Sunteți pe pagina 1din 16

1.

Evolutia istorica a institutiei si tipuri de raspunderi internationale ale statului


Institutia raspunderii s-a dezvoltat o data cu progresul dreptului international, ca drept al pacii si
cooperarii. In dreptul international traditional, raspunderea statului era considerata o raspundere
de drept civil. Daca prin actele organelor statului se producea un prejudiciu altui stat, statul
vinovat avea obligatia de a-l repara, prin plata unor despagubiri in favoarea statului lezat. Statul
nu raspundea pentru declansarea unui razboi. In dreptul international modern, raspunderea
internationala a unui stat intervenea in cazul in care, prin incalcarea de catre organele sale a unei
obligatii internationale erau afectate drepturile unui cetatean alaltui stat, rezultind un prejudiciu.
In perioada postbelica, in cadrul activitatii de codificare, Comisia de Drept international a
O.N.U. a largit domeniul raspunderii internationale a statelor care urmeaza sa raspunda pentru
orice acte de incalcare a unei obligatii internationale. Din lucrarile de codificare ale Comisiei
rezulta ca raspunderea subiectelor de drept international se poate angaja in doua directii: a.
pentru acte sau fapte ilicite din punct de vedere al dreptului international; b. pentru consecinte
pagubitoare rezultate din activitati liciteconform dreptului international.
2. Notiunea raspunderii internationale
Raspunderea internationala a statelor este o institutie esentiala a dreptului international care stabileste consecintele ce
decurg pentru un stat din incalcarea unei obligatii internationale.

Raspunderea poate reveni statelor, dar si altor subiecte de drept international: organizatii
internationale, popoare care lupta pentru eliberare, dupa cum poate reveni si persoanei fizice.
Raspunderea poate interveni in doua situatii distincte, dand nastere la doua tipuri de
raspundere:
a) raspunderea pentru fapte international ilicite (originea normelor incalcate conventionala sau cutumiara)
b) raspunderea pentru consecinte prejudiciabile rezultand din activitati care nu sunt
interzise de dreptul international (activitati licite per se), raspunderea bazata pe risc.
Codificarea principiilor si normelor privind raspunderea internationala a statelor a fost
inscrisa, in 1949, pe ordinea de zi a Comisiei de Drept International si, pana in 1996, a fost
elaborat un proiect de articole, provizoriu, adoptat de Comisie. Acesta a fost supus unor
modificari si, in forma finala proiectul a fost adoptat de Comisie la cea de a 53-a sesiune a sa
(2001).Proiectul de articole a fost transmis de catre C.D.I.Adunarii Generale a ONU care la 16
dec. 2004 a adoptat rezolutia nr.59/35 privind raspunderea statelor pentru fapte international
ilicite si in urma discutiilor din cadrul celei de a 62-a sesiune a Adunarii Generale a ONU,
Adunarea Generala a decis, prin rezolutia nr.62/61, ca raspunderea statelor pentru fapte ilicite sa
fie introdusa pe agenda celei de a 65-a sesiune, urmand a se examina in cadrul unui grup de
lucru, problema incheierii unei conventii sau alte actiuni corespunzatoare.
Proiectul cuprinde patru parti (un numar de 59 de articole):
Raspunderea statelor pentru fapte international ilicite (partea I-a);
-II-a);

Continutul raspunderii internationale a unui stat si consecintele faptului ilicit (Partea a


Punerea in aplicare a raspunderii internationale a unui stat (Partea a-III-a);
Prevederi generale (Partea a IV-a).

Cat priveste cel de-al doilea tip de raspundere, Comisia a hotarat sa disjunga prevenirea
de raspundere si sa se ocupe intai de problema ,,prevenirii si astfel in 2001 a adoptat proiectul
de articole privind ,, Prevenirea prejudiciilor transfrontiere rezultate din activitati periculoase,
care contine 19 articole referitoare, intre altele, la: sfera de aplicare, prevenire, cooperare,
autorizare, evaluarea riscului, consultari asupra masurilor de prevenire.In 2004 C.D.I. a adoptat
si proiectul de articole privind ,,Principiile aplicarii costurilor in caz de prejudiciu transfrontier
rezultat din activitati periculoase, cuprinzand 8 principii, intre care, domeniul de aplicare,
obiective, compensarea prompta si corespunzatoare, proceduri adecvate de asigurare a
compensarii si altele, rezervandu-si dreptul de a reveni in a doua lectura asupra proiectului. In
2006 Comisia a adoptat si acest proiect, la a doua lectura, solicitand Adunarii Generale a ONU sa
adopte si rezolutia prin care sa-si insuseasca ambele proiecte. Prin rezolutia 62/68 din dec.2007,
Adunarea Generala a decis sa includa pe agenda provizorie a celei de-a 65-a sesiune a sa ambele
proiecte, respectiv atat proiectul privind prevenirea, cat si pe cel referitor la alocarea costurilor.
1. Notiune
Raspunderea internationala s-a consacrat ca un adevarat principiu aldreptului international
public, conform caruia orice incalcare a uneiobligatii internationale antreneaza raspunderea
autorului incalcarii siobligatia acestuia de a repara eventualul prejudiciu produs.Incalcarea unei
norme internationale de catre un stat are dreptconsecinta stabilirea unui raport juridic ntre statul
lezat si statulvinovat. Raspunderea internationala reprezinta o manifestare a personalitatii
juridice a statelor, a suveranitatii sale. Institutia raspunderii contribuie la garantarea legalitatii
ordinii internationale.La nivel international poate fi angajata si raspunderea persoanelor fizice n
cazul comiterii de catre acestea a unor infractiuniinternationale. n acest caz, persoana fizica
raspunde n fataorganelor jurisdictionale internationale, fiind vorba de o
raspundere penala individuala.
1.1. Fundamentul raspunderii internationale
In doctrina moderna de drept international faptul international ilicit si nu culpa
constituie fundamentul raspunderii subiectelor de drept international.Aceasta conceptie se
reflecta si in proiectul de articole al C D I, care in art. 1 prevede ca orice fapt international ilicit
al unui stat angajeaza raspunderea sa internationala. Exista un fapt international ilicit al statului
atunci cand conduita sa constand intr-o actiune sau omisiune intruneste doua conditii:
1. este susceptibila de a fi atribuita statului potrivit dreptului international;
2. constituie o incalcare a unei obligatii internationale a statului.
Pentru ca faptul sa fie ilicit, trebuie ca obligatia interna-tionala a statului sa fie in vigoare
in momentul producerii faptului.
Calificarea unui fapt international ca fapt ilicit se face numai prin raportare la dreptul
international. O asemenea calificare nu este afectata de calificarea aceluiasi fapt ca licit de
dreptul intern al unui stat (art.3 din proiect).
Exista o incalcare a unei obligatii internationale de catre un stat atunci cand un fapt al
acelui stat nu este in conformitate cu ceea ce i se cere prin obligatia asumata, indiferent de
originea sau natura sa.
Pentru ca faptul ilicit sa fie imputabil statului, el trebuie sa fie comis de autoritatile statale
(organe legiuitoare, ale adminis-tratiei publice sau organele judecatoresti), sau de persoane care
actioneaza pe seama statului (on behalf of the state).

