Sunteți pe pagina 1din 10

Invatamantul profesional 2014: Inscrierea incepe in luna mai, admiterea in scoala

profesionala are loc inainte de admiterea la liceu, iar elevii admisi primesc bursa
lunara
de Raluca Pantazi
HotNews.ro
Vineri, 31 ianuarie 2014, 13:22 Actualitate | Esenial

Admiterea in invatamantul profesional 2014


Foto: alegetidrumul.ro

In luna mai incep inscrierile elevilor de clasa a VIII-a la invatamantul profesional cu durata

de 3 ani, iar candidatii respinsi sau cei care doresc sa renunte la locul ocupat in scoala profesionala se
pot inscrie la admiterea in invatamantul liceal. Prevederile fac parte din Metodologia de organizare si
functionare a invatamantului profesional de stat cu durata de 3 ani pentru anul scolar 2014-2015, care
a fost pusa in dezbatere de Ministerul Educatiei Nationale. Invatamantul profesional in cadrul caruia
elevii fac practica direct la angajator a fost lansat de fostul ministru al Educatiei Daniel Funeriu, iar
ministrul Remus Pricopie a majorat durata acestuia, la 3 ani. Citeste in articol ce ore fac elevii in scoala
profesionala, cate ore de practica au programate, in ce consta preselectia candidatilor si care sunt
actele pe care elevii trebuie sa le aduca pentru a se inscrie in invatamantul profesional de 3 ani.

Vezi mai jos Calendarul inscrierii si admiterii in invatamantul profesional de 3 ani, precum si planul-cadru
pentru clasa a IX-a, clasa a X-a si clasa a XI-a de invatamant profesional

Ministerul Educatiei Nationale (MEN) a publicat o serie de proiecte de documente care reglementeaza invatamantul
profesional cu durata de 3 ani, incepand cu anul scolar 2014-2015. Printre documentele aflate sub forma de draft
publicate de MEN se numara Metodologia de organizare si functionare a invatamantului profesional de stat cu
durata de 3 ani, Metodologia de organizare si desfasurare a admiterii in invatamantul profesional, Calendarul
admiterii in invatamantul profesional de 3 ani, precum si Planurile-cadru de invatamant pentru clasele a IX-a, a X-a
si a XI-a de invatamant profesional.
Pe site-ul MEN se precizeaza ca observatiile la aceste proiecte pot fi transmise la Centrul National de Dezvoltare a
Invatamantului Profesional si Tehnic, pe adresa de e-mail vet[at]tvet.ro.
Amintim ca anul scolar viitor va fi primul in care invatamantul profesional nou-introdus va avea o durata de 3 ani.
Invatamantul profesional introdus de fostul ministru Daniel Funeriu a avut prima admitere in urma cu doi ani si se
derula pe o perioada de doi ani, incepand din clasa a X-a si pana in clasa a XI-a, avand in vedere ca LEN prevedea
trecerea clasei a IX-a de la liceu la scoala generala. Guvernul Ponta a modificat insa in decembrie 2013, prin
ordonanta de urgenta, Legea Educatiei Nationale, astfel incat clasa a IX-a ramane la liceu, iar invatamantul
profesional incepe din anul scolar 2014-2015 din clasa a IX-a si se termina in clasa a XI-a.

Elevii de clasa a VIII-a se pot inscrie in mai 2014 in invatamantul profesional cu durata de 3 ani, organizat
in scolile unde exista un contract cu cel putin o firma la care elevii isi vor face practica.

Pentru a se inscrie, elevii cer la secretariatul scolii gimnaziale completarea fisei de inscriere in
invatamantul profesional cu durata de 3 ani.

Depun apoi fisa la scoala profesionala pe care vor sa o urmeze. In fisa de inscriere, un elev poate
inregistra mai multe optiuni de calificare profesionala, in ordinea preferintelor.

Elevilor care nu reusesc sa promoveze clasa a VIII-a (inscrierea se face in luna mai) li se anuleaza
inscrierea in invatamantul profesional cu durata de 3 ani.

In scolile profesionale unde numarul elevilor candidati este mai mic sau egal cu numarul de locuri
oferit, media de admitere la invatamantul profesional va fi calculata ca medie ponderata intre media
generala la Evaluarea Nationala sustinuta de absolventii clasei a VIII-a, care are o pondere de 75%, si
media generala de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a, care are o pondere de 25%.

Daca firma se implica prin sustinere financiara in formarea profesionala a elevilor, atunci poate cere scolii
sa organizeze o sesiune de preselectie a candidatilor. Candidatii care sunt respinsi la preselectie se pot
inscrie la o alta scoala profesionala cu durata de 3 ani care nu a organizat sesiune de preselectie sau se
pot inscrie la invatamantul liceal.

In cazul in care numarul candidatilor este mai mare decat numarul locurilor oferite de scoala profesionala,
atunci se organizeaza o proba suplimentara de admitere (dupa sesiunea de preselectie, in scolile in
care aceasta a fost organizata). Admiterea se va face luand in calcul 70% media de admitere definita mai
sus si in proportie de 30% nota obtinuta la proba suplimentara de admitere stabilita de unitatea de
invatamant.

