1. Filosofia ca conceptie despre lume si modalitate de gindire. Corelatia dintre filosofie si alte forme de cultura: mitologie,religie,stiinta.

Filosofia si stiinta economica. Filosofia (de la grecescul philio- dragoste,cautare urmarire si -sophie intelepciune,cunoastere) se intemeiaza pe ratiune,pe intelect. Filosofia evidentiaza in prim plan necesitatea de a intelege lumea si omul de pe pozitiile cunostiintelor omeneste,a ratiunii. CONCEPTIA DESPRE LUME. Din timpuri stravechi omul isi formuleaza diferite intrebari si incearca sa raspunda la ele: caracteristica lumii inconjuratoare,definirea locului omului in lume,sensul fiintei umane,motivatia si scopurile actiunilor umane,relatiile om-om si om-societate. La toate aceste intrebari raspunde conceptia despre lume. Conceptia despre lume este o totalitate de principii,opinii si convingeri care determina directia actiunii umane si atitudinea omului fata de realitatea obiectiva,fata de grupurile sociale,fata de societate in general. Conceptiile despre lume au o structura complexa. Ele includ mai multe elemente intemeiate pe cunostiintele cotidiene vital-practice,profesionale,stiintifice,cunostintele filosofice. Orientarile valorice - element al conceptiei despre lume,reprezentarile despre bine si rau,prezinta informatii despre diferite moduri de viata si comportament,cu ajutorul carora este apreciata viata omeneasca. Alt element al conceptiei despre lume il constituie convingerile. Acestea presupun o anumita atitudine etica si emotional-psihologica fata de stiinta si fata de realitatea obiectiva. Al 4lea element este reprezentat de idealurile omului. Acestea pot fi atit stiintific-fundamentale,precum si iluzorii,fiind determinate de experienta omenirii si inradacinate intr-un sistem de interese si cerinte spiritual. Astfel,conceptia despre lume reflecta intelegerea generala asupra lumii,asupra omului,a societatii si influenteaza asupra normelor de comportare,asupra atitudinii omului fata de munca,fata de semenii sai,asupra gusturilor si intereselor lui. Ca MODALITATE DE GINDIRE,filosofia se intemeiaza intr-o anumita masura pe realizarile stiintifice despre natura si societate,dispune de dovezi logice. Ea cuprinde principiile existentei si cunoasterii,continutul raportului ce se stabileste intre om si lume,legile dezvoltarii naturii,societatii si cunoasterii. Este forma teoretica a cunoasterii sociale,intemeiata pe principii rationale. Filosofia cuprinde idei despre natura omului,soarta lui,scopurile vietii umane. Inca de la inceput,filosofia nu doar constata principiile initiale,ci incearca sa gaseasca dovezi argumentate,sa elucideze structura lumii. MITOLOGIA- totalitatea miturilor unei arii etnice sau sociale. Este o incercare globala de cunoastere absoluta a universului,deci o filosofie,care include demersul mistic si o stiinta inductive generala,care exclude experimentul. La inceput,explicatiile filosofice erau naive si destul de apropiate de cele mitologiceinsa,spre deosebire de mitologie,unde cunostiintele erau reduse la insusirea pe de rost a unor formule legate de actiunea rituala,apoi,cu aparitia filosofiei,se elaboreaza metode rationale de cunoastere,cunostiintele fiind modelate in scheme metodologice,formule ale cunoasterii precum: perceptia,concluzia logica,compararea,presupunerea. RELIGIA- forma de expertiza spirituala,cunoastere mistica a divinitatii,dar si cale de refugiu in supranatural rintr-un sistem de credinte. Religia este ca o transformare,ca o evolutie a mitologiei,care se deosebeste de aceasta prin cunostiinta religioasa. Spre deosebire de religie,filosofia acorda atentie prioritatra intereselor,indoielilor si sperantelor omului. In raportul filosofiei cu STIINTA,primeia ii revine misiunea elaborarii viziunii integre despre lume,despre legitatile ei generale. Ea formuleaza,studiaza si sistematizeaza mijloacele cognitive (categorii,principii,metode de cunoastere). Filosofia fundamentizeaza stiinta sub raport valoric,evidentiaza bazele valorice ale stiintei. Filosofia elaboreaza principiile vietii. Dupa Hegel,filosofia prezinta esenta spiritual a timpului si autocunostiinta epocii. STIINTA ECONOMICA- este o stiinta umanista,avind ca si filosofia ca obiect de studiu,oamenii,oamenii cu nevoile lor si modul de satisfacere a acestora printr-o activitatea economica rentabila,variata si eficienta. Economia si filosofia sunt in niste relatii deosebit de strinse. Dovada acestui fapt este ca multi economist au fost simultan si ginditori cu deosebite contributii in filosofie. Nume ca: Mili,Marx,Schumpeter,Manolescu,Rugina sunt ilustrative pentru contributiile lor si in economia politica,si in filosofie. Insasi stiinta economica s-a nascut sa si alte stiinte,in cadrul filosofiei. Initial,ideile si schitele unor teorii economice erau integrate in categoria preocuparilor filosofiei sociale.

2. Obiectul de studiu si problema fundamentala a filosofiei. OBIECTUL DE STUDIU al filosofiei a variat odata cu evolutia ei. La inceput,filosofia cuprinde ansamblul unor elaborari teoretice. Spre exemplu,Thales din Milet (VII-VI i.Hr.) aborda in lucrarile sale filosofice atit probleme referitoare la existenta in genere,cit si la probleme care ulterior vor fi abordate in cadrul altor stiinte concrete (geometria,cosmologia,astronomia etc.). Mai tirziu,Socrate pune omul in centrul filosofiei,si in baza diversificarii cunostiintelor specializate,impreuna cu Platon si Aristotel,are loc o delimitare a cunostiintelor stiintifice de cele filosofice. In epoca de aur (clasica) a filosofiei Greciei Antice (V-IV i.Hr.),problematica ontologiei capata o autonomie relativa inca din perioada presocratica (preclasica). In acelasi timp,incepind cu Socrate se evidentiaza problematica gnoseologiei,cunoasterea devenind astfel obiect aparte al filosofiei. Tot atunci,filosofii devin preocupati de logica,etica,axiologie,filosofia naturii si filosofie sociala. David Armeanul da 6 definitii ale obiectului de studiu al filosofiei: 1).Fa- cunoasterea celor ce sint ca fiind ceea ce sint; 2).Fa- cunoasterea lucrurilor divine si umane; 3).Fapregatirea pentru moarte; 4).Fa- asemanarea cu divinitatea dupa putinta omului; 5).Fa- arta artelor si stiinta stiintelor; 6).Fa- dragostea de intelepciune. Alte 3 definitii ale filosofiei expuse de Platon si Aristotel: 1).Fa- stiinta adevarului; 2).Fa- stiinta teoretica a primelor principii si cauze; 3).Fa- demers prin care ne cunoastem pe noi insine. Obiectul de studiu e necesar a fi studiat in interconexiune cu conceptia despre lume,religie,stiinta,istorie,in general cu toate formele culturii. Filosofia are drept obiectiv construirea unei imagini integrale generale a lumii cu ajutorul unor categorii si principii generale: materie,miscare,spatiu,timp,cauzalitate, contradictie la elaborarea unor teze,legi si teorii filosofice. PROBLEMA FUNDAMENTALA a filosofiei consta in a determina raportul dintre idee si materie, constiinta si existenta, natura si spirit in studiile originii si esentei lumii. Ea are 2 laturi: 1).Latura ontologica,care consta in a raspunde ce este primar in raporturile dintre gindire,constiinta,idee si natura,lumea materiala. Unii filosofi afirmau ca mai intii exista materia,natura,lumea materiala,si mai apoi apare constiinta,gindirea,lumea ideala fiind numiti materialisti. Altii afirmau inversul,numindu-se idealisti. 2).Latura gnoseologica, care consta in posibilitatea de cunoastere. Aceasta latura a dat nastere la 3 curente: a).optimismul- include in sine filosofi care recunosc posibilitatea cunoasterii lumii,care recunosc ca cunostiintele noastre corespund lucrurilor din exterior,reflecta realitatile acestor obiecte; b)scepticismul- include in sine filosoficare puneau la indoiala orice lucru (sceptis-a pune la indoiala din gr.),neincredere in posibilitatea cunoasterii lumii pentru ca se afirma ca noi cunoastem lumea prin simturi,iar acestea ne pot duce in eroare(Hume); c).agnosticismul- neaga orice posibilitate a cunoasterii. (a-nu si gnosis-cunoastere) Adeptii acestui curent sustineau ca esenta lucrurilor poate fi descoperita doar prin intermediul gindirii teoretice,dar ea ramine a fi nedescoperita deoarece stiinta este prea slab dezvoltata ca sa poata depasi exteriorul lucrurilor si sa cunoasca interiorul lor.(Kant)

3. Domeniile principale ale reflectiei filosofice. Functiile si metodele de cunoastere ale filosofiei. In filosofie exista mai multe DOMENII DE CUNOASTERE care reflecta mai mute tipuri de relatii dintre om si univers. Acestea sunt: Ontologia sau teoria generala a existentei,ce a luat nastere la grecii antici,cerceteaza trasaturile si principiile comune oricarei existente. Ea studiaza lumea sub aspectul obiectivitatii,al miscarii si transformarii fenomenelor si a cauzelor acestor transformari. Gnoseologia sau teoria cunoasterii se refera la problemele cunoasterii lumii,la modul in care se dobindesc informatii si cunostiinte despre lume. Logica cerceteaza legile si regulile gindirii corecte,stabileste unele criterii ferme pentru deosebirea unui rationament valid de unul nonvalid sau a unei definitii corecte de una incorecta. Metodologia (din gr. menthodos=cale,mijloc si logos=teorie,studiu) este domeniul filosofiei ce studiaza caile eficiente cunoasterii si evolutia societatii umane,metodele utilizate in stiinta moderna. Axiologia, sau teoria generala a valorilor,studiaza geneza,structura interactiunea, cunoasterea, realizarea, ierarhizarea si functiile valorilor in viata sociala. Praxiologia (praxis=actiune,practica si logos=teorie),sau teoria actiunii eficiente,cerceteaza structura generala a actiunilor. Etica este teoria despre morala. Ea examineaza problemele teoretice si practice ale moralei. Estetica este o reflectie asupra valorii emotional-expresive a diferitor genuri artistice,. Statul cognitiv si social al filosofiei este concretizat de FUNCTIILE ei: Functia teoretica ii permite filosofiei sa explice legitatile universale ale dezvoltarii naturii,societatii si cunoasterii in baza acestei functii. In baza acestei functii filosofia este definita ca forma superioara a creatiei spiritului uman. Realizindu-si functia teoretica,filosofia argumenteaza raspunsurile la intrebarile ce tin de esenta lucrurilor,fenomenelor si proceselor realitatii. Realizindu-si functia gnoseologica,filosofia abordeaza diferite probleme ale cunoasterii lumii. Printre cele mai importante sint: *este infinita sau nu cunoasterea lumii de catre om? *cum apar cunostiintele despre lume? *ce este natura adevarului?Depinde acesta de oameni? Etc. In raport cu raspunsurile obtinute,filosofii se impart in agnostici (Kant,Hume etc.)-lumea este incognescibila,si gnostici-indeamna omul sa cunoasca adevarata esenta a lucrurilor. Functia axiologica-problemele axiologice definesc principalele orientari valorice ale oamenilor,mai ales pe cele morale. Prin aceasta functie a filosofiei scopurile si cunostiintele,actiunile si interesele individului sunt raportate la scopurile moralei si ratiuniii morale. Urmarind acest scop,Kant propune in calitate de valoare supremaomul,fericirea lui. Functia metodologica (metodologia generala a cunoasterii) ii permite filosofiei sa sistematizeze cunostiintele filosofice. Principala metoda este dialectica. [...] Realizindu-si aceasta functie, filosofia stimuleaza imbogatirea metodicii special-stiintifice. Functia conceptuala este tot una importanta pentru ca prin ea filosofia se adreseaza atit omului,precum si lumii. In acest context toate cunostiintele despre lumea inconjuratoare sunt interpatrunse de importanta lor vitala,fac posibila orientarea omului in ambianta. Filosofia devine calauza a vietii. In afirmarea ideilor noi,ce corespund mutatiilor din natura si din practica sociala,necesitatilor cunoasterii si activitatii umane constituie functia constructiva a filosofiei. METODELE FILOSOFICE fundamentale: Maieutica metoda utilizata de Socrate in cadrul discutiilor filosofice purtate cu interlocutorii sai in vederea descoperirii adevarului. Aceasta metoda se sprijina pe teza despre ideile innascute. Dialectica reprezinta metoda generala de ezplicare a lumii in continua miscare, schimbare, transformare, dezvolatare, pornind de la contradictiile interne. Metafizica metoda generala a filosofiei,opusa dialecticii,ce se caracterizeaza prin abordarea obiectelor si proceselor in mod izolat,prin absolutizarea unor aspecte ale realitatii, prin negarea salturilor calitative,prin negarea contradictiilor interne ale lucrurilor si nerecunoasterea rolului lor in f orta motrice primordiala a dezvoltarii. Analiza sistematica metoda ce studiaza realitatea pentru a dezvalui integritatea obiectului,a evidentia tipurile diverselor legaturi ale obiectului si reunirea lor intr-un tablou teoretic unic. Hermeneutica metoda utilizata la interpretarea textelor religioase vechi,a textelor din Antichitate. In prezent aceasta metoda indica tehnicile de descifrare a unui dat considerat ca simbolic,fiind,de asemenea,des folosita in psihanaliza si in analiza structurala.

4. Filosofia antica orientala: scolile,reprezentantii,problematica. Gindirea orientala filosofica isi are specificul sau si ea este in primul rind conditionata de gindirea religioasa,de influenta religiei asupra spiritului oriental si de specificul vietii sociale: societatea orientala antica este divizata in caste si se caracterizeaza prin autoritatea nelimitata a imparatului. Acesti factori si-au gasit reflexie nemijlocita in gindirea filosofica. Una dintre cele mai vechi culturi este cultura indusa,ce caracter mai religios, si esenta ei,valoarea ei este reflectata in asa-numitele vede (din sanscrita veche =cunostiinte). Ele sunt considerate sistem de cunostiinte sacre,sfinte si absolut adevarate. Existau 4 carti ale vedelor: Athorveda-a descintecelor; Iajurveda-a rugaciunilor; Rigveda-cunoasterea cintecelor; Samaveda- a imnurilor. Vedele constituiau cartea de capatii a nobilimii, intelepciunea nobila necesara de a fi cunoscuta,insa cunostiintele date de catre nobili catre sec. VI i.Hr.,atitudinea lor fata de aceste vede scade si ca rezultat apar 2 directii in interpretarea lor: a).directia ortodoxa (veche,traditionala). Scoli: Vedanta,Vaisesica,Nyaya,Yoga; b).directia heterodoxa (criticista,insuseste critic ideile expuse in vede). Scoli: Budista- denumirea vine de la numele fondatorului Buddha,ce inseamna iluminatul. Problematica acestei scoli consta in a raspunde la intrebarea fundamentala a budismului ce este viata?. La baza budismului stau 4 raspunsuri/principii: 1).Viata este suferinta. 2).Daca viata este suferinta,exista si anumite cauze care o fac sa fie astfel. 3).Daca exista cauze,trebuie sa existe si mijloace de depasire a suferintelor. 4).Exista mai multe cai de depasire a suferintelor precum: folosirea corecta a cuvintelor,excluderea erorilor constiente din vorbirea si conduita individului, dar exista o cale suprema care presupune inabusirea absoluta a tuturor sentimentelor,pasiunilor,obtinerea unei linisti totale a sufletului,care se numeste NIRVANA (este scopul vietii si idealul existentei umane). Jainista(jaina=biruitor)-are asemanari cu budismul pentru ca de asemenea promoveaza o atitudune ascetica de viata,lupta cu corpul.Scopul vietii este vazut in a birui corpul pentru ca acesta,prin pasiunile sale,sustrage sufletul de la destinatia lui principala-meditatia asupra sensului vietii omenesti,a existentei umane. Omul este dominat de 2 afecte: frica de moarte si dorinta de a trai. Atunci cind el le invinge pe ambele,atunci scopul este atins:sufletul biruie corpul. Pentru a obtine aceasta stare ideala,omul trebuie constient,timp indelungat,sa-si interzica oricare din placerile existente. Cearvaca-scopul vietii este vazut in satisfacerea tuturor pasiunilor si dorintelor corporale fiindca totul dispare fara urma,intru cit atit corpul,cit si sufletul sint alcatuite din particule materiale,nasterea fiind integrarea lor,iar moarteadezintegrarea (disparitia) lor. Gindirea filosofica in China Antica este influentata de specifivul vietii sociale. Problema principala dezbatuta in filosofie este problema functionarii statului,a raportului dintre cetateni si imparat,dintre diferite grupuri sociale. Scoli: Confucionista (Confucius,551-470 i.Hr.)-sec.VI i.Hr.-statul este identificat cu familia si,respectiv statul trebuie sa functioneze dupa aceleasi principii morale,traditii,obiceiuri,adica pe principii nescrise,care tin de constiinta individului,si nu pe legi juridice,considerate expresii ale regresului social. Omul este fiinta buna de la natura. Legista (Han Fei,289-233 i.Hr.)-opusa confucianismului-statul nu trebuie sa se bazeze pe norme morale,ci pe legi care presupun pedepsiri dintre cele mai aspre pentru cele mai mici abateri. Altfel,statul se destrama,pentru ca omul este fiinta rea de la natura si bine el nu poate face nicicind;nu poate fi nici educat,nici reeducat. Moista(conducatorul Mo-Di)-problema principala este etica sociala. Mo-Di puune la baza conceptiei filosofice ideea despre iubirea generala. Fiecare cetatean nu trebuie sa se conduca de profitul personal,ci sa se gindeasca si la semenii sai. Daoista (Lao Zi,sec.VI-V i.Hr.)-in centrul invataturii daoiste este natura,cosmosul care pot fi intelese nu pe cale rationala,ci prin patrunderea directa cu ajutorul notiunilor in natura existentei.

