CAPITOLUL 1

SPECIFICUL ACTIVITATII DE CONSILIERE

1.1 Activitati in Cabinetul/Centrul de Asistenta Psihopedagogica

Consilierea educaţională reprezintă procesul de orientare - învăţare - care se adresează subiecţilor

educaţionali (elevi, studenţi, adulţi care invaţă), ca şi partenerilor educaţionali ai acestora (părinţi,
profesori, angajatori) cu scopul abilitării acestora cu cele mai eficiente metode, tehnici şi procedee de
gestionare şi rezolvare a problemelor lor educaţionale. Problema educaţională este o situaţie educaţională
dificilă pentru subiectul care se adresează consilierului, avind caracteristici cognitive, afective, volitive,
conducînd spre blocajul comportamental. Ca urmare, el se adresează unui specialist - consilierul
educaţional, care să-l ajute să rezolve această situaţie dificilă.
Domeniul de acţiune al consilierii este normalitatea psihică, al intervenţiei de criză este atît
normalitatea, cît şi situaţiile - limită, iar al psihoterapiei este în mod preponderent patologicul in sensul
său cel mai larg, dar nu boala.
Consilierea vizează în mod special eul conştient, intervenţia de criză, eul conştient şi tulburat,
psihoterapia vizează eul inconştient în relaţie cu cel conştient.
Consilierea urmăreşte să restabilească echilibrul cu mediul, ca şi intervenţia de criză în mod
preponderent, psihoterapia urmăreşte să restabilească echilibrul intern, cu sine.
Psihoterapia poate fi considerată un ansamblu de metode bine definite în funcţie de şcoala căreia
aparţine, intervenţia de criză se bazează pe metode şi procedee de urgenţă, iar consilierea reprezintă o
sinteză de metode.
Consilierea este de durată medie, intervenţia de criză de durată scurtă, psihoterapia poate fi de
durată scurtă, medie sau lungă.
Deşi par a fi bine delimitate ca domenii, psihoterapia şi consilierea se inatalnesc în ceea ce se
numeste „zona de dificultate existenţială a persoanei", în care se pun probleme de adaptare la situaţiile
vieţii de tip relaţional-extern sau probleme de echilibru psihologic intern.

Activitatile care se desfasoara in Cabinetul/Centrul de Asistenta Psihopedagogica sunt:

1. După vîrsta la care se instalează dificultatea:
- copilăria (ex.: probleme cu grupurile de joacă)
• izolarea, copiii bătăuşi, hiperactivitatea;
- adolescenţa (ex.: probleme cu dragostea)
• lipsa relaţiilor de prietenie, dragoste, grupuri de delincvenţi, prostituţie juvenilă;
- tinereţea (ex.: probleme de cuplu)
• relaţii maritale tîrzii, precoce, divorţ, dezorganizarea familiei, relaţii extraconjugale;
- maturitatea (ex.: familie, profesiune)
• căsătorii multiple, instabilitatea locului de muncă, şomaj, schimbarea profesiei;
- bătrîneţea (ex.: izolare, dezrădăcinare)
• decesul persoanelor apropiate (soţ, copii), probleme de sănătate, depresie nervoasă specifică
vîrstei.
2. După sexul clienţilor care solicită consilierea:
- de tip oedipian
• relaţii sexuale precoce, tîrzii, nefireşti, prostituţie;
- identificare cu sexul propriu
• alegerea unui partener heterosexual sau homosexual şi consecinţele ei psihologice;
- homosexualitate
• acceptarea cuplurilor de homosexuali;
- transsexualitate
• schimbarea sexului, consecinţe personale şi sociale;
- de cuplu.
3. După relaţia rezultate-satisfacţie
- şcolaritatea (mică, mijlocie, mare)
• dozarea efortului şcolar;

1
 • orientarea şcolară – interese – profesiune;
• orientarea profesională, performanţe;
• relaţia structură de personalitate – profesiune – salariu şi familie;
- hobby-uri
• pasiuni extraprofesionale şi raportul lor cu profesiunea şi familia.
4. După starea de sănătate
- boli frecvente
• consecinţele psihologice ale imbolnăvirilor frecvente;
- boli grave
• consecinţele psihologice ale bolilor grave;
- boli incurabile
• consecinţele psihologice ale bolilor incurabile.
5. Relaţii sociale:
- timiditate;
- delincvenţă;
- viol;
- crimă.
După gradul de gravitate, problemele cu un nivel relativ redus al gravităţii fac de asemenea
obiectul consilierii.
Copii:
- educaţie, şcolarizare, orientare profesională;
- probleme de educaţie sexuală;
- copii brutalizaţi, bătuţi, bolnavi;
- adăpost pentru tineri;
- asistenţa de protutelă.
Familie:
- planning familial;
- educaţie parentală;
- probleme familiale, reintegrare profesională;
- asistenţa familiei şi a adulţilor.
Probleme specifice feminine:
- sănătatea femeii;
- comportamentul alimentar (slăbire, obezitate);
- psihologie şi chirurgie estetică;
- viol, femei bătute;
- primirea şi reintegrarea prostituatelor;
- tulburări de menopauză;
- problema femeilor singure.
Probleme sexuale şi de cuplu:
- educaţie sexuală;
- homosexualitatea masculină şi feminină;
- frigiditate, impotenţă;
- consultaţie conjugală;
- căsătorii mixte, imigranţi;
- separare şi divorţ;
- cupluri separate şi probleme educative.
Vîrsta a treia:
- singurătate;
- involuţie fizică şi psihică;
- decesul partenerului de viaţă;
- coborîrea statutului socio-profesional;
- pensionarea.
Probleme profesionale:
- integrarea în activitate;

2
 - probleme psihologice şi sociale;
- organizarea timpului liber;
- orientare, formare, readaptare;
- educaţie permanentă.
Sănătate - boală:
- educaţia pentru sănătate şi medicina preventivă (SIDA, toxicomanie, alcool, droguri, tutun,
medicamente);
- probleme legate de spitalizare şi urmările acesteia;
- pregătire şi supraveghere psihologică a intervenţiilor medicale şi stomatologice;
- susţinere în bolile cronice şi terminale şi în legătură cu consecinţele acestora şi reintegrare
profesională;
- ex-pacienţi psihiatrici, probleme familiale şi reintegrare.
Asadar, consilierea educationala se adreseaza problemelor de adaptare-integrare ale persoanei la
realitatile vietii sale, cu scopul stabilirii unui acord cu acestea si al rezolvarii situatiilor critice.

1.2 Activitati desfasurate in cadrul Ariei Curriculare Consiliere si Orientare

Experienţa acelor ţări care au introdus în curriculum ore speciale de Consiliere şi Orientare
confirmă faptul că derularea acestora sporeşte motivaţia academică a elevilor în urma conştientizării
impactului pentru viaţa lor socială şi profesională a calităţii şi nivelului studiilor efectuate. Acest fapt are
o ridicată valoare pentru maturizarea reacţiei copiilor cu privire la viitoarea carieră, la consolidarea unor
comportamente realiste, practice ale activităţii şcolare sau extraşcolare, la dezvoltarea unor atitudini
active in procesul pregătirii pentru viitoarele roluri sociale.
Ceea ce contribuie maximal la dezvoltarea metodelor, tehnicilor, instrumentelor, cercetării şi
dezvoltărilor teoretice ale consilierii şi orientării şcolare şi profesionale este practica acesteia în şcoli de
diferite niveluri.
Consilierea şi Orientare va continua să fie un vector important în procesul de educaţie şi formare
profesională atâta timp cât obiectivele sale vor fi concordante cu dezvoltarea individului în plan
psihologic şi socio-profesional.
Consilierea şi Orientarea desfaşurată în şcoli vizează următoarele aspecte:
• furnizarea, din timp, a informaţiilor pertinente necesare luării deciziei de către elevi cu privire
la viitorul lor traseu educativ şi de formare profesională,
• acordarea de sprijin elevilor care au probleme de învăţare, personale, de adaptare socială sau de
comportament,
• cooptarea părinţilor şi profesorilor in procesul de facilitare a alegerilor şcolar-profesionale ale
elevilor, în cunoaşterea lumii muncii şi în obţinerea sprijinului comunităţii şi intreprinzătorilor,
• asigurarea resurselor personale - la elevii din clasele terminale - care să-i facă apţi să treacă din
mediul şcolar în cel al muncii, iniţiindu-i, totodată, în tehnicile de căutare a unui loc de muncă.
Ca răspuns la reforma în curs a educaţiei şi formării profesionale, Consilierea şi Orientarea trebuie
să intreprindă un proces de (re)adaptare, (re)conceptualizare şi (re)organizare instituţională.
Consilierea şi Orientarea este un domeniu egal cu celelalte arii ale procesului de educare şi
formare profesională, care se organizează în conformitate cu un program comprehensiv, precis orientat
către finalităţi care servesc, în mod direct individul şi, indirect, interesele societăţii.
Preocuparea pentru derularea de activităţi de Consiliere şi Orientare în şcoală nu exclude
infiinţarea şi existenţa de Servicii (Centre, Cabinete, Laboratoare ) de consiliere şi orientare şcolară şi
profesională externe instituţiei educative, pentru că şi acestea pot sprijini eficient toate categoriile de
beneficiari cu un plus de concreteţe, dată fiind legătura lor mai directă cu piaţa forţei de muncă.
Introducerea ariei curriculare Consiliere şi Orientare răspunde unor cerinţe sociale şi economice
noi şi presupune desfăşurarea de activităţi sistematice intr-o succesiune secvenţială, în clasă.
Activitatea consilierului şcolar, în condiţiile unei înţelegeri depline a menirii sale şi bunei
comunicări cu conducerea unităţii de învăţământ, poate conferi şcolii o eficienţă externă ridicată şi un
prestigiu dorit de întreaga echipă de cadre didactice.
Acest lucru se poate realiza, pentru că direcţiile de acţiune ale consilierilor şcolari sunt
concordante cu intenţiile părinţilor şi copiilor prin:

3
 • asigurarea unei educaţii şi formări profesionale de calitate,
• continuarea studiilor în niveluri şi trepte superioare,
• angajarea cât mai rapidă în muncă şi în posturi pentru care aceştia sunt pregătiţi, le-au dorit şi le
pot aduce satisfacţie.
Având în vedere tradiţiile şi specificul practicii orientării şcolare şi profesionale din ţara noastră şi
noul context creat de introducerea ariei curriculare Consiliere şi Orientare la nivelul învăţământului
preuniversitar, activitatea din acest domeniu poate fi definită astfel:
• orientarea şcolară şi profesională este o activitate sistematică, de natură educativă, desfăşurată
în şcoală în mod gradul şi realizată, fie în cadrul unor ore special destinate acestui lucru (Consiliere şi
Orientare) sau prin alte discipline şcolare şi activităţi extraşcolare,
• consilierea carierei este o activitate continuă, care se adresează unui individ în orice moment al
lanţului de evenimente şi situaţii ale carierei sale şi care-1 pun în faţa unor decizii, alegeri, opţiuni etc.,
• activitatea de consiliere, informare şi orientare a carierei are obiective şi finalităţi profund
umaniste şi morale, menite să valorizeze la un nivel maxim resursele umane, prin prevenirea eşecurilor
personale şi atingerea de performanţe ridicate, benefice individului şi societăţii,
• din motive etice, dar şi pentru încurajarea dezvoltării simţului responsabilităţii personale,
consilierea şi orientarea va stimula permanent asumarea luării deciziei de către individ şi nu impunerea,
din exterior, a unei alternative poate chiar împotriva aspiraţiilor sale.
Daca ne referim la valorificarea potenţialului specific al fiecărei- discipline-şcolare in beneficiul
Consilierii şi Orientării, avem în vedere:
• oferirea de informaţii despre ariile profesionale unde cunoştinţele materiei predate sunt
necesare, folosite şi dezvoltate,
• informarea cu privire la aplicaţiile practice ale cunoştinţelor transmise prin lecţii,
• raportarea permanentă a cunoştinţelor transmise la realitate: oameni care le-au descoperit şi
aplicat, locuri, rezultate practice obţinute etc.
• furnizarea de informaţii despre şcoli profesionale, licee, facultăţi unde se pot aprofunda, pune în
valoare sau dezvolta cunoştinţele din anumite domenii,
• informarea cu privire la conţinutul activităţilor de bază din anumite sectoare de activitate
umană,
• stimularea interesului pentru disciplina predată,
• evidenţierea valorii pluri-funcţionale a cunoştinţelor dintr-un domeniu ştiinţific, a aplicabilităţii
cunoştinţelor transmise în diferite alte domenii profesionale.
Conţinutul disciplinelor şcolare trebuie şi poate constitui un mijloc indirect de Consiliere şi
Orientare, pentru că acestea au în subsidiar, un potenţial adecvat sprijinirii actului conturării unei opţiuni
a elevului pentru o anumită carieră.
Abordarea sistematică a ariei curriculare Consiliere şi Orientare trebuie să urmărească realizarea -
prin elevi - a anumitor obiective, în următoarele domenii:
1. Autocunoaşterea, autoevaluarea:
• să-şi dezvolte şi să-şi interiorizeze deprinderile de (auto)cunoaştere a caracteristicilor şi
abilităţilor personale,
• să probeze înţelegerea relaţiei dintre calităţile şi aptitudinile personale şi locurile de muncă în
diferite domenii de activitate,
• să se poată descrie în funcţie de anumite criterii,
• să fie capabili să se descrie în termeni pozitivi şi să-şi poată recunoaşte anumite aspecte mai
slabe, nedezvoltate sau neexersate încă,
• să-şi exprime şi motiveze aspiraţiile profesionale, atracţiile, alegerile, interesele,
• să-şi conştientizeze potenţialul de agresivitate, violenţă, conflict, să şi-l explice şi să încerce sa-l
controleze,
• să exprime, în planul caracteristicilor majore, asemănările şi deosebirile dintre băieţi - fete,
bărbaţi - femei, tineri - bătrâni, români - alte etnii,
• să aibă explicaţii pentru viaţa lor psihoafectivă, respingeri, stereotipuri,
• să conştientizeze şi să motiveze / explice imaginea celorlalţi despre ei,
• să poată să-şi explice unele insuccese,

4
 • să fie capabili să se autoevalueze sub diferite aspecte, să-şi recunoască şi indrepte punctele mai
slabe, să şi le pună în valoare pe cele forte,
• să ştie în ce constă starea de sănătate fizică, psihică, emoţională şi cum să o păstreze astfel.
2. Îndeplinirea diferitelor roluri în viaţă:
• să poată demonstra prin exemple personale în ce constă rolul de elev, precum şi să şi-l asume pe
deplin,
• să-şi contureze o imagine clară cu privire la propria-i carieră,
• să poată anticipa diferite momente ale devenirii lor,
• să poată explica şi exemplifica legătura între învăţarea diferitelor discipline din şcoală, şi
diferite profesii, cât şi exercitarea cu succes a acestora,
• să cunoască elementele de bază ale mediului socio-cultural şi economic în care trăiesc,
• să se proiecteze având responsabilităţi şi îndeplinind diferite poziţii sociale, să ştie să descrie
diferite alte roluri pe care le-ar putea avea: studenţi, absolvenţi, membri ai familiei, părinţi, angajaţi,
membri în diferite grupuri,
• să poată exemplifica / demonstra conştientizarea diferitelor stereotipuri cu privire la muncă,
• să poată argumenta anumite afirmaţii de genul „fiecare e cel mai bun la ceva anume",
• să se poată imagina, sub aspectele lor principale, în viitorul rol profesional spre care tind,
• să cunoască şi să exemplifice responsabilităţile şi drepturile care le vor avea ca angajaţi,
• să poată anticipa, ce se va întâmpla cu ei, cu colegii, cu profesiile, cu familiile lor, cu ţara /
localitatea etc., peste 5 / 10 / 20 de ani.
3. Integrarea socio-profesională şi planificarea carierei:
• să poată descrie, având în vedere elementele esenţiale, activităţile profesionale ale fiecărui
membru al familiilor lor,
• să poată enumera ce „primeşte" şi ce „oferă" fiecare angajat la locul său de muncă,
• să cunoască şi să demonstreze că pot pune în practică tehnicile de căutare a unui loc de muncă,
• să poată enumera şi exemplifica sursele posibile de satisfacţie ale diferitelor persoane de diferite
profesii în şcoală, familie, la locul de muncă, în timpul liber,
• să enumere posibilele rute şcolare de educaţie şi formare profesională,
• să identifice un număr reprezentativ de unităţi şcolare unde ar putea să se înscrie,
• să cunoască finalităţile profesionale ale diferitelor rute de formare.
4. Asumarea responsabilităţii, decizie, implicare, acţiune:
• să fie capabili să identifice situaţiile problematice ivite, să le găsească soluţii şi să le rezolve,
• să fie capabili să aleagă acele module opţionale de educaţie şi formare profesională care le sunt
potrivite sau răspund intereselor lor,
• să fie capabili să-şi asume responsabilităţi, sarcini, obligaţii, îndatoriri faţă de familie, şcoală,
comunitate, ei înşişi,
• să înţeleagă, respecte şi să propună noi reguli,
• să poată descrie şi exemplifica prin propria persoană valorile, atitudinile, motivaţiile, priorităţile
care duc la anumite alegeri /decizii cu privire la carieră,
• să identifice în propria viaţă decizii ale altora şi ale lor şi care vor avea efecte asupra carierei,
• să poată exemplifica, pentru diferite situaţii de viaţă, ce decizii alternative ar putea avea,
• să facă alegeri corelate cu resursele interne personale, cu realităţile sociale şi economice,
• să identifice un număr reprezentativ de firme, unităţi economice unde ar putea să lucreze,
• să se autoorganizeze în viaţa personală,
• să-şi imagineze modul de reacţie pe care-1 vor avea, cu maximă probabilitate, în situaţii
excepţionale,
• să ştie de unde şi cum să obţină informaţiile necesare luării deciziilor importante ptr. viaţa lor,
• să se imagineze în locul celor cu care s-au certat, au avut conflicte, neînţelegeri,
• să fie capabili de iniţiativă şi să îşi asume responsabilităţi,
• să fie capabili să se automotiveze, să-şi propună obiective,
• să fie apţi să-şi organizeze şi folosească eficient timpul liber,
• să fie capabili să-şi identifice şi dezvolte hobby-urile,
• să poată să-şi formuleze câteva obiective de termen scurt, mediu şi lung şi să anticipeze paşii
pentru a le îndeplini.

5
 5. Comunicarea:
• să discute inteligibil, eficient cu semenii,
• să emită opinii, să argumenteze, să contrazică justificat, să completeze, accentueze, nuanţeze
intr-o discuţie,
• să-şi exprime opiniile cu privire la utilitatea şcolii, educaţiei, formării profesionale, a diferitelor
profesii sau locuri de muncă,
• să posede capacitatea de a asculta pe alţii, de a inţelege mesajele lor şi a le exprima pe ale lor,
• să poată să demareze, să menţină şi să dezvolte relaţii de comunicare, sprijin reciproc,
cooperare cu familia lor, colegii, alte persoane,
• să comunice eficient în diferite situaţii,
• să întrebe, să ceară lămuriri, explicaţii,
• să verbalizeze observaţiile proprii.
Detalierea acestor competenţe pe clase şi niveluri de studii revine fiecărui consilier şcolar.
Justificarea derulării Programele de Consiliere şi Orientare, se bazează pe faptul că locurile de
muncă în viitor:
• evoluează în sensul sporirii complexităţii sarcinilor ce trebuie indeplinite,
• presupun exercitarea deprinderilor, abilităţilor, aptitudinilor şi cunoştinţelor din ce în ce mai
bogate,
• cer frecvent adoptarea deciziilor în mod individual,
• pun accent pe aptitudinile de comunicare eficientă,
• implică iniţiativă, motivaţie, flexibilitate.
Pentru punerea în practică a unor astfel de programe de Consiliere şi Orientare sunt necesare:
- planificarea activităţilor şi experienţelor care vor fi desfăşurate şi exersate cu elevii,
- orientarea progresivă spre finalităţi practice, rezultate observabile, comportamente evaluabile,
- cunoaşterea precisă a aspiraţiilor şi nevoilor elevilor cu privire la viitoarea lor carieră,
- cunoaşterea dinamicii locale a pieţei forţei de muncă şi a dezvoltării generale economice şi
sociale,
- asigurarea unui personal calificat şi a resurselor materiale necesare punerii în aplicare a acestor
programe,
- focalizarea pe un scop major: facilitarea tranziţiei elevilor dinspre şcoală spre muncă, pregătirea
pentru învăţarea continuă, achiziţionarea de competenţe profesionale la standarde inalte care să le
maximizeze angajabilitatea etc.
Prevederile referitoare la aria curriculară Consiliere şi Orientare din Curriculum-ul Naţional de
nivel preuniversitar:
„Aria curriculară Consiliere şi Orientare reprezintă un domeniu nou în planul de învăţământ. În
cadrul acestei arii vor continua să existe, pe de-o parte, întâlnirile profesorului diriginte cu clasa.
Tematica acestora este stabilită de către diriginte, în acord cu programa orientativă a ME.N. si cu situaţiile
concrete din practica şcolară. Aceste intâlniri pot avea loc cu întregul efectiv de elevi al clasei sau doar cu
o parte dintre acestia.
Pe de altă parte, aria curriculară Consiliere şi Orientare reprezintă cadrul organizat de întâlnire
între elevi si profesorii-consilieri, desemnaţi de Consiliul de administraţie al scolii. Conţinutul ariei
curriculare poate fi următorul:
a) consiliere în probleme legate de tehnici de învăţare eficientă;
b) consiliere şi orientare scolară;
c) consiliere în situaţii de rămânere în urmă la învăţătură a unor elevi;
d) consiliere si orientare scolară pentru elevii performanţi;
e) consiliere în chestiuni legate de viaţa personală;
f) consiliere de specialitate, relative la predarea/învăţarea disciplinelor scolare.
Decizia privind conţinutul orelor de Consiliere Orientare aparţine Consiliului de administraţie al
scolii. În învăţământul primar, orele opţionale de Consiliere si Orientare sunt susţinute de învăţători, care
pot lucra in echipă cu psihologi, pedagogi sau alţi profesori - consilieri ai scolii. In invăţământul
gimnazial, în şcolile în care funcţionează psihopedagogi scolari, orele de Consiliere şi Orientare vor fi
susţinute cu precădere de către aceştia, fie individual, fie în echipă cu alţi profesori desemnaţi de către
Consiliul de administraţie al şcolii.

6
 Această arie curriculară pune accent pe următoarele aspecte:
• facilitarea participării la viaţa socială a clasei, scolii comunităţii locale;
• dezvoltarea unor strategii personale de evitare a esecului scolar;
• familiarizarea cu fisele de post ale unor familii ocupaţionale;
• formarea atitudinilor de acceptare a schimbărilor din mediul social, economic, cultural şi politic
în care absolventul isi va desfăsura activitatea;
• participarea motivată la iniţierea si la derularea propriului traseu de invăţare."
Noua arie curriculară îi oferă consilierului, dirigintelui sau profesorului statutul de:
• animator de proiecte şi planuri ale dezvoltării personale,
• promotor de activităţi noi în cadrul şcolar sau extraşcolar
• factor activ în achiziţionarea standardelor de educaţie formare profesională, care să-1 facă pe
elev competitiv pe piaţa forţei de muncă,
• mentor în dezvoltarea capacităţii de comunicare eficientă în situaţii reale,
• formator în activitatea orientată spre dezvoltarea de atitudini noi şi pozitive faţă de viaţa
comunitară,
• stimulator al conduitelor participative la viaţa socială,
• factor activ în dezvoltarea autonomiei personale a elevilor prin promovarea unui stil personal de
prezentare şi relaţionare,
• formator în conturarea unei imagini de sine pozitive orientate spre acţiune, reuşită profesională,
succes social,
• factor activ în promovarea responsabilităţii, toleranţei, flexibilităţii comportamentale,
• formator în dezvoltarea stilului exploratoriu faţă de mediul inconjurător,
• mentor în cunoaşterea şi înţelegerea funcţionării mecanismelor sociale, a echilibrului şi
interdependenţei factorilor de mediu.
Aplicarea unui model de Consiliere şi Orientare cu privire la dezvoltarea carierei, presupune
aducerea individului în centrul preocupărilor directe ale activităţii consilierului simultan cu focalizarea
atenţiei pe următoarele direcţii:
• dezvoltarea personală şi socială a individului:
- autocunoaşterea generală,
- autoevaluarea potenţialului intelectual,
- inţelegerea identităţii sinelui, ca parte şi intreg,
• dezvoltarea în planul educaţiei şi formării profesionale:
- înţelegerea lumii educaţiei, a rolului şi finalităţii acesteia,
- identificarea motivelor care dinamizează activitatea de invăţare şi dezvoltare intelectuală,
• dezvoltarea în planul carierei:
- înţelegerea proceselor economice şi sociale care îi sunt accesibile: familie, economie,
profesie, salariu, proprietate, bani, bunuri materiale şi culturale etc.,
- înţelegerea ambianţei sociale şi economice în care trăieşte,
- conştientizarea valorii personale pe piaţa forţei de muncă,
- diversitatea conţinutului muncii,
- timp liber, activităţi comunitare, viaţă personală, familie etc.
Informarea despre posibilele rutele şcolare care pot fi urmate de orice elev care a absolvit un
anumit nivel de învăţământ, trebuie să cuprindă: denumirea şcolii, adresa, numărul de telefon şi fax,
eventual adresa E-mail; persoanele de contact; tipurile de şcoli existente în diferite zone sau medii;
profilurile de pregătire; condiţiile de admitere; condiţiile de şcolarizare; dotări speciale ale şcolii; calitatea
pregătirii; modalităţile de a ajunge la sediul şcolii.
Aceste informaţii trebuie oferite într-o formă sistematizată, după anumite criterii şi, la cerere, în
mod neutru, cu avantajele şi dezavantajele fiecărei unităţi (de exemplu: este situată la mare distanţă de
casă, dar are dotări deosebite: cămin, ateliere etc.; este situată în mediul rural, dar cu condiţii foarte bune
de învăţare şi rate înâlte de plasare / integrare a forţei de muncă tinere etc).
Principalele mijloace utilizate in orientarea şcolara şi profesionala, modernizate, actualizate şi
integrate în noile conţinuturi ale invăţământului sunt:
• vizitarea altor şcoli, universităţi, întreprinderi şi instituţii în scopul cunoaşterii, informării,
orientării,

7
 • efectuarea de exerciţii de autocunoaştere şi interevaluare desfăşurate în clasă,
• discutarea preocupărilor de timp liber, a hobby-urilor, pasiunilor personale,
• prezentarea profesiilor părinţilor,
• invitarea in şcoală de personalităţi, oameni de diferite profesii şi prezentarea activităţii lor,
• analizarea diferitelor lucrări, cărţi, articole, emisiuni de radio şi televiziune, filme documentare,
ziare specializate în reportaje economice şi despre muncă, a ziarelor de reclamă şi a rubricilor de anunţuri
etc. care au conţinuturi ajutătoare Consilierii şi Orientării,
• încurajarea participării elevilor la cercurile de specialitate organizate în şcoală şi/sau în afara
acesteia,
• invitarea de directori de şc. profesionale, de licee, rectori din instituţiile de invăţământ superior,
• organizarea de întâlniri cu foşti elevi ai şcolii şi care au realizări profesionale remarcabile,
• simularea în clasă a diferitelor contexte de viaţă şi profesionale,
• organizarea de intâlniri comune elevi, părinţi, profesori pe teme de Consiliere şi Orientare.
Pentru ca actul alegerii şcolar-profesionale să se justifice în fapt, elevului trebuie să i se ofere
cunoştinţe, informaţii, date despre mai multe profesii, domenii de activitate, meserii, poziţii sociale etc.
Astfel, el va fi pus într-o situaţie reală de alegere între diferite alternative, selectare, comparare şi, în
consecinţă, va fi pe deplin liber să opteze.
Teme posibil a fi abordate în cadrul orelor de Consiliere şi Orientare, adaptând conţinutul
nivelului clasei. Acestea pot fi:
• dezvoltarea capacităţii de autocunoaştere şi autoevaluarea realistă a potenţialului propriu,
• cristalizarea unei imagini de sine pozitive,
• sporirea responsabilităţii personale faţă de sine, alţii, societate,
• creşterea capacităţii decizionale,
• păstrarea echilibrului în situaţii de succes şi eşec,
• creşterea rezistenţei la frustrare, marginalizare temporară, critică,
• cunoaşterea clară a calităţilor personale şi punctelor slabe,
• asumarea de obiective realiste, realizabile,
• capacitatea de autoanaliză a erorilor, greşelilor, eşecurilor,
• asumarea riscurilor, stăpânirea situaţiilor de incertitudine, anticiparea consecinţelor,
• individul şi resursele sale în plan psihologic, fizic, socio-cultural,
• comunicarea eficientă, argumentarea, convingerea, contraargumentarea,
• ascultare activă,
• metode, tehnici şi mijloace de învăţare; ergonomia muncii intelectuale,
• autodocumentarea şi prelucrarea informaţiilor,
• explorarea posibilităţilor de educaţie si formare profesională,
• prevenirea şi diminuarea eşecului şcolar,
• servicii externe şcolii de Consilierea şi Orientarea,
• Consilierea şi Orientarea ptr. persoanele şi grupurile dezavantajate socio-cultural şi economic,
• Consilierea şi Orientarea pentru persoanele handicapate,
• autodidaxie / invăţarea continuă,
• valoarea / utilitatea personală şi socială a educaţiei şi formării profesionale,
• elemente de cultură profesională,
• planificarea dezvoltării carierei,
• protecţia mediului,
• protecţia muncii,
• etica muncii şi vieţii sociale,
• adoptarea unei atitudini active şi pozitive cu privire la cariera personală,
• societate, piaţa muncii, locurile de muncă,
• asistenţa şi protecţia socială,
• tehnici de căutare a unui loc de muncă,
• orientare, reorientare profesională, alegerea carierei,
• educaţia participării la viaţa socială a comunităţii,
• educaţia pentru utilizarea instituţiilor publice, exercitarea drepturilor personale,
• apărare / intervenţie în caz de calamităti naturale sau dezastre,

8
 • cunoasterea, respectarea beneficierea de prevederile incluse în legislaţia domeniului,
• gestionarea eficientă a timpului,
• educaţia pentru sănătate, protecţia faţă de poluare, tutun, alcool, droguri,
• autoguvernarea economică,
• educaţia pentru viaţa în grup,
• autonomie în rezolvarea / evitarea conflictelor,
• elaborarea de soluţii alternative in diferite situaţii de viaţă,
• familia, prietenii, comunitatea, societatea, piaţa muncii, timpul liber etc.,
În abordarea noii arii curriculare Consiliere şi Orientare identificăm următoarele dificultăţi:
- la nivelul clasei, particularităţile psihologice şi de vârsta, centrele de interes ale elevilor,
- mediul de rezidenţă,
- mediul socio-economic şi cultural al familiei,
- instituţiile care acordă asistenţă şi sunt furnizoare de educaţie şi de formare,
- anumite stări de handicap,
- trăsături particulare de personalitate contra-productive dezvoltării carierei,
- neşansă,
- atitudini potrivnice sau nefavorabile ale colegilor, familiei, profesorului, altor adulţi.
Există riscul abordării de către profesori a acestei arii curriculare cu aceleaşi metode utilizate la
alte discipline. Va trebui să se ţină cont că acest domeniu este centrat, într-o mare măsură, pe activităţi,
cunoştinţe şi aplicaţii practice. Este posibil ca elevii, nepreveniţi asupra obiectivelor Consilierii şi
Orientării, să aibă aceleaşi aşteptări ca pentru celelalte discipline; de aceea, va fi necesar ca acest domeniu
să fie axat pe aspecte practice, pe utilitatea informaţiilor şi activităţilor desfăşurate.
Este important ca în cadrul acestor ore, ambianţa, tipul de relaţii în clasă şi modul de comunicare
să fie informal, natural, apropriat de cel utilizat în situaţii reale. Totodată, fără a abandona sistematic
planificarea pe care şi-a făcut-o, profesorul nu va trebui să ezite să dezvolte, cu spontaneitate şi
creativitate, anumite subiecte şi teme propuse de elevi, să dezbată situaţiile intălnite de aceştia în viaţa
cotidiană, pentru că astfel de situaţii sunt cele care îi preocupă, le trezeşte atenţia şi le oferă o soluţie, ca
rezultat al unei participări colective la găsirea răspunsului.

