Sunteți pe pagina 1din 4

Morometii

de Marin Preda Asezat in descendenta atat de bogata a literaturii romane de inspiratie rurala, romanul aduce elemente de neta originalitate: 1. Propune un univers satesc autonom, fara ecouri din Slavici, Creanga, Sadoveanu, Rebreanu; 2. Impune un alt tip de taran roman; 3. Da prozei romanesti o dimensiune psihologica profuda; 4. Consolideaza orientarea realista; 5. Aduce un stil propriu, in care formele oralitatii coexista cu cele scriptice, exprimarea populara cu cea intelectuala, neologistica; Ca si in cazul lui Liviu Rebreanu, romanul lui Marin Preda este anticipat de nuvele. In volumul Intalnirea dintre pamanuturi, naratiuni ca O adunare linistita, Dimineata de iarna, preafigureaza motive, intamplari si personaje din roman. Morometii contine povestea unei familii de tarani din Campia Dunarii, care cunoaste de-a lungul unui sfert de secol o adanca transformare. I. Structura si problenatica volumului I (1955) Actiunea primului volum este plasata la cativa ani inaintea celui de-al doilea razboi mondial, cand timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare, iar viata se scurgea fara conflicte mari. Inceputul romanului este construit in perfecta concordanta cu timpul rabdator si aproximativ un sfert din volumul I se petrece de sambata seara pana duminica noaptea, adica de la intoarcerea Morometilor de pe camp pana la fuga Polinei cu Birica. Marin Preda decupeaza scene de mare simplitate din viata taranilor si nareaza lent, staruind asupra amanuntelor, asupra gesturilor si asupra replicilor, cu o placere de a tergiversa, de a lungi vorba, similara cu cea a personajului sau principal. Totul se desfasoara parca dupa un tipic anume, nimic nu e spontan, astfel incat impresie de ceremonial e staruitoare, ca si cum taranii s-ar orienta in cele mai elementare miscari ale lor dupa un cod stravechi. O scena importanta din primul volum este cina Morometilor. La cina, Ilie Moromete apare autoritar, cum va fi in tot romanul, de asemenea se remarca atitudinea centrifuga a lui Paraschiv, Nila si Achim , gata oricand sa plece din familie, cum se va si intampla; opozitia dintre ei si mama vitrega Catrina, inconjurata de copiii ei si ai lui Moromete : Ilinca, Tita si Niculae; locul neglijabil al mezinului Niculae. Indarjirea dintre frati comunicata prin intermediul dialogului, lumineaza o stare de criza latenta ce se va declasa in

curand. Insasi masa mica, neicapatoare sugereaza conflictul dintre vechea structura a familiei si noua realitate sufleteasca. In acest roman e pentru prima data in literature romana cand taranul nu mai e stapanit de ideea de a avea pamant, ci de a-l pastra. Ilie Moromete nu prevazuse disensiunea interioara a familiei si nici nu intelesese pericolul real al vesnicilor sale datorii amanate si de aceea proprietatea sa va intra in declin. Dar volumul I nu e numai romanul familiei Moromete , multe planuri desfasurandu-se fara ei, pentru a arata ca satul exista si in afara lui Moromete. Dupa lunga descriere a intoarcerii Morometilor acasa, atentia lui Marin Preda se indreapta spre viata lumii din jur. El isi alege secvente dintr-o zi de duminica la tara si nareaza evenimente obijnuite precum: taiarea unui salcam, un drum spre fierarie cu secerile pe umar, o adunare in poiana lui Iocan , plata unor impozite, povestea de dragoste dintre Birica si Polina. Capacitatea lui Marin Preda de a vedea semnificatia ascunsa a cotidianului este magistrala si toate acestea capata un relief neasteptat ca si cum ne-am afla in fata unor adevarate ritualuiri ale universului satesc. Municile agricole mai ales secerisul si treierisul, gasesc in Preda un pictor remarcabil, stiind sa dozeze nuantele in tablouri de mare autenticitate si poezie a rusticitatii. Marin Preda are permanenta grija de a reliefa specificul unui mod de existenta , ceea ce transforma romanul si intr-o monografie a satului. Volumul I se termina prin schimbarea unghiului de referinta asupra timpului care, este departe de a mai fi rabdator si tolerant. Moromete e nevoit sa vanda jumatate din pamantul familiei, iar in urmatorii ani , gospodaria taraneasca va continua sa se ruineze. II. Structura si problematica volumului al II-lea (1967) In al doilea volum, publicat la doisprezece ani distanta fata de primul, Marin Preda a reluat principalele personaje si le-a adaugat altele noi, urmarindu-le evolutia pana la sfarsitul deceniului al saselea si subliniind imaginea unui univers si al unei civilizatii aflate la rascurce. In centrul acestui volum nu se mai afla satul traditionalist si nici Ilie Moromete; scena este ocupata acum de noua istorie, adesea violenta, in care se transforma radical structurile de viata si de gandire ale taranilor. Marin Preda urmareste viata acestui nou sat in doua momente istorice importante: reforma agrara din 1945 si transformarea socialista a agriculturii de dupa 1949, fenomen abuziv care a spulberat toate rosturile firesti ale taranimii.

