1 Specificul cercetarii

Pentru descoperirea si probarea infractiunilor din domeniul economic, investigatia penala

trebuie sa realizeze o demontare minutioasa a manevrelor folosite de faptuitor, care se situeaza adesea
la frontiera ingusta dintre licit si ilicit.
In literatura de specialitate s-a afirmat ca este dificil de stabilit un cadru tip de cercetare in
aceasta materie. Totusi, doua ipoteze specifice de actiune sunt conturate de urmatoarele imprejurari:
in savarsirea a ceea ce numim, in general, escrocherie, faptuitorul se protejeaza prin anonimat
(nume fals, calitate falsa etc.).
in cazul manevrelor frauduloase el este fortat sa se descopere si, adesea, chiar sa fie o
persoana importanta, respectabila (sau sa fie considerat asa). De aici rezulta necesitatea identificarii
inclusiv prin semnalmente, dupa modus operandi sau actiuni tipice ale politiei.
Investigatia in domeniul afacerilor este caracterizata de complexitate, ea trebuind sa fie
efectuata cu hotarare, cu multa rabdare, tenacitate, perspicacitate si curaj. Nici unul dintre aceste
atribute nu trebuie sa lipseasca, daca se doreste restabilirea echilibrului intre dispozitiile penale inca
insuficiente si abilitarea delincventilor din lumea afacerilor, unii detinand pozitii sociale, politice,
economice sau avand relatii deosebite.
2 Directii generale de actiune. Pregatirea organelor de cercetare
2.1 Aspecte preliminarii
Prin similitudine cu toate faptele penale savarsite cu intentie, fiecare escrocherie sau manevra
frauduloasa reprezinta un caz special. Imaginatia faptuitorilor in aceasta materie nu cunoaste limite,
manifestandu-se in domenii si pe directii nebanuite si accentuandu-se astfel caracterul de periculozitate
al faptelor in discutie, prin afectarea multor oameni de afaceri onesti si a contribuabililor prin
prejudiciile pe care le aduc statului.
In esenta, orice investigatie in acest domeniu presupune adaptarea unor principii si initierea
unor acte de investigatie cunoscute din materia investigarii infractiunilor impotriva patrimoniului[1]:

cunoasterea starii de fapt (scriptice sau faptice) si evaluarea prejudiciului in momentul

semnalarii sau descoperii faptei, prin inventarieri, expertize financiar-contabile si merceologice.

ridicarea de obiecte si inscrisuri, efectuarea de perchezitii in scopul descoperirii de

documente, registre contabile, chitante, dispozitii de incasari si plati, cecuri, cambii, inclusiv
instrumente de falsificare.

audierea martorilor pentru a stabili datele ce privesc atat identitatea faptuitorului, cat si
modalitatile de operare.

dispunerea expertizelor judiciare, destinate stabilirii circulatiei actelor, a bunurilor, a

mijloacelor de plata, precum si pentru determinarea autenticitatii inscrisurilor etc.

in ascultarea invinuitului sau inculpatului, se va urmari, in special, stabilirea

circumstantelor operationale, descifrarea si natura manevrelor frauduloase. Pentru stabilirea sau
descifrarea mecanismului infractional este, insa, necesara, atat o documentare specializata, cat si o
familiarizare cu lumea delincventilor din afaceri, inclusiv cu mediul victimelor lor. Pentru aceasta, cel