Metodologia de organizare si functionare a invatamantului profesional de stat cu durata de 3 ani Draft (Descarca de aici)
Invatamantul profesional cu durata de 3 ani este organizat dupa clasa a VIII-a, ca invatamant cu frecventa, cursuri
de zi, parte a invatamantului secundar superior. Invatamantul profesional cu durata de 3 ani poate fi desfasurat si
in limbile minoritatilor nationale, se arata in draftul Metodologiei de organizare si functionare a invatamantului
profesional de stat cu durata de 3 ani. Invatamantul profesional cu durata de 3 ani se finalizeaza cu examen de
certificare a calificarii profesionale.
Elevii din invatamantul profesional cu durata de 3 ani beneficiaza de sustinere financiara, in conformitate cu
prevederile legale, prin "Bursa Profesionala" aprobata prin HG nr. 1062/2012. Se mentine astfel bursa de 200
lei lunar pe care o primesc inca din 2012 toti elevii care frecventeaza invatamantul profesional. Pe
langa aceasta bursa, elevii din invatamantul profesional pot beneficia si de sustinere financiara,
stimulente si alte forme de sprijin acordate de compania la care fac practica.
Invatamantul profesional cu durata de 3 ani se poate organiza numai in unitatile de invatamant
profesional si tehnic acreditate sau autorizate si numai acolo unde exista un contract incheiat cu o
firma, la care se si organizeaza practica elevilor. Aceste contracte-cadru incheiate de catre scolile profesionale
cu operatorii economici/institutiile publice partenere sunt pe o durata de minimum 3 ani si stau la baza contractelor
de pregatire practica a elevilor din invatamantul profesional.
Lista unitatilor de invatamant care organizeaza invatamant profesional cu durata de 3 ani se stabileste anual, pe
baza propunerilor unitatilor de invatamant si a operatorilor economici.
Proiectul metodologiei prevede ca inspectoratele scolare judetene/ al municipiului Bucuresti vor publica lista cu
unitatile de invatamant care organizeaza invatamant profesional cu durata de 3 ani si oferta de pregatire a acestora
in brosura admiterii in invatamantul liceal de stat. De asemenea, inspectoratele scolare judetene vor realiza
activitati de prezentare si promovare a ofertei locale a invatamantului profesional, impreuna cu unitatile de
invatamant si cu operatorii economici parteneri.
Pentru promovarea ofertei locale a invatamantului profesional este obligatorie realizarea urmatoarelor
activitati, se arata in draftul de metodologie:

organizarea actiunii "Saptamana meseriilor" in perioada dedicata activitatilor de consiliere si orientare


profesionala a elevilor;

organizarea actiunii "Targul meseriilor" pentru prezentarea ofertei la nivel regional / judetean;

promovarea invatamantului profesional si a numarului de locuri disponibile in mijloacele locale de


comunicare in masa

Planurile-cadru de invatamant si curriculumul pentru fiecare calificare profesionala sunt aprobate prin ordin al
ministrului educatiei nationale, iar schemele orare se stabilesc la nivelul unitatii de invatamant, in functie de
posibilitatile de organizare a stagiilor de pregatire practica la operatorul economic/institutia publica partener de
practica.

Schemele orare sunt flexibile din punct de vedere al alocarii numarului de ore pentru fiecare
disciplina/modul, orele de pregatire putand fi distribuite pe durata anului scolar sau comasate pe
parcursul mai multor saptamani, cu respectarea numarului total de ore/saptamana si a numarului total de
ore/an pentru fiecare disciplina/modul, precizeaza proiectul de metodologie.
Pregatirea practica a elevilor se desfasoara in cadrul orelor de laborator tehnologic, al orelor de instruire practica
si al stagiilor de pregatire practica stabilite prin planurile de invatamant. Orele de laborator tehnologic si orele de
instruire practica se pot desfasura atat in laboratoarele si atelierele scolii, cat si la operatorul economic. Durata
stagiilor de pregatire practica se stabileste prin planul-cadru de invatamant.
Stagiile de pregatire practica se realizeaza, de regula, la operatorul economic / institutia publica
partenera. Insa metodologia prevede ca "pentru a raspunde nevoilor angajatorilor, in special din sectorul IMM,
stagiile de pregatire practica pot fi organizate si in unitatea de invatamant, daca sunt indeplinite simultan
urmatoarele conditii:

unitatea de invatamant dispune de ateliere dotate corespunzator si de resursa umana calificata pentru
desfasurarea pregatirii practice a elevilor si asigura impreuna cu operatorii economici/ institutiile publice
partenere materiile prime si materialele necesare dobandirii de catre elevi a competentelor profesionale;

conditiile de organizare si desfasurare a stagiilor de pregatire practica in unitatea de invatamant sunt


reglementate in contractele-cadru cu operatorii economici/ institutiile publice partenere".

