Sunteți pe pagina 1din 7

O NOUĂ PERSPECTIVĂ SPIRITUALĂ

PENTRU ROMÂNIA VIITOARE

de Octavian Sărbătoare (Australia),


profesor de studii ale religiilor şi filosofie

Lucrare de faŃă expune o paletă de idei privind România viitoare. IntenŃionez


să scot la iveală o dinamică transformativă de oameni şi lucruri bazată pe o
continuitate din trecut şi prezent. ArgumentaŃia mea se centrează mai mult pe
elementele spirituale care definesc poporul român. Ideile prezentate nu au sub
nici o formă caracter de profetism românesc sau de speculaŃie de idei; se doresc
raŃionale în construcŃia unor direcŃionări şi paradigme spirituale care pot sta la
baza unor schimbări sociale de esenŃă.
Din start doresc să menŃionez importanŃa pe care o are spiritualitatea în
definirea de sinteză a unui popor, ea marcând toate laturile socialului, e.g. politic,
cultural, juridic, identitar, psihologic, etc. Privind în trecutul istoric al poporului
român vom observa cum societăŃile au fost marcate de spiritualitatea acelor zile.
O scurtă trecere în revistă a trecutului ne ajută să identificăm panorama
prezentului şi din ea să anticipăm pe cea a viitorului.

Trecutul

Teritoriile locuite astăzi de români au fost în vechime habitate ale popoarelor


antice de traci şi geto-daci. În tumultul istoric, peste populaŃiile autohtone s-au
perindat, uneori chiar şi aşezat printre ele, cuceritori vremelnici care prin amestec
au dat naştere poporului român. De aceste noŃiuni se ocupă cu precădere istoricii.
De remarcat, cu privire la spiritualitatea acestor locuri, este faptul că în timpurile
antice centralitatea locuitorilor era arcul carpatin. Este o constatare făcută de
istoricii antici care au menŃionat importanŃa munŃilor (e.g. Kogaion/ Kogaionon)
şi a unei filosofii de viaŃă coezivă, un imaginar specific acelor populaŃii antice.
Ulterior prin pătrunderea religiei iudeo-creştine, în acest habitat, centralitatea s-a
mutat în Orientul Apropiat.
Odată cu închegarea unor formaŃiuni statale s-au constituit premisele unui stat
centralizat al vlahilor/ valahilor/ românilor marcat dominant de creştinismul
ortodox care a oferit suport spiritual multidirecŃional. De-a lungul a sute de ani
această formă a iudeo-creştinismului s-a constituit în ceea ce se numeşte astăzi
creştinism ortodox românesc, un cult specific laturii bizantine a creştinismului.
PopulaŃiile de valahi care trăiau în cele trei zone principale numite astăzi,
Ardealul, Moldova şi łara Românească au supravieŃuit prin centralizarea etnică
spirituală în creştinismul ortodox. Ulterior, odată cu instituirea regalităŃii şi
întregirea neamului românesc această stare de lucruri s-a menŃinut.
1
O perioadă distinctă o reprezintă timpul comunismului. Referitor la natura
acestei forme de orânduire socială este puŃin cunoscut faptul că în departamentele
de studii ale religiilor, din marile universităŃi ale lumii, comunismul este studiat
ca religie. Şi pe bună dreptate, acest sistem social are toate caracteristicile unei
religii: prezintă o paletă de idei coerente susŃinute de fondatori şi personalităŃi
care au întărit o astfel de ideologie. Comuniştii au venerat personalităŃile zilelor
acelea; după moarte cei adulaŃi intrau în rândul celor etern glorificaŃi.
Un studiu atent al comunismului arată că a funcŃionat după aceleaşi criterii
schematice ca şi religia creştină, doar că cei veneraŃi au fost alŃii. Marx l-a
înlocuit pe Isus Hristos, iar cei care au contribuit la menŃinerea comunismului
căutau să-i emuleze pe sfinŃi. Comuniştii de frunte aflaŃi în viaŃă la acele vremuri
erau glorificaŃi pe aceleaşi criterii de valoare ca şi preoŃii şi sfinŃii în creştinismul
ortodox.
După căderea comunismului în 1989 populaŃia s-a simŃit liberă să-şi revendice
spiritualitatea anterioară celei comuniste, respectiv creştinismul ortodox
românesc. Vocea majorităŃii, materializată prin sistemul de vot, a impus politicii
o reînviere a creştinismul ortodox specific românilor. Mai mult decât atât, teama
de invazie a ideologiilor străine, odată cu pătrunderea modelelor economice noi, a
creat o panică de identitate şi o dorinŃă de întoarcere la valorile de relief identitar
ale neamului. Acum după trecerea a aproape 20 de ani de la RevoluŃia din 1989
lucrurile stau cu totul altfel.