1.2. Fundamentul raspunderii internationale a statului


Conform teoriilor conturate n dreptul international, raspundereainternationala a unui stat sau a
altui subiect de drept international poate sa aiba la baza comiterea unui act ilicit
international, actiunesau inactiune, de o anumita gravitate, ce ncalca principiile sinormele de
drept international, sau a unei infractiuni internationale,fapta de o gravitate deosebita ce lezeaza
nu numai interesele unuistat, ci si ale comunitatii internationale n ansamblul sau.. Nu
estenevoie de a demonstra existenta unei culpe a autorului faptei ilicite(dect n mod
exceptional, n cazul anumitor tratate) pentru a seangaja raspunderea internationala a
acestuia.Raspunderea internationala a statului se poate fundamenta si perisc, n dreptul
international fiind reglementata, prin tratate,raspunderea obiectiva a statelor pentru activitati
considerate legale(licite) din punct de vedere al dreptului international, dar care au produs
consecinte prejudiciabile altui stat sau subiect de dreptinternational.
Precizare: Deosebirea intre crime si delicte internatio-nale (art.19 din proiectul
anterior) nu mai este recunoscuta in proiectul actual desi art. 40-41 se refera la incalcari grave ale
obligatiilor decurgand din normele imperative ale dreptului international.
1.1.1. Cauze care exclud caracterul ilicit al faptului
In dreptul international sunt recunoscute urmatoarele cauze (care actioneaza in anumite
conditii):

1.1.2.
Continutul
raspunderii
internationale
a statelor si
consecintele
sale

Consecintele juridice ale faptului ilicit nu afecteaza indato-rirea statului raspunzator de a


continua sa indeplineasca obligatia incalcata.
Statul raspunzator pentru faptul ilicit este tinut de urma-toarele obligatii:

de a inceta faptul de incalcare;


de a da asigurari si garantii de nerepetare a faptului;
obligatia de reparare a prejudiciului.
1.1.3. Prejudiciul si particularitatile sale
Prejudiciul este, de regula, consecinta negativa a incalcarii unei reguli de drept, de unde
si obligatia statului raspunzator de a repara prejudiciul cauzat prin faptul ilicit (art.31 din
proiectul CDI). Cu toate acestea, proiectul de articole, in art. 1, nu retine prejudiciul ca o conditie
esentiala a declansarii raspunderii.
Incalcarea unei norme de drept international si/sau preju-diciul da nastere unui nou raport
juridic intre autorul incalcarii normei si un alt subiect de drept international (art. 33 din proiectul
de articole al CDI), dar prejudiciul nu constituie o conditie pentru declansarea raspunderii
statului autor al incalcarii.
Pentru ca prejudiciul sa fie luat in considerare la declansarea raspunderii (sau mai exact
la stabilirea cuantumului sau) sunt necesare urmatoarele conditii:
sa existe raportul de cauzalitate intre prejudiciu si conduita ilicita;

individualizat (un stat); sau


sa existe un subiect afectat

un grup de state;
comunitatea internationala in
ansamblul sau

Prejudiciul include orice dauna

materiala; sau

morala
Dauna materiala se refera la daune cauzate bunurilor sau altor interese ale statului
victima ori nationalilor sai (in cadrul protectiei diplomatice), care pot fi cuantificabile.
Daunele morale pot include situatii de afectare a presti-giului, onoarei sau demnitatii
statului victima ori suferinte provocate unor persoane (acestea uneori pot sa nu fie
cuantificabile).

direct
Prejudiciul poate fi

statul/organele sale sufera dauna

mediat

persoanele sale fizice/ juridice


sufera dauna
(protectia diplomatica)

1.1.4. Formele de reparare a prejudiciului

forme:

