Sunteți pe pagina 1din 6

Plantele in ajutorul imunitatii "TOP 10" Cele mai bune zece produse din laboratorul naturii De la an la an, cercetarea

in domeniul medicinii naturale in general si al plantelor medicinale in special avanseaza cu pasi surprinzator de repezi. Daca acum 8-9 ani, dietoterapia, fitoterapia, medicina traditionala indiana (Ayurveda) sau medicina traditionala chineza erau niste Cenusarese ale medicinii, acum, ele pur si simplu... stralucesc in lumina reflectoarelor, fiind pe pagina intai a celor mai importante reviste de medicina, in presa cotidiana, la radio, pe micul ecran si chiar in reclame. De voie, de nevoie, medicii universitari incep sa adauge la cortegiul de medicamente alopate si cate o cura cu echinacea, o aplicatie e!terna cu propolis ori un tratament cu ginseng. "e remarca o schim#are de mentalitate in aceasta directie, o schim#are #enefica la care, cu un deceniu in urma, nici nu as fi indraznit sa visez. Care e e!plicatia$ %nul dintre atuurile incontesta#ile ale terapiilor naturale, prin care au reusit sa patrunda in ermetica lume a medicinii moderne, este chiar imunitatea. &ai e!act, aceste terapii sunt printre foarte putinele metode cu adevarat eficiente de stimulare a imunitatii organismului, mai ales pe termen lung, un lucru cert, dovedit prin ultimele cercetari stiintifice. 'n flora mondiala au fost identificate si, important, testate cateva sute de plante, de alge, de ciuperci, de alimente, de produse ale insectelor care a(uta sistemul imunitar. "-ar putea scrie mii de pagini despre acest su#iect, insa in cele ce urmeaza ne vom limita la un... top al celor mai puternice remedii pentru im#unatatirea imunitatii. Acest top va fi, mai mult ca sigur, schim#at in viitor, cand cercetarile vor avansa, insa pe moment, cele )* remedii pe care le prezentam sunt vedetele incontesta#ile in domeniul imunitatii. 1. Echinacea (Echinacea purpurea)

De peste zece ani, este cea mai folosita planta din lume pentru intarirea imunitatii, ocupand ca atare locul intai si in topul nostru. Dar oare isi merita ea aceasta faima$ Cu siguranta da, chiar daca acest loc se datoreaza si faptului ca, printr-o con(unctura favora#ila, ea este deocamdata una din cele mai #ine studiate plante medicinale din lume. 'n prezent e!ista zeci de cercetari de la#orator sau pe pacienti care atesta capacitatea echinaceei de a preveni si trata, prin stimularea imunitara, o serie de #oli infectioase. +a este folosita cu precadere contra guturaiului (rinitei), contra racelilor (faringita, laringita, #ronsita) si contra gripelor, afectiuni produse de diferitele tipuri de tulpini de virusi gripali. ,entru prevenirea lor se tin cure foarte scurte, cu durata de patru zile, timp in care se administreaza cate o (umatate de lingurita de pul#ere, cu putina apa, de trei ori pe zi. Dupa cele patru zile de tratament se fac alte trei zile de pauza, apoi se fac alte patru zile de tratament. 'n total, se fac cinci asemenea cicluri de tratament - pauza, pentru prevenirea im#olnavirilor. (+chinacea stimuleaza in organism niste receptori care activeaza celulele sistemului imunitar si cresc productia

de anticorpi. Daca acesti receptori sunt alarmati incontinuu prin administrarea de echinacea zi de zi, vreme de saptamani, atunci ei se o#isnuiesc cu acest stimul si nu mai reactioneaza. De aceea se administreaza secvential echinacea, pentru a o#tine la fiecare doza un raspuns puternic.) "i, greu de crezut, dar adevarat. in acest domeniu al imunitatii pur si simplu dictonul romanesc ,auzele lungi si dese - cheia marilor succese functioneaza. Daca nu am prevenit din timp virozele gripale prin cura anterior prezentata, atunci avem sansa de a le trata, de la primele simptome, cu echinacea su# forma de tinctura, din care se iau cate patru lingurite pe zi, in cure de o saptamana. "unt destul de rare cazurile in care echinacea singura reuseste sa opreasca in fasa o viroza de(a declansata, dar ea are alte calitati importante. reduce semnificativ (adesea la mai putin de (umatate) durata #olii si atenueaza simptomele neplacute ale acesteia, cum ar fi congestia nazala, senzatia de iritatie pe gat, accesele de fe#ra. 2. insen!ul siberian (Eleteurococcus senticosus)