1.3 Consilierea individuala – de grup: luarea deciziei cu privire la educatie si cariera,

relationare elev-parinte si elev-profesor

Consilierea individuală
Consilierul şcolar trebuie să-şi asume acest rol şi obligaţie profesională, prin ceea ce numim
„consiliere individuală", să contribuie maximal la cristalizarea la elevi a unei imagini de sine realiste si
pozitive, puternice si generatoare de energie şi resurse pentru acţiune, să-i facă apţi pentru adaptare şi
integrare socio-profesională reuşită, care să le confere prestigiu, justificată mândrie de sine, satisfacţie şi
succes social prin performanţele obţinute. Inceputul acestui proces ia în considerare construcţia,
reconstrucţia sau „consolidarea" imaginii de sine a tânărului.
Copiii şi elevii în şcoală invaţă de timpuriu ce este dezaprobabil, insă, în mod nesistematic ce este
de dorit, acceptat şi aşteptat de la ei. Părinţii şi profesorii se concentrează pe comportamentele negative
ale copiilor, blamează, dezaprobă, critică, pedepsesc şi trec uşor cu vederea peste ceea ce li se pare
„normal", adică acele comportamente pozitive, acte de spontaneitate remarcabile etc. şi nu le întăresc nici
cu un zâmbet, un cuvânt de laudă, o remarcă pozitivă, o privire aprobatoare. Procesul constituirii imaginii
de sine este cantonat în aceste tipuri de reacţii externe copilului şi pe care le au adulţii şi persoanele cu
semnificaţie pentru ei.
În cadrul consilierii individuale accentul cade pe problemele personale ale elevului, pe
dificultatile sau eşecurile sale în încercarea de a se adapta la cerinţele familiei, şcolii, societăţii. De multe
ori, acesta găseşte răspunsuri adaptative reuşite, dar uneori nu, ajungând la devieri comportamentale de
diferite niveluri de gravitate. In aceste situaţii, procesul „reinvestirii" cu semnificaţie şi valoare a sinelui şi
normelor sociale, devine subiect de (re)negociere, (re)acceptare etc. declanşându-se fenomenul
(re)construcţiei identitare şi a diluării progresive a sentimentului de alienare.
Copiii pot ajunge în asemenea situaţii de inadaptare datorită:
• lipsei de comunicare a părinţilor cu ei,

9
 • divergenţei sistematice, cronice de opinii dintre părinţi şi copii,
• impunerii de către familie de exigenţe nejustificate şi nerezonabile,
• accentuării voite a dependenţei materiale a copiilor faţă de veniturile familiei,
• prelungirii duratei şcolarităţii,
• intrării voluntare sau accidentale a copilului in grupuri delincvente, cu tulburări de
comportament,
• utilizării de substanţe toxico-dependente: alcool, tutun, droguri,
• adaptării deficitare sau inadaptării la schimbările culturale şi economice rapide, petrecute în
societate, care-i „devine", astfel, străină, ostilă, de neinţeles şi de neacceptat,
• dificultăţii personale de afirmare socială a autonomiei, de asumare a responsabilităţii şi
independenţei.
Imaginea adulţilor despre tineri este un şablon vehiculat de secole. Inaintea erei noastre, Socrates
afirma: „tinerii din ziua de astăzi iubesc luxul, nu mai arată respect faţă de cei în vârstă etc...". Fenomenul
amintit se datorează procesului natural de „negare" a predecesorilor, ca fapt de evoluţie, schimbare şi
creativitate socială, de reajustare şi îmbogăţire a normelor şi valorilor cu noi accepţiuni, dar considerate
de adulţi ca fiind perene sau inviolabile. Tinerii au fost primii care au iniţiat acţiuni de apărare a mediului
impotriva poluării, au protestat impotriva războiului, încălcării drepturilor omului, inarmării nucleare,
mondializării economiei, violenţei şi exploatării.
Patsula şi Conger consideră că demersul procesului de consiliere individuală este următorul:
• precizarea scopului interviului / întrevederii / şedinţelor de consiliere,
• iniţierea unei relaţii de colaborare continuă şi respect mutual,
• asigurarea implicării clientului pentru obţinerea unor rezultate la care să adere şi să se simtă
coparticipant,
• asistarea clientului în analiza şi clarificarea problemelor sale,
• asistarea clientului în evaluarea problemelor, obstacolelor, barierelor şi constrângerilor -
obiective sau subiective - pe care acesta la resimte, a importanţei şi influenţei acestora,
• sprijinirea clientului în (auto)evaluarea şi „interpretarea" rezultatelor şi analiza compatibilităţii
acestora cu obiectivele personale cu privire la carieră,
• sprijinirea clientului în formularea de planuri alternative asupra carierei şi analiza implicaţiilor
diferitelor decizii,
• transformarea concluziilor intrevederii in paşi ai unui plan realist de acţiune.
Unele chestiuni „descoperite" în cadrul consilierii în grup, problemele speciale, suplimentare sau
particulare ale unor indivizi, trebuie să facă obiectul unei consilieri individuale ulterioare. In acest cadru,
implicarea participanţilor la actul schimbului de informaţii este mai profundă şi detaliată, iar soluţiile
oferite in favoarea clientului sunt mai punctiform direcţionate. Intensitatea şi profunzimea schimbului de
informaţii in cadrul dialogului dintre consilier şi beneficiar sporesc treptat de la o şedinţă la alta.
„Intalnirea" consilier - client are multe din caracteristicile unei consultaţii terapeutice. Pentru
asigurarea succesului actului orientării, calităţile şi caracteristicile personale ale consilierului sunt
decisive. Printre cele mai des invocate trăsături ale unui bun consilier găsim:
• capacitatea de a dezvolta rapid o bună relaţie cu clientul,
• aptitudini verbale bine exersate,
• atitudine deschisă faţă de client, empatie, căldură şi naturaleţe,
• spontaneitate, ascuţit spirit de observaţie, reacţie rapidă la trăirile şi nevoile emoţionale ale
clientului,
• capacitatea de a găsi soluţii adecvate situaţiilor şi sfaturi raţionale, cu mare forţă de persuasiune
şi susţinere afectivă.
Inventarierea tuturor resurselor unui individ este primul punct de la care se pleacă în „construirea"
sfatului cu privire la cariera clienţilor. Acest proces presupune: analiza rutei şcolar-profesionale a
clientului şi evaluarea generală a competenţelor, cunoştinţelor, aptitudinilor şi deprinderilor profesionale;
rezultă, în final, un „portret" complex şi dominant pozitiv al individului, care, poate începe demersurile
sale de (re)integrare pe piaţa forţei de muncă.
(Re)investirea individului cu capacitatea de a-şi prezenta aptitudinile, cunoştinţele şi
competenţelor intr-o lumină pozitivă, orientată spre acţiune motivată, îi (re)dă acestuia încrederea, îi

10
(re)întăreşte contururile imaginii de sine, devenind convingător şi interesant pentru angajatori. Inventarul
posibilelor competenţe ale unui individ se vor regăsi in unul sau mai multe din aspectele următoare:
• a executa / produce,
• a comunica / negocia,
• a organiza / decide / conduce,
• a învăţa / cerceta / consilia / crea,
• a controla / inspecta / analiza,
• a administra / gestiona / monitoriza etc.
Este evident faptul că acţiunile specifice de consiliere şi orientare şcolară şi profesională nu
creează locuri de muncă pentru beneficiari, ci doar îi ajută pe aceştia să le găsească, să se adapteze la
cerinţele angajatorilor şi să facă din cariera lor un prilej de satisfacţie personală, cât şi un inijloc de a-şi
asigura o existenţă decentă. Trebuie reamintit faptul că prelungirea duratei studiilor nu este nicidecum un
obstacol în calea sporirii şanselor unei persoane de a se angaja, ci dimpotrivă.
Un individ este cu adevărat liber în alegerile sale cu privire la carieră, numai dacă el are abilitatea
să sesizeze alternativele care există şi să-şi autoevalueze calităţile şi meritele personale ce 1-ar putea face
compatibil cu aceste locuri de muncă.
Consilierea individuală se aseamănă cu psihoterapia, dar activităţile cu scop terapeutic sunt total
absente. In acest context al consilierii individuale, nu se dau doar informaţii, instrucţiuni şi recomandări
puternic personalizate; procesul consilierii este şi prilejul unei relaţii interpersonale relativ structurate, de
invăţare, de transfer de experienţă de la un „mentor la un discipol", este procesul dezvoltării individului
sub aspectele utile sieşi, dar şi societăţii.
Din această perspectivă, obiectivele principalele ale consilierii individuale - cu finalităţi ce vizează
alegerea carierei - sunt:
• modificarea comportamentelor cu privire la carieră: se porneşte de la faptul că dacă o persoană
are unele dificultăţi în alegerea unei profesii sau în găsirea unei slujbe, ceva in comportamentul său nu
„funcţionează" adecvat cu modelele culturale dominante vehiculate şi cu imaginea angajatorilor despre
trăsăturile solicitanţilor locurilor de muncă. Astfel, se demarează o identificare a comportamentelor tipice
ale persoanei, se evaluează eficienţa şi impactul acestora în situaţii concrete şi, dacă se dovedeşte necesar
şi se acceptă de individ, se propun altele, considerate, dezirabile şi aducătoare de succes. Invăţarea
tehnicilor conditionării operante de către persoanele semnificative pentru tânăr sau adult (consilier,
psiholog, profesor) este relativ simplă, cerând consecvenţă şi exactitate în acordarea „recompenselor".
Sursele dificultăţilor personale pot fi de natură fizică, socială, de conduită, limbaj, de pregătire
profesională etc. Părinţii şi profesorii utilizează frecvent tehnici de intărire a comportamentelor dezirabile,
nu cu destulă consecvenţă insă, prin oferirea de mici cadouri copiilor când „merită": bomboane,
imbrăţişare, jucării, pentru dulciuri sau ingheţată, bilete la spectacole, excursii etc.
• stimularea capacităţii de a acţiona raţional: se porneşte de la premisa confirmata, că fiinţa
umană are posibilitatea de a gândi logic, analiza, evalua şi a lua decizii în consecinţă. Procesul presupune
parcurgerea câtorva paşi distincţi:
- analiza experienţelor trăite care sunt sursa unei suferinţe, decepţii, regrete, frustrări, stări de
anxietate,
- evidenţierea imaginii sau credinţei pe care o are persoana respectivă despre cauzele acestor trăiri
cu efecte negative în plan emoţional,
- punerea în lumină a consecinţelor acestor situaţii de disconfort personal, a dificultăţii de
relaţionare normală cu alţii,
- „demolarea" imaginii sau credinţei persoanei, cu argumente logice, raţionale sau emoţionale,
- „negocierea" unui nou mod de a acţiona în situaţii similare celor care au declanşat starea
respectivă.
• stimularea capacităţii de a acţiona în consens cu realitatea şi mediul înconjurător social şi
material: se urmăreşte ca după cunoaşterea cauzelor şi inaintea demarării „tratamentului", să se ajungă la
comportamente adaptative circumstanţelor variabile ale vieţii reale.
• centrarea actului consilierii pe problemele clientului: urmăreşte ca beneficiarul să facă obiectul
atenţiei şi respectului consilierului sau psihologului şcolar, să i se stimuleze resursele motivaţionale
pozitive pentru a fi capabil să-şi rezolve problemele într-un mod social acceptat. Dialogul dezvoltat are în
centrul schimbului de opinii clientul şi problemele sale, dezvoltându-se o consiliere non-directivă, pentru

11
că psihologul şcolar nu sugerează alternative, ci acestea apar spontan din discuţii, în felul acesta
stimulându-se şi asumarea responsabilităţii persoanei pentru alegerile sale. Atmosfera derulării consilierii
individuale este larg permisivă şi permite dezvoltarea unor relaţii interpersonale apropiate - una în care nu
vor fi rejectate exprimarea sentimentelor şi interpretările personale ale evenimentelor etc., pentru ca
individul să se emancipeze psihologic şi să-şi urmeze „impulsul dezvoltării".
Concluzia acestor orientări sau moduri de abordare a clientului în cadrul consilierii individuale a
fost sintetizată în regula celor trei I:
• a Intrerupe (derularea comportamentelor neproductive),
• a Interveni (sprijinind, sfătuind, analizând, stimulând),
• a Influenţa (in scopul ameliorării imaginii de sine şi comportamentelor orientate către o reuşită
personală şi socială).
Procedeul este aplicabil la acele persoane care au dificultăţi în alegerea rutei şcolare şi a viitoarei
lor cariere; în acest fel consilierea este o forrnă particulară de învăţare cu scop adaptativ la realitatea
socială, culturală şi a muncii.
Utilizarea cu succes a uneia sau alteia din tehnicile, metodele şi procedeele enumerate ţine de
stilul de abordare preferat de consilier, de trăsăturile sale temperamentale de bază dar si de categoria de
clienţi cu care vine în contact; unii au nevoie de o abordare autoritară, puternic structurată, care exclude
speculaţiile şi ambiguităţile, alţii, agreează dependenţa, stilul protector, tolerează incertitudinea sau au
curiozităţi exploratorii inalte.
Competenta profesională a consilierului ţine şi de disponibilitatea şi pregătirea sa permanentă de a
aborda diferenţiat clienţii, de a fi flexibil şi adaptabil la situaţiile concrete care apar, de a se implica, a fi
creativ şi spontan, a-i accepta pe ceilalţi aşa cum sunt, a-i asculta cu răbdare, a-i încuraja, a-şi asuma
responsabilitatea acţiunilor sale, de a dezvolta relaţii interpersonale empatice şi productive pentru
persoanele asistate.
Organizarea activităţii consilierului carierei presupune că acesta va identifica sarcinile care trebuie
să le rezolve, mijloacele de care dispune şi categoria de beneficiari care fac obiectul muncii sale.

Consilierea in grup
Una din caracteristicile de bază ale indivizilor - aceea de fiinţe sociale - se evidenţiază în
activitatea şi relaţiiie din cadrul diferitelor tipuri de grupuri. In general, grupurile se constituie cu un
anumit scop, iar unele dintre ele îşi precizează şi durata reunirii membrilor (un an şcolar, pe durata
vacanţei, etc.). In unele grupuri individul alege să facă parte, în altele face parte prin naştere.
Scopul pentru care se derulează consilierea în grup este acela de a facilita şi intări invăţarea, a
practica şi exersa acele comportamente sociale dezirabile, favorabile dezvoltării personalităţii, inserţiei
socio-profesionale reuşite, planificării şi punerii în practică a unui proiect cu privire la carieră. Acest lucru
se realizează prin prezentarea experienţei personale legate de aceste subiecte şi ascultarea sentimentelor,
beneficiului personal al fiecăruia, observarea impactului, a nivelului de inţelegere şi atitudinilor
declanşate de mesaje în rândul (co)participanţilor.
Grupurile deschise, constituite de consilieri în vederea derulării activităţilor de consiliere şi
orientare fac parte din categoria celor care au un scop şi o durată anterior precizate.
Resursa principală a grupului constă în forţa sa de a sprijini incercările de schimbare a
comportamentelor neproductive pentru individ, in „recaştigarea" umanului din fiecare prin interacţiune şi
comunicare.
Luăm in considerare unul din cele mai cunoscute şi comune grupuri: clasa, organizată în scopul
desfăşurării de activităţi de predare - invăţare. Intr-o clasă intră un anumit număr de elevi, de o anumită
vârstă, de ambele sexe, cu un anumit nivel al performanţelor şcolare anterioare, cu o bună stare de
sănătate fizică şi mintală etc. Pe parcursul anului, acest tip de grup constituit formal, poate primi şi alţi
elevi sau unii dintre ei pleacă la alte şcoli, alţii abandonează studiile sau sunt eliminaţi din motive
disciplinare etc. Dincolo de scopul esenţial pentru care a fost constituit grupul „clasă", în acest cadru se
realizează şi alte activităţi de invătare colalerale scopului principal, dar la fel de importante: activităţi de
comunicare in grup, socializare, reajustare comportamentală personală etc. prin procesul de imitare şi
modelare sau implicare emoţională.
Printre temele de predare - invăţare, ameliorare comportamentală etc. dezvoltate în cadrul unor
astfel de grupuri intră şi cele de informare, consiliere, orientare şcolar-profesională.

12
 Una din caracteristicile grupului terapeutic, este aceea că membrii îşi prezintă o anumită
experienţă, comportament, reacţie etc., ceilalţi îşi exprimă trăirea, atitudinea personală, sentimentele, faţă
de cele spuse, apreciind cum această „istorie" le va afecta propriul comportament în situaţii asemănătoare;
individul „sursă" a mesajului invaţă din reacţiile membrilor grupului şi-şi conturează propriul mod nou de
a fi în relaţiile cu ceilalţi, are o confirmare a normalităţii sau acceptanţei conduitelor sale.
In cadrul consilierii în grup, trebuie încurajată expunerea experienţei personale, indoielilor,
modurilor particulare de reacţie, eşecurilor etc. şi aşteptate atitudini, soluţii si trăiri în plan afectiv ale
celorlalţi. Fiecare este pus în situaţia de a-şi expune o experienţă personală, a-şi exprima sentimentele, a
asculta părerea celorlalţi şi a invăţa din acest proces complex de comunicare în grup.
Rămân importante în dinamica grupului si o serie de elemente care ţin de modul de organizare,
aşezare fizică a membrilor în sală, transparenţa, sinceritatea modului de expresie personală sau alte
„ritualuri sociale" care trebuie luate în seamă.
Un aspect esenţial în derularea eficientă a „vieţii" grupului o are liderul sau conducătorul grupului.
In monitorizarea dinamicii grupului acesta are o serie de responsabilităţi, limite şi resurse.
Dintre grupurile cu o influenţă demnă de luat în seamă în consilierea şi orientarea carierei
amintim:
• grupul familial: puternic prin forţa sa de direcţionare datorită duratei „impulsurilor" şi trăiniciei
legăturilor afective existente între membri,
• grupul de prieteni (cunoştinţe): cu resurse importante de influenţare, în anumite perioade ale
dezvoltării tinerilor - adolescenţă, în special; caracteristica acestui tip de grup: intră oricine este acceptat
şi poate rămâne cât doreşte,
• grupurile formale sau informale: cu o forţă extrem de variabilă, in funcţie de scopul, durata şi
dinamica lor internă, a relaţiilor promovate intre membri şi între aceştia şi lider, de modul de construcţie
şi trăinicia identităţii sale.
Consilierea derulată în grupurile structurate în funcţie de scopurile educaţiei şi formării
profesionale urmează procedurile şi modelele practicate de aceste procese. Diferenţele apar atunci când
consilierul propune grupului anumite moduri de lucru, teme şi proceduri de găsire a unor soluţii sau când
grupul însuşi cere abordarea unei probleme.
În funcţie de tipurile de activităţi propuse sau pe cate şi le propune un grup, acesta poate deveni:
• grup de lucru: constituit pentru realizarea unui proiect practic şi care presupune sarcini concrete
de lucru; un astfel de grup are un conducător, un plan de acţiune, termene şi sarcini pentru fiecare
membru, proceduri de lucru şi comunicare etc.,
• grup de sprijin: alcătuit în vederea acordării de ajutor direct celor cu anumite categorii de
probleme personale: de învăţare, comunicare, de structurare a imaginii de sine etc.; acesta presupune
monitorizare, mentorat, lucrul în sub-grupuri,
• grupul de formare: constituit pentru antrenament, exerciţiu / formare generală sau specializată
într-un anumit domeniu de un interes mai particular.
Organizarea unui „atelier de lucru" care are ca obiectiv dezvoltarea carierei presupune schimbul
reciproc de informaţi1 între participanţi cu privire la experienţele personale reuşite sau nereuşite derulate
pe piaţa forţei de muncă. Scopul acestor întâlniri este de a-i avertiza, informa, antrena, învăţa pe membrii
grupului pentru a face faţă situaţiilor apărute şi a le da mijloacele să fie capabili de autonomie în căutarea
unui alt loc de muncă sau pentru a se adapta mai bine la cele existente. Este important de a alcătui grupuri
mai mici de lucru pentru a identifica, in mod reciproc, lista competenţelor partenerului şi a-i comunica
percepţia imaginii externe create.
Procesul consilierii în grup şi buna „funcţionare" a acestuia presupune parcurgerea de către
consilier şi beneficiari a următorilor „paşi":
• anunţarea scopului constituirii grupului şi stabilirea finalităţilor aşteptate,
• planificarea activităţilor şi regulilor de funcţionare ale grupului,
• stabilirea sarcinilor individuale şi colective, atribuirea / asumarea anumitor roluri de către
membrii grupului şi precizarea aşteptărilor,
• identificarea modalitatilor de a construi, intari si conserva spiritul de grup, sentimentul de
apartenenţă şi solidaritate, construirea unei anumite dinamici şi coeziuni ale grupului în vederea atingerii
obiectivelor consilierii,

13
 • adoptarea unui cod etic, intern al grupului, stabilirea drepturilor membrilor sau modului de
rezolvare a conflictelor,
• identificarea problemelor comune ale grupului,
• identificarea problemelor particulare ale membrilor grupului,
• asigurarea comunicării efective între membrii grupului,
• asigurarea unei comunicării efective intre membrii grupului si ale grupului cu exteriorul,
• conducerea internă a grupului, stabilirea modului de alegere a liderilor, coordonatorilor de sub-
proiecte,
• tratarea anumitor probleme comune sau individuale în mod detaliat,
• stabilirea procedurilor de intrare sau ieşire din grup,
• consolidarea încrederii în sine şi construirea mediului pozitiv de activitate,
• alternarea activităţilor teoretice cu cele practice, ale invăţării raţionale cu cea emoţională,
• simularea în cadrul grupului a diferitelor situaţii de viaţă, oferirea de soluţii şi rezolvarea
situaţiilor critice,
• exprimarea opiniilor negative,
• culegerea de informaţii şi experienţe personale care s-ar putea dovedi utile şi altora,
• exersarea luării deciziilor în mod raţional şi motivat, comunicării în diferite situaţii, rezolvării
problemelor,
• alternarea muncii în grup cu cea în grupuri mici şi apoi cu cea independentă,
• tranziţia treptată din planul imaginarului şi ipoteticului, in cel al posibilului şi realului.
In cadrul consilierii în grup trebuie să se ţină cont de: mărimea grupului, frecvenţa activităţilor,
durata activitatilor zilnice si durata stagiului de consiliere in grup.

1.4 Consiliere în situatii speciale: esec scolar, abandon scolar, violenta, consum de droguri etc.

Un rol deosebit de important il reprezinta consilierea in situatii speciale. Cele mai frecvente
situatii speciale care au o legatura directa sau indirecta cu scoala sunt esecul scolar, abandonul scolar,
violenta, consumul de droguri etc.
In aceste cazuri, consilierului ii revine un rol fundamental in prevenirea, consilierea si depasirea
crizei respective.
Cand prevenirea este ineficientă şi fenomenul esecului sau mai grav a abandonului se instalează
trebuie să se stabilească planuri de intervenţie terapeutică. Să se corecteze deficienţele procesului, de
invăţământ, sa se intervină in familie, familia să devină o aliată a şcolii pentru corectarea handicapului
şcolar.
Practica meditaţiilor şi a consultaţiilor convinge elevul de unele intenţii ale profesorului.
Intervenţia terapeutică asupra elevului marcat de handicapul şcolar, de esec, se desfăşoară in timp.
Cunoaşterea şi incurajarea elevului prin antrenarea in activităţi, care-1 interesează şi prin care se poate
valorifica inseamna un credit de incredere, pe fondul căruia se poate acţiona in favoarea redresării
handicapului şcolar.
Diferenţierea invăţării prin programe cu grade treptate de dificultate şi prin procedee didactice
adecvate constituie una dintre soluţiile cele mai sigure de profilaxie şi de terapie a esecului si abandonului
scolar.
Organizarea instruirii in clase eterogene prin atribuirea de sarcini didactice cu grade de dificultate
diferite, prin folosirea fişelor de muncă independentă limitează aria de gravitate a insuccesului şcolar.
In cazul violentei scolare, consilierul va contribui in mod activ, sustinut de celelalte cadre
didactice precum si de cadrul legal si profesional, la actiuni concrete de prevenire si consiliere cu scopul
diminuarii violentei scolare. In acest context, consilierii pot interveni dupa cum urmeaza:
• consolidând stima de sine a elevilor, ajutându-i să se simtă pretuiti, acceptati, importanti;
• raportând forului abilitat incidentele de violentă observate în timpul activitătilor educative;
• identificând şi răspunzând trebuintelor de invătare ale elevilor, dezvoltând stiluri de invătare
eficientă, astfel încât să se diminueze rata eşecului şcolar şi să crească motivatia pentru educatie ;
• contribuind la elaborarea unui curriculum pentru prevenirea violentei bandelor, care să includă :
dezvoltarea empatiei, exercitii de valorizare pentru creşterea stimei de sine, formarea abilitătilor de luare
a deciziilor, de rezolvare a problemelor, a capacitătii de a rezista presiunilor grupului, cunoaşterea

14
activitătilor bandelor şi a legislatiei, evaluarea avantajelor şi dezavantajelor ce decurg din statutul de
membru al unei bande etc.
• dezvoltând programe de mentoriat, în care adultii care s-au remarcat profesional şi social devin
mentori pentru elevi, ajutându-i să creadă în calea legitimă a succesului ;
• dezvoltând programe şi formând grupuri de suport care să se adreseze tuturor tipurilor de
violentă ; sprijinind victimele violentei; colaborând cu părintii elevilor violenti sau cu elevii victime ale
violentei ;
• dezvoltând un program al „riturilor de trecere", prin realizarea unei serii de activităti şi
ceremonii, la sfârşitul cărora tinerii să fie recunoscuti ca adulti responsabili ai comunitătii şcolare, având
structurată o identitate socială bine definită ;
• imbogătind oferta educatională şi recreatională pentru toti elevii, în cadrul şcolii sau după
terminarea programului şcolar ; existenta acestui ethos al şcolii diminuează motivatia elevilor de afiliere
la bande pentru obtinerea unui status şi, în acelaşi timp, îi retine pe elevi la şcoală, ajutându-i să-şi cultive
talentele ;
• elaborând un cod vestimentar adecvat pentru elevi ; un asemenea cod nu numai că elimină
presiunea socială de a purta la şcoală haine după ultima tendintă a modei, dar poate contribui şi la
salvarea vietii elevilor ; în şcolile plasate în cartiere dominate de mai multe bande, simplul fapt că poartă
haine de o anumită culoare (care face parte din culorile revendicate ca reprezentative pentru banda rivală)
poate transforma un anumit elev într-o victimă sigură a violentei bandei ;
• realizând programe permanente si dinamice de consiliere si asistentă psihologică a victimelor
violentei in colaborare cu psihologul scolii;
Referitor la consilierea elevilor in cazul consumului de droguri au fost eleborate o serie de
programe de preventie a acestui fenomen. Astfel, putem vorbi despre:
a) programe centrate pe cunostinte; pornesc de la premisa ca o mai buna informare va schimba
atitudinea elevilor si va reduce consumul de droguri, scop in care se transmit informatii despre efectele pe
termen lung ale consumului de droguri, bazate pe tactici de infricosare;
b) strategii centrate pe latura afectivă ; pornesc de la premisa că anumiti factori psihologici sunt
cei care generează vulnerabilitatea elevilor şi îi aduc pe aceştia în situatii de risc ; de aceea, asemenea
strategii pun accentul pe consolidarea stimei de sine, pe dezvoltarea abilitătilor sociale ale elevilor, pe
clarificarea valorilor, fără a face nici o mentiune despre droguri ;
c) programe bazate pe influenta socială şi pe abilitătile sociale; acestea pornesc de la premisa că
influenta prietenilor este factorul de risc major în debutul în toxicomanie ; aceste programe îşi propun:
- să dezvolte capacitatea elevilor de rezistentă la presiunile grupului, folosind modele de rol
dezirabile, oferite de covârstnici ;
- să dezvolte abilitătile sociale ale elevilor, cum ar fi capacitatea de a rezolva probleme, de a lua
decizii etc; acest gen de programe oferă diverse oportunităti ca elevii să-şi dezvolte abilitătile de
comunicare, să folosească feedback-ul, să clarifice valorile care sunt implicate într-o situatie socială şi să
invete strategii de adaptare ;
d) strategii centrate pe cunoştinte şi afectivitate; acestea se bazează pe premisa că atât
cunoştintele, cât şi atitudinile şi valorile pot schimba comportamentul elevilor; ele oferă informatii despre
droguri şi formează capacitatea de luare a deciziilor la elevi ;
e) strategii alternative ; acestea se întemeiază pe considerarea relatiei complexe dintre consumul
de droguri, eşecul şcolar şi delincventă, oferind :
- o diversitate de activităti realizate în şcoală, ce urmăresc să înlocuiască comportamentele
negative cu altele pozitive, manifestate în contextul activitătilor valorizate de elevi, cum ar fi cele
profesionale sau de voluntariat ;
- instruirea elevilor cu un nivel înalt de risc de implicare în toxicomanie despre cum să devină
competenti social şi şcolar, compensând abilitălile deficitare cu ajutorul modulelor de formare diverse.

15
 1.5 Activitati cu parintii

Procesul de consiliere al parintilor este un fenomen extrem de complex deoarece există mai multe
feluri de părinţi.
Functie de urmatoarele criterii:
1. interesul manifestat faţă de şcoală (rezultatele la învăţătură ale copiilor, comportamentul,
relaţiile cu cadrele didactice şi colegii etc), sunt părinţi:
- interesati - de tot ceea ce are legătură cu propriul copil. Ei sunt motivaţi intrinsec
- partial interesati - de obicei material (carnete de alocaţie, burse, diferite ajutoare etc) Ei sunt
motivaţi extrinsec.
- dezinteresati - le lipseşte motivaţia.
2. colaborarea cu şcoala (conducere, cadrele didactice etc) sunt părinţi:
- cooperanti - oricând, oricum, oriunde şi oricât este nevoie. Ei au iniţiativă proprie.
- partial cooperanti - în funcţie de diferite interese. Ei pot fi stimulaţi de iniţiativa altora.
- necooperanti.
3. atitudinile faţă de copil, sunt părinţi care:
- supraapreciază - potenţialul momentan al copilului (intelectual, educaţional, comportamental
etc). Ei suprasolicită copilul, obosindu-l.
- subapreciază - potenţialul acestora. Adoptă o atitudine indiferentă inhibitoare. Favorizează
delăsarea, slăbirea voinţei copilului.
- apreciază corect - potenţialul copilului şi ajută la stimularea, valorificarea şi îmbogăţirea
acestuia.
In funcţie de categoria în care se încadrează părintele, acesta trebuie tratat ca atare. De exemplu,
părintele unui copil care are rezultate mai slabe la învăţătură şi care la început a fost cooperant, în
momentul în care la şedinţa cu părinţii se prezintă în plen rezultatele şcolare (iarăşi şi iarăşi slabe) se va
simţi frustrat şi poate nu va mai veni la următoarea şedinţă.
De obicei la şedinţele cu părinţii lipsesc părinţii copiilor problemă, iar observaţiile se fac mereu
părinţilor copiilor fără probleme.
De ce lipsesc acei părinţi? Poate, pentru că au obosit să audă lucruri vechi, pe care le ştiau deja şi
le ştiu prea bine, iar când, întâmplător îi întâlneşti sau îi suni prima lor întrebare este: "Ce prostii a mai
făcut iarăşi?"
Şi atunci ce se poate face pentru a stimula colaborarea cu părinţii acestor copii ? Pe cât posibil,
între consilier şi părinte este recomandată discuţia individuală, iar la şedinţe prezentarea în plen a
rezultatelor şcolare şi absenţelor să se facă doar la cerere. Nu se vor aminti în plen numele copiilor cu
rezultate mai slabe la învăţătură.
În activităţile de consiliere a părinţilor aceştia este bine să afle că:
• Atunci când copilul spune că are drepturi, părintele nu trebuie să se alarmeze;
• Fiecare copil trebuie să fie ascultat cu răbdare, problema trebuie privită din mai multe părţi;
• Atunci când copilul începe să îşi ceară drepturile, părintele trebuie să se bucure, pentru că ar
trebui să vadă în copilul său un viitor cetăţean reponsabil;
• Chiar dacă părinţii nu au învăţat la vremea lor despre drepturile omului la şcoală, niciodată nu
este prea târziu, o pot face odată cu copiii lor;
• Copilul să fie considerat partener la viaţa socială, părintele luându-şi rolul de ghid printre
oameni;
• În această calitate, părintele trebuie să ştie că, un ghid nu jigneşte, nu torturează şi nu încearcă să
supună pe acela pe care îl îndrumă, pe acela pe care doreşte să-l educe frumos;
• Întotdeauna părintele trebuie să ofere modele pozitive de convieţuire cu semenii, este bine să se
privească de la distanţă, prin ochii copilului său şi să-i placă şi lui ceea ce vede.
Consilierul acorda sprijin parintilor si copiilor si asista parintii/potentialii parinti pentru a face
fata dificultatilor psihosociale care afecteaza relatiile familiale, pentru dezvoltarea competentelor
parentale, pentru prevenirea separarii copilului de familia sa si sprijina copiii atunci când apar probleme
în dezvoltarea acestora.
De asemenea, activitatea acestuia in relatia cu parintii prezinta urmatoarele functii:
- depistare, monitorizare, evaluare cazuri;

16
 - informare;
- consiliere/orientare;
Pot beneficia de serviciile sale urmatoarele categorii:
- familii în situatie de risc, de abandonare sau de internare a copilului într-o institutie;
- familiile ai caror copii beneficiaza de serviciile centrului de zi;
- familii ai caror copii sunt institutionalizati;
- familii aflate în situatie de criza (cu parinti despartiti, cu copii cu CES etc.);
- familii (naturale, substitutive sau adoptive) care solicita consiliere pentru cresterea si educarea
copiilor;
- familii (potential) adoptatoare, viitori parinti sau copii.
Principalele activitati ale consilierului in relatia cu parintii constau în:
Informare: se vor furniza clientilor informatii practice despre cresterea si educarea copilului,
informatii cu caracter juridic, informatii medicale, informatii despre alte servicii si programe.
Consiliere si orientare: caracteristica principala a abordarii activitatilor cu familia este
parteneriatul în cresterea si educarea copilului; totodata, programul de consiliere este individualizat, bazat
pe problemele majore cu care se confrunta familia, în special în legatura cu exercitarea rolului educativ al
acesteia.
In cadrul cabinetului de consiliere se desfasoara activitati de informare si sensibilizare privind
problematica copilului si a familiei, de promovare a serviciilor oferite si stabileste relatii de colaborare cu
institutii, organizatii si/sau alte grupuri de suport comunitar;
Fiecare client beneficiaza de o interventie adecvata nevoilor si optiunilor sale; de servicii de
consiliere, sprijin si informare de calitate care îi ajuta sa îsi rezolve eficient problemele cu care se
confrunta, consilierea se realizeaza dupa planul personalizat de interventie ce are obiective specifice care
se stabilesc cu acordul clientului; interventiile se realizeaza cu respectarea confidentialitatii si a dreptului
la imagine si intimitate al persoanei;
De asemenea, sunt derulate o serie de programe de sprijin si educatie parentala pentru formarea si
dezvoltarea competentelor si abilitatilor parentale.
Activitatile cu parintii se referă si la cunoaşterea amănunţită a condiţiilor familiale şi a climatului
educativ (punct avut în vedere când se urmăreşte cunoaşterea şi caracterizarea psihopedagogică a
elevului) în vederea orientării şi îndrumării activităţii educative a părinţilor, mai ales dacă ţinem cont de
tripla funcţie a familiei: reglatoare, socializatoare şi individualizatoare.
Consilierul trebuie să stimuleze participarea şi cointeresarea tuturor părinţilor în realizarea
obiectivelor educative şi chiar a unor activităţi cu caracter instructiv-educativ.
Formele colaborării pot fi: colaborare individuală (vizite, corespondenţe, consultaţii), colaborare
colectivă (adunări, consultaţii, adunări comune cu părinţi şi profesorii clasei, lectorate, conferinţe pentru
părinţi, dezbaterea anumitor teme ce vizează probleme specifice varstei sau probleme de interes general).