Repararea prejudiciului se
restituirea in natura

poate infaptui printr-una din urmatoarele

trei

(restitutio in integrum);
prin echivalent (despagubiri);
satisfactia
1) Restituirea in natura (restitutio in integrum), specifica daunelor materiale, urmareste
restabilirea lucrurilor in situatia ante-rioara producerii faptului ilicit, ca si cand acesta nu s-ar fi
produs (ex. restituirea unei nave sechestrate ilegal, repararea localului unei ambasade, curatirea
unei ape transfrontiera poluata etc.)
2) Repararea prin echivalent (despagubiri); se poate aplica si daunelor morale.

prejudiciului suferit
(damnum emergens), cat si
castigul nerealizat
(lucrum cessans)
3) Satisfactia, specifica daunelor morale, consta in exprimarea de scuze, onoruri aduse
steagului lezat, pedepsirea persoanelor vinovate, declararea caracterului ilicit al faptului de catre
un tribunal sau curte, dar nu trebuie sa duca la umilirea statului responsabil.
1.2. Prevenirea prejudiciilor transfrontiera cauzate de activitati periculoase
Regulile cuprinse in cel de-al doilea proiect de articole se vor aplica

nu sunt interzise de

dreptul international
activitatilor care intrunesc
cumulativ doua conditii

implica riscul cauzarii


unor prejudicii transfrontiere
semnificative prin consecintele
lor fizice.

Astfel de activitati se pot desfasura fie:


pe teritoriul unui stat;
in zone aflate sub jurisdictia sa;
fie in zone aflate sub controlul sau.
Ca exemple de asemenea activitati sunt: folosirea unor tehnologii care produc radiatii;
activitati avand ca obiect (produ-cerea, manipularea, depozitarea s.a.) unor substante periculoase
(materiale explozive, corozive, cancerigene), poluarea de diverse tipuri, activitati spatiale, in
general activitati care prin natura lor pot cauza efecte transfrontiere periculoase in procesul
normal de desfasurare a lor.
Lucrarile asupra acestui tip de raspundere, care este o raspundere bazata pe
risc, raspundere obiectiva, au inceput din 1978. Dispozitiile proiectului de articole se refera la
probleme cum sunt:
masuri vizand prevenirea riscului sau reducerea sa la minimum;
autorizarea prealabila si evaluarea riscului;
notificarea si informarea;
consultarea asupra masurilor preventive;
factori care determina un echilibru de interese;
informarea publicului;
securitatea nationala si secretele industriale;
rezolvarea diferendelor.
1.3. Raspunderea internationala a persoanelor
Distincta de raspunderea internationala a statelor, ca si a altor subiecte de drept
international, raspunderea persoanelor in dreptul international s-a dezvoltat in principal ca

raspundere penala. Ea poate interveni in legatura cu doua mari categorii de fapte international
ilicite:

Crimele cele mai grave care privesc ansamblu comunitatii internationale (prevazute in
Statutul Curtii Penale Internationale din 1998, intrat in vigoare in 2002);
Alte fapte ilicite (infractiuni/delicte internationale) care afecteaza valori considerate
a fi de interes general pentru toate statele (incriminate prin conventii internationale speciale).
In prima mare categorie sunt incluse:
crima de genocid;
crimele impotriva umanitatii;
crimele de razboi;
crima de agresiune.
Cea de-a doua mare categorie cuprinde urmatoarele infractiuni/delicte:
pirateria;
sclavajul si traficul de sclavi;
comertul cu femei si copii;
difuzarea de materiale pornografice;
traficul ilicit de stupefiante;
falsificarea de moneda;
spalarea banilor;
coruptia;
terorismul international sub diversele sale forme.
Crimele care privesc ansamblu comunitatii internationale au parcurs anumite etape in
conturarea si precizarea continutului lor juridic. Dintre acestea semnalam ca semnificative
urmatoarele:
Statutele tribunalelor de la Nurenberg si Tokio, consti-tuite, in 1945, respectiv 1946
pentru pedepsirea principalilor criminali de razboi germani si japonezi au dat primele definitii
pentru trei categorii de crime: crime contra pacii (legate de notiunea de agresiune, a carei
definitie a fost data si prin rezolutia Adunarii Generale a ONU nr. 3314/1974), crime de razboi si
crime impotriva umanitatii.

Codul crimelor contra pacii si securitatii adoptat de Comisia de Drept International


