Sunteți pe pagina 1din 24

IOAN ROBU, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureºti:

Cinstirea
Maicii Domnului

Privind viaþa religioasã de la noi din þarã, aºa cum se aratã ea în cadrul comunitãþilor parohiale, nu este greu
sã observi cum evlavia faþã de Sfânta Fecioarã Maria ocupã un loc aparte, aº spune privilegiat, în ansamblul
devoþiunilor practicate de credincioºi. Sãrbãtorile dedicate Maicii Domnului ºi înscrise în calendarul bisericesc,
rugãciunile, cântecele, scrierile, bisericile închinate Sfintei Fecioare, locurile de pelerinaj din þarã, numele Maria,
primit la botez de un numãr mare de persoane, sunt tot atâtea semne cã Mama Fiului lui Dumnezeu este mai
presus de toþi sfinþii, lãudatã, cinstitã ºi rugatã de poporul nostru, de Biserica noastrã.
Noi am crescut în aceastã tradiþie de cinstire deosebitã a Maicii Domnului, tradiþie care strãbate toate secolele
din istoria Bisericii, dar care a avut cea mai mare înflorire în Occident, în epoca medievalã. Atunci, teologia,
iconografia ºi cultul marian din Orient inspirã ºi mãreºte cultul marian din Occident. Scriitorii bisericeºti din Evul
Mediu dezvoltã tot mai mult gândirea teologicã privind locul unic pe care Preacurata Maria îl ocupã în planul
mântuirii ºi cultul unic datorat Maicii Domnului.
Poporul creºtin a primit aceastã învãþãturã cu entuziasm, dedicând Fecioarei Maria nenumãrate forme de
afecþiune ºi devoþiune, care dãdeau o anumitã strãlucire vieþii religioase ºi chiar vieþii profane. Lumea era fascinatã
ºi atrasã de mãreþia Mamei de Dumnezeu. Pietatea marianã era prezentã în predici, în codice ºi cãrþi de rugãciuni,
în cãrþi liturgice, în muzicã, picturã, sculpturã. Cãlugãri renumiþi, scriitori, oratori ºi misionari dedicau rãspândirii
cultului marian mare parte din timpul ºi energia lor, compunând în cinstea Sfintei Fecioare predici, imnuri, poezii
ºi tratate teologice de mare valoare.
Începând din secolul al IX-lea, creºte foarte mult numãrul bisericilor dedicate Maicii Domnului. Întreaga hartã
a Europei era plinã de sanctuare închinate Mariei.
Începând cu secolul al XII-lea, asistãm la miºcãri de intensã reformã bisericeascã. Se nasc noi ordine bisericeºti,
de exemplu Ordinul Cistercienilor, condus de Sfântul Bernard, ordine spitaliceºti ºi militare, cum ar fi Templierii,
Ioaniþii ºi Cavalerii de Malta; apar, de asemenea, multe congregaþii care, ca ºi ordinele amintite, au în centrul
experienþei lor religioase prezenþa Sfintei Fecioare care aduce mai aproape de om Misterul lui Cristos Om ºi
Dumnezeu. Nu pot sã nu-i amintesc ºi pe Dominicani, Franciscani ºi Carmelitani care au merite deosebite pentru
rãspândirea evlaviei mariane. Din epoci îndepãrtate, au ajuns pânã la noi, cei de astãzi, devoþiunea Rozariului, a
scapularului, a rugãciunii Îngerul Domnului, a atâtor rugãciuni ºi cântãri bisericeºti ce rãsunã în bisericile ºi
comunitãþile noastre.
Trãim evlavia marianã ºi transmitem mai departe ceea ce am primit, bine ºtiind cã nu-l poþi întâlni pe Cristos
fãrã sã o întâlneºti în acest drum ºi pe Sfânta Maria, Maica Sa. Pe Ea o cinstim acum în luna mai, în fervoare de
primãvarã a credinþei ºi a speranþei, oferindu-i Maicii Bisericii cununa de flori a rozariului ºi a tuturor încrederilor
noastre iubitoare.

„Sfântã Nãscãtoare de Dumnezeu, priveºte spre grãdina Ta, România, binecuvânteazã ºi apãrã poporul nostru
ºi roagã-te pentru noi, pãcãtoºii, acum ºi-n ceasul morþii noastre. Amin”

nr. 5/2004 1
De luna ta, Mãicuþã…
De ce luna mai?
Practica dedicãrii unei luni din an devoþiunii speciale în cinstea Sfintei Fecioare Maria
este rãspânditã atât în Orient cât ºi în Occident. Pentru orientalii de rit bizantin, luna dedicatã
Maicii Domnului este august, când þin ºi postul „Sfintei Mãrii” ca pregãtire pentru sãrbãtoarea
Adormirii Maicii Domnului. Pentru orientalii de rit copt, luna marianã, celebratã cu mare
solemnitate, este decembrie - care are în centru sãrbãtoarea Naºterii Sfintei Fecioare.
Potrivit tradiþiei populare, catolicii preferã în schimb „luna lui florar” ca lunã dedicatã cinstirii
Mamei lui Isus. Mai este luna când natura se regenereazã pe deplin, mãrindu-l printr-o simfonie
de culori pe dãtãtorul vieþii ºi, poate tocmai de aceea, este timpul din an când în Biserici sau
în colþurile de rugãciune din case, creºtinii catolici aduc Mariei omagiu, prin rugãciune ºi
veneraþie, invocând totodatã milostivirea Preacuratei.

La multi ani, Mamã Cereascã!


Felul în care creºtinii o cinstesc pe Sfânta Fecioarã seamãnã foarte mult cu
modul în care copiii îºi sãrbãtoresc mama: îi aduc flori, un gest simplu, dar
atât de delicat, de frumos, încât în luna mai statuile Maicii Domnului par
îmbrãcate în flori.
Copiii au ºi obiceiul de a le cânta mamelor, de ziua lor, „La mulþi ani!”. Noi
îi cântãm Mariei Magnificat, una dintre cele mai frumoase rugãciuni ale Bibliei,
un imn de mulþumire adus Fecioarei din Nazaret, care a consimþit voinþei lui
Dumnezeu spunând: „Iatã slujitoarea lui Dumnezeu; fie mie dupã cuvântul
tãu!”.
Antifonele mariane, ca Salve Regina, rãsunã încã în bisericile de la noi, pe
toatã durata lunii mai, ca un salut adus Aceleia care a fost aleasã de Dumnezeu
pentru a deveni Mama Fiului Sãu.
Când îºi sãrbãtoresc mamele, copiii au un fel simplu de a-ºi exprima iubirea
faþã de cea care le-a dat viaþã, dar pentru o mamã nimic nu egaleazã acest
fel simplu: un surâs sau o îmbrãþiºare a copiilor ei.

Mulþumescu-þi þie, Mamã!


În luna mai, copiii Mariei îºi îmbrãþiºeazã Mama în rugãciune. Rozariul ºi
Litania Maicii Domnului, rostite înaintea liturghiilor de searã, sunt moduri de
a-i mulþumi pentru protecþia neîncetatã ºi de a ne încredinþa inimii ei de mamã.
În enciclica Evangelium Vitae, papa Ioan Paul al II-lea a scris o rugãciune care ne-ar putea însoþi în acest parcurs marian
din luna mai: „O, Marie, aurorã a lumii noi, Mamã a celor vii, îþi încredinþãm cauza vieþii: priveºte, Mamã, la numãrul nesfârºit
de copii care sunt împiedicaþi sã se nascã, de sãrmani cãrora li se amãrãºte viaþa, de victime omeneºti ale violenþei inumane,
de bãtrâni ºi bolnavi uciºi de indiferenþã sau de o pretinsã milã. Fã ca toþi aceia care cred în Fiul tãu sã ºtie sã vesteascã
deschis ºi cu iubire oamenilor din vremurile noastre Evanghelia vieþii.”

Rugaþi-vã Rozariul în fiecare zi!


Vã mai amintiþi de când eraþi copii ºi doreaþi sã intraþi în voia mamei? O întrebaþi: „ce vrei
sã fac astãzi?” sau „ce treabã îmi dai de fãcut?” Dacã aþi întreba-o pe Fecioara Maria,
Mama noastrã cereascã, ce avem de fãcut, rãspunsul ar fi: „Recitaþi Rozariul în fiecare zi,
rugaþi-vã mult ºi faceþi sacrificii pentru sãrmanii pãcãtoºi, dintre care mulþi ajung în iad
pentru cã nu este nimeni care sã facã rugãciuni ºi sacrificii pentru ei. (...) Îndepãrtaþi
pãcatul din viaþa voastrã ºi strãduiþi-vã sã-l îndepãrtaþi ºi din viaþa celorlalþi, colaborând
la opera de mântuire a lui Isus”.
Acest mesaj a fost transmis nouã de cãtre Fecioara Maria care a apãrut la Fatima
(Portugalia), în data de 13 mai 1917, arãtându-se la trei copilaºi care pãºteau oile: Lucia (10
ani), Francisc (9 ani) ºi Iacinta (7 ani). Apariþiile la Fatima ale Sfintei Fecioare au continuat în
fiecare zi de 13, timp de 6 luni, ultima fiind pe 13 octombrie, când 60. 000 de persoane au
fost prezente la întâlnirea datã de Maica Domnului celor trei copii, fiind astfel martore ale
unei minuni: soarele, rotindu-se cu o repeziciune înfricoºãtoare printre flãcãri multicolore,
pãrea sã se desprindã de pe cer.

2 nr. 5/2004
Daruri fãcute românilor
de cãtre Maica Domnului
Tot în mai, luna marianã, mai exact pe data de 8, îl sãrbãtorim pe Fericitul Ieremia
Valahul, cel plecat din þinutul românesc al Moldovei în a doua jumãtate a secolului al
XVI-lea ºi care avea sã devinã frate capucin la Napoli. Devotat Sfintei Fecioare, faþã de
care avea o afecþiune filialã, Fericitul Ieremia o numea „Mãicuþã”, recomandându-le
atât cãlugãrilor cât ºi laicilor sã cinsteascã cele nouã luni de locuire a Cuvântului lui
Dumnezeu în Sânul Mamei Sale, prin recitarea de nouã ori pe zi a rugãciunii Salve
Regina: dimineaþa, de trei ori, pentru întoarcerea pãcãtoºilor; la amiazã, de trei ori,
pentru cei aflaþi în agonie ºi seara, de trei ori, pentru sufletele din Purgator.
Pe Fratele Ieremia, Preasfânta Fecioarã l-a rãsplãtit într-un mod minunat,
apãrându-i într-o viziune în care era scãldatã de luminã, înveºmântatã într-o mantie
strãlucitoare ºi þinându-ºi în braþe Fiul. Copleºit de frumuseþea ºi de strãlucirea Mamei
lui Isus, Ieremia nu îndrãznea sã-ºi ridice privirea, dar, la Îndemnul Preacuratei, o
contemplã cu sfialã ºi cu profund respect, întrebând-o cu inocenþa unui copil: „Stãpâna
mea, tu eºti Reginã ºi nu porþi coroanã?”, la care Fecioara Maria i-a rãspuns: „Coroana
mea este Fiul meu”.
Providenþa a fãcut ca Ieremia sã fie înãlþat la cinstea altarelor ca Fericit, iar ziua în
care este cinstit, 8 mai, sã fie în luna dedicatã „Mãicuþei sale”, Preasfânta Fecioarã
Maria, pe care a cinstit-o cu evlavie în timpul vieþii sale pãmânteºti.

Popas al Papei Ioan Paul al II-lea


în Grãdina Maicii Domnului
Un alt mare dar fãcut de Maica Domnului românilor a fost vizita
Papei Ioan Paul al II-lea în þara noastrã, din perioada 7- 9 mai 1999.
„Românie, Grãdinã a Maicii Domnului, vin la tine în numele lui Isus
Cristos, Fiul lui Dumnezeu ºi al Preasfintei Fecioare Maria” a spus
Sfântul Pãrinte la sosirea în România. Vã reamintim cã splendida
sintagmã cu care Ioan Paul al II-lea a numit România, are în spate o
frumoasã poveste. Se spune cã în secolul al XVI-lea, sub domnia lui
ªtefan cel Mare, trãia în þinuturile noastre, în munþi, un sihastru pe
nume Iosif, venit tocmai de la râul Iordan. Într-una din zile, se hotãrî
sã plece împreunã cu ceilalþi cãlugãri la Muntele Athos, numit ºi
„Grãdina Maicii Domnului” ºi, în timp ce pleca, i s-a arãtat Preasfânta
Fecioarã, care i-a cerut sã se întoarcã, pentru cã ºi acel þinut, adicã
România, este tot o grãdinã a sa.
ANCA MÃRTINAª

SALVE REGINA
SALVE
Salve, Regina, mater
BUCURÃ-TE REGINÃ
misericordiae, vita, dulcedo Bucurã-te Reginã, Maica milei,
et spes nostra, salve. Ad te viaþa, mângâierea si nãdejdea noastrã, bucurã-te!
clamamus, exules filii Cãtre tine strigãm surghiuniþii fii ai Evei,
Hevae. Ad te suspiramus cãtre Tine suspinãm,
gementes et flentes in hac gemând ºi plângând în aceastã vale de lacrimi.
lacrimarum valle. Eja ergo, Aºadar, mijlocitoarea noastrã,
advocata nostra, illos tuos întoarce spre noi ochii tãi cei milostivi.
misericordes oculos ad nos ªi dupã exilul acesta, aratã-ne nouã pe Isus,
converte. Et Jesum, binecuvântatul rod al trupului tãu.
benedictum fructum ventris O, milostivã, o, blândã,
tui, nobis post hoc exsilium O, dulce Fecioarã Marie!
ostende. O clemens, o pia, Amin.
o dulcis Virgo Maria.

nr. 5/2004 3
Îmi place sã fiu bun!
Inter viu cu Monseniorul CORNEL DAMIAN
Interviu DAMIAN,, Episcop Auxiliar de Bucureºti

