Sunteți pe pagina 1din 2

Religiile Chinei

Daoismul
a. scurt istoric
- întemeierea daoismului este atribuită lui Lao zi, care, potrivit tradiţiei ar fi primul
daoist
- numele său înseamnă „bătrânul maestru”, ceeea ce pare a sugera că el a transmis,
asemeni unui învăţător, o doctrină existentă.
- Lao zi a trăit între anii 641-571 î.Hr
- Îi este atribuită una din cărţile fundamentale ale daoismului, Dao de Jing sau
Cartea Căii şi a Virtuţii
b. învăţăturile daoiste
- Aceasta propovăduieşte daoismul sau doctrina căii (Tao sau dao în chineză).
- Două forţe se opun şi ritemază viaţa: Yin, care este, întunericul, rece, opac,
feminin şi Yang, care este lumina, cald, luminos, masculin.
- Aceste două forţe complementare se echilibrează. Omul trebuie să-şi găsească
propria dao, să-şi ocupe locul în sânul universului şi să nu distrugă armonia care
domneşte în el.
- Daoismul susţine continua devenire a universului, dublată, permanent de o formă
a regresului. Destinul omului ilustrează poate cel mai bine acest lucru.
- Apogeul existenţei umane este considerată naşterea, viaţa fiind o continuă
degradare, până la moarte
- Destinul există pentru fiecare, dar nu este hotărât din exterior: pentru a-l controla,
trebuie să-ţi stăpâneşti universul interior. Calea (dao) ar putea însemna o
întoarecere în tine însuţi, stăpâniea spaţiului şi a timpului. Ea a fost găsită doar de
nemuritori, opt la număr, între care şi Lao Zi.
- Nemurirea nu este concepută ca o eliberare a sufletului de trup, ci ca o armonie a
trupului cu intelectul prin conservarea energiilor din om
c. Cultul, templele şi preoţii
- Daoiştii venerează zeii cerului, ai pământului, ai apelor, puterile vânturilor, ale
fluviilor şi ale munţilor.
- Credincioşii sunt îndeosebi ţărani şi meşteşugari.
- Fiecare sat are un templu al zeului solului, ocrotitor al teritoriului şi al locuitorilor
lui.
- În sec II, daoismul devine efectiv o religie, cu noi texte, locuri de cult şi preoţi.
- Reguli recomandă postul, meditaţia, blândeţea, puritatea...
- Credincioşii se duc în pelerinaj în locurile sfinte (munţi, insule...), acolo unde
sălăşluieşte divinitatea, pentri a-i aduce ofrande şi pentru a-i obţine astfel
favorurile.
- Pe drumul care duce în vârful muntelui Tai Shan, unul dintre cele cinci piscuri
sacre ale daoismului, credincioşii ard beţigaşe de tămâie pe care le înfig în lungul
cărării.
- Sub influenţa budismului, unii credincioşi se retrag şi întemeiază mănăstiri.
Confucianismul
- În sec. VI î. Hr, un înţelept pe nume Confucius propovădiueşte o nouă doctrină.
- Numele său chinezesc este Kong Fu-zi, adică „maestrul Kong”.
- Doctrina sa nu este cu adevărat o religie, ci mai degrabă o morală care trebuie să-l
ajute pe om să se desăvârşească.
- Cuvintele sale sunt adunate în cele Cinci Cărţi Clasice şi în Convorbirile care au
fost întocmite de discipolii săi.
- Maestrul propovădiueşte respectarea ritualurilor şi pietatea filială, adică
supunerea absolută faţă de tată, care este autoritatea supremă. Confucianismul
stabileşte o regulă de viaţă socială, nu are preoţi, zei sau temple. Singurul cult pe
care îl cunoaşte este cultul strămoşilor.
- Unul dintre ritualuri constă în drumul făcut la mormântul suveranului pentru a-i
aduce un omagiu în calitatea lui de strămoş al comunităţii. Ideile lui Confucius se
aplică, în mod deosebit relaţiilor dintre împărat şi supuşii săi, dintre stat şi popor.
- Aşa cum îl obligă pe fiu să asculte de tatăl lui, confucianismul recomandă şi
supunerea faţă de suveran. Mandarinii şi funcţionarii care îl asistau pe împărat
trebuiau să cinoască textele lui Confucius.
- De la sfârşitul imperiului, sub regimul comunist al lui Mao Tzedun,
confucianismul a fost combătut. Cu tate acestea, numeroşi chinezi continuă să
practice această religie.