Pentru organizarea stagiilor de pregatire practica in scoala, aprobarea este data de inspectorul scolar general, la
cererea unitatii de invatamant, avizata de inspectorul scolar pentru invatamantul profesional si tehnic. De
asemenea, pregatirea practica a elevilor realizata in scoala se organizeaza, pentru fiecare calificare profesionala, cu
grupe de maximum 15 elevi, sub indrumarea unui cadru didactic desemnat de unitatea de invatamant.
Planificarea orara a pregatirii practice a elevilor organizate la operatorul economic/institutia publica va fi stabilita de
unitatea de invatamant impreuna cu entitatea partenera, in functie de programul de lucru al acesteia, respectand
particularitatile de varsta ale elevilor si reglementarile legale referitoare la sanatatea si securitatea muncii.
Contractele de pregatire practica pot fi incheiate individual (separat pentru fiecare elev) sau pentru mai multi elevi
care se pregatesc pentru aceeasi calificare profesionala. Stagiile de practica se organizeaza in perioadele stabilite
de scoala impreuna cu operatorul economic partener, astfel incat sa se asigure incheierea situatiei scolare a elevilor
pana cel mai tarziu la data de 31 august.
Directorul unitatii de invatamant desemneaza cate un cadru didactic coordonator de practica, pentru un
numar de minimum 12 elevi. Cadrul didactic coordonator de practica este responsabil pentru ducerea la
indeplinire a activitatilor asumate de unitatea de invatamant, prin contractul de pregatire practica, pentru fiecare
elev din grupa pe care o coordoneaza, indiferent daca stagiul de practica se desfasoara la unul sau la mai multi
operatori economici / institutii publice.
Operatorii economici/institutiile publice la care se desfasoara pregatirea practica a elevilor din
invatamantul profesional cu durata de 3 ani stabilesc tutorii care coordoneaza aceasta activitate. Tutorii
colaboreaza cu cadrele didactice coordonatoare de practica, iar responsabilitatile tutorelui si ale cadrului didactic
coordonator de practica sunt stabilite prin contractul de pregatire practica.
Evaluarea si certificarea rezultatelor invatarii
La finalul invatamantului profesional cu durata de 3 ani, absolventii se inscriu la examenul de certificare a calificarii
profesionale. Acest examen este organizat de scoala, iar probele examenului de certificare se organizeaza la
operatorii economici sau la scoala care a asigurat formarea profesionala in situatia in care contractele-cadru cu
operatorii economic/institutiile publice partenere prevad in mod expres acest lucru.
Din comisia de examen fac parte evaluatori autorizati, externi unitatii de invatamant in care s-a
desfasurat programul de formare, cat si de reprezentanti ai operatorului economic/ institutiei publice
partenere.Monitorizarea organizarii si desfasurarii examenului de certificare este realizata de catre inspectoratele
scolare judetene.
Absolventii invatamantului profesional cu durata de 3 ani care promoveaza examenul de certificare a calificarii
profesionale dobandesc certificat de calificare profesionala si suplimentul descriptiv al certificatului, conform
Europass. De asemenea, absolventii invatamantului profesional care promoveaza examenul de certificare a
calificarii profesionale pot continua studiile in clasa a XI-a a invatamantului liceal.
Metodologia de organizare si desfasurare a Admiterii in invatamantul profesional - Draft (Descarca de

aici)
In invatamantul profesional cu durata de 3 ani se pot inscrie absolventii clasei a VIII-a din seria prezenta si din
seriile anterioare. La admitere, scoala care organizeaza invatamant profesional "poate organiza, in anumite conditii,
preselectia candidatilor si/sau proba suplimentara de admitere", se arata in draftul de metodologie. Admiterea se
realizeaza in 3 etape, iar in fiecare etapa de admitere se organizeaza inscrierea candidatilor,
preselectia candidatilor, dupa caz, proba de admitere suplimentara, dupa caz, admiterea candidatilor si
afisarea rezultatelor.
Inscrierea
Inscrierea in invatamantul profesional cu durata de 3 ani se face in urma unui proces de orientare si consiliere a
elevilor, precizeaza draftul de metodologie.Inscrierea se face la unitatea de invatamant care are oferta
educationala pentru invatamantul profesional cu durata de 3 ani, pe baza optiunii candidatului pentru o
calificare profesionala din oferta scolii, cu posibilitatea inregistrarii mai multor optiuni in ordinea
preferintelor exprimate de candidat in fisa de inscriere. Inscrierea elevilor din clasa a VIII-a se realizeaza pe
baza fisei de inscriere in invatamantul profesional cu durata de 3 ani, eliberata de unitatea de invatamant
gimnazial.
Lista candidatilor inscrisi la invatamantul profesional cu durata de 3 ani este afisata apoi la sediul unitatilor de
invatamant care au oferta pentru invatamantul profesional, impreuna cu graficul de desfasurare a sesiunii de
preselectie, acolo unde este cazul, si cu graficul de desfasurare a probei suplimentare de admitere, in cazul in care
numarul de candidati este mai mare decat numarul locurilor oferite de unitatea de invatamant. In listele afisate in
etapa I a admiterii se va mentiona expres anularea inscrierii in invatamantul profesional cu durata de 3 ani a
candidatilor care nu au promovat clasa a VIII-a.
Preselectia candidatilor
Operatorul economic/ institutia publica partenera a unitatii de invatamant poate solicita organizarea
unei sesiuni de preselectie a candidatilor, organizata inainte de desfasurarea probei de admitere, in
cazul in care operatorul economic/ institutia publica partenera a unitatii de invatamant se implica prin
sustinere financiara/ stimulente/ alte forme de sprijin in formarea profesionala a elevilor prin angajament
mentionat in contractul-cadru cu unitatea de invatamant.
Cererea scrisa a operatorului economic/ institutiei publice partenere pentru organizarea unei sesiuni de preselectie
a candidatilor este adresata unitatii de invatamant si este aprobata in Consiliul de administratie al unitatii de
invatamant.
Procedura de preselectie, elaborata de unitatea de invatamant in parteneriat cu operatorul economic/institutia
publica partenera, este aprobata de Consiliul de administratie al unitatii de invatamant si de catre operatorul
economic/ institutia publica partenera si este avizata de inspectoratul scolar judetean
Procedura de preselectie este afisata la sediul unitatii de invatamant care are oferta educationala pentru
invatamant profesional, conform Calendarului admiterii.
Unitatea de invatamant care a organizat sesiunea de preselectie transmite comisiei de admitere judetene spre
validare, electronic si in scris, tabelul cu rezultatele obtinute de elevi la sesiunea de preselectie continand numele,
initiala tatalui si prenumele candidatului, codul numeric personal al acestuia, scoala si judetul de provenienta,
scoala si domeniul de formare profesionala/calificarea pentru care s-a realizat preselectia, mentiunea
"admis"/"respins" in urma preselectiei. Tabelul cu rezultatele obtinute de candidati la sesiunea de preselectie,
validat de comisia de admitere judeteana/a municipiului Bucuresti pentru invatamantul profesional cu durata de 3
ani, va fi afisat la sediul unitatii scolare care a organizat preselectia.
Candidatii care au fost respinsi la preselectie ridica fisele de inscriere la invatamantul profesional cu durata de
3 ani, de la unitatea de invatamant care a organizat sesiunea de preselectie. Acestia pot sa se inscrie la o alta
unitate de invatamant care are oferta pentru invatamantul profesional cu durata de 3 ani si care nu a
organizat sesiune de preselectie, in perioada mentionata in calendarului admiterii in invatamantul profesional
cu durata de 3 ani, pe baza fisei de inscriere in invatamantul profesional cu durata de 3 ani sau pot sa opteze
pentru inscrierea in invatamantul liceal.
Proba suplimentara de admitere
Toate scolile care au oferta educationala pentru invatamantul profesional cu durata de 3 ani au obligatia de a
elabora si anunta public Procedura de admitere. Aceasta Procedura de admitere este aprobata de Consiliul de
administratie al scolii si este avizata de inspectoratul scolar judetean/ al municipiului Bucuresti.