care investigheaza trebuie sa posede notiuni juridice precise si suficiente cunostinte din domeniul
afacerilor.
2.2 Cunoasterea cadrului normativ in domeniu
Cunoasterea tuturor prevederilor legale este indispensabila, cu atat mai mult cu cat delincventul
din lumea afacerilor urmareste constant sa actioneze cat mai aproape de marginea legii, sa acopere
toate faptele sale, cat mai mult timp este posibil, printr-o pseudo-legalitate pentru a inspira incredere si
a se sustrage cercetarilor organelor judiciare sau de control financiar.
2.3 Cunoasterea specificului activitatii economico-financiare
Datele privind domeniul mentionat sunt deosebit de utile investigatiei intrucat atat escrocheriile,
cat si fraudele in materie sunt greu de limitat. In linii mari, printre cunostintele pe care le consideram a
fi esentiale intr-o astfel de investigatie, se numara cele care vizeaza:
a.
Structura si organizarea administrative a societatilor, agentilor economici cu capital de
stat, privat sau mixt, particularitati ale societatilor cu capital mixt, roman si strain, regimul investitiilor
straine in Romania.
b.
Modul in care este tinuta evidenta contabila, miscarea si operatiunile de casa, registre
contabile, bilanturi, inventare cu privire la banci, industrie si comert.
c.
Organizarea directiilor sau serviciilor intr-o banca, un oficiu de schimb valutar,
mecanismele diverselor unitati sau societati economice.
d.
Modalitatile de efectuare a schimburilor monetare internationale, clearing-ul, swift-ul,
traficul de marfuri, INCOTERMS,cadrul normativ vamal, asigurarile, transportul de marfuri si
persoane.
2.4 Stabilirea exacta a faptelor si a imprejurarilor cauzei
Pentru solutionarea cauzei, sunt capitale identificarea mijloacelor folosite de delincvent,
studierea si reconstituirea manevrelor frauduloase in intregul lor, ca si in detaliu, urmarind segment cu
segment toate faptele si imprejurarile, contributia personala a participantilor, si nu in ultimul rand. a
victimei.
Ca si in cazul investigatiei altor cauze penale, este necesar sa se faca apel la fisierele
documentare (preconstituite) ale escrocheriilor si ale escrocilor, la toate informatiile privind mediul de
selectie a victimelor si, eventual, regiunile vizate, inclusiv prin cooperarea cu organisme internationale
specializate cum este Interpolului.
De asemenea, este foarte indicat ca, in situatia cand a avut loc arestarea unui delincvent in
materie, membru al unei bande specializate, sau care folosea un procedeu pe cale de extindere, prin
intermediul mass-mediei sa se dea un comunicat de presa si sa se prezinte fotografia faptuitorului, atat
pentru depistarea altor victime, cat si pentru descurajarea altor posibili infractori.
3 Determinarea cauzelor savarsirii faptei incriminate de legea penala. Stabilirea consecintelor.
Dintre multiplele cauze, conditii si imprejurari favorizatoare amintim urmatoarele[2]:

posibilitatea relativ usoara de falsificare a unor documente (adeverinte, pontaje, carnete de

munca, cecuri etc.) in special in conditiile existentei a numeroase aparate performante (Xerox-uri,
Imprimante, calculatoare personale etc.);
superficialitatea manifestata de unii functionari in verificarea documentelor ce li se prezinta;
falsificarea unor stampile atat datorita simplitatii lor, cat si a folosirii noilor tehnici aflate pe
piata;
neglijenta unor persoane in pastrarea documentelor de identitate, a actelor de studii, libretelor
CEC s.a.;
naivitatea unor persoane, asociata cu ignorante si chiar cu reaua-credinta, care dorind sa-si
rezolve unele interese accepta realizarea lor prin alte cai decat cele legale etc.;
Cunoscand cauzele, conditiile si imprejurarile savarsirii acestui gen de infractiuni se pot lua
masuri corespunzatoare pe linia prevenirii si combaterii lor.
Totodata, organele de urmarire penala trebuie sa tina seama de faptul ca, in general,
escrocheriile se savarsesc in concurs cu alte infractiuni - fals intelectual, fals material in inscrisuri
oficiale, uz de fals.
Problema existentei sau inexistentei concursului de infractiuni trebuie sa fie in atentia organelor
de urmarire penala, pentru o solutionare temeinica a cauzelor aflate in lucru, dar si pentru extinderea
cercetarilor cu privire la toti faptuitorii si toate faptele.
In ceea ce priveste consecintele activitatii ilicite desfasurate si masurile ce trebuie intreprinse
pentru recuperarea prejudiciului si restabilirea situatiei anterioare, trebuie sa subliniem ca lamurirea
acestor probleme prezinta importante deosebita, in primul rand, sub aspectul incadrarii juridice
corespunzatoare a faptei comise.
In al doilea rand, lamurirea consecintelor activitatii ilicite se impune din punct de vedere ai
recuperarii prejudiciului cauzat si restabilirea situatiei anterioare. In practica judiciara s-a apreciat ca la
calcularea prejudiciului se va avea in vedere atat paguba pricinuita partii vatamate cat si beneficiul
nerealizat (taxe de intarziere, dobanzi, penalitati etc.).
Dupa stabilirea concreta a pagubei, organele de urmarire penala au obligatia de a lua masurile
necesare pentru recuperarea acestora, sens in care trebuie sa identifice bunurile si valorile existente in
patrimonii faptuitorului si a persoanei responsabile civilmente si sa dispuna masuri asiguratorii.
Cat priveste restabilirea situatiei de fapt, trebuie sa se dispuna masuri pentru anularea efectelor
juridice ale actelor ilegale incheiate cu ocazia savarsirii infractiunii de inselaciune.
4 Efectuarea de perchezitii si ridicarea de obiecte si inscrisuri
Indiferent de locul in care se executa - domiciliu sau locul de munca - perchezitia are drept scop
descoperirea bunurilor - bani, obiecte, inscrisuri, etc. - ce au constituit folosul material primit de
infractor ca urmare a activitatii ilicite desfasurate.
Pregatind perchezitia, organele de urmarire penala nu trebuie sa piarda din vedere posibilitatea
descoperirii inscrisurilor de care s-a folosit faptuitorul pentru savarsirea infractiunii: acte de identitate
false, acte de studii, adeverinte de vechime in munca, librete de economii, cecuri false, s.a.