Prezentul

Revenirea în forŃă la tradiŃia religioasă creştină ortodoxă a creat radicalizarea


unor oameni şi unor elemente politice care văd în expansiunea societăŃii de
consum o ameninŃare a identităŃii neamului românesc.
Cât de fondată este aceasta ameninŃare? Nu se poate tăgădui faptul că în
prezent românii trec printr-o criză de identitate cum nu au trăit niciodată în istoria
lor. Îşi pun întrebări fundamentale. Cine suntem? Ce a mai rămas din noi ca
neam? Încotro mergem? Cine ne conduce? Paleta de îngrijorării este largă.
RevoluŃia din 1989 a permis schimbări care răstoarnă neîncetat seturile de valori
tradiŃionale ale românilor.
Din realitatea zilei se observă că expansiunea economică venită din Europa de
Vest aduce, împreună cu suflul de valori economice noi, tarele acelor societăŃi
umane. Una dintre ele o reprezintă renunŃarea la valorile creştine în favoarea
pragmatismului economic. În mod evident spiritualitatea creştină se opune astăzi
pragmatismului economic; expansiunea economică este bazată pe cumulul de
profit în favoarea capitaliştilor. O astfel de exploatare contravine preceptelor
creştine. Suntem astăzi puşi în faŃa unei dihotomii de direcŃii care a persistat mult
timp şi în Europa de Vest şi care prin expansiunea economică a Uniunii Europene
a apărut şi în România.
Creştinismul ortodox românesc este luat prin surprindere de noile realităŃi ale
zilei. Este nevoit să-şi etaleze valorile în care crede. Treptat a apărut o
mediatizare largă a Bisericii Ortodoxe Române (BOR) care este solicitată să
2
intervină ca salvatoare a valorilor naŃionale. PopulaŃia îşi pune speranŃa în faptul
că biserica ortodoxă poate menŃine o coeziunea identitară a românilor şi totodată
ameliora şocul economic al tranziŃiei la un sistem economic bazat pe competiŃie.
Dar o astfel de expunere la public a instituŃiei religioase BOR a generat
surprize. Cu această ocazie a ieşit la iveală dogma pe care biserica ortodoxă a
menŃinut-o de veacuri. AudienŃa este astfel proiectată într-o confuzie de idei
religioase care generează neîncetat controverse aprinse. Libertatea de idei care
însoŃeşte pe cea economică nu poate fi conciliată cu mistica religioasă creştin-
ortodoxă. Multe dintre aşa-zisele învăŃături ale imaginarului religios comunist ies
şi ele la iveală, Prin dogma specifică ele contestă validitatea dogmei creştine. În
prezent românii sunt divizaŃi în două tabere principale, pe criterii mai mult sau
mai puŃin declarate ca fiind spirituale: pe de o parte este creştinismul ortodox
dogmatic şi pe de altă parte ideologia remanentă comunistă. Deci ne situăm în
sferele de influenŃe a două imaginare religioase care istoric au avut timpul lor de
dominaŃie.
Gravitatea prezentei panorame religioase nu stă în faptul că oamenii caută
stabilitatea într-o ideologie de idei, ci că cele două oferte principale nu mai sunt
viable în contextul transformărilor economice prin care trec în prezent atât
România cât şi Republica Moldova, cealaltă Ńară a românilor. În România este
puternic curentul religios creştin-ortodox, pe când în Republica Moldova, cel cu o
mare influenŃă la public se menŃine a fi tot comunismul. În ultmii ani şi în
Republica Moldova religia comunistă este treptat înlocuită în mintea oamenilor
de cea creştin-ortodoxă.
Ne întrebăm acum dacă aceste două imaginare religioase, cel creştin-ortodox şi
cel comunist pot oferi soluŃii de menŃinere a identităŃii neamului românesc? Din
ceea ce vedem că se întâmplă în prezent în societăŃile româneşti putem răspunde
fără tăgadă: timpul acestor crezuri de idei religioase a trecut. Comunismul este
perimat ca doctrină politico-socială, şi-a avut timpul lui de modernizare a
României, cu preŃul victimelor pe care le-a făcut. Nici creştinismul ortodox nu
mai poate oferi stabilitate identitară românilor. Valul de libertate de idei este