1.6 Activitati cu profesorii

In cadrul activitatilor cu profesorii, consilierul va desfasura consultaţii cu acestia în probleme

legate de: cunoaşterea elevilor, înţelegerea problemelor elevilor, sprijin în dezvoltarea lor, asigurarea
echilibrului între cerinţele şcolare şi posibilităţile elevilor, în identificarea cauzelor inadaptării şcolare,
optimizarea relaţiei şcoală-elev.
De asemenea, colaborarea între consilier şi ceilalţi profesori ai clasei trebuie să aibă în vedere
următoarele probleme:
• fiecare profesor să cunoască pe baza fişei de caracterizare psihopedagogică a elevului, a fişei
colectivului şi a activităţii directe clasa şi fiecare elev şi să ofere consilierului informaţii în vederea
completării acestora;
• elaborarea unor programe educative conforme cu sintalitatea colectivului;
• evaluarea rezultatelor acestor programe, identificarea cauzelor ce au condus la aceste rezultate pe
etape în vederea optimizării;
• organizarea de către profesori a bazelor pentru formarea atitudinii cooperant-participative, a
atitudinii faţă de muncă, de ştiinţă etc.;

17
 • promovarea şi manifestarea constantă a unor atitudini consecvente şi principale, obiective în
aprecierea muncii elevilor;
• participarea profesorilor la diferite activităţi iniţiate şi desfăşurate de către colectivul clasei.

1.7 Activitati cu comunitatea

In ceea ce priveste activitatile cu comunitatea, putem mentiona urmatoarele:

Comportamentul moral – civic, atitudinea şi conduita copilului acasă, la şcoală, în societate va
cunoaşte o evoluţie corectă, pozitivă, iar efectul va fi conturarea unei personalităţi puternice,
corespunzătoare societăţii în care trăim.
Dintre activitatile desfasurate de catre consilier cu comunitatea putem enumera:
- tipărirea unui pliant pentru popularizarea diverselor proiecte desfasurate in cadrul activitatii de
consiliere şi obiectivelor sale.
- crearea unei adrese pe Internet pentru discuţii, sugestii, răspunsuri la întrebările beneficiarilor
direcţi
- identificarea în cadrul anumitor zone a unor potenţiali beneficiari ai modulelor de autoformare
- utilizarea informaţiilor vehiculate de module în procesul de formare iniţială a studenţilor din
facultăţile unde partenerii îşi desfăşoară activitatea.
- identificarea unor categorii de teme menite să acopere domenii de interes profesional si social
- elaborarea unor proiecte ample si implicarea în aceste proiecte şi a altor instituţii cu funcţii
educative, ONG-uri, parteneri sociali etc.
 
1.8 Evaluarea activitatilor de consiliere

Este inevitabil ca orice consilier şcolar să se întrebe: cum pot şti dacă mi-am îndeplinit cu succes
obligaţiile profesionale? Nu este suficient să afirmăm: am făcut, în condiţiile date, tot ceea ce conştiinţa
mea profesională îmi spune că era necesar să fac. Uneori, se poate intâmpla să fie suficient şi adevărat
acest lucru şi, totodată, să corespundă cu indicatorii calitativi şi cantitativi care descriu ceea ce era necesar
de făcut, dar acest fapt trebuie demonstrat printr-o convingătoare şi adecvată evaluare şi care trebuie
privit ca un proces continuu şi nu ca un eveniment. Desigur, evaluarea poate deveni operaţională dacă
anterior au fost fixate anumite obiective şi activitatea consilierului s-a centrat pe indeplinirea lor.
Evaluarea eficacităţii activităţilor de consiliere şi orientare şcolară şi profesională trebuie făcută
din unghiuri diferite, având în vedere:
• individul (beneficiile personale pentru cariera sa),
• şcoala (eficacitatea externă a activităţii educative),
• angajatorul (angajabilitatea şi eficienţa pregătirii în şcoli a forţei de muncă),
• societatea (utilizarea raţională a resurselor umane în plan naţional, regional, sectorial).
Criteriul „satisfacţia beneficiarilor" utilizat uneori în evaluarea consilierii şi orientării şcolare şi
profesionale este ambiguu, extrem de subiectiv şi strâns legat de situaţii conjuncturale nerelevante.
Reperele (auto)evaluării activităţii de consiliere şi orientare şcolară şi profesională desfăşurate de
consilierul şcolar sau rapoartele anuale de activitate ale acestuia, trebuie să cuprindă:
• descrierea cadrului general de organizare şi desfăşurare a muncii sale,
• precizarea obiectivelor şi categoriilor concrete de sarcini asumate sau repartizate,
• precizarea programului general de muncă
• resursele umane disponibile,
• resursele materiale, facilităţile şi echipamentele existente: săli, teste, chestionare, calculatoare,
imprimantă, fotocopiator, profile ocupaţionale, programe informatice de consiliere şi orientare şcolară şi
profesională etc.,
• procedura / modelul / strategia cotidiană de lucru - şedinţe cu părinţii, conferinţe, consultaţii
individuale, activităţi în grup, scrierea de articole, acordarea de interviuri pentru mas-media -,
• numărul activităţilor organizate şi participanţilor: şedinţe cu părinţii, profesorii, autorităţile,
conferinţe publice, stagii de formare-perfecţionare, colaborări cu alte instituţii,
• conducerea activităţii (metode, ierarhii, responsabilităţi, asigurarea calităţii consilierii şi
orientării, perfecţionarea personalului, inlăturarea incompetenţei),

18
 • evaluarea rezultatelor cantitative şi calitative prevăzute în planul de muncă sau al activităţii
personale,
• activităţi de prezentare / publicitate / diseminare / informare: articole, rapoarte, interviuri,
pliante, studii, analize, cercetări, sondaje, materiale documentare, sinteze din reviste de specialitate, ziare
de profil sau alte cotidiene, alte produse,
• aprecierea gradului de „incărcare" cu sarcini a fiecărui consilier şcolar şi membru al Cabinetului
sau Centrului, în relaţie cu poziţia, experienţa şi remuneraţia sa,
• numărul de elevi / absolvenţi care continuă studiile în niveluri superioare de educaţie şi
formare, a celor care se incadrează în muncă, rata abandonului şcolar, a repetenţiei etc.,
• gradul de satisfacţie, eficienţa activităţii, calitatea relaţiilor cu publicul etc. obiectivate prin
chestionare, interviuri, evaluări externe,
• concluzii, observaţii, recomandări.
Cand se demareaza o evaluare a ofertei serviciilor de consiliere a carierei, motivele pot fi diferite:
• de natură financiară,
• din motive de politică a educaţiei şi formării profesionale,
• pentru ameliorarea calităţii interne a activităţii serviciilor de consiliere a carierei,
• pentru angrenarea serviciilor de consilierea carierei într-o strategie mai largă, de natură socio-
economică, proiectată la nivel local, regional, naţional.
Principalele metode şi tehnici de evaluare sunt:
• observaţia,
• ancheta externă,
• ancheta internă,
• studiul de caz,
• inter-evaluarea unor Cabinete sau Centre,
• compararea rezultatelor şi evoluţia clienţilor cu un grup martor dint-o localitate unde nu există
incă un anumit tip de serviciu etc.
Un instrument de evaluare, ilreprezinta scala de apreciere (de exemplu, în 3-5 trepte sau cu note
de la 1 la 10) pentru a fi utilizată atât pentru autoevaluare, cât şi de către evaluatori externi.
Exemple de itemi care ar putea fi incluşi într-o astfel de listă (1 = niciodată, 2 = uneori, 3 =
moderat, 4 = adesea, 5 = totdeauna):

1 2 3 4 5
Disponibilitatea consilierului şcolar pentru toţi
elevii
Acceptarea necritică a elevilor şi a întregii lor arii
de probleme
Oferirea tuturor informaţiilor de care elevii au
nevoie
Rezolvarea operativă a problemelor, conflictelor,
situaţiilor de criză
Asigurarea unei legături permanente cu familiile
elevilor
Perfecţionarea profesională continuă a
Efectuarea de sondaje, cercetări, investigaţii cu
privire la opţiunile şcolare şi profesionale ale
elevilor
Apelarea părinţilor la serviciile consilierilor şcolari
Solicitarea consilierilor şcolari de către alţi
profesori din şcoală pentru rezolvarea anumitor
probleme educative sau specifice orientării
Alte situaţii (care?)

19
 Activităţi care dau conţinut şi justificare muncii consilierului şi constituie repere / criterii pentru
actul evaluării:
• stabilirea de obiective şi sarcini în conformitate cu nevoile identificate ale elevilor,
• consilierea şcolar-profesională a elevilor, individuală sau în grup,
• predarea ariei curriculare Consiliere şi Orientare, exersarea tehnicilor de autoevaluare, căutare a
unui loc de muncă, dezvoltarea aptitudinilor de comunicare ale elevilor,
• căutarea, producerea, sistematizarea şi furnizarea de informaţii complete şi accesibile, de natură
să faciliteze luarea deciziei de către elevi cu privire la carieră,
• asigurarea legăturii cu familiile elevilor, comunitatea, autorităţile, conducerea şcolii, cu alţi
profesionişti din domeniu,
• colaborarea cu alte cadre didactice în scopul utilizării potenţialului de consiliere şi orientare
şcolară şi profesională a celorlalte discipline şcolare,
• rezolvarea problemelor şi sprijinirea elevilor care au dificultăţi de invăţare, de relaţionare cu
părinţii, colegii, profesorii, comunitatea, autorităţile sau au trecut prin diferite situaţii de criză,
• sprijinirea şi consilierea părinţilor pentru îndeplinirea corectă a rolului lor educativ, creştere,
dezvoltare şi asigurare a sănătăţii psihice şi fizice a copiilor,
• sprijinirea celorlalte cadre didactice în rezolvarea unor situaţii speciale, de natură
psihoeducativă, intâmpinate în activitate acestora la clasă,
• testarea elevilor cu instrumente psihologice adecvate, interpretarea rezultatelor şi oferirea de
sfaturi şi recomandări fundamentate elevilor, în scopul sprijinirii / conturării alegerilor lor şcolare şi
profesionale,
• efectuarea de sondaje, cercetări şi investigaţii asupra cererilor, opiniilor şi alegerilor elevilor cu
privire la aria problematicii legate de carieră,
• acordarea de consultaţii personale elevilor şi punerea în practică de strategii individualizate de
rezolvare a problemelor sau dificultăţilor intâmpinate de aceştia,
• aplicarea şi diseminarea, a bunelor practici utilizate în activitatea de consiliere şi orientare
şcolară şi profesională,
• planificarea şi utilizarea raţională a timpului, resurselor materiale, echipamentelor şi facilităţilor
de care dispune instituţia,
• acţionarea în favoarea elevilor, apărarea drepturilor, cerinţelor şi opţiunilor acestora şi
sprijinirea lor pentru a le pune în practică,
• acţionarea pentru îndeplinirea responsabilităţilor profesionale prin: asigurarea unui fundament
teoretic al activităţii de consiliere; operarea in consens cu nevoile clienţilor, şcolii, comunităţii;
autoperfecţionarea profesională; participarea la viaţa ştiinţifică a domeniului; acţionarea în practica
actului de consiliere în concordanţă cu normele etice şi deontologie stabilite de asociaţiile profesionale;
autoimpunerea de standarde profesionale care să vizeze calitatea intervenţiilor, confidenţialitatea,
eficienţa, imparţialitatea, acceptanţa, cooperarea, perseverenţa, entuziasmul, curajul profesional,
flexibilitatea, iniţiativa, accesibilitatea, transparenţa, coerenţa serviciilor, empatia, creativitatea, răbdarea,
onestitatea şi loialitatea, respectul celorlalţi, toleranţa, obiectivitatea, stabilitatea emoţională,
automotivarea, moralitatea, asumarea responsabilităţii deciziilor personale, deschiderea la alternative.
Referitor la rata „incărcării" fiecărui consilier şcolar (nr. elevi/consilier) aceasta variaza între 200
şi 1000 de elevi pe an şcolar, în funcţie de:
• tipul de probleme specifice ridicate de elevi, părinţi, profesori,
• baza materială şi facilităţile existente în şcoală, cabinet sau Centrul de Asistenţă
Psihopedagogică,
• susţinerea activităţii de către directorul şcolii, inspectorul şcolar, cadrele didactice, instituţii din
domeniul educaţiei, muncii sau de către ONG-uri,
• specificul unităţii şcolare, diversitatea tipurilor de probleme care trebuie rezolvate: consiliere,
orientare, dificultăţi de învăţare, probleme de disciplină, soluţionarea conflictelor, educaţie sexuală,
prevenirea utilizării drogurilor şi/sau alcoolului, probleme familiale ale copilului etc.
In procesul evaluării, din punct de vedere cantitativ, se are în vedere:
• numărul de elevi / persoane care au apelat la serviciile oferite de Cabinet sau de Centrul de
Asistenţă Psihopedagogică,

20
 • numărul de persoane care şi-au găsit o slujbă sau au ales o şcoală pentru continuarea studiilor
după trecerea pe la Centru sau Cabinet,
• numărul de persoane care au urmat cursuri de recalificare / perfecţionare la sugestia
consilierilor etc.
Evaluarea propriu-zisă înseamna măsurarea printr-o metodă considerată satisfăcător de exactă de
ambele părţi (evaluator-evaluat), care să diminueze maxim posibil subiectivismul sau interpretările
colaterale. Astfel, se vor utiliza mai multe instrumente şi modalităţi de evaluare, dominant calitative, dar
care au şi suficiente elemente de natură cantitativă:
• cele da natură calitativă se referă la: satisfacţia beneficiarilor, sentimentul de utilitate a
demersurilor puse în lucru, schimbarea în planul imaginii de sine, încrederea personală, flexibilitate şi
adaptabilitate, ameliorarea comportamentelor de comunicare,
• cele de natură cantitativă se referă la: numărul de clienti din diferite categorii de persoane care
au beneficiat de consultaţii, informaţiile oferite de consilieri sau serviciile de consiliere şi orientare
şcolară si profesională, rata continuării studiilor în niveluri superioare de invăţământ sau de angajare pe
piaţa forţei de muncă etc.
Pentru aceasta se vor utiliza ca materiale şi instrumente de evaluare: chestionare, grile de evaluare,
interviuri ale clienţilor, opiniile experţilor externi etc.
Reperele orientative privind evaluarea:
1. evaluarea la nivel instituţional:
• creşterea adresabilităţii şcolii, evidenţiată prin sporirea numărului de elevi înscrişi,
• creşterea duratei medii de rămânere în şcoală a elevilor,
• orientarea elevilor spre profiluri şi specializări nou înfiinţate, în concordanţă cu cerinţele de
forţă de muncă, cu direcţiile principale ale dezvoltării economice şi sociale locale şi ale regiunii,
• existenţa unei strategii de orientare şcolară şi profesională, de consiliere şi dezvoltare a şcolii, în
comun discutată şi aprobată de personalul didactic al scolii,
• identificarea nevoilor locale cu privire la dezvoltarea economică şi socială în conformitate cu
tradiţiile comunităţii în planul muncii, a cererii de educaţie la nivelul elevilor, părinţilor, infrastructurii
necesare pentru aceasta,
2. evaluarea predării ariei curriculare Consiliere şi Orientare:
• existenţa unui plan-cadru de predare a ariei curriculare Consiliere şi Orientare, care să răspundă
nevoilor de identificare ale populaţiei ţintă,
• graduarea complexităţii şi ariei de acoperire a domeniului Consiliere şi Orientare de-a lungul
unui an şi de-a lungul unui ciclu de învăţământ,
• alternarea activităţilor practice cu cele de predare teoretică, de simulare sau exersare a situaţiilor
specifice activităţii de consiliere şi orientare şcolară şi profesională, de căutare a unui loc de muncă,
3. evaluarea personalului:
• existenţa unui plan de muncă detaliat, desfăşurat pe durata unui an şcolar, cuprinzând
obiectivele, conţinutul activităţilor, resursele didactice necesare, metodele puse în lucru, modalităţile de
evaluare preconizate,
• existenţa unei fişe a postului care să cuprindă conţinutul activităţilor, obligaţiile şi
responsabilităţile care-i revin fiecărui consilier,
4. evaluarea rezultatelor la nivelul diferitelor categorii de beneficiari:
• numărul de elevi, părinţi, profesori care au beneficiat de consultaţii de specialitate în domeniul
consilierii şi orientării şcolare şi profesionale,
• opiniile beneficiarilor cu privire la utilitate consilierii, natura informaţiilor şi serviciilor oferite,
gradul de satisfacţie resimţit etc.
• categoriile de materiale scrise şi oferite clienţilor pentru consultare,
• asistarea şi consilierea psihologică a beneficiarilor cu probleme de invăţare, adaptare şcolară,
socială, tulburări de comportament, indecizie cu privire la carieră, cu diferite categorii de handicap,
• beneficiari din cadrul diferitelor categorii de persoane defavorizate,
• diminuarea numărului de cazuri de abandon şcolar, creşterea frecventării şcolii, ameliorarea
rezultatelor şcolare,
• creşterea numărului de întâlniri pozitive ale consilierului cu elevii şi parintii

21
 Există o permanentă presiune asupra consilierii şi orientării şcolare şi profesionale de a rezolva
sau ameliora discrepanţele sau decalajele dintre sistemul de educaţie şi formare profesională si piaţa
muncii, de a contribui la reducea la maxim a ratei generale a şomajului, a duratei acestuia şi a celui din
rândul tinerilor, a contribui la diminuarea inegalităţii şanselor femeilor pe piaţa muncii, a realiza
integrarea socio-profesională a imigranţilor şi refugiaţilor etc.
Efectele economice ale consilierii şi orientării şcolare şi profesionale sunt dificil de evaluat pentru
că ar fi neetic să existe un grup martor care să nu beneficieze de servicii de consiliere şi orientare şcolară
şi profesională.
Eficienţa consilierii şi orientării oferite a fost studiată prin calcularea ratei cost-beneficiu şi
evaluarea calităţii serviciilor.

FIŞA DE EVALUARE
A ACTIVITĂŢII CONSILIERULUI DIN CSAP – CIAP

An şcolar………………

Numele şi prenumele:………..
Şcoala:………………………..
Funcţia:……………………...

Nr. Punctaj Punctaj

crt. CARACTERISTICI EVALUATE etalon acordat
(autoeval.)
I. ACTIVITATEA DE CONSILIERE-BENEFICIARI 35p (total)
1. Consiliere elevilor (elevi supradotaţi; elevi cu rezultate slabe 15p
la învăţătură; elevi în situaţie de abandon şcolar; elevi cu
tulburări de comportament; elevi consumatori de droguri,
tutun, alcool; consiliere pre şi post SIDA; elevi cu dificultăţi
de adaptare şcolară, relaţională; elevi cu alte tipuri de
dificultăţi….)
- individuală
- de grup
2. Consilierea părinţilor 5p
- individuală
- de grup
3. Consilierea cadrelor didactice 5p
-individuală
-de grup
4. Activităţi OSP 10p
-informare
-aplicare de chestionare
II. MANAGEMENT 25p (total)
1. Întocmirea – actualizarea - completarea documentelor CSAP, 15p
CJAP
- Planul managerial
- Raportul de activitate lunar, semestrial, anual
- Regulamentul de ordine interioară
- Fişa postului
- Fişa de evaluare
2. Elaborarea-actualizarea instrumentelor CSAP 3p
3. Atragerea de resurse 2p
- Atragerea de sponsorizări, donaţii
- Implicarea în diferite proiecte educaţionale (cu finanţare
UE, BM etc)
4. Munca în reţea 5p

22
 - Colaborare în reţeaua de consiliere; cu alte instituţii/ONG
- Colaborare cu instituţiile coordonatoare (CJAP, CCD,
ISMB, MEC, ISE…)
III. INFORMARE, DISEMINARE, IMAGINE, VIZIBILITATE 15p(total)

1. Informare 4p
- Pliante
- Postere, afişe
- Alte materiale
2. Imaginea instituţiei, publicitate 3p
- Articole ziare, reviste, broşuri, panoul şcolii
- Interviuri radio, TV
- Alte materiale pentru sporirea vizibilităţii
3. Materiale realizate, cercetare, 8p

- Studii
- Sondaje
- Cercetări
- Broşuri, reviste editate
- Cărţi publicate
IV. ACTIVITĂŢI ÎN CADRUL ŞCOLII 10p(total)
1. Participare la 10
- Comisii metodice, administrative ale şcolii
- Ore de dirigenţie
- Lectorate cu părinţii
V. ACTIVITĂŢI ÎN AFARA ŞCOLII 15p(total)
1. Colaborare cu ONG - uri şi alte instituţii: proiecte iniţiate, 3p
parteneriate, protocoale de colaborare
2.
Participare la 7p
- sesiuni ştiinţifice
- sesiuni de comunicări
- ateliere de lucru
- programe educaţionale pe diverse teme
3. Inspecţii 1p
4. Formare profesională 4p
- participare la cursuri de perfecţionare (ISE, CNROP, CCD,
UNIVERSITĂŢI, alte organizaţii, ONG)
- cursuri de perfecţionare/seminarii pentru cadre didactice,
părinţi din şcoală, alte şcoli
- schimburi de experienţă, stagii de mobilitate
burse
TOTAL PUNCTAJ POSIBIL 100(total)

TOTAL PUNCTAJ OBŢINUT

Transpunerea punctajului în calificative:

80 - 100 puncte - foarte bine
50 - 79 puncte - bine
30 - 49 puncte - satisfăcător
0 - 30 puncte – nesatisfăcător

Am luat la cunoştinţă, Coordonator CJAP, Director,

CAPITOLUL 2

23
 METODE ŞI TEHNICI UTILIZATE ÎN CONSILIERE
METODE DE INFORMARE (INDIVIDUAL/ GRUP)

2.1 Prezentarea si promovarea serviciilor oferite (pliante, postere, web site etc.)

Promovarea serviciilor de marketing asupra pieţei forţei de muncă se pot realiza prin:
- proiecte profesionale şi/sau de carieră, care definesc politica proprie în construcţia devenizării şi
realizării socio-profesionale; rutele şcolare şi profesionale, competenţele şi nivelurile de performanţă
cerute de viitoarele profesii, oportunităţi de carieră etc.;
- târguri ale forţei de muncă – prin care vin în contact cu ofertanţii unor locuri posibile de muncă,
unde participă la interviuri etc.;
- consultarea unor reviste de specialitate, a unor pliante de prezentare etc.;
- consultarea unor pagini web, site-uri cuprinzând informaţii utile consilierii;
- elaborarea unor scrisori de intenţie care, împreună cu CV-ul, prezintă competenţele
solicitantului, interesele şi motivaţiile pentru respectivul lor de muncă, intenţiile privind dezvoltarea
firmei; eventual proiecte manageriale.

2.2 Analiza ofertelor educationale

Oferta educaţionala - Liceu tehnologic şi Şcoala de Arte şi meserii

*Domeniu agricultură: calificare profesională – Lucrător în cultura plantelor
*Profil resurse naturale şi protecţia mediului : calificare profesională – Tehnician ecolog şi
protecţia mediului
*Profil resurse naturale şi protecţia mediului: specialitatea – Tehnician în agricultură (curs cu
frecvenţă redusă)
*Profil tehnic: calificare profesională – Tehnician proiectant CAD
*Profil resurse naturale şi protecţia mediului : calificare profesională – Tehnician analize produse
alimentare
*Profil servicii: calificare profesională – Tehnician în activităţi financiare şi comerciale
*Domeniu industrie mecanică: calificare profesională – Lucrător în mecanică agricolă

Analiza ofertei educaţionale se realizeaza concret prin:

- analize SWOT
- planuri de îmbunătăţire – puncte slabe, descriptori de performanţă

2.3 Analiza profilelor ocupationale

Chestionarul de Interese Vocationale Jackson (JVIS, Jackson Vocational Interest Survey) a fost
creat pentru a oferi un instrument eficient de masurare a profilelor vocationale, care sa fie scorabil atât
manual, cât si computerizat, în vederea estimarii intereselor vocationale ale persoanelor de ambele sexe,
de-a lungul unui set comun de dimensiuni. Fiind o tehnica utila în consilierea ocupationala si în luarea
deciziilor, instrumentul are cea mai mare utilitate în mediile în care sunt luate aceste decizii. Aceste medii
includ scoli si colegii, centre universitare de consiliere, agentii si oficii de ocupare a fortei de munca,
inclusiv cele din afaceri si industrie, centre de reabilitare vocationala si de consiliere si de altfel orice alt
mediu în care un individ doreste sa întreprinda explorarea carierelor posibile pentru el.
Chestionarul JVIS consta în 289 de perechi de afirmatii, acesti itemi descriind activitati
ocupationale. Itemii sunt aranjati si analizati într-un format menit sa maximizeze usurinta scorarii si sa
produca grupuri scalare în functie de familiile de interese ocupationale.
JVIS scoreaza intr-un numar de 34 de scale de interese, care se impart in scale de Roluri de munca
si scale de Stiluri de munca. De asemenea, profilul JVIS calculeaza indici de similaritate cu un numar de
32 de clustere ocupationale si 350 de profile ocupationale, precum si scoruri pe 10 teme ocupationale
generale. Profilul JVIS ofera si coduri Holland si este caracterizat de scorarea in trei scale de validare.
Profilele ocupationale JVIS
Datele din care rezulta profilurile ocupationale modale in Romania sunt formate pe baza a peste

24
82000 de chestionare JVIS, aplicate pentru un numar de 350 de ocupatii din România, cu sprijinul Bancii
Mondiale si a Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei din România.
CDI este un inventar de interese care identifica preferintele clientului pentru anumite ocupatii
dintr-o larga lista de alternative. Acest inventar are o aplicabilitate extinsa (elevi, studenti, adulti) si
beneficiaza de un vocabular accesibil. Inventarul este util în planificarea si schimbarea carierei, mai ales
în domeniul serviciilor, tehnic, tehnologic si pentru acele profesii care necesita pregatire universitara.

2.4 Consultarea bazelor de date despre studii si formare

Utilizarea tehnologiilor informatice în consilierea carierei este dependenta de dezvoltarea

tehnologica în domeniul informaticii - calculatoare cu mari resurse de memorie si capabile sa stocheze
baze de date voluminoase despre studii si formare.
In acest sens exista o serie de programe de cautare a informatiilor: programe de gasire a datelor
stocate, dupa anumite criterii, în baze de date, de marimi si complexitati variabile, programe de furnizare
a informatiilor în scopul constientizarii oportunitatilor; programe de informare cu privire la reteaua
scolilor si institutiilor de educatie si formare profesionala; programe de sprijinire a luarii deciziilor:
programe care ajuta indivizii în analizarea factorilor ce influenteaza sau de care trebuie tinut cont în
luarea unei decizii, „propunând” si cai sau variante de urmat; programe de sprijin în elaborarea unui
Curriculum Vitae (CV), redactarea unei scrisori de prezentare sau completarea unor formulare tipizate;
programe de dezvoltare a aptitudinilor de cautare a unei slujbe; aplicatii cross-curriculare; teste
psihometrice pentru masurarea unor aptitudini, teste de personalitate etc.; sisteme multimedia: programe
complexe care înglobeaza mai multe categorii de date (sunet, imagine, text).
Cu alte cuvinte, cele mai multe resurse si servicii din domeniul consilierii carierei utilizeaza
facilitatile tehnologiei informatiei si se refera la: instrumentele de (auto)evaluarea clientilor /
beneficiarilor cu privire la aptitudinile, capacitatile, deprinderile achizitionate etc., proces menit sa
contureze o imagine de sine realista, sa conduca la constientizarea resurselor personale ce pot fi optimal
dezvoltate prin educatie si munca în interes personal si social; managementul informatiilor cu privire la
alternativele din aria educatiei si formarii profesionale si ofertei pietei fortei de munca; instrumente si
informatii care sa faciliteze managementul personal.
În cazul în care consultarea se face în baze de date ale altor furnizori de informatii, utilizatorul
trebuie avertizat cu privire la faptul ca responsabilitatea pentru rezultatele afisate revine unei alte
institutii.

2.5 Valorificarea resurselor media (presa scrisa, TV, radio)

Orientarea şcolara şi profesionala presupune informarea tuturor celor antrenaţi în realizarea ei -

profesori, părinţi, copii - asupra şcolilor şi profesiunilor ce ar putea constitui obiectul opţiunilor.
Resursele media deţin un rol important în acest sens.
Avantajul acestor mijloace (radioul, televiziunea, filmul, presa scrisa, diverse îndrumătoare şi
materiale tipărite etc.) constă în aceea că oferă informaţii preţioase, formă accesibilă, unui număr mare de
beneficiari cu privire la diverse aspecte - psihopedagogice, medicale, sociologice şi economice - pe care
le solicită o profesiune sau alta. Influenţa lor se poate repercuta direct asupra alegerii propriu-zise sau
indirect asupra pregătirii psihologice. Cu toate acestea, specialiştii sunt de părere că mijloacele media nu
rezolvă problema informării, intervenţia şcolii pentru dirijarea ei în concordanţă cu particularităţile
individuale ale elevilor şi cu cerinţele societăţii impunandu-se cu necesitate.

2.6 Expuneri în cadrul conferintelor

Consilierul va realiza o expunere în public asupra unei teme din domeniul sau de activitate, cu
intenţia in primul rand de a informa, de a instrui. Expunerea in cadrul conferintelor se realizeaza cu
scopul de a dezbate şi de a hotărî asupra unor probleme curente şi de perspectivă ale activităţii lor.
Consilierul va raspunde intrebarilor adresate din partea audientei, in linii largi.

2.7 Lecturi personale

25
 În epoca exploziei informationale, lectura rămâne nu numai o activitate strict literar-culturală şi o
metodă esentială de instruire, ci tinde să devină şi o tehnică indispensabilă de informare şi de
documentare, operatiuni absolut utile în activitatea omului modern.
Dupa ritmul lecturii aceasta poatre fi:
- lectura lenta (in gand sau mintala), silentioasa, de profunzime, consacrata intelegerii textelor
tehnice, literare, filozofice;
- lectura rapida utila ptr o promta sesizare a datelor exacte sau ideilor principale din text, sau
obtinerea unei vederi globale asupra unui cuprins
După modelul de realizare a lecturii personale se practică tehnici eficace, cum ar fi:
- lecturile critice, care invită la analize interpretative subtile, ajutându-1 pe cititor să meargă
„dincolo de materialul la care se face referire explicită.", să înţeleagă semnificaţiile mult mai largi care se
găsesc în „subtextul frazelor", să desprindă din contextul acestuia anumite concluzii
- lecturile paralele, care scot în evidenţă ceea ce este comun şi ceea ce este este cu adevărat
specific unor texte
- lectura explicativă, ca citire pe fragmente cu explicarea cuvintelor şi expresiilor necunoscute, cu
extragerea şi formularea ideilor principale ;
- lectura problematizată, condusă de anumite întrebări-problemă adresate în prealabil de profesor,
la care elevii urmează să caute în mod activ răspunsurile cuvenite ;
- lectura-investigalie de text, în analiza unor texte literar-ştiinţifice, filozofice etc. originale sau a
unor fragmente din acestea, a documentelor istorice scrise etc.;
- lectura-lineară, o primă lectură de formare a unei imagini incipiente asupra cuprinsului unui text;
- lectura selectivă, de reţinere a unor informaţii specializate ;
- lectura continuă de informare ;
- lectura cu caracter analitic sau cu caracter sintetic ;
- lectura dirijată, în cursul căreia profesorul, prin indicaţiile sale, orientează procesul de gândire al
elevilor ;
- lectura liberă sau autodirijată ;
- lectura de asimilare, a tuturor celor care pregătesc un examen, de exemplu.
Problema se pune însă nu numai în ideea de a ajuta elevii să stăpânească asemenea tehnici, ci şi de
a-i deprinde să treacă cu uşurinţă de la o tehnică la alta, să folosească prin alternanţă diferitele tehnici de
accelerare sau de încetinire a ritmului lecturii în timp şi în loc, după cum o cere succesiunea sarcinilor de
invăţare, ceea ce ar preveni practica unor tehnici stereotipe sau rudimentare de citire şi recitire.

