De ce argoul?

Omul este construit ca sa ocupe un loc in cadrul unui grup social. Sentimentul de
apartenenta la grup ne asigura un sentiment de securitate (de cele mai multe ori,
singuraratea este perceputa ca vulnerabilitate), dar si de valorizare in cadrul
acestuia. Si, in mod paradoxal, acesta este un mod de a ne castiga individualitatea.
Odata ce ne-am stabilit individualitatea ca si grup, avem o fundatie pe care ne este
mai usor sa ne afirmam. Odata ce se stie cine suntem, e mai simplu "sa devenim".
Acest lucru se observa de la cel mai mic pana la cel mai mare nivel: cand ne scriem
meritele academice, ne insiram si titlurile organizatiilor din care facem parte si
suntem mandri de asta, facem parte din grupuri religioase, politice, grupari pe
varsta, sex sau orientare sexuala. Ne mandrim cu prietenii nostri pe care ii putem
suna la patru dimineata, ne mandrim cu familia din care facem parte.
Este evident ca indivizii dintr-unul din grupurile pe care noi le numim de
subcultura (nu pe criterii culturale numaidecat, ci pentru ca sunt la limita normelor
sociale cu care suntem obisnuiti): borfasii, vagabonzii, studentii, gastile de cartier,
gruparile de muzica mai putin obisnuita sau ale unor credinte spirituale care intra
in conflict cu normele sociale (satanisti) isi manifesta apartenenta la o astfel de
diviziune, dorind sa evidentieze prin acest lucru detasarea, nepasarea sau spiritul
contra
fata
de
sistemul
cultural
general.
"Insemnele" apartenentei la un grup se realizeaza atat la nivel superficial prin
aparenta vestimentara si fizica, cat si la nivel profund prin limbaj si impartasirea
unor idei si credinte comune. La nivelul limbajului, grupurile integrate social au
termeni specializati prin care se transmit de obicei cunostinte si informatii
specifice grupului (Ex: limbajul medical intr-un spital). La fel, in cadrul grupurilor
de
subcultura,
putem
descoperi
un
limbaj
specific.
Argoul devine o acolada pentru un grup social restrans, iar oamenii care acced cate
o asemenea lume se simt in interiorul ei intelesi, apropiati fata de ceilalti membri.
Argoul devine simultan un act de apartenenta, dar si de impunere a sinelui in
interiorul unui grup prin intelepciune, control, satira sau chiar prin agresiune.
Se pare ca psihodinamica profunda a argoului se confrunta cu doua lucruri:
Apararea ego-ului (eu-lui) impotriva superego-ului (supraeu-lui).
Dorinta vie, setea noastra de a face parte dintr-un grup social.

Societatea, tinerii si argoul

Argoul poate fi interpretat, inteles, privit si ca un remediu al eu-lui nostru ranit, ca

un anumit tip de terapie pe care ne-o administram singuri. Familia ca si societatea
impune o ierarhie a puterilor si a drepturilor impotriva careia sinele copilului are
nevoie de anumiti factori prin care sa-si compenseze slabiciunile si greselile.
Argoul este remediul care leaga slabiciunile si slaveste "pacatele", "greselile". Si
nu in ultimul rand este strigatul adolescentului care isi revendica individualitatea.
Acesta este si motivul pentru care perioada adolescentei este cea mai labila in
raport cu adeziunea la grupuri neagreate de normele sociale. Pentru a afla cine
sunt, multi tineri merg in directii extreme. Unii revin, altii se descopera acolo si fac
ulterior un drum mult mai lung pentru a se recupera social, altii se pierd definitiv.
Din punct de vedere terapeutic, argoul este necesar pentru dezvoltarea sinelui.
Existenta societatii ar deveni imposibila fara existenta acestuia. Este curios si
surprinzator faptul ca argoul, un fenomen lingvistic ce pare atat de superficial si
frivol, pentru ca este asociat aproape intotdeauna cu apartenenta la grupuri
neacceptate de societate, este in acelasi timp atat de profund si vital dezvoltarii si
ordinii umane. Acesta este insa numai unul dintre paradoxurile argoului si
reprezinta, de fapt, un surogat pentru actiunile distructive dictate de psihic.
Argoul este limbajul care are de a face cel mai putin cu scopul principal al limbii;
el este mai degraba o atitudine, un simtamant, o actiune. Adancimile argoului se
coreleaza cu semnificatiile inconstientului Freudian, cu umorul, cu elementele
mitice. Este pana la urma un joc inteligent la care nu poti participa daca nu cunosti
regulile fie pentru ca nu intelegi, fie pentru ca esti ridiculizat (imagineaza-ti un
politician iesind in strada si incepand a vorbi ca niste baieti de cartier, pentru a le
castiga
voturile).
Majoritatea oamenilor nu pot fi constanti in joburile, orasele si vocabularele lor,
precum nu pot fi constanti intelectual, spiritual si emotional. Ei au mai multe
redacini religioase, regionale, familiale, psiholgice si filosofice. Loialitatea lor este
de moment, directionata catre acele grupuri sau subgrupuri sociale din care ajung
sa faca parte la un moment dat. Aceasta schimbare permanenta a devenit in timp un
factor primordial in promovarea, raspandirea si reinnoirea argoului.
Cu toate ca alegerea unui cuvant din marea varietate a vocabularului poate fi de
multe ori un reflex, cateodata alegem voluntar cate un termen argotic pentru ca

avem credinta ca astfel putem comunica mai simplu, mai rapid si personalizat
decat daca am folosi un cuvant standard. Un vocabular al unui subgrup indica
faptul ca apartinem unui grup social, suntem "cineva in el", iar outsiderii ar face
bine
sa
ne
respecte.
Argoul e folosit pentru a arata altora (si pentru a ne reaminti noua insine) fondul
nostru biografic, mental si psihologic. Cateodata il utilizam pentru a scapa de
familiaritatea "posaca" a unor cuvinte standard, pentru a sugera o escapada din
rutina
vietii
de
zi
cu
zi.

Categorii argotice
Multe categorii argotice (incluzand tabu-urile, sexul, femeile, munca, banii, viciile,
politica, sportul etc.) ilustreaza interesul si comportamentul masculine. Barbatii
apartin mai multor subgrupuri fata de femei. Ei creeaza si folosesc jargonul
ocupational. Femeile inca au tendinta de a se limita la familie si la prietenii
apropiati. Ele au un argou destul de restrans. Surprinzator, termenii referitori la
imbracaminte, hair-style, casa, ustensile din bucatarie sunt creati de obicei tot de
barbati.
Mancarea este probabil cea mai populara imagine argotica. Alimentele din ferma,
bucatarie, de pe masa, forma, culoarea, gustul lor sugereaza multe metafore
argotice. Asta pentru ca mancarea implica patru din cele cinci simturi: gust, miros,
atingere si privire; in general, barbatii muncesc pentru a putea face rost de hrana,
femeile dedica o mare parte din timp pentru a o cumpara si prepara.
Se presupune ca in viitor, vechile hotare, granite, bariere impuse in domeniul
diverselor grupuri creatoare de argou vor disparea, cuvintele se vor imbina, argoul
ajungand mai degraba o problema de intelepciune, discernamant (ratiune/logica) si
amuzament
propriu,
nu
definirea
apartenentei
in
breasla
X.
http://www.eva.ro/sanatate/mama-si-copilul/adolescentul/aspecte-sociologice-aleargoului-articol-15584.html