Procedura de admitere va cuprinde informatii privind:

conditia de a trece prin etapa prealabila de preselectie (acolo unde este cazul)

cazurile in care se sustine proba suplimentara de admitere si calculul mediei de admitere, modalitatile de
departajare a candidatilor cu medii de admitere egale

disciplina din planul de invatamant pentru clasa a VIII-a la care se sustine proba suplimentara de admitere

programa de examen pentru disciplina la care se sustine proba suplimentara de admitere

modul de organizare si desfasurare a probei suplimentare de admitere

modele de subiecte si bareme de evaluare si notare pentru proba suplimentara de admitere

durata probei suplimentare de admitere

modul de organizare si desfasurare a contestatiilor

Procedura de admitere este afisata la sediul scolii care are oferta educationala pentru invatamant profesional cu
durata de 3 ani.
Proba suplimentara de admitere se desfasoara doar in cazul in care numarul de candidati este mai
mare decat numarul locurilor oferite de unitatea de invatamant.
Admiterea si afisarea rezultatelor
Admiterea in invatamantul profesional cu durata de 3 ani se realizeaza, in fiecare etapa, astfel:

a) in cazul in care numarul de candidati inscrisi nu depaseste numarul locurilor oferite de


unitatea de invatamant, admiterea se va realiza pe baza portofoliului educational al elevului; in portofoliul
educational al elevului se are in vedere, pentru admiterea in invatamantul profesional de 3 ani, media de
admitere, calculata ca medie ponderata intre media generala la Evaluarea Nationala sustinuta
de absolventii clasei a VIII-a, care are o pondere de 75%, si media generala de absolvire a
claselor a V-a - a VIII-a, care are o pondere de 25%;

b) in cazul in care numarul de candidati este mai mare decat numarul locurilor oferite de unitatea
de invatamant, admiterea se face luand in calcul in proportie de 70% media de admitere definita
mai sus, si in proportie de 30% nota obtinuta la proba suplimentara de admitere stabilita de
unitatea de invatamant.

In cazul in care doi candidati au medii de admitere egale, acestia vor fi departajati folosind, in ordine, urmatoarele
criterii:

media generala obtinuta la Evaluarea Nationala din clasa a VIII-a;

media generala de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a;

In cazul in care, la o unitate de invatamant si la o calificare profesionala, pe ultimul loc exista candidati, cu
optiunea exprimata pentru acea unitate scolara si acea calificare, care au mediile de admitere, precum si mediile
generale la Evaluarea Nationala si mediile generale de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a egale, atunci toti acesti
candidati sunt declarati admisi la optiunea solicitata.
Pentru absolventii din promotiile de pana in anul 2009 inclusiv, in media de admitere, media generala obtinuta la
Evaluarea Nationala se inlocuieste cu media de la examenul de capacitate, pentru absolventii de pana in anul 2003
inclusiv, cu media la testele nationale, pentru absolventii din promotiile 2004-2007, ori cu media la tezele cu
subiect unic sustinute in clasa a VIII-a, pentru absolventii din promotiile 2008 si 2009.

Pentru candidatii care nu au sustinut Evaluarea Nationala sau, dupa caz, examenul de capacitate/testele
nationale/tezele cu subiect unic, se considera ca media generala obtinuta la evaluarea nationala sustinuta
de absolventii clasei a VIII-a este 1.
In cazul candidatilor care au inregistrat mai multe optiuni in fisa de admitere la o unitate scolara la care numarul
total al celor inscrisi nu depaseste numarul total al locurilor oferite de unitatea respectiva de invatamant,
repartizarea pe calificari se face in ordinea optiunilor din fisa de inscriere, utilizand media de admitere drept criteriu
de departajare si de ordonare pe lista a candidatilor admisi la fiecare calificare.
Dupa afisarea rezultatelor la admiterea in invatamantul profesional cu durata de 3 ani, in perioada mentionata in
calendarul admiterii in invatamantul profesional, candidatii depun, la unitatile scolare la care au fost declarati
admisi, dosarele de inscriere, cuprinzand actele de studii in original.
Inscrierea candidatilor declarati admisi se efectueaza pe baza urmatoarelor acte:

a) fisa de inscriere in invatamantul profesional cu durata de 3 ani;

b) certificatul de nastere, in copie legalizata;

c) adeverinta cu notele si media generala obtinute la Evaluarea Nationala/ tezele cu subiect unic din clasa
a VIII-a/ testele nationale/ examenul de capacitate;

d) foaia matricola pentru clasele a V-a - a VIII-a (cu calculul mediei generale de absolvire) - copie si
original;

e) fisa medicala.