In aceeasi ordine de idei, nu trebuie omisa descoperirea instrumentelor si materialelor ce au

servit la falsificarea documentelor destinate sa induca sau sa mentina in eroare persoanele inselate. In
aceasta categorie intra matritele, poansoanele, stampilele, - fie confectionate artizanal fie sustrase din
diferite locuri - tusuri, cerneluri, instrumente scripturale, formulare tipizate s.a.
Descoperirea la domiciliul perchezitionatului sau la locul de munca a unor inscrisuri pe care
acesta le-a primit de la persoanele vatamate este de natura sa duca la identificarea tuturor persoanelor
inselate, constituind, pe langa importante mijloace de proba, si punctul de plecare pentru extinderea
cercetarilor cu privire la alte infractiuni savarsite.
Daca perchezitia s-a finalizat cu identificarea si ridicarea unor inscrisuri ce atesta legaturile
infractionale ale perchezitionatului, valorificarea acestora pe parcursul cercetarilor ofera posibilitatea
extinderii cercetarilor si asupra altor participanti, contribuind la lamurirea rolului si contributiei
acestora in pregatirea si desfasurarea activitatii ilicite, precum si la stabilirea foloaselor injuste de care
au beneficiat.
Odata cu precizarea principalului scop al perchezitiei, cu prilejul pregatirii si desfasurarii
acestei activitati, organul de urmarire penala nu trebuie sa omita cautarea si descoperirea unor obiecte,
inscrisuri sau valori detinute contrar dispozitiilor legale - arme, munitii, substante toxice sau stupefiante
etc. -, precum si identificarea in patrimoniul faptuitorului de bunuri mobile si imobile care sa faca
obiectul indisponibilizarii, in vederea repararii prejudiciului cauzat prin infractiune. Este necesara
semnarea spre neschimbare[3] a inscrisurilor descoperite, de catre cel perchezitionat, precum si
fotografierea tuturor obiectelor descoperite in locurile unde au fost gasite.
Acestea, impreuna cu procesul verbal, intocmit cu respectarea stricta a legii procesual penale si
a regulilor de tactica criminalistica, constituie importante mijloace de proba in dovedirea vinovatiei
faptuitorului si a existentei infractiunii.
Nu in ultimul rand trebuie amintit ca, in cursul efectuarii perchezitiei, organul de urmarire
penala trebuie sa-si orienteze atentia in directia surprinderii unor manifestari psihocomportamentale ale
persoanei perchezitionate, cum ar fi: tremurul corpului si al mainilor, respiratie agitata, suspin de
usurare, modificari ale vocii si vorbirii, expresia si culoarea fetei s.a. Asemenea reactii, facand parte din
categoria celor ce scapa controlului sau dirijarii constiente, pot orienta cautarile.
Calitatea observarii efectuate este dependenta - intr-o masura apreciabila - de capacitatea de
mobilizare a atentiei asupra obiectului observarii[4]. Astfel, urmarind privirea perchezitionatului - din
ce in ce mai concentrata spre mainile celui care cauta - organul de urmarire penala are posibilitatea sasi intensifice cautarile in locul sau zona care au generat astfel de reactii. De asemenea, modul in care
vorbeste perchezitionatul poate constitui un indiciu in orientarea cautarilor si descoperirea locului de
ascundere.
Deosebit de importanta este sesizarea manifestarilor ce tradeaza pierderea controlului din partea
perchezitionatului: servilism, sarguinta, grija deosebita pentru anumite obiecte, dragoste subita pentru
unele activitati de ordin gospodaresc - udatul florilor, mutarea mobilierului ori a altor obiecte, curatarea
sau aranjarea acestora s.a. Surprinzand comportamentul celui perchezitionat, modul cum este marcat de
starile afectiv-emotionale, organul de urmarire penala trebuie sa interpreteze corect astfel de
manifestari, tinand cont de natura calitatilor desfasurate pana la acel moment, de locurile si obiectele
examinate. Din acest considerent este indicat sa fie marcat exact momentul aparitiei unor astfel de
reactii - in ce moment al activitatii si in legatura cu examinarea caror obiecte - si, mai ales sa se
stabileasca daca se repeta in cazul activitatilor care le-au determinat.

