Cristian, am si eu o intrebare.

In primul rand foarte frumos tot ce ai scris . Ma bucur ca ai inteles toate aceste lucruri.
Este minunat.
In al doilea rand , am o dilema , pe care incerc sa o lamuresc si o dau din lac in put.
Mie , in momentele de meditatie , mi se pare ca sunt una cu tot si ca totul este de fapt o
iluzie, ca totul este bine si ca exista de fapt un singur tot sau nimic care se manifesta
prin mai multe forme, ceea ce creeaza iluzia separarii.
Dar apoi am cunoscut multi tibetani, budisti etc care iti vorbesc despre karma. Si ca sa
existe o karma trebuie sa existe un "eu".
Nu la nivel fizic, ci un "eu" spiritual.
Si apoi totul se conplica din nou...
Pt ca atunci meditatia nu mai apare din joaca, ci pt purificarea eului meu spiritual.
Si uitandu-ma in jur si vazand ca exista criminali etc , mereu m-am intrebat de ce
dumnezeu le permite sa fie criminali si pana acum , karma e singura care explica...
Si nu imi place faza cu karma. Mi se pare ca ma limiteaza ... Din nou. Ai inteles ce
spun ? Ce parere ai?
Si de asemenea , ideea de karma mi se pare ca rezoneaza cu egoismul. Este ce spuneai
tu despre altruism... cu ideea de karma in minte, oamenii pot incepe sa faca bine , dar
nu neaparat pt ca asa simt, ci pt ca in ultima instanta, o vad ca o salvare a propriei lor
fiinte..
Cristian N. Antonescu
:) <3 Buna, B. Mi-ai pus o intrebare al carui raspuns necesita un pict de timp Iti
raspound azi. Ce anume ai citit si te-a determinat ca sa ma intrebi? De ce te framanta
atat de mult karma? Ce vrei sa descoperi, de fapt? <3
B:
Multumesc, Cristian ! Buna intrebare. Pentru ca ma impiedic de minte si cred ca
raspunsurile le gasesc in minte, cand raspunsurile sunt de fapt aici .
C:
In primul rand si eu iti multumesc pentru gandurile frumoase. Nu am scris doar din
intelgeri, ci pur si simplu am vazut ca, in majoritatea timpului asta eram. Cu mici
exceptii in care societatea si mediul ma intorceau in tiparele lor. Asa traiesc
dintotdeauna. Adica am scris din fiinta mea.
Un singur lucru ma doare iubirea.
Este singurul care m-ar fi putut impinge ca sa fac rau, si nu l-am facut. Rau din
perspectiva violentei. Rau din perspectiva de a face rau.
Dimpotriva, sunt pacifist, desi iubirea ma doare pana-n adancul maruntaielor mele,
pana in adancul fiintei mele. Iubire pentru o femeie, pentru mai multe femei, pentru
copil, pentru copii, pentru parinti, pentru un om, pentru oameni, pentru Pamant, pentru
tot.
O sete pentru pace, armonie si bucurie, pe care mi-e atat de greu ca sa o tin inlauntrul
meu.

Apoi imi spui despre meditatie. Nu uita ca meitatia este doar un simplu instrument care
iti aduce o minte clara, o stare de bine, la fel cum o poate face si respiratia, la fel ca si
alergarea, la fel ca si plimbarea pe strazile vreunui oras strain. Sunt instrumente care te
pot ajuta intr-un singur sens: catre a privi cu claritate. Catre cine esti, si catre cine este
celalalt.
Catre intrebarile pe care ti le pui. Printre care si...
Karma. Cine esti tu? Tu, cu adevarat? Nu vei gasi vreodata. Desi, pare al dracului de real
acest eu, acest trup, aceasta senzatie de eu. De fapt chiar e reala.
Jucandu-ne un pic cu scalele spatiale si temporale, vei vedea ca de fapt nu contezi, ca
esti nimic.
Desigur, iubim, plangem, radem, ne doare, si toate acestea sunt extreme de adevarate.
Apoi Karma. Ei spun ca repeti vietile pana cand devii una cu Universul. Adica ai ars
toata karma.
Desi mie mi-ar placea ca sa tot revin pe-aici. Cred.
Da, pare a fi un paradox. Exista karma, pana cand intelegi ca ea, de fapt nu exista, desi
exista.
Cum e arsa karma? Intelegand esenta. Traind esenta. Fiind esenta. Cad intelegi ca
traiesti esenta, devii esenta. Si ne ducem in zona cuantelor, a infinitelor posibilitati de
existenta, chiar si in acelasi timp.
De aceea, de indata ce intelegi ca totul e un joc, incepi sa traiesti aceasta viata ca pe un
joc al Universului cu tine si cu el insusi. Iar asta se numeste dizolvarea karmei.
Dar ce e karma? Cine esti tu? Cine este celalalt? Care particula din tine esti tu, si care
e mama, tata, bunica, bunicul, pestele de pe fundul oceanului, care particula din tine
este de pe o anumita stea, care din alta stea, si asa mai departe.
Ce sunt stelele si de unde vin ele? Ce e Universul si de unde vine el? In ce e el continut?
Si acel ceva ce contine Universul... Ce e acela.
Astfel, marind scala spatiala doar, vei vedea simplitatea. Da, e al dracului de complexa,
din perspectiva omului. Dar uita-te la alte mamifere, la alte primate. Ele traiesc
momentul. Fara a se intreba cine sunt ele.
Si aici, reintram in zona tehnica. Ce informatie ne diferentiaza de ele? Ce ne facem ca
sa avem structuri noi ale creierului? Si, de aici din nou, toate intrebarile se amesteca si
dispar intr-un vartej.
Daca te uiti cu atentie... ele dispar. Dispar in acel nimic. In intreg. In nicio separatie, cu
adevarat.
Da, karma face parte din paradoxul realitatii.
Dar... ce e karma? Ce e dincolo de karma? In ce e inclusa si karma? La fel ca si tine, in
ce esti inclusa?
De aceea, spun ca poti privi ca karma, ingeri, spirite, chestii de-astea..., pot exista la un
nivel. Mult inferior intregului. Si ele fac parte din intreg. La fel ca si tine.
De aceea nu e nicio separatie intre intreg si tine, si ele. Pentru ca nu exista cu adevarat
separatia. Cu totii suntem parti ale acestei supe cosmice. Unde e gustul puiului in supa?
Unde e gustul rosiei cu branza? Ele devin un intreg, compus din partile lui. Nici intregul
nu exista fara partile lui, dar nici partile nu pot exista fara un intreg.

Unde ai mai fi tu fara aerul pe care il respiri, in oricare dintre vieti ai fi? In ce e cuprins
acel aer? Ai tu grija de viata, sau viata are grija de tine? Prin viata intelegand aici
intregul Univers.
Da, nici acest Univers nu poate exista fara tine. Pentru ca... unde ar mai fi Universul
privit de catre cineva, daca nu ar fi eul tau?
Da, ne invartim in jurul cuvintelor, gandurilor, framantorilor. Dar cand vezi simplitatea
nimicului, cand ajungi ca sa o triesti, acela e raspunsul.
Ce vei face cand intelgi nimicul? Te duci in padure? Nu mai faci nimic? Pai... in primul
rand, cand vei intelege nimicul, vei muri. Cum spuea si Osho, mori pe orizontala, ca sa
renasti pe verticala. Vei fi altfel de om. Tot viu, dar reinviat. Moartea aceea, cand
descoperi nimicul, pare a fi sfarsitul. Nu vei mai vedea rostul vietii. Vei rade de iluzia
asta misto, care se numeste viata. Vei rade de toate