Candidatii care, in perioada mentionata in calendarul admiterii in invatamantul profesional cu durata de 3 ani, nu isi
depun dosarele de inscriere, se considera retrasi, iar locurile corespunzatoare sunt declarate neocupate si vor fi
utilizate pentru urmatoarele etape de admitere in invatamantul profesional cu durata de 3 ani.
Candidatii respinsi la admiterea in invatamantul profesional cu durata de 3 ani, precum si candidatii
admisi care doresc sa renunte la locul ocupat la invatamantul profesional cu durata de 3 ani - se pot
inscrie la admiterea in invatamantul liceal.
Dupa afisarea rezultatelor la admiterea in invatamantul profesional, candidatii declarati admisi care doresc sa
participe la admiterea in invatamantul liceal ridica fisele de inscriere la invatamantul profesional de la secretariatele
unitatilor de invatamant la care au fost declarati admisi, pe baza unei cereri. Optiunea de a participa la admiterea
in invatamantul liceal atrage dupa sine renuntarea pentru etapa respectiva a admiterii la locul ocupat in urma
admiterii la invatamantul profesional cu durata de 3 ani.
Optiunea de participare la admiterea in invatamantul liceal si renuntarea la locul ocupat in invatamantul profesional
cu durata de 3 ani se vor completa si semna in fisa de inscriere in invatamantul profesional cu durata de 3 ani, de
catre candidati si de catre parintii / reprezentantii legali ai elevilor minori.
Completarea optiunilor in fisele de inscriere in invatamantul liceal, de catre candidatii admisi la invatamantul
profesional cu durata de 3 ani, se poate realiza numai prin prezentarea fisei de inscriere la invatamantul
profesional, completata si semnata de catre candidati si de catre parintii/ reprezentantii legali ai acestora pentru
elevii minori, in care este explicit formulata optiunea de renuntare in etapa respectiva a admiterii, la locul ocupat in
invatamantul profesional cu durata de 3 ani.
Pentru absolventii clasei a VIII-a care nu s-au inscris la unitatile la care au fost admisi sau care nu au participat la
cele doua etape de admitere in invatamantul profesional cu durata de 3 ani si care solicita ulterior sa se inscrie in
clasa a IX-a la invatamantul profesional cu durata de 3 ani, precum si cei care si-au incheiat situatia scolara ulterior
desfasurarii etapelor de admitere mentionate in calendarul admiterii in invatamantul profesional cu durata de 3 ani,
comisia de admitere judeteana/a municipiului Bucuresti pentru invatamant profesional cu durata de 3 ani va
organiza a III-a etapa de admitere, pe locurile ramase libere.
Daca la incheierea celor 3 etape de admitere mai exista locuri vacante la clasele pentru care se sustin probe de
preselectie, comisiile de admitere judetene pentru invatamantul profesional pot decide organizarea unei noi etape
de sustinere a acestor probe. Graficul si locul de desfasurare a probei de preselectie vor fi facute publice, prin
afisare la sediul unitatilor de invatamant gimnazial si al unitatilor de invatamant care organizeaza invatamant
profesional cu durata de 3 ani.

Coordonarea, la nivel national, a actiunilor privind organizarea admiterii in invatamantul profesional cu durata de 3
ani este asigurata de Comisia Nationala de Admitere in Invatamantul Profesional. Membrii Comisiei Nationale de
Admitere in Invatamantul Profesional sunt membrii Comisiei Nationale de Admitere in invatamantul liceal de stat, la
care se adauga un reprezentant al Centrului National de Dezvoltare a Invatamantului Profesional si Tehnic, aprobat
de Secretarul de Stat pentru Invatamant Preuniversitar.
Draftul metodologiei prevede ca absolventii invatamantului gimnazial particular autorizat sau acreditat pot participa
la admiterea in invatamantul profesional de stat cu durata de 3 ani, iar participarea lor la admitere nu este
conditionata de achitarea unei taxe.
Inscrierea si admiterea in invatamantul profesional cu durata de 3 ani se pot face si dupa finalizarea
etapei a treia de admitere, pe locurile ramase libere.
Calendarul admiterii in invatamantul profesional - anul scolar 2014-2015 - Draft (Descarca de aici)
7-11 aprilie 2014: La nivelul fiecarei scoli care isi propune sa scolarizeze invatamant profesional in anul scolar
2014-2015 se desfasoara actiunea"Saptamana meseriilor" in cadrul careia se vor organiza urmatoarele actiuni:

promovarea invatamantului profesional si tehnic in general si a modului de organizare si functionare a


invatamantului profesional cu durata de 3 ani in special, informare privind conditiile in care elevii pot avea
acces la invatamantul profesional cu durata de 3 ani si beneficiile acestei forme de pregatire profesionala;

consilierea TUTUROR elevilor din clasa a VIII-a, invatamant gimnazial, cu privire la oportunitatea
continuarii studiilor in invatamantul profesional cu durata de 3 ani.

