SCHMIDT FERNANDO

PLIMBARI PRINTRE GANDURI

EPITETUL INDOIELII

Tremur sub zodii de semn de-ntrebare Si mai cant si mai sper sa mai fiu inocent, Paralele descrise intre valuri si soare Spre sufletul meu, un etern pergament.

Cand din norii de puf, parfum de ninsoare Se-asterne in bratele viselor mele, Sa mai pot sa imi fiu un semn de-ntrebare, Pasaport spre al soaptelor reci emisfere.

Descult am plecat spre tarmuri de ceara Sa-mi picure roua prin suflet si-n vise, Sa simt, sa privesc, sa traiesc prima oara Porti de parfum, spre ceruri, deschise.

Am plans metaforic peste umbre de nori Cu lacrimi culese din dulce nectar. Cu lacrimi culese din miile flori, Colorit aberant dintr-un ultim altar.

Tremura vescnic dorinta in mine, Sa pot sa mai simt cum ochii ma dor Si sa plang asa cum imi este mai bine, Sa plang cu tristete...sa plang cu amor...

ARTA SUFLETULUI

Folosind arta intr-o magie neagra te extermini contopindu-te cu intunericul.

Intr-un castel monoton privesti marele spectru si sfarsitul nelimitat.

Foamea de atingere este atat de prolifica in contrast cu fantomele, cu fortele lor fade, abstractie facand doar dorinta provocatoare.

Un calvar de durere, de degenerare si intunericul deflagrant degenerator, un calvar de durere si denigrare reflecta intunericul intr-o revarsare de lumina.

Profunda si superba estetica sau fantomatica senzatie coruptibila, le percep in stralucire, in oglindire, in dreptatea tainica a tendintei,

a tendintei exterioare, impartial colora, denigrand spre durere, spre nedurere, spre o frumusete picturala.

Bataile inimii se oglindesc in intunereic, in aceasta magnifica arta, in acest magnific spectru, in acest magnific suflet.

AS VREA SA VII

As vrea sa vii la mine, blanda, Cu un suras senin pe fata; Cobori din cer zeita mandra, Cobori la mine sa-mi fii soata.

As vrea sa vii la mine, tandra, Sa vii cu flori de camp in par,

Sa-mi fii fragmente de ciuleandra Si sa mirosi a flori de mar.

As vrea sa vii la mine, scunda, Si sa imi juri credinta-n veci, Precum lumina cea plapanda Sa-ti fiu caldura-n ochii reci.

As vrea sa vii la mine, trista, Sa vii asa cum vine-un dor. Sa nu fii rea, nici pesimista, Chiar dac-ar fi, acum, sa mor.

As vrea sa vii la mine-n negru, In doliu inima sa-ti frangi... Sa lacrimi astazi pe de-a-ntregu, Adica la mormantul meu sa plangi.

ASEDIU

Substanta dubla a lui Christos este dorita de umanitate, de cei care-l ating pe Dumnezeu, care sunt intotdeauna falsi si nu banuiesc mizeria in care zac, supunandu-ne glumelor lor.

Domeniul religios este cel al vazului meu sufocat de sunet impotriva mediocritatii care scindeaza si schimba in fata mea toata dominatia sfarsita prin mizerie.

Pentru tineretea trecuta trebuie repetata salbaticia dintre bataliile spiritului si trupului si sufletului nostru din arena, caci acolo unde sunt doua arme trebuie intalnire si ciocnire.

Gaura razboiului este bantuita de sangele pamantului sacru fara chip, distrus de un ucigas fierbinte, liderul psihologiei umane: nebun, nebun, nebun...

Domeniul religios este cel al eterului meu sufocat de sunet impotriva medioctritatii, linsat si schimbat fata de mine intr-o dominatie sfarsita prin asediul pacii.

ASPIRATIE SPRE MAI TARZIU

Vino la mine prin demn zodiac, Desfa-te ca floarea de crin in amor, Ocupa un spatiu intre mine si veac Si canta un cantec de jale si dor.

Parfumul preasfintei de taina dureri

Ma taie ca plugul in brazda de im. Ne tremura trupul cuprins de pareri, Ne tremura vocea in timp ce vorbim.

Compara micimea cu cosmosul meu. Exprima-ti dorinta de libera stare; Da-mi sanul in palma (sa fie al meu), Promite-ma tie, iubeste-ma tare.

Mai vino la mine, cadana si mama, Amanta si sora si tragica zana, Esti plina de vesnic si goala de teama, Tii viata in cap si moartea in mana.

Asteapta-nserarea cu umbre fierbinti Sa vin sa te duc in cosmosul zeu, Promite-mi banal sa nu fim cuminti, Patrunde cu grija in sufletul meu.

AUTO-AMURG

In lumea drumului, pustie, Ma detasez de Dumnezeu, Doar noapte grea as vrea sa fie Si-un cantec trist de alizeu.

Sa nu mai stiu de calendar, Sa uit chiar si de propriul nume, Iar de aprind un pal amnar Sa vad ca singur sunt pe lume.

Grabit ma-ndrept spre mai incet Si-alerg cu pasul linistit, Caci drumu-i lung si n-am brevet Spre tinta mea, spre nasfarsit.

Acum ma simt fortat sa tac Si prin tacere urlu trist, Iar pasii grei incep sa-i fac Spre-un templu-etern, efemerist.

Decorul sufera de mine Simtind cum sadic il distrug, Un sange-albastru-mi curge-n vine Si simt ca-n fine eu amurg.

AUTOCONVINGERE

Anevoios ma simt, pragmatic, O umbra intr-un vechi castel Si te astept plangand salbatic Ca un nebun, ca un misel.

Cand tac vorbesc si-apoi nu tac Si umplu golul dintre noi Stand tolanit intr-un hamac Din tasatura de gunoi.

Eu singur ma combin etans,

In aure de pomi si flori, Si scot din toate un melanj Ce am sa-l beau apoi in zori.

Rostesc cuvinte fara rost Plangand cu picaturi de roua, Am inflorit in zi de post, Sa fim noi doi, sa fim noi doua.

Acum ca totul s-a sfarsit Si am aflat ca esti frumoasa, Incerc sa te conving grabit Sa te conduc tiptil spre casa.

CATASTROFA

Multi s-au panicat cand ceasul din Turnul Londrei s-a oprit, uitand

ca inca mai exista ceasuri in lume.

