Capitolul XII

TEORIA GENERALA A CONTRACTULUI CIVIL

1. Notiunea de contract civil 1.1. Definitia contractuiui 1.2. Principiul libertatii contractuale 1.3. Rolul, functiile si evolutiile contractuiui 2. Clasificarea contractelor 2.1. Consideratii generale 2.2. Clasificarea contractelor dupa continutul lor 2.3. Clasificarea contractelor dupa scopul urmarit de parti 2.4. Subclasificarea contractelor cu titlu oneros 2.5. Clasificarea contractelor dupa modul de formare 2.6. Clasificarea contractelor dupa modul de executare 2.7. Clasificarea contractelor dupa cum sunt sau nu sunt expres reglementate de lege 2.8. Clasificarea contractelor dupa corelatia intre eie 2.9. Clasificarea contractelor dupa modul in care se exprima vointa partilor 2.10. Clasificarea contractelor dupa efectele produse 3. Incheierea contractuiui 3.1. Consideratii generale 3.2. Oferta de a contracta 3.3. Acceptarea ofertei 3.4. Momentul si locul incheierii contractuiui 3.5. Incheierea contractuiui prin mijloace electronice 4. Continutul contractuiui 4.1. Consideratii generale 4.2. Clauzele esentiale (necesare) si accesorii (optionale) ale contractuiui 4.3. Clauzele exprese si clauzele implicite 4.4. Clauzele standard (generale) 5. Efectele contractuiui 5.1. Precizari preliminare 5.2. Interpretarea contractuiui 5.3. Efectele contractuiui intre partile contractante 5.4. Efectele contractuiui In raporturile cu persoanele care nu au calitatea de parti contractante 5.5. Modificarea, rezolutiunea, rezilierea si revocarea contractuiui

1. NOTIUNEA 1.1.

DE CONTRACT CIVIL

Definitia contractului

Contract este acordul de vointa realizat intre doua sau mai multe persoane prin care se stabilesc, se modifica sau se sting raporturi juridice (art. 666, alin. (1) CC).
Aceasta definitie legala contine elementele constitutive ale notiunii de contract. Din definitie rezulta ca contractul este un act volitiv, Indreptat spre nasterea, modificarea sau stingerea unor raporturi cu alte persoane, prin urma re, este un act juridic. Ceea ce este esential in contract este acordul de vointa, fapt ce denota ca contractul este un act juridic bi- sau multilateral, adica reprezinta rezultatul vointei concordate a doua sau mai multe parti. Intre notiunile de act juridic si contract este legatura stransa . Actul juridic este categoria de gen, iar contractul este cea de specie. Orice contract este un act juridic, insa nu orice act juridic este un contract. I n virtutea acestui fapt reglementarile Codului civil in materie de acte juridice sunt aplicabile si contractelor (a se vedea art. 666, alin. (2) CC). Contractele sunt cele mai frecvent utilizate acte juridice in dreptul civil. conexiune stransa exista si intre notiunile contract si obligatie, intruc it contractul este principalul izvor al obligatiilor civile. Aceste notiuni sunt interdependente. Astfel, reglementarile cuprinse in Titlul I al Cartii a treia a Codului civil, intitulat Despre obligatii in general, sunt aplicabile obligatiilor contractuale, iar pe de alta parte, legea prevede ca, sub rezerva altor reglementari, dispozitiile privind obligatiile contractuale sunt aplicabile si altor obligatii patrimoniale in masura in care, tinandu-se cont de natura obligatiei, acest lucru este posibil (art. 678 CC).
1.2.

Principiul libertatii contractuale

Pentru ca acordul de vointa sa fie valabil si sa produca efecte juridice, el trebuie sa fie exprimat liber. I n doctrina s-a remarcat ca princ ipiul libertatii contractuale este consecinta pe plan tehnic a teoriei autonomiei de vointa (a se vedea 1.3 infra). Codul civil al Republicii Moldova consacra principiul libertatii contractuale printre cele fundamentale la art. 1, alin. (1), precum si in tr-o serie de alte prevederi legale, care se rezuma la urmatoarele:
a)

partile sunt libere sa contracteze sau sa nu contracteze. Nimeni nu poate fi silit sa incheie un contract decat in cazurile prevazute de lege sau daca asemenea obligatie a fost asumata benevol. I n prezent c a z u r i l e i n c a r e s u b i e c t i i s u n t o b l i g a t i s a i n c h e i e c o n t a c t e sunt putin numeroase. De regula, aceasta obl igatie este dictata de interese publice, in vederea ocrotirii partii mai slabe din punct de vedere economic;

b)

libertatea contractuala presupune posibilitatea de a alege orice fel de contract , atat prevazut de lege ( contracte numite), cat si contracte ce nu sunt prevazute de lege (nenumite) sau complexe;

c)

partile sunt libere sa determine prin vointa lor clauzele pe care urmeaza sa le cuprinda contractul si efectele pe care trebuie sa le produca . Legea doar in anumite cazuri (de regula, in interes public) poate prescrie continutul unor clauze pentru anumite categorii de contracte. Daca continutul clauzelor este prevazut in norme dispozitive (supletive), partile pot, prin acordul lor, sa inlature aplicarea acestor norme sau sa stabileasca un continut diferit de c el stipulat in lege;

d)

numai partile insesi prin acordul lor pot modifica sau rezolvi un contract valabil incheiat (a se vedea art. 668, alin. (3) CC).

Legislatia noastra civila contine de asemenea un sir de prevederi care au menirea sa asigure realizarea principiului libertatii contractuale. Printre acestea sunt prevederile Codului civil privind nulitatea actelor juridice incheiate in anumite imprejurari in care libertatea exprimarii vointei este afectata: actele incheiate prin eroare (art. 227), dol (art. 228), violenta (art. 229), leziune (art. 230), intelegerea dolosiva dintre reprezentantul unei parti cu cealalta parte (art. 231). Tot acest scop il urmaresc dispozitiile Codului civil in materia clauzelor contractuale standard (art. 712-720), care sanctioneaza cu nulitate clauzele inechitabile ce prejudiciaza disproportionat, contrar principiilor bunei-credinte, cealalta parte a contractului. Alaturi de Codul civil , reglementari in vederea asigurarii libertatii contractuale se gasesc si in legislatia cu privire la protectia concurentei. Astfel, este interzis agentilor economici sa -si exercite drepturile in vederea limitarii concurentei, abuzului de situatia lor dominanta si lezarii intereselor legitime ale consumatorului, inclusiv prin obligarea partenerilor contractuali de a incheia contracte in conditii vadit nefavorabile acestora (a se vedea art. 4, 6 si urm. ale Legii nr. 1103/2000 cu privire la protectia concurentei Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 166-168 din 31.12.2000). Libertatea contractuala, ca si orice alta libertate, nu poate fi nelimitata. Limitele sunt impuse de lege in vederea ocrotirii intereselor altor indivizi si ale societ atii in intregime. In literatura s-a mentionat ca limitarea

libertatii contractuale urmareste:

a)

protejarea partii mai slabe a contractuiui, care incepe la etapa incheierii contractuiui si se finalizeaza prin executarea lui sau prin raspunderea pentru neexecutare;

b)

apararea intereselor creditorilor. I n tarile cu economia in tranzitie aceasta finalitate se invedereaza, spre exemplu, in protejarea hand ler care acorda credite firmelor - fantoma, pe de parte, precum si a cetatenilor care au incredintat fondurile lor banesti unor institutii creditare similare, pe de alta parte; apararea intereselor statului, care reprezinta intr-o forma concentrata interesele societatii 1 .

c)

Legea stipuleaza ca partile contractante pot incheia in mod liber contracte si pot s tabili continutul lor in limitele normelor imperative de drept (art. 667, alin, (1) CC). Contractele sau clauzele contractuale care contravin normelor imperative sunt nule (a se vedea art. 220, alin. (1) CC). Normele imperative, prin sine insesi, constituie limitari ale libertatii contractuale, deoarece reprezinta reguli obligatorii de la care partile nu pot deroga. Limitarile libertatii contractuale pot fi negative si pozitive. Sunt negative acele limitari instituite de lege prin care se interzice sau se restrange posibilitatea incheierii unor categorii de contracte de catre anumiti subiecti. De exemplu, potrivit art. 31, alin. (3) al Legii institutiilor financiare nr. 550/1995 (Monitorul Qficial al Republicii Moldova , nr. 1-2 din 01.01.1996), bancile nu pot incheia contracte de credit bancar cu functionarii lor decat in limitele stabilite de Banca Nationala. La aceeasi categorie se aplica interdictiile de a include in contract anumite clauze. Astfel, potrivit art. 603, alin. (3) CC, este nula orice stipulate contractuala care il elibereaza anticipat pe debitor de raspundere in caz de dol sau de culpa grava. Sunt pozitive acele limitari care constau in obligatia de a incheia anumite contracte de catre unele categorii de subiecti . De exemplu, daca detine p ozitie dominanta pe piata, una dintre partile contractante este obligata sa contracteze in acest domeniu (art. 669, alin. (1) CC), Un alt caz de limitare pozitiv a este obligatia impusa prin lege de a include anumite clauze in unele categorii de contracte ( a se vedea art, 713 CC). In afara de normele imperative, libertatea contractuala este limitat a de ordinea ublic si de bunele moravuri , Aceasta concluzie rezult a din prevederile art. 220, alin, (2) CC: actul juridic sau clauza care contravin ordinii publice sau bunelor moravuri sunt nule .

Ordinea publica este totalitatea dispozitiilor legale imperative de drept public si de drept privat ce urmaresc ca
finalitate apararea institutiilor si valorilor fundamentale ale societatii, ocrotirea sociala a tuturor persoanelor, a drepturi- lor si libertatilor omului, precum si dezvoltarea economica a tarii, Este necesar a face deosebire intre notiunea de ordine publica in dreptul civil de notiunea desemnata prin aceeasi sintagma - ordine publica - in dreptul penal. Conceptul de ordine publica este variabil in functie de situatia politic a, sociala si economica a legiuitorului. Astfel, in regimul totalitar ordinea publica reprezenta ansamblul de principii si norme care consfinteau caracterul comunist al oranduirii sociale si al ordinii de drept2. In perioada actuala conceptul de ordine publica trebuie sa asigure democratizarea, tranzitia la economia de piata, apararea drepturilor si libertatilor omului . In literatura s-a remarcat tendinta largirii notiunii de ordine publica. Daca initial aceasta notiune se limita la domeniul politic si moral - organizarea statului, a familiei, libertatile individuale, astazi ea s-a imbogatit cu noi aspecte, cum sunt: - ordinea publica economica, care, la randul sau, se manifesta sub doua aspecte - ordinea publica de protectie destinata sa protejeze partea mai slaba a contractului (consumatorii, imprumut atorii etc.) si ordinea publica de dirijare, avand ca scop promovarea intereselor statului In diferite domenii ale activitatii (politica preturilor, politica monetara etc.). De exemplu, sunt ilicite contractele incheiate cu incalcarea reglementarilor valutare ; - ordinea publica sociala, care cuprinde, intre altele, masurile luate de stat pentru protectia intereselor salariatilor in contractele de munca, a locatarilor in contractele de inchiriere a imobilelor etc.

Bunele moravuri . Aceasta notiune, ce difera de la tara la alta in functie de traditiile istorice, specificul
national, religios etc., reprezinta regulile de morala sociala considerate ca fundamentale pentru ordinea societatii . Bunele moravuri, spre deosebire de normele juridice, nu sunt edictate in dreptul pozitiv, ci isi gasesc reflectarea in reprezentarile general recunoscute in societate despre comportamentul cuvenit, care s-au constituit pe parcursul dezvoltarii sociale, fiind, totodata, influentate de principiile ge nerale ale dreptului si de jurisprudenta.
1.3.

Rolul, functiile si evolutiile contractului

Contractul constituie principalul izvor de obligatii, fiind instrumentul care asigura libera concurenta si care stimuleaza initiativa privata. Importanta sa ca mijloc de stabilire a celor mai variate relatii intre persoanele fizice si juridice se invedereaza in toate domeniile de activitate. Astfel, oamenii, adesea fara sa -si dea seama, incheie in viata cotidiana contracte in vederea satisfacerii celor mai simple necesitati vitale. Tot asa, activitatea agentilor economici este de neconceput fara aceste instrumente juridice, care sunt contractele. Contractul este cel mai adecvat mijloc de reglementare a relatiilor dintre producatori si consumatori . Datorita contractului oamenii au obtinut posibilitatea sa-si satisfaca necesitatile de produse si servicii. Contractul este acea forma juridica care organizeaza schimbul de valori in societate. Dupa cum s-a remarcat in doctrina, reglementarea contractelor a insemnat legiferarea a doua fenomene economice interdependente : pe de parte, fenomenul circulatiei marfurilor prin intermediul banilor; pe de alta parte, fenomenul creditului, menit sa inlesneasca circulatia marfurilor. In acest fel s-a realizat trecerea cu usurinta a bunurilor din sfera productiei in sfera circulatiei si, de aici, in sfera consumului personal si productiv. Astfel s -au inlesnit operatiile juridice de transmitere a drepturilor patrimoniale de la persoana la alta 4 . Pe parcursul istoriei umanitatii continutul social-economic al contractului a evoluat in functie de dezvoltarea raporturilor sociale care erau reglementate prin contract. S-a diversificat componenta subiectilor: alaturi de persoane fizice, ca participant traditionali la aceste raporturi, au aparut si subiecti colectivi - persoanele juridice. Au devenit mai variate tipurile contractelor utilizate in circuitul civil, continutul lor a devenit mai amplu si mai complex. Cu toate acestea, este important de mentionat ca insasi institutia contractului, ca instrument al tehnicii juridice, s -a mentinut destul de stabila. Categoria de contract era cunoscuta inca de dreptul privat roman. Termenul contract are origine latina si provine de la verbul contrahere, ceea ce inseamna a lega, a constrange.

In dreptul roman contractul era privit in trei ipostaze: ca izvor de apari tie a raportului juridic, ca raport juridic propriu-zis si, in sfars it, ca forma pe care imbraca acest raport juridic. Perioada dreptului roman clasic se caracterizeaza prin formalismul contractelor a caror obligativitate rezulta din solemnitatile efectuate cu ocazia incheierii lor. Categoriile traditionale de contracte consensuale, solemne si reale presupuneau respectarea unei proceduri bine determinate. Contractele formale se incheiau prin indeplinirea unor formalitati prestabilite, de exemplu, respectarea unui ritual desfasurat in prezenta unor martori. Contractele reale intruneau un element material - remiterea bunului - si unul intentional - intelegerea de restituire a acelui bun. Contractele consensuale se incheiau prin simplu consimtamant, fara formalitati. Contractele formale alcatuiau regula, iar cele consensuale - exceptia. Dreptul roman in perioada imperiala se caracterizeaza prin constituirea teoriei generale a contractelor si aparitia noilor categorii de contracte, alaturi de cele cunoscute. data cu conturarea delimitarii izvoarelor obligatiilor in con tracte si delicte, contractus era privit ca conventie asigurata cu actiune, care se deosebea de alta conventie ce era lipsita de mijloace de aparare - pactum 5 . Dezvoltarea productiei de marfuri si intensificarea schimburilor comerciale au determinat inlaturarea formalismului excesiv si accentuarea importantei acordului de vointa i n procesul incheierii contractelor 6 . In epoca medievala dreptul contractelor este marcat prin dezvoltarea conceptelor:
a) b) c)

consensualismului - contractul se incheie prin simplul acord de voin te, care poate fi exprimat prin orice modalitate; obligativitatii contractului {pacta sunt servanda) - contractul are pute re de lege intre parfi si urmeaza a fi executat, si echitatii contractuale - echivalenta prestatiilor reciproce ale partilor care se concretizeaza prin posibilitatea anularii contractului pentru leziune si a revizuirii lui ca urmare a survenirii unor imprejurari imprevizibile.

In aceasta perioada incepe sa se cristalizeze diferentierea intre contractele civile si contractele comerciale 7 . Dreptul contractelor in epoca moderns se caracterizeaza prin afirmarea teoriei autonomiei de vointa 8 . Aceasta teorie se bazeaza pe filozofia dreptului din secolul al XlX-lea si si-a gasit reflectarea in Codul civil francez din 1804, care a inspirat legislatiile civile a numeroase tari. Gandirea juristilor acelei perioade era marcata de un liberalism total, legat de filozofia individualista. Conform acestei teorii, vointa umana este unicul temei al puterii contractuale. Daca oamenii se oblig a printrun contract, este pentru ca au vrut acest lucru. Unicul fapt ca ei au dorit sa fie legati prin contract justifi ca suficient faptul ca ei sunt tinuti sa-1 execute. Partile contractului isi creeaza singure, prin vointa lor, legea care va guverna raporturile dintre ele. In plan economic se considera ca initiativa individuala este forta motrice, iar statul nu trebuie sa intervina decat in situatii exceptional, deoarece tot ce era contractual era considerat in sine ca fiind just. Contractul este mijlocul principa l si cel mai adecvat de asigurare a prosperitatii generale.

Teoria autonomiei de vointa in materie de contracte a fost fundamental de adeptii ei prin urmatoarele teze :
a) b)

contractul este principalul izvor al obligatiilor civile, celelalte izvoare sunt neinsemnate; marea majoritate a normelor referitoare la contracte au caracter dispozitiv (supletiv), ceea ce inseamn a ca ele se aplica direct doar in tacerea partilor, acestea avand posibilitatea sa instituie prin acordul lor de vointa alte reguli decat cele prevazute de lege;

c)

normele imperative in materie de contracte sunt putin numeroase, principalul lor scop fiind asigurarea libertatii vointei partilor contractului si respectarea ordinii publice;

d)

imixtiunea puterii publice in incheierea si executarea contractului are caracter exceptional; nici judec atorul nu poate sa revizuiasca contractul, nici legislatorul nu poate sa-1 altereze (legile noi nu sunt aplicabile, in principiu, contractelor in curs de desfasurare);

e)

sub aspectul formei, autonomia de vointa se manifesta prin afirmarea continua a principiului consensualismului.

In epoca contemporana s-au produs evenimente importante in viata social-economica, astfel incat autorii au remarcat un declin al teoriei autonomiei de vointa. Acest declin se manifesta sub urmatoarele aspecte:

a)

Cresterea importantei izvoarelor obligatiilor civile de natura extra -contractuala: fapta ilicita, imbogatirea fara justa cauza, angajamentul unilateral etc.

b)

Interventia din ce in ce mai pregnanta, prin norme imperative, a statului in domeniul contractual; aceasta interventie are ca efect largirea notiunii de ordine publica, cu scopul apararii drepturilor omului, mai ales a libertatii si proprietatii indiv iduale.

c)

Dezvoltarea domeniului contractelor de adeziune - contracte cu clauze prestabilite, nenegociabile, impuse de cocontractant - in detriments contractelor traditionale.

d) e)

Aparitia contractelor obligatorii, reglementate prin lege, cum sunt contractele de asigurare obligatorie de raspundere civila etc. Limitarea substantiala a principiului consensualismului prin intermediul dispozitiilor legale ce instituie obligativitatea formei scrise sau autentice pentru unele categorii de contracte.

f)

Tendinta restrangerii fortei obligatorii a contractuiui; in virtutea teoriei impreviziunii, legea uneori permite neexecutarea contractuiui sau ajustarea lui la noile imprejurari.

Un loc aparte in istoria evolutiei contractuiui ocupa functionarea acestei institutii in perioada regimurilor totalitare cu e conomie planificata in tarile Europei de Est, inclusiv in tara noastra. Dreptul contractelor in acea perioada se caracterizeaza printr -o limitare rigida a principiului libertatii contractuale, prin instituirea sistemului de contracte planificate, care dominau in toate sferele activitatii economice. Acest sistem presupunea elaborarea de catre organele administrative a actelor de planificare, care, in esenta, erau acte ad ministrative. Aceste acte aveau ca efect obligatia destinatarilor lor sa incheie contracte, continutul carora era predetermin at tot de actele in cauza. Astfel, agentii economici erau impusi sa incheie contracte fara a negocia, in principiu, clauzele acestora, ia r eschivarea de la incheierea lor era calificata drept contraventie administrativa si era pedepsita cu aplicarea amenzilor in b eneficiul statului. Influenta actului de planificare asupra contractuiui continua si dupa in cheierea lui; astfel, modificarea actului de planificare antrena modificarea contractuiui, iar anularea actului in mod automat ducea la incetarea contrac tuiui. Un antipod al principiului libertatii contractuale era art. 156 al Codului civil din 1964, care prevedea ca continutul obligatiei care se naste nemijlocit dintr-un act de planificare a economiei nationale este determinat de acest act , iar continutul contractului incheiat pe baza unei sarcini de plan trebuie sa corespunda acestei sarcini 9 . Totodata, existau si contracte incheiate intre particulari sau intre particu lari si institutiile de stat, care aveau ca obiect numai bunurile de consum si serviciile destinate satisfacerii necesitatilor personale, deoarece bunurile mijloace de productie nu p uteau constitui obiect al contractelor incheiate de cetateni. Acest sistem a inceput sa fie demontat data cu tranzitia la economia de piata si reformele lansate la inceputul anilor 90. Totusi, cu toate ca de atunci a fost fundamentat un cadru juridic adecvat noilor relatii economice, Codul civil din 1964 a continuat sa fie aplicat pana la intrarea in vigoare a noului Cod civil la 6 iunie 2002.
2.

CLASIFICAREA CONTRACTELOR
generale

2.1. Consideratii

Principiul libertatii contractuale permite participantilor la circuitul civil sa incheie mare varietate de contracte. Unele din ele sunt prevazute expres de Codul civil. Insa diversificarea vietii economice si sociale duce la aparitia unor noi forme juridice, care nu sunt reglementate in mod special. Acest fapt a determinat necesitatea clasificarii contractelor. Clasificarea ofe ra posibilitatea de a determina trasaturile caracteristice ale diferitelor categorii de contracte in vederea facilitarii procesului de calificare a acestora si aplicarii corecte a nor melor juridice. Exista mai multe criterii de clasificare a contractelor. La cele vizate expres in Codul civil se adauga criteriile elaborate de doctrina. Printre criteriile principale de clasificare sunt: continutul, modul de formare, scopul urmarit de parti,

reglementarea in legislatia civila, efectele produse, modul de executare, corelatia intre contracte etc.
2.2.

Clasificarea contractelor dupa continutul lor

In functie de criteriul numit, contractele se impart in: sinalagmatice (A) si unilaterale (B). Acest criteriu de clasificare are la baza repartizarea obligatiilor intre partile contractului.
A.

Contractele sinalagmatice (bilaterale). Potrivit art. 704 CC, un contract este sinalagmatic daca fiecare dintre parti se

obliga reciproc, astfel incat obligatia fiecareia din ele sa fie corelativa obligatiei celeilalte.

In contractele sinalagmatice exista corelatie si interdependenta intre obligatiile reciproce ale partilor: obligatia ce revine unei parti isi are cauza juridica in obligatia reciproca a celeilalte parti. Fiecare parte are concomitent atat calitatea de creditor, cat si cea de debitor fata de cealalta parte. Astfel, in contractul de vanzare-cumparare vanzatorul este debitorul obligatiei de a preda bunul in proprietatea cumparatorului si, totodata, creditorul obligatiei de plata a pretului, iar cumparatorul este debitorul obligatiei de plata a pretului si creditorul obligatiei de livrare. Sunt sinalagmatice contractele de schimb, de locatiune, de transport, de asigurare etc. Particularitatile contractelor sinalagmatice au determinat inserarea in Codul civil a unor prevederi speciale dedicate acestei categorii de contracte, care au fost grupate intr -un capitol distinct (art. 704-711 CC). B. Contractele unilaterale sunt acelea care genereaza obligatii doar pentru una dintre parti (art. 666, alin. (3) CC). In aceste contracte parte este numai creditor, iar cealalta numai debitor. Astfel de contracte sunt: comodatul, depozitul, mandatul, fideiusiunea gratuita etc. Este important a deosebi contractul unilateral de actul juridic unilateral. Astfel, actul juridic unilateral este rezultatul manifestarii vointei unei singure parti. Sunt acte juridice unilaterale testamentul (art. 1449), acceptarea succesiunii (art. 1516), renuntarea la succesiune (art. 1526), procura (art. 252), oferta (art. 681), promisiunea publica de recompensa (art. 1371-1374) etc. Contractul este intotdeauna un act juridic bi- sau multilateral, adica un acord a doua sau mai multe vointe. Contractul este unilateral atunci cand obligatia contractuala ii revine numai uneia dintre parti . Criteriul pentru a deosebi actul juridic unilateral de cel bilateral este numarul vointelor participante, iar in cazul deosebirii contractuiui unilateral d e cel bilateral (sinalagmatic), criteriul il constituie numarul partilor obligate. Importanta practica a clasificarii contractelor in sinalagmatice si unilate rale se manifesta sub aspectul deosebirilor dintre regimul juridic al efectelor produse de aceste doua categorii de contracte. Caracterul reciproc si interdependent al obligatiilor in contractele sinalagmatice determina anumite efecte specifice, care nu se pot gasi la contractele unilaterale :
a)

exceptia de neexecutare, care consta in aceea ca partea contractuiui sinalagmatic este in drept sa refuze executarea propriei obligatii in masura in care cealalta parte nu-si executa obligatia corelativa, daca nu s-a obligat sa execute prima sau daca aceasta obligatie nu rezulta din lege sau din natura obligati ei (art. 705, alin. (1) CC);

b)

riscul contractual in cazul imposibilitatii fortuite de executare a contractuiui de catre una dintre parti. In acest sens art. 707, alin. (1) CC dispune ca, daca prestatie din contractul sinalagmatic devine imposibila din motive independente de parti, partea care trebuie sa execute prestatia devenita imposibila pierde dreptul de a cere executarea obligatiei corelative . Prin urmare, riscul contractual il suporta partea contractului care este debitorul obligatiilor imposibil de executat ;

c)

rezolutiunea contractului pentru neexecutare. Daca una dintre partile contractului sinalagmatic nu executa obligatiile sale contractuale, cealalta parte este indreptatita sa rezolutioneze contractul (a se vedea art. 709-711 CC).

Tinem sa mentionam ca delimitarea intre aceste doua categorii de con tracte nu este intotdeauna rigida. Caracterul sinalagmatic sau unilateral al unui contract depinde in mare masura de vointa partilor. Nimic nu impiedica ca partile prin vointa lor sa transforme un contract unilateral prin natura sa intr-un contract sinalagmatic. Spre exemplu, contractul de mandat, care este unilateral, devine sinalagmatic daca partile convin sa se plateasca mandantului remu nerate. De asemenea, un contract unilateral la momentul incheierii sale poate deveni oneros , daca pe parcursul executarii lui se nasc obligatii in sarcina partii care initial nu era obligata. Astfel, daca in cadrul unui contract de mandat gratuit mandataru l a trebuit sa suporte unele cheltuieli, mandantul este tinut sa-i compenseze aceste cheltuieli (art. 1046, alin. (1) CC) 10 .

2.3.

Clasificarea contractelor dupa scopul urmarit de parti

In functie de criteriul numit, contractele se clasifica in: contracte cu titlu oneros (A) si contracte cu titlu gratuit (B).
A.

Contractele cu titlu oneros sunt acele contracte in care avantajului patrimonial pe care parte il procura celeilalte parti sau

unui tert ii corespunde un avantaj patrimonial corelativ. Sunt contracte cu titlu oneros vanzarea-cumpararea (art. 753 CC), schimbul (art. 823 CC), locatiunea (art. 875CC), antrepriza (art. 946 CC) s. a. Avantajul corelativ avantajului conferit de partea din contractul cu titlu oneros nu trebuie sa fie procurat neaparat anu me acestei parti, ci poate fi acordat si unui tert, fara ca prin aceasta contractul sa-si piarda caracterul oneros. Ca exemplu poate servi contractul de asigurare, in care asiguratorul se obliga sa plateasca, la producerea riscului asigurat, suma asigurata ori despagubirea unui tert beneficiarului asigurarii (art. 1301 CC).

B.

Contractele cu titlu gratuit (de binefacere) sunt acele contracte in care avantajul (folosul) patrimonial conferit uneia

dintre parti nu are drept scop obtinerea avantajului corelativ. Contracte cu titlu gratuit sunt: donatia (art. 827 CC), comodatul (art. 859 CC), depozitul (art. 1088 CC). Contractele cu titlu gratuit se clasifica, la randul lor, in contracte dezinteresate si liberalitati. Prin contractele dezinteresate, dispunatorul face un serviciu gratuit gratificatului, dar nu -si micsoreaza patrimoniul propriu. Drept exemple pot servi: comodatul, mandatul neremunerat (art. 1030, 1033 CC), fideiusiunea gratuita (art. 1146 CC). Liberalitatile sunt contractele prin care se opereaza un transfer de valori patrimoniale de la dispunator la gratificat, transfer care diminueaza patrimoniul dispunatorul ui. La categoria de liberalitati sunt atribuite, in special, contractele de donatie. Exista contracte care, prin esenta lor, pot fi numai gratuite sau numai oneroase. De exemplu, comodatul este intotdeauna un act gratuit (art. 859 CC). Daca pentru darea in folosinta a bunului comodantul ar primi remunerare, acest raport si -ar schimba natura juridica si ar deveni locatiune. Alte acte pot fi atat gratuite, cat si oneroase, in functie de optiunea partilor participante. Astfel mandatul, fideiusiunea, depozitul, imprumutul (art. 867, 869 CC) pot fi atat acte oneroase, cat si gratuite, in functie de faptul daca in cont ract s-a stipulat sau nu remunerate. In ceea ce priveste criteriul distinctiei dintre contractele cu titlu oneros si cele cu titlu gratuit, in literatura de specialitate s-a aratat ca acesta poate fi de natura subiectiva (intentia partilor) sau de natura obiectiva (echivalenta intre prestatii). Este cu titlu gratuit contractul in care dispunatorul a actionat intr- o intentie liberala (criteriul subiectiv) sau cand persoana cedeaza valoare patrimoniala fara a urmari obtinerea unui folos echivalent (crit eriul obiectiv)". In acest context unii autori pun accentul pe elementul intentional, psihologic - scopul determinant pe care partea il urmareste in contract (criteriul cauzei). Va fi contract cu titlu gratuit acela care are drept cauza determinant a intentia de a procura un folos altuia, fara a urmari nimic in schimb. Dimpotriva, va fi oneros acel contract care a fost incheiat in scopul de a obtine un f olos in schimbul obligatiei asumate 12 . Avand in vedere clasificarea contractelor in sinalagmatice si unila terale, examinata mai sus, mentionam ca majoritatea contractelor sinalagmatice sunt cu titlu oneros, in timp ce majoritatea contractelor unilaterale sunt cu titlu gratuit. Insa aceasta corespondenta nu este deplina. Dreptul nostru cunoaste, spre exemplu, c ontracte unilaterale cu titlu oneros: contractul de mandat remunerat, desi este fara indoiala un contract unilateral, totodata este si cu titlu oneros. Importanta practica a acestei clasificarii se manifesta sub urmatoarele aspecte :
a)

incheierea contractelor cu titlu gratuit este supusa unor reguli mai stricte din punctul de vedere al formei. De exemplu, in scopul protejarii procesului de formare a consimtamantului donatarului si pentru -i atrage atentia asupra importantei actiunilor sale, legea stabileste ca pentru a produce efecte, contractul care contine promisiunea de a transmite in viitor un bun trebuie incheiat in forma autentica (art. 830, alin. (1) CC);

b)

in scopul protejarii intereselor persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu sau cu capacitate d e exercitiu restransa, legea interzice incheierea contractelor cu titlu gratuit in numele acestor persoane de catre tutore sau curator (art. 43, alin. (1) CC);

c)

in contractele cu titlu gratuit este mai relevant elementul intuitu personae, care consta in aceea ca persoana cocontractantului este decisiva la incheierea contractului. Din aceasta rezulta ca eroarea asupra persoanei constituie motiv de anulare a unui asemenea contract. Cand un donator, dorind sa faca donatie unei persoane pe care considera ruda de a sa, face in realitate donatie unei persoane straine, eroarea donatorului constituie un viciu de consimtamant, deoarece aici calitatea de ruda este motivul determinant al donatiei;

d)

in cazul contractelor cu titlu oneros obligatiile partilor si r aspunderea lor contractuala sunt reglementate mai sever decat in cazul contractelor cu titlu gratuit. De exemplu, legea prevede ca mandatarul raspunde doar pentru actele sale intentionate sau pentru culpa grava, daca acesta indeplineste mandatul cu titlu gratuit (art. 1049 CC);

e)

in mod diferit se solutioneaza problema revendicarii de catre proprietar a bunurilor aflate in posesiunea unui dobanditor de buna-credinta in functie de faptul daca bunul a fost dobandit cu titlu oneros sau cu titlu gratuit (art. 375, alin. (1) si (2) CC).

2.4.
A.

Subclasificarea contractelor cu titlu oneros: contracte comutative (A) si contracte aleatorii (B)

Contractele comutative sunt acele contracte in care existenta si intinderea prestatiilor partilor este certa si poate fi apreciata

chiar la momentul incheierii contractuiui. Marea majoritate a contractelor cu titlu oneros sunt comutative: vanzarea -cumpararea, schimbul, locatiunea, antrepriza, transportul etc.
B.

Contractele aleatorii sunt acele contracte in care existenta sau intinderea prestatiilor partilor, sau numai a uneia dintre ele,

depinde de un eveniment incert astfel incat, la momentul incheierii contractuiui, nu se poate cunoaste si nu se poate aprecia cu certitudine castigul sau pierderea fiecarei parti s i uneori nici nu se poate sti daca va exista un castig sau pierdere. Astfel, in contractul de asigurare nasterea obligatiei asiguratorului de plata a despagubirii de asigurare depinde de un eveniment viitor, posibil, dar incert, care poate sa aiba loc sau nuriscul asigurat (art. 1301-1307 CC). De asemenea, sunt contracte aleatorii: instrainarea bunului cu conditia in tretinerii pe viata (art. 839 CC), renta viagera (art. 847-848 CC). Elementul aleatoriu consta in faptul ca intinderea prestatiilor la care se obliga partile depinde de perioada cat va trai beneficiarul intretinerii, in cazul instrainarii bunului cu conditia intretinerii pe viata, sau credirentierul, in cazul rentei viagere. Importanta practica a distinctiei intre contractele comutative si aleatorii se manifesta sub urmatoarele aspecte:
a)

ca rezultat al elementului aleatoriu, care face imposibila aprecierea reciprocitatii si echivalentei prestatiilor, in privinta unui asemenea contract nu se poate intenta actiunea in anulare pentru leziune (art. 230 CC);

b)

un contract aleatoriu va fi lovit de nulitate daca ii lipseste elementul aleatoriu.

2.5.

Clasificarea contractelor dupa modul de formare

In functie de criteriul numit, contractele se clasifica in: consensuale (A), solemne (B), inregistrate (C) si reale (D).
A.

Contractele consensuale sunt acele contracte care se incheie prin simplul acord de vointa al partilor, fara a fi nevoie de vreo

forma speciala de manifestare a vointei lor. Daca manifestarea de vointa este insotita de un inscris, aceasta se face nu pentru a da validitate contractuiui, ci pentru a asigura un mijloc de proba privind incheierea si continutul acestuia. In dreptul nostru majoritatea contractelor sunt consensuale. Participantii la raporturile juridice civile pot imbraca in forma scrisa 13 orice contract, daca legea nu cere expres alta forma, de exemplu, forma autentica. Pe langa recurgerea optionala a subiectilor de drept civil la forma scrisa, aceasta este cerut a in anumite conditii prin lege. De exemplu, legea dispune ca trebuie sa fie incheiate in scris actele juridice dintre persoanele juridice, dintre persoanele juridice si persoanele fizice si dintre persoanele fizice daca valoarea obiectului actului juridic depaseste 1000 de lei (art. 210, alin. (1) CC). Nerespectarea formei scrise a contractului (actului juridic), de regula, nu atrage nulitatea lui, ci lipseste partile de a cere, in caz de litigiu, proba cu martori pentru dovedirea acestui contract (art. 21 1 CC). Partile sunt in drept sa dovedeasca contractul in cauza cu toate celelalte mijloace de proba prevazute de lege. Totodata, este cert ca, in masura in care existenta contractului nu poate fi d ovedita, el este lipsit de orice eficienta juridica si partea interesata sa-1 invoce se afla in aceeasi situatie ca in cazul in care contractul nu ar fi fost incheiat. In aceasta masura cerintele formei scrise pentru dovedirea contrac tului pot produce, sub aspect practic, efecte asemanatoare cerintelor de forma i mpuse ca conditie de validitate a contractului. B. Contractele solemne sunt acele contracte pentru a caror validitate, pe langa acordul de vointa, mai este necesara indeplinirea unor formalitati, impuse de lege sau convenite de parti, pentru insasi validitatea contractului. Legea dispune ca, daca pentru valabilitatea contractului legea stabileste anumita forma sau daca partile au prevazut anumita forma, contractul se considera incheiat in momentul indeplinirii conditiei de forma (art. 680 CC). In aceste cazuri forma solemna a contractului este un element constitutiv al acestuia, in lipsa careia el nu poate fi valabil incheiat. In literatura juridica s-a aratat ca indeplinirea unor conditii de forma este menita sa atraga atentia partilor asupra importantei actului pe care il savarsesc si totodata sa le ofere prilejul unii ragaz inainte de a trece la incheierea contrac tului. Pe de alta parte, redactarea unui inscris inseamna precizie in stabilirea efectelor contractului si a raspunderilor ce decu rg, precizie care serveste, desigur, partilor, dar cu deosebire tertelor persoane, care voind sa contracteze cu una din ele trebuie sa aiba certitudinea juridica a raportului exis tent 14 . In alte cazuri, forma scrisa este ceruta in interes public, pentru a face posibila cunoasterea de catre autoritatile competente a modificarilor intervenite in situatia juridica a unor bunuri de mare importanta pentru societate 15 .

Forma solemna, la randul ei, se imparte in forma scrisa si forma autentica. Nerespectarea formei scrise a contractului (actului juridic) are drept consecinta nulitatea acestuia numai atunci cand aceasta forma este ceruta ca conditie de validitate . Legea dispune ca nerespectarea formei scrise a contractului (actului juridic) atrage nulitatea lui numai in cazul in care acest efect este expres prevazut de lege sau prin acordul partilor (art. 211, alin. (2) CC). Codul civil prevede sanctiunea nulitatii drept consecinta a nerespectarii formei scrise pentru diferite categorii de contracte (acte juridice), printre care: clauza penala (art. 625), contractul de fideiusiune (art. 1147), contractul de franchising (art. 1172) etc. Forma autentica poate fi impusa atat prin lege, cat si prin acordul par tilor (art. 212 CC). Printre contractele care trebuie sa fie incheiate in forma autentica in virtutea legii sunt urmatoarele: contractul privind transmiterea patrimoniului prezent si grevarea lui cu uzufruct (art. 673 CC), contractul de ipoteca (art. 468, alin. (2) CC), contractul de vanzare-cumparare a intreprinderii (art. 818), contractul de renta (art. 849), contractul de donatie ce contine promisiunea de a transmite un bun in viitor (art. 830, alin. (1) CC) etc.

Nerespectarea formei autentice atrage nulitatea absoluta a contractului (art. 213, alin. (2) CC).
B.

Contractele inregistrate sunt acele contracte care, pentru a fi valabile, in unele cazuri, sau opozabile tertilor, in alte cazuri,

trebuie sa fie inregistrate in modul stabilit de lege. De exemplu, art. 214, alin. (1) CC stabileste obligatia de inregistrare a contractelor (actelor juridice civile) care au ca obiect bunurile imobile. Inregistrarea acestor contracte are menirea sa asigure publicitatea unor asemenea acte. Inregistrarea consta in inscrierea intr-un registru public unic a informatiei despre toate actele juridice care au ca obiect bunuri imobile, ceea ce permite a avea informatie completa si veridica cu privire la proprietarul bunului imobil, grevarile acestui bun etc. Scopul acestei cerinte de forma a actului juridic este protectia tertilor, deoarece acestia au interesul, cand actele juridice se refera la bunuri imobile, sa cunoasca exact situatia acestor bunuri, operatiile de constitute, modificare, transmitere sau stingere a d repturilor reale. In afara de contractele care au ca obiect bunurile imobile, prin lege este impusa conditia inregistrarii unor alte contracte. De exemplu, conform art. 818 CC, contractul de vanzare-cumparare a intreprinderii ca complex patrimonial unic se inregistreaza la Camera Inregistrarii de Stat. Un alt exemplu este contractul de gaj inregistrat, care poate avea ca obiect atat bunuri mobile, cat si imobile (a se vedea art. 455 CC). Ca regula generala, consecinta nerespectarii conditiei de inregistrare a contractelor consta in inopozabilitatea16 lor fata de ter|i. Aceasta formalitate nu afecteaza valabilitatea contractuiui sau admisibilitatea anumitor mijloace de proba si intervine deja dupa nasterea valabila a contractuiui. Intre parti contractul respectiv isi produce, de regula, toate efect ele, dar eficienta practica a actului este anihilata substantial, daca nu se indeplineste cerinta de inregistrare. Astfel, locatarul in cadrul unui contract de locatiune a unui imobil pe un termen ce depaseste 3 ani nu poate opune drepturile sale privind acest imobil locatarului ulterior al aceluiasi imobil, care a inscris insa mai inainte contractul de locatiune in registrul bunurilor imobile (art. 876, alin. (2) CC). Inopozabilitatea este consecinta nerespectarii conditiei de inregistrare a actelor juridice atat in cazurile expres stipulate de lege, cat si atunci cand legea nu prevede expres consecintele nerespectarii acestei conditii. In unele cazuri legea impune obligatia de inregistrare ca conditie de existenta valabila a contractuiui, inregistrarea avand caracter constitutiv. De exemplu, legea dispune ca gajul inregistrat apare in momentul inregistrarii sale (art. 466, alin. (2) CC). Referitor la contractul de ipoteca, legea prevede ca acesta se prezinta pentru inregistrare la organul cadastral terit orial in termen de 3 luni de la data incheierii lui. Nerespectarea termenului atrage nulitatea contractuiui (art. 470, alin. (2) CC). In general, nerespectarea obligatiei de inregistrare a actelor juridice atrage nulitatea lor numai in cazul in care acest efect rezulta in mod cert din prevederile legii sau cand inregistrarea este ceruta de lege ca conditie de existenta a contractuiui. In celelalte cazuri efectul este inopozabilitate a.
C.

