Sunteți pe pagina 1din 2

n literatura romn postbelic, speciile dramatice tradiionale nu se mai disting i, n general, se

estompeaz limitele dintre epic, liric i dramatic. Teatrul postmodern impune noi structuri dramatice, dizolvnd
subiectul i deconstruind personajul.

I ona, de Marin Sorescu, este una dintre piesele reprezentative pentru formele de manifestare ale
teatrului modern. Piesa lui Marin Sorescu este o metafor a destinului uman, dup cum mrturisea nsui
scriitorul: mi vine s spun c Iona sunt eu Cel ce triete n ara de Foc este tot Iona, omenirea ntreag este
Iona, dac-mi permite. Iona este omul n condiia lui uman, n faa vieii i n faa morii. Aadar, ni se propune o
alt formul de spectacol dramatic.

Consecvent n ilustrarea noii formule teatrale, autorul valorific elemente din mitul biblic al lui Iona,
dei personajul creat de Marin Sorescu nu a svrit nici un pcat pe care s-l ispeasc. Singura lui vin
este condiia uman, n limitele creia triete, dar nu poate s le depeasc. Modificnd mitul biblic din
perspectiva vieii contemporane, autorul creeaz un personaj atipic, simbol al individului nsingurat, al
crui strigt e o ncercare de regsire a identitii. El nu vorbete cu Dumnezeu ns, ci cu el nsui.

Statut social psihologic

Asfel, eroul sorescian depaseste de la inceput statutul social, psihologic, moral se simplu pescar. Desi
subtitlul ,,tragedie in patru tablouri ne trimite la clasa inalta aristocrata, specifica speciei antice, Iona nu poate fi
incadrat in acesta tipologie, dar nici in cea a omului simplu, care traieste de pe urma pescuitului. Astfel, statutul
social are insa in piesa un rol simbolic in ceea ce priveste comportamentul uman, iar actul de a pescui semnifica
nevoia de cunoastere si autocunoastere. Dupa cum insusi autorul noteaza, Iona este ,,ca un om foarte singur, Iona
vorbeste tare cu sine insusi, isi pune intrebari si-si raspunde. Prin urmare, protagonistul demonstreaza trairi
psihologice surprinzatoare, iar dialogul cu propria interioritate dezvaluie o prima cauza a conflictului interior ce il
apasa: lipsa norocului, destinul nefast.

Principala trasatura a pers

Prin tehnica monologului dislocat, autorul evideniaz micarea sufleteasc a personajului. Pe parcusrul
celor patru tablouri, Iona dezvolta un mecanism interior de mare complexitate prin care isi justifica dedublarea
voluntara. Penduland intre increderea in existenta lumii exterioare si constiinta faptului ca realitatea este doar o
proiectie a sinelui sau, personajul isi dezvaluie in finalul textului principala trasatura: conditia tragica.
De exemplu, indicatiile scenice , sugereaza inca din primul tablou artificialitatea spatiului in care Iona se
vede obligat sa traiasca. Apa este reprezentata de ,,niste cercuri facute cu creta , iar acvariul ,,in care dau veseli
din coada cativa pestisori constituie o imagine la scara redusa a universului sau. Insusi Iona se aseamana unuia
dintre pestii captivi, care traiesc iluzia libertatii , din moment ,,ce sta in gura pestelui, nepasator. Mai mult,
caracterul iluzoriu al demersurilor eroului este indicat si de caracterizarea indirecta prin vorbele si faptele sale:
Iona se ipostaziaza in pestii ce doresc sa isi depaseasca conditia lor limitata, acceptand sa fie prinsi in ,,nade.
Astfel, cel care parea un simplu pescar se dovedeste insetat de idealuri, ravnind la ,,nada cea mare.

Nici macar in cel de-al doilea tablou, cand constientizeaza ca este inghitit de un chit, protagonistul nu
renunta la iluziile sale. De aceea, pune totul in seama destinului nefats : ,,Cand e sa se tina ghinionul de om!, iar
mai apoi incearca sa interpreteze experienta drept o modaliatate de rasturnare a sortii:,,Poate am mai mult noroc
acum.
Eroul se iluzioneaza, din nou, crezand ca a gasit echilibrul interior reprezentat de imaginea unei banci in
mijlocul marii:,,un lacas de stat cu capul in maini in mijlocul sufletului. Insa, dupa ce descopera ca poseda un
cutit, inclinatia lui Iona este de a nega existenta limitelor care il tin constrans.

In consecinta, Iona incearca sa spintece burta chitului. Insa, aceasta conduce tot la crearea unui univers
compensatoriu, de vreme ce al treilea tablou il prezinta pe Iona incorsetat tot in burta unui chit, alaturi de cei doi
pescari. Personajele-figurante refuza sa comunice, potentand, astfel, singuratatea protagonistului. Lipsa actiunii
propriu-zise este inlocuita de sorescu prin reflectiile filosofice ale pescarului. Imposibilitatea aflarii unei iesi este
pusa pe seama destinului tragic, iar personajul doreste o noua nastere, care l-ar putea elibera : ,,Mama...mai naste-
ma odata.

Iona comite aceeasi eroare



Abordat dintr-o astfel de perspectiva, personajul lui Sorescu ramane un erou tragic, caci moare
neacceptandu-si conditia restrictiva. Constientizarea limitei nu produce dezintegrarea lumii interioare a
personajului, ci , dimpotriva, descoperirea valorii ei. Optimismul demonstrat prin replica finala ,,Razbim noi
cumva sugereaza faptul ca realitatea subiectiva nu duce obligaotoriu la o criza , iar exemplul lui Iona poate
constitui un model pentru dezechilibrele omului contemporan. Astfel, Iona este un simbol cuprinzator, nu o
individualitate, chemat sa intruchipeze umanitatea, in ceea ce are ea fundamental si definitoriu.