CERSETOR DE IDENTITATE

Am iesit grabit din ceata stand cu mainile pe fata si ma vad imbalsamat pe scheletul unui pat, ce povara mea o poarta ca o intristare moarta peste care am apus. Stiu ca inca n-am ajuns un obiect intr-un muzeu care dainuie mereu, nici caiaua de metal la copita unui cal, sau vreun silex milenar ratacit prin calendar. Vreau sa fie doar dreptate, sa mai am identitate, nestirbita si bolnava,

juxtapusa si concava, dar macar sa stiu ca este relista mea poveste, adevarul sa se stie ca am fost o marturie absolut a tot ce sunt si in cer si pe pamant.

COLAPS

Distrugeri apocaliptice aduc umbre acide asupra primaverii. Frumusetea se topeste sub ploaia morbida, dezlantuita.

Colaps, dogma fanatica fatala vietii si foamete, subnutritie, amnezie, colaps.

Seninul din noi dispare treptat sub colapsul mondial.

Moartea isi face simtita prezenta intempestiv aducand ultimul apus de soare.

Noaptea nesfarsita cade peste viata si ramane moartea, colapsul.

CONTRADICTORIU

De dor si jale m-am uscat Ca o petala fara soare Si sufletul neferecat Acum ma strange si ma doare.

Prin multe lacrimi mi-ai zambit Cand te-am chemat cu nostalgie, Am fost si trist, si fericit, Am fost cu tine o vecie.

O bruma groasa s-a lasat Si frunzele imi cad alene. Tu esti lumina ce-a ublat Prin sentimentele-mi perene.

Iar zorile ma tintuiesc Cu tampla pe fereastra, Cu nostalgie mai zambesc Spre fericirea noastra.

Un singur lucru mi-a ramas: Sa te mai chem odata Dar periferic m-am retras Ca o parare moarta.

COROLAR

Te-astept tacut si infidel, Sa vii suava ca o boare, Sunt plin de exotism rebel Si in tacere-ti ies in cale.

Eu nici nu te cunosc macar. Ce vrei, ce ai si ce doresti? Surprinde-ma cu-n corolar. De unde vii si cine esti?

Ma inserez cu mare doza De vise-naripate (scumpe) Si mi te-nchipui ca o roza, Ce golul masculin il umple.

Cum te numesti,frumoasa floare? Chiar daca-mi spui, chiar daca nu,

In prag de blanda inserare, Iti dau un mare rendez-vous.

Te-astept pe-o floare de lalea Ca tu s-o pui intr-un ierbar, Sa ma pastrezi, iubita mea, Ca pe un text de corolar.

In fiecare-a ta scrisoare, De azi incolo, vreau sa pui Acea micuta sarutare Ce n-ai mai dat-o nimanui.

Iti simt parfumul de santal, De peste mari si tari si munti Si vreau sa-ti scriu un corolar Si sa-mi creez spre tine punti.

Ideea ca existi, ma face Sa rad, sa plang, sa ma arunc

Intr-o ingrozitoare pace, Sau in trecutul meu de prunc.

Esti mult mai mult decat virgina, Esti pactul meu cu fericirea. Esti o speranta, o lumina, Esti corolar, esti amintirea...

DECLARATIE

Din vinul dulce al iubirii Am aruncat un strop in vant, Iar focul dragostei si mirii Il poarta-n aer si-n pamant.

De-i ynn sau yang sau altceva Ma contopesc in noaptea alba, Sa nu conteste cineva

Ca te iubesc si ca-mi esti draga.

Te-am acceptat asa cum esti: Frumoasa, trista si plapanda, Tu esti mireasa din povesti Si nu te pierd, caci stau la panda.

De-ar fi sa vina orisicine Sa mi te fure din destin, Cu-atat eu te pastrez mai bine Si-aduc in umbra ta senin.

De-acum pe veci te voi pastra Ca pe o floare ofilita, Doar tu vei fi mireasa mea, Doar tu vei fi a mea iubita.

DESCANTEC

Viata descantata din povesti luata, crancena si cruda cu suc de paparuda.

Iti ghicesc si-ti cant un stravechi descant: de deochi si de iubire, de destin si de menire.

Suc de buruiana ca sa-l pun la rana, fir din parul tau sa nu-ti mearga rau.

Din mana mimez si din gura graiesc:

Lumanare-aprinsa bezna e invinsa,

buruiana arde si moneda cade, fir din parul tau, fir din firul tau, il mai cant, il mai descant, fir de busuioc ca sa ai noroc, fir de buruiana ca sa-l pui la rana, fir de brad uscat sa nu cazi la pat, fir de leustean sa nu ai dusman.

DISPERARE

As vrea sa mor doar pentru a-i face sa sufere pe cei ce ma iubesc sau tin la mine dar mereu ma razgandesc

pentru ca stiu ca n-o sa sufere nimeni...

Dorinta

Ghiceste-mi destinul tu floare de luna Si prinde-ma-n vraja ta tainuita, Desfa-mi soarta-n patru si fa-mi o cununa De ganduri curate si vis impletita.

Iubeste-ma tainic prin seri murmurande, Cum mama-l iubeste pe pruncul nascut, Sa te simt zi de zi cu maini tremurande, Sa am ochii umezi, sa am un trecut.

DUREROASA SINGURATATE

S-au dus cu totii si singur am ramas

pe tristul glob batran iar icoanele milenare sunt pline de praf, de un praf subtire de eternitate si de un praf gros de totale amintiri.

Ma napadesc lacrimi care nu ma-ntreaba daca le vreau, daca le doresc, daca le suport; si apoi totul se reia de la capat, iarasi si iarasi, ca intr-o repetabila povara si ma-ncarunteste, ma rideaza apoi ma-ndeamna sa cad iarasi in betia amintirilor desavarsite.

M-am crezut un tare, un om puternic. Am crezut ca le pot rezolva pe toate fara ca amprenta suferintei si al chinurilor vietii sa ma marcheze pe veci.

Am fost un prost.

Acum cand stau si le judec la rece --pentru ca imi este inestetic de frig--ma invinovatesc dezinvolt si ma palmuiesc in gand pentru tot ceea ce sunt si pentru tot ceea ce am fost.

Aveam si eu visele mele

ca orice om dar intr-o zi s-au spulberat iar din praful lor nu a ramas decat un efemer trecut pe care iarasi il jelesc dar de aceasta data numai cu lacrimi insangerate.

As vrea sa-mi pot urla singuratatea pe care cu siguranta nu o poate observa nimeni decat umila mea persoana, singuratate prea cruda cu mine.