Contractele reale sunt contractele pentru a caror formare, pe langa acordul de vointa, mai este necesara remiterea unui bun de

catre una dintre parti catre cealalta. Traditional sunt calificate drept contracte reale: imprumutul, comodatul, depozitul, gajul si transportul. Aceste contracte se considera incheiate numai din momentul predarii materiale a bunului care este obiectul prestatiei uneia dintre parti. Intelegerea partilor premergatoare transmiterii bunului are valoarea unei promisiuni de a contracta - unui antecontract - in baza caruia promitentul se obliga sa incheie ulterior contractul prin remiterea efectiva a bunului. In acest context se poate pune problema efectelor nerespectarii de catre partea care a consimtit sa remita bunul a angajament ului sau. Are oare cealalta parte dreptul de a cere predarea bunului daca contractul nu se considera valabil incheiat? Solutia data de legiuitor in cadrul contractelor de comodat si de imprumut este aceea ca, in cazul in care comodantul nu executa obligatia de a da bunul, iar imprumutatorul - obligatia de a da cu imprumut, comodatarul si, respectiv, imprumutatul pot cere doar reparare a prejudiciului cauzat astfel (art. 860, alin. (2), art. 868 CC).

2.6. Clasificarea contractelor dupa modul de executare

In functie de criteriul numit, contractele se clasifica in contracte cu execu tare instantanee (A) si contracte cu executare succesiva (B). A. Contractele cu executare instantanee (imediata) sunt acele contracte care au ca obiect una sau mai multe prestatii care se executa dintr -o data, instantaneu 17 . De exemplu, in contractul de vanzare-cumparare vanzatorul transmite dreptul de proprietate asupra bunului vandut, iar cumparatorul isi executa obligatia de plata a pretului imediat, dintr -o data. B. Contractele cu executare succesiva sunt acele contracte a caror executare se desfasoara in timp, fie ca prestatie continua (as a este contractul de locatiu- ne), fie ca succesiune de prestatii (asa este contractul de vanzare-cumparare cu plata in rate). Printre aceste contracte sunt renta, asigurarea, leasingul, co - modatul, societatea civila etc. Contractele cu executare succesiva se impart, la randul lor, in contracte cu executare continua si contracte cu executare esalonata. In primul caz raportul obligational este permanent, continuu (locatiunea, societatea civila). In al doi- lea caz contractul se executa sub forma de presta tii repetate (vanzarea esalonata a volumelor unei enciclopedii). Criteriul acestei subdiviziuni rezida in caracte- rul indivizibil al prestatiilor esalonate, care impiedica impartirea in transe, cum este cazul contractului de locatiune, c are poate fi impartit in perioade. In- teresul acestei distinctii vizeaza mai ales cazul neexecutarii partiale: chiar daca neexecutarea afecteaza parte infima a c ontractului, ea poare servi ca temei pentru rezolutiunea totala a contractului, intrucat celelalte prestatii izolat nu mai prezinta interes (enciclopedia incompleta nu prezinta nici valoare) 18 . Tinem sa remarcam ca distinctia intre contractele cu executare imediata si cele cu executare succesiva nu este foarte rigida. Partile pot, prin acordul lor, sa schimbe caracterul contractului, adica, desi prin natura sa contractul

se executa, in mod normal, dintr-o data, par tile pot conveni ca el sa se execute prin prestatii succesive. Importanta practica a acestei clasificari consta in urmatoarele:

a)

in contractele cu executare imediata, in cazul neexecutarii culpabile a obliga^iei de catre una din parti, sanctiunea va fi rezolutiunea - care are efect retroactiv, pe cand in contractele cu in executare materia succesiva sanctiunea va fi prin rezilierea exceptie in care de la desfiinteaza contractul numai pentru viitor;

b)

nulitatii

actelor mo-

juridice, mentul

regula generala, conform careia actul juridic nul inceteaza cu efect retroactiv cu din incheierii, efectele cazul se contractelor executare succesiva nulitatii

aplica numai pentru viitor. Intr-adevar, un contract de locatiune, in virtutea caruia locatorul a asigurat folosinta unui bun, iar locatarul a platit chiria, nu poate fi desfiintat pentru trecut, intrucat beneficiul folosintei este ireversibil. Deci restituirea chiriei nu se justified, deoarece ea ar aduce la imbogatirea fara justa cauza a locatarului (art. 1389-1397 CC); numai in contractele cu executare succesiva se poate pune

c)

problema suspendarii executarii obligatiei perioada de timp: de exemplu, pe perioada cat dureaza un eveniment de forta majora ce impiedica executarea obligatiei, sau atat timp cat cealalta parte nu isi executa obligatia corelativa (exceptia de neexecutare). 2.7. Clasificarea contractelor dupa cum sunt sau nu sunt expres reglementate de lege In functie de acest criteriu contractele se clasifica in contracte numite (A), contracte nenumite (B) si contracte complexe (C).

A. Contractele

numite

sunt

acele

contracte

ce

corespund

unei

operatiuni juridice determinate, poarta fiecare cate un nume specific si sunt reglementate expres de lege.

B. Contractele nenumite sunt acele contracte care nu au denumire

lega- la specifica si nu sunt expres reglementate de lege, intrucat nu se incadreaza intr-o categorie determinata.

C. Contractele complexe sunt acele contracte care imbina elemente ale

unor contracte diferite, numite sau nenumite. Existenta contractelor nenumite si complexe rezida in principiul liberta- tii contractuale, care presupune posibilitatea pentru partile contractante de a gasi forme juridice netraditionale pentru a imbraca operatiunile pe care le

Partea a Il-a. O R I A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

293

savarsesc. Diversificarea vietii economice duce la aceea ca contractele exis - tente in legislatia civila se dovedesc a fi incapabile sa satisfaca noile raporturi sociale. Practica genereaza in permanenta noi forme jur idice menite sa perfec- teze marea varietate a operatiunilor realizate de participants la circuitul civil. Astfel, pe langa contractele traditionale, preluate inca din dreptul roman: van - zarea-cumpararea, schimbul, donatia, locatiunea, imprumutul, comodat ul etc. in legislatia civila moderna au aparut noi contracte: asigurarea, leasingul, franchisingul, factoringul. Un exemplu concludent in aceasta privinta este evolutia contractuiui de societate. Cunoscut inca de dreptul roman, acest contract a capatat d ezvolta- re vertiginoasa in epoca contemporana, creandu-se forme diverse de societati comerciale. Aceste institutii nu mai pot fi cuprinse de prevederile codurilor civile in materie de societate civila, ceea ce a determinat necesitatea unor noi reglementar i, astfel incat in dreptul tarilor cu economie de piata avansata se distinge ca ramura aparte dreptul societatilor. De asemenea, participants la raporturile civile pot conveni sa aplice dife - rite reglementari ale contractelor numite, inventand noi con structs juridice. De exemplu, parte poate instraina un bun, dar nu in schimbul unui pret, cum ar fi cazul contractuiui de vanzare-cumparare, ci in schimbul prestarii de catre cealalta parte a unor servicii. Intr-o atare ipoteza, drepturile si obligatiile partii care livreaza bunul ar fi reglementate de prevederile referitoare la con tractul de vanzare-cumparare, iar drepturile si obligatiile celeilalte parti - de prevederile in materia contractuiui respectiv de prestari de servicii. Uneori, imbinandu-se intr-un contract complex, elementele contractelor civile numite se modifica, capatand trasaturi specifice operatiunii pe care perfecteaza. Spre exemplu, in practica contractele care deservesc operatiunile de leasing deseori au un caracter complex, cuprinzand elemente ale contractelor de locatiune, vanzarecumparare si mandat. Insa un asemenea contract nu reprezinta imbinare mecanica a elementelor mentionate, deoarece fiecare dintre acestea capata valente proprii menite sa asigure desfasurarea operatiunii in cauza. Importanta clasificarii date se manifesta din punctul de vedere al regle mentarilor aplicabile acestor categorii de contracte. Contractelor numite li se aplica, in primul rand, reglementarile speciale referitoare la fiecare contract in parte, precum si dispozitiile generale care guverneaza contractele i obligatiile. Datorita faptului ca legea contine reglementari complete, partile nu au nece sitatea sa determine foarte detaliat clauzele contractuale. In masura in care partile nu au derogat ex pres de la prevederile legale in domeniul contractuiui respectiv, acestea ii sunt aplicabile.

294

DREPT CIVIL

Situatia este diferitS in cazul contractelor nenumite si complexe, intrucat se poate pune problema calificSrii corecte acestora. Contractelor in cauzS, fara indoialS, li se aplica prevederile generale in materie de contracte si obligatii, iar alte reglementari aplicabile sunt stabilite prin acordul de vointS al partilor. De asemenea, in virtutea regulilor privind analogia legii, ac estor contracte li se pot aplica reglementSrile in domeniul contractelor celor mai apropiate. Uneori, rolul de interpretare a clauzelor acestor contracte in vederea stabilirii vointei reale a partilor ii revine instantei de judecata.

2.8. Clasificarea contractelor dupa corelatia dintre ele

In functie de acest criteriu contractele se clasificS in: contracte principale (A) si contracte accesorii (B). A. Contractele principale sunt acele contracte care au existenta de sine statatoare si a cSror soarta nu depinde de alte contracte. Marea majoritate a contractelor civile fac parte din aceasta categorie. B. Contractele accesorii sunt acele contracte care insotesc unele contracte principale, de a caror soarta depind. De exemplu, contractul de gaj si contractul de fideiusiune sunt contracte accesorii menite sa asigure executarea unor con tracte principale: un contract de imprumut sau un contract de credit bancar. Contractul accesoriu poate fi incheiat printr -un contract distinct sau poate fi inserat intr-o clauzS specials in cuprinsul contractului principal. Drept exemplu poate servi clauza penala (art. 624 CC) - conventie care are ca scop contribuirea la executarea unui contract principal, situandu-se printre alte clauze ale acestuia. Importanta delimitSrii acestor categorii de contracte se manifests prin faptul ca, in timp ce validitatea contractului principal se analizeaza in mod independent de alte contracte, in functie numai de propriile sale elemente, soarta contractului accesoriu este determinate de cea a contractului principal pe care il insoteste, dupa principiul: accesoriul urmeaza soarta principalului. Aceasta dependents se manifests atat sub aspectul conditiilor de validitate, cat si sub aspectele momentului incheierii si incetSrii contractului; anularea sau incetarea contractului principal atrage, de plin drept, anularea sau incetarea contractului accesoriu.

Partea a II- . T E R I A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

295

2.9. Clasificarea contractelor dupa modul in care se exprima vointa partilor

In functie de acest criteriu contractele pot fi clasificate in: contracte ne - gociate (A), contracte de adeziune (B), contracte obligatorii (C) si contracte autorizate (D). A. Contractele negociate sunt acele contracte ale caror clauze sunt rezul- tate din negocierile dintre parti, fara interventia vreunei vointe din exterior. Aceste contracte sunt traditionale pentru dreptul civil. Incheierea lor presupu - ne, de obicei, existenta unei faze precontractuale, in cadrul careia partenerii contractuali poarta tratative, discutii privind obiectul viitoarei prestatii, natura si intinderea obligatiilor si alte conditii ale operatiunii juridice preconizate. Negocierile se finalizeaza prin adoptarea de catre partile contractante a unor decizii comune asupra tuturor aspectelor esentia le ale operatiunii lor, care se materializeaza in clauzele contractului. B. Contractele de adeziune sunt acele contracte ale caror clauze sunt pre stabilite de catre una dintre parti (numita utilizator ), cealalta parte (numita ade- rent) neavand putinta sa le negocieze si sa influenteze asupra continutului lor. Partea careia i se propune contractul de adeziune are doua posibilitati: ea poate sa -1 accepte, adica sa adere la el, sau sa renunte la incheierea contractului. In epoca moderna contractele de adeziune devin tot mai frecvente in toate sferele activitatii economice: in domeniul productiei, comertului, prestarii ser - viciilor. Ele sunt utilizate pe larg de companiile de transporturi, de asigurari, de catre band si de catre alti intreprinzatori. De regula, aceste contracte se pre- zinta sub forma unor conditii generale, contracte - tip inserate pe formulare tipizate, cu clauze prestabilite, care sunt propuse potentialilor contractanti. Aceasta categorie de contracte prezinta atat avantaje, cat si dezavantaje. Aspectul pozitiv al acestor contracte consta in aceea ca, fiind stabilite pentru toti consumatorii unui produs sau serviciu, ele simplified derularea operatiu nii in cauza, scutesc partile de cheltuielile de bani, timp si eforturi necesare in vederea negocierii fiecarui contract sau clauze contractuale in parte. Utiliza - rea indelungata a unor contracte tipizate duce la constituirea unor noi cate- gorii de raporturi contractuale si chiar la aparitia unor noi institutii de drept. De exemplu, asemenea contracte moderne cum sunt leasingul, franchisingul, factoringul, constituie rezultatul folosirii indelungate in practica a unor contracte-tip, conditii generale standardizate, elaborate de mari companii sau asociatii profesionale, care au fost treptat legiferate la nivel de acte normative. In ceea ce priveste dezavantajele acestei modalitati de contractare, ele se manifesta prin pericolul abuzurilor din partea participantilor profesionisti la

296

DREPT CIVIL

circuitul civil si comercial fata de participant neprofesionisti. Datorita pozitiei sale superioare economice, sociale, intelectuale etc., intreprinzatorul are posi - bilitatea de a dicta conditiile sale, astfel incat contractul nu mai constituie rodul acordului echilibrat de vointa a partilor, intrucat lipseste negocierea echitabila a clauzelor contractuale. Impunerea unilaterala a conditiilor favorabile partii mai puternice uzurpeaza libertatea vointei aderentului, contravine principiilor egalitatii participantilor la raporturile civile, echitatii si bunei-credinte. In vederea contracararii acestor fenomene negative, legislatorul nost.ru a instituit serie de reglementari, printre care: art. 712 -720 CC privind clauzele contractuale standard, Legea nr. 105/2003 privind protectia consumatorilor (.Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 126-131/507 din 27.06.2003) etc. Finalitatea acestor dispozitii legale este controlul echitatii clauzelor contractelor de adeziune si respectarea echilibrului intre interesele partilor contractului. C. Contractele obligatorii (fortate) sunt acele contracte acaror incheiere si continut sunt impuse prin lege. Existenta contractelor obligatorii in dreptul civil constituie exceptie de la principiul libertatii contractuale. Caracterul exceptional al contractelor obligatorii rezulta din dispozitia Codului civil: obligarea la incheierea unui contract este interzisa, cu exceptia cazurilor cand obligatia de a contracta este prevazuta de prezentul cod, de lege sau daca reiese dintr -o obligatie asumata benevol. Codul civil prevede cazuri cand incheierea contractelor de catre anumite categorii de subiecti este obligatorie. Astfel, daca detine pozitie dominanta pe piata 19 , una dintre partile contractante este obligata sa contracteze in aces t domeniu (art. 669, alin. (1) CC). Un alt caz in care incheierea contractului este obligatorie se refera la acti - vitatea profesionistilor si intreprinzatorilor. Acesti subiecti nu pot refuza fara motive temeinice incheierea unui contract cu persoanele ca re obtin sau folo- sesc bunuri sau servicii in scopuri necomerciale, ca si fata de cele care cauta sa - si satisfaca necesitate existentiala. De exemplu, unitate de comert cu amanuntul nu poate refuza sa vanda unui consumator marfa care'este oferita pu blicului spre comercializare. Legea prevede si alte cazuri de incheiere obligatorie a unor contracte. Ast fel, Legea cu privire la asigurari nr. 1508/1994 (Monitorul Oficial al Republicii

19

Pozitia dominanta pe piata este definita la art. 2 al Legii nr.1103/2000 cu privire la protectia concurentei (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 166- 168 din 31.12.2000) ca situatie exclusiva a agentului economic pe piata de marfuri, care ii da acestuia, singur sau impreuna cu alti agenti economici, posibilitatea de a exercita in- fluenta decisiva asupra conditiilor generale de circulatie a marfii pe piata respectiva sau de a impiedica accesul pe piata unor al{i agen{i economici.

Partea a II-a. T E O R I A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

297

Moldova, nr. 5 din 15.09.1994) prevede incheierea obligatorie a contractelor de asigurare de raspundere civila a detinatorilor de autovehicule pentru pagube cauzate unor terte persoane si bunurilor acestora prin accidente produse de autovehicule. Un alt tip de asigurare obligatorie este reglementat de Legea nr. 1553/1998 cu privire la asigurarea obligatorie de raspundere civila a trans - portatorilorfata de calatori (Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 38-39 din 30.04.1998). Obligatia de a contracta rezulta si din unele prevederi legale ce consacra dreptul de preemptiune in cazul vanzarii unor bunuri (a se vedea, de exemplu, art. 152, 352 CC). D. Contractele automate sunt acele contracte care nu pot fi incheiate vala - bil sau nu pot produce efecte fara autori zatie (acord, incuviintare, permisiu- ne, consimtamant) din partea unui tert. Legea prevede obligativitatea acordului tertului privind incheierea anumi - tor categorii de contracte, care ating nemijlocit interesele tertului in cauza. De exemplu, contractele prin care se dispune de bunurile imobile proprietate co - muna in devalmasie pot fi incheiate numai cu acordul tuturor coproprietarilor devalmasi (art. 369, alin. (2) CC). Pentru alte categorii de contracte acordul tertului este necesar in vederea exercitarii controlului asupra continutului acestora. Aici incuviintarea este impusa in vederea protectiei unui participant la actul juridic. Este cazul unor categorii de contracte incheiate de persoanele limitate in capacitatea de exer - citiu (art. 25 CC), de minorii in varsta de la 14 la 18 ani (art. 34 CC), pentru care se cere acordul curatorului sau, dupa caz, autorizatia autoritatii tutelare (art. 42 CC). Uneori prin intermediul autorizatiei statul isi exercita controlul asupra unor contracte de interes public. De exemplu, intreprinderea de stat poate sa incheie contracte de locatiune sau de gaj asupra bunurilor transmise acesteia in gestiune operativa numai cu autorizatia Guvernului sau a autoritatii admi nistrative competente (art. 3(4) al Legii nr. 46/1994 cu privire la intreprinderea de stat, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 2 din 25.08.1994).

2.10. Clasificarea contractelor dupa efectele produse

In functie de acest criteriu contractele se impart in doua grupe. Prima grupa cuprinde: contractele constitutive sau translative de drepturi reale (A) si contractele generatoare de drepturi de creanta (de raporturi de obligatii). A. Contractele constitutive sau translative de drepturi reale sunt acele contracte prin care se constituie sau se transfera dreptul de proprietate, dreptul

298

DREPT CIVIL

de gaj, dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de servitute sau dreptul de superficie. In unele cazuri aceste contracte transfera drepturi de la data predarii bunului (a se vedea art. 321, alin. (1) CC). Insa uneori, pentru a produce efecte, legea impune inregistrarea acestor contracte (a se vedea art. 321, alin. (2), 466(2) CC). B. Contractelegeneratoare de drepturi de creanta (de raporturi de obligatii) sunt toate celelalte contracte civile, care nu fac parte din categoria precedents. In mod normal, aceste contracte produc efecte numai intre parti, una dintre care - creditorul este in drept sa pretinda de la cealalta parte - debitor - executarea unei presta^ii, iar debitorul este tinut sa execute. A doua grupa cuprinde: contractele constitutive sau translative de drep turi (A) si contractele declarative de drepturi (B). A. Contractele constitutive sau translative de drepturi sunt acele contracte care produc efecte din momentul incheierii lor numai pentru viitor. Majorita- tea contractelor civile fac parte din aceasta categorie. B. Contractele declarative de drepturi sunt acele prin care se recunosc, se constata, se consolideaza drepturi care deja exista. Drept exemplu poate servi contractul de tranzactie (art. 1331 CC), prin care se pune capat sau se prein - tampina un proces, prin recunoasterea unor drepturi preexistente ale partilor. Aceste contracte au nu numai efecte pentru viitor, dar si efecte retroactive.

3. INCHEIEREA CONTRACTULUI 3.1. Consideratii generale

Prin incheierea contractului se intelege realizarea acordului de vointa asupra clauzelor lui esentiale 20 (art. 679, alin. (1) CC). Acordul se realizeaza prin propunerea unei persoane de a incheia un contract facuta unei alte per - soane - oferta, i consimtamantul destinatarului acestei oferte de a incheia contractul respectiv in conditiile propuse de ofertant - acceptarea ofertei. Se poate spune, deci, ca mecanismul incheierii contractului presupune imbina - rea a doua elemente principale: oferta si acceptarea, pe care le vom analiza in cele ce urmeaza. In jurul celor doua elemente pot interveni discutii, negocieri, tratative, propuneri de modificari ale clauzelor contractuale si alte actiuni ce alcatuiesc procesul de pregatire si inchei ere a contractului.

20

Clauzele esentiale vor fi examinate in secfiunea IV a prezentului capitol.

Parteaall-a. T E O R I A G E N E R A L A A O B L I G A J I I L O R

299

Pentru a fi incheiat valabil, contractul trebuie sa intruneasca anumite con - ditii (elemente), care sunt: capacitatea de a contracta, consimtamantul, obiec - tul, cauza i forma. Intrucat aceste conditii sunt aceleasi ca si pentru validitatea actelor juridi ce civile in general, care au fost examinate in partea generala a dreptului civil , aceste materii nu vor fi tratate detaliat in prezenta sectiune.

3.2.0ferta de a contracta
Oferta de a contracta este propunerea adresata unei sau mai multor per soane, care contine toate elementele esentiale ale viitorului contract si care re flects vointa ofertantului de a fi legat prin acceptarea ofertei (art. 681, alin. (1) CC). Din aceasta definitie legala a ofertei, precum si din alte dispozitii legale (a se vedea art. 6 82, alin. (3) CC) pot fi deduse elementele ei definitorii, care sunt urmatoarele: a) Oferta este un act juridic unilateral - manifestare de vointa facuta cu scopul de a produce efecte juridice. In acest sens oferta trebuie sa intruneasca toate conditiile de validitate a actului juridic (capacitate, consimtamant, obiect, cauza). b) Oferta trebuie sa fie ferma; ea trebuie sa exprime vointa neindoielnica a autorului ei de a se obliga in sens juridic in caz de acceptare. Intrucat aceasta vointa este rar declarata in mod expres, deseori este necesar de a deduce din circumstantele fiecarui caz in parte. Vointa ofertantului poate rezulta din modul in care acesta prezinta propunerea sa (de exemplu, definind -o expres ca oferta sau ca simpla declaratie de in - tentii). De asemenea au importanta pentru calificarea ofertei ca atare continutul i destinatarii ei. Cu cat propunerea este mai detaliata, cu atat mai mari sunt sansele ei de a fi considerata ca oferta. propunere adresata unei sau mai multor persoane concrete va fi mai uor califi- cata ca oferta, decat propunere adresata publicului in general. c) Oferta trebuie sa fie precisa si completa, ea trebuie sa cuprinda toate elementele necesare pentru realizarea acordului de vointa, astfel in cat contractul sa fie incheiat prin simpla acceptare a ei. Dintre aceste elemente sunt indispensabile: natura contractului si obiectul contractului. Nu este, in schimb, obligatoriu de indicat
21

clauzele

si

conditiile

contractului,

reglementate prin norme supletive . Nu este cu putinta de a stabili in termeni generali daca oferta intruneste sau nu aceste elemente, ci trebuie analizat ansamblul circumstantelor fiecarui caz in

21

L. Pop, op. cit., p. 47.

300

DR KPT CIVIL

parte. In literatura de specialitate 22 s-a relevat ca, chiar si in lipsa unor clauze esentiale, cum sunt descrierea precisa a bunului sau a serviciu - lui ce urmeaza sa fie prestat, pretul ce urmeaza a fi platit, momentul si locul executarii prestatiei etc., oferta nu este neaparat considerate ca insuficient de precisa. Este important a sti daca ofertantul, facand pro - punerea, a avut cu adevarat intentia sa fie legat prin contract si daca clauzele ce lipsesc pot fi determinate in functie de intentia comuna a partilor (a se vedea art. 725, alin. (2) CC), natura contractuiui, circum- stantele in care el a fost incheiat, comportamentul partilor de pana la i dupa incheierea contractuiui, lege, uzante sau principiul echitatii (a se vedea art. 726, 727 CC). d) Oferta trebuie safie univoca. Oferta nu va fi univoca atunci cand este facuta cu rezerve, fie exprimate expres de autorul ei, fie care rezulta din natura contractuiui. considerarea Astfel, in contractele incheiate intuitu personae unui (in cerc persoanei cocontractantului), oferta facuta

nedetermi nat de persoane deseori comporta implicit rezerva ce tine de calitatile persoanei (de exemplu, contractul de locatiune a unui spatiu de locuit): acordul va fi definitiv numai dupa ce ofertantul va accepta persoana cocontractantului. e) Oferta trebuie safie serioasa. Nu va fi oferta propunerea facuta in gluma sau in orice alt mod din care ar rezulta cu certitudine, dupa imprejurari sau obiceiuri, ca persoana respective nu a intentionat sa se angajeze juridic. Formele ofertei pot fi cele mai variate. Ea poate fi fScuta in scris sau prin actiuni ce denota intentia de a incheia un contract: stationarea unui taximetru, afisarea unui meniu la intrarea intr-un restaurant, plasarea unei propuneri pe un site pe Internet, expunerea unei marfi la vitrina etc. Oferta poate fi adresata unei persoane determinate sau publicului. In ultimul caz, in functie de imprejurarile concrete, uneori este vorba despre simpla propunere de a negocia, iar in alte situatii poate exista veritabila oferta, atunci cand persoana destinatarului nu conteaza (de exemplu, in cazul ofertei unor marfuri identitatea cumparatorului nu este importanta, data ce acesta achita pretul). Referitor la oferta publica a bunurilor in contractul de vanzare-cumparare a bunurilor pentru consum, legea prevede expres ca expunerea bunului cu etichete in vitrina, punerea la dispozitie a meniului,

22

Principes relatifs aux contrats du commerce international, Unidroit, Rome, 1994, p. 28-29.

Partea a II- . T E R I A G E N E R A L A A O B L I G A ' f U L O R

301

publicitatea bunului, descrierea lui in cataloage si alte propuneri adresate unui cerc nedeterminat de persoane se considera oferta publica pentru incheierea contractului, indiferent daca se indica pretul bunului si alte clauze esentiale pentru incheierea contractului (art. 805 CC).

Oferta si invitatia la negocieri (chemarea la oferta)

Legea dispune: o propunere adresata unui cerc nedeterminat de persoane (oferta publica) este chemare la oferta daca aceasta propunere nu contine nici manifestare expresa a vointei de a fi legat prin acceptare (art. 681, alin. (2) CC). asemenea propunere va fi invitatie de a negocia; nici un consimta - mant nu este inca dat, autorul propunerii voind sa exploreze posibilitatea de a initia negocieri, tratative in vederea incheierii unui contract. In dreptul continental si in commom law exista abordari diferite in ceea ce priveste calificarea unei propuneri in calitate de oferta sau de invitatie la negocieri. Astfel, in sistemul common law, spre deosebire de cel continental, regula generala este ca expunerea marfurilor pe rafturi sau la vitrina unui magazin nu este oferta de vanzare, ci invitatie catre client de a face oferta de cumparare. Clientul face oferta de cumparare atunci cand prezinta marfa pentru plata, co merciantul avand posibilitatea sa accepte aceasta oferta sau s-o respinga. Argumentul in sustinerea acestei reguli este ca magazinul este un loc pentru negocieri i nu pentru vanzare obligatorie. Aceasta pozitie a fost criticata in doctrina, indicandu-se ca magazinul modern, unde marfurile sunt vandute conform conditiilor stabilite de co - merciant, nu este tocmai locul pentru negocieri si ca comerciantul nu trebuie sa expuna marfurile pe care nu doreste sa le vanda. In acest context s-a emis parerea ca conditiile si imprejurarile in care este facuta expunerea marfurilor pot constitui dovada a intentiei comerciantului de a se obliga, in aa fel anihi- landu-se regula generala precum ca expunerea marfii nu este oferta 23 . Interesul delimitarii ofertei de invitatia la negocieri se manifesta din punc- tul cje vedere al consecintelor pe care le produce renuntarea la propunerea res pective. Astfel, dupa cum s-a aratat anterior, oferta, in anumite conditii, este irevocabila; retragerea ei are ca efect raspunderea ofertantului. Cat priveste invitatia la negocieri, aceasta, in principiu, poate fi retrasa in orice moment. Persoana care a lansat propunerea este libera sa inceteze negocierile la orice etapa a acestora (pana cand nu a fost lansata oferta propriu-zisa).

25

G. H. Treitel, The law of contract, London, Sweet & Maxwell, 1999, p. 12 -13.

302

DREPT CIVIL

In literatura juridica s-a precizat ca unica limitare in acest sens consta in obligatia generala de a respecta principiul bunei -credinte. Astfel, va fi contrar principiului bunei-credinte faptul prelungirii artificiale a negocierilor fara intentia reala de a contracta, de exemplu, pentru a obtine informatii confiden - tiale. Asemenea actiuni sunt calificate ca abuz de drept, antrenand raspundere de natura delictuala: persoana prejudicial poate cere despagubiri, dar nu si incheierea contractului 24 . In acest sens, legea noastra dispune ca faptul initierii si desfa^urarii ne gocierilor de incheiere a contractului poate fi generator de obligatii. pa rte negociatoare poate cere celeilalte parti compensarea cheltuielilor facute in baza indreptatitei increderi in incheierea contractului, daca in urma vinovatiei acesteia contractul nu a fost incheiat (art. 515 CC). Forta obligatorie a ofertei. Revocarea ofertei. Atat timp cat nu este acceptata, oferta este un act juridic pur unilateral. In acest context se pune problema de a sti daca acest act leaga deja autorul lui sau el poate fi revocat in orice mo ment. Doua consideratii cu caracter contradictoriu trebuie avute in vedere. Pe de parte, trebuie sa fie respectata libertatea individului, ceea ce inseamna, in cazul ofertei, posibilitatea ofertantului de a revoca propunerea. Pe de alta par te, operatiunilor juridice trebuie sa li se confere siguranta, c eea ce inseamna ca oferta trebuie sa fie mentinuta anumita perioada de timp necesara destinata - rului pentru a studia, a cugeta asupra ei si a da raspuns 25 . In literatura de specialitate 26 s-a relevat ca problema fortei obligatorii a ofertei se solutioneaza diferit, in functie de faptul daca propunerea se face unei persoane prezente sau daca ea se face unei persoane absente, precum si daca intre oferta i acceptare curge un interval de timp. A. In cazul in care oferta este facuta unei persoane prezente, ad ica ofertan- tul si destinatarul ofertei se afla in acelasi loc, fara sa se fi acordat un termen pentru a accepta, oferta il obliga pe autorul ei numai daca a fost acceptata imediat, integral si fara rezerve. Consecinta acceptarii este incheierea contrac tului pe loc. Daca oferta nu este acceptata imediat, ofertantul nu are nici obli gatie. Legea dispune ca oferta facuta unei persoane prezente poate fi acceptata doar pe loc (art. 688, alin. (1) CC).

24 25

A. Benabent, op. cit., p. 44-45. Ph. Delebecque, F-J Pansier, Droit des obligations. Contrat et quasi-contrat, ed. Litec, Paris, 2001, p. 41. L. Pop, op. cit, p. 47; C. Jugastru, op. cit., p. 42-43.

26

Partea a II- . T E R I A G E N E R A L A L I G A f 1 1 L R

303

B. In cazul in care oferta este facuta unei persoane absente, adica care nu se afla in acelasi loc si este transmisa prin posta, fax, telex, curier, e -mail, radio, televiziune etc., sunt posibile doua situatii. 1) Atat timp cat oferta nu a ajuns la destinatar, ofertantul poate revoca in mod liber, fara a suporta anumite consecinte, cu conditia ca revocarea sa ajun - ga cel taxziu data cu oferta (art. 683, alin. (2) CC). De exemplu, oferta facuta prin posta poate fi revocata prin fax sau prin e-mail. 2) In cazul in care oferta a ajuns la destinatar, problema se solutioneaza in functie de cateva conditii: a) b) daca oferta include un termen pentru acceptare, ea nu poate fi revoca ta pana la expirarea acestui termen; daca termenul pentru acceptare nu este stabilit sau, daca acest termen este nejustificat de mic, oferta nu poate fi revocata in termenul necesar pentru ca destinatarul sa poata exprima acceptarea si ca raspunsul sa ajunga la ofertant conform circumstantelor cazului, practicii stabilite intre parti si uzantelor (art. 683, alin. (3) CC); c) oferta poate fi irevocabila pe alte temeiuri. Legea nu precizeaza care sunt temeiurile irevocabilitatii ofertei (in afara de cazul in care oferta prevede termenul pentru acceptare). Unele solutii ar putea fi inspirate din uzante internationale standardizate in materie contractuala si din doctrina. Principiile Unidroit privind contractele de comert international prevad ca oferta nu poate fi revocata atunci cand indicatia referitoare la irevocabilitatea ofertei figureaza in insasi oferta, precum si atunci ca nd destinatarul are temeiuri rezonabile sa creada ca oferta este irevocabila si cand el a actionat in consecinta. Aceasta incredere a destinatarului poate fi cauzata fie de comportamentul ofertantului, fie de natura ofertei. Ca exemplu poate servi oferta a carei acceptare este legata de efectuarea unor cheltuieli substantiate de catre destinatar sau oferta facuta pentru a permite destinatarului sa faca oferta unui tert (a se vedea art. 2.4.2 si comentariul) 27 . Cat priveste efectele revocarii ofertei i nainte de expirarea termenului, nu exista abordare unica in doctrina si in jurisprudenta diferitelor tari. Unii autori afirma ca din moment ce exista oferta si revocarea ei este ilicita, trebu ie de admis in toate cazurile ca aceasta revocare este ineficienta. Prin urmare. acceptantul este indreptatit sa ceara constatarea faptului ca contractul a fost

27

Principes relatifs aux contrats du commerce international, Unidroit, Rome, 1994, p. 31-34.

304

DREPT CIVIL

incheiat 28 . Altii considera ca asemenea revocare atrage raspunderea ofertan- tului pentru prejudiciile astfel cauzate 29 . Nu exista unitate de opinii nici in privinta temeiului juridic al raspunderii pentru revocarea ilicita a ofertei 30 . Pornindu-se de la necesitatea stabilitatii circuitului civil, consideram ca, in cazul retragerii unei oferte ce este, in virtutea diferitelor temeiuri, irevoca - bila, data ce oferta a fost acceptata de destinatarul ei, contractul trebuie sa fie considerat valabil incheiat. Prin urmare, acceptantul este indreptatit sa ceara atat executarea obligatiilor ce rezulta din contract, cat si repararea prejudiciu- lui cauzat prin revocarea ofertei. Aceasta concluzie rezida in faptul ca oferta este un act juridic unilateral, care da nastere unui raport obligational. Ofertantul este debitorul unei obli - gatii de a nu face, adica de a nu revoca oferta in decursul termenului pentru acceptare (sau oferta care este irevocabila in alte temeiuri), iar destinatarul ofertei este creditorul acestei obligatii. Drept consecinta, revocarea ofertei an- treneaza raspunderea ofertantului in baza art. 602, alin. (1) CC, care dispune ca, in cazul in care nu executa obligatia, debitorul este tinut sa-1 despagubeasca pe creditor pentru prejudiciul cauzat astfel, daca nu dovedeste ca neexecutarea obligatiei nu-i este imputabila. Totodata, este important de retinut ca repararea prejudiciului in cauza nu-1 elibereaza pe debitor de executarea obligatiei in natura (art. 602, alin. (3) CC), adica ofertantul este tinut sa execute obligatiile ce decurg din contractul intervenit intre el si acceptant.

Oferta si antecontractul
Pana la adoptarea actualului Cod civil, legislatia noastra nu continea pre- vederi referitoare la antecontract. In prezent notiunea de antecontract este prevazuta de art. 679, alin. (3) CC, care stipuleaza ca prin contract se poate naste obligatia de a se incheia un contract. Antecontractul (promisiunea de a contracta) este definit ca fiind un acord de vointa prin care una dintre parti (promitentul) sau ambele parti se obliga sa incheie in viitor un anumit contract, al carui continut esential este determinat in prezent. Spre deosebire de oferta, care este un act juridic unilateral, antecontractul este un contract, adica un act juridic de formatie bilatera la, avand la baza un acord de vointa. Sub aspectul continutului juridic, obiectul antecontractului

28 29 30

A se vedea: A. Benabent, op. cit., p. 46-47. A se vedea: C. Birsan, C. Statescu, op. cit., p. 48. Pentru analiza detaliata a teoriilor in aceasta materiea se vedea: L. Pop, op. cit, p. 48-50; C. Birsan, C. Statescu, op. cit., p. 48-51.

Partea a II-a. T E O R I A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

305

il constituie obligatia de a incheia in viitor un contract civil, deci prestatie de a face. Antecontractul da natere numai unui drept de creanta, chiar daca prin contractul in vederea caruia s-a facut promisiunea s-ar constitui ori s-ar transmite un drept real. Constituirea sau transmiterea dreptului real are loc numai in momentul perfectarii contractului propriu-zis, prin realizarea antecontrac- tului. Obligatia promitentului dureaza atat timp cat s-a convenit, iar daca nu s-a prevazut nici un termen, ea dureaza cat prevede termenul de prescriptie de drept comun, care incepe sa curga de la data incheierii antecontractului 31 . Antecontractul cunoaste mai multe varietati: antecontractul unilateral, antecontractul sinalagmatic si pactul de preferinta. Antecontractul unilateral este un contract prin care persoana, promitentul, se angajeaza in fata unei alte persoane, beneficiar, sa incheie un contract, condi tiile caruia sunt deja determinate, in caz daca beneficiarul va cere acest lucru. De exemplu, proprietarul unui bun convine cu alta persoana sa -i vanda acest bun la un pret determinat, daca acea persoana isi va exprima dorinta sa -1 cumpere. In antecontractul sinalagmatic ambele parti se obliga reciproc, una fata de cealalta, fiecare avand concomitent calitatea de promitent si beneiiciar. Ante- contract sinalagmatic este atunci cand doua persoane se angajeaza reciproc sa incheie ulterior un contract, cu condi^ia ca formalitate suplimentara sa fie indeplinita in viitor. De exemplu, constatand acordul lor asupra tuturor conditiilor esentiale ale contractului, partile convin sa perfecteze ulterior contractul lor in fata unui notar. Pactul de preferinta este un antecontract prin care persoana, promiten tul, se angajeaza fata de cealalta parte, beneficiar, de a incheia cu acesta un contract ulterior, cu preferinta fata de un tert 32 . De exemplu, in cadrul contractului de vanzarecumparare, prin pactul de preferinta proprietarul unui bun se obliga fata de persoana ca, in cazul in care va vinde bunul, sa ii acorde preferinta, la pret egal. Promitentul nu se obliga sa vanda bunul, ci doar sa ii acorde preferinta beneficiarului, in cazul in care s-ar decide sa vanda bunul respectiv. Pactul de preferinta nu are ca efect transmiterea dreptului de pro- prietate asupra bunului; acest efect se va produce numai daca promitentul se va decide sa vanda bunul si, pe aceasta baza, va cadea de acord cu beneficiarul asupra bunului si asupra pretului 33 .

31 32 33

T. R. Popescu, P. Anca, op. cit., p. 80. Ph. Delebecque, F.-J. Pansier, op. cit, p. 53. F. Deak, S. Carpenaru, Contracte civile si comerciale, Bucuresti, Editura. LUMINA LEX, 1993, p. 265-266.

306

DREPT CIVIL

Cat priveste forma antecontractului, legea dispune ca forma stabilita pentru contract se aplica si pentru antecontract (art. 679, alin. (3) CC) 34 . De exemplu, daca contractul principal trebuie sa fie incheiat in forma scrisa, an - tecontractul trebuie sa fie incheiat in aceea^i forma. Interesul distinctiei intre antecontract si oferta consta in fapul ca antecon- tractul sau promisiunea de a contracta, spre deosebire de oferta, nu poate fi revocat(a) de promitent in nici un caz. Nerespectarea antecontractului atrage raspunderea contractuala a promitentului. Beneficiarul este in drept sa ceara pro mitentului si tertului de rea-credinta cu care a contractat promitentul, in- calcand promisiunea de a contracta, repararea prejudiciului cauzat prin ne respectarea promisiunii de a contracta (art. 703 CC). In literatura de specialitate s-a aratat ca promitentul, in caz de refuz de a incheia contractul la care se refera promisiunea, poate cere ca instanta judeca - toreasca sa oblige cealalta parte la incheierea contractuiui 35 .