5. Problema temeiului ultim in filosofia cosmologica a Greciei Antice. Perioada cosmologica este caracteristica studierii cosmosului (universului). Pentru filosofii din aceasta perioada este primordiala problema temeiului. Ei cauta raspuns la intrebarile: ce este universul,din ce este constituit,de unde a aparut s.a. Primul reprezentant al filosofiei antice grecesti este Thales din Milet,cel care promoveaza problema temeiului ultim,a substantei primordiale,a acelui inceput si a acelei prime substante ce sta la baza universului. Dupa parerea lui Thales,la baza universului se afla apa: tot ce exista contine in sine apa,nimic nu poate exista fara apa. Asadar,la baza lumii sta un principiu material,o substanta fizica concreta. Un alt reprezentant al scolii din Milet a fost Anaximandru. Pentru el,temeiul ultim are o alta natura decit apa la Thales. In calitate de principiu unitialeste inaintat apeironul. Acest apeiron este unic,se afla in miscare si este nedeterminat. Apeiron,din greaca veche se traduce ca infinit,nedeterminat. El nu este nici apa,nici aer,nici altceva,insa cu toate acestea reprezinta cauza oricarei nasteri si pieriri si totul se naste si piere in el. Apeironul este vesnic,extratemporal si infinit. Anaximene reduce temeiul ultim la aer. La el orice lucru este o forma de comprimare a aerului. Anaximene considera aerul echivalent cu apeironul lui Anaximandru,adica principiul de baza,inceputul intregii existente. Din aer apare totul si tot ce exista este o forma de comprimare a lui. Aerul este socotit de catre Anaximene o divinitate. Pythagora pune la baza lumii numerele,care nu erau lipsite de aspectul misterios, mistic,adica figuratsimbolic,de necrezut.Numerele sunt esenta si substanta tuturor lucrurilor-atit a celor materiale,cit si a celor spirituale: dreptatea,sufletul,ratiunea.Pentru Pytagora,numarul este atit materia,cit si sensul cosmosului.El sustinea ca par si impar luate impreuna produc unitatea,iar aceasta unitate produce numarul care constituie izvorul tuturor lucrurilor. Dupa cum ne informeaza Aritstotel, pythagoricienii atribuiau lucrurilor numere precise.De exemplu,casatoria era 5,pentru 5 este suma lui 3-primul numar masculin-si 2-primul numar feminin. 1 reprezinta un punct,2-o linie,3-o suprafata si 4-un corp geometric,alcatuite dintr-o cantitate corespunzatoare de puncte.Astfel,existau numere patrate sau alungite,dupa cum erau aranjate punctele.10 era numar sacru,care era suma primelor 4 numere intregi-1,2,3si 4. Heraclit vedea temeiul ultim in foc. Tot ce exista este un foc,totul se naste din foc si se transforma in foc. Din foc apare nu numai cosmosul in genere,ci si pamintul,apa, aerul. Este mai mult decit un fenomen fizic,este ceva divin, caci pe toate,la venirea sa,focul le va judeca si le va mistui. Fiind in foc,cosmosul se supune unei legi universale, numita de el logos. Logosul cirmuieste universul,independent de faptul ca intelege sau nu lumea acet lucru. Heraclit spune ca logosul le gospodareste pe toate,si toate se realizeaza pe potriva acestui logos; el este forta determinata,soarta,ursita universului. Anaxagoras era adeptul unei ipoteze cosmogonice,conform careia lumea,la etapa ei initiala,era intr-o stare statica fiind alcatuita dintr-un numar infinit de particule imperceptabile. Intr-un anumit moment ele eu inceput a se misca sub forma de cerc. Aceasta miscare a fost transmisa de un agent exterior-ratiunea universala. In centrul lumii el plaseaza pamintul si considera ca luna si alte planete,in afara de soare,sunt locuite. Gindul sau filosofic de baza poate fi exprimat prin urmatoarea formula: totul este in tot. La Anaxagoras nu exista nastere sau moarte. El vede ca temei ultim homoiomeriile si Nousul. Homoiomeriile sunt niste particule materiale invizibile ca marine si infinite ca numar. Insa acestea,de felul lor sunt pasive,de aceea pentru a le pune in miscare este nevoie de o alta forta numita de Anaxagoras Nous-cauza eficienta. Empedocle,in calitate de temei ultim,inainteaza 4 elemente-principii: apa,pamintul, aerul si focul. Aceste elemente sunt vesnice,nu se nasc si nu pier. Intreaga exisenta este constituita din ele. Alaturi de aceste elemente,in univers mai exista si actioneaza 2 forte ce sunt diametral opuse-Philia(iubire) si Neicos(vrajba) care de asemenea sunt vesnice. Datorita actiunii lor,elementele de baza sunt puse in miscare si are loc unirea si dezmembrarea lor. Democrit sustine ca universul are la baza sa 2 cauze materiale-fiinta si nefiinta,prin care el intelegea si vidul sau spatiul gol,in care atomii exista si se misca. Pentru a explica ideea micrii, Democrit accepta ideea despre existena atomului. Atomii sunt eterni, infinii la numr i identici sub raportul substantei. Interaciunea atomilor in procesul de formare a corpurilor i dezintegrrii lor presupune micarea. Micarea i materia ca totalitate a atomilor sunt legate indisolubil, de aceea la fel ca i atomii micarea este etern, necreat i indistructibil. Pentru deplasarea atomilor este necesar un spaiu gol, adic vidul, aceasta este o condiie indispensabil micrii.

6. Problema omului in filosofia antica greaca (sofistii, Socrate, Platon, Aristotel, Epicur, stoicii etc.) Incepind cu sec.V, filosofii cauta raspuns la intrebarea: care este esenta valorii omenesti? Care este izvorul cunostiintelor? Care ar fi criteriul cunoasterii adevarate?Primii care au acceptat aceste intrebari au fost asa-numitii sofisti. Sofistii promovau ideea ca important nu este existenta sau neexistenta unui lucru,ci faptul ca se afirma adevarul sau se afirma o eroare constienta,o minciuna. Important este ca daca mie imi trebuie,daca este in interesul meu ca minciuna sa fie acceptata ca adevar sau adevarul ca minciuna,atunci eu pot demonstra,argumenta si convinge publicul ca asa este. Sofistii neaga adevarul obiectiv. Ei s-au manifestat ca umanisti,deoarece au separat omul de zei,transformindu-l in masura a toate cite sint si nu sint. Omul masura a lui Protagoras nu este decit o himera,caci el nu poate cunoaste nimic fara rest si nici depasi limitele zadarniciei,aspiratiei spre un absolut irealizabil.Socrate este primul filosof care combate sofistica ca modalitate de gindire si conceptie despre lume. La baza filosofiei socratice stau urmatoarele principii: 1).pr.autocunoasterii,expus prin formula cunoaste-te pe tine insuti,de unde si incepe filosofia antropologica; 2).pr.indoieleii sau pr.maieutic-eu stiu ca nu stiu nimic; 3).pr.identitatii adevarului binelui si frumosului; 4).pr.prioritatii,primordialitatii intereselui statal fata de cel particular. Dupa cum ne spune Platon,Socrate cauta sa convinga fiecare om ca trebuie sa priveasca in adincul fiintei sale,cautind virtutea si intelepciunea inainte de a se ocupa de interesele personale si cercetind Statul inainte de a se ocupa de interesele acestuia.La Platon,in ceea ce priveste stiinta omului,invatatura depre suflet este conditionata de invatatura despre lumea ideilor,sufletul consta din partea afectiva, din afecte,senzatii,ratiune. La Platon,sufletul sufletul migreaza dupa moartea corpului in plante si animale pentru a se purifica. Exista lumea ideilor si lumea lucrurilor senzoriale,acestea exprimind corelatia dintre simturi si sentimente pe de o parte si ratiunea pe de alta parte. Lumea ideilor este o lume vesnica si perfecta si tot ce exista tinde spre aceasta lume,lumea ideilor,lumea absoluta a perfectiunii spre care tinde si sufletul omului,iar sufletul,avind legatura cu omul,este influentat de corp si sustras in jos spre inceputul material de unde vine si inceputul corporal. Nostalgia sufletului,dupa aceasta lume absoluta,buna si frumoasa poarta denumirea lui Platon de eros-iubire;in aceasta consta iubirea platonica. In statul platonic exista 3 tipuri de oameni care corespund celor 3 elemente ale sufletului: 1).agricultorii si mestesugarii-pasiuni si senzatii in suflet si cumpatare in morala; 2).strajerii,militarii-vointa in suflet si curaj in morala; 3).filosofii si inteleptii-in suflet,ratiune si intelepciune in morala.Aristotel defineste sufletul ca un act a corpului. Omul este un animal,dar un animal rational. Sufletul are regiuni deosebite: cea inferioara este cea vegetativa (comuna plantelor si animalelor) si apoi cea senzoriala (animalelor) si,in fine,ratiunea rezervata omului. Spiritul uman se naste ca o foaie curata, pe care isi imprima experienta cistigata, acest intelect este deci pasiv, care e nemuritor-partea comuna a oamenilor si a zeilor. 7. Ontologia si gnoseologia in conceptia filosofica a lui Platon. Invatatura despre lumea ideilor si lumea lucrurilor senzoriale. ONTOLOGIA la Platon este formata din: a)lumea sensibil- accesibil experienei cunoaterii prin simuri. b)lumea inteligibil- poate fi studiat doar de raiune, realitatea obiectiv existnd doar n aceast lume.GNOSEOLOGIA la Platon include: a).Prima treapt,opinia,dupa cum scrie el n dialogul Republica.b).Treapta a doua este cunoaterea logic ori noional,superioar primeia. c).Treapta a treia este cunoaterea intuitiv,care ne aduce la cunoaterea ideilor. Platon numete aceast intuiie reamintire (anamnesis). IDEILE sau FORMELE se caractizeaz prin: desemneaz o existen absolut (sunt simple);sunt o existen substanial (exist n sine i prin sine);reprezint o existen etern;desemneaz o existen universal (ideea nchide n sine toate calitile particulare);desemneaz o existen imuabil (neschimbtoare). Ideea este neleas ca fiind cauza pentru care ceva este cum este sau are anumite caractistici. Totodat,ideea este neleas ca fiind ceea ce face ca un ceva sa fie astfel i nu altfel,deci ca factor de distingere a ceva de altceva. Fiind neschimbat,ideea este conceput i ca esen a acelui ceva. Ea este universalul,ceea ce rmne constant,identic cu sine nsi,ceea ce nu cunoate alternarea sau diminuarea. Ideea este existent de sine stttoare. Ea este n sine,separat de lucrurile sensibile. Pentru sfera ideilor,Platon folosete expresii metaforice,recurge la mit, i toate acestea pentru a releva c,ideile aveau locul lor,c ele ar fi o lume aparte, unic,n sine,nemicate. Pentru noi,conceptul de "idee" este ceva ce deinem n minte,dar pentru Platon ideile sunt ceva afar din spaiu i timp. Lumea fizic este doar o imitaie a adevratei Idei,a Realului. De exemplu,ideea de cerc este ceva perfect rotund,dar nici un cerc nu este cu adevrat rotund. Adevarata idee nu are de a face cu exemplificarea ei din lumea senzorial,a spaiului i a timpului. Astfel,lucrurile din lumea fizic sunt imitaiile imperfecte ale Formei sau ale Ideii. Platon explic posibilitatea Ideilor prin lumea senzorial. O astfel de idee exclude un D-zeu personal care coboar,se identific i se implic n lumea care cauta Adevrul suprem. Prin urmare,n cretinism, idealul, dumnezeirea se implic n lumea limitat de timp i spatiu i omul caut s ajung la un nivel superior prin cunoatere,prin devenire. Teoria ideilor,care nu se afl n fenomenal,ci n universal rmne cea mai important din filosofia platonian. Ideile par s depeasc spaiul i timpul i compun obiectul (ntreaga mas de cunotine),alctuit din unica i absoluta Fiin Real. Pe baza acestei idei,sunt puse bazele nvturii platoniene pentru individ.LUMEA LUCRURILOR SENZORIALE este accesibila experientei cunoasterii prin simturi. Lucrurile senzoriale imita ideile precum si modelele sale,cu care se evidentiaza asemanarea. Lucrurile senzoriale participa in idei. Platon nu neaga existenta lumii sensibile in realitate,dar subliniaza ca adevarata realitate este compusa din elementele lumii a doua,adica din idei. 6

8. Caracterisctica generala a filosofiei lui Aristotel. Invatatura despre materie si forma. Cu toate ca Aristotel a trait si a creat acum circa 2 milenii si jumatate,gindirea lui face parte integranta cu adevarat vitala din culturala occidentala. Aristotel a fost cel mai universal filosof al antichitatii. La baza invataturii aristotelice sta invatatura despre forma,existenta si care cauta sa depaseasca neajunsurile invataturii platonice in sfera respectiva. Prima observatie facuta de Aristotel este ca Platon n-a demonstrat cum lumea ideala determina existenta lumii materiale,n-a demonstrat raportul dintre aceste doua lumi. Aristotel inainteaza si o noua invatatura despre materie si forma, unde forma,intr-o mare masura,e lumea ideilor,adica lumea spirituala,ideala, iar materia,intr-o mare masura,e lumea lucrurilor senzoriale,dar nu in acelasi raport cum forma-lumii ideilor. Asadar,la Aristotel exista forma si materia. Forma este definita ca realitatea existentei,iar materia- ca posibilitatea existentei. Totul ce exista se datoreaza formei. Materia este ceea ce poate deveni,ceva calitativ,determinat,dar care inca nu este. Astfel,dar totodata,materia nici nu poate fi definita ca nefiinta,ca nonexistenta. Forma reprezinta lumea ideala,cunostintele,ratiunea,esenta si cauza lucrurilor, numai ca forma este activa la el,si nu pasiva ca la Platon. Forma si materia la Aristotel exista numai impreuna,forma se contine implicit,intotdeauna in materie,care este posibilitatea de a deveni doar ceva calitativ,determinat si devine astfel doar datorita formei. Dumnezeu la Aristotel,ca forma,este ratiune,este Dumnezeu filosofic si nu religios. Dumnezeu,fiind activ si creativ ca si forma,creaza lumea din materie care exista doar ca posibilitatea de a fi. Dumnezeu da miscare intregului univers,el este cauza miscarii,el insusi aflindu-se in nemiscare. Conceptiile stiintifice,sistemul filosofic argumentat de Aristotel a influentat dezvoltarea cunoasterii in mileniile urmatoare. 9. Caracteristica generala a filosofiei medievale: etapele dezvoltarii si problemele principale. Filosofia medievala cuprinde perioada sec.I-XIV e.n. In perioada medievala pot fi deosebite 3 etape: 1).et. apologetica (sec.I-III); 2).et. patristica (sec.IV-VIII); 3).et. scolastica (sec.VIII-XIV)-in aceasta etapa se deosebesc 2 subetape: a).scolastica timpurie (sec.VIII-XII); b)scolastica tirzie (sec.XII-XIV). In filosofia medievala este caracteristica dominanta religiei crestine asupra tuturor domeniilor de activitate ale omului. Toata activitatea spirituala poarta caracter teocentrist,adica este promovata,abordata problema existentei lui Dumnezeu ca problema fundamentala. Cu toate ca,in perioada data,alte activitati decit cele religioase erau imposibile si existenta lui Dumnezeu in sfera dominatiei bisericii crestine nicaieri nu era pusa la indoiala,deoarece era imposibil,biserica fiind intoleranta fata de orice alta conceptie decit cea crestina teologica,totusi problema existentei lui Dumnezeu a fost una centrala. O alta trasatura a filosofiei medievale o constituie identitatea ei cu teologia. Teologii sint filosofi, iar filosofiiteologi. Perioada apologetica - este o ramura a teologiei care i-a unit pe primii aparatori ai crestinismului. Din gr. inseamna aparare. Se numeste astfel deoarece in sec.I-III,pe cind crestinismul,ca religie,abia se constituia,aceasta religie trebuia sustinuta, aparata si promovata. Noua religie,cea crestina,trebuia sa demonstreze prioritatea sa. Era aparata ideea despre trinitatea Dumnezeului crestin,ideea despre moartea si invierea lui Iisus Christos,posibilitatea crearii lumii din nimic,corelatia dintre credinta si ratiune, eea ce ar trebui sa insemne ca ratiunea, unostintele ajuta credintei sau ca impiedica,sau ca sint indiferente. Patristica vine de la cuvintul padre=parinte. In aceasta perioada au activat gnditori ce au elaborat i canonizat dogmele bisericii cretine. Se caracterizeaza printr-un sir de personalitati,care au promovat ideile cretine,au demonstrat superioritatea valorilor cretine prin modul lor de viata,prin scrierile lor pentru care fapt,mai tirziu,biserica crestina pe unii i-a numit sfinti parinti ai bisericii crestine:Sf.Grigore,Sf.Vasile,Sf.Augustin. Sf.Augustin a unit filosofia platonica cu religia crestina,a creat o conceptie filosofico-religioasa,care a fost ideologie dominanta a bisericii crestine pina in sec.XIII pina cind apare filosofia lui Toma dAquino. Timp de 100 de ani scolile au lipsit,dar s-a constatat ca si crestinismul a avut nevoie de scoli si ca rezultat,pe linga manastiri si biserici au fost deschise scoli ce pregateau dascali si preoti. Mai tirziu,acesta scoli au obtinut numele de universitati,unde se preda medicina,dreptul,teologia. Modul de invatare in aceste scoli era invatarea pe de rost a cunostiintelor culese,obtinute doar din Biblie si din cartile sfintilor parinti ai bisericii. Aceasta metoda a obtinut numele de scolastica si exista ca forma de apreciere a cunostintelor si pina astazi. De la cuvintul schola=coala. Scolastica combina ideile religioase cu metodica raionalist,cu problematica formal-logic;abordeaz problema corelaiei dintre general i singular,este o concepie despre lume pus in serviciul teologiei. Cel mai mare reprezentant este Toma dAquino, care rezolva problema corelatiei dintre filosofia laica si religia crestina in modul cum a propus-o cu filosofia lui Aristotelproblema corelatiei dintre credinta si ratiune,ce o rezolva altfel,decit cum o propunea Tertulian,adica el nu exclude valoarea cunoasterii cunostiintelor filosofice in sistemul cunostiintelor totale de care dispune omul. Mai mult,el afirma ca intre credinta si ratiune,religie si filosofie trebuie sa existe o anumita armonie. 7

10. Filosofia renascentista: umanismul, filosofia naturii, filosofia social-politica. RENASTERE-termen istoriografic ce indica o epoca a civilizatieiitaliene si,intr-un sens mai larg,europene,din sec.XV-XVI,caracterizata ca un program si proiect de reinoire spirituala,religioasa,culturala,dar si politica-foarte puternic,inca din sec.XIV. se admite faptul ca in Renastere isi are inceputul epoca moderna,la fel ca si viata politica si morala,religioasa si filosofica,stiintifica si artistica. In epoca Renasterii,caracterul nedeslusit al omului apare ca o mare virtute a noastra,deoarece nefiind nici ingeri,nici demoni putem sa ne inaltam sau sa decadem. Umanismul (lat. humanus=uman,omenesc)-orientare a gndirii laice a Renaterii,care i propune s studieze lucrrile fundamentale ale cugettorilor antici din domeniile: filosofie,etic,art i literatur. Umanismul apare atunci cnd omul ncepe s se gndeasc la sine,la locul i rolul su n lume,cnd omul i formuleaz siesi ntrebri despre esena i predestinaia sa,despre scopul i sensul existenei sale. n epoca Renaterii,umanismul reprezint o totalitate de idei, coninutul crora reflect necesitatea cunoaterii limbilor,a literaturii,a artei i culturii antice. Un renascentist se constituie ca o micare estetic,ampl,marcat de idealul erudiiei,de idealul literar. n umanism,omul este caracterizat ca o fiin social,activ. Omul este msura tuturor lucrurilor. Umanistul este profesor,om de stat,istoric,poet,scriitor. n gndirea umanist devenirea omului are prioritate n raport cu cunoaterea adevrat. Omul este privit ca o fiin deschis,iar realitatea ca obiect al practicii. Filosofia naturii. Pe la mijl.sec.XVI-inc.sec.XVII,umanismul este inlocuit de filosofia naturii. Miscarea umanista a reusit sa convinga omul ca el este creatorul propriului destin. Aceasta i-a insuflat omului increderea ca el este capabil sa cunoasca caracterul natural al lumii si pe sine insusi. Filosofia naturii renascentiste se caracterizeaza printr-o noua tendinta-cea panteista,care tinde sa excluda din tabloul lumii creatiunea dumnezeiasca,sa-l identifice pe D-zeu cu natura,sa dumnezeiasca natura si omul.Reprezentanti: Nicolaus Cusanus(1401-1464) evidentiaza 3 modalitati de cunoastere a lucrurilor: prin organele de simt,prin ratiune si prin intelect. Paracelsius(1443-1541) explica filosofia naturii si in spirit magico-mistic. Savantul reiese din teza ca orice realitate are regula sa (o forta vitala,spiritula activa) in care se contine cheia spre natura. El a formulat ideea dependentei reciproce a tuturor lucrurilor,inclusiv a celor din natura. Bernardino Telesio(1509-1589) accentueaza importanta observarii fenomenelor naturii. Teoreticianul subliniaza ca sarcina filosofiei consta nu in cunoasterea lui D-zeu,ci in studierea naturii fara idei preconcepute,fara adaosuri si infloriri. Francesco Patrizzi a fost inspirat din filosifia platonica. In lucrarea Noua filosofie a universului afirma ca tuturor lucrurilor si corpurilor le sunt inerente 4 principii interne: spatiul,caldura,lumina si umezeala. Giordano Bruno(1548-1600) a elaborat cel mai valoros sistem din domeniul filosofiei naturii renascentiste. El sublinia ca universul este peste tot,este absolut,mare (marimea depasind pe oricare alta marime). Cantitativ si calitativ universul nu poate fi nici materie,nici forma. Centrul universului este pretutindeni si nicaieri. De asemenea,el afirma ca in D-zeu forma si materia coincid,subliniind veti intelege deci ca unde e natura,e si D-zeu,ca acolo sunt cauzele lucrurilor,forta principiilor,destinul elementelor,semintele lucrurilor. Filosofia social-politica. Problema omului in epoca Renasterii este reflectata nu numai de filozofie si teologie,ci si de teoriile social-politice. Se discuta intens problema statului centralizat. Doar statul centralizat era considerat sa apere suveranitatea nationala. Este studiata problema organizarii politice a societatii,a conditiilor sociale de existenta umana. Teoriile sociale ale epocii sint orientate spre om si cultura lui,eliberata de dictatura teologiei. Sunt formulate noi conceptii despre stat si drept,despre corelatia lor,avind la baza tezele despre caracterul natural al omului,pe interesele si necesitatile lui pamintesti. Statul,geneza si esenta lui,sunt explicate in baza legilor naturale,a ratiunii si experientei. Cele mai valoroase teorii social-politice apartin lui Nicollo Machiavelli(1469-1527),Jean Bodin,Hugo Grotius,Thomas Morus,Tomazo Campanella etc. N.Machiavelli se evidentiaza prin aceste teorii social-politice. El afirma ca in conditiile noi din sec.XV a aparut necesitatea de a crea state nationale,integre. Pentru aceasta trebuie sa existe vointa unei persoane,print,principe,de a realiza acest scop,dar pentru aceasta se cere ca acest individ sa detina 2 tipuri de calitati: a leului si a vulpii- sa-i ademeneasca pe unii din demnitarii locali,promitindu-le anumite favoruri,daca se vor supune vointei lui lui si,sa fie ferm in supunerea cu forta pe ceilalti potrivnici.