Cunoasterea psihologiei perchezitionatului permite organului de urmarire penala sa diferentieze

reactiile ce apar in legatura cu activitatea de perchezitionare de reactiile datorate altor cauze, insusi
evenimentul perchezitiei - factor afectogen de natura a explica sentimente de neliniste, de tulburare,
nemultumire sau indignare - grija fata de unele obiecte de valori care au pentru el o valoare afectiva tablouri, sculpturi, lucrari de mare valoare artistica, istorica sau stiintifica, corespondenta, memorii,
jurnale intime, fotografii etc. - fara sa faca parte din categoria celor ce intereseaza cauza: gasirea unor
obiecte sau inscrisuri ce nu fac obiectul perchezitiei dar care, din motive mai mult sau mai putin
justificate, pot fi considerate de membrii familiei compromitatoare s.a.
Manifestarile facand parte din categoria starilor reactive, cum ar fi: mototolirea batistei,
roaderea unghiilor, gesticularile, spasmul glotic, atractia catre anumite locuri sau obiecte se pot datora
starilor prin care trece perchezitionatul, insa, datorita faptului ca pot fi supuse controlului, ele pot fi si
dirijate. Nu de putine ori, incercarea de disimulare a starilor emotionale se poate ascunde in spatele
unei comportari condescendente, concretizate intr-o amabilitate exagerata, in solicitudinea de a fi pe
placul celor care efectueaza perchezitia, de a pune la dispozitia acestora obiectele cautate, de a adresa
invitatia controlarii unor incaperi sau obiecte s.a. Alteori, comportamentul perchezitionatului se
situeaza la polul opus, el recurgand la atitudini de protest, de indignare, acreditand ideea ca reputatia si
cinstea de care se bucura il pun la adapost de orice banuiala si, prin urmare, perchezitia este lipsita de
sens. Cele doua tipuri comportamentale, de cele mai multe ori, vizeaza derutarea organului de urmarire
penala, canalizarea lui pe o pista falsa si, in final, renuntarea la cautarea obiectelor. Practica organelor
de urmarire penala cunoaste suficiente cazuri cand cel perchezitionat incearca sa impiedice buna
desfasurare a activitatii. Printre acestea, se inscriu: refuzul de a deschide incaperile, atitudinea aroganta,
comportare provocatoare, jignitoare, insulta, ironia, imbolnavirea subita etc.
Complexitatea formelor prin care sunt puse in evidente starile emotionale ale celui
perchezitionat, observarea lor si interpretarea corecta a semnificatiei reale sunt in stransa legatura cu
activitatile concrete intreprinse de organul de urmarire penala. in raport cu imprejurarile de la locul
perchezitiei fi tinand cont de necesitatea supravegherii necontenite a celui perchezitionat, activitatea de
observare trebuie incredintata unuia din membrii echipei - de regula, sefului acesteia - sau chiar mai
multor persoane. Oricum, cel ce efectueaza observarea comportarii perchezitionatului nu trebuie sa fie
antrenat si in executarea altor sarcini pe parcursul perchezitiei.
5 Ascultarea faptuitorului
Ascultarea invinuitilor sau a inculpatilor se efectueaza, de regula, dupa ce organul de urmarire
penala dispune de date suficiente cu privire la activitatea infractionala a lor, recomandandu-se ca primii
sa fie ascultati cei care se dovedesc mai sinceri, sau aceia carora le revine o raspundere penala si civila
mai mica.
Pentru ca interogarea invinuitului sau inculpatului sa-si atinga scopul propus se impune, in
primul rand, o organizare riguroasa a acestei activitati[5].
Din punct de vedere tactic, aceasta etapa presupune[6]:
stabilirea precisa a chestiunilor ce urmeaza a fi clarificate cu ocazia ascultarii, precum si a
datelor de verificat cu aceasta ocazie;
pregatirea materialului probator ce urmeaza sa fie utilizat in timpul ascultarii;
determinarea ordinii in care urmeaza sa se faca ascultarea;

stabilirea modalitatii de citare.