/cupa locul al doilea in clasamentul nostru, cu precizarea ca este un as al prevenirii #olilor si in iesirea cu succes din convalescenta. 'n schim#, radacina acestei plante nu s-a dovedit, cel putin deocamdata, foarte eficienta in cazurile in care o infectie acuta da primele semne de aparitie sau de(a s-a instalat. Cura cu ginseng si#erian este foarte utila pentru prevenirea racelilor de tot felul, a infectiilor urinare, a pneumoniei, in general a infectiilor cauzate si agravate de frig (nu degea#a este o planta si#eriana). De asemenea, este foarte util de luat inainte si dupa vaccinarea contra diferitelor afectiuni. Diminueaza eventualele reactii adverse la acest tratament. 0a noi in tara, ginsengul si#erian se gaseste in magazinele si in farmaciile naturiste, su# forma de comprimate sau de capsule, care se administreaza conform prospectului. / cura cu ginseng si#erian pentru prevenirea #olilor infectioase dureaza, de regula, intre 1 si 2 saptamani si se poate relua dupa o pauza de )3-3) de zile. ". #sh$a!anda (%ithania somni&era)

+ste o planta care provine din indepartata 'ndie si ocupa un #inemeritat loc pe podium, iar in viitoarele topuri ale imunitatii chiar am putea avea surpriza sa o gasim pe locul intai. De ce$ ,entru ca, pe langa faptul ca stimuleaza productia de celule imunocompetente si de anticorpi, mai are o calitate. creste rezistenta organismului la stresul fizic (frig, poluare, o#oseala) si la stresul psihic. 'ar aici tre#uie spus ca imunitatea este foarte grav afectata de stres, care daca a crescut peste anumite limite, ne poate face foarte vulnera#ili la im#olnaviri, chiar daca luam o multime de alte

remedii pentru imunitate. Ash4aganda, cunoscuta si su# numele de ginseng indian, ne a(uta sa rezistam o#oselii, sa fim mai calmi in fata situatiilor tensionante, sa dormim #ine (nu degea#a numele sau latin contine ad(ectivul somnifera), adica e!act lucrurile care im#unatatesc imunitatea. Ca si ginsengul si#erian, este prin e!celenta remediul pe care tre#uie sa il luam din timp, inainte ca #oala sa ne dea tarcoale. 0a noi se gaseste singura sau in com#inatii su# forma de comprimate care se iau conform prospectului. De regula, se tin cure de o luna cu ash4aganda, urmate de )5 zile de pauza, dupa care tratamentul se poate relua. '. (emnul)dulce ( l*c*rrhiza !labra)

/ planta de top care creste spontan in 6omania. +ste poate si cel mai interesant stimulent imunitar din aceasta enumerare de plante, fiind printre putinele remedii care sunt #une in toate fazele unei #oli infectioase sau tumorale, precum si pentru preventie. 6adacina sa administrata intern creste cantitatea de anticorpi din saliva, din mucoasa respiratorie si din cea digestiva, refacand si intarind aceste tesuturi, care sunt prima linie de aparare impotriva oricarei infectii. 0emnul-dulce este util si atunci cand sistemul imunitar se intoarce impotriva noastra, producand alergii sau #oli autoimune, deoarece regleaza productia si eli#erarea de anticorpi si are efect antiinflamator. "e administreaza radacina su# forma de pul#ere, din care se ia cate o lingurita, de trei-patru ori pe zi, in cure de 3) de zile urmate de alte 3) zile de pauza. 'nainte de administrare, este necesar sa se citeasca prospectul cu contraindicatiile, deoarece in cazul unor dezechili#re hormonale (e!ces de estrogen, deficit de testosteron s.a.) poate da reactii adverse serioase. +. P*cno!enol (Pinus maritima)