( CDI ) in 1954, care enumera drept crime, o serie de acte, cum sunt: actele de agresiune;
pregatirea folosirii fortelor armate in alte scopuri decat autoapararea individu-ala sau colectiva;
organizarea, tolerarea sau incurajarea de bande armate pentru incursiuni pe teritoriul altui stat,
anexarea teritoriului apartinand altui stat prin acte contrare dreptului international.
Rezolutia nr. 3314/1974 a Adunarii Generale a ONU cu privire la definitia agresiunii.
Proiectul de articole (din 1996) privind raspunderea internationala a statelor (CDI)
exemplifica interzicerea agresiunii ca o crima internationala de incalcare grava a unei obligatii de
importanta esentiala pentru mentinerea pacii si securitatii interna-tionale (dispozitie ce nu a fost
retinuta in proiectul Comisiei din 2001).
Un alt moment in dezvoltarea continutului crimelor impotriva umanitatii, a crimelor de
razboi si a genocidului o reprezinta Statutele Tribunalelor Internationale Penale pentru fosta
Iugoslavie si pentru Ruanda, create prin rezolutii ale Consiliului de Securitate al ONU, in 1993
si, respectiv 1994.
Statutul Curtii Penale Internationale este prima conventie internationala, multilaterala,
care reuseste, pentru prima data, o tripla performanta: codificarea intr-o conventie unica a celor
patru categorii de crime considerate cele mai grave; crearea unei curti permanente; stabilirea
pedepselor aplicabile chiar in textul conventiei.
Totusi competenta CPI a ramas ca o competenta complementara celei nationale. Spre
deosebire de crimele impotriva umanitatii , crima de genocid si crimele de razboi, care sunt
definite in Statut, aducandu-se si elemente de dezvoltare progresiva, clarificari si precizarii
specifice si, in plus, se stabileste competenta Curtii asupra lor, crima de agresiune nu este
definita si nici competenta Curtii nu este efectiva.
Conform art.5(2) din Statut, competenta Curtii asupra crimei de agresiune se va exercita
dupa ce ea va fi definita si se vor stabili conditiile exercitarii competentei asupra acestei crime in
baza unui amendament la Statut, care trebuie sa fie compatibil cu prevederile Cartei ONU.
Crime impotriva umanitatii. Statutul defineste crima impotriva umanitatii ca fiind orice
fapta comisa ca parte a unui atac generalizat sau sistematic lansat impotriva unei populatii civile,
cunoscand ca se comite un asemenea atac, cum sunt:
omorul;
exterminarea;
supunerea la sclavie;
deportarea sau transferarea fortata de populatie;
intemnitarea sau alta forma de privare grava de libertate fizica contrar normelor
fundamentale de drept international;
tortura;
violul, prostitutia fortata, graviditatea fortata;

persecutarea oricarui grup sau colectivitati pe motive politice, rasiale, nationale, etnice,
religioase;
crima de apartheid;
alte fapte inumane cu caracter similar comise intentionat pentru a cauza mari suferinte
sau vatamari grave ale integritatii fizice sau sanatatii fizice ori mentale.
Crima de genocid. Pornind de la Conventia din 1948 privind prevenirea si pedepsirea
genocidului, Statutul defineste crima de genocid ca fiind orice fapta savarsita cu intentia de a
distruge, in intregime sau in parte, un grup national, etnic, rasial ori religios constand in:
uciderea de membrii ai grupului;
vatamarea grava a integritatii fizice sau mentale a membrilor grupului;
supunerea grupului cu intentie unor conditii de existenta care sa duca la distrugerea sa
fizica totala sau partiala;
masuri vizand impiedicarea nasterii in cadrul grupului.
Crimele de razboi. Potrivit Statutului prin crime de razboi se inteleg infractiunile grave
la conventiile din 1949 de la Geneva, si anume oricare dintre faptele mentionate in art. 8 din
Statut, daca ele se refera la persoane sau bunuri protejate de dispozitiile conventiilor din 1949.
Crime de razboi pot fi comise impotriva prizonierilor, ranitilor, bolnavilor, a populatiei
civile si constau in fapte cum sunt.
omuciderea internationala;
tortura si tratamentele inumane, inclusiv experimentele biologice;
cauzarea cu intentie a unor suferinte mari sau vatamarea grava a integritatii fizice ori a
sanatatii;
distrugerea sau insusirea de bunuri, nejustificate de necesitati militare si executate pe
scara larga in mod ilicit si arbitrar;
deportarea sau transferul ilegal ori detentia ilegala;
luarea de ostatici.
O serie de alte crime sunt cele comise impotriva populatiei civile sau a obiectivelor
civile, a personalului sanitar ori a celui implicat in misiuni umanitare sau de mentinere a pacii,
folosirea de arme interzise, distrugerea obiectelor protejate, a obiectelor necesare existentei
populatiei, a instalatiilor periculoase (nucleare, chimice, biologice).
In Statutul C.P.I. sunt prevazute si multe alte categorii de crime de razboi asupra carora
Curtea are competenta, indeosebi cand aceste crime sunt comise ca parte a unui plan sau a unei
politici ori ca parte a comiterii pe scara larga a unor asemenea crime.
Precizari:

O serie de fapte din cele mentionate sunt considerate crime de razboi si cand sunt comise
in timpul conflictelor armate fara caracter international.
Atat crimele impotriva umanitatii, cat si genocidul nu sunt conditionate de existenta unui
razboi.
Multe crime sunt prezentate drept crime impotriva umani-tatii si crime de razboi (o serie
de crime sexuale, precum si tortura si deportarea); tot astfel omuciderea si distrugerea /
exterminarea sunt mentionate ca si genocidul, daca vizeaza membrii unui grup, si ca drept crime
impotriva umanitatii daca sunt savarsite ca parte a unui atac pe scara larga sau sistematic
impotriva oricarei populatii civile, sau ca si crime de razboi atunci cand sunt savarsite ca parte a
unui plan sau a unei politici ori ca parte a comiterii pe scara larga in timp de razboi.
Curtea Penala Internationala poate sa isi exercite competenta fata de persoanele fizice
pentru crimele cele mai grave; competenta sa este complementara jurisdictiilor penale nationale.
Crimele ce tin de competenta Curtii nu se prescriu, regula prevazuta si in Conventia din 1968
privind imprescriptibi-litatea crimelor de razboi si a crimelor impotriva umanitatii.
Alte infractiuni internationale. Cea de-a doua mare categorie de fapte international
ilicite pentru care individul raspunde in plan international se refera la fapte incriminate ca
infractiuni in baza unor conventii internationale speciale incheiate mai ales in secolul XX pentru
majoritatea infractiunilor mentionate anterior. Sunt exceptate pirateria, care este incriminata in
cadrul unor conventii din domeniul dreptului marii, coruptia si, intr-o anumita masura, actele de
terorism pentru care s-au adoptat conventii de prevenire, combatere si reprimare, atat la sfarsitul
secolului XX, cat si la inceputul noului mileniu.
Conventiile in materie prevad ca principiu obligatia statelor parti de a lua masuri
legislative si alte masuri necesare pentru prevenirea, combaterea si reprimarea faptelor
incriminate ca infractiuni, ori dupa caz, si pentru abolirea sclavajului sau supri-marea comertului
cu femei si copii, ca si a actelor de terorism si alte acte.
Sunt de asemenea, incriminate si se pedepsesc partici-parea, conspiratia la comiterea
unora dintre ele, tentativa si alte acte similare. Totodata, statele parti se angajeaza sa prevada
incriminarea infractiunilor respective in ordinea juridica nationala si sa le pedepseasca in mod
sever potrivit legii lor interne.