11. Filosofia moderna. Problema metodei cunoasterii stiintifice. Empirismul, rationalismul si sensualismul principalele curente gnoeseologice. Catre sec.XVII,in Europa Occidentala un sir de transformari social-economice si politice care necesita noi cunostiinte despre fenomene,legitati ale naturii si societatii. Respectiv,aceste probleme de a formula noi cunostiinte despre natura si societate au influentat gindirea savantilor si ca rezultat al tuturor cautarilor,filosofii ajung la diferite concluzii,fapt ce a determinat aparitia a 3 curente gnoseologice: empirismul,rationalismul si sensualismul. Empirismul- de la empirie=experiment,doar ca nu semnifica experimentele din laboratoare,ci toata activitatea practica a omului,pe parcursul careia noi sesizam diferite lucruri,cunoastem particularitatile. Fondator este considerat a fi Francis Bacon. El afirma ca scopul cunoasterii este instaurarea domniei omului asupra naturii,prioritatea experimentului cunoasterii empirice,care consta din faptul ca experimentul permite a studia aceleasi obiecte in diferite conditii,compararea si verificarea rezultatelor. La baza cunoasterii empirice sta metoda inductiva. Ratiunea nu da cunostiinte noi in comparatie cu cele obtinute pe cale experimentala. Rationalismul exprima o alta pozitie decit empirismul,care ignora valoarea gindirii teoretice. Numai gindirea poate da noi cunostiinte universale si adevarate,pentru ca numai gindirea poate cuprinde universul in intregime. Cugetarea este o manifestare a gindirii si daca eu gindesc inseamna ca exist si acesta este unicul adevar ce nu poate fi pus la indoiala. Ratiunea argumenteaza caracterul cunostiintelor mele si totodata,demonstreaza imposibilitatea de a obtine cunostiinte pe alta cale. Fondator este Descartes,la baza caruia st metoda deductiv expus prin formula cuget deci exist. Descartes spune c totul trebuie pus la indoial reieind doar dintr-un singur adevr,faptul c eu exist. Alti reprezentanti: Spinoza,Leibnitz. Senzualismul are o cu totul alta opinie. Fondator este filosoful englez John Locke. El afirma ca idei,cunostiinte innascute nu exista,noi le obtinem numai pe cale senzoriala,prin intermediul organelor respective de simt. Faptul ca toate cunostiintele noastre sunt de origine senzoriala,ni-l demonstreaza acel lucru ca daca organele de simt sunt slab dezvoltate,atunci si cunostiintele sunt la fel,ceea ce nu poate fi. Locke spune c la natere raiunea uman este tabla rasa,este o foaie curat pe care poate fi scris totul,cunotinele obinndu-se numai prin intermediul organelor de sim. 12. Problema substantei in filosofia moderna- dualismul, monismul, pluralismul. De rind cu problema gnoseologica,in filosofia moderna este abordata si problema ontologica,si aici au existat mai multe conceptii: dualista,monista,pluralista. Dualismul este fondat de savantul francez Descartes,care afirma ca initial,in univers existau 2 substante: una materiala,si alta,ideala. Fiecare dintre le se caracterizeaza printr-un atribut: substanta materiala-intinderea,iar substanta ideala-gindirea. Initial,ele existau separat,insa pe parcurs ele se unesc si unicul care le poate uni este Dumnezeu. Monismul este o alta interpretare,propusa de filosoful olandez Spinoza,care afirma ca exista o singura substanta care este Dumnezeu. Dumnezeu este identic cu natura si dizolvat in natura. El este creator,si atunci daca natura este Dumnezeu,inseamna ca ea insasi se creeaza pe sine. Pluralismul,inaintat de filosoful german Liebnitz si explicat in lucrarea sa Monadologia,depaseste dualismul si monismul. Filosoful afirma ca la baza lumii stau o multime de monade. Monadele reprezinta niste particule ideale,spirituale alcatuite din lucruri materiale si nemateriale. Exista un numar infinit de monade si exista un numar infinit de moduri de manifestare a acestor elemente rationale. Fiecare monada dupa structura sa reprezinta o lume,un univers aparte. Ele sunt inchise in sine si nu comunica intre ele. Monada Suprema o constituie Dumnezeu,care a unit monadele razlete nu intimplator,ci intr-un mod armonios,astfel lumea in cae traim este cea mai reusita din toate care ar fi putut fi. 13. Filosofia iluminista europeana: omul, societatea, ratiunea. Sec.XVIII este numit secolul luminilor sau secolul iluminismului. Iluminismul este un curent spiritual,care intruneste in sine un grup de ginditori,care promovau necesitatea raspunderii in masa a realizarilor stiintifice,culturale si politice. Iluminismul apare in Anglia,dar se si dezvolta in acelasi timp in Franta,reprezentanti fiind: Rousseau,Diderot,Voltaire. Iluminismul se deosebeste de spiritualitatea sec.XVII din motiv ca daca atunci filosofia era expusa in carti scrise in latina si erau destinate unui cerc restrins de oameni-aristocrati,apoi filosofia iluminista este de regula,scrisa in limbile nationale si este destinata si maselor populare. Iluminismul are un sir de trasaturi precum: lupta,morala, moravurile normelor si traditiilor,obiceiurilor feudale. Societatea feudala,care catre sec.XVIII mai continua sa domine,trebuia inlocuita cu alte valori. Aceste valori mai reeseau din realizarile stiintei si filosofiei. Este subminata puternic ideea despre autoritatea suprema a monarhului;noua burghezie inainteazaideea ce societatea poate progresa,se poate dezvolta numai in urma realizarii stiintelor. Una dintre aceste realizari este ca oamenii de la natura sunt egali in drepturi,iar inegalitatea dintre oameni este o stare anormala. Iluminismul lupta impotrive repartizarii inegale a acestei proprietati;toti trebuie sa dispuna de aceleasi drepturi. Iluminismul a militat pentru dezvoltarea invatamintului presei,aa tuturor ramurilor culturii nationale. Iluminitii si-au propus s limiteze credina in folosul raiunii,religia in folosul tiinei, s elibereze morala de sub tutela religiei. 9

14. filosofia clasica germana- teoria cunoasterii ca expresie a activitatii constiintei. Filosofia clasica germana cuprinde o perioada scurta de timp-anii 80 ai sec.XVIII si anul 1891,cind a murit Hegel. Filosofia clasica germana a adus contributii considerabile la constituirea teoriei cunoasterii ca disciplina autonoma,subliniind caracterul activ al cunoasterii,subordonindu-l unei analize sistematice formele si categoriile logice si gnoseologice integrind omul in natura (Feuerbach). Filosofia clasica germana are mai multe realizari dintre care putem evidentia: ea a demonstrat si a descoperit caracterul activ,creativ al gindirii,constiintei; pina in perioada data,filosofia interpreta constiinta mai mult ca pe o contemplare pasiva a realitatii,ca o amprenta mecanica a realitatii obtinute in simturile noastre. Idealismul german a demonstrat ca constiinta,gindirea formeaza noi cunostiinte,care nu pot fi induse sau deduse dupa logica formelor; au demonstrat ca ratiune,procesul de cunoastere poarta un caracter contradictoriu. a doua realizare este descoperirea si elaborarea metodei dialecticii de gindire. In teoria cunoasterii a lui Kant exista 2 notiuni fundamentale: lumea fenomenelor si lumea lucrurilor in sine. Este vorba despre faptul ca Kant sarcina principala a filosofiei consta in a determina cit si pina unde putem noi cunoaste lumea ce ne inconjoara. Pentru a raspunde la aceste intrebari,Kant apeleaza la conceptia sa apriorica (Apriorismul lui Kant,conceptie numita idealism transcendental,la baza careia este plasata idea,in comformitate cu care,unele judecati sunt adevarate indiferent de experienta si raman adevarate indiferent de modul in care se schimba experienta:acestea sunt adevarate a priori.) si afirma ca cunostiintele noi pot fi obtinute doar pe cale empirica si pe cale rationala. Prin intermediul simturilor noi cunoastem exteriorul lucrurilor,calitatile particulare ce stau la suprafata si aceasta constituie cunostiintele senzoriale sau lumea fenomenelor,lumea cunostiintelor subiective. Ce tine de esenta lucrurilor in sineun alt reprezentant al filosofiei clasice germane, Johann Fichte,a cautat sa deduca din spirit atit formele,cit si continutul cunoasterii. De aceea,Fichte se bazeaza pe constiinta eului. Evidenta absoluta este cea a Eului pur,supraindividual, infinit,care este spirit,ratiune si in ultime esenta,activitate. El a elaborat un sistem filosofic idealist-subiectiv,conform caruia lumea este produsul interactiunii dintre Eul Absolut si non-Eul (natura). Deci,obiectul este creat de obiect si nu poate exista fara el. 15. Descoperirea si elaborarea metodei dialectice de gandire clasica germana (de la Kant la Hegel) Un rol important in formarea filosofiei clasice germale a revenit stiintelor naturii si sociale. In baza acestora se dezvolta conceptiile dialectice. Valoarea istorica a filosofiei clasice germane consta in elaborarea sistematica a metodei dialectice, a logicii dialectice. Filosofia clasica germana reprezinta o integritate la baza careia sta cercetarea formelor generale pe care Kant si Fichte le aprecia ca forme proprii gandirii omului, iar Schelling si Hegel ca forme ale realitatii, privita ca realitate spirituala. Kant considera ca sarcina lui consta in a descoperi daca e posibil sa ai cunostinte metafizice, cunostinte care cuprind atare probleme cum sunt existenta lui D-zeu, nemurirea sufletului si existenta liberului arbitru relative la fiintele umane. Kant este marele reformator al gandirii filosofice de dupa el. Vazand lipsurile empirismului care admitea in experienta unica origine si unica intemeiere a cunostintei noastre, fapt prin care ducea la scepticism si lipsurile rationalismului dogmatic, care intemeia cunostinta de idei inascute, Kant cauta o baza mai solida, plecand de la critica si analiza a inseshi puterii de cunoastere umana. Prin criticismul sau cauta a stabili granitele si valabilitatea cunostintei. Kant studiaza despre formele apriorice ca intuitia, intelectul. El spune ca cunoasterea umana nu este posibila decat datorita formelor apriorice de care ea depinde, tot astfel ea nu este posibila decat pentru ca este o lume inconjuratoare pe care o cunoastem prin aceste forme. Meritul lui Kant pentru progresul gandirii omenesti este acela de a fi supus spiritul uman si puterea lui de cunoastere la o analiza profunda pentru a gasi originea si valabilitatea cunostintei. Fitchte vrea sa continue gandirea lui Kant, in care vede o baza temeinica, dar care i se pare a fi fost inteleasa mai ales prin prisma amanuntelor ce nu aratau adevarata intentie a lui Kant si pe care acesta nu a stiut sa le puna in adevarata lor lumina. Fichte vrea sa deduca din spirit atat formele cat si continutul cunoasterii, lumea din afara. De aceea Fichte pleaca de la constiinta eului, existenta absoluta este acea a eului pur, infinit, care este spirit, ratiune, activitate. Eul, fiind activitate, are nevoie de libertate pentru manifestarea sa. Stiinta sau doctrina morala se ocupa cu armonizarea diverselor impursuri si instincte din om. Etica lu Fichte este prin esenta o etica a efortului si progresului uman. Filosofia lui Schelling este o filosofie transcedentala. El studiaza problema posibilitatii unei cunoasteri obiective, a stiintei deci, problema libertatii si a posibilitatii imperativelor noastre morale si problema artei. El sustinae ca daca este posibila o cunoastere obiectiva a stiintei, aceasta nu se poate concepe fara o corespondenta intre natura si spirit. Schelling intelege sa patrunda absolutul care determina spiritul si natura. Faa de Schelling, Hegel are o natura tot atat de adanca dar mai sistematica. Filosofia este pentru el, intai de toate, sistem de gandire. Sistemul lui Hegel este sistemul ratiunii care domina lumea. La Hegel, absolutul este inteles prin ratiune, prin mijlocirea obiectiva a acesteia. Filosofia spiritului a lui Hegel cuprinde toate ideile timpului sau: de progress, de evolutie, de creatie. La Hegel ele sunt centrate de idea providenei ratiunii. Filosofia clasica germana a elaborat dialectica moderna, a adus contributii considerabile la constituirea teoriei cunoasterii, ca disciplina autonoma (Kant), subliniind caracterul activ al cunoasterii, subordonand unei analize sistematice formele si categoriile logice si gnoseologice.

10

16. Filosofia marxista. Creareadialecticii materialiste si a conceptiei materialiste despre istorie. Marxismul apare in prima jumatate a secolului 19. In Marxism ideile filosofice au un caracter dinamic. In filosofia lui Karl Marx un loc important il are conceptul de praxis, care indica unitatea teoreticului si practicului, teoria ca sistem edificator. In opinia lui Marx, operele teoretice isi gasesc adevarul in modelul in care transforma realitatea umana. Un adevar teoretico-practic nu poate exista intr-o societate dominata de instrainare. Instrainarea in filosofia marxista are o anumita semnificatie. Marx afirma ca omul care nu dispune de mijloace necesare pentru satisfacerea conditiilor vietii sale, nu depinde nici de sine insusi. El nu-si mai apartine, este instrainat de sine, a devenit proprietatea altcuiva. In societatea capitalista oamenii se impart in 2 clase sociale: cei ce detin mijloace de productie (capitalistii) si muncitorii instrainati. In esenta sa este instrainat insasi actul muncii. In acest context Marx elaboreaza o schema care poate fi aplicata la intreaga istorie a omenirii. El considera ca motorul istoriei a fost si ramane lupta de clasa dintre posesori si exploatati. In Marxism istoria este plasata in centrul gandirii si a conditiei umane. Istoria nu este supusa naturii, ci munca omeneasca transforma natura. In teoria marxista este caracterizata atotputernicia umana. Lumea materiala este produsul unei activitati orientate, organizate a oamenilor. La intrebarea: Ce sunt obiectele? Marx raspunde: concretizarea activitatii umane, o realitate practica in mod subiectiv, categoriile cu sens imuabil ca: materialism, subiect, obiect, teorie etc. si-au pierdut fixitatea, au suferit o schimbare dialectica. Insasi cuvintele de care ne folosim pentru a enuna miscarea dialectica, au devenit dialectice. In Marxism conceptul de adevar devine oricum instabil, cel de praxis suprima intr-un fel obiectivitatea lumii, in sanul careia ar trebui sa putem verifica ipotezele facute. 17. Irationalismul, voluntarismul si problema omului in filosofia lui A. Schopenhouer si F. Nietzshe. A. Schopenhouer isi propune sa elaboreze o filosofie a vointei. Pentru a-si realiza intentia, el depune eforturi prin care reduce complexul la simplu, multiplu la singular, spiritual la materie. Schopehouer insa spuna ca lumea in realitate reprezinta o forta cosmica inconstienta, irationala, nelimitata in puterea sa de realizare. Aceasta energie este numita vointa cosmica si oricare lucru din natura reprezinta niste manifestari ale aceste vointe. De aceea in lucrarea sa Lumea ca vointa si reprezentare lumea este vointa, multimea lucrurilor din lume fiind reprezentarea lor. In om,, vointa cosmica la fel se manifesta, si anume prin vointa de a trai: multimea pasiunilor, instinctelor, afectelor ce-l domina pe om. Caracteristica acestei vointe este de a se realiza cu orice pret, fiindca ea fiind lipsita de oricare constiina fiind irationala nu-si poate cunoaste limitele. Schopenhouer defineste filosofia prin formula cunoasterea neconditionata a esentei lumii. Schopenhouer subliniaza ca principala si singura diferenta dintre om si animal este aceea ca omul gandeste prin concepte. Conceptul se obtine prin eliminarea tuturor elementelor care nu sunt comune reprezentarilor respective. Nietzshe dezvolta conceptul supraomului, care presupune increderea in progres. Admiand ideea stiintifica a progresului, se poate sustine ca individul uman nu reprezinta ultimul stadiu evolutiv in dinamica existentei. Dupa cum omul sa dezvoltat din specii inferioare, tot astfel se poate presupune ca si din el se va naste o noua intruchipare de viata care il va depasi. Nietzshe construieste o filosofie a vietii in centru careia este plasat omul, creator de cultura, indeosebi geniul care in formula supraomului a capatat interpretari nedorite, in forma unei teorii a cultului fortei si a arbitrarului in actele umane. Supraomul este omul care isi transcende necontenit realitatea data in fapt si limitele pe care le implica aceasta, gratie unei forte creatoare mereu reinoite. In conceptia lui Nietzshe omul nu este cu adevarat om, daca nu se straduie sa fie ceea ce nu poate fi, adica supraom. Cel ce vrea sa fie supraom pierde din aceasta cauza posibilitatile autentice care i se deschid ca om, vrand sa fie supraom, el nu este omul care ar putea si ar trebui sa fie. Pe de alta parte el nu este om daca el nu incearca sa fie mai mult decat om. 18. Filosofia sec.XX. Principalele curente filosofice contemporane. Filosofia contemporana apare la sfarsitul sec 19 incep sec 20. In aceasta perioada in filosofie se desfasoara procesul reevaluarii valorilor. Filosofia contemporana se ocupa de formele nerationale a experientei spirituale a omului: vointa, intelect, inconstient. Filosofia contemporana adopta un spirit critic fata de sistemele de referinta sistematizate anterior, fata de propriile realizari. La fel filosofia contemporana are un caracter social deoarece fiinta umana se realizeaza pe deplin in activitatea sociala. Filosofia contemporana se afla in process de dezvoltare, dat fiind faptul ca se dezvolta si stiinta. Filosofia contemporana vorbeste despre rolul fortei divine, despre om, societate, viata, moarte. Deosebin cateva curente filosofice contemporane ca: realism, scepticism, positivism, existentialism, neotomism. Fodnatorul pozitivismului a fost Auguste Comte. :Filosofia pozitivista consta din reguli generale cu privire la cunoastere si metodologia ei generala. Scopul acesteia era asigurarea unei discipline a inteligentei si a unei practici rationale. Filosofia pozitiva se baza doar pe fapte si legi. Neopozitivismul sau al 3 pozitivism (pozitivismul logic) adopta principiul conventionalismului. Reprezentantii neopozitivismul abordeaza probleme fundamentale ale logicii, pe care o reconstruiesc dupa modelul matematic, semiotic si semantic. Russell sublinia ca esenta filosofiei este logica deoarece orice problema filosofica, supusa unei analize si unei elucidari indismensabile, se dovedeste a nu fi deloc filosofica, ci logica. El sustinea ca constructia logica este o metoda menita sa ajute filosofia sa iasa din dificultati. Sensul existentei umane si caile dobandirii autenticitatii ei a fost o alta tema abordata in filosofia contemporana ce a dat nastere curentului existentialism. Primul care a abordat problema data a fost Soren Kierkegaard, in cadrul unei conceptii axate pe problema existentei. Filosoful dat isi propunea sa inlature sistemul speculativ Hegelian si sa il linlocuiasca cu eixtenta ca expresie specifica a modului de a fi al omului. O alta problema ce ii preocupa pe existentialisti e cea a libertatii omului. Ei sustin conceptia libertatii absolute a omului. Ei subliniaza ca omul poate, daca doreste, sa-si manifeste, sa-si sustina libertatea. Neotomismul este o filosofie ce se dovedea a fi produsul autonom al unei ratiuni nelimitate de cretinda. Neotomismul considera materia ca fiind pasiva, iar miscarea acesteia ca fiind introdusa din afara de catre o forta prima de natura spirituala. Dumnezeu este considerat drept suma infinita a posibilitatilor existente in univers, iar transformarea posibilitatii in realitate este raportata la cauze finale. Neotomismul considera categoriile filosofice ca entitati ale existentei si nu ale cunoasterii, plasandu-le in afara constiintei umane, in sfera unei lumi divine imaginare.