Chiar daca ma doare eu voi rezista la indemnurile vietii si voi muri in liniste, si-n pace si blestem, voi muri

intr-o singuratate dureros de absoluta.

E TOAMNA

E toamna secundara Si plang cu spini de roze, Iar lacrima amara Se scurge printre poze.

E toamna timpurie Si ploua cu tristete, Cand frunza purpurie, Pluteste a noblete.

E toamna efemera Afara si in mine Si trista atmosfera Se scurge prin suspine.

E toamna unanima, (Ca un portret banal) Pictata fara rima In masti de carnaval.

E toamna purulenta Si obsedant de rece Cand ploaia violenta Pe langa mine trece.

E toamna fara soare Si cu copacii goi, Iar frunza care moare, Se zbate in noroi.

E toamna pe degeaba Sa aiba fiecare Si ma indeamna graba Sa prind si eu o boare.

E toamna garbovita Pe undeva prin lume Si un catun se-agita Sa i se dea un nume.

E toamna dupa-amiaza Si orele se-opresc; Emotia e treaza In sufletu-mi lumesc.

E toamna naturala, E toamna fara nume, E muta si banala, E ultima din lume...

EDEN

Stelele sunt ferestre deschise

pe cer prin care se vad luminile Paradisului.

EFEMERIDA

Stateam cu condeiul in mana dreapta (deci nu sunt stangaci) si ma gandeam la cum te asteptam sa-mi intri in viata, in suflet si-n inima, dar numai mi te inchipuiam pentru ca inca nu te cunosteam.

Erai ca o marama de zana, o adorabila vestala pagana

si ne tinea imbratisati intregul Univers. Tot ceea ce respira respira doar pentru noi, tot ceea ce se misca se misca doar pentru noi, toate inimile din lume care bateau nebuneste bateau numai pentru tine.

Erai petala de floare care se rasfata in dulceata zorilor si iti deschideai bratele sa ma primesti (nu in bratele tale ci in sufletul tau) precum o icoana isi deschide zambetul asupra pacatosilor.

Imbratisam roua din zori

si in fiecare picatura de cristal te vedeam numai pe tine, imbratisam luna in noptile senine si reci de iarna si din aburii care imi ieseau din suflet se intruchipa chipul tau angelic. Sufletul mi se zbtea cu gandul la tine cum se zbate un fluture de noapte in panza fatala de paianjen.

Dar azi te-am intalnit.

Stupoare...!!!

Nu esti cum mi te-am inchipuit. Esti intruchiparea divina, esti toata imaginatia

adunata de la toti poetii si toti pictorii si de la toti sculptorii din lume, de aceea nu pot sa te descriu.

Esti creatia divina perfecta, Venus sau Afrodita puse pe cel mai inalt piedestal al adoratiei si al creatiei umane.

As vrea sa fiu zi de zi respiratia sufletului tau ca sa pot sa-ti mangai buzele, as vrea sa fiu zi de zi vantul de primavara ca sa pot sa-ti mangai parul si as vrea sa fiu zi de zi mainile tale ca sa pot sa te simt mai aproape chiar

decat Dumnezeu.

Am sarutat urma pasilor tai si ai prins aripi, te-am prins sa nu cazi si mi te-ai pravalit in suflet de unde nu am putut sa te mai scot si apoi te-am vazut intr-o catedrala, erai un chip de inger intre multe alte chipuri dar erai deosebita pentru ca erai tu, pentru ca erai a mea.

Si totusi in momentul de fata stau cu condeiul in mana dreapta

(stii tu de ce) si ma gandesc daca te voi intalni vreodata.

EMISARUL LUMINII

Imi simt inima chinuita si mintea posedata intr-o bezna imaculata, iar eu ma simt precum lumina in acest ev al intunericului in care soli ai raului prevestesc disolutia dintre boala si moarte.

Fiecare miscare a mea ma terorizeaza intr-o padure de bucati amorfe de carne iar creaturile intunericului inmultesc armatele de umbre in noaptea eterna,

in nemuritoarea bezna.

Da-mi eliberarea, atat iti cer.

Dar creatura luminii imi spune ca Dumnezeu e mort.

ETERNITATE

De ti-as da in dar O zi in zadar, As putea sa-ti spun Ca doar putin raman.

Trist si efemer Te privesc din cer Si iti spun soptit

Ce mult te-am iubit.

Dar zilele-au trecut Si stiu ca un sarut Ma va ierta de pleci, Imi va zambi pe veci.

Acum doar gandul zace Invaluit in pace... Iar daca mor senin Am sa soptesc:"Amin".

EU SUNT TOAMNA MEA

Toamna iar e pregatita Sa soseasca printre noi, Cu tristetea unei ploi Si padurea desfrunzita.

Viile sunt incarcate Cu ciorchini bogati in must; Bob cu bob am sa ii gust Ca in vremuri neuitate.

Totu-i trist si monoton. Peste chipuri de tarani Riduri vechi de ani si ani Au aspect de abandon.

Intr-o ordine perplexa Vine toamna cu-ntristare Peste camp, peste ogoare, Peste curte si anexa.

Eu ma tangui intristat Ca mai trece inc-un an Si imbatranesc in van Ca o ulita de sat.

Vraja noptilor albastre Licuricii sa-si aprinda; Printre ramuri se perinda Cate-o pasare maiastra.

Numai eu, inadecvat, Sa ingalbenesc tacit. Fara veste am racit, Cu durere pic la pat.

Unde esti, natura mama? Vreau sa vii sa ma consulti, Dorul tandru sa-l asculti Ca am mainile de toamna.

A-nceput sa-mi pice frunza Langa patul dezgolit, Si cu degete de schit Intonez in sopot muza.

Dar mai e putin de tot Pana toamna va pleca, Iarna va veni si ea Si voi fi un turtur mort.

EXECUTIE INTARZIATA

Pe un varf pustiu de grui Neclintit ca o mustrare, Esafodul orisicui E cazut in nemiscare.

Din vazduhul cenusiu Picura pustietatea, Cantec jalnic, cenusiu, Invocand singuratatea.

Printre zvonuri hazardiste Am sa vin ca o chemare. Vanturi umede si triste

Ma trezesc din nemiscare.

Pasii ma indruma singuri Spre colina cu fanete, Urmaresc cuprins de friguri Stol de pasari harparete.

Prin privirea mea de gheata Umbla flacari gatuite, Satul ametit de ceata E o temnita de vite.