1.5. Bibliografie
D.Popescu, op.cit.,2005,p.276-288
D.Popescu, A.Nastase, op.cit.,1997,p.335-352
A.Bolintineanu, A.Nastase, B.Aurescu, op.cit.,p.255-265
R.Miga-Besteliu, op.cit., p.391-414
M.Niciu, op.cit., p.104-127
Gr. Geamanu, op.cit., vol. I,p.327-345

- Report of the International Law Commission on the work of its Fifty - third session,
Official Records of the General Assembly, Fifty-sixth session, Supplement No.10
(A/56710), chp.IV.E.1 si chp. V.E.1.)
- Statutul Curtii Penale Internationale din 1998, ratificat de Parlamentul Romaniei prin
Legea nr. 111/13.03.2002 (M.Of. nr. 211/28.03.2002)

3. Elementele raspunderii internationale ale statuluipentru fapte ilicite


Acestea sunt:

conduita ilicita;

imputabilitatea conduitei ilicite unui subiect al dreptuluiinternational public;

producerea unui prejudiciu.Aceste elemente trebuie sa fie ntrunite cumulativ pentru a se


puteaangaja raspunderea internationala a subiectului de drept international.
3.1. Conduita ilicita
ncalcarea unei obligatii internationale, aflata n vigoare, indiferentcare este sursa acestei
obligatii tratat, cutuma sau alt izvor de dreptinternational constituie un fapt international
ilicit. Faptulinternational ilicit poate sa constae ntr-o actiune sau omisiune asubiectului de drept
prin care se incalca o obligatie internationala.Faptele ilicite pot fi clasificate, n functie de
nivelul lor de gravitate -apreciat fata de importanta normei internationale care se incalca incrime si delicte internationale.a) Crima internationala este definita in dreptul international ca
un faptinternational ilicit care rezulta dintr-o incalcare de catre un stat a uneiobligatii
internationale opozabila tuturor, care se refera la o valoareesentiala pentru ocrotirea intereselor
comunitatii internationale, cumar fi:

mentinerea pacii si a securitatii internationale si interzicereaagresiunii;

salvgardarea dreptului popoarelor la autodeterminare;

interzicerea sclaviei si a genocidului;

protejarea mediului inconjurator;

normele dreptului umanitar (in care sunt definite crimele derazboi, crimele impotriva pacii si
umanitatii). b) Delictul international este definit prin metoda excluderii si constan orice fapt
ilicit care nu constituie o crima internationala, avnd omai mica gravitate.n cazul comiterii unei
crime internationale oricare dintre subiecteledreptului international este ndreptatit sa actioneze,
n sensul trageriila raspundere a statului care a ncalcat norma internationalaimperativa, spre
deosebire de delicte, care confera doar statuluivictima un asemenea drept de actiune.Exista
mprejurari care exclud caracterul ilicit al unui faptinternational:a) Consimtamntul statului,
daca este exprimat n mod expres sianterior comiterii faptei si numai daca nu a fost ncalcata o
normaimperativa de drept international. b) Masurile - chiar ilicite - luate de un stat ca raspuns la
fapta ilicita aaltui stat. Se are n vedere aplicarea de represalii sau altecontramasuri de
constrngere care nu se bazeaza pe forta sau peamenintarea cu forta.c) Forta majora - cu conditia
sa fie irezistibila sau imprevizibila (nafara controlului statului) si statul sa nu fi contribuit la
producereaevenimentului.d) Starea de primejdie, constnd n situatia n care, datorita

unor fenomene naturale, anumite persoane sau bunuri se afla n primejdiedeosebita, iar pentru
salvarea lor este necesara savrsirea unor fapteinternationale ilicite (patrunderea si stationarea
unor nave militare nmarea teritoriala sau n porturile unui stat strain, fara autorizatiaacestuia).
Pentru invocarea starii de primejdie ca temei al exonerariide raspundere internationala a unui stat
se cer ndepliniteurmatoarele conditii: autorul faptei sa nu fi avut alta alternativa, iar aceasta sa
fie preferabila n raport cu pericolul extrem care seurmareste a fi nlaturat; autorul faptei sa nu fi
contribuit prin acte proprii la producerea starii de primejdie.e) Starea de necesitate, constnd n
situatia deosebita n care se aflaun stat, n ceea ce priveste salvarea intereselor sale
fundamentale(existenta sau functionarea statului, apararea mediului nconjurator),amenintate de
un pericol grav si iminent. Conditiile n care poate safie invocata: norma ncalcata sa nu aiba
caracter imperativ, sa nu fie

