Un clopoel a nceput sa se smuceasca deasupra uii, speriat. Parca vrea sa-i rupa franghiua i s-o ia la fuga.

Intram n clasa.
Pupitrul e nalt. Ma ridic n varful picioarelor, ma sprijin n coate i abia izbutesc sa ma aez, stramb, pe-o
margine de banca. Fetele se foiesc o vreme, pe urma se astampara. E aa de linite, ca se aude cum i striga
Huna, pe strada, covrigeii lui sarai
Casian Alexandra!
E numele meu. tiu. Dar nu raspund. Pe mine nu ma striga nimeni aa. Toata lumea ma striga Luchi
mi vine-a rade. Aa-i de caraghios sa te strige cineva Casian Alexandra! Ca i cum ar striga-o tata pe mama, n
loc de Catia, Casian Ecaterina.
Doamna se uita la mine i rade.
Are-un dinte de aur, drept n faa.
Cu mata vorbesc fetio Cum te cheama?
Am uitat ca banca e nalta i cad de sus, bocanind, n picioare. Simt n jurul meu rasul stapanit al clasei.
Cum i zice mama acasa? staruie doamna tot bland, dar c-un fel de nerabdare parca.
Luchi! sare de langa mine, rapezind nainte doua degete ascuite, una bondoaca si zburlita, Luchi, ca la caei!
Toate fetele se uita la mine. nca nu rad, dar ochii lor mpung i dor. i dintr-o data mi-e ruine de numele meu,
mi-e ruine de mine, mi-e ruine de tot.
Nu-i adevarat! Acasa, mama mi zice Casian Alexandra! raspund repede, ca sa se ispraveasca odata,
uitandu-ma urat spre zburlita.
S-a ispravit. Nu ma mai ntreaba nimeni nimic. Ma aez la locul meu i ma uit la mine, la fetia asta noua pe
care-o cheama Casian Alexandra i pe care parca n-o cunosc.
Casian Alexandra are or negru, de sub care nu i se mai vad genunchii, ciorapi lungi prini cu guma de
pieptara, i guler de pichet alb, care-o supara puin, cum o supara i cozile mpletite prea strans, care-i trag
ochii spre tample ca la chinezoaice. Sta cuminte cu mainile pe pupitru i i-e ruine ca o cheama Luchi, ca pe
caei
Dar nu-i adevarat. N-o cheama Luchi. Luchi nu mai este. A ramas pe undeva pe-acasa, poate n ladia din
camara, printre resturile de jucarii pe care nu le mai tie ce-au fost i care nu mai au nume.
Luchi era mica, Luchi era proasta, Luchi era caraghioasa. Luchi era fericita
Lui Casian Alexandra i-e mila de Luchi. I-e mila, ca de papua moarta careia i-a cules ochii verzi i reci de pe
covor, ntr-o dimineaa de Craciun demult
Ma uit la turnul bisericii, patrat i greu. Doua ciori ncearca sa se aeze alaturi pe spiele crucii. Dar vantul le
umfla penele i le sufla jos.
Le vad ntai limpede, pe urma cenuiu, ca printr-o ploaie marunta i deasa. Liniile se stramba. Turnul sta acum
hait, crucea s-a ntors ca semnul nmulirii. Cum sa nu cada ciorile, saracele?
Ceva fierbinte mi frige obrajii reci. i doar nu plang.
Ce ai, Casian? i-e rau!
Nu, doamna
Nu i-e rau lui Casian. i vine sa planga n gura mare i nu poate. Daca doamna ar fi ntrebat-o:

 Ce ai, Luchi?
Poate ca ar plange. i ar fi mai bine
Dar Luchi nu mai este nicaieri. Luchi a murit. n locul ei o colaria cuminte clipete marunel i-i nghite
lacrimile care au, pentru ntaia oara, un gust de cenua
A murit Luchi