1 mai 2014: Afisarea ofertei de scolarizare pentru invatamantul profesional cu durata de 3 ani, la sediul scolilor
gimnaziale si la sediul scolilor profesionale cu durata de 3 ani
7 mai 2014: Transmiterea in scolile gimnaziale a brosurilor cu informatiile legate de admiterea in invatamantul
liceal si in invatamantul profesional de stat, pentru anul scolar 2014-2015
12 aprilie-21 mai: Fiecare scoala gimnaziala care, in anul scolar 2013-2014, scolarizeaza elevi in clasa a VIIIa organizeaza si desfasoara activitati de orientare si consiliere cu elevii
7 mai-18 mai 2014: Inspectoratele scolare judetene organizeaza targul ofertelor educationale, cu implicarea
scolilor profesionale de 3 ani care organizeaza admitere in anul scolar 2014-2015 si a agentilor economici. Targul
ofertelor educationale va avea o sectiune dedicata ofertei la nivel regional.
12-22 mai 2014: Sedinte de instruire cu parintii si elevii pentru prezentarea procedurilor de preselectie si/
sau de admitere si a planului de scolarizare la invatamantul profesional cu durata de 3 ani.
Calendarul inscrierii si admiterii in invatamantul profesional de 3 ani - Etapa I - Draft
22-23 mai 2014: Secretariatele scolilor gimnaziale completeaza, la cererea elevilor si a parintilor/reprezentantilor
legali pentru minori, fisa de inscriere in invatamantul profesional cu durata de 3 ani. Eliberarea, de catre unitatile
de invatamant gimnazial, a fisei de inscriere in invatamantul profesional cu durata de 3 ani, pentru candidatii care
solicita aceasta.
26-27 mai 2014: Inscrierea candidatilor la unitatile de invatamant care scolarizeaza invatamant
profesional cu durata de 3 ani, pe baza fisei de inscriere in invatamantul profesional cu durata de 3 ani.
28 mai 2014: Afisarea listei candidatilor inscrisi si a graficului de desfasurare a sesiunii de preselectie
si/ sau a probei suplimentare de admitere, dupa caz
29-30 mai 2014: Derularea probei de preselectie, in scolile profesionale in care s-a decis derularea acesteia
4 iunie 2014: Afisarea rezultatelor sesiunii de preselectie la sediul unitatii de invatamant. Acolo unde
numarul celor reusiti la preselectie este mai mare decat numarul locurilor disponibile, se va preciza ca urmeaza o
proba suplimentara de admitere, in urma careia se va definitiva lista candidatilor admisi in invatamantul
profesional. In listele afisate se va mentiona, in mod expres, anularea inscrierii in invatamantul profesional a
candidatilor care nu promoveaza clasa a VIII-a.
4-5 iunie 2014: Ridicarea de catre candidatii respinsi a fiselor de inscriere la invatamantul profesional cu durata
de 3 ani de la unitatea de invatamant care a organizat sesiunea de preselectie
6 iunie 2014: Inscrierea candidatilor respinsi la proba de preselectie, la alta unitate de invatamant care
scolarizeaza invatamant profesional cu durata de 3 ani, care nu a organizat proba de preselectie.
7 iunie 2014: Afisarea listei candidatilor inscrisi la invatamantul profesional cu durata de 3 ani, dupa inscrierea
candidatilor respinsi la unitatile de invatamant care au organizat proba de preselectie. Afisarea informatiilor (data,
locul de desfasurare, ora, acte necesare de identitate a candidatilor, alte detalii organizatorice) privind organizarea
probei suplimentare de admitere, la unitatile de invatamant profesional pentru care numarul de candidati inscrisi
este mai mare decat numarul locurilor oferite de unitatea de invatamant.
10 iunie 2014, ora 9:00: Desfasurarea probei suplimentare de admitere(acolo unde numarul candidatilor
este mai mare decat numarul locurilor oferite de scoala)