puse n pericol interesele esentiale ale altui stat, invocarea starii denecesitate sa nu fi fost
exclusa n mod expres printr-un tratatncheiat ntre statele implicate.f) Legitima aparare,
presupunnd dreptul unui stat, mpotriva caruiaa avut loc un atac efectiv din partea altui stat, de
a raspundeagresiunii cu fortele sale armate.
3.2. Imputabilitatea conduitei ilicite unui subiect aldreptului international public
S-a considerat ca actele autoritatilor publice reprezinta actele statului.Actele autoritatilor sunt
comise de fapt de catre persoanele fizice careactioneaza n calitatea lor oficiala, acestea
angajnd raspundereastatului chiar daca si-au depasit competentele conferite de functia pecare o
exercita. Statele raspund pentru actele organelor lor legislative,ale administratiei centrale sau
locale si ale organelor judecatoresti,daca prin acestea se ncalca o obligatie internationala a sa, si
chiar pentru acte ale particularilor, n anumite conditii.a) Organul legislativ poate sa antreneze
raspunderea statutului, fie prin actiune, atunci cnd se adopta legi care contravin
obligatiilor internationale ale statului, fie prin omisiune, atunci cnd nu adoptaacte normative
impuse de o norma de drept international, nu modificasau nu abroga o norma interna contrara
unor angajamenteinternationale asumate de stat. b) Organele executivului pot
sa angajeze raspunderea statului prinomisiuni sau acte de aplicare a dreptului de natura sa
ncalceobligatii internationale ale statului (de exemplu: arestari sau expulzariabuzive ale
strainilor).c) Organele judecatoresti pot, la rndul lor, sa implice raspundereastatului pe plan
international n cazul n care hotarrile pronuntatede o instanta de judecata contravin unei
norme de drept international,sau procedurile de judecata, avnd ca parte un cetatean strain au
odurata excesiva etc.d) Statul raspunde si pentru acte ale persoanelor particulare, daca aomis sa
ia masurile necesare pentru tragerea la raspundere si pedepsirea celor vinovati de comiterea unor
fapte de natura saafecteze valori protejate prin conventii internationale sau drepturileunor
cetateni straini.
3.3. Prejudiciul
Producerea unui prejudiciu este un alt element al raspunderiiinternationale a unui stat. Pentru a fi
luat n considerare, trebuie safie ndeplinite anumite conditii:
a.
sa existe un raport de cauzalitate ntre conduita ilicita si
prejudiciul rezultat; statul lezat este tinut sa o dovedeasca;
b.
prejudiciul trebuie sa fie individualizat, adica sa afecteze unsubiect al dreptului international; n
cazul comiterii uneicrime internationale se considera ca sunt lezate intereseletuturor statelor
comunitatii internationale.Tipuri de prejudicii:a) Prejudiciul material si prejudiciul moral ;
primul se produce dacaeste afectat patrimoniul statului victima sau al cetatenilor sai iar celde-al
doilea daca sunt afectate valori nepatrimoniale ale statului, cumar fi suveranitatea sau onoarea
statului. b) Prejudiciul direct si prejudiciul mediat. Atunci cnd prinncalcarea unei norme

internationale se produce un prejudiciu careafecteaza statul ca subiect de drept sau organele sale,
prejudiciul estedirect. Daca sunt afectate drepturile cetatenilor unui stat ca persoane particulare,
sau ale unor persoane juridice avnd nationalitateastatului respectiv, prejudiciul este mediat,
ntruct aceste persoaneneavnd calitatea de subiecte de drept international nu pot actiona
n plan international dect prin intermediul statului si daca acesta leacorda protectie diplomatica.
Statul protector, prin asumarea unei plngeri individuale a unui cetatean al sau, valorifica pe
planinternational un drept propriu, n raport direct cu statul pus n cauza.Statul poate interveni
n interesul unor subiecte de drept intern,acordnd protectia diplomatica doar n anumite
conditii, care trebuientrunite cumulativ:a) statul trebuie sa dovedeasca faptul ca actiunile sau
omisiunileceluilalt stat, care au prejudiciat interesele cetatenilor sai, reprezinta oncalcare a unei
norme de drept international; b) persoanele particulare trebuie sa faca dovada ca au epuizat caile
derecurs interne disponibile, mpotriva statului caruia i se pretinderepararea prejudiciului;c)
statul protector trebuie sa verifice daca prejudiciul pretins de persoanele particulare nu s-a produs
ca urmare a propriei saleconduite ilicite, prin raport cu dreptul intern al statului a caruiraspundere
se invoca.Chiar daca toate aceste conditii ar fi ndeplinite acordarea protectieidiplomatice
ramne un drept discretionar al statului, neavndcaracterul de obligatie interna sau
internationala.Forme de reparare a prejudiciului:a) Repararea n natura a prejudiciului (restitutio
in integrum) vizeazarestabilirea - daca este posibil - a situatiei anterioare producerii prejudicului.
Se poate realiza daca e vorba de prejudicii materiale
care nu au avut un efect ireversibil. b) Repararea prin echivalent (despagubirile) este forma cea
mai desutilizata de reparare a prejudiciilor att materiale ct si morale. Oconditie pentru a putea
opera este individualizarea si evaluarea prealabila a prejudiciului, precum si dovedirea
cuantumului pretins.De regula, despagubirile trebuie sa acopere att pierederea efectivsuferita
(damnum emergens) ct si cstigul nerealizat (lucrumcessans).c) Satisfactia este forma specifica
de reparare a prejudiciilor morale siconsta n prezentarea de regrete si scuze oficiale, sau n
simplaconstatare, n cuprinsul unei hotarri a unei instante internationale,arbitrale sau
judecatoresti, a unei ncalcari a normei internationale.
4. Raspunderea subiectelor de drept international pentruconsecinte pagubitoare rezultate
din activitati liciteconform dreptului international
Din anul 1978, Comisia de Drept International a O.N.U. manifesta o preocupare constanta pentru
stabilirea regimului juridic al raspunderiiinternationale a statelor, ntemeiata pe risc. Aceasta
forma deraspundere are un caracter obiectiv, fiind suficienta constatarea producerii unui
prejudiciu, chiar n absenta ncalcarii unei norme dedrept international.Dreptul international
actual reglementeaza pe cale conventionalaraspunderea internationala bazata pe risc, n principal
n treidomenii:a) n domeniul nuclear, conventiile internationale prevad existentaunei
raspunderi obiective pentru exploatarea instalatiilor nucleare(Conventia de la Paris din 1960,
Conventia de la Viena din 1963 etc); b) n domeniul maritim, n special n cazul poluarii
marilor cuhidrocarburi; conventiile internationale prevad o raspundere obiectivaa proprietarilor
de nave care transporta hidrocarburi sau a celor careexploateaza instalatii de foraj marin.
(Conventia asupra dreptuluimarii din 1982 etc);c) n cazul activitatii spatiale a statelor sau
organizatiilor internationale (Tratatul privind spatiul cosmic din 1967, Conventiaasupra
raspunderii internationale pentru pentru daune provocate deobiecte spatiale din 1972).Conform
regulilor conturate n dreptul international, sarcinareparararii daunelor (daca au o valoare
substantiala) n aceste cazurinu revine integral statului care le-a produs, ci aceasta se va stabili
pe baza negocierilor purtate cu statul victima. Totodata, se impunecooperarea statelor n sensul
reducerii riscurilor producerii unor accidente din activitati de acest gen.