7u este numele unei plante, ci numele unui e!tract standardizat o#tinut din scoarta unei specii mediteraneene de pin. ,ycnogenolul se administreaza pentru prevenirea si pentru tratarea tuturor infectiilor respiratorii, contra infectiilor digestive (colite, infectii cu giardia), contra infectiilor genito-urinare. +l stimuleaza puternic productia de celule

imunitare din timus (glanda situata in zona centrala a pieptului), are efect antio!idant, curatand sangele si organismul de to!ine si facandu-l apt sa lupte contra infectiilor. 0a noi in farmacii se gaseste in forma lichida sau su# forma de pastile, care se administreaza in conformitate cu specificatiile producatorului. +ste un remediu care se poate lua in orice faza a unei infectii, im#unatatind intr-un timp scurt raspunsul imunitar al organismului si scurtand astfel durata de vindecare a #olii. +ste un remediu foarte util pentru prevenirea #olilor la persoanele de varsta a treia, avand si un efect puternic intineritor. ,. -hiita.e ((entinula edodes)

+ste o ciuperca adusa din +!tremul /rient, fiind foarte folosita in medicina traditionala din 8aponia, din China si din Coreea, unde, intr-un top al imunitatii, pro#a#il ca ar ocupa locul intai. "hiita9e activeaza nu mai putin de sase tipuri de celule ale sistemului imunitar, capa#ile sa infranga practic orice #oala infectioasa ori tumorala. Aceasta ciuperca este printre putinele remedii care activeaza celulele 7: (prescurtare de la 7atural :iller, adica ucigasul natural ), care, asa cum o arata numele, sunt foarte eficiente, constituind prima linie de aparare contra infectiei cu ;'<="'DA, contra #olii canceroase, contra tumorilor #enigne (chisturi, fi#roame, adenoame, adenofi#roame), contra infectiei herpetice sau cu papiloma virus. 'n magazinele naturiste de la noi din tara, shiita9e se gaseste singura sau, cel mai adesea, in com#inatie cu plante medicinale, su# forma de comprimate sau de capsule, care se iau in conformitate cu prospectul atasat. Cura cu shiita9e dureaza 1-> saptamani, urmata de )* zile de pauza, dupa care tratamentul se poate relua. /. insen!ul (Pana0 !insen!)

Daca ati facut toate tratamentele alopate posi#ile pentru a va vindeca de o infectie virala si totusi aceasta nu a cedat, daca raciti prea usor si nu va puteti cali pentru ca sunteti sensi#ili la orice #oare de frig, atunci poate ca este timpul pentru o cura cu ginseng. &ai mult cele#ra decat cunoscuta, aceasta radacina miraculoasa a(uta si la relansarea activitatii sistemului imunitar. "tudii facute in ultimii ani arata ca ginsengul creste productia de celule imunocompetente si creste productia de anticorpi. +ste de un real folos pentru a preveni si pentru a trata infectiile gripale, pentru a preveni recidivele herpesului, pentru a tine su# control papiloma virusurile sau pentru a trata ?ona ?oster-ul. Administrarea ginsengului creste in organism secretia de interferon, o

su#stanta care da alarma celulelor sistemului imunitar, pentru a anihila rapid infectiile virale, si care a(uta celulele neinfectate sa reziste asaltului virusurilor. "e recomanda o cura cu ginseng de 3) de zile, urmata de doua saptamani de pauza, dupa care se poate relua. @insengul din farmaciile noastre este de regula conditionat su# forma de comprimate ori de siropuri, am#ele administrandu-se conform prospectului. ,entru a fi siguri de efectele curei, nu luati ginseng decat din farmacii si din magazine specializate. 'n plus, inainte de a cumpara un produs pe care scrie ginseng , cititi si compozitia inscrisa pe eticheta, deoarece multi producatori pun, in ciuda denumirii de pe cutie, cantitati foarte mici din aceasta planta, si in rest tot felul de adaosuri care nu intereseaza. 1. Chimenul ne!ru2 3i!elia (3i!ella sati4a)