Caducitatea ofertei

36

Potrivit art. 685 CC, oferta devine caduca in doua cazuri: daca nu a fost acceptata in termen, adica in termenul stabilit in oferta, sau daca un atare termen nu este stabilit - in termenul necesar pentru ca destinatarul sa poata exprima acceptarea si ca raspunsul sa ajunga la ofertant conform circumstantelor cazului, practicii stabilite intre parti si uzantelor; daca oferta este respinsa. Respingerea ofertei poate fi expresa sau implicita. Un caz frecvent al respingerii implicite este un raspuns la oferta care se prezinta ca acceptare, dar care contine modificari substantiate ale conditiilor ofertei. In absenta unei respingeri exprese, de -

34

Analizand aceasta prevedere in comparatie cu cea stipulate la art. 208, alin. (6)

CC: promisiunea

de a incheia un act juridic nu trebuie sa imbrace forma ceruta pentru acel act, putem trage concluzia ca norma art. 208, alin. (6) este aplicabila doar actelor ju ridice unilaterale, intrucat contractelor trebuie sa li se aplice dispozitia art. 679, alin. (3), aceasta avand caracter special.
35 36

C. Statescu, C. Birsan, op. cit., p. 52-53. Caducitatea este definita ca lipsa de eficacitate a unui act juridic, determinata de un eveniment independent de vointa sau de culpa partilor, care survine dupa incheierea valabila a actului si care impiedica, in mod obiectiv, producerea efec telor sale (a se vedea: Dicfionar de drept privat, alcatuit de D. Radescu, Editura MONDIAN 94, Bucuresti, 1997, p. 143).

Partea a II-a. T E O R I A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

307

claratiile sau comportamentul destinatarului ofertei trebuie sa fie de asa natura incat ofertantul sa fie indreptatit sa creada ca destinatarul nu are nici intentie sa accepte oferta. Legea prevede expres ca oferta nu devine caduca prin decesul sau pier - derea capacitatii de exercitiu a unei parti si nici daca una dintr e parti pierde dreptul de a incheia contracte ca rezultat al transmiterii patrimoniului ei in administrare unei alte persoane (art. 684 CC) 37 .

3.3. Acceptarea ofertei

Acceptarea ofertei reprezinta manifestarea de vointa a unei persoane de a incheia un contract in conditiile ofertei care i- fost adresata. Constituie acceptare declaratia destinatarului ofertei sau alta actiune care atesta con - simtirea ofertei (art. 687, alin. (1) CC). Ca si oferta, acceptarea constituie un act juridic unilateral. In aceasta calitate, pentru a produce efecte juridice, acceptarea trebuie sa indeplineasca toate conditiile de validitate a actului juridic, impuse de lege. Acceptarea este in principiu libera. Nimeni nu este obligat sa accepte oferta. In unele cazuri, totusi, acceptarea este obligatorie: intr-un contract dintre un profesionist si un consumator, profesionistul nu poate refuza vanzarea unei marfi sau prestarea unor servicii propuse publicului (a se vedea art. 669, alin. (2) CC).

Forma acceptarii
Legea nu impune cerinte speciale fata de forma acceptarii, din moment ce ea exprima vointa certa a acceptantului de a contracta in conditiile propuse de ofertant. Ea poate fi expresa (scrisa, verbala sau printr -un gest in cazul licita- tiilor publice) sau tacita. Acceptarea este tacita atunci cand rezulta cu certitu- dine din comportamentul destinatarului ofertei. Din prevederile legii rezulta ca in virtutea ofertei, a practicii stabilite intre parti si a uzantelor, acceptantul poate sa -si manifeste consimtamantul prin savarsirea unor actiuni fara notifi- carea ofertantului (art. 687, alin. (2) CC). Legea nu precizeaza forma acestor

37

Vom men(iona ca in dreptul altor {ari exista abordari diferite. Astfel, conform legislatiei Romaniei, decesul sau incapacitatea ofertantului atrag caducitatea ofertei (a se vedea: L. Pop, op cit., p. 48). Aceeasi regula, consacrata de legea franceza, datorita criticilor doctrinale, a fost revizuita de jurisprudenta, in sensul ca numai in contractele intuitu personae decesul sau incapacitatea ofertantului sau a destinatarului atrag caducitatea ofertei (a se vedea: A Benabent, op. cit., p. 47).

308

DREPT CIVIL

actiuni; deseori ele marcheaza inceputul derularii contractuiui: clientul urea in autobuz, furnizorul expediaza marfa comandata, cumparatorul achita in avans parte din pret etc. In legatura cu acceptarea tacita se pune problema daca simpla tacere are sau nu valoare de acceptare. De regula, tacerea, ca si inactiunea, nu constituie modalitate de exprimare a consimtamantului. Legea prevede ca tacerea i inactiunea nu valoreaza acceptarea daca din lege, din practica stabilita intre parti si din uzan^e nu reiese altfel (art. 694, alin. (1) CC). Un exemplu de prevedere legala care confera tacerii valenta de acceptare este tacita reconductiune (prelungire) a contractuiui de locatiune. Astfel, legea dispune ca, daca raporturile contractuale continua in mod tacit dupa expirarea contractuiui de locatiune, acesta se considera prelungit pe un termen nedet er- minat (art. 904, alin. (1) CC). Prin urmare, simpla tacere a locatorului, care permite locatarului sa foloseasca in continuare bunul, reprezinta acceptare a ofertei de prelungire a contractuiui. Un alt exemplu in acest sens este prevede- rea art. 977 CC referitoare la contractul de prestari servicii: daca relatiile dintre parti vor continua, cu tiinta celeilalte parti, si dupa incetarea termenului, con tractul de prestari servicii se considera prelungit pe termen nelimitat in masura in care cealalta parte nu respinge imediat aceasta prelungire. De asemenea, atunci cand intre parti s- a statornicit deja practica pen tru acela^i tip de contract, se considera ca partea contractuiui care primeste noua comanda trebuie sa protesteze imediat, daca intentioneaza sa refuze comanda, altfel tacerea ei va valora ca acceptare 38 . regula speciala este instituita pentru domeniul raporturilor comerciale: daca un comerciant a carui activitate consta in comercializarea anumitor bu - nuri primeste oferta asupra unor astfel de bunuri din partea cuiva cu care se afla in rela^ii de afaceri, comerciantul este obligat sa raspunda fara intarziere, tacerea sa putand fi considerata acceptare a ofertei (art. 694, alin. (2) CC). Tinem sa remarcam totodata ca nu exista nici c ontraindicatie ca partile, prin contractul lor, sa convinS ca simpla tacere dupa primirea ofertei valoreaza ca acceptare.

Cerintele pe care trebuie sa le intruneasca acceptarea

a) Potrivit regulii generale, acceptarea trebuie sa fie conforma ofertei. Ea trebuie sa fie pura si simpla. Orice modificare, limitare ori conditionare a ofertei va fi considerata nu ca acceptare, ci ca noua oferta (contraoferta),

38

A Benabent, op. cit., p. 49-50.

Partea a I I - a . T E O R l A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

309

care va face caduca oferta initiala (a se vedea art. 691, alin. (2) CC). In practica negocierilor, deseori, incheierea definitive a contractului este precedata de un schimb de contraoferte succesive. Prin derogare de la regula generala, legea dispune ca raspunsul prin care se accepta oferta si care prezinta conditii aditionale sau conditii diferite ce nu afecteaza material conditiile ofertei constituie acceptare, daca ofertantul nu le respinge fara intarziere nejustificata. Daca ofertantul nu obiecteaza, contractul se incheie in conditiile ofertei, cu modificarile care se contin in ac ceptare (art. 691, alin. (3) CC). Legea nu precizeaza ce inseamna modificari ce afecteaza material conditiile ofertei; totul depinde de imprejurarile concrete ale fiec arui caz in parte. Conditii aditionale sau conditii diferite referitoare la pret, la modalitatea de plata, la locul si momentul executarii unei obligatii nepecuniare, la intinderea raspunderii partilor constituie de obicei, dar nu in mod necesar, modificari ce afecteaza material conditiile ofertei 39 . La fel ca modificarile mentionate, conditiile aditionale sau conditiile mo - dificate dintr-un inscris expediat intr-un termen rezonabil de la data incheierii contractului intre comercianti, care are drept scop confirmarea acestuia, devin parte a contractului, cu exceptia cazului cand ele il altereaza material sau cand partea care il receptioneaza le respinge fara intarzieri nejustificate (art. 696 CC). alta exceptie de la regula generala evocata este prevazut S pentru dome- niul raporturilor de afaceri la art. 693 CC. Astfel, daca in relatiile comerciale acceptarea este facuta cu extinderi sau modificari, contractul se considera in cheiat atunci cand acceptantul poate conta pe acordul ofertantului, iar acesta n u refuza neintarziat. Cat priveste intinderea concordarii dintre oferta si acceptare, se pune pro - blema de a sti daca este necesar ca acceptantul sa-si dea acordul asupra tuturor conditiilor ofertei sau este suficient acordul asupra unor anumite conditii. In baza jurisprudentei, in literatura de specialitate s-au evidentiat doua ipoteze. Daca oferta este completa, adicS cuprinde toate conditiile viitorului con tract (conditii esentiale si accesorii), este suficient ca acceptantul sa -si exprime acordul asupra ansamblului conditiilor propuse. Totusi, daca destinatarul accepta numai conditiile esentiale ale viitorului contract (de exemplu, este de acord cu pretul, dar nu $i cu modalitatea de livrare), contractul nu se va consi dera incheiat.

39

A se vedea: Principes relatifs aux contrats du commerce international, Unidroit, Rome, 1994, p. 43-45.

310

DREPT CIVIL

Daca oferta contine doar conditiile esentiale (de exemplu, specificarea bunului si a pretului intr-un contract de vanzare-cumparare), este suficient ca acceptarea sa se refere la aceste conditii pentru ca contractul sa fie valabil incheiat. Daca partile nu sunt de acord asupra conditiilor accesorii, contractul ramane valabil, partile urmand sa concordeze ulterior aceste detalii 40 . b) Acceptarea trebuie sa fie neindoielnica. c) Acceptarea trebuie sa parvina de la justa persoana. Daca oferta a fost adresata unei anumite persoane, numai aceasta persoana poate accepta. Daca insa este cazul unei oferte publice, oferta poate proveni de la orice per soana care doreste sa incheie contractul. d) Acceptarea trebuie sa fie facuta inainte ca oferta sa fi devenit caduca sau sa fi fost revocata.

Termenulpentru acceptarea ofertei

Problema termenului in care se face acceptarea ofertei se solutioneaza in mod diferit in functie de faptul daca oferta a fost facuta unei persoane prezente sau unei persoane absente i daca in oferta a fost stabilit un asemenea termen. 1. Potrivit art. 688, alin. (1) CC, oferta facuta unei persoane prezente poate fi acceptata doar pe loc, imediat. Aceasta regula se aplica si in cazul in care oferta este facuta de la om la om prin mijloace de telecomunicatie instantanee (de exemplu, prin telefon). 2. In cazul in care oferta este f&cuta unei persoane absente, care nu se afla in acelasi loc i este transmisa prin po$ta, fax, telex, curier, e-mail, radio, tele- viziune etc., sunt posibile doua situatii: daca ofertantul a stabilit un termen pentru acceptarea ofertei, accepta rea poate fi facuta doar in termen (art. 689 CC); daca oferta nu contin e un termen pentru acceptare, ea poate fi acceptata doar pana in momentul in care ofertantul se poate astepta, in conditii normale, avand in vedere mijloacele de comunicare folosite de ofertant, la parvenirea raspunsului (art. 688, alin. (2) CC). Este important de mentionat ca regulile evocate se aplica de asemenea situa tiilor in care, in conformitate cu art. 687 CC, acceptantul poate sa -i manifeste consimtamantul prin savar^irea unor actiuni fara notificarea ofertantului. In asemenea cazuri, aceste actiuni trebuie sa fie savarsite in termenele stipulate.

40

Ph. Delebecque, F-J. Pansier, op. cit., p. 41.

Partea a II- . T E R I A G E N E R A L A A O B L I G A ' f U L O R

311

Revocarea acceptarii
Referitor la revocarea acceptarii actioneaza aceeasi regula ca si pentru revocarea ofertei: acceptarea ofertei se considera revocata daca instiintarea despre revocare parvine ofertantului inaintea acceptarii sau concomitent cu ea (art. 695 CC).

Acceptarea tardiva
Acceptarea este tardiva cand intervine dupa ce oferta a fost revocata sau a devenit caduca. In mod normal, acceptarea tardiva nu produce efecte. Aceasta rezulta din regula generala conform careia, pentru ca acceptarea sa produca efecte, ea trebuie sa intervina inauntrul termenului stabilit in oferta sa u, in lip- sa indicarii lui, Intr-un termen rezonabil. Acceptarea tardiva este considerata noua oferta (art. 691, alin. (1) CC). Totusi, acceptarea tardiva poate produce efecte, daca ofertantul comunica neintarziat acceptantului ca el considera acceptul parvenit in termen (art. 692, alin. (1) CC). In acest caz contractul se va considera incheiat din momentul in care acceptarea tardiva a parvenit ofertantului. Atat timp cat acceptarea este tardiva din cauza ca destinatarul nu a expe - diat-o in termen, este normal de a considera fara efecte. Situatia este diferita in cazul in care destinatarul a raspuns la timp, dar acceptarea parvine ofertan tului cu intarziere din motive independente de vointa partilor, spre exemplu, din cauza retinerilor intervenite in procesul transmiterii (greva lucratorilor serviciului postal). Pentru aceste cazuri regula este ca, daca din acceptarea parvenita cu intarziere reiese ca a fost expediata la timp, aceasta este considerata tardiva numai daca ofertantul comunica imediat celeilalte par|i faptul intarzierii (art. 692, alin. (2) CC).

3.3. Momentul si locul incheierii contractuiui 41

Momentul incheierii contractuiui este acela in care se intalnesc oferta si acceptarea, si deci este format acordul de vointa. Importanta determinarii momentului incheierii contractuiui se manifests sub urmatoarele aspecte: a) in functie de momentul incheierii contractuiui se apreciaza capacita - tea partilor de a contracta;

41

A se vedea: T. R. Popescu, P. Anca, op. cit., p. 76-79; L. Pop, op. cit., p. 53-57; I. P. Filipes- cu, A. I. Filipescu, Drept civil. Teoria generala a obligatiilor .; Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2004, p. 67-71.

312

DREPT CIVIL

b) c) d) e)

in raport cu acest moment se pot constata cauzele de nulitate a con tractului, inclusiv existenta viciilor de consimtamant; momentul incheierii contractului constituie criteriul dupa care se va stabili legea aplicabila in caz de conflict de legi in timp; momentul incheierii contractului este punctul de plecare al tuturor efectelo r acestuia, daca legea sau partile nu fixeaza alt termen; momentul incheierii contractului constituie momentul din care incep sa curga anumite termene legale si conventionale, cum este, de exem plu, termenul de prescriptie extinctiva;

f)

in cazul unei oferte facute mai multor persoane i care a fost acceptata succesiv de mai multi destinatari, numai primul contract va fi consi - derat valabil incheiat;

g)

momentul incheierii contractului determina i locul incheierii acestuia.

Determinarea acestui moment se face in functie de doua ipoteze: contractul se incheie intre prezenti - partile se afla in acelasi loc, fata in fata (A); contractul se incheie intre absenti - partile se afla in locuri diferite, iar contractul se incheie prin corespondenta (B). A. Incheierea contractului intre prezenti. Stabilirea momentului incheierii acestor contracte nu pune probleme deosebite. Momentul incheierii con tractului va fi acela in care ofertantul si acceptantul, aflandu-se fata in fata, cad de acord asupra incheierii contractului. In mod similar se determina momentul incheierii contractului prin tele - fon, deoarece partile isi percep direct si nemijlocit declarative de vointa. B. Incheierea contractului intre absenti. Dificultatea stabilirii momentului incheierii contractului consta in faptul ca momentul manifestarii acceptarii de catre destinatarul ofertei nu coincide cu acela al cunoasterii acceptarii de catre ofertant. In legislatiile diferitelor tari, in reglementarile internationale, precum i in doctrina s -au conturat mai multe sisteme. Unui din sisteme este cel al bmisiunii (declaratiunii) acceptarii, potrivit caruia contractul se considera incheiat in momentul acceptarii ofertei. Acest sistem cunoaste, la randul sau, doua varietati: sistemul emisiunii propriu-zis, si sistemul expedierii acceptarii: contractul se considera incheiat in momentul in care acceptantul a expediat raspunsul sau pozitiv. Un alt sistem este cel al receptiei acceptarii. Potrivit acestui sistem contractul se considera incheiat in momentul in care acceptarea parvine ofertantului. Si acest sistem cunoaste doua varietati: sistemul receptiei propriu -zis, care considera contractul incheiat in momentul in care acceptarea a ajuns la ofer tant, indiferent de faptul daca acesta a luat sau nu cunostinta de c ontinutul ei, si sistemul informarii, conform caruia momentul incheierii contractului este acela in care ofertantul a luat efectiv cunostinta de acceptare.

Partea a II- . T E O R I A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

313

Legislatorul nostru a adoptat sistemul receptiei acceptarii. Conform art. 699, alin. (1) CC, contractul se considera incheiat in momentul primirii acceptului de catre ofertant. Acest sistem este recunoscut de doctrina ca fiind cel mai rational. El este consacrat in reglementarile internationale in materie (a se vedea p. 18(2) al Conventiei Natiunilor Unite de la Viena din 1980 asupra contractelor de vanzare internationala de marfuri, ratificata prin Hotararea Parlamentului Republicii Moldova din 12 mai 1994). Un aspect legat de momentul incheierii contractului este cel ce tine de mo mentul din care contractul produce efecte. In mod normal, contractul produce efecte si da nastere drepturilor si obligatiilor partilor in momentul incheierii lui. In literatura juridica s-a remarcat ca, totusi, nimic nu se opune ca partile sa convina ca clauzele contractului incheiat se vor aplica si raporturilor care s -au constituit intre ele pana la incheierea contractului. De exemplu, in cazul in care un furnizor a livrat marfa, iar destinatarul a primit-o, fara ca intre parti sa existe un contract, partile pot perfecta un contract de vanzare-cumparare, care se va aplica raporturilor existente deja intre ele 42 . Locul incheierii contractului este locul unde s-a realizat acordul de vointa al partilor. Acest loc prezinta importanta din punctul de vedere al dreptului in ternational privat, deoarece acest loc este un criteriu pentru determinarea legii aplicabile contractului cu element de extraneitate. De asemenea, locul incheie rii contractului poate prezenta interes din punctul de vedere al dreptului pro- cesual civil, deoarece permite, uneori, de a determina competenta teritoriala a instantelor de judecata chemate sa solutioneze litigiile nascute din contract. Determinarea locului incheierii contractului se fac e in corelatie cu sistemul adoptat pentru stabilirea momentului incheierii lui. Nu intalnim dificultati in ceea ce priveste stabilirea locului incheierii contractului intre prezenti, locul fiind acela in care se gasesc partile. In cazul contractului incheiat prin telefon se considera ca locul incheierii este acela unde se afla ofertantul. In cazul contractelor incheiate intre absenti, regula consacrata de legea noastra este aceea ca contractul se considera incheiat la domiciliul sau la sediul ofertant ului, daca in contract nu este indicat un alt loc (art. 699 (2) CC). Contractele solemne se incheie la locul unde s-au indeplinit formalitatile prevazute de lege pentru validitatea lor.

42

. 1. / . . . , . . , , . , 1996, . 448.

314

DREPT CIVIL

3.5.lncheierea contractuiui prin mijloace electronice

Nofiuni generale privind contractul incheiat prin mijloace electronice (con tractul electronic) Reglementari. Cadrul juridic al contractuiui incheiat prin mijloace electro nice il alcatuiesc in special dispozitiile Legii nr. 284/2004privind comertul electronic (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 138-146 din 13.08.2004). Unele aspecte particulare ale acestor contracte sunt reglementate de alte acte normative, cum ar fi Legea nr. 264/2004 cu privire la documentul electronic si semnatura digitala (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 132-137 din 06.08.2004). Printre reglementarile internationale in materie mentionam: Legea model a UNCITRAL privind comertul electronic si ghidul de aplicare a Legii model, aprobate prin Rezolutia Adunarii Generale a O.N.U. nr. 51/162 din lfrdecem- brie 1996; Legea model UNCITRAL privind semnaturile electronice, adoptata prin Rezolutia Adunarii Generale a O.N.U. nr. 56/80 din 12 decembrie 2001; Uzantele generale privind comerful international efectuat sub forma digitala, adoptate de Camera Internationale de Comert de la Paris din 1997; Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte ale serviciilor societatii informatice. Definitia si caracterizarea generala a contractuiui electronic. dezvoltare vertiginoasa in ultimii ani a capatat comertul electronic. Termenul comert electronic este unui generic, care inglobeaza un amalgam complex de tehno - logii, infrastructure procese si produse. Sub aspect legal comertul electronic este definit ca activitate de intreprinzator a persoanelor fizice si juridice de vanzare a bunurilor, executare a lucrarilor sau prestare a serviciilor, efectua - ta cu utilizarea comunicarilor electronice 43 si/sau a contractelor electronice (art. 4, alin. (3) al Legii nr. 284/2004).

43

Comunicarea electronica este definita ca informatie in forma electronica, ce nu constituie document electronic, expediata, receptionata si stocata cu ajutorul mijloacelor electroni ce. Pe langa definitia notiunii generice de cornunicare electronica, legea contine si definitia comunicarii comerciale - comunicarea electronica cu caracter comercial, destinata sa promoveze, direct sau indirect, bunurile, lucrarile sau serviciile, numele sau denumirea, firma sau marca unui agent al comertului electronic. Nu constituie comunicari comerciale informatiile care permit accesul direct la activitatea unei persoane fizice sau juridice, in special un nume de domeniu sau adresa de posta electronica, comunicarile legate de bunurile, lucrarile sau serviciile, numele ori marca unei persoane fizice sau juridice c&nd sunt realizate fara vreun interes comercial (art. 4, alin. (5) al Legii nr. 264/2004).

Partea a II- . T H O R I A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

315

Contractul electronic este principalul instrument juridic prin care se realizeaza operatiunile comerciale prin mijloace electronice. El este definit ca totalitatea documentelor electronice 44 ce constituie contractul de drept civil, urmarind stabilirea, modificarea sau sistarea unor drepturi si obligatii civile, al caror obiect il pot constitui bunurile, lucrarile sau serviciile (art. 4, alin. (6) al Legii nr. 284/2004). Legea prevede expres ca, sub forma de contract electronic, nu pot fi in cheiate: a) contracte in baza carora apar sau se transmit drepturile de pro- prietate asupra bunurilor imobile, cu exceptia contractelor de locatiune sau arenda; b) contracte a caror incheiere necesita, conform legislatiei, partici - parea instantelor de judecata, autoritatilor administratiei publice sau dem- nitarilor publici; c) contractele de fideiusiune si de gaj al valorilor mobiliare, executate de persoane ce actioneaza in scopuri nelegate de activitatea lor co- merciala; d) contractele ce sunt reglementate de dreptul familial sau dreptul succesoral (art. 19, alin. (6) al Legii nr. 284/2004). Subiectii contractului electronic pot fi persoanele fizice si juridice, inclusiv straine, indiferent de tipul de proprietate si forma de organizare juridica, pre - cum si statul ca subiect de drept, care participa la comertul electronic. Partile contractului electronic sunt: agentul comertului electronic, pe de parte, si cumparatorul sau beneficiarul, pe de alta parte. Agent al comertului electronic poate fi orice persoana fizica sau juridica, care efectueaza comert electronic, abilitata, in modul stabilit de legislate, cu dreptul de practicare a activitatii de intreprinzator. Dreptul de a efectua comertul electronic apare din momentul inregistrarii de stat a persoanei ju ridice sau a intreprinzatorului individual, cu exceptia cazurilor prevazute de legislatia privind licentierea unor genuri de activitate. In cazul in care pentru vanzarea bunurilor, executarea lucrarilor, prestarea serviciilor este necesara licenta sau autorizatie, comertul electronic poate fi efectuat din momentul obtinerii licentei sau autorizatiei pentru practicarea genului de activitate res- pectiv (art. 9 al Legii nr. 284/2004).

44

Potrivit Legii nr. 264/2004, document electronic este informatia in forma electro nica, creata, structurata, prelucrata, pastrata i transmisa cu ajutorul computerului, al altor dispozitive electronice sau mijloace tehnice si de program, semnata cu semnatura di - gitala in conformitate cu prezenta lege. Semnatura digitala este atributul indispensabil al documentului electronic, obtinut in urma transformarii criptografice a acestuia cu utilizarea cheii private, destinat sa confirme autenticitatea documentului electronic. Do - cumentul electronic ce corespunde cerintelor legii vizate produce acelea^i efecte juridice ca si documentul analogic pe suport de hartie, autentificat cu semnatura olografa.

316

DREPT CIVIL

Cumparator in comertul electronic este considerate persoana fizica sau juridica ce comanda si/sau procura bunuri. Beneficiar in comertul electronic este considerate persoana fizica sau juri dica ce receptioneaza lucraii sau servicii (art. 10 al Legii nr. 284/2004). Obiecte ale contractului electronic pot fi: a) bunurile ce pot fi instrainate conform prevederilor legale; b) lucrarile; c) serviciile (art. 8 al Legii nr. 284/ 2004). Forma. Cat priveste forma, potrivit art. 19 al Legii nr. 284/2004, dupa puterea juridica si cea probatoare, contractul electronic se echivaleaza cu contractul intocmit in forma scrisa si semnat de parti, inclusiv autentificat cu stampilele partilor. Continutul. Legea dispune ca contractul electronic trebuie sa contina urmatoarele clauze obligatorii: a) modul si etapele de incheiere si executare a contractului; b) modul de aplicare a semnaturii digitale; c) limba in care se intocmeste contractul; d) modul de prezentare si retragere a ofertei si accepta rii; e) principalele drepturi si obligatii ale partilor; f) natura, caracteristicile si pretul bunului, tariful lucrarii sau serviciului; g) modul de efectuare a achita- rilor intre parti; h) conditiile de renuntare la actul juridic; i) modul si termene- le de executare a obligatiilor; j) modul de modificare a clauzelor contractuale; k) clauzele ce se includ in contract cu referinta la documentele electronice si comunicarile electronice si modul de acces la asemenea referinte; 1) clauzele de incetare a contractului; m) adresele juridice si electronice si elementele de identificare bancare ale partilor; n) alte clauze coordonate intre parti (art. 20, alin. (3) al Legii nr. 284/2004).

Mecanismul juridic al incheierii contractului electronic

Una dintre etapele incheierii contractului electronic este informarea

cumparatorilor si beneficiarilor cu privire la agentul comertului electronic si contractul ce se preconizeaza de a fi incheiat. Potrivit art. 11 al Legii nr. 284/2004, agentul comertului electronic este obligat sa asigure celorlalti sub iecti ai comertului electronic accesul la informatia autentica despre sine in forma electronica, care va cuprinde urmatoarele date: a) denumirea completa si forma de organizare juridica - in cazul persoanei juridice; numele si pre- numele - in cazul persoanei fizice inregistrate in calitate de intreprinzator individual; b) datele cu privire la inregistrarea de stat, codul fiscal al persoanei juridice sau al intreprinzatorului individual; c) adresa juridica, adresa de posta electronica a persoanei, numarul telefonului pentru barbati; d) numarul si termenul de valabilitate al licentei sau autorizatiei (in cazul in care pentru

Partea a II- . T E R I A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

317

efectuarea activitatii este necesara licenta sau autorizatia), precum si denu - mirea autoritatii administratiei publice ce a eliberat licenta sau autorizatia; e) datele privind conditiile expedierii, precum si preturile bunurilor destinate vanzarii, tarifele lucrarilor ce vor fi executate sau serviciilor ce vor fi prestate; f) preturile bunurilor, tarifele lucrarilor sau serviciilor, care trebuie indicate cu precizarea reducerilor, includerii sau neincluderii in preturi si tarife a impozi - telor; g) includerea sau neincluderea in preturi si tarife a cheltuielilor de livrare si/sau a altor cheltuieli, precum si valoarea acestora, daca este cazul; h) alte date ce urmeaza a fi prezentate in conformitate cu contractul dintre parti si cu legislatia sau la decizia agentilor comertului electronic. Ofertele sau informatiile cu privire la bunurile, lucrarile sau serviciile propuse de agentul comertului electronic trebuie sa fie prezentate in f orma electronica in asa fel incat sa permita reproducerea informatiei fara denaturari si formarea unei imagini clare despre agentul comertului electronic, precum si despre bunurile, lucrarile i serviciile propuse de acesta, preturile si tarifele lor si co nditiile de vanzare, executare sau prestare. Agentul comertului electronic poarta raspundere, in conformitate cu legislatia, pentru prezentarea de informatii neveridice. Ca si in orice alt contract, mecanismul incheierii contractuiui electronic consta din imbinarea celor doua elemente esentiale: oferta si acceptarea. Legea prevede ca schimbul de oferte si acceptari se efectueaza in modul prevazut de regulile privind circulatia documentelor electronice. De asemenea, legea dis - pune ca fata de oferta si acceptare se aplica normele generale ale legislatiei cu privire la incheierea contractelor. Oferta, potrivit art. 18, alin. (1) al Legii nr. 284/2004, reprezinta un document electronic prin care persoana propune incheierea unui contract si expediaza altor persoane textul contractuiui ce contine clauzele contractuale, inclusiv cele obligatorii, prevazute de lege. Oferta este valabila in decursul ter - menului indicat in ea. Oferta poate fi retrasa pana la momentul primirii de catre expeditorul ei a acceptarii in modul prevazut de lege. Retragerea ofertei se face prin expedierea catre destinatar a instiintarii privind retragerea ofertei, in forma de document electronic, in care trebuie sa se indice cauzele retragerii. Acceptarea, potrivit art. 18, alin. (3) al Legii nr. 284/2004, reprezinta un document electronic prin care persoana ii exprima acordul de a incheia contractul cu respectarea conditiilor propuse in oferta. Acceptarea va contine textul contractuiui, propus de catre ofertant, fara modificarea clauzelor lui. In cazul in care ofertantului i se trimite acceptarea cu clauzele contractuiui mo- dificate, asemenea acceptare se considera drept noua oferta.

318

DREPT CIVIL

Este important de retinut ca legea nu recunoaste ca dovada a incheierii contractului electronic: a) expedierea confirmarii despre receptionarea ofer tei; b) neexpedierea sau nereceptionarea acceptarii. In ceea ce priveste momentul in care oferta si acceptarea produc efecte, le gea dispune ca atat oferta, cat si acceptarea se considera primite din momentul expedierii de catre destinatar a instiintarii, in forma de comunicare electro - nica, despre primirea lor, daca partile nu au convenit altfel. Daca astfel de instiintare nu a fost primita de catre expeditor in termenul de valabilitate a ofertei, expeditorul poate instiinta destinatarul despre neprimirea confirmarii si indica termenul in care trebuie sa fie expediata confirmarea. In cazul in care confirmarea nu a fost primita in termenul indicat, contractul electronic nu se considera incheiat. Momentul incheierii contractului. Prevederile Legii nr. 284/2004 referitoa- re la momentul incheierii contractului sunt in armonie cu regulile generale ale Codului civil in aceasta materie. Astfel, art. 21, alin. (4) al legii in cauza prevede ca contractul electronic se considera incheiat din momentul primirii de catre partea care a expediat oferta a acceptarii ei, expediate de catre cealalta parte, daca contractul electr onic nu prevede altfel. Locul incheierii contractului electronic se considera locul unde se afla agen- tul comertului electronic, daca contractul nu prevede altfel (art. 21, alin. (5) al Legii nr. 284/2004).

4. CONTINUTUL CONTRACTULUI 4.1. Consideratii generale

Continutul contractului este alcatuit din totalitatea clauzelor 45 lui asupra carora partile au cazut de acord si care reglementeaza drepturile si obligatiile lor contractuale. In virtutea principiului libertatii contractuale, partile sunt libere sa insere - ze in contractul lor cele mai diverse clauze, cu conditia ca ele sa nu contravina normelor imperative de drept. Insa nu toate stipulatiile susceptibile de a fi in - cluse in contract au aceeasi valoare pentru formarea si desfa^urarea acestuia.

45

Prin clauza contractuala se in|elege stipulatia sau prevederea relativ independents sta bility prin acordul de vointa al partilor (sau considerate ca atare in temeiul unei dispo - zitii legale supletive de la care partile nu au derogat expres) in cuprinsul unui cont ract (a se vedea: Dictionar de drept privat, alcatuit de D. Radescu, Editura MONDIAN 94, Bucure^ti, 1997, p. 224).

Partea all-a. T E O R I A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

319

Exista o ierarhie a clauzelor contractuale in functie de importanta lor pentru eficienta si chiar existenta contractului dat. Exista diferite criterii de clasificare a clauzelor contractuale. In functie de importanta si impactul lor asupra existentei contractului, se disting clauze esentiale, numite si necesare, si clauze accesorii sau optionale. Clauzele esentiale sau necesare sunt acele prevederi existenta carora este de terminants pentru oricare contract si de prezenta carora in contract depinde insasi valabilitatea lui. Alte clauze, cele accesorii sau optionale, nu sunt abs olut indispensabile pentru constituirea si desfasurarea raporturilor contractuale, partile sunt libere sa le includa in contract sau sa le omita. Prezenta sau lipsa lor nu afecteaza valabilitatea contractului. Ele sunt menite sa concretizeze clauzele esent iale ale contractului, sa confere contractantilor anumita certitudine si securitate juridica in ce priveste executarea obligatiilor contractuale. Conform unei alte clasificari, clauzele se impart in exprese si implicite. Sunt exprese clauzele inserate in mod explicit in cuprinsul contractului. Alte clauze, desi nu sunt indicate expres in textul contractului, produc efecte in virtutea faptului ca rezulta implicit din natura contractului. Aceste clauze, numite implicite, nu necesita sa fie neaparat negociate de parti si inserate in cuprinsul contractului, puterea lor juridica se bazeaza pe dispozitiile legii, pe uzante sau pe principiile generale ale dreptului civil. categorie distincta de clauze contractuale reprezinta clauzele standard, numite si generale. Aceste clauze sunt caracteristice pentru contractele de ade - ziune si sunt supuse unui control sub aspectul echitatii lor, in vederea respecta - rii echilibrului intereselor partilor contractante. Datorita importantei pe care are aceasta categorie de clauze contractuale pentru protejarea partii mai slabe a contractului, legislatorul a reunit reglementarile in aceasta materie intr-un capitol aparte al Codului civil: cap. IV al Titlului II al Cartii a treia.

4.2. Clauzele esentiale (necesare) si accesorii (optionale) ale contractului

4.2.1 Clauzele esentiale (necesare). Sunt esentiale clauzele necesare si suficiente pentru incheierea contractului. Pentru ca contractul sa fie valabil incheiat este necesar ca partile sa cada de acord asupra tuturor acestor clauze. Atat timp cat nu va fi realizat acordul de vointa al contractantilor asupra cel putin uneia din clauzele esentiale, contractul nu va fi incheiat. De aceea este primordial de a stabili care stipulatii contractuale au calitatea de clauze esentiale. Conform legii, sunt esentiale clauzele stabilite ca atare prin leg e, care reies din natura contractului sau asupra carora, la cererea uneia din parti, trebuie

320

DREPT CIVIL

realizat un acord (art. 679, alin. (2) CC). Aceasta prevedere legala contine cri - teriile pe care se fundamenteaza calificarea clauzelor contractuale in calitate de clauze esentiale. In primul rand, in unele cazuri insasi legea stabileste care clauze contrac tuale sunt considerate esentiale (a se vedea, de exemplu, art. 9 al Legii vanzarii de marfuri nr. 134/1994 , Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 17 din 08.12.94). Deseori legea obliga partile de a include in contract anumite clau ze, fara a le numi esentiale. Astfel, art. 468, alin. (4) CC enumera clauzele ce urmeaza a fi indicate intr -un contract de gaj, art. 1341, alin. (2) CC - clauzele pe care trebuie sa le contina un contract de societate civila, iar art. 1308 CC - clauzele ce se vor indica in contractul de asigurare. In al doilea rand, clauzele esentiale pot decurge din natura contractuiui. Sunt acele clauze fara de care contractul dat nu poate exista ca fenomen juridic. De exemplu, in contractul de asigurare este indispensabil de stipulat riscul asi - gurat, iar contractul de vanzare-cumparare nu poate fi incheiat fara a se speci- fica bunul ce urmeaza a fi vandut. Deseori clauzele esentiale pot fi deduse din definitia legala a contractuiui respectiv. Astfel, din definitia locatiunii, potrivit careia prin acest contract locatorul se obliga sa dea locatarului un bun determi - nat individual in folosinta temporara sau in folosinta si posesiune temporara, iar acesta se obliga sa plateasca chirie (art. 875 CC), rezulta ca clauzele esentiale ale acestui contract sunt bunul obiect al locatiunii si termenul. In al treilea rand, sunt esentiale clauzele asupra carora, la cererea uneia dintre parti, trebuie realizat un acord. Partile contractuiui au facultatea de a decide care clauze, in opinia lor, sunt necesare pentru a incheia acordul de voin ta si a da nastere raportului juridic contractual. Astfel, clauza care, in mod normal , nu este esentiala pentru un anumit gen de contract nici prin lege, nici prin natura contractuiui, va deveni esentiala, daca una dintre parti dorete ca ea sa fie inclusa in contract. De exemplu, in contractul de vanzare-cumparare clauza cu privire la ambalarea marfii vandute nu este una esentiala. Daca insa cumparatorul procura un lucru pentru a -1 face cadou, ambalajul poate con- stitui pentru el un element esential, astfel incat fara a realiza un acord asupra acestuia, contractul ar putea sa nu fie inche iat. Realizarea acordului partilor asupra clauzelor esentiale reprezinta incheie rea contractuiui. Din aceasta teza rezulta ca, in lipsa acordului asupra cel putin a uneia din aceste clauze, contractul nu poate fi recunoscut ca fiind valabil in cheiat. In acest context prezinta interes problema efectelor nerealizarii acordului partilor asupra clauzelor esentiale. In literatura de specialitate au fost propuse solutii diferite ale acestei probleme. Potrivit unei opinii, efectele nerealizarii acestui acord sun t aceleai ca si efectele nulitatii contractuiui (actului juridic).

Partea a II- . O R I A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

321

Intr-o alta acceptiune, faptul nerealizarii acordului asupra unor conditii esentia le atrage, in cazul in care partile au executat unele prestatii, obligatiile prevazute de reglementarile in materia imbogatirii fara justa cauza (cap. XXXIII CC) 46 . Solutionarea acestei probleme depinde de temeiul in baza caruia clauza este calificata ca esentiala. Daca clauza este stabilita ca atare prin lege, un ase- menea contract este nul in virtutea dispozitiei privind nulitatea actului juridic ce contravine legii (art. 220, alin. (1) CC). In cazul in care clauza care este considerate esentiala de catre una dintre parti nu a fost inclusa in contract, acesta este nul din cauza lipsei consim- tamantului - ca conditie de validitate a contractului. Partea care invoca nulitatea contractului pe acest motiv trebuie sa demonstreze ca ea a cerut intr -adevar ca asupra clauzei date sa fie realizat acordul partilor. Dupa cum s-a aratat, uneori legea desemneaza clauzele pe care trebuie sa le contina un anumit gen de contracte, fara a le numi esentiale. Lipsa unor asemenea clauze nu atrage in mod necesar nulitatea contractului. Ne raliem la opinia acelor autori care considera ca, in cazul aparitiei litigiului privind caracterul si importanta unei clauze, care este inclusa in lista clauzelor ce rate pentru contractele de genul respectiv, dar nu este expres numita clauza esentiala, aprecierea acesteia va face instanta judecatoreasca, pornind de la prezumtia potrivit careia clauza vizata este esentiala 47 . Calificarea clauzei ca esentiala se va face de instanta de judecata si in cazul litigiului privind clauza al carei caracter esential reiese din natu ra contractului. La judecarea cauzei instanta va interpreta contractul tinand cont atat de natura lui, cat si de circumstantele in care a fost incheiat, de interpretarea care este data acestuia de catre parti sau care poate fi dedusa din comportamentul lo r, precum si de uzante (art. 726 CC). Legea stabileste doar criteriile generale de calificare a clauzelor contrac tuale in calitate de clauze esentiale. In doctrina au fost expuse opinii diferite in ceea ce priveste determinarea atat a clauzelor esentiale comune pentru an - samblul contractelor, cat si a celor ce sunt calificate ca atare pentru anumite categorii de con tracte. Potrivit unii opinii majoritare, asemenea clauza este cea referitoare la obiectul contractului.

46 47

Pentru detalii a se vedea: . ., . ., op. cit., p. 309-312. Ibidem. Un exemplu in favoarea acestei solutii il constitui e prevederile Codului civil referitoare la clauzele actului de constitute a societatii comerciale. Astfel, art.108 enumera clauzele ce trebuie sa fie indicate in actul de constituire. Totodata, art. 110, alin. (2), lit. c) prevede ca lipsa doar unora din clauzele enumerate la art. 108 constituie temei pentru declararea prin hotarare judecatoreasca a nulitatii societatii comerciale.