Lutul gruiului e ranced Si in cantec de prohod Serpuieste ca un scancet Trupul meu spre esafod.

EXERCITIU

Drage-s toate, toti mi-s dragi, seara, vara, ca o paine sunt si maine, ca si azi voi fi si ieri si ca pururi sunt mereu.

Un extaz fara necaz, ca o boare fara soare, ca un loc fara noroc, ca un pas fara popas.

Dorul crapa ca un ceas,

ochiul plange stropi de umbre, numai tu asterni extazul peste lumea mea de ceara.

Spanzuratoarea sortii iti stranguleaza chipul pe roata zimtata a regretului si te asterne prin colbul profund al iubirii zgarcite.

Cantece de pian si de stele iti impartasesc soptit si apoi iti prind in cosite numai clape de clavir.

FORTAJ CARNAL

Carnaj mutilat si interventii meticuloase sunt sublima amnezie masonica al escapadei atroce.

Enigmatica longevitate a gravitatiei, enigmatica victorie intr-un circ mondial.

Regnul carnal-mineral este moartea revigoranta, majestate oscilatorie depasita in acest fortaj carnal.

Nesesizare perspicace a horrorului, dezumanizare proaspata a sapiensilor.

Ucigand speranta, sacrificand perpetuarea, dezumanizand perspectiva.

Multiferocele carnaj se regenereaza la infinit iar mirosul disperarii il simti in fortajul carnal.

Nesesizare pragmatica a crimei, dezumanizare in canionul comatic.

IMPEDIMENT

Ma cufund in pretioasa ta icoana moralizand speranta superstitiilor tale. Acest efigiu carnal, corporal christic, isi submineaza acest fals idol si deliberarile sale bolnave. Pentru acest crez spiritual

cobori in spirala spre tronul coruptiei, al represiei si vinovatiei.

Amandoi vom disparea intr-un regat al renasterii, in taramul celalalt, inainte de a pacatui trupeste, irelevant.

In aceasta comunitate parazitara noi suntem divinitatea reantoarsa, aceasta imperioasa dorinta de schimbare find testamentul deflagrant al moralitatii. Dreptatea durabila este dreptatea noastra care se-ndreapta din statie-n statie spre a se pierde.

Pentru propria noastra inaltare ii intind mana zeului tau.

Pamantul pulseaza si-mi transmite, ca totusi, zeul tau e mort.

Ne demoralizam crezand cu totii in destin.

LASA-MA...

Iubita mea, lasa-ma sa te iubesc toata viata ca si cum ar fi prima zi.

Iubita mea, lasa-ma sa te sarut

toata viata ca si cum ar fi prima noapte.

Lasa-ma sa te port pe aripi de vise, sa te pot darui vietii mele ca o speranta a vesnicei fericiri.

Lasa-ma sa fiu felinarul ce-n noptile de indoieli sa-ti calauzeasca pasii spre fericirea eterna a zorilor nesfarsiti.

Lasa-ma sa ma indragostesc de tine in fiecare zi, ca si cum ar fi o vesnica vara intre noi doi, ca si cum soarele

ar lumina nestavilit frigul dintre noi, chiar si atunci cand de pe cer as culege in palma si ti-as darui cu ardoare lumina rece a aurorelor polare pe care s-o pastrezi cu sfintenie in albumele prafuite ale amintirilor.

Lasa-ma sa te visez in fiecare noapte, sa te vad invaluita in rochii din licurici care dantuiesc in jurul tau invocand divinitatea din tine.

Lasa-ma sa te vad

invesmantata cu mine, ca-n noptile reci de indoieli sa pot sa tin de cald sufletului tau diurn, sa iau asupra mea tot frigul din lume si sa-l transform in flacara interioara, sa-ti incalzeasca lacrimile inghetate.

Lasa-ma sa fiu poteca pe care cu gingasie ai pasit, sa fiu cantecul de clavir cu care-ti stergi lacrimile tristetii, sa fiu asternutul de satin care te va mangaia in noptile cu cosmare, sa fiu urma pasilor tai care vor ramane marturia cea mai sigura

ca ai trecut prin viata mea.

Lasa-ma sa te iubesc asa de tare incat sa fii dependenta de mine, incat sa ne invelim unul cu celalalt, sa ne tinem cald unul altuia atunci cand voi hotara sa te duc in concediu prin univers pe coada unei stele cazatoare.

Lasa-ma sa fiu ultimul sarut dat de ultimul barbat ultimelor buze arse de dorinta de a fi impreuna chiar si atunci

cand ne vom stinge si in urma noastra vor ramane vestigiile iubirii ce ne-a unit.

Iubita mea lasa-ma sa te las sa fim impreuna pentru eternitate.

Iubita mea lasa-ma sa te rasfat asa cum vreau si o sa te las sa ma iubesti cum vrei.

Iubita mea... lasa-ma...

MISCARI NEINTELEPTE

Se naste impreuna cu remuscarea un loc friguros si sterp, o lupta telepatica, o isterie impotriva cuvintelor religioase.

Adevar contradictoriu. Secrete in minciuna. Miscari neintelepte.

Revederea icoanelor este pacatul tau, credinta este mai ieftina decat tine si dilema idealului tau iti chinuie creierul framantat.

Fantezia inspaimantatoare respecta necunoscutul iar cotitura inimii tale indurerate e plata sarbatorii.

Cuvintele pe care nu le inteleg sunt tipetele din momentul chinului, e cineva in spatele mastii si cuvintele mele iar te mint.

Intoarce-te conducatorul meu, sa vezi de ce nu pot chinuindu-ma, sa ma zidesc.

Un moment de confuzie sau un pas gresit pe pamant legifereaza fabricarea gratiilor in conducerea stapanirii lumii.

Adevar contradictoriu. Secrete in minciuna. Miscari neantelepte.

NOAPTE DE INVIERE

Iubire, ramura de brad, Te clatini in bataia care Pulseaza in culori de jad Si-apoi se stinge, moare.

Iti zic descantec de durere Sa nu mai suferi niciodata, Si-n marea zi de inviere Sa nu te vad inlacrimata.

Decat sa plangi in sopot lin Prefer sa cant din frunze moarte, Sa simt eu gustul de pelin Si tu sa razi daca se poate.

In patima din fiinta mea Tu vezi iubirea din povesti Si-n timp ce-mi spui povestea ta Ma faci sa stiu ca ma iubesti.

Ti-adie pletele in vant Ca diafana adiere Si sus e cer iar jos pamant Cand ne iubim de inviere.