incompatibil cu primitivismul dogmei creştine: facerea lumii în 7 zile, a lui Adam
din lut, a femeii din coasta lui Adam, vina veşnică a femeii, etc. Toate aceste
anacronisme nu mai au sens pentru omul mileniului trei care îndrăzneşte să fie
raŃional în căutarea spirituală a lui Dumnezeu.
De remarcat este faptul că de la RevoluŃia din 1989 încoace se constituie
treptat imaginarul spiritual autohton românilor, bazat pe moştenirea lăsată de la
străbunii românilor, geto-dacii. Zamolxianismul modern a debutat ca un curent
firav, dar în timp a devenit din ce în ce mai coeziv pentru crearea unei identităŃi a
neamului românesc. De remarcat este şi faptul că ideaŃia zamolxiană a existat şi
în timpul perioadei istorice comuniste ca adaos la un naŃionalism românesc
glorificând eroii neamului din vechime precum sunt Decebal şi Burebista de
exemplu.
Spre surprinderea multora, asistăm astăzi la un val de redeşteptare naŃională
bazat pe cunoaşterea unui trecut glorios al străbunilor românilor din timpurile
antice. Este esenŃial de observat faptul că nu este vorba doar de vitejia strămoşilor
3
şi iubirea lor de libertate. Asistăm astăzi la o revendicare, a bazei morale şi
etice a modului de viaŃă al străbunilor geto-daci ai românilor, o ideaŃie care
prezintă valoare intrinsecă indisputabilă.
La prima vedere o rechemare şi o nostalgie a gloriei trecutului par refulări ale
nereuşitei prezentului. Sunt astăzi intelectuali care evaluează pe aceste criterii
expresiile unui cult al gloriei strămoşilor românilor, faptul că, simŃindu-se
ameninŃaŃi de stergerea identităŃii etnice, românii încearcă să o menŃină prin
paradigme care s-au dovedit că au o bază mai solidă. Noul curent spiritual
zamolxian a evaluat celelalte două posibilităŃi, cu care românii sunt astăzi în
dispută pentru a oferi soluŃii salvatoare neamului. S-a ajuns la concluzia că cele
două variante majore sunt deja perimate şi că există o a treia direcŃie, cu totul
nouă, cea oferită de spiritualitatea străbunilor românilor aflată încă vie în religia
populară românească. Ne întrebăm cât de viabilă este aceasta propunere oferită
de spiritualitatea zamolxiană modernă?
O privire atentă a forŃelor care susŃin lansarea ideii de renaştere naŃională pe
baze strămoşeşti este că ele se bazează pe tradiŃia spirituală arhaică a românilor.
De remarcat este faptul că elementul spiritual autohton românesc a supravieŃuit
vicisitudinilor istoriei. Prin vicisitudini înŃelegem aici în primul rând campania,
susŃinută de bisericile creştine de-a lungul secolelor, de a eradica elementele
„păgâne” ca moştenirea pe care românii o au de la strămoşii geto-daci şi romani.
Un fapt pozitiv este că în timpul perioadei comuniste imaginarul zamolxian a fost
menŃinut în principal prin partea de studii în dacologie şi mitologie română (vezi
Romulus Vulcănescu de pildă) şi prin temele pentru educarea tineretului
zugravite în ciclul de cărŃi Cireşarii şi altele.
Pe aceste palete de idei există astăzi voci mature printre români care cheamă la
aprecierea valorică a spiritualităŃii strămoşilor. Filoanele de cult religios sunt
prezente viguros în credinŃele populare. Un cercetător atent în ştiinŃe sociale, care
va face o evaluare corectă a fondului autohton, ajunge la concluzia că el permite
o conceptualizare a unei spiritualităŃi din credinŃele tradiŃionale ale românilor.
Această metodologie nu este nouă, a fost folosită cu succes de cercetători ai altor
religii. Un prim exemplul sunt crezurile aborigenilor australieni care au fost
documentate din tradiŃia orală. Ne întrebăm oare cum putem constitui un nou
imaginar religios care să fie reprezentativ pentru neamul românesc? Printre
români se manifestă astăzi o dinamică transformativă de idei care converge către
renaşterea unei spiritualităŃi autohtone.