Prezentare de ansamblu asupra raspunderii internationale


Raporturile dintre state sunt cladite pe norme, care guverneaza organizarea si actiunea spre
realizarea unor scopuri commune, iar raspunderea este o parte componenta a raspunderii sociale,

care revine fiecarei persoane si deci, implicit oricarui stat, subiect de drept international. Sfera
raspunderii, atat sociale cat si politice, este deosebit de cuprinzatoare; ea include raspunderea
morala si raspunderea juridica precum si diferite alte modalitati, sub care, intr-o forma sau alta,
membrii societatii sunt chemati sa raspunda pentru felul in care se comporta , deci raspunderile
se vor manifesta in formele lor specifice. Societatea devine tot mai complexa si mai imperativa,
in raport cu nevoia de ordine juridica, dar raspunderea juridica este si o institutie, care reprezinta
garantia, atat in societatea interna, cat si internationala. Aceasta este necesara , deoarece ea
asigura un cadru adecvat dezvoltarii societatii; dezordinea, haosul, neintelegerile inter-statale pe
plan international ar conduce la grave disensiuni politico-militare, fapt care ar da nastere unor
conflicte de amploare, fiind uneori inutile. Incalcarea de catre un stat a unei norme internationale
are drept consecinta stabilirea unui raport juridic intre statul lezat si statul vinovat, institutia
raspunderii contribuind la garantarea legalitatii ordinii internationale.
Normele raspunderii internationale au menirea de a reglementa raportul special care se
stabileste intre statul lezat si statul vinovat. In hotararea din 14 iunie 1938 Curtea Permanenta de
jurisprudenta internationala preciza:[1] Fiind vorba de un act imputabil statului, fiind contrar
drepturilor conventionale ale altui stat, raspunderea internationala se stabileste direct in relatiile
dintre aceste state. Raspunderea internationala poate fi definita ca fiind o institutie a dreptului,
in virtutea careia statele si alte subiecte ale dreptului international, atunci cand se comit fapte
international ilicite, in raport cu gravitatea faptei, sunt raspunzatoare fata de statul sau statele
lezate, sau fata de comunitatea internationala. Incercari de a defini aceasta institutie a dreptului
international se regasesc si in analizele facute de specialisti precum: Gr.Geamanu, M. I. Niciu,
M.I. Anghel, V.I. Anghel, D.Popescu, A.Nastase, V.Cretu, D.Mazilu St.Scaunas. Si Charles
Rousseau[2]definea raspunderea internationala ca fiind o institutie juridica in temeiul careia ,
statului i se imputa un act ilicit din punct de vedere al dreptului international , trebuie sa repare
prejudiiciile provocate altui stat prin actul sau ilicit. Martian I. Niciu[3] preciza la randul sau ca
raspunderea internationala inseamna ca cel care a savarsit o fapta internationala ilicita sau o
actiune legala de natura sa produca prejudicii altui subiect de drept international public este dator
sa suporte consecintele stabilite de dreptul international public. In acelasi timp M.I. Anghel si
V.I. Anghel [4] defineste raspunderea internationala a statelor , ca fiind acea obligatie pentru cei
care au incalcat normele internationale de a suporta consecintele conduitei lor ilicite, obligatie
care le este impusa sub forma sanctiunilor stabilite de catre state .
Grigore Geamanu arata ca, raspunderea internationala institutie juridica complexagaranteaza eficienta dreptului international, indeplinind dincolo de particularitatile fiecarei forme
de raspundere, importante functii in dreptul international: legalitatea internationala, garantarea
ordinii juridice internationale, stabilitatea relatiilor internationale, dezvoltarea relatiilor
internationale. O definitie a raspunderii internationale a statelor este data si de dictionarul de
drept international,[5] care o defineste ca fiind institutia in temeiul careia statul sau alt subiect
al dreptului international, care savarseste fapte internationale ilicite este raspunzator fata de statul
lezat prin aceste fapte sau fata de toate statele lumii, in cazul crimelor internationale. Trebuie
clarificate, ab initio, cateva concepte precum: raspunderea internationala, raspunderea
statelor, raportul de raspundere. Astfel, raspunderea internationala nu trebuie intotdeauna
raportata la stat ci, ea este o institutie cu aplicabilitate generala, toate subiectele de drept
international putandu-si angaja raspunderea.Raspunderea statelor face parte din raspunderea
internationala; statele sunt subiecte principale de drept international, avand totodata capacitate
deplina de a intra in raporturi de drept international.Raportul de raspundere internationala este
considerat ca fiind raspunderea de la stat la stat. Prin raportul de raspundere de fiecare data se
naste un raport juridic nou si atunci cand se comite un act sau fapt ilicit, se ajunge la crearea unui
raport juridic international. Exista doi subiecti internationali:statul-autor si statul-victima;
acestia, in urma producerii unui conflict stabilesc un raport juridic, raspunzand de toate actele