Ascultarea este indicat sa se organizeze astfel incat participantii aflati in stare de libertate sa nu
aiba posibilitatea sa se inteleaga asupra declaratiilor, sa-si comunice intrebarile care le-au fost puse, ori
sa incerce inlaturarea unor mijloace materiale de proba[7].
In anumite imprejurari nu trebuie exclusa posibilitatea deplasarii anchetatorului la locul in care
se afla invinuitul sau inculpatul (domiciliu, spital etc.).
Finalizarea pregatirii ascultarii invinuitului sau inculpatului se va materializa intr-un plan de
ascultare, care va contine problemele de clarificat si ordinea de abordare a lor, intrebarile de fond sau
de amanunt la care va trebui sa raspunda cel audiat, materialele care ii vor fi prezentate[8]. In
elaborarea planului se va tine seama de orice situatie care poate sa apara in timpul ascultarii, chiar
neprevazuta, de unde rezulta si necesitatea ca planul sa aiba un caracter flexibil.
Daca intocmirea unui plan este absolut necesara in cazurile dificile, cu invinuiti sau inculpati
care refuza sa recunoasca, fac declaratii nesincere, mincinoase sau se contrazic, elaborarea unei schite
de plan se impune si in cazurile simple, aspect de natura sa contribuie la urgentarea solutionarii
cauzei[9]. Planul trebuie sa prevada intrebari prealabile referitoare la preocuparile, inclinatiile si
activitatea celui ascultat, menite sa realizeze legatura atat de necesara intre anchetator si persoana
ascultata[10].
Pe parcursul ascultarii organul judiciar poate apela la folosirea, de exemplu, a documentelor de
care s-a servit faptuitorul in comiterea infractiunii, in legatura cu care se cer explicatiile necesare
stabilirii procedeelor de provocare a pagubelor. Aceasta se impune cu atat mai mult cu cat documentele
in cauza au fost falsificate, caz in care va trebui pe cat posibil sa se stabileasca procedeele si
modalitatile de care autorul s-a servit pentru falsificare.
O atentie deosebita va fi acordata determinarii legaturilor infractionale, a relatiilor pentru
stabilirea cu exactitate a cercului de persoane implicate in savarsirea escrocheriei, mai ales daca ne
aflam in fata unei criminalitati organizate, prezenta acum din ce in ce mai mult si in Romania, dupa
modele vest-europene.
6 Ascultarea martorilor
Astazi, ca si odinioara, marturia constituie modul comun de informare a organelor judiciare,
proba fireasca, necesara, proba cu frecventa cea mai ridicata, ceea ce a facut sa fie denumita de un
jurist filozof ochii si urechile justitiei. Proba aparent simpla si usor de administrat, dar deseori
anevoios de a fi apreciata, modalitate fireasca de informare a organelor judiciare, a carei valoare a fost
viu discutata, marturia isi pastreaza astazi nealterata utilitatea, constituind asa cum s-a precizat, proba
cu cel mai indicat indice de frecventa.
Modalitatile tactice de luare a declarator martorilor trebuie sa se circumscrie direct prevederilor
procesuale, astfel incat consideram necesar un studiu asupra cadrului legal in care trebuie sa se
desfasoare aceasta importanta activitate judiciara.
Ascultarea martorului atat in faza de urmarire penala cat si in faza de judecata in fond, are loc
obligatoriu, sub prestare de juramant si numai dupa ce i s-au adus la cunostinta ca daca nu va spune
adevarul savarseste infractiunea de marturie mincinoasa (art. 85 C. proc. pen.). in declaratia scrisa, se
va face mentiune in acest sens. Martorul este lasat mai intai sa declare tot ce stie in cauza, dupa care i
se pot pune intrebari cu privire la faptele si imprejurarile relatate.

In literatura de specialitate, in cadrul procedeelor specifice de obtinere a declaratiilor martorilor

sunt mentionate confruntarea si folosirea interpretilor.
Confruntarea, ca procedeu probatoriu complementar - exceptie de la regula audierii separate a
persoanelor - este folosita de organul judiciar in cazul in care se constata ca exista contraziceri intre
declaratiile persoanelor ascultate in aceeasi cauza (deci la confruntare nu pot fi chemate decat
persoanele care au fost deja ascultate). Confruntarea este reglementata de dispozitiile art. 88 C.pr.pen.
si poate fi inregistrata pe video-casete pentru a se putea studia comportamentul celor confruntati.
Cand una dintre parti sau alta persoana care urmeaza a fi ascultata nu cunoaste limba romana,
ori nu se poate exprima (este surdo-muta), iar organul judiciar nu are posibilitatea de a se intelege cu
aceasta, i se asigura folosirea unui interpret ales de ea (art. 128 C. pr. pen.). In practica s-a hotarat ca
folosirea unui interpret de alta limba decat cea materna a inculpatului atrage nulitatea hotararii[11]. Art.
128 alin. 2 C. pr. pen. prevede ca normele referitoare la interpreti se aplica in mod corespunzator si
cand unele inscrisuri aflate in dosarul cauzei sau prezentate in instante sunt redactate intr-o alta limba
decat cea romana. Neobservarea acestor prevederi influenteaza aflarea adevarului si justa solutionare a
cauzei, atragand sanctiunea nulitatii potrivit art. 197 alin. ultim C. pr. pen.[12].
Dispozitiile referitoare la obligatia de a se prezenta in fata organelor judiciare, ca si cele
referitoare la intrebarile prealabile si la depunerea juramantului, prevazute pentru martori in art. 84 si
85 C. pr. pen. se aplica in mod corespunzator si interpretului. Atunci cand marturia este apreciata ca
sincera si exacta, dar este contrazisa de celelalte probe administrate in cauza, ea nu poate sta la baza
convingerii organelor judiciare[13].
Sub raport tactic criminalistic, obtinerea unor declaratii veridice si complete, menite sa duca la
aflarea adevarului, este influentata intr-o mare masura si de modul in care se face pregatirea ascultarii.
Principalele activitati pregatitoare in vederea ascultarii martorilor sunt: studierea datelor
existente la dosar, stabilirea persoanelor, care trebuie ascultate, cunoasterea personalitatii acestora, a
naturii relatiilor pe care le pot avea subiectii infractiunii, stabilirea locului, a momentului si a modului
de chemare, precum si pregatirea acelor materiale ce pot fi folosite de organul judiciar cu acest
prilej[14].
Momentului audierii unui martor este ales in functie de mai multi factori de care organul
judiciar este obligat sa tina seama:
a.
Evitarea posibilei intelegeri dintre martori, ca si influentarea martorilor de catre
persoane interesate in cauza. Acest rezultat se poate obtine prin reducerea intervalului de timp dintre
citarea martorului si momentul prezentarii in fata organului judiciar si prin citarea martorilor in zile
diferite, ori in aceeasi zi dar la ore diferite, incat sa se excluda posibilitatea intalnirii martorilor ascultati
cu cei care urmeaza a fi ascultati. Martorii trebuie sa fie ascultati separat, sa nu astepte sa le vina
randul. Asteptarea, pe langa faptul ca oboseste, da posibilitatea martorului sa comunice cu alte persoane
influentandu-se in mod nefavorabil.
b.
La stabilirea momentului audierii trebuie sa se tina seama si de programul de activitati al
persoanei ce urmeaza a fi audiata; acest lucru se face numai daca este posibil, fara a se submina
obiectivitatea anchetei sau autoritatea magistratului.
c.
Locul ascultarii, neindicat expres de lege, este de regula sediul organului de urmarire
penala. Cand persoanele care urmeaza a fi audiate ca martori sunt in imposibilitatea de a se prezenta
(infirmitate, boala, stare de arest etc.) organul de urmarire penala procedeaza la ascultarea la locul unde