In vraja noptilor tarzii Astept s-apari ca o naluca, Si cand te vad ca-ncepi sa vii Te port prin vant cu dor de duca.

Sa-mi spui povastea ta de dor In care razi si plangi si speri, Sa fim doar noi in plin amor Si-o noapte lunga de-nvieri.

Sa ne gasasca invierea, Imbratisati in glas de roua. S-avem taria si puterea, Sa fim doar doi, sa fim doar doua.

Eu tot cuprinsul pamantesc Il cumpar sa ti-l dau in dar, Sa ma saruti, sa te-mblanzesc, Sa nu traim prea in zadar.

Te-aud cantandu-mi fericirea, S-alungi tristetea si durerea; Te-aud soptindu-mi lin iubirea, Descantec surd si invierea.

Pe strazi, prin parcuri, pe alei, Noi personaje efemere, Suntem vazduhuri, suntem stei, Suntem un cantec de-nviere.

La nunta noastra eu iti cant Prohodul sacru de-nviere, Sa nu mai fie in mormant Un loc de chin si de durere.

Sa fie sa te vad frumoasa, Sa porti al nostru prunc in pantec, Sa fie rege sau craiasa, Sa-ti cant de inviere cantec.

De-ar fi s-ajung in Paradis, In lumea plina de pareri, Iti strig de-aici din lumi de vis: Ramai cu bine de-nvieri.

O TOAMNA INTUNECATA

O toamna-ntunecata se anunta Ce ploaie grea de plumb asmuta Peste fire, peste lume. Peste-ntinderea tacuta Apa zace-n drum, statuta, Fara zodii, fara nume.

O toamna-ntunecata se iveste, Si in nervuri, tristetea ne-o sporeste... Ne-aduna pe la case, Ne-aduna de prin baruri, Lang-a bivolilor caruri, Prin falduri de matase.

O toamna-ntunecata se arata, Ca o stapana trist indurerata, Ce-aduce ploaia peste noi, Prin umbre de ecouri fade, Prin noaptea rece care cade Peste matase, peste boi.

O tomna-ntunecata ne cuprinde Si gheara sa de ploaie se intinde. Aduce-n imn de rotocoale, De vanturi nestatornice si reci, Gandul ca nu mai stai si pleci, Privind doar visurile tale.

O toamna-ntunecata-ncet se lasa Peste camp si boi si peste casa, Peste tot ce ne-nconjoara, Aducand prapad de lacrimi, Fara sa mai punem cratimi Pasului de caprioara.

OBSIDIAN

Ma-ntorc spre epoca de piatra Sa retraiesc un vechi cosmar, S-aud cum iarasi lupii latra, Sa uit de ceas si calendar.

Copilul care-am fost demult Se razvrateste inuman; Privind in urma il ascult Si ma cufund in obsidian.

Perfectul simplu sau compus

Se descompune-ntr-un calvar Si-ntreg sau dublu juxtapus Prefer gandirea de barbar.

Trecutul primordial perturba Tacerea din albumul greu, Si din putin lignit si turba Ma retuseaza sa fiu eu.

Ce-i vechi cu vechiul sa ramana, Sa nu ma lase sa dispar Si sa ajung din nou tarana. Caci vreau sa fiu din nou barbar.

Sa fiu o fiinta primitiva Cand silexul il simt in palma, Acum puterea mi-e tardiva Dar vreau sa fie iarasi calma.

Mi-e calea dreapta ocolita

Spre dogmele de fel si fel, Dar trasatura mi-e pornita Sa fiu c-o treapta mai rebel.

Tunelul timpului ma-nghite Si ma arunca in trecut Spre pesteri vechi si prafuite In care-odata m-am nascut.

In lemn de fosfor, luminata, Caverna mi se pare mit. Picturi rupestre prinse-n piatra Si liniste ca intr-un schit.

Afara totu-i ca mereu In peisajul cu mamuti. Nu-mi vine-a crede ca sunt eu Si mastodontii, sus in munti.

Si pacea simt ca ma insfaca

Iar toti mamutii se reped Cu coltii albi iesiti din teaca Spre trupul meu ce il reneg.

Acum doar noaptea de catran, Cu luna naste un sufix, Si in trecutul obsidian Ma relaxez pe crucifix.

OCHI DE INGERI

Sfarsitul s-a intors, intr-o frumoasa dogma, invaluit in mister.

Ca un demon al divinei inspiratii. Ca intunericul frumosului fals.

Caldura tacuta din tine

are o aroma care miroasa a ochi puri de ingeri dar care se transforma foarte repede intr-un cosmar in care vampele iti incanteaza o vesnica moarte.

Galopul nestavilit al crimei este o plaga si o hrana pentru copiii in fasa si pentru raul mural.

Irealitatea clasicului adevar jongleaza acest nou ideal in ideea aparentei prelungiri a lunatecului adevar ultim.

Izul ingerilor morti, care au inchis deja ochii, va veni pentru eternitate ca o aroma care miroase

a ochi puri de ingeri.

ORCHESTRA FUNEBRA

Orchestra funebra... Ce straniu se-aude cantand, enigmatic, Ca o litanie ajunsa in pragul dogamatic, Fara de jerba.

Orchestra funebra Risipita printre falduri de ecou Cu tente triste de ceva mai nou. O piesa superba.

Orchestra funebra, Marcand un secol ce-i demult apus, Cand viata a murit incet si-a dus O lupta acerba.

Orchestra funebra, O blestemata orchestra fara cantareti, Fara clovni sau mascarici sau natafleti, Fara algebra.

Orchestra funebra, Destinata mortii noastre-a tuturor, Cand toti vom putrezi-ntr-un rece hol, In ascunsa tenebra.

Orchestra funebra Se mai aude in tacerea neagra a noptii Cantand in acorduri blestemate a mortii: "Orchestra funebra!".

PERECHEA FARA PERECHE

Un cerb isi mai indeamna Copita seculara

Ce pentru el inseamna O viata solitara.

Usor i se apleaca Suflarea peste iarba, Privirea-i se ineaca Intr-o tacere oarba.

E cerbul de prasila. El n-are nici un nume Si i se face mila C-ai ultimul din lume.

In linistea-nserarii El sufletu-si inchina: E prada-ndurerarii Ca n-are concubina.

Copita il conduce Catre destine chioare

Si poarta cate-o cruce Cam pentru fiecare.