2.8 Vizionarea unor casete video

Filmele artistice si documentare cu subiecte semnificative pentru educatie pot constitui una dintre
cele mai profitabile modalitati de consiliere a subiectilor educationali.
Dar filmul ramine mijlocul, si nu scopul in sine al consilierii. Pentru ca procesul de consiliere sa
fie eficient, este necesar managementul vizionarii de filme: pregatirea subiectilor educationali pentru
aceasta activitate, stabilirea obiectivelor urmarite, organizarea activitatii, dezbaterea propriu-zisa si
elaborarea si valorificarea concluziilor. Alegerea filmului potrivit virstei si preocuparilor subiectilor
educationali, antrenarea acestora in vizionarea de filme, personalizarea activitatii in asa fel incit elevii sa
se simta vizati, sint citeva conditii ale eficientei vizionarii de filme.
Vizionarea unor emisiuni TV, video-casete, prin care se prezintă diverse domenii profesionale,
medii de muncă in cadrul consilierii pentru cariera.

CAPITOLUL 3

26
 METODE DE LUCRU (INDIVIDUAL/ GRUP):

Pornind de la etimologia cuvântului (grecescul methodos: odos = cale, drum; metha = spre, catre),
putem spune ca metoda reprezinta „un drum spre..., cale de urmat în vederea atingerii unui scop
determinat sau mod de urmarire, de cautare, de cercetare si descoperire a adevarului; drum care conduce
la cunoasterea realitatii si la transformarea acesteia pe baza cunoasterii”.

3.1 Metode de cunoastere / autocunoastere

Dintre metodele de cunoastere a personalitatii elevului aminitim:

Observatia psihosociala – presupune un contact direct cu realitatea colectivului asigurand
obtinerea unor date reale, care vor fi prelucrate si interpretate. Avantaj: consilierul detine cunostinte
psihopedagogice si poate efectua astfel de observatii; fiind un observator din interior, nu va influenta
fenomenul supus observarii, in sensul denaturarii acestuia.
Tehnicile sociometrice sunt destinate inregistrării şi măsurării configuraţiei şi relaţiilor
interpersonale din interiorul unui grup social. In ansamblul tehnicilor sociometrice sunt incluse testul
sociometric, matricea sociometrică, indici sociometrici, sociograme, cadrane sociometrice.
Metoda chestionarului - se bazează pe formularea unor intrebări la care elevii răspundă verbal sau
scris.
Modul in care sunt formulate si organizate intrebările au rolul de a determina obţinerea unor
răspunsuri fidele, sincere si complete.
Metoda scărilor de opinii şi atitudini (scările de apreciere)
Se caracterizează prin posibilitatea elevilor de a-si exprima opiniile sau părerile in legătură cu
fenomenele supuse cunoaşterii diferenţiat sub aspectul intensităţii. Răspunsurile sunt ordonate sub formă
ascendentă sau descendentă in funcţie de intensitatea, fermitatea sau numarul de subiecti inclusi care
corespund opiniei respondentului.
Metoda aprecierii obiective a personalităţii - urmăreşte aprecierea făcută de elevi asupra diferitelor
componente ale personalităţii propriilor colegi (atitudini, inteligenţă, caracter, temperament, calităţi
individuale ale proceselor psihice).
Este un instrument util pentru cunoaşterea modului in care normele morale sunt asimilate şi
integrate in viaţa internă a colectivului, jalonând activitatea şi comportamentul elevilor, contribuind la
educarea simţului responsabilităţii in formularea unor judecăţi de valoare cu privire la calităţile moral-
volitive ale colegilor (atitudinea faţă de invăţătură, cinstea, sinceritatea, spiritul organizatoric,
colegialitatea, disciplina, ambiţia, respectul, etc.).
Metoda aprecierii obiective este eficientă pentru că ajută consilierul in surprinderea atmosferei
morale ce există în colectivul respectiv, in cunoaşterea locului pe care elevul il ocupă in ierarhia morală a
colectivului pentru fiecare insuşire in parte, a fluctuaţiilor de la o insuşire la alta in ansamblul celorlalte şi
pentru că stimulează procesul cunoaşterii reciproce intre elevi.
Metoda experimemului acţional-ameliorativ - presupune introducerea unor modificări care să
determine un alt mod de desfăşurare ulterioară a fenomenelor. Modificările introduse decurg in mod
riguros din ceea ce s-a intâmplat până in acel moment in colectiv. Aceste moditicări conduse şi controlate
acţionează impreună cu celelalte influenţe mai puţin determinate. Caracteristica experimentului actional-
ameliorativ este aceea că presupune o dublă determinare-retroactivă şi proactivă, asigurând
interdependenţa dintre toate cele trei componente, cunoaştere-acţiune-rezultat.
Principalele metode de autocunoaştere a personalităţii sunt:
- autocaracterizarea – structurată de către consilier şi realizată cu sprijinul logistic şi metodic al
acesteia, mai cu seamă în ceea ce priveşte utilizarea corectă a unor instrumente precum testele,
portofoliile, referinţele etc;
- autoevaluarea – potrivit unor baremuri şi criterii de performanţă cu ajutorul unor tehnici cât mai
obiective.
Elementele externe şi interne care concură la formarea imaginii de sine sunt;
Elemente externe:
• Ajutaţi copilul şi adolescentul să se descopere pe sine
• Încurajaţi autoreflexia

27
 • Ajutaţi tinerii să îşi identifice structurile Eului
• Discutaţi cu elevii modul în care structurile Eului le influenţează convingerile, emoţiile şi
comportamentele
• Valorizaţi aspectele pozitive ale copilului şi adolescentului
Elemente interne:
• Observarea propriilor gânduri, emoţii, comportamente
• Informaţii verbale şi nonverbale primite de la alte persoane
• Analiza retrospectivă a traiectului de viaţă
• Estimarea resurselor individuale şi sociale
• Identificarea intereselor
• Analiza aspiraţiilor şi scopurilor
• Identificarea priorităţilor
• Analiza valorilor personale
O metodă eficientă de cunoaştere de sine este aşa numita tehnică SWOT (iniţialele de la cuvintele
din limba engleză strengths = puncte tari, weakness = puncte slabe, opportunities = oportunităţi, threats =
ameninţări).
Metoda presupune identificarea de către elev:
1. - a cât mai multe puncte tari în personalitatea sa, în convingerile, atitudinile şi comportamentele
sale (de exemplu: nu fumez, îmi place natura, am mulţi prieteni, iubesc animalele, sunt vesel şi optimist,
am umor, dorm bine, mă simt iubit de părinţi etc.); este important ca elevul să nu considere "puncte tari"
doar calităţi deosebite sau succese mari (de ex.: sunt primul în clasă, am câştigat concursul judeţean de
atletism);
2. - a doua sau trei puncte slabe pe care ar dori să le diminueze cat de curând sau poate chiar să le
elimine (sunt dezordonat, mă irit uşor); nu este necesar să se epuizeze lista cu puncte slabe personale.
Elevii se pot focaliza la un anumit moment doar pe una, două, maxim trei neajunsuri personale; scopul
este de a încerca ca acestea să fie depăşite şi nu ca elevul să se simtă copleşit de ele. Este important să
evităm etichetarea lor ca defecte; cuvântul neajuns sau punct slab permite elevului să perceapă
posibilitatea de remediere. Punctele slabe să nu fie descrise în termeni generali (de exemplu: nu sunt bun,
nu sunt inteligent, nu sunt generos) ci să fie operaţionalizate în aspecte mai concrete, observabile (de
exemplu: am rezultate şcolare slabe la chimie);
3. - a oportunităţilor pe care se poate baza în dezvoltarea personală (de exemplu: am un frate mai
mare care mă ajută, am prieteni suportivi, am părinţi care mă iubesc, am camera mea, învăţ la o şcoală
bună, am resurse financiare, am acces la multe informaţii); se va discuta modul în care aceste oportunităţi
pot şi trebuie să fie folosite;
4. - a ameninţărilor care pot periclita formarea unei stime de sine pozitivă (de ex.: renunţ uşor,
conflicte în familie, părinţi divorţaţi, situaţie financiară precară, părinte decedat, boală cronică); se va
discuta modul în care aceste ameninţări pot să influenţeze stima de sine, dacă sunt ameninţări reale sau
imaginare şi căile prin care pot fi ele depăşite.
Aceeaşi tehnică poate fi utilizată şi în alte variante - de exemplu, patru colegi sunt rugaţi să
realizeze evaluările de tip SWOT pentru cel de-al cincilea coleg din grupul de lucru, respectând aceleaşi
principii enumerate mai sus. Se vor discuta în grup evaluările, după care rolurile se inversează, astfel încât
fiecare elev să primească evaluări SWOT de la grupul său de lucru. Se recomandă tehnica SWOT pentru
analiza oricărei probleme cu care un elev/un grup de elevi se confruntă şi a resurselor şi punctelor
vulnerabile în rezolvarea ei.
Comunicarea interpersonală este una dintre sursele de autocunoştere. Un cunoscut model teoretic
care explică relaţia autocunoaştere - cunoaştere este cel numit "fereastra lui Johari". Modelul ne ajută să
înţelegem proporţia dintre informaţiile pe care le ştim noi despre noi înşine, capacitatea noastră de auto-
dezvăluire şi modul în care ne percep alţii. Modelul are forma unei ferestre, în care fiecare din cele patru
zone are o anumită semnificaţie. Prima zonă cuprinde acele informaţii care imi sunt accesibile atât mie cât
şi celorlalţi. Această zonă este denumită "fereastra deschisă" (atât pentru mine cât şi pentru ceilalţi). Cea
de-a doua zonă cuprinde informaţii pe care ceilalţi le-au sesizat la mine, fără ca eu să fiu conştient de ele.
Astfel o persoană poate afla mai multe despre sine prin atenţia acordată feed-back-ului pe care îl dau
celelalte persoane. Zona a treia cuprinde informaţii pe care numai eu le conştientizez şi le ştiu despre
mine, dar nu sunt dispus să le exteriorizez; ele sunt, prin urmare, inaccesibile pentru celelalte persoane.

28
Aceste informaţii devin publice doar în situaţia în care persoana doreşte acest lucru, prin auto-dezvăluiri.
Zona a patra cuprinde informaţii care nu imi sunt accesibile nici mie, nici celorlalţi. Pot accesa aceste
informaţii, pot să aflu mai multe despre mine, doar dacă îmi dezvolt abilităţile de autocunoaştere (unul
dintre obiectivele fundamentale ale orelor de consiliere şi orientare). Dimensiunile "ferestrei" sunt
relative, în funcţie de starea afectivă a persoanei, natura relaţiei cu interlocutorul, subiectul în discuţie.

Informaţii pe care le Informaţii pe care nu le am

ştiu despre mine despre mine
Informaţii I. II.
accesibile altora Deschis către mine Închis către mine
Informaţii III. IV.
inaccesibile altora Închis către alţii Blocat

Fereastra lui Johari

Există inai multe stiluri de autodezvăluire şi receptare de feed-back de la alţii.

Stilul I descrie o persoană care nu este receptivă la feed-back-ul celorlalţi dar nici nu este
interesată să facă dezvăluiri personale. Persoana pare necomunicativă şi distantă.
Stilul II descrie o persoană care este deschisă la primirea feed-backurilor de la celelalte persoane
dar nu este interesată în auto-dezvăluiri voluntare. O astfel de persoană este reţinută în auto-dezvăluiri,
pentru că nu are încă suficientă incredere în ceilalţi. Poate să fie deschisă şi să-şi asculte interlocutorul
fără însă a se exprima pe sine foarte mult.
Stilul III descrie persoanele care sunt libere în autodezvăluiri dar care nu încurajează feed-back-ul
celorlalţi. Ca şi persoanele cu stilul II acestea sunt în general persoane care nu au încredere în opinia
celorlalţi. Nu sunt interesate să cunoască opinia celorlalţi despre ei înşişi, reducând capacitatea de
autocunoaştere.
Stilul IV descrie o persoană care este deschisă la auto-dezvăluiri şi la primirea de feed-back din
partea celorlalţi. Are încredere în opinia celorlalţi şi în opinia personală, devenind astfel bun comunicator.
Autodezvăluirea este un tip de comunicare specifică mai ales relaţiilor apropiate de comunicare.
Caracteristicile auto-dezvăluirii pot fi:
a) apariţia în diade a auto-dezvăluirilor - cele mai multe auto-dezvăluiri se realizează în grup
restrâns; de aceea este indicat ca profesorul să nu ceară elevilor să facă dezvăluiri personale în grup mare;
b) auto-dezvăluirile apar de obicei în contextul unor relaţii interpersonale pozitive, chiar dacă
mesajul transmis nu este întotdeauna pozitiv;
c) autodezvăluirile apar de cele mai multe ori în timp, după ce relatiile se maturizează şi creează
un sentiment de siguranţă şi acceptare.

3.2 Metode de prevenire si dezvoltare

Metoda DOTS este folosita pentru a stabili "coordonatele" situatiei initiale, formate din :
SANSE contextul general în care se plasează problema ;
IDENTITATE cine este cursantul, ce poate oferi si ce urmăreste;
DECIZIE ce va face acesta în contextul dat, identificarea si rezolvarea dilemelor personale;
TRANZITIE anticiparea consecintelor si găsirea de noi solutii;
Metoda NEW DOTS:
- proiectează decizia din prezent asupra unui proces viitor,
- identifică nevoile de pregătire pe baza ocaziilor de învătare pierdute în trecut;
- sugerează un regim progresiv de învătare;
- sustine un curriculum centrat pe procesul de învătare

3.3 Metode de motivare pentru schimbare

29
 Strategiile motivaţionale se exprimă în primul rând prin anumite metode de motivare, printre cele
mai cunoscute evidenţiindu-se următoarele:
- diagnoza trebuinţelor şi motivelor;
- stimularea impulsului cognitiv;
- convergenţa şi captarea interesului;
- competiţia şi gratificarea;
- evitarea sentimentului de anxietate;
- conversaţia euristică.
- studiul de caz
- dezbaterea unei probleme
- jocul de roluri
- simulările
- cooperarea şi interactivitatea

1. Metoda diagnozei trebuinţelor şi motivelor

Constă în cunoaşterea şi stimularea trebuinţelor si a motivelor necesare si oportune activităţii
didactice, mai ales a celor stenice, în vederea ascensiunii în planul ierarhiei sociale, în conformitate cu
idealul de viaţă si educaţional al fiecărui elev. Un rol deosebit în cadrul acestei metode revine capacităţii
de evaluare a acestor suporturi motivaţionale, a aprecierii legăturii acestora cu activitatea de învăţare.
2. Metoda stimulării impulsului cognitiv
Se realizează în corelare cu elementele motivaţionale regăsite, punându-se un accent mai ridicat
asupra trebuinţelor cognitive, corelate cu nivelul aptitudinilor şi al capacităţilor de învăţare ale fiecărui
individ. Se impune depăşirea unor practici empirice, precum bunul simţ-empirismul, descriptivismul facil,
redundanţa de idei şi depăşirea nesemnificativului - banalului în ceea ce se transmite. Tehnici didactice:
noutatea în informaţie - ineditul, surpriza, contrastul şi conflictul de idei, contradicţia şi paradoxul logic.
3. Metoda convergenţei şi captării interesului
Presupune capacitate persuasivă şi empatică din partea cadrului didactic, precum şi alte aptitudini
didactice din partea acestuia in vederea stimulării interesului pentru învăţare şi în scopul autoafirmării
elevilor, prezentându-le perspectivele profesiei-carierei prin dobândirea cunoştinţelor la disciplinele
predate necesare capacităţilor si competenţelor pe care le vor dobândi. Din acest punct de vedere
sunt recomandate cât mai multe exemple ale personalităţilor din domeniul de specialitate şi din mediul
şcolar în general. Se recomandă entuziasm, trăire intensă a celor prezentate, fără monotonie, plictiseală şi
dezinteres din partea celor care predau. Un rol deosebit revine capacităţii intuitive a cadrelor didactice şi
aptitudinilor şi atitudinilor didactice faţă de elev, şcoală şi educaţie.
4. Metoda competitiei şi gratificării
Se bazează pe stimularea autoafirmării elevilor şi studenţilor, apelându-se cu precădere la o serie
de mijloace ce pot stimula activitatea, cum ar fi aprecierile, premiile, recompensele. Această metodă este
regăsită mai ales în stimularea pentru creaţie şi creativitate, precum şi în alte tipuri de stimulare.
5. Evitarea sentimentului de anxietate
Teama, frica faţă de materia predată corelate cu personalitatea profesorului care predă respectiva
disciplină se constituie într-un factor deosebit de stresant (la cadrele didactice care adoptă, promovează
stiluri autoritare si tactici lipsite de un suport psihopedagogic), cu impact negativ în activitatea de
învăţare. Asemenea stiluri si tactici creează reacţii de respingere faţă de acea disciplină, de discriminare în
planul evaluării importanţei si a rolului acesteia, pe fondul unor blocaje psihologice si a unei comunicări
afective scăzute între cadrul didactic si elevi. In câmpul relaţional şi educaţional se constată că în acele
situaţii în care se regăseşte cu precădere un stil autoritar din partea cadrului didactic, rezultatele sunt mai
scăzute, iar motivaţia învăţării si de performanţă aproape inexistente. In aceste condiţii predomină
motivaţia de evitare a eşecului, motivaţie regăsită în mod frecvent în rândurile elevilor, în raport cu cea de
succes si performanţă.

6. Conversaţia euristică

30
 Privită ca modalitate specifică de investigaţie, de activare şi participare a elevilor în procesul de
instruire şi educaţie, conversaţia euristică este o metodă specifică de stimulare a motivaţiei învăţării, şi se
concretizează într-un schimb de idei între profesor şi elevi, prin care aceştia sunt ajutaţi:
a) să analizeze;
b) să comenteze;
c) să descopere aspecte noi;
d) să-şi exprime opinii - atitudini;
e) să aducă contribuţii în dialogul purtat.
Această metodă didactică presupune schimbarea raportului dintre instruire şi învăţare, dezvoltând
autonomia elevului predispunându-l totodată spre tipul-metoda de învăţare prin descoperire şi prin
cercetare. Din obiect al educaţiei, elevul, devine subiect al acţiunii educaţionale, dintr-un rcceptor pasiv,
devine participant activ în instruire şi educaţie. Profesorul, din principală sursă de informaţie, devine
îndrumătorul şi organizatorul activităţii de cunoaştere a elevilor, ajutând în mai mare măsură în plan
metodic in însuşirea tehnicilor muncii intelectuale, a metodelor de investigaţie, a redescoperirii unor
adevăruri, creând condiţii care să declanşeze şi să susţină o motivaţie superioară şi de performanţă pentru
învăţare.
Metoda euristica este o metoda interogativă, care solicită efortul personal al elevilor în procesul de
asimilare a cunoştinţelor, de clarificare şi autoclarificare a problemelor şi conţinuturilor de învăţat.
Euristica nu se reduce în cadrul procesului de învăţământ la conversaţia euristică, ci reprezintă un
principiu călăuzitor în întreaga metodologie didactică. Este o metodă ce implică transferul cognitiv şi
inferenţa logică. Prin întrebările puse şi răspunsurile primite se creează relaţia şi interacţiunea dintre
profesori şi elevi, un anumit feed-back ce presupune ajustarea conţinutului de învăţat şi strategia
didactică. Prin informaţiile prelucrate, elevii descoperă noi adevăruri, fiind stimulată în acest context
trebuinţa de cunoaştere şi de autodepăşire în plan cognitiv.
Folosirea alternativă a diverselor tipuri de întrebări, dintr-o perspectivă euristică, asigură un grad
sporit de activare si participare a acestora, fiind prin excelentă o metodă interactivă ce presupune
dezbatere si problematizare, precum şi parcurgerea unei bibliografii minimale. Ea constă în punerea
problemelor spre dezbatere; crearea cadrului optimal şi a protecţiei psihologice elevilor; dirijarea -
moderarea discutiilor; motivarea participanţilor prin eliminarea emotiilor - inhibitiilor, complexelor de
inferioritate; concluzionarea celor discutate prin evaluarea performantelor obtinute; atingerea scopului si
evidenţierea limitelor stabilite, si care influentează negativ activitatea de invătare.
7. Studiul de caz
La fel ca şi celelalte metode interactive, studiul de caz implică activ elevii în analiza şi evaluarea
unei situaţii. Motivează participanţii în exprimarea unor opinii, valorifică cunoştinţele predate, permite
deci transferul cognitiv.
8. Dezbaterea unei probleme
Problematizarea şi conversaţia euristică implică activ participanţii în prezentarea ideilor şi în
analiza informaţiilor. Pe lângă faptul că valorifică informaţiile în combinare cu experienţa grupului,
această metodă interactivă presupune identificarea şi clarificarea unor probleme mai puţin explicitate-
nuanţate şi înţelese la lectie. De asemenea, presupune un efort intelectual mai mare din partea cursanţilor,
întrucât dezbaterile se realizează pe marginea unei bibliografii minimale obligatoriu de a fi parcurse de
catre elevi.
9. Jocul de roluri
Această metodă este o combinaţie între studiul de caz şi demonstraţie care presupune ca elevii să
joace câte un rol repartizat de cadrul didactic, rol ce anticipează viitorul rol status al absolventului,
apelându-se la funcţiile socializării anticipative.
Această metodă prezintă avantaje prin faptul că pregăteşte elevii pentru situaţii reale de viaţă şi le
dezvoltă abilităţile necesare consolidării unor capacităţi şi competenţe. Totodată, asigură o profundă
motivaţie - interes pentru evidenţierea capacităţilor individuale, scoţând individul din anonimat şi inertie
participativă. Pe lângă implicarea participanţilor, metoda jocului de roluri presupune competiţie,
depăşirea rutinei, solicitând mult elementele de ordin caracterial - personalitatea în general, faţă de
componema cognitivă specifică metodelor didactice tradiţionale.

10. Simulările

31
 Mediul şcolar presupune cu necesitate această metodă, atât în procesul instruirii propriu-zise, cât
şi în cel al educaţiei şi învăţării în general. Simularea asigură implicarea activă şi responsabilă a
participanţilor si stimulează-motivează participanţii în rezolvarea unor situaţii create, valorificând
cunoştinţele din domeniul pregătirii fiecărui elev.
11. Cooperarea şi interactivitatea
Reunesc un set de strategii instrucţionale ce angajează mici echipe de elevi pentru a promova
interacţiunea colegială şi colaborarea în abordarea unor subiecte de studiu. Învăţarea prin colaborare are
loc atunci când elevii lucrează împreună, uneori în perechi, alteori în grupuri mici, pentru a rezolva o
problemă, pentru a explora o temă nouă sau pentru a crea idei noi, deci pentru a atinge un obiectiv comun.
Învăţarea în condiţii de cooperare oferă o gamă variată de modalităţi de interacţiune.
Metode de învăţare prin cooperare şi interactivitate:
STAD - Student Team Achievement Divisions (metoda învăţării în grupuri mici). Are trei etape:
• prezentarea: profesorul predă o lecţie;
• munca în grup: elevii organizaţi în grupuri de 3 - 4 membri discută pe marginea materialului
predat, îşi pun întrebări unii altora, compară răspunsurile, discută până sunt convinşi că stăpânesc cu toţii
materialul respectiv;
• evaluarea: profesorul le adresează apoi întrebări pentru a testa însuşirea cunoştinţelor, iar scorul
grupului se obţine prin aprecierea progresului fiecărui membru în raport cu performanţele sale anterioare.
Intregul ciclu al activităţii se întinde pe parcursul a 3 - 5 lecţii;
TGT - Teams/Games/Tournaments (metoda turneului între echipe):
Promovează proceduri similare celor din STAD, cu deosebirea esenţială că la sfârşitul ciclului de
învăţare se desfăşoară un turneu întrc echipe, elevii concurând cu colegii lor, aflaţi la acelaşi nivel de
competenţă. Se iau ca reper performanţele anterioare, astfel că fiecare elev are posibilitatea de a puncta
pentru grupul din care face parte.
Gândiţi/Lucraţi în perechi/Comunicaţi
• profesorul pune o întrebare sau ridică o problemă;
• fiecare elev se gândeşte la întrebare/problemă;
• elevii formează perechi, îşi comunică unul altuia răspunsurile şi dezbat problema;
• perechile se alătură altor perechi, şi discută în patru ideile pe care le au.
Jigsaw - metoda mozaicului
• profesorul stabileste o tema de studiu pe care o imparte in subteme;
• clasa de elevi se imparte în grupuri eterogene de 3 - 5 elevi;
• fiecare subtemă revine spre aprofundare unui membru al fiecărui grup;
• cei ce se ocupă de aceeaşi subtemă se întâlnesc în grupul de „experţi" pentru a dezbate subiectul
respectiv şi pentru a stabili modalităţile de a transmite informaţiile celorlalţi membri ai grupului lor
iniţial;
• „experţii" se întorc în grupul din care au plecat şi predau subtema respectivă celorlalţi colegi, la
rândul lor asimilând cunoştinţele pe care le transmit colegii lor - „experţi" în alte subteme;
• în final, fiecare membru al grupului este examinat din întregul material.
Controversa academică
• profesorul lansează spre discuţie o problemă în legătură cu care se pot exprima cel puţin două
puncte de vedere diferite;
• elevii sunt împărţiţi în grupe de câte patru;
• în cadrul grupelor, fiecare pereche primeşte o poziţie pe care trebuie să o apere cu o listă de
argumente;
• perechile se despart temporar şi formează perechi noi cu colegii care susţin acelaşi punct de
vedere, exprimându-şi argumentele de pe lista făcută în perechea iniţială;
• elevii se reîntorc la partenerii iniţiali şi îşi formulează poziţia pe baza listei îmbogăţite de
argumente;
• fiecare pereche îşi prezintă poziţia celeilalte perechi din cadrul grupului iniţial, care ascultă şi ia
notiţe;
• cele două perechi încep o dezbatere pe baza argumentelor;
• în final elevii formulează poziţia în legătură cu care s-a ajuns la un consens, susţinută de cele
mai bune argumente.

32
 Linia valorilor
• profesorul lansează spre discuţie o problemă controversată în raport cu care elevii pot lua poziţie
pro, contra sau neutra;
• elevii încearcă să se alinieze pe o axă imaginară, care să reflecte poziţia lor faţă de problema
respectivă; pentru a face acest lucru ei trebuie să discute cu ceilalţi colegi din linie răspunsul la problemă;
• elevii pot să-şi schimbe poziţia pe axă dacă sunt convinşi de argumentele celorlalţi colegi;
• în final se dezbat părerile divergente.

CAPITOLUL 4
Metode bazate pe TIC (tehnologii informatice si de comunicare)

Internetul reprezinta o interconectare de retele de dimensiuni mondiale, capabile sa multimplice

enorm capacitatea de stocare şi prelucrare a informatiei, de comunicare a acesteia intre conectanţii ei ; sau
poate fi definit ca „o reţea universală de calculatoare legate între ele printr-un «protocol» comun de
comunicaţie. «Protocolul» este un un ansamblu de reguli şi tehnici care permite calculatoarelor de diferite
tipuri, aflate în diferite zone sau ţări, să comunice între ele mai eficient decât cu alte medii.
Altfel spus, Internetul „este o confederaţie de mii de calculatoare care aparţin unor diferite
sectoare ale societăţii: educaţie, afaceri, guvern, armată, mass-media etc.
Profitând de convertirea conţinuturilor culturale din întreaga lume într-o formă digitală, Internetul
mijloceşte accesul oricui, oriunde şi oricând la aceste valori, devenind o reţea socială. Această reţea de
comunicare cu arie largă şi de mare viteză, poate să lege astfel calculatoare de pe pupitrele elevilor la
biblioteci digitale de mare capacitate, oferind o largă deschidere spre cunoaştere. Eficacitatea acestui tip
original de reţea constă nu numai în performanţele proprii ale calculatoarelor, ci şi în comunicarea care se
instituie între conectanţii ei. O comunicare în esenţă multimedia (care îmbină textul cu imaginea şi
grafica, cu sunetul şi cuvântul) şi interactivă sau dialogată in acelasi timp.
Internetul (NET sau Cyberspace) s-a dezvoltat considerabil după 1980 odată cu apariţia
computerului tradiţional - PC - şi deci a posibilităţilor conectării la reţea a persoanelor particulare. Din
punct de vedere organizatoric, Internetul reprezintă un ansamblu de mici reţele intreţinute de mii de
organizaţii. Coordonarea generală se realizează prin Internet Society.
În vederea obţinerii şi schimbului de informaţii din diferite domenii, Internetul poate fi utilizat
prin :
- sigla www (World Wide Web) ;
- pagina Web;
- e-mail (poşta electronică)
- Internet Relay Chat (IRC)
- protoculul ftp si nu numai.
Chatul este un sistem de comunicare în direct (prin textul scris) în grupuri lărgite. Odată conectat,
utilizatorul vede şi poate participa la discuţie pe ecran. Este un sistem similar cu comunicarea „faţă în
faţă". Întrebi, citeşti rapid şi scrii. Prin IRC se oferă posibilităţi sporite de schimburi, de conversatie
directă (dialog) în timp real, între parteneri indiferent de poziţia geografică (posibilităţi sporite de
comunicare sincronă).
Internetul prezinta avantaje care îi conferă un excepţional potential de consiliere, pedagogic,
educational.
Folosind Internetul, consilierul şi clientul, au posibilitatea :
- de a se documenta, de a obţine informatii specifice, „la zi" ;
- de a explora o lume reală, dar şi una virtuală. Din acest punct de vedere, Internetul deschide un
nou spaţiu activităţii, cel al virtualităţii, adică un spaţiu al simulării care permite clientilor de a depăşi
limitele impuse de realul imediat şi de a merge în imaginar, în trecut sau în viitor. Internetul nu face decât
să crească aceste posibilităţi, să multiplice ocaziile imaginare ale celor care îl intrebuinţează; să facă să
crească posibilităţile de manifestare a imaginaţiei, a creativităţii, a anticipaţiilor rezolutive;
- de a-şi inăbogăţi vocabularul specific domeniului care interesează ;
- de a-şi exersa abilităţi de comunicare (în limbi străine) ;

33
 - de a-şi dezvolta strategii de procesare a informaţiei.
Integrat într-un sistem educaţional, Internetul oferă consilierului si clientilor acestuia o gamă largă
de facilităţi.
Dintre acestea amintim :

4.1 Cautarea informatiilor pe Internet

Serviciul Web functioneaza pe baza modelului client – server: serverul este calculatorul pe care se
gasesc una sau mai multe site-uri web, iar clientul este calculatorul de pe care se emite cererea de
informatii. Pe server exista un program numit daemon, iar pe Pc-ul client un program numit browser.
Structura unei adrese este redata prin URL-ul de mai jos, care cuprinde nume protocol/ nume
gazda si uneori identificator fisier.
http://www.google.com
Cautarea informatiilor pe internet se realizeaza cu ajutorul asa-numitelor “motoare de cautare a
informatiei”. Acestea sunt de fapt niste site-uri mai speciale, care poseda functia de cautare. Foarte multe
persoane fizice si juridice, organizatii, etc., au creat motoare de cautare a paginilor Web, care sunt in
marea lor parte gratuite. In afara "traditionalelor" motoare de cautare din Internet (ca de ex. AltaVista,
Excite , Google, Yahoo , Start Net, etc.), in ultimii ani au aparut si utilitare de cautare romanesti (de ex.
Acasa, Adrese Web, Bumerang , Home.ro,  Index 2000, Prima Pagina, Start RO, etc.).
Motoarele de cautare, cauta resurse care contin cuvinte-cheie specificate de utilizator. Ele
examineaza continutul resursei, titlul sau adresa URL. Apoi returneaza rezultatele cautarii, sub forma unei
pagini Web, continand adresa URL, titlul si, ocazional, o scurta descriere a fiecarei resurse. Pentru a
folosi un utilitar de cautare, se procedeaza astfel:
- se deschide pagina Web a motorului de cautare in cadrul browserului Web;
- se scrie cuvintele-cheie cautate si se apasa tasta Enter. Motorul de cautare returneaza o pagina
Web continand primul grup de resurse Internet care corespund cerintelor specificate de utilizator.
In cazul in care se observa o adresa URL promitatoare, se executa clic pe legatura sa, pentru a
deschide acea resursa in browserul Web.
Exista doua tipuri de motoare de cautare a informatiei pe Internet. Primul se numeste index de
cautare. El incearca sa catalogheze continutul acesteia intr-o baza de date, urmand ca utilizatorul sa caute
in aceasta baza de date. A doua categorie de utilitare este cea a directoarelor de cautare. Acestea accepta
inregistrari de la utilizatori, organizandu-le intr-o structura ierarhica de categorii care se pot rasfoi.
Indexurile si directoarele de cautare din Internet ofera si alte servicii decat posibilitatea de a cauta
site-uri Web. Ele furnizeaza facilitati de cautare a adreselor de posta electronica, a numerelor de telefon si
a mesajelor din grupurile de discutii, etc.
Caracteristica de performanta a unui motor de cautare este viteza cu care acesta gaseste
informatia.