Duminicã, 29 februarie, Monseniorul Cornel Damian V.M. Trãim într-o perioadã în care pentru tineri morala
s-a aflat în parohia romano-catolicã din Craiova pentru Bisericii pare depãºitã .Care e ajutorul concret pe care Biserica
a participa la seminarul cu tema “Rolul creºtinilor în îl poate da acestor tineri?
societate” organizat de ªcoala Postlicealã Teologico- C.D. Nu este prima oarã când aud cã morala Bisericii ar fi
Sanitarã “Sfântul Iosif,” în colaborare cu Centrul depãºitã. Morala Bisericii e morala lui Cristos. Biserica prezintã
European pentru Formarea Muncitorilor Creºtini. Evanghelia, ori Evanghelia este cuvântul viu al lui Cristos, care
Profitând de prezenþa sa în Cetatea Bãniei, Excelenþa nu se demodeazã. De altfel, societatea realizeazã cã aceastã
Sa a avut ºi o scurtã întâlnire cu Mitropolitul Olteniei, încurajare a libertinajului duce deseori la rezultate negative.
Teofan. În ciuda programului încãrcat, în special datoritã Mã refer la avort, la HIV-SIDA ºi multe altele. Îmi place însã
credincioºilor dornici de a-ºi cunoaºte noul episcop, atunci când vãd cum doi tineri se pregãtesc cu toatã
Monseniorul Cornel Damian a binevoit sã ne rãspundã seriozitatea pentru cãsãtorie ºi nu cautã doar plãcerea.
la câteva întrebãri: V.M. ªi totuºi, care ar fi virtutea cea mai necesarã azi unor
tineri care doresc sã trãiascã în cuvântul lui Cristos?
V.M. Sunteþi episcop doar de câteva luni. Ce surprize aþi C.D. Virtuþile teologale. Ele ar trebui sã ne influenþeze în
avut în acest scurt rãstimp, care e elementul de noutate pe viaþa de zi cu zi, ele ne apãrã împotriva ispitelor. Nu suntem
care l-a adus în viaþa dumneavoastrã aceastã nouã poziþie nimic fãrã credinþã, speranþã ºi dragoste.
ierarhicã? V.M. Vorbeaþi mai devreme despre Evanghelie. Care e
C.D. Nu cred cã se poate vorbi de surprize. Ceea ce a pasajul dumneavoastrã preferat din Evanghelie?
adus nou în viaþa mea a fost primirea plinãtãþii sacramentului C.D. Scena pescuirii minunate din Evanghelia dupã Sfântul
preoþiei. Parcurgând toate cele Luca. De altfel, de acolo am
trei trepte ale acestui desprins ºi deviza mea ca
sacrament - diaconatul, preoþia episcop: “La cuvântul Tãu”. “La
ºi episcopatul - devii un urmaº cuvântul Tãu, voi arunca
al apostolilor. Am continuat sã mrejele”; tot ceea ce facem noi,
rãmân ºi vicar general, astfel de fapt Cristos face prin noi.
cã, din punct de vedere Astfel trãim momente de
administrativ, nu s-au produs maximã intimitate cu
multe schimbãri. Din punctul Dumnezeu.
meu de vedere, are prioritate V.M. Sã vorbim puþin despre
activitatea pastoralã. Eu vin în rugãciune. Care e rugãciunea
numele Arhiepiscopului nostru, dumneavoastrã preferatã?
Ioan Robu, ºi este important ca C.D. Rozariul. În 2002 am
astfel credincioºii sã-l simtã pe fost pentru prima datã la
pãstor în mijlocul lor. Lourdes. M-am spovedit unui
V.M. Care credeþi cã este preot pe care nu-l cunoºteam
principala problemã a Bisericii ºi mi-a spus ceva ce mi-a
Romano-Catolice din România? rãmas în memorie: “În viaþa mea preoþeascã, prin Rozariu,
C.D. Familia! Ca o consecinþã a sãrãciei generalizate, mulþi am rezolvat multe probleme”. De altfel, în copilãrie, mama
capi de familie pleacã în strãinãtate la lucru. Se produce astfel mã lua seara ºi ne rugam împreunã Rozariul. Deci,
o separare a familiei, care genereazã numeroase probleme. rugãciunea mea preferatã e o rugãciune a copilãriei.
Copiii rãmân fãrã îndrumarea unuia din pãrinþi în momente V.M. În Arhidieceza de Bucureºti, prin activitatea miºcãrilor
esenþiale ale existenþei lor. Totodatã mulþi tineri amânã carismatice, credincioºii iau contact cu un stil diferit de
cãsãtoria din aceleaºi motive. Ce putem face? Nu putem rugãciune .Ce pãrere aveþi despre aceste miºcãri?
împiedica plecarea lor. O soluþie ar fi ca o parte din preoþi sã C.D. Mã gândesc la Comunitatea Emanuel, la focolarine...
meargã dupã credincioºii lor, realizând astfel ceea ce s-ar Eu cred cã este lucrarea Duhului Sfânt ºi o vãd aºa. În timpul
numi o pastoraþie a emigranþilor. O altã variantã ar fi oferirea studiilor mele am cunoscut un preot, care mi-a devenit prieten,
posibilitãþii de a lucra aici. Avem în acest sens o colaborare ce fãcea parte din miºcarea Neocatecumenalã. El mi-a
cu „Caritas”-ul, în Slobozia. povestit despre eficienþa acestei miºcãri în Columbia. Este o
V.M. Sã încercãm o generalizare. Care credeþi cã este cel lucrare a Duhului Sfânt pentru timpurile noastre. Un fenomen
mai mare rãu al epocii noastre? similar s-a petrecut ºi când a venit Sfântul Francisc ºi a propus
C.D. Trãind într-o societate de consum, cred cã principalul lucruri complet noi pentru Biserica acelor timpuri. Aºa ºi astãzi,
rãu e reprezentat de consumism. De asemenea, ºi problema putem simþi suflul Sfântului Duh în Bisericã.
globalizãrii va aduce mult rãu dacã ne vom limita la o
globalizare financiarã. Trebuie sã cãutãm, aºa cum spune Suntem întrerupþi de sunetele clopotului care ne anunþã
Sfântul Pãrinte, “o globalizare a fraternitãþii”. sfârºitul Liturghiei de searã. Ne ridicãm ºi începem sã ne

4 nr. 5/2004
rugãm Angelus. Dupã încheierea rugãciunii, cu o sclipire de
veselie în ochi, sunt întrebat:
C.D. Continuãm?
V.M. Desigur. Sã încercãm sã vã cunoaºtem mai
îndeaproape; vorbiþi-ne despre dumneavoastrã. Care e
principala trãsãturã a caracterului lui Cornel Damian?
C.D. (Zâmbete) Îmi place sã fiu bun. Am un caracter blând.
De altfel, sunt ardelean ºi se spune despre noi ardelenii cã
avem un caracter mai moale.
V.M. ªi care este principalul dumneavoastrã defect?
C.D. Mã enervez uºor! Prietenii mei ar spune cã nu este
adevãrat, dar eu nu mã exteriorizez.
V.M. Ce apreciaþi cel mai mult la prietenii dumneavoastrã?
C.D. Sinceritatea. Apreciez foarte mult oamenii care au
curajul de a fi sinceri; în schimb, nu-mi place ironia.
V.M. Atunci spuneþi-ne ºi pentru ce greºeli aveþi cea mai
mare indulgenþã?
C.D. Sunt îngãduitor cu toate. Nu sunt un duhovnic dur,
pentru cã ºtiu cã pãcãtosul poartã crucea slãbiciunii sale. De
fapt, pãcatul face parte din viaþa noastrã. Mi-e însã greu sã
De la Guadalupe
accept lipsa armoniei între oameni. Un om care nu poate
ierta, nu-ºi înþelege aproapele.
V.M. Haideþi sã facem un exerciþiu de imaginaþie. Dacã
la Czestochowa
v-ar rãmâne o orã de trãit, ce-aþi face? În perioada 19-25 aprilie 2004, Dieceza de Cautitlan
C.D. Nu mã gândesc des la moarte, deºi poate nu e rãu (Mexic) a sãrbãtorit Jubileul de 25 de ani. Cu aceasta ocazie,
s-o faci. Cred cã acest moment al morþii este pregãtit în tot Mons. Cornel Damian a fost invitat de Episcopul Manuel
timpul vieþii ºi cã, de fapt, moartea este un început. Samaniego sã participe la celebrãrile jubiliare, prilej cu care
Rãspunzând la aceeaºi întrebare, Alois Gonzaga a spus: “Aº s-a întâlnit ºi cu cei doi preoþi români care activeazã la
continua sã mã joc”. Probabil cã ºi eu aº continua sã fac Cautitlan (Pr. Isidor Tãlmãcel ºi Pr. Nicolae Þâmpu). La
aceleaºi lucruri pe care le fac zi de zi. întoarcerea în România, Mons. Cornel a declarat pentru
V.M. Care ar fi epitaful dumneavoastrã? Actualitatea Creºtinã: „Am rãmas impresionat de Mons.
C.D. Mama a murit când aveam 18 ani ºi am cerut sã-i Manuel Samaniego, acest Episcop suferind care stã tot timpul
fie scris pe cruce - ºi aºa mi-ar plãcea ºi mie - “aici aºteaptã in scaunul cu rotile si care, in ciuda acestui fapt, emanã atâta
Învierea”. forþã, bunãtate ºi sfinþenie...”. O impresie deosebitã mi-a lãsat
V.M. Excelenþã, ce-i veþi spune lui Dumnezeu când vã veþi ºi poporul mexican, un popor de oameni simpli ºi credincioºi,
afla în faþa Lui? devotaþi Sfintei Fecioare Maria de Guadalupe ºi mereu fideli
C.D. Atunci când trec prin experienþa slãbiciunii, Îi spun: Fiului Ei, pe care îl numesc Regele Isus Cristos.
“Vreau sã te iubesc, Doamne, ºi mã strãduiesc sã fiu sincer Întors din Mexic, Mons. Cornel a fost delegatul Conferinþei
în iubirea mea”. Episcopale Române la Adunarea Plenarã a Episcopatului
V.M. ªi ce credeþi cã vã va spune? Polonez, desfãºuratã la Varºovia, în perioada 30 aprilie - 2
C.D. Dumnezeu este Iubire. Cred cã El nu spune altceva. mai a.c. Luni, 3 mai, Ziua Naþionalã a Poloniei, Auxiliarul de
Inter viu realizat de VLAD MIXICH
Interviu Bucureºti a concelebrat Sfânta Liturghie la Sanctuarul marian
din Czestochowa.
LA MULÞI ANI! Pr
Pr.. IONUÞ P AUL STREJAC
PAUL

Preasfinþitul Cornel
Damian, Episcop Auxiliar de
Bucureºti, s-a nãscut în
1960, la Jibou (Sãlaj,
Dieceza de Maramureº),
anul acesta, pe data de 8
mai, împlinind 44 de ani.
Actualitatea Creºtinã îi
adreseazã cele mai calde
urãri, însoþite de rugãciunea
sa preferatã - Sfântul
Rozariu - încredinþând
Preasfintei Fecioare Maria
proiectele ºi împlinirile
Preasfinþiei Sale.

nr. 5/2004 5
SUFLET TÂNÃR

Toþi avem o vocaþie!


Cum o descoperim?

Întrucât duminicã, 2 mai, a fost Ziua Mondialã de


Rugãciune pentru Vocaþii, în zilele de 26, 27 ºi 28 aprilie, la
Biserica Italianã a avut loc o pregãtire pentru a întâmpina
cum se cuvine aceasta sãrbãtoare.

Programul a fost urmãtorul: la 17.30 ne-am rugat Sfântul


Rozariu, urmat, la ora 18.00, de Sfânta Liturghie, dupã a cãrei
celebrare, pãrintele Daniel Bulai a þinut o catehezã a cãrei
temã a fost, bineînþeles, vocaþia. Programul a fost încheiat de
mãrturia unor familii, persoane consacrate ºi chiar a
Arhiepiscopului nostru, Excelenþa Sa Dr. Ioan Robu. Miercuri, 28 aprilie, tema catehezei a fost „Vocaþie si
Dar, s-o luãm cu începutul... Vocaþii. Toþi avem o vocaþie”. Pentru a ne descoperi vocaþia,
Luni, 26 aprilie, tema catehezei rugãciunea este foarte necesarã. Ea este „fereastra” prin care
a fost: „Tânãrul ºi vocaþia”; astfel, omul priveºte cu încredere spre viitor. Strâns legatã de
tânãrul a fost în centrul atenþiei. rugãciune este Euharistia. Isus trebuie sã fie prezent în viaþa
A fost subliniat faptul cã noastrã pentru a ne descoperi vocaþia... astfel Euharistia
tinereþea este o vârstã a devine „izvorul tuturor vocaþiilor”.
întrebãrilor concrete ºi a ROXANA ROT ARU
ROTARU
realizãrii. Au fost analizaþi factorii
care pot influenþa viaþa tânãrului
ºi, implicit, gãsirea vocaþiei lui.
Primul factor este familia. În
funcþie de pãrinþi, de fraþi ºi
surori, tânãrul îºi poate gãsi
vocaþia mai uºor sau mai puþin
uºor. Putem spune cã tânãrul
este, într-o oarecare mãsurã „oglinda” familiei din care
provine. Nu trebuie însã neglijatã societatea. Tânãrul este un
„produs” al societãþii moderne, el „modelându-se” în funcþie
de societate.
Totodatã, tinereþea este vârsta la care suntem nemulþumiþi,
egoiºti, „pãcãtoºi...”, cu alte cuvinte tânãrul este influenþat ºi
de limita umanã. Astfel, putem spune cã tinereþea este „un
segment din istoria unei vieþi pe care cei mari, daca l-ar putea
trãi din nou, l-ar trãi altfel”.
Toþi aceºti factori enumeraþi mai sus „pãlesc” dacã în viaþa
tânãrului existã Dumnezeu. „Atunci când Dumnezeu este Veghe de Rusalii
mare, problemele sunt mici, dar când Dumnezeu este mic,
problemele sunt mari.” Devenitã deja tradiþie, veghea de Rusalii din anul
Marþi, 27 aprilie, a fost o zi deosebitã. Liturghia a fost acesta va avea loc sâmbãtã, 29 mai, între orele 18,00 ºi
celebratã de ÎPS Ioan Robu. Apoi Excelenþa Sa ne-a împãrtãºit 22,00, la Biserica „Sfânta Maria a Harurilor” (Bãrãþia).
câteva din experienþele personale, subliniind faptul cã Sunt aºteptaþi adolescenþi, tineri, preoþi ºi persoane
Dumnezeu ne cheamã în multe feluri. consacrate, cât ºi toþi cei care doresc sã întâmpine în
Dupã catehezã, Arhiepiscopul nostru a stat la dispoziþia rugãciune sãrbãtoarea coborârii Duhului Sfânt.
credincioºilor ºi a rãspuns la întrebãrile acestora.