se afla acestea[15]. Cand organul de urmarire penala nu are posibilitatea sa asculte martorii, deoarece
acestia se afla in alta localitate si nu se pot deplasa sau se afla in strainatate, ascultarea se efectueaza
prin comisie rogatorie[16].
7 Dispunerea expertizelor si a constatarilor tehnico-stiintifice
Dispunerea constatarilor tehnico-stiintifice si a expertizelor judiciare trebuie facuta cat mai
urgent, pentru a nu se da timp faptuitorului sa ia masuri pentru pierderea urmelor.
Dintre expertizele criminalistice, in cazul escrocheriilor, cel mai des intalnite sunt expertiza
scrisului si expertiza tehnica a actelor (expertiza documentelor). Expertizele destinate examinarii
falsurilor in inscrisuri de natura materiala sau intelectuala, ocupa un loc central, problemele ce se cer a
fi clarificate fiind foarte diverse. Spre exemplu, expertului i se pot pune intrebari referitoare la
autenticitatea scrierii sau subscrierii, la stabilirea vechimii inscrisului ori a mentiunilor dintr-un anumit
formular. Pot fi stabilite procedeele de falsificare a documentelor, astazi mai variate, unele de
provenienta incerta, dubioasa reprezentand contrafaceri. Frecvent, se solicita refacerea textului inlaturat
sau acoperit, refacerea in intregime a unui inscris, pe care invinuitul a incercat sa-l distruga, examinarea
falsului de stampile sau de sigilii etc.
7.1 Expertiza tehnica a actelor (expertiza documentelor)
In acest domeniu de expertize, denumita si expertiza documentelor solicitarile adresate
expertului sunt extrem de numeroase si diversificate. Expertiza criminalistica a documentelor are ca
obiect stabilirea conditiilor in care a fost intocmit inscrisul, modificarea continutului acestuia, precum
si identificarea mijloacelor de imprimare a textului prin dactilografiere, tipografiere, poansonare, cu
ajutorul calculatorului etc.[17].
Dintre problemele care se pot rezolva prin aceasta expertiza amintim:[18]

daca actul prezinta modificari (de semne grafice simple, de cuvinte, de propozitii) si in
caz afirmativ, in ce constau acestea si cine este autorul;

autorului;

daca actul prezinta adaugiri[19]; in caz afirmativ prezentarea acestora si identificarea

daca actul prezinta stersaturi[20]; in caz afirmativ determinarea modalitatii de operare si

stabilirea textului initial;

daca actul este confectionat prin colajul unor portiuni ale altor acte; daca semnatura
existenta pe un act este data pentru continutul acestuia sau apare pe act fara stirea si vointa titularului;

daca semnatura de pe un act este sau nu falsificata si daca raspunsul este afirmativ se
cere stabilirea procedeului de falsificare folosit si identificarea autorului;

daca actul este intocmit la data pe care o poarta[21];

daca timbrele aplicate pe un act sunt relipite;

daca impresiunea de stampila aflata pe un act este originala sau contrafacuta. In cazul in
care aceasta este originala urmeaza sa se stabileasca daca ea a fost creata cu o anumita stampila;

daca un text dactilografiat a fost realizat cu o anumita masina de scris; identificarea

dactilografului[22];

reconstituirea unui document deteriorat;

relevarea unui scris slab vizibil sau realizat cu cerneala simpatica;

stabilirea naturii (compozitiei, caracteristicilor) unor materiale de scriere.