4.2 Elaborarea de pagini web

FrontPage este un editor de pagini web profesional pentru design-ul, codarea şi dezvoltarea de
siteuri web, pagini web cât şi pentru aplicaţii web care ofera acces nelimitat la puterea HTML (Hypertext
Markup Language). Se poate folosi programul pentru a realiza si formata paginile web in HTML, lucrand
intr-o maniera WYSIWYG ("what you see is what you get") astfel incat modificarile de formatare ale
paginii se fac instantaneu si apar in modul grafic.
Cu tehnica avansata FrontPage, se pot obtine foarte usor pagini de web puternice si sofisticate.
De exemplu se pot:
 Aplica tag-uri HTML din meniu, fara a necesita editarea acestora in mod text;
 Formata paragrafele, alinia textul cu o singura apasare a butoanelor din meniuri;
 Insera direct imaginile sau filmele create sau clip-art-urile preferate;
 Salva paginile direct pe Internet (folosind "Web Publishing Wizard") sau se pot salva local;
 Adauga elemente speciale FrontPage: scrolling marquee, text boxes, active X, etc.
Realizarea unei pagini web se doreste a fi extrem de usoara, echivalentul unei editari in Word.

34
 Un site web este o colecţie de pagini, imagini, documente, fişiere multimedia şi alte fişiere, toate
asociate unei pagini principale (home page). Site-urile web sunt stocate pe un server web sau pe
calculatorul local. Site-urile web bazate pe FrontPage conţin şi anumite fişiere şi directoare care suportă
funcţionalităţile specifice ale FrontPage şi permit ca site-urile web să fie deschise, copiate, editate,
publicate şi administrate din FrontPage.
Planificarea cu grijă şi organizarea site-ului încă de la început poate salva o mulţime de timp după
începerea lucrului efectiv. Astfel, organizarea site-ului cuprinde nu numai amplasamentul fişierelor ci şi
examinarea necesităţilor site-ului, profilul de audienţă, scopurile site-ului. În plus, se pot lua în
considerare şi necesităţi tehnice, precum accesul utilizatorilor, browser-ul utilizat, plug-in-urile şi
restricţiile de download. După organizarea informaţiilor şi determinarea structurii se poate începe efectiv
activitatea de creare a site-ului. De asemenea, mai trebuie luate în considerare şi următoarele elemente:
- determinarea strategiei de utilizat cât şi a problemelor de luat în considerare în planificarea site-ului;
- utilizarea Navigation pentru a crea structura organizaţională şi de navigaţie a site-ului. În Folder
List şi Navigation se pot adăuga, şterge şi redenumi fişiere şi foldere, pe măsura schimbărilor din
interiorul organizaţiei;
- se poate începe cu crearea de pagini simple care mai apoi pot fi transformate în unele mai
complexe. Pagini noi, albe sau bazate pe un model deja existent se pot crea utilizând File -- > Page of Web.
În cazul în care se lucrează într-o echipă de dezvoltare de pagini web se poate lua în calcul
utilizarea SharePoint Team Service.

4.3 Utilizare email

Permite indivizilor să trimită mesaje unor persoane care au o adresă e-mail şi să primească mesaje;
să realizeze un schimb asincron de mesaje textuale, insoţite de informaţii multimedia (sunete, imagini,
filme video, grafice etc). Utilizând acest sistem internaţional de comunicaţii rapid şi simplu, indivizii
scriu şi citesc, desfăşoară o activitate interactivă într-o limbă străină; de retinut faptul ca transmiterea
informatiei prin e-mail, nu se realizeaza in timp real, ca si in cazul serviciului IRC (Internet Relay Chat),
existand o oarecare latenta (cateva minute – cateva ore).
Cel mai frecvent folosit program de e-mail este Outlook sau Outlook Expres. De asemenea, se pot
folosi anumite pagini web ale unor site-uri care ofera acces la e-mail (posta electronica), fapt conditionat
de crearea unui cont personal de e-mail.
Fiecare persoană care participă la schimbul de mesaje prin poşta electronică are o cutie poştală pe
calculatorul server al furnizorului de servicii, identificată printr-o adresă unică, şi care i se atribuie atunci
când se înscrie la un serviciu de poştă electronică. Adresa este formată din două părţi separate între ele
prin semnul @:
<numele utilizatorului>@<numele domeniului>
Gestionarea mesajelor poştale se face prin intermediul mai multor tipuri de cutii poştale personale:
Inbox (pentru mesajele primite), Outbox (pentru mesajele care urmează să fie expediate), Sent (pentru
mesajele expediate), Deleted (pentru mesajele şterse) etc.
Scrisoarea electronică este un mesaj format din antet, corp şi semnătură:
Antetul (header) – este o secvenţă standard de informaţii (destinatar, autor, subiect, transmisiei) cu
care începe mesajul poştal
Corpul (body) – este mesajul propriu-zis, care poate fi editat cu ajutorul unui editor de text si apoi
inserat/copiat in mesajul electronic sau poate fi scris direct in editorul programului de e-mail. De
asemenea se poate folosi optiunea de file attachment, sau fisier atasat.
Semnatura – este o secventa standard de informatii care se adauga la sfarsitul mesajului.

4.4 Utilizare forumuri electronice de discutii

Un forum electronic de discuţii este un instrument interactiv de comunicare online care permite
participanţilor să publice mesaje privind o varietate de subiecte pe care ceilalţi le pot citi şi la care pot
răspunde oricând. Cele două tipuri de forumuri de discuţie pe internet mai frecvente sunt listele de
difuzare şi grupurile de discuţii. Listele de difuzare distribuie mesajele pentru listă către toţi membrii
listei prin e-mail (unele dintre acestea sunt coordonate prin intermediul software-ului LISTSERV), în

35
vreme ce în grupurile de discuţii mesajele sunt distribuite ierarhic în funcţie de subiect şi stocate pe
serverele centrale unde acestea pot fi accesate.
Ultimele sunt cunoscute şi ca forumuri de discuţii "înlănţuite" (threaded). Aceasta înseamnă că
mesajele publicate sunt organizate prin intermediul unui software specific astfel încât să permită
utilizatorilor o înţelegere facilă a ordinii ("thread") discuţiei şi să îşi formeze o idee cu privire la conţinut
prin citirea "rândurilor subiectului". Astfel, utilizatorii pot alege cu uşurinţă subiectul de discuţie la care
ar dori să adauge un comentariu sau - în cazul în care subiectul care îi interesează nu există încă - să
creeze un nou subiect şi să pună o întrebare.
Forumurile de discuţii contribuie adesea la crearea unui simţ al comunităţii, putand deveni adesea
grupuri de sprijin virtuale atat in cadrul consilieriicat si in alte domenii. Dacă un forum de discuţii este
"moderat", aceasta înseamnă că unul sau mai mulţi experţi calificaţi au sarcina de a încuraja şi de a
facilita discuţia, prin ştergerea comentariilor inadecvate etc. În forumurile care nu sunt moderate,
organizarea firului discuţiei stă la latitudinea utilizatorilor. Unele forumuri de discuţii necesită
înregistrare, altele nu. Multe forumuri permit cititorilor publicarea de subiecte noi şi editarea sau ştergerea
mesajelor acestora, în vreme ce în alte forumuri acest lucru nu este posibil. Forumurile pot fi create cu
uşurinţă, însă aceste necesită o bună administrare şi un nivel constant de participare pentru a reuşi.

4.5 Realizarea unei prezentari Power Point

POWER POINT este o aplicaţie ce permite crearea de pagini electronice unite în cadrul unui
singur fişier de forma nume.ppt ce poate să conţină :
- pagini (SLIDE-uri) de prezentare;
- efectuarea, pe paginile de prezentare, de adnotări invizibile pentru public;
- modificarea paginilor unei prezentări existente;
- adăugarea de pagini noi sau introducerea de texte, imagini CLIPART, diagrame EXCEL, tabele
WORD sau alte obiecte;
- inserarea de imagini artistice, utilizând o gamă largă de instrumente de desenare din POWER
POINT;
- efecte sonore şi animaţie, efecte speciale (tranziţii de la o pagină la alta, texte ce apar din toate
direcţile, etc.).
Programul POWER POINT oferă trei metode de prezentare:
- prezentarea compusă din pagini electronice;
- utilizarea foliilor de retroproiector;
- utilizarea de diapozitive.
Există trei modalităţi de realizare a unei prezentări:
• Utilizarea instrumentului AUTOCONTENT WIZARD
• Lucrul în modul de afişare OUTLINE
• Lucrul în modul de afişare SLIDE
Pentru a lansa programul AUTOCONTENT WIZARD se alege NEW OFFICE DOCUMENT din
meniul START sau START A NEW DOCUMENT din bara de scurtături OFFICE. Se alege pagina
PRESENTATIONS din casta de dialog NEW. Lansarea instrumentului se face prin dublu clic pe
AUTOCONTENT WIZARD care deschide următoarele ecrane:
Ecranul 1 urează bun venit, se efectuează clic pe NEXT.
Ecranul 2 cere informaţii de identificare pentru prima pagină (numele autorului, subiectul
prezentării), se efectuează clic pe NEXT.
Ecranul 3 cere selectarea tipului prezentării; sunt şase opţiuni încorporate şi un buton OTHER
(altele); se conturează aspectul prezentării - culori, fundaluri, fonturi.
Ecranul 4 cere precizarea stilului utilizat pentru prezentare şi a duratei prezentării
Ecranul 5 permite selectarea tipului de prezentare: folii alb-negru, folii color, prezentări pe ecran
sau diapozitive, tipărirea de pliante destinate publicului.
În ecranul 6 se efectuează clic pe FINISH şi pe ecran va apărea prezentarea proiectată.
Pentru a trece de la o pagină la alta se utilizează NEXT SLIDE (pagina următoare) şi PREVIOUS
SLIDE (pagina precedentă).
Se pot lega sau încapsula diagrame Excel sau tabele realizate în Word.

36
 Vizualizarea paginilor se poate face în patru moduri:
- Modul de afişare SLIDE (pagină) permite editarea, adăugarea ştergerea paginilor şi vizualizarea
imediată a efectului acestor modificări;
- Modul de afişare OUTLINE (ansamblu) permite concentrarea atenţiei asupra conţinutului
prezentării, făcând abstracţie de obiectele grafice;
- Modul de afişare SLIDE SORTER (sortarea paginilor) permite vizualizarea la un moment dat a
tuturor paginilor unei prezentări, în scopul alegerii paginilor ce vor constitui în final prezentarea;
- Modul de afişare NOTES PAGES ( pagini cu note) permite efectuarea unor adnotări pe paginile
prezentării sau elaborarea unor pliante destinate auditoriului, conţinând informaţii mai detaliate decât cele
afişate într-o pagină.
Aplicaţia “POWER POINT” permite crearea de prezentări conţinând informaţii de sinteză, sub
formă de text, diagrame, picturi, grafice referitoare la temă. Prezentarea este un fişier compus din SLIDE-
uri (pagini) succesive.
Pentru construirea slide-urilor se poate alege o schemă cu ajutorul instrumentului AUTO
LAYOUTS.
Se alege o machetă din variantele propuse prin selectarea din bar-meniul superior a opţiunii
INSERT şi apoi NEW SLIDE. Exisă o varietate de machete: unele cu casete text plasate în diferite poziţii,
altele cu locuri definite pentru grafică sau alte obiecte. Programul permite optimizarea ulterioară a
poziţiilor acestora în funcţie de dorinţa designer-ului.
După crearea SLIDE-urilor, formate din mai multe pagini, există posibilitatea definirii succesiunii,
a duratei de afişare a unei imagini, a ordinii etc.
Lansarea in executie a POWER POINT deschide o casetă de dialog ce conţine următoarele
opţiuni:
- Auto Content Wizard: un Wizard (magician) este un program ce asistă crearea prezentării,
ajutându-vă la organizarea prezentării conform unor scheme propuse, consacrate;
- Pick a Look Wizard: determină aspectul prezentării;
- Template: ajută la alegerea decorului, TEMPLATE -ul dorit;
- Blank Presentation: începe prin a deschide o foaie (SLIDE) albă cu toate valorile de schemă
color, fonturi şi alte elemente de design implicite, ce vor fi eventual redefinite ulterior.
- Open an Existing Presentation: deschide o prezentare salvată deja, sub forma nume.PPT, pentru
modificări.

4.6 Realizarea unei foi de calcul tabelar

Principalul program de calcul tabelar este Microsoft EXCEL. Acesta tine evidenta mai multor date
(numerice, de tip text, calendaristice etc.) si realizeaza diverse operatii cu acestea.
Documentele Excel se numesc Workbooks (registre de lucru) care contin foi electronice de calcul
(spreadsheet) precum si diagrame. Elementele unui registru vor fi denumite foi (sheet).
Fereastra de tip document, are un nume, automat Book1, înscris în prima linie, deasupra liniei
care numeroteaza coloanele.
O celula poate contine: valori numerice, texte, formule. În interiorul acestei ferestre cursorul este
reprezentat printr-o cruciulita. O foaie este organizata in linii (1,2,3…) si coloane (A,B,C…)
Deplasarea în cadrul foii de calcul se poate face sus/jos sau stânga/dreapta utilizând
cursorul din bara de defilare verticala din dreapta ecranului, respectiv orizontala din partea de jos a
ecranului, prinzându-l cu mouse-ul si tragând de el, cu sagetile ↑↓, cu Tab, cu Shift si Tab simultan, cu
Enter.
Activarea unei celule: se face clic pe celula respectiva.
Selectarea mai multor celule se poate face:
- folosind mouse-ul: - celule adiacente - se alege o celula dintr-un colt a zonei si se tine butonul
stâng apasat pâna se ajunge în coltul diagonal opus si se elibereaza butonul mouse-ului; - celule
neadiacente - prima zona se selecteaza ca mai sus, iar pentru celelalte se apasa tasta Ctrl, se muta cursorul
în coltul din stânga sus al urmatoarei zone si se deplaseaza cursorul tinând apâsat butonul stâng pâna se
ajunge în coltul diagonal opus al zonei, apoi se elibereaza butonul si daca mai sunt alte zone se
procedeaza la fel, daca nu, se elibereaza tasta Ctrl.

37
 Selectarea întregii foi electronice: se plaseaza cursorul pe coltul din stânga sus a ferestrei
document, apoi se face clic pe butonul stâng al mouse-ului.
Selectarea unei linii sau coloane: se plaseaza cursorul la începutul liniei/coloanei, acesta se
transforma în sageata în directia liniei/coloanei de selectat si se face clic pe butonul stâng al mouse-ului.
- folosind tastatura : - celule adiacente - se plaseaza cursorul în coltul din stânga sus al zonei si se
tine apasata tasta Shift si se deplaseaza cu ajutorul tastelor sageti dreapta si jos pâna în coltul dreapta jos
al zonei de selectat. Se elibereaza tasta Shift; - celule neadiacente - se selecteaza prima zona ca mai sus
apoi se apasa tasta F8 (nu se elibereaza tasta Shift) ; se elibereaza tasta Shift, se plaseaza cursorul la
începutul celei de-a doua zone si se apasa tasta Shift si se deplaseaza pâna în coltul din dreapta jos al
acestei zone si se elibereaza tasta Shift.
Selectarea unei linii: se plaseaza cursorul la începutul liniei si se apasa tasta Shift si bara de spatiu.
Selectarea întregii foi de calcul se realizeaza cu Ctrl + Shift + bara de spatiu apasate simultan.
Introducerea datelor se realizeaza astfel:
Pozitionarea pe celula în care se doreste sa se introduca date. Textul tastat apare în celula în care
s-a facut pozitionarea, în bara cu formule fx (deasupra liniei cu numele coloanelor) si va fi memorat
dupa apasarea tastei Enter, Tab sau a unei sageti directionale sau prin mutarea indicatorului mouse-ului
într-un alt loc;
Pentru a anula întregul text introdus, înainte de memorare se apasa Esc, iar dupa memorare se
apasa tasta Del.
Pentru a corecta un text memorat, se pozitioneaza cursorul pe celula respectiva, apoi în zona de
editare fx se pozitioneaza indicatorul mouse-ului pe pozitia unde trebuie facuta corectia.
Pentru vizualizarea formulei continuta de o celula se face dublu clic pe celula respectiva (formula
poate fi vazuta în zona de editare a formulelor fx si dupa pozitionarea cu clic pe celula respectiva).
Parasirea aplicatiei EXCEL se poate realiza:
- cu salvarea foii curente: din sub-meniul File se alege Save As, se tasteaza specificatorul de fisier
(extensia nu este necesara, o pune automat sistemul si ea este XLS), apoi se apasa butonul OK. Daca
documentul avea nume si se pastreaza, atunci se selecteaza File si de aici Save. Se selecteaza Close, apoi
Exit ambele din meniul vertical care apare selectând sub-meniul File.
- fara salvarea foii curente: din sub-meniul File, se selecteaza Close, apoi Exit.

4.7 Editare electronica de text

Editarea electronica de text se poate realiza cu ajutorul diferitelor procesoare de text. Dintre cele
mai des folosite amintim: Microsoft Word, Notepad, Wordpad etc.
Procesorul de texte WORD este un program puternic de editare si prelucrare a textelor, care tinde
să devină un procesor de publicaţii asigurând pe lângă operaţiile clasice de prelucrare a textelor şi
organizarea lor sub formă de tipăritură: broşuri, ziar, carte.
Aplicaţia WORD din suita Microsoft Office oferă următoarele facilităţi:
 crearea şi corectarea documentelor;
 lucrul cu mai multe documente;
 tipărirea documentelor;
 operaţii cu blocuri de texte;
 operaţii de căutare şi înlocuire;
 formatarea documentului la nivel de caracter şi paragraf şi administrarea unor stiluri de
formatare predefinite sau definite de utilizator;
 formatarea documentului la nivel de pagină (stabilirea marginilor şi a modului de aranjare a
textului în pagină, numerotarea paginilor, crearea antetelor şi a subsolurilor de pagină, crearea notelor de
subsol şi de sfârşit;
 înscrierea tabelelor în document şi administrarea lor (creare, modificare, formatare);
 crearea unor liste marcate sau numerotate;
 aranjarea textului în coloane;
 înserarea obiectelor în document (imagini, sunete, ecuaţii, diagrame);
 administrarea corespondenţei (scrisori şi etichete poştale).
Meniurile procesorului de texte Word sunt:

38
 File – conţine opţiuni pentru lucrul cu fişiere document pe care le creează şi le actualizează
WORD. Ele pot fi documente (.doc) sau şabloane de documente (.dot) Meniul File conţine în general
următoarele opţiuni/comenzi:
New - deschide un fişier nou de date.
Open - deschide un fişier de date care a fost creat anterior
Save - salvează modificările făcute. După salvare, fişierul de date rămâne deschis şi se poate
continua lucrul în el.
Save As - salvează noua versiune a fişierului de date sub un alt nume şi cu extensia implicită
aplicaţiei. Fişierul iniţial rămâne neschimbat şi va fi închis.
Print - tipăreşte la imprimantă fişierul de date. Dacă nu este instalată nici o imprimantă, opţiunea
nu este disponibilă.
Print Setup - permite alegerea unei imprimante din lista de imprimante instalate şi a opţiunilor de
tipărire. Opţiunile depind de tipul imprimantei.
Exit - inchide fişierul care era în lucru şi termină ecuaţia aplicaţiei.

Edit – conţine opţiuni pentru operaţii de editare (de modificare a documentelor). Meniul Edit
conţine următoarele opţiuni/comenzi::
Undo - anulează ultima acţiune de corectură în fişierul de date.
Cut - sterge din fişier zona de date selectată şi o copiază în Clipboard.
Copy - copiază din fişier în Clipboard zona de date selectată
Paste - copiază conţinutul memoriei Clipboard în fişier în poziţia cursorului sau în locul zonei
selectate.
View – conţine opţiuni pentru a stabili modul de afişare în fereastra aplicaţiei.
Insert – conţine opţiuni pentru înserarea în documentul activ, în poziţia cursorului, a diferitelor
entităţi.
Format – conţine opţiuni pentru formatarea textelor şi a obiectelor înserate în texte.
Tools – conţine opţiuni pentru întreţinerea documentului.
Table – conţine opţiuni pentru administrarea tabelelor înserate într-un document.
Windows – conţine opţiuni pentru organizarea ferestrelor document ale aplicaţiei.

CAPITOLUL 5
METODE DE CERCETARE

39
 5.1 Experimentul

Experimentul este provocarea unui fapt psihic, în conditii bine determinate cu scopul de a
verifica o ipoteza.
De la introducerea lui ca metoda si pâna în prezent, experimentul a cunoscut o evolutie continua
atât sub aspectul sferei de extensiune (la început, se aplica doar în studiul proceselor senzoriale si
motricitatii, astazi se utilizeaza în cercetarea tuturor proceselor si functiilor psihice), cât si sub cel al
structurii interne si al suportului tehnic (initial aparatura folosita era simplista, preponderent mecanica,
astazi este una ultrasofisticata, electronica si informatica).
Urmatoarea definitie, mai completa, a experimentului sintetizeaza si principalele sale
caracteristici: „Experimentul este observarea si masurarea efectelor manipularii unei variabile
independente asupra variabilei dependente, într-o situatie în care actiunea altor factori (prezenti efectiv,
dar straini studiului) este redusa la minimum“
Asadar experimentul este o observatie provocata, controlata, iar conceptele de baza pe
care le implica sunt: variabile; situatie experimentala, manipulare experimentala.
Variabila semnifica orice fapt obiectiv sau subiectiv care poate fi modificat fie calitativ, fie
cantitativ capatând grade diferite de intensitate. În experiment sunt doua tipuri de variabile:
– variabile independente – la care variatia este influentata direct de experimentator, pentru a-i
observa consecintele;
– variabile dependente – la care variatia este în functie de variabila independenta.
Schema de baza a experimentului include urmatoarele secvente: variabila independenta care se
noteaza în general cu S – stimul; variabila dependenta care este notata cu R – Raspuns iar relatia dintre
ele apare: R = f(S).
Cea mai cunoscuta clasificare este cea care evidentiaza trei tipuri de experiment: natural, de
laborator si psiho-pedagogic.
Experimentul natural se realizeaza în conditii naturale, firesti. Sarcina este si ea naturala,
pentru ca subiectul îi desfasoara activitatea sa obinuita. Desfasurându-se în conditii obinuite, reactiile
subiectului nu vor fi influentate de ambianta – acesta fiind principalul avantaj al experimentului
natural. Dezavantajul consta în faptul ca acest tip de experiment este mai imprecis si nu avem
certitudinea ca nu intervin si alti factori care sa influenteze desfasurarea fenomenului.
Experimentul de laborator se realizeaza în conditii artificiale, deoarece presupune
scoaterea subiectului din ambianta obinuita de viata si introducerea lui într-un laborator special amenajat
în acest scop, cu aparatura adecvata, conditii si programe de desfasurare bine determinate etc.
Avantajul acestui tip de experiment consta în faptul ca este foarte precis si riguros prin dozarea si
succesiunea precisa a sarcinilor, realizarea unui control maxim al situatiei experimentale, eliminarea
variabilelor ascunse care ar putea influenta rezultatele.
Dezavantajele sunt legate de caracterul artificial al experimentului de laborator. Conditiile de
laborator fiind total diferite de cele din viata reala, se pune problema identitatii comportamentului
subiectilor în conditii de laborator si în conditiile concrete, naturale de viata. De asemenea forta unor
variabile care intervin în laborator este cu totul alta decât cea din viata reala, subiectul putând sa o sub
sau supraaprecieze. Este posibil de asemenea ca uneori experimentatorul sa sugereze în mod involuntar ce
anume ateapta de la subiect, deformându-i astfel reactiile, sau subiectii din dorinta de a se prezenta într-o
lumina favorabila sa reactioneze altfel decât în conditii obinuite.
Experimentul psiho-pedagogic este o forma particulara a experimentului natural, utilizata în
cadrul procesului instructiv-educativ. El poate fi constatativ, urmarind consemnarea situatiei existente
la un moment dat si formativ, urmarind introducerea unor factori de progres în vederea îmbunatatirii
performantelor.
Pentru evitarea erorilor experimentale se impun a fi respectate câteva conditii. În primul rând
trebuie sa avem grija ca subiectii introdusi în experiment sa fie motivati corespunzator. Daca nu
exista o motivatie adecvata, atunci vom masura doar aparente. O alta cerinta este asigurarea
reprezentativitatii esantionului de subiecti si stabilirea unor grupe experimentale echivalente. Si
în sfârit pentru ca atât experimentul natural cât si cel de laborator au avantaje, dar si dezavantaje este cel

40
mai bine ca acelai experiment sa se organizeze mai întâi în conditiile naturale obinuite ale
subiectilor, iar apoi sa se repete în conditii de laborator.
Modalităţi de clasificare a experimentelor:
Funcţie de scopul didactic urmărit în organizarea şi realizarea activităţii experimentale, se disting
următoarele categorii de experimente:
Experimentul cu caracter de cercetare/ de descoperire - presupune executarea de către elevi a
anumitor experienţe de provocare a unui fenomen, proces, eveniment, în scopul observării, studierii şi
interpretării caracteristicilor sale. În acest fel, elevii sunt familiarizaţi cu demersul specific investigaţiei
ştiinţifice, care presupune, ca acţiuni principale, următoarele: punerea problemei, formularea de ipoteze,
elaborarea unui plan experimental, desfaşurarea propriu-zisă a experimentului, înregistrarea, consemnarea
şi prelucrarea rezultatelor, formularea concluziilor şi argumentarea lor.
Experimentul demonstrativ constă în ilustrarea unui fenomen, proces sau eveniment greu accesibil
observaţiei directe, în scopul înţelegerii noilor cunoştinţe, al formării unor convingeri ştiinţifice etc.
Experirnentul demonstrativ se execută în faţa colectivului de către profesor; subiectii observă acţiunile pe
care le implică realizarea experimentului demonstrativ, emit ipoteze in legătură fenomenul sau procesul
provocat şi explică esenţa acestuia.
După natura lui, experimentul demonstrativ poate fi calitativ (respectiv poate evidentia
procesualitatea şi relaţiile cauză-efect) sau cantitativ (respectiv poate evidenţia legi, interrelaţii între
mărimi şi poate implica determinarea anumitor mărimi, efectuare de calcule etc.).
După rezultatul lui, experimentul demonstrativ poate fi pozitiv (respectiv poate evidenţia existenţa
unor proprietăţi, a unor interrelaţii între mărimi etc.) sau negativ (respectiv poate evidenţia absenţa unor
proprietăţi, a unor interrelaţii între mărimi etc. şi poate viza corectarea sau infirmarea reprezentărilor
greşite ale indivizilor referitoar la fenomene, procese, evenimente).
Experimentul destinat formarii deprinderilor practice/motrice – consta in efectuarea constienta si
repetata de catre subiecti, a anumitor experiente, actiuni, operatii, in vederea formarii unor priceperi si
deprinderi de activitate practica si pentru insusirea unor cunostinte referitoare la fenomenele, procesele si
evenimentele provocate in experiment.
Experimentul aplicativ - işi propune verificarea capacităţii indivizilor de a aplica in practică
achiziţiile teoretice insuşite; acestia işi imaginează intreaga strategie experimentală, o pun in aplicare,
desprind concluziile şi realizează generalizările care se impun.
După criteriul organizatoric, distingem următoarele tipuri de experimente:
- frontale
- pe grupe
- individuale
- combinate
Avantaje ale metodei experimentului
Experimentul reprezintă o metodă de cercetare cu bogate valenţe formative, care contribuie la
formarea dezvoltarea unor priceperi şi deprinderi psihomotorii şi intelectuale şi informative, in vederea
descoperirii de noi cunoştinţe:
- reproduc procesele, fenomenele, evenimentele în procesualitatea lor;
- se pot repeta de mai multe ori dacă sunt întrunite condiţiile necesare reproducerii proceselor,
fenomenelor, evenimentelor respective;
- contribuie la realizarea unei consilieri active, euristice şi creatoare

5.2 Metoda statistica

Activitatea statistică desfăşurată de consilier, cuprinde un număr mare de operaţii care vizează
obţinerea datelor şi informaţiei necesare cunoaşterii ample a problemei vizate. Obţinerea informaţiei nu se
reduce numai la înregistrarea datelor privind fenomenele şi procesele care ţin de obiectul cunoaşterii, ci
cuprinde şi totalitatea operaţiilor de sistematizare, prelucrare, analiză şi interpretare a informaţiilor.
Totalitatea operaţiunilor, acţiunilor de culegere (observare), sistematizare şi prelucrare, analiza
şi interpretare a datelor se numeşte cercetare statistică (metoda statistica).
Acest proces de cunoaştere poate fi schematic redat în modul următor:

41
 Observarea statistică: - culegerea informaţiilor statistice si intabelarea lor, adica recoltarea
metodica a informatiilor, a datelor numerice, referitoare la o persoana sau o colectivitate de subiecti.
Prelucrarea statistică:- sistematizarea datelor individuale;
- calculul sistemului de indicator;
- prezentarea datelor prin tabele, serii şi grafice.
Analiza şi interpretarea statistică: - compararea datelor;
- elaborarea ipotezelor si verificarea lor;
- formularea concluziilor asupra întregii cercetări;
- fundamentarea calculelor de prognozări.
Prima etapă de cercetare statistică o constituie observarea statistică ce rezidă în înregistrarea
datelor şi informaţiilor după criterii unice privitoare la caracteristicile unităţilor colectivităţii supuse
cercetării.
Ţinînd seama de importanţa etapei obţinerii informaţiilor statistice în cadrul procesului de
cunoaştere a fenomenelor, ca şi de complexitatea problemelor ce urmează a fi rezolvate în această etapă,
efectuarea ei cu succes nu poate fi concepută fără un plan judicios întocmit, care trebuie să se refere la
scopul înregistrării materialului faptic, la obiectul înregistrării, la unitatea de înregistrare, la programul
înregistrării şi la o serie de probleme organizatorice. Informaţiile obţinute în urma înregistrării fiecărei
unităţi a colectivităţii cercetate constituie materialul statistic iniţial, materia primă a statisticii, pe baza
căreia se înfăptuieşte cunoaşterea ştiinţifică.
Realizarea practică a observării presupune rezolvarea corectă a unor probleme cu caracter atît
metodologic cît şi organizatoric, incluse în planul observării statistice.
Problemele programatico-metodice incluse în plan: stabilirea scopului şi sarcinii observării,
determinarea obiectului, unităţilor observării, totalitatea şi măsurile, elaborarea programului observării,
precum şi alegerea tipului şi modalitatea observării.
Problemele de organizare cuprind stabilirea locului, timpului şi termenelor observării,
determinarea cercului de persoane şi organizaţii, responsabile de efectuarea observării; selectarea,
instruirea şi instructajul cadrelor; multiplicarea şi expedierea formelor de dare de seamă; stabilirea
termenelor de prezentare a materialelor, precum şi alte chestiuni practice, ce ţin de efectuarea observării
statistice.
Determinarea scopului şi sarcinilor activităţii de observare statistică constituie punctul iniţial în
organizarea oricărei observări statistice. Scopul observării trebuie formulat clar, precis şi desfăşurat.
Luând drept bază scopurile observării statistice, sînt puse sarcinile concrete, care urmează a fi rezolvate în
cursul efectuării ei.
Cu privire la observarea statistica avem: observare statistică continuă, în cursul căreia
înregistrarea unităţilor totalităţii se efectuează pe măsura apariţiei lor si discontinuă, în timpul căreia
înregistrarea unităţilor totalităţilor se face fie regulat, fie pe măsura necesităţii.
După sfera (volumul) de elemente cuprinse, observarea statistică poate fi compactă (completă) şi
necompletă (incompletă). Aceasta din urmă se subdivide în:
- selectivă;
- de anchetă;
- cercetarea masivului de bază;
- monografică.
Observarea compactă (totală) reprezintă o reflectare exhaustivă, înregistrarea de sută la sută (fără
excepţie) a tuturor unităţilor, care sînt reflectate în conţinutul totalităţii examinate
Pentru economia de timp adesea are loc aşa-zisa cercetare selectivă, a cărei esenţă constă în faptul,
că este supusă înregistrării numai o parte (selecţie), a totalităţii care ne interesează (de exemplu, 20%
dintre elevi), iar rezultatele obţinute servesc drept caracterizare a totalităţii în întregime.
Evidenţa statistică reprezintă observarea statistică totală a fenomenului studiat, a persoanelor
implicate, precum şi a rezultatelor obtinute, bazată pe completarea strică a anumitor documente, întocmite
după un program elaborat din timp sub formă de fişă.