E cerul noptii rece, E cerul zilei negru Si prin suflare-si trece Durerea pe de-a-ntregu.

Ar vrea sa se rascoale Chiar impotriva lui, Dar prin paduri la poale Ramane-a nimanui.

Copita-i inclestata Si coarnele tacute. In noaptea instelata Viseaza numai ciute.

Un fosnet sau o boare Il face sa tresara.

E o parere, oare? Caci nu e prima oara!

In fiecare noapte Cu ochi deschisi viseaza Ca prin paduri de soapte E ciuta lui si-i treaza.

Din piele-si face pat, Din coarne-si face punte, Caci e un vechi soldat Cu o insigna-n frunte.

Dar intr-o noapte blanda Cu luna mult prea plina, El a vazut-o mandra, Prea-dulce si senina.

Iar bucuria sa A fost asa de mare

Ca a-mpietrit cumva Ca semn de intrebare.

O stanca de granit Ramane marturia Ca cerbul si-a trait Destinul...tragedia...

Padurea isi apleaca Frunzisul ce se frange Cand vaduva-si ineaca Durerea far-a plange.

Toata natura-i jale Si lacrimi curg din pietre; Din varfuri pana-n poale; Din cosuri pana-n vetre.

O ciuta-si mai indeamna Copita fara nume

Ce pentru ea inseamna Ca-i ultima din lume.

PLIMBARI PRINTRE GANDURI

Paseam catre diguri de forme concave Destoinic traind in vesnic trecut, Traindu-mi ideile mele bolnave, Scrise-n jurnale ce rau m-au durut.

Si-acum mai colind pe rauri, prin cranguri, Pe maluri cu salcii ce plang efemer, Prin ceata, prin roua, prin miile ganduri Ce sufletu-mi dulce il frange stingher.

Ideea de-a fi mai putin ca oricine Si mai mult ca oricare de-as fi de acum Ma-ndruma sa fiu un pacat pentru mine,

Sa fiu o parare, un murmur si scrum.

PORTRET NETERMINAT

As vrea sa sadesc sub lumini de margean Distante si triple portrete de ceara, Sa simt cum prin veac sunt trist alean Si strig dupa dragostea ta de fecioara.

Sa simt peste fata cum ciresii adie Cu florile sacre, destine absente, Abstracte dileme prin roua tarzie Isi cheama iubirea prin fraze stridente.

Prin noaptea perlata mai simt o frantura De sopate banale si mici amanunte, O umbra suava, o mica faptura Ce spulbera visele stranse sub frunte.

Despica destinul sa-i scoti doar samanta Sarmana, suava, orbita de dor. Aseaz-o in palma si pune-ti dorinta In mine sa prinzi radacini de amor.

Mai ploua in lume cu raze de luna Si pasii m-asteapta s-ajung pan' la ei Si oarbe lumini peste mine se-aduna Sa vina cu veste ca tu ma mai vrei.

Te-astept si acum undeva intre raze Si luna asteapta odata cu mine, Litanii soptite imi scapa din fraze, Adverbe senile si dorul de tine.

POVARA VESNICEI UMBRE

Printre grijile rurale Ne-am nascut insuficient,

Ca o soapta de anale, Intr-un mic impediment.

Ne taram jilavi si cruzi, Sa ne ducem umbra chioara (Printre calatorii uzi) In acorduri de vioara.

Umbra este poarta, care Ne amesteca hulpav. Noi pe noi, cu fiecare, Rand pe rand cu gandul cav.

Ticul firii ne obliga Sa uitam ca avem umbra Chiar de soarele iriga Aroganta noastra sumbra.

Ne mai furisam prin piata, Sau prin domino de ziduri,

Totusi umbra ne rasfata Ca un ir trecut prin riduri.

Ne-asteptam ca-n orice clipa Sa ne prabusim puhoi Ca un zvacnet de aripa, Frunze moarte in noroi.

Ne-amintim. Traim orbeste. Intr-un zvacnet pulmonar Ochiul vede, pulsul creste, Intr-un ultim calendar.

PROTEST

Cearcanele din ochii mei imi spun ca sunt departe de realitatea perfecta si ca vreau sa ma destind, traind extrem

toate necazurile si toate nelegiuirile, care ma intriga si ma face sa cred ca nu vreau sa renunt atat de usor la comfortul de a trai normal si independent de tot ceea ce ne leaga, de acest trai din lume.

E protestul meu unanim ce ma face sa rezist la toate indoielile si la toate perversitatile vietii pe care, o cunoastem de cand am fost pentru prima oara sclavii societatii primitive.

Dar nu sunt dezamagit

pentru ca primitivismul pe care il stiam odinioara nu s-a stins niciodata si il exploatam in fiecare zi, de dimineata si pana seara, prin toate mijloacele de care dispunem, pentru ca incercam sa cadem din nou in barbarism; Dar nu este nevoie deoarece nici nu am iesit vreodata din el.

Discipoli masoni demodati si fanatici, preoti inchizitori si foarte pragmatici, martori ai lui Iahve mistici si dogmatici.

Uzine chimice si atomice care ne distrug fauna

prea putin bogata la ora actuala, ora in care scriu aceste tampite versuri pe care toti o sa le renege din cauza interesului fiecaruia, fie personal, fie profesional.

Suntem vai de noi si totusi continuam sa ne ingropam copiii si mamele, fratii si tatii, in imensele noastre greseli care nu ne duc decat la marele armaghedon pe care nu degeaba l-a prezis tot marele Nostradamus, care este renegat in aceasta ere dementa, in mileniul trei.

E vai de noi si continuam sa fim stoici in prostia mondiala in care poluarea si tot smogul pe care nu-l vedem, pe care nu-l constientizam, ne marcheaza sufletele tarzii si mai ales sanatatea si cea trupeasaca si cea mintala, de aceea suntem cea mai ineligenta rasa indobitocita.

Bravo voua oamenilor, pentru toate ce le-ati facut, mai ales de cand va credeti buricul pamantului si nu mai tineti cont de toata foametea,

de toata asuprirea, de toate nedreptatile, de toata subnutritia, de toate plagile, inclusiv cele morale, pe care, in cunostiinta de cauza le creati in jurul vostru.

Va felicit pentru toata indurerarea din lume, pentru toate razboaiele purtate, pentru toti sclavii, pentru toti prizionerii de razboi, pentru toti mortii, in special copiii nevinovati si mamele nevinovate si apoi povara celor batrani care au luptat pentru pace, dar pe care, voi i-ati ignorat ca pe niste cactusi in imensele deserte

ale vietii. Dar nu e nici o problema pentru ca in curand tot Pamantul si specific Pamant cu "P" mare, va fi un imens desert iar viata noastra a tuturor va fi ea insasi un necuprins desert.