322

DREPT CIVIL

Obiectul contractului
In literatura de specialitate s-a relevat ca orice contract are drept obiect crearea de obligafii, al caror obiect este intotdeauna prestatie; prestatia la randul ei are drept obiect fie transmiterea unui drept, fie un fapt al debitorului (fapt pozitiv s au abstentiune) 48 . Prestatiile care formeaza obiectul obligatiilor contractuale se inscriu in clasificarea generala: a da, a face ori a nu face. Obligatia de a da, adica de a transfera un drept real, se poate concretiza, spre exemplu, in contractul de vanzare-cumparare, in livrarea unei marfi si, respectiv, in plata unei sume de bani cu titlu de pret al marfii. Obligatia de a face, in care prestatia consta intr -un fapt pozitiv pe care debitorul se obliga sa-1 savar^easca, se poate concretiza in prestari de servicii (contractul de transport, contractul de asigurare, contractele bancare etc.) sau executarea de lucrari (contractul de antrepriza). Obligatia de a nu face consta in abtinerea de la savarirea unor anumite fap - te. De exemplu, legislatia cu privire la protectia concurentei obliga agentii econo mici de a se abtine de la savarsirea actelor de concurenta neloiala, inclusiv in cadrul contractelor incheiate de acestia. Este interzis agentilor economici sa -i exercite drepturile in vederea limitarii conc urentei, abuzului de situatia lor dominanta i lezarii intereselor legitime ale consumatorului, inclusiv prin impunerea partenerilor contractuali de a incheia contracte in conditii vadit ne- favorabile acestora (a se vedea art. 4,6,8 si urm. ale Legii nr. 1103/2000 cu privire la protectia concurentei, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 166-168 din 31.12.2000). Regulile referitoare la obiect sunt comune pentru toate obligatiile, inclusiv pentru cele ce rezulta din contracte. Totusi, aplicarea lor i n materie de contracte are unele particularitati importante. Una dintre particularitati rezulta din faptul ca majoritatea contractelor genereaza mai multe obligatii. Este, in spe cial, cazul contractelor sinalagmatice, care prin natura lor creeaza obligat ii re- ciproce: in contractul de vanzare-cumparare, obiectul contractului cuprinde atat livrarea marfii de catre vanzator, cat si plata pretului de catre cumparator. In doctrina 49 s-a aratat ca in orice contract sinalagmatic se disting cel putin doua obligatii: una este, de regula, pecuniara (ea nu are nimic caracteristic, existand practic in toate contractele sinalagmatice), alta permite a da contrac-

48

T. R. Popescu, P. Anca, op. cit., p. 64-67; a se vedea, de asemenea: D. Cosma, Teoria generala a actului civil, Bucureti, Editura Stiinjifica, 1969, p. 212 -218.

49

Ph. Delebecque, J.-P. Pansier, op. cit., p. 182-184.

Partea a II-a. T E O R I A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

323

tului un nume si desemneazS continutul economic al operatiunii contractuale. Cea de a doua obligatie este numita obligatie fundamentala, care are ca obiect prestatia caracteristica 50 . Importanta notiunii de obligatie fundamentala se manifests, in special, sub doua aspecte: valabilitatea contractuiui si solutionarea eventualelor pro - bleme de calificare. Sub aspectul valabilitStii contractuiui importanta obligatiei fundamenta - le consta in aceea ca partile nu pot omite in contractul lor sub sanctiunea nuli tatii. In virtutea principiului libertatii contractuale, partile pot decide de a exclude sau a modifica unele obligatii care, in mod normal, sunt prevazute pentru contractul pe care intentioneaza sa-1 incheie. Aceasta teza insa este valabila pentru obligatiile accesorii, dar nu si pentru obligatia fundamentala, in lipsa careia contractul nu poate fi incheiat. Obligatia fundamentala din contract are importanta si pentru calificarea contractuiui. Incadrarea contractuiui intr-o anumita categorie are la baza identificarea acelei prestatii contractuale care este determinants pentru defi - nirea naturii juridice a contractuiui si a continutului sau economic. Obiectul contractuiui trebuie sa indeplineasca urmStoarele conditii: el trebuie sa existe (a), sa fie determinat sau determinabil (b), sa fie licit (c), sa se afle in circuitul civil (d), sa fie posibil (e). a) Obiectul contractuiui trebuie sa existe. In principiu, raportul obligatio- nal se poate naste doar atunci cand el tine de un bun ce exista la momentul inch eierii contractuiui. Daca partile au contractat, ignorand faptul ca bunul nu mai exista, lipseste un element esential al contractuiui, ceea ce atrage nuli tatea absoluta a acestuia. Daca pierderea bunului se produce dupa incheierea contractuiui, obligatia va fi valabil formats, dar va ramane, in vederea stabilirii efectelor juridice ale pierderii, de determinat daca aceasta este fortuitS sau este datoratS unor actiuni culpabile. Pierderea fortuita a bunului (independents de vointa si culpa pSrtilor) ridicS problema riscului contractual in cadrul

50

Legislatia noastra nu opereaza cu sintagma prestatie caracteristica. Aceasta notiu - ne este utilizata pe larg in dreptul international privat, atunci cand este vorba despre determinarea legii aplicabile contractelor cu element de extraneitate dupa principiul legaturii celei mai stranse a contractuiui. in acest sens, Conventia de la Roma din 1980 privind legea aplicabila obligatiilor contractuale dispune ca "... se prezuma ca contractul prezinta legaturile cele mai stranse cu tara in care partea contractuiui care trebuie sa furnizeze prestatia caracteristica are, ia momentul incheierii contractuiui, re^edinta sa obi^nuita... Tinem sa mentionam ca in art. 1611, alin. (1) CC, care reproduce in fond re gula evocata mai sus, legislatorul nostru a ornis cuvantul caracteristice dupa cuvintele debitorul prestatiei, ceea ce face aplicarea acestei prevederi problematica.

324

DREPT CIVIL

contractelor sinalagmatice, iar daca pierderea este datora ta culpei uneia dintre parti, se pune problema rSspunderii contractuale. Sunt insa valabile contractele care au ca obiect bunurile viitoare (art. 206, alin. (3) CC): un lucru care urmeaza a fi fabricat, un imobil ce urmeazS a fi construit, recolta anului viitor etc. Este important de avut in vedere ca contractele asupra unor bunuri viitoa re comports anumite riscuri, deoarece nu este intotdeauna posibil de a aprecia corect valoarea acestor bunuri. In acest sens, este nul contractul prin care parte se obli ga sa transmits patrimoniul sau viitor sau parte din acel patri - moniu sau sa-1 greveze cu uzufruct (art. 674 CC). Nul este si contractul asupra mostenirii unui tert incS in viatS (art. 675, alin. (1) CC). Contractul asupra unui bun viitor va deveni caduc, daca bunul preconizat nu va exista, cu exceptia culpei uneia dintre parti care va pune problema res - ponsabilitStii. Legea dispune ca, daca prestatie din contractul sinalagmatic devine imposibilS din motive independente de parti, partea care trebuie s a execute prestatia devenitS imposibila pierde dreptul de a cere executarea obligatie] corelative. Astfel, in cazul vanzSrii unui bun ce urmeaza a fi fabricat, cumpa - ratorul va fi obligat sa achite pretul numai daca bunul va fi efectiv livrat. Daca bunul vandut nu a fost fabricat din motive ce nu sunt imputabile nici vanzato- rului, nici cumpSrStorului, ambele parti nu vor mai avea obligatii. b) Obiectul contractului trebuie sdfie determinat sau determinabil. Determinarea obiectului contractului, indiferent daca acesta tine de un bun sau de un drept, implica identificare precisS. Nu poate fi vandut un imobil sau un teren, ci se vinde un imobil anumit sau un teren anumit. La fel, nu pot fi cesionate creante (de exemplu, in cadrul contractului de factoring), fara a preciza identitatea debitorului, originea si natura creantelor. In acest sens, legea prevede nulitatea contractului prin care parte se obli ga sa transmits patrimoniul sau viitor ori parte din acel patrimoniu sau sS -1 greveze cu uzufruct (art. 674 CC), intrucat este imposibil a evalua, la momentul incheierii unui asemenea contract, totalitatea drepturilor si obligatiilor patri - moniale 51 care ii vor apartine unei persoane intr-un moment viitor. AceastS regula este concretizata in prevederea referitoare la contractul de donatie, care stipuleazS cS un asemenea contract, prin care donatorul se obligS sS transmits in viitor intreg patrimoniul actual sau fractiune din el, fSrS a specifica bunu rile care urmeaza sS fie predate, este nul (art. 827, alin. (2) CC).

51

A se vedea art. 284 CC.

Partea a I I - a . T E O R I A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

325

Cat priveste contractul cu privire la patrimoniul prezent, avandu -se in vedere importanta unor asemenea acte de dispozitie pentru persoana care le savarseste, legea instituie un control din partea notarului asupra acestor contracte (a se vedea art. 673 CC). Nu este necesar ca precizarea sa fie totala, este suficient ca obiectul sa fie determinahil la momentul executarii conform indicatiilor din contract. In asemenea cazuri se cere ca elementele pe baza carora se va face determinarea ulterioara a obiectului sa fie stabilite de parti inca in momentul incheierii contractului, astfel incat precizarea obiectului sa nu necesite un nou acord. Partile pot conveni ca obiectul prestatiei sa fie determinat de una dintre partile contractante sau chiar de un tert. In acest caz legea impune sa fie res - pectat principiul echitStii. Daca se incalcS principiul echitatii, precum $i in caz de tergiversare sau de refuz, determinarea se face prin hotarare judecatoreasca (a se vedea art. 676 CC). regula speciala este prevSzutS pentru contractele sinalagmatice in cazul in care intinderea contraprestatiei nu este determinate. Legea dispune ca, in caz de dubiu, determinarea se face de catre partea care pretinde contraprestatia, in stituindu-se, ca si in situatia precedents, un control judecStoresc in vederea res pectSrii principiului echitatii si a evitSrii abuzurilor (a se vedea art. 677 CC). In obligatia de a da obiectul prestatiei il poate constitui un bun determinat individual sau un bun determinat generic. DacS obiectul unei prestatii de a da este un bun determinat individual: un obiect de arts, un imobil etc., actul juridic trebuie sS continS suficiente elemente pentru individualizarea bunului. desemnare insuficient de precisS ar putea da nastere unei erori in obiect (a se vedea art. 227 CC). Bunurile determinate generic care formeaza obiectul pres - tatiei trebuie sS fie determinate cel putin in specia lor: grau, petrol, un auto- mobil de un anumit model etc. Asemenea bunuri trebuie sS fie determinate i sub aspectul cantitatii lor. Astfel, este nul contractul de vanzare-cumpSrare in cazul in care nu este stabilitS cantitatea bunului vandut sau modul de determi- nare a acesteia (art. 774, alin. (4) CC). Prin urmare, identificarea obiectului contractului poate fi, in cea mai elementarS forma, exprimata prin formula ce si cat. In unele cazuri legea face referire i la alte criterii de determinare a obiectului contractului, cum sunt, de exemplu, in contractele de vanzare-cumpSrare, conditiile referitoare la asortimentul bunurilor (art. 775 CC), completivitate (art. 777 CC), ambalaj (art. 779 CC) etc. Aceste criterii de determinare a obiectului sunt facultative, adica depind de vointa pSrtilor de a le specifica sau nu in contract. Clauzele privind conditiile referitoare la obiect analizate dobandesc calitatea de clauze

326

DREPT CIVIL

esentiale atunci cand, la cererea uneia dintre parti, asupra lor trebuie realizat acordul de vointa. c) Obiectul contractuiui trebuie sa fie licit. Aceasta conditie cere ca actiu- nea sau inactiunea ce constituie obiectul contractuiui sa fie in concordanta cu legea. Astfel, este nul contractul care are ca obiect savarsirea unor opera - tiuni pentru care este necesara autorizatie speciala sau care po t fi efectuate numai de anumiti subiecti. De exemplu, bancile nu se pot angaja in activitati financiare neprevazute in autorizatia eliberata de Banca Nationala a Moldovei (art. 26 al Legii institutiilorfinanciare nr. 550/1995, Monitorul Oficial al Repu blicii Moldova, nr. 1 din 1.01.1996). De asemenea, contractul nu poate avea ca obiect alienarea unor prerogative fundamentale ale persoanei umane: este nul angajamentul de a renunta la unele drepturi, cum este dreptul la vot si de a fi ales, angajamentul de a se casatori sau de a nu se casatori etc. Totodata, atunci cand obiect al contractuiui este abtinerea de la savarsirea unor actiuni, aceasta trebuie sa fie de asemenea licita. De exemplu, conform Legii nr. 1103/2000 cu privire la protectia concurentei (art. 7, alin. (2)), este considerat nul orice acord al agentilor economici neconcurenti, unui din tre care detine situatie dominanta pe piata, iar celalalt este furnizorul sau cumparatorul (beneficiarul) acestuia, daca un astfel de acord poate duce la limit area concurentei, inclusiv este indreptat spre limitarea teritoriului van- zarii sau cercului de cumparatori, interzicerea de a desface marfuri produse de concurenti. d) Obiectul contractuiui trebuie sa se afle in circuitul civil. Nu pot constitui obiect valabil al contractuiui bunurile inalienabile (viata, sanatatea si integri - tatea personala a persoanei umane), bunurile circuitul carora este interzis sau restrans in scopul protejarii sanatatii si securitatii publice (substante toxice, droguri), bunurile care prin natura lor apartin tuturor (lumina, aerul), bunu rile domeniului public (art. 296 CC). e) Obiectul contractuiui trebuie sa fie posibil. Este nul contractul al ca- rui obiect il reprezinta prestatie imposibila (art. 670 CC). Imposibilitatea trebuie in sa sa fie absoluta (obiectiva), adica prestatia sa fie cu neputinta nu numai pentru debitor, ci si pentru orice alta persoana. Imposibilitatea relativa (subiectiva), datorita incapacitatii personale a debitorului de a executa presta tia, nu afecteaza valabilitatea contractuiui, iar debitorul raspunde in fata cre- ditorului pentru neexecutare. De exemplu, antreprenorul intr-un contract de antrepriza nu va fi scutit de obligatia de executare a lucrarii la care s-a angajat din motivul ca nu dispune de mijloacele necesare, daca un alt antreprenor ar putea s-o faca.

Partea a II-a. T E R I A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

327

In afara de nulitatea contractului, imposibilitatea prestatiei poate atrage raspunderea uneia dintre parti. Daca ambele parti contractante cunosteau imposibilitatea obiectiva a executarii prestatiei, problema raspunderii nu se pune. Daca insa una dintre parti, la momentul incheierii contractului, stia sau trebu - ia sa tie despre imposibilitatea executarii lui, ea este obligata la reparatia pre- judiciului suferit de cealalta parte, care considera cu buna -credinta contractul valabil. Despagubirea nu va depasi suma venitului pe care partea prejudiciata 1 -ar fi primit in cazul valabilitatii contractului (art. 671, alin. (1) CC). Imposibilitatea prestatiei trebuie sa existe la momentul incheierii contrac tului. Daca imposibilitatea apare ulterior, ea nu atrage nulitatea contractului, ci ridica numai problema riscului contractual in cadrul contractelor sinalag matice 52 . Imposibilitatea prestatiei poate fi materials sau juridica. Ea este materials dacS se datoreaza unei stSri de fapt, ca, de exemplu, inexistenta bunului in dividual determinat care face obiectul prestatiei 53 . Imposibilitatea este juridicS cand prestatia nu poate fi executatS din motive de drept. Este cazul, de exemplu, gajSrii unui bun de catre persoanS care nu este proprietar sau un alt posesor i uzufructuar legal al acestui bun (a se vedea art. 456, alin. (2) CC). Imposibilitatea prestatiei nu atrage nulitatea cont ractului, daca este provi- zorie. Daca imposibilitatea poate fi ridicatS si contractul este incheiat pentru cazul cand prestatia devine posibilS, contractul este valabil (art. 672, alin. (1) CC). Este, de pildS, cazul in care partea care se obliga sS trans mits un bun, nu poate sa dispunS de el, intrucat, la momentul incheierii contractului, nu are titlul de proprietate sau dreptul de dispozitie asupra bunului. Insa partea contractantS vizatS poate obtine titlul de proprietate sau dreptul de dispozi tie asupra bunului in cauza intr-un moment ulterior incheierii contractului. Atunci contractul va fi perfect valabil. Daca acest lucru nu se intamplS, se vor aplica regulile in materie de neexecutare a obligatiilor. 4.2.2 Clauzele accesorii (optionale). Toate clauzele contractuale care nu sunt calificate ca esentiale sunt clauze accesorii. DupS cum s -a mentionat, in virtutea principiului libertStii contractuale, partile sunt libere sS insereze in contractul lor cele mai diverse clauze. Evident ca nu este cu putintS de a analiza intreaga varietate a clauzelor ce pot fi incluse de participant la raporturile civile

52 53

A se vedea p. 5.3.2 al prezentului capitol. De retinut c<i, daca obiectul prestatiei este un bun determinat generic, debitorul ras - punde, atat cat este posibila executarea din bunuri de acela^i gen, pentru neexecutarea obligatiei, chiar daca neexecutarea nu se datoreaza vinova^iei sale (art. 590 CC).

328

DREPT CIVIL

in contractele lor, de aceea ne vom referi in continuare succint doar la unele clauze, care, desi sunt considerate de majoritatea autorilor ca nefiind clauze esentia le, sunt, totusi, prezente in majoritatea absoluta a contractelor civile. Clauza cu privire la calitatea prestatiei. In principiu, determinarea expresa a calitatii prestatiei in contract nu este necesara. Regula generala, care este cuprinsa la art. 572, alin. (2) CC, dispune ca obligatia trebuie executata in mod corespunzator. In cazul in care partile au stabilit in contract parametrii calitatii prestatiei, execu tarea trebuie sa corespunda parametrilor specificati. Daca partile au omis sa includa in contract aceste stipulatii, in caz de litigiu, calitatea prestatiei ce face obiectul contractului va fi determinata de instanta de judecata, in functie de circumstante le cauzei. In asemenea cazuri se va aplica norma dispozitiva inscrisa in art. 589 CC, care prevede ca, in cazul in care calitatea prestatiei nu este expres determinata de contract, debitorul este obligat sa execute prestatie de cel putin calitate medie . solutie similara este consacrata in Principiile Unidroit privind contractele de comert international (art. 5- 6): atunci cand calitatea prestatiei liu este fixata prin contract sau determinabila in virtutea acestuia, parte este tinuta sa presteze prestatie de calitate rezonabila si, tinand cont de imprejurari, cel putin egala cu cea medie. Prevederi referitoare la calitatea prestatiilor gasim si in reglementari in materiile diferitelor specii de contracte. Astfel, conform prevederilor legale in ma terie de vanzare-cumparare (art. 763 CC), vanzatorul este obligat sa pre - dea bunul fara vicii materiale, adica bunul care, la transferarea riscurilor, are caracteristicile convenite, iar in cazul in care nu s-a convenit asupra caracte- risticilor, bunul care: a) corespunde destinatiei stabilite in contract; b) cores- punde utilizarii obisnuite si prezinta caracteristici care exista in mod obisnuit la bunuri de acelasi fel si pe care cumparatorul le poate astepta tinand cont de felul bunului. Legea contine prevederi similare si referitor la contractul de antrepriza: antreprenorul trebuie sa transmita clientului lucrarea libera de orice viciu material sau juridic. Lucrarea este libera de vicii materiale daca are calitStile convenite. In cazul in care nu s-a convenit asupra unor calitati, lucrarea este libera de vicii materiale dac& este corespunzStoare utilizarii presupuse in baza contractului sau, dacS nu se poate deduce asemenea utilizare, utilizarii obisnuite (art. 948 CC). Clauza cu privire la termen. Dei, pentru majoritatea contractelor, aceasta clauza nu este calificata ca esentiale, ea este una dintre cele mai importante clauze contractuale. De mentionat ca pentru unele categorii de contracte legea confera acestei clauze calitatea de clauza esentiala. Astfel, printre clauzele pe

Partea a II- . ' E R I A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

329

care trebuie sa le contina un contract de asigurare se numara inceputul si durata asigurarii (art. 1308, alin. (3), lit. d) CC). Prin termene se stabilesc atat limitele in timp ale existentei contractuiui insusi, cat si momentul (perioada) in care trebuie sa fie executate prestatiile ce constituie obiectul contractuiui. Termenul prezinta importanta atat in contractele cu executare instantanee, cat si in cele cu executare succesiva. Prin termen se intelege un eveniment viitor care va surveni in mod nece - sar. Daca data survenirii lui se cunoaste, este vorba de un termen cert. Aceasta data poate fi fixata direct (de exemplu, termenul contractuiui va e xpira pe data de 31 decembrie), sau ea poate fi desemnata prin referinta la perioada de timp (de exemplu, contractul va avea durata de un an). Atunci cand data la care se va produce evenimentul nu poate fi cunoscuta, este vorba de un termen incert (de exemplu, decesul credirentierului in contractul de renta viagera). Acest eveniment viitor poate marca punctul de plecare al contractuiui - in acest caz este vorba de un termen suspensiv, sau survenirea lui va insemna stin- gerea contractuiui - atunci este vorba de un termen extinctiv. Deseori intr-un singur contract se imbina diferite termene. Ca exemplu poate servi un contract de locatiune incheiat in luna ianuarie pentru perioada de la 1 iunie (termen suspensiv) pana la 31 august (termen extinctiv). In literatura de specialitate se vorbeste si despre termenul retroactiv, care este atunci cand partile convin ca contractul sa aiba efecte inaintea incheierii lui (de exemplu, un contract de prestari de servicii incheiat la 5 octombrie va fi considerat ca avand putere juridica incepand cu 1 septembrie). In legislatia noastra civila aceasta situatie nu este reglementata. In diferite tari abordarea acestei probleme este diversa. Astfel, in legislatia Federatiei Ruse este prevazut expres ca partile pot conveni ca clauzele contractuiui lor sa fie aplicate rapor - turilor dintre ele aparute inaintea incheierii contractuiui (art. 425, alin. (2) CC al Federatiei Ruse). In doctrina franceza 54 s-a remarcat ca asemenea practica, care in mod cert nu are efecte fata de terti, este de valabilitate dubioasa chiar si intre parti, deoarece ea deseori duce la fraudarea unor norme legale impera tive. In special, in cazul in care legea stabileste un termen minimal al contractuiui, conferirea retroactivitatii efectelor contractuiui are drept consecinta diminuarea duratei reale a acestuia. Potrivit regulii generale, contractul produce efecte si este obligatoriu pentru p&rti din momentul incheierii lui. In virtutea principiului consensua lismului, contractul se considera incheiat din momentul in care partile ajung

54

A, Benabent, op. cit., p. 205.

330

DREPT CIVIL

la un acord privind toate clauzele lui esentiale. Aceasta regula este valabila pentru contractele consensuale, care constituie majoritatea contractelor civile. Pentru unele categorii de contracte momentul producerii efectelor contractului este legat de indeplinirea unor cerinte - autentificarea (in contractele solemne), inregistrarea (in contractele inregistrate) sau remiterea unui bun (in contractele reale) 55 . Insa, in virtutea principiului libertatii contractuale, partile pot stabili prin acordul lor un termen suspensiv, la survenirea caruia contractul devine eficient (de exemplu, partile convin ca contractul, care este incheiat la 25 august, sa intre in vigoare la 1 septembrie). Cat privete durata efectelor contractului, aceasta poate fi prevazuta sau nu in contract. Deseori partile determina durata contractului lor, fixand un termen extinctiv. Acest termen poate fi cert (de exemplu, un contract de prestari de servicii incheiat pe un an) sau incert (de exemplu, un contract de societate civila incheiat pe durata realizarii scopului pentru care a fost creata societatea). In aceste cazuri este vorba de contracte pe termen determinat. In unele cazuri prin lege sunt stabilite unele termene minim sau maxim pentru unele categorii de contracte. Astfel, contractul de locatiune nu poate fi incheiat pe un termen mai mare de 99 de ani (art. 877 CC). data cu expirarea termenului pentru care a fost incheiat, contractul isi pierde eficienta. In ipoteza cea mai generala, acest fapt duce la stingerea drepturilor si obligatiilor partilor. Aceasta inseamna ca din acest moment se pot naste numai drepturi si obligatii noi. Astfel, furnizorul care s -a angajat sa livreze marfuri pe parcursul unei anumite perioade de timp trebuie sa inceteze livrarea marfurilor la expirarea termenului contractului. Insa expirarea termenului contractului are efecte numai pentru viitor si nu afecteaza existenta obligatiilor pentru trecut. Prestatiile neexecutate inainte de implinirea termenului continua sa existe: cumparatorul este obligat sa achite pretul marfurilor livrate pe durata contractului, chiar si dupa expirarea ter menului contractului. Prin urmare, obligatia care s-a nascut anterior continua sa existe atat timp cat nu va fi executata in modul corespunzator sau nu vor surveni alte temeiuri de stingere a obligatiilor prevazute de art. 642-655 CC. Exista cazuri in care unele obligatii contractuale supravietuiesc si dupa incetarea contractului. Drept exemplu poate servi clauza de neconcurenta (numita uneori si clauza despre concurenta), in virtutea careia parte se obliga sa nu desfasoare, pe parcursul unei perioade de timp, activitati care ar face con -

55

Pentru detalii a se vedea p. 1.5 al prezentului capitol.

Partea a II- . T E O R I A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

331

curenta cocontractantului, chiar si dupa incetarea raporturilor contractuale (a se vedea art. 1210 CC). In unele contracte durata lor poate sa nu fie indicate. In aceste cazuri este vorba de contractele pe termen nedeterminat 56 . De exemplu, legea prevede po- sibilitatea incheierii pe un termen nedeterminat a contractului de locatiune (art. 904, alin. (1) CC) 57 , contractului de prestari de servicii (CC), contractului de depozit (art. 1086 CC), contractului de agentie (art. 1208, alin. (2) CC), contractului de depozit bancar la vedere (art. 1222, alin. (1) CC), contractului de cont curent bancar (art. 1233, alin. (1) CC) etc. trasatura specifica a contractelor incheiate pe termen nedeterminat este dreptul partilor de a rezilia contractul In mod unilateral. Principiile Unidroit privind contractele de comert international (art. 5-8) prevad in acest sens urmatoarele: fiecare din parti poate rezilia un contract cu durata nedetermina - ta, notificand un preaviz de durata rezonabila 58 . Dei legea noastra nu consacra regula generala in acest sens, posibilitatea rezilierii unilaterale a contractelor cu durata nedeterminata este prevazuta in reglementarile privind unele contracte speciale (a se vedea art. 905, alin. (1), art. 974, alin. (2), art. 1209, alin. (1), art. 1233, alin. (I) 59 CC). Clauza cu privire la pret. Dei aceasta clauza in majoritatea contractelor nu este considerate ca esentiale, ea este imanenta tuturor contractelor cu titlu oneros. Intrucat caracterul echivalent al prestatiilor este caracteristic rapor turilor civile, in general, si raporturilor contractuale, in special, majoritatea contractelor civile sunt cu titlu oneros si, prin urmare, presupun plata unei contravalori a prestatiei efectuate. In aces t sens, notiunea de pret cuprinde atat termenul propriu-zis pref, folosit pentru desemnarea contravalorii bunului vandut in contractul de vanzare -cumparare, a lucrarilor efectuate in contractul de antrepriza, a serviciilor acordate in contractul de prestari de servicii

56

In

doctrina

jurisprudent

franceza

s-a

relevat

ca

principiu

general

interdicfia

angaja-

mentelorperpetue. Aceasta nu inseamna ca contractele, in care nu este stabilit termenul, sunt nule, ci ca oricare dintre parti poate sa -i punS capat printr-o reziliere unilaterala (a se vedea: A. Benabent, op. cit., p. 212).
57

In aceasta ipoteza trebuie de {inut cont de termenul -limita al contractului de locatiune previzut de art. 877 CC. Principes relatifs aux contrats du commerce international, Unidroit, Rome, 1994, p. 116. In contractul de cont curent bancar este stabilita regula specials in interesul partii mai slabe a contractului: banca poate rezilia contractul numai in misura in care titularul contului poate beneficia in alt mod de posibilitatea efectuarii decontarilor prin vira - ment, daca nu exista un motivtemeinic pentru reziliere (art. 1233, alin. (2) CC).

58 59

332

DREPT CIVIL

cat si termenii: chirie - in contractul de locatiune; comision - in contractul de comision; dobanda - in contractele de imprumut, depozit bancar si credit bancar; prima de asigurare - in contractul de asigurare; remunerate - intr-o serie de alte contracte etc. De mentionat ca in unele categorii de contracte pretul este desemnat de lege in calitate de clauza esentiala. Printre acestea sunt, de exemplu, contractul de vanzare cumparare a bunurilor pentru consum (art. 807 CC), contractul de servicii turistice (art. 1136, alin. (1) CC). In alte categorii de contracte pretul este enumerat printre clauzele pe care trebuie sa le contina un contract din ca - tegoria respectiva, fara a-1 numi clauza esentiala, ca, de exemplu, in contractul de asigurare (art. 1308, alin. (3), lit. f) CC). Pretul in contract poate fi determinat sau determinabil. In materia contractuiui de vanzare-cumparare legea dispune ca, daca pretul nu este indicat direct in contract, partile pot conveni asupra modului de determinare a aces - tuia (art. 753, alin. (3) CC). In acele contracte in care pretul nu este considerat drept clauza ese ntiala, omiterea indicarii pretului sau a criteriilor de determinare a lui nu atrag nulitatea acestor contracte. In acest sens, in privinta contractuiui de vanza re-cumparare incheiat intre comercianti legea prevede ca, daca pretul bunului nu este determi nat in mod expres sau implicit printr-o dispozitie care permite sa fie determinat, se va considera, in lipsa unor prevederi contrare, ca partile s -au referit tacit la pretul practicat in mod obisnuit in momentul incheierii contractuiui in ramura comerciala respectiva pentru aceleasi bunuri vandute in imprejurari comparabile. In cazul in care nu exista contracte similare, se va considera, in lipsa unor prevederi contrare, ca partile s-au referit in mod tacit la un pret practicat la data predarii bunurilor (a rt. 756, alin. (2) CC). Dispozitii asemanatoare se contin in reglementarile in materie de antre - priza si prestari de servicii. Potrivit art. 932, alin. (2) CC, daca in asemenea contracte nu este stabilit cuantumul retributiei, se considera s -a convenit, in cazul existentei unor tarife, asupra retributiei tarifare, iar in cazul inexistentei unor tarife, asupra retributiei obisnuite. De regula, pretul este stabilit prin acordul comun al partilor. Insa exista unele contracte pentru care preturile sunt regl ementate prin lege, Scopul acestor reglementari este asigurarea prin lege a unui cadru juridic uniform pentru existenta si functionarea unor raporturi juridice stabile in domenii de interes public. Astfel, prin Legea nr. 1308/1997 privind pretul normativ si modul de vanzare-cumparare a pamantului (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 57-58 din 04.09.1997) sunt reglementate preturile pentru anumite categorii de contracte de vanzare -cumparare si de arendare a terenurilor de pamant.

Partea a II- . T E O R I A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

333

Totodata, legea contine reglementari in vederea asigurarii libertatii con tractuale in domeniul preturilor. Asemenea reglementari se gasesc, bunaoara, in legislatia cu privire la protectia concurentei. Astfel, este interzis agentilor economici sa-si exercite drepturile, abuzand de situatia lor dominanta, in ve derea limitarii concurentei si lezarii intereselor legitime ale consumatorului. In special, sunt interzise si considerate nevalabile in intregime sau partial orice acorduri (actiuni coordonate) dintre agentii economici concurenti, care detin in comun situatie dominanta pe piata, privind stabilirea (mentinerea) preturilor, tarifelor, rabaturilor, adaosurilor in scopul lezarii intereselor concurentilor (a se vedea art. 4 si urm. ale Legii nr. 1103/2000 cu privire la protectia concurentei, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 166-168 din 31.12.2000). Una dintre problemele care se pun in contextul clauzei cu privire la pret este cea referitoare la posibilitatea modificarii pretului stabilit in contract. In virtutea principiului fortei obligatorii a contractului 60 , conform caruia partile sunt obligate sa execute riguros obligatiile asumate, clauza cu privire la pret trebuie sa fi respectata pe tot parcursul existentei contractului i nu poate fi modificata in mod unilateral. Aceasta regula generala isi gaseste concretizarea in unele prevederi speciale. Astfel, in materia contractelor de antrepriza si de prestari servicii legea dispune ca, in cazul in care lucrarea sau prestatia a fost contractata la un pret forfetar, beneficiarul este obligat sa plateasca retributia convenita si nu poate pretinde reducere a retributiei pe motiv ca lucrarea sau prestatia a solicitat mai putin lucru sau mai putine cheltuieli decat se preconi- zau. La fel, antreprenorul sau prestatorul nu poate cere majorarea retributiei pentru motive contrare. Pretul forfetar ramane acelasi chiar daca au fost aduse modificari termenelor sau conditiilor initiate de executare, daca pa rtile nu au convenit altfel (art. 935 CC). Modificarea clauzei cu privire la pret poate fi operata doar atunci cand partile convin in acest sens (modificarea conventionala) sau atunci cand legea prevede asemenea posibilitate (modificarea legala) 61 . Vorbind despre modificarea efectuata in temeiurile prevazute de lege, vom mentiona ca Codul civil recunoaste dreptul uneia dintre partile contractului, pentru care executarea contractului a devenit prea oneroasa din cauza schimbarii in mod conside- rabil a imprejurarilor care au stat la baza incheierii lui, de a cere modificarea contractului in vederea ajustarii lui la noile imprejurari. Insa pentru a putea

60 61

Principiul fortei obligatorii a contractului este tratat in p. 5.3 infra. Referitor la modificarea clauzelor contractuale a se vedea p. 5.5.2 infra.

334

DREPT CIVIL

fi operata asemenea modificare este necesar sa fie intrunite toate conditiile prevazute la art. 623 CC. In anumite situatii legea prevede posibilitatea uneia dintre partile contractului de a reduce pretul in calitate de sanctiune pentru executarea defectuoasa a contractului de catre cealalta parte. Astfel, in materia contractului de vanza - re-cumparare se prevede ca cumparatorul poate pretinde reducerea pretului, sta bilit la momentul incheierii contractului, in cazul vanzarii unui bun ce are vicii (art. 771 CC), sau in cazul livrarii necomplete a bunurilor (art. 778, alin. (3) CC). Cat privete modificarea clauzei cu privire la pre{ prin acordul partilor, asemenea modificare poate interveni in baza unei clauze de revizuire a pretului stipulatiei contractuale prin care partile convin ca, atunci cand intre momentul perfectarii contractului si acela al executarii lui survin modificari semnificative ale pretului materiilor prime, energiei, fortei de munca sau alte elemente avute in vedere la stabilirea pretului contractual, fie oricare dintre par^i sa fie indreptatita sa procedeze in mod unilateral la recalcularea pretului, fie partile sa procedeze la renegocierea pretului 62 . In conformitate cu art. 583 CC, pretul (ca i orice alta obligatie pecuniara) se exprima in moneda nationals. Partile pot conveni asupra exprimarii pre tului in valuta straina in masura in care acest lucru nu este interzis prin lege. Daca obligatia de plata a pretului exprimat in valuta straina trebuie executata pe teritoriul tarii, executarea poate fi facuta in moneda nationals (cu exceptia cazului cand executarea in valuta straina a fost stipulata expres). In acest caz se va lua in considerare rat a de schimb a Bancii Nationale a Moldovei din momentul executarii obligatiei. Prevederile legale enun|ate deschid posibilitatea inserarii in contract a clauzelor de consolidare valutara 63 . Acestea sunt stipulatiile contractuale care urmaresc ca scop protejarea partilor contractului contra riscului aferent deva - lorizarii monedei de plata. Clauzele vizate presupun stabilirea de catre parti a doua monede - una de plati (care este mai putin stabila, mai expusa fluctuatiei i deprecierii), iar alta de cont (care este mai puternica, mai stabila). In virtutea acestor stipula^ii deprecierea suferita de moneda de plata nu mai poate afecta valoarea reala a creantei vanzatorului, prestatorului de servicii sau executan-

62

Pentru detalii a se vedea: M. N. Costin, S. Deleanu, Dreptul comertului international. Partea speciala, Lumina Lex, Bucureti, 1995, p. 166 -170.

63

Pentru dezvoltari a se vedea: O. CSpatana, B. Stefanescu, Tratat de drept al comertului international , vol. 2, Editura Academiei, Bucure$ti, 1987, p. 33; M. N. Costin, S. Deleanu, op. cit., p. 153-160.

Partea a II-. T E RIA GENERALA A OBLIGATIILOR

335

tului de lucrari, deoarece debitorul trebuie sa plateasca atatea unitati de plata cate corespund sumei exprimate in valuta de cont. In acest context legea prevede ca, daca inainte de scadenta unei obligatii pecuniare s-a modificat rata de schimb a valutei de plata fa^a de valuta de cont, debitorul este obligat sa efectueze plata conform cursului de schimb existent la data executarii, daca contractul nu prevede altfel. Legea mai precizeaza ca riscul schimbarii ratei de schimb a valutei de executare este suportat de partea care este in intarziere (art. 584 CC).

4.3. Clauzele exprese si clauzele implicite

Atunci cand un contract este incheiat in forma verbala, la stabilirea conti - nutului clauzelor lui se pune, in primul rand, intrebarea: ce au spus partile? data ce s -a reusit sa se obtina raspuns la aceasta intrebare, urmatoarea problema ce se poate pu ne este cea referitoare la sensul termenilor utiliza^i. Intr -o opinie expusa in doctrina Common Law, parte nu poate cere executarea contractuiui in sensul pe care 1 -a dat ea clauzelor lui, daca acest sens difera de cel pe care 1 -a dat cealalta parte in mod rezonabil acestor clauze 64 . In cazul contractelor incheiate in forma scrisa continutul contractuiui se stabileste in functie de clauzele inserate in el. Insa, in afara de obligatiile partilor prevazute de clauzele expres inserate in contract, obligatiile rezulta si din clauzele implicite. Legea dispune ca contractul incheiat legal obliga partile nu numai la ceea ce au stipulat expres, dar si la tot ceea ce rezulta din natura lui in conformitate cu legea, cu uzanfele sau cu principiile echitatii (art. 668, alin. (1) CC). Divizarea clauzelor in exprese i implicite este consacrata si in Principiile Unidroit privind contractele de comer f international. Astfel, potrivit art. 5.1, obligatiile contractuale ale partilor sunt exprese sau implicite. Art. 5.2 descrie sursele obligatiilor implicite: a) natura si scopul contractuiui; b) practicile sta - bilite intre parti i uzantele; c) buna-credinta; d) ceea ce este rezonabil. Clauzele implicite au fost clasificate, la randul lor, in trei grupuri. In pri mul grup sunt incluse clauzele implicite de fapt, adica acele clauze care nu au fost expres stipulate in contract, dar pe care partile trebuiau sa inteleaga sa le includa. Al doilea grup consta din clauzele implicite in puterea legii, adica ace le clauze care opereaza chiar dac& partile nu le-au inclus in contract. Al treilea grup consta din clauzele implicite in virtutea uzanteloi* 5 .

64 65

G. H. Treitel, op. cit., p. 174. Ibidem, p. 183.

336

DREPT CIVIL

Sunt calificate drept clauze implicite de fapt acele prevederi contractual care nu au fost expres stipulate de parti din motivul ca sunt atat de evidente, rezultand din natura sau scopul contractului, precum si din principiile echi - tatii si bunei-credinte, incat partile le considera in vigoare fara a le mentiona. De exemplu, intr -un contract de vanzare-cumparare a unui teren de pamant vanzatorul s-a angajat in fata cumparatorului ca, in cazul in care va decide sa vanda alte terenuri alaturate, sa -i acorde acestuia preferinta. Aceasta clauza exclude posibilitatea instrainarii terenurilor in cauza altor persoane prin do- natie, desi acest lucru nu este expres stipulat. Totodata, aceste clauze trebuie sa fie dictate de necesitatea eficientei afa - cerilor, adica buna desfasurare a operatiunii contractuale sa fie determinate de aplicarea prevederii in cauza. Insa aceasta cerinta nu inseamna ca instanta de judecata trebuie sa impuna clauza numai de aceea ca ar fi rezonabil ca ea sa existe in contract. Principiul rezonabilitatii poate fi utilizat la interpretarea clauzelor exprese care sunt imprecise sau ambigue. Insa in ceea ce priveste clauzele implic ite, sarcina instantei este de a stabili daca partile ar fi fost de acord sa le includa in contract si nu daca acest lucru ar fi fost rezonabil. ase - menea clauza nu poate fi inclusa implicit in contract, daca ea intra in contra- dictie cu clauzele lui exprese. Tinand cont de cele expuse, partea care invoca existenta unei clauze im plicite trebuie sa dovedeasca, in primul rand, ca implicarea este necesara, ca contractul nu ar fi avut sens fara ea si, in al doilea rand, ca clauza a fost omisa, intrucat era atat de evidenta incat nu a fost rievoie sa fie stipulata explicit66. Cele mai importante clauze implicite sunt cele care trebuie considerate ca fiind parte a contractului in puterea legii. Aceste clauze constituie limitare a principiului libertatii contractuale fi sunt expresie a ordinii publice de dirijare si a ordinii publice de protectie (a se vedea p. 1.2 al prezentului capitol). De exemplu, societate ce furnizeaza retea de tehnica informationala este obligata sa-1 informeze pe cumparator despre modul de functionare a sis- temului, chiar daca aceasta obligatie nu figureaza in contract. Aceasta obliga te poate fi considerate ca fiind implicita, deoarece este evident ca, in vederea realizarii scopului acestui contract, furnizorul unei marfi sofisticate trebuie sa acorde cocontractantului un minimum de informatii. In afara de aceea ca obligatia de informare rezulta din principiile echitatii si bunei-credinte, ea este consacrata si in prevederile legale. Astfel, legea dispune ca raportul obli -

Ibidem, p. 184-186.