11

19. Aparitia si dezvoltarea gandirii filosofice in Moldova. Gndirea filosofic din Moldova cunoate o cale lung de dezvoltare de la primele elemente ale realitii generalizate contient pn n zilele noastre. Creaia poetic popular este o protofilosofie filosofie primordial, aprut nainte de existena filosofiei ca tiin, dezvoltndu-se sub influena gndirii colective. Legendele i folclorul reflect concepia popular despre crearea universului, a omului, lumii animale i vegetale. n creaia popular se evideniaz anumita elemente de reflexie filosofic, se exprim n form artistic a convingerii c lumea este material, infinit i venic. n perioada iniial de dezvoltare gndirea filosofic din Moldova purta un caracter mitologico-religios i nu prezenta un tot ntreg. Literatura, cronicile bisericeti i letopiseele au devenit purttorii concepiei despre lume din epoca feudalismului. Etapa a doua ine de sec.XVII i este reprezentat de letopiseele lui G.Ureche i M Costin. Toate domeniile contiinei sociale, cultura din aceast epoc sunt ptrunse de spiritul religios cretin. Criteriul principal al filosofiei medievale l constituie att categoriile religioase, ct i limba religioas. O larg rspndire capt ideile umanismului care avea un caracter patriotic. Umanitii moldoveni au pledat pentru independena patriei, au luptat mpotriva jugului turcesc. Grigore Ureche n Letopiseul rii Moldovei afirm, c istoria, pstrarea trecutului l deosebete pe om de animale, c istoria joac n acelai timp rolul educativ i cognitiv. Miron Costin continue ideile predecesorului su. n Viaa lumii- poem de maditaie filosofic se pun probleme despre sistemul solar, dezechilibru cosmic, fericirea n viaa omului. . O mare contribuie a avut-o i Nicolae Costin ), feciorul lui M.Costin. El proslvete pacea ntre popoare i condamn rzboaiele de cotropire, pleda pentru rspndire tiinei, literaturei i artei. . Filozofia n Moldova n sec. XVII XVIII depinde de condiiile social-economice, politice i culturale. Gndirea progresiv a Moldovei din aceast perioad era dominat de ideea general de lupt mpotriva Porii i frdelegilor feudalilor locali. Milescu-Sptaru recunoatea facerea lumii de ctre Dumnezeu, ns ncerca s o explice mai departe de pe poziiile materialiste. La baza lumii stau patru elemente - pmntul, apa, aerul i focul. Timpul i spaiu exist mpreun cu lumea, afirma c n afara lor nu exist nimic. Milescu-Sptaru formuleaz i unele idei de dialectic spontan, referitor la unitatea i lupta contrariilor, micare ca form de existen a materiei. ncearc s explice unele fenomene sociale, argumentnd necesitatea unui stat centralizat i puternic. n teoria cunoaterii respinge agnosticismul idealist-religios, afirma c raiunea uman poate s cunoasc realitatea. Dimitrie Cantemir sustinea ca la baza lumii stau patru elemente - apa, aerul, focul, pmntul, obiectele i fenomenele sunt combinaia atomilor i celor patru elemente. Analizeaz noiunile filosofice de timp, spaiu, micare, necesitate .a. n teoria cunoaterii afirma unitatea sensorialului i raionalului, rolul experienei i practicii n dezvoltarea tiinei. Recunotea teoria adevrului dublu - c exist adevruri a credinei i tiinei, pleda pentru separarea tiinei, filosofiei de teologie. Interpreteaz omul ca unitate a trupului i sufletului, el se deosebete de alte fiine din natur prin spiritualitatea sa. Secolul XIX n Moldova este secolul iluminismului. Reprezentanii lui luptau pentru instaurarea lumii raionale, societii bazate pe egalitate, libertatea politic drepturilor civile. Din iluminiti fac parte Gh. Asachi, C.Stamati, C.Negruzzi, A Donici, A Hjdeu, M. Koglnicianu, B.P Hadeu .a. n operele sale ei criticau neajunsurile societii existente. Un loc deosebit ocup A. Russo, V. Alecsandri, M Eminescu, care luptau mpotriva feudalismului i exploatrii naionale. Lucrrile lor conin idei social-politice i filosofice, gnduri despre om, natur, locul i rolul lor n viaa societii, despre monarhie i formele guvernrii statale, despre religie i proceduri juridice .a. M . Koglnicianu afirma, c eliberarea naional i social, prosperarea neamului este posibil numai pe baza cunoaterii istoriei. Necunoaterea istoriei e echivalent cu pieirea neamului. Dezvoltnd filosofia istoriei el formuleaz teotia procesului istoric i teoria istoriei ca tiin. A Hjdeu in explicarea fenomenelor sociale era idealist, se gsea sub influena filosofiei hegeliene. Considera c filozofia n sistemul cunotinelor tiinifice poate fi comparat cu soarele n sistemul planetelor, ca i soarele ea lumineaz toate sferele tiinifice. Bogdan Petriceicu Hadeu considera c n toate lucrurile este prezent un spirit, c tiina fundamental trebuie s fie tiina despre spirit. Natura i cosmosul i este Dumnezeu. Titu Maiorescu se ocupa de un spectru larg de probleme: corelaia dintre filosofie i tiin, teoria i metodologia cunoaterii, ontologie, estetic, cultur .a. Problema omului ocup un loc de seam n cercetrile filosofice ale lui Maiorescu. De aceea problema existenei este analizat de pe poziiile valorii i destinului omului. Maiorescu afirma c morala poate exista n om indiferent dac este credincios ori nu. Problema principal n filosofia lui Blaga este problema existenei omului n Univers. La baza lumii el pune un produs misticfilosofic al imaginaiei omului, numit Mare Anonim, pe care-l nzestreaz cu caliti divine i demonice. Blaga remarc la om dou moduri de existen: primul, care consituie baza vieii umane i care l apropie pe om de animale, e existena lui n lume i tendina de a se autopstra. Al doilea mod de existen, diferit de cel al animalelor, care l transform din preom n om deplin, e existena omului n arealul misterului, ncercarea lui de a nelege acest mister, nectnd la acele cenzuri transcendente, pe care le impune Marele Anonim. Mijloacele, prin care omul aspir s ctige o via mai superioar dect cea a animalului, demn de mndrie i satisfacie sufleteasc, dup Blaga, sunt miturile, viziunile religioase, concepiile metafizice, teoriile tiinifice, operele de art i de civilizaie. Constantin Noica s-a ocupat de un spectru larg de probleme ca ontologia, gnoseologia, filosofia culturii, axiologia, antropologia filosofic, logica, istoriei filosofiei .a. ncearc de a reanaliza problematica filosofiei romne i de a ridica la nivelul filosofiei universale. 12

20. Ontologia ca parte componenta a filosofiei.Notiunea de existenta si materie,formele lor.Obiectivitatea materiei si obiectivitatea spiritului. Ontologia reprez. Domeniul reflectiei filosofice ce cauta sa surprinda fundamentele existentei,formuleaza presupuneri asupra existentei universului cosmic si social-uman.Ontologia ca disciplina filosofica exista inca de pe timpurile lui Aristotel ce o numea filosofie prima, atribuindu-i ca obiect existenta ca existenta.Termenul ontologie dateaza de la incep. Sec.XVII. Problematica ontologica consta in formularea ipotezelor despre existenta umana,problematicii destinului omului.Ontologia traditionala se referea cu precadere la natura,dar cea moderna la societate,la antripologia filosofica.Incepind cu sec.XVIII ontologia se sprijina tot mai mult pe cunoasterea stiintifica. Termenul semnifica stiinta despre existenta. Existenta semnifica tot ce exista.Opus existentei este non-existenta sau nefiinta. Formele existentei: natura -totalitate de sisteme,structuri si niveluri materiale (fizice si biologice) ce exista independent de om.Ea reprez. forma primara a existentei.Societatea se constituie in procesul actiunii omului.Din universul social fac parte creatiile, valorile si relatiile spirituale.Existenta ideala- are o baza materiala si nemateriala,fiind dependenta prin origine si functionalitate de om.Creatorul acesteia este omul si prin constiinta sa se incadreaza in realitatea subiectiva (conceptii,torii,stari de spirit), prin organism biologic incadrindu-se in realitatea obiectiva (mediul ambiant). Materia-un anumit material din care e compus tot ce exista;realitatea obiectiva care exista de la sine,independent de atitudinea omului fata de aceasta realitate.Cind spunem ca materia e abstractie =>reprez. toate lucrurile existente in spatiu si timp.Formele materiei: miscarea - orice schimbare,transformare ,influentare reciproca a elementelor unui sistem;spatiul - desemneaza intinderea,marimea sau figura corpurilor;timpul intinderea,structuralitatea,coexistenta si interactiunea. Obiectivitatea materiei si a spiritului consta in faptul ca lumea fizica exista,nefiind o creatie a imaginatiei,o productie a spiritului subiectiv,fiind universal valabile. 21. Spaiul i Timpul. Timpul i Spaiul social. Spaiul ofer posibilitatea reprezentrii ordinii generale a coexistenei obiectelor materiale. Ca form de existen a materiei sunt caracterizate de urmtoarele nsuiri: ntinderea, structuralitatea, coexistena i interaciunea. Timpul exprim o ordine general de stri, o form a consecutivitii a unor stri. Spaiul i Timpul sunt obiective. Prin caracterul lor general Spaiul i Timpul sunt absolute. Spaiul este o categorie filosofic ce desemneaz ntinderea, mrimea, forma sau figura corpurilor. Orice corp are o ntindere (mrime) i figur, iar ntre corpuri, constituie prin proprietile lor de mrime i figur, apare raportul de coexisten. Spaiul ca mrime i figur, aparine unui corp individual. ntruct orice corp are o ntindere i o figur, spaiul este general. Generalul este legat de individual. Trsturile Spaiului- tridimensionalitate lungime, lime, nlime. O alt caracteristic reversibilitatea n sensul c, principial, un mobil poate parcurge o distan AB, dar i distana BA. Caracteristica a 3a simetria, n ideea c, cel puin, n principiu, se poate concepe simetria unui obiect n raport cu un punct, o dreapt, un plan. De altfel, exist simetria chiar n natur. Timpul este numai o relaie, i anume relaie de succesiune. Timpul este categoria filosofic ce exprim durata, succesiunea, simultaneitatea proceselor i fenomenelor din Univers. Deseori, Timpul este definit fie prin simultaneitate i succesiune, fie prin duarat. Simultaneitatea este o relaie. i durata este un termen de relaie, o succesiune simultan cu o alt succesiune. Elementele Timpului care se succeed snt: clipele, momentele care nu au n sine timpul, nu snt pline de Timp. Caracteristicile Timpului snt: unidimensionalitatea o singur dimensiune. Cel mai general aspect al unidimensionalitii este cel al trecerii de la trecut prin prezent spre viitor, deci drmul ndrt este imposibil. O a 2a caracteristic a Timpului este asimetria, n ideea c viitorul i trecutul nu snt simetrice n raport cu prezentul. Ele nu se pot suprapune, deoarece trecutul poate influena, ntre anumite limite, viitorul, dar viitorul nu poate influena trecutul, datorit ireversibilitii. Spaiul i Timpul Social se refer la societatea care a re coordonatele spaio-temporale proprii, diferite de cele ale naturii. Pentru societate Spaiul i Timpul fizic, cosmic, biologic reprezint doar cadrul natural al aciunii umane, deoarece la acest nivel ele nceteaz a fi doar realitile naturale, devenind forme ale gndirii, cu ajutorul crora oamenii i organizeaz i desfoar aciunile. Spaiul social desemneaz ansamblul condiiilor de loc, ntindere i desfurare a aciunilor umane, a structurilor i proceselor sociale. n el se desfoar producia material, viaa politic, juridic, morala, micarea demografic, etc. Spaiul social cuprinde mediul n care triete, gndete i muncete o comunitate uman. Timpul social desemneaza devenirea vieii sociale, durata i succesiune fenomenelor sale specifice, ritmul evoluiei i densitatea evenimetelor sociale pe unitatea de timp fizic. Asemenea particulariti ale timpului social cum snt curgerea rapid, variabilitatea, tensiunea, legtura unical dintre trecut, prezent i viitor, ireversibilitatea i-au preocupat n permanen pe oameni, deoarece ele atingeau laturile intime ale existenei lor. O parte din aceste particulariti cu greu pot fi supuse analizei i de aceea n contiina de mas au cptat deseori un aspect mistic. Proprietile specifice ale timpului social sunt legate indisolubil ntre ele. 13

22. Micarea i Formele ei. Noiunea de progres i regres. Aplicata la materie, miscarea reprezinta orice schimbare. Miscarea nu trebuie inteleasa ca o simpla schimbare a pozitiei corpului in spatiu, ca o deplasare mecanica. Miscarea reprezinta orice transformare, orice influentare reciproca a elementelor unui sistem, skimbul de substante in celulele organismului, activitate a oamenilor ca temelie a vietii sociale, etc. Miscarea este completata de starea de repaos, care defineste acele stari ale miscarii ce asigura stabilitatea obiectului, conservarea calitatii lui. Repaosul este relativ, in timp ce miscarea este absoluta, este o proprietate imanenta a materiei. Proprietatile fundamentale, universale ale miscarii sunt: caracterul obiectiv si material, absolut si relativ, contradictoriu, stabilitatea si instabilitatea, continuitatea si discontinuitatea. Obiectivitatea miscarii reiese din independenta ei in raport cu constiinta umana. Caracterul absolut al miscarii se exprima prin importanta ei ca proprietate imanenta a materiei, specifica tuturor nivelurilor dezvoltarii ei. In raport cu unele corpuri miscarea este relativa. Caracterul contradictoriu al miscarii este aplicat prin interactiunea fortelor contrare: a atractiei si a respingerii, etc. Stabilitatea miscarii etse necesara legaturilor reciproce ce se constituie intre elementele unui sistem, ca consecinta echilibrarii reciproce a fortelor si tendintelor de dezvoltare. Se cunosc 5 forme principale de miscare a materiei: mecanica, fizica, chimica, biologica si sociala. Intre formele miscarii deosebim o relatie genetica: forma superioara se dezvolta din cea inferioara, formele superioare sunt calitativ specifice si nu se reduc la cele inferioare. Fiecare forma a miscarii are purtatorul sau material. Miscarea mecanica reprezinta o simpla deplasare a macrocorpurilor, maselor mecanice, o deplasare a corpurilor ceresti in spatiul universal, deplasarea obiectelor macrocosmice pe Pamint si alte corpuri ceresti. Miscarea fizica este miscarea moleculelor si include procesele ce au loc in interiorul stelelor si planetelor, interactiunea particulelor elementare, a fenomenelor electromagnetice, oscilatiile termice ale moleculelor, miscarea luminii. Miscarea chimica este miscarea atomilor in interiorul moleculelor, in rezultatul ei are loc transformarea calitativa a interactiunii moleculelor, atomilor, a nivelurilor electronice, a combinatiilor si a separarii chimice, etc. Forma biologica de miscare a materiei prezinta procesele de formare si activitate vitala a organismelor vii: a plantelor, animalelor, a omului. Forma sociala a miscarii reflecta aparitia si dezvoltarea societatii umane, activitatea vitala a societatii. Exista si asa forme de miscare a materiei ca forma geologica (ce prezinta miscarea straturilor, componentelor solului, pamintului), forma cibernetica (miscarea elementelor de dirijare la diferite nivele de organizare a materiei) s.a. Progresul inseamna directia ascendenta a mishkarii, dezvoltarea, cresterea pozitiva a fenomenului. Prin dezvoltarea progresiva se nelege o mbuntire a condiiei, ocazional i o apropiere fa de obiectiv. Regresul este miscarea descendenta, miscarea distructiva a fenomenului. Dezvoltarea regresiva reprezinta procesele de stagnare,este o miscare distuctiva a fenomenului. 23.Esenta dialecticii si legile ei. Dialectica este invatatura fundamentala a invataturii hegeliene,conform careia tot ce exista are caracter contradictional,apare in rezultatul luptei contrariilor,fiind caracteristica universala a existentei.Dialectica e invatatura conform careia tot ce exista este in vesnica schimbare si transformare ca rezultat al luptei contrariilor.Prin metoda dialectica de gindire filosofia e afirmata stiinta universala despre natura,societate,gindire. Legile dialectice: 1)unitatea si lupta contrariilor toate lucrurile sunt contradictorii,dar nu orice 2 parti contrare formeaza o contradictie.Contradictiile sunt formate de parti contrare care concomitent se exclud, fiind diferite,dar si sunt identice,caci una fara alta nu poate exista.Intre partile contrare,la o etapa de existenta incepe o lupta intre ele,trecind prin 3 etape: aparitie,dezvoltare,realizare,proces ce se incheie cu victoria uneia din parti,dupa care apare o noua realitate care e contradictorie de la inceput. 2)transformarilor calitative si cantitative vine ca confirmare a primii legi,afirmind ca orice fenomen consta din calitate si cantitate.Unitatea calitatii si cantitatii o prezinta masura.Calitatea este ceea ce face ca lucrul sa fie ce este.Cantitate este calitatea in timp si spatiu.Fiece lucru ramine neschimbat cit se pastreaza masura,insa la un moment calitatea nu mai suporta transformarile cantitative dinamice,trecindu-se la o alta stare calitativa si cantitativa. 3)negarea negatiei se caract. prin triada care e unitatea tezei, antitezei si sintezei ce reprez. 2 negari: logico-formala si dialectica (trecereala o alta stare de existenta prin pastrarea principalelor aspecte pozitive ce asigura dezvoltarea progresiva a fenomenului).

14

24.Determinismul si indeterminismul.Notiunea de lege.Clasificarea legilor. Determinismul este o formulare ce cauta sa explice caracterul determinant(cauzal,logic,necesar) al lucrurilr si proceselor.In filosofie termenul determinism stabileste caracterul determinant al proceselor din univers,dar si teoriile care releva caracterul determinant si mecanismele determinarii din univers. In dezvoltarea gindirii filosofice,pornind de la teoriile si realitatile stiintifice,s-au constituit 2 tipuri fundamentale de explicatie determinista: metafizic si probabilist.Concepte privind mecanismul determinismului:1)necesitate si intimplare; 2)posibilitaterealitate-probabilitate; 3)cauzalitatea; 4)finalitate si scop. Indeterminismul conceptie filosofica antistiintifica,idealista,opusa determinismului conform careia fenomenele naturii si ale societatii nu sunt determinate cauzal,nu se supun necesitatii si legitatii obiective,iar oamenii dispun de o libertate absoluta a vointei.Indeterminismul submineaza bazele stiintei si deschide calea conceptiilor religioase,absolutizeaza rolul istoric al actiunilor constiente si al vointei oamenilor,considerind ca determinismul ar exclude posibilitatea oricarei alegeri,orice rol al activitatii constinte al omului. Legea este o categorie ce desemneaza raporturi necesare,relativ stabile si repetabile intre sisteme sau prcese,aspecte interne ale sistemului sau stadiile succesive ale unui anumit proces.Trasatura fundamentala a legii este esentialitatea,caci legea si esenta sunt concepte de acelasi ordin ce asigura o cunoastere mai profunda de catre om a fenomenelor si universului.Legea e un raport necesar ,exprimind identitatea in diversitatea si deosebirea fenomenelor ce fac parte din aceeasi clasa. Dupa gradul de generalitate legile se clasifica in: - universale - studiate de ontologie;sunt legi cu caracter general,guvernind totalitatea universului natural si social,materila si ideal.(legile dialectice).Ele sunt valabile p/u toate formele de miscare,nivelele de organizare a existentei si cunoasterii;- specifice guverneaza sisteme si procese intr-un anumit domeniu de existenta,forme de miscare (legi chimice,biologice,fizice). Dupa criteriul complexitatii actiunilor:- dinamice actioneaza in fiecare caz individual (legea punctului material in fizica clasica,conservarea si transformarea energiei);- statice exprima necesitatea fenomenelor intimplatoare,o expresie a necesarului la nivelul fenomenelor de masa.Mai sunt si legi:-de stare stabilitatea unor structuri sau a unor dependente coexistente intre fenomene;-de desfasurare mecanismele variabilitatii sistemelor,ele reprezentind succesiuni de stari si mecanizme genetice (cauzale). 25. Notiunea de constiinta. Structura constiintei. Problema constiintei in Filosofie si Psihologie. Constiinta este cea mai inalta forma de reflectare a realitatii, proprie numai oamenilor, un produs al activitatii creierului uman ce a aparut sub actiunea conditiilor sociale. Constiinta etse o forma de reflectare specific umana, care din punct de vedere genetic se constituie in urma modificarii calitatilor, a formelor preumane de reflectare, sub influenta decisiva a factorului social. Din punct de vedere structural ea reprezinta unitatea complexa a unor procese psihice cognitive, afective si volitive, iar din punct de vedere functional este o functie a creierului uman. In structura constiintei pot fi delimitate 3 parti: cognitiva, emotiva si volitiva. Activitatea psihica constienta a oamenilor presupune capacitatea de abstractizare proprie gindirii, formata prin interiorizarea, sub forma unui sistem de imagini notionale si scheme logico-verbale, a unor procedee si operatii din planul activitatilor umane. Ca proces de cunoastere, gindirea, asociata cu alte procese psihice, se desfasoara in 3 coordonate temporale (trecut, prezent si viitor), ceea ce ii imprima un caracter explorator, investigator. O alta trasatura importanta a gindirii este creativitatea. Gindirea are un rol activ, constructiv, creatia in constiinta anticipind si pregatind creatia reala, obiectuala, in sfera actiunii practice. O contribuie esenial privete structura psihicului uman, n opera fondatorului psihanalizei existnd o dubl tripartiie. Iniial, s-a distins ntre incontient (condus de principiul plcerii care rspunde tendinelor noastre instinctual-pulsionale), precontient (ndeplinind precumpnitor funcii de cenzur, filtrnd, escamotnd i deformnd coninuturile primei instane) i contient (guvernat de principiul realitii, format n virtutea prelurii i asimilrii normelor socio-morale i a acceptrii unor constrngeri de aceast factur), impulsurile circulnd pe vertical n mod ascendent (prin recanalizri i sublimri) sau descendent (prin reprimri i refulri). Ulterior (dup 1920), legat de personalitate, se disociaz ntre Sine, Eu i Supra-eu, ntre atari paliere stabilinduse relaii dinamice i genetice complexe. Sinele (das Es) constituie structura primar i arhaic, o zon obscur, haotic i inabordabil pe ci nemijlocite, iraional i imoral, incluznd tot ceea ce este ereditar i i are originea n organizarea cerebral, instinctele n primul rnd. Sub nrurirea lumii reale exterioare i impactul sistemului percepie-contiin, o parte a sa sufer anumite modificri, dnd natere Eului (das Ich), sediul concilierii dintre celelalte dou nivele, ndeplinind sarcini de asimilare a stimulilor din afar, de nmagazinare mnezic a experienei dobndite, de protecie psiho-somatic, de ngrdire i control a fondului pulsional, de identificare cu anumite modele, de adaptare la mediu i transformare a acestuia prin activitate .a. n fine, derivnd din Eu dar fiind autonom fa de el, Supra-eul (das berich) este o instan ce se dezvolt progresiv nc din copilrie, pe baza interiorizrii diverselor imperative i prohibiii de caracter social, ca i a stvilirii tendinelor individuale de satisfacere nemsurat a propriilor plceri. Tutelat de principiul datoriei, funcioneaz asemeni unui judector sever i intransigent care nbu, din poziia contiinei morale, apetiturile interzise depozitate n Sine. 15