13 iunie 2014: Afisarea rezultatelor probei suplimentare de admitere la sediul unitatilor de invatamant care
au organizat proba. Depunerea contestatiilor la proba suplimentara de admitere acolo unde procedura de admitere
permite acest lucru.
16 iunie 2014: Afisarea rezultatelor finale la proba suplimentara de admitere, in urma contestatiilor. In
listele afisate se va mentiona expres anularea inscrierii in invatamantul profesional a candidatilor care nu
promoveaza clasa a VIII-a. Transmiterea, de catre comisia de admitere din unitatea de invatamant care
organizeaza invatamant profesional cu durata de 3 ani, in format electronic si in scris, catre comisia de admitere
judeteana/ a municipiului Bucuresti pentru invatamant profesional cu durata de 3 ani, a rezultatelor la proba
suplimentara de admitere.
7 iulie 2014: Afisarea la sediul scolilor care organizeaza invatamant profesional a locurilor ramase libere in etapa I
Calendar - Etapa a II-a - Draft
27-28 iulie 2014: Inscrierea elevilor la scolile profesionale cu durata de 3 ani
29 iulie 2014: Afisarea listei candidatilor inscrisi la invatamantul profesional cu durata de 3 ani si a graficului de
desfasurare a preselectie si/ sau a probei suplimentare de admitere, dupa caz
30-31 iulie 2014: Derularea probei de preselectie in scolile profesionale in care s-a decis derularea acesteia
1-2 august 2014: Afisarea rezultatelor sesiunii de preselectie la sediul scolii profesionale
3-4 august 2014: Inscrierea elevilor respinsi la sesiunea de preselectie, la alta scoala profesionala care
scolarizeaza invatamant profesional cu durata de 3 ani fara preselectie
5 august 2014: Afisarea informatiilor (data, locul de desfasurare, ora, acte necesare de identitate a candidatilor,
alte detalii organizatorice) privind organizarea probei suplimentare de admitere, acolo unde numarul candidatilor
inscrisi este mai mare decat numarul locurilor oferite
7 august 2014 ora 9:00: Desfasurarea probei suplimentare de admitere (acolo unde este cazul)
8 august 2014: Afisarea rezultatelor probei suplimentare de admitere; Depunerea si rezolvarea contestatiilor
9 august 2014: Afisarea rezultatelor finale la proba suplimentara de admitere, in urma contestatiilor
10 august 2014: Afisarea listei candidatilor declarati admisi si a celor respinsi
11-12 august 2014: Candidatii declarati admisi depun, la scolile la care au fost declarati admisi, dosarele de
inscriere
Calendar - Etapa a III-a - Draft
25 august 2014: Scolile profesionale cu durata 3 ani care au locuri libere afiseaza graficul inscrierii, al probei de
preselectie si al celei suplimentare de admitere
1-2 septembrie 2014: Inscrierea candidatilor
3 septembrie 2014: Afisarea informatiilor (data, locul de desfasurare, ora, acte necesare de identitate a
candidatilor) privind organizarea probei suplimentare de admitere, la unitatile de invatamant profesional pentru
care numarul de candidati inscrisi este mai mare decat numarul locurilor oferite de unitatea de invatamant
4-5 septembrie 2014: Derularea probei de preselectie si/sau a probei suplimentare de admitere, dupa caz
6 septembrie 2014: Afisarea rezultatelor probei de preselectie si/sau a probei suplimentare de admitere.
Depunerea si rezolvarea contestatiilor
7 septembrie 2014: Afisarea listei candidatilor admisi
8 septembrie 2014: Candidatii declarati admisi depun, la unitatile scolare la care au fost declarati admisi,
dosarele de inscriere
Planul-cadru pentru clasa a IX-a - invatamant profesional de 3 ani - Draft(Descarca de aici)
Limba si literatura romana - 2 ore/saptamana (in trunchiul comun)
Limba moderna 1 - 1 ora/saptamana (in trunchiul comun)
Limba moderna 2 - 1 ora/saptamana (in trunchiul comun)
Matematica - 2 ore/saptamana (in trunchiul comun) + 1 ora/saptamana (in Curriculumul diferentiat - CD)
Fizica - 1 ora/saptamana (in trunchiul comun)
Chimie - 2 ore/saptamana (in trunchiul comun) + 1 ora/saptamana (in Curriculumul diferentiat - CD)
Biologie - 2 ore/saptamana (in trunchiul comun)
Istorie - 2 ore/saptamana (in trunchiul comun)
Geografie - 2 ore/saptamana (in trunchiul comun)
Socio-umane/Logica, argumentare si comunicare - 1 ora/saptamana (in trunchiul comun)
Religie - 1 ora/saptamana (in trunchiul comun)
Educatie fizica - 2 ore/saptamana (in trunchiul comun)
Consiliere si orientare - 1 ora/saptamana (in trunchiul comun)
Tehnologia informatiei si a comunicatiilor - 1 ora/saptamana (in trunchiul comun)
Cultura de specialitate - 6 ore/saptamana (in Curriculumul diferentiat - CD)
Pregatire practica saptamanala - 3 ore/saptamana (in Curriculumul diferentiat - CD)
* Pregatirea practica poate fi organizata atat in unitatea de invatamant, cat si la operatorul economic/institutia
publica partenera
Stagii de pregatire practica - 30 ore/saptamana (in Curriculumul in dezvoltare locala - CDL)

* Stagiul de pregatire practica se desfasoara la operatorul economic/institutia publica partenera. Planificarea orara
a pregatirii elevilor este realizata de unitatea de invatamant, cu respectarea numarului total de ore/saptamana si a
numarului total de ore/an pentru fiecare disciplina/modul. Astfel:

pregatirea practica poate fi organizata saptamanal, conform alocarii din planul-cadru, sau comasata pe
durata mai multor saptamani;

orele de pregatire pentru cultura de specialitate pot fi planificate saptamanal, conform alocarii din planulcadru, sau pot fi comasate astfel incat acestea sa fie corelate cu pregatirea practica;

orele de pregatire alocate fiecarei discipline pot fi planificate saptamanal, conform alocarii din planulcadru, sau pot fi comasate, in functie de planificarea orara pentru pregatirea practica.