sau faptele lor international ilicite. Scopul raspunderii internationale este acela de a asigura buna
conducere si colaborare dintre state, fiind fundamentat pe cateva idei principale si anume:
- in relatiile internationale nu poate fi conceputa comportarea unui stat intr-un mod
discretionar fata de celelalte state partenere, sau fata de alte activitati; acesta se poate totusi
manifesta suveran, dar, numai in limitele admise de dreptul international;
- in comiterea unei fapte ilicite, din punct de vedere al dreptului international statul va
trebui sa raspunda pentru consecintele acesteia ;
- in atragerea atentiei asupra consecintelor, ce decurg asupra unui stat, datorita
obligatiilor asumate de statul respectiv, exprimate prin tratate sau norme cutumiare; principiul
este inclus in art. 1 al proiectului de conventie al Comisiei de Drept international,[6] care
precizeaza clar ca orice act international ilicit, al unui stat, angajeaza raspunderea internationala ;
- in abstentiunile considerate fapte international ilicite, cand au avut ca urmare grave
consecinte de ordin international;
Multe raporturi dintre state sunt bilaterale; ele isi urmeaza cursul conform regulilor de
raspundere prevazute in tratatul respectiv. Daca, este vorba de o incalcare grava a unor norme
imperative ale dreptului international, aceasta are, ca urmare, o anumita consecinta ce ameninta
pacea si securitatea mondiala, raporturile create privesc toate statele, erga omnes, fiecare stat
avand un interes legal real si legitim, putandu-l invoca oricand, daca o astfel de situatie se
impune. In cazul in care obligatiile internationale privesc agresiunea, drepturile fundamentale ale
omului, protectia mediului inconjurator consecintele nerespectarii lor pot fi declansate numai in
baza actului in care s-au exercitat. Atunci cand un stat comite un fapt ilicit contrar regulilor si
normelor internationale intocmai ca si in dreptul intern, statul agresat sau asa cum il denumeste
literatura de specialitate stabileste un raport juridic cu statul care nu a respectat obligatiile din
conventiile la care cele doua state sunt parti. Incalcarea unei obligatii internationale, decurgand
dintr-un pact, acord, conventie, poate avea consecinte deosebit de grave atat pe plan regional cat
si pe plan international. Pacea si securitatea internationala promovate de Organizatia Natiunilor
Unite[7] si de celelalte institutii specializate in acest domeniu sunt preferabile fortei, amenintarii
cu forta sau alte mijloace primitive sau coercitive.
Institutia raspunderii internationale actioneaza si asupra organizatiilor internationale, iar
prezenta lor in viata internationala si implicarea lor tot mai evidenta in relatiile internationale a
schimbat radical fata secolului XX. Acestora li se recunoaste statutul de personalitate juridica,
ceea ce inseamna ca, atunci cand drepturile lor sunt violate, au posibilitatea sa le valorifice pe
calea raspunderii internationale. Organizatiile internationale sunt supuse regulilor de drept
international public, ele functioneaza numai pe baza principiului specializarii - personalitate
juridica functionala. Exista in doctrina unele opinii in legatura cu raspunderea internationala
care considera ca persoanele fizice, sunt subiecti ai dreptului international si astfel acestia au
calitatea de subiect in fata unor instante internationale. Statul, ca urmare a rolului pe care il
ocupa in relatiile internationale si a locului pe care il ocupa in sistemul subiectelor dreptului
international, ramane in centrul reglementarilor referitoare la raspunderea internationala. De
aceea Comisia de Drept International a Organizatie Natiunilor Unite, a elaborat proiecte de
conventii de codificare a normelor privind raspunderea internationala a statelor.

[1] Scaunas Stelian Raspunderea Internationala pentru violarea dreptului umanitar, Editura ALL-Beck, Bucuresti, 2002.
[2]

Charles Rousseau Droit International publique Ed. Dallos, Paris 1970.

[3] Niciu

I. Martian, Marcu Viorel s.a., Culegerea de documente de Drept International


Public ,Editura Lumina Lex,Bucuresti, 1997.
[4] Anghel

I.M., Anghel V.I. Raspunderea in Dreptul International, Ed. Lumina Lex, 1998.

[5] Dictionar de drept international public - 2000.


[6] Constantin Gheorghe Balaban Organizatiile internationale si problemele securitatii statelor,
[7] Carta Organizatiei Natiunilor Unite