"pecialitatea principala a chimenului negru sunt infectiile #acteriene, iar cea secundara #olile tumorale, fie ele maligne sau #enigne. 'ntre altele, administrarea chimenului negru activeaza si creste productia unor celule alte sistemului imunitar numite neutrofile. 7eutrofilele sunt numite si celulele 9ami9aze , fiind e!trem de agresive cu orice invadator al organismului, ucigandu-l chiar daca astfel ele insele sunt distruse. Chimenul negru se recomanda pentru tratarea #ronsitelor cronice si a pneumoniilor rezistente la tratament, contra infectiilor urinare recidivante, contra colitei de fermentatie, contra infectiilor cu fungi, precum si ca preventiv si ad(uvant in #oala canceroasa. 5. 6sturoiul (#llium sati4um)

Cred ca fiecare dintre cei care sunt interesati de terapia naturala a auzit de e!ceptionalele proprietati antivirale, antifungice si anti#iotice ale usturoiului, al carui consum in perioadele reci este un tratament cu adevarat eficient contra infectiilor gripale si a complicatiilor lor, dar si contra infectiilor cu ciuperci parazite sau cu #acterii care afecteaza aparatul digestiv ori urinar. Ceea ce se stie, insa, intr-o mai mica masura despre usturoi, e faptul ca el este totodata si un stimulator si un modulator

e!traordinar al imunitatii. Din pacate, terminologia si e!plicatiile medicale sunt mult prea comple!e pentru a e!pune mai e!act toate efectele pe care usturoiul le are asupra imunitatii. &erita insa sa retinem un lucru. usturoiul activeaza si stimuleaza mai toate compartimentele complicatului si comple!ului nostru sistem imunitar. Aceasta leguma-condiment este si un e!celent curatitor pentru sange, activand celulele care inghit microorganismele inamice, vii sau de(a distruse, resturile de celule im#atranite sau maligne. "e administreaza cu predilectie in perioadele in care suntem mai e!pusi la infectii, adica atunci cand vremea se raceste #rusc sau devine foarte umeda, atunci cand se fac trecerile de la anotimpul rece la cel cald si viceversa, atunci cand apar epidemiile de gripa, atunci cand suntem e!pusi la vant sau la curenti de aer etc. Doza minima pentru a o#tine efecte terapeutice este de trei catei de usturoi proaspat (nu fiert, pra(it ori copt in diverse alimente) pe zi, o cura durand de la o saptamana in sus. 10. 7acteriile prietenoase din iaurt ((actobacillus bi&idus8 ( casei) ,oate v-ati intre#at daca ce se spune in reclamele mereu si mereu televizate despre iaurturile care Apara de raceala si de #oli intreaga familieA este adevarat.

+i #ine, daA +fectul de protectie al iaurtului la #oli infectioase este real. 'nsa el nu se datoreaza in nici un caz iaurtului in sine, care este adesea un coc9tail straniu de gelatina si amidon din porum#, mai mult sau mai putin modificat genetic, ci se datoreaza doar #acteriilor care sunt plantate in el. +le produc fermentatia lactica si refac flora normala a intestinului, resta#ilesc p;-ul organismului, incura(eaza productia de celule sanatoase si foarte active ale sistemului imunitar. +le a(uta imunitatea organismului pertur#at de stres, de alimentatia nesanatoasa, de constipatie, de #olile intestinale ori de tratamentele cu anti#iotice sau cu alte su#stante chimice, ne feresc de gripa si de raceli in general, precum si de infectia cu candida (digestiva, genitala, urinara etc.), ne apara de colite de fermentatie si de putrefactie, de infectia cu ;elico#acter pylori. Ca sa fiu sincer, nu am cura(ul sa va recomand acele iaurturi mult laudate la televizor, deoarece, pe langa #acteriile #enefice pe care le contin, ele au multe alte ingrediente semi-artificiale, care nu au legatura cu produsele lactate si mai contin adesea si +-uri nocive. 'n schim#, va recomand sa puneti cateva lingurite din iaurturile aflate in comert, intr-o cana de lapte fiert (de preferinta luat direct de la producator), pe care sa o lasati vreme de 12-B3 de ore la temperatura camerei, pentru a fermenta. Cacteriile prietenoase se vor dezvolta rapid in iaurtul nou creat, avand toate #eneficiile necesare sanatatii. De regula, se administreaza cate 1** ml de iaurt pe zi, in cure de 3-1 saptamani, urmate apoi de B-)3 zile de pauza.