Si tin neaparat sa nu uitati niciodata de unde ati plecat si prin cate ati trecut ca sa ajungeti aici si ca Dumnezeu nu v-a creat pentru ceea ce ati devenit si pentru toate relele de care dati dovada voi oamenii.

Protest in fata voastra pentru Moartea Neagra, pentru Ebola, pentru SIDA, pentru Cancer, pentru Parkinson, pentru Schizofrenie si pentru toate malformatiile si toate malnutritiile de care Dumnezeu a fost capabil sa-si imagineze drept pedeapsa pentru ceea ce am devenit.

Protest pentru toti pentru ca nu sunt vinovat de toate ce se intampla in lumea bogata care eram si totusi nu pot sa pun capat acestui mare cavou pe care l-am transformat din casa noastra.

Protest pentru tot ceea ce sunt si pentru tot ceea ce am fost si pentru toti cei care au luptat de aceeasi parte a baricade in care ma aflu si eu si imi pare rau opentru urmasii nostri care se vor naste direct in cel mai inospitalier loc din Univers.

Protest pentru gropile de gunoi, pentru rasism, pentru poluare, pentru coruptie, pentru crima, pentru minciuna, pentru pedofilie, pentru razboaie, pentru homosexualitate, pentru sclavagism,

pentru incest, pentru proxenetism, pentru distrugerea faunei, pentru calamitate, pentru colaps, pentru fatalitate, pentru libertate, pentru bunavointa, pentru armament, pentru Prometeu, pentru cultura, pentru bogatie, pentru resursele naturale, pentru energie, pentru tot pentru ceea ce se poate protesta, inclusiv pentru nastere mea si mai grav... pentru nasterea umanitatii.

Protest la infinit...

Protest, protest, protest...

RANA ASCUNSA

As vrea sa descalec de pe timpul trecut, Sa te vad iar frumoasa sub clarul de luna, Sa-ti spun "te iubesc" si apoi sa ma mut Intr-o era mai noua si putin mai nebuna.

De ce as ramane aici pe vecie? Prefer sa pornesc cu piciorul cel stang, Sa plec undeva ca nimeni sa stie De ce te iubesc si ochii mei plang.

Sa te-mbrac intr-u totul c-o rochie alba, Sa plecam fara veste prin noaptea de scrum, Sa-ti ofer in taina o floare de nalba, Sa facem o nunta de flori si parfum.

De-ai sti cat suspina nadejdea in mine! Sa fii esafodul ce viata-mi va lua. Te-as pastra sa raman de-a pururi cu tine, Si mort dac-as fi eu tot n-as pleca.

Chiar lumea intreaga de-ar fi un protest Impotriva iubirii ce viata ne-o leaga, Sa fiu eu condei si tu manifest, Sa fim noi protest pentru lumea intreaga.

Sa fii tu macaz si eu sa-ti fiu sina Si-n gara iubirii ne-ntalnim mai apoi, Sa-ti fiu intuneric, sa-mi fii tu lumina, Sa-prastii doar bezna ce sta intre noi.

RUGA

Asa chiar Dumnezeu a vrut Sa lase pe pamant suflare: Pe cel sarac si cel avut, Pe cel mai mic, pe cel mai mare.

Dar lumea e un surd abuz Cand cel mai mare e puternic Noi tindem spre mai mult refuz: Sa nu mai fim tratati nemernic.

Un strigat (doar) nu e de-ajuns In totul sa ne dea dreptate, Ne-am ofilit de-atata plans. Pe masa nu avem bucate.

Regresia e-n plina floare, O floare ca de mucegai Cand totul se usuca, moare, Si disperarea prinde grai.

In '89-a fost delir Si toti scandam:"Democratie!", A fost romanul un martir, A fost erou si a fost glie.

De-ar fi in tara o farama De speranta si caldura, Doamne, strange-ne de mana, Sa ne scapi de chin si ura.

SFANTUL VALENTIN

Cu zorele la fereastra, In miresme de malin, Ca o pasare maiastra, Azi e Sfantul Valentin.

Este ziua anuala A eternului destin. Ca un iz de primavara Azi e Sfantul Valentin.

Toata lumea se iubeste

Intr-un cantec clandestin, Azi se iarta, se doreste, Azi e Sfantul Valentin.

Te iubesc cu demnitate. Fara tine e un chin. Sa uitam si de pacate Azi de Sfantul Valentin.

Vino-n pas de caprioara, Cand de dorul tau suspin, Dragostea sa-ti dea pe-afara Azi de Sfantul Valentin.

Sa ma izbavesti de ura Si de gustul de pelin; Sa fiu cast si sa fii pura Azi de Sfantul Valentin.

Am lasat in urma tot

Si la tine vreau sa vin, Ori calare, ori innot, Azi de Sfantul Valentin.

Cu zorele la fereastra, In miresme de malin, Zboara, pasare maiastra! A fost Sfantul Valentin.

SPECTATORUL PE CARE IL DOARE VIATA

Odata de mai multe ori Am asistat la neputinta, Cu greu si fara mangaieri Am patimit prin suferinta.

Desertaciune de calau. In era grea de dupa pace Eram fortat sa fiu si rau Si-apoi plangeam ca totul tace.

Era prea liniste in lume, O liniste ca de mormant. Prea multi copii fara de nume. Prea multe mame in pamant.

Pe cerul bleu de altadata, Acum zdrobit, ca de culori, Zbura in transa idioata Ecoul sumbru:"Sa nu mori!".

Si negrul noptii, nesfarsit, M-aduna-n mine ca in ceata. Nu pot trai, sunt ostenit, Si nu mai pot sa vreau din viata.

STARE DE NU-STIU-CE

Cateodata

nu stiu daca dorm sau daca sunt in stare de veghe.

STEAUA TA

Pe cerul senin te-am zarit odata, cantai un cantec trist si nu te bucurai de viata. Stelele cand s-au aprins, lumina lor nu iti placea pana cand steaua ta s-a prabusit.

Si-atunci tu ai strigat din nou la viata, dar ea, nedreapta, a plecat.

SUBIECT DE BIOLOGIE

Poti sa tii in palma un copac intreg cu radacini, trunchi si coroana, dar numai sub forma de samanta.