Planul-cadru pentru clasa a X-a - invatamant profesional de 3 ani - Draft


Limba si literatura romana - 2 ore/saptamana (in trunchiul comun)
Limba moderna 1 - 1 ora/saptamana (in trunchiul comun)
Limba moderna 2 - 1 ora/saptamana (in Curriculumul diferentiat - CD)
Matematica - 1 ora/saptamana (in trunchiul comun)
Fizica - 1 ora/saptamana (in trunchiul comun)
Socio-umane/Psihologie - 1 ora/saptamana (in trunchiul comun)
Religie - 1 ora/saptamana (in trunchiul comun)
Educatie fizica - 2 ore/saptamana (in trunchiul comun)
Consiliere si orientare - 1 ora/saptamana (in trunchiul comun)
Tehnologia informatiei si a comunicatiilor - 1 ora/saptamana (in trunchiul comun)
Cultura de specialitate - 5 ore/saptamana (in Curriculumul diferentiat - CD)
Pregatire practica - 16 ore/saptamana (in Curriculumul diferentiat - CD)
* Pregatirea practica poate fi organizata atat in unitatea de invatamant, cat si la operatorul economic/institutia
publica partenera
Stagiu de pregatire practica - 30 ore/saptamana (in Curriculumul in dezvoltare locala - CDL)
Planul-cadru pentru clasa a XI-a - invatamant profesional de 3 ani - Draft
Limba si literatura romana - 2 ore/saptamana (in trunchiul comun)
Limba moderna 1 - 2 ore/saptamana (in trunchiul comun)
Limba moderna 2 - 1 ora/saptamana (in Curriculumul diferentiat - CD)
Matematica - 1 ora/saptamana (in trunchiul comun)
Fizica - 2 ore/saptamana (in trunchiul comun)
Educatie antreprenoriala: 1 ora/saptamana (in trunchiul comun)
Educatie fizica - 2 ore/saptamana (in trunchiul comun)
Consiliere si orientare - 1 ora/saptamana (in trunchiul comun)
Pregatire practica - 21 ore/saptamana (in Curriculumul diferentiat - CD)
* Pregatirea practica poate fi organizata atat in unitatea de invatamant, cat si la operatorul economic/institutia
publica partenera
Stagiu de pregatire practica - 30 ore/saptamana (in Curriculumul in dezvoltare locala - CDL)
Prin planurile cadru pentru invatamantul profesional de 3 ani, in clasa a IX-a se asigura pregatirea profesionala de
baza intr-un domeniu de formare profesionala, urmand ca in clasele a X-a si a XI-a sa se asigure pregatirea
profesionala generala si de specialitate, specifica unei calificari profesionale, se arata in Nota de fundamentare
privind elaborarea planurilor-cadru pentru invatamantul profesional cu durata de 3 ani.
Planurile-cadru de invatamant pentru clasele a IX-a/ a X-a/ a XI-a ale invatamantului profesional cu durata de 3 ani
sunt structurate pe trei componente: (1) trunchi comun, (2) curriculum diferentiat si (3) curriculum in dezvoltare
locala.
Trunchiul comun (TC) este stabilit la nivel central si reprezinta oferta educationala constituita din discipline, cu
un anumit numar de ore, pentru un grup de calificari. Aceste discipline sunt comune cu cele din trunchiul comun de
la invatamantul liceal tehnologic, cu scopul de a asigura competentele de baza specifice invatamantului obligatoriu
si conditii pentru a continua studiile in ciclul superior al invatamantului liceal. Trunchiul comun este obligatoriu
pentru toti elevii care urmeaza calificarile respective si vizeaza, prevededraftul Notei de fundamentare.
Curriculumul diferentiat (CD) este stabilit la nivel central si reprezinta oferta educationala constituita dintr-un
pachet de discipline/module, cu alocarile orare aferente, diferentiata pe calificari. In cadrul modulelor sunt alocate

ore de pregatire teoretica, dar si ore pentru pregatirea practica necesara formarii competentelor profesionale si a
unor abilitati cheie. Pregatirea practica poate fi organizata atat in unitatea de invatamant, cat si la operatorul
economic/institutia publica partenera. Aceasta oferta educationala asigura pregatirea pe trasee de formare
specializate.Curriculumul diferentiat este obligatoriu pentru toti elevii din cadrul aceleiasi calificari si vizeaza
dezvoltarea anumitor competente cheie si a unor competente tehnice generale si specializate necesare acesteia.
Curriculumul in dezvoltare locala (CDL) reprezinta numarul de ore alocate in scopul dezvoltarii unor oferte
curriculare dezvoltate in parteneriat, de operatorii economici impreuna cu unitatile de invatamant si are
un profund caracter practic.
Invatamantul profesional in sistem dual are si un site dedicat, realizat de Ministerul Educatiei
- www.alegetidrumul.ro. Platforma nu contine, insa, si proiectele puse in dezbatere acum si nu contine
informatii recente. Elevii pot vedea accesand site-ul ce inseamna fiecare calificare in parte, care sunt aptitudinile de
care au nevoie pentru o meserie, in cat timp de la finalizarea scolii profesionale se pot angaja si care este salariul
pe care il poate castiga. Estimarile acestea nu au mai fost, insa, actualizate din 2012, de la lansarea site-ului, si
pana in prezent.
Citeste si:

VIDEOREPORTAJ Vreau o scoala ca afara: cum arata o scoala profesionala din Brasov
reconstruita din temelii cu ajutorul a 11 firme care ii vor angaja pe elevi dupa terminarea
studiilor

Inspectoratul Scolar Judetean Cluj organizeaza o caravana pentru popularizarea


invatamantului profesional

Guvernul modifica Legea Educatiei prin Ordonanta de Urgenta: Durata invatamantului


obligatoriu creste la 11 ani si clasa a IX-a ramane la liceu

VIDEO Admiterea la scoala profesionala trebuie sa se faca inainte de admiterea computerizata


la licee. Elevi foarte buni isi doresc scoala profesionala - Stelian Fedorca, consilier al ministrului
Educatiei

Invatamantul profesional: firmele au oferit locuri de practica pentru 20.000 de elevi. Dupa
clasa a IX-a, elevii care aleg ruta profesionala primesc bursa de 200 de lei pe luna

Scoala profesionala: Elevii care sunt admisi primesc 200 de lei lunar. Vezi care sunt conditiile
de admitere, programa scolara si ce obtin absolventii

S-ar putea să vă placă și