Enumerarea posibilelor intrebari care apar in sfera expertizei documentelor ar putea continua,
aceasta fiind numai o scurta enumerare, pentru a oferi o imagine elocventa a diversitatii si complexitatii
acestui gen de expertiza.
In expertiza tehnica a actelor sunt emise toate categoriile de concluzii: concluzii certe -pozitive
si negative; concluzii probabile - de mare probabilitate si de mica probabilitate; concluzii de
imposibilitate a rezolvarii problemei.
7.2 Expertiza criminalistica a scrisului
Expertiza criminalistica a scrisului are ca obiect de examinare scrisul de mana, considerat ca un
complex de miscari si deprinderi grafice, scrisul fiind strict personal si relativ stabil, fapt care permite
identificarea scriptorului prin compararea scrisului incriminat cu probele de scris care apartin in mod
cert persoanei banuite. Expertiza scrisului este cunoscuta si sub denumirea de expertiza grafica, sau
grafoscopica[23].
Frecventa mare cu care se apeleaza la cercetarea scrisului, in cazul infractiunii de inselaciune,
se explica prin aceea ca actele (documentele) sau, in terminologie legala, inscrisurile stau adesea la
baza infractiunilor de inselaciune. Spre exemplu, in cazul unei vanzari, inducerea in eroare a
cumparatorului, prin prezentarea unui contract de vanzare-cumparare, a unui act de proprietate,
falsificat.
Problemele care se pot rezolva in cadrul expertizei scrisului le putem imparti in[24]: principale
si accesorii.
Problemele principale se refera la:
identificarea autorului unui scris sub forma de text;
identificarea persoanei care a scris cifre;
stabilirea autenticitatii semnaturii (daca apartine persoanei pe numele careia figureaza);
identificarea persoanei care a falsificat o semnatura.
In ceea ce priveste problemele secundare, acestea identifica:
daca un scris este natural sau deghizat (nesincer), inclusiv modalitatea deghizarii;
daca un scris este afectat de semnele bolii, batranetii, ingerarea de bauturi alcoolice, executie in
conditii incomode;
daca scrisul de pe un act apartine uneia sau mai multor persoane (inclusiv adaugirile);
modalitatea de falsificare a unei semnaturi (copiere, imitatie servila sau libera, executie din
fantezie).

Obiectele supuse examinarii pot consta din inscrisuri (acte, documente) cu caracter privat sau
public (scrisori anonime, afise, bilete, chitante, testamente, conventii, angajamente, state de plata,
inscrisuri cu caracter personal).
In ceea ce priveste materialele de comparatie, asa cum rezulta din dispozitiile art. 127 Cod
procedura penala, sunt formate din doua categorii:

scripte de comparatie preconstituite - executate anterior dispunerii expertizei;

scripte de comparatie scrise la cerere in fata organului judiciar.

Expertiza criminalistica a scrisului poate fi solicitata atat de organele de urmarire penala, prin
ordonanta, cat si de instante de judecata, prin incheiere.
Ordonanta/incheierea trebuie sa indice cu exactitate denumirea si elementele de recuzita
(numarul, data, suma) ale inscrisului ce urmeaza a fi supus examinarii. Daca inscrisul nu are elemente
de recuzita, se mentioneaza cu ce cuvinte se incepe si se termina sau se consemneaza inscrisul in
intregime; ce anume trebuie examinat in cuprinsul inscrisului; textul (sau o anumita mentiune),
semnatura. Daca trebuie examinata o parte din text se arata care anume. Daca urmeaza sa fie supusa
examinarii o semnatura, trebuie sa se indice numele si prenumele persoanei in al carei nume a fost
executata semnatura, unde se afla obiectul ce va fi examinat (in ce coloana, rand, dupa care cuvant
etc.); numele si prenumele presupusilor executanti.
In afara de datele privind persoana, data si locul emiterii ei, ordonanta/incheierea prin care se
dispune efectuarea expertizei scrisului, trebuie sa cuprinda:
scurta expunere a imprejurarilor cauzei, care se refera la obiectul expertizei;
intrebarile la care urmeaza sa raspunda expertul;
enumerarea inscrisurilor, probelor de scris (semnaturi) ale presupusilor executanti si enumerarea
altor materiale ce prezinta importanta pentru efectuarea expertizei, puse la dispozitia expertului;
date privind imprejurarile ce se cunosc in legatura cu intocmirea scrisului supus examinarii
(pozitia scriptorului care a intocmit textul, intocmirea textului pe timp geros, intr-un mijloc de transport
aflat in mers, dupa efectuarea unor munci fizice etc.);
datele de care dispune anchetatorul sau instanta referitoare la persoanele al caror scris
(semnatura) se examineaza (varsta, sex, studii, ce limba cunosc), bolile de care sufera acestea (psihice,
nervoase, ale ochilor sau mainilor etc.).
In cazul in care se dispune noua expertiza, este necesar sa se indice, suplimentar, care din
concluziile primei expertize au suscitat indoieli si motivele pentru care a fost dispusa noua expertiza.
De asemenea, este necesar ca expertului care efectueaza noua expertiza sa i se puna la dispozitie
raportul expertizelor anterioare si toate probele de scris (semnaturi) ale presupusului executant,
examinate anterior.
La dispozitia expertului trebuie sa se puna inscrisul care contine textul (mentiunea) supus
examinarii sau semnatura si probele de scris (semnaturi) prelevate de la presupusii executanti.
Examinarea scrisului pe baza de fotografii se face in cazul in care originalul s-a pierdut sau cand
mentiunile au fost facute pe un obiect sau material neobisnuit (pe peretele unei case, pe o usa etc.).