6 nr. 5/2004
Maria, Mamã a Euharistiei

ANUL P
Luna Mai ne reuneºte pe toþi în jurul Mariei, prin recitarea pe Maria þinând cu mâna

PASTORAL
Sf. Rozariu, prin cântãrile ºi devoþiunile specific mariane, dar dreaptã pe copilul Isus ºi

ASTORAL LUNÃ DE LUNÃ


ºi prin trãirea Euharistiei împreunã cu Ea. având în mâna stângã un
buchet de spice. Sfânta
În continuarea temelor dedicate Anului Pastoral, vrem sã Fecioarã pare sã ne
reflectãm împreunã asupra temei Maria, Mamã a Euharistiei, spunã cã Ea este Mama
pentru a ne regãsi cât mai bine în atmosfera specificã lunii lui Isus ºi deci mamã a
mai. Nu vreau sã propun prin aceasta, celor care prezintã Euharistiei, deoarece
cateheza, sã abandoneze tema din programul pastoral. Trupul lui Isus Euharisticul
«Aranjarea ºi împodobirea Bisericilor pentru celebrarea este identic cu cel al lui
Euharisticã», ci intenþionez mai degrabã sã-i sensibilizez Isus nãscut de Ea.
pentru a o simþi pe Maria alãturi de ei ºi implicatã în aceastã Aceastã calitate Maria
aranjare ºi împodobire a Bisericii pentru celebrarea ºi în o dobândeºte ºi prin faptul
celebrarea Euharistiei. Mã refer, deci, la prezenþa vie a Mariei cã Isus, cel care ni se
alãturi de celebrant, de ceilalþi slujitori ai altarului ºi de fiecare dãruieºte prin Euharistie,
credincios, în toate momentele celebrãrii euharistice, ºi nu este acelaºi dãruit de Ea lui
doar la o statuie, care o reprezintã pe ea, folositã drept decor Dumnezeu ºi oamenilor.
pentru prezbiteriile bisericilor noastre, în timpul lunii mai. Jean Auguste Dominique Ingres: Ca fiicã a poporului ales ºi
Sfânta Fecioarã a Euharistiei mamã a lui Isus din
Ascultãm ºi proclamãm seminþia lui David, Ea se supune Legii ºi-L prezintã pe Isus la
Cuvântul împreunã cu Maria Templu, la 40 de zile de la naºterea Sa, rãscumpãrându-L apoi,
conform tradiþiei, cu doi pui de porumbel. Când a sosit însã
Spaþiul ºi ambientul în care a fost proclamat iniþial Cuvântul ceasul de a-L dãrui definitiv lui Dumnezeu pe Isus, în calitate
era foarte variat. Evanghelistul Matei dã o importanþã de Miel, care ia asupra Sa pãcatele lumii, nu a ezitat sã o facã,
deosebitã Predicii de pe Munte (cc. 5-7). Pentru Ioan, în ba chiar L-a sprijinit pe Isus, în jertfa Sa, cu prezenþa ei maternã.
schimb, Cenacolul pare sã fie locul ideal al Cuvântului ºi al Iatã de ce Maria este într-adevãr Mamã a Euharistiei, iar o
Euharistiei. Astãzi El este proclamat de la pupitru sau de la celebrare fructuoasã nu se poate face fãrã prezenþa Ei.
amvon, în cadrul adunãrilor liturgice. Acelaºi Cuvânt de
odinioarã devine Cuvânt actual pentru noi, cei de astãzi. Împreunã cu Maria îl adorãm
Ascultându-L împreunã cu Maria, învãþãm de la Ea cum sã-L
primim: pãstrându-L în inima noastrã (cf. Lc 2,51). El devine pe Isus Euharisticul
astfel Cuvânt viu, ce produce rod în sufletul nostru, aºa cum Obiceiul de a-L pãstra pe Isus în Preasfântul Sacrament
a produs rod ºi în sânul Mariei. este motivat de necesitatea de a-L avea întotdeauna la
Maria ne învaþã ºi cum sã proclamãm Cuvântul: “Faceþi dispoziþie pentru a-L duce la cei bolnavi sau muribunzi ºi de
tot ce vã va spune” (In 2,5), le-a spus Ea slujitorilor de la Nunta practica dintotdeauna a Bisericii de a-L vizita pe Isus în afara
din Cana. Iar aceºtia au urmat întru totul dispoziþiile lui Isus. Sfintei Liturghii ºi de a-L adora în formã privatã sau comunitarã,
Proclamarea Cuvântului de la pupitru sau de la amvon trebuie
ca rãspuns la iubirea pe care Mântuitorul o manifestã faþã
sã trezeascã în ascultãtori dispoziþiile necesare spre a se pune
de noi prin rãmânerea Sa în mijlocul nostru. Dupã Înãlþarea
pe deplin în slujirea lui Isus. Proclamând Cuvântul împreunã
lui Isus la cer, cu siguranþã ºi Maria a trãit o viaþã intens
cu Maria îºi va face cu siguranþã efectul. Faceþi tot ceea ce vã
euharisticã. ªi chiar dacã nu avem mãrturii directe în acest
spune va deveni pentru fiecare credincios un imperativ de
sens în paginile Noului Testament, este de înþeles cã, aºa cum
împlinire a întregii învãþãturi a lui Isus, atât în ceea ce priveºte
a ºtiut sã pãstreze Cuvintele lui Isus ºi sã se gândeascã la ele
reînnoirea inimii la lumina Cuvântului Sãu, cât ºi în ceea ce
în inima ei, la fel a ºtiut sã-L pãstreze pe Fiul sãu euharistic ºi
priveºte reactualizarea actului de rãscumpãrare: “Faceþi
aceasta în amintirea mea”(Lc 22,19), prin celebrarea sã trãiascã intimitatea cu El cu delicateþea ºi iubirea ei de
euharisticã. mamã.
Învãþând de la Maria ºi trãind împreunã cu Ea momentele
Celebrãm Euharistia de adoraþie ale lui Isus din Preasfântul Sacrament, vom ajunge
sã verificãm ceea ce spunea Papa Paul al VI-lea: “Oricine se
împreunã cu Maria îndreaptã cu devoþiune deosebitã spre Preasfântul Sacrament
Pentru a exprima viriginitatea Mariei, Sfinþii Pãrinþi au ºi se strãduieºte sã-L iubeascã cu zel ºi generozitate pe
comparat-o pe Maria cu un câmp, care, deºi nu a fost arat ºi Cristos, care ne iubeºte în mod infinit, experimenteazã ºi
semãnat, a produs totuºi fructe foarte frumoase. În ziua în înþelege în mod profund, cu bucurie ºi cu rod spiritual, cât de
care ei s-au gândit cã acel câmp era plin de grâu, au trecut preþioasã este viaþa ascunsã cu Cristos în Dumnezeu ºi cât
de la imaginea Mariei câmp de spice la imaginea ei de Mamã de mult valoreazã sã stai în dialog cu Cristos; nimic nu este
a Euharistiei. Acest concept al Sfinþilor Pãrinþi, Maria, mamã a mai suav pe pãmânt ºi nimic mai eficient pentru a parcurge
Euharistiei, a trecut ulterior ºi în artã. În biblioteca din Vatican, viaþa de sfinþenie” (Enciclica Mysterium fidei, n. 35).
într-un codice din 1424, existã o miniaturã care o reprezintã Pr
Pr.. VENIAMIN AENêOAEI

nr. 5/2004 7
Conciliul Vatican II: luminã pentru Bisericã ºi lume
Vatican
În 2005 se vor aniversa 40 de ani de edificarea poporului creºtin, ci vrea sã fie moment nimeni nu se gândea cã acest
la încheierea lucrãrilor Conciliului Vatican ºi o invitaþie cãtre comunitãþile separate conciliu avea sã dureze 3 ani ºi cã avea
II. A spune cã a fost un „eveniment” mi pentru cãutarea unitãþii, doritã de atâtea sã influenþeze decisiv întreaga Bisericã
se pare prea puþin: a fost o celebrare a suflete din toate colþurile lumii”1 . Catolicã ºi nu numai aceasta, pe o lungã
catolicitãþii Bisericii, într-o profundã Multe speranþe ºi aºteptãri erau perioadã de timp.
ascultare a glasului Duhului Sfânt, dar ºi legate de acest conciliu, atât în interiorul, La 3 iunie 1963, a murit Ioan al
a oamenilor de bunãvoinþã din Biserica cât ºi în afara Bisericii. La 17 mai 1959, în XXIII-lea, il „Papa-Buono”, cum l-au numit
Catolicã ºi dinafara ei. sãrbãtoarea Rusaliilor, a fost instituitã cu afecþiune italienii. La 21 iunie a fost ales
Îmi propun în articolul de faþã o scurtã comisia ante-pregãtitoare, cu scopul de un nou papã, în persoana arhi-
rememorare a „începutului”, a primelor a începe o largã consultare cu diversele episcopului de Milano, card. Giovanni
anunþuri ºi reacþii, cu speranþa cã în episcopate, cu toate ateneele ºi Battista Montini, care ºi-a luat numele de
articolele viitoare se va putea reveni universitãþile catolice din lume, pentru a Paul al VI-lea. Unii se gândeau cã noul
pentru o prezentare a documentelor putea determina tematicile mai papã va întrerupe sau chiar încheia
Conciliului. importante. Au fost interpelaþi personal conciliul. Pentru a evita incertitudinile,
1.553 episcopi. Au fost primite circa 9.300 Paul al VI-lea anunþa oficial la 27 iunie
Când patriarhul de Veneþia, Giuseppe de propuneri referitoare la cele mai cã se continuau lucrãrile conciliare ce
Roncalli, a fost ales papã, la 28 octombrie variate aspecte ale vieþii Bisericii2 . aveau sã se încheie în 1965.
1958, mulþi au fost înclinaþi sã creadã cã, La 5 iunie 1960, papa Ioan al XXIII- Au fost ani de rugãciune, de discuþii
datoritã vârstei sale înaintate, pontificatul lea, prin Motu Proprio Superno Dei Nutu, adesea aprinse, de noi orientãri ºi
sãu va fi unul „de tranziþie”. Providenþa stabilea întemeierea a zece comisii perspective. Au fost anii în care episcopii
însã fãcuse, în persoana acestui pontif - pregãtitoare, corespunzãtor a zece mari de pe toate continentele s-au întâlnit
ce ºi-a luat numele de Ioan al XXIII-lea - tematici pe care conciliul avea sã le zilnic, s-au cunoscut, ºi-au împãrtãºit
un dar imens Bisericii ºi lumii. trateze. Fiecare comisie era alcãtuitã din reciproc problemele ºi bucuriile. Au fost
La 25 ianuarie 1959, în faþa a 17 episcopi ºi era sprijinitã de teologi experþi - fãrã exagerare - anii unei respiraþii mai
cardinali reuniþi în sala capitularã a în diverse discipline. Timp de doi ani profunde a Bisericii pentru o
mãnãstirii benedictine Sf. Paul, papa trebuiau sã analizeze propunerile primite „reoxigenare” a vieþii ei.
anunþa în mod oficial decizia sa de a se ºi sã elaboreze o schemã, ce urma sã La 8 decembrie 1965, dupã ce a
celebra un sinod local pentru Roma ºi fie examinatã ºi discutatã la conciliu. încredinþat ºapte mesaje cãtre diferite
un altul, ecumenic, al întregii Biserici. Întreaga activitate era coordonatã de o categorii de persoane (conducãtori de
Reacþia cardinalilor - o tãcere absolutã - Comisie centralã, prezidatã chiar de þãri; oameni de ºtiinþã; artiºti; femei;
l-a uimit pe papã. În urmãtoarele zile, în Sfântul Pãrinte. muncitori; sãraci ºi bolnavi; tineri), Paul
diferitele discuþii personale cu aceºtia, La 11 octombrie 1962, când se al VI-lea a anunþat încheierea solemnã
Ioan al XXIII-lea avea sã înþeleagã: sãrbãtorea maternitatea Sfintei Fecioare a Conciliului Vatican II. Începea etapa
fuseserã cuprinºi de o puternicã emoþie Maria, a început Conciliul Vatican II, al delicatã ºi laborioasã a punerii în
ºi bucurie. Era ceva aºteptat de mult timp. XXI-lea conciliu ecumenic din istoria practicã.
Serviciul de Presã al Vaticanului Bisericii. O lungã procesiune de 2.400 de (Va urma)
(Va
dãdea ulterior un comunicat în care se pãrinþi conciliari ºi-a fãcut intrarea în Pr BEREA,,Misionarii V
Pr.. CORNELIU BEREA erbiþi
Verbiþi
preciza: „În ceea ce priveºte celebrarea bazilica Sfântul Petru din Roma. Fãceau Osservatore Romano, 26/27 ianuarie 1959.
1

Conciliului Ecumenic, acesta, în gândul parte cardinali, episcopi, superiori 2


Cfr. G. Caprile, ed., Il Concilio Vaticano II,
Sfântului Pãrinte, urmãreºte nu doar generali ai diferitelor congregaþii... În acel Roma 1959-1960, I, 173.

