiti, care au parcurs impreuna lungul drum al vietii, se manifesta printr-o comuniune spirituala dincolo de vorbe rostite, intre ei fiind suficiente numai "doua-trei cuvinte" pentru a-si transmite reciproc gandurile si sentimentele. Ultimele doua strofe introduc un personaj fabulos, Sfanta Vineri ocrotitoarea iubirii, care le dezvalui faptul ca, odata cu treecerea timpului, dragostea isi pierde din forta exploziva, ca nu se mai poate exterioriza nici prin flacara, nici prin fum, ca atunci cand erau tineri: In concluzie, inspirata din firescul "vietii in doi", poezia "Poveste" defineste cuplul consolidat al convietuirii, in cadrul caruia totdeauna difera felul de a iubi al fiecaruia: un sentiment mai exploziv, mai inflacarat, iar celalalt mai asezat, mai domolit.Intelegand in profunzime si acceptand felul de a fi al celuilalt, se poate parcurge drumul vietii("o bucata de pamant", "o bucata de cer", "o bucata de luna") prin dorintele, bucuriile si conceptiile comune("iarba", "lac", "copac"), iar divergentele pot fi solutionate printr-un moment de reculegere." Expresivitatea poeziei se particularizeaza prin viitorul verbelor, sugerand ideea ca dragostea ar putea fi eterna numai prin perceptia rationala a sentimentilui celuilalt, cuplul putand fi sudat doar prin acceptarea reciproca a firii iecaruia. Certitudinea iubirii este ilustrata in prima strofa, prin prezentul gnomic al verbelor: "functioneaza", "scoate. In finalul poeziei, verbele sunt la modul conjunctiv, sugerand dorinta ca, invingand toate dificultatile, se poate consolida un sentiment

trainic, dar cu totul diferit de cel simtit in tinerete. Din perspectiva neomodernista, metafora nu mai este un ornament, ci desavarseste insasi poezia care, in conceptia lui Marin Sorescu, trebuie sa fie "concisam aproape algebrica".Astfel in "Poveste", sugestia figurilor de stil se remarca prin metafora "combustibilului"cu care functioneaza sentimentul fiecarui indragostit, fie "cu lemne", fie "cu electricitate", din care cauza unul scoate "fum", iar celalalt arde cu "flacari curate".Registrul colocvial se distinge prin expresii care confera creatiei persuasiune si firesc, ancorand iubirea in realitatea concreta a "vietii de cuplu. Marin Sorescu se individualizeaza prin procedee artistice, inedite, constand in "demontarea realului si incercarea de a recombina, in atelier, elmente disparate ale naturii si in acelasi timp este evident faptul ca fiecare creatie "Stocheaza o lume, constituind piatra de neinlocuit in ansamblul operei