Daca la dispozitia expertului se depun exemplarele unui inscris, executate cu hartie de copiat,
xerocopiile sau fotografiile acestora, examinarea este mai dificila.
Rezolvarea cu succes a problemelor puse in fata expertului depinde de calitatea si cantitatea
probelor de scris de comparatie (probelor de semnatura a presupusului executant). Scriptele
(semnaturile) ce se prezinta pentru expertiza, trebuie sa indeplineasca anumite cerinte, dintre care
amintim:
la prelevarea probelor de scris (semnaturilor), liber, este necesar sa se verifice autenticitatea lor,
adica daca intr-adevar ele sunt intocmite de persoana in numele careia sunt prezentate;
toate probele de scris (semnatura) trebuie certificate spre examinare de catre anchetatorul penal
sau de instante.
Prezentarea unor scripte necertificate exclude posibilitatea efectuarii expertizei[25].

[1] Emilian Stancu, Tratat de criminalistica, p. 579 si urm.

[2] Nicolae Vaduva, Criminalistica. Curs de tactica si metodica, Editura Universitara, Craiova, 2002,
p. 310
[3] A se vedea, art. 107 C. proc. pen.
[4] A. Ciopraga, op. cit., pag. 89
[5] inaintea acestei etape are loc etapa cunoasterii personalitatii invinuitului sau inculpatului. In
legatura cu aceasta etapa, a se vedea si E. Stancu, op. cit., p. 85; de asemenea si C. Aionitoaie, I. E.
Sandu s.a.,op.cit., p.92 si urm.
[6] E. Stancu. op. cit.. p. 85-86
[7] A se vedea, Emilian Stancu, op. cit., vol. II, p. 289
[8] Idem, p. 86
[9] Ibidem, p. 87
[10] C. Aioanitoaie, I. E. Sandu, op. cit., p. 116
[11] TS, sp. dec. nr, 633/1975, CD. 1975, p. 464
[12] TS, sp. dec. nr. 924/1970, R.R.D. nr 7/1990, p. 165
[13] Aurel Ciopraga, Evaluarea probei testimoniale in procesul penal, Editura Junimea, Iasi 1979, p.
257
[14] A se vedea, A. Ciopraga, op. cit., p. 142 si urm.
[15] A se vedea, art. 74 si art. 86 alin. final C. proc. pen.
[16] A se vedea. art. 132 si art. 514 C. proc. pen.
[17] A se vedea, pe larg, Radu Constantin, Pompil Draghici, Mircea Ionita, Expertizele-mijloc de
proba in procesul penal, Editura Tehnica, Bucuresti, 2000, p. 149 si urm.
[18] A se vedea, pe larg, Adrian Fratila, Andreea-Diana Vasilescu, Concluzia raportului de expertiza
criminalistica, Editura Continent XXI, Bucuresti, 2001, p. 60.
[19] A se vedea, pe larg, Dumitru Sandu, Falsul in acte - descoperire si combatere prin mijloace
criminalistice, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1994, p. 111 si urm.
[20] A se vedea, pe larg, Dumitru Sandu, supra cit., p. 64-111.
[21] A se vedea, pe larg, Dumitru Sandu, supra cit., p. 178-190.
[22] A se vedea, pe larg, Dumitru Sandu, supra cit., p. 150-165.

[23] A se vedea, Adrian Fratila, Andreea-Diana Vasilescu, supra cit., p. 49; Radu Constantin, Pompil
Draghici, Mircea Ionita, supra cit., p. 118.
[24] A se vedea, Radu Constantin. Pompil Draghici, Mircea Ionita, op. cit., p. 118-119.
[25] Pentru mai multe detalii, a se vedea, Radu Constantin, Pompil Draghici, Mircea Ionita, op. cit., p.
120 si urm.