Lumea, noi şi viitorul

O chemare la resacralizarea lumii a fost lansată de Mircea Eliade ca o


concluzie la tot ce a scris marele erudit român referitor la istoria religiilor.
Constatarea pe care a făcut-o Eliade îi priveşte pe toŃi locuitorii pământului:
lumea îşi pierde ordinea existenŃială odată cu pierderea sacralităŃii proprii.
SocietăŃile moderne în special, mânate de goana după supravieŃuire, îşi pierd
propria menire, uitând astfel de o ordine a fiinŃelor şi lucrurilor. Dinamica

4
existenŃială este astăzi grav afectată de o rapidă erodare a parteneriatului om-
natură.
Desigur că numai critica nu poate pune pe picioare un sistem viabil pentru
căutările identitare ale poporului român. Critica simplă este doar un anumit mod
de abordare a problemelor. Dar starea excesivă de critică handicapează soluŃia.
Ca o a doua metodă există şi critica constructivă, cea care aduce soluŃii temelor
criticate. O a treia metodă este construcŃia tematică prin ignorarea criticării
ideilor greşite şi concentrarea asupra construcŃiei pozitive în sine. Această ultimă
metodă generează indirect soluŃii la problemele existente fără a le aborda
sistematic, problemele dispărând prin lipsa de hrană adusă de critica în sine. Dar
modalităŃile constructive în cazul religiilor au particularităŃile lor.
Urmărind evoluŃia istorică a diferitelor religii observăm latura subtilă a
penetrării unui imaginar religios în mintea oamenilor. Este vorba în primul rând
ca elementele unei religii să servească omul în toate etapele vieŃii de la naştere
până la moarte şi chiar şi după ea. Omenirea se găseşte acum într-un moment
istoric când se caută soluŃii la probleme acute precum sunt, suprapopulaŃia,
diminuarea resurselor naturale, terorismul religios ca o consecinŃă a unei disperări
existenŃiale, instabilitatea economică mondială ca rezultat al cumulului de viziune
religioasă negativă, etc. Un pesimism de idei planează asupra oricărei soluŃii
oferite pentru omenire. Grandoarea găsirii celor mai bune metode de vindecare a
sufletului colectiv al umanităŃii depăşeşte orice efort personal.
Dar aceasta nu trebuie să ne facă să renunŃăm la a găsi metode aplicabile
neamului românesc. Noul imaginar religios românesc girează în jurul
spiritualităŃii autohtone care este total diferită de cea iudeo-creştină. În iudeo-
creştinism salvarea este bazată pe jertfa sângelui, pe când în zamolxianismul
modern, cât şi în cel vechi, pe descoperirea înŃelepciunii; noul zamolxianism
este o reabilitare a experienŃei religioase prin perspectiva raŃionalismului.
O astfel de pornire de idei doctrinare pare îndrăzneaŃă în contextul social al
României deoarece Europa ca domeniu al religiei creştine este străină de arealul
asiatic în care au evoluat doctrinele fondate pe înŃelepciune. Epocile marilor
descoperiri geografice şi timpul colonizărilor care le-au urmat sunt consecinŃe ale
violenŃei doctrinare din iudeo-creştinism. Mai mult chiar, vedem astăzi o
continuare a violenŃelor religiilor bazate pe jerta sângelui, iudaism, creştinism şi
islamism, războindu-se între ele din lipsă de alŃi adversari tot atât de agresivi.
Suntem astăzi în epoca forŃelor tehnologice care pot genera mari distrugeri la
nivel de umanitate. PredicŃiile din Apocalipsa creştină nu sunt decât jaloane
doctrinare care hrănesc violenŃa până la anihilarea aşteptată „revelatoriu” în
Apocalipsă.
Ne întrebăm dacă mai putem opri o dezvoltare violentă a istoriei imediate? O
analiză atentă a forŃelor care se războiesc şi sunt gata să intensifice amploarea
rezolvării disputelor doctrinare ne face să credem că deja s-a trecut de punctul de
la care nu mai există întoarcere. PuŃini ştiu de exemplu că disputa religioasă
majoră dintre religiile iudaică şi cea islamică este legată de fiul pe care patriarhul
Abraham a vrut să-l sacrifice lui Dumnezeu Iehova. Evreii spun că era Isaac, dar
mahomedanii sunt de părere că era Ismail, primul născut al lui Abraham. O
5
reconciliere doctrinară nu poate exista între aceste păreri total divergente, nu le-a
rămas decât să-şi rezolve disputa prin vărsare de sânge. În mod practic aderenŃii
celor două religii epitomizează gestul patriarhului lor comun Abraham, adică vor
să ofere şi ei sânge de sacrificiu Dumnezeului Iehova şi lui Allah.
Ne întrebăm de ce contează pentru români a astfel de dispută doctrinară?
Deoarece exemplul oferit de Isus este şi el tot un sacrificiu al jertfei sângelui.