Partea a II- . T E R I A GENERALA A OBLIGATI I LOR

337

Gaogational poate da nastere unui drept la informare fara ca acesta sa fie stipulat in mod expres. Punerea la dispozitie a informatiei presupune si obligatia de eliberare a documentelor corespunzatoare (art. 516, alin. (1) CC).

In unele cazuri legea poate contine prevederi imperative referitoare la continutul unor clauze contractuale67 sau chiar al unor contracte in intregime. Impunerea prin lege a unor asemenea exigente are loc, de regula, in contractele din domeniile de interes public, de exemplu, de furnizare a energiei electrice, a serviciilor comunale, postale, de telefonie, transport public etc. Scopul acestei imixtiuni din partea puterii publice in raporturile contractuale este garanta- rea prin lege a unui cadru juridic minim necesar pentru asigurarea unor ra- porturi juridice stabile in domenii de interes public, precum si uniformizarea raporturilor juridice de aceeasi natura.

Printre clauzele care implicit fac parte din contract se numara si clauzele al caror continut este determinat de prevederile supletive (dispozitive) ale legii68. Aceste clauze devin parte integranta a contractului de plin drept si nu necesita sa fie negociate de parti, data ce acest ea au ales un anumit model de compor- tament prevazut de normele legale supletive. Astfel, incheind un ^ntract de locatiune, partile implicit consimt sa se conformeze regulii potrivit careia loca - torul se obliga sa efectueze reparatia capitala a bunului inchiriat (art. 898 CC).

Insa, spre deosebire de clauzele impuse pin normele legale imperative, partile pot deroga de la prevederile normelor supletive si pot stabili in contrac - tul lor reguli diferite de cele prevazute in normele supletive. Astfel, part ile unui contract de locatiune pot conveni, prin derogare de la regula art. 898 CC, ca obligatia de reparatie capitala a bunului inchiriat sa-i revina nu locatorului, ci locatarului.

Sunt implicite si acele clauze care rezulta din uzante. Aceste clauze imp li- cite sunt caracteristice mai ales contractelor comerciale. In acest sens prezinta interes prevederile inserate in Principiile Unidroitprivind contractele de comert international. Astfel, art. 1.8, alin. (1) prevede ca partile sunt legate prin uzan - tele pe care le-au consimtit, precum si prin practicile stabilite intre ele. Aceasta regula reprezinta aplicatie a principiului libertatii contractuale. Intr -adevar, partile pot negocia toate clauzele contractuale sau, pentru unele chestiuni, pot sa se refe re la alte surse, inclusiv la uzante.

67 A se vedea art. 713 CC. 68 In literature de specialitate aceste clauze au fost denumite naturale sau obi^nuite (a se vedea: Ph. Delebecque, F. -J- Pansier, op. cit ., p.182; . 1. / . . . , . . , , . , 1996, . 433).

338

DREPT CIVIL

Printre factorii ce determina continutul clauzelor implicite legea numete i principiile echitatii. Acestea din urma sunt categorie ce face parte din sfera moralei sociale ?i se exprima in forma de idei, reprezentari i sentimente cu privire la coraportul just intre ac^iunile subiectului vizavi de alti subiecti si ac - tiunile respective, corelative ale acestora. Totodata, regulile echitatii r eprezin- ta un sistem de norme sociale ce reglementeaza comportamentul persoanelor, initial ca norme morale, iar apoi, edictate la rang de norme juridice. Regulile echitatii, fiind fixate in norme de drept, constituie un criteriu, recunoscut i ocrotit de stat, de evaluare a actiunilor subiectilor sociali. In domeniul rapor - turilor contractuale regulile echitafii presupun protejarea partii vulnerabile a contractului, respectarea echilibrului economic al contractului.

4.4. Clauzele contractuale standard

Precizari prealabile
Fenomenul juridic al clauzelor contractuale standard este trasatura mar - canta a epocii moderne fi reprezinta limitare a principiului autonomiei de vointa si a libertatii contractuale. Dezvoltarea social-economica, mai cu seama in secolul trecut, a dus la aparitia i raspandirea contractelor de adeziune, al- catuite din clauze prestabilite i, in principiu, nenegociabile, care sunt propuse de catre participantii profesioniti la circuitul civil i comercial partenerilor lor'contract uali, in special, consumatorilor. Acest fenomen obiectiv, care pre- zinta atat avantaje, cat si efecte negative, a avut un impact important asupra dezvoltarii dreptului civil modern i a determinat aparitia unor reglementari speciale in aceasta materie. Sa rcina legiuitorului, in acest sens, este nu de a interzice fenomenul clauzelor standard in relatiile contractuale, ci de a crea un cadru juridic care s& reglementeze utilizarea echitabilS a acestora de catre intreprinzitori, respectandu -se echilibrul contractual i principiul bunei-cre- dinte. Acest cadru juridic este alcatuit, in special, de prevederile art. 712-720 CC. privind clauzele contractuale standard si de Legea nr. 105/2003 privind protectia consumatorilor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 126131/ 507 din 27.06.2003). In ceea ce priveste corelatia dintre prevederile men^ionate ale Codului civil i Legea nr. 105/2003 , ^inem sa relevam ca ultima este lege speciala fata de prevederile respective ale Codului civil. Legea in cauza se refera numai la clauze contractuale standard care se folosesc in contractele cu consumatorii, pe

Partea a II-a. TEOR1A GENERALA A OBLIGATIILOR

339

cand prevederile art. 712-720 CC se aplica atat contractelor cu consumatorii, cat si contractelor cu intreprinzatorii, si contractelor in general 69 .

Definitia si caracterele dauzei standard

Potrivit art. 712, alin. (1) CC, clauze contractuale standard sunt toate clauzele formulate anticip at pentru multitudine de contracte, pe care parte contractanta (utilizator) le prezinta celeilalte parti la incheierea contractuiui. Din aceasta definitie pot fi deduse caracterele esentiale ale notiunii de clauza standard: a) clauza este formulata anticipat; b) clauza este destinata util izarii pentru multitudine de contracte; c) clauza este prezentata de catre utilizator celeilalte parti (aderentului). a) clauza contractuala este formulata anticipat (preformulata) atunci cand aceasta este imprimata ori fixata intr- un alt mod pentru uti lizare multiple. Forma in care clauza este imprimata sau fixata, precum si modul in care asemenea clauza este inclusa intr-un contract este irelevanta. Legea dispune ca este indiferent daca prevederile formeaza un document separat sau sunt parte a doc umentului ce reprezinta contractul, de asemenea, nu importa numarul conditiilor si forma contractuiui (art. 712, alin. (1) CC). Astfel, clauza poate fi imprimata pe hartie si inserata in contract sau anexata la acesta; precum si fixata In orice alt mod, ca de exemplu prin afisarea in fata unui local, in forma electronica (o pagina web pe Internet) sau pe ecranul unui televizor etc. Irele- vant este faptul daca clauza este formulata direct de catre utilizator sau de catre terta persoana (o asociatie comerciala sau profesionala etc.). De asemenea, nu are importanta volumul clauzelor standard; acestea pot fi un ansamblu complet de stipulatii contractuale care acopera toate aspectele importante ale contractuiui sau cateva prevederi referitoare, spre exemplu, la exonerarea de raspundere. modalitate de stipulare a clauzelor standard este redactarea unor for - mulare tipizate, care lasa aderentului posibilitatea de a completa unele spatii libere, capacitatea de influentare a continutului contractuiui fiind insa limi- tata prin stabilirea doar a unor optiuni, intre care aderentul poate alege. Ase -

69

De remarcat ca prevederile Legii nr. 105/2003 vin in contradictie cu abordarea adoptata de Codul civil. Astfel, art. 4, alin. (4) al Legii 105/2003 sanctioneaza in mo d expres cu nulitatea clauzele contractuale care nu au constituit obiectul unei negocieri individuale intre agentul economic si consumator. Potrivit acestei dispozitii, sunt nule prin efectul legii orice clauze contractuale standard folosite in contracte le cu consumatorii, deoarece acestea nu sunt prin definitie negociate intre parti (a se vedea art. 712, alin. (1) CC). Ca propunere de lege ferenda consideram necesar sa fie ajustate prevederile Legii 105/2003 la reglementarile Codului civil.

340

DREPT CIVIL

menea clauze contractuale sunt de asemenea preformulate, intrucat optiunile sunt determinate anticipat tot de catre utilizator si nu constituie in sine insesi exprimare de vointa libera a aderentului. b) Clauza standard este destinata utilizarii in mai multe contracte. Clauze le prevazute doar pentru folosirea intr-un singur contract nu reprezinta clauze standard. Exceptie sunt clauzele in contractele cu consumatorii. Art. 720, alin. (4), lit. b) CC are drept scop extinderea regulilor prevazute pentru clauzele contractuale standard si asupra acelor clauze care sunt stabilite de catre intreprinzator pentru singura folosinta, daca consumatorul nu a avut posi bilitatea de a negocia pe marginea lor. Clauzele nu trebuie neap arat formulate pentru utilizare intr -o multitudi- ne nedeterminata de cazuri. Se prezuma ca clauza este destinata utilizarii mul tiple, daca a fost folosita in mai mult de doua contracte. Mai mult ca atat, este suficienta doar intentia utilizatorului de a folosi aceasta clauza pentru multi - tudine de contracte (de exemplu, imprimarea formularelor tipizate la tipografie intr -o multitudine de exemplare). Intr-o atare ipoteza asemenea stipulate va fi calificata drept clauza standard chiar daca a fost utili zata singura data, cu conditia va fi demonstrate intentia utilizatorului de a folosi repetat. De notat ca in asemenea cazuri va actiona prezumtia existentei clauzei standard, prezumtie ce poate fi rasturnata prin proba contrariului de catre utilizator. c) Clauza contractual^ este prezentata celeilalte parti la incheierea con tractului. Termenul prezentare presupune ca utilizatorul cere unilateral acceptarea de catre aderent a clauzei contractuale preformulate, fara -i acorda posibilitatea influentarii continutului acesteia. Legea ofera protectie sporita consumatorilor, instituind prezumtia prezentarii clauzelor standard de catre utilizator, daca acestea nu au fost introduse in contract de catre consumator (art. 720, alin. (4), lit. a) CC). Tinem s5 relevant ca, pentru ca clauza contractual;! sa fie calificata drept clauza standard, caracterele mentionate trebuie intrunite cumulativ.

Includerea clauzelor standard in contract

In mod normal, clauzele standard devin numai atunci parte integranta a contractului, cand acestea au fost valabil incluse in contract de cStre partile contractante. Exista insa cazuri in care, in virtutea legii, clauzele standard pot fi incluse in contract si in alt mod. In continuare vom examina ambele ipoteze. Potrivit art. 712, alin. (3) CC, clauzele standard devin parte a contractului numai atunci cand au fost satisfacute anumite cerinte. a) Aducerea expresd a clauzelor standard la cunostinta aderentului. Utilizatorul va comunica aderentului continutul clauzelor standard in oric e forma

Parteaall-a.TEORIA GENERALA A OBLIGATIILOR

341

apropriata (in scris sau oral) in asa mod incat un aderent cu diligenta medie sa poata lua cunostinta fara dificultati de includerea clauzei standard in con tractul ce urmeaza a fi incheiat. Aducerea la cunostinta trebuie sa fie expresa, si nu echivoca sau ascunsa in textul contractului. b) Asigurarea posibilitatii efective aderentului de a lua cunostinta de conti nutul clauzelor standard. Art. 712, alin. (3) CC permite aducerea la cunostinta aderentului in orice mod a clauzelor standard. Astfel, acestea pot fi comuni - cate prin afisarea mentiunilor respective la locul incheierii contractului (de exemplu, la intrarea intr -un local, in fata unui distributor automat etc.) atunci cand nu es te cu putinta aducerea la cunostinta a clauzelor standard fiecarui cocontractant in parte, cu conditia ca afisul sa fie suficient de vizibil si clar, astfel meat aderentul sa nu poata nicidecum sa -1 treaca cu vederea. Legea cere expres luarea in considerare a handicapului aderentului. Astfel, persoana care sufera in mod evident de un handicap (de exemplu persoana cu vederea slaba sau oarba) are dreptul de a fi informata despre continutul clauzelor standard intr-o forma accesibila ei (de exemplu prin citirea acestora cu voce tare). c) Aducerea la cunostinta a clauzelor standard la momentul incheierii con tractului. Utilizatorul va aduce la cunostinta aderentului includerea clauzelor standard la faza precontractuala, intr-o discutie sau prin corespondents, dar nu mai tarziu de momentul in care acesta din urma isi manifests vointa de a incheia contractul. Numai in asa mod aderentului i se va asigura libertatea de a incheia sau a renunta la incheierea contractului ori de a negocia clauzele respective. d) Acordul aderentului. Contractul ce contine clauze standard, ca si orice alt contract, reprezinta un acord de vointa. Un asemenea acord va exista atunci cand aderentul a avut posibilitatea efectiva de a lua cunostinta de aceste clauze si nu s -a opus includerii lor in contract. Acordul poate fi exprimat, dupa caz, expres sau prin actiuni concludente. Prin derogare de la regula generala, alin. (4) al art. 712 CC prevede po sibilitatea includerii unor clauze contractuale standard in anumite tipuri de contracte in alt m od decat cel prevazut la alin. (3). In asemenea cazuri legea trebuie sa stabileasca expres atat modul in care se permite includerea clauzelor standard in contracte prin derogare de la art. 712, alin. (3), cat si tipurile concrete de contracte in care este permisS asemenea exceptie. Legea prevede nu numai exceptii de la modul general de includere a clau zelor standard in contract, prevazut de art. 712, alin. (3) CC, ci ofera legiui - torului posibilitatea prestabilirii continutului unor clauze standard, ca re vor face parte din contract prin efectul legii. Art. 713 CC dispune: chiar si fSrS respectarea conditiilor prevazute la art. 712, alin. (3), se considera incluse in

342

DREPT CIVIL

contract clauzele contractuale standard stabilite de lege pentru anumite tipuri de contracte. Scopul art. 713 este asigurarea prin lege a unei reglementari uniforme si stabile a raporturilor juridice in domenii de interes public (de exemplu, in contractele de furnizare a energiei electrice, energiei termice, apei, combustibilului, de prestare a serviciilor comunale, postale, de telefonie, de transport public etc.).

Raportul dintre clauzele standard si clauzele negociate

Art. 712, alin. (2) CC stipuleaza ca nu exista clauze contractuale standard in masura in care conditiile contractuiui au fost negociate in particular intre parti. clauza va fi negociata atunci cand continutul ei este pus integral la dispozitia aderentului, iar acesta din urma are posibilitatea reala sa insuseasca acest continut si sa exprime in aceeasi masura ca si utilizatorul vointa sa con^tienta, responsabila i liber exprimata. clauza nu este negociata daca cocontractantului i se ofera doar posibi litatea de a opta intre incheierea contractuiui cu clauza standard respectiva sau renuntar ea la un asemenea contract. Negocierea reala este atunci, cand cocontractantului i se ofera libertatea de a-si asigura interesele proprii prin posibilitatea de a influenta continutul clauzei. Negocierea unei clauze contractuale standard nu inseamna neapara t ca aderentul trebuie sa modifice continutul acesteia. Daca cocontractantul, dupa efectuarea unor negocieri reale, patrunde in esenta continutului acestei clauze si este de acord s -o includa in contract fara a modifica, aceasta va reflecta si vointa ade rentului. Prin urmare, clauza este negociata atunci cand continutul concret al aces teia este determinat nu numai de vointa utilizatorului, ci si de cea a aderentului, astfel realizandu-se un adevarat acord de vointa al partilor contractante. Art. 714 CC dispune ca clauzele contractuale negociate au prioritate fata de clauzele contractuale standard. Este firesc ca, atunci cand partile negociaza si cad de acord asupra anumitor prevederi din contract, aceste prevederi sa pre - valeze asupra celor care sunt incompatibile cu cele negociate si care figureaza in clauze standard, intrucat este mai probabil ca anume prevederile negociate sa reflecte vointa reala a partilor. Prioritatea clauzelor negociate are ca efect excluderea clauzelor standard in masura in care acestea contravin clauzelor negociate.

Partea a II- . O R I A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

343

Dispozitiile surprinzatoare
Potrivit art. 715 CC, dispozitiile din clauzele contractuale standard care, in functie de imprejurari si, in special, in raport cu aspectul sau aparenta exte - rioara a contractului, sunt atat de neobisnuite, meat partea care contracteaza nu trebuie sa presupuna existenta lor, nu devin clauze contractuale. dispozitie particulars cuprinsa in clauzele standard poate constitui o surpriza pentru aderent in cazul in care aceasta dispozitie este de asa natura meat persoana rezonabila, plasata in aceleai conditii ca si aderentul , nu putea sa se atepte s-o vada figurand in clauzele de acest gen. clauza surprinzatoare creeaza discrepanta considerabila intre asteptarile rezonabile si obisnuite ale aderentului i continutul real al acesteia. Drept criteriu pentru determinarea ca racterului neobisnuit al clauzei vor fi asteptarile unui aderent cu discerna- mant si diligenta medie, aflat in raporturi contractuale asemanatoare. Toto- data, se vor lua in consideratie i caracteristicile subiective ale aderentului, in special, capacitatile, calitatile si experienta lui personal! Astfel, daca aderentul apartine aceluiasi grup profesional ca si utilizatorul clauzelor surprinzatoare, acestea din urma ar putea sa nu fie neobisnuite pentru aderent, in comparatie cu un cocontractant ce nu face parte din acest grup. Pentru a determina daca dispozitie este sau nu surprinzatoare trebuie de tinut cont, pe de parte, de dispozitiile care sunt cuprinse in mod obi^nuit in clauzele standard utilizate in general in domeniul dat, iar pe de alta parte , de imprejurarile concrete ale cazului, in special de aspectul sau aparenta exte - rioara a contractului. De exemplu, intr- un contract incheiat intre intreprindere inregistrata in Republica Moldova, care este filiala unei companii straine, si un consumat or autohton printre clauzele contractuale standard numeroase este cuprinsa i una ce desemneaza ca lege care va guverna raporturile contractuale legea tarii companiei straine. Daca aceasta clauza nu va fi inserata cu caractere aldine sau evidentiata intr -un alt mod ce ar putea suscita atentia aderentului, ea nu va avea efecte, deoarece consumatorul autohton nu se poate atepta in mod normal sa gaseasca intr - un contract incheiat cu intreprindere care activeaza in tara lui clauza care sa desemneze lege straina ca lege aplicabila acestui contract. Protectia oferita de art. 715 CC nu poate fi invocata daca dispozitia in cauza a fost acceptata de aderent in mod expres 70 .

70

A se vedea de asemenea: Principes relatifs aux contrats du commerce international, Unidroit, Rome, 1994, p. 61-63.

344

DREPT CIVIL

Controlul echitatii clauzelor standard

data ce s -a stabilit, prin prisma normelor art. 712-715 CC, caracterul standard si includerea valabila a unei clauze intr-un contract, urmeaza a efec- tua un control al acesteia din punctul de vedere al echitatii. Cadrul juridic al unui asemenea control il alcatuiesc prevederile art. 716, 718 si 719 CC. Este important de retinut ordinea aplicarii articolelor mentionate in ca drul verificarii unei clauze standard. In primul rand, clauza respective, se va examina prin prisma prevederilor art. 719, care enumera un sir de clauze standard considerate de legiuitor inechitabile prin insasi natura lor. Datorita caracterului lor vadit inechitabil si efectelor deosebit de negative produse de aceste clauze fata de aderent, legea nu ofera posibilitatea evaluarii caracterului inechitabil al acestora, judecatorul avand doar posibilitatea de a constata exis- tenta conditiilor descrise in dispozitiile acestui articol. Prin urmare, clauzele standard care cad sub incidenta art. 719 sunt nule prin efectul legii. Daca clauza contractuala standard supusa controlului nu contine nici una din conditiile asupra carora ar putea fi aplicatS vreo dispozitie a art. 719, clauza va fi examinata prin prisma art. 718. Acest articol enumera serie de clauze standard care, de obicei, in practica sunt inechitabile. Legea nu instituie prezumtia inechitatii tuturor clauzelor descrise in cuprinsul art. 718. Deter minarea caracterului inechitabil pentru aderent este posibila doar in contextul concret in care este utilizata clauza. asemenea clauza poate fi declarata nula de catre instanta de judecata, daca se va stabili, pornind de la imprejurarile concrete ale cauzei, ca ea prejudiciaza disproportionat, contrar principiilor bunei-credinte, cealalta parte a contractului. In cazul in care nici dispozitie a art. 718 nu este incidenta clauzei supuse controlului, se va recurge la aplicarea art. 716. Prevederile acestui articol re - prezinta pivotul reglementarilor privind controlul echitatii clauzelor standard. Potrivit alin.l al acestui articol, clauza standard este lipsita de efect, daca prejudiciaza disproportionat, contrar principiilor bunei-credinte, cealalta parte a contractului. Pentru ca clauza standard sa fie nula in temeiul art. 716, alin. (1), ea trebuie sa intruneasca cumulativ urmatoarele conditii: a) clauza vizata trebuie sa prejudicieze cealalta parte a contractului. Termanul prejudiciu, utilizat in art. 716, nu se limiteaza la prejudi- ciul material, ci are un sens larg, incluzand notiunile de dezavantaj, dezechilibru; b) prejudiciul cauzat trebuie safie disproportionat, contrar bunei -credinte. Prejudiciul este disproportionat, atunci cand echilibrul contractual este vadit deteriorat, cand repartizarea drepturilor si obligatiilor par -

Partea a II- . T E R I A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

345

tilor contravine principiilor egalitatii participantilor la raporturile civile si echitatii. De asemenea, prejudicierea trebuie sa fie contrara principiilor bunei-credinte, aceasta insemnand ca prin intermediul clauzei standard utilizatorul urmareste obtinerea abuziva a beneficii - lor pe seama celeilalte parti contractante. La aprecierea caracterului disproportionat al prej udiciului legea permite luarea in considerare si a altor circumstante, cum ar fi continutul contractuiui, imprejurarile in care este incheiat contractul, interesele reciproce ale partilor contractante sau alte imprejurari. Alin. (2) al art. 716 reprezinta concretizare a dispozitiei generale a art. 716, alin. (1), descriind cateva situatii in care clauza standard prejudicia - za disproportionat cealalta parte a contractuiui. In aceste cazuri legea instituie prezumtie a inechitatii anumitor clauze standa rd. Aceasta prezumtie va fi aplicata in cazul cand exista dubii, adica are un caracter relativ, fiind admisa proba contrarie. Astfel, caracterul inechitabil al clauzelor standard se prezu - ma, daca prevedere: a) b) c) nu este compatibila cu principiile de baza (esentiale) ale reglementari- lor de la care deroga; limiteaza drepturile sau obligatiile esentiale, care rezulta din natura contractuiui, intr-o maniera care pericliteaza scopul contractuiui; nu este clara. Norma alin. (2) al art. 716, avand un grad mai inalt de concretizare, se va aplica inaintea normei alin. (1) al aceluiasi articol, care este formulata in termeni cat mai generali, pentru a putea acoperi un domeniu cat mai vast al clauzelor standard si a putea fi aplicata cazurilor neprevazute de art. 7 19, 718 si alin. (2) al art. 716. Potrivit art. 716, alin. (3), aprecierea caracterului inechitabil al clauzelor contractuale standard nu trebuie sa se refere la determinarea obiectului con tractuiui sau la proportionalitatea pretului ori a remuneratiei, p e de parte, si nici la bunurile sau serviciile furnizate, pe de alta parte, in masura in care clauzele contractuale sunt formulate in mod clar si precis. Asemenea clauze sunt scoase expres de sub controlul echitatii reglementat de art. 716, 718, 719, int rucat dispozitiile art. 712-720 nu au drept scop supravegherea echitatii prestatiei sau a pretului; acestea reprezinta rezultatul cererii si ofertei pe piata libera de bunuri si servicii, neputand constitui obiectul supravegherii judecatoresti. Prin urma re, instanta nu are dreptul de a determina care ar fi obiectul echitabil al contractuiui si nici nu are dreptul de a aprecia daca rapor- tul dintre prestatie si contraprestatie se afla intr -un echilibru echitabil.

346

DREPT CIVIL

Efectele neincluderii sau nulitatii clauzelor standard

Potrivit art. 717, alin. (1) CC, in cazul in care clauzele contractuale standard nu au devenit parte integranta a contractului ori sunt nule in tot sau in parte, contractul este valabil in partea ramasa. Insa neincluderea sau nulitatea clauzelor contractuale pot duce la imposi bilitatea unei reglementari adecvate a raporturilor intre pSrti in partea ramasa a contractului. Legea prevede pentru cazurile neincluderii sau nulitatii, totale sau partiale, a clauzelor substituirea sau completarea acestora cu dispozitii legale speciale sau generale incidente (art. 717, alin. (2) CC). Totodata, se poate intampla ca, in cazul excluderii unor clauze standard, mentinerea valabilitatii contractului sa nu mai fie rezonabila. In cazurile in care respectarea contractului ar constitui rigoare nerezonabila pentru una dintre partile contractante, contractul va fi nul (art. 717, alin. (3) CC).

Dispozitii speciale privind domeniul de aplicare

1) Legea stabilete anumite reguli particulare in ceea ce prive^te aplicarea clauzelor standard fata de unele categorii de contracte. Astfel, art. 720, alin. (1) CC exclude aplicarea art. 718 ?i 719, precum i a art. 712, alin. (1) $i (2) CC 71 in cazul clauzelor contractuale standard care se folosesc fata de un intreprin- zator, persoana juridica de drept public sau fata de un patrimoniu cu regim special de drept public. In aceste categorii de contracte controlul echitatii clauzelor standard se efectueaza doar in baza regulilor generale din art. 716, alin. (1) si (2) CC, luand in considerare in modul corespunzator uzantele din circuitul comercial. 2) Art. 720, alin. (3) CC exclude aplicarea art. 718 i 719 clauzelor standard utilizate in anumite categorii de contracte, a caror conditii sunt reglemen tate de catre organele de stat (contracte de livrare a energiei electrice, a gazului, a energiei termice la distan{a ?i a apei). 3) Legea ofera protectie sporita consumatorilor, instituind reguli specia le pentru contractele incheiate cu aceasta categorie de subiecti: a) clauzele contractuale standard se considera ca fiind stabilite de intre prinzator, daca nu au fost introduse in contract de catre consumator;

71

Tinem sa atentionam

la redactarea art. 720, alin. (1) a fost eroare, ftcandu -se

trimitere la alin. (1) $i (2) ale art. 712 in loc de alin. (3) $i (5) ale aceluia$i articol. Con - siderSm art. 720, alin. (1)CC trebuie 5 fie interpretat in sensul in care produce acele efecte juridice pe care le-a urmarit de fapt legiuitorul.

Partea a Il-a. T E R I A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

347

b)

art. 715-719 CC se aplica clauzelor contractuale preformulate si atunci cand acestea sunt determinate pentru folosinta de singura data, in masura in care consumatorul nu a putut influenta continutul prevede- rilor din cauza preformularii lor;

c)

la aprecierea defavorizarii disproportionate, conform art. 716, alin. (1) si (2) CC, se iau in consideratie si imprejurarile existente la incheierea contractului (art. 720, alin. (4) CC).

5) Legea exclude aplicarea art. 712-719 CC contractelor din domeniul dreptului muncii, mostenirii, familiei si societatilor comerciale (art. 720, alin. (5) CC).

5. EFECTELE CONTRACTULUI 5.1. Precizari preliminare

Contractele civile sunt incheiate cu scopul de a produce efecte juridice, adica pentru a da nastere, a modifica, a transmite sau a stinge raporturi ju ridice obligationale. Obligatia civila apare ca un raport juridic intre subiecte determinate, fiecarui subiect revenindu-i drepturi ori obligatii, sau, dupa caz, atat drepturi, cat si obligatii. Efectele contractului sunt dominate de doua principii: principiulforfei obligatorii a contractului si principiul relativitatii efectelor contractuluf 2 . Principiul fortei obligatorii a contractului domina asupra efectelor acestuia intre partile contractante, iar principiul relativitatii efectelor contractului se refera la efecte le lui fata de tertele persoane, care n-au participat la incheierea contractului. Examinarea efectelor contractului implica abordarea urmatoarelor aspec- te principale: a) b) c) d) interpretarea contractului in vederea stabilirii continutului sau; efectele contractului intre partile contractante; efectele contractului in raporturile cu persoanele care nu au calitatea de parti contractante; modificarea si desfiintarea (rezolutiunea, rezilierea si revocarea) contractului.

72

Pentru analiza acestor principii a se vedea: T. R. Popescu, P. Anca, op. cit., p. 110-117; C. Statescu, C. Birsan, op. cit, p. 64-73; L. Pop, op. cit. p. 59-63, 97-102; I. Adam, op. cit., p. 76-86, 114-120; A. Benabent, op. cit., p. 159-169.

348

DREPT CIVIL

5.2.lnterpretarea contractuiui
Consideratii generale
Interpretarea contractuiui este operatia logico -juridica prin care se deter- mina continutul concret al contractuiui, existenta, sensul si intinderea exacta a obligatiilor contractuale, prin cercetarea manifestarii de vointa a partilor in corelatie cu vointa lor interna. Interpretarea contractuiui se face mai des cu prilejul solutionarii de catre instanta de judecata a unui litigiu izvorat dintr-un contract. Necesitatea inter- pretarii contractuiui apare fie atunci cand clauzele contractuiui sunt incom plete, neclare sau contradictorii, fie atunci cand termenii juridici sunt utilizati gresit sau impropriu, fi e atunci cand vointa declarata nu corespunde vointei reale a partilor. Finalitatea interpretarii este de a inlatura obstacolele rezultate din deficientele mentionate, in vederea executarii contractuiui in conformitate cu acordul real al vointelor partilor. Inainte de a trece la interpretarea contractuiui, instanta de judecata tre buie sa constate existenta lui. Desi interpretarea contractuiui este strans legata cu proba lui, ea nu se confunda cu aceasta. Dovada existentei contractuiui incumba partilor contractante, potrivit normelor legale referitoare la probe. Interpretarea contractuiui se face de catre instanta de judecata dupa alte reguli decat cele referitoare la probe. Interpretarea contractuiui este strans legata de operatia de calificare juri- dica a contractuiui. Dup& cum s-a indicat deja, contractele sunt clasificate in diferite categorii, care sunt supuse regulilor specifice. Operatia de calificare consta in plasarea contractuiui in categoria corespunzatoare continutului sau. Acest lucru presupune stabilirea daca este vorba de vanzare, donatie, schimb, locatiune etc., deoarece fiecare dintre aceste operatiuni este supusa unui regim juridic diferit. asemenea definire a contractuiui in raport cu categoriile juri dice existente implica ea insasi ope ratie de interpretare, pentru a se identifica elementele definitorii in baza carora sa se poata determina categoria din care face parte contractul respectiv. Interpretarea contractuiui este, deci, operatie prealabila ce permite calificarea lui. De multe ori calificarea contractuiui nu este suficienta, intrucat neclarita - tea, echivocul si obscuritatea clauzelor lui pot persista. De aceea, interpretarea trebuie sa se desfasoare in continuare. In afara de aceasta, trebuie sa avem in ve - dere ca incadrarea juridica a contractuiui intr-o anumita categorie atrage dupa sine efectele juridice proprii acestei categorii, care pot constitui si ele obiect de interpretare. In asa fel, interpretarea se infatiseaza ca un proces continuu care se intrepatrunde cu procesul de calificare, ambele avand aceeasi finalitate - sta-

Partea a H-a. T E R 1 A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

349

bilirea naturii juridice a contractului, precizarea continutului concret al aces tuia, a sensului si intinderii lui, a obligatiilor pe care le genereaza.

Reguli de interpretare
Legea prevede unele reguli de care urmeaza sa se conduca instanta in opera sa de interpretare. Regulile de interpretare prezinta urmatoarele carac - teristici: nu sunt imperative, ci numai sfaturi si mdrumari pentru a suplini insuficientele contractului; sunt subsidiare, in sensul ca daca termenii contractului sunt clari, precisi, acestia nu pot fi nesocotiti sub pretextul interpretarii lor; au caracter subiectiv, in sensul ca scopul acestor reguli este de a des- coperi vointa reala a partilor contractante 73 . a) Tinand cont finalitatea sa, interpretarea este dominate de principiul buneicredinte (art. 725, alin. (1) CC). Aceasta prevedere este continuare logica a regulilor generale potrivit carora participantii la raporturile juridice civile trebuie sa isi exercite drepturile si sa isi execute obligatiile cu buna - credinta (art. 9, alin. (1) C C); debitorul si creditorul unei obligatii trebuie sa se com - porte cu buna-credinta si diligenta la momentul nasterii, pe durata existentei, la momentul executarii si stingerii obligatiei (art. 513, alin. (1) C. Civ.). In terpretarea contractului trebuie sa asigure ca ceea ce s-a convenit sa se execute intocmai, in mod onest, loial, fara dol sau frauda. b) Prioritatea vointei reale a partilor. Legea stabileste ca interpretarea contractului se face dupa intentia comuna a partilor, fara a se limita la sensul literal al termenilor utilizati (art. 725, alin. (2) CC). Aceasta inseamna ca inter pretarea trebuie sa se faca pornindu-se de la vointa reala a partilor i nu de la cuvintele in care acest acord a fost exprimat. Prioritatea vointei reale a partilor insa n u inlatura importanta declaratiei de vointa. Se prezuma, pana la proba contrara, ca vointa declarata in contract reflecta vointa reala a contractantilor. Sarcina de a dovedi ca vointa reala nu corespunde cu vointa declarata revine partii interesate. Proba in cauza se face prin orice mijloace de dovada. Daca pSrtile au folosit termeni nepotriviti fie pentru a califica insu?i con tractul, fie pentru determinarea unor clauze ale acestuia, instanta de judecata poate inlatura titlul dat contractului de catre parti, atribuindu-i calificarea si efectele pe care le indica vointa reala a partilor, stabilita prin interpretare.

73

I. P. Filipescu, A. I. Filipescu, op. cit., p. 76; I. Adam, op. cit., p. 68-69.

350

DREPT CIVIL

Astfel, daca partile au denumit contractul ca fiind un comodat (imprumut pentru folosinta), in functie de continutul clauzelor cuprinse in el poate sa se constate ca, de fapt, este vorba de locatiune, daca se prevede plata unei sume de bani (chirie) pentru folosinta bunului, intrucat comodatul este prin esenta un contract cu titlu gratuit. Stabilirea vointei reale a partilor se face luandu-se in consideratie toti fac- torii care influenteaza interpretarea contractului: natura lui, circumstantele in care a fost incheiat, interpretarea care este data acestuia de catre parti sau care poate fi dedusa din comportamentul lor de pana la si de dupa incheierea contractului, precum i uzantele (art. 726 CC). Discrepantele dintre vointa reala si cea declarata nu trebuie sa se confunde cu simulatia contractului, cand partile, in mod intentionat, urmaresc sa mas - cheze existenta unui act juridic real, dar ascuns, printr -un act juridic aparent, simulat. Simulatia presupune intotdeauna doua contracte diferite, deci doua manifestari de vointa, pe cand in situatia analizata se interpreteaza un unic contract. c) Efectele nestipulate (implicite). Interpretarea contractului se face por- ninduse de la consideratia ca acesta produce nu numai efecte stipulate expres de parti, dar i efecte care, conform naturii contractului, rezulta din lege, din uzante sau din principiul echitatii (art. 727 CC). Aceasta regula de interpretare reiese din prevederile art. 668 CC, analizate anterior 74 . In general, daca partile au omis sa includa in contract unele clauze obisn uite, acestea pot fi prezumate ca fiind avute in vedere in mod tacit de catre parti. De asemenea, daca partile n-au prevazut anumite clauze pe care trebuie sa le includa un contract de acest gen, se prezuma ca ele au inteles sa se supuna aplicarii normelor supletive ale legii care reglementeaza materia in cauza. Refe - ritor la normele legale in cauza, s-a estimat ca ele sunt expresia vointei probabile a partilor, care vin sa suplineasca vointa lor reala in cazul tacerii lor. Aceste dispozitii pot fi inlat urate printr-o clauza contrara, dar, in cazul tacerii, ele se vor aplica in mod necesar. Traducand mai curand conceptia legislatorului decat cea a partilor, care deseori nu se gandesc la chestiunea in cauza, aceste dispozitii vin sa completeze contractul 75 . Astfel, daca partile au cazut de acord cu privire la bunul ce urmeaza a fi vandut, precum si la pretul lui, contractul de vanzare-cumparare este incheiat si se considera ca el cuprinde toate normele supletive cu privire la acest contract prevazute de legislatia civila.

74 75

A se vedea: p. 4.3 al prezentului capitol. A. Benabent, op. cit., p. 187.

Partea a II- . T E R I A G E N E R A L A A O B L I G A f l l L O R

351

d) Interpretarea coordonata a clauzelor. Clauzele oricarui contract alca- tuiesc un tntreg. De aceea clauzele i expresiile utilizate de parti nu trebuie sa fie privite izolat, ci facand parte integranta din contextul general. Toate clau zele contractuiui se interpreteaza unele prin altele, dandu-se fiecareia intelesul ce rezulta din contractul intreg. Numai aa este posibila determinarea vointei reale a partilor. In acest sens art. 728 CC dispune ca clauzele contractuale se interpreteaza in contextul intregului contract. e) Interpretarea utila. Legea dispune ca clauzele contractuiui se interpreteaza in sensul in care pot produce efecte, dar nu in sensul in care nu ar produ ce nici un efect (art. 729, alin. (1) CC), deoarece nu se poate concepe ca partile au stipulat clauza, fara a fi urmarit sa produca efecte. In doctrina s-a relevat ca orice contract reprezinta un efort uman si utilitate sociala, care au pretul lor i merita a fi, in masura posibilitatii, salvgardate 76 . f) Interpretarea termenilor polisemantici. Pornind de la prevederile art. 729, alin. (2) CC, cand un termen utilizat in contract poate avea doua intele - suri, ambele susceptibile de a produce efecte, el se interpreteaza in intelesul care se potriveste mai mult naturii contractuiui. g) Alte reguli de interpretare: daca partile includ in contract un exemplu pentru facilitarea intele - gerii unor clauze, intinderea obligatiei nu se limiteaza la exemplul dat (art. 730 CC); clauzele contractuiui se refera numai la obiectul contractuiui, oricat de generali ar fi termenii folositi in el (art. 731 CC); neclaritatile din conditiile contractuale standard se interpreteaza in defavoarea partii care le -a formulat (art. 732, alin. (1) CC) 77 ; in caz de dubiu, contractul se interpreteaza in favoarea celui care a contra ctat obligatia si in defavoarea celui care a stipulat-o. In toate cazurile, contractul se interpreteaza in favoarea aderentului sau a con- sumatorului 78 .

76 77 78

J. Carbonnier, op. cit., p. 279. Clauzele contractuale standard au fost examinate in p. 4.4 al prezentului capitol. Privitor la aderent si consumator a se vedea p. 2.9 al prezentului capitol.

352

DREPT CIVIL

5.3. Efectele contractului intre partile contractante 5.3.1. Principiul fortei obligatorii a contractului
Principiul fortei obligatorii a contractului (exprimat prin adagiul la - tin pancta sunt servanda ) si-a gSsit formula clasicS in Codul civil francez (art. 1134): conventiile legal formate tin locul legii pentru cei care le -au in cheiat. Acest principiu este unui universal; el nu este propriu numai dreptului francez, ci isi gSseste reflectarea, intr-o forma sau alta, in toate sistemele de drept nationale. In legislatia noastrS el rezulta din prima parte a art. 668, alin. (1) CC: contractul inc heiat legal obliga partile (...). In doctrina francezS s-a relevat ca principiul obligativitatii contractelor se justifies, in primul rand, prin morals, care cere ca orice om sa fie tinut, prin onoarea si contiinta sa, sa respecte angajamentele sale. In al doilea rand, el se justifica prin ideile filozofice: respectare cuvantului, adicS a contractului, se explica prin vointa exprimatS; omul se angajeaza numai de aceea ca a vrut acest lucru 79 . Totodata, in literatura de specialitate s-a arStat ca obligativitatea contractelor prezinta importanta fundamentals nu numai in raporturile dintre par tile contractante, dar si pentru certitudinea si eficienta raporturilor juridice, in general. In climatul de securitate si ordine juridica ce trebuie sa existe in s ocietate, respectarea contractelor constituie un deziderat ce se impune in ca zul tuturor contractelor, deoarece prin aceste contracte se realizeazS dreptu- rile subiective juridiceste ocrotite ale persoanelor fizice sau juridice. De aceea, principiul pacta sunt servanda nu poate fi fundamentat numai pe cerintele morale ale respectSrii cuvantului dat ori pe cerintele juridice ale respectSrii vointelor individuale exprimate, ci se inscrie in randul cerintelor societatii insesi, cerinte intSrite cu puterea pe care dreptul le- o confers. 80 Principiul fortei obligatorii a contractului se manifests prin douS laturi: pozitiva si negativS. Sub aspect pozitiv, acest principiu inseamnS cS partile trebuie sS respecte riguros obligatiile lor, dacS una din pSrti nu-si respects angajamentele, cealaltS este in drept sa cearS executarea efectivS a contractului. Sub aspect negativ, acest principiu se exprimS prin aceea ca pSrtile nu pot des - fiinta in mod unilateral ceea ce a fost convenit de comun acord. derogare de la c ontract sau modificare a lui vor trebui sS facS obiectul unui nou acord.

79 80

Ph. Delebecque, F.-J. Pansier, op. cit., p. 200. C. Statescu, C. Birsan, op. cit, p. 65.