26. Constiinta de sine: esenta, caracteristica, manifestarea. Contiina de sine constituie reflectarea n contiina individului a propriei existene psihice i sociale. Se structureaz n cadrul relaiilor sociale, individul cunoscndu-se pe sine i delimitndu-se de ceilali prin comparare cu semenii si. Individul devine, astfel, o contiin personalizat, individualizat. Constiinta de sine si, mai apoi, identitatea de sine se formeaza si se dezvolta in timp, intr-un amplu proces de integrare mai intai la nivel senzorial, perceptiv si motric, a celor mai timpurii experiente care succeda nasterea si, apoi, prin introiectarea si internalizarea tuturor impresiilor si observatiilor copilului despre lumea in care fiinteaza si despre sine. Impresiile despre sine apar ulterior impresiilor despre lume, deoarece copilul abia nascut nu este nicidecum constient de sine. In primele momente de dupa nastere lumea i se prezinta acestui micut om, ca fragmentata si disparata, stridenta prin multitudinea si opulenta stimulilor cu care ea il bombardeaza. Elaborarea primelor perceptii este conditionata, evident, de dezvoltarea cerebrala si de dezvoltarea conexiunilor dintre ariile de proiectie corticala, ele (perceptiile) reprezentand un proces complex la care, initial vor participa un numar redus de analizatori, printre care, in mod special, cel vizual si cel gustativ. Pe baza primelor perceptii se vor forma in scurt timp reprezentarile, la inceput avand un caracter rudimentar si primar, schematic si neelaborat. Dar, pe masura ce perceptiile copilului asupra lumii din jurul sau se imbogatesc si se diversifica, crescandu-si gradul de complexitate si de acoperire (surprinzand din ce in ce mai multe dimensiuni ale realitatii), perspectiva asupra lumii va creste, sub ochii uimiti ai copilului, si-si va gasi cai din ce in ce mai evoluate de reprezentare, la nivel mental, a tuturor realitatilor pe care el le poate percepe in starea de veghe. Nasterea reprezentarilor constituie primul semn de continuitate a vietii psihice, care va incepe sa delimiteze in mintea copilului momentele trecute de momentele prezente si sa afirme continuitatea existentiala a lumii si a obiectelor, chiar si atunci cand ele sunt ascunse privirii sale. Astfel, in intervalul 5-6 luni 1 an se instaleaza, ca certitudine a copilului asupra continuitatii lumii in care traieste, permanenta obiectului el va invata ca un obiect sau o persoana exista chiar si atunci cand el nu o vede ca atare. Iata cum ia nastere, prin urmare, constiinta de altul si cum copilul devine constient de tot ceea ce il inconjoara. Constiinta asupra obiectelor si asupra celorati se dezvolta inaintea constiintei de sine, dar dobandirea capacitatii de a manipula obiecte si a experientei de a fi centrul de interes al celorlalti va atrage atentia copilului asupra lui insusi. Astfel va incepe sa se cladeasca constiinta de sine, care, la inceput va avea o puternica baza senzoriala, fiind mult mai aproape de fiziologic, decat de intelectual sau spiritual. Constentizarea proprioceptiva/propriokinestezica reprezinta, de fapt, punctul de plecare catre starea de constiinta asupra unitatii si integralitatii Eului corporal, ca nucleu principal al eului si avand ca sateliti adiacenti urmatoarele segmente: eul biografic, eul material, eul social, eul epistemologic, eul axiologic si eul spiritual. Toate aceste fatete ale eului dau continuitate si sens vietii psihice a individului si permit aparitia, in cursul unei dezvoltari ontogenetice normale, a constiintei de sine o structura cu un continut latent (toate informatiile despre noi insine, din trecut si din prezent, pe care le-am inregistrat in contul unui eu biografic si a unei memorii latente, dar pe care nu le reactualizam permanent) dar cu un proces dinamic, care se traduce prin starea de vigilenta si care ne permite sa fim in permanenta constienti de starea de functionare fiziologica (starea de bine sau de disconfort interior) si psihica (toata paleta de trairi emotionale, cu un spectru larg de tonalitati, osciland de la extrema pozitiva la extrema negativa). Cu alte cuvinte, constiinta de sine ne permite, printre altele, sa fim permanent in contact cu nevoile noastre atat fiziologice, cat si psihologice, asigurand o buna echilibrare si armonizare a nevoilor de functionare ale acestui sistem holistic, bio-psiho-social (omul). Constiinta de sine are insa mult mai multe fatete si face referire la o multitudine de continuturi diferite ea ne tine in contact (acumuland in permanenta date despre noi) nu numai cu fizilogicul si cu afectivul, ci si cu vasta retea de procese si continuturi cognitive, permitandu-ne, astfel, sa fim constienti de eficienta noastra intelectuala, de calitatea si fiabilitatea proceselor noastre de procesare cognitiva, de stabilitatea si operativitatea mnezica, de stabilitatea si distributivitatea atentiei, de bagajul de achizitii teoretice si practice, etc (eul epistemologic). Constiinta de sine ne mai permite ca, in baza unei educatii adecvate, sa fim permanent constienti de pozitia noastra in fata celorlalti, de raporturile dintre noi si ceilalti si ne ajuta sa abordam conduite, atitudini si comportamente adecvate contextului social si sa ne pozitionam corect in grupurile de apartenenta (eul social). Prin urmare, asa cum spuneam mai devreme, la nasterea si dezvoltarea constiintei de sine concura toate aceste euri, primul dintre ele care se contureaza in cursul unei dezvoltari tipice fiind eul corporal [ (Eu) sunt]. Imediat dupa el se dezvolta eul biografic (Cine sunt?) si cel material (Eu am) si apoi, mai tarziu, prin ramificarea si imbogatirea conexiunilor dintre copil si mediu - eul social (Eu si ceilalti), eul epistemologic (Eu cunosc), eul axiologic (Eu ma indoiesc) si, in ultima instanta, cel mai complex eul spiritual (Eu cred).

16

27. Constient si Inconstient. Invatatura lui Freud si neofreudismul. Psihicul nu este omogen, uniform, nediferentiat, liniar. Uneori el este mai clar, mai lucid, alteori mai tulbure si mai obscur. In anumite situatii, ne dam seama de noi insine, de trairile noatre, in altele nu. Diverse actiuni sau ganduri care ne-au captat candva atentia si efortul incep, odata cu trecerea timpului, sa se realizeze aproape de la sine, fara a mai fi necesara controlarea lor exprea. Cu alte cuvinte, psihicul cunoaste o mare diferentiere si neuniformitare existentiala si functionala. El exista si se manifesta in trei ipostaze: psihic constient, psihic subconstient si psihic inconstient.Constiinta este o forma suprema de psihic, acea forma prin care se realizeaza integrarea subiectiv-activa a tuturor fenomeenlor vietii psihice si care permite raportarea continua la mediu. Inconstientul este nivelul primar, bazal, de profunzime a organizarii psihicului care, desi aconstient, influenteaza psihismul.Relatia dintre constient si inconstient a fost cel mai adesea abordata prin opozitia metafizica a celor doua niveluri de organizare structural-functionala a psihicului, vazute ca doua sfere impenetrabile si cu o natura total diferita, prin reductia simplist-mecanica a unuia la celelalt. In felul acesta nu numai ca problema nu era solutionata, dar nu se creau nici macar premisele solutionarii ei.Constientul si inconstientul sunt momente functionale inseparabile ale psihicului uman. Ca urmare, in functie de diversele ipostaze ale manifestarilor comportamentale apartinatoare individului, constientul si inconstientul vor fi coordonate si alternate prin praguri mobile. Aceasta inseamna ca ceea ce la un moment dat este constient la un alt moment poate deveni inconstient. De regula, constient este ceea ce se acorda cu experienta individului si il foloseste in planul activitatii, pe cand inconstient este acel continut psihic care contrazice experienta individului, in virtutea acelui fapt el fiind respins. Continuturile psihice constiente se stocheaza in inconstient. Intre constient si inconstient exista trei tipuri de relatii: relatii circulare, relatii de subordonare si relatii de echilibrare. Relatiile circurale constau in faptul ca oricare dintre continuturile constientului trece in incosntient, pentru ca in urma germinatiei sa treaca din nou, in constient. Relatiile de subordnare integrativa presupun subordonarea si dominare unuia de celelalt. Sensul acestei subordonari se repercuteaza asupra valorii comportamentului: daca exista o supreamatie a constientului asistam la o inaltare a omului iar daca domina inconstientul avem parte de o degradare a omului. Relatiile de echilibrare dintre constient si inconstient presupun realizarea unui usor balans intre starile constiente si cele inconstiente, fara predominanta vadita a unora sau altora.Concluzii - In dinamica vitala a constientului si inconstientului prinipalul sistem de referinta ramane constiinta, deoarece prin intermediul ei omul reproduce in mod adecvat realitatea, asa cum este ea, si numai in virtutea acestui fapt el isi poate conduce si regla coerspunzator conduita. Orientarea analitic (dinamic) este prima propunere de intervenie psihoterapeutic sistematic, ce se dezvolta la nceputul secolului XX din gndirea i practica clinic a lui Sigmund Freud (1856-1939). Psihoterapia consta intro aplicare metodic a unor tehnici psihologice determinate, pentru restabilirea echilibrului afectiv al unei persoane. Freud spunea : ,,psihanaliza este o psihoterapie care se desfasoara in conditii de rezistenta . Modalitatea de a depasi rezistenta este analiza rezistentelor. Freud i propune s dezvluie rolul diverselor niveluri ale psihicului i dinamica raporturilor dintre contient, incontient, subcontient, afirmnd c dorinele care vin n conflict cu normele sociale i cu principiile morale ale persoanei sunt supuse refulrii i alungate n subcontient.. Freud spune ca psihanaliza este un instrument care permite eului s ajung la o cucerire progresiv a id-ului; el ncearc s arate cum eul social reuete s impun limite id-ului.Psihanaliza a fost dezvoltata de Sigmund Freud la inceputul secolului al XX-lea ca teorie generala a inconstientului. Calea recomandata pentru accesul in inconstient este intelegerea sensului viselor si a actelor ratate (lapsus-uri). Semnificatia viselor a reprezentat punctul de plecare al folosirii teoriei psihanalitice ca posibilitate terapeutica. Interpretarea simbolurilor, produse ale fanteziei sau in relatie cu situatii originare, isi aduce contributia la elucidarea etiologiei starilor nevrotice si la interpretarea lapsus-urilor ca substrat logic.Interpretarea actelor ratate i simptomatice - o alt contribuie fundamental la investigarea proceselor incontiente semnat de Freud. Freud este primul care a sesizat logica acestor erori, pornind de la premisa determinismului tuturor manifestrilor noastre psihice.Freud se exprima: "Unde era Sinele, trebuie sa fie Eul").Scopul psihanalizei afirma Freud este sa faca din inconstient constient.Cu toate contributiile pe care psihanaliza le-a adus la redimensionarea obiectului psihologiei, fapt care i-a si determinat pe unii autori s-o considere o adevarata revolutie in psihologie, ea a generat si revizuiri sau reformari fapt care a dus, in timp, la aparitia neo-freudismului. Neofreudistii conserva ideile principale ale lui Freud referitoare la natura umana, la fortele ei propulsatoare si la tulburarile psihice unctionale. Ei considera la fel ca si freud ca conduita omului este determinata de impulsuri emotionale inconstiente, numai ca acestea nu sunt generate de instinctele sexuale innascute, ci de factori sociali nevrozele sunt provocate de factori culturali. E. Fromm era ferm convins ca pe om nu-l formeaza instinctele si infranarea lor ci istoria. Caracterul omului , pasiunile si grijile lui sunt produsul culturii; defapt omul insusi este creatia si realizarea cea mai importanta a eforturilor neintrerupte ale omenirii, a caror naratiune Fromm o denumeste istorie. Sunt 2 curente principale in neo-freudism: psihoterapia social (tendina culturalist n psihanaliz) via E. Fromm (umanism socio-psihanalitic) (individul e purttorul socialului i nu elementul constitutiv lui), K. Horney (anxietate fundamental); neopsihanaliza clinic via J. M. Lacan (hermeneutica psihanalitic), O. Rank (traumatismul naterii). Neo-freudismul ramane un bun castig in deschiderea obiectului psihologiei spre influentele externe, sociale. 17

28. Contiina i limba. Contiina i memoria. Intelectul artificial i modelarea procesului de gndire. Totalitatea elementelor sructurale ale constiintei apar si se dezvolta in procesul muncii. Ele se materializeaza mai intii de toate in limba si vorbire. Limba este un sistem obiectiv deosebit in care se imprima experienta social-istorica, se acumuleaza cunostintele, se imbogatesc personalitatea cu acele valori, care au fost elaborate pina la ea si pentru ea de toata omenirea. Fiind insusita de om, limba devine purtatorul constiintei lui. Limba este tot asa de veche ca si constiinta. Ea nu este un vas gol, in care se toarna, gindirea gata formata si nici invelisul exterior al constiintei, ci elementul ei structural prin intermediul caruia se prelucreaza, se obiectivezeaza, se pastreaza si se exprima continutul gindirii constiintei intregi. Limbajul indeplineste functiile: -ca invelis material al ideilor, limbajul indeplineste un rol constitutiv in raport cu cunostintele -este un mod de comunicare intre oameni, limbajul permite insusire cunostintelor -contribuie la formarea structurilor logice ale subiectului -ca mijloc intre gindire si obiect, cuvintul are o semnificatie cognitiva -prin limbaj comunica generatiile, transmitindu-si experienta si cunostintele -functia de verificare a cunostintelor -de transformare, prin diferitele modalitati lingvistice se obtin propozitii cu o valoare informativ noua -de argumentare, permite sustinerea unor teze si realizeaza critica altora. Constiinta este memorie, fara de care nu am ajunge la identitate, la noi insasi. Memoria le fel ca si limba este un element al gindirii. Memoria este capacitatea constiintei, a gindirii, de a actualiza trecutul, de a mentine si de a nu da uitarii cunostintele obtinute. Memoria constituie un fel de trasatura de unire intre ceea ce am fost si ceea ce suntem in prezent si spre ceea ce aspiram sa fim in viitor, este identitatea eului nostru pe axa timpului. De aceea, Henri Bergson definea constiinta in primul rind ca memorie. Un om care si-a pierdut memoria si-a pierdut in mare parte constiinta si deci identitatea de sine, daca nu i-a fost atins si mai grav centrul vorbirii, pentru ca astfel sa nu fie chiar totul pierdut pentru a si le recupera. Tot datorita constiintei, ne amintim un eveniment placut sau trist din viata sau din istoria tarii noastre. Memoria trairilor anterioare si proiectia viitorului sunt laturi complementare ale identitatii de sine a personalitatii umane. Aceste componente se refera si la comunitatile umane, nationale indeosebi. Constiinta trecutului comun si increderea in viitorul propriu sunt definitorii pentru constiinta nationala a ficarui popor.Elementul de baza al intelectului artificial este gandirea. Toate procedeele caracteristice gandirii pot fi identificate cu rezolvarea unor probleme. Rezolvarea unei probleme presupune alcatuirea unui algoritm conform caruia solutia poate fi gasita. Se disting 2 tipuro de probleme: mecanice si intelectuale. Rezolvarea problemelor mecanice presupune efectuarea unor operatii simple (calcul mathematic) dupa un algoritm deja stabilit (ceea ce poate fi efectuat de catre om sau orice masina de calcul sin u necesita constientizarea procesului si rezultatul obtinut). Rezolvarea problemelor intelectuale necesita anumite abilitati intelectuale de a analiza, sintetiza, deduce, concluziona etc. Misiunea intelectului artificial este de a alcatui acesti algoritmi. Majoritatea problemelor de acets gen pot fi clasificate in grupuri care necesita un algoritm comun.Cunoasterea, gindirea se manifesta ca un proces creator. Forta creatoare a spiritului uman este un privilegiu al omului, o necesitate vitala a existentei lui. Gindirea creatoare presupune capacitatea omului de a-si formula probleme si de a le oferi solutie. Rezultatele cunoasterii sunt supuse unor operatii, indeplinite de creier, care in totalitatea lor sunt definite, gindite. Gindirea se exteriorizeaza, producind notiuni, judecati, rationamente. Procesul de gindire reflecta proprietatile, legaturile, relatiile esentiale ale obiectelor si fenomenelor; evidentiaza o legatura dintre notiuni, prin care se afirma sau se neaga ceva. 29. Gnoseologia ca teorie a cunoasterii.Noiunea de cunoatere i cunotine. Subiectul i obiectul cunoaterii. Cunoaterea este procesul elaborrii cunotinelor, producerii ideilor sau enunurilor despre realitate, ea este procesul specific uman de reflectare activ, complex i contient a lumii reale, procesul transpunerii i traducerii naturii, societii i gndirii n sistemul lumii de idei, n limbajul specific al abstraciilor. La o analiz global a procesului cunoaterii, putem distinge dou pri structurale fundamentale ale lui: obiectul cunoaterii i subiectul cunoaterii. ntreaga lume reala este sau devine obiect al cunoaterii. Obiect al cunoaterii este nu numai esena, ci i fenomenul, momentele dezvoltrii unui sistem. Subiectul cunoateri este omul, nzestrat doar el cu structurile i funciile necesare producerii de idei. Dar omul este nu numai subiect al cunoaterii, dar i subiect al practicii i subiect al valorii. Limba constituie mijlocul de comunicre al produselor cunoaterii, dar i un instrument al elaborrii i producerii cunotinelor. Gnoseologia este teoria cunoasterii in general. Obiectul gnoseologiei cunoasterea umana, elementele si mecanismele acesteia, legile si genurile cunoasterii. Gnoseologia se preocup de esena procesului de cunoatere, obiectul, subiectul, structura i mecanismul acesteia.Cunoasterea este procesul de dezvaluire a esentei obietului si fenomenelor de insusire,reproducere mentala a realitatii obiective de catre subiectul cunoscator.Cunoasterea este o activitate individuala,teoretica a omului.Cunoasterea este reflectarea realitatii obiective in cunostinta oamenilor si e unul dintre procesele definitorii ale spiritului uman.Cunostintele sint rezultatul cunoasterii in care se fixeaza experienta umana si care constituie planul ideal al activitatii. 18