42
 5.3 Chestionarul si interviul – ca tehnici de cercetare stiintifica

Ca metoda de cercetare psihologica, ancheta presupune recoltarea sistematica a unor

informatii despre viata psihica a unui individ sau grup social si interpretarea acestora în vederea
desprinderii semnificatiei lor psihocomportamentale.
În principal exista doua forme ale acestei metode, care se folosesc în cercetarea psihologica:
ancheta pe baza de chestionar si ancheta pe baza de interviu.
Ancheta pe baza de chestionar consta în folosirea chestionarului ca instrument de lucru si urmeaza
în derularea sa mai multe etape:
– etapa prealabila sau preancheta care presupune: stabilirea obiectului anchetei;
documentarea; formularea ipotezei; determinarea universului (populatia) anchetei; esantionarea.
– etapa I – consta în alegerea tehnicilor si redactarea chestionarului. Se impune în prima faza
aplicarea unui pretest pentru a vedea daca a fost bine conceput chestionarul, dupa care se poate
redacta definitiv chestionarul. Tot în aceasta etapa se vor stabili si modalitatile de administrare
ale chestionarului fie prin auto-administrare, fie prin intermediul personalului specializat.
– etapa a II-a – este rezervata desfasurarii propriu-zise a cercetarii.
– etapa a III-a – prelucrarea datelor obtinute.
– etapa a IV-a – analiza si interpretarea datelor precum si redactarea si comunicarea raportului
final de ancheta.
Cele mai dificile si, totodata, cele mai importante momente ale anchetei pe baza de
chestionar sunt alegerea esantionului, care trebuie neaparat sa fie reprezentativ – adica sa reproduca la
scara mica toate caracteristicile populatiei care urmeaza a fi investigata – si redactarea întrebarilor,
a chestionarului.
Chestionarul este definit ca fiind: o succesiune logica si psihologica de întrebari scrise sau
imagini grafice cu functie de stimuli, în raport cu ipotezele cercetarii, care prin administrarea de catre
operatorii de ancheta sau prin autoadministrare, determina din partea celui anchetat un comportament
verbal sau nonverbal, ce urmeaza a fi înregistrat în scris.
Chestionarul necesita o deosebita atentie atât fata de continutul întrebarilor, cât si fata de tipul,
forma si ordinea lor. În formularea întrebarilor trebuie evitate greselile care pot interveni: întrebari prea
generale, limbaj greoi, artificializat, cuvinte cu înteles dublu, întrebari tendentioase etc.
Ancheta pe baza de interviu consta în folosirea interviului ca relationare experimentator-
subiect. Este vorba de un dialog între participanti, care se centreaza asupra temei de cercetare,
fiecare participant pastrându-i locul de emitator sau de receptor.
Interviul poate fi conceput atât ca metoda integrata altor metode mai mari, cât si ca metoda de
sine statatoare, cu legile si caracteristicile sale proprii.
Avantaje: ambele forme de ancheta, permit investigarea unui numar mare de subiecti într-un timp
relativ scurt, recoltarea unui material extrem de bogat, precum si prelucrarea rapida, mai ales când exista
raspunsuri precodificate la întrebari.
Dezavantaje: este posibila aparitia unor deformari subiective atât din partea
experimentatorului, cât si a subiectilor mai ales ca aceasta metoda se bazeaza pe capacitatea de
autocunoastere si autoanaliza.
Este de asemenea posibil ca subiectii, chiar bine intentionati sa furnizeze informatii iluzorii,
neadecvate în raport cu fenomenul investigat.

5.4 Tehnicile de scalare

Tehnicile de scalare folosesc ca si instrument de lucru scalele; acestea pot fi clasificate astfel:
Scalele nominale caracterizează variabilele ale căror modalităti nu au decât un scop descriptiv.
Este vorba pur şi simplu despre denumirea datelor culese, şi nu de atribuirea unei valori numerice.
Modalitătile considerate sunt deci simple categorii în cadrul cărora nu există nici o ierarhie. Exemplele de
scale nominale sunt numeroase : sexul (genul), categoriile socioeconomice, răspunsurile „da-nu" la un
chestionar, apartenenta la un grup etnic, judetul în care s-au născut subiectii etc. Se disting scalele care au
numai două modalităti - numite scale dihotomice - şi cele care au mai mult de două modalităti - scale
polihotomice.

43
 Altfel spus, se foloseşte o scală nominală ori de câte ori grupăm modalitătile variabilei în cel putin
două categorii, iar aceste categorii nu sunt ierarhizate. Toate modalitătile identificate trebuie deci
considerate echivalente.
În cazul scalelor nominale, culegerea datelor se face prin notarea efectivelor fiecărei modalităti a
variabilei. Aceste efective se pot reprezenta fie sub formă brută, fie sub formă de procente, cu ajutorul
unui plan cartezian.
Scalele ordinale permit ordonarea modalitătilor de la cea mai mică la cea mai mare, de la cea mai
scurtă la cea mai lungă, de la cea mai slabă la cea mai puternică etc., fără însă a putea preciza exact
distanta dintre ele. De pildă, se intelege că există o diferentă de intensitate între răspunsurile „Nu îmi
place deloc consilierea", “Imi place puţin consilierea " şi „Imi place enorm consilierea", dar diferenta
dintre aceste trei niveluri nu se poate explicita cantitativ (cel căruia îi place enorm consilierea poate spune
că îi place de două ori mai mult decât cel căruia îi place puţin ? de trei ori ? de zece ori ?). Observăm
totuşi că ordinea implică o relatie de tranzitivitate între modalităti : dacă clasa X este superioară clasei Y,
care la rândul ei este superioară clasei Z, atunci clasa X este superioară clasei Z. Iată câteva exemple de
scale ordinale : grupele de vârstă, gradele în armată, răspunsurile de tip „deloc/puţin/foarte/totalmente"
dintr-un chestionar, clasamentele şcolare etc.
Se disting două tipuri de scale ordinale : cele în care modalitătile sunt ordonate şi cele în care
modalitătile formează un clasament. In ultimul caz, modalitătile nu sunt ordonate independent unele faţă
de altele - dimpotrivă, ordinea lor este determinată de raportul dintre ele. De exemplu, rezultatele şcolare
se pot prezenta în formă ordonată (de pildă, bine/ mediocru/insuficient) sau sub formă de clasament
(primul, al doilea, al treilea etc.). Putem însă obtine şi direct un clasament - de pildă, cerând indivizilor să
claseze ei înşişi obiectele după un anumit criteriu.
Colectarea datelor se face luând în considerare efectivele fiecărei modalităţi. Efectivele cumulate
se obţin însumând succesiv efectivele brute ale fiecărei modalităţi.
Scalele de intervale se bazează pe faptul că intervalele care separă două modalităti succesive sunt
întotdeauna egale între ele : diferenta dintre 1 şi 2 este strict egală cu cea dintre 5 şi 6, iar diferenta dintre
3 şi 7 este de două ori mai mare decât cea dintre 12 şi 14. În acest caz, toate operatiile aritmetice pot fi
aplicate. Iată câteva exemple de scale de intervale : inăltimea, greutatea, notele, pretul, viteza, distanta,
timpul etc.
Se disting însă variabilele discontinue şi variabilele continue. O variabilă se numeşte discontinuă
când numerele care corespund modalitătilor ei sunt întregi. De exemplu, chestionarele cu răspunsuri la
alegere se exprimă adeseori în această scală, întrucât notele obtinute sunt constituite în modul „totul sau
nimic" (răspuns corect / răspuns greşit). Se pot obtine deci numai note intregi: nu există o treime de
răspuns corect sau un sfert de răspuns greşit ! Alti parametri, de pildă pulsatiile inimii, se exprimă tot în
formă discontinuă. Este imposibil de notat un sfert de pulsatie.
Când numerele care caracterizează scala sunt reale, variabila se numeşte continuă: între două
valori ale scalei există întotdeauna loc pentru o valoare oarecare. De exemplu, între 1 şi 2 este posibil să
obtinem 1,2 sau 1,52 sau 1,236 etc. Este cazul variabilelor timp, distantă sau viteză.
Scalele de raport
Acest tip de scală este foarte puţin folosit în ştiinţele umane. Este vorba, de fapt, despre un caz
particular al scalei de intervale şi se distinge numai prin folosirea valorii nule (0), care indică absenţa
totală a fenomenului măsurat. Se inţelege că în ştiinţele umane starea de totală absenţă a fenomenului este
greu de admis. De exemplu, dacă pentru o persoană se obţine 0 la un test de raţionament, ar fi absurd să
spunem despre persoana respectivă că este iraţională. La fel, atunci când cerem unor indivizi să descrie un
obiect cu ajutorul unei liste predefinite de cuvinte, absenţa selecţiei (0) nu înseamnă că obiectul nu poate
fi descris, ci mai degrabă că persoana nu a dorit să o facă sau că, din punctul de vedere al individului, lista
nu prezintă cuvintele potrivite. De aceea, chiar când valoarea 0 există (măsurători de timp, distanţă...), în
domeniul ştiinţelor umane se preferă să se rămână la nivelul interpretării scalelor de intervale.

5.5 Studiul documentelor sociale

Etimologic cuvantul “document” provine din latinescul documentum (docere = a indica.)

Documentul sociologic are o natura dubla, data fiind pozitia lui intermediara intre faptul studiat si
cercetator. Continutul sau exista independent de observatia care il constituie in marturie, dar el nu accede

44
la statutul de document, decat in masura in care cercetatorul este capabil sa-l utilizeze ca indiciu, adica
sa-l faca inteligibil si semnificativ.
Documente cifrice publice oficiale.
Colectivităţile şi activităţile umane, societatea în ansamblul ei, pot fi caracterizate sub raport
cantitativ prin expresii numerice, cifrice. Recensămintele populaţiei, ale locuinţelor şi animalelor,
statistica stării civile, vechile catagrafii şi urbarii, actele administrative, dările de seamă statistice, balanţa
cheltuielilor şi încasărilor etc. sunt tot atâtea documente cifrice oficiale, cu caracter public. Ele sunt,
pentru unele teme, indispensabile în cercetarea vieţii sociale.
Recensământul populaţiei
Această formă de observare statistică urmăreşte inregistrarea populaţiei la un moment dat
împreună cu o serie de caracteristici demografice şi socioeconomice: domiciliul, vârsta, sexul, starea
civilă, cetăţenia, nivelul de instruire, locul de muncă, categoria socială, ocupaţia etc., organizată în
vederea determinării numărului, structurii şi repartizării teritoriale a populaţiei. Spre deosebire de alte
modalităţi de determinare a populaţiei (anchete, registre permanente ale populaţiei etc.), recensămintele
moderne ale populaţiei au o serie de caracteristici distincte, din care decurg atât valoarea, cât şi limitele
lor: sunt iniţiate de autoritatea administrativă supremă în stat; se referă la întreg teritoriul asupra căruia se
exercită suveranitatea statului respectiv (în cazul recensământului general) sau la anumite zone bine
delimitate (recensământ parţial); se înregistrează situaţia la un moment determinat, acelaşi pentru toată
populaţia cuprinsă în recensământ (momentul critic al recensământului — ziua decretată, ora zero). Chiar
dacă înregistrarea durează mai multe zile, totdeauna se are în vedere situaţia din momentul critic al
recensământului, asigurându-se astfel condiţia de simultaneitate a înregistrării; înregistrarea populaţiei se
face în baza unei metodologii unice pentru întreg teritoriul cuprins în recensământ.
Volumul informaţiilor cerute într-un recensământ depinde de necesităţile de organizare şi
conducere ale societăţii în fiecare etapă a evoluţiei ei, de disponibilităţile materiale si umane, ca şi de
gradul de tehnicitate în efectuarea recensământului de care dispune la un moment dat societatea.
Alte documente cifrice publice oficiale.
Alături de recensăminte, statisticile economice, culturale, juridice etc. sunt indispensabile
cercetării sociologice.
- Anuarul statistic al României,
- Indicatorul statistic al satelor unităţilor administrative din România
- Buletinul demografic al României
- Statistica invăţământului din România
- Buletinul muncii
- Breviarul statistic al României
Documente cifrice publice neoficiale.
În diferite cărţi, ziare sau reviste sunt publicate date statistice de interes sociologic. Publicarea
rezultatelor cercetărilor sociologice include numeroase tabele statistice. Ele pot fi reinterpretate,
adâncindu-se sau formulându-se noi concluzii. De asemenea, în revistele şi publicaţiile internaţionale se
găsesc informaţii statistice utile.
Documente cifrice personale oficiale şi neoficiale.
Astfel de documente sunt mai rar utilizate în cercetări, deşi, atunci când pot fi colecţionate în
număr suficient, ele constituie o sursă de informaţii extrem de valoroasă. Deciziile de încadrare, deciziile
de trecere la altă categorie de salarizare - ca documente cifrice personale oficiale - pot reconstitui evoluţia
reală în cariera profesională a unei persoane sau a unei categorii socioprofesionale. De asemenea, listele
de venituri şi cheltuieli ale familiei - ca documente cifrice personale neoficiale - pot furniza informaţii
dintre cele mai semnificative referitoare la calitatea vieţii şi evoluţia ei.
Este de la sine înţeles că documentele cifrice personale oficiale şi neoficiale trebuie corelate cu
celelalte tiptui de documente şi cu informaţiile obţinute prin intermediul altor metode şi tehnici.
Documente scrise necifrice
Documentele scrise necifrice pot fi publice (interesând întreaga comunitate, pe toţi membrii
societăţii) sau personale. Cele publice, la rândul lor, pot fi oficiale sau neoficiale. Pentru reconstituirea
vieţii sociale din trecut, dar şi pentru a obţine date despre prezent, documentele publice oficiale necifrice
sunt de cea mai mare însemnătate. Documentele istorice, poruncile domneşti, actele vistieriei, rapoartele
consulare sau registrele de vamă servesc la reconstituirea trecutului. Dar nu numai documentele oficiale

45
publicate, ci şi cele nepublicate, vor fi utilizate în cercetările de teren, unde pot fi întâlnite valoroase
arhive cu documente oficiale. Pentru vechile forme de viaţă economică şi statală din ţara noastră, actele
breslelor, ca şi actele judecătoreşti oferă o bogată informaţie privind raporturile de proprietate,
organizarea activităţilor economice şi de muncă, dezvoltarea tehnică, aşezările orăşeneşti şi săteşti
ş.a.m.d.
La nivel central, Constituţia, legile, Monitorul Oficial al României, decretele prezidenţiale,
declaraţiile Parlamentului României, hotărârile guvernului sunt documente publice necesare înţelegerii de
către cercetătorul vieţii sociale a macroproceselor şi structurilor globale.
Documentele necifrice publice neoficiale constituie o sursă bogată de informaţii pentru toate
societăţile alfabetizate.
Ziarele şi revistele, cărtile beletristice şi de ştiinţă, afişele şi reclamele comerciale, programele
pentru spectacole, inscpripţiile de tot felul etc. alcătuiesc un univers de simţire şi gândire specific fiecărei
epoci şi zone geografice.
În mod deosebit, lucrările cu caracter monografic trebuie să reţină atenţia cercetătorului de teren.
De un mare ajutor în reconstituirea vieţii sociale din trecutul nu prea îndepărtat, dar mai ales în
descifrarea realităţii cotidiene se dovedeşte a fi presa scrisă, emisiunile de radio si televiziune, ca şi
filmele documentare.
În presa scrisă (ziare, reviste, foi volante) se stochează un mare volum de informaţii sociale, pe
care cercetătorul vieţii sociale le poate interpreta obiectiv, chiar dacă articolele sunt scrise de pe poziţii de
partizanat politic.
Documentele necifrice personale (scrise), oficiale şi neoficiale, conţin informaţii nu numai despre
individ, dar şi despre colectivitate, despre forma de organizare a vieţii sociale. Documentele necifrice
personale oficiale (certificat de naştere, buletin de identitate, certificat de căsătorie, actele de proprietate,
adeverinţele şi dovezile eliberate de autorităţi) servesc în primul rând pentru identificarea subiecţilor
anchetaţi. O serie de documente personale oficiale (acte de danie, testamente, inventare de gospodării)
sunt utilizate în analiza dinamicii structurilor sociale.
Sunt extrem de rare anchetele directe în care cercetatorul utilizează documentele personale
oficiale; mai frecvent sunt cercetate arhivele oficiale, unde se păstrează duplicatele certificatelor de
naştere, de căsătorie etc.
Documentele necifrice personale neoficiale (foi de zestre, spiţe de neam, însemnări zilnice,
scrisori, jurnale intime, biografii etc.) sunt realizate pentru a fi utilizate de către înşişi autorii lor sau de
către persoane foarte apropiate acestora (prieteni, familie etc.).
În definirea documentelor personale se pune accentul pe faptul că ele reflectă experienţa de viaţă a
individului, că sunt confidenţiale, un produs spontan al celui care le realizează. Este de reţinut
ambivalenţa subiectiv-obiectiv, individual-social a documentelor personale. În acţiunile individului, aşa
cum sunt ele consemnate în documentele personale, se reflectă subiectivitatea proprie, dar şi factorii
sociali, de natură obiectivă. Consilierii/psihologii urmăresc factorii subiectivi relevaţi de documentele
personale.
Documentele scrise la „persoana intâi" exprimă mai bine subiectivitatea autorului lor, spre
deosebire de documentele scrise la „persoana a treia", elaborate cu ajutorul persoanei în cauză, dar nu
spontan, ci după un plan, la întocmirea căruia aceasta nu a luat parte.
Foile de zestre.
Unele documente personale neoficiale au o reală valoare pentru reconstituirea vieţii sociale din
trecut. Astfel, se impune să amintim, în primul rând, foile de zestre, în care în trecut se specifica tot ceea
ce primeau ca dotă tinerii căsătoriţi (terenurile şi inventarul agricol, piesele de îmbrăcăminte etc.).
Încheierea foii de zestre care urmează tocmelii este de fapt un act legal ce trebuie studiat ca manifestare
juridică. Spre deosebire de actul de dotă, conform dreptului civil, foaia de zestre, deşi are valoare juridică,
constituie totuşi un document personal neoficial (nu emană de la o autoritate). Fiind urmarea unei
inţelegeri între familiile celor ce se căsătoresc, foile de zestre au caracter neoficial, sunt documente
personale cu o mare valoare informativă şi pentru cercetătorul culturii materiale din trecutul ţării noastre.
Prin intermediul foilor de zestre dispunem de un fel de inventar al pieselor de îmbrăcăminte femeiască
specifice zonei respective, existând astfel posibilitatea de a stabili cu mai multă certitudine atât inventarul,
cât şi evoluţia pieselor de îmbrăcminte a populaţiei într-o anumită zonă, anumită perioadă istorică.

46
 Foile de zestre furnizează informaţii preţioase referitoare la obiceiurile juridice ale poporului
nostru, dând în acelaşi timp o imagine autentică asupra situaţiei materiale a diferitelor categorii sociale
din trecutul mai apropiat sau mai depărtat al ţării. Coroborate cu alte documente oficiale sau neoficiale,
foile de zestre ajută la reconstituirea vechilor structuri sociale.
Spiţele de neam.
Spiţele de neam, ca documente personale neoficiale, redau sistemul de rudenie pe mai multe
generaţii. În trecut, ţăranii obişnuiau să-şi facă spiţe de neam şi să le transmită din generaţie în generaţie
pentru ca să se calculeze mai uşor cota parte ce revenea fiecăruia în sistemul devălmăşiei familiale.
Jurnalele personale.
Pentru trecutul apropiat şi mai ales pentru prezent, însemnările zilnice, scrisorile şi alte documente
personale oferă informaţii despre indivizii umani în contextul social al existenţei lor. Însemnările
ocazionale sau zilnice, jurnalele intime, scrisorile primite sau expediate, ca şi autobiografiile spontane
(neprovocate) întregesc imaginea asupra vieţii sociale, relevând modul în care societatea este evaluată de
către indivizii umani aparţinând unor structuri sociale determinate. Dacă astfel de documente personale
provin de la personalităţi proeminente ale vieţii politice, culturale, ştiinţifice, valoarea le este sporită,
fireşte, nu în primul rând prin gradul lor de obiectivitate, ci prin experienţa de viaţă mai vastă a autorilor,
prin capacitatea acestora de a fi fost participanţi activi la evoluţia fenomenelor sociale reflectate în
documente.
Acordând cea mai mare atenţie documentelor personale ale unor mari personalităţi,
consilierul/cercetatorul nu face abstracţie de însemnările şi mărturiile unor oameni abia ştiutori de carte,
care şi-au consemnat gândurile dintr-o nevoie interioară, fără intenţia de a le face publice vreodată.
Ca şi însemnările zilnice, jurnalele intime dezvăluie trăirile psihice sub influenţa factorilor sociali
obiectivi. În anumite epoci şi la anumite vârste asistăm la proliferarea documentelor personale de tipul
jurnalelor, a oracolelor şi scrisorilor confidenţiale. Se pare că adolescenţa, cu nevoia sa specifică de
autoanaliză, oferă posibilităţi mai generoase de valorificare a documentelor personale în scopul
cunoaşterii schimbărilor de mentalitate. W. Allport recomanda utilizarea jurnalelor intime în studiul
personalităţii. El considera că pe baza jurnalelor intime, din care aflăm trecutul unei persoane, se pot face
prognoze mai autentice decât pe baza „legilor" generale referitoare la persoanele din acelaşi mediu social.
Cu toate acestea, studiile bazate în principal pe informaţiile din jurnalele intime sunt extrem de rare.
Explicaţia, desigur, o găsim în dificultatea de a colecţiona jumale intime într-un număr suficient pentru a
permite unele generalizări. Spre deosebire de biografiile sociale, scrierea unor jurnale intime la indicaţia
cercetătorilor este practic imposibilă. Biografii sociale provocate există, jurnale intime şi scrisori
provocate nu. Iată de ce, comparativ cu alte documente personale, biografiile sociale au fost mai frecvent
utilizate în cercetarea socială. Nu criterii de conţinut, ci considerente tehnice au condus la situaţia
prezentă, când în întrega sociologie abia dacă pot fi semnalate lucrări semnificative bazate exclusiv pe
studiul documentelor personale de tipul jurnalelor intime sau al scrisorilor.
Scrisorile.
In literatura de specialitate se menţionează ca exemplară utilizarea conjugată a autobiografiilor, a
scrisorilor şi însemnărilor intime. Toate scrisorile pot fi considerate ca variaţii ale unui tip fundamental, a
căror formă rezultă din funcţia lor şi rămâne totdeauna esenţial aceeaşi, chiar dacă în cele din urmă
degenerează.
„Scrisorile ceremoniale" (bowing letter) au ca principala funcţie aceea de manifestare a
solidarităţii familiei în condiţiile în care unul dintre membri este temporar separat de ea. Descompunerea
vechii forme a unităţii familiale sub influenţa condiţiilor concrete de viaţă (integrarea celor separaţi de
familie în noi grupuri profesionale, teritoriale, naţionale etc.), atitudinea faţă de căsătorie, armonia
familiei naturale - toate acestea sunt ilustrate prin scrisori.
Biografiile sociale
Biografiile sociale au atras atenţia cercetătorilor mai mult decât oricare alte documente personale
necifrice. În timp, s-a adunat o experienţă vastă de utilizare a lor şi s-au precizat cu mai multă claritate
valoarea şi limitele acestui tip de documente.
Autobiografiile oferă descrieri selective ale faptelor şi evenimentelor din viaţa cotidiană a
autorilor lor. Orice autobiografie este o construcţie logică, raţională a faptelor considerate mai importante:
viaţa autorului autobiografiei este în mod obişnuit prezentată ca un lanţ de fapte, evenimente şi procese
mai mult sau mai puţin logic organizate. Fiind nu numai un produs individual (reflectare personală a

47
experienţei de viaţă), ci şi o oglindă a vieţii sociale, arătând ceea ce este acceptat de colectivităţile umane,
modele de gândire, simţire şi comportament recunoscute într-un moment dat al evoluţiei societăţii,
(auto)biografiile sociale inlesnesc atât cunoaşterea particularului, cât şi a generalului.
Sub forma biografiilor spontane sau a celor provocate de către cercetător (biografii vorbite), ca
biograme pentru a desemna biografiile scrise la indemnul cercetătorului sau curriculum vitae, metoda
biografiei sociale este în prezent reconsiderată. Conform clasificării propuse de W. Allport (biografii
comprehensive, tematice şi redactate), au fost si sunt mai frecvent utilizate biografiile tematice
(referitoare la o experienţă de viaţă strict determinată) decât biografiile comprehensive (care urmăresc
întreaga experienţă de viaţă a individului). De asemenea, s-a practicat şi se practică cu mai mult succes
aşa-numitele biografii redactate (edited), în care cercetătorul intervine eliminând repetiţiile, greşelile de
ortografie, sporind claritatea relatării, reducând discursul, dar păstrând nealterat conţinutul.

5.6 Tehnici de analiza a continutului comunicarii

Dezvoltarea tehnicii analizei conţinutului oferă în prezent un larg evantai de procedee, incepând
cu analiza de frecvenţă şi terminând cu analiza computerizată a conţinutului. Alegerea unui procedeu sau
a altuia impune moduri specifice de determinare a unităţilor analizei conţinutului. Alegerea procedeului
de analiză este în funcţie de tema de cercetare şi de materialul ce urmează a fi supus analizei.
Analiza frecvenţelor reprezintă procedeul clasic al analizei conţinutului. Ea constă în
determinarea numărului de apariţii ale unităţilor de înregistrare în sistemul categoriilor de analiză. De
exemplu, se numără cuvintele afectogene care apar într-un discurs sau cuvintele dificile, se identifică
citatele dintr-un text şi se compară frecvenţa lor într-un alt text. Când unitatea de înregistrare este tema, se
determină prezenţa unei anumite teme într-un material dat.
Analiza tendinţei porneşte de la analiza frecvenţelor, urmărind să pună în evidenţă, în cadrul
comunicării, orientarea (atitudinea) pozitivă, neutră sau negativă a emiţătorului faţă de o persoană, o idee,
un fapt social, un eveniment istoric, Ca şi în cazul analizei frecvenţelor, se începe prin identificarea
temelor, fiecare temă fiind clasificată după poziţia pozitivă, neutră sau negativă exprimată. Într-un
material de propagandă (o broşură, un film etc.) nu întreg conţinutul se referă la obiectivul propus:
influenţarea într-un anumit sens a publicului. Din conţinutul total sunt reperate unităţile conţinutului în
legătură cu tema propagandei. Se calculează frecvenţa unităţilor în legătură cu tema şi se raportează la
număral lor total. Nu este acelaşi lucru dacă într-un articol de presă, de exemplu, tema importantei
consilierii tinerilor dependenti de droguri apare o singură dată sau de mai multe ori. Cu cât numărul
unităţilor în legătură cu respectiva temă va fi mai mare, cu atât eficienţa propagandei va fi mai sporită.
Analiza evaluativă reprezintă un procedeu al analizei conţinutului propus de Charles Osgood. Se
face distincţie între obiectul atitudinii (0) şi evaluarea obiectului (E). Ca obiect al atitudinii întâlnim
diferitele unităţi sociale (familia, grupul, colectivtatea etc.) sau fenomenele şi procesele sociale, iar ca
evaluare luăm în considerare toate determinările calitative ale unităţilor sociale. Aplicarea procedeului de
analiză evaluativă impune transformarea aserţiunilor din text în construcţii sintactice echivalente
semantic, astfel încât să apară foarte clar obiectul atitudinii şi evaluarea.
În mod concret, analiza evaluativă presupune:
1) Identificarea tuturor aserţiunilor din text referitoare la obiectul atitudinii. Pentru a preintâmpina
eventualele distorsiuni, obiectele atitudinii sunt înlocuite cu simboluri (literele mari ale alfabetului). Se
codifică prin acelaşi simbol fie elementele unei mulţimi, fie mulţimea ca unitate integratoare.
2) Identificarea expresiilor care conţin determinări directe şi a expresiilor care conţin determinări
indirecte. Toate expresiile care conţin ca obiect al atitudinii unitatea socială, fenomenul sau procesul ce ne
interesează sunt transformate în expresii sintactice simple care pun în evidenţă subiectul, predicatul şi
complementul.
3) Expresiile transformate sunt evaluate, acordându-se ponderi (între + 3 şi - 3) predicatelor şi
complementelor. Se analizează deci direcţia şi intensitatea atitudinilor, întocmindu-se apoi câte o foaie de
codificare pentru fiecare obiect al atitudinii ce ne interesează.
Produsul dintre direcţia şi intensitatea atitudinii poate lua valori pozitive sau negative.
Analiza contingenţei permite evidenţierea structurilor de asociere a termenilor dintr-un text.
Frecvenţa de apariţie asociată a „cuvintelor-cheie" în textul analizat (frecvenţa relativă) se compară cu
probabilitatea teoretică de asociere a lor (valoarea de aşteptare). Dacă diferenţa este semnificativă, se

48
trage concluzia că asocierea termenilor nu este intâmplătoare, ea datorându-se fie unei particularităţi de
stil, fie intenţiei manifeste sau latente a autorului.
Analiza contingenţei presupune:
1) Identificarea unităţilor de înregistrare.
2) Stabilirea schemei de categorii.
3) Se construieşte apoi o matrice pentru analiza contingenţei,
4) Se calculează frecvenţa relativă (procentul) de apariţie a fiecărui termen în totalul unităţilor de
5) Se calculează apoi valoarea probabilă de asociere a termenilor,
6) După calcularea probabilităţii de asociere doi câte doi a termenilor, se construieşte un tabel de
contingenţă.
7) Valorile probabiliste de asociere a termenilor se compară cu frecvenţele relative de asociere.
Analiza contingenţei constituie procedeul cel mai adecvat pentru studierea conţinutului latent al
comunicării. Aplicarea acestui procedeu poate fi combinată cu celelalte procedee de analiză (a
frecvenţelor, a tendinţei, evaluativă), cu alte metode şi tehnici de cercetare.

CAPITOLUL 6
METODE DE MARKETING PERSONAL

6.1 Instrumente de marketing personal: scrisoarea de intentie, CV-ul european, portofoliul

Metodele incluse în aceasta categorie presupun pregatirea individului pentru contactul cu

potentiali angajatori si dezvoltarea abilitatilor de prezentare a calitatilor personale, astfel încât sansele de
angajare sa sporeasca. Este stiut faptul ca înainte de contactul direct, angajatorii solicita un CV si o
scrisoare de intentie. Daca acestea au atras atentia si au convins, individul va fi chemat la unul sau mai
multe interviuri directe cu persoane responsabile cu angajarea în cadrul firmei / persoane din
departamentul de resurse umane sau chiar din conducerea companiei respective. Este de la sine înteles
ca pe lânga calitatile personale si profesionale, un individ trebuie sa stie sa se prezinte într-o lumina
adecvata, aceste abilitati putând fi dezvoltate cu ajutorul consilierului carierei.

Scrisoarea de intentie
Acest document reprezinta un însotitor important al CV-ului, o “carte de vizita” prin care
angajatorul îsi formeaza o prima impresie asupra solicitantului. Trebuie redactata într-un stil personal si
sa degaje o atitudine pozitiva, astfel încât sa creeze o buna impresie asupra angajatorului. De asemenea,
este necesar ca scrisoarea de intentie sa cuprinda o scurta prezentare a calificarilor / abilitatilor
solicitantului, interesul pentru postul solicitat si compania respectiva, precum si modul specific în care
solicitantul poate contribui la dezvoltarea firmei.
Scrisoarea de intentie trebuie:
- să reflecte interesul pentru firma la care se doreste angajarea
- sa fie scurta (aproximativ o pagina A4) si clara;
- sa fie tehnoredactata pe hârtie alba, fara greseli gramaticale;
- sa denote o atitudine pozitiva si ambitioasa.
Scrisoarea trebuie sa contina:
- precizari exacte asupra postului / domeniului solicitat;
- punctele forte ale aplicantului si cele mai importante elemente ale CV-ului;
- informatii clare despre modalitatea de contactare pentru interviu;
- alte date pe care angajatorul le poate (eventual) solicita.

49
 Model scrisoare de intentie:

Ioana Popescu
Str. Frunzelor, nr. 5
Cluj, 73546
0721 XXXXXX

D-l Ionescu Ion

Firma..........
Str. Lalelelor nr.26
Oradea, 35647
Cluj, 12 feb. 2008
Stimate domnule Ionescu,

Personalitatea mea comunicativa si sociabila, experienta in vanzari si studiile mele recent

finalizate sunt argumente solide pentru candidatura mea la o pozitie de broker de asigurari pentru
[ Firma].
Am absolvit recent Universitatea [...] si am obtinut o diploma in [domeniul]. Pe durata ultimilor
ani de studii am fost presedintele/vicepresedintele/membrul asociatiei studentesti [...] si am publicat
lucrari de specialitate in [revista].
Desi abia am absolvit facultatea, nu sunt un proaspat absolvent tipic. In anul trei am obtinut o
bursa Socrates/ Leonardo la Universitatea [...] din [...]. In perioada studentiei am avut propriile mele surse
de venit, prin intermediul mai multor joburi: am facut reclame la radio si sampling, am vandut
abonamente de ziare. Toate acestea m-au ajutat sa-mi completez pregatirea formala oferita de
universitate.
Consider ca am maturitatea, abilitatile si calitatile necesare pentru a incepe o cariera in brokerajul
de asigurari si mi-ar place sa lucrez in orasul meu natal, Cluj, unde stiu ca aveti deschisa o filiala.
La sfarsitul lunii viitoare voi calatori in Bucuresti si mi-as dori foarte mult sa pot sa va intalnesc
pentru a discuta despre posibilitatea de a ocupa o pozitie in cadrul firmei dumneavoastra. In continuarea
acestei scrisori va voi suna pentru a vedea daca putem stabili o intalnire.
Va multumesc pentru timpul si atentia dumneavoastra.