Partea a II- . T E R I A G E N E R A L A L I G A T 1 1 L R

353

Din aceste consideratii, se poate estima ca forta obligatorie a contractului are urmatoarele consecinte. 1) Partile contractante sunt tinute sa execute intocmai prestatiile la care s -au obligat. Executarea prestatiilor trebuie sa aiba loc in conditiile stabilite de parti in contract. Creditorul are dreptul sa utilizeze toate mijloacele juridice oferite de lege pentru a obtine executarea in natura a prestatiilor datorate de catre debi tor. Atunci cand executarea in natura nu mai este posibila, obligatia debitorului de a executa prestatiile sale contractuale se transforma in obligatia de despagu - bire a creditorului conform regulilor privind raspunderea contractuala. 2) Obligatiile contractuale trebuie safie executate cu buna -credinta. Principiul executarii cu buna-credinta care este comun obligatiilor in general (a se vedea art. 772, alin. (2) CC), in materia contractelor se concretizeaza in doua obligatii ce revin partilor contractante: obligatia de loialitate si obligatia de cooperare 81 . Obligatia de loialitate impune partilor contractante abtinerea de la savar- sirea oricaror actiuni dolosive sau culpabile in executarea prestatiilor. Debitorul este obligat sa execute in mod onest si complet prestatiile sale, in clusiv sa depuna eforturile necesare in vederea asigurarii obtinerii de catre creditor a avantajelor la care acesta se asteapta de la executarea contractului. Astfel, in contractele de transport, in care nu este prevazut nici un termen de executare a prestatiei de catre caraus, jurisprudent, bazandu-se pe notiunea de buna-cre- dinta, estimeaza ca acest termen trebuie sa fie, in orice caz, rezonabil. Creditorul, la randul sau, nu trebuie sa faca nimic din ceea ce 1 -ar pune pe debitor, in cadrul executarii contractului, intr -o situatie mai grea decat cea normals. Obligatia de loialitate ii interzice creditorului sa abuzeze de situatia sa, ca, de exemplu, atunci cand locatorul profita de incalcare neinsemnata din partea locatarului pentru a obtine reziliere profitabila a contractului de locatiune. De asemenea, s-a remarcat ca obligatia de loialitate presupune indatorirea partilor de a se informa reciproc pe toata durata executarii contractului 82 . Obligatia de cooperare (colaborare) &i . Un contract trebuie privit nu numai ca un punct in care se intalnesc interese diferite, ci si ca un proiect comun la

81

A se vedea: Ph. Delebecque, F. -J. Pansier, op.cit., p. 186-191; A. Benabent, op. cit., p. 192-194; L. Pop, op. cit. p. 62-63; I. Adam, op. cit., p. 77-78.

Referitor la obligatia de informare, a se vedea i p. 4.3.

83

In acest sens art. 5.1.3 al Principiilor Unidroit (red. 2004) stipuleazS ca partile au intre ele obligatia de a colabora in executarea obligatiilor lor, atunci cand, in mod rezonabil, se pot astepta la aceasta.

354

DREPT CIVIL

care partile trebuie sa colaboreze. Obligatia de cooperare consta in indatori - rea partilor de a facilita reciproc executarea contractuiui in vederea asigurarii echilibrului prestatiilor. Fiecare parte trebuie sa se comporte in asa mod meat sa evite efectuarea unor cheltuieli inutile de catre cocontractant. Astfel, trans - portatorul trebuie sa aleaga calea cel mai pu^in costisitoare pentru clientul sau. Obligatia de cooperare se invedereazS mai pronun^at in contractele bazate pe increderea recip rocal intr-un contract de societate civila to^i asociatii trebuie sa colaboreze la activitatea societatii in vederea realizarii scopului propus. 3) Contractul nu poate fi modificat sau desfiinfat prin voin \a uneia dintre partile contractante. Legea dispune ca contractul poate fi modificat sau rezol - vit numai in conformitate cu clauzele sale ori prin acordul partilor, daca legea nu prevede altfel (art. 668, alin. (3) CC). Aceeasi idee este reluata in art. 733 CC: contractul nu poate fi altfel rezolvit, reziliat sau revocat decat in temeiuri prevazute de lege sau prin acordul partilor. Prin urmare, desfiintarea contrac tuiui se poate produce doar atunci cand legea prevede asemenea posibilitate sau atunci cand partile convin in acest sens. Aceasta prevedere este una din modalitatile realizarii principiului autonomiei vointei partilor. In ea ii gaseste reflectarea simetria existenta intre modul de incheiere a contractuiui i modul de desfiin^are a lui. Deoarece contractul este rezultatul unui acord de vointa, el poate fi desfiin^at tot printr -un acord de vointa. Prin exceptie de la regula generala invocata, contractul poate fi modificat sau desfiinfat i altfel decat prin acordul partilor. Aceste situatii vor fi tratate in p. 5.8. Principiul fortei obligatorii a contractuiui este valabil pe toata durata exis - tenfei contractuiui. Atunci insa cand un contract este incheiat pe un termen, expirarea acestuia duce la ineficienta contractuiui; din acest moment partile, in principiu, nu mai au drepturi i obligatii. Totusi, exists cazuri in care efectele contractuiui pot fi prelungite. In acest sens se disting urmatoarele situatii: prorogarea contractuiui, care reprezinta prelungirea, prin acordul pSr - ^ilor, a termenului convenit initial, inaintea expirarii lui. In acest caz este de fa^a modificarea unei clauze contractuale - cea referitoare la termen; tacita reconducfiune, care reprezinta prelungirea contractuiui fara acordul expres al pSrtilor. Un exemplu in acest sens este contractul de locatiune, pentru care legea prevede ca, daca raporturile contractuale continua in mod tacit dupa expirarea contractuiui de locatiune, acesta se considera prelungit pe un termen nedeterminat (art. 904, alin. (1) CC). Prin urmare, un asemenea contract este prelungit prin efectul

Partea all-a. T E O R I A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

355

rehinoirea contractului , care reprezinta un acord, la expirarea contrac tului, in vederea incheierii unui nou contract, dar in aceleasi conditii ca si contractul initial. Acest acord poate fi expres sau tacit si poate rezulta dintr-o clauza stipulate in contractul initial de genul: contractul se va reinnoi din an in an, daca partile nu vor conveni altfel. Este important de retinut ca forta obligatorie a contractului se impune nu numai partilor contractante, dar si instantei judecatoresti. In cazul in care debitorul nu -si executa de buna-voie obligatia asumata, creditorul este in- dreptatit sa se adreseze instantei judecatoresti, aceasta fiind tinuta sa respecte continutul contr actului.

5.3.2. Efectele specifice ale contractelor sinalagmatice

Consideratii generale
Caracteristica esentiala a contractelor sinalagmatice 84 consta in caracterul reciproc si interdependent al obligatiilor partilor contractante: fiecare dintre parti are, concomitent, fata de cealalta parte, atat calitatea de debitor, cat si pe cea de creditor; obligatia ce revine uneia dintre parti isi are cauza juridica in obligatia reciproca a celeilalte parti. Din reciprocitatea si interdependent obligatiilor partilor decurg anumite efecte specifice: a) obligatiile reciproce ale partilor, in principiu, trebuie sa fie executate simultan. De la aceasta regula fac exceptie acele contracte care, prin efectul legii, prin natura lor sau prin acordul partilor, se executa altfel. Oricare parte contractanta are dreptul sa refuze executarea obligatiei proprii atata timp cat cealalta parte, care pretinde executarea, nu exe cuta propriile sale obligatii ce rezulta din acelasi contract. Aceasta po- sibilitate poarta denumirea de exceptie de neexecutare a contractului (exceptio non adimpleti contractus); b) c) daca una dintre parti nu-si executa culpabil obligatiile, cealalta parte este indreptatita la rezolutiunea sau, dupa caz, rezilierea contractului 85 ; in cazul in care nu poate cere rezolutiunea contractului pentru neexe- cutarea culpabila a obligatiilor de catre debitor, creditorul are dreptul la reducerea proportionate a obligatiei sale corelative (art. 746 CC);

84 85

Referitor la contractul sinalagmatic a se vedea p. 2.2 al prezentului capitol. Rezolutiunea si rezilierea contractului vor fi tratate in p. 5.5 al prezentului capitol.

356

DREPT CIVIL

d)

daca parte se. afla in imposibilitate de a executa contractul, cealalta parte este eliberata de executarea obligatiilor sale si contractul in - ceteaza. In asemenea situatii se pune problema suportarii riscurilor contractuiui.

Exceptia de neexecutore a contractuiui

Legea dispune cS persoana obligata in baza unui contract sinalagmatic este in drept sa refuze executareapropriei obligatii in masura in care cealalta parte nu -si executa obligatia corelativti, daca nu s-a obligatsa executeprima sau daca aceasta obligatie nu rezulta din lege sau din natura obligatiei (art. 705, alin. (1) CC). Exceptia de neexecutare a contractuiui este definite ca un mijloc de apara - re aflat la dispozitia uneia dintre partile contractuiui sinalagmatic, in cazul in care i se pretinde executarea obligatiei ce-i incumba, fara ca partea care pre- tinde aceastg, executare sa-si execute propriile obligatii 86 . Astfel, cumparatorul poate refuza plata pretului at at a timp cat vanzatorul nu executa obligatia de predare a bunului, antreprenorul poate refuza sa continue lucrul, atata timp cat clientul nu -1 remunereaza pentru lucrarile deja efectuate etc. Exceptia de neexecutare poate fi invocata daca sunt intrunite cumulativ urmatoarele conditii: sa existe neexecutare, fie ea chiar partiala, dar importanta, a obligatiilor contractuale; obligatiile reciproce ale partilor sa-si aiba temeiul in acelasi contract. Nu este posibila invocarea exceptiei de catre parte pe motiv ca cea lalta parte nu si- a indeplinit obligatie ce rezulta d intr-un alt contract decat cel in cauz5; neexeeutarea s.a. nu se datoreze faptei celui care invoca exceptia de neexecutare,. ci sa fie determinata de alta imprejurare care nu-i este imputabilii; partea care invoci exceptia de neexecutare sa nu fie obligata sa execute prima, obligatie ce ar putea rezulta din acordul partilor, din lege sau din natura obligatiei. TbtOsdata, legea pune la dispozitia partii care este obligata sa execute pri ma mijloace de aparare a intereselor sale in cazul in care aceas ta este indrepta- tita si creada ca cealalta parte nu-si va executa obligatiile. Potrivit art. 706 CC, partea obligata si presteze prima poate refuza executarea obligatiei daca, dupa

86

C. Statescu,. G. Birsan, op. cit., p. 92.

Partea a II- . T E O R I A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

357

incheierea contractului, apar indicii ca dreptul sau la contraprestatie este peri - clitat de imposibilitatea executarii obligatiei de catre cealalte parte. In aseme nea cazuri partea obligate sa presteze prima poate stabili un termen rezonabil, in care cealalta parte sa execute treptat contraprestatia sau sa ofere garantii 87 privind executarea obligatiei. Dispozitii similare sunt cuprinse in art. 736 CC, conform caruia partea care, pornind de la circumstante concrete , considera in mod rezonabil ca va exista neexecutare esentiale din partea celeilalte parti, poate cere garantarea suficienta a executarii corespunzatoare si poate sa sus - pende pentru aceasta perioada executarea propriei obligatii. Exceptia de neexecutare se invoca direct intre partile contractante, fara a fi necesar sa se pronunte instanta judecatoreascS. De asemenea, nu este ne cesare punerea in intarziere a celeilalte parti. Este posibil insa ca partea contra careia se invoca exceptia sa sesizeze instanta de judecata, dace considera ca in- vocarea ei s-a facut in mod abuziv. De exemplu, cel caruia i se opune exceptia de neexecutare poate cere instantei sa constate ca neexecutarea se datoreaza faptei insesi a celui care invoca exceptia. Exceptia de neexecutare are ca efect suspendarea (provizorie) a fortei obli gatorii a contractului. Ea poate fi considerate, in acelasi timp, ca mijloc de ape - rare a partii care invoca si ca mijloc de presiune asupra celeilalte parti pentru a obtine executarea contractului. Insa ea nu rezolva definitiv problema neexe- cutarii, intrucat contractul, fiind pur si simplu suspendat, ramane valabil. In literatura de specialitate franceza s-a relevat ca exceptia de neexecutare fiind un mijloc de justitie private, un fel de legitime aparare contractuala, comporte atat avantaje, cat si riscuri. Printre avantaje se numera: supletea, rapiditatea si eficacitatea. Cat priveste riscurile, se mentioneaza ce partea care invoce aceaste exceptie ar putea se abuzeze de ea sau s-o foloseasce ca pretext pentru a se eschiva de la propriile obligatii. In acest sens jurisprudent cere riposte pe mesure. Problema nu se pune in cazul neexecutSrii totale. Insa in cazul neexecutarii partiale contractantul va putea suspenda propria pres tatie doar in mod proportional. Astfel, in materia contractului de locatiune, iurisprudenta refuze locatarului dreptul de a suspenda plata chiriei atunci cand locatorul nu-si execute obligatia de mentinere a starii bunului inchiriat (a se vedea art. 878, alin. ( 1) CC), intrucat locatarul continua se beneficieze de bun, ceea ce tine de esenta locatiunii. Situatia va fi diferita in cazul in care ne- indeplinirea obligatiei de mentinere a starii bunului il face neutilizabil 88 .

87 88

Cu privire la garantii a se vedea ca pitolul XIII al prezentei lucrari. A. Benabent, op. cit., p. 237.

Riscurile contractuale
Problema riscurilor contractuale se pune in situatia in care, dintr -o impre- jurare independents de vointa partilor, una dintre parti se afla in imposibili- tate de a-si executa obligatia. Atunci cand obligatie contractuala nu poate fi executata datorita unui eveniment de forta majora, deci independent de orice culpa, ea se stinge. Aceasta regula generala este consacrata de art. 663, alin. (1) CC : obligatia se stinge prin imposibilitatea executarii daca imposibilitatea se datoreaza unei imprejurari pentru care debitorul nu raspunde. In contractele sinalagmatice se pune problema de a sti daca partea cealalta ramane tinuta sa-si execute obligatia ce- i revine, data ce ea nu mai poate primi contraprestatia la care se atepta, ori, dimpotriva, ea este exonerata de obligatia sa. Bunaoara, un imobil pe care proprietarul 1-a inchiriat a fost di- strus de un caz de forta majora; locatorul este eliberat de obligatia de a acorda locatarului folosinta imobilului respectiv. Care este situatia locatarului in aceasta ipoteza: va fi el scutit de obligatia de a plati chiria, sau dimpotriva, el va fi tinut sa plateasca chiria pe toata durata contractului? Cu alte cuvinte, cine suporta riscurile imposibilitatii fortuite de executare a obligatiilor uneia dintre parti? Daca locatarul, in exemplul dat, desi nu poate primi contraprestatia celeilalte parti, ar fi totusi obligat sa execute prestatia sa, ar insemna ca partea respectiva suporta riscul, potrivit regulii consacrate in doctrina sub formula res perit creditori. Daca, din contra, drept consecinta a imposibilitatii fortuite de a executa obligatia contractuala, cealalta parte este si ea scutita de obligatia sa, at unci partea a carei obligatie este imposibil de executat va trebui sa suporte riscurile, potrivit regulii res perit debitori. Solutia consacrata de legislatia noastra se gaseste in art. 663, alin. (3) ?i 707, alin. (1) CC. Astfel, art. 663, alin. (3) prevede ca debitorul care este in imposibilitatea de a-si executa obligatia nu poate pretinde executarea unei obligatii corelative de catre creditor. Aceeasi idee este reluata in art. 707, alin. (1): daca prestatie din contractul sinalagmatic devine imposibila din motive indepen- dente de parti, cea care trebuie sa execute prestatia devenita imposibila pierde dreptul de a cere executarea obligatiei corelative. Prin urmare, regula este res perit debitori: riscul este suportat de catre partea a carei obligatie, datorita unei cauze independente de vointa sa, nu mai poate fi executata. Temeiul regulii res perit debitori rezida in caracterul reciproc si interdependent al obligatiilor in contractul sinalagmatic: obligatia fiecarui contrac - tant este cauza executarii obligatiei de catre celalalt contractant. Imposibili tatea fortuita de executare a obligatiei debitorului lipseste de cauza obligatia creditorului. Cu alte cuvinte, imposibilitatea executarii obligatiei uneia dintre

Partea a II- . T E R I A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

359

parti lipseste de suport juridic obligatia celeilalte parti, care, astfel, nu va mai trebui sa fie executata. Legea reglementeaza unele aplicatii ale acestei reguli. Astfel: in materia contractului de locatiune, conform art. 903, lit. (b) CC, in cazul pieirii bunului inchiriat contractul inceteaza de plin drept. In acest caz, locatorul, fiind debitorul unei obligatii imposibil de executat - acordarea folosintei unui bun - suporta riscul contractului (nu mai poate pretinde chiria); in materia contractului de antrepriza, art. 956, alin. (1) CC. prevede ca riscul pieirii sau deteriorarii fortuite a obiectului contractului pana la receptionarea lui il suporta antreprenorul, ceea ce inseamna ca acesta nu va putea pretinde de la client plata pentru munca depusa; in materia contractului de instrainare a bunului cu conditia intreti - nerii pe viata, din interpretarea art. 844 si 855 CC. reiese ca doban - ditorul, aflat in imposibilitatea executarii obligatiilor contractuale in virtutea unor circumstante independente de vointa lui, suporta riscul contractului prin faptul ca va fi tinut sa restituie beneficiarului intreti - nerii bunul dobandit sau valoarea lui, neputand sa pretinda restituirea valorii intretinerii prestate. In situatia in care obligatia a devenit numai partial imposibil de executat regula consacrata de legislatia noastra este formulata in art. 663, alin. (4) si 707, alin. (1) CC. Astfel, conform art. 664(4), daca debitorul a executat partial obligatia care a devenit imposibil de executat, creditorul este tinut sa execute obligatie corelativa pana la concurenta imbogatirii sale, iar art. 707, alin. (1) prevede ca, in cazul in care imposibilitatea este partiala, obligatia corelativa se reduce corespunzator. In literatura de specialitate s- a propus si alta solutie - incetarea in in- tregime a contractului atunci cand ceea ce ar putea fi executat din obligatia debitorului nu asigura nici macar partial satisfacerea scopului pentru care contractul a fost inche iat; riscul contractului va fi suportat in intregime de debitorul obligatiei imposibil de executat. Ce solutie se impune in situatia in care, desi parte a contractului nu si -a executat obligatia din cauza imposibilitatii fortuite, cealalta parte si -a executat totusi obligatia corelativa? Art. 663, alin. (3) CC. prevede ca debitorul aflat in imposibilitatea de executare trebuie sa restituie tot ceea ce a primit. Art. 707, alin. (3) precizeaza, in acest sens, ca restituirea a ceea ce este prestat se poate c ere in conformitate cu regulile privind imbogatirea fara justa cauza. Suportarea riscurilor in contractele sinalagmatice translative de proprietate.

360

DREPT CIVIL

In cadrul acestor contracte trebuie sa se tina cont ca pot interveni, con - comitent, atat riscul pieirii fortuite a bunului, cat si riscul imposibilitatii de executare a contractului. Cat priveste riscul pieirii fortuite a bunului , regula consacrata in legislatie este aceea ca in cazul contractelor translative de propri - etate riscul contractului il suporta acea parte care avea calitatea de proprietar al bunului la momentul pieirii fortuite a acestuia - res perit domino. Aceasta regula rezulta din prevederile art. 318 CC: riscul pieirii sau deteriorarii fortuite a bunului il suporta proprietarul, daca legea sau contractul nu prevede altfel. Este cazul, spre exemplu, contractelor translative de proprietate, cand bu nul ce constituie obiectul contractului piere dintr-o cauza fortuita, adica fara culpa vreuneia dintre parti. Bunaoara, intr-un contract de vanzare-cumparare a unui bun mobil, dupa incheierea contractului, dar inainte de predarea bunu lui catre cumparator, bunul piere in urma unui eveniment de forta majora. Va putea oare vanzatorul sa pretinda plata pretului de la cumparator? Daca e sa admitem ca vanzatorul are acest drept, aceasta ar insemna ca riscul contractual este suportat de cumparator, care este creditorul obligatiei imposibil de executat - res perit creditori. Daca admitem ca vanzatorul nu are acest drept, atunci riscul contractual este suportat de vanzator, care este debi - torul obligatiei imposibil de executat - res perit debitori. In situatia data trebuie de avut in vedere regulile privind momentul do- bandirii dreptului de proprietate. Astfel, conform art. 321, alin. (1) CC, drep tul de proprietate este transmis dobanditorului in momentul predarii bunului mobil, daca legea sau contractul nu prevede altfel. In baza acestei reguli, riscul con tractual il va suporta vanzatorul, deoarece el este proprietarul bunului vandut pana in momentul predarii bunului. El va suporta atat riscul pieirii bunului, conform regulii res perit domino , cat si riscul neexecutarii contractului conform regulii res perit debitor? 9 . In cazul contractelor ce au ca obiect bunuri imobile, vanzatorul va suporta riscurile pana in momentul inscrierii dreptului de proprietate a cumparato - rului in registrul bunurilor imobile, intrucat, potrivit art. 321, alin. (2) CC, in cazul bunurilor imobile, dreptul de proprietate se dobandeste la data inscrierii in registrul bunurilor imobile, cu exceptiile prevazute de lege.

89

De remarcat ca in alte sisteme de drept solutia este diferita. Astfel, conform legislatiilor Frantei si Romaniei, in exemplul dat riscul il va suporta cumparatorul, deoarece el devi ne proprietar din momentul incheierii contractului, chiar daca bunul nu i - fost predat, fiind obligat sa achite pretul bunului pierit (a se vedea: A. Benabent, op. cit., p. 230-231; C. StStescu, C. Birsan, op. cit., p. 101-102).

Partea a II-a. T E O R I A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

361

5.4. Efectele contractuiui in raporturile cu persoanele care nu au calitatea de parti contractante 5.4.1. Principiul relativitatii efectelor contractuiui
Formularea principiului
Art. 668, alin. (2) CC prevede: contractul produce efecte numai intre parti, daca legea nu prevede altfel. Acesta este principiul relativitatii efectelor con tractuiui. El rezulta indirect si din principiul fortei obligatorii a contractuiui. Potrivit acestui principiu, contractul nu poate produce efecte decat intre partile contractante, in sensul ca el nu poate genera drepturi si obligatii in folosul si, respectiv, in sarcina altor persoane. Nimeni nu poate fi obligat prin vointa altei persoane, la fel cum drepturile aparute din contract apartin si profita partilor contractante, care au calitatea de titulare ale lor. Nimeni nu poate asuma obligatii si dobandi drepturi printr-un contract la a carui incheiere nu si-a dat con- simtamantul. Acest principiu isi gaseste justificarea in insasi natura contractuiui, care este un acord de vointa. Daca este firesc ca cineva sa devina debitor sau creditor prin manifestarea lui de vointa, tot atat de firesc este ca nimeni sa nu poata deveni debitor sau creditor printr-un contract fara vointa sa. Ca exceptie de la principiul evocat, printr-un contract partile pot prevedea drepturi in folosul unei alte persoane: este cazul contractuiui in beneficiul ter - tei persoane (care va fi analizat mai jos). Domeniul de aplicare a principiului relativitatii contractuiui. Parti. Terti. Categorii intermediare. Partile sunt persoane fizice sau juridice care au incheiat, direct sau prin reprezentare, contractul. Tertii sunt persoanele straine de contract, care nu au participat nici direct, nici prin reprezentare la incheierea contractuiui. Exista categorie intermediary de persoane care nu au participat la inche ierea contractuiui nici direct, nici prin reprezentare. Este categoria asa -numiti- lor succesori ai partilor, numiti si avanzi cauza. Notiunea de succesor aici este folosita in alt sens decat in dreptul succesoral. Acestea sunt persoanele care detin toate sau parte din drepturile lor de la alta persoana, numita autor si care, cu privire la acele drepturi, iau locul autorului, avand aceeasi pozitie ca acesta din urma. Succesorii partilor sau avanzii cauza reprezinta categorie intermediary de persoane, deoarece se aseamana cu partile, in sensul ca efectele contractu iui se produc si fata de ele, si se aseamana cu tertii, intrucat nu au participat la incheierea contractuiui. Din categoria succesorilor fac parte: succesorii uni -

362

DREPT CIVIL

versali, succesorii cu titlu universali, succesorii cu titlu particular, creditorii chirografari ai partilor. Succesorii universali sunt acele persoane care dobandesc totalitatea drep - turilor si obligatiilor patrimoniale ale autorului lor, considerate ca univer - salitate juridica. Sunt succesori universali: mostenitorul legal unic al unei persoane, legatarul universal caruia testatorul i- lasat intregul patrimoniu succesoral, persoanele juridice primitoare de patrimoniu in caz de reorganiza - re prin fuziune (contopire sau absorbtie). Succesorii universali devin debitori sau creditori in locul autorilor lor. Succesorii cu titlu universal sunt acele persoane care dobandesc cota - parte sau fractiune din patrimoniul autorului lor. Sunt succesori cu titlu uni versal: mostenitorul legal care a mostenit parte din patrimoniul succesoral, legatarul cu titlu universal, persoanele juridice primitoare de patrimoniu in caz de reorganizare prin dezmembrare (divizare sau separare). Succesorii cu titlu universal beneficiaza de drepturi si raspund pentru obligatii in limitele fractiunii pe care au dobandit -o. Succesorii universali si cu titlu universal primesc, integral sau partial, drepturile si obligatiile care au apartinut partilor, adica primesc si insusesc toate efectele contractelor pe care le-au incheiat partile. In acest sens legea prevede ca contractul produce efecte si pentru succesorii universali sau cu titlu universal daca din lege, din contract sau din natura obligatiei nu rezulta altfel (art. 668, alin. (2) CC). De la regula ca succesorii universali si cu titlu universal dobandesc drep turile si obligatiile autorului sunt urmatoarel e exceptii: contractele intuitu personae inceteaza, de regula, data cu moartea partii contractante in considerarea identitatii sau calitatilor careia s -au incheiat. Efectele lor nu se vor produce fata de succesorii univer sali sau cu titlu universal. Din aceasta categorie fac parte contractele: de renta viagera, de mandat, de prestare a unor servicii, de societate civila etc.; partile pot prevedea expres ca efectele contractului nu se vor trans mite de la parti catre alte persoane. De exemplu, intr-un contract de locatiune partile pot stipula ca in cazul in care locatarul va deceda, contractul nu va continua pentru mostenitorii lui. Succesorii cu titlu particular sunt acele persoane care dobandesc un drept anumit, privit ca un drept de sine statator, si nu ca parte components a unui patrimoniu. Ei nu dobandesc un patrimoniu sau fractiune de patrimoniu ca in cazul succesorilor universali si cu titlu universal. Sunt succesori cu titlu particular: cumparatorul unui bun, donatarul, cesionarul unei creante, pe r-

Partea a II-a. T E O R I A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

363

soana juridica dobanditoare a bunurilor ramase dupa lichidarea unei persoane juridice dizolvate etc. In principiu, succesorul cu titlu particular nu raspunde pentru obligatiile si nu beneficiaza de drepturile pe care autorul le-a dobandit prin contracte cu alte persoane. Totusi, in doctrina s-a pus problema privind efectele contractelor incheiate de autor cu alte persoane in cazul in care aceste efecte au legatura stransa, sunt conexe cu dreptul transmis catre succesorul particular. In acest context s -a relevat ca: in ceea ce priveste drepturile dobandite de autor prin contract anterior cu alte persoane, se admite ca de aceste drepturi profita si succesorul cu ti tlu particular. Conditia necesara este ca aceste drepturi sa fie conexe, sa aiba legatura stransa cu dreptul transmis. De exemplu, cesionarul unei creante, care este succesor cu titlu particular, va beneficia, in lipsa unei prevederi contrare, de garantiile care insotesc acea creanta (gaj, fideiu- siune), pe care cedentul le- a contractat anterior cu alta persoana; in ceea ce priveste obligatiile asumate de autor prin contract anterior cu alte persoane, acestea nu se transmit asupra succesorului cu titlu particular, chiar daca au legatura cu dreptul transmis. Fata de aceste obligatii succesorul cu titlu particular are calitatea de tert 90 . Creditorii chirografari sunt acei creditori care nu se bucura de garantie reala a realizarii dreptului lor de creanta asupra patrimoniului debitorului 91 . Practic, un asemenea creditor este tert fata de contractul incheiat de debitorul sau. Cu toate acestea, miscarile care se produc in interiorul patrimoniului debitorului sau, prin marirea sau micsorarea activului ori pasivului, sunt opo - zabile creditorului chirografar, care va putea urmari numai acele bunuri ce se afla in patrimoniu la data cand creanta devine exigibila. Principiul relativitatii contractului si opozabilitatea contractului fata de terti. Relativitatea efectelor contractelor nu inseamna ca contractul ar fi lipsit de valoare in raport cu tertele persoane. Contractul, ca situatie juridica, ca realitate sociala, nu poate fi ignorat si nesocotit de catre persoanele care nu au participat la incheierea lui. In acest sens contractul este opozabil tuturor, in-

90 91

Pentru detalii a se vedea: C. Statescu, C. Birsan, op. cit., p. 70-73. In legislatia si doctrina franceza si cea romana creditorului chirografar i se recunoafte dreptul d e gaj general asupra intregului patrimoniu al debitorului, ce confera posibilita tea de a urmari toate elementele activului patrimonial (a se vedea: A. Benabent, op. cit., L. Pop, op cit., p. 101,1. Adam, op. cit., p. 118-120). Notiunea de gaj general nu este con- sacrata in legislatia noastra.

364

DREPT CIVII,

clusiv tertilor. Acest lucru nu inseamna ca tertele persoane devin obligate prin contract, ci doar ca situatiile juridice create de el trebuie sa fie respectate. In doctrina prin opozabilitatea contractuiui, in sens larg, se intelege ca el produce efecte intre partile contractante si avanzii cauza ai partilor, precum si faptul ca situatia juridica nascuta din contractul dat trebuie respectata de catre orice persoana 92 . In acest sens notiunea de opozabilitate a contractuiui este alcatuita din doua laturi: opozabilitatea contractuiui fata de parti si succesorii partilor si opozabilitatea contractuiui fata de terti. Opozabilitatea fata de parti si succesorii lor se confunda cu relativitatea efectelor contractuiui. A spune ca contractul este opozabil partilor si succe - sorilor lor inseamna a spune ca el produce efecte juridice. In aceasta ipoteza, cuvintele produce efecte si este opozabil au acelasi sens. Cat priveste opozabilitatea fata de terti, aceasta notiune are alta semni - ficatie. In aceasta ipoteza ea nu se confunda cu relativitatea efectelor contrac tuiui. Opozabilitatea contractuiui fata de terti consta in obligatia tuturor de a respecta situatia juridica creata prin contract. Printre cazurile de opozabilitate a contractuiui fata de terti pot fi numite urmatoarele: invocarea contractuiui fata de un tert, ca titlu de dobandire a unui drept real sau de creanta. De exemplu, paratul intr-o actiune in re- vendicare poate invoca contra reclaman tului un contract incheiat cu alta persoana, prin care pretinde ca a dobandit dreptul de proprietate asupra bunului revendicat; invocarea contractuiui de catre posesorul de buna -credinta a bunului contra proprietarului bunului ca dovada pentru a justifica uzucapiu- nea; invocarea contractuiui ca dovada pentru a justifica marirea patrimo - niului impotriva unei terte persoane care a introdus actiune inte - meiata pe imbogatirea fara justa cauza contra partii contractante. Uneori opozabilitatea cont ractuiui fata de terti este conditional de anu - mita publicitate, cum este cazul inregistrarii actelor juridice care au ca obiect bunurile imobile (art. 214 CC) 93 .

92 93

A se vedea: L. Pop, op cit., p. 103; I. Adam, op. cit., p. 120. A se vedea p. 2.5 referitor la contractele tnregistrate.

Partea - . T E R I A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

365

5.4.2. Contractul in folosul unui tert 94

Contractul in folosul unui tert este un contract sau clauza intr -un contract prin care parte, numita promitent, se obliga fata de cealalta parte, numita stipulant, sa execute prestatie in favoarea unei terte persoane, numita beneficiar. Contractul in folosul unui tert, numit i stipulatie pentru altul, reprezinta exceptie de la principiul relativitatii efectelor contractului, intrucat in cadrul lui iau nastere drepturi ce apartin unei persoane care are calitatea de tert, prin urmare, care nu a participat nici direct, nici prin reprezentare la incheierea contractului si nici nu are calitatea de succesor al partilor. Codul civil cuprinde reglementari in materia contractului in folosul unui tert in capitolul V al Titlului II al Car^ii a treia. Art. 721, alin. (1) CC prevede ca partile unui contract pot conveni ca debitorul (promitentul) sa efectueze prest atia nu creditorului (stipulantului), ci tertului (beneficiarului), indicat sau neindicat in contract, care obtine in mod nemijlocit dreptul sa pretinda prestatia in folosul sau. In afara de prevederile exprese in materia data, legislatia civila contine s i cateva aplicatii ale acestui contract in diferite materii speciale: a) in cazul contractului de donatie conditionata, din interpretarea art. 843, alin. (1) CC rezulta ca donatorul (avand calitatea de stipulant) si dona - tarul (avand calitatea de promitent) pot conveni in contract ca acesta din urma sa indeplineasca sarcina (prestatie) in favoarea unei terte persoane; b) in cazul contractului de renta, art. 847, alin. (3) CC prevede ca renta poate fi constituita in favoarea unui tert. Astfel, credirentierul are calitatea de stipulant, debirentierul - pe cea de promitent, iar tertul in favoarea caruia s -a constituit renta - de beneficiar; c) in cazul contractului de transport de bunuri, din prevederile art. 1001 si 1002 CC rezulta ca expeditorul (stipulant) poate conveni cu trans - portatorul (promitent) ca ultimul sa predea incarcatura destinataru lui, care nu este parte la contract (beneficiar); d) in cazul contractului de asigurare, art. 1301 CC prevede ca asiguratul (stipulant) poate stipula ca asiguratorul (promitent) sa plateasca suma asigurata ori despagubirea unui tert (beneficiar).

94

Pentru analiza detaliata a contractului in folosul unui tert a se ve dea: F. Ciutacu, C. Jora, op. cit., p. 79-113.

366

DREPT CIVIL

Pe langa conditiile generale de validitate ale oricarui contract (capacitatea partilor, consimtamantul, obiectul si cauza), contractul in folosul unui tert trebuie sa indeplineasca si unele conditii specifice: a) vointa de a stipula in favoarea unei terte persoane trebuie sa fie certa, neindoielnica; din ea trebuie sa rezulte ca beneficiarul dobandeste dreptul subiectiv de sine statator de a pretinde promitentului sa exe c ute prestatie in favoarea sa; b) persoana beneficiarului trebuie sa fie determinata sau, cel putin, determinabila. Legea prevede ca nu este obligatoriu ca beneficiarul sa fie determinat sau sa existe la momentul stipulatiei. Este suficient ca el sa fie det erminabil si sa existe la data executarii contractului (art. 721, alin. (2) CC). Prin urmare, in calitate de beneficiar poate fi, spre exemplu, mostenitorul stipulantului sau persoana juridica in curs de constituire. In legatura cu conditiile de validitate ale contractului in folosul unui tert se pune intrebarea daca este sau nu necesara acceptarea beneficiarului. In lite ratura de specialitate s- a sustinut ca consimtamantul beneficiarului nu este conditie a existentei stipulatiei pentru altul. Bineint eles ca dreptul nascut din stipulatie nu poate fi impus beneficiarului fara acordul lui. De aceea el poate accepta, dar poate si renunta la dreptul stipulat in favoarea sa. Acceptarea acestui drept nu are efect constitutiv: dreptul se dobandeste nu in virt utea acceptarii, ci in virtutea contractului incheiat intre stipulant si promitent. Acceptarea beneficiarului are ca efect consolidarea dreptului dobandit, avand valoarea unei renuntari la dreptul de a refuza beneficiul atribuit 95 . In acelasi context se pune si problema posibilitatii revocarii si modificarii stipulatiei in folosul tertului. Solutia data de lege este ca, in principiu, stipula - tia poate fi revocata si modificata, respectandu-se urmatoarele conditii: revocarea sau modificarea stipulatiei poate avea loc doar pana la momentul informarii de catre beneficiar a stipulantului sau a promiten tului despre acceptarea stipulatiei; revocarea sau modificarea stipulatiei poate fi facuta numai de stipulan - tul insusi; succesorii sau creditorii stipulantulu i nu au dreptul de revo- care sau de modificare a stipulatiei (a se vedea art. 721, alin. (3) CC). Cat priveste efectele revocarii stipulatiei, ale refuzului beneficiarului la dreptul conferit de stipulatie sau ale ineficacitatii stipulatiei pentru beneficiar

95

A se vedea: Ph. Delebecque, F. -J. Pansier, op. cit., p. 223; C. Statescu, C. Birsan, op. cit., p. 80; L. Pop, op. cit., p. 114; I. Adam, op. cit., p. 132.

Partea a II- . T E R I A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

367

din oricare alte motive, legea dispune ca stipulantul poate cere executarea prestatiei fata de sine daca din contract sau din natura obligatiei nu rezulta altfel (art. 723 CC). In cadrul contractuiui in folosul unui tert iau nastere urmatoarele cate gorii de raporturi: 1) raporturile dintre stipulant si promitent, 2) raporturile dintre promitent si beneficiar si 3) raporturile dintre stipulant si beneficiar. 1) Raporturile dintre stipulant si promitent sunt marcate de unele trasaturi caracteristice in ceea ce priveste drepturile si actiunile stipulantului fata de promitent in legatura cu prestatia pe care acesta din urma s -a obligat s-o execute in folosul beneficiarului. Este important de remarcat ca s tipulantul are la dispozitie toate mijloacele juridice conferite de lege oricarui creditor intr -un raport contractual. Astfel, daca promitentul nu-si executa obligatiile fata de beneficiar, stipulantul este indreptatit la urmatoarele: sa actioneze in justitie pe promitent pentru a fi obligat sa execute pres tatia pe care datoreaza beneficiarului; sa invoce exceptia de neexecutare a contractuiui; sa efectueze rezolutiunea sau, dupa caz, rezilierea contractuiui cu toate consecintele ce decurg din acest fapt; sa pretinda despagubiri, in masura in care va dovedi producerea in patrimoniul propriu a unui prejudiciu datorat neexecutarii de catre promitent a obligatiei catre beneficiar. De exemplu, stipulantul ur - rnarea ca prin intermediul contractuiui in folosul tertului sa- si achite datorie pe care avea catre tert, astfel incat neexecutarea de catre promitent a obligatiei asumate fata de acest tert 1-a prejudiciat direct pe stipulant, care, din aceasta cauza, nu si-a putut achita datoria si a fost obligat sa-1 despagubeasca pe tert. 2) Raporturile dintre promitent si beneficiar. Desi beneficiarul nu este parte la contract, el dobandeste nemijlocit dreptul creat in folosul sau. Acest drept ia nastere direct in patrimoniul beneficiarului. De aici apar urmatoarele consecinte: beneficiarul nu suporta eventuala insolvabilitate a stipulantului, deoa - rece dreptul nu face parte din patrimoniul stipulantului. Tot din acest motiv, mostenitorii stipulantului nu pot avea pretentii asupra acestui drept; daca beneficiarul decedeaza inainte de a fi acceptat dreptul, acesta se transmite motenitorilor sai, deoarece dreptul facea parte din patri moniul sau;

368

DREPT CIVIL

Din contractul incheiat in folosul tertului intre acesta si promitent se naste un raport obligational; tertul beneficiar are calitatea de creditor, iar promiten - tul are calitatea de debitor. Prin urmare, in realizarea dreptului sau el se poate folosi de toate mijloacele juridice pe care le are orice creditor. Astfel, benefi - ciarul poate cere, de rand cu stipulantul, executarea contractului in masura in care legea sau contractul nu dispune altfel si acest lucru este posibil prin natura prestatiei (art. 722 CC). De asemenea, beneficiarul poate pretinde despagubiri pentru recuperarea prejudiciul ui suferit ca urmare a neexecutarii. El nu are insa dreptul la rezolutiunea contractului incheiat de stipulant si promitent, intrucat nu este parte a acestui contract. Cat priveste promitentul, acesta poate opune beneficiarului exceptiile fundate pe contractul din care beneficiarul si-a obtinut dreptul. De exemplu, promitentul ar putea sa refuze executarea obligatiei catre beneficiar, invocand faptul ca nici stipulantul nu si-a indeplinit obligatia ce-i revenea si care con- ditiona angajamentul pe care si-1 asumase fata de tert. Promitentul nu poate insa opune exceptiile fundate pe alte raporturi dintre promitent si stipulant (art. 724 CC). 3) Raporturile dintre stipulant si beneficiar. Contractul in folosul unui tert nu creeaza, prin el insusi, raporturi intre stipulant si beneficiar, scopurile urmarite de stipulant fiind exterioare contractului. Astfel, prin stipulatie se poate urmari achitarea unei datorii anterioare fata de beneficiar, acordarea unui imprumut acestuia etc. Natura raporturilor existente intre stipulant si beneficiar va determina si regimul juridic care le va fi aplicabil.