Conflictul dintre Moromete si fiii lui trece pe planul second, iar conflictul principal opune acum o mentalitate traditionala, a taranului proprietar pe pamantul pe care si-l lucreaza singur, si o mentalitate noua, impusa, colectivista. Romanul devine astfel o epopee a satului surprins intr-o perioada de criza a istoriei sale, transformat radical, cu toate institutiile, moravurile, structurile si personajele sale caracteristice. Fata de primul volum in care se folosea o tehnica a decupajului, acum se foloseste o tehnica rezmumativa, ce creeaza un ritm alert. Singurul moment caruia i se acorda o mai intinsa coerenta epica este cel in care Niculae Moromete participa ca activist la o campanie de seceris in propriul sau sat. In primele capitole Marin Preda distruge treptat imaginea dintai a lui Ilie Moromete, aratandu-i alta fata, lipsita de glorie. Moromete a cunoscut o perioada de prosperitate si si-a refacut averea, dar nu se mai poarta ca inainte si ia hotarari care-l coboara in ochii familiei, ceea ce naste in sufletul Catrinei o ura naprasnica si isi parasese barbatul la batranete si se duce sa locuiasca la fiica ei din prima casatorie. Ilie Moromete intra intr-o zona de umbra. Autoritatea sa in sat se diminueaza, familia nu il mai asculta, vechii lui prieteni au murit sau l-au parasit, iar noii prieteni i se par mediocrii. Intr-un ritm accelerat de disolutie intra intregul sat. Navalesc pe scena forte necunoscute, apar figure noi, iar taranii asista la un fenomen de spargere a satului vechi. Ilie Moromete dispare o vreme ca erou active, dar se impune Niculae Moromete, care isi depaseste si el, ca si fratii sai mai mari, conditia de taran, fiind hotarat sa realizeze o existenta care sa-l indeparteze de greselile tatalui sau. Discutiile dintre cei doi care umplu numeroase pagini ale volumului al II-lea, au semnificatia unei confruntari intre doua conceptii de viata: Niculae devine apostolul ideilor socialiste, iar Ilie nu se impaca cu gandul ca taranul trebuie sa dispara. Natura si gesturile lui Ilie Moromete capata o dimensiune simbolica: ploaia repede care-l uda si de care el nu tine cont poate fi vazuta ca simbol al evenimentelor dezlantuite de noua istorie, iar faptul ca acesta sapa un santinutil- in jurul sirei de paie este ecou al izolarii personajului in vechea conceptie . Pana in clipa din urma, afirma Moromete, omul e dator sa tina la rostul lui, chit ca rostul asta cine stie ce s-o alege de el! In stilul oralitatii populare, intortocheat si ambiguu, Ilie Moromete se aseaza net pe o pozitie critica, exprimandu-si neincrederea intr-o societate care-si propunea exterminarea taranului. El considera ca dispare nu doar o clasa sociala, ci o intreaga civilizatie, o experienta de viata, o intelepciune,

care nu pot fi inlocuite cu nimic de catre marii tesatori de vorbe- utopistii comunismului. In aceasta indarjire nulumeasca pe care o pune in apararea punctului sau de vedere se afla maretia personajului; astfel tragedia lui nu provine din inadaptare, ci tocmai din aceasta indarjire. Inadaptarea doar a declansat criza unei constiinte ce nu se mai regaseste. Intrebarea pe care acesta si-o pune la batranete este: De ce se intampla ceea ce se intampla si mai ales cum se putea sti daca tot ceea ce avea sa se intample in viitor avea sa se intample orice-ai face? In ultimele capitole ale cartii, Moromete dispare ca personaj, putinii ani care i-au mai ramas ii traieste in tacere si insingurare si moare lent, ca si cum viata s-ar scurge din el o data cu viata satului vechi. Inainte de a murii acesta exclama cu trufie Domnule eu intotdeauna am dus o viata independent! Capitolul despre moartea lui Moromete este unul dintre cele mai tulburatoare din roman, deoarece este si o moarte simbolic, reflectand stingerea lumii arhaice a satului, cazuta sub loviturile implacabile, de fatum classic, ale istoriei.