Prezenþã discretã în redacþia noastrã, deschidea uºa în mod


Biserica
Bãneasa: providenþial, exact atunci când apãrea o nevoie mai mare ºi mai In memoriam
urgentã de fotografie.
MA TEI DOÞE
MATEI
interior,
foto -
Pasionat al artelor vizuale, dublat de acel sentiment rar al
Matei Doþe
simþului critic asupra propriei persoane, dãdea de multe ori
impresia timiditãþii; impresie repede spulberatã de convivialitatea ºi bucuria dialogului, a
schimbului de pãreri ºi de idei cu ceilalþi, de câte ori i se oferea posibilitatea. O iubire tainicã de
Dumnezeu, specialã, al cãrei mister îl descoperea cine afla cã ultimii ani din viaþa lui erau de
domeniul miracolului. O bucurie înaltã, intensã de a fi în Bisericã, imortalizându-i evenimentele:
de slujire a altarului ºi a semenilor, de trãire a sãrbãtorilor sau beatitudine a vieþii fãrã griji a
“ultimei oi”, în familia de familii a comunitãþii. Sentimentele acestea le regãsim în zecile de
fotografii pe care ni le-a pus cu generozitate la dispoziþie.
Redacþia noastrã i-a mulþumit de fiecare datã, cu recunoºtinþã, iar acum, când nu mai este
printre noi, îi aduce omagiul de preþ al amintirii datorate unei senine prezenþe umane ºi unui
artist. Actualitatea Creºtinã

8 nr. 5/2004
„Dar aceste infernuri din
inimile oamenilor sunt încã, ºi
sunt mereu, sub puterea
Contemplaþia, o „soluþie” uitatã (I)
milostivirii divine ºi, prin urmare, rãmâne capacitatea de a trãirea propriei noastre prezenþe, singuri cu noi înºine, ne
se deschide din nou, de a primi, de a accepta.” (Carlo Maria permit accesul la o activitate proprie naturii noastre:
Martini, A pune ordine în viaþa proprie: Meditaþie asupra contemplarea.
textului - Exerciþii Spirituale ale Sfântului Ignaþiu de Loyola, Pentru filosoful grec care a fãcut celebrã expresia: omul
Ed. Sapientia, Iaºi, 2004, p.71) este o fiinþã socialã prin natura sa, rãmâne de netãgãduit ºi
O seamã de excese ale vieþii contemporane produc faptul cã în contemplare se regãseºte întreagã nobleþe a
îngrijorare atât prin atracþia de nestãpânit pe care o exercitã fiinþei umane.
asupra unora dintre oameni, cât ºi ca pericol ce planeazã Aºadar plãcerea, care este lucrul cel mai de dorit pentru
peste un numãr tot mai mare de persoane. Intrã în discuþie el însuºi, este binele suprem. „Dar plãcerea cea mai înaltã
aici problema dependenþelor de tot felul: a consumului de – scria Aristotel – este datã de activitatea ce atinge culmile
alcool sau droguri, ºi în ultima vreme, tot mai frecvent, perfecþiunii. Faptul cã toate fiinþele aspirã spre plãcere nu
utilizarea pânã la epuizare a internet-ului. înseamnã oare cã toate aspirã spre viaþã?” ªi tot el afirmã:
Specialiºtii atestã faptul cã aceste încercãri de fugã din „Viaþa fericitã este, se pare, cea conformã cu virtutea. Or,
faþa realitãþii, în orizonturi subiective, s-ar datora nefericirii conformã cu virtutea este o viaþã ce presupune eforturi
ºi cãutãrii disperate, nu ºi reuºite însã, a unor drumuri spre serioase ºi nu una petrecutã în joc.”
o stare mai suportabilã, chiar dacã nu, în mod real, mai În spiritul unui realism fãrã concesii adaugã: „lucrurile
bunã. serioase sunt superioare celor vesele ºi amuzante, iar
Cu alte cuvinte, aceste persoane cautã soluþii pentru activitatea cea mai serioasã aparþine pãrþii celei mai elevate
probleme de viaþã, care prin naturã nu presupun din om ºi omului celui mai elevat. Prin urmare, activitatea a
întotdeauna cãi simple: „Cum aº putea sã fiu fericit?” ceea ce este mai elevat este ea însãºi superioarã ºi, deci,
Gãsirea soluþiei comportã o încercare laborioasã, de tip cea mai aptã sã aducã fericirea. Activitatea cea mai elevatã
euristic, adicã o serie de încercãri ºi erori. este activitatea contemplativã” (Aristotel, Etica nicomahicã,
Preocupaþi sã explice comportamentele negative, de Editura IRI, Bucureºti, 1998, p. 219).
„refugiere” în consumul excesiv, fie el de alcool, substanþe ELENA BECA
toxice sau chiar hranã etc., psihosociologii au constatat cã,
atunci când insatisfacþiile oamenilor legate de posibilitãþile RUGÃCIUNE
de dezvoltare ale creativitãþii proprii sau din sfera relaþiilor
interpersonale sunt de lungã duratã, ele îi determinã pe Þie,
aceºtia, într-un final, sã se îndrepte spre satisfacerea, ºi Marie,
aceasta în exces, a nevoilor celor mai simple, de Maicã ºi fecioarã
supravieþuire. Pentru prima oarã
Aceastã teorie ne-ar îndreptãþi sã credem cã singura
Þie ne rugãm
soluþie în astfel de cazuri ar fi revigorarea unui nivel superior
al motivaþiei, printr-o extindere, pe cât posibil cât mai largã ªi-þi încredinþãm
sau mai profundã, a relaþiilor interpersonale ale celor „în Inimile noastre,
nevoie”. Dorurile noastre,
Ar urma sã mai punem aici ºi întrebarea: Este posibilã Durerile noastre,
gãsirea unei soluþii pentru viaþa personalã, întotdeauna, prin Speranþele noastre
intermediul sau în prezenþa celorlalþi?
Cu onestitate ºtiinþificã, teoria facilitãrii sociale susþine Þie,
faptul cã efectele prezenþei celorlalþi asupra Marie,
comportamentului unui individ se manifestã ca o înrâurire Maica Domnului
pozitivã, ca efect facilitator, pentru rãspunsurile Stâlp Sionului,
comportamentale deschise (respectiv acþiuni simple,
Poarta raiului,
automate, repetitive, cum ar fi înfãºurarea unui fir pe o
mulinetã). Spaima rãului,
În ceea ce priveºte acþiunile intelectuale ca: rezolvarea Pios rugãmu-ne,
de probleme, învãþarea sau creativitatea, prezenþa celorlalþi De rãu salveazã-ne,
are un efect inhibitor, conducând la performanþe slabe sau Dureri alinã-ne,
eºec. Cu alte cuvinte, pentru sarcinile complexe, cum ar fi Nãdejdi plineºte-ne
cea de cãutare a fericirii personale, prezenþa celorlalþi nu
este întotdeauna necesarã, ea putând fi, dupã caz, un serios ªi-n veci fii lãudatã
blocaj extern. ªi binecuvântatã
Cu toate acestea, ºtim cã existã o „soluþie” uitatã de De suflarea toatã
mentalitatea contemporanilor, dacã nu cumva ignoratã cu Tu Maicã preacuratã
bunã ºtiinþã.
Rãbdarea faþã de noi înºine ºi faþã de limitãrile noastre, GEORGE N. STERPU

nr. 5/2004 9
Biserica
Sfânta Elena,
Sanctuar
marian
Scurt istoric
Biserica Sfânta Elena a fost ridicatã între
anii 1914–1915, fiind destinatã iniþial pentru
a sluji drept capelã a ªcolii Catolice
Ungureºti, instituþie care a funcþionat în
clãdirea alãturatã (azi ªcoala de Artã a
municipiului Bucureºti).
În anul 1914, pãrintele prelat Augustin
Kuczka, inspectorul ºcolilor catolice, a
considerat necesarã o capelã pentru a fi
frecventatã atât de elevii ºcolii, cât ºi de
pãrinþii lor, considerând cã bisericile din
centru sunt prea departe de cartierul Bellu.
Ideea a fost primitã cu mult entuziasm de
aceastã comunitate ºi în ziua de 21 mai
(de sãrbãtoarea Sfintei Elena, mama
împãratului Constantin) au reuºit sã punã
piatra de temelie a acestui sfânt lãcaº.
Fondurile au fost colectate de la
credincioºi, în special de la familiile Sõpkez
ºi Abonyi, care l-au solicitat pentru
întocmirea planurilor pe arhitectul Carol
Cortobius. A fost primul lãcaº romano-
catolic ridicat pe malul drept, dinspre S-V,
al Dâmboviþei, fiind închinat Sfintei
Împãrãtese Elena, patroana numelui
primei donatoare.
Sfinþirea bisericii s-a fãcut la 29 iunie 1915
– în sãrbãtoarea Sfinþilor Petru ºi Paul – de
cãtre pãrintele canonic A. Kuczka, delegat
al Arhiepiscopului Raymund Netzhammer,
care era bolnav în acele zile. Prima liturghie
a fost celebratã în biserica Sfânta Elena de
pãrintele canonic Pavel Wloczka, profesor
la seminarul Sfântul Iosif, iar primul preot
deservent a fost Vladimir Eugen Geissler
care era ºi director spiritual al mãnãstirii
Sfânta Agnes. Ulterior, biserica Sfânta Elena
a fost filiala Bãrãþiei pânã în anul 1975 ºi
filiala parohiei Sfânta Tereza pânã în 1985,
când Arhiepiscopul Ioan Robu înfiinþeazã
parohia Sfânta Elena, numind paroh pe
pãrintele Ioan Solomon, iar din 1988 paroh
fiind pãrintele Francisc Trefaº.
Actualmente, biserica Sfânta Elena este
ºi sanctuar marian, unde se face pelerinaj
în fiecare lunã, în ziua de 13, în amintirea
apariþiei Sfintei Fecioare Maria de la
Fatima.
10 nr. 5/2004
„Vreau sã veniþi aici în fiecare lunã, în ziua de 13 ...”
„Vreau

DIN VIAÞA P
Paºii m-au purtat la biserica Sfânta Elena chiar în primul an al activitãþii mele pastorale, când
pãrintele Trefaº m-a invitat sã predic într-una din aceste zile de 13. ªi atunci, ca ºi acum, mi-a
venit ºi îmi vine în minte aceeaºi întrebare: cum a fost posibil ca o bisericã închinatã sfintei Elena
sã devinã sanctuar al Sfintei Fecioare? Împreunã cu pãrintele Francisc Trefaº am ajuns la concluzia
cã nu se cunoaºte cu precizie data când biserica a devenit loc de pelerinaj marian. Se pare cã

PAROHIEI
cei care au introdus cultul Sfintei Fecioare de la Fatima în aceastã bisericã au fost cãlugãrii iezuiþi

AROHIEI
care, pe la 1920, au pus în practicã cuvintele Sfintei Fecioare adresate vizionarilor din sãtucul
portughez: „Vreau sã veniþi aici în fiecare lunã, în ziua de 13 ...”. O ocazie bunã pentru a medita
asupra mesajului Sfintei Fecioare, transmis lumii cu acea ocazie ºi, totodatã, de a cere ocrotirea
ei în timpuri de strâmtorare pentru lumea întreagã.
Istoria apariþiei de la Fatima este legatã de mesajul de la 5 mai 1917, în timpul primului rãzboi
mondial, al papei Benedict al XV-lea, prin care invita pe catolicii din lumea întreagã sã se uneascã
într-o cruciadã de rugãciuni, pentru a obþine pacea prin mijlocirea Maicii Domnului. Opt zile mai
târziu, Preacurata aduce oamenilor rãspunsul sãu, când în ziua de 13 mai 1917, la Fatima, în
Portugalia, a apãrut celor trei copilaºi: Lucia dos Santos în vârstã de 10 ani ºi veriºorilor ei, Iacinta
ºi Francisc Marto, de ºapte ºi respectiv nouã ani. Sfânta Fecioarã i-a îndemnat pe copiii vizionari
sã se roage pentru sufletele pãcãtoºilor, învãþându-i rugãciunea pe care o spunem ºi noi dupã
fiecare decadã de rozariu: „O, Isuse, iartã-ne pãcatele, fereºte-ne de focul iadului ºi du în Cer
toate sufletele, mai ales pe acelea care au mai mare nevoie de mila ta”.
Iubirea faþã de Preacurata ºi dorinþa de a împlini îndemnul fãcut de Ea la Fatima: „rugaþi-vã
mult ºi faceþi sacrificii pentru sãrmanii pãcãtoºi (...)” au atras un numãr mare de pelerini. Pãrintele
Ioan Solomon, primul paroh al acestui sanctuar, îºi aminteºte cum o credincioasã din parohie,
doamna Mureºan, i-a spus cã „pe vremea iezuiþilor” (prin 1920) venea lume din tot Bucureºtiul.

Pelerini în timpul comunismului


O creºtere importantã a pelerinilor a avut loc între anii 1985-1986, când a fost înfiinþatã parohia
Sfânta Elena, având astfel un preot numai al ei. Deºi era o perioadã grea, deoarece comuniºtii
nu vedeau cu ochi buni astfel de manifestãri, pãrintele paroh a reuºit sã organizeze bine aceste
zile de 13 ale fiecãrei luni, invitând alþi preoþi sã concelebreze Sfintele Liturghii, având în fiecare
lunã un alt predicator ºi în permanenþã un preot la spovezi. „Venea multã lume; tot timpul, cât
era ziua de lungã, era lume în bisericã... mi-a pãrut rãu când am plecat” spune pãrintele Ioan
Solomon.
Pe toatã aceastã perioadã ºi în anii care au urmat, pânã în 1989, comuniºtii nu au stat cu
mâinile în sân, au încercat sã-l convingã pe pãrintele paroh ºi pe credincioºi cã nu este bine
ceea ce se întâmplã la Sfânta Elena, dar niciodatã în mod direct, ci indirect, prin intermediari.
Una dintre pelerinele fidele ale acestui sanctuar, doamna Maria Dãmoc (58 ani), ne spune
cã ea a început sã meargã la sanctuar prin anii ’86-’87, dar nu cum ºi-ar fi dorit, pentru cã soþul
ei lucra în armatã ºi deseori îi spunea: „Vrei sã mã dea afarã?”. Astãzi, când comuniºtii nu mai
sunt o ameninþare, doamna Dãmoc spune: „Când merg pe 13, simt o uºurare, parcã plutesc,
mã simt împlinitã”. Doamna Petruþa Rafail (63 ani), o altã pelerinã intervievatã îmi spune: „mie
îmi place mai mult sã ascult, nu sã vorbesc”. Cu toate acestea ne declarã cã, pe timpul pãrintelui
Solomon, corul de la Cioplea, din care face ºi astãzi parte, mergea ºi cânta în fiecare lunã la
sanctuarul Sfintei Fecioare de la Sfânta Elena. „Acum, de când cu nepoþelul, nu mai pot sã merg
cum mergeam înainte, ne spune doamna Rafail, dar de fiecare datã când merg, simt cã mã
eliberez la Sfânta Fecioarã, mã rog cu simplitate, spun cuvintele mele când cer ajutorul pentru
copiii mei ºi când mã rog pentru unirea creºtinilor; de fapt nu existã zi sã nu mã rog pentru unire
... am plâns ºi plâng cã acum nu mã mai pot duce ca înainte”. Totodatã îºi aminteºte cât de bine
spovedeºte pãrintele Tãicuþu’: „mã liniºtea spunându-mi cã toþi suntem pãcãtoºi, stãtea de vorbã
aºa frumos; iar liturghia îþi mergea la suflet, plecam aºa de uºuraþi, parcã pluteam”.