TE IUBESC

Am asteptat prealungul vesnic, sa te-ncropesti si-n linistea noptii sa te creezi din aburi de panze de paianjen.

Apoi te-am strigat cu rasuflarea

intretaiata de gratii, cu vocea petalelor de nouri, iar in noaptea sticloasa mi-au raspuns miriadele de ochi al timpului diurn.

Am plans vesnic cu lacrimi de piatra. Am plans etern cu lacrimi de vecie. Am plans permanent cu lacrimi de om.

Ai vrut ca in ultima zvacnire de petale rosii, culese din lalele negre, sa-ti asezi umbra privirii peste fosnetul umbrei mele si apoi mi-ai sarutat trecutul,

si mi-ai urlat un stins si un ultim: "Te iubesc!".

TE VAD

Te vad imbratisata-n spatiu Cum umbla peste tot in lume Legenda despre-acel Horatiu Uitat de toti si fara nume.

Te vad imprastiata-n versuri Ca intr-o carte de legenda, Fara noima si demersuri, Fara taxa si amenda.

Te vad imprastiata-n tine, Cocheta, trista si cum esti; Te stiu de mica, te stiu bine, Te stiu ca-n basme-mparatesti.

Te vad imprastiata-n tara Cum te-am vazut atunci, demult, Si am stiut de prima oara Ca-n vers de vanturi te ascult.

Te vad imrastiata-n vremi Ca o parabola indepartata, Stiam ca-n veci n-ai sa te temi De lacrima pe veci uscata.

Te vad imprastiata-n teze Care le scriu la intamplare Ca niste simple diateze La tot mai mare si mai mare.

Te vad imprastiata, te vad necontenit, Te vad imprastiata, te vad in amintire.

TERRA

Marea vuieste involburata in spume Si vantul furtunii adie prelung, Zgomotul apei in soapta imi spune C-aproape de maluri nicand nu ajung.

Pamantul se vede in zarea distanta Ca floarea de colt ce-apare in noapte, Se vede o plaja urmata de-o panta, Spre piscuri zapada luceste in soapte.

Vanturi macabre stapanesc nemurirea Omului care-ar trai pe pamant, Mai dulce-i racoarea, mai delce-i iubirea, Mai dulce-i iubirea vantului sfant.

Dar toate sunt fade pan' la sfarsit Si toate ar fi fara vlaga, inerte, Daca n-ar fi un soare iubit

Si-o lume ce viata ar sta s-o astepte.

O lume ce trist s-a sfarsit fara veste Si-a oftat consolata dupa vesnicul om, Totul s-a dus si-a ramas o poveste Despre o lume, o apa si-un pom.

TRINITATE

In starea sufleteasca trista Cand nimeni nu vrea sa-nteleaga, Eu vad o cale optimista, Nedeslusita dar intreaga.

Ma-ntreb daca mai sunt intreg Si ma verific in detaliu Si tot ce-i rest eu il reneg Si il transform intr-un travaliu.

M-apuc sa construiesc cetatea Ce numele imi va purta, Sa-mi tanguiesc infinitatea A tot ce-s eu sau ce-i a mea.

Deschid o usa-ntepenita, Spre poarta grea de infinit, Si cum e viata amortita Asa sa zac eu amortit.

Chiar daca scriu o simpla strofa De-amor ma umple, de necaz, Asez penita pe o sofa Si ma intorc ca un macaz.

In disperare ma cufund Si ma rasfat in perne, zeci, Iar vocea mi-o aud plangand In imnuri funerale-n veci.

Cunosc insemnatatea cava Ce ma-nconjoara in prezent, Chiar daca tu imi esti prea draga Eu n-am sa ma consum, dement.

Asa sa fie azi si maine Si-asa sa fie veci de veci, Acum eu urlu ca un caine In cimitire triste...reci.

TRISTETE

Tristete, inima de piatra, de ce tu vrei sa ma strabati ca-n canionul breslei?

Am dobandit eficacitatea timpului, dar totul testeaza

fluturii mortii ca salasluiesc pe soare.

Am acceptat sa lustruiesti umila mea carcasa, simbolistica mea carcasa si tainica mea aprindere.

Pacatul tau sa fie floarea ce pacatuieste inflorind, sa fie animalul ce pacatuieste muscand, sa fie omul ce pacatuieste traind.

As vrea sa iubesc doar pentru a incarunti, as vrea sa urasc doar pentru a supravietui, as vrea sa vreau doar pentru ca pot.

Picaturi de trupuri imi impartasesc simbioza aspra a arsurilor preconizate pentru sfarsitul inimilor de luciu care trec vama tristetii.

VESTED MORMANT

As vrea sa ma-nec in lacrimi uscate Plangand amintirea pe bucle de vant; Prin raze de bezna, prin umbre mascate, Prin negre cotloane de vested mormant...

Izul adopta in vechi catacombe Destin selenar purtand sceptrul sfant. Marsav se ascunde prin ruine de bombe, Prin negre cotloane de vasted mormant...

Din zari imorale, din silnic zenit, Ecouri macabre soptesc sub pamant Si-ajunge la mine prin alt asfintit, Prin negre cotloane de vested mormant...

VISE PIERDUTE

Bun venit intr-o lume de ura, o viata a viselor demult trecuta, soarta zambindu-ti cu chip de cianura.

Bun venit intr-o lume a durerii in care omenirea nu mai cunoaste fericire, dansul timpului trimitandu-ne in neant.

Aspiratiile n-au valoare, schimbarea vietii este pierduta, toate sperantele s-au dus.

Expectativa n-are valoare, estimarea proprie este pierduta, toate ambitiile s-au dus.

In aceasta fatalitate de rezervari proprii noi avem nevoie de cineva, dar nu pentru a ura.

ZEITA MURITOARE

Culoarea dispersata din ochii tai, fecioara, ce vesnic da din aripi de-alizeu, ma tot gandesc spre vesnicia care zboara de la zenit catre amurgul unui Soare-Zeu. Si ma dispera vesnicia-mama. Sunt prea satul de viata pamanteana caci gandu-mi zboara cu foarte buna seama spre-ndepartata si recea Venusiana. Dar se ridica din ruine o lume efemera cu sceptru al hazardului simbol, se-ndreapta-n vis spre-ascunsa emisfera

si te priveste muta si ochii ei te vor. Si totul se termina dintr-o data, tonalitatea sufleteasca nu suspina...

"De ce iubesc acum o fata nascuta din pamant si din lumina?"