Sunteți pe pagina 1din 1

edicină Isihastă 1

După relatările tradiţional-orale ale Pustnicului Arsenie Praja,


Pustnicul de pe Cheile Râmeţului, mutat la DOMNUL în anul 1974

Se povesteşte din tradiţionalul oral al Pustnicului Neofit Carpatinul (ce a trăit pe la anul
o mie, sec XI), că din ”Moşi-strămoşi” au fost Pustnici şi Călugări prin toate locurile, mai ales
prin Păduri şi Munţi, încă din vechimea traco-dacilor.
Pentru Pustnici, Călugări şi nevoitori Duhovniceşti, o problemă grea este „mâncarea”.
Dacă „Locul retras şi singuratic” este prima condiţie, „mâncarea” este a doua. Pustnicii îşi
consacrau tot timpul Vieţii Duhovniceşti. Să umbli cu „bucătăria în pustie, este o contrazicere” a
însăşi Chipului Pustnicesc.
Pustnicii din vechime au găsit o posibilitate salvatoare, o anumită mâncare ce nu trebuie
preparată, dar care hrăneşte suficient şi sănătos. Unii au încercat cu Verdeţuri şi fructe de pădure,
dar nu acopereau tot necesarul. S-a ajuns la Chipul PÂINII, dar nu cea coaptă (care cere
bucătărie), ci o Pâine specială, fără coacere, doar Cerealele zdrobite şi făcute o Cocă ce se usca la
aer şi Soare, zisa Pâine Pustnicească. Cerealele se puteau procura uşor. Se spune tradiţional, că
devenise o „Lege a Pustnicilor”, ca Pâinea Pustnicească să fie „Hrana” lor. Aşa, cine nu mânca
această Pâine, nu putea sta în Pustnicie, ori slăbea înainte de vreme şi se îmbolnăvea, ori „strica” Viaţa
Sfântă de Pustnicie .
Această Pâine Pustnicească şi cu Verdeţuri şi câteva Fructe de Pădure, erau suficiente
atât pentru Tineri, cât şi Vârstnici, menţinând o Sănătate sigură, încât majoritatea Pustnicilor, în
ciuda unei Hrane minime, trăiau până la o sută de ani .
Se zice că înmulţindu-se Pustnicii şi grupându-se în Schituri şi Mănăstiri de obşte, s-a
început introducerea Pâinii coapte în cuptor şi al altor preparate, până la bucătăria obişnuită.
Odată cu aceasta, Pustnicii şi Călugării deveneau mai slabi cu sănătatea.
Pustnicul Neofit încearcă o „reformă” atât a Pustnicilor, cât şi a celor din obşte, dar n-
a putut face mare lucru, doar că a „reînviat” pentru „cei puţini” Duhul vechi de Pustnicie şi
Duhovnicie. Aşa, Pustnicii s-au împuţinat tot mai mult. Tradiţionalul autohton Carpatin a
rămas doar o „amintire de demult”, cu tot mai puţini urmaşi.
Practica Mistica ICONICĂ a rămas însă legată direct de mâncarea acestei Pâini
Pustniceşti. Unii cred că se face un fel de „mistică a mâncării”, ce este o interpretare greşită.
Mâncarea nu poate fi ca mistică, dar se include direct în Viaţa Mistică. Biblic, Omul a căzut
din Rai prin chipul mâncării, şi tot prin Chipul acesta este şi Recâştigarea Chipului pierdut.
Mai mult, CHIPUL PÂINII este CHIPUL FIULUI Lui DUMNEZEU CUVÂNTUL şi
CHIPUL EUHARISTIEI HRANEI Veşnice.
Ghelasie Gheorghe

1 Foaie de Practică Isihastă, nr. 7, Decembrie, 1998

147