5.5. Modificarea, rezolutiunea, rezilierea, si revocarea contractului 5.5.1. Consideratii generale

Contractul este rezultatul unui acord de vointa, in urma caruia iau natere obligatii contractuale. In virtutea principiului fortei obligatorii a contractului, partile nu se pot sustrage prin vointa lor unilaterala de la executarea obligatii lor lor contractuale. Legea dispune ca contractul poate fi modificat sau rezolvit numai in conformitate cu clauzele sale ori prin acordul partilor, daca legea nu prevede altfel (art. 668, alin. (3) CC). Prin urmare, modificarea sau desfiinta - rea contractului se poate produce doar atunci cand partile convin in acest sens sau atunci cand legea prevede a semenea posibilitate. Aceasta prevedere este una din aplicatiile principiului autonomiei vointei. In ea isi gaseste reflectarea simetria existenta intre modul de incheiere a contractului si modul de mo-

Partea a II- . T E R I A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

369

dificare si desfiintare a lui: deoarece contractul este rezultatul unui acord de vointa, el poate fi desfiintat tot printr-un acord de vointa. Necesitatea consimtamantului partilor pentru modificarea sau incetarea contractuiui, fiind regula generala, nu exclude unele exceptii. Aceste exceptii trebuie sa fie prevazute in mod expres in lege. Astfel, Codul civil recunoate dreptul uneia dintre partile contractuiui, pentru care executarea contractuiui a devenit prea oneroasa din cauza schim- barii in mod considerabil a imprejurarilor care au stat la baza incheierii lui, de a cere modificarea contractuiui in vedere a ajustarii lui la noile imprejurari. In cazul in care asemenea ajustare devine imposibila, partea dezavantajata poate cere desfiintarea contractuiui. De asemenea, legea prevede posibilitatea desfacerii unui contract de catre una dintre partile lui ca urmare a neexecutarii obligatiilor asumate de catre cealalta parte, fie din culpa debitorului obligatiei neexecutate, fie dintr -o im- prejurare neimputabila partii in cauza. Pentru unele specii de contracte este legiferata posibilitatea desfacerii contractuiui prin manifestarea de vointa a unei singure parti. In fine, modalitate specifica de desfacere a contractuiui - revo .area - este prevazuta de Codul civil pentru contractele cu participarea consumatorilor.

5.5.2.

Modificarea contractuiui

Precizari prehminare
Chestiunea modificarii contractuiui intereseaza in special contractele cu executare succesiva; in aceste contracte, pe parcursul desfa^urarii lor, se pot modifica anumite elemente. Aceste modificari produc, de regula, efecte pen tru viitor. Insa modificarea contractuiui nu poate fi exclusa nici din domeniul contractelor cu executare instantanee. Se poate intampla, de exemplu, ca par tile unui contract de vanzare-cumparare deja incheiat sa doreasca, din diferite motive, sa modifice pretul bunului. In acest caz modificarea ar putea opera nu numai pentru viitor, ci si pentru trecut, avand un caracter retroactiv 96 . Din dispozitiile art. 668, alin. (3), enun|ate mai sus, rezulta modificarea contractuiui poate fi de doua feluri: modificarea legala, adica efectuata in temeiurile prevazute de lege i modificarea conventionala, adicS efectuata prin acordul partilor.

96

A se vedea: A. Benabent, op. cit., p. 197.

370

DREPT CIVIL

Modificarea legala a contractului

Legea reglementeaza diferite situatii in care una dintre partile contractului este indreptatita sa ceara modificarea unui contract in curs de desfa^urare. Art. 623 CC reglementeaza ajustarea contractului in cazul modificarii imprejurarilor. Potrivit alin. (1) al acestui articol, daca imprejurarile care au stat la baza incheierii contractului s-au schimbat in mod considerabil dupa incheierea acestuia, iar partile, prevazand aceasta schimbare, nu ar fi incheiat contractul sau 1 -ar fi incheiat in alte conditii, se poate cere ajustar ea contractului in masura in care nu se poate pretinde unei parti, luand in considerare toate imprejurarile acelui caz, in special repartizarea contractual^ sau legala a riscurilor, mentinerea neschimbata a contractului. Aceste prevederi consacra conceptul de hardship 97 (sau impreviziune), care, fiind un produs al practicii comerciale anglo-saxone, a fost preluat si de dreptul unor alte tari, cum ar fi dreptul italian (art. 1467-1469 CC), dreptul german (313 CC), dreptul rus (art. 451 CC), dreptul ungar (art. 107 CC), dreptul grec (art. 388 CC) etc. De asemenea, institutia de hardship este consa- crata si in culegerile de uzante comerciale international standardizate, dintre care cele mai cunoscute sunt Principiile Unidroit si Clauza de hardship a Ca- merei de Comert Internationale (Publicatia CCI nr. 650 din 2003) 98 . In acest context, consideram relevanta definitia de hardship cuprinsa in art. 6.2.2 al Principiilor Unidroit, potrivit careia exista hardship atunci cand survin eveni- mente care altereaza fundamental echilibrul prestatiilor fie datorita faptului ca cheltuielile de executare a obligatiilor au crescut, fie datorita faptului ca valoarea contraprestatiei a scazut si: a) evenimentele apar sau devin cunoscute

97

In traducere din limba engleza, hardship inseamna situatie grea, privatiune, nedrepta - te, suferinta. Acest termen este utilizat cel mai des, dei legislatiile $i doctrina altor tari opereaza $i cu al{i termeni care desemneaza concepte teoretice ^i institu tii juridice similare: Wegfall der Geschaftsgrundlage - in Germania, eccesiva onerosita - in Italia, imprevision - in Franta etc.

58

Pentru dezvoltari in privinta conceptului de hardship (impreviziune) in diferite sisteme nationale de drept $i in dreptul uniform a se vedea: Clive M. Schmithoff, Schmithoffs Ex port Trade, The Law & Practice of International Trade, ninth edition, London, Stevens & Sons, 1990, p. 751 -753; T. R. Popescu , Dreptul comertului international, E.D.P., Bucureti, 1983, p. 192 -196; M. N. Costin, S. Deleanu, Dreptul comertului international, II, Partea speciala, Lumina Lex, Bucure^ti, 1995, p. 180-191; D.-A. Sitaru, Dreptul comerfului international, tratat, partea generala, Lumina Lex, Bucure^ti, 2004, p. 642-659; L. Pop, op. cit., p. 67-74; A. Caciurenco, Ajustarea contractului in cazul modificarii imprejurarilor (Hardship), in Ghiduljudecatorului in materie civila si comerciala al Republicii Moldova, Chisinau, Rolsi media S.R.L., 2004, p. 160 -176.

Partea a II- . T E R I A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

371

partii afectate dupa incheierea contractului, b) partea afectata nu a putut lua in considerare in mod rezonabil aceste evenimente la momentul incheierii contractului; c) evenimentele sunt in afara controlului partii a fectate; d) riscul acestor evenimente nu a fost asumat de partea afectata. Conceptul de hardship capata raspandire tot mai mare in legislatiile diferitelor tari datorita avantajelor pe care le prezinta si, mai ales, faptului ca ofera partilor solutie flexibila de ajustare a contractelor cu executare succesi va la fluctuatiile economico-financiare. Aceasta institutie se integreaza in tendinta dominanta de asigurare a stabilitatii contractelor prin promovarea unor mecanisme juridice susceptibile sa permita adaptarea acestora la conjunctura dinamica a pietei printr-o procedura complexa de renegociere si solutionare a eventualelor litigii, prevazuta de reglementarile legale in materie. Institutia de hardship reprezinta aplicatie specifica a regulii rebus sic stantibus", fiind exceptie de la principiul pacta sunt servanda. In acest context este important de subliniat ca, in virtutea principiului fortei obligatorii a contractu lui, parte contractanta este obligata sa execute obligatiile sale contractuale chiar daca anumite evenimente au facut executarea mai oneroa - sa, mai grea decat ar fi putut prevedea la momentul incheierii contractului. Dreptul de a cere ajustarea contract ului apare doar atunci cand sunt intrunite toate conditiile necesare de existenta a situatiei de hardship, in conformitate cu prevederile art. 623 CC. Pentru ca situatie sa poata fi calificata ca hardship si, prin urmare, sa poata servi ca temei pentru ca una dintre partile contractului sa fie indreptati- ta sa ceara ajustarea acestuia, trebuie sa fie indeplinite urmatoarele conditii: 1) Situatia de hardship exista atunci cand imprejurarile care au stat la baza incheierii contractului s-au schimbat in mod considerabil dupa incheierea acestuia. Atunci cand se incheie un contract, partile isi asuma obligatii avand in vedere circumstantele si realitatile economice la momentul dat. Insa, in cazul in care, dupa incheierea contractului, pe parcursul executarii sal e, se produc evenimente: razboaie, revolutii, crize economice, cataclisme naturale, actiuni ale autoritatilor etc., cu consecinte nefaste cum sunt: inflatia, scaderea puterii de cumparare a banilor, cresterea excesiva a preturilor, penuria de marfuri

99

Clauza rebus sic stantibus este institutie avand originea in dreptul international public, in baza careia schimbare fundamentals a circumstan|elor in considerarea carora a fost incheiat un tratat international poate atrage, conform vointei partilor, incetar ea, revi- zuirea sau suspendarea lui (pentru analiza detaliata a se vedea: Gr. Geamanu, Drept international public, E.D.P., vol. II, 1983, p. 185-190.).

372

DREPT CIVIL

etc., intre valoarea prestatiilor partilor pot aparea dezechilibre grave ce pot cauza ruina economica pentru parte si imbogatirea nejustificata, inechitabi- la pentru cealalta. De subliniat este faptul ca importanta este nu gravitatea evenimentului in sine, ci impactul acestuia asupra raporturilor contractuale. modificare substantial^ a imprejurarilor in care a fost incheiat contractul, dar care are un efect neinsemnat asupra prestatiilor partilor nu va constitui un eveniment de hardship. Numai atunci cand imprejurarea survenita afecteaza in mod fundamental echilibrul contractual , astfel incat pentru una dintre parti prestatia devine deosebit de impovaratoare, excesiv de oneroasa, partea dezavantajata poate cere modificarea contractuiui. Efectele ivirii situatiei de hardship se apreciaza cu privire la intregul contract, iar nu numai referitor la unele pres- tatii. Astfel, nu va fi hardship daca evenimentul afecteaza grav prestatie, dar are efecte neinsemnate asupra contractuiui in ansamblu. De mentionat ca situatia de hardship poate fi invocata atat in cazul in care partea care efectueaza prestatia, prin aparitia evenimentului in cauza, urmeaza sa suporte cheltuieli excesive, cat i in cazul in care profitul s -a diminuat radical si este evident disproportionat cu castigul obtinut de cocontractant. Insa simpla nerealizare a beneficiului scontat initial nu indreptateste pe nici una dintre parti sa ceara modificarea contractuiui. 2) Este hardship atunci cand imprejurarile s-au schimbat (sau au devenit cunoscute) dupa incheierea contractuiui. Daca partea afectata a avut cunostinta (sau a putut sa aiba cunostinta) despre aceste evenimente la situatia de hardship ulterior. 3) Situatia de hardship exista atunci cand schimbarea imprejurarilor era imprevizibila la momentul incheierii contractuiui, astfel incat, daca ar fi prevazut aceasta schimbare, partile nu ar fi incheiat contractul sau 1 -ar fi incheiat in alte conditii. Mecanismul de ajustare a contractuiui poate fi pus in miscare numai atunci cand exista evenimente exterioare vointei partilor, adica indepen - dente de posibilitatea lor de control. Partea afectata nu poate invoca situatia de hardship i cere modificarea contractuiui, daca schi mbarea imprejurarilor era sub controlul ei si, prin urmare, ea putea sa intreprinda masuri pentru contra - cararea consecintelor ei negative. Aceasta teza se bazeaza pe principiul bunei - credinte ce domina raporturile obligationale (art. 513 CC). 4) Este situatie de hardship daca partea afectata nu si-a asumat expres riscul modificarii imprejurarilor (a se vedea art. 623, alin. (3) CC). Asuma- rea riscurilor poate deriva din insasi natura contractuiui. In contractele momentul incheie rii contractuiui, ea ar fi putut sa tina cont de ele la acel moment si nu ar putea invoca

Partea a -a. T E O R I A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

373

aleatorii' 00 , de exemplu, suportarea riscurilor este un element imanent aces tei categorii de contracte, chiar daca imprejurarile au facut ca prestatia sa devina mai impovaratoare decat s-a asteptat. De exemplu, intr-un contract de renta viagera debirentierul nu poate cere reducerea cuantumului rentei numai din motivul ca veniturile lui s-au diminuat. La fel, intr-un contract de asigurare asiguratorul nu poate invoca situatia de hardship in cazul in care riscul asigurat a depasit substantial ceea ce a fost preconizat la momentul incheierii contractului. 5) Situatia de hardship exista atunci cand este inechitabil ca efectele situa- tiei in cauza safie suportate exclusiv de partea afectata. In acest sens, art. 623 alin. (1) CC prevede ca se poate cere ajustarea contractului in masura in care nu se poate pretinde unei parti, luand in considerare toate imprejurarile acelui caz, in special repartizarea contractuala sau legala a riscurilor, mentinerea nes - chimbata a contractului. Aceasta conditie pune la dispozitia partilor (iar in caz de litigiu - a instantei de judecata) un criteriu de restabilire a echilibrului contractual, care permite acestora nu pur si simplu sa readapteze elementele contractului alterate de schimbarea imprejurarilor, ci sa faca acest lucru in con- formitate cu principiul echitatii, care este unui fundamental in dreptul civil. Situatia de hardship se aseamana cu cea d e forta majora. Elementul lor co- mun este imprevizibilitatea. De notat ca in dreptul anglo-saxon ambele situatii se intrunesc in conceptul mai larg de frustration, in cadrul caruia se face dis- tinctia intre situatia de impossibility, care este atunci cand executarea contractului devine imposibila din cauza unor evenimente imprevizibile survenite dupa incheierea lui, si situatia de impracticability, care include dificultati, cheltuieli, prejudici i sau pierderi extreme si nerezonabile pe care le suporta una dintre parti din cauza survenirii evenimentelor de aceeasi natura 101 . In dreptul continental insa, intre institutia de Hardship si cea de forta majora se face distinctie esentiala. Astfel, ac este institutii releva deosebiri in ceea ce priveste: a) insurmontabilitatea: in timp ce evenimentul de hardship face numai mult mai oneroasa executarea obligatiei de catre una dintre par ti, evenimentul de forta majora atrage, de regula, imposibilitatea executarii contractului; b) scopul urmarit de parti: invocarea situatiei de hardship are ca scop ajustarea contractului la noile imprejurari, pe cand in cazul de forta majora, scopul este de a reglementa suspendarea sau incetarea efectelor contractului si a exonera de raspundere partea aflata in imposibilitate de executare.

100

Referitor la contractele aleatorii a se vedea p. 2.4 al prezentului capitol.

mi p en t ru detalii a se vedea: G. H. Treitel, op. cit., p. 805-863.

374

DREPT CIVIL

Exista situatii care pot fi considerate in acelasi timp cazuri de hardship si de forta majora. In aceste situatii partea afectata de aceste evenimente va decide asupra mijlocului juridic pe care il va folosi. Daca partea contractului urmareste sa justifice neexecutarea prestatiei, ea va invoca forta majora. Daca insa partea urmareste ajustarea contractului pentru a permite existenta lui in continuare, ea va invoca situatia de hardship 102 . Cat priveste mecanismul ajustarii contractului la noile imprejurari, legea prevede, in primul rand, obligatia partilor de a proceda la renegocierea contractului. In acest sens art. 623, alin. (2) CC dispune ca partile vor incerca mai intii sa realizeze pe baza bunei intelegeri ajustarea contractului la noile imprejurari. Procedura renegocierii incepe cu depunerea de catre partea indreptatita a cererii de ajustare a contractului. Conform prevederilor art. 623, alin. (3) CC, cererea in cauza trebuie sa indeplineasca anumite conditii: a) cererea de ajustare a contractului trebuie sa fie facuta fara intarziere. Termenul in decursul caruia partea indreptatita poate inainta cererea depinde de circumstantele fiecarui caz in parte. De notat ca partea afectata nu pierde dreptul de a cere renegocierea contractului numai din motivul ca nu a actionat indata. Totusi, depunerea cererii cu intarziere poate avea repercusiuni negati ve, in special, in ceea ce priveste posibilitatea de a demonstra existenta situatiei de hardship; b) cererea de ajustare a contractului trebuie safie motivata. Partea indreptatita este tinuta sa indice temeiurile pe care se bazeaza cererea sa pentru a per mite cocontractantului sa inteleaga mai bine daca cererea este justificata sau nu. cerere incomplete. trebuie sa fie considerata ca nefiind depusa la timp, cu except ia cazului in care motivele pretinsei situatii de hardship sunt atat de evidente meat este inutil a le expune in cerere. In legatura cu procedura renegocierii contractului pentru cauza de hardship se mai impun urmatoarele precizari: depunerea cererii privind ajustarea contractului la noile imprejurari nu serveste drept temei pentru refuzul executarii obligatiei (art. 624, alin. (4) CC); renegocierea contractului trebuie sa se desfasoare cu buna -credinta. Desi aceasta regula nu este prevazuta expres in articolul Codului civil consacrat materiei studiate, ea rezulta din principiul general al bunei - credinte care domina obligatiile contractuale (art. 513 CC).

102

A se vedea comentariile la art. 6.2.2 al Principiilor Unidroit.

Partea a II- . T E R I A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

375

In urma renegocierii contractuiui se pot crea situatii diferite: 1) partile izbutesc sa gaseasca solutiile ajustarii contractuiui la noile im - prejurari si perfecteaza modificarile respective la contract (a se vedea refe ritor la operarea modificarii contractuiui in continuare); 2) negocierile esueaza din cauza ca cealalta parte neaga existenta situatiei de hardship sau nu raspunde la cererea de ajustare ori din orice alt motiv. Desi legea nu contine prevederi exprese in acest sens, in cazul esecului ne gocierilor partea afectata poate pretinde ajustarea contractuiui prin instanta de judecata. Deoarece conceptul si reglementarile in materie de hardship in dreptul nostru sunt similare celor consacrate in Principiile Unidroit, conside- ram relevante solutiile date in reglementarile vizate i comentariile acestora. Astfel, potrivit art. 6.2.3, alin. (4), instanta de judecata care constata existenta unui caz de hardship poate adapta contractul in vederea restabilirii echilibru- lui prestatiilor. In acest scop instanta va incerca sa procedeze la repartizare justa a pierderilor intre parti. In functie de natura cazului de hardship, aceasta poate implica sau nu adaptare a pretului. Totui, ajustarea nu va reflecta in mod necesar totalitatea pierderilor cauzate de schimbarea imprejurarilor, deoarece instanta va trebui, de exemplu, sa ia in considerare in ce masura una dintre parti si-a asumat un rise si in ce masura partea beneficiara a prestatiei poate inca sa beneficieze de aceas ta. Legea prevede da^ ajustarea contractuiui la noile imprejurari este im - posibila sau nu se poate impune uneia dintre parti, partea dezavantajatfi poate cere rezolutiunea sau, dupa caz, rezilierea lui (art. 623, alin. (5) CC). Important este de mentionat ca, dupa cum se estimeaza in Principiile Unidroit, instanta de judecata poate sfi puna 1 contractuiui sau sa -1 ajusteze numai daca considera acest lucru rezonabil. Imprejurarile pot fi de asa natura incat nici rezolutiunea, nici ajustarea sa nu fie oportune si, ca urmare, unica solutie rezonabil pentru instant va fi fie oblige de a relua nego cierile in vederea ajungerii la un acord privind ajustarea contractuiui, fie sa confirme clauzele contractuiui in versiunea existenta. In continuare ne vom referi la unele aplicatii ale mpdific&rii contractuiui, in temeiurile prevazute de lege, in diferite materii speciale. In materia contractuiui de vanzare-cumparare, art. 771 CC prevede , in cazul vanzarii unui bun ce are vicii, cumparatorul poate pretinde reducerea pretului, stabilit la momentul incheierii contractuiui, intr-un volum echivalent cheltuielilor de remediere a viciului. In materia contractuiui de instrainare a bunului cu conditia intretinerii pe viata, art. 841, alin. (1) CC prevede ca , in cazul neexecutfirii de 1 dobandi - tor a obligatiei de intretinere, beneficiarul intretinerii poate cere modificarea

376

DREPT CIVIL

contractului in vederea stabilirii obligatiei de intretinere prin efectuarea unor plati periodice in bani in locul intretinerii in natura. In materia contractului de locatiune, art. 887, alin. (1) CC prevede dreptul locatorului de a cere data pe an modificarea chiriei in cazul in care conditiile economice fac ca neajustarea sa fie inechitabila. La r andul sau, locatarul are dreptul sa ceara reducerea chiriei in cazul in care conditiile, stipulate in con tract, de folosire a bunului sau starea lui s-au inrautatit considerabil in virtutea unor circumstante independente de vointa locatarului (art. 887, a lin. (2) CC). In materia contractului de antrepriza, art. 964 CC prevede ca, in cazul viciilor lucrarii, clientul poate reduce retributia cu suma corespunzatoare diminuarii valorii lucrarii din cauza viciului. In materia contractului de depozit, art. 1093 CC prevede ca depozitarul are dreptul sa modifice, dupa caz, conditiile de depozitare numai dupa ce 1 -a instiintat pe deponent si a obtinut incuviintarea lui, iar in cazul in care modi ficarea conditiilor depozitului este strict necesara pentru inlaturarea riscului de distrugere, pierdere sau deteriorare a bunului, depozitarul este in drept sa modifice modul, locul si alte conditii de pastrare fara a cere deponentului in cuviintarea. In materia contractului de servicii turistice, art. 1136 CC prevede dreptul organizatorului de a modifica, inainte de inceputul calatoriei, clauzele esentiale ale contractului, cu conditia notificarii imediate a clientului despre acest fapt. In materia contractului de credit bancar, art. 1237, alin. (3) CC prevede dreptul creditorului de a modifica in mod unilateral marimea dobanzii in cazurile prevazute de lege.

Operarea modificarii contractului

Legislatia civila nu contine dispozitii speciale privind modul de operare a modificarii contractului, in temeiurile prevazut e de lege. Insa, pornind de la formularile utilizate de legiuitor in reglementarile in cauza, putem conclude ca sunt posibile urmatoarele modalitati de operare a modificarilor contractelor: 1) In cazurile in care este prevazut ca una dintre partile contractul ui poate cere sau poate pretindernodificarea contractului (de exemplu, art. 771, 841 alin. (1), 887 CC), partea interesata trebuie sa obtina incuviintarea celei lalte parti pentru modificarea in cauza. In acest scop ea va expedia celeilalte parti pr opunere de modificare. Cocontractantul va examina propunerea in termenul stabilit in propunere sau, in lipsa lui, intr-un termen rezonabil si ii va expedia partii care a facut propunerea instiintare privind:

Partea a II- . T E R I A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

377

acceptarea modificarii. In acest caz modificarea contractului va produ ce efecte din momentul primirii de catre partea care a propus modifi carea a acceptului cocontractantului privind modificarea in cauza; neacceptarea modificarii. In acest caz, precum si in cazul neprimirii raspunsului in termen, partea interesata se poate adresa in instanta de judecata, care va solutiona litigiul ivit. Daca instanta se va pronunta pentru modificarea contractului, aceasta va produce efecte din momentul in care hotararea judecatoreasca ramane definitiva (devine executorie); propunere de modificare a contractului in alte conditii (contrapro - punere). In aceasta ipoteza sunt posibile doua situatii: a) partea care a facut propunerea initiala cade de acord cu propunerea de modificare a cocontractantului si atunci contractul se considera modificat in conditiile propuse de cocontractant din momentul in care acceptul contrapropunerii parvine autorului acesteia, sau b) partea care a facut propunerea initiala nu este de acord cu condi tiile propuse de cocontractant si atunci ea poate actiona in justitie. In aceasta situatie conditiile modificarii vor fi dispuse prin hota rarea instantei de judecata. 2) In cazurile in care legea dispune ca una dintre parti are dreptul sa modifice contractul sau contine formula similara (de exemplu, art. 1093, 1136, 1237, alin. (3) modificarea), modificarea contractului opereaza prin no - tificarea celeilalte parti. Cat priveste momentul in care modificarea produce efecte, se pune intrebarea daca acest moment este cel al emiterii notificarii privind modificarea, sau cel al receptionarii ei de catre cocontractant? Intrucat notificarea in cauza este un act juridic, ei ii sunt aplicabile dispozitiile art. 200 modificarea , potrivit carora manifestarea de vointa care trebuie receptionata de cealalta parte produce efecte in momentul in care parvine acesteia (indife- rent de faptul daca a luat sau nu cunostinta de continutul ei).

Modificarea conventional a contractului

Acordul de vointa privind modificarea contractului este supus acelorasi conditii de fond si de forma ca si contractul in cauza, care este modificat. Desi legea nu contine prevederi speciale in acest sens, in functie de din natura aces tui acord, care reprezinta de fapt un act juridic, se poate afirma ca el trebuie sa intruneasca conditiile privind capacitatea partilor, consimtamantul, obiectul si cauza. Cat priveste forma acordului in cauza, acesteia ii sunt aplicabile, prin analogie, dispoziti ile referitoare la acordul privind rezolutiunea contractului,

378

DREPT CIVIL

care, potrivit art. 734, alin. (2) CC, trebuie sa fie incheiat in forma prevazuta pentru contract daca din lege, contract sau uzante nu rezulta altfel. Astfel, daca un contract de locatiune este incheiat in forma autentica, actul privind modifi - carile in acest contract trebuie sa fie incheiat la fel in forma autentica. Modificarea conventional^ a contractuiui poate avea loc pe diferite cai: 1) prin manifestarea expresa a vointei de catre ambele parti. In acest caz, in mod uzual, partile, in urma negocierilor, incheie un act aditional la contract (sau perfecteaza redactie noua a contractuiui), in care sunt stipulate mo - dificarile contractuiui. Incheierea acestui act se va supune regulilor generale privind incheierea contractuiui; 2) printr-o clauza inserata in cuprinsul contractuiui ( clauza de revizuire ), prin care partile se obliga ca, la survenirea anumitor imprejurari, sau la anu mite intervale de timp, sa reexamineze contractul i sa procedeze la ajustarea lui, tinand cont de schimbarile constatate in circumstantele economice, in vederea restabilirii echilibrului contractual 103 . specie a clauzei de revizuire este clauza de hardship. Prevederile art. 623 CC referitoare la ajustarea contractuiui in cazul modificarii imprejumrilor ana- lizate mai sus au caracter general si supletiv, astfel incat partile pot reglementa prin clauze contractuale (care pot deroga de la dispozitiile legale respective) obligatia partilo r de a proceda la modificarea continutului contractuiui atunci cand pe parcursul executarii sale se produc, fara culpa partilor, evenimente ce nu puteau fi prevazute in momentul incheierii contractuiui, dar care, schim- band substantial elementele avute in vedere de parti in momentul contractarii, creeaza pentru unui dintre contractanti ingreunare substantiala a executarii contractuiui, si care deci ar fi inechitabil sa fie suportata numai de partea afectata; 3) printr-o clauza inserata in cuprinsul contractuiui, care atribuie uneia dintre parti dreptul de a modifica in mod unilateral, in sensul si in limitele convenite, anumite clauze ale contractuiui. Uneori legea prevede expres posibilitatea includerii in contract a clauzei privind dreptul modificarii contractuiui de catre una dintre parti. Astfel, in conformitate prevederile art. 1237, alin. (3) CC referitoare la contractul de credit bancar, in cazurile prevazute de contract, creditorul poate modifica in mod unilateral marimea dobanzii la credit. La fel, in materia contractuiui de servicii

103

Clauzele de revizuire se deosebesc de clauzele de indexare (a se vedea p. 4.2.2 referitor la clauza cu privire la pre(). Clauzele de indexare opereaza automat, pe cand cele de revi zuire prevad obligatia partilor de a revedea i a readapta prestatiile lor.

Partea a II-a. T E O R I A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

379

turistice, art. 1136, alin. (2) dispune ca contractul in cauza poate prevedea po sibilitatea modificarii pretului serviciilor de catre organizator, indicandu-se modalitatea calcularii pretului modificat. De mentionat ca, in vederea protejarii partii mai slabe a contractului (atat contractul de credit bancar, cat i contractul de servicii turistice sunt contracte de adeziune), legea stabileste ca, in cazul in care contractul prevede dreptul de modificare unilateral a contractului, aceasta se va face in functie de anumiti factori exteriori, de natura obiectiva, independent de vointa partii ce operea - za modificarea. Astfel, modificarea marimii dobanzii la creditul bancar se va face in functie de modificarea ratei de refinantare a Bancii Nationale, ratei inflatiei, evolutia pietei, tinandu-se cont de regulile echitatii, iar modificarea pretului pentru serviciile turistice se va opera in mod exceptional, in cazul schimbarii preturilor pentru transport, a taxelor pentru anumite servicii (taxa de imbarcare si debarcare in porturi si aeroporturi, alte taxe). De notat ca in ambele contracte, daca nu este de acord cu modificarile operate, clientul este indreptatit sa rezilieze contractul (a se vedea art. 1242, alin. (2) si 1136, alin. (3) CC).

Efectele modificarii contractului

Dupa cum s-a indicat deja, modificarea opereaza, in principiu, pentru viitor. Insa nu este exclus ca, in unele situatii, modificarea sa aiba putere retroactive.

Modificarea pentru viitor

In contractele cu executare succesiva, conform regulii generale, perioada anterioara modificarii contractului nu este pusa in cauza; partile nu sunt in drept sa ceara restituirea prestatiilor executate. Astfel, daca partile unui contract de locatiune au convenit ca, incepand cu luna urmatoare, marimea chiriei sa fie redusa cu 20%, locatarul, in mod normal, nu poate cere restituirea a 20% din sumele chiriei achitate pana la momentul modificarii contractului. Este important de mentionat ca, in cazul modificarii, contractul va produ ce in viitor efectele care rezulta din noul sau con^inut. In acest context apare urmatoarea intrebare: este oare acesta contractul vechi, care subzista avand elemente noi, sau ia na^tere un contract nou, care il inlocuieste pe cel vechi? Raspunsul la aceasta intrebare depinde de natura modificarilor contractu lui care se produc. Este cert ca, daca modificarile efectuate schimba calificarea contractului, nu se poate vor bi de simpla modificare, ci de crearea unui nou contract. De exemplu, daca intr-un contract de comodat partile prevad pentru viitor plata unei remuneratii pentru folosinta bunului, acesta se transforma

intr-un contract de locatiune. Aceasta situatie cade sub incidenta institutiei no- vatiei (art. 665 CC). In orice caz, este important de a stabili daca se modifica un element (clauza) esential sau accesoriu al contractuiui 104 . Daca se modifica un element esential al contractuiui, sunt mai mari sansele ca un asemenea contract sa-si schimbe natura juridica, prin urmare si calificarea (cu consecintele res pective), decat in cazurile in care se modifica un element accesoriu.

Modificarea retroactiva
In virtutea principiului libertatii contractuale, partile pot conveni, in unele cazuri, ca modificarile operate sa aiba efecte si pentru trecut. Astfel, in contractul de locatiune, in care partile au convenit sa reduca marimea chiriei, nimic nu se opune ca aceasta modificare sa opereze si pentru trecut, adica lo- catorul sa fie tinut la restituirea sumelor chiriei platite de locatar in marimea proportionala cu noul cuantum al chiriei (de exemplu, 20%). Cat priveste contractele cu executare instantanee, retroactivitatea efectelor modificarii contractuiui depinde de faptul daca contractul a fost sau nu exe - cutat. Astfel, nu poate fi modificat un contract cu executare instantanee care a fost deja executat. Aceasta teza reiese din faptul ca, in acest caz, contractul, ca si obligatiile ce rezulta din el, inceteaza (se stinge) prin executare (a se vedea art. 643 CC). De aceea nu se poate modifica ceea ce nu mai exista. De exemplu, daca partile au incheiat un contract de vanzare-cumparare si 1-au executat (vanzatorul a predat bunul, iar cumparatorul a platit pretul), partile nu mai pot conveni asupra modificarii acestui contract, intrucat, din momentul exe- cutarii lui, el si-a incetat existenta. Chestiunea retroactivitatii efectelor modificarii contractuiui trebuie pri - vita sub doua aspecte: intre parti eficacitatea modificarii cu caracter retroactiv nu trezeste indoieli, data ce vointa partilor de a plasa noul lor acord in albia vechiului contract este certa si conditiile de validitate a acestuia sunt indeplinite; fata de terti insa, asemenea modificare nu este opozabila. De exemplu, daca debitorul unei obligatii contractate sub conditie (a se vedea art. 234 CC) accepta sa modifice contractul in sensul suprimarii conditiei, fideiusorul sau va ramane obligat numai sub rezerva conditiei. Mai mult decat atat, legea dispune ca, in cazul modificarii, fara

104

Clauzele esentiale si accesorii au fost examinate in p. 4.2 al prezentului capitol.

Partea all-a. T E O R I A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

381

acordul fideiusorului, a obligatiei garantate, cand aceasta modificare atrage marirea raspunderii sau alte consecinte nefavorabile pentru fideiusor, fidejusiunea inceteaza (art. 1167, alin. (2) CC).

5.5.3.

Rezolutiunea, rezilierea si revocarea contractului

Terminologie
In virtutea principiului pacta sunt servanda, contractul legal incheiat are putere de lege intre parti $i urmeaza a fi executat. In unele cazuri insa se pune problema desfiintarii contractului inainte ca el sa fie executat. Codul civil 105 cunoaste urmatoarele modalitati de desfiintare a contractului: rezolutiunea, rezilierea si revocarea 106 . Rezolutiunea consta in desfiintarea retroactiva a contractului cu executare instantanee si repunerea partilor in situatia existenta anterior incheierii lui. Rezilierea consta in desfiintarea contractului cu executare succesiva, avand efecte numai pentru viitor. Revocarea 107 consta in desfiintarea de catre consumator a contractului in cheiat cu un intreprinzator in cazul in care ii revine un asemenea drept conform legii. Este necesar a face deosebire intre desfiintarea contractului pe cale de rezolu|iune, reziliere si revocare, pe de parte, i nulitatea contractului, pe de alta parte. Cauzele nulitatii sunt anterioare sau concomitente cu momentul incheierii contractului. Nulitatea se bazeaza pe premisa ca un contract nu a fost valabil incheiat. Cauzele rezolutiunii, rezilierii si revocarii insa sunt in - totdeauna posterioare incheierii contractului si opereaza in privinta unui contract valabil incheiat, care, in temeiul legii sau prin acordul partilor, este desfiintat. Nulitatea, in functie de natura contractului, poate avea efect retro-

105 106

De notat ca Codul civil precedent opera doar cu notiunea de reziliere. De mentionat ca in Codul civil este utilizat si termenul denuntarea contractului: art. 1050 opereazS cu acest termen, care este, in contextul dat, sinonim cu cel de reziliere. De notat ca termenul revocare este folosit uneori in Codul civil pentru a desemna re - zolujiune sau reziliere a manifestarii de vointa intr-un contract unilateral. Este cazul contractului de donate, atunci cand legea prevede ca donatorul poate revoca donatia (art. 834, alin. (3) i 835 CC) $i al contractului de mandat, unde se vorbete despre revo carea mandatului de catre mandant (art. 1050 CC). Cu privire la diferite sensuri in care este folosit termenul revocare in Codul civil, a se vedea: S. Mamaliga, Rezolutiunea, rezilierea $i revocarea contractului, in Chidul judecHtorului in materie civila si comerciald al Republicii Moldov a, Editura Rolsi Media S.R.L., Chisinau, 2004, p. 199.

107

382

DREPT CIVIL

activ, asemenea rezolutiunii, sau poate opera numai pentru viitor, ca in cazul rezilierii (a se vedea art. 219, alin. (1) CC). Art. 733, alin. (1) CC stabilete ca contractul nu poate fi altfel rezolvit, re- ziliat sau revocat decat in temeiuri prevazute de lege sau prin acordul partilor. Din aceasta prevedere legala rezulta doua modalitati de rezolutiune (reziliere) a contractului, pe care le vom analiza in cele ce urmeaza: rezolutiunea si rezilierea legala, adica efectuata in temeiurile preva zute de lege (A) si rezolutiunea si rezilierea conventional, adica efectuata prin acordul partilor (B).

A. Rezolutiunea si rezilierea legala a contractului

a) Rezolutiunea in cazul neexecutarii contractului. In cazul in care una dintre partile contractului nu executa obligatiile asu - mate, cealalta parte are posibilitatea de a alege una din urmatoarele optiuni: a) sa invoce exceptia de neexecutare a contractului in conditiile evocate mai sus; b) sa ceara executarea silita in natura (daca aceasta mai este posibila) sau exe cutarea silita prin echivalent (despagubiri) 108 sau c) sa rezolutioneze contractul, pretinzand eventual si despagubiri. Pentru creditorul obligatiei neexecutate uneori este preferabil sa desfiinte- ze contractul, pentru a pune astfel capat incertitudinii cu privire la atitudinea debitorului si pentru a primi inapoi, integral, prestatia ce a facut -o; la aceasta finalitate raspunde institutia rezolutiunii pentru neexecutare 109 . In acest sens, rezolutiunea este sanctiune a neexecutarii culpabile a contractului, aplicata debitorului obligatiei neexecutate. Domeniul de aplicare a rezolutiunii. Traditional, in doctrina tarilor ce fac parte din sistemul dreptului continental, se afirma ca rezolutiunea se aplica numai categoriei contractelor sinalagmatice, intrucat interdependenta obliga tiilor contractuale este specifica doar acestor contracte. Totui, unii autori au remarcat ca mecanismul rezolutiunii, dei desemnat sub alte sintagme (de exemplu, revocare ), se regaseste si in contractele unilaterale 110 . Cat priveste legislatia noastra, din analiza dispozitiilor Codului civil se poate trage concluzia ca domeniul de aplicare a rezolutiunii (sau a rezilierii in cazul contractelor cu executare succesiva) cuprinde totalitatea contractelor, inclusiv a

108 109 110

Creditorul poate cere despagubiri in locul prestatiei in natura in conditiile art. 609 CC. T. R. Popescu, P. Anca, op. cit., p. 138. A. Benabent, op. cit., p. 239.

Partea a l l - a . T E O R I A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

383

celor unilaterale 11 '. Intr-adev&r, prevederile referitoare la rezolutiune, reziliere si revocare sunt situate intr- un capitol aparte al Titlului II Despre contracte in general al Cartii a treia i nu in capitolul consacrat contractuiui sinalagmatic. In favoarea aceleiasi concluzii vorbesc ?i prevederile legale in materia unor contracte unilaterale. Astfel, art. 834, alin. (3) si art. 835 CCprevad posibilitatea revocarii contractuiui de do natie, care in esenta reprezinta rezolutiune. Temeiul juridic al rezolutiunii. In doctrina au fost expuse mai multe opi- nii privind temeiul juridic al rezolutiunii in cazurile neexecutarii contractuiui. Diferiti autori au reliefat diferite laturi ale fundamentului juridic pe care se bazeaza institutia rezolutiunii pentru neexecutare, care se combina i se com - pleteaza reciproc. Astfel, s-a relevat ca temeiul rezolutiunii consta intr-o conditie rezoluto- rie 112 tacita existenta in fiecare contract sinalagmatic. Neexecutarea obligatiei constituie, in acest sens, indeplinirea conditiei rezolutorii, avand ca efect des fiintarea retroactiva a contractuiui. De asemenea, desfiintarea contractuiui pentru neexecutare ar e caracter de sanctiune pentru partea culpabila, avand drept scop preintampinarea pro - ducerii unui prejudiciu in patrimoniul creditorului, pentru a evita situatia sa suporte riscurile insolvabilitatii debitorului. alta latura, evidentiata de majoritatea autorilor, constituie caracterul reciproc i interdependent al obligatiilor in contractele sinalagmatice; existen ta i executarea obligatiilor unei parti ii are cauza juridica in existenta i exe cutarea obligatiilor celeilalte parti. Neexecutarea obl igatiilor de catre parte lipseste de temei juridic obligatiile celeilalte, astfel incat se impune desfiintarea intregului contract 113 . Conditiile exercitarii rezolutiunii. Pentru ca sa fie exercitata rezolutiunea, trebuie sa fie indeplinite urmatoarele conditii: 1) Una dintre parfi sa nu fi executat obligatiile sale. Potrivit art. 602, alin. (2) CC, neexecutarea include orice incalcare a obligatiilor, inclusiv execu tarea necorespunzStoare sau tardiva. Insa nu orice neexecutare a obligatiilor da temei pentr u rezolutiunea contractuiui. Art. 735 (1) CC stipuleaza ca par te poate rezolvi contractul doar daca exista neexecutare esentiala din partea celeilalte parti, adica nu este doar neexecutare neinsemnata.

1,1 112 113

A se vedea: S. Mamaliga, op. cit., p. 200. Referitor la condifia rezolutorie a se vedea art. 240 CC. Pentru analiza teoriilor privind temeiul rezolutiunii a se vedea: L. Pop, op. cit., p. 80-82; C. Statescu, C. Birsan, op. cit., p. 95; I. Adam, op. cit., p. 93-95.