Isus, al cărui sacrificiu stă la baza religiei creştine, ne arată cum să-l urmăm prin
suferinŃă pentru a ne „salva” sufletele.
Astfel de idei au făcut ca de un timp de ani creştinii în general să pună mai
serios la îndoială metodologia oferită de Isus pentru salvare. Imaginarul vieŃii
veşnice creştine îşi pierde orice menire la o evaluare raŃională a ideilor care o
hrănesc doctrinar. Este ceea ce fac românii în prezent observând soluŃiile naive
date de bisericile creştine problemelor grave ale societăŃii. În prezent are loc o
trezire la realitatea unei altfel de înŃelegeri a legăturii omului cu Dumnezeu,
bazată pe armonie nu pe frică şi durere. Am arătat mai înainte în câteva cuvinte
de ce noi românii avem nevoie de un nou imaginar religios de o reintegrarea a
sufletului pe o bază cu totul nouă.
Ne întrebăm acum cum se poate constitui un imaginar religios nou? În primul
rând trebuie abordată sacralitatea individuală. De aici omul, conştient de rolul pe
care îl are în ordinea lucrurilor acestei lumi, porneşte să resacralizeze lumea care-
l înconjoară (vezi chemarea lui Mircea Eliade). Etosul popular românesc oferă
astfel de exemple. O elaborare sistematică a acestor practici printre români va
face ca în timp, sacrul, ca element existenŃial, să capete valoare conştientă la o
masă din ce în ce mai mare de oameni. Este vorba aici atât de sacralizarea
elementului feminin cât şi a celui masculin. Împreună într-un parteneriat al iubirii
de oameni perechea umană devine conştientă de rolul pe care îl poate juca la
vindecarea lumii de jertfa primitivă a sângelui. Dumnezeul creştin este astfel
reabilitat într-un imaginar religios care exprimă năzuinŃa de salvare a omului
timpurilor moderne pentru care primitivismul de idei din iudeo-creştinism nu mai
prezintă valoare.
Pornind de la credinŃele populare ale românilor în zâne şi zei o introducere
treptată a sacrului în viaŃa de zi cu zi este posibilă. Există în prezent grupări
sacerdotale de zâne moderne care şi-au luat în serios rolul de deschizătoare de
drumuri ale noului imaginar spiritual. BărbaŃii ca daci liberi (aşa cum îşi spun ei)
contribuie la constituirea unei viziuni pozitive a vieŃii umane. Treptat cumulul de
spiritualitate, pornit ca un grăunte sănătos, se amplifică, creşte şi dă roade având
implicaŃii ca proces transformaŃional în toate sferele sociale.
Pe aceste magistrale de idei, o viziune asupra unei Românii viitoare depinde
intrinsec de urmarea imaginarului spiritual al românilor, cel moştenit de la
străbunii geto-daci. Numai astfel sufletele ne pot fi vindecate, atunci când ne
regăsim în rădăcinile neamului. Şi de aici poate porni un proces de ridicare a unei
naŃiuni care timp de secole a stat în suferinŃa purtării unei cruci care nu-i aparŃine
(cu pauza existentă în timpul comunismului timp în care crucea a fost înlocuită cu
steaua roşie). În măsura în care avansăm spiritual în direcŃia regăsirii de sine toate
celelalte atribute care însoŃesc imaginarul religios se conturează. Gradul de
6
conştiinŃă individuală va genera schimbări profunde. Se poate constitui astfel un
sistem politic eficient, o societate dreaptă care se tot perfecŃionează în grija faŃă
de membrii săi, şi o cultură care se scaldă în lumină nu în suferinŃa jertei iudeo-
creştine. Cei care se raliază la acest ideal viabil prin adoptarea imaginarului
spiritual nativ neamului românesc pot spune cu certitudine că fac parte din
Româna viitoare.
Ca sumar al celor prezentate în articolul de faŃă se poate spune că România
viitoare, în dorinŃa de păstrare a unei identităŃi proprii, în condiŃiile globalizării,
depinde în primul rând de reevaluarea credinŃelor populare într-un nou imaginar
religios, cel zamolxian modern. Trecutul apropiat, prin cele două imaginare
religioase, creştinismul ortodox şi comunismul, nu mai poate oferi soluŃii viabile
în condiŃiile vieŃii moderne. Noua centralitate spirituală a românilor poate reveni
în arealul carpatin aşa cum a fost în timpurile vechi ale străbunilor românilor,
geto-dacii. Astăzi, mai mult ca oricând, românii simt nevoia unei renaşteri pe
baze autohtone. Într-o astfel de perspectivă, cu implicaŃii în toate sferele
domeniului social, ei îşi pot menŃine specificitatea şi astfel viabilitatea viitorului
neamului românesc.

Copyright © Octavian Sărbătoare 2009 şi anii următori. Autorul dau dreptul de


copiere şi publicare a conŃinutului lucrării, în orice formă, fără modificări, cu
condiŃia ca dreptul de autor să fie menŃionat şi păstrat.