Cu stima,
Ioana Popescu

Curriculum Vitae
Cea mai importanta provocare în redactarea unui CV o reprezinta încercarea de auto-prezentare, în
scris, într-o maniera sintetica si interesanta. Angajatorii nu au prea mult timp la dispozitie pentru
citirea unui CV, de aceea trebuie facuta o impresie puternica într-un timp scurt. Continutul, formatul
si modul de redactare al CV-ului pot constitui diferenta dintre selectia pentru interviu si respingere
imediata a aplicatiei.
Exista mai multe modele de CV:
Curriculum Vitae cronologic pune accent pe experienta profesionala. În redactarea acestuia
se începe cu prezentarea activitatilor profesionale recente si se continua, în ordine cronologica inversa, cu
toate celelalte activitati realizate pâna la data întocmirii CV-ului. Acest format nu este în avantajul
recentilor absolventi pentru ca evidentiaza lipsa de experienta. De asemenea, acest tip de CV atrage
atentia asupra perioadelor de inactivitate.
Curriculum Vitae functional are un format non-linear, prin care pot fi subliniate abilitatile si
realizarile. Este recomandat celor persoanelor care au deja calificarea ceruta de postul pentru care se
depune aplicatia. CV-ul functional scoate în evidenta realizarile, fara a tine seama de cronologia lor. Sunt
enumerate posturile detinute, dupa preferinta, punându-se accentul pe sarcinile îndeplinite si succesele
obtinute.

50
 Curriculum Vitae biografic are un caracter personal, scopul sau fiind de a pune în valoare
trasaturile individuale, caracterul si mai putin performantele strict profesionale. Prin acest CV, candidatul
trebuie sa demonstreze angajatorului ca aptitudinile sale sunt valoroase pentru institutie.
Curriculum Vitae combinat este un rezumat functional, însotit de o scurta istorie a activitatii
profesionale, care începe cu enumerarea abilitatilor si realizarilor, urmate de istoria rutei profesionale.
Un astfel de CV poate înlatura îndoiala angajatorului asupra realei experiente profesionale ale
solicitantului.
Ce trebuie sa contina un CV? Nume si prenume; Adresa; Data nasterii; Mijloace de comunicare
(telefon, fax, e-mail); Nationalitatea (doar în situatia în care acest lucru nu rezulta de la sine sau este cerut
de angajator); Starea civila (optional); Starea sanatatii (optional); Copii (optional); Obiectivul (precizarea
postului de munca dorit); Studiile (anul absolvirii liceului / facultatii si, daca e avantajos, media generala
de bacalaureat / licenta); Experienta profesionala (posturi si functii detinute, între ce perioade si la ce
firme / institutii, cursuri de specializare / calificare); Realizari si premii; Abilitati si deprinderi (organizate
în functie de cerintele angajatorilor si importanta pentru postul solicitat); Asociatiile profesionale (din
care solicitantul face parte); Situatia stagiului militar (doar daca acest lucru este important pentru postul
vizat); Alte date personale relevante pentru angajator; Hobby-uri; Recomandari (optional); Data si
semnatura.
Reguli generale care trebuiesc respectate in redactarea CV-ului:
• aspecte care ţin de formă: redactarea se face pe o hârtie de bună calitate, de culoare albă,
format A4, pe una sau două pagini, cu un scris citeţ sau redactat pe computer, cu un aspect al
literelor uşor de citit, cu margini de jur imprejurul textului, cu titluri / capitole scoase în evidenţă, cu spaţii
între paragrafe, cu pagini numerotate, cu textul scris pe o singură faţă a colilor, CV-ul se trimite
fiecărui angajator în „original" (şi nu o fotocopie), CV-ul impreună cu scrisoarea de prezentare vor fi
expediate intr-un plic alb (plăcut, de preferat, format DL - 11x22 cm).
Regula generală este aceea de a nu oferi, inca din etapa de selectare, motive de respingere a
candidaturii datorită unor erori minore. Este de presupus că şi ceilalţi candidaţi indeplinesc condiţiile
postului anunţat de angajator; în consecinţă, trebuie să-i fie oferite acestuia argumente suplimentare
pentru a fi selectat pentru interviu.
• aspecte de conţinut: organizarea logică, impecabilă a conţinutului CV-ului, conţinutul acestuia
va fi, scris şi organizat ţinându-se cont de specificul firmei şi interesul angajatorului, CV-ul trebuie scris
fără nici o greşeală gramaticală, îngrijit, cu punctuaţia bine pusă, cu fraze sau propoziţii scurte, perfect
inteligibile, care nu produc neinţelegeri sau confuzii, conţinutul CV-ului trebuie să se rezume la fapte
relevante, realizări, reuşite etc. prezentate într-un stil alert, concis, dinamic, utilizand cuvinte elocvente,
de impact şi cu valoare pozitivă ridicată, în redactarea CV-ului se vor utiliza cuvinte cu impact ridicat,
verbe de acţiune, unde este posibil, trebuie cuantificate capacităţile, realizările, acţiunile (de exemplu:
80% vorbire fluentă în limba franceză şi engleză etc.), într-un CV nu trebuie spus totul, ci doar ceea ce
este semnificativ şi serveşte pentru ocuparea acelui loc de muncă, nu trebuie atrasă atenţia asupra
eventualelor eşecuri şi circumstanţe negative; nu se vor menţiona date fictive, trebuie prezentate studiile
de cel mai înalt nivel de la inceputul listei şi nu la sfârşitul unui şir de şcoli de diferite profile şi niveluri .
Pentru angajator sunt mai importante aptitudinile, implicarea, realizările şi motivarea pentru
muncă, decât slujbele pe care solicitantul le-a avut şi în ce perioade; dar faptul că a fost angajat pe un
anumit post la o firmă de prestigiu este un lucru avantajos pentru a fi amintit. CV-ul trebuie să-i ofere
angajatorului o imagine completă şi despre trăsăturile de personalitate ale
solicitantului, aptitudini, cunoştinţe (generale şi speciale), experienţă şi dimensiunea atitudinal -
motivaţională.
Un Curriculum Vitae trebuie să trezească interesul angajatorului pentru candidat, iar o scrisoare de
intentie motivează şi justifică acest interes ofertantului de locuri de muncă. Scrisoarea de prezentare este
citită de angajator inaintea CV-ului. Ambele instrumente de prezentare vor fi adaptate la specificul locului
de muncă vizat, avându-se în vedere acele categorii de date şi fapte care s-ar putea dovedi interesante şi în
beneficiul angajatorului. Dacă selecţia se face numai pe baza datelor din CV, nu trebuie făcută
„economie" în a oferi detalii cu privire la rezultatele obţinute, competenţele şi aptitudinile pe care le are
solicitantul. Acesta trebuie să se aştepte că sunt mai mulţi candidaţi şi că, sigur, unii sunt mai puţin
competitivi decât el şi câţiva, îl pot depăşi, eventual, dar şi că el îi poate depăşi dacă va lua lucrurile în
serios.

51
 CV-ul reprezintă primul „contact" cu potenţialul angajator şi în această „relaţie" şi etapă
solicitantul unui post are controlul total; ulterior, la alcătuirea listei de interviu, la interviul insuşi va avea
un control mai redus. De aceea trebuie să exploateze la maxim posibilităţile unui CV pentru a-şi
maximiza şansele de obţinere a slujbei.

MODEL DE
CURRICULUM VITAE
EUROPEAN

INFORMAŢII PERSONALE

Nume [ NUME, prenume ]

Adresă [ Numărul, strada, cod poştal, oraş, ţara ]
Telefon
Fax
E-mail

Naţionalitate

Data naşterii [ Ziua, luna, anul ]

EXPERIENŢA PROFESIONALĂ

• Perioada (de la – până la) [ Menţionaţi pe rând fiecare experienţă profesională pertinentă,
începând cu cea mai recentă dintre acestea. ]
• Numele şi adresa angajatorului
• Tipul activităţii sau sectorului de
activitate
• Funcţia sau postul ocupat
• Principalele activităţi şi
responsabilităţi

STUDII ŞI CURSURI DE
SPECIALITATE

• Perioada (de la – până la) [Menţionaţi pe rând fiecare curs semnificativ,

începând cu cel mai recent dintre acestea. ]
• Numele şi tipul instituţiei de
învăţământ
• Principalele subiecte şi calificări
însuşite
• Numele calificării primite
• Nivelul în cadrul clasificării
naţionale (dacă este cazul)

52
 APTITUDINI ŞI COMPETENŢE
PERSONALE
Dobândite în cursul vieţii şi carierei,
dar care nu sunt recunoscute neapărat
printr-un certificat sau o diplomă.

LIMBA MATERNĂ [ Specificaţi limba maternă ]

LIMBI STRĂINE CUNOSCUTE

[ Enumeraţi limbile cunoscute ]
• Abilitatea de a citi [ indicaţi nivelul: excelent, bine, satisfăcător. ]
• Abilitatea de a scrie [ indicaţi nivelul: excelent, bine, satisfăcător. ]
• Abilitatea de a vorbi [ indicaţi nivelul: excelent, bine, satisfăcător. ]

APTITUDINI ŞI COMPETENŢE [Descrieţi aceste aptitudini şi indicaţi contextul în care le-aţi dobândit. ]
SOCIALE
Locuiţi şi munciţi cu alte persoane
într-un mediu multicultural, ocupaţi o
poziţie în care comunicarea este
importantă sau desfăşuraţi o activitate
în care munca de echipă este esenţială.
(de exemplu cultură, sport, etc.)

APTITUDINI ŞI COMPETENŢE [Descrieţi aceste aptitudini şi indicaţi contextul în care le-aţi dobândit. ]
ORGANIZAORICE
De exemplu coordonaţi sau conduceţi
activitatea altor persoane, proiecte şi
gestionaţi bugete; la locul de muncă,
în acţiuni voluntare (de exemplu în
domenii culturale sau sportive) sau la
domiciliu.

APTITUDINI ŞI COMPETENŢE [Descrieţi aceste aptitudini şi indicaţi contextul în care le-aţi dobândit. ]
TEHNICE
Utilizare calculator, anumite tipuri
de echipamente, maşini, etc.

APTITUDINI ŞI COMPETENŢE [ Descrieţi aceste aptitudini şi indicaţi contextul în care le-aţi dobândit. ]
ARTISITICE
Muzică, desen, pictură, literatură, etc.

ALTE APTITUDINI ŞI [Descrieţi aceste aptitudini şi indicaţi contextul în care le-aţi dobândit. ]
COMPETENŢE
Competenţe care nu au mai fost
menţionate anterior.

PERMIS(E) DE CONDUCERE

INFORMAŢII SUPLIMENTARE [Indicaţi alte informaţii utile şi care nu au fost menţionate,

de exemplu persoane de contact, referinţe, etc. ]

ANEXE [ Enumeraţi documentele ataşate CV-ului, dacă este cazul. ]

Portofoliul
Se prezinta ca o metoda de evaluare complexa, longitudinala, proiectata într-o secventa mai
lunga de timp, care ofera posibilitatea de a se emite o judecata de valoare, bazata pe un ansamblu de
rezultate. Acest instrument reprezinta o colectie din produse ale activitatii elevului, selectate de el însusi,

53
structurate si semnificate în mod corespunzator. Portofoliul ofera o imagine completa a progresului
înregistrat de elev de-a lungul intervalului de timp pentru care a fost proiectat, prin raportarea la
criterii formulate în momentul proiectarii. Acesta permite investigarea produselor elevilor, care de obicei
ramân neimplicate în actul evaluativ, reprezentând un stimulent pentru desfasurarea întregii game
de activitati. Portofoliul se poate încadra într-o evaluare sumativa, furnizând nu doar o informatie
punctuala, într-un anumit moment al achizitiilor elevului, ci chiar o informatie privind evolutia si
progresele înregistrate de acesta în timp, alaturi de informatii importante despre preocuparile sale.
Portofoliul este un produs complex, format din elemente diferite, ca forme de transmitere a
informatiei si a mesajului: fie de informare si documentare independenta, referate, eseuri, pliante,
prospecte, desene, colaje care pot constitui subiectul unor evaluari punctuale, dar nu obligatoriu. Elevul
adauga în portofoliu materialele pe care le considera necesare, materiale care-l reprezinta, subliniind
atitudinea si interesul fata de domeniul abordat.
Structura si componenta unui portofoliu se subordoneaza scopului pentru care a fost proiectat
portofoliul si nu invers, scopul si criteriile de evaluare se deduc dintr-un portofoliu deja întocmit.
Structura, elementele componente obligatorii si criteriile de evaluare sunt stabilite de profesor, având
ca baza de pornire preocuparile elevilor. Alegerea elementelor de portofoliu obligatorii se
subordoneaza obiectivelor de referinta prevazute în programa modulului respectiv si obiectivelor de
referinta, suplimentare stabilite de profesor. La momentul potrivit, profesorul va prezenta elevilor un
model al unui portofoliu, compatibil cu vârsta acestora, continând elemente asemanatoare cu cele
propuse ca tema, criterii de apreciere formulate clar si caracteristica valorica a diferitor elemente.
Portofoliul este relevant pentru creativitatea elevilor, iar profesorul trebuie sa demonstreze
flexibilitate apreciind elementele suplimentate introduse în structura sa. La recomandarea
profesorului sau la alegerea elevului, pot deveni componente ale portofoliului, elemente care au fost
evaluate anterior. Se evidentiaza astfel, capacitatea elevului de realiza o lucrare unitara, de a se racorda
temei abordate.
Pentru a avea succes în demersul de utilizare a portofoliului, trebuie stabilita o tematica
care sa-l conduca pe elev la surse de informatii diferite de cele utilizate la scoala, precum si la forme
de comunicare mai complexe. Tematica si sursele de informare recomandate trebuie sa
sensibilizeze elevul si sa stimuleze interesul sau pentru domeniul abordat. Portofoliul nu-si atinge scopul,
daca tematica are un grad accentuat de generalitate, iar elevul este înlocuit de familie pentru realizarea
activitatilor.
Exista mai multe niveluri de analiza a portofoliului:
- fiecare element în parte, utilizând metodele obinuite de evaluare;
- nivelul de competenta al elevului, prin raportarea produselor realizate la scopul propus;
- progresul realizat de elev pe parcursul întocmirii portofoliului. Portofoliul este un instrument
euristic, putându-se evidentia urmatoarelor capacitati:
- capacitatea de a observa si de a manevra informatia;
- capacitatea de a rationa si de a utiliza cunostinte;
- capacitatea de a observa si de a alege metodele de lucru;
- capacitatea de a masura si de a compara rezultatele;
- capacitatea de a investiga si de a analiza;
- capacitatea de a utiliza corespunzator bibliografia;
- capacitatea de a rationa si de a utiliza proceduri simple;
- capacitatea de a sintetiza si de a organiza materialul;
- capacitatea de a sintetiza si de a realiza un produs.
Portofoliul preia, prin unele elemente ale sale, functiuni ale altor instrumente evaluative
care se „topesc” în ansamblul acestei metode. Aceasta caracteristica va converi portofoliului o
evidenta valoare instructiva, dar si formativa. Pentru clasele primare, portofoliul nu constituie un
instrument propriu zis de evaluare. Acesta se poate constitui într-un element de motivare si de deschidere
a apetitului de colectare a unor elemente relevante pentru cunoaterea si amplificarea experientei (artistice,
stiintifice, tehnice etc.) a elevului ce se cere a fi întarita.

54
 6.2 Interviul de angajare

Asa cum scrisoarea de intentie este una de afaceri, interviul trebuie privit ca o negociere de
afaceri. O negociere in care ambele parti vor incerca sa-si vanda cat mai bine marfa (candidatul -
calitatile, angajatorul – conditiile de munca oferite). Din aceasta perspectiva, discutiile trebuie sa se
poarte pe pozitii egale.
In nici intr-un caz, odata ajuns in fata unui angajator nu trebuie sa se adopte o atitudine umila sau
timorata de faptul ca individul are nevoie urgenta de un loc de munca. Chiar daca se afla in fata
reprezentantului unei companii de renume, intalnirea are loc tocmai pentru ca acesta a apreciat calitatile
sale prezentate in C.V. Astfel, trebuie sa “se vanda cat mai bine”, astfel incat sa-i faca pe reprezentantii
companiei sa il doreasca, sa aiba nevoie de el, sa le acopere necesitatile. Pentru aceasta trebuie pregatita
intalnirea din timp.
Pregatirea interviului
Chiar din momentul in care a fost contactat telefonic pentru a stabili data si ora interviului, este
importanta obtinerea cat mai multor informatii: cine va realiza interviul (una/mai multe persoane),
functia/functiile acesteia/acestora in cadrul companiei, daca interviul va presupune doar o discutie si/sau
un test de aptitudini, etc.
Exista o tipologie variata a interviurilor.
In functie de modul desfasurare:
 interviu fata in fata;
 interviu telefonic;
 interviu pe internet.
In functie de scopurile angajatorului, interviul poate fi:
 structurat – angajatorul urmareste ca prin modul de organizare a intrebarilor sa indrepte
candidatul intr-o anumita directie;
 nestructurat – angajatorul pune intrebari generale fara a cauta sa conduca intr-un mod strict
discutia intr-o directie sau alta.
Cel mai frecvent sunt organizate interviuri fata in fata. La randul lor, acestea pot fi:
 interviu in fata unui singur intervievator – de obicei directorul general al firmei(in cazul unei
companii mai mici) sau directorul de resurse umane (in cadrul companiilor mari);
 interviu in fata unei echipe - aceasta este formata cel mai adesea din directorul de resurse
umane si directorul/reprezentanti al/ai departamentului pentru care se face recrutarea. In aceste conditii
fiecare dintre angajatori va urmari anumite parti din comportamentul candidatului, iar acesta va trebui sa
stie sa stabileasca o legatura agreabila cu fiecare din aceste persoane participante la interviu.
In functie de numarul de angajati participanti la interviu, exista:
 interviul cu un singur candidat – intreaga discutie va fi axata asupra candidatului;
 interviul de grup – la acesta participa mai multi candidati. El se desfasoara cel mai adesea sub
forma unor teste (care pot fi individuale, asemanatoare unui examen, sau sub forma unei colaborari intre
candidati pentru a rezolva o anumita problema – caz in care se urmareste capacitatea de lucru in echipa,
dorinta de a fi lider, etc.).
Simpla enumerare a tipologiei interviurilor demonstreaza necesitatea unei bune informari in
privinta modului de desfasurare a acestuia. Exista posibilitatea ca, in lipsa informatiilor, candidatul sa se
astepte la un anumit tip de discutii si, odata ajuns la companie, sa gaseasca altceva, fapt ce l-ar putea
dezarma pe moment.
Pregatirea interviului presupune aflarea unui numar cat mai mare de informatii despre compania
respectiva. Cu cat va sti mai multe lucruri din timp, cu atat va putea evita mai usor aparitia unor situatii
suprinzatoare care l-ar pune pe picior gresit. In plus, va putea demonstra angajatorului ca este intr-adevar
interesat de acel post din moment ce este atat de bine familiarizat cu respectiva companie.
De asemenea, pregatirea pentru interviu presupune gasirea unei tinute vestimentare
corespunzatoare, precum si antrenamentul pe un set de intrebari pe care ar putea sa i le adreseze
angajatorul.
Tinuta vestimentara aleasa pentru discutii depinde, in mare masura, de postul pentru care se
aplica. Cea mai indicata este o vestimentatie sobra, corespunzatoare unei intalniri de afaceri. Desigur,

55
daca postul vizat este unul dintr-un domeniu creativ (art director, designer) se poate opta pentru o tinuta
“casual” in cazul in care candidatul va considera ca acest lucru pune mai bine in evidenta spiritul sau
ludic.
Infatisarea generala trebuie sa fie adecvata, atractiva si sa il impuna drept o persoana serioasa,
sigura pe sine si originala.
Intrebarile pentru care se recomanda a se pregati raspunsuri din timp sunt intrebarile cele mai
dificile pe care ar putea sa le adeseze angajatorul.
Cele mai frecvente intrebari care apar pe parcursul dicutiilor:
1. Incearca sa te descrii putin.
2. Ce calitati si defecte crezi ca ai?
3. Descrie cel mai dificil proiect la care ai lucrat.
4. De ce ai aplicat pentru acest post?
5. De ce ati ales aceasta pozitie tocmai la compania noastra?
6. De ce crezi ca tu esti cel mai bun pentru acest post?
7. Ce asteptari ai tu de la acest post?
8. Ai lucrat in echipa? Ce rol aveai? Cum a decurs colaborarea? Ce ti-a placut cel mai mult? Ce te-
a nemultumit cel mai mult?
9. Ai fost pus in situatia de a indeplini singur o sarcina? Descrie acest lucru.
10. Acceptati deplasarile in tara/in strainatate?
11. Cum te vezi peste 5 ani? Dar peste 10?
12. De ce vrei sa parasesti actualul loc de munca?
13. Ce nu-ti place la actualul loc de munca?
14. Ce iti place la actualul loc de munca?
15. Care a fost cea mai mare realizare la actualul loc de munca?
16. Ce responsabilitati ai la actualul loc de munca?
17. Ai mai aplicat si pentru alte companii?
18. Vrei neaparat sa iti schimbi actualul loc de munca si cauti in permanenta noi oportunitati sau
doar ocazional?
19. Ce tip de companie preferi (mare, mica, multinationala)?
20. Ce pasiuni ai? De ce iti plac aceste lucruri?

Intrebari pe care candidatul le poate adresa intervievatorului

Pana acum am discutat numai despre intrebarile pe care le adreseaza intervievatorul, dar un
interviu va fi o discutie de ambele parti. Candidatulare nevoie sa aflecat mai multe despre locul de munca,
pentru a sti daca intr-adevar vrea acel loc sau nu. Este frustrant sa caute de lucru, sa ocupe un post si sa-si
dea seama abia dupa saptamani ca nu-i place locul si ceea ce trebuie sa faca si trebuie sa-si caute altceva
imediat. Iata cateva intrebari pe care ar putea sa le adreseze intervievatorului:
Cum se deruleaza o zi de lucru aici, la firma?
Sunt in subordinea cuiva? As putea sa cunosc aceasta persoana?
O sa am pe cineva in subordinea mea? As putea sa cunosc si eu aceste persoane?
Cat de important este acest post pentru firma dumneavoastra?
Ce program de pregatire oferiti?
Ce oportunitati de a avansa oferiti?
De ce persoana care a lucrat pe acest post a plecat?
Ce face aceasta persoana acum?
Care este cea mai mare provocare a acestei pozitii?
Ce planuri are firma dumneavoastra in privinta…?
Dupa ce candidatul a folosit aceste intrebari, va asculta cu mare atentie raspunsurile
intervievatorului si daca este posibil le va puncta cu cate ceva din experienta si educatia sa.
Se observa, ca acele intrebari despre salariu sau alte beneficii nu sunt incluse in aceasta lista.
Candidat trebuie sa se concentreze, la primul interviu, pe firma si pe ceea ce trebuie sa faca, nu cum va fi
platit si cu cat. Aceste informatii ii vor fi oferite la momentul oportun si de catre persoana in masura in
care doreste sa i le dea. Odata ce i s-a oferit acel post, va putea negocia salariul si modalitatea de plata.

56
 La sfarsitul interviului, trebuie sa stie care va fi urmatorul pas: fie va suna la firma ca sa obtina
mai multe informatii sau va merge si la alte interviuri si apoi va lua o decizie finala. Imediat dupa
interviu, candidatul va nota ceea ce a decurs bine si ce nu, dar si ce trebuie sa imbunatateasca.

6.3 Utilizarea comunicarii asertive

Fiecare persoană posedă un anumit stil comportamental. Persoana ce se comportă pasiv nu poate
să-şi anunţe concret dorinţe şi necesităţile sale. În aceiaşi măsură, ea este lipsită de apărare în faţa
cerinţelor survenite din partea carenţelor celorlalţi membrii ai societăţii. Deosebirea esenţială a unei
persoane neîncrezute în sine, constă în faptul că în activitatea socială aceste persoane tind maxim posibil
să evite manifestările personale. Orice formă de prezentare a propriilor idei, păreri, realizări, dorinţe şi
necesităţi pentru ei este foarte neplăcută (fiind urmată de sentimentul de ruşine, vină, frică etc.) sau
imposibilă din cauză că nu au formate abilităţile necesare sau nu are sens conform sistemului propriu de
valori şi interese.
O persoană pasivă nu deţine imunitatea necesară împotriva şiretlicurilor manipulatorii, este destul
puţină critică pentru ca ea să-şi ceară iertare, să aducă explicaţii şi dovezi pentru a se îndreptăţi.
Insuccesele vor diminua din ce în ce mai mult stima de sine.
Asupra "deficitului de comportament" ca o cauză a pasivităţii iniţial a atras atenţia lui Lazarus. El
a presupus, drept cauză a neîncrederii în sine, lipsa modalităţilor de comportament ce ar asigura deplina
integrare în mediul social. Lazarus a evidenţiat patru grupe de deprinderi, care conform propriei sale
păreri ar fi suficient pentru o activitate vitală eficientă şi, corespunzător, - pentru a fi încrezut în sine, a fi
asertiv.
După Lazarus, persoana matură trebuie: să-şi exprime deschis şi sincer dorinţele şi trebuinţele
sale; să fie capabilă să spună NU; să aibă capacitate de a vorbi deschis despre sentimentele sale pozitive şi
negative; să stabilească contacte, să iniţieze şi să finiseze o discuţie.
Între tip, nu întotdeauna satisfacerea dorinţei altei persoane sau refuzul de la unele scopuri
personale, se prezintă ca manifestare a pasivităţii! omul are dreptul deplin de a lua singur o anumită
hotărîre. De asemenea, omul are dreptul să manifeste mărinimie faţă de alţii, atunci, cedîndu-le, el
realizează dorinţa sa, fiind satisfăcut. Acţionînd binevol, noi în continuare nu ne chinuim, gîndindu-ne la
acest lucru, nu repetăm de nenumărate ori, că trebuia să procedăm altfel.
 Persoana ce se comportă agresiv obţine totul, îşi realizează scopul personal în detrimentul
celorlalţi. Ea nu ia în consideraţie drepturile şi cerinţele lor. Subestimează şi distruge încrederea celorlalţi
faţă de propria persoană. În felul acesta, persoana îşi realizează propriile dorinţe, însă ceilalţi îşi formează
faţă de ea un montaj negativ. Conştiinţa de sine este, mai bine zis, o pseudoconştiinţă. Din această cauză
toate insuccesele sale sunt transformate în succese, dacă nu au posibilitatea s-o facă, ei aduc învinuiri,
reproşuri celor din jur, spunînd că li se pune beţe în roate.
Agresiunea nu e doar aducerea de traume fizice sau unele exprimări grosolane. O influenţă
agresivă o are ironia şi sarcasmul, cît şi un monolog încet şi monoton, care duce la degradarea celei
persoane asupra căreia este orientat.
Acţiunile agresive şi pasive, la prima vedere, se deosebesc radical, între timp baza lor e aceiaşi.
Celelalte persoane sunt considerate "duşmani" ce au un singur scop - a dăuna. Deşi, trebuie să fii foarte
precaut, să nu spui ce gîndeşti şi ce simţi, orice informaţie să fie prezentată în mod rafinat. Deosebirea
între un comportament agresiv şi unul pasiv, constă doar în faptul că, persoana agresivă aduce lovituri de
preîntîmpinare, prevenire; atunci cînd cea pasivă lasă deschis de înţeles că nu pretinde la biruinţă, succes
într-o luptă cu un răufăcător.
Persoana ce se comportă asertiv este capabilă concret şi explicit să formuleze cerinţele şi
trebuinţele sale, viziunea proprie referitor la o anumită situaţie, problemă. Se deosebeşte prin atitudine
pozitivă faţă de ceilalţi şi autoapreciere adecvată. Este încrezută în propriile forţe, poate asculta ŞI
MERGE LA COMPROMIS. Este capabilă să-şi modifice viziunea, părerea, fiind influenţată de
argumente logice. Nu se ruşinează să-i ceară cuiva un serviciu şi din partea sa este gata de asemenea să
acorde ajutor şi amabilitate.
Anumiţi autori văd asertivitatea ca un punct de mijloc între agresiune şi pasivitate (Bloom si
Perlman). D. Bowen consideră că este un punct de vedere greşit şi face ca înţelegerea asertivităţii să fie
dificilă. El propune o următoare definiţie a asertivităţii:

57
 Asertivitatea - este comportamentul care implică exprimarea propriilor idei şi sentimente şi
susţinerea propriilor drepturi, şi a face aceste lucruri într-un mod care permite celuilalt să procedeze la fel.
Comunicarea şi comportamentul asertiv cere dezvoltarea anumitor deprinderi şi abilităţi specifice.
Următoarele sunt cîteva dintre cele mai importante:
1. Împărtăşiţi-vă sentimentele în afirmaţii la persoana I;
2. Nu vă minimizaţi pe voi şi nu-i minimizaţi pe ceilalţi;
3. Nu fiţi vagi şi ezitanţi şi nu vă camuflaţi mesajul cu cuvinte-parazite;
4. Fiţi concret în feedback şi critică;
5. Folosiţi un limbaj neutru, neexploziv;
6. Fiţi cooperanţi, deschişi şi receptivi la ceilalţi - s-ar putea să ştie ceva şi voi să nu ştiţi;
7. Confruntaţi situaţiile neplăcute pe loc sau cel puţin imediat ce se poate;
8. Asiguraţi-vă că mesajele non-verbale transmit acelaşi lucru cu mesajele verbale.
 Analizînd particularităţile comportamentului asertiv, unii psihologi s-au confruntat cu problema
determinării unei graniţe între asertivitate şi agresivitate. Astfel, nu vedeau deosebirea între ele. Mai mult
decît atît, în calitate de metodă pentru cercetarea neîncrederii se practica training-ul de perseverenţă şi
autoconvingere agresivă. Alti autori considerau că asertivitatea prezintă prin sine ceva de mijloc între
agresivitate şi pasivitate, avînd deosebiri esenţiale atît în ceea ce priveşte agresivitatea, cît şi pasivitatea.
Al treilea grup de autori afirmau că agresivitatea şi pasivitatea sunt, de fapt, două forme diferite de
manifestare a lipsei de asertivitate, în cadrul cărora energia nerealizată în rezultatul interacţiunilor,
provoacă actualizarea unor necesităţi care pot fi orientate în interiorul organismului şi provoacă
autodestrugerea (mai des neurotizare), care este orientată spre celorlalţi în exterior provocînd agresivitate.
     Însă majoritatea autorilor consideră agresivitatea şi pasivitatea drept două însuşiri diferite ale
persoanei. Aceasta este confirmat şi prin corelarea scăzută a scalelor de agresiune şi încrederii în sine.
Nivelul înalt al asertivităţii şi agresivităţii poate exista atunci cînd prin acţiunile agresive persoana uşor şi
eficient îşi realizează scopurile şi necesităţile, fără să observe efectele negative.
În acest caz, agresivitatea trebuie înţeleasă de rînd cu asertivitatea, omul continuă să se comporte
agresiv, atunci cînd el învingînd neîncrederea, totuşi, se hotărăşte pentru ceva. De cele mai dese ori,
persoanele asertive nu sunt agresive deoarece ele posedă o multitudine de acţiuni neagresive.
Fiecare personalitate are dreptul să-şi aleagă pentru sine acea modalitate de comportament la care
va putea să adere în situaţii de conflict. Libertatea de alegere şi autocontrolul va deveni posibilă doar
atunci cînd individul va deprinde un comportament încrezut, asertiv, în situaţiile în care pînă acum s-a
comportat pasiv sau agresiv.

Tabel comparativ care prezinta particularităţile definitorii ale celor trei tipuri de comportament,
menţionate anterior.