30. Cunoaterea tiinific, Specificul i Structura ei. Epistemologia, paradigma stiinific. Cunoaterea tiinific reprezint procesul de creaie al ideilor prin aciunea subiectului asupra obiectului. Rezultatul acestei aciuni are un coninut determinat de obiecte n msura n care acesta este nsuit sub aspect cognitiv de subiect. Orientarea tiinific ctre studierea obiectelor care pot fi incluse n activitatea practica a omului repreyint o particul important a cunoaterei tiinifice. Cunoaterea tiinific reflect obiectele n forma practicii. Acest proces este condiionat att de particulele obiectului de studiu, ct i de o mulime de factori socio-culturali. Metodele i formele de cunoatere tiinific pot fi clasate confrom urmtoarelor criterii: gradul lor de generalitate, specificul inferenei logice, caracterizeaz cunotinelor obiinute prin aplicarea lor, tipurile de concepte necesare pentru formularea lor.n acest sens putem vorbi de metode generale, particulare i singulare, inductive i deductive, empirice, teoretice i logice, analitice i sintetice, calitative i cantitaive. Desigur, la cercetarea formelor i metodelor de cunoaterii tiinifice trebuie s purcedem de la observare la experiment.Observarea tiinific este un proces ncepnd cu observaiile senzoriale directe. Obiectivitatea i precizia observrilor tiinifice depind de o serie de factori obiectivi i subiectivi: 1) natura fenomenului cercetat; 2) sensibilitatea organelor de sim ale observatorului; 3) numarul observrilor realizate; 4) aparatele, utilajele i instrumentele utilizate; 5) natura teoriilor prin care contientizm percepiile n fapte de observaie.Experimentul este o from a cunoaterii n scopul descoperirii i formulrii faptelor tiinifice i a legilor ce le guverneaz, presupunnd intervenia premeditat a omului n desfurarea fenomenelor i proceselor reale. Experimentel tiinifice pot fi clasificate dup urmtoarele criterii: 1)naturale i sociale; 2) clasice i neclasice; 3) reale i ideale,etc.Procesul cunoaterii tiinifice este rezultatul concurenei dintre ipoteze n soluionarea situaiilor problematice, de proporii mai mici sau mai mari, existente n orice moment n cadrul unei sau altei tiine. La o analiza globala a cunoasterii a procesului cunoasterii putem distinge 2 parti structural ale lui:obiectul cunoasterii si subiectul cunoasterii. Si anume obiectul cunoasterii se refera la lumea reala,la esenta ,la fenomene precum si la dezvoltare.Pe cind subiectul cunoasterii analizeaza omul cu structurile si functiile necesare producerii ideilor. Cunoaterea tiinific presupune dou niveluri relativ distincte, care se ntreptrund ns i se implic reciproc: nivelul empiric i nivelul teoretic. Nivelul empiric const din fapte, date empirice ale tiinei. Orice cunoatere tiinific, pornete i se spijin permanent pe un mare numr de fapte, care reprezint nregistrri, "decupaje" specifice ale caracteristicilor obiectelor i fenomenelor individuale. Prin gruparea i compararea faptelor, ea descoper regularitilor empirice sau legile empirice. Acestea nu sunt inc legi teoretice ntruct nu explic i nu prevd fenomenele ci surprind o repetabilitate observata. Regularitile empirice apar adesea sub form de corelaii. Ele reprezint materia prim a tiinei care ns nu se rezum la acestea. Ea aspira constant ctre elaborarea de teorii, de explicaii eseniale, generale, fundamentate pe o concepie determinist, n cardul creia se urmrete sa se descopere cauzele acestor regulariti.Epistemologia reprezint o ramur a teoriei Stiintei si a Filosofiei. Ea analizeaza aparitia structurii, metodei si veridicitatea cunoasterii stiintifice. Una din sarcinile epistemologiei consta in a stabili conditiile, valoarea si limitile cunoasterii stiintifice, gradul de certitudine cunostintelor obtinute da a analiza metodele ce duc la sporirea certitudinii ei. Epistemologia formuleaza probleme si-i sugereaza si metode de solutionare a lor, caile de integrare a noilor solutii stiintifice in ansamblul cunoasterii umane. Paradigma este o construcie mental larg acceptat, care ofer unei comuniti sau unei societi pe perioad ndelungat o baz pentru crearea unei identiti de sine (a activitii de cercetare de exemplu) i astfel pentru rezolvarea unor probleme sau sarcini. Paradigmele nelese ca realizri tiinifice exemplare, ca exemple concrete de formulri i soluii ale problemelor tiinifice, sunt baza acelui acord al oamenilor de tiin asupra fundamentelor, ce distinge orice cercetare tiinific matur. Paradigmele sunt realizri tiinifice universal recunoscute care, pentru o perioad, ofer probleme i soluii model unei comuniti de practicieni. Cunoaterea cuprins ntr-o paradigm este n mare msur una tacit. Regulile deriv din paradigme, dar paradigmele pot ghida cercetarea chiar n lipsa regulilor. 31.Logica si metodologia cunoasterii stiintifice.Specificul cunoasterii economice. Logica si metodologia cunoasterii stiintifice studiaza raportul dintre logica si metodologie.Logica stiintei reflecta logica structurilor stiintifice, reprezinta teoria principiilor pe baza carora se organizeaza investigatia stiintifica.Logica stiintei abordeaza problema metodelor si formelor cunoasterii stiintifice, natura descoperirelor stiintifice,dialectika traditiei si inovatiei in procesul cunoasterii stiintifice.Logica stiintei analizeaza ansamblul bine ordonat de propozitii ale sintaxei logice ale limbajului.Logica stiintei se ocupa cu analiza formala si confruntarea diferitor notiuni stiintifice intre ele cu scopul de a le evidentia sensul, corectitudinea formala,legaturile si valoarea relative a adevarului.Problema fundamentala a logicii stiintei este cercetarea legaturii ce se stabileste intre cunostintele data si cele noi, atat la etapa elaborarii ipotezelor cat si la etapa verificarii lor.Ca metodologie generala a cercetarilor stiintifice logica stiintei cuprinde metodele utilizate in procesul descoperirii si sistematizarii cunostintelor.Printre acestea mentionam analiza si sinteza, inductia si deductia,observatia,experimentul, ipoteza,modelarea,formalizarea, etc.De asemenea sunt studiate procedeele:generalizarea,abstractizarea,analiza, sinteza, definitia, observatia, experimentul, preclucrarea datelor experimentale. 19

32. Problema adevarului in stiinta si filosofie. Obiectivitatea adevarului. Adevarul si stiinta. Teoria adevarului este una din cele mai fundamentale teme ale reflectiei filozofice, referndu-se la valoarea cunoasterii umane in genere si a celei stiinifice in special. Gnoseologia plaseaza tema adevarului cunoasterii in contextual restrans al relatiei cognitive relatia dintre om, ca subiect epistemic, si lume, ca obiect al cunoasterii. Au aparut noi contexte de abordare a problemei in cauza: 1) cel logico-semantic, cercetarile caruia privesc reconstituirea conceptului de adevar in cadrul unor sisteme semantice sau limbaje formalizate; 2) cel metodologic, in cadrul caruia sunt studiate aspectele pragmatice ale adevarului, regulile si normele procedurilor de confirmare si respingere; 3) cel epistemologic, prin care se umrareste elaborarea unui concept intergral al adevarului. Aristotel a elaborat o conceptie complexa asupra adevarului: A enunta ca ceea ce este - nu este, constituie o propozitie falsa, dimpotriva, o enuntare adevarata este aceea prin care spui ca este ceea ce este si ca nu este ceea ce nu este. In decursul secolelor au mai fost formulate inca 2 teorii. Conform teoriei coerentei a spuna ca o propozitie este adevarata inseamna a spune ca este in concordanta cu toate celelalte propozitii acceptate. Coerenta nu este numai un criteriu al adevarului, ci chiar caracteristica definitorie a acestuia. Ceva e adevarat atunci si numai atunci cand concorda cu alte propozitii, nu cu faptele. Adeptii teoriei pragmatiste a adevarului au luat drept baza punctul de vedere, conform caruia functia gandirii consta in a forma idei care sa se deosebeasca si sa fie utile in activitatea practica. Numai activitatea practica ofera un criteriu pentru a stabili ca unele propozitii sunt adevarate, iar altele false. Astfel in stiinta adevarul unei idei este determinat de verificarea, confirmarea experimentala. Daca, utilizand o ide stiintifica, am produs o anumita stare de lucruri dorita, atunci aceasta ide este adevarata. A spune ca o ide este adevarata, nu inseamna a spune ca ea corespunde faptelor, ci altceva: ca ea s-a dovedit a fi functionala, utila in gasirea unor solutii acceptabile la problemele si necesitatile practice. Perspectiva definirii adevarului ca adecvare a imaginii noastre gnoseologice impune plasarea pe prim-plan a ideii obiectivitatii adevarului. Adevarul stiintific este altfel dect cel filosofiic Ortega y Gasset considerra ca exactitatea si rigoarea previziunilor stiintifice sunt dobndite de stiinta experimentala cu pretul mentinerii sale ntr-un plan de probleme secundare. Ortega considera ca doar filosofia ncearca sa dea raspuns ntrebarilor prime, decisive. Adevarul filosofic va fi astfel suficient, dar inexact; adevarul stiintific este insuficient,dar exact.Esentiala n cadrul viziunii sale asupra relatiei filosofie-stiinta, aceasta comparatie a adevarului stiintific cu cel filosofic are drept consecinta o subordonare fundamentala a stiintei fata de filosofie: "Adevarul stiintific este un adevar exact, dar incomplet si penultim, care se integreaza obligatoriu n altfel de adevar, ultim si complet, chiar daca inexact, pe care n-as vedea nici un inconvenient sa-l numim ". Adevarul filosofic are calitatea de a fi mai radical, mai esential; atributul adevarului stiintific de a fi exact nu este un indiciu de superioritaate al acesstuia ntruct fiind existenta certa a stiintei si relatia adevar filosofie-adevar stiintific, filosofia devine ea nsasi necesara. Obiectivitatea adevarului inseamna reproducerea adecvata a unui continut real ce exista independent de constiinta subiectului cunoscator. Obiectivitatea adevarului trebuie inteleasa ca o tendinta mereu reinnoita si niciodata realizata definitiv.

33.Societatea ca obiect de studiu al filosofiei.Structura societatii,elementele ei. Societatea este ca un sistem nemarginit,hipercomplex,care e capabila de autoreglare si autoperfectionare,dar si de autodepasire a propriei sale organizari.Aristotel spunea ca omul este fiinta politica,destinata a trai in societate.Omul este o fiinta sociabila mai mult decit albinele.Anu face parte dintr-o cetate este a fi o natura degradata sau superioara omului (fiara sau zeu). Fenomenele sociale au caracter obiectiv.O trasatura a societatii sunt relatiile sociale,care leaga indivizii si actiunile lor individuale intr-o unitate.Relatiile sociale leaga individul cu grupul,grupurile mari realizindu-si activitatile economice,politice,juridiciare,morale in societate. Dupa K.Marx formatiunile sociale reprez trepte in dezvoltarea societatii.Orice formatiune se caract printr-un sistem propriu si specific de relatii de productie. Societatea si socialul presupun fiintarea colectiva.Raportul individ-societate: -Individul si societatea nu sunt autonome,individul existind in incinta societatii,iar societatea impreuna cu indivizii. Societatea este un sistem de interactiuni,relatii intre elementele sale constitutive.Individul si societatea sunt realitati mereu impreuna. Elementele principale ale unei societati sunt : -clasele (Ansamblu de persoane grupate dup criterii economice, istorice i sociologice.), -natiunile (Comunitate stabil de oameni constituit istoricete i aprut pe baza unitii de limb, de teritoriu, de via economic i de factur psihic, manifestate n particularitile specifice ale culturii), -popoarele (Form istoric de comunitate uman, superioar tribului i anterioar naiunii, ai crei membri locuiesc pe acelai teritoriu, vorbesc aceeai limb i au aceeai tradiie cultural.)

20

34.Sistemul economic al societatii.Economia ca scop si mijloc de existenta a societatii. Cultura si economia au o relatie foarte strinsa,astazi vorbindu-se despre intreprinderi inteligente cu un comportament suplu si adaptabil la schimbari si cu o productie bazata pe munca de creatie intelectuala.Activitatea economica reprez un proces de conjugare asubiectului si obiectului,o actiune a omului asupra naturii,si a ceea ce aceasta ne ofera ca resurse,o obiectivizare a subiectului si o umanizare a naturii.In acest proces omul realizeaza o transpunere a actiunilor legilor naturi (mecanice,chimice,biologice) in activitatea productiva.In procesul muncii omul apare ca principiu activ,iar natura ca cel pasiv.Datorita rolului activ al omului, natura e recreata prin cultura si munca,supunindu-se nevoilor si sopurilor oamenilor,a societatii.Satisfacerea nevoilor omului de hrana ,adapost,imbracaminte constituie obiectivul prim al activitatii economice. -Economia este o :suspendare a consumatiei,in sensul ca omul nu consuma tot ce are la dispozitie sau ceea ce produce la un moment dat,ci rezerva si conserva o mare parte p/u viitor,p/u conditii neprielnice. -economia este o utilizare maxima a minimului, acesta fiind raspunsul omului la raritatea bunurilor. Forma superioara a economiei este capitalul cu rolul de a produce si alte valori sau bunuri economice,de a le inmulti si a se inmulti pe sine.Scopul sau este acumularea prin reinvestire in largirea productiei,retehnologizare p/u a asigura progresul economic. Viata sociala a fost si ramine un proces economic ce concentreaza cele mai multe energii umane si fizice fara de care nu ar fi progresul in general a unei societati.In epoca noastra o natiune se face resimtita prin puterea economica.Progresul economic inseamna si unul social si cultural.(invatamintul si pregatirea p/u scoala a fortei de munca,dar si productia abundenta a unor bunuri ca automobilul,electrocasnice).Progresul economic genereaza si o crestere a nr. de intelectuali.Piata si comertul initial au avut si o semnificatie culturala si istorica,punind in legaturi oamenii si culturile. 35.Societatea si natura,corelatia lor.Probleme ecologice contemporane,biosfera si noosfera. Notiunea de natura inglobeaza in sine lucrurile din natura:lumina stelelor,intinderile nemarginite ale oceanelor,riurile,padurile,adica tot ce exista,universul si in acest sens e identica cu materia.Natura e materia in multiple forme,iar in sens ingust inseamna ansamblul conditiilor naturale ale existentei omului si omenirii. Gindirea antica concepea natura ca pe un intreg ce se schimba,iar omul era o parte a ei.Viata ideal era considerata cea traita in armonie cu natura.In epoca medievala natura se considera creata de Dumnezeu,dar la un nivel mai iferior ca omul (care era inzestrat cu suflet).Natura era conceputa ca izvor al raului,care trebuie depasita si supusa,iar viata omului e prezentata ca o lupta a inceputului dumnezeiesc-sufletul ,cu inceputul natural pacatos-corpul.In epoca Renasterii atitudinea fata de natura se schimba ,omul descoperind frumusetea si splendoarea ei.F.Bacon proclama scopul stiintei si tehnicii-dominatia asupra naturii.Atitudinea fata de natura incepe sa domine principiul responsabilitatii si apare spiritul de organizare,constientizare. Cele mai generale reprezentari despre corelatia dintre oamnei si natura ni le ofera mediul inconjurator.Se disting mediul natural si cel artificial.Mediul natural cuprinde geo si biosfera (sisteme ce au aparut si exista independent de om).Mediul natural insereaza izvoarele naturale ale vietii (flora,fauna) si bogatiile naturale (carbune,titei). Mediul artificial include nu numai organismele neinsufletite dar si cele vii:plante,animale.Corelatia dintre societate si mediu in urma cresterii productiei industriale apare pericolul pieirii omenirii ca rezultat al epuizarii resurselor si poluarii mediului. Problema ecologica consta in epuizarea resurselor naturale,poluarea excesiva a mediului,defrisarea padurilor,cresterea cantitatilor de deseuri,pericolul schimbarii climei care poate duce la marirea nivelulu apei in oceane.Biosfera este un sistem integru in cae actioneaza diferite biocenoze (ex: padurea este o biocenoza populata de diverse populatii)atit intre ele,cit si cu invelisul aerian,realizind schimbul de caldura al Pamintului cu spatiul cosmic,apa si rocile de munte.La o anumita treapta de dezvoltare a biosferei apar conditii p/u aparitia oamenilor. Noosfera reprez sfera ratiunii.Inarmata cu gindirea stiintifica,omenirea influenteaza procesele biologice,chimice,fizice ce au loc in biosfera. 36. Sistemul social si politic al societatii. Sistemul social este ansamblul raporturilor ce apar intre segmentele unei societati, rezultatul incercarii de specificare de sistem, dezvoltarea stiintelor pentru a legitima studiul fenomenologiei sociale. Descrie complexul tuturor actiunilor ca societate. Consta in mod exclusiv din capacitatea de producere si reproducerea comunicarii optime. Oamenii actioneaza din necesitate, motive si interesele lor, urmaresc scopul, actioneaza constient. Acest fapt este bazat pe baza cunoasterii legilor sociale, acordului reciproc dintre scopurile activitatii si mijloacele ei si legile sociale. Sistemul politic reprezinta un subsistem al sistemului social si cuprinde relatiile politice, institutiile politice si conceptiile politice. Sistemul politic este sistemul care asigura organizarea si conducerea de ansamblu al societatii, functionalitatea ei. Diferite comunitati umane, ajunse la o anumita treapta de dezvoltare, nu mai pot exista si functiona fara sa fie organizate intr-un sistem politic, aceasta constituind o lege generala a progresului istoric. Constituindu-se ca un sistem de organizare si conducere a societatii, sistemul politic slujeste si trebuie sa slujeasca atat societatea in intregul ei, cat si al raporturilor dintre ele, existente la un moment dat intr-o societate.

21

37. Raportul dintre natural si social in om. Notiunile de individ, individualitate, om, personalitate. O problema importanta in determinarea esentei umane o cosntituie provlema corelatiei dintre factorul biologic si social in om, adica in ce masura omul este om datorita naturii si in ce masura datorita societatii. Omul reprezinta unitatea acestor 2 factori, caci ca fiinta biologica, omul deja se naste pentr a fi om, doar el devine om, se transforma din posibilitate in realitate, numai datorita factorului social, conditiilor social-economice, conditiil de trai in care se gaseste, se educa, activeaza. Acesti 2 factori in natura umana, in acest aspect au aceeasi pondere, fiindca numai fiinta biologica umana in contextual societatii devine om si orice alta fiinta, ce conditii nu I s-ar acorta, nu poate deveni om. Factorul biologic care desemneaza natura omului se cre a fi evaluat coretc, fiindca absolutizarea unor aspecte ale factorului biologic poate avea consecinte negative asupra unor grupe mari de oameni. Referitr la filosofia umana se folosesc notiunile om, individ, individualitate, personalitate. Omul este unitatea biologica si sociala care determina esenta finite umane, care il face pe om sa se deosebeasca nu numai prin faptul ca gandeste, ci prin faptul ca el creeaza ceea ce nu exista in natura. Notiunea de individ il caracterizeaza pe om ca reprezentant al speciei umane. Notiunea de individualitate caracterizeaza ceea prin ce el nu este identic cu altii. Prin ce individual se deosebeste de semenii sai. Daca individual semnifica unitatea sa cu specia umana, atunci individualitatea arata prin ce el se exclude de multime. Notiunea de personalitate implica caracterul social al individului ca membru al societatii date. Personalitate ca notiune istorica filosofica reprezinta particularitatile sociale ale omului ca membru al societatii.