Luni, 23 noiembrie 1998


Este ziua în care sanctuarul marian din inima Bucureºtiului a avut un oaspete de seamã:
Maria din Nazaret, o frumoasã statuie a Sfintei Fecioare. În timpul zilelor de pelerinaj, cei care au
trecut prin biserica Sfânta Elena ºi apoi prin catedrala Sfântul Iosif au putut sã experimenteze
iubirea de mamã pe care aceastã reprezentare a Mamei cereºti o emana în jurul sãu.
Pentru unii numãrul 13 aduce ghinion, ziua de 13 fiind consideratã în multe pãrþi ale lumii ca
fiind purtãtoare de nenorociri, dar în biserica Sfânta Elena din Bucureºti, ziua de 13 a fiecãrei luni
este aducãtoare de haruri ºi binecuvântãri. Sfânta Fecioarã Maria, mama lui Cristos ºi mama
noastrã îºi aºteaptã copiii pentru a-i lua sub mantia sa ocrotitoare.
Pr
Pr.. LIVIU BÃLêCUÞI

nr. 5/2004 11
Mass-media
UNIVERSUL FFAMILIEI
AMILIEI

Mesajul Papei Ioan Paul al


în familie.
II-lea pentru Ziua Mondialã a
Comunicaþiilor Sociale din Instrucþiuni
acest an invitã la “o reflecþie
serioasã asupra modului în
care familiile utilizeazã
pentru pãrinþi
mijloacele de comunicare ºi (fragmente)
de asemenea asupra modului
în care familia ºi preocupãrile copiilor un exemplu bun, “utilizând ei înºiºi în mod chibzuit ºi
ei sunt tratate de mijloacele de selectiv mijloacele de comunicare” (nr. 5)
comunicare” (nr.1).
Mass-media în general, Copiii se uitã la televizor atunci când se plictisesc. Ei bine,
dar ultimele mijloace de Papa îi invitã pe pãrinþi sã facã un efort de dãruire ºi de
comunicare în special, autenticã iubire – ceea ce necesitã mereu sacrificiu – ºi sã
exercitã o influenþã tot mai mare asupra procesului de petreacã mai mult timp cu copiii lor, rezistând tentaþiei de
socializare a copiilor, furnizând o viziune a omului, a lumii ºi a-i lãsa pe seama “dãdacei electronice” – televizorul. De
a relaþiilor cu ceilalþi, care adesea diferã mult de cea pe care asemenea, nu trebuie sã cedãm comoditãþii telecomenzii:
familia încearcã sã o transmitã. În multe cazuri, pãrinþii nu se pãrinþii pot crea “anticorpii” potriviþi în copiii lor. La fel de
ocupã îndeajuns de acest lucru, ignorând influenþa pe care o important este apelul la a dialoga cu copilul în ce priveºte
pot avea asupra fiilor lor mesajele pe care radioul, mistificarea televizivã. Programele pentru copii sunt în mod
televiziunea, presa, le aduc în intimitatea ocrotitã ºi sigurã a continuu întrerupte de o publicitate anume, care creeazã în
casei lor. ei false nevoi ºi false modele. Prezenþa unui adult, care sã
demistifice, sã judece, sã punã în evidenþã absurditatea a
Cred cã singura modalitate de a evita ca fiii noºtri sã nu ceea ce se vede ºi se aude, devine una fundamentalã – ºi
abuzeze de televizor ºi de computer este sã cãutãm sã sublinierea Papei este cât se poate de binevenitã.
pãstrãm mereu deschis dialogul în ce priveºte interesele ºi
activitãþile lor cotidiene. Astfel, este util sã discutãm cu copiii În plus, “familiile trebuie sã fie clare în a spune
noºtri despre programele pe care le utilizeazã, despre producãtorilor, celor din publicitate ºi autoritãþilor publice ceea
paginile web pe care navigheazã, despre forumurile la care ce le place ºi ceea ce nu le place”, afirmã Papa. Astfel, pentru
participã în reþea, mai ales dacã avem adolescenþi, cu un a garanta cã industria televiziunii tuteleazã drepturile familiilor,
grad de independenþã ºi cu capacitãþi mai mari decât ale pãrinþii ar trebui sã-ºi exprime preocupãrile legitime faþã de
unui copil. producãtorii ºi responsabilii din mass-media, alãturându-se
unii cu alþii, dacã este nevoie, pentru a forma asociaþii care
Primul lucru care ar trebui sã ne atragã atenþia : atunci sã reprezinte interesele lor în faþa responsabililor media, a
când copilul nostru petrece prea mult timp în faþa computerului finanþatorilor lor ºi a autoritãþilor publice.
sau navigând pe Internet, ceea ce poate duce la o schimbare
radicalã a raportãrii lui psihologice cu spaþiul ºi timpul. Sau, În multe þãri din Occident existã asociaþii ale
constatând prezenþa crescândã în computerul pe care îl telespectatorilor, ale pãrinþilor, care pot reprezenta mai bine
utilizeazã a numãrului de imagini (.gif, .jpg, .bmp), prudenþa ºi cu mai multã eficienþã interesele pãrinþilor ºi
ar trebui sã ne sfãtuiascã la verificarea tipologiei respectivelor ale spectatorilor în general, în faþa autoritãþilor civile ºi
imagini. De asemenea, participarea lui la diferite forumuri – media. Sã sperãm cã se vor gãsi ºi la noi pãrinþi care sã ia
poate constructive în sine – sub aspectul anonimatului, poate aceastã iniþiativã,
constitui un mod de a fugi de responsabilitate ºi de implicarea urmând îndem-
personalã. Prin internet se înmulþesc ºi legãturile dintre nul Papei ºi asu-
persoane, într-un mod de neimaginat pânã acum. Cu ajutorul mându-ºi în mod
pãrinþilor, copiii pot înþelege cã aceste relaþii, oricât de “reale” activ responsa-
ar putea pãrea graþie progreselor tehnologiei, rãmân mereu bilitãþile pe care le
“virtuale” ºi nu pot înlocui contactul personal. au faþã de copiii
lor, într-o societate
Fragmentul cel mai interesant din mesajul Papei pentru modelatã tot mai
Ziua Mondialã a Comunicaþiilor Sociale din acest an îl consider mult de mijloacele
a fi cel în care Suveranul Pontif se adreseazã în mod direct de comunicare
familiilor. Papa le cere pãrinþilor lucruri foarte precise: sã-ºi socialã.
educe în mod continuu fiii, chiar ºi pe cei mai mici, pentru o CRISTINA
utilizare criticã ºi moderatã a mijloacelor de comunicare; sã GRIGORE,
reglementeze utilizarea în familie a televizorului; sã le ofere www .profamilia.ro
www.profamilia.ro

12 nr. 5/2004
23 mai 2004

ÎNDRUMAR MEDIATIC
A 38-a Zi Mondialã a Comunicaþiilor Sociale
Pentru a spori eficacitatea multiplelor forme de apostolat al Bisericii În Arhidieceza de Bucureºti dorim sã marcãm aceastã
în ce priveºte mijloacele de comunicare socialã, se recomandã zi cu urmãtoarele acþiuni:
sãrbãtorirea, în toate diecezele lumii, dupã aprecierea episcopilor, a - „Ziua Filmului Creºtin” – sâmbãtã, 22 mai, la
unei zile pe an în care sã li se explice credincioºilor îndatoririle pe care Institutul Teologic Romano-Catolic din Bucureºti;
le au în acest domeniu, sã fie invitaþi sã se roage cu aceastã intenþie ºi sã - „Pãstori ºi învãþãtori în faþa fenomenului mediatic”
verse contribuþii care vor fi folosite cu scrupulozitate pentru susþinerea - sâmbãtã, 22 mai, ora 15, la Popeºti Leordeni (Mãnãstirea
ºi dezvoltarea instituþiilor ºi iniþiativelor promovate de Bisericã pe acest Sf. Agnes)– întâlnire tematicã a preoþilor din Arhidiecezã;
plan (Conciliul Vatican II, Inter Mirifica, 18). - „Actualitatea Creºtinã / Centrul de Comunicaþii
Sociale - Ziua Porþilor Deschise” – duminicã, 23 mai –
...Tuturor credincioºilor în Dumnezeu le este adresatã invitaþia de a echipa Centrului de Comunicaþii Sociale se întâlneºte cu
dedica în mod activ aceastã zi rugãciunii ºi reflecþiei asupra celor mai cititorii;
fierbinþi probleme ºi asupra viitoarelor posibilitãþi ale comunicaþiilor - „Forum – media în Arhidieceza de Bucureºti” –
sociale, de a promova schimburile de idei dintre responsabilii diferitelor discuþii pe Internet despre utilizarea mijloacelor moderne
sectoare, de a afla noi mijloace ºi noi cãi care sã stimuleze activitãþile ºi de comunicare socialã în pastoraþie ºi în viaþa de credinþã;
iniþiativele menite sã facã sã înainteze aceste comunicaþii spre avantajul - „Catehezã pornind de la Mesajul Papei” - operatori
omenirii întregi. În fine, întreg poporul lui Dumnezeu - pãstori ºi media se vor întâlni cu grupuri parohiale;
credincioºi - îºi va aduce contribuþia lor generoasã la eforturile ºi - „Rugãciune pentru mass-media” – susþinerea
propunerile oamenilor de bunãvoinþã, pentru ca mijloacele de spiritualã a efortului operatorilor media;
comunicare sã contribuie tot mai mult la punerea în practicã a dreptãþii, - „Colectã pentru iniþiativele media ale Arhidiecezei”.
pãcii, libertãþii ºi progresului uman (Comunio et progressio, 100).

Cum vãd eu comunicatorul creºtin:


Spiralare
Imaginaþi-vã o zi din viaþa unei spirale: priviþi-o cum creºte în profunzime, cum
reuºeºte sã înveþe chiar din cele mai mãrunte întâmplãri ºi mai ales cum izbuteºte
sã vadã sensul lucrurilor.
Spirale ca acestea trãiesc printre noi, sunt cele care adesea ne potenþeazã
Miercurea-Ciuc, la întâlnirea nevoia de introspecþie, tot ele sunt cele care dau trup înfricoºãtoarelor dileme ce
comunicatorilor catolici ne rod puþinele momente în care suntem sinceri cu noi înºine.
O astfel de spiralã este comunicatorul creºtin. Dacã avem cu adevãrat noroc, atunci aceste spirale ne înlãnþuie în pozitivismul
lor ºi ne trezesc din amorþeala cãlduþã în care ne complacem cu atâta uºurinþã.
ªi atunci devenim ºi noi spirale. ªi împreunã cu alte spirale suntem mult mai încrezãtori în iubirea ce ne înlãnþuie. ªi spirala
creºte în profunzime ºi graþie ºi cheamã în înlãnþuirea ei pânã ºi ultimul cerc creat.
Doar prin reunirea tuturor cercurilor, spirala poate ajunge la desãvârºirea ei întru Creator.
CRISTINA CRUCERU

Aceste cuvinte pot fi auzite searã social, ecumenic; corespondenþe din þarã, ºtiri din lumea
Aici Radio de searã în deschiderea programului catolicã ºi din viaþa Bisericii locale.
Vatican! secþiei române de la Radio Vatican. Cu
o duratã de 20 de minute, programul
Deschide Radio Vatican, deschide-te lumii!
Vatican,

poate fi recepþionat în România:


- seara, de la ora 21-21.20 pe unde scurte de 41m ºi 49m,
respectiv pe frecvenþele de 7365 ºi 6185 kHz;
- dimineaþa, în reluare, de la ora 7.20-7.40 pe unde scurte
de 41m ºi 49m, respectiv pe frecvenþele de 7345 ºi 6185 kHz;
Ambele emisiuni sunt difuzate zilnic ºi pe undele medii de
1260 e 1611 kHz, precum ºi în direct via Internet la adresa
www.vaticanradio.org . Responsabilul secþiei române de la
Vatican este Mons. Anton Lucaci care îl are alãturi pe pãrintele
Adrian Dancã ºi pe redactorii Irina ºi Gheorghe Popa.
Emisiunile în limba românã oferã zilnic informaþii din viaþa
Bisericii Catolice ºi din activitãþile Sfântului Pãrinte ºi a Sfântului
Scaun. Nu lipsesc interviuri ºi comentarii, aprofundarea unor Mons. Anton Lucaci
teme de actualitate din diverse domenii - spiritual, cultural,

nr. 5/2004 13
Vladimir Ghika la Jilava, mai 1954
Mãrturia unui istoric evreu i-a rugat sã înceteze cu sudalmele ºi ciorovãiala între ei.
Le-am cerut ºi noi ca, din respect pentru venerabilul prelat,
Anul acesta, când se împlinesc - luna aceasta chiar - sã-ºi punã frânã. A folosit numai o scurtã vreme. Flãcãrile
cincizeci de ani de la intrarea în eternitate, cu aurã de mucenic iadului au continuat sã pâlpâie cu întreruperi. Monseniorul
al credinþei, a celui ce a fost Monseniorul Vladimir Ghika, o Ghika se stingea ºi-ºi dãdea seama cã i se apropie sfârºitul.
mai veche, dar nu mai puþin neaºteptatã mãrturie vine sã ne În ultimele zile nu mai putea vorbi. Îi umezeam buzele cu
reþinã atenþia. Ea aparþine unui pãrtaº de suferinþã, nu creºtin, apã. Sanitarul venea la fereastrã cu nerãbdare din ce în ce
ci evreu, ispãºind atunci la Jilava o pedeapsã impusã lui de mai mare. ‘Cum, n-a murit încã?’. Monseniorul ceruse sã fie
vechiul regim pentru culpa de apartenenþã la miºcarea îmbrãcat, dupã moarte, în hainele-i preoþeºti. I le lãsaserã la
sionistã. Martorul - trecut între timp ºi el la cele veºnice - este închisoare, dar erau ferfeniþã. […] Agonia discretã ºi demnã
istoricul ºi publicistul israelian, originar din România, Theodor a blândului preot a durat unsprezece zile, pânã când medicul
Lavi (1). Într-o carte publicatã cu mulþi ani în urmã în Israel ºi venit la fereastrã a avut satisfacþia sã afle cã, în sfârºit, mai
redescoperitã acum, el a depãnat pe îndelete o seamã de murise cineva noaptea. Dispãruse unul dintre marile pericole
evocãri de interes istoric, inclusiv dintre cele trãite de el însuºi ce ameninþau temeliile regimului comunist ºi construcþia
la închisoare (2). În rândul acestora, Theodor Lavi a consemnat socialismului. Noi eram cu toþii triºti. Pânã ºi banda de tineri
ºi puternica impresie lãsatã lui de o anume personalitate a s-a potolit ºi pãstra tãcerea. Cineva i-a legat mortului cu o
cãrei aureolã de sfinþenie crea o prezenþã batistã falca de jos, ca sã nu-i atârne. Apoi
unicã în mijlocul celorlalþi întemniþaþi. Sã-l l-au îmbrãcat în haina-i preoþeascã. Aºa
ascultãm: “Lângã patul meu zãcea un l-au ridicat din pat ºi l-au aºezat pe podea
bãtrânel, numai piele ºi oase. Mi s-a pe pãtura pe care avea sã fie scos. L-or fi
prezentat: ’Monseniorul Ghika’. Avea dus la crematoriu sau l-au aruncat într-o
barbiºon ºi plete albe, aproape imaterial groapã comunã? Doar nu le-am cere
în trupu-i firav. Iradia bunãtate. Era preot respect pentru un mort celor care nu-i
catolic. respectã nici pe cei vii” (6).
Mi-am adus aminte de el. Fusese Mai departe, istoricul israelian evocã
prieten al sionismului, colaborase chiar la ºi alte amintiri, aducând în prim planul
revista “Hashmonaea“, a noastrã, a memoriei câteva convorbiri avute, în cursul
studenþilor sioniºti de la Bucureºti. detenþiei sale la Jilava, cu monseniorul
Aparþinea unei familii domnitoare Vladimir Ghika: “Ceea ce regret este cã
româneºti ºi era deci prinþ (ceea ce nu mi- l-am gãsit în stare atât de atenuatã, încât
a spus el, ci ºtiam eu). Era vãrul prinþului vorbea cu greu. Când se simþea mai bine
Iusupov, cel care l-a asasinat pe Rasputin. îl mai descoseam. Îmi povestise cã la Paris,
Mi-a povestit cã a fost misionar ºi, unde a stat o vreme, a fost prieten cu
pregãtindu-se pentru acest rol, a învãþat ºi filosoful evreu Henri Bergson. Mi l-a dat ca
medicinã ºi chimie. Era atât de sleit de „ Foto din arhiva doamnei
Oana Seceleanu
exemplu. Bergson, bolnav de reumatism
puteri, cã nu s-a putut da jos din pat ca sã deformant, a învins durerile atroce prin
mã examineze. Mi-a dat însã un sfat, care- puterea spiritului. Mi-a confirmat cã marele
l completa pe cel al generalului Arbore (3): ‘Sã nu fii laº în faþa gânditor se apropiase mult de catolicism – ceea ce se vedea
durerii. Trebuie sã faci miºcãri. Altfel ai sã te anchilozezi într- ºi din ultima carte ce i-o citisem: Cele douã surse ale morale
adevãr’. I-am ascultat sfatul ºi luptam cu durerile în si religiei. Am înþeles cã un oarecare rol în convertirea
încheieturi.” (4) spiritualã a lui Bergson l-a avut ºi monseniorul Ghika. Mi-a
confirmat însã ceea ce citisem în ziare, cum cã Bergson a
Mai departe, Theodor Lavi evocã propria sa suferinþã ºi refuzat sã facã ultimul pas al botezului, cãci între timp se
gândurile care îl frãmântau în legãturã cu accentuata abãtuse asupra lumii urgia hitleristã. El considera cã ar fi fost
deteriorare fizicã, la care, împreunã cu toþi ceilalþi, era supus: o desolidarizare de evrei în epoca lor cea mai grea - deºi
“Dacã nu voi izbuti sã mã miºc, dacã mã voi anchiloza, voi filosofic se distanþase de iudaism în cartea pomenitã mai
rãmâne în infirmerie, aici. De obicei, transporturile spre sus.”(7)
închisori se fac pe loturile celor din acelaºi proces, aºa cã voi
fi împreunã cu prietenii mei sioniºti. În plus, în închisorile de Cã Monseniorul Vladimir Ghika fusese un prieten al
executare a pedepsei, se permitea corespondenþa cu familia evreilor nu este un secret pentru cei care l-au cunoscut. Aºa
ºi chiar vizite ale rudelor. În Jilava nu exista aceastã cum nu obosea sã spunã ºi prietenul sãu intim, Jacques
posibilitate” (5). Maritain, de ale cãrui idei era foarte legat (8), a nutri
În continuare, Theodor Lavi rememoreazã cu mâhnire sentimente de urã faþã de poporul ales, de vrajbã faþã de
izbucniri întristãtoare ale unor scãderi omeneºti, manifestate seminþia din care s-a nãscut Isus, înseamnã a întoarce în
cu oribilã stridenþã din partea unora dintre cei închiºi în acea mod scandalos spatele poruncii fundamentale a iubirii faþã
sordidã celulã: “ Se bãteau între ei, se certau, se înjurau. Din de aproapele. Acesta a fost crezul de o viaþã al monseniorului
patul lui, unde începuse sã agonizeze, monseniorul Ghika Ghika. Amintirile lui Theodor Lavi prezintã, din punctul de

14 nr. 5/2004
vedere al acestor coroborãri, un interes cu totul deosebit. Deºi Este vorba de captarea, în memoria cãrturarului evreu, a
unele evocãri comportã o anumitã dozã de imprecizie ºi, momentelor de la a cãror sãvârºire se împlineºte acum o
poate, o margine de eroare (ca, de exemplu, episodul jumãtate de veac, când o viaþã de creºtin exemplar - închinatã
reînveºmântãrii monseniorului Ghika în reverendã, înainte de pânã la moarte credinþei - se stingea, aureolatã de har, între
evacuarea rãmãºiþelor sale pãmânteºti din celulã), acestea, pereþii unei întunecate temniþe pãmânteºti, pentru întemniþatul
ca ºi altele, sunt perfect explicabile prin prisma distanþãrii de ieri o treaptã însã cãtre cer: Jilava.
naratorului de evenimentele petrecute într-un timp tot mai ANDREI BREZIANU
îndepãrtat. Dupã liberarea sa din închisoare ºi emigrarea sa
în Israel (1955), istoricul Theodor Lavi (cunoscut anterior ºi sub (1) Theodor Lavi s-a nãscut la Turnu Severin în 1905. A fost arestat în
numele de Th. Lowenstein) a lucrat ca cercetãtor în cadrul 1950, fiind judecat ºi condamnat pentru participarea sa la activitãþi sioniste,
aºezãmântului Yad Vashem, consacrat studierii Holocaustului, “culpã” pentru care a ispãºit apoi timp de cinci ani o durã pedeapsã cu
publicând, în ebraicã, câteva lucrãri de documentare care închisoarea. Este autorul lucrãrii Istoria Sionismului, publicatã în 1934
(reeditatã în 1945), ºi al unei monografii consacrate întemeietorului miºcãrii
rãmân de referinþã, ca, de exemplu, Yahadut Romanyah be- sioniste - Herzl (publicatã tot în 1945).
Ma-avak el Hazzaletah (1965). Amintirile sale româneºti, Între 1927 si 1929 a fost redactorul ºef al publicaþiei “ªtiri din lumea
strânse în volumul de micã circulaþie Nu a fost pisica neagrã, evreiascã“ ºi colaborator - pânã în 1939 - la “Hashmonaea”; îndatã dupã
s-au aºternut pe hârtie la un timp dupã petrecerea rãzboi (începând din 1944) ºi pânã în 1948, a fost de asemenea redactorul
publicaþiei “Viaþa evreiascã”. O bibliografie adnotatã a tuturor scrierilor lui
evenimentelor, ceea ce poate explica estompãrile despre care Th. Lavi este în curs de pregãtire la “The Dinur Center for Research in Jewish
vorbeam. History” de pe lângã Universitatea din Ierusalim.
(2) Dr. Th. Lavi, Nu a fost pisica neagrã: amintirile unui Asir Tzion din
Larga deschidere a monseniorului Ghika faþã de tineretul România, Editura Bronfman. 2, Tschlenov Str., P.O. B. 1109, Tel Aviv (f.a.)
studenþesc, inclusiv faþã de tânãra generaþie de alte (3) Este vorba de generalul Ion P. Arbore (nascut in 1892, decedat în
detenþie in 1954)
confesiuni, precum evreii sioniºti (miºcarea sionistã a (4) Op. cit. p. 178
continuat sã funcþioneze în România pânã la 7 august 1942, (5) si (6) Op. cit. p. 184
când a fost scoasã în afara legii de regimul antonescian ) – (7) Op. cit. p. 185
sociabilitatea deosebitã, strãinã de prejudecãþi, a lui Vladimir (8) Memorabilã, printre altele, este reducerea la esenþã a anti-
semitismului în formularea lui Jacques Maritain : “ Anti-semitismul este în
Ghika constituie fapte cunoscute. Miºcarea tinerilor sioniºti mod manifest anti-creºtin de la rãdãcinã” (în Oeuvres completes, vol. 7,
din România a avut, pe de altã parte, ani de-a rândul, aºa p. 1224).
cum aminteºte Theodor Lavi, o tribunã publicã, revista cu titlu
de rãsunet biblic “Hashmonaea“, periodic lunar al “Societãþii
studenþilor universitari sioniºti” . Primul ei numãr, din nefericire
rãzleþ, a apãrut la Bucureºti în 1915, continuat (începând din Vladimir Ghika,
1919) cu o apariþie aproape regulatã, pânã în 1939, când Fragmente
“Hashmonaea” ºi-a încetat apariþa, curând dupã marcarea
a douãzeci de ani de apariþie, în condiþiile deteriorãrii acute a postume,
climatului politic din þarã. Ed. Dacia,
Cercetând însã cu migalã întreaga colecþie disponibilã la
Biblioteca Academiei Române, am constatat cã numele de
col. Homo
Vladimir Ghika nu apare totuºi nicãieri, în nici unul din religiosus, 2003
numerele revistei. Existã astfel, pentru moment, douã explicaþii
“Fragmentele
posibile pentru afirmaþia lui Theodor Lavi potrivit cãreia
postume” sunt traduceri
Vladimir Ghika a colaborat la “Hashmonaea“. Cea dintâi
ale unor texte inedite
ipotezã ar putea fi cã aceastã colaborare se rezumase la
aflate în arhiva Institutului
sugestii, recomandãri, poate sprijin intelectual ºi reazem
“Vladimir Ghika”, din
moral. Cea de-a doua ar putea fi însã un “lapsus calami” din
Paris, prefaþate de unul
partea cercetãtorului evreu ajuns probabil - la vremea scrierii
dintre fondatorii acestui
- la vârsta senectuþii. Aceastã ipotezã ar putea fi coroboratã
institut, Pierre Hayet.
cu posibilitatea unei confuzii de nume. Intr-adevãr, în câteva
Doina Cornea
rânduri, apare în paginile revistei studenþilor sioniºti din
realizeazã versiunea în limba românã a textelor, o suitã din
România numele altei feþe bisericeºti româneºti: pãrintele ºi
aforismele Monseniorului Ghika, pe care traducãtoarea le
scriitorul Gala Galaction. Astfel, numãrul de decembrie 1923-
grupeazã pe capitole acoperind arii de filozofie, teologie,
ianuarie 1924 poartã pe copertã - printre alte nume de autori
moralã, spiritualitate. Într-adevãr, cum explicã Doina Cornea
- ºi numele lui Gala Galaction. Ceva mai târziu, numãrul de
în cuvântul introductiv, “cartea rãmâne, la fel ca celelalte
aprilie-mai 1926, cuprinde (pp. 9-11) un “interviu cu pãrintele
publicate anterior, ºi o carte de îndrumare spiritualã, mai
Gala Galaction”, numit “acest amic preþios al sionismului”
degrabã de trezire la o viaþã spiritualã autenticã, inducând
(s.n.). O posibilã suprapunere de cliºee de memorie între cele
gânduri, atitudini interioare, sentimente, ca tot atâtea repere
douã venerabile figuri literare ºi preoþeºti, purtând ºi unul ºi
pentru cel care doreºte sã descopere calea care duce spre
altul barbã albã, ar putea sta la originea a ceea ce, pânã la
desãvârºire, spre Dumnezeu.” (A.C.)
proba contrarie, pare sã fi fost, aici, o minorã confuzie.

