Sunteți pe pagina 1din 1

Fie din cauza activitii miniere care se desfoar n zon (zcminte de pirit), fie din alte cauze legate

de activitatea industrial mai recent, apele Ro Tinto (Rul Rou) din Huelva au fost considerate timp de mai muli ani ca lipsite de forme de via. Roul intens al apei, aciditatea lor extrem i marea concentraie de particule metalice au mpiedicat mult vreme efectuarea de cercetri serioase a originii chimice a acestui straniu sistem natural. Un grup de cercettori de la Universitatea Autonom din Madrid a iniiat la nceputul anilor 80 un studiu dedicat posibilelor micro-organisme care ar putea tri n acest mediu i au descoperit, spre marea lor surpriz, c ntreaga albie a acestui ru constituie un mediu de via propice pentru o gam variat de microbi. Cercetrile ulteriore de microbiologie i chimie, efectuate n anii 90, asupra apelor acestui ru au constatat c aciditatea ridicat a apei se datoreaz existenei unor micro-organisme care se dezvolt oxidnd sulfurile metalice, cum ar fi pirita. ntradevr, oxidarea piritei datorat activitii acestor microbi chimiolitotrofi, cum au fost denumii, produce o soluie foarte acid, cu o concentraie ridicat de oxid de fier, substan care d culoarea caracteristic apelor Ro Tinto, respectiv culoarea roie. Aceste cercetri au fost coroborate cu cele efectuate de cercettorii australieni n deertul Pilbara, acestea din urm fiind, la rndul lor, coroborate cu cele efectuate de cercettorii NASA asupra organismelor extremofile i asupra posibilei existene a unor forme de via pe Marte. n prezent, cercettorii de la NASA i cei de la Centrul de Astrobiologie din cadrul Universitii Autonome din Madrid studiaz n detaliu habitatul din Ro Tinto, pe o lungime de 90 de kilometri, habitat care le sugereaz cercettorilor americani o mare asemnare ntre condiiile existente la Ro Tinto i cele existente pe Marte.

http://agenda.liternet.ro/articol/9061/Comunicat-de-presa/Proiectii-de-documentare-stiintificespaniole-Atentie-motor-si-stiinta-2009.html

S-ar putea să vă placă și