22

38.Obiectul si problematica antropologiei filosofice,notiunile ei de baza.Principalele conceptii filosofice despre om. Antropologia filosofica este punctul de intersectie al tuturor cercetarilor referitoare la om si la raportul acestuia cu mediul.Ea studiaza problematica omului sub aspectele sale cele mai generale prin sintetizarea datelor tuturor stiintelor particulare despre om(biologic,psihologic,antropologic). Antropologia se ocup cu studiul tiinific al omului (genul Homo Hominis). Este o disciplin holistic din dou puncte de vedere: se ocup de studiul tuturor oamenilor, din toate epocile i trateaz toate dimensiunile umanitii. n centrul antropologiei se afl ideea de cultur i noiunea c aceasta reprezint specia uman, c specia noastra i-a dezvoltat o capacitate universal de a concepe lumea simbolic, de a preda i nva astfel de simboluri n mod social i de a transforma lumea (i pe noi nine) pe baza acestor simboluri. Antropologia a debutat ca tiin a istoriei. Inspirat de triumful metodei tiinifice n tiinele naturale, antropologii secolului al XIX-lea considerau c fenomenele socio-culturale erau guvernate de legi i principii care pot fi descoperite. Aceast convingere, existent nc nainte ca tiinele sociale s-i formeze teorii i metode, era dublat de viziunea iluminist a umanitii - concomitent ncreztoare n emanciparea socio-cultural a oamenilor i critic fa de ndeprtarea acestora de natura lor inocent. Aceast dubl sensibilitate, fa de tradiiile culturale (tradiie) i fa de procesele schimbrii sociale (modernizare) va caracteriza ntotdeuna discursul antropologiei. Conceptia crestina despre om reiese din credinta ca omul este ultima si cea mai de seama dintre creaturile pamntesti, este coroana creatiei. Faptul ca omul a fost creat in urma celorlalte fapturi se explica prin ntelepciunea planului dumnezeiesc de creatie. Omul fiind asezat ca stapn pe pamnt ca loctiitor al lui Dumnezeu pe pamnt, era si firesc ca sa se organizeze mai nti pamntul ca loc de desfasurare a vietii omenesti. Omul este constituit din doua elemente deosebite, unul material si celalalt spiritual, trup si suflet. Trupul omului este luat din pamnt, fiind compus din materie si, prin aceasta, in tot cursul vietii omul este legat de tot ceea ce este pamntesc. Trupul este muritor, sufletul nemuritor. Conceptia omului in Taoism-Natura umana era considerata ca avand un caracter dualist; omul fiind o fiinta compusa din puterile cerului si ale pamantului. Conceptia despre om in grecia antica- In religia greaca, omul este rezultatul unei creatii succesive, incepind cu ceea ca Zeii din Olimp au creat o rasa de aur care a trait in timpul lui Cronos. Dupa conceptia conservatoare despre om se considera ca omul este un amestec de bine si de rau. Concepia medievala despre om este o comeeptie teocentrista, fiindc in epoca respective religia domina toate sferele de activitate a omului si toata existenta , toate problemele Si caile de rezolvare a lor sunt legate de credina in Dumnezeu. Incepind cu epoca moderna, concepia despre om este antropocentrista, adic natura este privita prin prisma omului. Problema dintre om si natura, omul care dispune de natura si cunotine si natura care conine o mulime de taine necunoscute omului, determina procesul de dezvoltare a,fiinei umane. Filosofia vine cu o noua abordare a problemei omului incepind cu Protagora. care naintase teza ca "omul este msura tuturor lucrurilor", omul este acel care da sens si valoare existentei si lumii existente. Filosofia moderna continuu caut rspuns la ntrebarea esenei omului. Descartes definete omul ca o substana ginditoare fiindc pentru el omul omul este in primul rind subiectul cunoaterii; pentru Hops omul este o fiina egoista care continuu lupta doar pentru interesurile sale. Toti filosofii promovau ideea ca omul e superior tuturor flintelor, datorita raiiuniii sale. Apogeul raionalismului in concepia omului o prezint filosofia lui Hegel care are un caracter pur speculativ, abstract, absolutizat, unde omul real, istoric nu-si poate gasi loc pnetru ca la Hegel omul este doar subiect care cunoate si aceste subiect nu poarta caracter pur istoric, este acelai in oricare condiii si are o singura cale de a cunoate , deaceea urmaul sau Foehrbach spune ca filosofia lui Hegel uita definitive de omul real. La Hegel omul este doar noiune, pe cind in realitate omul este unitatea organismului biologic si a unei psihici alctuita din sentimente, intuiie, raiune, instinct, care luate mpreuna ii determina natura adevrata.Omul ca subiect cum considera Hegel, in viziunea iui Foehrbach este doar un aspect al fiinei umane. Omul este determinat nu atit de raiune cit de sentimental dragostei. Alta poziie este promovata de filosofia marxista, endc omul este definit ca ansamblu a realitaii sociale, adic omul este om in msura in care el este implicat in anumite relaii din societate, principalele fiind economice. Caracterul vieii economice determina esena omului, deaceea in filosofia marxista omul este in primul rind produs, rezultat, obiect al mediului social.

23

39.Sensul si scopul vietii omului.Fenomenul alienarii.Sensul vieii presupune capacitatea individului de a tri in chip uman, adic de a da vieii semnificaii pe care aceasta, ca fapt biologic nu le are. Prin existena valorilor, sensul vieii depete simpla supravieuire i adaptare la mediu i implic diverse modaliti de manifestare social, ca i nzestrarea indivizilor cu nsuirea de a modifica realitatea, conform unor scopuri i criterii axiologice.Opiunea pentru un anumit ansamblu de valori sub semnul crora se contureaz o personalitate uman, valori reprezentnd repere apreciative, norme ale activitii cotidiene, elemente ale unui comportament specific, constituie idealul de viaa, cruia i sunt subordonate scopurile propuse i modalitile de judecare a rezultatelor oricrei activiti aparinnd personalitii respective.Alegerea unor valori devine constant cnd acestea sunt interiorizate n calitate de convingeri, iar decizia raional i motivaia umanist sunt nsoite de o adeziune subiectiv. n cazul in care omul nu este capabil s se simt el nsui, ca fiind posesorul activ al propriilor faculti i nsuiri, transformndu-se ntr-un "lucru" dependent de fore exterioare persoanei sale, avem de-a face cu una din formele elementare ale alienrii. Fenomenul social al alienarii- Fenomen social complex, cu determinri concret-istorice, alienarea apare ca expresie a relaiei sociale dintre om i produsese creativitii sale (obiecte, instituii, sisteme de relaii, idei, teorii etc), n condiiile n care aceste obiectvri-creaii, rezultat al activitii teoretice i practice, se separ de omul creator, se autonomizeaz i l domin, subordonndu-l i aservndu-L m aceast accepiune, conceptul de alienare surprinde un reper de maxim generalitate: omul creator i productor, n relaie cu ansamblul obiectivrilor sale, de natur material i spiritual. Conceptul de alienare, n generalitatea sa, nglobeaz aadar, cu semnificaia corespunztoare, totalitatea proceselor, n care produsele umane, socialmente obiective, funcioneaz independent de voina i inteniile omului, obligndu-l astfel pe acesta s devin din stpn, supus, cu posibiliti limitate de exprimare, ca fiin uman, creatoare.Folosind termenul de nstrinare"1a Hegel teoretizeaz n ntreaga i cutremurloarea lui amploare i intensitate, sentimentul nstrinrii de sine a spiritului absolut,ca form ideatic a nstrinrii reale. 40. Axiologia esena i noiunile de baz. Tipuri de valori i dialectica lor. Valori general umane Axiologia (gr.axio=valoare;logos=invatatura)- domeniu filosofic ce studiaza natura valorilor, locul lor in viata omului si a societatii.Cele mai importante probleme filosofice complexe se rezolva prin axiologie,printre ele fiind definirea sensului vietii si a istoriei,aprescierea scopului final,elucidarea continutului corelatelor om-natura,om-cultura,omsocietate. Axiologia ,ca disciplina filosofica independenta,are un obiect propriu de studiu.Obiectul axiologiei il constituie studiul valorii generice si al legaturilor generale ale sistemului de valori.Axiologia ofera posibilitatea elaborarii unei teorii unitare a sistemului de valori,a unei conceptii unificate asupra valorii,punind in evidenta relatia dintre subiect si obiect si fiind in masura sa dea un raspuns dintr-o perspectiva filosofica:ce este valoarea?Universul valorilor semnifica ceea ce este omul,prin valorile create ,si ceea ce poate si trebuie sa devina omul,prin idealuri, aspiratii, proiecte,dorinte.Ca univers de semnificatii,lumea valorilor reflecta nu aprecieri,necesitati si aspiratii individuale,ci idealurile,necesitatile si nazuintele unei perioade istorice.Totodata ,valorile sint realitate artificiala, construita de om in procesul realizarii unor anumite scopuri.Aceasta inseamna ca axiologia este o teorie a creatiei orientate spre finalitatea predominant constienta,cu trasaturi extrem de diferentiate,in functie de domeniu.Valorile sunt mai mult decit valente,ele reprezentind si principii abstracte:Binele,Adevarul,Fumosul,Dreptatea. Valorile au aparut din necesitati ale existentei si activitatii umane.Notiunea de valoare exprima relatia dintre subiect si obiect in care prin polaritate si ierarhie se exprima aprecierea data unor insusiri sau fapte naturale, sociale, psihologice conform capacitatii lor de a satisface necesitatile ,dorintele,aspiratiile determinate din practica sociala.Valoarea este produsul raportului dintre obiectul si subiectul axiologic.Valorile reprez.estimari sociale specifice a obiectelor lumii reale prin care este pusa in evidenta importanta lor pozitiva sau negativa p/u om si societate. Trasaturile valorii: -nu sunt concepte (ex: orice rationamente ar face cineva nu se poate explica de ce ii place muzica lui Verdi sau sculptura lui Brincusi);-nu sint lucruri,ci o lume de sesuri ce o dubleaza pe cea a obiectelor fizice (ex: marmura unei statui nu este o valoare,nici figura sculptata in ea,ci sensul ei);-nu sint fenomene psihice (faptul ca sunt traite nu inseamna ca tin de existenta individului exclusiv);-nu sint obiecte ideale asemeni modelelor din fizica toretica. Dialogurile lui Platon,studiul valorilor teoretice,morale si estetice ale lui Kant se prezinta ca o conceptie despre bine si frumos,considerate valori eterne. Ierarhia valorilor e stabilita de criteriile:durata- (valorile inferioare sunt de scurta durata,cele superioare vesnice);intemeierea (valoarea care o intemeiaza o alta ii este superioara);profunzimea satisfactiei si relativitatea ei (care tinde spre zero pe masurace urcam pe scara ierarhica de valori).Tipuri de valori si dialectica lor.Criteriile dupa care s-au grupat valorile sunt urmatoarele : valabilitatea valorilor; calitatea lor; subiectul lor; motivele ce au deteerminat valorile; obiectul lor; facultatea psihica din care izvorasc valorile ; sfera lor de aplicare. Dupa valabilitatea lor, valorile sunt : - valori relative ; - valori absolute; - valori subiective; - valori obiective .Dupa calitatea lor , valorile sunt : valori pozitive; - valori negative ; - valori proprii; - valori efecte .Dupa subiectul lor, valorile sunt : autopatice, heteropatice, ergopatice. Dupa motivele ce au determinat valorile sunt: valori accidentale-tranzitorii si valori ale persoanei proprii. Dupa obiectul lor valorile sunt : - economice; - etice ; juridice; - politice .Dupa facultataea psihica din care izvorasc valorile sunt : sensibile, sentimentale si cognitive.Dupa sfera lor de aplicare valorile sunt : individuale, sociale, cosmice, elementare si ideale. O alta clasificare a valorilor

24

este urmatoarea:valori economice, valori juridice, valori politice,valori etice, valori istorice, valori estetice, valori religioase . 41. Cultura ca obiect de studiu al filosofiei. Cultura i societatea, subcultura, contracultura Notiunea cultura desemneaza totalitatea produselor materiale si spirituale ale muncii omenesti,rezultate ale practicii transformarii mediului natural si social,al dezvoltarii si perfectionarii omului. Cultura reprez etape ale umanizarii ,cuprinzind o latura materiala si una spirituala.Cea materiala e legata de activitatea utila a omului,spre usurarea muncii sale,p/u a produce cit mai bine si a avea un confort cit mai bun.Aici includem ansamblul bunurilor dobindite de omenire si tehnicile si mijloacele de producere ale lor.Cultura spirituala exprima rolul de satisfacere a omului si necesitatil sale ca fiinta sociala.Aici se includ valorile etice,estetice,filozoice,religioase,limba,obiceiurile,traditiile si institutiile ce raspindecs culrura. Cultura apare ca un sistem din 5 momente constitutive: 1)cunoasterea- reflectarea unor legi,fapte sau procese naturale sau sociale 2) axiologic- raportarea rezultatelor cunoaterii la necesitatile sau aspiratiile omului,aprecierea critica a rezultatelor ca valori. 3)creativ creatia este cel mai dinamic factor al procesului social. 4)praxiologic (actional)- generalizarea sociala si asimilarea critica a valorilor culturale,integrarea culturii in cadrul practicii sociale 5)comunicational- valorile culturale se realizeaza si se amplifica prin circulatie si integrare in mod de viata si munca a oamenilor. P/u a concepe cultura e necesar de a o analiza numai in raport cu societatea.p/u ca toata viata sociala este dominata de cultura.Unde traiesc oamenii ei creeaza cultura,neexistind societati aculturale si nici macar indivizi lipsiti de cultura.Cu toate ca viata omului e imposibila fara cultura,ea nu cuprinde intreaga viata sociala,p/u ca cultura nu se onfunda cu societatea.Daca tot ce este cultura este si societate,atunci nu tot ce e social este si cultural.Societatea nu poate fi confundata cu cultura p/u ca nu toate produsele constiintei colective tin de cultura.cultura trebuie privita ca un subsistem integrat in sistemul social.Cultura are un caracter istoric ce consta in faptul ca ea nu reprez un tezaur de valori vesnice,ci un rezultat in continua miscare si transformare a muncii fizice si intelectuale a oamenilor la diferite etape ale dezvoltarii sociale.Cultura nu se dezvolta simetric cu dezvoltarea societatii,p/u ca ea este un fenomen relativ autonom in cadrul sistemului social global ce isi are legile sale proprii de miscare si dezvoltare. Functiile culturii in societate: -factorul fundamental al identitatii nationale -cultura influenteaza dezvoltarea economica -pastreaza si mentine valorile poporului, spiritul prin care se diferentiaza de alta cultura. Cultura-reprez experienta spirituala a omenirii,este tot ceea ce e creat de om,mediul artificial; este to ceea ce omul acumuleaza prin veacuri Subcultura-ansamblu de credinte si perspective caracteristice unui grup social,care le deriva din cultura larga a societatii carora apartin Contracultura-ansamblu de norme si valori dezvoltate de catre un grup aflat in opozitie deschisa fata de cultura dominanta. 42.Cultura de masa si cultura de elita.Cultura si globalizarea. CULTURA DE MAS- este cultura ce caracterizeaz societatea de mas, fiind definit tot n mod negativ si globalizator fiind caracterizat prin: a.) generalizarea modului industrial de producere a bunurilor culturale b.) standardizare produselor c.) cresterea distanei sociale ntre creatorii de bunuri culturale si publicul respectiv d.) nlocuirea criteriilor estetice de valorizare prin criterii economice e.) simplificarea continuturilor si eliminarea dimensiunii intelectuale n favoarea atributelor afective etc. Cultura de mas este produsul societii industriale care e i o societate de mas att pe plan economic ct i politic,i este totodat legat de dezvoltarea mijloacelor de comunicare de mas. Acestea tind s omogenizeze i s schematizeze cultura pentru a o face accesibil i gustat de publicul larg.O foarm degradat a culturii de mas este i Kitch-ul n art,o art pe gustul omului mediocru.Kitch-ul este modul estetic al vieii de toate zilele. Hegel presupune c individul bogat vede n culturun mijloc de satisfacere a necesitilor i a capriciilor subiective.El nelege c aceasta duce la degradare moral,de aceea consider c interesele subiective trebuie nlate pn la conceperea de ctre individ a cerinelor universalului ,absolutului adic a ideii pn la conceperea raionalului. Cultura de mas devine un fenomen global.De aceea lupta mpotriva culturii de mas a devenit n prezent una din sarcinile importante ale forelor democratice progresiste din lume.E necesar de a lrgi schimbul reciproc de experien ntre popoare n domeniul pstrrii motenirii culturale de a propaga originalitatea culturilor moderne de a

25

depune eforturi comune n asigurarea dezvoltrii limbilor i culturilor naionale a metodelor creaiei artistice din trecut i prezent.

43.Cultura si civilizatia:unitatea si deosebirea.Contradictiile civilizatiei contemporane. Conceptul de civilizatie a fost impus in explicarea istoriei mai ales in epoca iluminismului. Termenul provine din lat. civilis=orasenesc,statal,cetatenesc,ce desemna calitatile generale ale cetateanului in relatiile cu ceilalti cetateni. Civilizatia inseamna totalitatea mijloacelor cu ajutorul carora omul se adapteaza mediului,reusind sa-l impuna si sa-l transforme,sa-l organizeze si sa i se integreze.Tot ceea ce apartine orizontului satisfacerii nevoilor materiale,confortului si securitatii inseamna civilizatie. Unitatea:In functionarea si dezvoltarea civilizatiilor un rol important il au si componentele culturii precum stiinta si tehnologia,invatamintul si educatia,opinia publica etc. -Civilizatia gaseste in cultura largirea ariei nevoilor umane -Civilizatia este totalitatea valorilor culturale care s-au integrat efectiv in modul de viata -Civilizatia este modul cotidian al devenirii culturii -Existenta omeneasca este intru cultura si civilizatie -Civilizatia este insertia culturii in existenta oamenilor,circulatia valorilor culturale Deosebirea: -Dupa Oswald Spengler cultura si civilizatia sunt foarte succesive in dezvoltarea societatii.Cultura este faza prima,cind se formeaza si se dezvolta formele creatiei culturale-miturile,religia,arta. -Cultura reprez ascensiunea iar civilizatia declinul iremediabil -La Blaga cultura are o finalitatea spirituala,iar civilizatia una practica. Contradictiile: Civilizatia a fost interpretata diferit: pe de o parte ca criteriu al dezvoltarii,depasire a barbarismului,depasire a originii inculte si animalica, dar si ca dauna a progresului social.Criza valorilor morale se exprima si in degradarea relatiilor umane,care extinde violenta,criminalitatea. In sec nostru se trece la o civilizatie postindustriala,unde se dezvolta stiinta si tehnologiile,dar valorile spirituale ramin in urma.Criza valorilor se exprima si in degradarea relatiilor umane cotidiene. 44.Notiunea de morala.Structura moralei.Specificul normelor morale. Morala este ansamblul deprinderilor,sentimentelor,normelor ce priveste raporturile dintre individ si colectivitate si care se manifesta in fapte,in modul de comportare.Morala cultiva componenta umana a vietii,aratind ca si cum trebuie facut ca prin actiunele noastre sa fim demni de calitatea de om. Specificul normelor morale: se constituie ca produs al vointei colective a oamenilor,prezentind un sistem de priincipii si aprecieri aprobate de cerintele sociale si opinia publica.Normele morale cuprind relatiile,manifestarile si conduita morala.Normele morale de omenie,cinste,demnitate,libertate fiind modele de actiune ce arata ce trebuie de facut p/u ca actiunea si fapta omului sa fie inscrisa intr-un univers valoric pozitiv. Structura moralei: -moralele binelui (scopul final al omului este fericirea) -moralele datoriei (scopul final al omului este virtutea). Morala este un fenomen social si spiritual ce se caract si intruneste in sine un sir de norme,valori si idei ce caract individul si societatea la o anumita etapa de dezvoltare. Morala contine in sine 3 domenii: activitatea morala,relatiile morale si constiinta morala.Constiinta morala include in sine normele,valorile,motivarea,constiinta de sine a individului.Normele reprez un sistem de cerinte care sunt inaintate de catre societatea fiecarui individ si care cer a fi respectate in baza constientizarii valorii importantei lor de catre fiecare om. 45.Etica in afaceri:esenta si principiile fundamentale. Etica semnifica initial obiceiurile,normele de conduita caracteristice unei comunitati de oameni. Astazi in literatura de specialitate termenul etica semnifica stiinta despre morala. 1)Se spune ca etica si morala nu sunt identice,caci morala este obiectul de studiu al eticii,etica fiind stiinta despre morala 2)etica si morala sunt identice,sinonime ce semnifica aceleasi realitati. Etica in afaceri este un domeniu care urmareste sa clarifice problemele de natura morala ce se ridica in mod curent in activitatea agentilor economici dintr-o societate capitalista.Dupa Laura Nash etica in afaceri este studiul modului in care normele morale personale se aplica in activitatile si scopurile intrreprinderii comerciale.Etica se straduie sa afle raspunsuri cu valoare universal valabila. Ce ar trebui sa faca un om spre a-si realiza dorintele,scopurile si idealurile astfel incit sa poata atinge max implinire a fiintei sale,fara a face inutil rau celorlalti,el lasind pe fiecare sasi caute propria implinire personala si chia sa contribuie la progresul intregii socieati?-aceasta este interogatia fundamentala ce sta in universul investigatiilor etice.Care sunt valorile si principiile morale indispensabile in 26