Miezul mãrturiei de închisoare a lui Theodor Lavi despre


monseniorul Vladimir Ghika stã în altã parte.

nr. 5/2004 15
Vladimir Ghika la 50 de ani de la moarte
Pe data de 17 mai se împlinesc 50 de ani de la moartea Vladimir Ghika. Toþi au fost de acord ºi au promis susþinerea
Monseniorului Vladimir Ghika. acestui proiect. Dupã mai multe propuneri, am ajuns la locul
Comemorarea este celebratã în toate parohiile din ºi la proiectul cel mai reuºit, la intersecþia strãzilor Av. Cpt.
Arhidiecezã ºi marcatã de douã evenimente. Ghe. Demetriade ºi E. Pangrati, în apropierea bisericii.
În colaborare cu mai multe persoane, dupã ce au trecut 4
Monumentul ani pentru obþinerea aprobãrilor necesare, cu multã rãbdare
ºi perseverenþã, astãzi ne bucurãm de realizarea acestui
În curând se vor împlini 100 de ani de la naºterea marelui proiect care va rãmâne în istorie ca un monument-simbol al
sculptor Gheorghe Anghel, care, în timp ce era student la demnitãþii umane ºi al victoriei credinþei împotriva forþei rãului.
Paris, a fost ajutat ºi încurajat de cãtre Monseniorul Vladimir Cãrturarul, adicã Monseniorul Vladimir Ghika, înãlþat pe
Ghika sã-ºi continue studiile. În acea vreme, Monseniorul era altarul recunoºtinþei, îºi continuã acum misiunea pe care a
preot activ la Paris, un adevãrat apostol al sãracilor ºi al avut-o în timpul vieþii: sã fie ºi în prezent ºi pentru viitor un
intelectualilor, om de mare culturã ºi viaþã spiritualã, un iubitor adevãrat apostol al românilor ºi al ecumenismului.
ºi susþinãtor al dezvoltãrii artelor ºi operelor de caritate.
Drept recunoºtinþã pentru ajutorul primit din partea Memoria tãcerilor
Monseniorului, sculptorul Anghel, întors în þarã, creator al
La 33 de ani dupã moartea Monseniorului Ghika, studiind
multor opere de artã, a fãcut ºi renumita statuie cunoscutã
cele cinci lucrãri apãrute în Franþa despre viaþa ºi activitatea
cu numele de Cãrturarul, reprezentându-l pe Monseniorul
Monseniorului – care a fost ºi va rãmâne pentru totdeauna
Ghika. Originalul în ipsos a fost dãruit arhitectului Marcu
un adevãrat apostol ºi martir al românilor ºi una dintre cele
Anghel, prieten cu sculptorul, iar prima copie în bronz prin
mai mari personalitãþi culturale ale lumii din secolul XX –
testament a rãmas în proprietatea statului român. Acum se
Ëlisabeth de Miribel scrie o nouã biografie, intitulând-o
aflã expusã în curtea Palatului Regal din Bucureºti.
“Memoria tãcerilor”. Ea avea impresia cã tãcerea s-a aºternut
peste viaþa, activitatea ºi martiriul Monseniorului Vladimir
Ghika.
Autoarea nu face altceva decât sã alãture vocea ei
celorlalte voci care au dat mãrturie. Însuºi Monseniorul scria
în ale sale “Gânduri pentru zile ce vin” : “Noi ar trebui sã avem
memoria tãcerilor la fel cu aceea a cuvintelor”. Aceasta a
fost dorinþa scriitoarei în Memoria tãcerilor, carte consideratã
cea mai bunã biografie scrisã pânã în prezent.
Cu aceeaºi intenþie cartea este tradusã ºi tipãritã în limba
românã la 50 de ani dupã moartea Monseniorului Vladimir
Ghika. Au fost studiate toate scrierile Monseniorului Ghika,
precum ºi cele referitoare la el (cu ocazia pregãtirii dosarului
pentru obþinerea beatificãrii), s-au fãcut numeroase referiri în
De la arhitectul Marcu Anghel, prin donaþie, originalul în
presã, la radio ºi televiziune, au avut loc comemorãri, s-au
ipsos a ajuns la biserica Sacré Coeur din Bucureºti, lãcaº de
tipãrit cãrþi la diferite edituri, a crescut interesul publicului
cult unde a slujit mult timp Monseniorul Ghika ºi a cãrui
pentru a-l cunoaºte mai bine. Era deci necesarã apariþia celei
existenþã, împreunã cu fosta mãnãstire a Surorilor de caritate
mai reuºite biografii a Monseniorului, Memoria tãcerilor. Deºi
ale Sf. Vincenþiu de Paul (astãzi spitalul C.I. Parhon) i se
la noi tãcerea a fost mai lungã ca timp, în cele din urmã ea a
datoreazã lui. Mai mult decât o coincidenþã, fãrã nici un
fost învinsã prin libertatea de care ne bucurãm acum, libertate
aranjament, într-o zi de 18 noiembrie (ziua arestãrii
ce ne permite ºi ne obligã sã nu mai pãstrãm tãcerea asupra
Monseniorului), în 1998, uºile bisericii au fost deschise pentru
Monseniorului Ghika, ci sã-l facem cunoscut ºi sã-l aºezãm
a primi statuia lui. Cu exact 46 de ani în urmã, Monseniorul
la locul de cinste pe care-l meritã ºi de care este vrednic, atât
plecase de la bisericã purtând Sfânta Împãrtãºanie la un
în societate cât ºi în Bisericã. Cu ajutorul memoriei toþi cei
bolnav ºi pe drum a fost arestat, apoi judecat, condamnat la
care l-au cunoscut, fie direct, fie indirect – ºi nu sunt puþini –
închisoarea din Jilava, unde, din cauza torturilor ºi a condiþiilor
ne-au transmis convingerea cã el a trãit ºi a murit ca un sfânt.
inumane a murit ca martir la 17 mai 1954.
Dumnezeu ne-a înzestrat pe fiecare cu darul memoriei
Statuia Monseniorului, consideratã de criticii de artã
de care ne folosim pentru a transmite adevãrul generaþiilor
capodopera sculptorului Gheorghe Anghel, a fost aºezatã în
viitoare.
holul de la intrarea în bisericã. Dupã ce s-au terminat lucrãrile
Este spre binele nostru faptul cã putem sã-l cunoaºtem ºi
de la casa parohialã ºi bisericã, statuia a fost aºezatã în
sã-l facem cunoscut mai mult, folosindu-ne de ambele
bisericã în partea stângã, spre spital.
memorii: cea a tãcerilor ºi cea a cuvintelor, traduse în fapte ºi
La începutul anului 2000, cu ocazia binecuvântãrii
opere de caritate.
locuinþelor, am fãcut un sondaj în comunitatea parohialã
pentru a cunoaºte opinia enoriaºilor referitor la propunerea
Pr
Pr.. IOAN CIOBANU
de a construi un monument în memoria Monseniorului

16 nr. 5/2004
Constanþa News
Resurrexit Dominus !
Luni, 12 aprilie, a doua zi de Paºti, în biserica romano
– catolicã Sfântul Anton din Constanþa a avut loc un
concert susþinut de formaþia coralã Cantilena, format
dintr-un grup de elevi ai Liceului de Artã din Constanþa.
Corul a fost condus de domnul profesor Horaþiu
Alexandrescu ºi a avut ca soliºti pe Veronica Diaconu –
sopranã, Laura Dumitru – sopranã, Maria Rotari – alto,
acompaniaþi la orgã de Luca Matei, de la Filarmonica de
Stat din Constanþa. Programul a cuprins lucrãri de : G. B.
Pergolesi, W. A. Mozart, Th. Dubois, R. Lukowski, A.
Bruckner, M. Czemiczkz, G. Orban ºi M.Cuteanu.

Pãtimirea Domnului Nostru


Isus Cristos
Fãrã a avea pretenþia sã ajungã la înãlþimea regizorului
Mel Gibson, care s-a remarcat anul acesta pe întreg
mapamondul cu filmul The Passion of the Christ, tinerii din
Constanþa au pus în scenã în faþa unui public numeros din
oraº, Pãtimirea Domnului din care vã împãrtãºim ºi
dumneavoastrã câteva imagini surprinse în timpul
reprezentãrii.

Mirul
În Duminica a V-a a Paºtelui, pe 16 mai, în parohia
romano – catolicã Sfânta Elena din Medgidia, la ora 11
dimineaþa, un numãr de aproximativ 25 de copii ºi tineri vor
primi sacramentul Mirului. În aceeaºi zi, la orele 18, în parohia Sfântul Anton din localitatea Mihail Kogãlniceanu, 40 de copii
ºi tineri vor primi acelaºi sacrament: Confirmaþiunea. La aceste douã momente importante din viaþa comunitãþilor locale va
participa episcopul auxiliar de Bucureºti, Cornel Damian, care va conferi sacramentul Mirului.

Asistenþã medicalã gratuitã la domiciliu


Vineri, 16 aprilie 2004, la ora 17, a fost inauguratã filiala lizelor, tratament paliativ, etc), dar ºi celor care au nevoie de
din Constanþa a Fundaþiei de asistenþã medicalã la domiciliu alte îngrijiri decât cele recomandate de medic (alimentaþie,
Crucea Alb – Galbenã, care va lucra în colaborare cu parohia educaþie pentru sãnãtate, comunicare, asistenþã în faza
romano – catolicã Sfântul Anton din oraº. La aceastã terminalã ºi consiliere pentru familii ºi persoane îndoliate).
ceremonie au participat reprezentanþi belgieni ai fundaþiei La Constanþa, de zece luni, de când a început sã funcþioneze,
Crucea Alb – Galbenã, Gheorghe Martin – prefect al oraºului echipa formatã din ºase asistente medicale are în îngrijire
Constanþa, medici catolici, asistente medicale ºi reprezentanþi un numãr de 60 de pacienþi. Cazurile au fost preluate de la
ai mass-media locale. Crucea Alb – Galbenã are opt ani de medici specialiºti din spitale sau de la medicii de familie,
existenþã la nivel naþional ºi se defineºte ca organizaþie cu principalul criteriu de selecþie fiind posibilitãþile materiale
scop umanitar, caritabil ºi non-profit. Fundaþia se adreseazã foarte reduse ale pacienþilor, asistarea acestora fãcându-
în primul rând pacienþilor externaþi din spital ºi care continuã se indiferent de confesiune, dupã cum ne-a informat doamna
tratamentul la domi- doctor Corina Weber, preºedintele Asociaþiei Medicilor
ciliu, celor care, la Catolici din Constanþa. Fundaþia este recunoscutã de
recomandarea Ministerul Sãnãtãþii ºi va beneficia pentru început de sprijin
medicului de familie, logistic, consultanþã ºi instruire din partea partenerilor
trebuie sã urmeze belgieni, urmând ca în viitor sã se autofinanþeze prin diferite
tratamente specifice contracte, ca cel cu Casa de Asigurãri de Sãnãtate din
(administrarea Constanþa, care este în curs de reglementare, ne-a informat
m e d i c a m e n t e l o r, doamna Florica Udma, preºedintele Fundaþiei Crucea
perfuzii, îngrijirea plã- Alb – Galbenã din Constanþa.
gilor, recoltarea ana-
ªtiri consemnate de Pr
Pr.. GILBERT SEBASTIAN IAVORSCHI
IAVORSCHI

nr. 5/2004 17
ªTIRI Prelucrate de EUSEBIU PÎRÞAC

Pelerinaj cu moaºtele Sfântului Anton de Padova


În perioada 1 mai - 30 iunie, mijlocirea acestui Sfânt care a trãit în perioda Evului Mediu, a
Provincia Fraþilor Franciscani cãrui viaþã este un exemplu, pentru toþi creºtinii, de trãire în
Conventuali din România, intimitatea lui Dumnezeu. În Arhidieceza de Bucureºti
organizeazã un pelerinaj cu o pelerinajul va avea urmãtoarele repere:
relicvã a Sfântului Anton de 30 mai: Râmnicu Vâlcea - Biserica romano-catolicã Sfântul
Padova, care va trece prin toate Anton de Padova;
diecezele romano-catolice ºi 31 mai - 1 iunie: Craiova - Biserica romano-catolicã Toþi
eparhiile greco-catolice din þarã. Sfinþii;
Pelerinajul se va face cu un bust 2 - 4 iunie: Bucureºti - Catedrala romano-catolicã Sfântul
aurit al Sfântului, care Iosif;
încorporeazã relicva “ex massa 5 - 6: Constanþa - Biserica romano-catolicã Sfântul Anton
corporis”( din corpul sãu), examinatã ºi recunoscutã de cãtre de Padova;
o comisie de medici la Padova, în anul 1981. Moaºtele 7 iunie: Brãila - Biserica romano-catolicã Adormirea Maicii
Sfântului Anton au fãcut deja înconjurul lumi, purtate în Domnului;
procesiuni religioase, fiind venerate ºi invocate nu numai în Programul complet al pelerinajului, cât ºi toate detaliile
þãrile creºtine, ci ºi în cele musulmane ºi budiste. Scopul utile pentru cei interesaþi, pot fi gãsite pe site-ul special dedicat
pelerinajului este realizarea unei comuniuni între creºtini, prin acestui eveniment: www.sfantondepadova.cnet.ro.

Papa a declarat Andrea Riccardi decorat de Ion Iliescu


ºase noi fericiþi Marþi 11 mai, dl Ion Iliescu, preºedintele României,
va înmâna profesorului Andrea Riccardi, fondatorul
În faþa a 20.000 de pelerini Comunitãþii Sant’Egidio, decoraþia pentru merite
adunaþi în ziua de 26 aprilie 2004 culturale. Vã amintim cã Andrea Riccardi a favorizat
în Piaþa Sfântul Petru, Papa Ioan vizita Sfântului Pãrinte în România, prin orgnizarea
Paul al II-lea a beatificat ºase noi la Bucureºti a Întâlnirii mondiale pentru pace care a
fericiþi: un preot, patru cãlugãriþe ºi avut loc în septembrie 1998.
o laicã. Suveranul Pontif a îndemnat Comunitatea Sant’Egidio ºi Editura Enciclopedicã
pe toþi credincioºii sã urmeze ne invitã la lansarea cãrþii Secolul Martiriului -
exemplul acestor fericiþi, sã ofere, asemenea lor, o Creºtinii în veacul XX de Andrea Riccardi, care va
mãrturie coerentã de credinþã ºi de iubire în prezenþa avea loc în ziua de 11 mai 2004, ora 17.00, în Aula Palatului Patriarhal al
vie ºi rodnicã a Celui Înviat. Bisericii Ortodoxe Române, din Aleea Dealul Mitropoliei, nr. 25, Bucureºti.