S-ar putea să vă placă și

  • Cicoare (Chihorium Intybus)
    Cicoare (Chihorium Intybus)
    Document2 pagini
    Cicoare (Chihorium Intybus)
    geaninachiriac
    Încă nu există evaluări
  • Cicoare
    Cicoare
    Document3 pagini
    Cicoare
    printesa_verde
    Încă nu există evaluări
  • Ciubotica Cucului
    Ciubotica Cucului
    Document4 pagini
    Ciubotica Cucului
    geaninachiriac
    Încă nu există evaluări
  • Leacuri Populare Cu STRUGURI
    Leacuri Populare Cu STRUGURI
    Document3 pagini
    Leacuri Populare Cu STRUGURI
    geaninachiriac
    Încă nu există evaluări
  • Conopida
    Conopida
    Document6 pagini
    Conopida
    geaninachiriac
    Încă nu există evaluări
  • Coriandrul, Chimenul Si Feniculul
    Coriandrul, Chimenul Si Feniculul
    Document5 pagini
    Coriandrul, Chimenul Si Feniculul
    geaninachiriac
    Încă nu există evaluări
  • Cicoare
    Cicoare
    Document3 pagini
    Cicoare
    printesa_verde
    Încă nu există evaluări
  • Cartofii CA Medicament
    Cartofii CA Medicament
    Document7 pagini
    Cartofii CA Medicament
    geaninachiriac
    Încă nu există evaluări
  • Salvie
    Salvie
    Document7 pagini
    Salvie
    geaninachiriac
    Încă nu există evaluări
  • Florile de Soc
    Florile de Soc
    Document5 pagini
    Florile de Soc
    geaninachiriac
    Încă nu există evaluări
  • Argila
    Argila
    Document4 pagini
    Argila
    geaninachiriac
    Încă nu există evaluări
  • Brusture
    Brusture
    Document7 pagini
    Brusture
    geaninachiriac
    Încă nu există evaluări
  • Anghinare
    Anghinare
    Document5 pagini
    Anghinare
    geaninachiriac
    Încă nu există evaluări
  • Afinele
    Afinele
    Document7 pagini
    Afinele
    geaninachiriac
    Încă nu există evaluări
  • Marea Curatenie de Primavara
    Marea Curatenie de Primavara
    Document4 pagini
    Marea Curatenie de Primavara
    geaninachiriac
    Încă nu există evaluări
  • CIRESELE
    CIRESELE
    Document5 pagini
    CIRESELE
    geaninachiriac
    Încă nu există evaluări
  • Coada Soricelului
    Coada Soricelului
    Document6 pagini
    Coada Soricelului
    geaninachiriac
    Încă nu există evaluări
  • URZICA
    URZICA
    Document6 pagini
    URZICA
    geaninachiriac
    100% (1)
  • LEURDA
    LEURDA
    Document6 pagini
    LEURDA
    geaninachiriac
    Încă nu există evaluări
  • Cimbru
    Cimbru
    Document8 pagini
    Cimbru
    geaninachiriac
    Încă nu există evaluări
  • Sovarf
    Sovarf
    Document5 pagini
    Sovarf
    geaninachiriac
    Încă nu există evaluări
  • Rasina Si Cetina de Brad
    Rasina Si Cetina de Brad
    Document5 pagini
    Rasina Si Cetina de Brad
    geaninachiriac
    Încă nu există evaluări
  • Anghinare
    Anghinare
    Document5 pagini
    Anghinare
    geaninachiriac
    Încă nu există evaluări