afaceri?In primul rind maximizarea valorii pe termen lung a proprietarilor solicita o perspectiva de lunga durata.Afacerile presupun un comportament care exclude minciuna,inselatoria,furtul,crima. 46. Religia ca fenomen social si cultural . Raportul dintre morala si alte forme ale culturii:religia,jurisprudenta,stiinta. Religia- Sistem de credinte (dogme) si de practici (rituri) privind sentimentul divinittii si care i uneste, n aceeasi comunitate spiritual si moral, pe toti cei care ader la acest sistem; totalitatea institutiilor si organizatiilor corespunztoare; confesiune, credint; form a constiintei sociale caracterizat prin credinta ntr-o divinitate, ntr-o fiint supranatural, creatoare si guvernatoare a cosmosului si prin oficierea unui cult.Filozofia religioasa este un comportament al filozofiei ce are drept obiect analiza si interpretarea notiunilor principale a religiei:credinta religioasa,Dumnezeu , soarta,pacat mintuire.Filozofia religioasa nu-I religie,ci filozofie cu totalitate de principia ontologice,gnosiologice si antropologice denspre existent,cunoastere si aprecierea lumii.Ea cuprinde o multime de curente si orientari ce se refera la problema corelatiei credintei si ratiunii,stiintei si religiei,teologiei si stiintei,prin rolul determinat al teologiei.Scopul acestor curente este de a demonstra necesitatea existentei religiei si utilitatea ei,actiunea ei benefica asupra omului.Orice religie se bazeaza pe credinta.Credinta este convingerea denspre existenta lui Dumnezeu,este atitudinea emotional personala catre lume prin care cunostintele denspre ea se accepta de catre individ fara demonstrarea lor.Specific pentru credinta religioasa este nu numai admiterea existentei dar si atribuirea ei unui sens deosebit:ca lumea supranaturala este adevarata lume,ca ea este primordial si determina lumea naturala si sociala.Morala reprezinta un set de norme si de reguli de comportament de care se conduc oamenii in activitatea lor vitala.La baza moralei,in aspect spiritual se afla constiinta de sine,constientizarea de catre indivizi a propriilor valori in raport cu valorile altora.Specificul moralei consta in faptul ca ea nu este localizata doar intro singura sfera de activitate a omului si se manifesta in toate domeniile.Morala este strins legata cu alte sfere sociale. Morala si religia. Religia are si continut si finalitate morala; exista insa un specific al moralizarii prin credinta: ,,Continutul moral e dat direct in actul de percepere si de intelegere, deoarece acest act se combina cu un angajament moral.Pt Kant religia e ,,morala aplicata la cunoasterea lui Dumnezeu; religia intra deci in moralitate. Cercetarile de sociologie si antropologie culturala indica, ca la toate popoarele primitive, credintele religioase sunt anterioare preceptelor morale. Concluzie: morala este intemeiata pe religie. Daca din punct de ved. psihologic, morala si religia sunt realitati apropiate, in viata sociala ele pot fi separate; religia nu se reduce la moralitate, dupa cum morala nu poate fi conceputa in sens religios. In plan spiritual, Nae Ionescu exprima specificul moralitatii religioase, aratand ca ,,morala nu vine din afara, ci ea vine din interior; moralitatea religioasa rezulta din relatia omului cu divinitatea, relatie reflectata in planul relatiilor sau interactiunilor interpersonale.Din punct de vedere al invataturii crestine, analiza raportului morala religie implica prezenta urmatoarelor aspecte:1. Religia si morala sunt realitati spirituale diferite;2. Desi sunt diferite si nu sunt identice, ele se situeaza intr-un raport special care nu e nici de coordonare si nici de subordanare;3. Raportul morala religie indica ca cele 2 se implica si se conditioneaza reciproc;4. Desi din punct de vedere teoretic sunt diferite si separate, in viata spirituala autentica ele sunt inseparabile;5. Morala si religia se raporteaza la om ca la o fiinta inzestrata cu vointa libera, capabila de judecata morala;6. Si morala si religia opereaza cu judecati si valori 7. Si morala si religia au ca scop implinirea spirituala a omului ca persoana;8. Ambele opereaza cu ideea de rasplata si sanctiune, pedeapsa;9. Religia e de neconceput fara morala, dar principiile morale ale religiei nu provin din experienta, din viata sociala, ci sunt de natura transcendentala ; acestea nu I se impun omului din exterior, ca ceva strain, ci sunt conforme datelor si nevolilor spirituale ale acestuia. Morala si stiinta. Chiar daca nu sint strins legate, totusi , pe de o parte,principiile morale pot sa influenteze activitatea profesionala a savantilor,iar pe de alta parte, morala formeaza responsabilitatea savantilor pentru inventiile sale. Morala si jurisprudenta. Cea mai important trstur comun dreptului i moralei, este cea care determin specificitatea acestor dou tiine n raport cu celelalte tiine sociale: normativitatea etic i juridic. Att regulile morale ct i cele juridice sunt reguli normative, care se aplic n mod prescriptiv realitii sociale. Aceste reguli au un caracter necesar i constrngtor, care trebuie s fie contientizat de ctre orice fiin raional. Normele morale i cele juridice nu sunt rezultatul unor simple constatri factuale ci, fie sunt imperative categorice (pe care raiunea i-le prescrie singur), fie sunt deduse, n mod logic, din acestea. Morala e inrudita cu jurisprudenta, fiindca si dreptul, la fel se bazeaza pe inaintarea unor cerinte sub forma de norme juridice, legi fata de individ. Deosebirea dintre morala si drept e destul de evidenta. De exemplu, legile juridice sunt scrise, adunate in coduri speciale, normele morale nu. Morala actioneaza intotdeauna, in primul rind asupra constiintei individului si cere constientizarea de catre individ a normelor ce se cer a fi respectate, pe cind normele juridice sunt impuse omului, deseori contra vointei sale. Forma de influenta a normelor morale si juridice di nerespectarea lor e diferita, caci nerespectarea normelor morale are doar influenta spirituala sub forma de mustrare a constiintei, diferite emotii,

27

neaprobarea a activitatii omului, pe cind incalcarea normelor juridice nu exclude ba kiar foloseste pe larg diferite pedepse.

47. Religiile mondiale: particularitati, unitatea si deosebirea dintre ele.

Iudaism Fondator Infiintat deliderul ebraicAvraam in jurul anului 2000.Hr. Moise a dat evreilor Tora n jur de 1250.Hr. Crestinism Isus Hristos care a fost crucificat in jurul anului30 d.Hr n Ierusalim Islam Muhammad, care a fost nascut in 570d.Hr, la Mecca, n Arabia Saudit. Hinduism Cea mai veche dintre religii, care de data aceasta poate s aiba radacini preistorice. Budism Siddhartha Gautama, numit Buddha a trit aproximativ ntre 623 iHr i 543 iHr. n India.

Cati Unu Dumnezei, zeitati

Unu

Unu

Multi(toti Nici unul, dar sunt mai dumnezei i zeitati multe fiine iluminate sunt (Buddhas) luate n considerare ca fiind diferitele forme ale unei Fiinte Supreme). Cele mai vechi sunt cele patru VEDE. Cele mai importante sunt Tripitaka, Sutrele Mahayana, Tantra, Zen i texte.

Scrierile sfinte

Cele mai importante sunt: Tora, sau primele cinci cri ale lui Moise. Altele includ tradiia oral a iudaismului, n form scris din care este cunoscut sub denumirea de Talmud.

Biblia este principalul text sacru al crestinismului.

Coranul este cartea sacr a Islamului.

Convingeri Evreii cred in legile lui Dumnezeu si cuvintele profetilor. n iudaism, cu toate acestea, aciunile sunt mai importante dect convingerile.

Isus a predat dragostea de Dumnezeu i de aproapele i o preocupare pentru dreptate.

Cei cinci piloni, sau principalele indatoriri, sunt: profesarea credintei; rugciunea; caritatea, postul n timpul lunii Ramadanului; i pelerinajul la Mecca cel puin o dat.

Reincarnarea afirm c toate lucrurile vii sunt capturate ntr-un ciclu de deces i renatere.Viata este guvernata de legile karmei, n care renaterea depinde de comportamentul moral. Nu este un singur sistem de credinta care sa uneasca Hinduismul. Un hindus poate sa creada doar intr-un Dumnezeu, n mai multi, sau n nici unul.

Cele 4 adevaruri nobile: (1) toate fiinele sufer; (2) dorinta = originea suferintei (3) incetarea suferintei, Nirvana (4)Calea spre incetarea suferintei.

Tipuri

Cele trei tipuri principale sunt Ortodoxa, conservatoare, i reformat.Cea conservatoare urmeaza practicile tradiionale, dar este mai puin stricta dect cea ortodoxa.Evreii reformati sunt cel mai puin tradiionali.

n 1054 cretinii, se separa n Biserica Ortodox i Biserica RomanoCatolica. n anii 1500 grupuri majore protestante (Luterana, Prezbiteriana, i Episcopala) au intrat n curs. O varietate de alte grupuri s-au dezvoltat de atunci.

Aproape 90% din musulmanii sunt Suniti. Shiitii sunt cea de-a doua-cea mai mare grupare.Shiitii s-au separat de Suniti n 632, cnd a muritMuhammad.

Theravada (Doctrina strbunilor) i Mahayana(Marele vehicul)care intruneste60 % dintre buditi sunt cele dou tipuri principale.

28

Unde

Exist mari populaii Prin activitatea sa evreieti in Israel i misionara, crest. s-a SUA extins n cele mai multe pri ale lumii.

Islamul este principala religie din Orientul Mijlociu, Asia, i Africa de nord.

Hinduismul este practicat de mai mult de 80% din populaia Indiei.

Budismul este principala religie in multe tari din Asia.

Crestinism 2.1 miliarde=33.0%...Islam 1.3 miliarde=20.1%...Hinduism 851 milioane=13.3%...Buddhism 375 millioane=5.9%...Sikhism(a luat nastere in secolul 16 in Nordul Indiei) 25 millioane=0.4%...Judaism 15 millioane=0.2%...Baha'ism( religie monoteist fondat n secolul al XIX-lea in Persia)7.5 millioane=0.1% ... Confucianism(adepti majoritatea n China, Coreea, Vietnam, Japonia) 6.4 millioane=0.1%...Jainism(India) 4.5 millioane=0.1%...Shintoism(religia vechilor japonezi)2.8 millioane=0.0% Taoismul este religia despre calea cooperarii dintre om si tendinta, sau cursul lumii naturale. Principiile acestei tendinte pot fi descoperite n ritmurile regulate ale apei, gazelor si focului, ritmuri care sunt ulterior ntiparite sau reproduse n cele din piatra si lemn si, mai trziu, n multe dintre formele artei.Tao semnifica ideea de iscusinta, talent pentru ceva anume. ntr-o perspectiva si mai larga, tao este legea Cerului, adica modul lui de manifestare. Confucianismul este o religie fondata de filozoful chinez Confucius, care a pus la baza invataturii sale relatiile despre oameni atit in familie cit si in societatea. Principiile fundamentale ale acestei gndiri sunt: supunere si respect fata de superiori si parinti, datorie fata de familie, loialitate fate de prieteni, umilinta, sinceritate si politete. Astazi, confuciansmul este adeseori confundat cu taoismul. Confucianismul se ocupa de aspectul practic si pamntesc, pe cand taoismul se ingrijeste de cel esoteric si ceresc. Buddismul respecta dreptul omului de a cerceta si de a alege singur, invatnd oamenii sa traisca in armonie unii cu altii, indiferent de rasa sau religie. La baza invataturii lui Buddha stau cele patru adevaruri sfinte:1. Viata este suferinta;2. Setea de placere este originea suferintei;3. Durerea poate fi vindecata prin domolirea acestei sete, prin anihilarea totala a dorintei;4. Pentru a indeparta dorinta, trebuie urmat drumul cu opt ramuri, denumit Nobila Carare Octupla, care inseamna: intelegere dreapta, gndire dreapta, cuvnt drept, fapta dreapta, mijloace de existenta drepte, efort drept, concentrare dreapta. Cele cinci percepte sunt: 1. Sa nu omori.2. Sa nu furi.3. Sa nu minti.4. Sa nu fi imoral.5. Sa nu consumi droguri sau bauturi alcoolice. Brahmanismul. Este in amestec ntre politeismul naturalist al Vedelor, cartile sacre ale brahmanismului, si monismul panteist.Preotii brahmani au creat un zeu unic, Brahma, care nu este altceva dect o abstractie, un neant. Din acest neant, brahmanismul face sa se nasca totul, n el, iar prin purificare si spiritualizare, sa se rentoarca tot la el. Hinduismul.Scripturile hinduse cunoscute sub numele de Veda (intelepciune/cunoastere) povestesc originile lumii, viata zeilor si propovaduiesc rugaciunile si ritualurile. Portiunea de incheiere a scrierilor Veda este numita Upanishads, care reprezinta o sinteza de a rationaliza lumea. Nu exista despre Dumnezeu o idee unica. Hindusul il priveste pe om ca fiind o manifestare a impersonalului Brahma, lipsit de valoare individuala sau personala. Crestinismul insa, invata ca omul a fost facut in imaginea lui Dumnezeu avnd personalitate si capacitatea de a primi si de a oferi dragoste. Islamul este religia musulmanilor in concepia carora, Dumnezeu este unic i este numit Allah. Cartea sfnt a religiei islamice este Coranul, despre care musulmanii cred c reprezint cuvntul lui Dumnezeu. Coranul cuprinde credina n unicitatea lui Dumnezeu, n faa cruia toi oamenii sunt egali. Cartea sfnt cuprinde soluii pentru toate problemele omului : de la cstorie i rezolvarea problemelor de familie, pn la modul corect n care trebuie s fie fcut comerul sau la probleme spirituale importante. Iudaismul este religia poporului evreu si poate fi considerat ca cea mai veche dintre religiile monoteiste. Nucleul acestei religii este credina ntr-o singur divinitate, Dumnezeu, i negarea existenei oricrui alt zeu. Crestinismul este o religie universala, construita pe temeiul credintei n Iisus Christos, ca fiu si mesager al lui Dumnezeu nascut din Fecioara Maria, trimis pe pamnt n vederea rascumpararii omenirii din captivitatea pacatului original al cuplului Adam si Eva, precum si a mntuirii omenirii. Religiile salvarii (mozaismul, crestinismul, islamismul) considera omul ca fiind o faptura pacatoasa, cazuta din starea paradisiaca, iar miza credintei consta in redobindirea acestei stari originare prin mintuirea de pacate. Alte religii (brahmanismul, budismul) accepta metempsihoza, respectiv stramutarea sufletului dintr-un corp in altul, capacitatea sufletului nemuritor de a-si schimba purtatorul material, fiecare revenire in lumea concreta fiind insotita de suferinta; calea credintei urmareste eliberarea de suferinta si desavirsire spirituala.

29

48. Religia si Stiinta. Religia si libera exprimare. Locul si rolul religiei in contextul civilizatiei contemporane. Stiinta si religia sunt doua exemple ale dorintei omului de a cunoaste adevarul, dar exista o diferenta semnificativa intre modul de cautare a adevarului stiintific si cel al adevarului religios. Tocmai de aceea, de-a lungul timpului cele doua (stiinta si religia) au fost in conflict datorita ipotezelor si conceptiilor diferite pe care le promovau. De fapt, conflictul dintre stiinta si religie s-a nascut ca urmare a incercarilor disperate a comunitatii religioase de-a insista asupra adevarului absolut al tuturor enunturilor cuprinse in Biblie. Citit literal, mesajul biblic nu mai este compatibil cu progresul stiintei. De aici un conflict intre adevarurile oferite de stiinta si cele oferite de religie. Inca de acum cateva secole teologii au realizat faptul ca aparitia si progresul stiintei va zdruncina increderea in imaginea propusa de religie. Datorita acestei temeri fetele bisericesti au plasat stiinta undeva pe un plan secundar, plus de asta, stiintei i s-au impus anumite limite in cautarea adevarului. Prejudecatiile bazate pe vechile teorii religioase, au produs un fel de bariera intelectuala sau altfel spus o piedica imensa in calea progresului stiintific. Doua exemple in acest sens ar fi : in primul rand e cazul lui Galileo Galilei caruia, capii bisericii catolice i-au impus sa-si retracteze toate ideile privitoare la teoria sa stiintifica referitoare la pozitia Pamantului in Univers. In al doilea rand e cazul si mai dramatic a lui Giordano Bruno, care a fost ars pe rug de catre inchizitori in anul 1600 pentru ca ideiile sale erau incompatibile cu doctrina crestina. Faptul ca evolutionismul are asa de multi adepti astazi se datoreaza esecului religiei traditionale, atat in ce priveste invatatura si modul de prezentare a relatarii biblice, cat si in ce priveste comportamentul bisericii. Religia a avut si are in continuare un efect negativ asupra omenirii, ea facand diferente de rasa, determinand crime in societate si chiar razboiaie. Coranul le vorbeste musulmanilor despre Jihad, razboiul sfant prin care ei vor stapanii lumea si religia lor va domina. Multi oameni de seama care au studiat religia apeleaza la istorisirile violente din Biblie, spunand: Si Biblia prezinta relatari de violenta comisa in numele Domnului. Dumnezeul prezentat in primele carti ale Bibliei este intradevar nemilos in sprijinul pe care il acorda israelitilor, inecandu-i in mare pe dusmanii acestora. Intrucat teologia a progresat foarte lent in comparatie cu stiinta, astazi multi teologi nu mai incearca sa conteste cuceririle fundamentale ale stiintei cum faceau acum 300 de ani, ci au tendinta sa includa in conceptia despre lume anumite rezultate stiintifice, respingandu-le insa pe cele care li se par contrarii. Cu toate ca religia nu dispune de dovezi faptice sau logice care sa confirme ideea de putere divina, biserica si teologii lasa impresia ca ar detine niste dovezi aparte, ceva ce ratiunea si stiinta nu ar fi capabile sa combata. Pentru multi altii insa religia se tine departe de stiinta, restrangandu-se doar la conceptul de morala si la sistemele de valori. Insa Inaltarea (trupului) Fecioarei Maria, Invierea lui Isus, viata de dupa moarte nu sunt nici pe departe probleme de morala si de valori, ci sunt fapte de natura stiintifica. Exista totusi o conexiune intre acestea doua. Stiinta, prin salturile sale uluitoare, a lasat in urma evolutia morala, astfel a ajuns in preajma unor adevaruri periculoase pentru existenta umana (fizica nucleara si ingineria genetica sunt doar doua exemple in acest sens). De aceea este necesar un arbitru moral. Tocmai aici religia ar trebui sa sugereze moduri in care va trebui folosita cunoasterea nascuta din stiinta si in nici un caz sa impuna adevaruri imposibil de demonstrat. Oamenii trebuie sa accepte religia, indiferent ca e cea crestina, budista, islamica etc., ca o forma de comunicare cu puterea suprema si nu numai, iar stiinta ca o forma de cunoastere a adevarului dedus teoretic si experimental. Conchidem ca stiinta si religia nu sunt sau nu ar trebuie sa fie in conflict, pentru ca invataturile fiecareia se preocupa de domenii absolut distincte. Religia isi mentine pozitiile si in societatea contemporana. Ea cuprinde ideile religioase, actiunile de cult si de ritual, legate cu anumite institutii religioase socializate (biserica), adica de relatii dintre credinciosi si organizatiile religioase. Constiinta religioasa corespunde cerintelor obiective ale spiritului uman, si atit timp cit ele nu-s satisfacute de alte forme ale constiintei sociale, religia va continua sa existe. Constiinta unei lumi reale si semnificative este strins legata de descoperirea functiilor creierului. Prin experienta sacrului spiritului omenesc, afirma M.Eliade, a surprins deosebirea dintre ceea ce se releva ca real, puternic, logat si semnificativ, si ceea ce nu poseda aceste calitati, adica fluxul haotic si primejdios al lururilor, aparitiile si disparitiile lor intimplatoare si lipsite de sens, religiile inducx o dedublare a lumii. Pe de o parte lumea divina, lumea divina populate de personaje, semnificatii, care depasesc realitatea nemijlocita; pe de alta parte, lumea imediata, profanam precana sub raport valoric a omului. Nivelul sacrului cuprinde totdeauna ceea ce este authentic valoros, cu adevarat semnificativ, modelul absolute, a carui 30

existenta nu depinde de nimic. Sacru religios, desemneaza lumea divina care are functii creatoare, orientative, de supraveghere continua in raport cu lumea reala. Lumea divina este postulate prin intermediul credintei.

31