Mass-media: eveniment catolic


„Datã fiind importanþa mijloacelor Române (CER) ºi al Comisiei
de comunicare socialã, Biserica din pentru Comunicaþii Sociale.
Europa trebuie în mod obligatoriu sã Obiectivul întâlnirii, pe
acorde o atenþie deosebitã lumii lângã cel al cunoaºterii
variate a mass-media”, (Ecclesia in dintre membrii implicaþi în
Europa, nrnr.. 63). acest sector, a fost acela al
Adunarea Generalã a Operatorilor colaborãrii ºi al dezvoltãrii în
din Media Catolice din România, ajunsã perspectivã a unor strategii
la a V-a ediþie, a avut loc la Casa de comune la nivel naþional, în
Studii „Jakab Antal” din Miercurea Ciuc, vederea susþinerii pro-
pe teritoriul Arhiepiscopiei de Alba-Iulia, gramelor pastorale a Bisericii locale. unui catalog ºi a unui ghid media.
în perioada 28 aprilie – 2 mai 2004. S-a constatat dorinþa de o Membrii adunãrii sugereazã
La întâlnire au participat aproape 40 colaborare mai strânsã, iar pentru organizarea Zilei Mondiale a
de reprezentanþi ai operatorilor media. aceasta, e nevoie de formarea unui Comunicaþiilor Sociale (23 mai) la nivel
Participanþii s-au bucurat de prezenþa centru de comunicaþii sociale la nivel diecezan ºi naþional prin organizarea în
ºi salutul PS Jozsef Tamas, episcop diecezan. S-a constatat, de asemenea, fiecare diecezã a zilei filmului creºtin ºi
auxiliar de Alba-Iulia ºi a ÎPS Ioan Robu, necesitatea formãrii operatorilor ºi sã se organizeze o colectã în favoarea
preºedintele Conferinþei Episcopale consumatorilor de media, a alcãtuirii publicaþiilor diecezane.

18 nr. 5/2004
120 de ani
de la
consacrarea
Catedralei
Sfântul Iosif
din Bucuresti
Centrul Biserica ºi Istoria al cuvântul ºi domnul profesor doctor Anton Coºa, Episcop de Chiºinãu; PS
Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Cristian Vasile, de la Institutul Nicolae Aurel Percã, Episcop Auxiliar de Iaºi; PS
Bucureºti ºi Parohia Sfântul Iosif au Iorga, care l-a evocat pe monseniorul Cornel Damian Episcop Auxiliar de
organizat în ziua de 26 aprilie 2004 Vladimir Ghika, martir, în curs de Bucureºti.
simpozionul ºtiinþific cu tema: 120 de canonizare, iar profesorul Nicolae Dupã Sfânta Liturghie a urmat un
ani de la consacrarea Catedralei Sfântul Adrian Petcu, de la Consiliul Naþional de concert pentru soliºti, cor ºi orchestrã,
Iosif , care a avut loc in aula Anton Cercetare a Arhivelor Securitãþii, a care, sub bagheta dirijorului Marcel
Durcovici a Institutului Teologic Sfânta prezentat aspecte ale represiunii Octav Costea, a încântat auditoriu cu:
Tereza. Arhiepiscopul Mitropolit de antireligioase din anii ’50. Cantata BVW 57 Magnificat, de Johann
Bucureºti dr. Ioan Robu a rostit un cuvânt Dupã simpozion, a avut loc o Sfântã Sebastian Bach. Impresionanta mani-
de salut, în deschiderea simpozionului. Liturghie pontificalã celebratã de festare a avut ecouri deosebite ºi din
Parohul Catedralei, preotul Eugen Arhiepiscopul Ioan Robu, împreunã cu: partea credincioºilor. La închiderea ediþiei
Bortoº, a prezentat istoricul acestui lãcaº excelenþa sa Jean-Claude Périsset, semnalãm cã am primit la redacþie o
de cult. Doamna profesor doctor Tereza Nunþiu Apostolic; PS Lucian Mureºan, frumoasã scrisoare semnatã Roxana
Sinigalia a pus în luminã valoarea de Mitropolitul Bisericii Greco-Catolice; ÎPS Costin, o veche prietenã a Actualitãþii
monument istoric ºi arhitectonic a Jakubinyi György, Arhiepiscopul de Alba creºtine. Impresiile sale, intitulate
Catedralei Sfântul Iosif , în timp ce Iulia ºi PS Tamás József, Episcopul “Bucureºti pentru mine înseamnã
preotul profesor Ieronim Iacob l-a Auxiliar de Alba Iulia; PS Martin Roos, Catedrala”, sunt impresionante ºi meritã
evocat pe arhiepiscopul Ignatius Paoli, Episcop de Timiºoara; PS Virgil Bercea, un spaþiu mai larg de prezentare. Îi
ctitorul lãcaºului. La simpozion a luat Episcop greco-catolic de Oradea; PS mulþumim.

În numãrul trecut al revistei noastre am publicat textul


telegramei adresate Sfântului Pãrinte cu ocazia sãrbãtorilor
pascale. Cu bucurie, vã prezentãm rãspunsul primit de la
Vatican. Centrul de Comunicaþii Sociale al Arhiepiscopiei Romano-Catolice
de Bucureºti
Vatican, 16 Aprilie 2004 Pr. Francisc Ungureanu, Pr. Liviu Bãlãºcuþi,
Excelenþã, Anca Mãrtinaº, Cristina ªoican, Eusebiu Pîrþac
În preajma solemnitãþilor pascale, împreunã cu Episcopul Redactor coordonator Actualitatea Creºtinã: Marina Fara
Auxiliar, în numele clerului ºi al credincioºilor Arhiepiscopiei
de Bucureºti, al cãror vrednic Episcop în slujire sunteþi, aþi Serviciu fotografic: Adriana Rãcãºan
trimis Sfântului Pãrinte o scrisoare plinã de respect prin care Consultant: Veronica Zybaczynski
i-aþi adresat cele mai bune ºi pioase urãri.
Tehnoredactare: Mircea Rãºchitor
De aceea Sfântul Pãrinte Vã mulþumeºte ºi se roagã la
rândul sãu pentru Voi, implorând de la Mântuitorul lumii sã Corectori: Roberta Nãstase, Pr. Cazimir Budãu
Vã asculte întotdeauna rugile ºi sã reverse har îmbelºugat Redacþia ºi administraþia:
asupra poporului ce Vã este încredinþat, pentru ca, susþinut str. G-ral Berthelot 19, 010164, Bucureºti, Sectorul 1, Tel. 01/313 34 65
de darul de sus, sã-ºi poatã trãi viaþa creºtinã. E-mail:actualitateacrestina@arcb.ro, www.arcb.ro
Sfântul Pãrinte Vã împarte cu bucurie Excelenþei Voastre,
Tipar:
Episcopului Auxiliar ºi iubitului popor creºtin al Arhidiecezei Tipografia Everest 2001 S.R.L. Bucureºti, Tel./fax: 255 11 18
de Bucureºti Binecuvântarea Apostolicã. Dir. Tehnic: Dan Abraham
În cele din urmã, adaug ºi salutul meu în Domnul, un
salut izvorât din inimã. Abonamente: 120 000 lei/6 luni, 240 000 lei/1 an
la Librãria Sfântul Iosif: str. G-ral Berthelot 19, 010164 Bucureºti,
Sectorul 1, pentru Petres Tereza
+ Leonardus Sandri
Substitut al Secretariatului de Stat ISSN 1221-7700

nr. 5/2004 19
22 mai - Sfânta Rita din Cascia
SFÂNTUL LUNII

Sfânta posturi pe an. Iar posturile erau atunci


destul de aspre: o singurã mâncare de
imposibilitãþilor post strict pe zi ºi care se putea mânca
numai dupã vecernie. Bunãtatea ei
Sfânta Rita, patroana cauzelor reuºeºte sã înmoaie inima soþului, care
disperate, îºi meritã pe deplin acest îºi schimbã viaþa. Intr-o zi, pãtruns ºi
nume, deoarece întreaga sa viaþã este adânc înduioºat de lacrimile ei, se
o istorie a situaþiilor imposibile. Încercãm aruncã la picioarele ei ºi îi ceru iertare
sã descoperim acest lucru rãsfoind pentru suferinþa pe care i-a pricinuit-o.
cartea Monseniorului Luigi de Marchi, Nu reuºeºte, însã, sã obþinã iertarea
Viaþa sfintei Rita – cu novenã ºi numeroºilor sãi duºmani, iar liniºtea ºi
rugãciuni , (Galaþi: Pax Aura Mundi , armonia care se stabilise în sfârºit în
2002). familia lor nu aveau sã dureze prea
Sfânta Rita s-a nãscut în anul 1381, mult: mai întâi mor pãrinþii Ritei, apoi
într-un colþ îndepãrtat al Umbriei (Italia), soþul îi este ucis de duºmani, urmat fiind
la Rocca Porena. de cei doi copii uciºi de boalã.
Naºtere „imposibilã” Intrare în mãnãstire
La naºterea ei, pãrinþii - Anton
Mancini ºi Amata nãscutã Ferri - erau „imposibilã”
deja în pragul bãtrâneþii ºi nu mai aveau Rãmasã fãrã pãrinþi, soþ ºi copii, Rita
speranþa de a avea un copil. Naºterea bate la porþile mãnãstirii cãlugãriþelor
fetiþei lor a fost o minune, un dar preþios, augustiniene din Cascia, dar este
dobândit prin credinþã ºi rugãciune. Cu respinsã de trei ori. Dupã multe
siguranþã pãrinþii ei nu ºtiau sã scrie ºi rugãciuni, la cei trei sfinþi ai sãi
sã citeascã; nici Rita nu a avut protectori, sfântul Ioan Botezãtorul,
posibilitatea de a merge la ºcoalã, dar sfântul Augustin ºi sfântul Nicolae de
atât ea cât ºi pãrinþii ei aveau Tolentino reuºeºte, printr-o minune
capacitatea de a descifra o singurã dumnezeiascã, sã intre în mãnãstirea pãrtaºã la durerile lui. ªi iatã cã un spin,
carte: Rãstignitul! Cristos pe Cruce! mult doritã. Crescutã la ºcoala desprinzându-se din cununa
Rãstignitului, a învins aspre dificultãþi cu Rãstignitului, veni ºi se implantã în
Un soþ „imposibil” care s-a confruntat ºi în mãnãstire, ºirul fruntea ei, durerea produsã fiind atât de
Rita, care de micã dorea sã trãiascã suferinþelor ei pãrând a fi fãrã sfârºit. mare, încât Rita cãzu ca moartã. Rana
o viaþa desãvârºitã în sfinþenie, din Maestrã a umilinþei, a înãbuºit pornirile sfintei Rita, pe care a avut-o timp de 15
respect faþã de pãrinþii sãi a renunþat la iubirii de sine, fãcând serviciile cele mai ani, emana un puroi greu mirositor, aºa
gândul de a intra în mãnãstire ºi a dispreþuite ºi mai obositoare, socotindu- cã sãrmana suferindã pentru a nu
acceptat sã se cãsãtoreascã cu un tânãr se nevrednicã sã trãiascã printre umple casa cu miros, a fost izolatã într-
violent, certãreþ ºi infidel, pe nume Paul surorile din mãnãstire, pe care le o camerã unde o cãlugãriþã îi ducea de
Ferdinand. Acesta a vãtãmat ºi a considera „fecioare sfinte”. Deprinse mâncare. Rana s-a închis doar pe
batjocorit pe mulþi ºi, din aceastã cauzã, astfel rãbdarea care îndurã totul, durata pelerinajului la Roma, cu ocazia
avea mulþi duºmani. Când îi mergeau dispreþul, cuvintele aspre, dojenile jubileului din 1450.
rãu lucrurile, dezlãnþuia o adevãratã nemeritate, greutãþile legate de viaþa în Vârsta, durerile, neajunsurile ºi
furtunã acasã, iar nevinovata ºi timida comun, bolile ºi îndelungate dureri. pocãinþele nu au întârziat sã macine
lui soþie suporta consecinþele. Suferea ªi de parcã toate acestea nu erau puterile pioasei femei, care a fost silitã
cu rãbdare ºi se ruga în tãcere, astfel de ajuns, diavolul îi întindea mereu sã rãmânã culcatã în aºternutu-i sãrac
încât vecinele o numeau „femeia fãrã curse, încercând sã o facã sã se ºi aspru. La moartea sfintei, pe 22 mai
fiere”. Aceastã admirabilã forþã izvora îndoiascã de vocaþia ei, dar Rita se 1457, un parfum paradiziac izvora din
din rugãciunea ei fierbinte, din Sfânta apãra de aceste ispite prin autoflagelare corpul Ritei, iar rana din frunte s-a
Împãrtãºanie ºi din meditaþia ei ºi prin purtarea în permanenþã a unui cicatrizat.
preferatã la patimile Domnului. Înjuratã ciliciu þesut din pãr de porc, iar vesta Corpul Ritei nu a fost îngropat
fãrã motiv, ea nu avea cuvânt de mânie; plinã de spini îi sfâºia carnea. niciodatã ºi nici nu a cunoscut
lovitã, nu se plângea ºi se arãta atât de În urma unei predici a sfântului Iacob putreziciunea, dupã 500 de ani de la
supusã, încât nici la bisericã nu mergea de Marca despre patimile lui Cristos, moarte rãmânând intact, ca a unei
fãrã învoirea soþului ei brutal. Pentru a Rita a rãmas foarte miºcatã ºi, persoane decedate de curând. A fost
dobândi de la Dumnezeu convertirea îngenuncheatã în faþa unei icoane a canonizatã de papa Urban al VIII-lea,
lui, pe lângã rugãciune, fãcea pocãinþã Rãstignitului, îl rugã cu înfocare pe în anul 1900.
asprã. Obiºnuia sã facã nu unul, ci trei Domnul Isus sã binevoiascã a o face Prezentare de PrPr.. LIVIU BÃLêCUÞI

20 nr. 5/2004

S-ar putea să vă placă și