384

DREPT CIVIL

In literatura de specialitate 114 s-au analizat diferite aspecte si ipoteze pri vind neexecutarea obligatiilor ca temei pentru rezolutiunea contractului. Ast fel, s-a incercat de a fundamenta teza privind posibilitatea rezolutiunii in cazul neexecutarii partiale a obligatiei. Neexecutarea este partiala daca debitorul a executat numai anumita cantitate din prestatiile asumate, sau a executat aceste prestatii integral, dar in mod defectuos, astfel meat valoarea lor econo mica este diminuata in raport cu ceea ce s-a contractat initial. In acest context s-a apreciat ca partea din obligatia neexecutata trebuie sa fi fost considerata esentiala la incheierea contractului. Cu referire la contractele sinalagmatice, legea precizeaza ca daca neexecutarea o bligatiei se limiteaza la parte din prestatie, creditorul poate rezolvi contractul integral doar in cazul in care nu are nici un interes in executarea partiala a prestatiei (art. 709, alin. (3) CC). Daca insa executarea partiala prezinta interes pentru c reditor, el poate s-o accepte, iar cat priveste partea neexecutata, el are dreptul de optiune: fie sa ceara executarea silita a partii neexecutate, fie sa rezolutioneze partial contractul. La fel, s-a remarcat ca rezolutiunea este admisibila executarii necorespunzatoare a obligatiilor, daca viciile prestatiei sunt importante. Nu este justificata rezolutiunea in ipoteza in care bunul livrat prezinta unele defectiuni, care nu -1 fac imposibil de a fi folosit conform destinatiei sau care pot fi usor inlatura te. De asemenea, s-a pus problema rezolutiunii in cazul intarzierii in executarea obligatiilor. In acest context s-a specificat ca daca obligatia nu este executa ta in termen, intarzierea constituie neexecutare temporara, creditorul avand dreptul sa reclame despagubiri pentru a acoperi prejudiciul cauzat printr -o asemenea neexecutare ( daune-interese moratorii). Daca insa, din cauza intarzierii, creditorul nu mai are nici un interes sa primeasca prestatia de la debitor, creditorul este indreptatit la rezolutiune, avand si in acest caz dreptul la des pagubiri ( daune-interese compensatorii). Art. 735, alin. (2) CC contine lista a circumstantelor care trebuie sa fie luate in considerare pentru a determina, in fiecare caz aparte, daca neexecu tarea este esentiala. a) Neexecutarea priveaza substantial creditorul de ceea ce acesta se astepta de la executarea contractului. De exemplu, un auditor s-a angajat sa efectueze auditul raportului financiar anual al unei societati. Daca, in urma unei erori comise de auditor, societatea a fost amendata pentru incalcarea legislatiei fis - cale, aceasta este indreptatita sa rezolutioneze contractul cu auditorul.

114

A se vedea: V. Stoica, Rezolutiunea si rezilierea contractelor civile, ALL, Bucuresti, 1997, p. 58-

60.

Partea a II-a. T E O R I A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

385

Creditorul nu poate rezolvi contractul daca debitorul demonstreaza ca nu a prevazut si nu putea sa prevada in mod rezonabil acest rezultat. De exemplu, A a incheiat cu un contract de antrepriza, prin care s - a obligat sa construiasca pentru un local pentru fabrica in cursul anului 2004. nu 1 -a informat pe A despre aceea ca el a inchiriat echipament la un pret foarte inalt pentru a in - cepe lucrarile la 2 ianuarie 2005. nu poate rezolvi contractul pe motivul ca A nu a finisat constructia inainte de 2 ianuarie. b) Executarea intocmai a obligatiilor tine de esenta contractului. Aceasta circumstanta nu tine de gravitatea reala a neexecutarii , ci de natura obligatiei contractuale, a carei stricta executare poate fi esentiala. De exemplu, in contractul de vanzare-cumparare momentul executarii obligatiei de predare a bunului este considerat, in mod uzual, ca esential, astfel incat nerespectarea termenului de predare a bunului poate servi ca temei pentru rezolutiunea con tractului. De exemplu, A a incheiat cu un contract de vanzare -cumparare, in virtutea caruia A s-a obligat sa livreze lui partida de brazi de revelion intre 20 si 25 decembr ie 2003. Daca A a livrat brazii la 2 ianuarie 2004, poate refuza primirea livrarii si rezolvi contractul. c) Neexecutarea este intentionata sau din culpa grava. Dolul (intentia) si culpa grava, fiind cele mai grave forme ale vinovatiei, comporta si sancti une mai severa rezolutiunea contractului. Totusi, rezolutiunea contractului ar putea fi contrara principiului neinsemnata. d) Neexecutarea da temei creditorului sa presupuna ca nu poate conta pe executarea in viitor a contractului. Creditorul este in drept sa rezolutioneze contractul, daca, bazandu- se pe totalitatea circumstantelor, el nu are nici speranta in executarea conforma a contractului in viitor. Daca una dintre parti trebuie sa execu te obligatia esalonat, prin prestatii consecutive, si este evident ca viciile depistate in prestatiile precedente se vor repeta si in cadrul presta tiilor ulterioare, cealalta parte poate rezolvi contractul, chiar daca viciile in executarea anterioara nu j ustificau prin sine rezolutiunea. De remarcat ca prevederile enuntate, fiind inspirate din Principiile Unidroit (art. 7.3.1), care nu fac distinctie intre rezolutiune si reziliere, sunt aplica bile in egala masura atat rezolutiunii, cat si rezilierii (rezilierea va fi analizata in continuare). 2) Neexecutarea sd fie imputabila partii care nu si -a indeplinit obligatia. Problematica culpei debitorului ca conditie
115

bunei-credinte,

daca

neexecutarea,

chiar

?i

intentionata,

este

necesara

pentru

rezolutiunea

contractului a suscitat controverse in doctrina

. Unii autori includ in sfera

115

Pentru detalii a se vedea: L. Pop, op. cit., p. 85-86.

386

DREPT CIVIL

termenului de rezolutiune toate cazurile de desfiintare a contractelor sina lagmatice ca urmare a neexecutarii obligatiilor asumate de una dintre parti, indiferent daca neexecutarea este culpabila sau este determinate de impre - jurare neimputabila partii respective. Majoritatea autorilor, la care ne raliem, sustin insa ca neexecutarea trebuie sa fie culpabila. Daca neexecutarea este consecinta unor cauze neimputabile celeilalte parti, se pune problema ince- tarii contractuiui pentru imposibilitate fortuita de executare si a riscurilor contractuale, astfel cum s -a aratat anterior. In cazurile in care nu sunt intrunite conditiile pentru efectuarea re zolutiunii, legea dispune ca creditorul are dreptul la reducere proportionala a obligatiei sale corelative, care se determina in functie de toate circumstantele pertinente (art. 746 CC). Particularitatile rezolutiunii contractelor sinalagmatice. Pe langa prevederile in materia rezolutiunii contractelor in general, Codul civil contine si prevederi speciale consacrate rezolutiunii contractelor sinalagmatice. Con form art. 709, alin. (1) CC, daca una dintre parti nu executa sau executa in mod necorespunzator prestatie scadenta decurgand dintr-un contract sinalagmatic, cealalta parte poate, dupa expirarea fara rezultat a unui termen rezonabil pe care 1 -a stabilit pentru prestatie sau remediere, sa rezolutioneze contractul daca debitorul trebuia sa -si dea seama, in baza termenului de gratie, de imi- nenta rezolutiunii. Comparand prevederile art. 709, alin. (1) CC cu cele cuprinse in art. 735 CC, putem constata unele particularitati de abordare a conditiilor de rezolu tiune a contractelor sinalagmatice in raport cu cele ce se refera la contracte in general. Astfel, spre deosebire de art. 735, in ipoteza prevazuta de art. 709 rezolu tiunea poate fi exercitata pentru orice fel de neexecutare a contractuiui, i nu numai pentru neexecutarea esentiala. alta particularitate se refera la conditia acordarii unui termen de grafte sau a somatiei. Astfel, daca in conditiile art. 735 acordarea unui termen de gratie nu este ceruta expres, atunci, potrivit art. 709, rezolutiunea poate fi efec - tuata daca se intrunesc urmatoarele conditii: debitorului i s-a stabilit anterior un termen rezonabil pentru prestatie sau remediere (in cazul in care nu a fost stabilit un termen sau terme nul este necorespunzator de scurt, se considera ca stabilit un termen rezonabil); termenul a expirat fara nici un rezultat; debitorul trebuia sa-si dea seama, in baza termenului de gratie, de iminenta rezolutiunii.

Partea a II- . T E R I A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

387

Legea mai precizeaza ca daca in raport cu felul neexecutarii obligatiei nu se poate stabili un termen, se face somatie. Totodata, legea (art. 710 CC) enumera cazurile in care nu este necesara stabilirea unui termen de gratie sau somatia: debitorul a respins in mod cert si definitiv executarea; incalcarea obligatiei consta in faptul ca prestatia nu a avut loc intr -un anumit termen stabilit prin contract si creditorul a legat prin contract interesul sau pentru prestatie de executarea ei in termen; datorita unor imprejurari speciale, luandu-se in considerare interesele ambelor parti, rezilierea imediata este justificata; a expirat termenul de 30 de zile de la scadenta si de la intrarea unei note de plata sau a unei alte invitatii de plata similare (art. 617, alin. (4) CC) fara ca obligatia sa fie ex ecutata. In toate cazurile enumerate, daca nu este necesara somarea sau daca este evidenta inutilitatea prelungirii termenului de executare, creditorul poate re - zolvi contractul imediat. Mai mult decat atat, creditorul este indreptatit sa rezolutioneze co ntractul chiar si inainte de scadenta, daca este evident ca premisele dreptului de rezo - lutiune se vor realiza (art. 709, alin. (4) CC). De exemplu, un antreprenor se angajeaza sa construiasca un imobil pana la 1 decembrie. Catre 1 noiembrie nu s -a construit decat fundatia imobilului, astfel incat, tinand cont de capacitatile antreprenorului, este evident ca lucrarile vor fi terminate cu intarziere sem - nificativa. In ipoteza in care termenul este conditie esentiala a contractului, clientul este indrep tatit sa rezolutioneze contractul inainte de 1 decembrie. Legea stabileste in mod expres cazurile in care un contract sinalagmatic nu va putea fi rezolvit: incalcarea obligatiei este neinsemnata; nu este executata obligatie in sensul art. 512, iar credit orului i se poate pune in seama, in conditiile incalcarii, mentinerea contractului; creditorul raspunde in totalitate sau in mod apreciabil pentru neexe cutarea obligatiei, ori neexecutarea obligatiei pentru care nu trebuie sa raspunda debitorul a intervenit intr-un moment in care creditorul este in intarziere de primire; pretentiei i se opune exceptie pe care debitorul a ridicat - o deja sau va ridica dupa rezolutiune (art. 711 CC). Operarea rezolutiunii. Legislatiile diferitelor tari contin doua abordari diferite in materia operarii rezolutiunii. Astfel, in legislatiile unor tari (Franta, Italia, Olanda, Romania, Rusia etc.) rezolutiunea are un caracter judiciar, ceea

388

DREPT CIVIL

ce implica necesitatea pronuntarii sale de catre organul de jurisdictie. Rezolu tiunea poate opera de plin drept, fara interventia instantei de judecata, doar cu titlu de exceptie, in cazurile expres prevazute de lege, sau daca partile au inserat in contract clauza rezolutorie (pact comisoriu), prin care au prevazut conditiile in care rezolutiunea se va produce in mod automat. Conform legislatiilor al tor tari (Germania, Austria, Anglia etc.), daca creditorul are dreptul de a rezolvi contractul, rezolutiunea se face prin simpla notificare a celeilalte parti. Legiuitorul nostru a adoptat cea de a doua solutie. Astfel, in conformitate cu art. 737, alin. (1) CC, rezolutiunea contractului opereaza prin declaratie scrisa fata de cealalta parte. Declaratia (notificarea) 116 privind rezolutiunea contractului constituie un act juridic unilateral. In aceasta calitate, pentru a produce efecte juridice, ea trebuie sa indeplineasca toate conditiile de validita te a actului juridic impuse de lege. Cat priveste momentul in care rezolutiunea produce efecte, se pune in- trebarea: acest moment este cel al emiterii notificarii de rezolutiune sau cel al receptionarii ei de catre cocontractant? Intrucat notificarea in cauza este un act juridic, ei ii sunt aplicabile dispozitiile art. 200 CC, potrivit carora mani- festarea de vointa care trebuie receptionata de cealalta parte produce efecte in momentul in care parvine acesteia (indiferent de faptul daca a luat sau nu cunostinta de continutul ei). Notificarea debitorului cu privire la rezolutiunea contractului trebuie fa cuta fara intarziere. Daca prestatia este oferita cu intarziere sau nu corespunde in alt fel prevederilor contractului, creditorul pierde dreptul de rezolutiune, daca nu notifica cealalta parte intr-un termen rezonabil de la data la care a aflat sau trebuia sa afle despre oferta sau executarea necorespunzatoare (art. 737, alin. (2) CC). Caracterul rezonabildepinde de circumstantele fie - carui caz aparte. In cazul in care creditorul poate obtine usor alta executare i poate deci specula pe crestere sau scadere a pretului, notificarea trebuie sa fie facuta imediat. Daca insa el are nevoie de timp pentru a gasi alta execu tare, termenul rezonabil va fi mai lung. Obligatia de notificare intr-un termen rezonabil a declaratiei de rezolutiune permite debitorului sa evite prejudiciile ce s-ar putea ivi din incertitudinea in privinta posibilitatii debitorului de a sti daca creditorul va accepta executarea.

116

In art. 737 CC legiuitorul utilizeaza doi termeni diferiti pentru desemnarea aceluiasi act: in alineatul 1 - declaratie , iar in alineatul 2 - notificare. Ca propunere de lege fe- renda consideram ca, in vederea evitarii eventualelor confuzii in interpretarea acestor prevederi, ar fi oportun sa se foloseasca un singur termen. De notat ca in art. 7.3.2 al Principiilor Unidroit din care au fost inspirate dispozitiile art. 737 CC se opereaza cu un singur termen - notificare.

Partea a II- . T E R I A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

389

Termenul de rezolutiune a contractuiui poate fi stabilit prin acordul par tilor. Daca insa partile nu s-au inteles in acest sens, celui indreptatit i se poate stabili de catre cealalta parte un termen rezonabil pentru rezolutiune. Daca nu exercita acest drept pana la expirarea termenului, creditorul poate rezolvi contractul numai la expirarea fara rezultat a unui termen de gratie rezonabil, stabilit de el, sau dupa soma tie ramasa fara efect (art. 741 CC). In contractele cu pluralitate de subiecti dreptul de rezolutiune nu poate fi exercitat decat de toti creditorii sau debitorii contra tuturor debitorilor sau creditorilor, iar daca dreptul de rezolutiune se stinge pentru unui dintre cei indreptatiti, se stinge si pentru ceilalti (art. 746 CC). In legatura cu operarea rezolutiunii se pune problema de a sti daca mai este necesara si conditia punerii in intarziere a debitorului. Din prevederile Codului civil rezulta ca debitorul nu este de drept pus in intarziere prin sim- plul fapt al neexecutarii sau prin implinirea termenului de scadenta a datoriei, in afara de cazul expres prevazut de art. 617, alin. (4) si tinandu-se seama de prevederile art. 617, alin. (2), care enumera cazurile in care somatia nu este ne cesara. Astfel, din dispozitia art. 617, alin. (1) reiese ca debitorul se considera in intarziere numai daca nu executa obligatia in urma somatiei primite de la creditor dupa scadenta. Cat priveste contractele sinalagmatice, dupa cum s-a mentionat, necesitatea somatiei este expres prevazuta de lege (art. 709, alin. (2) CC). In ceea ce priveste alte contracte, care nu intra in categoria celor sinalagmatice, consideram so matia nu este conditie necesa ra pentru declararea rezolutiunii. Totusi, dupa cum s -a aratat in literatura, punerea in intarziere este foarte importanta pentru a putea dovedi refuzul de executare a obligatiilor de catre cealalta parte contrac - tanta. De asemenea, punerea in intarziere este de dorit atunci cand urmeaza a se solutiona problema obligarii la plata de despagubiri moratorii 117 . Efectele rezolutiunii. Rezolutiunea contractuiui comporta urmatoarele efecte: a) b) contractul este desfiintat si partile sunt eliberate de obligatia de a pres- ta in viitor; partile sunt repuse in situatia anterioara incheierii contractuiui, resti - tuind una alteia prestatiile executate si veniturile realizate in temeiul contractuiui desfiintat - restitutio in integrum (art. 738, alin. (1) CC). Rezolutiunea se aplica numai pentru neexecutarea contractelor cu execu tare instantanee (imediata). De exemplu, in contractul de vanzare -cumparare,

117

A s e vedea: L. Pop, op. cit., p. 86.

390

DREPT CIVIL

care este un contract cu executare instantanee, daca uneia dintre parti ii este imputabila neexecutare esentiala a obligatiilor sale, cealalta parte este in drept sa rezolutioneze contractul, care va duce la desfiintarea lui retroactiva, partile trebuind sa-si restituie reciproc tot ce si-au prestat: cumparatorul va restitui bunul, iar vanzatorul - pretul. De notat ca obligatiile partilor nascute din rezolutiune trebuie sa fie exe - cutate simultan (art. 740 CC). Exista cazuri in care restituirea prestatiei in natura, din diferite motive, n u este posibila. Atunci repunerea partilor in situatia anterioara are loc prin oferirea compensatiei in bani. Art. 738, alin. (2) enumera cazurile cand se pro - cedeaza la asemenea inlocuire: a) in functie de caracterul prestatiei, restituirea in natura este i mposibila; b) obiectul primit este consumat, instrainat, grevat, prelucrat sau trans format; c) obiectul primit este deteriorat sau a pierit; uzura bunului rezultata din folosinta lui conforma destinatiei nu se ia in considerare. Obligatia compensarii in bani in locul restituirii prestatiei in natura se exclude in urmatoarele cazuri: a) b) c) d) atunci cand viciul care da drept la rezolutiune iese la iveala doar in timpul prelucrarii sau transformarii obiectului; in masura in care creditorul raspunde de deteriorarea sau piei rea bunului; atunci cand deteriorarea sau pieirea s-ar fi produs chiar si in cazul in care bunul s-ar fi aflat la creditor; daca, in cazul unui drept de rezolutiune conferit de lege, deteriorarea sau pieirea s-a produs la cel indreptatit sa ceara rezolutiunea, desi acesta a dovedit diligenta unui bun proprietar, imbogatirea realizata urmand sa fie restituita (art. 738, alin. (5) CC). Pe langa restituirea in natura sau prin echivalent banesc a prestatiilor primite, debitorul este tinut sa restituie si veniturile realizate din fructificarea bunului care a constituit obiect al prestatiei. In cazul in care, contrar regu - lilor bunei administrari, debitorul nu obtine beneficii de pe urma bunului, desi acest lucru ar fi fost posibil (manifestand acea dili genta pe care in mod obisnuit exercita in propriile afaceri), el este obligat fata de creditor la com- pensarea valorii veniturilor ratate. Totodata, debitorul este indreptatit la restituirea cheltuielilor necesare facute in legatura cu bunul (art. 739 CC). Operarea rezolutiunii, ca sanctiune pentru neexecutarea contractului de catre debitor, nu il lipseste pe creditor de dreptul de a cere repararea prejudi-

Partea a II- . T E O R I A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

391

ciului cauzat prin neexecutare, conform regulilor Codului civil privind raspun- derea pentru neexecutarea obligatiilor (art. 602-619). De exemplu, A a incheiat un contract de antrepriza cu B, obligandu- se sa construiasca casa. In urma executarii defectuoase a lucrarilor de constructie, casa s- a naruit. este in - dreptatit sa rezolutioneze contractul si sa ceara repararea prejudiciilor. Marimea despagubirii poate fi evaluata anticipat printr -o clauza penala sau prin acordul partilor intervenit dupa producerea prejudiciilor. In cazul in care partile nu vor ajunge la intelegere in aceasta privinta, marimea despa gubirii se va stabili, la cerere, de catre instanta de judecata. In acest context, tinem sa aten^ionam ca daca rezolutiunea contractului poate fi operata fara a se adresa in instanta de judecata, in cazul in care debito- rul refuza sa repare prejudiciul reclamat, creditorul nu poate s& se indestuleze din patrimoniul debitorului prin propria sa putere. Repararea prejudiciului se va produce, deci, prin efectul unei hotarari a organului jurisdictional, suscep- tibila de executare pe cale silita. De asemenea, debitorul poate fi obligat i la plata despagubirilor pentru prejudiciile suferite de creditor, in conditiile raspunderii civile delictuale. De exemplu, in cazul rezolutiunii unui contract de vanzare-cumparare vanzatorul este indreptatit la recuperarea prejudiciului in cazul degradarii bunului vandut, din culpa debitorului. In pofida faptului ca rezolutiunea are ca efect incetarea contractului, exista unele clauze care pot supravietui rezolutiunii. Acestea sunt, in special, clauzele privind solutionarea litigiilor, dar pot exista si altele, care, prin natura lor, sunt destinate sa produca efecte si dupa rezolutiunea contractului (art. 738, alin. (6) CC). De exemplu, contractul p oate contine clauza care prevede obligatia unuia dintre cocontractanti sa nu divulge informatia confidential^ care i-a parvenit in cadrul derularii raporturilor contractuale, chiar si dupa incetarea contractului ( clauza de confidentialitate). Un alt exemplu este clauza de necon- curenta, in virtutea careia parte se obliga sa nu desfa^oare, pe parcursul unei perioade de timp, activitati care ar face concurenta cocontractantului, chiar i dupa incetarea raporturilor contractuale (a se vedea art. 1210 CC). Legea prevede cazurile in care rezolutiunea nu produce efecte: daca una dintre parti si-a rezervat dreptul de rezolutiune pentru cazul in care cealalta parte nu-si indeplineste obligatia, rezolutiunea nu produce efecte atunci cand cealalta parte se poate elibera de obligatie prin compensare si declara compensarea imediat dupa ce a primit de- claratia de rezolutiune (art. 743 CC); in cazul in care dreptul de rezolutiune a contractului este stipulat cu conditia de a se plati penalitatea, rezolutiunea este fara efect daca

392

DREPT CIVIL

penalitatea nu a fost platita pana la declaratia de rezolutiune sau con comitent cu ea, iar cealalta parte, din acest motiv, a respins neintarziat declaratia. Rezolutiunea produce, totusi, efecte daca, dupa respingerea sa, penalitatea este platita neintarziat (art. 745 CC). In ceea ce priveste efectele rezolutiunii contractuiui fata de terti, tinem sa precizam ca, in principiu, rezolutiunea contractuiui desfiinteaza toate dreptu rile transmise tertilor de catre dobanditorul prestatiei care a format obiectul contractuiui rezolvit. Deci, rezolutiunea contractuiui primar atrage si desfiin tarea contractuiui subsecvent, incheiat de parte cu un tert. Bineinteles ca tertul dobanditor se poate apara, invocand posesiunea de buna-credinta (a se vedea art. 375 CC).

Rezilierea in cazul neexecutarii contractuiui sau pentru alte motive intemeiate

Contractele cu executare succesiva pot fi desfiintate numai pentru viitor, lasandu-se neatinse prestatiile care au avut loc inaintea rezilierii. De exemplu, intr-un contract de locatiune, in cazul neexecutarii esentiale a obligatiilor sale de catre una dintre parti, cealalta poate rezilia contractul. In urma rezilierii, efectele contractuiui inceteaza pentru viitor, fara insa a fi afectate prestatiile care au fost deja realizate. Intr-adevar, contractul de locatiune, in virtutea caruia locatorul a asigurat folosinta unui bun, iar locatarul a platit chiria, nu poate fi desfiintat pentru trecut, intrucat beneficiul folosintei este ireversibil. Deci restituirea chiriei nu se justifica, deoarece ea ar duce la imbogatirea fara justa cauza a locatarului. exceptie in acest sens este prevazuta referitor la contractul de instrai - nare a bunului cu conditia intretinerii pe viata. Legea d ispune: beneficiarul intretinerii este in drept sa ceara rezolutiunea contractuiui in cazul nerespec tarii obligatiilor contractuale de catre dobanditor (art. 844, alin. (1) CC). Tinem sa mentionam ca, desi legiuitorul utilizeaza termenul rezolutiune, in realitate este vorba de reziliere, intrucat acest contract este prin natura sa un contract cu executare succesiva. In urma desfacerii acestui contract de catre beneficiarul intretinerii, acesta este indreptatit sa ceara restituirea bunului instrainat. De remarcat este faptul ca dobanditorul nu poate cere restituirea valorii intretinerii prestate. Deci, in acest caz rezilierea are un efect retroactiv specific - restituirea de catre una dintre parti a prestatiei primite. Finalitatea acestor dispozitii este apararea intereselor beneficiarului intretinerii care este considerat ca fiind partea mai vulnerabila a contractuiui si sanctionarea do banditorului pentru neexecutarea obligatiilor sale contractuale. Pe de alta par

Partea a II- . T E R I A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

393

te, consideram ca este necesar sa se vegheze ca beneficiarul intretinerii sa nu exercite abuziv dreptul sau la rezilierea contractului, ci doar in cazurile unor incalcari esentiale de catre dobanditor ale obligatiilor sale contractuale. Rezilierii i se aplica majoritatea reglementarilor in materie de rezolutiune (a se vedea art. 747, alin. (2) CC). Nu se vor aplica insa rezilierii prevederile ce tin de retroactivitatea efectelor desfiintarii contractului, precum si alt ele ce contravin esentei rezilierii. Totodata, legea prevede si derogare de la regula generala privind efectele rezilierii numai pentru viitor. Astfel, potrivit art. 748, alin. (4), daca, dupa reziliere, prestatiile efectuate nu mai prezinta interes pent ru cel indreptatit sa rezilieze, el poate extinde rezilierea si asupra acestor prestatii. Drept consecinta, va opera repunerea partilor in situatia anterioara. In acest caz vor fi aplicabile regulile respective in materia rezolutiunii. Legea contine si unele prevederi specifice rezilierii. La acestea se refera regulile privind posibilitatea rezilierii contractelor sinalagmatice cu executare succesiva pentru motive temeinice (art. 748 CC). Conform regulii generale, daca motivul rezilierii consta in neexecutarea unei obligatii contractuale (chiar daca aceasta neexecutare nu este esentiala), cealalta parte poate rezilia contractul cu conditia stabilirii unui termen de remediere (termen de gratie) sau a somatiei. Contractul poate fi reziliat la expirarea fara rezultat a termenului de remediere sau daca somatia a ramas fara efect. Regulile mentionate trebuie sa fie aplicate in armonie cu prevederile art. 709-711 CC. De asemenea, fara a se stabili un termen de gratie sau fara somatie, poate fi reziliat contractul cu executare succesiva pentru motive intemeiate. Exista motiv intemeiat atunci cand, luandu-se in considerare toate imprejurarile cazului $i interesele ambelor parti, nu se poate pretinde nici uneia dintre ele continuarea raporturilor contractuale pana la expirarea termenului de gratie sau de somatie (art. 748, alin. (2) CC). In afara de prevederile generale referitoare la rezilierea contractului enuntate, legislatia civila contine aplicatii ale acestor reguli in diferite materii speciale. De exemplu, in materia contractului de renta, legea prevede ca atat debi rentierul, cat si credirentierul au dreptul de a cere rezilierea contractului de renta daca, in urma neexecutarii obligatiilor sau din alte motive temeinice, continuarea acestor raporturi nu mai este posibila (art. 856, alin. (1) CC). In materia contractului de antrepriza, legea prevede dreptul clientului de a rezilia contractul din cauza viciilor lucrarii, cu conditia respectarii prevede - rilor art. 709 CC, analizat anterior (art. 963 CC). In materia contractului de servicii turistice, legea dispune ca, in cazul in care calatoria este, ca urmare a unor lipsuri, prejudicial in mod considerabil,

394

DREPT CIVIL

turistul poate rezilia contractul. Rezilierea contractului este admisibila doar daca organizatorul a lasat sa expire un termen care i- fost stabilit de catre turist, fara a efectua remedierea. Nu este necesara stabilirea unui termen daca remedierea este imposibila sau este refuzata de organizator ori daca rezilie rea imediata a contractului este justificata de un interes special al turistului (art. 1139 CC). Codul civil contine i alte reglementari privind rezilierea contractului din cauza neexecutarii obligatiilor contractuale de catre una dintre parti sau din alte motive intemeiate. Printre acestea se numara: art. 866 (contractul de co- modat); art. 884, 886, 889, alin. (2), 890, alin. (1), 901, alin. (2), 905, alin. (1) si (2), 906, 907 (contractul de locatiune); art. 942, 943, 949, 951 (contractul de an - trepriza); art. 992, alin. (2) si (3) (contractul de transport); art. 1073 (contractul de comision); art. 1242 (contractul de credit bancar), art. 1314, 1317,1318, 1324 (contractul de asigurare); art. 1352, alin. (2) (contractul de societate civila).

Rezilierea prin manifestarea de vointa a unei parti

Legea reglementeaza anumite situatii in care un contract cu executare suc cesiva poate fi reziliat printr-o manifestare unilaterala de vointa; in materia contractului de locatiune, art. 905, alin. (1) CC dispune ca rezilierea contractului incheiat fara termen poate avea loc la cererea oricarei parti (cu conditia unui preaviz de 3 luni); in materia contractelor de antrepriza si de prestari servicii, art. 942 CC prevede dreptul beneficiarului de a rezilia contractul oricand pana la realizarea completa a lucrarii sau a prestatiei (respectandu -se conditiile indicate), iar art. 974, alin. (2) CC prevede dreptul oricareia dintre partile contractului de prestari de servicii de a rezilia un contract pe termen nedeterminat; in materia contractului de transport, art. 992, alin. (1) CC prevede dreptul pasagerului de a rezilia contractul in orice moment (daca prin aceasta nu cauzeaza intarzieri); in materia contractului de mandat, art. 1050 CC reglementeaza condi tiile rezilierii (denuntarii) unilaterale a mandatului; in materia contractului de comision, art. 1072 CC acorda comitentului dreptul de a rezilia contractul in orice moment; in materia contractului de prestari de servicii turistice, art. 1143, alin. (1) CC dispune ca inainte de inceputul calatoriei, turistul poate rezilia oricand contractul;

Partea a II- . T E R I A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

395

in materia contractuiui de franchising, art. 1176, alin. (2) CC prevede ca daca durata nu este determinata sau depaseste 10 ani, oricare dintre parti are dreptul sa rezilieze contractul cu respectarea unui termen de preaviz de un an; in materia contractuiui de intermediere, art. 1183, alin. (1) CC prevede dreptul oricareia dintre parti de a rezilia un contract pe termen ned eterminat; in materia contractuiui de cont curent bancar, art. 1233, alin. (1) CC dispune ca contractul incheiat pe un termen nedeterminat poate fi reziliat in orice moment de titularul contului, cu conditia unui prea viz. Cat priveste rezilierea contractuiui de catre banca, legea impune anumite conditii in vederea protejarii titularului de cont (art. 1233, alin. (2) CC); in materia contractuiui de credit bancar, art. 1243, alin. (3) CC prevede dreptul debitorului de a rezilia in orice moment un contract de credit cu dobanda fluctuanta (cu conditia unei notificari); in materia contractuiui de asigurare, potrivit art. 1313, alin. (4) CC, in cazul contractelor incheiate pe termen nelimitat, ambele parti sunt indreptatite sa rezilieze contractul, respectand u n termen de preaviz de cel putin luna i de cel mult 3 luni; in materia contractuiui de societate civila, art. 1352, alin. (1) CC dis pune ca daca in contract nu este prevazuta durata determinata a societatii civile, fiecare asociat poate rezilia contractul cu un preaviz de 3 luni.

Rezolutiunea si rezilierea in cazul schimbarii imprejurarilor care a stat la baza incheierii contractuiui
Un caz particular de rezolutiune (reziliere) a contractuiui reglementat de lege este situatia de hardship, analizata anterior. Daca ajustarea contractuiui la noile imprejurari este imposibila sau nu se poate impune uneia dintre parti, partea dezavantajata poate cere rezolutiunea lui. In cazul contractelor cu exe cutare succesiva in timp, in locul rezolutiunii se recurge, din motive temeinice, la rezilierea contractuiui (art. 623, alin. (5) CC).

Revocarea si restituirea in contractele cu consumatorii

modalitate particulars de desfiintare este prevazuta de legislatia civila pentru contractele dintre un consumator si persoana care actioneaza in exerci- tarea unei profesii, incheiate intr-un cadru specific voiajorilor comerciali. Regie-

396

DREPT CIVIL

mentarile in cauza au drept scop protejarea consumatorilor contra eventualelor abuzuri din partea intreprinzatorilor, care sunt mai experimental in domeniul afacerilor si pot impune consumatorilor conditii dezavantajoase. Specificul acestor contracte consta in faptul ca ele produc efecte doar daca, in decursul unei saptamani, consumatorul nu le revoca in scris, cu exceptia situatiei in care contractul este executat pe loc de ambele parti (art. 697, alin. (1) CC). Legea dispune ca daca consumatorul revoca contractul in termenul stabi - lit, el nu mai este legat de exprimarea vointei in legatura cu incheierea acestui contract (art. 749, alin. (1) CC). Prin urmare, acest contract este desfiintat. Astfel, consumatorului i se acorda un termen pentru gandire, pentru a putea aprecia oportunitatea realizarii operatiunii contractate. De notat ca revocarea este neconditionata, consumatorul nefiind tinut sa prezinte vreo justificare. Referitor la forma in care se exprima revocarea, legea precizeaza ca aceasta trebuie scrisa pe hartie, formulata pe un alt suport de date durabil sau se poate realiza prin expedierea bunului in termen de 2 saptamani (art. 749, alin. (2) CC). Acest termen incepe sa curga din momentul in care consumatorului i s -au pus la dispozitie, pe un suport de date durabil, explicatii formulate clar referitoare la dreptul sau de revocare, numele sau denumirea, adresa destina tarului revocarii, precum si trimitere la inceperea termenului si la modali- tatile exercitarii acestui drept in conformitate cu reglementarea art. 749, alin. (2) CC. Prin suport de date durabil se intelege orice document sau alt s uport de informatii exprimate sub forma lizibila care ii permite consumatorului sa reproduca intocmai informatiile intr -un termen corespunzator cerintelor actului juridic. De notat ca sarcina probei pentru continutul informatiilor sau declaratiei revine intreprinzatorului (art. 752, alin. (1) CC). In cazul incheierii contractului pe baza prospectului de vanzare, legea poate prevedea inlocuirea dreptului de revocare printr -un drept nelimitat de restituire. Acest drept poate fi realizat daca: a) b) c) prospectul de vanzare contine explicatie clara referitoare la dreptul de restituire; consumatorul a putut lua cunostinta in detaliu de prospectul de van zare in lipsa intreprinzatorului; consumatorului i se asigura, pe un suport de date durabil, dreptul de restituire. In cazul dreptului de restituire, revocarea poate fi declarata doar prin inapoierea bunului in interiorul termenului (art. 750 CC). Intrucat exercitarea dreptului de revocare sau de restituire are ca efect desfiintarea contractului, prevederile referitoare la rezolutiune se aplica in modul corespunzator (art. 751, alin. (1) CC). Ca rezultat, partile vor fi repuse

Partea a II-a. T E O R I A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

397

in situatia anterioara. In acest context legea precizeaza ca consumatorul este obligat sa inapoieze bunul pe cheltuiala si riscul intreprinzatorului (art. 751, alin. (2) CC). Daca obiectul in cauza este deteriorat sau a pierit, consumatorul da compensate in bani in locul restituirii in natura. In asemenea caz consu matorul raspunde si pentru inrautatirile survenite prin folosirea bunului, daca anterior a primit lamuriri asupra consecintelor juridice si a posibilitatii de a le evita (art. 751, alin. (3) CC).

B. Rezolutiunea si rezilierea conventional a contractului

Rezolutiunea sau rezilierea contractului poate fi efectuata si prin acordul partilor. Acest acord poate fi realizat printr-un act juridic separat, intervene intr-un moment ulterior incheierii contractului sau poate fi incorporat in contract. In orice caz, acest acord trebuie sa fie incheiat in forma ceruta pentru contract daca din lege, contract sau uzante nu rezulta altfel (art. 734, alin. (2) CC). Potrivit art. 734, alin. (1) CC, partile isi pot rezerva in mod expres prin contract dreptul de rezolutiune a contractului. Clauza prin care partile prevad dreptul de a rezolvi (rezilia) contractul in cazul survenirii anumitor eveni - mente sau imprejurari in literatura poarta si denumirea clauza rezolutorie sau pact comisoriu. Este important de a distinge intre clauza rezolutorie si conditia rezolutorie , reglementata de art. 240 CC, care este modalitate a actului juridic civil. In cazul conditiei rezolutorii desfiintarea contractului depinde de un eveniment viitor si incert, exterior comportamentului partilor. In cazul clauzei rezolutorii, insa, rezolutiunea se datoreaza comportamentului culpabil al debitorului. Conditia rezolutorie, avand natura obiectiva, daca se realizeaza, desfiinteaza prin ea insasi contractul, pe cand, in cazul clauzei rezolutorii, mai este necesara si manifestarea de vointa a creditorului. Pactele comisorii pot fi sinalagmatice si unilaterale. In cazul pactului sinalagmatic oricare dintre partile contractului poate sa utilizeze acest pact pentru desfiintarea contractului prin rezolutiune in cazul in care cealalta nu isi executa obligatiile contractuale. Pactul comisoriu este unilateral atunci cand in contract este inserata clauza prin care se prevede ca in caz de neexecutare numai una dintre parti poate rezolvi contractul 118 . Nimic insa nu se opune ca cealalta parte sa obtina rezolutiunea sau rezilierea contractului, invocand temeiurile prevazute de lege.

118

I . Adam, op. cit., p. 105.

In practica circuitului civil s-au statornicit mai multe modalitati de redac- tare a clauzelor rezolutorii. In functie de continutul lor se determina modul de operare a rezolutiunii sau rezilierii i efectele produse. Astfel, uneori, clauza rezolutorie prevede ca, in cazul in care una dintre parti nu isi executa obligatiile, contractul este considerat rezolvit (reziliat). asemenea clauza va insemna ca rezolutiunea va opera, potrivit legii, prin de claratia scrisa fata de cealalta parte. In aceasta situatie trebuie sa fie respectate prevederile legale privind punerea in intarziere a partii contractante care nu si -a onorat obligatiile, astfel cum sa aratat (a se vedea: perarea rezolutiunii). In alte situatii clauza rezolutorie poate prevedea ca, in cazul neexecutarii obligatiilor, contractul este rezolvit (reziliat) de plin drept, fara a mai fi necesara vreo somatie sau punere in intarziere si fara orice alta formalitate prealabila. asemenea stipulatie are ca efect desfiintarea neconditionata a contractuiui, de indata ce a expirat fara rezultat termenul de executare a obli gatiilor contractuale. Partile pot de asemenea insera clauza rezolutorie prin care convin ca rezolutiunea sa fie pronuntata de instanta de judecata. In acest ca z, prin dero- gare de la regula generala privind operarea rezolutiunii pe cale extrajudiciara, puterea de a statua asupra rezolutiunii este atribuita, in virtutea principiului autonomiei de vointa a partilor contractuiui, instantei de judecata, care va ve- rifica indeplinirea conditiilor prevazute in clauza rezolutorie. In cuprinsul clauzei poate fi stipulat in mod explicit neexecutarea caror obligatii atrage rezolutiunea contractuiui In acest context se pune problema de a sti daca orice neexecutare a obligatiilor contractuale serveste ca temei de rezolutiune a contractuiui sau numai neexecutare esentiala. Dat fiind faptul ca dispozitiile legale privind caracterul esential al neexecutarii obligatiilor con tractuale, ca conditie necesara pentru exercitarea rezolutiunii, sunt supletive, in virtutea principiului libertatii contractuale, partile pot prevedea rezolutiunea ca sanctiune pentru orice neexecutare a obligatiilor contractuale. In cazul in care partile omit sa indice expres care anume neexecutare a obligatiilor da temei pentru rezolutiunea contractuiui, rezolutiunea poate fi exercitata daca se constata orice neconcordanta intre prestatia promisa prin contract si prestatia efectiv executata. Tinem sa mai precizam in legatura cu clauzele rezolutorii urmatoarele: numai creditorul este indreptatit sa rezolutioneze (rezilieze) contrac tul. Debitorul care nu si-a executat obligatiile nu are dreptul de a pretinde rezolutiunea (rezilierea) contractuiui;

Partea II-. RI A G E N E R A L A A O B L I G A T I I L O R

399

creditorul are posibilitatea de a opta fie in favoarea rezolutiunii (rezi - lierii) contractului, fie in favoarea executarii silite (in natura sau prin echivalent) a

obligatiilor de catre debitor. In literatura de specialitate romana s-a relevat ca clauzele rezolutorii pre- zinta atat avantaje, cat si dezavantaje si pericole: pot compromite stabilitatea situatiilor juridice; tertii sunt expusi la toate consecintele ce decurg din retroac - tivitatea rezolutiunii; in raporturile dintre partile contracta nte ele sunt adesea surse de inechitate, data ce sunt impuse de partea mai puternica economic a contractului. Avand in vedere aceste aspecte, pactele comisorii (clauzele rezolu torii) sunt interpretate restrictiv i cu mare severitate de practica judic iara119. De remarcat ca in jurisprudent franceza s-au conturat urmatoarele cerin- te fata de clauzele rezolutorii: pentru a fi valabila, clauza rezolutorie trebuie sa fie fara echivoc; clauza nu poate sanctiona decat neexecutarea obligatiilor stipulate exp res in contract, dar nu si a celor implicite120; clauza i$i pierde automat eficacitatea in cazul in care si cealalta parte nu si -a onorat obligatiile contractuale; clauza nu trebuie sa fie aplicatS contrar principiilor bunei -credinte si echitatii; acordarea unui termen de gratie suspenda actiunea clauzei rezolu torii121.

1,9 A se vedea: L. Pop, op. cit., p. 87. 120 Obligatiile exprese $i cele implicite au fost analizate in p. 1.3 al prezentului capitol A se vedea: A. Benabent, op. cit., p. 243-245.