CARACTERISTICA TIPURILOR DE COMPORTAMENT

Tipul agresiv Tipul pasiv Tipul asertiv

Jigneşte pe cei din jurul său;
Lezează sentimentele oamenilor;
Încălcă drepturile persoanelor;
Utilizează un ton ridicat;
Foloseşte expresii ofensatoare;
Face acţiuni care deranjează pe ceilalţi;
Umileşte oamenii;
Are o atitudine de superioritate faţă de
oameni;
Critică destructiv oamenii (pentru
greşeli reale sau imaginare) şi munca
acestora;
Tratează oamenii cu dispreţ;
Este ostil şi răutăcios;
Nu acceptă alte opinii şi idei;
Nu tolerează sfaturile străine;
Îşi neagă propriile drepturi; Nu-şi
apără interesele;
Nu-şi exprimă sentimentele;
Permite altora să-l influenţeze;
Manifestă sentimente de vinovăţie
şi neajutorare, singurătate, frică şi
anxietate;
Îşi reţine emoţiile şi sentimentele
(pozitive şi negative);
Îşi consideră ideile şi opiniile ca
fiind neimportante;
Îşi devalorizează propria persoană;
Evită confruntările directe;
Nu se implică în discuţii aprinse;
Este timid, ascultător, supus şi
umil;
Respectă atît drepturile sale, cît şi
ale celorlalţi;
Îşi exprimă necesităţile, dorinţele,
sentimentele şi preferinţele într-un
mod deschis şi onest, într-o manieră
adecvată;
Respectă oamenii;
Ţine cont de opiniile şi ideile
celorlalţi;
Apreciază munca oamenilor şi îşi
manifestă deschis aprecierea;
Comunică deschis cu oamenii;
Recepţionează mesajele corect, fără
distorsiuni;
Dacă chiar şi critică oamenii, atunci
o face în mod constructiv;

58
Nu înţelege ideile altor oameni;
Întrerupe interlocutorul pentru a-şi
exprima propria opinie;
Ia decizii fără a consulta pe alţii;
Îşi manifestă violent nemulţămirea;
Este certăreţ, vorbeşte mult;
Găseşte defecte în tot ce fac alţii.
Crede că comportamentul său pasiv
îl va ajuta să fie acceptat şi aprobat
de ceilalţi;
Se teme să nu deranjeze sau să
ofenseze pe cineva;
Nu poate lua decizii;
Reacţionează bolnăvicios la critică;
Evită să-şi exprime opiniile;
Prezintă conflicte intrapersonale.
Este un bun interlocutor, ascultă
oamenii fără a-i întrerupe;
Are încredere în propriile forţe şi în
potenţialul altora;
Ţine cont de sugestiile oamenilor şi
mulţumeşte sincer;
Cere şi oferă ajutor cu plăcere;
Este receptiv la nevoile celorlalţi.

Expresii verbale specifice: Expresii verbale specifice: Expresii verbale specifice:

"Faci sau nu faci?" "Îmi cer scuze că v-am răpit din "Eu cred că..."
"Ce prostie!" timpul Dvs. atît de preţios, dar...", "Aş dori să fac acest lucru..."
"E clar că nu eşti în stare să înţelegi!" "Dacă zici tu..." "Te deranjează dacă..."
"Toţi sînteţi nişte proşti!" "Numai, te rog mult, nu te supăra "Apreciez mult ce ai făcut pentru
pe mine" mine"
Semne non-verbale: Semne non-verbale: Semne non-verbale:
tensiune, stă aproape de interlocutor, evitarea oamenilor, voce înceată, expresii faciale deschise şi relaxate,
este încruntat, expresia feţii este rigidă, monotonă, contact vizual minim, contact vizual, atît cît să nu supere
îşi menţine privirea fixată în ochii face mişcări nervoase, poziţia interlocutorul, poziţia corpului
interlocutorului pentru a-l intimida, corpului este aplecată, îşi frămîntă dreaptă, relaxată, dar nu rigidă, are
face gesturi provocatoare, agită mîinile, ţine umerii aplecaţi, iar vocea calmă, dar sigură, zîmbeşte
pumnul, degetul arătător, are o voce capul între umeri, braţele sînt, de sincer atunci cînd e necesar,
ameninţătoare şi rece, ridicată la finalul regulă, încrucişate. încuviinţează cu capul
propoziţiei. interlocutorul.

Asertivitatea şi drepturile asertive

Asertivitatea este abilitatea de a exprima emoţiile şi convingerile fără a afecta şi ataca drepturile
celorlalţi. Este de asemenea, o abilitate care se poate învăţ, fiind totodata o modalitate de a comunica şi de
a se comporta cu ceillalţi care il va ajuta pe individ să aiba mai multă încredere în sine.
Drepturile asertive: dreptul de a decide care sunt scopurile şi priorităţile personale; dreptul de a
avea valori, convingeri, opinii proprii; dreptul de a nu justifica şi a nu da explicaţii privind viaţa ta;
dreptul de a spune celorlalţi cum să se comporte cu tine; dreptul de a te exprima fără să-l răneşti pe
celălalt; dreptul de a spune NU sau NU ŞTIU sau NU ÎNŢELEG sau NU MĂ INTERESEAZĂ; dreptul
de a cere informaţii şi ajutor; dreptul de a face greşeli, de a te răzgândi; dreptul de a fi acceptat ca
imperfect; dreptul de a avea uneori performanţe mai scăzute decât potenţialul tău; dreptul de a avea relaţii
de prietenie cu persoane cu care te simţi confortabil; dreptul de a-ţi schimba prietenii; dreptul de a te
schimba, de a-ţi dezvolta viaţa aşa cum doreşti.

59
 CAPITOLUL 7
METODE DE EVALUARE

7.1 Monitorizarea

Metoda monitorizarii îmbină observarea, experimentarea cu intentia directă pentru ameliorarea

comportamentelor sau activitătilor celor investigati, aceste scopuri fiind aduse la cunoştinta celor
observati (de pildă, un psiholog care urmăreşte comportamentul didactic al unui profesor se multumeşte
nu doar cu atât, ci propune modalităti, metode, căi de ameliorare a acestuia). Nu are deci un scop exclusiv
academic, ci si unul practic, optimizator.
O importanta deosebita in cazul activitatilor de consiliere o au rezultatele monitorizarii ulterioare,
care permit evaluarea extrapolarii efectelor la viata cotidiana.
Monitorizarea ca metoda de evaluare este similara planului de clarificare. Prin acest termen se
intelege verificarea unei proceduri terapeutice prin realizarea evaluarii in “absenta” acesteia. Aceste
evaluari reprezinta un punct important in consilierea elevilor, se pot discuta modificarile percepute de ei
si se pot identifica noi perspective in interventie.
Monitorizarea comportamentului unui elev, de exemplu, se poate realiza prin chestionarea
parintilor, colegilor, profesorilor si reflectarea asupra situatiilor anterioare similare. Uneori simpla
monitorizare (constientizare de catre copil a frecventei si gravitatii comportamentului) poate duce la
ameliorarea acestuia.

7.2 Studiul de caz

Metoda consta în analiza unor situatii din viata reala, mijlocindu-se astfel confruntarea directa cu
viata autentica. Anumite situatii problematice sunt supuse atentiei individului, cautându-se solutii pentru
iesirea din impas. Avantajul unei astfel de metode consta în faptul ca solicita capacitatea de analiza a
variantelor alternative si gasirea de modalitati pentru depasirea obstacolelor fara implicatii personale din
partea clientului, dar pregatindu-l pe acesta pentru eventuale situatii similare.
Prin utilizarea studiului de caz, elevii dobândesc informaţii cu caracter teoretic şi, totodata,
analizează şi studiază o serie de situaţii concrete, inspirate şi chiar decupate din practica vieţii cotidiene,
din conduita umană.
Studiul de caz este o metoda cu un puternic caracter activizator.
Cele mai utilizate variante ale acestei metode sunt:
- metoda situatiei (case-study-method) – presupune prezentarea completa a cazului si
informatiilor necesare solutionarii acestuia; avantaje: discutarea cazului incepe imediat; dezavantaje:
corespunde mai putin realitatii practice care obliga specialistul sasi procure informatiile necesare
- studiul analitic al cazului (incidence) - se descrie cazul în întregime si se ofera o parte a
informatiilor pentru rezolvarea sa sau nu se ofera deloc; aceasta varianta corespunde mai bine realitatii,
cultiva efortul de munca independenta cu sursele de cunoastere;
- elevii nu beneficiaza de nici o prezentare completa a cazului, accentul punându-se pe efortul
personal al elevilor de descoperire euristica a solutiilor, propunandu-li-se doar sarcini concrete de
rezolvat.
Exista doua alternative in folosirea studiului de caz:
- ca sursa de cunoastere, preferat in scopul realizarii unor sarcini de descoperire;
- ca modalitate practica de realizare a unor sarcini de aplicare, confirmare, intarire, incurajare.
În utilizarea studiului de caz se parcurg următoarele etape:
• alegerea cazului, respectiv "decuparea" lui din realitate
• prezentarea cazului, familiarizarea cu el şi sistematizarea informaţiilor
• analiza-sinteza cazului şi obţinerea informaţiilor necesare prin întrebări adresate conducatorului
activitatii, prin documentare bibliografică şi practică
• stabilirea variantelor de solutionare
• alegerea soluţiei optime, respectiv luarea hotărârii prin confruntarea variantelor, compararea
valorii lor, ierarhizarea lor în funcţie de valoare şi optarea pentru soluţia optimă.
Cerinţele care trebuie avute în vedere în aplicarea studiului de caz, sunt:

60
 - cazul să fie strict autentic
- cazul să reprezinte o situaţie "totală", adică să conţină toate datele necesare analizării şi
soluţionării lui
Avantajele pedagogice ale metodei studiului de caz sunt multiple:
• asigură o apropiere eficientă a procesului de învăţare de viaţa cotidiană, de realitatea
înconjurătoare, de practică, apropiere care are valoare:
- formativă, graţie demersurilor de studiere a situaţiilor tipice/ a cazurilor din unghiuri de vedere
diferite, graţie căutării şi găsirii mai multor variante de soluţionare, selectării lor, elaborării de decizii
argumentate, realizării de judecăţi de valoare etc.
- euristică, deoarece indivizii dobândesc informaţii teoretice noi
- aplicativă, întrucât, studiind situaţii "extrase" din practica şi conduita umană, se conştientizează
aplicabilitatea cunoştinţelor
• obişnuieşte clientul cu colectarea de informaţii, cu selectarea, structurarea, sistematizarea şi
valorificarea lor, cu elaborarea de decizii argumentate;
• asigură premisele necesare realizării unei consilieri active, punând clientul în situaţia de a-şi
argumenta ideile, explicaţiile şi demersurile proprii şi de a participa activ la soluţionarea cazului;
• contribuie la formarea şi dezvoltarea spiritului critic al clientului, a capacităţii de examinare şi
evaluare critică a diferitelor strategii şi variante de soluţionare a unei situaţii-problemă;

7.3 Observatia

Metoda observaţiei - constă în urmărirea intenţionată, sistematică, pe baza unui plan, a unui
individ, a unei sau a unor manifestări psihice ale acestuia, înregistrarea cât mai exactă şi obiectivă a
faptelor psihologice esenţiale, tipice, semnificative;
• este un act de cunoaştere complex, organizat, planificat, orientat de un plan;
• presupune stabilirea obiectului, scopului, sarcinilor, observării;
• cerinţa fundamentală vizează nealterarea spontaneităţii, a materialului evenimentelor:
• implică înregistrarea datelor observaţiei cât mai fidel;
Clasificare:
- observaţia spontană, sesizarea unui fenomen care apare pe neaşteptate şi consemnarea acestuia;
- observaţia metodică, presupune un sistem, plan, utilizarea de mijloace tehnice;
In funcţie de obiectiv:
- observaţie integrală (urmărirea tuturor manifestărilor pe o anumită durată de timp);
- observaţie selectivă (cunoaştere unui anumit fenomen, în funcţie de modul în care se realizează);
- observaţie directă (constatarea directă, nemijlocită, explicită a fenomenelor);
- observaţie indirectă (cunoaşterea aspectelor ce ţin de procesualitatea personalităţii, prin
intermediul relaţiilor cu situaţiile complexe de conduită).
În funcţie de timp:
- observaţie transversală (într-un moment determinat se urmăreşte surprinderea integrală sau a
anumitor trăsături ale individului);
- observaţie longitudinală - surprinderea evolutivă.
Observaţia se poate realiza în mediu deschis, în mediu şcolar, în mediu experimental, în mediu
închis.
Limite: durează mult timp; complexitatea condiţiilor în care apar şi se manifestă fenomenele
psihice; nu oferă date cuantificabile.
Formele sub care este cel mai des utilizata aceasta metoda în consiliere sunt cele ale observatiei
spontane si neorganizate si cele ale observatiei ca cercetare organizata si sistematica.
A observa înseamna a supune atentiei anumite comportamente / fapte ale clientului pentru o
cercetare amanuntita în vederea unei mai bune întelegeri. Observatia spontana se refera la datele
sesizate de consilier în timpul sedintelor de consiliere sau altor activitati informale în care subiectul este
implicat. Observatia sistematica presupune organizarea observarii dupa un anumit plan, consemnarea
datelor, analiza si prelucrarea rezultatelor. Concluziile obtinute în urma aplicarii acestei metode trebuie
corelate cu cele obtinute prin alte metode, pentru a putea fi respectate criteriile obiectivitatii, relevantei,
completitudinii.

61
 7.4 Interviul

Interviul reprezinta una dintre cele mai utilizate metode atât în orientarea scolara si profesionala,
cât si în consiliere. Interviul poate fi definit ca „o situatie provizorie de interactiune si de inter-influenta,
în esenta verbale, între doua persoane aflate în contact direct si care urmareste un scop prealabil stabilit”.
Interviul poate fi directiv (tot ceea ce urmeaza sa se întâmple este organizat si planificat dinainte de catre
consilier) si non-directiv (sedinta decurge liber, secventele structurându-se pe parcurs, în functie de
nevoile individuale ale clientului/clientilor). Aceasta metoda permite culegerea datelor initiale despre
individ, conturarea situatiei problematice pentru care individul solicita asistenta si pe baza carora se vor
planifica sesiunile de consiliere si obiectivele corespunzatoare.
Avantajele utilizării interviului:
1) flexibilitatea, posibilitatea de a obţine răspunsuri specifice la fiecare întrebare;
2) rata mai ridicată a răspunsurilor, asigurată de obţinerea răspunsurilor şi de la persoanele care
nu ştiu să citească şi să scrie, ca şi de la persoanele care se simt mai protejate când vorbesc decât când
scriu;
3) observarea comportamentelor nonverbale, fapt ce sporeşte cantitatea şi calitatea informaţiilor;
4) asigurarea standardizării condiţiilor de răspuns, lucru imposibil de realizat în cazul
chestionarelor poştale;
5) asigurarea controlului asupra succesiunii întrebărilor, avand consecinţe pozitive asupra
acurateţei răspunsurilor;
6) colectarea unor răspunsuri spontane, deoarece primele reacţii sunt mai semnificative decât
cele realizate sub control normativ;
7) asigurarea unor răspunsuri personale, fără intervenţia altora;
8) asigurarea răspunsului la toate întrebările şi prin aceasta furnizarea informaţiilor pentru
testarea tuturor ipotezelor cercetării;
9) precizarea datei si locului convorbirii, fapt ce asigură comparabilitatea informaţiilor;
10) studierea unor probleme mai complexe prin utilizarea unor formulare, chestionare sau ghiduri
de interviu mai amănunţite, cu mai multe întrebări, de o mai mare subtilitate.
Dezavantaje şi limitele intrinseci ale interviului sunt:
1) costul ridicat nu numai al orelor de intervievare, dar şi al celorlalte etape şi momente ale
proiectării şi realizării cercetărilor pe bază de interviu;
2) timpul îndelungat necesar pentru identificarea persoanelor incluse în eşantion, pentru obţinerea
acordului şi desfăşurarea interviului, uneori fiind necesare mai multe vizite la aceeaşi adresă;
3) erorile datorate operatorilor de interviu în ceea ce priveşte punerea întrebărilor şi inregistrarea
răspunsurilor, „efectul de operator";
4) imposibilitatea consultării unor documente în vederea formulării unor răspunsuri precise;
5) inconveniente legate de faptul că se cere indivizilor să răspundă indiferent de dispoziţia lor
psihică, de starea de oboseală etc.;
6) neasigurarea anonimatului, fiind cunoscute adresa şi numărul de telefon ale persoanelor care
urmează să fie intervievate;
7) lipsa de standardizare în formularea întrebărilor, ceea ce limitează comparabilitatea
informaţiilor;
8) dificultăţi în accesul la cei care sunt incluşi în eşantion.
Atât avantajele, cât şi dezavantajele sunt relative, trebuind să fie judecate în raport cu alte metode
şi tehnici de cercetare şi mai ales în funcţie de diferitele procedee şi tipuri de interviuri. De asemenea,
pentru evaluarea interviului se impune luarea în considerare a erorilor generate de această tehnică. Efectul
de operator de interviu nu dispare prin autoadministrarea chestionarelor pentru că, totdeauna cel care
răspunde are în vedere impresia pe care o produce asupra cititorului prezumtiv.
Distorsionarea răspunsurilor se face în sensul protecţiei ego-ului, prezenţa fizică a operatorului de
interviu accentuand riscul de distorsiune a răspunsurilor.
Tipologia interviurilor:
- interviul clinic – reprezinta forma extrema a interviului nestructurat si ilustreaza cel mai bine
specificul interviului nondirectiv; sprijina efortul pacientului de constientizare a sentimentelor sale
confuze care ii provoaca teama;

62
 - interviul in profunzime – este centrat asupra persoanei si vizeaza doar un fenomen, un aspect, un
element, nu persoana in intregul ei;
- interviul centrat – este un interviu semistructurat, abordand teme si ipoteze prestabilite;
- interviul cu intrebari deschise si cu intrebari inchise – este un interviu structurat; operatorul nu
beneficiaza de libertatea alegerii temelor, sau posibilitatea reformularii intrebarilor; poate fi unic sau
repetat;
- interviul de grup – este o metoda de culegere a datelor psihosociologice utilizata frecvent in
studii empirice;
- interviul telefonic – are ca avantaj major anonimatul si flexibilitatea sa, iar ca dezavantaje
mativatia scazuta, refuzul convorbirii in ideea ca e o farsa etc.

7.5 Chestionarul

Chestionarul este alcatuit dintr-o serie de întrebari structurate pe o tema si centrate pe anumite
obiective, la care individul trebuie sa dea un raspuns scris.
Dupa forma întrebarilor, putem distinge mai multe tipuri de chestionare:
- chestionare cu întrebari închise - alegerea între doua sau mai multe raspunsuri de tipul Da / Nu,
Întotdeauna / Uneori / Niciodata etc.;
- chestionare cu întrebari pre-codificate multiplu - alegerea dintr-o serie de raspunsuri deja
formulate;
- chestionare cu întrebari deschise - posibilitatea de a raspunde într-o maniera personala;
- chestionare cu întrebari mixte - alternarea întrebarilor închise cu cele deschise.
In construcţia chestionarului, se cere ordonarea logică şi progresivă a întrebărilor, de la cele
simple la cele complexe, de la cele închise la cele deschise, de la cele particulare la cele generale, cu
alternarea întrebărilor care solicită diferit formularea răspunsurilor;
Cerinţe organizatorice necesare:
- echilibrarea întrebărilor introductive, cu cele de trecere, cu cele de control (filtru), cu cele de
aprofundare a unor aspecte ale problemei, de explicare (cauzală), de identificare, de dezvoltare;
- pornirea cu întrebări interesante, de motivare a elevilor, apoi alternarea şi cu altele neinteresante,
dar necesare problemei;
- eliminarea influenţelor între întrebări (efectul halo), prin poziţionarea lor în structura
chestionarului;
- stabilirea dozării optime a întrebărilor (cantitativ şi calitativ) pe temă, pe unităţi de timp. De
unde şi necesitatea pretestării sale pe un eşantion-pilot;
- codificarea întrebărilor, pentru asigurarea prelucrării cu uşurinţă (ordonare, corelare, echilibrare);
- se impune ca profesorul să aibă o atitudine neutră în aplicare, să nu ofere puncte de sprijin în
formularea răspunsurilor, ci doar să-l aplice (ca operator de anchetă), dar poate înregistra diferite aspecte
ale comportamentului elevilor, prin combinare cu observaţia;
- chestionarul poate fi repetat în timp („chestionar-panel"), pentru compararea evoluţiei opiniilor,
atitudinilor şi studiul efectelor măsurilor experimentale, a influenţelor variate;
- poate fi combinat cu alte metode, ajutând la completarea datelor asupra efectelor, la conturarea
unor noi intervenţii, la sesizarea unor dificultăţi ce conduc la noi ipoteze;
- poate fi aplicat, în aceeaşi structură şi diferiţilor factori implicaţi în cercetare, pentru completarea
datelor privind contextul verificării ipotezei, la începutul sau la finalul acţiunii.
Consilierul trebuie sa explice cerintele de completare si sa se asigure ca poate conta pe capacitatea
de autoanaliza a celor chestionati. Avantajul unei astfel de metode consta în posibilitatea aplicarii la un
numar mare de subiecti în timp limitat, analiza rapida a datelor, interpretarea ne-echivoca.

7.6 Testul psihologic

Metodele psihometrice sunt modalitatile de masurare a capacitatilor psihice ale individului în

vederea stabilirii prezentei sau absentei lor si mai ales a nivelului si gradului de dezvoltare.
Prin intermediul acestor metode se urmareste stabilirea unui diagnostic pe baza caruia sa se
poata formula un prognostic asupra evolutiei viitoare.

63
 Cea mai cunoscuta dintre metodele psihometrice este metoda testelor psihologice. Daca initial
testele masurau doar dezvoltarea intelectuala a copiilor, mai târziu au fost extinse la determinarea
aptitudinilor în vederea selectiei profesionale, iar astazi sunt folosite în legatura cu toate functiile psihice
si în toate domeniile de activitate.
Metoda testelor nu se recomandă a fi utilizată decât de specialişti şi atunci cu mare prudentă,
interpretarea rezultatelor făcându-se numai în functie de valoarea diagnostică a testului.
Functia principală a testului psihologic este de a măsura diferenţele dintre indivizi sau dintre
reactiile aceluiaşi individ în diferite situatii. Cu ajutorul testelor putem obtine, intr-un timp relativ scurt,
informatii destul de precise, cuantificabile şi obiective despre caracteristicile psihologice ale subiectului
testat cu ajutorul cărora se poate formula un pronostic.
Dezvoltarea testelor psihologice a fost determinată de necesităti practice, precum problemele
educatiei şi ale şcolii. In acest domeniu s-a pus problema orientării şcolare şi profesionale, clasificarea
elevilor în functie de abilitătile lor, diferentierea instructiei în functie de aceste abilităti, identificarea
retardului mintal şi selectia copiilor pentru şcolile speciale. Elaborarea unui test presupune o activitate de
cercetare laborioasă prin care se stabilesc structura internă a testului, aspectele psihologice care pot fi
măsurate cu ajutorul acestuia, sistemul de evaluare şi valoarea pe care testul o are pentru cunoaştere şi
predictie. Deoarece testele ca mijloace de psihodiagnostic s-au dezvoltat într-un ritm accelerat, utilizându-
se în prezent în practica psihologică peste 10.000 de teste, este dificilă realizarea unei clasificări care să
surprindă cele mai sensibile diferente pe baza criteriilor care se iau în consideratie pentru o clasificare
generală.
Clasificarea testelor :
• teste de inteligenţă şi dezvoltare mintală, care măsoară aptitudinea cognitivă generală şi nivelul
atins în dezvoltarea caracteristicilor intelectuale ;
• teste de aptitudini şi capacităţi, care au fost elaborate pentru măsurarea aptitudinilor de grup şi
specifice ;
• teste de personalitate, care măsoară însuşiri de temperament şi caracter, acestea fiind impărtite
în două categorii :
- teste obiective de personalitate, care-şi propun obtinerea unor date cuantificabile, cât mai putin
influentate de interpretările subiective, şi evitarea tendintei de fatadă a subiectilor în momentul elaborării
răspunsului, deoarece aceştia nu conştientizează aspectele personalitătii vizate de test ;
- tehnici proiective, care valorizează mecanismul de proiectie în cunoaşterea psihologică a
persoanei, trecând peste vigilenta conştiintei, în încercarea de a studia inconştientul ;
• teste de cunoştinţe sau docimologice, care măsoară nivelul cunoştintelor acumulate de subiecti
şi servesc ca modalitate de examinare şi notare.
Exista trei aspecte importante privind utilizarea testelor în şcoală :
1. diagnosticul şi tratamentul dificultătilor educationale ;
2. selectia şi repartizarea elevilor nivelului educational potrivit abilitălilor lor ;
3. validarea psihometrică, identificarea testelor care pot să-şi aducă o contributie importantă în
psihologia educatiei ;
1. Diagnosticul presupune identificarea surselor care generează diferite probleme. Acesta este
similar unei descrieri sau etichetări a sursei problemei.
Logica ce stă la baza folosirii testelor în diagnostic este obtinerea unei cantităti maxime de
informatii psihologice folosind un număr minim de teste. Acest obiectiv este atins prin măsurarea
aptitudinilor principale, a factorilor de personalitate şi motivationali.
Pentru identificarea sursei unei dificultăti educationale, se recomandă la început aplicarea unui test
de inteligentă. Dacă rezultatele sunt slabe, atunci dificultătile sunt cauzate de nivelul scăzut de inteligentă.
În caz contrar, sursa dificultălii trebuie căutată în altă parte, investigându-se abilitătile specifice (abilităti
verbale, non-verbale, atentie, memorie etc.). Dacă şi în acest caz rezultatele sunt bune, atunci cauza
problemei trebuie căutată în factorii motivationali sau de personalitate.
Obiectii aduse testelor psihologice :
a. Testarea psihologică presupune etichetarea unui individ, fapt care poate avea consecinte
negative, dăunătoare subiectului. Dacă un copil este categorizat ca având o inteligentă scăzută, iar acest
lucru va fi cunoscut de profesor, acesta din urmă poate să renunte la sarcina sa didactică, considerând-o

64
imposibilă. Problema este valabilă şi în cazul testelor de personalitate. Aceste aspecte impun folosirea cu
precautie a testelor şi o mare responsabilitate în comunicarea rezultatelor.
b. Testele psihologice nu sunt suficient de valide pentru a fi folosile in luarea unor decizii
individuale. Datorită variatiei lor, testele sunt instrumente care se referă la grupuri de oameni sau indivizi
tipici, de aceea atunci când rezolvăm un caz particular metoda testelor trebuie completată cu altele de tip
clinic.
2. Testele psihologice în selectie. Fiind instrumente de grup, testele îşi găsesc cel mai bine
aplicatia în selectia nivelului educational şi sunt mult mai bune decât interviurile sau recomandările
profesorului. Pentru realizarea selecţiei se vor utiliza teste specifice domeniului educaţional, a căror
validitate a fost anterior verificată. Se va ţine seama de faptul că între factorul de inteligenţă şi motivaţie
există corelaţii destul de mici, ceea ce presupune utilizarea pentru selecţie a unei baterii de teste prin care
investigaţia să vizeze domeniile amintite anterior.
3. Prin perfecţionarea şi validarea lor, testele pot să aducă o contribuţie importantă la identificarea
factorilor ce conduc la succes sau eşec, deci la dezvoltarea teoriilor din domeniul psihologiei
educaţionale.

7.7 Anamneza (metoda biografica)

Anamneza constă în culegerea de informaţii prin discuţiile cu individul şi cu alte persoane care îl
cunosc, despre principalele evenimente din existenţa individului, în schimbul reconstituirii
dezvoltării psihice, al cunoaşterii întregului proces de formare a personalităţii sale, in încercarea de a
identifica factorii determinanţi ai anumitor manifestări şi de a stabili modalităţile optime de acţiune în
viitor.
Se analizează condiţiile social-economice, mediul concret - antecedente familiale, condiţii socio-
educative, antecedente şcolare, antecedente psiho-fiziologice, comportarea în familie, societate,
randamentul în activitate etc.
Contribuie alaturi de alte metode la stabilirea profilului personalitatii subiectului, dar si la
explicarea comportamentului actual al acestuia.
Se concentreaza asupra succesiunii diferitelor evenimente din viata individului, relatiilor dintre
evenimentele cauza si evenimentele efect, dintre evenimentele scop si cele mijloc. Cauzometria si
cauzograma, ca variante mai noi ale metodei, au ca scop tocmai surprinderea relatiilor dintre evenimente.
Exista o dificultate întâmpinata în folosirea acestei metode – cea a masurarii, în care indicatiile
biografice ar putea fi convertite în date stiintifice. Experimentatorul dispune de doua categorii de
procedee de analiza a datelor, obtinute prin metoda biografica:
- procedee cantitative (selective) analizându-se cursul vietii subiectului în întregime;
- procedee calitative (integrale) analizându-se o microunitate biografica, de exemplu o zi
obinuita din viata individului, din momentul trezirii si pâna la cel al culcarii.
Informatia primara poate fi recoltata pe cale indirecta sau directa. Calea indirecta consta în studiul
documentelor (fie scolare, profesionale, caracterizari, recomandari, jurnale, date de familie etc.) si în
discutii cu persoane cu care subiectul studiat se afla în relatii semnificative (rude, prieteni, colegi, sefi,
subalterni etc.). Pentru a întelege comportamentul actual al subiectului si relationarea lui cu ceilalti,
este necesar sa ne concentram atentia asupra perioadelor modale ale psihogenezei:
- vârsta de 3 ani – constituirea constiintei de sine si a Eului;
- vârsta de 6/7 ani – adaptarea si integrarea scolara;
- vârsta de 12/14 ani – pubertatea si profundele sale transformari;
- vârsta de 16/18 ani – adolescenta, afirmarea Eului, structurarea liniei si a idealului de viata.
Calea directa consta în obtinerea datelor care ne intereseaza de la însui subiectul pe care ni l-am
ales spre studiu, în cadrul unor convorbiri sau interviuri speciale. Se stie ca oamenii difera foarte mult
între ei în ceea ce privete deschiderea, disponibilitatea de a-i relata în mod obiectiv si sincer trecutul. De
aceea consilierul/psihologul trebuie sa aiba în vedere câteva exigente metodologice precum:
determinarea prealabila a apartenentei tipologice a personalitatii subiectului; stabilirea strategiei
dialogului în vederea obtinerii datelor si informatiilor necesare; câtigarea încrederii subiectului si
înlaturarea barierelor cognitiv- afective care ar putea frâna raspunsurile la întrebari; pastrarea unei
distante necesare, prin neimplicare afectiva pentru a disocia din relatarile individului, realul de imaginar,

65
sinceritatea de simulare; înregistrarea doar a evenimentelor semnificative modale pe care le-a trait
subiectul si care prin continutul sau impactul avut, au marcat cursul devenirii ulterioare a profilului
personalitatii; manifestarea prudentei, chiar suspiciunii în legatura cu datele furnizate de subiect si
neaparat verificarea acestor informatii prin alte metode.
Avantajele decurg din naturaletea si autenticitatea datelor furnizate de aceasta metoda.
Dezavantajele sunt date de faptul ca fiind o metoda de reconstituire a vietii unui individ, pornind
de la diverse surse, este posibil ca aceasta reconstituire sa fie incompleta sau chiar voit deformata.

7.8 Analiza psihopedagogica a activitatii si realizarii persoanei

Întreaga activitate şcolară şi extraşcolară se concretizează, se materializează în activitati realizate de

elevi, care în urma analizei, a cercetării oferă date importante pentru cunoaşterea personalităţii acestora.
Trasaturile personalitatii umane, capacitatile, disponibilitatile, potentele sale, se
exteriorizeaza nu doar în conduite nonverbale, motorii sau expresiv-emotionale, ci si în produsele activitatii.
Produsul activitatii devine un fel de oglinda a creatorului sau, iar prin analiza psihologica a
obiectului, aflam multe lucruri despre însui creatorul sau.
Pentru obiectele cu conţinut umanistic, activitatile se concretizează în povestiri, compuneri,
compoziţii literare, analize literare etc.; pentru obiectele cu conţinut ştiinţific - rezolvări de probleme,
exerciţii, efectuarea de experienţe; ştiinţelor sociale le sunt specifice interpretarea materialului, alcătuirea de
fişe etc.; activităţile sportive se materializează în performanţele realizate de elevi.
Cu ajutorul acestei metode putem cunoate atât caracteristicile psihice ale unor persoane în viata, cât
si ale unor personalitati disparute.
Folosirea acestei metode presupune un exercitiu îndelungat si mai ales elaborarea si utilizarea unor
grile speciale de decodificare prin care sa se evidentieze relatiile dintre diferitele elemente ale produsului
activitatii si diferitele structuri ale personalitatii. Pentru aceasta este necesara introducerea unor
criterii atât de ordin cantitativ (numar, frecventa), cât si calitativ (originalitate, nivel de performanta,
valoare utilitara, valoare estetica etc.).
În general produsele de ordin literar-artistic sunt relevante mai ales pentru componentele
motivational-afective si morale ale personalitatii, în timp ce produsele de ordin stiintific si tehnic sunt
relevante pentru componentele de ordin cognitiv-instrumental si motor-dexteritatea.

7.9 Portofoliul

Portofoliul este una dintre metodele pedagogice moderne de evaluare. In funcţie de tipul de
activitate evaluată, conţinutul portofoliului este diferit. În procesul de consiliere, care este un proces de
orientare-învăţare, portofoliul nu are ca scop evaluarea personalităţii în sine, ci orientarea acesteia către o
mai bună autocunoaştere, adaptare şi integrare socio-educaţională. Astfel fiecare elev, în procesul
consilierii, ar trebui să-şi completeze portofoliul cu :
- teste, chestionare;
- fişe de lucru;
- fişe de probleme;
- exerciţii de autocunoaştere şi intercunoaştere a temperamentului propriu, a caracterului,
aptitudinilor, rezultatelor şcolare obţinute, a domeniilor de activitate profesională, a meseriilor,
profesiunilor, a intereselor şi aspiraţiilor proprii.
Rolul consilierului este acela de a coordona activitatea de elaborare a portofoliului, de a pune la
dispoziţia elevilor cele mai adecvate metode şi procedee de autocunoaştere, de a furniza informaţiile
necesare despre anumite meserii şi profesiuni, despre necesităţile economice ale societăţii actuale, de a
coordona interacţiunea dintre familie, şcoală, mass-media şi societate.

66